1. GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Unitatea de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu
Nutrienți”
INFORMARE DE PRESĂ
Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice organizează mâine, 19 martie 2013 în
comuna Vernești, judeţul Buzău, Seminarul pentru formare de formatori,
educaţie ecologică. Seminarul este un eveniment derulat în cadrul Campaniei de
sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu
Nutrienţi”.
Evenimentul are loc la biblioteca comunei Vernești , judeţul Buzău începând cu
orele 12.00.
Obiectivul principal al seminarului este acela de a crea un grup de promotori locali
care să sensibilizeze opinia publică şi tânăra generaţie cu privire la problemele de
sănătate din mediul rural generate de poluarea din surse agricole si menajere, cu
accent puternic pe calitatea apei, sanitație, comportament igienic și facilități sanitare,
practici agricole prietenoase cu mediul. Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea
practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele
rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la
poluarea cu nitrați), în ceea ce privește sanitația, igiena și managementul gunoiului
de grajd.
Selecția grupului de promotori, a avut la baza ideea că, prin prisma profesiei
practicate (profesori, învățători, medici, preoți), aceștia pot contribui cu
experiența personală în instruirea copiilor și a întregii comunități locale pentru
inducerea de schimbări comportamentale și crearea unei atitudini pozitive în
relația lor cu mediul înconjurător.
În cadrul sesiunii de formare, experții vor instrui participanții selectați pe baza unui
manual elaborat în cadrul campaniei , asupra următoarele aspecte:
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
2. - metodologia de formare de formatori (grupuri țintă, principiile învățării, metode
de instruire, evaluarea performanței învățării etc);
- calitatea apei (principalele surse de poluare, poluarea din surse agricole și
menajere, vulnerabilitatea la poluarea cu nitrați a apelor de suprafața și subterane
etc);
- sanitația în mediul rural (managementul apei reziduale în mediul rural,
managementul deșeurilor menajere, managementul gunoiului de grajd etc);
- relația între calitatea apei potabile și sănătate (necesarul de apă, bolile posibil
asociate apei, igiena aprovizionării cu apă etc);
- cele mai bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării.
Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în contextul în care
peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.
Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade
rezistenţa generală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară. Nitraţii pot
provoca, de asemenea, avorturi spontane şi infertilitate masculină.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop
reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea
gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate.
Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu
nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor
la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor
animale.
În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme
legate de poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a
gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor şi a solului.
Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou
născuţilor, cea mai sensibilă categorie de populaţie.
Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă,
nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita
sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel
ca în Uniunea Europeană.
Pentru mai multe informatii despre proiect, vă rugăm să accesați
www.inpcp.ro, www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro.
http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro