1. ROLUL RELAŢIEI PROFESOR – ELEVI
ÎN ACTUL COMUNICĂRII EDUCAŢIONALE

2.  Fără comunicare nu există o societate.
 Comunicarea educaţionalăeducaţională se desfaşoară într-un cadru
şcolar şi calitatea ei depinde de competenţa
profesorului de a comunica.
 Comunicarea pedagogică se realizează pe trei canale:
1. Canalul verbal,
2. Canalul paraverbal,
3. Canalul nonverbal.
1. COMUNICAREA PROFESOR - ELEV
1.1.1.1. Comunicarea. Comunicarea educaţionalăComunicarea. Comunicarea educaţională

3. Elevii şi profesorulprofesorul formează împreună un
sistem.
Calităţile personale ale profesorului joacă un rol
semnificativ în stilul de conducere pe care îl
preconizează:
 liderul autoritar: impunător, dominator, aspru;
 liderul democratic: stimulativ, grijuliu, amuzant,
interesant;
 profesorul înclinat spre stilul de conducere
laissez-faire: afectuos si permisiv.
1.2. Relaţia profesor – elev

4. Clasa de elevi este un grup de muncă formal,
instituţionalizat, alcătuit din elevi de aceeaşi
vârstă care funcţionează în domeniul instructiv
educativ cu scopul formării elevilor.
Coeziunea clasei de elevi constituie un obiectiv
al muncii profesorului
Clasa de elevi reprezintă „colectiv format” atunci
când în rândul membrilor săi domină dorinţa şi
bucuria muncii în comun, când membrii săi îşi
concentrează eforturile pentru realizarea
sarcinilor comune, când decid în comun asupra
problemelor clasei, etc.
1. 3. Clasa de elevi

5.  Profesorul conduce si decide, organizează şi
influenţează, consiliază şi controlează,
apreciază şi îndrumă, este model de conduită
civică şi morală.
 Pentru o desfăşurare optimă a procesului
instructiv-educativ, el trebuie să rezolve câteva
probleme:
a. transmiterea cunoştinţelor de specialitate,
b. crearea motivaţiei,
c. crearea şi menţinerea unei ordini iniţiale,
d. dificultăţi legate de notare.
1.4. Rolul profesorului în clasa de elevi

6.  Relaţiile profesor-clasă se polarizează fie în sentimente
de simpatie şi încredere reciprocă; fie în antipatie şi
neîncredere; fie în indiferenţă.
 Barierele în comunicarea profesor-elev pot se refere la:
 emiţător,
 receptor,
 relaţia dintre emiţător şi receptor,
 conţinutul mesajului.
 Influenţarea elevului de către profesor se face :
 direct – prin atitudine, mesaj verbal, gestică, exemplul
personal etc,
 indirect – prin intermediul altor factori emoţionali:
colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul
de parinţi.
1.5. Interacţiunea profesor – elevi

7.  Controlul pe care profesorul îl exercită asupra elevilor
este rezultatul unui amestec subtil de autoritate şi
putere.
 Dozajul autoritate/putere a configurat mai multe tipuri de
control:
 autoritar,
 permisiv,
 centrat pe modificările de comportament,
 centrat pe cultivarea unor relaţii de parteneriat cu elevii,
 ştiinţific,
 centrat pe conexiuile şcolii cu alte subsisteme sociale.
 Nici un tip de control nu subzistă în stare pură şi nu
caracterizează un profesor de la începutul şi până la
sfârşitul carierei sale..
1.6.Profesorul sursă de autoritate şi putere

8. Climatul afectiv al clasei este rodul atât al
comportamentului profesorului, cât şi al conlucrării
sale cu elevii.
Profesorul trebuie să sesizeze şi să încurajeze
orice încercare a elevilor de a se apropia de el.
Tonul afectiv optim al relaţiei profesor–elevi
exclude autoritarismul, înfricoşarea, ameninţarea
elevilor, dar şi atmosfera permisivă şi formalismul.
Niciun profesor n-ar trebui să uite că şi el a fost
cândva elev!
1.7. Profesorul sfătuitor şi consilier al elevului

9.  Comunicarea cu elevul presupune
disponibilitate din partea profesorului,
deschidere, abilitaţi de ascultare şi de
exprimare verbală si nonverbală a mesajelor.
 Ascultarea este o verigă importantă a actului
de comunicare. Ea poate fi de două feluri :
1. pasivă – elevul vorbeşte dar nu ştie dacă este
ascultat,
2. activă – profesorul îi arată elevului că îl ascultă
şi îl încurajează să continue.
1.8.Modalităţi de comunicare profesor-elev

10. În familie i se transmit copilului valori morale, culturale,
religioase, i se dezvoltă personalitatea, spiritul de
iniţiativă şi independenţa.
Părinţii hiperprotectori cresc un copil anxios, lipsit de
iniţiativă în timp ce atitudinea prea severă a părinţilor
faţă de copil nu lasă loc iniţiativei acestuia.
Într-un stil optim de interacţiune părinte-copil, se
combină autoritatea şi fermitatea, cu recunoaşterea şi
respectarea personalităţii şi independenţei copilului.
Multe din dificultăţile pe care le întâmpină şcoala cu
anumiţi copii îşi au originea în disfuncţionalităţi ale
mediului familial.
2. INTERFERENŢE ÎNTRE EDUCAŢIA
ÎN FAMILIE
ŞI EDUCAŢIA ŞCOLARĂ

11. Organizarea si desfăşurarea procesului
de învăţământ trebuie să se realizeze pe
măsura posibilităţilor reale ale elevilor,
ţinandu-se seama de particularitaţile de
vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare,
precum şi de deosebirile individuale, de
potenţialul intelectual şi fizic al fiecarui
elev in parte.
3. SCOALĂ PENTRU TOŢI, EDUCAŢIE
PENTRU FIECARE