Metode si procedee de insusire si folosire expresiva a liniei

METODE SI PROCEDEE DE INSUSIRE SI FOLOSIRE
EXPRESIVA A LINIEI , PUNCTULUI, FORMEI SI CULORII
IN INVATAMANTUL SCOLAR SI PRESCOLAR

IV. 1.PREMISE PSIHOLOGICE CARE STAU LA BAZA
EDUCATIEI PLASTICE.

Un fapt unanim recunoscut este modul in care copilul percep
realitatea,stiut fiind faptul ca el isi creeaza propria sa lume in functie
de expierienta sa nemijlocita,de trebuintele si trairile proprii in plan
afectiv si motivational,dand obiectelor si fenomenelor din jurul sau alte
conotatii decat cele reale.

Interventia factorului constient si dirijat de insusire a limbajului plastic
trebuie sa se sprijine pe curiozitatea si sensibilitatea afectiva a copilului,pe
dinamismul si pe spontaneitatea lui imaginativa.Acestea trebuie cultivate cu
grija in scopul dezvoltarii proceselor creatoare si eliminarii simbolurilor fixe
oferite de-a gata si insusite mecanic.

Pentru echilibrul sau intelectual si afectiv este necesar ca el sa fie atras in
diverse forme de activitati, prin care sa nu fie fortat sa se adapteze la o realitate
straina lor, ci dimpotriva sa i se faciliteze asimilarea treptata a realului.

Asemenea forme de activitate sunt jocul si desenul dupa cum mentioneaza
in lucrarile lor o serie de psihologi remarcabili (J.Piaget, Ed.Claparẻde s.a.).

Psihologul J.Piaget a carui autoritate in problemele de psihologia copilului
este recunoscuta pe plan mondial, arata ca desenul este o forma a functiei
semiotice care apare la copil in jurul varstei de 2 ani, si care, este o functie
fundamentala pentru evolutia psihica a acestuia. Functia semiotica consta in
posibilitatea de a reprezenta un lucru cu ajutorul unui semnificant diferentiat si
este legata de aparitia reprezentarii mintale pe baza urmelor lasate de perceptiile
anterioare.

Desenul, dupa Piaget, ca limbaj grafic al copilului, este un mijloc de luare
in stapanire, de catre acesta, a lumii exterioare la care ei trebuie sa se adapteze si
totodata un mijloc de armonizare a acestuia cu lumea sa proprie.

Din acest punct de vedere, desenul infantil se aseamana cu jocul simbolic,
care apare aproximativ in aceeasi perioada de exprimare grafica si are ca functie
esentiala asimilarea realului la eul copilului. Aceasta trebuie sa se realizeze fara
constrangeri sau interdictii din afara, in scopul lichidarii conflictelor si
compensarii trebuintelor proprii, trairilor cognitive si afective ale copilului.

Spre deosebire de joc, care-l elibereaza pe copil de realitatea exterioara,
desenul este si o forma de echilibru intre lumea lui interioara si solicitarile lumii
exterioare. Prin desen copilul cauta simultan sa satisfaca atat cerintele sale
proprii, cat si sa se adapteze formelor din afara. Astfel, desenul constituie cand o
cale de pregatire a imaginii mintale, cand o rezultanta a acesteia (stiut fiind ca
intre imaginea grafica si imaginea interioara -mintala-exista nenumarate
interactiuni). Ceea ce este deosebit de important este faptul ca la baza acestei
imagini stau mecanismele complexe de asimilare a realului la eul propriu al
copilului si de acomodare a eului la real. Operatiile prin care se realizeaza aceste
procese se realizeaza in scheme sau structuri operatorii mintale, care se dezvolta,
se imbogatesc si se diferentiaza treptat sub influenta solicitarilor din ce in ce mai
complexe ale actiunilor de asimilare a realului si de acomodare la real.
Echilibrul spiritual dintre acesti doi poli este, dupa cum spune Piaget,
inteligenta - cel mai perfectionat instrument al adaptarii omului la mediu.

Cunoscand aceste probleme in evolutia psihica a copilului , se intelege ca
desenul, prin modul specific de folosire a functiei semiotice este o forma
indispensabila de construire a simbolurilor dupa dorinta. El ofera copilului
posibilitatea de a exprima tot ceea ce, in experienta lui traita, nu poate fi formula
si asimilat numai prin mijloacele limbajului vorbit. Totodata in desen se poate
vedea si efortul de acomodare al copilului prin racordarea simbolului, de el
construit, la consensurile obiectului real.

Este un lucru constatat ca evolutia desenului infantil exprima, de
asemenea, si progresele inregistrate in dezvoltarea psihica a copilului,
modalitatile specifice prin care acesta se integreaza in mediul social si
reactioneaza la solicitarile lui.

In celebrele sale studii asupra desenului infantil, G.H.Luquet a evidentiat
anumite stadii in evolutia acestuia, care au fost adaptate in literatura de
specialitate si confirmate de cercetarile ulterioare in acest domeniu.

Pana la Luquet, in cercetarile privitoare la desenul copilului au existat
doua puncte de vedere contradictorii si anume: unii cercetatori sustin ca primele
desene ale copilului sunt in esenta lor realiste intrucat au la baza modele
exterioare, iar contributiile imaginatiei apar mai tarziu. Altii dimpotriva
considera ca primele imagini grafice ale copilului oglindesc numai continutul
psihic interior al acestuia, fara sa aiba nici o corespondenta cu realitatea
inconjuratoare.

Luquet formuleaza o noua conceptie privind genezele experientei
grafice a

copilului, demonstrand ca desenul este de la inceput realist ca intentie, dar
ca el exprima ceea ce copilul stie despre diferite obiecte din jurul lui.

In acest fel, copilul da forma experientelor sale si isi cristalizeaza ideile
despre lumea in care traieste si numai mai tarziu, dupa 9-10 ani, el este
preocupat sa redea imaginea grafica a ceea ce stie el despre obiect.

Evolutia realismului desenului copilului trece prin urmatoarele faze:

a) Faza realismului fortuit sau faza mazgalelilor.

Primele mazgaleli ale copilului sunt legate de desen (pictura) in acelasi fel
in care primele gangureli ale lui sunt legate de vorbire.

Desenul copilului intre 2-3 ani are un caracter involuntar. Interesul lui
este stimulat doar de urma pe care o lasa creionul sau pensula pe obiectele
respective.

Copilul nu are constiinta ca miscarile mainii sunt legate de urmele pe cere
le lasa creionul (pensula). El desfasoara prin miscarile ne controlate ale mainii o
energie nedirectionata, dar care ii dezvolta abilitatea de a face urme.

b) Faza realismului neizbutit sau faza de incapacitate sintetica.

Este etapa in care copilul de 3-4 ani isi controleaza mazgaliturile
desfasurand o activitate imaginativa de tipul jocului. Este un pas foarte
important, intrucat copilul prin formele determinate ale mazgaliturii sale in
legatura cu formele anumitor obiecte, inceteaza sa gandeasca prin actiune si
incepe sa gandeasca prin imagini.

Un alt pas inainte apare cand copilul incearca printr-un model intern sa
descrie un anume eveniment care l-a impresionat mai mult. In aceasta etapa
copilul are nevoie de multa incurajare din partea institutorului.

c) Faza realismului intelectual sau faza desenului ideo-plastic.

Apare aproximativ la varsta de 4-6 ani si tine pana la aproape 9-10 ani.
Este o etapa fluctuanta, cu regresuri si cu dezvoltari rapide, fiind considerata ca
cea mai propice pentru dezvoltarea capacitatii de desenare a copilului. In aceasta
etapa el isi exprima, prin desen, propriile trairi si foloseste desenul ca mijloc de
comunicare cu cei din jur.

d) Faza realismului vizual sau faza desenului fazio-plastic.

Aceasta este etapa in care copilul de 9-11 ani este preocupat sa redea in
imaginea grafica aspectele vizuale ale obiectelor. Caracteristica principala a
acestei perioade o constituie faptul ca in desen copilul se supune, mai mult sau
mai putin indemanatic, perspective vizuale sau relatiilor active dintre imagini.
Aceasta ca urmare a sporiri posibilitatilor copilului de a observa si percepe tot
mai adecvat realul. Exprimarea si transpunerea in imagine plastica a ceea ce
vede si stie nu se mai realizeaza cu aceeasi spontaneitate si usurinta. Redarea
realului vazut intampina dificultati, care adeseori par greu de trecut, mai ales
acelea privitoare la stapanirea mijloacelor tehnice de lucru adecvate si a
cunoasterii limbajului plastic necesar.

Un rol deosebit de important revine in acest scop educatiei artistico-
plastice. Ea inarmeaza elevii cu mijloacele de expresie plastica si le orienteaza
observatia de la aspectele exterioare spre studiul structurilor interne din natura,
dezvoltandu-le potentialul creator. De asemenea, ea le valorifica, la dimensiuni
noi,evolutia lui psihica precum si valentele formative ale activitatilor artistico-
plastice.

Cunoasterea acestor stadii in evolutia desenului prezinta un deosebit
interes. Ele ajuta la intelegerea cat mai profunda a problematicii
psihopedagogice a educatiei artistico-plastice din scoala. In intelegerea acestor
etape, esential nu este varsta cronologica, ci descifrarea vietii sufletesti a
copilului si particularitatilor evolutive si individuale ale acestuia.

Activitatile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vietii

psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, volitive si
motivationale.

Viziunea in care se realizeaza educatia artistico-plastica a elevilor, in
cadrul disciplinei desen, obliga institutorul sa cunoasca temeinic particularitatile
de varsta si individuale ale acestora, stimuland la fiecare dintre ei resursele
proprii si lasandu-le sentimentul unei depline libertati. Creand un climat afectiv
propice, cu ajutorul unor metode si procedee adecvate, institutorul trebuie sa-i
conduca cu tact si competenta pe calea cautarilor si descoperirilor de natura
estetica, dezvoltandu-le in acest fel personalitatea creativa.

In acest timp este important ca institutorul sa aiba in atentie sa valoarea
muncii sale didactice este strans legata si de cunoasterea specificului
activitatilor artistico-plastice scolare ale elevilor.

IV. 2. PREVEDERI DE TEHNOLOGIE ARTISTICA IN
PROGRAMA DE EDUCATIE PLASTICA IN INVATAMANTUL
SCOLAR SI PRESCOLAR
Educatia plastica are un rol important in dezvoltarea armonioasa a
copilului, de aceea schimbarile actuale din sistemul de invatamant au avut in
vedere si actuala disciplina.

Curriculum-ul de educatie plastica este destinat atat profesorilor,
institutorilor, elevilor si parintilor, cat si a altor membrii ai comunitatii,
interesati de educatia artistica a copiilor.

Modificarea debutului prescolaritatii implica schimbari in ceea ce priveste
obiectivele cadru si de referinta, precum si continuturile, schimbari care se
reflecta la nivelul strategiilor didactice. Derularea activitatilor in sala de grupa
va solicita echipamente minime specifice si o baza de documentare. Totodata,
obiectivele sunt astfel elaborate incat copiii sa nu isi insuseasca notiunile
abstracte din domeniu, ci sa opereze cu tehnici de lucru, sa isi cultive gustul
pentru frumosul artistic, sa isi exprime liber, prin compozitii plastice, propriile
ganduri si sentimente in legatura cu spatiul perceput sau cu cel imaginar. De
asemenea, prin conceperea continuturilor, a obiectivelor si a activitatilor de
invatarea se faciliteaza dezvoltarea legaturilor interdisciplinare, relatiile dintre
educatia plastica si celelalte discipline pe care le studiaza copiii.

OBIECTIVE DE REFERINTA LA CICLUL PRESCOLAR

1.1. corelarea mijloacelor si procedeelor de lucru cu prescolarii cu obiectivele
Programei instructiv-educative in gradinita de copii;
1.2. explicarea unor mijloace si procedee utilizate in activitatile cu copiii de
varsta prescolara.
2.1. selectarea solutiei optime de rezolvare a situatiilor didactice aparute in
procesul de predare-invatare-evaluare a cunostintelor copiilor dintr-un domeniu
de cunoastere, pentru o grupa de varsta data;
2.2. utilizarea cunostintelor de metodica in contexte variate; 2.3. crearea unor
situatii de invatare integrata.

3.1. elaborarea unor obiective operationale clare si corente, in concordanta cu
obiectivele de referinta ale Programei instructiv-educative in gradinita de copii;
3.2. proiectarea evenimentelor didactice in acord cu tipul de activitate;
aprecierea corecta a strategiilor de predare-invatare-evaluare pentru tipul de
activitate si grupa de varsta alese.

OBIECTIVE DE REFERINTA - INVATAMANT PRIMAR

1.1 - sa foloseasca unele materiale (tuburi, pastile, carioca, pastel,
plastilina, hartie colorata) si tehnicile specifice (acuarela, tempera,
guasa, colaj si mixta, modelaj)

1.1 - sa recunoasca grupele de culori (primare, binare, calde, reci si a
nonculorilor) si semnificatiile acestora

1.2 - sa foloseasca amestecurile dintre culorile vecine din steaua culorilor si
cu adaosurile de alb si negru

1.3 - sa obtina o dominanta de culoare prin folosirea unei culori in cantitate
mai mare, atat ca amestec, cat si ca intindere pe suport

1.4 - sa compuna un spatiu plastic cu amestecurile obtinute si cu tonurile
acestora

3.1 - sa obtina pata picturala prin folosirea amestecurilor de culori (tonuri,
nuante) in tehnici diferite

3.2 - sa cunoasca linia ca element de limbaj plastic cu rol de constructie
(contur) si cu rol decorativ

4.1 - sa organizeze echilibrat o suprafata folosind elementele de limbaj
plastic (forma, pata, linia

IV.3.METODE CLASICE SI METODE EURISTICE, ACTIVITATI
PARTICIPATIVE FOLOSITE IN ACTIVITATEA DIDACTICA.
TEHNICI PLASTICE DE LUCRU, MATERIALE SI
INSTRUMENTE. TEHNICI DE LUCRU FOLOSITE INAFARA
ORELOR DIN SALA DE GRUPA

Problemele privind metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor
artistico-plastice la clasele I-IV ,tinand seama de particularitatile de varsta si
individuale ale elevilor,sunt strans legate de diferitele metode de cunoastere si
de transformare a personalitatilor.Prin aplicarea acestora se urmareste atingerea
scopului initial:dezvoltarea sensibilitatii,a gandirii artistico-plastice si a gustului
estetic si artistic al elevilor.

Prin functiile pe care le indeplinesc, metodele de invatamant se afirma ca
unul din elementele de optimizare a activitatii instructiv-educative. Ele deschid
copiilor caile de acces spre cultura, contribuie la sporirea eficientei formative a
continutului invatamantului, prin antrenarea acestora la o participare activa in
procesul instruirii. Alegerea si utilizarea metodelor nu am facut-o la intamplare,
ci intotdeauna am avut in vedere anumite criterii bine determinate.

Astfel, metodele si procedeele folosite in cadrul activitatilor de educatie
artistico-plastica au variat in functie de:

natura obiectivelor atinse;

caracteristicile continutului nou predat;

particularitatile de varsta si individuale;

materialul didactic si mijloacele de invatamant disponibile;

In cadrul activitatilor desfasurate am incercat sa folosesc metode variate si
atractive, chiar daca uneori a fost mai dificila aplicarea lor, gasind combinatia
optima intre diferitele metode.

Am pornit in educarea acuitatii vizuale a elevilor mei de la metoda cea
mai accesibila,cea mai atragatoare si mai eficienta-jocul

Jocurile didactice nu constituie mijloc de divertisment in sine, ci avand un
caracter practic, nemijlocit aplicativ, asigura profundarea elementelor teoretice
care fundamenteaza si orienteaza activitatea artistico-plastica, dezvolta spiritul
de initiativa, rabdare, indrazneala, etc.

Jocul pune in fata copiilor situatii noi pe care ei trebuie sa le rezolve
dovedind spirit de initiativa, fantezie, vointa, spontaneitate,etc. El ofera copiilor
posibilitatea de a-si afirma personalitatea, in raport cu atingerea unui anumit
scop si sa se bucure de placerea jocului ca activitate-joc, cat si de starea
interioara de autoafirmare.

Am organizat mai multe exercitii-joc (cu anumite reguli,praguri si acuitati
vizuale) prin care am urmarit educarea unor aspecte ale aacuitatii vizuale.De
pilda:elevii au avut ca sarcina sa descopere obiecte ce pot fi redate in desen prin
puncte,prin linii,care sunt egale ca inaltime,grosime etc.

Prin activitatile-joc, se pot realiza primele experiente practice ale copiilor,
primele exercitii prin care ei se confrunta cu diferite aspecte estetice ale realitatii
si prin care ei se adapteaza la aceasta. Ele ii angajeaza si le ofera posibilitatea de

a fi activi la lectii si nu simpli spectatori. Jocul angajeaza, elibereaza, absoarbe
atentia copiilor, ii capteaza, ii formeaza, ii ajuta sa descopere adevarul care le
antreneaza capacitatile lor de a actiona, creativ, manifestandu-si istetimea,
inventivitatea, initiativa, indrazneala.

Am folosit jocul didactic in anumite scopuri si in diferite faze ale lectiei,
el putand fi organizat atat in scopul dezvoltarii sensibilitatii artistico-plastice a
copiilor (acuitate vizuala, receptivitate fata de raporturile armonioase ale unor
forme, culori, linii, puncte, etc.) cat si ca mijloc de a dobandi experiente practice
noi(de exemplu: tehnici noi de lucru) si de familiarizare a elevilor cu unele
elemente de limbaj plastic (exemplu: expresivitatea punctului ,liniei, a formei
plane, a volumului, a culorii, a valorii, etc.).De asemenea, poate fi folosit si ca
mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi si de extindere a cunoasterii
asupra lumii prin anumite exercitii plastice aplicative, etc.Le-am cerut elevilor
mei sa aseze punctele si liniile aglomerat sau dispersat,de la mare la mic si
invers,pe orizontala si pe verticala,cu aceeasi distanta intre ele si marind
distansa,dupa contrastul de culoare sau de valoare creand ritmuri.Am mai dat
elevilor sarcina de a suprapune pe hartie foite de culori diferite dupa
criteriul:culori calde-reci,criteriul valorii,criteriul calitatii(culori stralucitoare-
tulburate).Am aplicat aceste jocuri de juxtapunere si dupa criteriul
degradeurilor(tonurilor),al culorilor vecine.

Deci ,odata cu dezvoltarea sensibilitatii cromatice vizuale am realizat si
imbogatirea vocabularului plastic prin introducerea si diversificarea unor tehnici
de lucru,dar si prin formarea deprinderilor de amanui corect unele instrumente.

Am organizat jocuri kim (de pipait) dupa
criteriile:alunecos,intepator,umed,tare,etc.cerandu-le elevilor sa spuna cum a
fost obievctul pipait prin asocierea senzatiilor tactile cu cele vizuale legate de
forma,textura sau culoare.

Am complicat apoi jocul solicitandu-i sa enumere mai intai insutirile exterioare
aleunui obiect si apoi sa alature fiecaruia insusiri abstracte,facand diferite
asocieri(ex:culoare intunecoasa,luminoasa),sau comparatii(ex:stralucitor ca
soarele).

La tema "linia si punctul ca element de limbaj plastic" am desfasurat jocul"Cine
stie sa se joace cel mai mult,mai variat,mai armonios" prin care le-am cerut
elevilor ca din puncte,respectiv linii verticale,orizontale,oblice,curbe,frante sa
alcatuiasca cat mai multe elemente pe care sa le coloreze folosind nuante ale
aceleasi culori.

Pentru a asigura interdisciplinaritatea am cerut elevilor sa deseneze si sa
coloreze anumite forme geometrice in functie de rezultatul unor operatii

matematice ce se gaseau pe plansele date de mine.Copii au fost incantati ,iar
rezultetele uimitoare.

O alta metoda de educare a gandirii divergente prin care am realizat
activitatea plastica este metoda brainstorming =tehnica gandirii creatoare
elaborata de Henry Osborne(asaltul de idei)Prin ea se organizeaza o situatie-
problema care permite elevilor sa faca mai multepropuneri de idei,excluzand
orice fel de critica.

De pilda am pus problema cum putem face o felicitare pentru 8 Martie sau 1
Iunie pe o suprafata dreptunghiulara care sa fie indoita pe latime:care sa fie
mesajul,din cate elemente/culori,forme,etc.)si in ce anume tehnica de lucru sa fie
realizata pentru a se obtine o anumita expresivitate.

Metoda explicatiei - presupune redarea de catre educator a notelor
esentiale proprii problemei noi puse in discutie si integrarea acesteia in sistemul
cunostintelor anterioare. De exemplu, unele probleme de compozitie, felurile
compozitiei plastice (compozitie inchisa, compozitie deschisa, compozitie
dinamica etc.) centrul de interes, probleme de forma si culoare si relatiile dintre
acestea, spatiul plastic, culori, etc.

Am avut grija permanent ca limbajul folosit sa fie limpede, clar, accesibil,
succesiv, sa trezeasca interesul prin prezentarea, concomitent cu explicatia, a
unor albume, fotografii, planse sau modele naturale.

Am tinut seama de faptul ca atentia voluntara este redusa ca volum, la fel
distributivitatea ei, deci explicatia prelungita va fi ineficienta si va determina
fenomenul de oboseala. De aceea este bine sa fie gandita anterior, combinata cu
celelalte metode, concisa pe cat posibil, asociata cu diferiti excitanti secundari :
melodii adecvate de intensitate scazuta, excitanti acustici ritmici(zgomotul plioo,
fosnetul frunzelor, miscari ritmice ale degetelor, etc.).

Metoda demonstratiei - se foloseste pin excelenta de materiale intuitive
precum ilustrarea temei abordate, evitandu-se astfel neintelegerile , precum si
pentru clarificarea scopului urmarit. Ea devine eficienta daca educatorul se
organizeaza astfel incat copiii sa fie pusi concomitent in situatia aplicarii in
practica a celor demonstrate.

Am folosit aceasta metoda din prima lectie tinuta de educatie-plastica
cand copiii s-au familiarizat cu materialele si disciplina de lucru. Le-am
demonstrat posibilitatile de intrebuintare si, implicit, calitatile instrumentelor si
materialelor pe care le aveam (ale hartiei, pensulei, acuarelei) ; incarcatura
pensulei cu apa si cu culoare fluida, descarcarea pensulei prin atingere, stergere,

stropire dirijata ; incarcarea pensulei mari cu doua culori diferite deodata, etc.
tema s-a numitFacem cunostinta cu ceea ce lucram.

Le-am demonstrat cum construim forme (semne plastice) cu pensula,
creionul, stiloul, mai precis cum pot lasa urme liniare mai subtiri sau mai groase,
continue sau intrerupte, cu o singura culoare sau cu mai multe, modelate sau
uniforme ca valoare si grosime pe acelasi parcurs.

Copiii au realizat desene intitulate Drumul meu spre gradinita sau Pisica
si ghemul desirat.

Metoda exercitiului - este metoda cea mai des folosita si totodata cea mai

productiva dintre metodele traditionale, in forme activizante, stopand procesul
de verbalizare, de teoretizare, dezvolta capacitatea de a munci organizat si de a
transpune in imagini grafice observatiile lor.

Odata cu capacitatea de a muncii organizat copiii au prilejul de a dobandi
deprinderi practice de cunoastere a unor procedee ale diferitelor tehnici de lucru:
fluidizare, fuzionarea culorilor, amestecul cromatic.

Metoda mentine treaz interesul si sporeste spiritul de independenta, cu atat
mai mult cu cat exercitiile se prezinta intr-o varietate de forme. Aceste exercitii
vor fi gradate, incadrandu-se in acumularile anterioare, iar de fiecare data vor
prezenta un plus de noutate, chiar daca vizeaza acelasi scop. De exemplu, prima
activitate a unui exercitiu-joc poate sa urmareasca ca copiii sa invete cum sa
traseze liniile orizontale, verticale, oblice, drepte sau curbe pe o suprafata
neumezita, apoi umezita. In a doua etapa ei vor invata sa ordoneze linii cu
acelasi sens, dar forme diferite (subtiri, groase, continue sau intrerupte). Sau
daca o data au construit linii folosind o singura culoare, alta data au desenat linii
pe care le-au ordonat de la culoarea deschisa la cea inchisa.

Aceste actiuni trebuie sa se desfasoare intr-o anumita ordine si sa se
realizeze pe baza unui autocontrol din partea copiilor.

Exercitiile concurs individuale, exercitii pentru obtinerea cat mai multor
nuante si tonuri, pentru armonizarea culorilor, pentru valorificarea unei culori si
a semnificatiei ei colective, constituie momente de reala incantare si interes.

Exercitiile de obtinere o unor forme spontane constituie prilejul de
surpriza atat prin combinatiile ce se formeaza, cat si prin formele pe marginea
carora ei fabuleaza si construiesc cu pensula. In afara construirii cu pensula am
introdus si tehnica colajului in evidentierea formelor rezultante. Pe baza mai

multor forme accidentale ei au putut inventa o serie intreaga de elemente pe care
le-au decupat si le-au imbinat sub formele sugerate de acestea.

Chiar daca fluturii sunt cei care se ivesc la prima impresie, invitati la
cautari,

copiii au facut descoperirile cele mai neasteptate, ajungand sa vada, spre
satisfactia lor, diverse personaje de poveste: catei, cai, barci, pomi, etc.

Exercitiile pot mentine interesul copiilor prin gradul de noutate, fie in
legatura cu tema plastica ca: modularea, modelare, expresivitatea dominantei
cromatice, fie in legatura cu tehnicile de lucru: colajul, decolajul, acuarelele,
guasa, decolorarea cu solutie pic, desenarea cu lumanarea, etc.

Metoda exercitiului poate fi inclusa intr-un sistem de exercitii
ca:

 exercitii de observare a insusirilor estetice ale unor forme ce nu se disting

usor la prima vedere;

 exercitii de cercetare si documentare asupra solutiilor legate de
problemele de limbaj plastic;

 exercitii de dezvoltare a memoriei vizuale si a imaginatiei creatoare
(exercitii de asociere, de disociere, de combinare a punctelor si liniilor
prin care se descopera modalitatile de exprimare artistico-plastica a
ideilor, sentimentelor, emotiilor);

 exercitii de dezvoltare a spiritului de inventie si creatie;

Indiferent de tipul lor, exercitiile capata plus de eficienta daca l-i se
imprima o tenta problematizata, cu element creator.

Metoda observatiei - se foloseste in conditiile in care cunostintele pot fi
desprinse de copii din cercetarea unui material intuitiv, din analiza unor
exemple.

In esenta, conversatia este o modalitate specifica de investigatie, pe baza
unui schimb de idei intre educator si copii, prin care acestia sunt ajutati sa
analizeze, sa comenteze, sa descopere aspecte noi.

In raport cu obiectivele instructiv-educative, conversatia poate indeplini
multiple functii in desfasurarea ei. Astfel:

 conversatia euristica are functia de a descoperi noi adevaruri ;

 conversatia de aprofundare - functia de clasificare, sintetizare si
aprofundare a cunostintelor;

 conversatia de consolidare - functia de consolidarea si sistematizarea

cunostintelor;

 conversatia de verificare sau de control a performantelor invatarii;

Conversatia cu toate virtutiile enuntate prezinta anumite limite. Astfel
uneori

prin modul cum aceasta este organizata si condusa, educatorul isi impune felul
lui de a observa si de a analiza realitatea, modul lui de a gandi, fara a da
posibilitatea copiilor sa anticipeze, sa emita ipoteze, sa propuna alternative, sa
aleaga intre mai multe solutii, sa ajunga la descoperire ; ei sunt obligati sa
urmeze un drum precis, strict, jalonat de succesiunea intrebarilor, fara a-si putea
manifesta initiativa si spontaneitatea de gandire.

O asemenea dirijare excesiva genereaza pasivism si conformism, ofera
doar iluzia participarii la descoperirea efectiva a adevarurilor.

In fata unor opere de arta originale, in cadrul muzeului, educatorul sau
profesorul poarta discutii asupra lucrarilor vizionate, se pun si se dezvolta
probleme diferite. Educatorul examineaza bagajul de cunostinte acumulate.

In contactul direct cu operele de arta, copiii observa independent, se
aproprie afectiv, cu emotie si interes de lucrarile de arta, studiaza cromatica,
compozitia, tehnica in care sunt lucrate, perioada in care au trait artistii, in
contextul de evenimente care au avut loc, apeleaza la cunostintele lor si din alte
domenii ale artei pentru a intelege mai bine ceea ce examineaza.

Metoda dialogului dirijat - forma moderna a conversatiei traditionale -
deplaseaza centrul de greutate de la intrebarile cu caracter de orientare la cele cu
caracter de investigare, cercetare, dupa principiul conexiunii inverse,
functionand deci, alaturi de relatia educator-copil si cea copil-educator. Aceasta
metoda confera copiilor o anumita independenta in abordarea problemelor
plastice manifestata in general prin intrebarea "de ce?", prevenindu-se invatarea
mecanica si inlaturand monotonia.

Pentru a declansa aceasta atitudine a copiilor, educatorul trebuie sa
prezinte lucrurile in asa fel incat ea sa starneasca curiozitatea, interesul si
gandirea copiilor spre cautarea diferitelor solutii.

El prezinta copiilor planse din albume cu reproduceri reusite, dupa opere
de

arta(diapozitive) sau desene , in care copiii pot sa descopere diferite solutii cu
privire la problema propusa in discutie. In acest fel eforturile intelectuale ale
copiilor (observatia, comparatia, analogia,etc.) sunt indrumate de educator in
directii divergente, ceea ce le dezvolta deprinderea de a privi problema din mai
multe unghiuri de vedere. Aceasta familiarizeaza copiii cu unele tehnici ale
culegerii de informatii si de folosire a lor in organizarea compozitiei.

Aceasta metoda pe langa celelalte metode, este una din caile prin care se
poate inlatura invatarea mecanica de catre copii a unor probleme. Educatorul
poate reduce numarul intrebarilor la una sau doua dar care sa solicite raspunsuri
gandite, bazate pe noi observatii sau pe noi experiente. Prin aceste intrebari
provoaca pe copiii sa-si imagineze si sa gandeasca creator intr-o perspectiva mai
larga.

Pentru realizarea obiectivelor invatamantului modern sunt recomandate
intrebarile deschise care solicita inteligenta productiva, indeamna la anumite
actiuni, lasa copiilor mai multa libertate de cautare, de cercetare, de formulare a
mai multor solutii posibile.

Educatia artistico-plastica a copiilor implica o pedagogie deschisa si
libera, care sa determine dorinta copiilor de a se exprima firesc prin linii si
culori. Lectia, ca unitate didactica si metodica nu se poate realiza deplin printr-o
singura metoda de invatamant, ci mai totdeauna printr-un sistem metodologic
bine relationat si imbogatit pe parcursul experientei didactice a educatorului.

Prin folosirea stilului metodologic a avut loc miscarea gandirii copiilor ce
a plecat de la necunoasterea alfabetului artistico-plastic, la cunoasterea lui si
apoi la creatia lor artistica. Prin el s-a manifestat si legalitatea procesului de
dezvoltare a orizonturilor de cultura artistico-plastica, increderea in fortele
proprii, insusirea disciplinei in munca, dezvoltarea spiritului inventiv, a
spiritului de ordine, de initiativa creatoare si a sensibilitatilor artistice. Acestea
au condus elevii spre bucuriile creatiei si ale dorintei de cunoastere artistico-
plastica ce tins sa fie tot mai larga, mai bogata si mai profunda.

TEHNICI PLASTICE DE LUCRU

Educatia plastica initiaza copiii in utilizarea unui limbaj specific, pentru a
le dezvolta sensibilitatea si a le da posibilitatea de exprimare, de transmitere si
receptare constientizata a unor continuturi emotionale, cu ajutorul desenului,
picturi, modelajului. Aceste obiective se pot realiza printr-o cunoastere
temeinica a diferitelor procedee tehnice in artele plastice. Pentru aceasta se va
avea in vedere relatia dintre instrument si material, intre mijlocul tehnic si idee.
Fiecare instrument interactioneaza asupra suportului intr-un mod variat, dand
impresii si posibilitatii de exprimare diferite.

Tehnica plierii hartiei

Lucruri interesante am obtinut la orele de compozitii aplicative prin
tehnica plierii hartiei(origami - cuvant de origine japoneza ce provine din doi
termeni: ori=a indoi si gami=hartie) Aceasta tehnica presupune anumite
deprinderi si abilitati in scopul crearii unor forme spatiale, artistice, prin plierea
hartiei sau cartonului. In sfera activitatii lucrative cu hartia, avem cateva tehnici
care ar trebui cunoscute de fiecare educator de arta. Este vorba de tehnica
origami, tangram, colaj si decolaj. Tot aici isi gasesc locul si formele spatiale din
hartie.

Tehnica origami confera hartiei calitati artistice inspirate din observarea
formelor naturale. Este un proces modelator de sintetizare, ce pune in valoare
caracteristicile esentiale, expresivitatea formelor. Actiunea plierii succesive
solicita atentia permanenta, gandirea creatoare, dezvoltarea manualitatii si a
proceselor psihomotorii.

Inainte de inceperea lucrului, copiii trebuie familiarizati cu unele procedee
pregatitoare:

a) mototolirea cu degetele, iar apoi cu palmele a hartiei, in sfere mai mici
sau mai mari;

b) ruperea hartiei in fasii, iar apoi in bucatii mai mici sau mai mari;

c) taierea cu foarfece in fasii drepte sau diferite forme curbe, ovale,
circulare;

Hartia poate fii indoita intai spre centrul ei, apoi spre una din margini,
cum poate fii indoita si spre a fi taiata in serie. Copiii trebuie sa cunoasca
operatiile de pliere valabile pentru toate formele:

o plierea pe diagonala a laturilor formei., indiferent de numarul
straturilor de hartie;

o pliere pe o latura sau pe o linie a altei plieri(exemplu: broasca);

o plierea simetrica;

Dupa insusirea temeinica a tehnicii se poate trece la faza in care plierile se
combina cu diverse taieturi si lipituri, realizandu-se astfel trecerea la formele
spatiale din hartie (exemplu: flori, soarele, gandacul, etc.).

Copiii pot realiza forme origami fara a primi indicatii. Ei sunt pusi in
situatia sa gandeasca singuri procedee, construindu-si imaginar forma pe care
apoi sa o realizeze practic. Aceasta are un rol insemnat psihopedagogic: mareste
copiilor interesul, increderea in fortele proprii, le ofera bucuria descoperirii. Prin
exercitiile de pliere - depliere, copiii sunt pregatiti pentru intelegere ritmurilor
plastice, a impartirii suprafetelor pe baza principiului echilibrului, ceea ce ii va
ajuta la realizarea compozitiilor decorative.

Tangram

Acesta este un joc tot de origine japoneza. Termenul se poate traduce prin
"jocul celor sapte figuri" obtinute prin impartirea patratului de hartie intr-un
anumit mod. Cu aceste sapte figuri se pot compune mai multe imagini: sugerari
de forme din natura inspirate din lumea plantelor, a animalelor, fiinte
schematizate,obiecte si lucruri.

Cele sapte figuri care iau nastere din impartirea patratului sunt de marimi
si forme diferite. Ele pot fi dispuse astfel incat sa sugereze forma unui brad, a
unei masti, a unui puisor.

Formele spatiale din hartie

Se prezinta ca o completare a mijloacelor de expresie propuse copiilor in
orele de desen. Ea le permite sa-si foloseasca mai bine imensele posibilitati
manuale si plastice.

In aceasta tehnica totul pleaca de la foaia de hartie careia i se da viata
pentru a face din ea materialul de constructie avand ca sursa de inspiratie, mai
intai, marea carte a naturii, apoi geometria.

Aceasta tehnica este strans legata de matematica, pentru ca face apel la
multiple forme geometrice pe care le asambleaza prin juxtapunere, suprapunere,
utilizand anumite principii decorative: repetitia, alternarea, simetria. Il obliga pe
copil sa rezolve problemele stilizarii, prelungind cursul stiintelor naturii prin
analiza diferitelor structuri ale unei plante sau ale unui animal.

Tehnica colajului am folosit-o in mai multe variante:

a)Tehnica formelor rupte aduce in fata termenii de linie vibrata si de pata
picturala,cand se rup bucati de hartie de diferite forme(fara a fi schitate in
prealabil) din ilustratii colorate,afise etc. Ruperea se executa direct, spontan, fara
a fi schitat cu creionul vreun desen sau alta imagine grafica. Daca formele rupte
sunt de culoare deschisa, ele se pot aplica pe fond inchis, si invers. Se pot realiza
compozitii prin mozaic, situatie in care formele sunt realizate din mici bucatele
de hartie sau carton colorat, alaturate si lipite cu aracet sau alta solutie de lipit.
Subiectele pot fi la libera alegere: omul, copacul, obiecte casnice, flori, animale,
etc.

b)Tehnica formelor taiate din hartie este o tehnica plata ce se poate folosi in
lucrari de tip afis sau gazeta de perete. Formele de hartie se taie intregi sau se
sectioneaza in parti, dupa care se aseaza intr-o anumita compozitie. Golurile
ramase dupa decuparea formelor desenate din hartie se pot lipi pe un alt suport,
obtinandu-se imagini noi prin tehnica decolajului.

c)Tehnica formelor din materiale textile este tot o tehnica plata pe care am
folosit-o la realizarea unor teme cadominanta cromatica,linia,punctul etc. Gama
materialelor textile este vasta. Se taie din materialul textil, diferit colorat, parti
sau forme intregi care se lipesc pe un carton. Se pot initia compozitii cu
elemente din natura(padurea, marea, ogorul).

Tehnica imprimarii tesaturilor avand textura rara

Deasupra foii de hartie se asaza materialul inmuiat in tus negru, baituri
colorate sau acuarela diluata(ca tesatura se poate folosi voalul, plasa deasa,
fileul, etc.). Materialul trebuie bine stors. Apoi, deasupra materialului se asterne
o alta hartie si se apasa pe toata suprafata(de preferinta cu un rulou de cauciuc).
Dupa ce se ridica foaia si tesatura folosita, pe foaia de baza ramane imprimarea,
care constituie fondul pe care elevii pot desena cu pensula, betisorul sau alt

instrument. Motivele care se creeaza spontan prin imprimare sunt variate. Se pot
dezvolta configuratii de animale, flori, peisaje fantastice, totul depinzand de
imaginatia copilului si de modul cum este indrumat.

Dupa ce tehnica este bine stapanita, se poate trece la imprimarea prin
combinarea diferitelor materiale in aceeasi compozitie.

Tehnica picturii pe sticla

Se recomanda copiilor ca mai intai sa aseze bucati de sticla pe foaia de
desen, conturand forma lor cu creionul sau cu pensula subtire pe aceasta foaie.
Apoi educatorul indruma copiii sa deseneze pe o alta foaie de desen mai multe
schite cu tema aleasa de ei sau care a fost data. Se alege schita cea mai buna si
se transpune in formatul conturat pe foaia de desen. Apoi se coloreaza in culori
pentru afise cu o pensula subtire incepandu-se mai intai cu detaliile si nu cu
petele mai mari. Acestea vor fi colorate direct pe sticla. Se asaza bucata de sticla
deasupra desenului inainte ca aceasta sa fie complet colorata, dar perfect uscat.
Acum copiii trebuie sa picteze cu mare atentie in culori de ulei, incepand mai
intai cu detaliile desenului. Se lasa lucrarile sa se usuce pana ora viitoare cand se
continua sa se deseneze petele mai mari. Dupa ce si acestea au fost uscate, se
coloreaza peste toata suprafata sticlei cu culorile corespunzatoare desenului.

INSTRUMENTARUL NECESAR LECTIILOR DE DESEN

Daca vrem ca desenele copiilor sa fie de buna calitate, sa oglindeasca
reala valoare a potentialului lor creativ, trebuie sa-i familiarizam mai intai cu
uneltele de lucru, cu materialul pe care se transpun imaginile plastice si cu
tehnicitatea impusa de specificul lor. S-a simtit nevoia ca prima ora sa o
desfasor sub forma unui chestionar asupra "prietenilor nostri dragi" care ne-au
vizitat la ora de educatie plastica,reusind astfel sa aflu care instrumente le sunt
cunoscute si care nu.Au facut astfel cunostinta cu foaia de lucru,crioanele
colorate,creionul negru,acuarelele,planseta de
plastic,metal,lemn,carton,pensula de diferite grosimi. I-am familiarizat la
inceput doar cu instrumentarul care poate fi usor procurat si care nu complica
tehnicitatea creatiei.

Lucrarea de fata isi propune in primul rand sa ofere necesarul de
informatii pentru cultura generala, dar sa si trezeasca interesul tinerilor care-si
doresc si spera sa devina artisti profesionisti. Creioanele sunt instrumentele
cele mai accesibile pentru desen. Sunt usor de manuit, nu murdaresc mana
copilului si pot fi gasite pana si in magazinul celui mai indepartat sat. De
regula, in gradinita si scoli, se folosesc pentru desen aceleasi creioane cu care

scriem.Mina creionului se fabrica industrial din grafit sintetic, prin incalzirea
prafului de cocs la temperaturi inalte, in jurul a 3000 de grade. Importanta
pentru noi, mina prelucrata din acest grafit poate avea doua aspecte: in forma
unor bare subtiri ca andreaua care, protejate cu lemn pe toata lungimea lor,
reprezinta cunoscutele creioane negre sau in forma unor batoane cu profil
patrat ori rotunde, numite carbune, cu o grosime apropiata de cea a creionului.
Cu carbune se practica desenele de larga suprafata. Urma lasata de el nu poate
fi subtire cat urma lasata de grafitul creionului dar poate fi modelata pana la
masura propriei grosimi iar zonele mari umbrite se pot reda prin hasurare cu
intreaga sa latura culcata pe foaia de hartie. Creioanele colorate au mina
alcatuita dintr-un amestec de grafit cu anumiti pigmenti. De natura acestor
pigmenti depinde culoarea minei. Copiii mici trec usor de la primele lor semne
grafice facute cu creionul negru, la perceperea si redarea unor semne
cromatice folosind tot creioane, dar cu mina colorata. Si pana sa poata lucra cu
acuarele, prescolarilor le vine mai usor sa deseneze colorat cu aceste creioane.
Observam ca in primele lor desene cromatice sunt preocupati de redarea
colorata doar a conturului, asa cum initial o faceau cu creionul negru. Abia in
jurul varstei de 5 ani minorii reusesc prin hasurari sa redea pete colorate iar
prescolarii din grupele mari ajung chiar la frecarea plansei cu un mic petic de
hartie pentru omogenizarea petei de culoare obtinuta prin aceste hasuri. Mai
tarziu, la varsta scolara, cand ajung sa descopere posibilitatile de expresie ale
acuarelei, copilul abandoneaza creioanele colorate ,iarcarioca e folosita doar
pentru amuzament.

Sanguina este un creion special a carui mina este facuta din sanguina, un
mineral colorat natural in rosu-brun datorita oxidului feric din structura sa.
Amintind de culoarea sangelui, majoritatea artistilor renasterii desenau in
sanguina pentru ca erau mai aproape de imaginea colorata a viitoarelor panze,
dar si pentru ca sugerau mai bine tensiunea timpului marcata de multe razboaie.
Astazi e folosit foarte rar, de un numar restrans de artisti

Carbunele de desen poate fi sintetic-industrial, asa cum s-a inteles din
explicatia anterioara, sub forma batoanelor de grafit, presat mai tare sau mai
moale, ori mai poate fi confectionat prin arderea inabusita a unor betisoare
subtiri din lemn de esenta moale - salcie, plop, dar mai ales tei - asa cum stim ca
se fabrica mangalul. Tot sub forma de baton se prezinta si ceracolorul care da un
colorit opac ,denssau riat.Carbunele de lemn este folosit de pictori la
transpunerea pe hartie sau pe perete a desenelor mari. Fiindca are o structura
moale care ajuta trecerea lejera de la negrul cel mai intens la umbra subtila,
sugerata ca pierind discret in alb, carbunele de tei este apreciat atat pentru
multimea posibilitatilor de expresie, a lejeritatii manuirii cat si pentru felul
simplu in care se fabrica. Pana si astazi, cand in cuptoare se foloseste
electricitatea, laserul sau chiar energia nucleara, artistii sunt obisnuiti sa-si faca

singuri carbunele cu care deseneaza adunand cateva betisoare cojite de lemn pe
care, legate usor cu ata si ingropate in nisip uscat intr-o cutie de conserva, le ard
inabusit pe aragaz. Dupa cateva incercari in care se dobandesc suficiente
cunostinte despre temperatura necesara, durata focului si calitatea lemnului,
experienta da la iveala un carbune de reala valoare, greu de egalat in
rafinamente artistice de cel industrial.

Tocul cu penita se gaseste in multe variante. Asa cum creioanele difera
intre ele dupa calitatea grafitului, la fel si tocurile difera in functie de penita pe
care o poarta. Exista tocuri cu penite adaptate numai pentru scrierea scolareasca,
cu cerneala. Folosite de peste un mileniu, ele anticipeaza stiloul, numit toc-
rezervor, aparut in secolul al XIX - lea. Alte tocuri, cu penite de diferite grosimi
si terminate cu o talpa, se folosesc la scrierile cu tus din grafica standardizata. In
afara acestora, graficienii folosesc la desenele lor artistice si tocuri cu penita
lunga si foarte subtire, pentru mladierea liniei. Totusi, primele tocuri cu care
oamenii vechiului Egipt si cei din China antica scriau si desenau, nu aveau
atasate penite speciale, ci erau facute cu totul din trestii ascutite la un capat in V.
Avem convingerea ca tocul din tub de trestie a inspirat pana de scris, care, de
aproape doua milenii - odata cu aparitia hartiei, devine principalul instrument de
scris si de desenat. Se foloseau in sensul acesta penele mari de la aripa de gasca,
de dropie, curcan, pescarus, pelican sau chiar de corb. Apreciind posibilitatea de
mladiere sensibila a liniei, dar si faptul ca se poate ascuti, precum creionul de
astazi, pana la consumarea sa totala, pana a fost multe secole - si inca mai este,
instrumentul preferat al artistilor care deseneaza in tus, in sepia sau in diferite
cerneluri. Folosita cu aceeasi usurinta si in scrierea cursiva de mana, nu trebuie
sa mire ca pana e privita pretutindeni si ca simbol al literaturii artistice.

Toc mai poate fi numit si un simplu bat de lemn cu care, ascutit si muiat in
tus, in lipsa altui instrument, se pot trasa linii, se poate improviza o scriere sau
se poate face un desen pe o foaie de hartie. Dezvoltarea tehnicitatii din ultimele
decenii ne mai pune la dispozitie si o serie de tocuri-rezervor de tip Flaumaster,
carioca, stilouri cu varfuri de pasla de diferite grosimi, condeie din ceara, din
creta presata, pixuri cu pasta etc.

Pensulele sunt instrumentele cele mai cunoscute si folosite mult in
activitatea lor de pictori, de elevii-artisti, de scolari si chiar de prescolari.
Diferindu-se intre ele prin marimi, dar in primul rand, prin specificul materiei
cu care lucreaza, le gasim impartite in doua categorii. Unele au forma adaptata
pentru pictatul cu culori solubile in uleiuri sau in solventi derivati din petrol,
altele pentru pictatul in culori diluate in apa. Primele, numite uzual pensule de
ulei, au pamatuful facut din par aspru, aplatizat si tuns drept, perpendicular pe
directia firelor, cum se poarta pe frunte tunsoarea breton. Cele din a doua
categorie, numite de acuarele, au un smoc rotund care, udat, isi aduna firele

spre un varf central. Parul acestora e foarte fin, moale, provenit din cozi de
veverite sau de la urechile de bivoli. Pensula de ulei asterne culoarea in tuse
egale cu latimea ei, ceea ce impune pictorului sa aiba in trusa sa cat mai multe
pensule, sortate pe marimi, in timp ce o pensula de acuarele, prin forma
smocului de par si prin calitatea firului, se poate folosi atat la crearea petelor
mari de culoare, la trasarea tuselor largi, cat si a celor mai subtiri linii, apropiate
chiar de dimensiunea firului de par. Cu alte cuvinte, daca pictam doar in
acuarele, ne este suficienta o singura pensula de marime medie.

MATERIALE FOLOSITE IN PICTURA

Cerneala se gaseste in cateva varietati. Mai cunoscuta este cea albastra-
inchis, fluida, care se foloseste mai mult in scrierea cu tocul sau cu stiloul, dar
mai exista si cerneluri de alte culori. Solventul cernelii fiind apa, uscatul
desenului cere atentie. Diluata, cerneala ofera tonuri mai deschise, bune in
modelarea cromatica a imaginii.

Tusul este o varietate de cerneala mai densa, de obicei neagra. Are in
compunere grasimi si eter care conduce la uscarea rapida a desenului. Urma
tusului pe hartie poate fi opaca sau lucioasa, dupa cantitatea de grasime din
compunere, are o mare putere de acoperire si, uscata, e rezistenta la apa. Diluat,
isi pierde din proprietati. Avand tonul cel mai intens al negrului, este folosit mai
mult de graficieni, uneori si de pictori, la crearea pe albul hartiei a unor imagini
cu mare putere de sugestie. Desenele facute in tus si penita de Grigorescu in
timpul campaniei din 1877, sunt de o mare valoare artistica.

Sepia este un colorant solubil in apa, de culoare cafenie, extras din
viscerele molustei marine cu acelasi nume sau preparat pe cale artificiala. Cu
proprietati asemanatoare tusului, sepia este apreciata pentru nuanta sa calda, dar
si pentru conservarea in timp. Subtiata cu apa, se poate obtine o varietate de
tonuri care-i largesc posibilitatile de expresie.

Acuarelele reprezinta setul cel mai ieftin de culori pe care copiii si-l pot
procura. Asa cum indica si numele, este vorba de culori care se folosesc doar
diluate in apa, dar forma lor anterioara, asa cum se afla in trusa, este solida.
Folosirea acestor culori este relativ usoara si atractiva. In timpul lucrului
tehnicitatea ofera mereu surprize placute ochiului si satisfactii estetice atat la
nivelul de perceptie al copilului cat si al adultului profesionist. Valoarea picturii
in acuarela se evidentiaza prin spontaneitate, prospetimea si limpezimea
culorilor, atmosfera aerata ca si aspectul de cercetare, de lucrare in studiu. Fiind
vorba de culori care se lucreaza numai si numai cu apa, culori transparente - cu
alte cuvinte, ele nu pot fi vazute bine decat asternute pe hartie alba si nu pe cele
colorate. In situatia aceasta tonurile deschise nu se obtin prin amestec cu albul
din trusa, ci prin diluarea culorii cu mai multa apa. Pastila alba din cutie nu are

sens, caci amestecul ei in orice culoare creeaza grizari opace, murdare, lipsite cu
totul de prospetimea specifica acuarelei. Folosirea acestei pastile dauneaza
perceperea fireasca a nuantelor si tonurilor limpezi, iar existenta ei in trusa
dovedeste nu neaparat necunoastere, cat mai ales gandire negustoreasca in sfera
specialistilor care produc si livreaza acuarele.

Tempera reprezinta un set de culori solubile in apa care se gasesc in stare
pastoasa in tuburi asemanatoare celor care contin pasta de dinti. Se folosesc
diluate, dar, spre deosebire de acuarela, pasta de tempera o data uscata nu mai
poate fi recuperata prin amestec cu apa, motiv pentru care, dupa extragerea din
tub a oricarei cantitati de culoare, trebuie sa-i punem la loc dopul pentru ca
rezerva de pasta sa-si pastreze gradul de umiditate. Culorile tempera sunt toate
opace, se intind uniform pe intreaga suprafata a petei si asezate una peste alta,
nu transpar intre ele. Ramane evidenta doar cea de deasupra. Un alt aspect al
acestor culori este ca prin uscare isi reduc din claritatea pe care o aveau in
timpul lucrului, cand erau umede. Ele trec prin uscare din tonul pe care-l
cunosteam la inceput intr-unul mai deschis si putin grizat, ceea ce-i schimba
usor si nuantele. Artistul nu poate avea niciodata certitudinea ca armoniile
cromatice stabilite de el in timpul creatiei, raman definitive. Surpriza oferita a
doua zi de lucrare explica rezerva de a lucra permanent cu incredere in culori
tempera. Revenirea si conservarea in timp a prospetimii cromatice se poate
rezolva doar prin adaugarea unei pelicule de lac peste suprafata uscata a lucrarii.
Operatia este posibila doar la picturile pe lemn si da rezultate remarcabile in
domeniul icoanelor. Deci adaptandu-ne exigentele la capriciile acestui sector de
culori, se pot crea si valori autentice. Totusi, motivat, tempera se foloseste mai
mult in lucrarile artei decorative. Aspectul acestor culori ne ofera exemplul cel
mai graitor a ceea ce stim despre pata plata de culoare.

Guasa reprezinta tot culori solubile in apa, intr-o stare pastoasa mai densa
decat cea a temperei insa mult mai fina ca aceasta, cu putina transparenta, ceea
ce permite obtinerea unor efecte cromatice vibrate cu multa sensibilitate. Se
livreaza in mici cutiute rotunde de plastic dotate cu capacele etanse,
asemanatoare celor farmaceutice in care se pastreaza unguenti. Comparandu-le
cu tempera, culorile guasei castiga prin pastrarea permanenta a prospetimii si a
pretiozitatii. Se folosesc la pictarea icoanelor pe lemn, la realizarea proiectelor
pentru picturile mari murale, a proiectelor pentru mozaicuri, a celor pentru afise,
a copertelor de carte sau chiar a viitoarelor picturi in ulei pe panza. In acelasi
timp, lucrarile pictate in guasa pot fi socotite valori autentice si pastrate ca atare.
Se cuvine sa retinem ca atat culorile guasei, cat si cele ale temperei, prin
calitatea lor de acoperire, se pot aplica si pe suporturi colorate, nu neaparat albe,
ca in cazul acuarelei. Pastrata pe alocuri neatinsa, culoarea suportului poate
rezerva, in unele situatii, efecte plastice sau decorative placute.

Pastelul e un baton colorat, asemanator unei crete presate, facut din
pigmenti naturali amestecati, in asocierea gumei arabice, cu talc. Se foloseste
prin frecare de suport - de obicei, hartie groasa ori carton, pe care lasa urme asa
cum lasa creta pe tabla. Conditia suportului e sa nu fie velin, iar colorat poate
ajuta chiar la crearea unei atmosfere cromatice in compozitie. La sfarsit,
protejate prin pulverizarea unui fixativ, culorile raman stabile. Pictura in pastel
este caracterizata prin trecerea subtila de la un ton la altul, prin sensibilitatea
deosebita a nuantelor, prin aspectul idilic al lucrarii, ca si prin usurinta
tehnicitatii. Uneori se pot obtine efecte care sugereaza ceata sau lumea feerica
din spatiul oniric. Nelipsit din trusa pictorilor din a doua jumatate a secolului al
XIX-lea si inceput de secol XX, pastelul a ajutat la crearea unor imagini aparte
in creatia picturala, cum s-ar mai spune, la o stilistica a genului. La noi in tara,
multe din peisajele lui Stefan Luchian, Stefan Dumitrescu sau Sirato au fost
facute in pastel.

Culorile de ulei. Acest set de culori isi subtiaza pasta prin amestecul lor pe
paleta cu ulei de in fiert. Preparatul lor necesita o tehnologie aparte, specifica
fiecarei culori, asa incat se livreaza cu bucata, in tuburi, dar la preturi care difera
intre ele. In culori de ulei se picteaza, de obicei, pe panza ori pe carton. Uneori
se mai intrebuinteaza si la pictura pe lemn, ori direct pe perete. In ambele
situatii, atat scandura cat si peretele vor fi supuse in prealabil unui tratament
special, cu clei de oase ori - in cazul peretelui - cu huma.

Culorile de ulei se impart la randul lor in culori decorative si culori
extrafine. Primele sunt folosite in lucrarile decorative dar, din cauza preturilor
mai mici, sunt folosite si de studentii si elevii-artisti la invatatul meseriei. Ele
sunt placute vazului doar in picturile proaspete. Dupa cativa ani coloritul
tabloului devine intunecat si-si pierde cu totul stralucirea specifica picturii
traditionale in ulei. Culorile de ulei extrafine intra in dotarea oricarui pictor
profesionist. Ele, chiar uscate, isi pastreaza peste secole aceeasi prospetime pe
care o aveau cand au fost asternute pe panza. Vedem azi picturile lui El Greco,
Tizian, Rafael, Grigorescu sau Luchian cu aceeasi emotie cu care erau privite la
vremea cand au fost create.

Culorile acrilice sunt introduse de curand in circuit, ca proaspete inventii
in cromatica datorate noilor cercetari chimice. S-au remarcat deja mai multe
seturi de culori ca: Neocolor, Cyberlux, Lumen, Tutocolor, Stabilcolor,
Ceramik, Lastex etc. Difera intre ele prin grupa substantelor chimice pe baza
carora au fost preparate, dar in alcatuirea lor au ca numitor comun apa. Calitatea
lor cea mai importanta e ca devin lavabile dupa uscare, au o excelenta rezistenta
la exterior, sunt practic de nesters si sunt foarte stabile in timp. Brevetate pe
baza apoasa, toate culorile acrilice nu sunt inflamabile sau nocive. Pot fi

aplicate cu pensula, cu rolul sau - diluate cu putina apa - cu pulverizatorul sau
cu pistolul de vopsit.

Neocolor-ul este foarte apreciat de pictori. Se gaseste in seturi de 18 culori
care, amestecate intre ele, ofera tot atatea posibilitati de-a obtine nuante, tonuri
si vibratii ca si paleta pictorului in ulei. Adera bine la panza, carton, hartie,
lemn, sticla, plastic, ciment sau la suport de metal feros. Se pot obtine efecte
speciale prin amestec cu praf de marmura, nisip sau alte materiale de
constructii.

Ciberlux inlocuieste smalturile traditionale metalice pe baza de solvent,
imbunatatind efectul decorativ si conferindu-i o durata mai mare in timp datorita
faptului ca suprafata tratata nu se inchide la culoare prin oxidare. Culorile
acestui set pot fi utilizate pure sau in amestec cu coloranti universali.
Culorile Tutocolor si Ciberlux, datorita marii rezistente la umiditate, au fost
folosite cu succes in occident la zugravitul exterior al cladirilor si la crearea
unor decoruri de mare efect pe fundul piscinelor sau al bazinelor de inot.

Stabilcolor-ul si Tutocolor-ul se mai pot folosi la obtinerea efectelor de
invechire in restaurarea oprelor de arta. Cu ele se trateaza picturi, rame, bronzuri
etc.

Culorile Lumen reprezinta un set de culori acrilice luminoase, ele fiind
fluorescente sau fosforescente. Sunt folosite la reclamele de strada, la
indicatoarele de circulatie sau in unele picturi ori decoruri care se expun in
interioare intunecate pentru efecte vizuale puternice.

Privind instrumentele cu care lucreaza pictorii profesionisti observam ca pe
langa trusa dotata cu necesarul de culori si pensule, artistul mai are paleta pe
care-si prepara nuantele si tonurile culorilor, cutitul de paleta si sevaletul pe
care-si tine imobila, la nivelul ochilor, panza ori cartonul. Cutitul de paleta este
o lama subtire si flexibila de otel dotata cu un maner care seamana, sa zicem, cu
o mica si firava mistrie de zugrav. Avand marimea unui briceag deschis, unealta
e folosita de artist la curatatul prin razuire a paletei ori a panzei, dar uneori, din
cauza unor efecte specifice, asemanatoare unui mozaic de pete plate, se picteaza
direct cu el.

MATERIALE-SUPORT PENTRU DESEN SAU PICTURA

Hartia velina este foarte buna pentru desenele in creion sau in penita.
Numita si hartie de scris, poate fi gasita, in vrac sau la bucata, in orice librarie,
la preturi acceptabile. De aceeasi calitate, aceasta hartie reprezinta si materialul
din care sunt facute caietele fara linii ale elevilor, maculatoarele sau
unele blocnotesuri. Folosirea acestor caiete este buna pentru ca implica

pastrarea laolalta a desenelor, indiferent de calitatea lor. Asta ajuta studiul
evolutiei in timp al sistemului psihic al copilului sau a aptitudinilor de care
dispune. Este bine sa notam ca minorul, cand sesizeaza ca a facut pana si cel
mai mic progres in crearea unor imagini, distruge plansele realizate anterior. In
grupul hartiei albe veline, Hartia de xerox e de calitate superioara, insa nivelul
cel mai inalt al albului imaculat il atinge hartia cretata. Desi albe, toate aceste
hartii nu sunt suporturi bune pentru acuarele pentru ca apa le modeleaza
ireversibil forma.

Hartia de ambalaj, pentru nuanta sa galbuie sau maronie, pentru porozitate,
rezistenta si grosimea relativ sporita, este uneori preferata de artisti pentru schite
sau crochiuri in carbune, in tus ori in pastel. Coloritul ei sugereaza un cadru
intim desenului.

Blocul de desen ne ofera hartie buna atat pentru desen, transpus cu orice
instrument, cat si pentru acuarela. Grosimea si porozitatea foii permit, in sfarsit,
absortia unei mari cantitati de apa si evaporarea sa in timp, fara sa-i modifice
forma plana.
Cartonul duplex reprezinta doua straturi de hartie groasa lipite intre ele prin
presare. Urmand acelasi procedeu, dar lipind intre ele trei straturi de hartie sau
de carton, se gaseste si cartonul triplex. Grosimea acestor doua cartoane permite
pictatul in tempera sau in guasa.

Mucavaua este un carton mai gros decat triplexul, intrebuintat mai mult la
fabricarea unor cutii, ambalaje sau a copertelor rezistente de carte. Spre
deosebire de duplex sau triplex, care au macar una din suprafete alba, mucavaua
este gri, dar ofera, prin rezistenta structurii, incredere deplina pictorilor care
folosesc culori tempera sau chiar culori in ulei. Multi dintre ei, din diferite
motive, prefera suportul de carton pentru transpunerea unor opere definitive.
Pastrate in conditii bune de conservare, picturile pe carton-mucava rezista in
timp la fel de bine ca cele pictate pe panza. In cazul picturii in ulei, atat
cartonul, cat si panza, se cer mai intai tratate cu un grund alcatuit din clei de
oase in amestec cu alb de zinc. Fara acest liant, uleiul din culori e supt de carton
sau de panza si pigmentii isi pierd cu totul calitatile. Dintre toate operele
plastice create pe carton, foarte apreciate pentru autenticitatea tehnicitatii si
valoarea lor artistica sunt Cartoanele lui Leonardo da Vinci.

Panza de pictura este facuta din in, iar pentru lucrari mai mari, din canepa.
Tesatura panzei de in e fina, iar a panzei de canepa e rara, cu firul gros, asa cum
o vedem la sacii pentru transportul legumelor. Materialul lor textil nu se poate
picta asezat simplu pe o suprafata plana, ca cearceaful pe pat. Se face mai intai
un cadru rigid rectangular din lemn, de dimensiunea viitorului tablou, numit
sasiu. Intinsa cu toata puterea, panza se fixeaza in cuisoare pe acest suport, dupa

care se pensuleaza amintita solutie de clei pe intreaga sa suprafata - insistand
unde atinge lemnul, pentru aderenta. Umezita, panza se inmoaie, dar prin uscare
se intareste, ajungand sa sune ca toba. Impinsi de curiozitate si tentati de
formule mai simple, artistii au testat si pictatul pe tesaturi sintetice, dar n-au
ajuns la rezultate multumitoare, nici in aflarea unui liant care sa lege culoarea de
noul suport si nici in conservarea corecta in timp a fibrelor de plastic. Tesaturile
sintetice au fost doar partial acceptate in sectorul textil al artizanatului actual.
Pentru pictura s-a demonstrat limpede ca panza buna este doar cea traditionala,
din fibre naturale. Deocamdata. Si mai trebuie sa notam ca, de obicei, pe orice
material textil traditional se picteaza doar in culori de ulei, nu cu cele solvente
in apa. Acuarela, tempera sau guasa, inmoaie solutia cu care a fost impregnata
panza, si pictarea unei suprafete nerigide, e dificila. Chiar si o simpla hartie,
cand desenam pe ea, se cere asezata pe suprafata plana a mesei ori a bancii din
sala de clasa.

Lemnul, in forma de scandura, poate fi un bun suport pentru pictura daca se
folosesc doar portiunile cu fibre drepte, fara noduri. Pentru a pastra permanent
suprafata lemnului plana, se armeaza partea sa dorsala, la doua niveluri, cu doua
sipci orientate transversal pe directia fibrelor. Sipcile pot fi prinse cu suruburi,
dar metoda clasica este patrunderea lor prin doua santuri sapate in forma
numita coada de randunica, in grosimea scandurii. Sistemul permite chiar
atasarea mai multor scanduri, ceea ce ajuta la crearea unor suprafete mai mari.
Dupa incleiere, chituire si slefuirea plana a suprafetei de pictat lemnul se
trateaza, daca vrem sa pictam in culori de ulei, cu aceeasi solutie din clei de
oase cu care am vazut ca se prepara panza. Pe lemn se mai poate picta si in
tempera sau guasa. In aceasta situatie liantul pentru culori este o pasta alba,
numita caseina, rezultata din amestecul albusului de ou si branza dulce de vaca.
Pictura pe lemn se foloseste in mod curent la crearea icoanelor, la altarele din
bisericile crestine sau la paravanele care separa sectoare in interiorul unor
locuinte de epoca. De asemenea a fost foarte apreciata in Renastere. Leonardo
da Vinci a pictat pe lemn multe lucrari de dimensiuni mari, intre
care Inchinarea magilor care masoara 246 / 243 cm.

Zidul. Pictura pe perete se poate practica in tempera, in culorile solubile in
apa folosite la zugravit sau chiar in culori de ulei. Cea mai apreciata dintre
picturile aplicate direct pe perete estefresca. Pentru aceasta zidul necesita o
pregatire speciala. Peste stratul de mortar se tencuiesc 4 -5 straturi de var stins
in care s-au amestecat calti de canepa tocat marunt. Suportul propriu-zis al
picturii este pasta de var, iar caltii constituie armatura interioara a intregii
tencuieli, asa cum reteaua din sarma de fier reprezinta armatura planseului de
beton. Pe ultimul strat de tencuiala, usor intarit, dar neuscat, se deseneaza si se
picteaza repede imaginea in culori ieftine de zugrav. Toata operatia dureaza o
singura zi, asa incat pictorul de biserici e constrans sa-si imparta intreaga

suprafata a muncii in zeci de fragmente, nu mai mari de 2 metri patrati, atat cat
sa poata termina un sector pana seara. Caci a doua zi, uscata, tencuiala nu mai
ingaduie aderenta altor culori nici macar sub forma unor corecturi. Tempera
nu este buna pentru fresca. Culorile solvente in apa ale zugravului intra in
ultimul strat de var si se pietrifica prin uscare. Asa se explica de ce fresca poate
dura mai multe secole, uneori chiar milenii, cum sunt cele din mormintele
egiptene sau din palatele minoice. Tempera acopera suprafata pictata cu o
pelicula care, uscata, se scutura in timp.

In cazul cand vrem sa pictam peretele in culori de ulei, pentru aderenta, se
impune ca acesta sa fie mai intai zugravit cu patru straturi de huma, dintre care
doar primul este in stare pura, iar celelalte trei sunt amestecuri de huma si ulei
de in fiert. Cantitatea de ulei creste progresiv pentru fiecare strat in urmatoarea
proportie: 20%, 40% si 60%. Preparat in felul acesta, orice perete, dupa uscare,
poate fi pictat in culori de ulei fara ca acestea sa-si piarda calitatile in timp. Asa
a pictat Gheorghe Tattarescu mai multe biserici in tara, iar Luchian una la
Alexandria.

In context, vom aminti si de pictura executata pe peretii de piatra din grote
sau chiar pe peretii unor versanti muntosi, in exterior. Aceste imagini, practicate
in urma cu mii de ani, uneori chiar in epoci preistorice, erau grafiate prin incizie
si pictate cu pigmenti naturali extrasi din minerale si plante. Amestecate cu
uleiuri si grasimi, colorantii s-au putut conserva pana astazi.

TEHNICI DE LUCRU FOLOSITE IN AFARA ORELOR DE
CLASA

Tehnica modelajului

In educatia artistica-plastica, modelajul ocupa un loc tot atat de important
ca si pictura, muzica sau dansul. Prin modelaj, copilul percepe realitatea in mod
tridimensional, sesizeaza pentru prima data volumul, dobandeste deprinderi
practice, creatoare, productive. Pentru modelaj pot fi folosite diferite materiale
ca: lut, argila,plastilina.

Lutul. Un material care se utilizeaza pe scara larga in modelaj este lutul.
Se poate procura sub forma de bulgari, placi sau praf. Bulgarii sau placile se
piseaza marunt si se pregatesc in modul urmator:praful de lut se pune intr-un vas
incapator si se toarna atata apa cat poate sa absoarba. Se lasa un timp, dupa care
se framanta foarte bine pe o planseta de lemn, pana se obtine o pasta care nu se

lipeste de mana. Pasta trebuie sa fie elastica si foarte omogena. Obiectele
modelate din lut pot fi arse sau smaltuite, in cuptoare ceramice, pentru a deveni
mai rezistente. La obiectele din lut simplu trebuie sa se aiba in vedere ca in
compozitie sa nu ramana basici de aer deoarece, in timpul arderii, din cauza
caldurii, prin dilatarea aerului, modelajul se poate sparge. Pentru inlaturarea
acestui inconvenient, se amesteca de la inceput lutul cu praf de samota. Dupa ce
lutul a fost pregatit, se pastreaza pana la intrebuintare in carpe ude sau in folie de
plastic, iar intreaga compozitie trebuie puse in vase acoperite cu capac. Copii pot
lua parte la prepararea lutului ,turnand apa, framantandu-l.

Plastilina. Modelajul in plastilina este cel mai frecvent, deoarece aceasta
isi pastreaza elasticitatea timp indelungat . se foloseste la modelarea lucrurilor
marunte si a detaliilor. Plastilina isi pierde maleabilitatea la frig. Educatorul de
arta va aseza plastilina langa o sursa de caldura, apoi o va framanta, o va
fractiona si o va imparti copiilor.

Copiilor trebuie sa l-i se formeze anumite deprinderi tehnice elementare
de modelare, cum ar fi modelarea prin miscari translatorii, miscari circulare,
aplatizare, apasare, etc.

In procesul modelarii, fortele, tensiunile, presiunile care iau nastere sunt
relatii dinamice. Datorita unor forte exterioare sau interioare, au loc compresii
sau dilatari ale materialului, miscari, transformari ale formei . aceste forte dau
nastere la tensiuni, materialul ia forma dorita de noi, forma nascuta din dorinta si
imaginatia noastra.

In primele lectii se pot modela bastonase din lut. Acestea se pot sectiona si
combina prin lipire dand nastere la forme noi. De asemenea, se pot modela sfere
de diferite dimensiuni. Pe masura ce copiii se familiarizeaza cu lutul, se pot
modela: legume, fructe, animale, obiecte familiare, forme geometrice, etc. se pot
face exercitii de modelare cu degetele, palmele, de rotunjire, alungire, impletire,
etc.se initiaza elevii in tehnica reliefului cu ajutorul unei placute de lut.

Prin tehnica modelajului, copiii construiesc ceea ce au perceput , au gandit
si au imaginat, intr-o noua dimensiune spatiala. Ei observa forme din natura,
apoi extrag ceea ce este caracteristic si expresiv, simtind frumosul si
producandu-l in lucrarile lor. Este foarte important ca copiii sa fie indrumati
individual prin sugestii si sfaturi (fara a interveni direct in creatia lor).

Modelajul contribuie in mare masura la formarea gandirii spatiale.

Tehnica "batikului" sau monotipiei

In cadrul acestei tehnici sunt preferabile temele de iarna din cauza
efectelor plastice dintre petele albe si fondul colorat. Apoi se cere copiilor ca
mai intai sa execute cu pensula mai multe schite ale compozitiei. In executia
compozitiei este bine sa se evite petele compacte si sa se foloseasca mai mult
liniile, punctele, etc. astfel educatorul va explica copiilor ca pe hartia curata,
alba, trebuie sa se execute desenul direct cu pensula inmuiata in clei incolor.
Atunci cand se constata ca unii copii nu au curajul sa inceapa desenul cu
pensula, li se va permite totusi sa traseze foarte subtire cu creionul liniile cele
mai generale, cand desenul este gata, se lasa sa se usuce complet, pana la lectia
urmatoare. Alti copii acopera intreaga suprafata a hartiei cu alta culoare.
Acoperirea se face intr-o singura directie. Cand si tusul sau culoarea sau uscat
complet se aseaza hartia pe un carton si se spala cu atentie intregul desen la
robinet folosindu-se o pensula moale sau o bucata de vata. Acest moment este
cel mai fericit pentru copii, caci atunci ei vad cum de pe hartia inchis colorata
apare, pe masura ce tusul se spala desenul alb de un efect plastic deosebit.

Cand se urmareste ca desenul sa apara diferit colorat, si nu numai alb, se
coloreaza mai intai desenul cu diferite tusuri colorate si apoi se acopera cu clei
toate petele colorate. Dupa ce desenul s-a uscat bine se acopera totul cu tus
negru sau colorat diferit de celelalte culori care au fost folosite. Aceasta tehnica
reprezinta si unele efecte surpriza mai ales acolo unde tusul a patruns prin
crapaturile cleiului.

Tehnica linoritului sau linotipiei este o tehnica mai greoaie care necesita
o anumita indemanare si rabdare

Tehnica mozaicului

Exista mai multe modalitati de executare a acestei tehnici, dar mijlocul cel
mai usor este acela ca ei, mai intai, sa pregateasca liantul. Se dizolva clei intr-
un vas si apoi se presara nisip fin mestecandu-se pana se obtine o masa destul de
uniforma si de densa.

Elevii trebuie sa aiba pregatit de mai inainte urmatorul material: o placuta
de lemn sau carton si cateva cutii cu placute , mici de ceramica sau cioburi mici,
asortate dupa culoare si material. Pe o hartie alaturata de marimea placutei de
lemn elevii alcatuiesc compoziti din alaturarea micilor placute sau cioburi
alegandu-le pe cele mai potrivite din punct de vedere al materialului(sticla,
portelan, pietricele, etc.) cat si al culorilor. Dupa terminarea compozitiei se
intinde pe placuta de lemn(carton) un strat gros de 1 /2 cm din preparatul cu clei
si nisip pe care se transpun pe rand micile cioburi, fiecare la locul corespunzator,
apasandu-la pentru a le fixa bine in preparatul moale si a nu ramane le suprafata.
Astfel mozaicul apare treptat pe masura ce cioburile din compozitia realizata pe
hartie au fost transpuse. Aceasta tehnica, de mare efect plastic, are calitatii

educative prin munca in comun ce o desfasoara elevii atat pentru colectarea
materialului necesar, cat si prin emulatia muncii in timpul realizarii lucrarilor.

CONCLUZII

"Spiritul copiilor nu este un vas pe care avem sa-l umplem,ci este o vatra pe
care trebuie sa o incalzim"

O. Greard

Scopul acestei lucrari este de a asigura copiilor din invatamantul scolar o
intelegere activa a limbajului artistico-plastic, a formelor de comunicare si
expresie plastica, tinand cont de cerintele actuale ale creatiei plastice si ale
teoriei artelor plastice, incat la sfarsitul acestui ciclu de instruire, un copil sa
poata face diferenta intre elementele de limbaj plastic, sa exerseze liber, sa puna
in practica toate procedeele, metodele si tehnicile de lucru, demonstrand astfel
abilitate, capacitati creative, perfectionarea cognitiva in artele plastice.
Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori in viata spirituala a elevilor si le
dezvolta entuziasmul pentru cultura artistica, dar este totodata si un sistem de relatii stabilite conventional
intre anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plana, volumul, culoarea, devin semne de
limbaj plastic numai in perspectiva unei semnificatii si atunci cand sunt structurate expresiv. Relatiile dintre
semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresivitatea compozitiei.

Tot ce ne inconjoara are o forma. Culoarea si forma reprezinta principalele
mijloace de expresie si de comunicare artistica. Ele formeaza un tot unitar desi
sunt relativ solitare si constituie elemente comune ale tuturor obiectelor lumii
materiale.
Ca semne si stimuli , culoarea si forma au nu numai o functie impresiva ci si o functie expresiva. Culoarea
determina efecte subiective in legatura cu specificitatea configuratiei si a semanticii fiecarui obiect; forma
contribuie la transmiterea unor ganduri si stari psihologice atat in arta cat si in afara ei. Daca pete de
culoare provoaca pe plan subiectiv, reactii afective, forma implica participarea intelectului.

Punctul si linia definesc forma si sunt elementele care fac obiectul
studiului si exercitiului in invatamantul primar, sunt temelia intelegerii artei si
completarea adusa problemelor de culoare.

Insusirea corecta a celor doua elemente ale limbajului plastic : linia si
punctul, ajuta copiii in observarea mai rapida a punctului de plecare sau originea
unei lucrari de arta. Cele doua elemente reprezinta intreaga viata a unei
compozitii, sunt mijloace de dinamizare a vietii artistice a copilului, care din
primii ani de viata nu stie sa creeze altceva decat linii si puncte. Prin linii si
puncte copilul isi dezvolta capacitatea de a reda frumosul din natura si viata, iar
pe de alta parte, dezvoltarea capacitatii de intelegere si analiza a unei lucrari.

Educatia plastica nu constrange copilul, ci din contra il ajuta sa-si creeze
un univers imaginativ, il ajuta sa se elibereze. Metodele si tehnicile abordate au
menirea de a stimula interesul pentru activitate, de crea o stare afectiva
favorabila desfasurarii activitatii, de a pregati miscarea care constituie baza unei
deprinderi tehnice.

Lucrarea a urmarit, prin temele abordate, intelegerea cat mai profunda si
activa a limbajului plastic, a premiselor psihologige care stau la baza educatiei
plastice, a metodelor clasice si metodelor euristice, a tehnicilor de lucru folosite
in educatia plastica actuala,dar nu in ultimul rand importanta si scopul
instructiv-educativ al artei plastice ca educatie sistematica in invatamantul
prescolar.

BIBLIOGRAFIE CONSULTATA

 Abate M. A. Desenul familiei, Editura Profex, Timisoara, 2003.

 Abraham A. Le dessin d'une personne - le test de Machover, EAP, Paris,
1977.

- Achitei, Gh., Frumosul dincolo de arta, Ed. Meridiane,

 Bucuresti, 1988

 Agan Giulio C., Arta moderna, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1982;

 Avermaete R., Despre gust si culoare, Editura Meridiane, Bucuresti,
1971;

 Barbulescu Didina,Ghica Katiusa-Nanu, Influenta imaginii din pictura in
stimularea receptivitatiiestetice a copilului prescolar.Culegere metodica
editata de Revista de pedagogie,1978

 Brion M. Arta abstracta, Editura Meridiane, Bucuresti, 1972;

 Bollenbach C. Desenul-pe scurt despre tehnici, Editura Meridiane, 1964;

 Berger, R., Descoperirea picturii, volumul I, Editura Meridiane,
Bucuresti,1975;

 Cerghit Ioan, Cercetarea pedagogica in sprijinul
autoperfectionarii, Revista de pedagogie nr.12,1988

 Constantin Paul, Arta 1900 in Romania, Editura Meridiane, 1972;

 "Curriculum pentru invatamantul prescolar", Ministerul Educatiei,
Cercetarii si Tineretului, Bucuresti, 2008;

 Enescu Theodor Scrieri despre arta: Stefan Luchian si spiritul modern in
pictura romaneasca, Editura Meridiane, Bucuresti, 2000;

 Filoteanu N., Marian, Doina, Desen artistic, Editura Didactica si
Pedagogica, 1998;

 Hofmann, W., Fundamentele artei moderne, volumele I-II, Editura
Meridiane, Bucuresti, 1977;

 Hasan Yvonne, Paul Klee si pictura moderna: studii despre textele
teoretice Editura Meridiane, Bucuresti, 1999;

 Ilioaia, Maria, Metodica predarii desenului, clasele I-IV, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981;

 Klee Paul Teoria de la forma e de la figurazione, Editura Feltrineli,
Roma.

 Lovinescu, A., V., Apostol, C., Gurau, V., Datcu, A., Desenul, modelajul
si lucrul manual in gradinita pentru copii,Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1965;

 Lhote A. Tratate despre peisaj si pictura, Editura Meridiane, Bucuresti,
1969;

 Luquet G. Les Dessins enfantins, F. Alcan, Paris, 1927;

 Leonardo da Vinci Tratat despre pictura, Editura Meridiane, Bucuresti,
1971;

 Muller Joseph Emile, Arta moderna, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964;

 Petrescu Ariton, Desen-Manual pentru clasa a VIII-a,Bucuresti,1967

 Postelnicu C-tin Fundamente ale didacticii scolare, Editura Aramis,
Bucuresti, 2002;

 Pavel, Victor, Ora de desen, Sugestii, Editura Muntenia, Constanta, 1994;

 Pop Traian, Sistemul experimental de predare cu profesoti la clasele I-
IV,EDP,Bucuresti,1968

 Radinschi C., Desen artistic, Editura Didactica si Pedagogica, 1980;

 Ressu C. Insemnari, Editura Meridiane, Bucuresti,1967;

 Radu Adrian, Educatia plastica la orice varsta,EdituraArs Docendia
Universitatii din Bucuresti, 2008;

 Read H., Semnificatia artei, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969;

 Susala Ion, Ovidiu Barbulescu, Dictionar de arta, Editura
Sigma,Bucuresti,1993;

 Susala Ion, Gavrila,T, Caiet de arte plastice, Editura Coresi, Bucuresti,
1992;

 Susala Ion, Curs de desen, Editura Fundatiei "Romania de maine",
Bucuresti 1996;

 Schiopu Ursula, Verza E. Psihologia varstelor, Editura Didactica si
Pedagogica, 1995.

Copiii, darul cel mai de preţ al părinţilor. Mângâierea vieţii
lor. Sprijin şi speranţă. Universul copilăriei, o lume aparte, cu
totul deosebită. Aceiaşi copii, adevăraţi artişti, creatori ai
primului album de artă al copiilor editat vreodată în ţară,
cunoscut sub titlul de „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“.
Coordonatorul proiectului, care a mobilizat forţa creatoare,
expresivitatea plastică, originalitatea şi sensibilitatea a peste
20.000 de copii din capitală, este Maria Cosmina Dragomir,
profesor de arte plastice, un om cu totul deosebit, la rândul
său mamă a patru copii. Albumul, care încântă pe oricine la o
simplă răsfoire, concentrează 1.000 de lucrări de artă, pictate
sau desenate de către artişti cu vârsta cuprinsă între doi şi
şapte ani. Selecţia muncii micuţilor s-a făcut în patru ani de
activitate în grădiniţe din toate sectoarele capitalei, alături de
profesori şi educatori colaboratori. Albumul se doreşte a fi o
monografie a oraşului, cu toate aspectele lui, vizibile şi
invizibile. O carte cu imagini şi poveşti despre Bucureşti.

Albumul „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“ a fost lansat la 14 decembrie 2007

Ideea albumului „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“ a pornit de la un vis al
autoarei încă din facultate, devenit realitate prin harul creator al
micuţilor preşcolari. Aceştia din urmă au fost supuşi unui test,
născut din curiozitatea profesoarei de arte plastice Maria Cosmina
Dragomir de a vedea de ce sunt capabili, ştiut fiind faptul că nimic
din ceea ce este legat de imaginaţie şi originalitate nu le este străin.
Rezultatul „experimentului“ desfăşurat în perioada 2003-2007, în
grădiniţe aparţinând fiecărui sector al capitalei, a fost aşteptat cu
nerăbdare cu atât mai mult cu cât artiştii selectaţi s-au încadrat în
categoria de vârstă de la doi la şapte ani.

Mărturia unui vis împlinit

Înainte de a pune pe hârtie propriile creaţii, copiii au făcut o excursie
în oraş, unde au observat realitatea oraşului prin ochii lor limpezi,
neviciaţi. Educatorii şi profesorii colaboratori le-au prezentat
micuţilor cele mai importante repere ale oraşului, printre care
biserici, parcuri, muzee, străzi, diverse instituţii etc. După ce s-au
familiarizat cu subiectele lucrărilor pe care aveau să le schiţeze mai
târziu, copiii au fost împărţiţi pe grupe şi li s-a dat ca muncă
independentă să portretizeze capitala, cu toate aspectele surprinse
în excursie. În funcţie de imaginile născute de mina creionului sau
de a celei de la carioca, ori de culoarea pastelată creată de mânuţele
dibace, albumul a putut fi împărţit pe capitole: „Oamenii“, „Pomii“,
„Vietăţile mărunte“, „Clădirile“, „Bisericile“, „Ferestrele“, „Păsările“,
„Grădinile“, „Artiştii“, „Castelele“, „Poveştile“, „Prietenii“, „Timpul“,
„Sărbătoarea“, „Sfinţii“, „Îngerii oraşului“.

În final, au fost selectate 1.000 de lucrări de artă pictate sau
desenate de către artişti între doi şi şapte ani, concentrate în 300 de
pagini color. Albumul se doreşte a fi o monografie a oraşului, cu
toate aspectele lui, vizibile şi invizibile, ca urmare a unei munci de
echipă de durată şi atent supravegheată.

„Albumul, un nou-născut în scutecele coperţilor“

„Vorbind cu micuţii mei, am încercat să ne gândim sub ce formă să
prezentăm colecţia de lucrări. Lucrarea trebuia să fie o instalaţie
artistică, adică un ansamblu care să aibă un mesaj. Cartea noastră
este un manifest şi trebuia îmbrăcată într-un fel. Fiind monografia
oraşului, am gândit acest album ca pe un bebeluş, pe care copilaşii îl
găsesc, îl adoptă şi-l vindecă de toate traumele lui. Albumul e
prezentat ca pe un copil nou-născut în scutecele coperţilor. Cărticica
aceasta a fost lucrată în acelaşi timp de mami şi de bebeluşul Mina
(n.r.: cel de-al patrulea copil al artistei), care se afla sub rochiţă la
momentul respectiv. În condiţiile acelea, a fost un efort ieşit din
comun, fizic şi psihic. Făceam drumuri lungi, cu laptopul în braţe, în
metrou. Multă lume a spus că acest album a fost cel de-al cincilea
be-beluş al meu“, mărturiseşte cu un entuziasm debordant Maria
Dragomir. Şi continuă cu aceeaşi convingere cu care îşi susţine ideile
legate de modul şi maniera în care trebuie lucrat cu micuţii
preşcolari, subliniind necesitatea ca educatorul sau artistul plastic
care veghează asupra copiilor să nu intervină cu nimic în operele
acestora. Pedagogii trebuie să se mulţumească să-i antreneze, să le
ofere teme, materiale, idei, iar orice îndreptare trebuie să se facă
verbal, niciodată prin corectură fizică pe lucrare. „Mă minunez
secundă de secundă de ce lucrează ei, acolo. Mi-am dat seama că nu
eu am ce să-i învăţ pe ei, ci ei mă învaţă pe mine. De la ei am
învăţat compoziţie, linie, cromatică, trăire, sensibilitate şi metaforă.
E vorba de lucruri stricte care îţi folosesc ţie, ca artist. Înainte să mă
apuc de această lucrare, eram doar un absolvent al Universităţii de
Arte. Acum am învăţat de la ei, am prins aripi“, adaugă
coordonatorul primului album de artă al copiilor, editat în ţară.

Cosmina şi îngerii

Autoarea a animat lucrările artiştilor pe care îi îndrăgeşte pe toţi,
până la ultimul, fără discriminare, asemenea propriilor copii, cu
poveşti inspirate din discuţiile cu aceştia, notate în agenda
personală, de-a lungul timpului.

Artista este convinsă că, dacă oamenii mari le-ar acorda mai multă
atenţie şi i-ar asculta cu mai mult interes, ar fi uimiţi de poeziile
frumoase pe care le pot imagina copiii, „o adevărată teologie pură
care iese din gura lor“. Costion Ionescu, cercetător la Muzeul
Ţăranului Român, redă cel mai bine efortul „autoarei-mamă“, după
cum frumos o înnobilează în prefaţa albumului, semnat de domnia

sa: „Scrisul Cosminei reprezintă o proză poetică de cea mai bună
factură, cuceritoare. Poveştile ei vin de la ţară, de la bunici, şi ajung
să cucerească oraşul (…) Lumea Cosminei este ca un codru de îngeri
foşnind neîncetat. Cosmina trăieşte printre îngeri, înconjurată de ei,
fie cei pogorâţi din cer, fie cei pe care îi credem noi a-i închipui mai
apropiat pe aceia pe pământ, copiii (…) Ea este autoarea care se
ascunde în claia acestei cărţi, o autoare-mamă, nu numai că a
născut prunci, ci şi pentru că este în continuă stare de naştere.
Cosmina dansează cu pruncii ei în braţe (…) Privind-o, nu avem de
ce să ne îndoim că şi Maica Domnului făcea la fel cu Pruncul ei, că şi
Dumnezeu face la fel cu fiecare din noi, când şi cât ne păstrăm
condiţia de prunci ai Lui“.

„Copiii au cea mai mare concentraţie a harului divin“

Iniţiativa profesoarei nu s-a redus doar la editarea acestui album de
artă al copiilor, ci şi la derularea Olimpiadei de arte plastice pentru
copiii preşcolari, a cărei primă ediţie a debutat în acest an şi care se
va desfăşura în fiecare an de acum înainte. Este o şansă care li se dă
copiilor din toată ţara. Potrivit aprecierilor specialiştilor care au văzut
albumul, cei mici pot fără comentariu să dea lecţii celor mai mari,
şcolarilor, liceenilor şi chiar studenţilor de la Universitatea de Artă.
Aceştia din urmă apreciază deja materialul editat ca pe o sursă
originală de elaborare a unor proiecte pentru licenţă. În viziunea
profesoarei de arte plastice, creaţiile copiilor se bucură de apreciere,
tocmai pentru că în mod deosebit „copiii au cea mai mare
concentraţie a harului divin. Ei nu copiază realitatea, ei au viziune.
Este mai mult decât transpunerea realităţii într-o poză, aşa cum o
facem noi, absolvenţii cu diplomă de artă plastice. Toţi copiii lumii se
nasc cu dar creator.“

În aceeaşi ordine de idei, Maria Cosmina Dragomir ţine să aprecieze
că „primul cerc de arte plastice, înfiinţat în oraş, a fost cel găzduit,
începând cu anul 2003, de Universitatea Politehnică Bucureşti, cu
acei copilaşi ai Paraclisului universitar „Sfântul Grigorie“ Palama,
desfăşurat cu îndemnul şi sprijinul părinţilor duhovnici ai celor mici,
pr. Marian Mihai şi pr. Maricel Popa.“

„Am încercat o vindecare, pe care am găsit-o în sufleţelele
celor mici“

Dincolo de crezul profesiei care a animat-o pe tânăra profesoară în
concretizarea propriului vis, se găseşte un motiv cu totul personal,

împărtăşit chiar de domnia sa: „Am încercat o vindecare, o spălare
printr-o cufundare în altă lume, pe care am găsit-o cu adevărat în
sufleţelele celor mici. Eu sunt cumva un om înfrânt de acest oraş
destul de corupt, anost şi nervos. Eu m-am retras în lumea copiilor,
ca să mă pot simţi o persoană întreagă.“

De asemenea, Cosmina Maria Dragomir speră ca munca artiştilor să
fie dusă mai departe, să fie cunoscută şi să folosească copiilor din
toată ţară, „pentru că ei sunt îngrădiţi foarte mult de metodele
vechi. Acolo unde se spune că un copil nu este capabil să
săvârşească o lucrare, trebuie să vedem cu ochi limpede ce pot ei,
de fapt, să facă. Să avem răbdare. Mulţi pictori moderni ar dori să
ajungă la unele dintre rafinamentele lucrărilor copiilor care au creat
albumul“. Mai mult, lucrarea poate fi folosită în scop didactic de
către educatori sau profesori.

Cei care doresc să achiziţioneze albumul „Oraşul înfiat - Oraşul
înviat“ îl pot găsi la librăriile Dalles, Cărtureşti sau Sophia etc. Cu
preţul de tipar însă, 60 RON, se poate achiziţiona de la Biserica rusă
(„Sfântul Nicolae“) sau din Politehnică, de la Biserica „Sfântul
Grigorie Palama“. De asemenea, cei care doresc, pot face comenzi
online pe adresa de e-mail: olimpiada_copiilor@yahoo.com.

Dumnezeu şi lumea prin ochii copiilor

Lumea e frumoasă pentru că nu poate fi decât frumoasă, aşa cum a
făcut-o Dumnezeu; dacă adesea o vedem astfel, urâţită adică, este
pentru că tocmai ochiul nostru s-a îmbolnăvit, sau dacă o vedem
numai urâtă, înseamnă că ochiul ce o priveşte s-a întunecat.

Cel puţin o dată în viaţă, cred, ne-am dorit să mai simţim, să mai
trăim şi să mai vedem cu ochii copilului de odinioară, care a ajuns,
în vreme, adult sau bătrân. Atunci când privim un copil ne
înseninăm, împărtăşindu-ne din candoarea şi din nevinovăţia lui;
când îl privim jucându-se sau modelând ceva parcă-i vedem lumea
întreagă în mânuţele plăpânde, dar în care pulsează cel mai viguros
viaţa; când îl vedem în genunchi, cu mânuţele înălţate în rugăciune
şi cu ochii pironiţi la Pruncul Iisus şi la Maica Lui sfântă ce-L ţine cu
dragoste în braţe, parcă ni se deschid cerurile şi ochii ni se umezesc
şi apoi se curăţă în baia lacrimilor. Dacă ar fi să scrie şi copiii o
„Filocalie“, aceasta ar fi o colecţie de imagini ale lui Dumnezeu văzut
de ei, ale Maicii Domnului, sfinţilor şi ale lumii văzute de ei. Cred că
tocmai o astfel de «Filocalie» ne pun în mână autorii acestui volum

binecuvântat de Dumnezeu, pentru rugăciunile celor ce petrec în
«cântul» sau în «tăcerea îngerilor». (pr. Vasile Gavrilă, Paraclisul
universitar „Sfântul Nicolae“, Bucureşti)

Primul album de artă al copiilor editat vreodată în ţară

Răsfoind paginile albumului, vom descoperi că această lucrare nu
este dedicată doar celor mici, ci fiecăruia dintre noi, copii în
adâncurile fiinţei noastre, atâta timp cât avem răgazul şi sinceritatea
să recunoaştem şi să ne păstrăm astfel. Nici un cuvânt adresat din
afară nu poate fi mai potrivit decât cel al autoarei, atinsă de aripile
inspiraţiei creatoare a copiilor-îngeri.

„Primul album de artă al copiilor se doreşte a fi, la prima vedere, o
monografie a oraşului. Dar, în acelaşi timp, este o ecografie, o
geografie, o hagiografie şi o caligrafie a lui. Spiritual, e rezultatul
unei coregrafii (balet al graţioaselor minţi curate), iar vizual, se
concretizează într-un mare portret. O instalaţie de imagini, texte şi
nevăzuta nădejde care vin să întregească, precum un mozaic, Chipul
Cetăţii. Pentru că el, copilul, izbuteşte să oglindească în «lucrarea»
lui şi oraşul din noi, nu doar pe cel din preajma noastră. El conservă
şi parfumul, şi rotirea, şi foşnetul, şi mângâierea. Copilul dezvăluie
chipul oraşului-organism, al oraşului-embrion din pântecele timpului.
Cetatea noastră nu s-a născut de fapt, încă se divide. Data probabilă
a naşterii, îmi şoptesc ei, este astăzi... acum, când domniile voastre
l-aţi primit în scutecele coperţilor şi îl cercetaţi...

Nu uita să cauţi în fiecare fereastră colorată şi deschisă larg în
aceste pagini… viul din toate. Nu uita, când vei răsfoi, să cauţi ochii.
Ochii acestui viu. Dacă reuşeşti să priveşti măcar în treacăt OCHII,
miile de ochi pictaţi de către prunci (cei ai lor, cei ai mamei, cei ai
norilor, ai soarelui, ai pomilor, ai cailor, ai păsărilor, ai îngerilor), te
vei întoarce din această călătorie cu un dar însemnat. Vei afla «ceea
ce este mai de preţ». Miracolul spuselor lor e fierbinte şi te
cutremură. Nu trebuie decât colindat cu privirea.

Copiii oraşului meu sunt primii pe care i-am întâlnit şi care să fi
reuşit să dea viaţă siluetei cărţii-lupă, a cărţii-binoclu, a cărţii-pasăre
şi a cărţii-arcă în acelaşi timp“. (Maria Cosmina Dragomir)

Metode si procedee de insusire si folosire expresiva a liniei

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Metode si procedee de insusire si folosire expresiva a liniei

Similar to Metode si procedee de insusire si folosire expresiva a liniei (20)

More from Loredana Bocioaga

More from Loredana Bocioaga (6)

Metode si procedee de insusire si folosire expresiva a liniei