SlideShare a Scribd company logo
1 of 27
ONESTITATE ONESTITATE
“În vremea aceea…fiecare făcea ce-i plăcea.” Judecători 17:6
“Extravaganţa a pus stăpânire pe toate clasele sociale. Integritatea este sacrificată pentru lux şi manifestări de paradă. Cei care sunt nerăbdători să ajungă bogaţi pervertesc dreptatea şi oprimă pe cel sărac şi "sclavii şi sufletele oamenilor" încă se mai vând şi cumpără. Înşelăciunea, mita şi jaful se lăfăiesc necondamnate atât în locurile de sus, cât şi în cele de jos. Ziarele abundă de relatări ale crimelor - crime săvârşite cu atâta sânge rece şi pentru motive atât de neînsemnate, încât se pare că s-a stins orice simţământ umanitar. Iar aceste atrocităţi au devenit atât de obişnuite, încât abia dacă mai dau loc la un comentariu sau dacă mai surprind pe cineva. Spiritul anarhiei pătrunde la toate popoarele şi izbucniri care din timp în timp constituie groaza lumii nu sunt decât indicii ale faptului că dedesubt arde focul pasiunilor şi nelegiuirilor care, o dată scăpat de sub control, va umple pământul cu vaiet şi mizerie. Tabloul pe care inspiraţia ni l-a înfăţişat cu privire la lumea dinainte de potop reprezintă prea fidel starea de lucruri către care societatea modernă aleargă foarte repede.”PP cap 7
Pare ca trăimîntr-o lume a “onestității relative”, aproapetoţicei din jurulnostru pare căsuntnecinstiţi,trăim o vremecândoameniiîşistabilescsinguristandardeleşi le modifică conform situaţiilorlorpentru a le fifavorabile. ONESTITATE
definiţie 	ONESTITÁTEf. 1) Caracter onest; probitate; integritate; cinste. 2) Comportament onest; corectitudine; probitate. /onest + suf. ~itate ONESTITÁTE s.f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate.
ONESTITATEA ÎN SOCIETATE Diferiteocaziiîn care se manifestănecinstea-incorectitudineasauînşelătoria: Vânzareauneimaşini – lovită, km daţiînapoi, Rest  mai mare la cumpărături, nereturnat, Ascundereaadevăruluifaţă de bănciînfavoareaacordăriiunuiîmprumut, Nedeclarareaveniturilorcorecteînvedereaimpozitării, Folosireaîn interes personal a telefonuluifirmei ,a masinii de la firmă, însuşireaunor materiale de undelucrezifărăacordulpersoanei care le are înadministrare… Am grijă de posesiunilealtuia ca şi de ale mele? Onestitate
Onestitate Oriceom , fie el angajat, angajator, sauneangajat, trebuiesăiazilnicdecizia de a ficorectsau nu înprivinţabanilor. Mulţioameniîiînvinuiescpealţii de necinsteînafaceridareifac la fel. Expresieuzuală: “trebuiesăştiisăteînvârţi ca săsupravieţuieşti, în plus toţiprocedează la fel.”
ONESTITATEA ÎN SCRIPTURĂ Standardul biblic : Integritatea este unul dintre atributele lui Dumnezeu   „Domnul urăşte două feluri de greutate, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun.” Prov. 20,23   „Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.” 			          Lev.19:11  Isus i-a zis: “Eu sunt calea, ADEVĂRUL şi viaţa.”					                         Ioan 14:6 ONESTITATE
De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 1. NU PUTEM FI NECINSTIŢI ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SĂ-L IUBIM PE DUMNEZEU.   Când suntem lipsiţi de onestitate, ne purtăm de parcă Dumnezeu nu există.  Când luăm hotărârea de a fi necinstiţi spunem de fapt că: Dumnezeu nu este capabil să-mi împlinească nevoile mele, deşi a promis că o va face. Iau situaţiile în mâinile mele şi le rezolv cu mijloace nepotrivite; Dumnezeu nu e capabil să facă deosebirea între cinste şi necinste; Dumnezeu nu are puterea să mă disciplineze; Comportamentul corect este o problemă de credinţă;
De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? 	2. NU PUTEM FI NECINSTIŢI  ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SĂ-L IUBIM PE APROAPELE NOSTRU. Necinstea este condamnată de porunca a doua:” "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Dragostea nu face rău aproapelui său. Reuşim uneori să ne convingem singuri că nu suferă nimeni , dacă luăm de la stat(impozite), de la firmă, de la guvern, de la compania de asigurări, dar adevărul este că cineva suportă pierderea aceea, patronul firmei sau contribuabilii.  Orice necinste afectează pe oameni într-un fel. ONESTITATE
De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 	3. ONESTITATEA PRODUCE CREDIBILITATEA NECESARĂ VESTIRII EVANGHELIEI. Faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele: ”ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; 							                   Filipeni 2: 15 Purtarea onestă demonstrează celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu că noi slujim un Dumnezeu Sfânt.
De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 	4. ONESTITATEA CONFIRMĂ CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU  ”Izgoneşte neadevărul din gura ta şi depărtează viclenia de pe buzele tale! Ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău.”                      						        Proverbe 4:24
“casa visurilor”- coşmarul vieţii
De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 	5. CEL MAI MIC ACT DE NECINSTE DESCHIDE DRUMUL SPRE NEREGULI MARI. 		 ”Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.” Luca 16:10
Cum scăpăm de ispita de a fi  lipsiţi de onestitate? ONESTITATE  Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.Galateni 5:16   1. Printr-o teamă sanatoasă de Dumnezeu.  		“Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.”                                                                      Proverbe 16:6
Cum scăpăm de ispita de a fi  lipsiţi de onestitate? ONESTITATE 2. Prin pierderea unor lucruri.  Tatăl nostru nu ne va permite să păstrăm ce nu ne aparţine sau care a devenit al nostru prin metode necinstite.   ”Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.”									Proverbe 13:11 Dacă suntem părinţi şi copilul nostru vine acasă cu un lucru furat, îi permitem să-l păstreze? NU îi cerem să returneze acel lucru pt. formarea caracterului lui. Dumnezeu ne disciplinează pe noi şi nu permite să deţinem lucruri care nu ne aparţin ba uneori procedează în aşa mod încât noi să nu uităm.
OFILIREA FLORILOR
Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? ONESTITATEA Din nefericire toţi suntem din când în când necinstiţi, după ce recunoaştem asta trebuie : 1. Să refacem comuniunea cu Dumnezeu 	”ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!“              Isaia 59:2   	”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”1 Ioan 1:9 	 
Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? onestitate 2. Să refacem relaţia cu oamenii 	“Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”       Iacov 5: 16    	 ”Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” 						  Proverbe 28:13
Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? onestitate 3. Să returnăm orice bun obţinut prin mijloace necinstite. 	 ”când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb - oricare ar fi - să-l dea înapoi întreg, şi să mai adauge a cincia parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.Levitic 6:4 Restituirea este o expresie tangibilă a pocăinţei şi un efort de a corecta o greşeală. Dacă nu este posibilă returnarea bunului aparţinând părţii vătămate, atunci ea trebuie dăruită lui Dumnezeu. 	”Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul…”					      Numeri 5:8
Binecuvântări promise celor cinstiţi Prietenie cu Dumnezeu : ”Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.” 					Proverbe 3:32   O familie binecuvântată:  ”Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” 							Proverbe 20:7   Viaţă lungă :  ”Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.” 					Proverbe 12:19    Prosperitate :  ”În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare.” 							Proverbe 15:6 onestitate
Blesteme rezervate celor necinstiţi   Înstrăinare de Dumnezeu:  ”Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvintează.”		                        Proverbe 3:33 Probleme familiale:  ”Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.”   Proverbe 15:27  Sărăcia :  ”Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” Proverbe 13:11  Moartea :  ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” 						Proverbe 21:6  onestitate
„Standardul pe care-l cere Dumnezeu.  Vorbirea trebuie să fie adevărată, privirea curată, iar acţiunile să fie în întregime şi cu desăvârşire aşa încât Dumnezeu să le poată recomanda. Trăim sub privirea unui Dumnezeu sfânt care declară solemn: "Ştiu faptele tale." Ochiul divin este totdeauna asupra noastră.” (L. 41, 1888)Îndrumarea copilului  „Aşa cum ne purtăm faţă de semenii noştri, cu mici incorectitudini sau cu înşelăciuni mai îndrăzneţe, ne purtăm şi faţă de Dumnezeu, Oamenii care persistă într-un stil de viaţă lipsit de onestitate îşi vor pune în practică mai departe principiile, până când se vor înşela pe ei înşişi şi vor pierde cerul şi viaţa veşnică. Ei vor sacrifica onoarea şi religia pentru un nesemnificativ câştig pământesc. Există astfel de oameni chiar printre noi, care vor trebui să trăiască experienţa naşterii din nou ca să poată vedea împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare faptă a noastră trebuie să fie marcată de corectitudine, îngerii cereşti cercetează lucrarea ce ni s-a încredinţat, iar acolo unde a existat o îndepărtare de la principiile adevărului, în raport s-a scris „Lipsă"(Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii) ONESTITATE
 „Creştinii sunt în siguranţă numai dacă obţin banii aşa cum îi îndrumă Dumnezeu şi dacă îi folosesc în domeniile pe care El le poate binecuvânta.”cap 29 “Sfinţenia era principala caracteristică a vieţii Mântuitorului pe pământ, iar voia Sa este ca ea să fie şi caracteristica vieţii urmaşilor Săi. Nedreptatea îi este extrem de neplăcută lui Dumnezeu.” - R & H, 24 iunie 1902 “Adevăratul urmaş al lui Hristos va socoti fiecare tranzacţie în afaceri ca parte integrantă din religia lui, la fel cum rugăciunea este parte a religiei lui. “[...] ONESTITATE
Obiceiurile lumii nu sunt un criteriu pentru creştin. Acesta nu trebuie să copieze practicile ei necinstite, înşelătoria şi jaful la care se dedă ea. Fiecare faptă nedreaptă faţă de un semen reprezintă o încălcare a regulii de aur. Fiecare încercare de a profita de neştiinţa, de slăbiciunea şi de nenorocirea altuia este consemnată ca înşelătorie în cartea cerului. Cel care se teme cu adevărat de Dumnezeu va trudi mai degrabă zi şi noapte şi va mânca pâinea sărăciei decât să se complacă în patima pentru câştig care asupreşte pe văduvă şi pe orfan sau care îl nedreptăţeşte pe cel străin. [CS - 112] ONESTITATE
EŞTI OMUL PE CARE-L CAUTĂ DUMNEZEU ?    		"Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr şi voi ierta Ierusalimul. Ieremia 5:1  onestitate

More Related Content

Similar to Onestitate

Barfa un pacat al limei.pptx
Barfa un pacat al limei.pptxBarfa un pacat al limei.pptx
Barfa un pacat al limei.pptxAndrei409207
 
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILORCUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILORRadu Teodorescu
 
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR RaduTeodorescu8
 
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?William Anderson
 
Atingere Periculoasa
Atingere PericuloasaAtingere Periculoasa
Atingere PericuloasaTh3Lov3OfG0d
 
7 Libertatea Care Inrobeste
7 Libertatea Care Inrobeste7 Libertatea Care Inrobeste
7 Libertatea Care Inrobestealexcurbet
 
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...Radu Teodorescu
 
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1Florin Enescu
 
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-ro
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-roBlesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-ro
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-roiuliana militaru
 
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodox
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodoxBunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodox
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodoxRadu Teodorescu
 
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notiteWilliam Anderson
 
Alte Cuvinte Intelepte
Alte Cuvinte IntelepteAlte Cuvinte Intelepte
Alte Cuvinte IntelepteJulieta Tudor
 
Arhimandritul Sofronie De La Essex Rugaciunea Experienta Vietii Vesnice
Arhimandritul Sofronie De La Essex   Rugaciunea   Experienta Vietii VesniceArhimandritul Sofronie De La Essex   Rugaciunea   Experienta Vietii Vesnice
Arhimandritul Sofronie De La Essex Rugaciunea Experienta Vietii VesniceAlin Cazacu
 

Similar to Onestitate (13)

Barfa un pacat al limei.pptx
Barfa un pacat al limei.pptxBarfa un pacat al limei.pptx
Barfa un pacat al limei.pptx
 
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILORCUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAȚA SMINTELILOR
 
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR
CUM SĂ REZISTĂM ÎN FAŢA SMINTELILOR
 
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu?
 
Atingere Periculoasa
Atingere PericuloasaAtingere Periculoasa
Atingere Periculoasa
 
7 Libertatea Care Inrobeste
7 Libertatea Care Inrobeste7 Libertatea Care Inrobeste
7 Libertatea Care Inrobeste
 
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...
DREPTATEA ÎNTRE SPECUALŢIE RELIGIOASĂ ŞI RELATIVISM MORAL. O ANALIZĂ CREŞTIN ...
 
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
 
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-ro
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-roBlesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-ro
Blesteme şi-legături-sufleteşti-legarea-şi-dezlegarea-spiritelor-ro
 
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodox
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodoxBunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodox
Bunul simț: trăsătură de caracter a creștinului ortodox
 
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite
17. De ce refuză oamenii să creadă în Dumnezeu? notite
 
Alte Cuvinte Intelepte
Alte Cuvinte IntelepteAlte Cuvinte Intelepte
Alte Cuvinte Intelepte
 
Arhimandritul Sofronie De La Essex Rugaciunea Experienta Vietii Vesnice
Arhimandritul Sofronie De La Essex   Rugaciunea   Experienta Vietii VesniceArhimandritul Sofronie De La Essex   Rugaciunea   Experienta Vietii Vesnice
Arhimandritul Sofronie De La Essex Rugaciunea Experienta Vietii Vesnice
 

More from Adventist Pitesti

Accidentul Vascular Cerebral
Accidentul Vascular CerebralAccidentul Vascular Cerebral
Accidentul Vascular CerebralAdventist Pitesti
 
Prezentarea revistei "Semnele timpului"
Prezentarea revistei "Semnele timpului"Prezentarea revistei "Semnele timpului"
Prezentarea revistei "Semnele timpului"Adventist Pitesti
 
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la Pitesti
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la PitestiDupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la Pitesti
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la PitestiAdventist Pitesti
 
Studiu Apocalipsa - Partea a X-a
Studiu Apocalipsa - Partea a X-aStudiu Apocalipsa - Partea a X-a
Studiu Apocalipsa - Partea a X-aAdventist Pitesti
 
Rolul Sanatatii In Planul De Manturire
Rolul Sanatatii In Planul De ManturireRolul Sanatatii In Planul De Manturire
Rolul Sanatatii In Planul De ManturireAdventist Pitesti
 
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea I
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea IBotezul Cu Duhul Sfant - Partea I
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea IAdventist Pitesti
 

More from Adventist Pitesti (7)

Accidentul Vascular Cerebral
Accidentul Vascular CerebralAccidentul Vascular Cerebral
Accidentul Vascular Cerebral
 
Prezentarea revistei "Semnele timpului"
Prezentarea revistei "Semnele timpului"Prezentarea revistei "Semnele timpului"
Prezentarea revistei "Semnele timpului"
 
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la Pitesti
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la PitestiDupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la Pitesti
Dupa 130 de ani "Semnele timpului" revine la Pitesti
 
Studiu Apocalipsa - Partea a X-a
Studiu Apocalipsa - Partea a X-aStudiu Apocalipsa - Partea a X-a
Studiu Apocalipsa - Partea a X-a
 
Lucrarea Misionara Medicala
Lucrarea Misionara MedicalaLucrarea Misionara Medicala
Lucrarea Misionara Medicala
 
Rolul Sanatatii In Planul De Manturire
Rolul Sanatatii In Planul De ManturireRolul Sanatatii In Planul De Manturire
Rolul Sanatatii In Planul De Manturire
 
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea I
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea IBotezul Cu Duhul Sfant - Partea I
Botezul Cu Duhul Sfant - Partea I
 

Onestitate

  • 2. “În vremea aceea…fiecare făcea ce-i plăcea.” Judecători 17:6
  • 3. “Extravaganţa a pus stăpânire pe toate clasele sociale. Integritatea este sacrificată pentru lux şi manifestări de paradă. Cei care sunt nerăbdători să ajungă bogaţi pervertesc dreptatea şi oprimă pe cel sărac şi "sclavii şi sufletele oamenilor" încă se mai vând şi cumpără. Înşelăciunea, mita şi jaful se lăfăiesc necondamnate atât în locurile de sus, cât şi în cele de jos. Ziarele abundă de relatări ale crimelor - crime săvârşite cu atâta sânge rece şi pentru motive atât de neînsemnate, încât se pare că s-a stins orice simţământ umanitar. Iar aceste atrocităţi au devenit atât de obişnuite, încât abia dacă mai dau loc la un comentariu sau dacă mai surprind pe cineva. Spiritul anarhiei pătrunde la toate popoarele şi izbucniri care din timp în timp constituie groaza lumii nu sunt decât indicii ale faptului că dedesubt arde focul pasiunilor şi nelegiuirilor care, o dată scăpat de sub control, va umple pământul cu vaiet şi mizerie. Tabloul pe care inspiraţia ni l-a înfăţişat cu privire la lumea dinainte de potop reprezintă prea fidel starea de lucruri către care societatea modernă aleargă foarte repede.”PP cap 7
  • 4. Pare ca trăimîntr-o lume a “onestității relative”, aproapetoţicei din jurulnostru pare căsuntnecinstiţi,trăim o vremecândoameniiîşistabilescsinguristandardeleşi le modifică conform situaţiilorlorpentru a le fifavorabile. ONESTITATE
  • 5. definiţie ONESTITÁTEf. 1) Caracter onest; probitate; integritate; cinste. 2) Comportament onest; corectitudine; probitate. /onest + suf. ~itate ONESTITÁTE s.f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate.
  • 6. ONESTITATEA ÎN SOCIETATE Diferiteocaziiîn care se manifestănecinstea-incorectitudineasauînşelătoria: Vânzareauneimaşini – lovită, km daţiînapoi, Rest mai mare la cumpărături, nereturnat, Ascundereaadevăruluifaţă de bănciînfavoareaacordăriiunuiîmprumut, Nedeclarareaveniturilorcorecteînvedereaimpozitării, Folosireaîn interes personal a telefonuluifirmei ,a masinii de la firmă, însuşireaunor materiale de undelucrezifărăacordulpersoanei care le are înadministrare… Am grijă de posesiunilealtuia ca şi de ale mele? Onestitate
  • 7. Onestitate Oriceom , fie el angajat, angajator, sauneangajat, trebuiesăiazilnicdecizia de a ficorectsau nu înprivinţabanilor. Mulţioameniîiînvinuiescpealţii de necinsteînafaceridareifac la fel. Expresieuzuală: “trebuiesăştiisăteînvârţi ca săsupravieţuieşti, în plus toţiprocedează la fel.”
  • 8. ONESTITATEA ÎN SCRIPTURĂ Standardul biblic : Integritatea este unul dintre atributele lui Dumnezeu  „Domnul urăşte două feluri de greutate, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun.” Prov. 20,23   „Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.” Lev.19:11  Isus i-a zis: “Eu sunt calea, ADEVĂRUL şi viaţa.” Ioan 14:6 ONESTITATE
  • 9. De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 1. NU PUTEM FI NECINSTIŢI ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SĂ-L IUBIM PE DUMNEZEU. Când suntem lipsiţi de onestitate, ne purtăm de parcă Dumnezeu nu există. Când luăm hotărârea de a fi necinstiţi spunem de fapt că: Dumnezeu nu este capabil să-mi împlinească nevoile mele, deşi a promis că o va face. Iau situaţiile în mâinile mele şi le rezolv cu mijloace nepotrivite; Dumnezeu nu e capabil să facă deosebirea între cinste şi necinste; Dumnezeu nu are puterea să mă disciplineze; Comportamentul corect este o problemă de credinţă;
  • 10. De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? 2. NU PUTEM FI NECINSTIŢI ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SĂ-L IUBIM PE APROAPELE NOSTRU. Necinstea este condamnată de porunca a doua:” "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Dragostea nu face rău aproapelui său. Reuşim uneori să ne convingem singuri că nu suferă nimeni , dacă luăm de la stat(impozite), de la firmă, de la guvern, de la compania de asigurări, dar adevărul este că cineva suportă pierderea aceea, patronul firmei sau contribuabilii. Orice necinste afectează pe oameni într-un fel. ONESTITATE
  • 11. De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 3. ONESTITATEA PRODUCE CREDIBILITATEA NECESARĂ VESTIRII EVANGHELIEI. Faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele: ”ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; Filipeni 2: 15 Purtarea onestă demonstrează celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu că noi slujim un Dumnezeu Sfânt.
  • 12. De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 4. ONESTITATEA CONFIRMĂ CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU  ”Izgoneşte neadevărul din gura ta şi depărtează viclenia de pe buzele tale! Ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău.” Proverbe 4:24
  • 14. De ce ne cere Dumnezeu onestitate absolută ? ONESTITATE 5. CEL MAI MIC ACT DE NECINSTE DESCHIDE DRUMUL SPRE NEREGULI MARI.  ”Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.” Luca 16:10
  • 15. Cum scăpăm de ispita de a fi lipsiţi de onestitate? ONESTITATE  Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.Galateni 5:16   1. Printr-o teamă sanatoasă de Dumnezeu.   “Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.” Proverbe 16:6
  • 16. Cum scăpăm de ispita de a fi lipsiţi de onestitate? ONESTITATE 2. Prin pierderea unor lucruri. Tatăl nostru nu ne va permite să păstrăm ce nu ne aparţine sau care a devenit al nostru prin metode necinstite.  ”Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” Proverbe 13:11 Dacă suntem părinţi şi copilul nostru vine acasă cu un lucru furat, îi permitem să-l păstreze? NU îi cerem să returneze acel lucru pt. formarea caracterului lui. Dumnezeu ne disciplinează pe noi şi nu permite să deţinem lucruri care nu ne aparţin ba uneori procedează în aşa mod încât noi să nu uităm.
  • 18.
  • 19. Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? ONESTITATEA Din nefericire toţi suntem din când în când necinstiţi, după ce recunoaştem asta trebuie : 1. Să refacem comuniunea cu Dumnezeu ”ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!“ Isaia 59:2   ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”1 Ioan 1:9  
  • 20. Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? onestitate 2. Să refacem relaţia cu oamenii “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5: 16    ”Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” Proverbe 28:13
  • 21. Ce să facem dacă am fost lipsiţi de onestitate? onestitate 3. Să returnăm orice bun obţinut prin mijloace necinstite.  ”când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb - oricare ar fi - să-l dea înapoi întreg, şi să mai adauge a cincia parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.Levitic 6:4 Restituirea este o expresie tangibilă a pocăinţei şi un efort de a corecta o greşeală. Dacă nu este posibilă returnarea bunului aparţinând părţii vătămate, atunci ea trebuie dăruită lui Dumnezeu. ”Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul…” Numeri 5:8
  • 22. Binecuvântări promise celor cinstiţi Prietenie cu Dumnezeu : ”Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.” Proverbe 3:32   O familie binecuvântată:  ”Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” Proverbe 20:7   Viaţă lungă :  ”Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.” Proverbe 12:19   Prosperitate :  ”În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare.” Proverbe 15:6 onestitate
  • 23. Blesteme rezervate celor necinstiţi   Înstrăinare de Dumnezeu:  ”Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvintează.” Proverbe 3:33 Probleme familiale:  ”Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.” Proverbe 15:27 Sărăcia :  ”Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” Proverbe 13:11 Moartea :  ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” Proverbe 21:6 onestitate
  • 24. „Standardul pe care-l cere Dumnezeu. Vorbirea trebuie să fie adevărată, privirea curată, iar acţiunile să fie în întregime şi cu desăvârşire aşa încât Dumnezeu să le poată recomanda. Trăim sub privirea unui Dumnezeu sfânt care declară solemn: "Ştiu faptele tale." Ochiul divin este totdeauna asupra noastră.” (L. 41, 1888)Îndrumarea copilului  „Aşa cum ne purtăm faţă de semenii noştri, cu mici incorectitudini sau cu înşelăciuni mai îndrăzneţe, ne purtăm şi faţă de Dumnezeu, Oamenii care persistă într-un stil de viaţă lipsit de onestitate îşi vor pune în practică mai departe principiile, până când se vor înşela pe ei înşişi şi vor pierde cerul şi viaţa veşnică. Ei vor sacrifica onoarea şi religia pentru un nesemnificativ câştig pământesc. Există astfel de oameni chiar printre noi, care vor trebui să trăiască experienţa naşterii din nou ca să poată vedea împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare faptă a noastră trebuie să fie marcată de corectitudine, îngerii cereşti cercetează lucrarea ce ni s-a încredinţat, iar acolo unde a existat o îndepărtare de la principiile adevărului, în raport s-a scris „Lipsă"(Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii) ONESTITATE
  • 25.  „Creştinii sunt în siguranţă numai dacă obţin banii aşa cum îi îndrumă Dumnezeu şi dacă îi folosesc în domeniile pe care El le poate binecuvânta.”cap 29 “Sfinţenia era principala caracteristică a vieţii Mântuitorului pe pământ, iar voia Sa este ca ea să fie şi caracteristica vieţii urmaşilor Săi. Nedreptatea îi este extrem de neplăcută lui Dumnezeu.” - R & H, 24 iunie 1902 “Adevăratul urmaş al lui Hristos va socoti fiecare tranzacţie în afaceri ca parte integrantă din religia lui, la fel cum rugăciunea este parte a religiei lui. “[...] ONESTITATE
  • 26. Obiceiurile lumii nu sunt un criteriu pentru creştin. Acesta nu trebuie să copieze practicile ei necinstite, înşelătoria şi jaful la care se dedă ea. Fiecare faptă nedreaptă faţă de un semen reprezintă o încălcare a regulii de aur. Fiecare încercare de a profita de neştiinţa, de slăbiciunea şi de nenorocirea altuia este consemnată ca înşelătorie în cartea cerului. Cel care se teme cu adevărat de Dumnezeu va trudi mai degrabă zi şi noapte şi va mânca pâinea sărăciei decât să se complacă în patima pentru câştig care asupreşte pe văduvă şi pe orfan sau care îl nedreptăţeşte pe cel străin. [CS - 112] ONESTITATE
  • 27. EŞTI OMUL PE CARE-L CAUTĂ DUMNEZEU ?     "Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr şi voi ierta Ierusalimul. Ieremia 5:1 onestitate