Sfântul mucenic Eustatie şi soţiaTeopista, cu cei doi fii: Agapie si Teopist ...
Predica sf gheorghe
1. Predica la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe
,,Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel” (PSALM
67,36).
Hristos a înviat!
Iubiţi credincioşi!
În această perioadă din Săptămâna Luminată a anului mântuirii
Domnului , odată cu prăznuirea Învierii Domnului, sărbatorim şi pe un sfânt
al Bisericii Creştine în general şi Ortodoxe în special, la care se potrivesc
foarte bine cuvintele Mântuitorului: “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce
ascultă cuvintul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi la
judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (IOAN 5,24). Acesta
este Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, pe care îl
sărbătorim în fiecare an la 23 aprilie.
Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în
Capadocia dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat
creştineşti. Încă din fragedă copilărie, murind tatăl său, a fost crescut în frica
lui Dumnezeu de către mama sa, care era din Palestina, unde avea domenii
întinse. Îmbrăţişând cariera armelor, se distinse aşa de mult, încât a fost
numit tribun al unui corp de armată (cum ar fi astăzi în armata română
generalul cu trei stele, grad care se numeşte general-locotenent, sau cum a
fost imediat după revoluţie – general de corp de armată).
Luptându-se vitejeşte în războaie, a fost mult iubit de împăratul
Diocleţian şi numit comite şi în fine comandant şef al armatei (echivalentul
astăzi a gradului de general cu patru stele în armata română, sau poate chiar
mareşal, cum au fost cei trei mareşali ai armatei române: Alexandru
Averescu, Constantin Prezan şi Ion Antonescu). În consiliul ce s-a ţinut
pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri
planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. Împăratul era
aşa de tulburat pentru purtarea sfântului, încât nu putea nici vorbi şi a făcut
semn unui dregător pe nume Magnetie să răspundă lui Gheorghe. Acesta l-a
chemat la sine şi l-a întrebat: Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atâta
îndrăzneală? Sfântul Gheorghe a răspuns: Adevărul. Din întrebările şi
răspunsurile ce urmară, s-a constata că este creştin şi gata în orice moment
să pătimească pentru Iisus Hristos.
Însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage de la
credinţa creştină, dar Sfântul a rămas statornic în hotărârea sa. După aceea a
1
2. fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grozave, punându-i o piatră
mare pe piept, încât era să fie cu totul strivit. A doua zi înfăţişându-se
împăratului cu pieptul turtit abia putea să vorbească, spre a-i dovedi că
rămâne statornic în hotărârea sa. A fost apoi legat de o roată şi sfâşiat de
fiarele ascuţite care treceau prin corpul său. Aceste chinuri, Sfântul
Gheorghe le suferea cu mare răbdare, lăudând pe Dumnezeu cu mare glas,
apoi numai în inima sa, fără să scoată măcar un suspin. Împăratul crezând că
a murit, a plecat plin de bucurie la templul lui Apolos, iar Sfântul a fost
dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu, Care trimise
un înger luminos ca să-l îmbărbăteze. Ostaşii mirându-se de cele ce au văzut,
au alergat la împărat.
Mergând acolo Sfântul Gheorghe şi arătându-se lor cum era înainte,
mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care proslăveşte pe Sfinţii
Săi. Însăşi, împărăteasa Alexandra (prăznuită pe 21 aprilie), văzând pe
Mucenicul tămăduit prin minune, auzind şi de arătarea îngerească, a crezut şi
a cunoscut adevărul. Împăratul a mai poruncit ca Gheorghe să fie îngropat
într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. După aceea a
poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier, care să aibă piroane lungi, cu
care fiind alungat, s-a rănit grozav la picioare, dar şi de data aceasta s-a
vindecat.
A doua zi de faţă cu senatul şi toţi dregătorii a îndemnat pe Sfântul
Gheorghe să jertfească idolilor, dar Sfântul, cu multă îndrăznelă mărturisind
credinţa sa, a fost bătut cu vine de bou, până ce tot trupul său se făcu numai
răni. Îndată după aceea vindecându-se şi stând cu faţa veselă în faţa lui
Diocleţian, acesta a crezut că numai prin farmece se vindecă el aşa de
curând. Deci porunci unui vrăjitor renumit Atanasie, ca să-l biruiască prin
farmecele lui şi să-l omoare cu otravă. Pregătindu-i acesta otrava, Sfântul a
luat-o cu bucurie, dar după un ceas, împăratul a văzut că Gheorghe a rămas
nevătămat. După aceea, înviind un mort, mulţi au crezut, printre care şi
vrăjitorul Atanasie.
Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat, vestindu-i, că în
curând va primi cununa muceniciei. Chemând apoi pe servitorul său i-a spus
cele ce trebuia să facă după moartea lui. A doua zi Diocleţian încearcă a-l
îndupleca cu cuvinte blânde, dar Sfântul ducându-se în temlul lui Apolon,
prin rugăciunile sale a făcut de au căzut toţi idolii la pământ. Auzind de
aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi alergând la
locul unde se afla marele Gheorghe, a început a striga: “Dumnezeul lui
Gheorghe ajută-mă că Tu eşti Unul Atotputernic”. După ce s-a potolit mânia
poporului, văzând că toate încercările sale sunt zadarnice, împăratul
Diocleţian a poruncit să-i taie capul Sfântului, cât şi Sfintei Alexandra –
2
3. soţia sa. Ostaşii, târându-i la locul de osândă, împărăteasa şi-a dat sufletul pe
cale, iar Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui
Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, cu bucurie şi-a plecat
capul ca să-i fie tăiat şi a primit cununa cea neveştejită a slavei în ziua de 23
aprilie, anul 296.
Fiind un aşa mare iubitor de Dumnezeu şi de Hristos, Sfântul Mare
Mucenic Gheorghe şi după moarte a făcut minuni, căci nu degeaba în
Vechiul Testament, Dumnezeu prin gura psalmistului a grăit: “Minunat este
Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel” (PSALM 67,36).
Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe este cinstit în Biserica
Ortodoxă , ca unul dintre cei mai iluştri martiri ai lui Iisus Hristos.
El este un sfânt demnitar şi militar. Demnitarii noştri ar trebui să-l mai
studieze şi să conducă ţara creştineşte, eliminând din legislaţie toate legile
anticreştine care dăunează puternic sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a poporului
nostru. Atât ei, cât şi noi, ar trebui să medităm asupra cuvintelor Sfântului
Apostol Pavel care zice: “Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? (1
CORINTENI 6,2). Ce putem înţelege din aceste cuvinte?
Toţi militarii şi demnitarii, la a doua venire a Domnului, vor fi
acuzaţi sau apăraţi de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a fost un
demnitar militar, pus să distrugă creştinismul, dar el l-a apărat, dându-şi
viaţa în chinuri grele pentru credinţa creştină;
Actualii demnitari români să aibă grijă să nu voteze şi nici să
promulge legi anticreştine, căci pentru păcatele conducătorilor, Dumnezeu
pedepseşte întregul popor (2 REGI 24);
Cei care-i poartă numele, dacă vor avea o viaţă creştinească, Sfântul
Gheorghe îi va apăra la Judecată, iar pe cei care-i vor face numele de ruşine,
îi va acuza.
Bunul Dumnezeu să ne ajute ca să fim alături de Sfântul şi Marele
Mucenic Gheorghe la a doua venire a Domnului Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. AMIN.
3