Cd realizat de Scoala Speciala Caransebes dupa simpozionul international .

1. 1
cuprinde:
a) Secţiunea I „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali
”, sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice
b) Secţiunea II „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar
egali”, doar prezentări în power point cu: activităţile desfăşurate cu elevii cu CES, studii
de caz, exemple de bune practici
c) Secţiunea III ,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” –
concurs internaţional cu lucrări realizate de elevi
desfăşurat
sub egida Revistei CCD quot;Şcoala caraş-severineanăquot; ISSN: 1583 - 5529
ISSN: 1583 - 5529

2. 2
Pe acest CD sunt prezentate rezumatele lucrărilor de la sec iunea I.
Prezentările în power point de la sece iunea II cu (activităţi desfăşurate cu elevii cu
CES, studii de caz, exemple de bune practici) se găsesc pe site-ul
http://differentbutequaletwinning.webs.com/founderdumalucianrom.htm sau
http://differentbutequal.piczo.com/pptinternationalsimposyum?cr=3&linkvar=000044
Pe acest site mai pot fi vizualizate prezentări cu activitămile care s-au
desfăe urat în cadrul simpozionului e
artă ,,Corneliu Baba” din Caransebei ca urmare a concursului internal ional
,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” .
ISSN: 1583 - 5529

3. 3
ISSN: 1583 - 5529

4. 4
ISSN: 1583 - 5529

5. 5
ISSN: 1583 - 5529

6. 6
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ
CASA CORPULUI DIDACTIC CARAŞ-SEVERIN
EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI
ŞCOALA SPECIALĂ CARANSEBEŞ
SEMINARUL TEOLOGIC ,,IOAN POPASU “
LICEUL TEORETIC TRAIAN DODA
ASOCIAŢIA FEMEILOR ORTODOXE CARANSEBEŞ
SIMPOZION INTERNAŢIONAL
,,CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL” –
,,DIFERIŢI, DAR EGALI “
- ediţia I -
CARANSEBEŞ, 07.04.2009
ARGUMENT
Anul European al Creativităţii şi Inovării - 2009, vine să susţină ideea potrivit căreia Europa
trebuie să pună accentul pe capacitatea creativă şi inovatoare pentru a putea face faţă provocărilor
globalizării.
Obiectivul general al Anului European 2009 este acela de a promova creativitatea ca motor
al inovaţiei şi factor cheie în dezvoltarea competenţelor personale, ocupaţionale, antreprenoriale şi
sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii.
Pentru 2009, Comisia Europeana a sugerat evidenţierea rolului pe care creativitatea şi
inovaţia îl joacă în generarea prosperităţii economice şi sociale.
Într-o societate „egocentristă” omul uită că trăieşte în comuniune cu alţi oameni şi că
alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegerea şi sprijinul său. Astăzi, mai mult ca oricând
trebuie să învăţăm să ne acceptăm, să învăţăm să respectăm principiile democraţiei autentice, pentru
că numai împreună vom reuşi să coexistăm într-o societate democratică europeană.
Detalii simpozion:
Diferiţi, dar egali – este un principiu al democraţiei şi respectului reciproc. În diversitatea
etniilor si categoriilor sociale de pe pământ constă frumuseţea universului uman, fiecare dintre
acestea contribuind la patrimoniu cultural cu specificul său. Istoria, tradiţiile, cultura fiecărei etnii
ISSN: 1583 - 5529

7. 7
reprezintă un capitol important al universalităţii. Eliminarea discriminărilor între oameni trebuie
să înceapă cu eliminarea diferenţelor din educaţie după porunca dată de Mântuitorul Iisus Hristos
care ne mărturiseşte că toţi oamenii suntem egali înaintea lui Dumnezeu ,, Nu mai este iudeu, nici
elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi
toţi una sunteţi în Hristos Iisus.“ Galateni III-28 .
Noi am conceput acest proiect din dorinţa de a arăta lumii întregi că, deşi suntem diferiţi,
suntem totuşi egali (măcar) în faţa lui Dumnezeu care ne-a creat dacă nu şi în faţa semenilor noştri
care uneori nu ne acceptă aşa cum Creatorul ne-a lăsat pe acest pământ. Suntem şi noi fiinţe ca şi
voi poate uneori cu un suflet mai bun şi vrem să arătăm tuturor că şi noi putem să muncim, să
învăţăm, să ne jucăm, să ne respectăm şi nu în ultimul rând să ne iubim aproapele aflat în suferinţă.
Pentru că aşa ne-a poruncit Mântuitorul nostru să ne iubim unii pe alţii aşa precum şi El ne-a iubit
pe noi lăsând deoparte slăbiciunile pe care unii dintre noi le avem.
Trebuie să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii, să comunicăm, să ne tolerăm, să cooperăm
cu ceilalţi, deoarece doar aşa nu vor mai exista diferenţe între noi care suntem diferiţi, dar totuşi
egali.
Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează
viitorii cetăţeni să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextul schimbărilor intervenite
în sistemele de valori. Ea trebuie să devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice şi să-şi pună
amprenta asupra programelor şcolare şi materiilor de învăţământ, asupra priorităţilor educative,
asupra criteriilor de evaluare a competenţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor cu părinţii şi
comunitatea, permiţând formarea comportamentelor creative în comunicare, cooperare şi încredere
în cadrul grupului; respect reciproc, toleranţa faţă de opinii diferite.
Dorinţa de progres real, afinităţile profesionale, aspiraţiile şi preocupările comune au
constituit premisele proiectelor interşcolare la care conlucrează partenerii. Din experienţa acumulată
considerăm că, cele mai eficiente demersuri didactice menite să integreze copiii în activitatea
şcolară sunt cele prin care le oferim cât mai multe ocazii să acţioneze împreună, să se joace laolaltă,
să descopere lucruri noi împreună, oferindu-le copiilor o multitudine de experienţe de învăţare,
înlesnind astfel integrarea în învăţământul de masă.
Obiectivul principal: promovarea unor abordări inovative şi creative în activităţile
desfăşurate împreună cu elevii cu CES.
Obiective specifice:
• să conştientizeze activitatea de grup ca suport al prieteniei;
• să dovedească un comportament atent, tolerant, civilizat;
• să dobândească sentimente de înţelegere, respect faţă de toţi oamenii indiferent de poziţia
socială, etnie, limbă, orientare religioasă;
• identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor artistice la copiii cu CES.
Coordonatorii proiectului:
 director prof. metodist Memelis Elena
 consilier educativ prof. Duma Cornel Lucian: pr.lucian@yahoo.com;
 inst. Popa Laura-Silvana: laura_silvana_popa@yahoo.com;
 prof. Ghera Lidia: lidiaghera@yahoo.com.
Probleme organizatorice:
Înscrierea participanţilor se va realiza pe baza fişei de înscriere până la data de 27.03.2009, la
una dintre adresele de e-mail ale persoanelor de contact:
ISSN: 1583 - 5529

8. 8
 consilier educativ Prof. Duma Cornel Lucian: pr.lucian@yahoo.com;
 inst. Popa Laura-Silvana: laura_silvana_popa@yahoo.com;
 prof. Ghera Lidia: lidiaghera@yahoo.com.
Menţionăm că înscrierile după data limită menţionată, 27.03.2009, nu se vor lua în
considerare.
a) Secţiunea I „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali
”, sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice.
b) Secţiunea II „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar
egali”, doar prezentări în power point cu: activităţile desfăşurate cu elevii cu CES, studii
de caz, exemple de bune practici.
c) Secţiunea III ,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” –
concurs internaţional cu lucrări realizate de elevi pe 4 subsecţiuni:
• Învăţământ special;
• Învăţământ primar;
• Învăţământ gimnazial;
• Învăţământ liceal.
Grup ţintă: cadre didactice şi elevi
Tehnoredactarea lucrărilor se va face conform următoarelor cerinţe:
 minim 3 pagini şi maxim 5 pagini format A4;
 în Microsoft Word, cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 12,
tehnoredactare la 1,5 rânduri, cu margini egale de 20 mm;
 titlul va fi scris cu majuscule, centrat ( Times New Roman, 14, Bold);
 la două rânduri de titlu se va scrie autorul/autorii şi şcoala de provenienţă;
 lucrarea poate avea cel mult 2 autori (fiecare autor achită taxa de participare);
 orice lucrare va fi însoţită de o bibliografie selectivă;
 lucrările vor cuprinde obligatoriu un rezumat ce nu va depăşi o pagină ( A 4 );
 pentru secţiunea I: atât fişa de înscriere, lucrările, rezumatul cât şi chitanţa reprezentând
achitarea taxei-scanată se vor trimite pe una din adresele de e-mail ale persoanelor de
contact, purtând menţiunea „Pentru Simpozion”şi secţiunea la care participă;
 pentru secţiunea II: materialele (prezentările în power point )se vor trimite pe CD pe
adresa şcolii, iar fişa de înscriere şi chitanţa reprezentând achitarea taxei-scanată se vor
trimite pe una din adresele de e-mail ale persoanelor de contact, purtând menţiunea „Pentru
Simpozion” şi secţiunea la care participă;
 pentru secţiunea III: fiecare cadru didactic poate participa cu maxim 3 lucrări realizate de
elevi ( referitoare la SFINTELE PAŞTI –tehnica de lucru la alegere) pe verso fiind scris:
numele şi prenumele elevului,subsecţiunea, numele cadrului didactic coordonator, şcoala,
clasa, localitatea, judeţul. Pe plicurile trimise pe adresa şcolii pentru concurs se menţionează
secţiunea şi subsecţiunea pentru care se face înscrierea, iar fişa de înscriere şi chitanţa
reprezentând achitarea taxei-scanată se vor trimite pe una din adresele de e-mail ale
persoanelor de contact;
 se vor trimite numai lucrări ce abordează tema simpozionului, respectând legea drepturilor
de autor.
Pentru informaţii suplimentare se pot contacta următoarele persoane:
ISSN: 1583 - 5529

9. 9
• consilier educativ prof. Duma Cornel Lucian - 0724526433
• inst. Popa Laura-Silvana-0727888013
Rezultate
• promovarea valorilor comune la nivelul partenerilor implicaţi: decidenţi, oameni ai şcolii,
familiile elevilor;
• promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească între copiii
cu CES si cei normali;
• atragerea efectivă a copiilor în organizarea activităţilor extracurriculare comune, conducând
la creşterea numerică şi calitativă a acestor activităţi.
Diseminarea proiectului
• Fotografii cu activităţile desfăşurate la simpozionului internaţional cât şi prezentarile în
power point primite de la participanţi vor fi postate de unitatea coordonatoare împreună cu
elevii pe site-ul din cadrul proiectului
http://differentbutequal.piczo.com/pptinternationalsimposyum?cr=3&linkvar=000044
,,Different, but equal“. Acest proiect a fost lansat de Şcoala Specială Caransebeş în cadrul
eTwinning –Comenius, parte a programului Lifelong Learning, al Comisiei Europene şi în acest
proiect sunt implicaţi mai mulţi profesori din şcolile ţărilor Uniunii Europene, alături de elevii cu
CES.
ISSN: 1583 - 5529

10. 10
SEC IUNEA I
INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ
-Rezumat-
INST.TRĂISTARU MARIA
G.P.N.PIETROŞANI
JUD. ARGEŞ
Recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi oamenii,inclusiv copii, fără nici o discriminare,
presupune că nevoile fiecărui individ au importanţă egală. Aceste nevoi trebuie să stea la baza
planurilor făcute de societate şi deci, egalizarea şanselor se referă la procesul prin care diversele
sisteme ale societăţii şi mediului, ca, de pildă, serviciile, activităţile, informaţiile, documentarea,
sunt puse la dispoziţia tuturor şi, în particular, a persoanelor cu dizabilităţi. Egalizarea şanselor
trebuie înţeleasă ca drept al persoanelor şi copiilor cu dizabilităţi de a rămâne în comunitate şi de a
primi sprijinul necesar în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, a serviciilor sociale şi
de încadrare în muncă.
Convenţia cu privire la drepturile copilului include un articol specific asupra drepturilor
copiilor cu dizabilităţi (art. 23), în care accentul este pus pe participarea activă la comunitate,
precum şi pe cea mai deplin posibilă integrare socială ceea ce implică, evident, necesitatea evitării
şi a reducerii institutionalizării copiilor cu dizabilităţi. În conformitate cu aceste orientări, s-a
stabilit clar separarea celor două tipuri de intervenţie, educaţională şi socială.
Integrarea în comunitate a copiilor supuşi riscului de marginalizare este un proces de
debarasare de sindromul de deficienţă, sindrom care, în final, conduce la dependenţa copilului cu
dizabilităţi de alţii, devenind tributar asistenţei, indiferent de natura ei. Este necesar ca
învăţământul, în calitatea sa de prestator de servicii, sa se adapteze cerinţelor copiilor, şi nu invers.
Ţinta finală este să se asigure ca toţi copiii să aibă acces la o educaţie în cadrul comunităţii,
educaţie care să fie adecvată, relevantă şi eficientă.
BIBLIOGRAFIE:
1.GOLU,MIHAI,(1995),DINAMICA PERSONALITĂŢII.,ED.GENEZA,BUCUREŞTI;
2.ŞCHIOPU,U. ,VERZA,E.(1981),PSIHOLOGIA VÂRSTELOR,E.D.P.BUCUREŞTI;
3.RĂDULESCU,S.(1994),SOCIOLOGIA VÂRSTELOR,ED.HIPERION,BUCUREŞTI.
ISSN: 1583 - 5529

11. 11
COPIII CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE-PROBLEME DE
INTEGRARE
-Rezumat-
INSTITUTOR:
RĂDOI ADRIANA-CRISTINA
GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT
NR.1, TG-JIU
Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor
socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii
diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele
cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte
oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.
Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc
informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul
înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.
Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt
necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc
având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în
funcţie de deficienţa copilului.
O caracteristica speciala a acestor copii quot;în pericol de excluderequot; o constituie faptul că
posibilităţile lor nu sunt în concordanţă cu nivelul obişnuit al aşteptărilor faţă de copii. Ei nu se
adaptează cu uşurinţă si nu pot obţine succese în cadrul sistemului educaţional tradiţional. (Nu
reuşesc la examenele de capacitate sau bacalaureat, nu reuşesc să obţină diplome). În spatele acestor
probleme, stă desigur şi nivelul lor ineficient de funcţionare a proceselor cognitive, agravat de
faptul că nici în cadrul familiei şi nici în şcoală, ei nu beneficiază de o stimulare cognitivă
corespunzătoare. Deficitul cognitiv apărut în urma educaţiei necorespunzătoare este totuşi reversibil
şi poate fi compensat chiar şi în cazul unor tulburări organice, cu condiţia ca potenţialul copilului să
ISSN: 1583 - 5529

12. 12
fie activat în mod corespunzător. Toate aceste corecturi se pot realiza în cadrul şcolii de masă şi al
familiei, cu ajutorul programelor de dezvoltare cognitivă.
Educaţia incluzivă este o mişcare mondială bazată pe drepturile umane de bază,. Conform
principiilor drepturilor omului, fiecare copil, indiferent de apartenenţa sa sau de nivelul de
dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de bună calitate, care să conducă în cea mai
mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială. Diferenţierea şcolară
pe baza apartenenţei la o anumita categorie socială sau a nivelului de dezvoltare individuală este
nedreaptă şi nu justifică excluderea din şcoala de masă. Al doilea argument care susţine necesitatea
mişcării integraţioniste este acela că şcoala de masă este cea care asigură mediul, precum şi nivelul
de calitate cel mai propice învăţământului şi însuşirii aptitudinilor sociale şi cognitive. Pentru a
uşura copiilor cu dificultăţi de asimilare integrarea în şcolile de masă, este necesar ca în aceste şcoli
să se asigure o atmosferă mai primitoare şi de acceptare.
BIBLIOGRAFIE:
Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
6. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
7. Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas,
2002.
ISSN: 1583 - 5529

13. 13
COMPLEXITATEA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV IN
INVATAMANTUL PRESCOLAR
-Rezumat-
INST. TROSCOT DOMNICA
GRADINITA NR 3
ROSIORI DE VEDE
TELEORMAN
„Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză şi o transformă în
raze, ce se răspândesc ca într-un splendid curcubeu”.
S. HERBINIERE - LEBERT
Ideea educaţiei integrate a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a
asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative
speciale. Aceste persoane au dreptul la tratamentul medical, psihologic şi funcţional, la recuperare
medicală şi socială, la şcolarizare, pregătire şi educare/reeducare profesională, asistenţă de
consiliere, la servicii de încadrare în muncă, precum şi la alte servicii care să le permită dezvoltarea
şi manifestarea aptitudinilor şi capacităţilor de care aceştia dispun şi să le faciliteze procesul de
integrare/reintegrare socială. Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea în structurile
învăţământului de masă a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie (copii cu deficienţe senzoriale,
fizice, intelectuale sau de limbaj, defavorizaţi socio-economic şi cultural, copii din centrele de
asistenţă şi ocrotire, copii cu uşoare tulburări psihoafective şi comportamentale, copii infectaţi cu
virusul HIV, etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a
personalităţilor acestora.
În literatura românească de specialitate mai este întâlnită şi sub denumirea de educaţie
incluzivă sau învăţământ integrat.
Educaţia incluzivă (după definiţia dată de UNESCO) este un mod de educaţie adaptat şi
individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul gurpurilor şi claselor echivalente ca
vârstă, în care se găsesc copii cu nevoi, capacitate şi nivele de competenţă foarte diferite. Prin
educaţia incluzivă este oferit suport – în cadrul şcolilor de masă şi al claselor normale – copiilor cu
ISSN: 1583 - 5529

14. 14
deficienţe de învăţare, indiferent de originea lor socială sau tulburările pe care le prezintă, acceptaţi
de colegii lor normali.
Înţelegerea şi adeziunea la educaţie incluzivă pun în evidenţă necesitatea dezvoltării şcolii,
pregătirea şi schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi şi satisface corespunzător
participarea copiilor cu dizabilităţi ( ca şi a altor grupuri marginalizate ) în medii şcolare obişnuite,
ca elemente componente ale diversităţii umane, cu diferenţele ei specifice.
Principiul fundamental al şcolii incluzive este că toţi copiii trebuie să înveţe împreună,
oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultăţile pe care aceştia le pot avea.
Bibliografie:
Ionescu M Radu - Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca
Taiban Maria - Pedagogie preşcolară, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti
ROLUL COMUNITĂŢII ÎN REUŞITA EDUCAŢIEI
INCLUZIVE
-Rezumat-
Brahariu Angela
Şcoala cu cl.I-IV Cumpărătura
Jud.Suceava
Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci un
loc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat principala
sursă de informaţii pentru o anumită disciplină, într-un anumit domeniu, o autoritate de necontestat.
Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce dramatic, el
devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri a
cunoştinţelor”, veritabile “experienţe de învăţare”, provocând elevii să descopere şi să aplice în
practică noile cunoştinţe dobândite. Acest lucru se poate realiza însă doar într-o şcoală incluzivă,
cea care poate răspunde unei diversităţi mari de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca
fiind la fel de importanţi. Comunitatea poate reprezenta o legătura foarte importantă în acordarea
sprijinului între şcoală şi familie. Resursele pot fi utilizate mult mai eficient în cadrul unei cooperări
ISSN: 1583 - 5529

15. 15
bazate pe încredere.
Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea integrării
copiilor :
• informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea recuperării, educaţiei
chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;
• sporirea conştientizării din partea comunităţii şcolare a necesităţii implicării în transformarea
şcolii într-o şcoală integrativă;
• schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi speciale;
• dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în procesul de integrare( ex.:
poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.);
• implicarea părinţilor copiilor din clasa în vederea reacţionării mai rapide la probleme şi acordarea
sprijinului suplimentar copiilor cu nevoi speciale;
• implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;
• elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale pentru educaţia
incluzivă, prin aceasta înţelegând adaptarea şcolii la cerinţele speciale ale fiecărui copil, indiferent
de problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii, găsirea unor strategii didactice adecvate,
a unor metode şi tehnici de lucru specifice: planificare, instruire, evaluare.
INFLUENŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE
ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE
-Rezumat-
Prof. log.Mihaela Rusu - Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi
Înv. Migdonia Rotaru - Şcoala „B.P.Hasdeu” corp C Iaşi
Problematica integrării copiilor cu cerinţe educative speciale este foarte complexă şi încă
nerezolvată pe deplin, pentru că modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire
Cele mai frecvente activităţi extracurriculare de masă, cu valenţe instructiv - educative, ce
pot fi utilizate şi cu elevii integraţi sunt: organizarea unor jocuri, vizionarea în grup a unor
spectacole, serbări, vizite şi plimbari prin parcuri, grădini botanice, zoologice şi alte zone ale
oraşului, excursii şi tabere, activităţi de muncă în folosul şcolii, a comunităţii, proiecte educaţionale
iniţiate în parteneriat.
ISSN: 1583 - 5529

16. 16
Pornind de la aceste aspecte în Şcoala „B.P.Haşdeu”, corp C elevii cu cerinţe educative
speciale au beneficiat şi în anul şcolar 2007/2008 de proiecte educaţionale, desfăşurate în
parteneriat cu Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi, Şcoala Specială ”C.Păunescu”, ONG-uri, biserica,
poliţia, primăria.
Astfel, proiectul educaţional „Artterapie”, care a avut ca scop formarea deprinderilor de
abilitate manuală, a simţului estetic şi dezvoltarea atitudinilor de respect faţă de muncă a avut ca
finalităţi desene, felicitări şi alte decoraţiuni cu care elevii au participat la expoziţii şi concursuri
judeţene şi naţionale, desfăşurate la Biblioteca judeţeană, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a
Dragobetelui şi a Zilei copilului, la Muzeul „G.Topîrceanu” Iaşi, obţinând numeroase premii.
În cadrul proiectului s-au mai desfăşurat activităţi dedicate Mărţişorului, Crăciunului, Zilei
Naţionale a României, Zilei Internaţionale pentru Toleranţă care s-au finalizat cu expoziţii de
desene .
Alte activităţi extracurriculare cu impact pozitiv asupra integrării elevilor cu cerinţe
educative speciale au fost: vizitele la muzee, excursiile organizate în judeţul Iaşi, precum şi în
judeţele limitrofe prin care s-a realizat cunoaşterea monumentelor istorice, culturale, de
patrimoniu. Participarea la spectacole de teatru muzică şi poezii realizate cu ocazia Zilei de 1 iunie,
desfăşurate la Teatrul „Luceafărul” Iaşi au contribuit la o mai bună socializare a elevilor cu cerinţe
educative speciale.
Parteneriatul cu biserica s-a materializat prin participarea copiilor la Sfânta Liturghie , la
spovedanie, la slujbe de sfinţire, şi acordarea de cadouri de Paşte, Ziua copilului şi Crăciun.
Deasemenea, s-au realizat dezbateri pe tema violenţei domestice şi din şcoli la care au
participat, alături de elevi şi cadre didactice, poliţiştii din circumscripţie şi părinţii.
Activităţile extraşcolare desfăşurate au contribuit în egală măsură şi la integrarea copiilor cu
cerinţe educative speciale în grupul de colegi, de prietenii, şi la valorificare potenţialului şi
capacităţilor de care dispun aceştia.
BIBLIOGRAFIE:
1. Gherguţ, A. - „Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene
de obţinere a gradelor didactice”, Iaşi, Editura Polirom, 2005
2. Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Asociaţia RENICO România
3. *** - Revista „Interferenţe didactice”, Bacău, Editura „Corgal Press”, nr. 1, 2008
4. www.didactic.ro
ISSN: 1583 - 5529

17. 17
AUTONOMIA PERSONALĂ ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ A COPIILOR CU
CES
-Rezumat-
Profesor psihopedagog drd. Susanu Neaga
CJRAE Braila
La baza evoluţiei societăţii, printre cele mai importante dimensiuni este desigur,
educaţia. Ca un fenomen mai recent – educaţia incluzivă - presupune metode de lucru noi,
profesori pregătiţi pentru a aplica aceste metode, şi în mod deosebit deschidere- cooperare-
acceptare din partea societăţii civile.
Dezvoltarea optimă a copilului cu CES implică o activitate susţinută de către cadrele
didactice , echipe interdisciplinare şi familia aceastuia , pe mai multe domenii.
Consider, că integrarea socială este punctul de pornire în educaţia copilului cu CES.
Fără un comportament social adecvat (pe măsura posibilităţilor lui) acesta, nu v-a face faţă
solicitărilor educaţionale . In acestă lucrare am enumerat câteva din modalităţi de lucru folosite în
actul educaţional incluziv, metodologii specifice , grilă de evaluare a comportamentului social şi
un proiect de activitate , care să folosească cadrelor didactice (ciclu primar), în activitatea de
integrare/incluziune a copiilor cu CES.
Bibliografie:
1. Păunescu C-tin, Popovici D.V.,Mînzat Bibiana, Terapia Educaţională Integrată, editura
Pro-humanitate , 1997;
2. Radu T.I. , Teorie şi practică în evaluarea eficienţei în învăţământului, EDP, Bucureşti
1983,
Păunescu C-tin., Coordonate metodologice pentru recuperarea minorului inadaptat, EDP,
Bucureşti 1984.
ISSN: 1583 - 5529

18. 18
COPILUL AUTIST INTRE NEVOIA DE EDUCATIE SI INTELEGERE CA SI COPIL CU CERINTE
EDUCATIVE SPECIALE
-Rezumat-
Instit.Pirvulescu Simona
Grad. cu P.N. Nr.2 Cornesti-Gorj
Prin definitie putem spune ca aceasta sintagma – copilul autist - desemneaza necesitatile
educationale complementare obiectivelor generale ale aducatiei scolare, necesitati care solicita o
scolarizare adaptata particularitatilor individuale si(sau caracteristice unor deficiente) tulburari de
invatare precum si o interventie specifica,prin reabilitare/recuperare corespunzatoare’’ (Vrasmas,
2001, p 27). Cu alte cuvinte cerintele educationale speciale solicita abordarea actului educational de
pe pozitia capacitatii elevului deficient sau aflat in dificultatea de a intelege si valorifica intreg
continutul invataturii. Fiecare elev este o individualitate si la un moment dat, intr-un domeniu sau
altul al invataturii,reclama anumite cerinte educationale speciale pentru a putea intelege si valorifica
la maxim potentialul sau in domeniu respectiv.
AUTISMUL cunoaste diferite grade e dezvoltare intrenormal si patologic fiind un ‘’termen
aplicat uneori situatiei sau cazului de introversiune accentuata care se intanleste destul de frecvent
in momentele critice ale psihogenezei’’(prima copilariei si inceputul adolescentei) Paul Popescu-
Neveanu
Dupa A. Maslov apare in doua forme distincte :
-de autism agitat in care subiectul incearca in plan imaginar,experiente ce il terorizeaza sau
il duc la extaz ;
-de autism calm, de tip contemplativ in care subiectul se complace idilic prin iluzionare sau
consolare.
In joc copilul isi alege pozitia de mana sau in apropierea educatoarei si a copilului A.A. il
ajuta,ii arata miscarile,il ia de mana si il dadaceste rasfatandu-l. Ii plac jocurile de miscare,dar se
plictiseste relativ repede si incearca sa paraseasca jocul. Copiii il readuc in joc si il tin strans situatii
care de multe ori nu ii convin.
ISSN: 1583 - 5529

19. 19
Rasfoind carti de specialitate am recomandat documentarea parintilor din
referate,internet,cursuri,carti pentru a nu dispera si a intelege ca cei de la Dumnezeu tot Dumnezeu
va vindeca. Parintii incearca sa aiba o viata in spiritul moralei crestine si sa spere ca nu va trece
mult timp si vor putea sa aiba elev la scoala in clasa intai,intre copii normali, deci la scoala
incluziva.
Activităţi de terapie educaţională –LUDOTERAPIA
-Rezumat-
Institutor: Ciutacu Adi-Tania
G.P.N. – S.A.M. CARACAL
Problematica educaţiei copiilor cu cerinţe speciale a devenit în ultimii ani o preocupare aparte
în rândul specialiştilor. Apaiţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat
modificări fundamentale în percepţia actului educativ.
În scopul ameliorării programelor de recuperare şi terapie a elevilor cu cerinţe speciale, Carol
Ouvry a propus în anul 1987 un curriculum-model pentru elevii cu deficienţe intelectuale, structurat
pe patru arii de dezvoltare:aria de dezvoltarea fizică; aria de dezvoltare perceptivă; aria de
dezvoltare intelectuală; aria de dezvoltare personală şi socială.
Pornind de la acest curriculum-model au fost dezvoltate în timp mai multe forme de terapie
incluse în categoria terapiilor educaţionale (terapia ocupaţională, terapia cognitivă, psihoterapia de
expresie, meloterapia, ludoterapia
In cadrul activităţilor de terapie educaţională, un loc aparte îl ocupă conceptul de joc
didactic. Jocul didactic constituie o formă de activitate prin care se rezolvă una sau mai multe
sarcini didactice prin îmbinarea tehnicilor de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc. Folosim
adesea jocul didactic în diverse forme pentru a stimula elevii să rezolve o sarcină didactică într-o
formă cât mai atractivă, ştiut fiind faptul că învăţarea care implică jocul devine mai plăcută şi
reconfortantă. Jocurile devin metode de instruire în cazul în care ele sunt organizate şi se succedă
conform logicii cunoaşterii şi învăţării. Fiecare joc didactic trebuie să aibă un scop educativ, să
includă o componentă instructivă, să îmbine armonios elementele instructive cu elementele
distractive, să valorifice cunoştinţele şi deprinderile deja achiziţionate, spontaneitatea,
ISSN: 1583 - 5529

20. 20
inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, să includă elemente de aşteptare, de surpriză, de competiţie, de
comunicare între partenerii de joc astfel încât să determine apariţia unor stări emoţionale complexe
care intensifică procesele de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii. Caracteristica esenţială a
jocului didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru valorificarea achiziţiilor şi pentru
exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma unor activităţi plăcute şi atractive.
COLABORAREA FAMILEI CU ŞCOALA ÎN CAZUL COPIILOR CU
DIZABILITĂŢI
-Rezumat-
Instit. STOICA MARIA
Grupul Şcolar Industrial „I.C.Petrescu Stâlpeni”
Structura Şcoala cu clasele I-VIII Rădeşti
La nivel mondial, peste două treimi din cele 600 de milioane de persoane din întreaga lume,
care au un anumit tip de dizabilitate, trăiesc în ţări în curs de dezvoltare sau în ţări cu economia în
tranziţie.Atât în ţările mai vechi ale Uniunii Europene cât şi în cele noi intrate, în ultima perioadă, s-
au adoptat Strategii Naţionale şi s-a conturat câte un cadru legislativ specific care, în concordanţă
cu respectarea Drepturilor Omului să asigure persoanelor cu dizabilităţi o integrare socio–
profesională corespunzătoare şi cât mai aproape de nevoile acestora .
România nu face excepţie nici de la afirmaţia că persoanele cu dizabilităţi sunt excluse din
viaţa comunitară, nici de la cea privind existenţa exemplelor de bună practică. Integrarea României
în Uniunea Europeană presupune şi „rezolvarea” unor probleme sociale de integrare a diverselor
categorii de populaţie.
În România angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este
fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copiii cu cerinţe
educative speciale ( C.E.S. ), gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu şcoala este cel mai
adesea direct proporţionalcu rezultatele şcolare obţinute de elevi .
ISSN: 1583 - 5529

21. 21
În cazul elevilor cu cerinţe educative speciale (C.E.S) este important să se plece de la
premisa că părinţii sunt cei mai importanţi „ profesori din viaţa lor”. Deseori părinţii au păreri
gresite despre rolul de părinte de aceea cadrele didactice ar trebui să îi ajute pe părinţii copiilor cu
dezabilităţi să se îgrijească de ei înşişi pentru a se îgriji mai bine de copii lor .
Un rol important al şcolii în context este acela de a sprijini familiile să aibă încredere în
resursele proprii, pentru a face faţă greutăţilor cu care se confruntă. Deşi îşi iubesc copiii pot
reacţiona la stres ţipând la ei sau tratându-i în moduri în care nu ar trata niciodată pe alţii. Când
reacţionează în aceste fel ei le reduc preţuirea faţă de ei înşişi. Când îşi controlează stresul ei
modelează abilităţi pentru copii lor şi îi ajută să-şi menţina preţuirea de sine.
Colaborarea familiei cu comunitatea şcolară-presupune cooperarea pentru îndeplinirea unei
sarcini anume împreună, membrii familiei şi cadrele didactice. În cardul acestei colaborări, membrii
familiei pot juca rolul în cadrul şcolii de instructori, voluntar, membri de comitet de intervenţie,
tutori, instructori de “minipredare”, asistenţă în cadrul călătoriilor în afara şcolii, ajutor în pregătirea
materialelor didactice şi echipamentului necesar.
Invitarea părinţilor în activităţi la clasă poate înlesni o experienţă pozitivă prin:
- selectarea unei activităţi care poate fi demonstrată uşor;
- angajarea părinţilor să lucreze doar cu grupuri mici de copii (2-3);
- încurajarea bunei dispoziţii, a unei atmosfere relaxante;
-evitarea declarării de învingători;
- consilierea în îndrumarea comportamentului copiilor.
- Pregătirea părinţilor – cere atât părinţilor cât şi specialiştilor să-şi aloce timp pentru
pregătirea şi programele educaţionale ce vor fi aplicate. Pregătirea părinţilor este o activitate foarte
constructivă deoarece implică învăţarea şi acumularea cunoştinţelor şi tehnicilor folositoare
părinţilor în schimbarea comportamentelor neadecvate ale copiilor. Sensibilizarea părinţilor pentru
obiectivele, ţintele, abilităţile programelor este esenţială în educarea şi pregătirea acestora.
ISSN: 1583 - 5529

22. 22
NECESITATEA INTEGRĂRII ÎN GRĂDINIŢĂ A COPIILOR CU CES
-Rezumat-
GRĂDINIŢA NR. 229, Str. Aleea Dealul Măcinului Nr.5, Sector 6, Bucureşti,
AVIANA (BOJAN) ANCA ELENA – institutor 1
MARCHIŞ IONELA – educatoare
Omul este o fiinţă dependentă în activitatea pe care o desfăşoară de ceilalţi. Are nevoia
permanentă de a comunica şi coopera. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei
sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate
la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi
oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele.
Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi
al mediulu.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe
propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la
exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:
- copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale,
paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de
atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică,
tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie:
anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
-copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia,
discalculia,dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul
Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc
informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul
ISSN: 1583 - 5529

23. 23
înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în
grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap,
întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru
a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu
tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile
trebuie să fie cât mai variate. Gradinita, este de asemenea un mediu important de socializare. Tot in
lucrare este prezentat un plan de interventie, insa Cel mai bun plan de intervenţie este cel care se
potrivişte copilului/ cerinţelor/ nevoilor sale.
COPILUL CU CES
-Rezumat-
SCARLAT FLORIANA
TRUSCA CLAUDIA - DOLJ
Deloc uşoară misiunea „dată” profesorului – edificarea viitorului umanităţii, dar frumoase
sunt roadele pe care le culege şi ni le dăruie – oamenii. Profesorul are un rol crucial în viaţa elevilor
cu CES. Atât abilităţile profesorale, cât şi însuşirile de personalitate au repercusiuni profunde în
inima discipolilor, provocând reverberaţii încă mulţi ani după terminarea studiilor. Prin felul său de
a fi ori de a nu fi, prin comportamente şi atitudini, profesorul apropie ori îndepărtează copiii:
motivează, pedepseşte, povăţuieşte, blamează, încurajează etc.
Profesorul eficient este, înainte de toate, „discipolul” elevilor săi, care încearcă să înveţe în
permanenţă de la ei, pentru a ţine pasul cu aceştia şi pentru a putea să discute orice subiect. El
trebuie să fie liderul care să inspire şi să influenţeze copiii prin intermediul personalităţii sale,
asemeni unui expert sau consilier, şi nicidecum utilizând puterea coercitivă. Un astfel de profesor
îşi cunoaşte bine disciplina şi este respectuos cu elevii săi.
Jocul de expresie grafică şi plastică are o valoare formativă ce va conduce la apariţia de
situaţii de învăţare valoroase ce vor evidenţia, pe lângă încărcătura estetică, şi pe cea etică şi socială
a conţinuturilor temelor plastice.
ISSN: 1583 - 5529

24. 24
Prin acest mod se întregeşte personalitatea copilului, se diminuează diferenţele dintre elevul
cu cerinţe educative speciale şi cel obişnuit, deziderat realizabil prin îmbinarea şi dezvoltarea cât
mai eficientă a celor trei mari componente ale personalităţii: aptitudinile, care exprimă nivelul de
realizare şi de eficienţă într-un domeniu de activitate, temperamentul, care exprimă aspectul
dinamico-energetic şi caracterul, ce defineşte modul de relaţionare a individului cu ceilalţi, profilul
psiho-moral al fiecăruia.
Elaborarea unei compoziţii plastice stimulează trăsăturile de personalitate asociate cu
capacitatea creativă, cum ar fi capacitatea de gândire, flexibilitatea gândirii, fluenţa ideilor,
sensibilitatea la probleme, un pronunţat spirit de observaţie, curiozitatea, încrederea în sine,
independenţa în gândire.
Toate acestea servesc unui singur scop, şi anume adaptarea copilului cu cerinţe educative
speciale la solicitările lumii înconjurătoare, pregătindu-se în acest fel integrarea ulterioară în
societate.
CREATIVITATEA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE
SPECIALE
-Rezumat-
BRĂTIAN LAURA-ANDREIA
GRAD.P.N.MONARIU
COM.BUDACU DE JOS (BN)
Educaţia specială are in vedere un anumit tip de educaţie adaptată şi destinată copiilor care
nu reusesc să atingă în cadrul învaţămantului obişnuit nivele educative şi sociale corespunzătoare
vârstei.Aceşti copii sunt copii cu cerinţe/nevoi educative speciale .
Cerinţe/nevoi educative speciale – CES- cerinţele în plan educativ ale unor categorii de
persoane, ca urmare a unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, senzorială, psihomotrice,
fiziologică sau ca urmare a unor condiţii psihoafective, socioeconomice sau de alta natură.
ISSN: 1583 - 5529

25. 25
Aceste cerinţele educative speciale solicită abordarea actului educaţional de pe poziţia
capacităţii elevului deficient sau aflat în dificultate de a inţelege şi valorifica conţinutul învăţării, şi
nu de pe poziţia profesorului sau educatorului care desfăşoară activitatea instructiv-educativă în
condiţiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.
Şcoala incluzivă pune în centrul atenţiei sale persoana umană ca fiinţă originală, unică şi
irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există personalităţi, grupuri diferite, motivaţii,
raţiuni şi puncte de vedere diferite.
. Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres
în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare
reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea nu
se obţine cu usurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi
verificări.
Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv experienţa şi
cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi idei originale. Multă vreme activitatea a fost considerată
apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse ceea ce este adevărat dacă ne gândim la nivelul
creativităţii inovatoare şi la cel al creativităţii emergente.
Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane.
Stimularea creativităţii tinerilor se poate realiza printr-o susţinută şi elevată pregătire teoretică şi
practică; dinamizarea iniţiativei şi muncii independente, a spiritului critic ştiinţific; dinamizarea
activităţii de documentare şi experimentare independentă; receptivitatea faţă de nou; pasiune pentru
ştiinţă în concordanţă cu aptitudinile fiecăruia .
Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres
în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare
reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea nu
se obţine cu usurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi
verificări.
La educarea creativităţii sunt importante, deopotrivă, metodele, relaţia profesor-elevi
(autentic democratică şi de cooperare), atitudinea adultului faţă de elev (deschisă şi receptivă faţă de
copil şi de valorile creativităţii sale) şi atmosfera pe care cadrul didactic o instaurează în clasă.
În condiţiile educaţiei incluzive, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiaţi ca vârstă
şi nivel de experienţa socioculturală.
Aplicarea acestor principii în practica şcolii pentru diversitate presupune, din partea
personalului didactic şi de specialitate, o serie de calităţi.
ISSN: 1583 - 5529

26. 26
BIBLIOGRAFIE:
1.ALOIS GHERGUŢ:”SINTEZE DE PSIHOPEDAGOGIE
SPECIALA”ED.POLIROM 2005
2.ALOIS GHERGUT:”PSIHOPEDAGOGIA PERSOANELOR CU CERINTE
SPECIALE” ED.POLIROM 2006
3.DICTIONAR DE PSIHOPEDAGOGIE
4.MARIAN CLAUDIA-CURS-“FUNDAMENTELE PSIHOPEDAGOGIEI
SPECIALE”
INTEGRAREA COPIILOR CU C.E.S. ÎN GRĂDINIŢĂ
PRIN INTERMEDIUL JOCULUI
-Rezumat-
Inst: Chirilă Oana-Denisa, Gr. cu P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad
Inst: Popa Corina Lăcrămioara, Gr. cu P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad
Jocul este activitatea fundamentală a copilului preşcolar, influenţând întreaga conduită şi
prefigurând personalitatea în plină formare a acestuia. Ca activitate de bază în grădiniţă, jocul
constituie pentru copiii cu cerinţe educative speciale forma cea mai eficientă de socializare, de
recuperare. În cadrul jocurilor, barierele de orice natură dispar, aici copilul cu cerinţe educative
speciale reuşind să-şi depăşească neputinţele şi frustrările.
În timpul jocurilor şi activităţilor alese se naşte un mediu educaţional în care fiecare îl
acceptă pe celălalt aşa cum este şi aşa cum se poate exprima, creându-se un spaţiu de convieţuire
caracterizat prin acceptare, toleranţă şi diversitate. Etapa jocurilor şi activităţilor alese de copii şi
educatoare oferă posibilitatea tratării individualizate a copiilor integraţi, reuşind ca, în această etapă
din programul zilei, educatoarea să poată lucra cu copiii integraţi, în vederea recuperării
deprinderilor şi capacităţilor nerealizate în activităţile frontale cu întreaga grupă de copii. Prin joc,
copilul cu dizabilităţi poate să exploreze lumea înconjurătoare, poate să-şi lărgească sfera de
achiziţii, de abilităţi, de deprinderi, să-şi modeleze comportamentul. În joc, diferenţele şi barierele
ISSN: 1583 - 5529

27. 27
între copii dispar, copiii cu cerinţe educative speciale pot obţine aici succese, mici, dar motivate,
ceea ce satisface trebuinţa de a fi apreciaţi.
Jocurile şi activităţile alese de copii sau de educatoare oferă cadrul propice îmbogăţirii
experienţelor senzoriale ale copiilor, ceea ce conduce la un real câştig atât pentru copilul normal,
cât şi pentru copilul cu dizabilităţi. Primul poate fi ajutat să depăşească planul aparenţelor şi al
experienţelor imediate pentru a pătrunde cât mai adânc în natura lucrurilor, iar cel de-al doilea poate
ajunge prin aceste jocuri la un nou tip de joc, jocul-învăţare, acesta constituind o formă mai
evoluată de acţiune.
Organizarea „gândită” a jocurilor şi a activităţilor alese, tactul pedagogic al educatoarei, în
sensul de a-i crea copilului cu cerinţe educative speciale o stare de confort şi o atitudine pozitivă
faţă de sine, uşurează procesul de integrare a copiilor cu dizabilităţi în instituţiile de învăţământ.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1997
2. CRIPS, Educatorul specializat, Editura Tritonie, Bucureşti, 1998
3. Neamţu, Cristina, Gherguţ, Alois, Psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2000
4. ***, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom,
Iaşi, 1998
5. Rusu, C-tin (coord.), Deficienţă, incapacitate, hadicap, Editura Pro Humanitate, Bucureşti,
1997
6. UNESCO/UNICEF, Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor. Cerinţe speciale în
clasă, UNESCO, 1993
7. Ungureanu, D., Copilul cu dificultăţi de învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998
8. Verza, E. (coord.), Ghidul educatorului, Universitatea Bucureşti, Departamentul de
Psihopedagogie, DPCEU/PHARE, Componenta 2 – Formare de personal, 1997
ŞCOALA PENTRU TOŢI
-Rezumat-
Palatul Copiilor Iaşi- Prof. Ioana Fulga şi Carmen Sandu
ISSN: 1583 - 5529

28. 28
Palatul Copiilor ,prin activităţile extraşcolare devine astfel o şcoală deschisă tuturor, o
şcoală prietenoasă, flexibilă, o şcoală care abordează procesul de– învăţare –într-un mod dinamic şi
atractiv, o şcoală care, prin sprijinul pe care îl oferă tuturor copiilor, se constituie într-un factor de
bază al incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăţilor legate de apartenenţa la un
anumit mediu şi la spargerea barierelor existente între diferitele grupuri din interiorul unei
comunităţi În cadrul educaţiei inclusive am aplicat „ strategii de micro-grup,activ-participative
cooperative , colaborative , parteneriale , implicante , organizative şi socializante “. Acestea ,
datorită atributelor lor , sunt adaptabile , putând fi cu uşurinţă multiplicate sau diversificate pentru a
acoperi situaţiile noi . Aceste atribute caracterizează şi activitati, care trebuie să se realizeze în
grupuri mici , să fie cooperativă , partenerială , activ- participativă , să se desfăşoare într-un mediu
relaxant , plăcut .Predarea în parteneriat s-a impus ca o strategie de succes .Prezentăm în continuare
activităţi desfăşurate în cadrul Palatului Copiilor de catre copii normali şi disabili, grupe mixte:
-Concurs”Educaţie pentru toţi,pretutindeni, acum” ;
-Expoziţie de referate şi desene :Eminescu şi natura”
-Concurs Naţional “Ziua Mondiala a Zonelor Umede”;
Activităţi cu materiale din natură.-Stabilirea caracteristicilor materialelor din natură:
frunze,paie, crenguţe, flori;-Presarea plantelor;Alcatuire colaj: peisaj de toamnă din
frunze,crenguţe. Activităţi cu materiale sintetice: fire,piele,material textil.Acţiuni dirijate de
descoperire a etapelor de realizare a unui produs:“Puiul” din fire de lână,poşetuţă, borsetă, breloc,
cu-rea,etc.Realizarea unui produs nou de la unul realizat anterior: „Tablou”.Toate aceste activităţi s-
au desfăşurat folosind strategia de parteneriat care presupune ,dupa cum se vede, prezenţa şi
colaborarea a două cadre didactice în cadrul lecţiei propriu-zise .Predarea în parteneriat presupune
respectarea unor condiţii şi anume: să se realizeze după o colaborare anterioară ; să fie riguros
planificată anterior ; să desfăşoare activităţi compatibile şi complementare ; să prezinte o unitate în
concepţiile prezentate , în modul de a acţiona , evitând controversele ; să evalueze activitatea
ulterior . Profesorul trebuie să se plieze după fiecare caz , să-şi flexibilizeze demersul didactic
pentru a satisface cerinţele educative ale fiecărui elev luat în parte şi ale tuturor la un loc.
Bibliografie:
Ungureanu Dorel , Educaţia integrată şi şcoala inclusivă , Ed. de Vest , Timişoara , 2000
Verza E. , „ Psihopedagogia integrării şi normalizării “ în Revista de educaţie specială 1/1992
ISSN: 1583 - 5529

29. 29
O ŞCOALĂ INCLUZIVĂ – O ŞCOALĂ NECESARĂ
REZUMAT
LUPU MARIANA DOINA- prof. Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă
JIVAN-RANI VIORICA – prof. Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă
Egalitatea între copii ar trebui să reprezinte un mod de viaţă existent, nu doar o concepţie care
pare imposibil de atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporţii colosale.
Sănătatea este unul din lucrurile esenţiale la care are dreptul un copil, deoarece sănătatea este o
virtute necesară unei vieţi senine, ea permite tuturor celor care se bucură de ea cu îndestulare.
Handicapul este definit ca “o pierdere sau limitare a abilităţilor funcţionale fizice sau psihice”. Ca
urmare a unei asemenea definiţii, handicapul poate fi considerat o problemă, o boală. Este deplin
acceptat că persoanele cu nevoi speciale au, în general, mai puţine posibilităţi de afirmare şi o
calitate a vieţii mai scăzută. Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor posibilitatea de a-şi
exprima valoarea, de a simţi bucuria copilăriei şi de a descoperi lumea care-i înconjoară. Statul şi
familia oferă – sau ar trebui să ofere! – şanse egale pentru fiecare prin educaţie, grijă, dragoste.
Conceptul “copii cu nevoi speciale” a fost înţeles într-un sens larg şi a cuprins toţi copiii care
necesită o atenţie specială şi care foarte des se află la marginea societăţii. În acest sens prin “copii
cu nevoi speciale” am putea enumera următoarele categorii: copii cu handicap, copii cu boli
cronice, copii cu tulburări de comportament, copii proveniţi din familii dezorganizate sau aflate în
situaţie de risc social, copii care sunt victimele violenţelor, copii din etnii defavorizate. Însă, pentru
ca individul ( copil, adult, vârstnic ) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte unele
norme şi reguli importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viaţa
socială au şi caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare. Socializarea
nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la viaţa
socială. Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l
ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de
ISSN: 1583 - 5529

30. 30
ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.
Măsurile intreprinse trebuie să se adreseze în mod specific factorilor care contribuie la abuzare si
neglijare, inclusiv lipsa informaţiilor şi abilităţiilor ca părinte sau caracterul nepotrivit al acestora,
respectul scăzut faţă de sine însuşi, sentimentul de izolare, aşteptările nerealiste si înţelegerea
greşită a dezvoltării copilului şi al rolului de părinte.
INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE
-Rezumat-
PERSOANELE CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE - CADRU CONCEPTUAL –
Prof. Irina Bădilă, Scoala Nr. 128, Bucureşti
Prof. Dana Udrea, Scoala Nr. 128, Bucureşti
În acord cu noile măsuri instituite pe plan mondial, privind protecţia şi educaţia persoanelor
cu cerinţe speciale şi în conformitate cu prevederile Constituţiei şi Legii învăţământului, ţara
noastră a intrat într-o etapă de transformări radicale ale sistemului de educaţie, în spiritul egalizării
şanselor pentru copii, tineri şi adulţi cu deficienţe sau incapacitate.Din perspectiva noilor
reglementări adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în
unităţi distincte de învăţământ special, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare
obişnuite, fie, în mod individual, în unităţi de învăţământ obişnuite.
Integrarea educativă recurge la trei mari categorii de resurse: materiale, acţional-suportive şi
umane. Aceste din urmă resurse sunt, de departe, cele mai importante pentru integrarea educativă,
fie şi numai pentru că ele sunt direct implicate în resursele tip-servicii şi tot ele activează, practic,
resursele materiale, altminteri inerte, doar potenţiale.
În opinia generală, resursele umane din sfera educaţiei sunt asociate, aproape exclusiv, cu
personalul didactic, cu educatorii şi cu prestaţia directă a acestora, sub forma serviciilor instructiv-
educative propriu-zise, nemijlocite: predare, ocazionarea şi provocarea învăţării, evaluarea etc. Iar,
fiecare dintre aceste persoane au, sau ar trebui să aibă, propriile resurse personale, individuale care,
ISSN: 1583 - 5529

31. 31
la rândul lor, se structureaza pe două registre, de preferat coroborate, valorificate împreuna într-o
manieră sinergică:
• Mentalitatea (atitudinea faţă de integrarea educativă);
• Competenţa profesională (pregătirea de bază, iniţierea şi experienţa în maniera
abordativ-procedurală a educaţiei integrate).
În integrarea educativă se pleacă de la premise şi idei optimiste într-un mod raţional în
ceeea ce priveşte căutarea, găsirea, potenţarea şi valorificarea resurselor umane, conform axiomei:
“Cea mai la îndemână, cea mai importantă, dar şi cea mai irosită, neluată în seamă resursă este
chiar creativitatea, inadecvat încurajată şi folosită a educatorilor”(Miclea, M.1994).
Domeniul afectiv, cu întreaga sa gamă de trăiri emoţionale, se dezvoltă în procesul relaţiilor
interpersonale dintre copil si adult. Socializarea copilului se produce în strânsă legătură şi unitate cu
dezvoltarea lui cognitiva. Rolul scolii este de a nu lăsa copilul cu cerinţe speciale să se orienteze
singur în multitudinea de fapte şi atitudini ce se manifestă în jurul lui, ci de a organiza o ambianţă
potrivită, din care copilul să se alimenteze cu impresii pozitive, necesare evoluţiei sale normale.
Schimbarea mentalităţii copilului începe cu schimbarea mentalităţii părinţilor. Se desfăşoara
şedinţe cu părinţii, în cadrul cărora se explica ce se urmăreste a realiza pentru a veni în ajutorul
copilului cu handicap, al celui hiperchinetic, al celui afectat de fobia scolii sau al celui care, pur şi
simplu, are handicapul mediului din care provine. Se induce, treptat, ideea că ar putea deveni
parteneri educaţionali ai educatorului în procesul integrării socio-afective a copilului cu nevoi
speciale. Urmare a cerinţelor expuse în cadrul şedinţelor cu părinţii şi a consultaţiilor oferite
acestora, ca şi a faptului că se poate constata că lucrările copiilor cu cerinţe speciale nu sunt cu
nimic mai prejos decât ale celorlalţi, mentalitatea celor câţiva părinţi, mai reticenţi la prezenţa
acestor copii în clasa, se schimba. Această schimbare de mentalitate se reflecta în atitudinea copiilor
faţă de colegii lor.
Continuitatea este cheia evoluţiei psiho-sociale a copilului cu cerinţe speciale.Este vital ca
toate celelalte trepte ale învăţământului de masă să ofere aceleaşi facilităţi şi asistenţă diferenţiată
copilului cu handicap, celui cu cerinţe speciale, în general, să i se asigure acestuia un climat optim,
afectiv-motivaţional. Numai în felul acesta se vor împlini aşteptările noastre privind adaptarea şi
integrarea socială a copilului cu cerinţe speciale.
ISSN: 1583 - 5529

32. 32
EDUCAŢIE EGALĂ PENTRU TOŢI COPIII
-Rezumat-
Prof. Iuliana Tomescu, Scoala Nr. 128, Bucureşti
Deviza ,,EDUCAŢIA PENTRU TOŢI,, a fost lansată în 1994, la Salamanca, unde a fost
definită ca ,, acces la educaţie şi calitate pentru toţi copiii ’’ , obiectiv care presupune asigurarea
posibilităţilor participării la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei şi se abat
prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea consideră a fi normal.
Dreptul la educaţie al fiecărei persoane a fost decis încă din 1948, prin Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului şi apare dezbătută în multe studii de pedagogie.
Dezvoltarea unei şcoli prietenoase, deschisă tuturor copiilor este un concept operaţional pe
mai multe dimensiuni: sănătatea şcolii, eficacitatea şcolii pentru copii, şcoala protectoare, o şcoală
care implică familia şi comunităţile.
Înţelegerea şi adeziunea la educaţie pune în evidenţă necesitatea dezvoltării şcolii, pregătirea şi
schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi şi satisface corespunzător participarea copiilor cu
dizabilităţi ( ca şi a altor grupuri marginalizate), în medii şcolare obişnuite, ca elemente componente
ale diversităţii umane – cu diferenţele ei specifice.
Prin natura problemei sale, copilul cu dizabilităţi este dependent, în mare masură, de adultul
de alături ( părinte, educator) iar, mai apoi, urmare a socializării secundare în cadrul colectivitaţii de
copii şi a conştientizării de către aceştia a necesităţii de a-l ajuta pe colegul vitregit de soartă, el
devine dependent şi de copiii din clasă. Complexitatea demersului educaţional constă, în acest caz,
pe de o parte, în a conduce perceperea handicapului de către copiii din jur spre acceptarea lui ca pe
ISSN: 1583 - 5529

33. 33
un fapt de viaţă care le poate oferi lor prilejul de a-şi dovedi prietenia, generozitatea, afecţiunea faţa
de colegul lor. Pe de altă parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat, procesul perceperii, de
către copilul cu dizabilităţi, a ajutorului oferit de copii, fără a se simţi umilit, profund diferit şi
inferior colegilor săi. Este o problemă de atitudine afectuoasă, dar demnă, în care excesele
emoţionale şi excesul de zel mai mult dăunează, decât acţionează. Totul se construieşte în jurul
educatorului, al atitudinii sale faţă de copilul cu dizabilităţi. Ea este modelul atitudinal, copiii vor
fi mici replici ale acesteia.
În cazul copilului cu cerinţe educative speciale, atât securitatea cât şi stimularea sunt
esenţiale. Rezultatul unui stimul puternic, fără condiţia asigurării securităţii, poate fi răzvrătirea,
retragerea, respingerea, apatia. Acest copil trebuie ajutat să devină suficient de încrezător că poate
face faţă solicitărilor, altminteri el nu va accepta efortul sau lipsa de confort care, în cazul lui,
insoţesc cele mai multe activităţi specifice mediului şi vârstei.
Indiferent de natura fenomenului social sau al afecţiunii care-l include pe acest copil într-o
categorie aparte, este extrem de importantă, cunoaşterea particularităţilor activităţii cognitive, astfel
încât să fie evitat un eventual eşec în rezolvarea sarcinii.Dacă educatorul nu identifică şi nu respectă
optimul cognitiv al acestui copil, este previzibilă producerea unor eşecuri repetate care îl vor
demobiliza şi îl vor readuce la stadiul iniţial – cel al neîncrederii în sine care induce timiditate,
izolare, frustrare.
Se simte şi se remarcă, de multe ori, în atitudinea acestor copii, frustrare, plictiseală,
descurajare. În astfel de situaţii, se evidenţiază şi cea mai fragilă reuşită, evoluţie, pentru a-i
inspira încrederea în sine şi a-l determina la încercări succesive. Copilul cu dizabilităţi trebuie ajutat
să-şi fixeze nivelul de aspiraţie în raport cu capacităţile proprii, încrederea în sine fiind cel mai
eficient stimulent al capacităţii de acţiune.
Rolul educatorului este de “…a învăţa treptat copilul, prin experienţe orânduite cu logică, să
deosebească locul său în marea colectivitate a existenţei şi responsabilitatea faţă de tot ce-l
înconjoară, iar, pe de altă parte, el nu va trebui să reprime în copil nici una din manifestările vieţii
individuale, atâta timp cât acestea nu sunt susceptibile de a produce vreun rău copilului însuşi sau
celorlalţi.”(Key E.)
ISSN: 1583 - 5529

34. 34
EDUCAŢIEI CENTRATĂ PE ELEV PRIN UTILIZAREA METODELOR ŞI
TEHNICILOR ACTIVE DE ÎNVĂŢARE
-Rezumat-
Prof. CAMELIA DARIE - CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA
Prof. MUJDEI SILVIA – CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA
În ultimii ani, educaţia a fost privită ca un factor strategic al dezvoltării de perspectivă a
societăţii româneşti, în sensul realizării integrării sale europene.
Principiile educaţiei centrate pe elevi sunt :
 Profesorul şi elevul sunt parteneri în educaţie şi îşi împart responsabilitatea
învăţării;
 Climatul activităţii de învăţare este unul formativ;
 Învăţarea în sensul de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe ceea ce îi interesează;
 Disciplina necesară în activitatea de învăţare se transformă în autodisciplină;
 Profesorul este receptat ca furnizor de resurse ale învăţării;
În ceea ce priveşte educaţia copiilor cu dizabilităţi, Ministerul Educaţiei Cercetării şi
Tineretului a adoptat câteva principii majore printre care şi cel conform căruia învăţământul trebuie
adaptat la cerinţele copilului şi nu copilul trebuie să se adapteze la cerinţele şcolii, atunci când
acestea nu sunt conforme cu nevoile sale de dezvoltare. Este important ca toţi copiii cu dificultăţi de
învăţare să beneficieze de o organizare a învăţării în funcţie de cerinţele lor educative.
De aceea se impune o individualizare a metodelor folosite în învăţare. Cadrele didactice
trebuie să cunoască şi să utilizeze o gamă diversificată de strategii didactice care să identifice şi să
sprijine rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă.
Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l
implice pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii,
dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de
educare. Astfel, elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de
viaţă ceea ce a învăţat.
ISSN: 1583 - 5529

35. 35
Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura
executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.
Metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor
prestabilite ale activităţii instructive. De aici şi importanţa adoptării unor metode variate, eficiente,
adecvate nu numai specificului disciplinelor, profilului şcolii, ci şi scopului general al
învăţământului şi cerinţelor de educaţie ale societăţii contemporane.
Din multitudinea metodelor active am prezentat , mai detaliat, următoarele :
 MOZAIC
 „ŞTIU – VREAU SĂ ŞTIU – AM ÎNVĂŢAT”
 PROGRAMUL AEL
În concluzie, tehnologiile IT moderne şi metodele active de învăţare sunt implicate din ce în
ce mai activ în actul învăţării, fapt care face ca educaţia să fie centrată pe elevi şi grupuri de elevi,
astfel încât procesele educaţionale să capete noi conotaţii.
BIBLIOGRAFIE:
• „Învăţarea activă” (ghid pentru formatori şi cadre didactice), Bucureşti 2001
• Pintilie Mariana – „Metode moderne de învăţare-evaluare pentru
învăţământul preuniversitar” – Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca
• Ionescu Miron – „Didactica Modernă” – Ed. Dacia, Cluj-Napoca
• Siveco România S.A. – „AEL versiunea 4” – manual de utilizare
ISSN: 1583 - 5529

36. 36
Multiculturalitate si comunicare interculturală
rezumat
Prof. Darie Doruţu - Şcoala S.A.M. Pătrăuţi - Suceava
Pentru cunoaşterea nemijlocită a realităţii europene pot fi iniţiate şi schimburi de experienţă
cu alte grupuri de copii şi cadre didactice din ţări europene:
• înfrăţirea cu şcoli europene, cu vizite reciproce;
• module educaţionale de limbă şi cultură;
• excursii în străinatate cu gazduire la familii locale, la schimb;
• schimburi culturale şi dezbateri cu unităţi similare pe tematici de perfecţionare
ţinând cont şi de interesul copiilor.
În cadrul acestor schimburi de experienţă are loc:
• construirea prin artă a unor punţi de legatură între sufletele copiilor noştri şi ale altor
copii din alta ţară;
• dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la un grup impreună cu care poate realiza
lucruri minunate;
• dezvoltarea încrederii în propriile valori şi a capacităţii de a le transmite, de a evalua
rezultatul propriei creaţii la adevarata valoare;
• cultivarea unor sentimente de prietenie faţă de toţi copiii lumii.
Schimburile interculturale sunt educative şi îi echipează pe elevi pentru viaţă. Ele îi
îndeamnă să interacţioneze şi să dialogheze cu alte grupuri culturale. Parafrazându-l pe Goethe -
«cei care nu stiu nimic despre alte culturi, nu stiu nimic despre ei înşişi» - importanţa schimburilor
interculturale stă în faptul că îi ajută pe elevi să se cunoască pe ei înşişi, devenind astfel conştienţi
de propria lor cultură. Ei descoperă similitudinile şi diferenţele culturale şi, implicit, descoperă
diversitatea lumii în care trăim, acceptarea a ceea ce este diferit de reperele lor culturale şi
ISSN: 1583 - 5529

37. 37
înţelegerea faptului că a fi diferit este un fapt normal. Un prim pas în cunoaşterea unui alt popor
este învaţarea limbii acestuia şi cum acest lucru se face încă de la gradiniţă, se poate concluziona că
lucrurile sunt pe drumul cel bun. Inţelegând prin cunoaşterea unei alte culturi imperativitatea
învăţării limbii şi obiceiurilor culturii respective, atunci cei implicaţi participă la un proces de
învăţare ce are ca rezultat iminent dezvoltarea lor intelectuală. Contactul cu o alta cultura poate
aduce schimbari semnificative în mentalitatea, comportamentul şi atitudinea unui individ, iar
impactul este vizibil atât la adulţi, cât mai ales la copii, cunoscută fiind receptivitatea crescută a
acestora la tot ceea ce este nou. Suntem fără îndoială influenţaţi de alte stiluri de viaţă pe care
oamenii din alte locuri ale lumii le-au dezvoltat pentru a supravietui. Ideile, sistemele de valori,
credinţele şi tradiţiile lor sunt o sursă importantă de inspiraţie şi de dezvoltare spirituală,
intelectuală, emoţională şi, în sens mai larg, economico-socială.
Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează
pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în
contextele multiplicării sistemelor de valori. Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei
poate să conducă la atenuarea conflictelor şi la eradicarea violenţelor în şcoală prin formarea unor
comportamente precum:
• aptitudinea de a comunica (a asculta şi a vorbi);
• cooperarea şi instaurarea încrederii în sânul unui grup cum ar fi grupul de joacă, de
colegi etc. ;
• respectul de sine şi al altora;
• toleranţă faţă de opiniile diferite;
• luarea de decizii în chip democratic;
• acceptarea responsabilităţii altora şi a propriului eu;
• soluţionarea problemelor interpersonale;
• stăpânirea emoţiilor primare;
• aptitudinea de a evita altercaţiile etc.
Intrarea în Uniunea Europeană a ţării noastre cere o pregătire specială a elevilor privind
importanţa acestui eveniment precum şi furnizarea informaţiilor legate de spaţiul european. Elevii
trebuie îndemnaţi să manifeste curiozitate pentru descoperirea unor aspecte legate de viata copiilor
din spatiul francofon si anglo-saxon. Este necesar să recunoască şi să respecte diferenţele culturale
prin valorificarea pozitivă a celorlalte culturi, dar în egală măsură să respecte datinile, obiceiurile şi
tradiţiile naţionale şi să contribuie la promovarea culturii ţării noastre.
ISSN: 1583 - 5529

38. 38
În cadrul învăţământului preuniversitar tehnic (sau de cultură generală), elevii manifestă o
mare disponibilitate către multiculturalitate şi colaborări interculturale. Consider că
responsabilitatea „deschiderii porţilor” ne revine nouă, cadrelor didactice din întreg spaţiul
european, astfel încât să ridicăm la înălţimea aşteptărilor şi aspiraţiilor lor.
BIBLIOGRAFIE
1. Gardels, N. Schimbarea ordinii globale. – Bucureşti: Ed. ANTET, 1998.
2. North, D. Thomas, R. The Rise of the Western World: A New Economic History. –
Cambridge: Cambridge University Press, 1976.
3. NEUNER, G. (2003). Socio-cultural interim worlds in foreign language teaching and
learning. In M. Byram (Ed.), Intercultural competence (pp 15-62). Strasbourg: Council of
Europe Publishing.
4.***ABC-ul integrării în Uniunea Europeană, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale,
Bucureşti, 2005
ROLUL DASCĂLULUI ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU CERINŢE
EDUCATIVE SPECIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ
Rezumat
Înv. Şorecău Cătălina
Înv. Ureche Maria
Şcoala Generală,, A.P.Alexi ’’
Sîngeorz-Băi, Jud. Bistriţa-Năsăud
ISSN: 1583 - 5529

39. 39
Putem spune cǎ fiecare cadru didactic se confruntǎ la fiecare generaţie cu unul sau mai mulţi
copii cu cerinţe speciale în educaţie.
A cunoaşte un elev înseamnǎ a descifra notele dominante ale personalitǎţii sale, a înţelege şi
a identifica motivele care îl determinǎ sǎ acţioneze într-un mod sau altul şi a-i prevedea evoluţia
viitoare. Cunoaşterea asigurǎ caracterul diferenţiat al instruirii şi educǎrii personalitǎţii elevilor,
proiectând metodele cele mai potrivite în raport de particularitǎţile dezvoltǎrii fizice şi psihice
individuale.
În urma examinǎrii copiilor de cǎtre specialişti sau chiar de cǎtre învǎţǎtor, se ajunge la
concluzia cǎ nivelul intelectual al unor copii este mai redus. Apare întrebarea : ce se face în aceastǎ
situaţie ?
Unele cadre didactice considerǎ cǎ cea mai bunǎ alegere ar fi orientarea lui spre o şcoalǎ
ajutǎtoare. Totuşi, în ultimii ani, se pune accent tot mai mult pe educaţia integratǎ, pornind de la
premiza cǎ un comportament normal nu se poate dezvolta în condiţii anormale, cum sunt cele din
instituţii, acceptându-se principiul normalizǎrii.
Îndemnul adresat de Jean Jaques Rousseau : « …începeţi dar prin a vǎ cunoaşte copiii… »,
se aflǎ şi astǎzi la temelia educaţiei.
Existǎ multe exemple de comportamente problemǎ : copiii care nu pot sǎ-şi controleze
obiceiurile, anumite ticuri, fluieratul sau vorbitul în momente nepotrivite, copii care se plâng mereu
sau care trǎncǎnesc mereu, cei care întotdeauna uitǎ sǎ-şi facǎ temele, mai sunt copii care se retrag
şi nu vor decât sǎ fie lǎsaţi în pace. Fiecare din aceste comportamente problemǎ, interfereazǎ cu
acţiunea de predare şi de evaluare.
Pentru ca integrarea lor sǎ fie eficientǎ, sǎ nu fie doar formalǎ, cadrele didactice trebuie sǎ
respecte anumite recomandǎri având în vedere cǎ activitatea acestora trebuie organizatǎ pe baza
cunoaşterii particularitǎţilor lor psihice :
- obosesc uşor, deci este bine sǎ fie solicitaţi mai mult în orele de început ;
- au dificultǎţi de concentrare a atenţiei ; se concentreazǎ mai greu asupra a ceea ce ascultǎ
decât asupra a ceea ce vǎd. În acest sens este recomandat folosirea materialului didactic
intuitiv şi aşezarea lor în apropierea catedrei, pentru ca învǎţǎtorul sǎ le capteze mai uşor
atenţia şi ceilalţi colegi sǎ le-o distragǎ mai puţin ;
- au un volum redus al memoriei ;
- aceşti elevi lucreazǎ mai bine dacǎ sunt bine motivaţi. Ei trebuie recompensaţi frecvent şi
imediat dupǎ ce au fǎcut ceva relativ bine. Pentru ei, o recompensǎ mare, dar îndepǎrtatǎ în
timp, este mai puţin eficientǎ decât o recompensǎ micǎ, dar primitǎ bine ;
ISSN: 1583 - 5529

40. 40
- este foarte important sǎ nu fie izolaţi, ci cât mai bine integraţi în colectivul clasei. Este bine
ca învǎţǎtorul sǎ îi aşeze în bancǎ cu elevi mai buni, care pot reprezenta un model pentru ei.
Considerǎm cǎ piatra de încercare pentru fiecare dascǎl este educarea acestor elevi cu cerinţe
speciale şi integrarea lor în structurile învǎţǎmântului de masǎ şi apoi în societate, este un bun
câştig.
BIBLIOGRAFIE
Ioan T. Radu – « Învǎţǎmântul diferenţiat », Editura Didacticǎ şi
Pedagogicǎ, Bucureşti, 1978, pag 234 ;
Neamţu Gherguţ – « Psihopedagogie specialǎ », Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag 165
ŞANSE EGALE PRIN EDUCAŢIE
Rezumat
Prof. Mandreşi Ana
Liceul Pedagogic „C. D. Loga”,
Caransebeş
Dreptul la educaţie este unul din drepturile fundamentale ale omului şi temelia unei societăţi
drepte, angajată pe calea progresului şi prosperităţii. Astăzi educaţia trebuie privită nu ca un
privilegiu pentru câţiva, ci ca un drept al tuturor, deoarece educaţia nu este un simplu mecanism
prin care indivizii acumulează un bagaj de cunoştinţe şi deprinderi de bază, ci un factor esenţial al
dezvoltării personale şi sociale.
ISSN: 1583 - 5529

41. 41
Conceptul de incluziune se poate defini prin acceptarea de către instituţiile de învăţământ a
tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenţă etnică şi socială, religie, naţionalitate, integritate
fizică, capacităţi intelectuale, zestre genetică, situaţie socioeconomică a părinţilor.
Putem spune că incluziunea înseamnă a personaliza activităţile în funcţie de nevoile fiecărui
individ în parte, astfel încât oricine, indiferent de deficienţa sau dificultăţile pe care le întâmpină în
învăţare, să poată fi tratat ca un membru al comunităţii din care face parte. Incluziunea este un
concept mai larg care se referă la integrarea copilului cu cerinţe educaţionale speciale atât în
sistemul educaţional cât şi în cel comunitar. Cerinţele Educaţionale/ Educative Speciale este o
sintagmă de dată relativ recentă, care nu este sinonim al termenului de „handicap” sau „deficienţă”-
el având un sens mai larg şi fiind pus în strânsă legătură cu necesitatea de reformă majoră a şcolilor
obişnuite, astfel încât să se ţină cont de toţi copiii care întâmpină dificultăţi de acces sau de adaptare
la mediul şcolar.
Asigurarea unui climat de normalitate în clase, activităţile desfăşurate în colaborare,
aprecierea echitabilă a eforturilor, fără condescendenţă prost înţeleasă, exprimarea preţuirii
respectului real îi ajută pe aceşti copii să treacă peste durerile şi frustrările lor, să se simtă acceptaţi
cu adevărat, să crească în proprii ochi.
Într-o şcoală a democraţiei aflată la începutul de drum incluziunea este o politică de educaţie,
dar şi în acelaşi timp o provocare necesară într-un grup de copii pentru formarea lor ca „adevăraţi
cetăţeni”. Provocările pentru grup şi pentru cei responsabili sunt de a menţine grupul împreună şi de
a lupta împotriva nevoii de excludere care ar putea să apară. Acest lucru trebuie făcut de la cea mai
fragedă vârstă, în prima experienţă a vieţii „de grup” la care participă copiii prin modificarea
modalităţilor de lucru şi prin schimbarea normelor, a regulilor, printr-o nouă strategie, pentru a
facilita participarea deplină la activităţi a tuturor copiilor. Cantitatea şi calitatea educaţiei reprezintă
baza devenirii umane într-o lume morală, civilizată şi plină de respect faţă de copii.
Cu bunăvoinţă şi străduire, putem edifica o şcoală deschisă, prietenoasă, tolerantă şi
democratică, fără discriminări şi excluderi, o şcoală unde copiii sunt valorizaţi şi integraţi.
Toţi copii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în această lume diversă.
Atingerea acestui deziderat presupune implicaţii majore la toate nivelurile învăţământului
obligatoriu: politică, structură, administraţii, organizaţii, relaţii între şcoală şi comunitate,
restructurarea şi formarea personalului şi în general etosul şcolii.
ISSN: 1583 - 5529

42. 42
BIBLIOGRAFIE
1. Zamfir Cătălin, Politici sociale în România 1980-1998, Editura EXPERT, Bucureşti 1999.
2. Fluieraş Vasile, Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura CASA CĂRŢII DE
ŞTIINŢĂ, Cluj-Napoca 2005.
3. Greguţ Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura POLIROM, Iaşi 2005.
4. Cristea Sorin Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului, E.D.P., Bucureşti 1994.
DEFECTE DE VORBIRE SPECIFICE VÂRSTEI PREŞCOLARE
rezumat
CLAPOU CRINA LUMINIŢA – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT
NR. 3 BISTRIŢA
Deficienţele de vorbire se diferenţiază în două categorii distincte. Unele se manifestă în
condiţiile unei evoluţii normale şi aparţin particularităţilor inerente evoluţiei, exprimând nivelul
maturizării capacităţii de articulare corectă, respectiv nivelul dezvoltării aparatului fono-articulator,
a auzului fonetic şi a capacităţii analitico-sintetice a scoarţei cerebrale, iar altele sunt consecinţa
unor malformaţii anatomo-fiziologice sau urme ale unor boli infectocontagioase ale copilăriei.
Se pot întâlni, de asemenea, diferite niveluri de gravitate, în funcţie de faptul dacă
tulburările sunt simple sau complexe, primare sau secundare, parţiale sau totale, asociate sau nu cu
alte deficienţe. Intre aceste două categorii determinate de apartenenţa la normal sau la patologic, pot
fi întâlnite o serie de cazuri, mai ales la copiii de 5-6-7 ani, la care deficienţele de vorbire se află la
graniţa dintre normal şi patologic, cărora educatoarea sau învăţătorul trebuie să le acorde
îndrumarea corespunzătoare pentru a nu se stabiliza sau agrava. Deci, deficienţele de vorbire se
deosebesc din punct de vedere al cauzei care le-a generat, al modalităţilor de manifestare, al
complexităţii, al şanselor de înlăturare etc.
Principala tulburare de vorbire cu care ne confruntăm este DISLALIA. Se întâlnesc dislalii
fiziologice şi dislalii patologice, revenindu-ne sarcina de a ne ocupa mai ales de prima formă.
Deosebirile între cele două deficienţe se referă la cauzele care le-au declanşat, la posibilităţile de
înlăturare.
ISSN: 1583 - 5529

43. 43
Alte tulburări de vorbire care se întâlnesc sunt: RINOLALIA (nazalizarea sau vorbirea
nazonantă), LOGONEVROZA (nevroză a vorbirii sau bâlbâială), TAHILALIA (presupune şi alte
deficienţe - gândire confuză, auz fonematic slab, perturbare generală a ritmului etc - este
recomandabil neapărat tratamentul logopedic), BRADILALIA (prezentă mai ales la copiii cu
întârziere în dezvoltarea mintală) şi, mai rar întâlnite, sunt: rinolalia (denaturarea vocii); alalia
(nedezvoltarea vorbirii).
INTERVENŢIILE COMPORTAMENTALE ÎN ADHD
rezumat
ÎNV. BRÎNZEA ANA – CENTRUL SCOLAR
PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU
ÎNV. PĂUN VICTORIA – CENTRUL ŞCOLAR
PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU
ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a „Attention Deficit Hyperactivity Disorder”,
o tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii şi
adolescenţi. Această afecţiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate şi
„distractibilitate”, fiind evidente cazurile copiilor „neastâmpăraţi” care dezvoltă în timp o serie de
probleme de adaptare la cultura şi regulile şcolii. Putem concluziona că ADHD se referă la o
afecţiune de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limite
medii în :
* Inhibarea comportamentului agresiv (autocontrolul impulsivităţii)
* Controlul nivelului activităţii (comportamentul hiperactiv)
* Concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenţiei).
Pentru adaptarea la mediul şcolar al copiilor cu ADHD care au dificultăţi şcolare datorate
atât problemelor de susţinere a atenţiei într-o sarcină, cât şi datorită dificultăţilor de inhibiţie a
răspunsurilor comportamentale la stimulii distractori din mediu, este necesară intervenţia constantă
a profesorului în timpul orelor şi pe tot parcursul procesului de învăţare.
ISSN: 1583 - 5529

44. 44
* Tehnicile comportamentale au ca scop optimizarea performanţelor academice şi
reducerea impactului negativ al unor componente problematice, cum ar fi impulsivitatea sau
hiperactivitatea.
* În lipsa acestor intervenţii copiii cu ADHD obţin performanţe mai scăzute în raport cu
abilităţile lor şi dezvoltă tulburări de învăţare, abilităţi matematice scăzute, până la 56 % dintre
copii au nevoie de meditaţii şcolare, iar 30 – 40 % au nevoie să fie integraţi într-un program
educaţional special.
Cercetările au arătat că intervenţia comportamentală folosită în mod constant la clasă
duce la scăderea comportamentelor problematice asociate cu ADHD-ul (comportamente
disruptive, anxietate, depresie, imagine de sine scăzută, marginalizarea de către ceilalţi colegi).
Modificările la nivel educaţional implică :
- Modificarea şi adaptarea ambianţei sălii de clasă ;
- Organizarea tranziţiei de la un tip de activitate la altul sau de la o sarcină la alta ;
- Aranjarea clasei (a băncilor şi a altor materiale) ;
- Poziţia copilului cu ADHD în clasă (locul în bancă) ;
- Adaptarea sarcinilor şcolare pentru lucrul cu copii cu ADHD ;
- Modificarea curriculei şi modalităţilor de predare. Adaptarea curriculei şcolare este un
factor important în creşterea performanţelor copiilor cu ADHD. În adaptarea curriculei trebuie să
avem în vedere două obiective importante : stimularea elevilor şi menţinerea laturii aplicative a
cunoştinţelor, care stimulează atenţia elevilor şi creşte implicarea elevilor în activităţi.
Construirea unui program de intervenţie individualizat se realizează de către specialistul în
tehnici cognitiv comportamentale, în colaborare cu părintele şi profesorul copilului.
Aplicarea tehnicilor comportamentale se realizează în mod constant şi este necesară
monitorizarea permanentă a progresului copilului în scopul readaptării planului de intervenţie.
În concluzie, intervenţiile comportamentale se adresează atât copilului cât şi părinţilor şi
cadrelor didactice care interacţionează cu copilul.
BIBLIOGRAFIE :
1. Conf. Dr. Dobrescu, Iuliana, Copilul neascultător, agitat şi neatent, Editura Medica,
Bucureşti, 2005.
2. Kieran Egan, Popenici Ştefan, Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie/Ghid
pentru părinţi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar, Didactica Press, Bucureşti, 2007.
ISSN: 1583 - 5529

45. 45
3. Popenici, Ştefan (coord.), Motivaţia învăţării şi reuşita socială, Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei, Bucureşti, 2005
IUBIRE PENTRU COPIII NOŞTRI ÎNTR-O ŞCOALĂ A DIVERSITĂŢII
-REZUMAT-
Înv. Pirtea Marioara, Liceul de muzică şi Arte Plastice ,, Constantin Brăiloiu’’
Diversitatea este o condiţie a vieţii culturale şi sociale. Privim în jur, nimic nu este la fel.Nici
păsările care zboară, nici apa care curge, nici stelele care dansează pe cerul câteodată înlăcrimat.
Toate aceste lucruri au fost create de Dumnezeu pentru a ne arăta tocmai diversitatea şi ne-a lăsat pe
noi să descoperim cât de diferite sunt.
Platon spunea că un ingredient esenţial al educaţiei este iubirea. Toţi copiii au dreptul la o
educaţie de calitate, iar ei nu pot aştepta iubirea noastră, a părinţilor, a dascălilor, a colegilor, a
societăţii. Ei au nevoie şi de cuvinte şi de fapte, au nevoie de iubire în toate formele ei: mângâiere,
atenţie, timp, răbdare, înţelegere, acceptare şi dăruire, pentru a devein oameni cu o personalitate
bine structurată .
Să fim părinţi sau dascăli poate fi atât de uşor şi de plăcut uneori, dar şi foarte greu în unele
cazuri. Clipele pot zbura peste chipurile şi sufletele noastre când ne jucăm cu copilul sau pot
îngheţa peste prezent şi viitor în timp ce ochii noştri privesc disperaţi cum copilaşul cel drag se
transformă într-un D-l Goe sau într-un adolescent rătăcit, lipsit de încredere în sine şi ne trezim
poate depăşiţi de situaţie neştiind cum să reacţionăm. Putem însă preveni aceste momente prin
iubire şi cunoaştere, învăţându-i să zâmbeasca zâmbind mai întâi noi, învăţându-i să lupte pentru
idealurile lor văzându-ne pe noi luptând, oferindu-le dragoste şi cât mai multă încredere în forţele
lor.
ISSN: 1583 - 5529