Despre inconsecventa si complacere in ecumenism

1. Despre inconsecvență și complacere în ecumenism
Raul Enyedi
Spre deosebire de alți ani, Săptămâna mondială de rugăciune pentru unitatea
creștinilor, copilul răsfățat al Vaticanului și al Consiliului Mondial al Bisericilor, s-
a bucurat de o atenție deosebită în mediul virtual, datorită unor postări recente pe
mediile de socializare. Până acum, astfel de evenimente nu s-au bucurat de o mare
publicitate, iar ignoranța și naivitatea celor care strigă „Unitate! Unitate!” le-au
permis liderilor lor să bifeze prezența la tot felul de evenimente din agenda
ecumenică fără să își justifice coerent acțiunile. Dar tăcerea nu este suficientă.
Aducerea de argumente puerile cum ar fi dragostea creștină nu este suficientă.
Înainte ca aceste practici să fie admise la scară largă, ele trebuie judecate obiectiv,
după standardul de autoritate al fiecăruia, dacă sunt drepte sau nu. Altfel, aceste
acțiuni trebuie respinse, iar cei care persistă în ele trebuie considerați ca apostați.
Pe de-o parte, preoții și episcopii și-au călcat propriul standard de autoritate,
canonul apostolic și mai multe canoane stabilite în concilii. Canonul 10 apostolic
afirmă: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din
comuniune), acela să se afurisească.” Canonul apostolic 45 afirmă: „Episcopul sau
presbiterul saudiaconul, dacănumai s-arugat împreună cuereticii, să seafurisească;
iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele
sfinte), să se caterisească.”
Pe de altă parte, pastorii reprezentanți ai mediului protestant/evanghelic și-au
încălcat propriul lor standard de autoritate, Sfânta Scriptură, care interzice asocierea
cu învățătorii falși, cu ereticii și cu cei ce trăiesc în neorânduială.
Deoarece întrunirea comună la care au participat este o recunoaștere reciprocă
a pretențiilor fiecăruia că sunt slujitori ai lui Dumnezeu în comunitățile pe care le
reprezintă, înseamnă căatât reprezentanții creștinismului tradițional (catolici, greco-
catolici, ortodocși) cât și reprezentanții creștinismului protestant/evanghelic și-au
încălcat propria autoritate (unii canoanele, alții Scriptura), prin urmare, trebuie
considerați apostați(dezertori, rebeli față deautoritatea recunoscută) decomunitățile
lor de credință.
Să oferim un exemplu concret: Pastorii baptiști Ionel Tuțac și David Nicola
au participat la Săptămâna mondială de rugăciune pentru unitatea tuturor creștinilor

2. ca reprezentanți ai comunității baptiste din Lugoj, alături de Alexandru Mesian,
Episcop greco-catolic de Lugoj, care l-a excomunicat și afurisit (conform
Canoanelor apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice) pe M.S., fost protopop greco-
catolic de Reșița. Motivul excomunicării și anatemizării a fost acceptarea botezului
la maturitate, pe baza mărturisirii personale a credinței.
Baptiștii susțin că acest botez este singurul autentic, că botezul pruncilor nu
este botez în adevăratul sens al cuvântului, de aceea, ei (chiar Ionel Tuțac și David
Nicola) îi botează pe cei care cer să fie membri în biserica baptistă pe care o
păstoresc, dar care nu cunosc alt botez decât cel primit ca prunci.
Pentru greco-catolici, actul lui M.S. înseamnă apostazie, iar pentru baptiști
înseamnă ascultare de Scripturi și primirea botezului autentic. Greco-catolicii au
blestemat acest act, pe când baptiștii l-au binecuvântat. Evident, cele 2 tabere sunt
în conflict. Cu toate acestea, arhi-episcopul care blestemă un act de botez la
maturitate precum și pastorii care practică botezul la maturitate își dau mâna, se
recunosc ca frați și ca slujitori ai lui Cristos. Cu cine sunt de fapt frați cei doipastori
baptiști? Cu cel blestemat pentru că s-a botezat la fel ca ei sau cu acela care l-a
blestemat? Nu pot fi frați și cu unul și cu celălalt… Și cum poate arhi-episcopul să
blesteme pe cineva pentru botezare la maturitate și să nu îi blesteme pe aceia care îi
(re)botează pe membrii lui, ba să le strângă mâna, să se închine și să slujească
împreună cu ei?
Arhiepiscopul greco-catolic Mesian a încălcat canoanele fiind prezent la o
astfel de întrunire, iar pastorii Tuțac și Nicola au încălcat Scriptura. Ei trebuie trași
la răspundere de comunitățile lor, iar dacă nu se pocăiesc și nu se dezic de această
acțiune, ar trebui excomunicați și considerați ca apostați.
Am fi naivi să credem că așa ceva s-ar întâmpla, pentru că persoanele
implicate la Lugoj au acționat urmând exemplul liderilor lor și a structurilor din care
fac parte (acțiunile papeiFrancisc șiale liderilor Alianței Evanghelice Mondiale sunt
identice, ba chiar mai provocatoare decât evenimentul de la Lugoj din exemplul
nostru). Ignorarea inconsecvenței crase ilustrate mai sus nu face decât să dea în
vileag superficialitatea ecumenismului și să demonstreze că așa-zisa unitate
ecumenică nu se bazează pe unitatea dată de Sfintele Scripturi, ci este o unitate
împotriva ei. Prin urmare, ecumenismul trebuie considerat un semn al apostaziei, iar
cei implicați trebuie chemați urgent la pocăință și la abandonarea oricărei implicări
în această mișcare. În cazul în care refuză, ei trebuie considerați apostați, dezertori,
adversari ai „credinței date sfinților o dată pentru totdeauna”.

3. Dacă ecumenismul este un semn al apostaziei [nu caut să dovedesc în acest
loc aceasta, aici fac foar afirmația. Am analizat pretențiile mișcării ecumenice în
Mișcarea ecumenică sau unitate în trupul mistic al lui Cristos, material disponibil
gratuit, la cerere], al lepădării credinței autentice și al dezertării, orice persoană care
face parte din organizații religioase implicate în ecumenism (la nivel local sau
central, prin reprezentanți) trebuie să ia atitudine. Simpla pasivitate nu este
suficientă. Cine face parte din organizații ecumenice este, la rândul său, ecumenic.
Nu contează că este membru obișnuit într-o biserică locală sau președinte al unei
uniuni de biserici. Dacă reprezentanții organizațiilor din care face parte biserica sa
sunt implicați în ecumenism, și el, prin reprezentare este implicat. Faptul că nu se
implică direct îl face un ecumenist pasiv, dar este în continuare un ecumenist. Pentru
că mulți membrii obișnuiți au luat exemplul struțului și refuză să privească dincolo
de propria persoană, stând mulțumiți că nu se implică personal în ecumenism, vom
da 3 exemple care să ilustreze afirmația de mai sus:
1. Atunci când președintele unei țări este ales prin majoritate de voturi, el îi
reprezintă pe toți cetățenii țării respective, nu doarpe aceia care l-au votat. Acțiunile
sale îi vor afecta pe toți, fie că i-au dat votul, fie că nu. Dacă declară război, întreaga
țară intră în război, nu doar segmentul care l-a votat. Dacă semnează un tratat de
aderare la o anumită organizație (NATO, UE, etc.), toată țara intră în acea
organizație. Cei care s-ar opune președintelui și semnării unui tratat de aderare la
UE, deexemplu, nu potspune căei nu fac parte din UE pentru că nu au fostde acord
cu președintele.
2. Un exemplu biblic. Lot, nepotul lui Avraham, nu a comis personal păcatele
celor din Sodoma, după cum reiese atât din narațiunea din Genesa, cât și din faptul
că apostolul Petru spune despre el: „căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul
lor îşichinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea
din faptele lor nelegiuite)”. Cu toate acestea, dacă Lot nu ar fi răspuns chemării lui
Dumnezeu de a părăsi imediat Sodoma înaintea pedepsirii ei, și el ar fi murit
împreună cu ceilalți. Dumnezeu nu l-ar fi scăpat, căciprin rămânerea lui înSodoma,
el ar fi consimțit păcatelor celor de acolo, șinu ar fi fostconsiderat nevinovat. Ieșirea
din Sodoma a demonstrat ce a spus apostolul despre el mai târziu, că își chinuia
sufletul în mijlocul lor. Prin rămânerea în Sodoma, Lot nu ar fi demonstrat că își
chinuia sufletul, ci că se complăcea acolo.
3. În cartea Apocalipsei, în capitolele 17 și 18 este descris sistemul religios
fals și perfid din vremea sfârșitului. Acestui sistem i se dă numele de „Babilonul

4. tainic, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”. Dar, în cap. 18:4 aflăm că și în
acest sistem fals, Dumnezeu are un popor al Său, pe care Îl cheamă afară de acolo:
„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi
loviţi cu urgiile ei!” De ce trebuie să iasă cei care nu s-au murdărit cu păcatele ei?
Deoarece dacărămân acolo, vor fi „părtași păcatelor ei”, nu direct, ciindirect, pasiv,
prin simpla apartenență a lor la sistem. Și, fiind complici, vor fi „loviţi cu urgiile ei”,
vor avea parte de pedeapsa ei.
Aceste exemple ar trebui săfie suficiente pentru a demonstra căne putem face
vinovați de păcatele comise de sistemul din care facem parte, dacăne complacem în
el. Fiindcă subiectul în discuție este ecumenismul, oricine rămâne într-o organizație
ecumenică acceptă, chiar dacă tacit, direcția respectivă. Chiar dacă nu mă implic
direct în ecumenism, dacă rămân în organizații care se implică direct, aceasta mă
implică și pe mine.
Dacă ecumenismul este, într-adevăr, un semn al apostaziei, atunci toți cei ce
vor să fie fideli lui Cristos trebuie să părăsească organizațiile ecumenice și să facă
parte din biserici care nu s-au mânjit cu el, ci s-au păstrat curate. Astfel de adunări
există, căci Dumnezeu și-a păstrat întotdeauna o rămășiță! Cât de necesară este
luarea unei poziții? Cât de urgentă? „Câtă vreme se zice astăzi…”