STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII - Moldova 2020

1. MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA
STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII
CULTURA 2020
2013

2. CONȚINUTUL STRATEGIEI
STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII.......................................................................................................1
CULTURA 2020..............................................................................................................................................1
2

3. LISTA ABREVIERILOR:
AMTAP – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
APL – Administraţia Publică Locală
AŞM – Academia de Știinţe a Moldovei
ARFC - Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova
BATI – Biroul de Audit al Tirajelor şi Internetului
BNS – Biroul Naţional de Statistică
CE – Consiliul Europei
CCIM – Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova
CNPCPI - Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial
IMM – înreprinderi mici şi mijlocii
MC – Ministerul Culturii
MEd – Ministerul Educaţiei
MEcon – Ministerul Economiei
MFin – Ministerul Finanţelor
MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
MMPSF – Ministerul Muncii, al Protecţiei Sociale şi Familiei
Min – Ministerul de Interne
MTIC – Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii
MNEIN - Muzeul Naţional de Etnografie și Istorie Naturală
MNA - Muzeul Naţional de Artă
MNAIM - Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
MFP – monumente istorice şi de for public
PC – patrimoniu cultural
PCI – patrimoniu cultural imaterial
PCM – patrimoniu cultural material
PCMN - patrimoniu cultural mobil din cadrul muzeelor naţionale
PIB – Produsul Intern Brut
PUG – plan urbanistic general
RC-N OV- Rezervaţia cultural - naturală Orheiul Vechi
UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization
3

4. PREAMBUL
Începînd cu 2009, MC a elaborat o serie de acte normativ-legislative, care permit dezvoltarea sectorului
cultural și salvgardarea patrimoniului cultural. Au fost aprobate opt legi şi create instituţii, rolul cărora
este asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea durabilă a sectorului cultural.
Totodată, paradigma culturală în Republica Moldova păstrează modelul sovietic de viziune asupra
culturii. Impactul moștenirii sovietice creează bariere în calea dezvoltării sistemului cultural. Conform
studiilor externe1 trei mari constrîngeri derivă din modelul sovietic instituţional:
- Definirea în continuare a culturii pe baza modelului sovietic (”cultura înaltă” care cuprinde doar
sferele teatru, operă, filarmonică, muzee și arte vizuale academice)
- Un sector asociativ (NGO, organizaţii independente) nedezvoltat și instabil
- Un sector privat/economic nerecunoscut și slab dezvoltat
Definirea culturii în termeni de ”cultură înaltă” promovează un model static și limitat al dezvoltării
sectorului, iar Ministerul Culturii devine monopolist și privit ca singurul care se ocupă de cultura
”adevărată”. Drept rezultat, instituţiile culturale rămîn a fi dependente de alocaţiile bugetare, sistemul de
management al instituţiilor este unul de tip vechi, sovietic, iar resursele umane din sector duc lipsă de un
cadru de formare continuă, care ar permite atât creşterea profesională a artiştilor, cât şi îmbunătăţirea
calităţilor manageriale şi de marketing ale directorilor instituţiilor culturale. Cultura nu este privită, la
nivel de decidenţi politici, ca fiind un domeniu care ar putea contribui la creșterea economică a ţării,
sectorul privat și asociativ este slab dezvoltat și nu produce impact social sau economic, iar domeniul
culturii devine unul masiv, greu de întreţinut și costisitor, datorită centralizării excesive a instituţiilor
culturale. Datele din sondajele recente 2 demonstrează că 71% din populaţie sunt nemulţumiţi de
activitatea autorităţilor în domeniul culturii. În momentul în care paradigma viziunii asupra domeniului
cultural va fi redefinită, sectorul va căpăta pondere vizibilă în economia ţării și va contribui la dezvoltarea
educaţiei cetăţenilor.
Așadar, necesitatea Strategiei este determinată de cel puţin câteva motive:
Adoptarea de acte legislative şi normative după modelul necesităţii stringente este un mod depăşit de a
avea viziune asupra lucrurilor. Strategia devine principalul document de politici în domeniul culturii, care
va permite dezvoltarea sectorului şi nu menţinerea acestuia pe linia de plutire.
Dezvoltarea industriilor creative este unul dintre pilonii centrali în societatea bazată pe cunoaştere.
Tendinţele sectoarelor culturale din alte ţări sunt dublu orientate: pe de o parte, societăţile îşi prezervă
patrimoniul cultural, pe de alta – dezvoltă industriile creative 3. Domeniul culturii a fost unul dintre
domeniile cele mai influenţate de modul de gândire şi viziunile propagandistice sovietice. În condiţiile în
care priorităţile întregii ţări sunt legate de creşterea economică şi de creşterea numărului de locuri de
muncă, este necesară o reconsiderare a domeniului din perspectiva valorii economice şi sociale a culturii.
Produsul cultural este privit ca un produs inutil din perspectivă pragmatică, fără o valoare imediată. În
epoca economiei de piaţă apare necesitatea promovării produselor culturale pe piaţa naţională şi
internaţională. Strategia, prin acţiunile sale, va permite elaborarea strategiilor de marketing ale
produselor culturale.
1
Regional Research Report on Cultural Policies and Trends of Eastern Partnership Countries, RMCBU, Eastern
Partnership Culture Programme, 2012
2
BOP, noiembrie, 2012, http://www.ipp.md/public/files/Barometru/BOP_11.2012_prima_parte.pdf
3
Industriile culturale reprezintă totalitatea activităţilor culturale artistice și creative, care includ iniţiativele
comerciale, non-profit, cu caracter social, prestate de persoane fizice și juridice în domeniul muzicii, dansului,
teatrului, circului, cinematografiei, patrimoniului cultural, cărţii, artelor plastice, meșteșugurilor artistice, mass-
media, publicităţii, divertismentului, modelingului, impresariatului, turismului cultural, etc.
4

5. Pentru ca sectorul cultural să îşi poată aduce contribuţia la creşterea economică a ţării este nevoie ca
industriile creative şi culturale să fie dezvoltate. Necesitatea Strategiei derivă şi din acest deziderat.
Conservarea şi salvgardarea patrimoniului cultural este în atenţia societăţii civile şi a autorităţilor publice
centrale de cîţiva ani. Pentru realizarea obiectivului de salvare şi protejare a patrimoniului cultural al
ţării, este nevoie de acţiuni concrete, pe care Strategia le va prevedea.
Prin implementarea Strategiei sectorul cultural va deveni un domeniu viabil şi de impact în economia şi
viaţa socială a ţării.
Strategia Europe 2020 stabileşte domeniul cultural, pe lîngă cel al educaţiei şi al comunicării ca
precondiţii pentru realizarea celor 5 priorităţi ale Uniunii Europene. Documentul determină ariile
principale de acţiune în domeniul culturii. În acest sens, sectorul cultural devine unul cheie în dezvoltarea
capitalului uman.
În această ordine de idei, Strategia Cultura 2020 prezintă o viziune coerentă de dezvoltare a sectorului
cultural al ţării, luînd în considerare atît documentele de importanţă naţională: Strategia Naţională de
Dezvoltare Moldova -2020, Strategia de descentralizare, cît şi documentele europene la care Republica
Moldova a subscris.
Beneficiarii direcţi ai Strategiei sunt angajaţii sectorului cultural și liber profesioniștii din domeniu,
precum și cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul de rezidenţă.
Rezultatele Strategiei vor contribui la dezvoltarea educaţiei, la crearea locurilor de muncă şi a modului de
viaţă sănătos.
5

6. CADRUL NORMATIV ŞI DE POLITICI AL SECTORULUI
Cadrul normativ:
Actele normative principale care reglementează sistemul cultural al Republicii Moldova sunt:
– Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994;
– Legea culturii nr. 413 din 27.05.1999
– Legea “Cu privire la cinematografie”, nr. 386-XV din 25.11.2004 ;
– Legea “Cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice”, nr.1421-XV din 31.12.2002;
– Legea “Cu privire la activitatea editorială” nr. 939-XIV din 20 aprilie 2000
– Legea „Cu privire la biblioteci”, nr. 286 din 16.11.1994;
– Legea „Privind meşteşugurile populare”, nr. 135-XV din 20.03.2003;
– Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, nr. 58 din 29.03.2012 ;
– Legea muzeelor, nr. 1596 – XV din 27.12.2002;
– Legea privind ocrotirea monumentelor, nr.1530 din 22.06.1993 ;
– Legea privind protejarea patrimoniului arheologic, nr.218 din 17.09.2010;
– Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, nr.280 din 27.12.2011;
– Legea monumentelor de for public nr.192 din 30.09.2011
– Legea învăţământului nr. 547 din 21.07.95.
Cadrul de politici:
Tratate internaţionale
- Convenţia culturală europeană, adoptată la 18 decembrie 1954 la Paris în vigoare pentru RM- 24 mai
1994
- Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, adoptată la 16 noiembrie 1972
la Paris, în vigoare pentru RM din 23 decembrie 2002.
- Convenţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 10.02.2003, în
vigoare Pentru RM din 24 martie 2006.
- Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii de expresii culturale, adoptată la Paris la 20
octombrie 2005, în vigoare Pentru RM din 5 octombrie 2006.
- Convenţia pentru conservarea patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 03
octombrie 1995, în vigoare din 01 aprilie 2002.
- Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru
societate, adoptată la Faro la 27 octombrie 2005, Legea de ratificare nr.198-XVI din 26.09.2008
- Convenţia europeană privind coproducţia cinematografică, adoptată la 2 octombrie 1992, semnată
de RM la 11 ianuarie 2008.
- Convenţia peisajului european, adoptată la Florenţa la 20.10.2000, în vigoare pentru RM – 1 martie
2004.
Documente Naţionale de planificare strategică:
– Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova ”Integrarea Europeană – LIBERTATE,
DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE, 2011 – 2014, Planul de acţiuni al Guvernului
– Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2020
Documente sectoriale de planificare strategică:
6

7. – Programul naţional de informatizare a sferei culturii pentru anii 2012-2020
– Propunerea de politică publică ”Eficientizarea managementului instituţiilor teatral-concertistice”
– Propunerea de politică publică ”Eficientizarea activităţii muzeelor”
– Strategia de dezvoltare a învăţământului vocaţional – tehnic pentru anii 2013 – 2020
– Cadrul bugetar pe termen mediu, 2012 – 2014
ANALIZA SITUAȚIEI CURENTE
Organul central de specialitate în domeniul culturii este Ministerul Culturii. Ministerul are în subordine 16
instituţii teatral-concertistice, 5 muzee naţionale, o rezervaţie cultural-naturală, două biblioteci, două
edituri, două combinate editorial-poligrafice, 3 agenţii, șase consilii și cinci comisii (anexa 1). În afară de
instituţiile subordonate, sectorul cultural cuprinde 1228 case şi cămine de cultură cu 2779 meşteri
populari, 1383 biblioteci, 119 muzee, 109 instituţii de învăţământ artistic extraşcolar, 35 de direcţii/secţii
cultură, 4000 formaţii artistice de amatori, dintre care 788 cu titlul „model”, peste 10000 monumente de
patrimoniu cultural imobil, ceea ce constituie un volum enorm de resurse umane şi materiale implicate.
Conform datelor BNS, în sectorul cultural (instituţii bugetare) erau angajaţi 7746 persoane (în afară de
meșterii populari, formaţiile artistice de amatori). Numărul liberilor profesioniști nu este cunoscut la
moment.
Patrimoniul cultural
Patrimoniul cultural naţional cuprinde patru categorii de bază: patrimoniul arheologic, patrimoniul
cultural construit, patrimoniul cultural mobil şi patrimoniul cultural imaterial. În rând cu acestea se
ataşează categoria monumentelor de for public.
În Republica Moldova sunt cunoscute peste 10 mii de obiective imobile cu statut de monumente, dintre
care doar 5206 sunt incluse în Registrul monumentelor RM ocrotite de stat (Hotărîrea Parlamentului nr.
1531-XII din 22.06.1993). Majoritatea monumentelor de importanţă naţională sunt situate în Chişinău
(419) şi raionul Edineţ (380).
Legea privind ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22.06.1993 stipulează că monumentele situate pe
teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul cultural şi se află sub protecţia statului.
Responsabilitatea ocrotirii monumentelor revine administraţiei publice centrale de specialitate,
administraţiilor publice locale și proprietarilor/gestionarilor monumentelor.
Cadrul legal existent nu a devenit garant al protejării patrimoniului cultural în Republica Moldova.
Obiectele cu statut de monument protejat de stat incluse în Registru în majoritate nu dispun de dosare
de inventar. Mai mult ca atât, Registrul a rămas practic necunoscut nu doar publicului larg, ci şi
autorităţilor publice locale şi centrale, deoarece nu a fost publicat până în februarie 2010. Legea prevede
responsabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova la elaborarea şi adoptarea
unor Registre locale de monumente și adoptarea măsurilor ce se impun pentru asigurarea protejării
monumentelor situate pe teritoriul administrat, responsabilitate care continuă a fi în mare parte
ignorată. Una dintre carenţele de bază ale Legii privind ocrotirea monumentelor constă în faptul că ea nu
a cuprins nici o prevedere referitoare la instrumentele instituţionale ale Ministerului Culturii menite a
asigura implementării politicilor statului în domeniu.
Patrimoniul arheologic este prezent în toate zonele Republicii Moldova, în preajma sau în spaţiul
localităţilor contemporane, în arii agricole, industriale, forestiere, acvatice etc. Pe plan naţional, către
anul 2012 erau cunoscute 7411 situri arheologice, inclusiv 2428 aşezări, 70 fortificaţii de pământ, 135
necropole plane şi 4778 tumuli. Cercetările anuale de teren şi descoperirile întâmplătoare completează în
7

8. permanenţă lista siturilor arheologice, numărul cărora în decurs de un deceniu poate spori cu peste 30-
40 %.
În ultimele două decenii, patrimoniul arheologic naţional, a rămas în afara sistemului de administrare şi
protejare din partea statului. În aceste condiţii, desfăşurarea necontrolată a procesului de privatizare a
pământului şi a lucrărilor de construcţii noi au condus la distrugerea irecuperabilă a sute de situri
arheologice, alte sute de situri fiind supuse unor agresiuni în ascensiune până în prezent.
Un impact extrem de negativ asupra siturilor arheologice din ultimii 15 ani l-au avut activităţile ilicite ale
căutătorilor de comori cu utilizarea detectoarelor de metale, care au extras din straturi culturale şi au
comercializat zeci de tezaure monetare şi mii de obiecte arheologice mobile de o valoare cultural-
ştiinţifică inestimabilă, prejudiciul financiar al statului fiind estimat la zeci de milioane de euro.
În acelaşi timp, patrimoniul arheologic imobil, parte a Registrului monumentelor ocrotite de stat, n-a fost
documentat, n-a fost inclus în documentaţia cadastrală şi n-a fost integrat în sfera serviciilor publice.
Cercetarea arheologică a suferit de subfinanţare cronică, de lipsa dotărilor minime necesare, de lipsa
cadrelor în domeniul managementului, conservării şi restaurării patrimoniului arheologic.
Patrimoniul cultural construit cuprinde aproape trei mii de obiecte: edificii separate, complexe
arhitecturale și zone construite (case de locuit și edificii administrative, conace urbane şi rurale, biserici,
mănăstiri, amenajări tehnice şi industriale, nucleul istoric al Chişinăului etc.) înscrise în registrul
monumentelor ocrotite de stat.
Conform Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 1531-XII din 22.06.1993, în Republica Moldova sunt luate sub ocrotirea statului 2913
monumente construite. Totodată, în PUG-urile municipiilor Chişinău, Bălţi şi a altor localităţi în mare
parte nu s-a ţinut cont de componenta patrimoniului cultural, soluţiile propuse în aceste documente nu
ţin cont, iar adesea sunt în contradicţie cu documentele CE şi UNESCO, cu bunele practici internaţionale
în domeniul protejării monumentelor.
În acelaşi timp Republica Moldova, în anul 2001 a aderat la Convenţia europeană pentru protecţia
patrimoniului arhitectural şi Convenţia europeană a peisajului, care au rămas neimplementate.
Din anul 2006, Republica Moldova s-a angajat în Programul Regional „Iniţiativa de la Kiev”, alături alte ţări
din regiunea Mării Negre şi a Caucazului de Sud, totodată fiind implicată alături de Consiliul Europei în
diverse proiecte, inclusiv în proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşe istorice”(în comun
cu Uniunea Europeană).
Analiza realizată de Agenţia de Inspectare a Monumentelor a constat o disfuncţionalitate totală între
diverse autorităţi publice la capitolul implementarea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului
cultural construit, lipsa precedentelor juridice de tragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate
de distrugerea sau deteriorarea patrimoniului cultural construit şi incapacitatea organelor de drept de
aplica sancţiuni.
Situaţia actuală creată în domeniul protejării patrimoniului material imobil poate fi caracterizată succint
prin aprecierile pe care le-a dat Misiunea de experţi a Consiliului Europei în Republica Moldova (5-7 Junie
2012):
-patrimoniu cultural important şi variat, dar aflat în pericol ,
-viziune ambiţioasă, dar uneori limitată asupra patrimoniului cultural
-cadru de reglementare existent, dar cu dificultăţi reale în coordonare
-echipe motivate, dar cu puţini angajaţi
-societate civilă activă şi plină de aşteptări
8

9. -necesitate clară în materie de formare profesională
Lipsa în Republica Moldova a unui sistem funcţional de protejare a monumentelor a dus la multe
pierderi, adesea irecuperabile, a obiectivelor de patrimoniu cultural imobil, incluse în Registrul
monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat şi în Registrele unităţilor administrativ-teritoriale.
Astfel, doar în Chişinău, au fost distruse peste 10% dintre obiectivele protejate, numărul celor afectate de
intervenţii degradante sau lăsate intenţionat să se ruineze fiind mult mai mare. Este totalmente ignorată
zona de protecţie a acestor obiective, deosebit de importantă din perspectiva vizualizării şi punerii
adecvate în valoare a monumentelor.
Metodele practicate de degradare şi distrugere a edificiilor cu statut de monument protejat afectează în
primul rând caracteristicile de bază care definesc un monument – autenticitatea (capacitatea obiectului
de a reprezenta epoca în care a fost creat) şi integritatea lui. Printre cele mai frecvente se situează:
lăsarea obiectului fără întreţinere elementară până la degradare totală; demolare totală sau parţială şi
ridicarea în loc a unor edificii noi; supraetajare, respectiv - modificarea volumetriei originare; înlocuirea
totală sau parţială a elementelor de tâmplărie, feronerie, de tencuială etc.
Una dintre problemele majore constă în dificultăţile de coordonare/cooperare nu doar între diferite legi
şi regulamente, ci, şi între serviciile responsabile pentru aplicarea acestora. Instrumentele legislative ale
Ministerului Culturii (Legea privind ocrotirea monumentelor etc.), pe de o parte, şi a Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (Legea privind autorizarea în construcţie etc.), pe de alta, au
probleme grave de coordonare, la fel ca şi departamentele lor responsabile (Agenţia de Inspectare a
Monumentelor şi, respectiv, Inspecţia de stat în Construcţii). Această lipsă evidentă de coordonare/
cooperare administrativă lasă cale deschisă tuturor abuzurilor faţă de patrimoniul naţional.
O problemă extrem de importantă, este accesul fără restricţii la proiectarea lucrărilor de intervenţie la
monumente (conservare, restaurare, reparaţii, adaptări etc.) a unor persoane (arhitecţi și ingineri-
structuriști) fără cunoștinţe teoretice și practice în domeniul protejării patrimoniului cultural. În legătură
directă cu această problemă se află și acordarea fără vreo restricţie a dreptului de executare a lucrărilor
de intervenţie la monumente unor firme în construcţie fără experienţă practică în domeniu și neîncadrate
cu specialiști (muncitori, șefi de șantier etc.) atestaţi în executarea lucrărilor de conservare/restaurare.
Aceste două cauze nu permit dezvoltarea în RM a pieţei de restaurare a obiectelor de patrimoniu
cultural, fapt determinat și de lipsa în piaţă a cererii de cunoștinţe în domeniu.
Problemele principale ale PCI derivă din caracteristica principală a acestuia – caracterul temporal şi de
unicat. Deţinătorii şi transmiţătorii valorilor patrimoniale imateriale sunt persoanele fizice. Elementul PCI
dispare odată cu dispariţia persoanei fizice în cazul cînd forma de manifestare a elementului patrimonial
nu a fost, sau nu poate fi transmisă altei persoane.
În ultimele două decenii, din lipsă de fonduri, instituţiile de cultură şi cele de cercetare nu au întreprins
investigaţii de teren pentru a documenta pe viu obiceiurile, procesele tehnice meşteşugăreşti, aplicarea
vechilor cunoştinţe în practică. Pierderile sunt irecuperabile, pentru că în această perioadă s-a intensificat
procesul de dispariţie al generaţiilor purtătoare de patrimoniu cultural imaterial.
Principalele entităţi purtătoare de PCI sunt comunităţile umane. Lor le revine principalul rol în
identificarea, inventarierea, conservarea, valorificarea şi transmiterea către generaţia tânără a
elementelor în formele lor originale, neschimbate. În acest context, este necesară desfăşurarea
permanentă a acţiunilor de identificare a acelor persoane care, făcând dovadă caracterului excepţional al
excelenţei într-un domeniu, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial,
contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia. Astfel de iniţiative există în lume, fiind chiar susţinute
de UNESCO - Programul „TEZAURE UMANE VII – păstrători şi transmiţători ai culturii tradiţionale”.
Principalele provocări derivate din analiză sunt:
9

10. (I) Degradarea continuă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova
(II) Mecanismele legale dezvoltate în ultimii ani nu asigură salvgardarea patrimoniului
(III) Absenţa fondurilor pentru cercetarea PC reduc șansa de a păstra identitatea naţională a ţării
(IV) Absenţa cadastrelor specializate ale PC
Problemele centrale ale domeniului patrimoniului sunt:
(I) Identificarea mecanismelor eficiente de salvgardare și protejare a patrimoniului cultural al ţării
(II) Lipsa unui cadru instituţional suficient pentru protejarea patrimoniului cultural
(III) Lipsa resurselor umane necesare pentru conservarea, restaurarea și Managementul PC
(IV) Valorificarea insuficientă a PC pe plan educaţional, economic și social
(V) Lipsa instituţiilor de pregătire a cadrelor în domeniul protejării PC pe unele segmente ale acestuia
(VI) Accesul liber la proiectarea lucrărilor de intervenţie la monumente și la executarea practică a
acestora în teren a persoanelor fără cunoștinţe teoretice și practice în domeniul monumentelor
(VII) Necesitatea elaborării şi implementării contractelor de gestionare/păstrare a integrităţii
patrimoniului cultural cu proprietari/locatari ai edificiilor care constituie patrimoniu cultural
Participarea culturală
Participarea culturală se măsoară în număr de consumatori ai activităţilor culturale, pe de o parte şi pe de
alta în cheltuielile de consum medii lunare pe o persoană pentru servicii de agrement.
Documentele europene în domeniul culturii 4 consideră a fi cheltuieli în domeniu banii alocaţi lunar
pentru cărţi, ziare, cinema, teatre şi concerte, muzee, taxele TV şi radio. De asemenea în categoria de
cheltuieli pentru agrement intră şi alocaţiile pentru instrumente muzicale, aparate fotografice, materiale
pentru desen sau echipament de cinema. Pentru anul 2011, conform datelor EuroStat ”Statistici
culturale” determină ca populaţia europeană cheltuieşte aproximativ 3,9% din venituri pentru activităţile
de recreere. Cel mai înalt procent (5%) este determinat în Danemarca, Cehia, Finlanda, iar cel mai mic
(3%) – în România, Italia şi Grecia.
În Republica Moldova cheltuielile pentru consumul cultural constituie în mediu 2 % (vezi tabelul Cheltuieli
de consum lunare pe o persoană pentru agrement, anexa 2), cu tendinţe de creştere în perioada de vară
şi descreştere la începutul anului. În fond, această categorie de cheltuieli este dependentă de veniturile
populaţiei. Totodată, rata joasă de cheltuieli pentru cultură vorbeşte despre anumite practici culturale şi
despre infrastructură culturală, prezente într-o ţară.
Conform datelor BNS5, consumul cultural în mediu rural se subsumează la 1% din venituri, iar în perioada
de vară, acesta scade pînă la 0,5%. Cetăţenii cheltuiesc pe activităţi recreative de la 10 pînă la 35 de lei
lunar, în dependenţă de mediul rural/urban şi perioadă a anului.
Datele Barometrului de Opinie Publică 6 demonstrează că 58,5% din populaţie nu a citit nimic în ultimele
trei luni. Conform datelor UNICEF 26% de cetăţeni ai Republicii Moldova nu deţin nicio carte acasă.
Pentru cumpărarea de cărţi, moldovenii cheltuiesc în mediu 2,2% dolari pe an. În aceeaşi ordine de idei,
raportul PISA 2009+7 demonstrează că ”43% din elevii noştri sunt competenţi în domeniul citirii, avînd
nivel de cunoștinţe, egal sau mai mare decât noţiuni elementare, care le-ar permite să participe efectiv şi
productiv la viaţă socială. Marea majoritate a elevilor au un nivel de cunoștinţe care nu depășește pe cel
al noţiunilor elementare în citire” 8.
4
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-32-10-374/EN/KS-32-10-374-EN.PDF
5
http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/aspecte_nivelul_trai/Aspecte_trai_in_2011.pdf
6
BOP, 2012
7
http://www.acer.edu.au/media/acer-releases-results-of-pisa-2009-participant-economies
8
http://www.acer.edu.au/media/acer-releases-results-of-pisa-2009-participant-economies
10

11. Potrivit BNS anual la 1000 de locuitori, 269 cetăţeni vizitează muzeele. Raportat la numărul populaţiei
(3.559,500 milioane), reiese că muzeele sunt vizitate anual de 957,506 cetăţeni. Totodată, în urma
cercetării efectuate de către Ministerul Culturii (2012) reiese că 56% dintre respondenţi vizitează muzeul
de câteva ori pe an, numeric ar fi vorba de 536,203 vizite înregistrate de cetăţenii care vin de câteva ori
pe an la muzeu. Dacă presupunem că în medie cei care vizitează muzeele de câteva ori pe an de fapt vin
de 2 ori pe an, reiese că cele 536,203 vizite revin aproximativ la 268,101 de vizitatori. Dacă din totalul
vizitatorilor sugerat de BNS scădem numărul vizitelor duble, obţinem numărul cetăţenilor care vin o
singură dată – 421,302. Astfel, conform calculului prezentat mai sus reiese că muzeele RM sunt vizitate
de 689,404 cetăţeni (421,302+268,102), ceea ce constituie 19% din populaţia RM (anexa 3).
Chiar dacă am presupune că muzeele sunt vizitate de 20% populaţie a ţării, acest raport rămâne a fi
nesatisfăcător comparativ cu indicatorii etalaţi de ţările europene unde anual aproximativ 50% din
populaţie vizitează muzeul.
Mai mult, în 2011 numărul de copii (7-18 ani) constituie 500,800 persoane. Muzeele organizează pentru
elevi activităţi extracurriculare. Conform rapoartelor muzeelor pentru primul semestru al anului 2012, la
MNA în cadrul atelierului de creaţie au participat 1209 persoane, la MNEIN – 109 persoane au participat
în cadrul atelierelor de meşteşuguri populare. În perioada de referinţă MNAIM a fost vizitat de 7786 de
elevi şi 1554 de copii de vârsta preşcolară, iar 149 de copii au participat la activităţi extracurriculare.
Conform analizelor, muzeele ar putea oferi posibilităţi mai multe pentru realizarea lucrului extracurricular
şi curricular cu elevii, dacă ar dispune de spaţii. În prezent, nici un muzeu nu are încheiate contracte de
parteneriat cu universităţile şi liceele din ţară pentru a dezvolta acest domeniu de activitate.
Vizita la muzee este esenţială pentru dezvoltarea a o serie de competenţe atît în cazul copiilor, cât şi a
adulţilor. Muzeul este locul de multiplicare a memoriei colective a unui stat, prin aceasta, dezvoltînd
competenţe cetăţeneşti, printre care şi toleranţa faţă de alte etnii.
În ceea ce priveşte consumul de artă teatrală şi concerte, situaţia pe ultimii trei ani se prezintă în felul
următor(anexa 4). Conform calculelor, doar 14,5 % din populaţie merg la spectacole. Observăm de
asemenea, că după o creştere considerabilă în 2010 (7 mii de spectatori), numărul acestora scade în 2011
cu două mii. Din analize se poate depista că scăderea se atestă mai degrabă în cazul colectivelor
autonome şi a filarmonicii (anexa 5).
În ceea ce privește bibliotecile, (anexa 6, 7) din diagramă se poate observa că apare tendinţa de
descreștere a numărului de vizitatori ai bibliotecilor, atît în mediul rural, cât și în cel urban. Este
important în acest context că este în scădere atît numărul de vizitatori, cît și numărul de vizite. Totodată,
este de menţionat că numărul de vizitatori în mediul rural rămîne a fi mai ridicat decît din cel urban cu
155.000 în 2011. În același timp, numărul vizitatorilor virtuali este în continuă creștere. În anul 2012 site-
urile bibliotecilor naţionale au înregistrat 93966 vizitatori unici virtuali, iar numărul total de vizite virtuale
a constituit cifra de 960.923. Această cifră este în creștere în fiecare ani. Utilizarea serviciilor on-line ale
bibliotecilor sugerează că este nevoie de reconsiderarea mijloacelor prin care bibliotecile pot oferi servicii
cetăţenilor.
Drept, concluzie, se poate observa că consumul cultural nu este o prioritate pentru cetăţenii republicii.
Impactul acestui fenomen este vizibil în alte sondaje realizate de către diferite organizaţii. Spre exemplu,
studiul9 Fundaţiei Soros ”Percepţiile populaţiei din Republica Moldova privind fenomenul discriminării:
studiu sociologic” realizat în 2011, demonstrează că la nivel de percepţie, respondenţii consideră că cel
mai frecvent sunt discriminate în Republica Moldova persoanele cu dezabilităţi mentale şi fizice
(respectiv 68% şi 66%), după care urmează persoanele sărace (59%), persoanele HIV pozitive (56%),
persoanele în etate ( 50%), persoanele de orientare homosexuală (49%), romii (48%) şi femeile (32%).
Doar 83% din cei chestionaţi consideră încrederea în oameni şi respectul pentru cultura altor popoare
mai curând importante sau foarte importante pentru ei. Conform aceluiaşi studiu, 80% dintre
9
http://soros.md/files/publications/documents/Studiu Sociologic.pdf
11

12. respondenţi consideră homosexualitatea ca fiind un lucru rău, şi nu îi acceptă nici în calitate de vecini.
Aproape la fel stau lucrurile cu rromii (doar 40% din populaţie ar accepta să aibă un vecin rrom). Studiul
scoate în evidenţă un grad înalt de stereotipizare al cetăţenilor republicii vizavi de categoriile de persoane
discriminate.
La nivel de participare, provocările sectorului sunt următoarele:
(I) Gradul jos de competenţe de lectură face ca o mare majoritate a cetăţenilor să fie incapabili să
participe activ în viaţa socială a ţării, iar productivitatea lor în viaţă să fie scăzută, ceea ce se reflectă
direct în veniturile populaţiei şi finalmente în creşterea economică a ţării;
(II) Consumul cetăţenilor pentru activităţi culturale este extrem de scăzut, în special în lunile de iarnă
și în zonele rurale;
(III) Bibliotecile și muzeele pierd din numărul de vizitatori din motive de învechire a modelelor de
prestare a serviciilor și organizare a timpului liber al cetăţenilor;
(IV) Casele de cultură sunt la moment edificii, în care cetăţeanul nu se poate regăsi și petrece util și
interesant timpul;
(V) Gradul înalt de discriminare și absenţă a toleranţei interetnice este și rezultatul faptului că
cultura nu este prioritate a statului în strategiile naţionale și nici pentru clasa politică;
(VI) În 21 de ani de independenţă, a fost pierdută legătura dintre educaţie și cultură. Aceste două
domenii acţionează separat și drept rezultat au rezultate disparate și de impact mic în dezvoltarea
capitalului uman al ţării.
Probleme care derivă din analiză:
(I) Consum cultural scăzut per capita
(II) Participare în cultură în scădere
(III) Lipsa de conexiune dintre politicile educaţionale și cele cultura
Accesul la produsul cultural
Accesul la produsul cultural este determinat, pe de o parte, de infrastructura reală și virtuală existentă,
iar pe de alta de oferta pieţei în domeniu.
Acces geografic
Distribuţia instituţiilor culturale (Chișinău – 107, Nord – 1024, Centru – 1054, Sud – 556, UTA Găgăuzia -
76) înregistrate pe teritoriul republicii apare ca fiind relativ uniformă la prima vedere (anexa 8). Totodată
multe dintre instituţii, în special bibliotecile sunt fie avariate, fie deconectate de la curent electric,
căldură și alte facilităţi, care ar permite funcţionarea normală a instituţiilor. Or, pentru asigurarea
accesului cetăţenilor la produsul cultural, infrastructura de calitate este de primă importanţă.
Starea edificiilor
În perioada 2009-2011, cu finanţarea din bugetele APL, de care aparţin de fapt Casele de cultură au fost
reparate capital 281 case de cultură. În anii de referinţă, 1174 case au beneficiat de reparaţii curente.
Suma totală a cheltuielilor a constituit 145.641,05 milioane lei. Deși ritmul cu care se investește în
infrastructură crește de la an la an, 73 dintre CC sunt încă avariate, iar 536 necesită reparaţii capitale.
Totodată, merită să fie menţionat că pur și simplu reparaţia acestora nu va avea impactul scontat. Pentru
ca acestea să devină funcţionale este nevoie o nouă formulă de funcţionare. Adaptarea edificiilor la noile
tipuri de activităţi ar putea necesita investiţii suplimentare.
Analiza stării bibliotecilor din republică demonstrează că la moment 759 de biblioteci necesită reparaţii
curente, 574 nu au instalate sisteme de încălzire, 51 au nevoie să fie conectate la electricitate. Pentru ca
12

13. bibliotecile să fie funcţionale 903 au nevoie să fie asigurate cu mobilier, iar 1039 să fie conectate la
telefonie fixă. Conform estimărilor, pentru asigurarea condiţiilor minime de funcţionare a bibliotecilor din
republică este nevoie de 80 milioane 355 mii lei. Cele mai mari costuri sunt atribuite achiziţiei de cărţi.
În subordinea Ministerul Culturii sunt 9 instituţii de învăţămînt: 3 licee, 5 colegii şi o instituţiei superioară
de învăţămînt. Fiecare din ele necesită o reparaţie substanţială a imobilului. Majoritatea instituţiilor se
confruntă cu problema deteriorării acoperişului, reţelelor de canalizare, a apeductului, sistemelor de
încălzire. Faţada clădirilor cît şi clasele de curs, sălile festive şi de sport se impun a fi reparte şi reutilate.
Instituţiile care dispun de cantină se confruntă cu problema utilajului învechit. Uşile şi ferestrele edificiilor
se cer a fi schimbate. Pe parcursul anilor fiecare instituţie a încercat să facă faţă reparaţiilor curente însă
majoritatea sistemelor sunt învechite şi trebuie renovate. Fiind instituţii de învăţămînt artistic
profesionist, unde procesul de studii impune aflarea elevilor în edificiu 8-10 ore pe zi, crearea condiţiilor
optime este o problemă primordială. Spre exemplu, la Colegiul de Arte or. Soroca ultimele reparaţii
capitale au fost efectuate la căminul nr.1 în anul 2005. Trei dintre instituţii estimează resursele necesare
pentru reparaţii la 1 milion 560 mii lei.
Clădirile muzeelor naţionale sunt, în majoritatea lor (patru edificii), considerate a fi patrimoniu cultural al
ţării. Repararea edificiilor necesită lucrări de restaurare. Costul estimat al lucrărilor de reparaţie și
restaurare este de 103 milioane 98 mii lei. Începînd cu anul 2006 pînă în 2012, din suma necesară au fost
alocaţi 47 milioane 452 mii lei.
Edificiile teatrelor și a instituţiilor concertistice sunt într-o stare, care nu permite, în unele cazuri
funcţionarea în regim normal a acestora. Blocul Teatrului din Cahul este avariat, Teatrul Epic de Folclor
”Ion Creangă” are nevoie de reconstrucţia sălii de spectacole. Totalul necesar pentru lucrările de
reparaţie și reconstrucţie constituie 127 milioane 400 mii lei.
Studioul ”Moldova-Film” avea în 2011, 30.292,12 mii lei patrimoniu net. Dintre aceștia 28.447,94 mii lei
constituie capitalul social. «Moldova Film» dispune de un sediu imens, care trebuie întreţinut, şi 6 ha de
teren. 2000 m.p. din încăperi sunt date în chirie pentru oficii sau depozite. Comanda de stat a facilitate
foarte puţin investiţiile necesare în dotarea studioulului cu tehnică modernă. Mai mult, acordarea de
resurse unui singur studiou nu a permis dezvoltarea facilităţilor pe domeniul cinematografie. Drept
rezultat,cinematografia din ţară este subdezvoltată, deși există un potential uman creator în domeniu.
Infrastructura virtuală
Conform datelor BATI, numărul utilizatorilor de internet este în permanentă creștere. Pentru luna
decembrie 2012 erau atestaţi 1 615 817 utilizatori internet, cu 56741 mii persoane mai mult decît în luna
septembrie a aceluiași an. Rata de penetrare este de 54,31% 10. În anul 2010, 37% din gospodării deţineau
un calculator personal11. Conform datelor MTIC, ponderea gospodăriilor cu calculatoare este semnificativ
mai mare în regiunea Centru, faţă de celelalte regiuni. 27% din gospodăriile casnice dispun de acces la
Internet. Fiecare a zecea gospodărie este conectată la Internet în bandă largă cu conexiune fixă. Cel mai
frecvent, utilizatorii Internet accesează reţeaua globală de la domiciliu, fiecare al patrulea utilizator
accesează Internet-ul de la prieteni şi cunoscuţi.
Datele MTIC demonstrează că informatizarea domeniului culturii este relativ slabă şi, totodată,
neomogenă. Doar 28% din instituţiile culturale sunt dotate cu calculatoare, 22% au acces la Internet, 10%
au locaţie Web şi 8% publică on-line cataloagele lor electronice. Utilizează calculatoarele în activităţile de
serviciu 33% din angajaţi, inclusiv 29% folosesc în acest scop resursele Internet.
10
www.bati.md
11
http://www.mtic.gov.md/statistica_rom/#indicat
13

14. În anul 2012 a fost aprobat Programul de informatizare al sferei culturii, care presupune dezvoltarea
serviciilor electronice prestate cetăţenilor, dar și fortificarea infrastructurii virtuale a sistemului cultural.
Digitalizarea patrimoniului a avut loc cu eforturile instituţiilor subordonate. Astfel, Muzeul Naţional de
Etnografie şi Istorie Naturală a introdus în baza electronică 417 fişe analitice ale pieselor de patrimoniu,
5440 imagini foto, 52 video, 270 colinde şi 14 registre de patrimoniu ale negativelor fotografice din
fondul de negative. Biblioteca Naţională a RM a completat fondul colecţiei electronice cu 2898 u.m. La
Camera Naţională a Cărţii au fost digitalizate 1371 u.m. Pe parcursul anului baza de date electronice a
Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie a Moldovei a fost completată cu 100 mii piese. Muzeul
Naţional de Artă a introdus în baza electronică 2518 opere și a realizat o galerie virtuală 3-D. Nu există
însă la moment un soft comun pentru toate muzeele, care ar permite asigurarea calităţii obiectelor
digitalizate și crearea unei reţele comune de tip muzeu virtual.
Accesul populaţiei la serviciile și produsul cultural este condiţia necesară pentru creșterea consumului
cultural și creșterea venitului instituţiilor culturale. Provocările în acest domeniu sunt următoarele:
(I) Majoritatea infrastructurii culturale trebuie reparată și ajustată condiţiilor moderne de
funcţionare
(II) Digitizarea produselor și bunurilor culturale este o cerinţă a timpului
(III) Creșterea numărului de utilizatori ai internetului este o posibilitate bună pentru dezvoltarea
serviciilor culturale online
Problemele derivate din analiză ţin de:
(I) Detectarea posibilităţilor de parteneriate public-privat pentru asigurarea funcţionalităţii edificiilor
culturale
(II) Absenţa softului comun pentru muzee pentru digitizarea colecţiilor
(III) Numărul mic de biblioteci în teritoriu conectate la internet
Calitatea produsului cultural
Calitatea produsului cultural se poate măsura în fondul de carte disponibil în biblioteci, fondul muzeistic
naţional, numărul de monumente inspectate/salvgardate, cota de contribuţie a sectorului la formarea
PIB și cota de participare a cetăţenilor la evenimentele culturale. Toate acestea contribuie la creșterea
impactului social al culturii: creșterea sentimentului de cetăţenie, a coeziunii și incluziunii sociale, etc.
Contribuţia sectorului la formarea PIB și exportul serviciilor culturale, informaţia poate fi găsită în
subcapitolul Analiza economică a sectorului cultural, datele despre cota de participare sunt analizate în
subcapitolul Participarea culturală.
Fondul de carte din biblioteci
Conform rapoartelor, rata medie de înnoire a fondului de carte este în medie de 57 de ani. Conform
standardelor UNESCO această rată ar trebui să constituie de la 7 la 10 ani. Cheltuielile medii pe cap de
locuitor pentru reînnoirea fondului de carte(anexa 9) o constituie suma de 3,30 lei, iar plafonul stabilit de
Ministerul Finanţelor este de 7 lei/cap locuitor. Achiziţiile anului 2011 au constituit 295,8, cu 18,3 mai
puţin decât în anul precedent. Achiziţiile per capita sunt de 0,08 cărţi pe cap de locuitor în timp ce
recomandarea IFLA/UNESCO este de 0,25. Rata medie de înnoire a fondului de 57 de ani (recomandările
IFLA/UNESCO sunt de 7-10 ani) şi cea de circulaţie a fondului de numai 1,2 denotă faptul că resursele
info-documentare disponibile în biblioteci sunt foarte învechite şi respectiv nu corespund necesităţilor
utilizatorilor, care solicită servicii noi, inovative, mobile, şi uşor de utilizat. Spre exemplu, din totalul de
fond de carte al bibliotecilor publice, aproximativ 50% sunt cărţi care corespund cerinţelor cititorilor,
restul fiind în grafie chirilică.
14

15. Se atestă o evoluţie inegală a informatizării în interiorul republicii, diferenţa dintre biblioteci la acest
capitol depinzând mai mult de aspectele relaţionale şi de volumul de venituri al unui fondator sau altul,
decât de politici şi normative naţionale unice. Astfel din cele 1383 de biblioteci publice care la începutul
anului 2011 activau în Republica Moldova doar 17,2 % (238) erau dotate cu computere, conectate la
Internet fiind 10,8 % (149) din numărul total de biblioteci sau 62,6 % din numărul bibliotecilor dotate cu
computere. Doar 47 (3,4 %) de biblioteci publice dispun de pagină Web, iar diferenţa dintre nivelul de
informatizare a bibliotecilor din spaţiul rural faţă de cele din spaţiul urban este alarmantă. Astfel, din cele
1218 biblioteci publice de la sate doar 142 (11,6%) dispun de un calculator, doar 67 (5,5%) din ele
beneficiază de conexiune Internet şi doar 12 ( 1%) au pagină web.
Totodată, anumite măsuri în acest sens sunt deja întreprinse. În anul 2010, a fost lansată Biblioteca
Naţională Digitală „Moldavica”, care reprezintă baza centrală de texte ale documentelor patrimoniale
incluse în registrul Programului Naţional „Memoria Moldovei”. Baza de date este o parte componentă a
Bibliotecii digitale Europene. În anul 2012 a fost lansat proiectul - Pilot „Biblioteci Globale” Novateca,
care prevede dotarea cu echipament de acces public a 68 de biblioteci din teritoriu. Proiectul va fi
implementat etapizat şi presupune transformarea bibliotecilor în Centre Comunitare de informare.
Conform Studiului sociologic „Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova (2011) 12” 55% dintre
respondenţi sugerează îmbunătăţirea finanţării bibliotecilor, 21% – îmbunătăţirea competenţelor
personalului, 14% – organizarea (reorganizarea spaţiilor), 7% accesul la informaţia de calitate, 3%
sugerează un comportament mai politicos al personalului. Conform acestui studiu, nivelul de solicitare a
serviciilor bibliotecilor publice este de 5,5%, situându-se intre nivelul de solicitare a serviciilor oferite de
policlinici/centre ale medicilor de familie 39,3%, care sunt în fruntea clasamentului şi Consiliile raionale
cu 1,0%.
Grupurile vulnerabile ale populaţiei au cele mai mari dificultăţi privind accesibilitatea şi calitatea
serviciilor oferite de biblioteci. În acest context, serviciile adresate grupurilor vulnerabile devin factori-
cheie pentru îmbunătăţirea accesului şi a serviciilor.
Conform sondajelor, doar 7% de respondenţi accesează bibliotecile publice prin internet. O cifră
alarmantă pentru biblioteci este numărul extrem de mic al cetăţenilor (3%) care utilizează internetul în
bibliotecă. Bibliotecile sunt la acest capitol pe ultimul loc din cele 30 de instituţii care prestează servicii
publice. Pentru a contacta serviciile bibliotecii, 94% dintre respondenţi se deplasează la bibliotecă, 9%
apelează prin telefon şi câte 4% folosesc poşta electronică sau pagina Web a bibliotecii.
În concluzie, reţeaua de biblioteci publice în republică trebuie să își revadă strategiile de atragere a
cititorilor. Se impune în primul rînd reînnoirea fondului de carte și dezvoltarea componentei ce ţine de
tehnologiile informaţionale (conectare la internet, digitizare, fond de împrumut interbibliotecar, etc. )
Fondul patrimoniului construit
Conform raportului Agenţiei de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a Ministerului Culturii în anul
2012, inspectarea monumentelor a avut loc în 13 raioane și 3 municipii ale Republicii Moldova. În total au
fost inspectate 1563 monumente, biserici, conace, mănăstiri, mori, poduri, case memoriale, etc. Datele
principale sunt prezentate în tabel (anexa 10)
În perioada ianuarie 2010 - septembrie 2012, AIRM a efectuat inspectarea Centrului Istoric al
Chişinăului, care deţine statut de monument de categorie naţională, și a celor 977 de edificii cu statut de
monument protejat situate aici (înscrise în Registrul Monumentelor ocrotite de stat aprobat prin
hotărârea Parlamentului 1531-XII din 22 iunie 1993). S-a constatat că 85 dintre aceste edificii protejate au
fost demolate (dintre care 44 au fost demolate în perioada 1995-2006, 41 de edificii au fost demolate
recent în perioada 2006 - 2012, dintre care 6 cazuri au fost înregistrate în anul 2011, 2 cazuri au fost
12
http://www.statistica.md/public/files/despre/evaluare_opinii/Fise_raprotare_IPP_detaliat.pdf
15

16. înregistrate în 2012). De asemenea 155 dintre ele au suferit intervenţii structurale care au prejudiciat
autenticitatea şi integritatea monumentelor şi a zonelor de protecţie a acestora. 20 dintre edificii se
găsesc în proces de ruinare. Astfel cifra totală a edificiilor care au avut de suferit este de 260 de
monumente de importanţă naţională şi locală. Edificiile de importanţă arhitecturală şi istorică, îşi pierd
autenticitatea şi integritatea, astfel prejudiciindu-se calităţile care au determinat atribuirea către acestea
a statutului de monument. În afară de aceasta, se intervine degradant în cadrul Centrului Istoric al
Chişinăului, demolîndu-se în fiecare an sute de construcţii istorice si construindu-se zeci de construcţii noi
străine, ca mod de amplasare in teren, ca volumetrie, stilistică, scară și înălţime, acestui valoros
monument cultural și urbanistic. Este deplorabilă situaţia în domeniul protejării patrimoniului arheologic
al Chișinăului. În fiecare an în oraș se deschis sute de șantiere de construcţie fără nici o cercetare
arheologică preventivă, precum prevede legislaţia. Astfel, se distrug irecuperabil mărturii inestimabile ale
trecutului Chișinăului, unicele în stare să clarifice etapele și detaliile dezvoltării istorice ale urbei.
La fel de tristă este situaţia în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil și în celelalte localităţi ale
Republicii Moldova.
Se observă un proces de degradare continuă a patrimoniului cultural construit al Republicii Moldova.
Impactul degradării nu este la moment estimat în cifre, la nivel de capital fix. Obiectele cu statut de
monument ar putea constitui unul dintre factorii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova, inclusiv
drept elemente fundamentale de dezvoltare a turismului intern și extern, ar contribui la dezvoltarea
sentimentului cetăţeniei active. În urma analizelor AIRM și ale direcţiei de specialitate din cadrul
Ministerului Culturii însă se poate observa că pentru moment, calitatea patrimoniului cultural imobil
construit este în scădere continuă.
Fondul patrimoniului muzeistic
În anul 2011 fondul de bază al muzeelor naţionale este constituit din 411,813 piese, cu 6146 mai mult
decât în 2010. O mare parte din piesele muzeale vine din donaţii, iar o parte au fost procurate din
bugetul statului. Este dificil de identificat cât din bugetul statului este prevăzut pentru completarea
colecţiilor. Colecţiile sunt completate din contul liniei bugetare procurări mijloace fixe şi mărfuri şi servicii
neatribuite altor aliniate. (anexa 11) Datele se prezintă după cum urmează:
Sumele indicate pe aceste linii bugetare sunt derizorii şi ne-nominale, nefiind foarte clar cât exact
investeşte statul în completarea colecţiilor de patrimoniu, care reprezintă un tezaur naţional, valoarea
adăugată a căruia creşte de la an la an. Lipsa liniilor bugetare pentru completarea colecţiilor scoate în
evidenţă rigiditatea sistemelor contabile care aplică acelaşi standard indiferent de necesităţile/
particularităţile sectoriale. Această particularitate a modului de operare cu programele contabile face
dificilă monitorizarea eficienţei gestionării fondurilor prevăzute (neprevăzute) completării colecţiilor de
patrimoniu.
La moment, cele 5 muzee în subordinea Ministerului Culturii raportează că din totalul de 526,055 piese,
48,860 (9,3%) necesită restaurare. Concomitent, spaţiile de conservare a colecţiilor nu sunt dotate
suficient pentru a asigura condiţiile optime conservării. O problemă importantă este că la nivel naţional
nu sunt cadre calificate pentru restaurarea adecvată a unei anumite categorii de patrimoniu de
asemenea lipsesc laboratoarele de investigaţii,ateliere dotate cu utilaj corespunzător care ar permite
restaurarea pieselor de patrimoniu. Oricum, chiar şi în condiţiile lipsei de utilaje şi specialişti calificaţi
muzeele reuşesc să restaureze anual aproximativ 1000 de piese din patrimoniu. În termeni de ani, s-ar
presupune în aceste condiţii că muzeele au nevoie de 48,86 ani pentru a restaura doar piesele care
necesită reabilitare la zi.
Fondul cinematografic
16

17. Odată cu accentuarea problemelor economice generate de perioada de tranziţie, industria
cinematografică din Republica Moldova a intrat în declin. Chiar dacă odată cu trecerea la economia de
piaţă au început să apară studiouri private de producere a filmelor, cum ar fi „SINM“ (1992), „OWH
Studio“ (1995) ş.a., în industria filmului nu există un climat investiţional eficient. Însuşi caracterul
investiţiilor în film presupune angajamente de lungă durată.
În ultimii douăzeci de ani practic s-a distrus reţeaua de difuzare şi proiectare a filmelor. Unele
cinematografe au fost privatizate sau sunt în curs de privatizare iar noii patroni, în mare parte, nu au fost
în stare să reamenajeze şi să asigure sălile cu instalaţii cinematografice noi; cinematografele din restul
localităţilor rurale / centrelor raionale se află în continuă degradare.
Moldova Film dispune la moment de o arhivă cu peste 700 de filme: 160 de filme artistice, 110 filme de
multiplicaţie, 240 de popularizare a ştiinţei, 120 de filme de satiră, şi peste 100 de filme «despre Moldova
sovietică». Acestea nu sunt valorificate în aspect patrimonial și economic. De asemenea nu există o
arhivă digital a fondului cinematografic.
Cu toate că în 2004 a fost aprobată Legea cu privire la cinematografie nr. 386-XV din 25 noiembrie 2004
şi Strategia de dezvoltare a cinematografiei Republicii Moldova în perioada anilor 2004-2007 (Hotărîrea
Guvernului nr. 1322 din 30.11.2004), documente ce urmau să protejeze şi să dezvolte cinematografia,
pînă în prezent nu există o politică definită privind dezvoltarea artei cinematografice naţionale, iar legea
nominalizată nu funcţionează.
Piaţa industriilor culturale din Republica Moldova se află în faza incipientă de dezvoltare datorită
tranziţiei social-politice prelungite şi contextului economic nefavorabil. În lipsa mecanismului eficace de
susţinere a cinematografiei naţionale, multe dintre oferte rămîn la faza de proiect.
Intervenția statului în crearea cadrului pentru asigurarea calității produsului cultural (biblioteci, muzee,
patrimoniu material și imaterial) este obligatorie în aceste condiții. Pentru a reuși dezvoltarea sectorului
cultural în ansamblu, oferirea unei baze materiale decente este o condiție obligatorie.
În ceea ce privește calitatea produselor și bunurilor culturale, provocările sectorului sunt următoarele:
(I) Patrimoniul cultural este în continuă degradare, indiferent de tipul acestuia
(II) Bibliotecile nu deţin un fond suficient și de calitate pentru atragerea cititorilor
(III) Repartizarea fondurilor de achiziţii per număr de populaţie este o abordare greșită în condiţiile în
care satele devin tot mai depopulate
(IV) Industria cinematografică a avut de suferit cel mai mult din domeniul industriilor culturale
(V) Patrimoniul cultural material al ţării este în pericol
De aici derivă următoarele probleme:
(I) Absenţa unui mecanism viabil de alocare a fondurilor pentru achiziţie de carte
(II) Absenţa fondurilor pentru dezvoltarea colecţiilor în muzee
(III) Ineficienţa mecanismelor legale de protejare a patrimoniului mobil şi imobil
FINANŢAREA DOMENIULUI CULTURII
Cheltuielile domeniului Cultură întrunesc activitatea instituţiilor de cultură din subordinea Ministerului
Culturii, Ministerului Educaţiei (învăţămîntul artistic) şi autorităţilor administraţiei publice locale din
teritoriu, a radiodifuzorilor naţional şi regional – Compania „Teleradio-Moldova” şi Compania „ Teleradio-
Găgăuzia”. Cea mai mare pondere de cheltuieli revine APL și instituţiilor din teritoriu.
17

18. Analiza cheltuielilor demonstrează că în proporţie de peste 50%, resursele sunt direcţionate spre
cheltuieli de menţinere a edificiilor și spre salarizarea personalului. Pentru dezvoltarea sectorului sunt
alocate foarte puţine fonduri (teatre, biblioteci) sau nu sunt alocate (muzee, case de cultură). Problema
finanţării sectorului este legată în primul rînd de întreg sistemul bugetar, care nu stimulează performanţa
și nu permite prin aceasta dezvoltarea. Pînă în anul 2010, finanţarea era alocată exclusiv programelor și
proiectelor statului în domeniu. Începînd cu 2010, MC a instituit fondul de susţinere al ONG-urilor din
domeniu. Dar acest fond, ca și întreaga finanţare a sectorului rămîne sub nivelul necesităţilor instituţiilor
culturale. Datele demonstrează că piaţa sectorului cultural rămâne a fi subdezvoltată.
Începînd cu anul 2010, documentul principal de politici bugetare în domeniu este Cadrul Bugetar pe
Termen Mediu, elaborat pentru trei ani de către Minister, în colaborare cu organizaţiile culturale şi
sectorul asociativ din domeniu.
Conform CBTM, Programul în domeniul culturii pe anii 2013-2015 include următoarele subprograme:
Subprogramul I. Elaborare a politicii de management în domeniul culturii, Subprogramul II. Dezvoltarea
culturii, Subprogramul III. Protejarea patrimoniului cultural naţional, Subprogramul IV. Susţinerea de stat
a televiziunii şi radiodifuziunii publice, Subprogramul V. Susţinerea culturii scrise. Distribuţia finanţării pe
subprograme se prezintă în anexa 12.
Pe parcursul anilor 2010-2011 subprogramului Dezvoltarea Culturii este repartizată cea mai mare sumă
de bani (445,864.4 mii lei pentru anul 2011). Acest lucru se explică, pe de o parte, prin faptul că
Dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare şi afirmare a culturii naționale, promovarea
sistemului de performanță în managementul cultural este pe locul I în priorităţile sectorului, iar pe de
alta pentru că subprogramul include toate instituţiile culturale care sunt atât în subordinea ministerului,
cât şi a APL. După cum a fost menţionat deja, majoritatea cheltuielilor din domeniu sunt direcţionate spre
instituţii şi cheltuite pe salarii şi menţinerea clădirilor. Mecanismul de finanţare a instituţiilor păstrează
modelul sovietic de distribuire a resurselor, în baza numărului de angajaţi şi nu în baza performanţelor. În
cazul instituţiilor care fac parte din industria culturală (teatre şi instituţii teatral-concertistice) acest fapt
blochează dezvoltarea domeniului şi este un impediment pentru finanţarea altor sectoare importante
din cultură.
Totodată, unul dintre subprogramele prioritare şi cu potenţial de dezvoltare Protejarea patrimoniului
cultural naţional are cea mai mică finanţare din totalul resurselor alocate domeniului.
Finanţarea rigidă a sectorului, conform regulilor și procedurilor financiare generale nu permite alocarea
de resurse pentru dezvoltarea unei pieţe culturale viabile și libere. De asemenea, nu există un fond de
promovare a mobilităţii artiștilor și a produsului cultural. Faptul că majoritatea instituţiilor teatral-
concertistice sunt în subordinea MC nu permite dezvoltarea acestora. În aceeași manieră, instituţiile
culturale (muzee, teatre, instituţii concertistice) nu sunt privite de către stat ca potenţiale surse de
venituri. Capacitatea acestora de a deveni instituţii antreprenoriale, cu specific de păstrare și promovare
a imaginii ţării nu este luată în considerare. În același timp, practicile internaţionale demonstrează că
sectorul cultural poate genera aproximativ 6% din PIB (UE, Australia, etc).
În mod particular, finanţarea sectorului se confruntă cu următoarele provocări:
(I) Modelul de finanţare inflexibil nu permite alocarea resurselor pentru dezvoltarea pieţei culturale;
(II) Centralizarea sectorului face ca instituţiile culturale private să nu aibă acces la suportul statului;
(III) La moment nu există programe speciale de dezvoltare a industriilor creative, în afară de un mic
suport acordat editurilor printr-un program specializat;
(IV) Activităţile culturale nu sunt stimulate cu ajutorul unui sistem fiscal flexibil și de suport pentru
tinerii artiști
(V) Sistemul de finanţare nu permite alocarea de fonduri pentru mobilitatea artiștilor și a produselor
culturale.
18

19. În concluzie, problemele cu care se confruntă domeniul cultural în materie de finanțare sunt:
(I)Mecanismul de finanţare nu generează concurenţa şi nu motivează la dezvoltare
(II) Infrastructura reală greoaie produce multe cheltuieli
(III) Capacitatea scăzută a managerilor de a gestiona fondurile și de a genera venituri suplimentare
(IV) Centralizarea sectorului, care ar putea deveni o potenţială sursă de venit pentru economia ţării
(instituţiile teatral-concertistice).
MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR CULTURALE
Constatăm o criză a administraţiei culturale la toate nivelurile, atât la nivelul Ministerului Culturii, care în
condiţiile descentralizării nu dispune de mecanismele necesare pentru susţinerea instituţiilor culturale,
cât şi la nivel de instituţii, care nu dispun de abilităţi de gestionare. Intervenţia tradiţională a statului, care
se preocupa de toate aspectele încă mai persistă în mentalitatea personalului instituţiilor culturale.
Constatăm abilităţi reduse de gestionare a resurselor financiare şi totodată de promovare a produsului
cultural dintr-un punct de vedere antreprenorial.
Spre exemplu, studiile sociologice efectuate în anii precedenţi de către muzee indică explicit factorii
necesar de modificat în vederea atragerii publicului în muzee. Oricum, abordarea managementului
muzeului rămâne a fi una ancorată în stilul sovietic. Muzeele nu sunt privite ca potenţiale instituţii
antreprenoriale, care ar putea avea impact economic în stat nici de către administraţia muzeelor.
Directorii de muzee sunt numiţi prin ordinul Ministrului culturii pe un termen nelimitat şi nu sunt evaluaţi
în funcţie de performanţele prognozate/realizate.
Pentru moment, muzeele din Republica Moldova nu au un plan de promovare a propriului produs
cultural, nu prestează servicii de organizare de evenimente culturale şi ştiinţifice şi nu au prevăzută linie
de buget sau funcţie, care ar putea fi ocupată. Informatizarea are loc din resursele proprii, diferenţiat de
la un muzeu la altul, iar calitatea pieselor digitizate este precară. Astfel, unul dintre cele mai importante
instrumente contemporane de atracţie a vizitatorilor este nevalorificat de către muzee. Personalul
muzeelor nu este instruit sub aspectul comercial al managementului muzeelor.
Conform rezultatelor sondajului realizat de MC în 2012, referitor la campaniile de informare şi
vizibilitatea activităţii muzeelor, din răspunsurile respondenţilor reiese că majoritatea fie că nu sunt
interesaţi de muzee (21,3%), fie că aleatoriu intră prin muzeu fără a fi interesaţi de muzee sau
evenimente (40,6%). Din totalul respondenţilor doar 38% susţin că vizitează muzeele fiind informaţi
despre evenimentele anunţate de muzee. Aceste rezultate sunt susţinute de răspunsurile respondenţilor
care sugerează că din totalitatea vizitatorilor 22% au intrat în muzeu având interes pentru o anumită
expoziţie, 5% din vizite sunt motivate de cercetare, restul vizitatorilor menţionează că intră să facă
cunoştinţă cu conţinuturile muzeului (51,5%) sau să arate muzeul copilului (12,2%), datorită
evenimentelor organizate în muzeu 1,9% dintre vizitatori fac cunoştinţă cu conţinuturile expoziţiilor, 7,3%
ajung în muzee la insistenţa cunoştinţelor.
Lipsa sistemului de management al instituţiilor teatrale promovate şi aplicate de către Ministerul Culturii
într-un document ce stabileşte priorităţile şi cadrul de dezvoltare a teatrului împiedică excluderea poverii
statului. Totodată sunt limitate posibilităţile dezvoltării teatrului în industrie culturală, astfel racordându-
se la principiile liberale de finanţare a activităţii culturale şi priorităţile europene în domeniul culturii.
Conform Legii cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice nr. 1421 adoptată la 31.10.2002
directorul general al teatrului este angajat de către Ministerul Culturii cu sau fără concurs pe termen de 5
ani, iar conducătorul artistic este desemnat prin concurs cu acordul Ministerul Culturii de către directorul
teatrului. Concursul de angajare a directorilor este formal sau nu are loc în general. Problemele existente
identificate în sistemul actual denotă faptul că managerii nu posedă abilităţi antreprenoriale şi
manageriale şi nici nu depun I pentru dezvoltarea acestora.
19

20. Marketingul teatral este unul dintre cele mai importante părţi în planul de dezvoltare al instituţiei
teatrale, atragerea consumatorilor şi asigurarea creşterii indicatorului de audienţă. La moment, teatrele
nu prevăd cheltuieli pentru marketing şi comunicare, nu au un plan de marketing, care ar evalua
competitorii pe piaţa culturală şi ar stabili obiective clare. Acest fapt limitează posibilitatea atragerii de
noi consumatori, menţinerea actualilor, identificarea necesităţilor culturale/valorice a consumatorului de
artă, iniţierea unor noi tendinţe, deci dezvoltarea artei teatrale în industrie. Un alt element este lipsa de
conştientizare a importanţei liniei de marketing şi comunicare de către directorii de teatru. Vânzările de
bilete reprezintă elementul cheie pentru programele de artă, iar instrumentele de marketing asigură
acest fapt. Conform analizei însă vînzările din bilete aduc cele mai mici venituri teatrelor (anexa 13).
Situaţia este asemănătoare în toate instituţiile culturale. Fiind derivat direct al modelului rigid și lipsit de
stimulente de finanţare, managementul instituţiilor culturale necesită o schimbare de atitudine și poziţie
atât din partea statului, cît și a managerilor instituţiilor.
Insuficienţa mecanismului de management al instituţiilor culturale conduce la concluzia că administratorii
instituţiilor au nevoie stringentă de formare în domeniul managementului și marketingului cultural.
Directorii de instituţii nu dispun de capacităţile necesare pentru a promova pe piaţă produsul cultural.
Provocările de bază în acest context sunt următoarele:
(I) Criza de administrare este prezentă la toate nivelele;
(II) Managerii instituţiilor culturale nu au dezvoltate planuri de management și marketing al
produsului organizaţiei;
(III) Directorilor de instituţii sunt angajaţi fiind numiţi de către autorităţi și nu aleși în baza
concursului;
(IV) Instituţiile nu sunt orientate spre antreprenoriat, predomină modelul cultural sovietic moștenit.
Problemele cu care se confruntă sectorul în domeniul managementului sunt:
(I) Capacităţi slabe ale managerilor pentru gestionarea resurselor financiare;
(II) Capacităţi slabe ale managerilor de promovare a propriului produs;
(III) Capacităţi slabe ale MC și ale managerilor de fundraising;
(IV) Lipsește mecanismul eficient de monitorizare a instituţiilor subordonate.
RESURSELE UMANE
Remunerarea salariaţilor din sectorul cultural este una dintre cele mai mici, în comparaţie cu alte
sectoare ale economiei naţionale. Din tabel (anexa 14) se poate observa o uşoară creştere a ratei în anul
2011 pînă la 1,79% din totalul remunerărilor. De menţionat că în întreg sistemul cultural, salariul mediu al
lucrătorului în cultură constituie 1800 lei, iar coşul minim de existenţă pentru anul 2011 a constituit 1503,
0 lei. În comparaţie cu salariul mediu pe economie, care constituia în primele trimestre ale anului 2012,
3583,7 lei, angajaţii din sectorul cultural au fost remuneraţi cu 1580 lei în mediu. Cel mai puţin sunt
remuneraţi angajaţii caselor de cultură (900 lei/lună), bibliotecarii 1590 lei/lună) şi muzeografii ( 1584
lei/lună). Putem concluziona că angajaţii instituţiilor de cultură de stat sunt la nivelul coşului minim de
existenţă, ceea ce nu motivează spre dezvoltarea sectorului. Din aceleaşi considerente, în anul 2011 cota
angajaţilor din instituţiile bugetare, care pleacă din sector este de 144 persoane (din 4059 în 2010).
Majoritatea cadrelor care pleacă sunt din domeniul bibliotecilor și muzeelor. Dacă ritmul de plecare al
cadrelor calificate din sector nu va fi stopată, în următorii ani, sectorul riscă să intre în colaps.
20

21. Pe de altă parte, toate instituţiile au dreptul să utilizeze mijloacele speciale pentru salarizarea angajaţilor.
În acest sens, incapacitatea managerială şi de marketing a directorilor de instituţii generează un venit
minim şi nu permite creşterea salariilor.
Formarea inițială a cadrelor în sector
În subordinea Ministerului Culturii activează 9 instituţii de învăţămînt artistic cu profil muzică, teatru,
coregrafie, arte plastice: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, 5 colegii şi 3 licee, cu un potenţial
didactic de 895,2 profesori şi contingent de 3044 elevi/studenţi în mediu, 3195 efectiv la 31 decembrie
2012. Instituţiile de învăţămînt din sector sunt dublu administrate: pe de o parte, de MC și pe de altă
parte de Ministerul Educaţiei, care stabilește cadrul normativ-reglatoriu pentru toate instituţiile de
învăţămînt din ţară.
Din bugetul MC sunt alocate în mediu 41,7% anual pentru cele 9 instituţii de învăţămînt artistic.
Alocaţiile bugetare cresc în fiecare an. În anul 2011 cheltuielile instituţiilor au crescut cu 4338,5 mii lei.
Creșterea alocaţiilor poate fi explicată prin creșterea cheltuielilor medii per student în instituţii. Astfel, de
exemplu, în anul 2011, cheltuielile medii pentru un student la AMTAP a constituit suma de 27378 mii lei,
cu 322,4 lei mai mult decât în anul 2010. Este interesant de menţionat că studiile în colegii sunt mai
costisitoare pentru stat cu 721,4 lei, ceea ce apare ca fiind un paradox. De asemenea, media pe ţară,
atribuită cheltuielilor per student în instituţiile de învăţămînt superior în 2009 a constituit 6802 lei, iar în
AMTAP – 25847, 5 mii lei 13. Această diferenţă este vizibilă și în costurile unui student de colegiu. La nivel
de ţară, în 2009, aceste costuri constituiau suma de 8.709 lei, iar în colegiile de profil artistic 18016,6 mii
lei. Discrepanţa de costuri pentru un student este determinată și de specificul pregătirii profesionale în
domeniul artistic.
La compararea costurilor pentru diferite nivele de învăţămînt, instituţiile de învăţământ artistic sunt
compatibile cu tendinţele întregului sistem educaţional. Costurile per elev, ale instituţiilor de învăţământ
mediu de specialitate (36480,5 lei pentru anul 2013) sunt mai mari decât costurile per student din
învăţămîntul superior (35805,1 lei pentru anul 2013).
În afară de finanţarea de la bugetul de stat (componenta de bază), instituţiile de învăţămînt pot acumula
mijloace speciale, provenite majoritar din banii din contractele de studii. Studiul 14 Sistemul de învăţămînt
din Republica Moldova în contextul Procesului de la Bologna 2005-2011, realizat de Fundaţia Soros
demonstrează că, în funcţie de sursa de finanţare, rata de creștere/descreștere a cheltuielilor instituţiilor
diferă. Astfel, în cazul AMTAP, se înregistrează o creștere lentă a cheltuielilor provenite din mijloace
speciale (pentru anii 2005-2010, aceasta constituie 119,34% 15). Din tabel se poate observa că cifra
provenită din mijloace speciale este foarte mică în cazul instituţiilor artistice. În cazul colegiilor, pentru
anul 2012, cheltuielile provenite din mijloace speciale au constituit 8,8% din totalul cheltuielilor, iar în
cazul AMTAP – 17%.
Pentru anul 2010, ponderea cheltuielilor din mijloacele speciale ale AMTAP este de doar 12,40%. În acest
sens, universitatea poate fi calificată drept una care depinde de fondurile bugetare.
În comparaţie cu alte instituţii din ţară, instituţiile de învăţămînt artistic, având un specific, nu pot asigura
prezenţa unei cantităţi mari de contracte de studii (cum ar fi cazul ASEM, USM de exemplu, sau colegii de
specialitate economică, informatică sau drept).
13
Educație vocațională la răscruce: o analiză a deciziilor de politici în sistemul învățământului mediu de
specialitate, Sergiu Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010
14
http://www.soros.md/files/publications/documents/StudiuProcesulBologna2005-2011.pdf
15
Idem, pg. 47
21

22. În condiţiile în care învăţămîntul superior din Republica Moldova a devenit autonom financiar începînd cu
ianuarie 2013, se poate pune problema, la un moment dat, a închiderii singurei instituţii de învăţămînt
superior în domeniul artistic. În același timp, costurile de instruire ale studenţilor, sunt la AMTAP cele mai
mari, în comparaţie cu alte universităţi, chiar și în raport cu USMF Nicolae Testemiţeanu.
La 31 decembrie 2012, în învăţămîntul artistic erau incadraţi efectiv 319516 de studenţi, pe toate formele
și nivelele de învăţămînt. 1909 dintre aceștia sunt studenţi ai AMTAP. Din figură (anexa 15) se poate
observa că numărul studenţilor în învăţămîntul superior din domeniu scade în fiecare an. Acest lucru este
îngrijorător pentru menţinerea și dezvoltarea sistemului cultural din republică.
Scăderea numărului de studenţi este determinată pe de o parte de lipsa locurilor de muncă, sau de
salariile extrem de joase din domeniul culturii (în mediu 1850 de lei/lună), dar și de incapacitatea
instituţiilor de a fi flexibile la cererea de pe piaţă și la necesităţile de instruire ale tinerilor. Spre exemplu,
AMTAP nu participă în programele de mobilitate, pe care le presupune și încurajează aderarea la Procesul
de la Bologna al Republicii Moldova și documentele europene în domeniul culturii.
Dezvoltarea capacităților angajaților în sectorul cultural
Pentru moment, în Republica Moldova nu există o concepţie sau structuri de dezvoltare a capacităţilor
cadrelor din domeniu. În discuţiile cu angajaţii din diferite domenii (teatru, muzică, case de cultură,
muzee) necesitatea formării continue în domeniu este stringentă.
Alocarea surselor bugetare pentru menţinere şi nu dezvoltare are drept consecinţă capacitatea redusă a
administrației instituțiilor culturale de a menține şi dezvolta nivelul de profesionalizare a angajaților prin
implicarea acestora în stagii de formare continuă. Lipsa specialiştilor în domeniul restaurării anumitor
categorii de patrimoniu, precum şi lipsa fondurilor pentru contractarea specialiştilor din străinătate care
ar efectua astfel de lucrări de asemenea contribuie la menţinerea unei rate scăzute de restaurare şi
respectiv atractivitate diminuată a expoziţiilor. Chiar dacă specialiştii din muzee sunt înalt calificaţi, drept
rezultat al salarizării extrem de joase, angajaţii se concediază, astfel muzeele pierd anual angajaţi
valoroşi.
Rapoartele internaţionale17 specifică importanţa dezvoltării capacităţilor managerilor și a angajaţilor
sectorului cultural, pe fiecare domeniu în parte. Subiectele sugerate de către experţii internaţionali ţin
de: elaborarea strategiilor de dezvoltare a sectorului/domeniului/instituţiei; advocacy, fundraising,
dezvoltarea parteneriatelor; realizarea cercetărilor de marketing și creștere a participării; managementul
proiectelor, planificare a afacerii și leadership; comunicare și relaţii publice; dezvoltarea abilităţilor în
domeniul tehnologiilor informaţionale. De asemenea, experţii specifică domeniile în care este nevoie de
dezvoltarea capacităţilor angajaţilor: patrimoniu cultural (protecţie, prezervare, restaurare); muzee,
biblioteci, cinema, casele de cultură.
Pentru a dezvolta un domeniu cultural viabil, în domeniul formării resurselor umane se impune nevoia
reformării și modernizării învăţămîntului artistic și crearea condiţiilor pentru formarea continuă a
cadrelor manageriale și a angajaţilor în cultură.
Sectorul cultural este singurul din RM, care are un specific – prezenţa liberilor profesioniști. În plan
internaţional, aceștia sunt asiguraţi social și stimulaţi fiscal. În Moldova nu există o concepţie clară privind
statutul artistului liber profesionist și sistemul de asigurare profesională.
Resursele umane sunt baza dezvoltării sectorului. La acest nivel, provocările sectorului sunt următoarele:
16
www.statistica.md
17
Regional Research Report on Cultural Policies and Trends of Eastern Partnership Countries, RMCBU, Eastern
Partnership Culture Programme, 2012
22

23. (I) Formarea profesională iniţială în domeniul artistic nu corespunde cerinţelor timpului
(II) Formarea continuă a cadrelor este subdezvoltată
(III) Salariile extrem de mici generează plecarea masivă a artiștilor și angajaţilor în sector
(IV) Educaţia artistică nu se raliază la standardele și tendinţele Procesului de la Bologna
(V) Costurile mari per student fac ca instituţiile de învăţămînt să rămînă la nivelul de subzistenţă
Problemele identificate:
(I) Exodul cadrelor calificate din domeniu din cauza salarizării extrem de jos
(II) Absenţa centrelor de formare continuă pentru manageri și pentru angajaţii diferitor instituţii
(III) Structura învăţămîntului artistic este învechită și nu permite asigurarea calităţii formării cadrelor
în domeniu
ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SECTORULUI CULTURAL
Analizele de ţară demonstrează faptul că creşterea economică a Republicii Moldova se bazează pe
modelul de consum, care este prezent şi în instituţiile culturale. Conform datelor raportului Cultural
Policy Lanscapes18, cheltuielile pentru cultură formau 1,20% din PIB în 2009. Conform datelor BNS,
activităţile recreative și culturale contribuie la PIB cu 0,3 % în 2011, ceea ce e comparabil cu sectorul
sănătate și învăţămînt. Drept concluzie, la moment, sfera serviciilor culturale are un impact neobservabil
în economia ţării, atât la nivel de creare a locurilor de muncă, cât şi în plan pur financiar. Acest lucru
determină ca serviciile culturale să fie privite ca o activitate de ordin secundar. Totodată, conceperea
sferei culturale ca fiind sfera exclusivă a culturii înalte (teatru, operă, filarmonică, biblioteci) nu permite
calcularea reală a contribuţiei sectorului cultural la formarea PIB.
În Republica Moldova sunt înregistrate peste 1000 de întreprinderi care au ca scop prestarea de servicii
sau bunuri culturale. Majoritatea dintre ele nu formează o reţea, care ar permite statistici relevante în
domeniu. Această problemă face ca un calcul real al contribuţiei sectorului culturii la PIB să fie imposibil.
Dintre întreprinderile care au prezentat rapoarte la BNS, au fost înregistrate următoarele rezultate
pentru vînzări cu amănuntul.
Vînzările de cărţi, ziare și reviste înregistrează o scădere de 2210,3 mii lei (anexa 16) în raport cu 2010.
Acest lucru demonstrează pe de o parte, interesul scăzut al populaţiei pentru lectură și carte, iar pe de
alta, este determinat de capacitatea scăzută de cumpărare de care dispun cetăţenii.
Pe de altă parte, vînzările de antichităţi cresc în anul 2011 cu 740,5 mii lei, în raport cu 2010 și cu 1474,8
mii lei în raport cu 2009. Creșterea numărului de vînzări în domeniul antichităţilor despre deschide
perspectiva dezvoltării afacerilor în domeniu (anexa 17).
Serviciile de piaţă prestate populaţiei în domeniu au constituit pentru 2011 suma de 779 574,6 mii lei și
sunt în creștere în comparaţie cu anul 2010 cu 255 554,3 mii lei. Deși aria de servicii culturale și recreative
nu poate fi comparată cu contribuţia sectorului integral de servicii per ţară, considerăm că această
creștere permite dezvoltarea sectorului de servicii culturale prestate populaţiei.
Contribuţia IMM din domeniu la formarea activităţilor economice pentru anul 2011 este de 33,6% din
total, înregistrînd o creștere de 1,3 % în raport cu 2010.
Activitatea agenţilor economici din domeniul publicităţii este reglementată de Legea cu privire la
publicitate, adoptată la 27 iunie 1997. În ultimul timp, acest domeniu se dezvoltă într-un ritm dinamic,
numărul agenţiilor de publicitate crescând anual cu 25-40%. Astfel, în prezent, mai mult de 200 de agenţii
prestează servicii de publicitate.
18
Cultural Policy Landscapes, ERSTE Stiftung Studies, 2012
23

24. Deocamdată există puţine agenţii cu branduri multinaţionale, dar ritmul de creştere a pieţei şi a
veniturilor este un fapt încurajator pentru oamenii de afaceri de peste hotare.
În anul 2006 volumul afacerilor în publicitate a constituit peste 14 milioane de dolari. 80% din circuitul
financiar publicitar din R. Moldova reprezintă finanţe din afara ţării, aduse de agenţiile de publicitate,
bani din care se plătesc impozite, se creează locuri de muncă, mărindu-se astfel capacitatea pieţei de
consum. Cu toate acestea, în ţara noastră domeniul publicităţii rămâne în urma nivelului atins de ţările
vecine România şi Ucraina.
Activitatea meşterilor populari (ceramica populară, împletitul din paie, ţesutul artistic, prelucrarea
artistică a pietrei, pielii, lemnului, croşetare, confecţionarea instrumentelor populare, împletitul din fibre
vegetale ş.a) ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea afacerilor în domeniul culturii.
Cu toate că în conformitate cu legislaţia autorităţile publice locale sunt obligate să acorde meşterilor
populari, organizaţiilor lor şi întreprinderilor din domeniul meşteşugurilor artistice facilităţi fiscale,
dezvoltarea acestui segment nu marchează progrese semnificative.
Cele mai dificile obstacole în practicarea meşteşugurilor populare în Republica Moldova sunt legate de
lipsa pieţei de desfacere, importul materiei prime, aprecierea incorectă a valorii artistice a lucrărilor,
includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător, fără diferenţierea specificului
acestei activităţi, lipsa unui mecanism de atribuire a titlului de „meşter popular“.
Dezvoltarea meșteșugăritului și a producţiei de artizanat este nemijlocit legată cu dezvoltarea anumitor
segmente de turism receptor, și în primul rînd, de cel rural. Cu toate acestea, agenţiile turistice,
pensiunile din mediul rural, dar și instituţiile culturale nu manifestă iniţiativă de colaborare eficientă cu
meșterii populari.
Se cere și crearea unui cadru stimulatoriu pentru dezvoltarea meșteșugurilor populare, cum ar fi:
susţinerea procesului de creare şi funcţionare atelierelor specializate pentru artizanat şi meşteşuguri
populare, includerea acestora în circuitele turistice, crearea unor structuri de comercializare a obiectelor
de artizanat prin diverse reţele de magazine și instituţii de cultură.
Perioada de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă a condiţionat reformarea sistemului
instituţional de arte plastice. A scăzut numărul de comenzi, în special cele care veneau pe filiera Fondului
Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici, au crescut preţurile de întreţinere a atelierelor de creaţie, plasticienii
obţin tot mai greu un atelier, din motivul că astfel de construcţii specializate nu se mai realizează.
Lipsa unei pieţe de desfacere în republică a dus la migraţia masivă a plasticienilor şi a operelor lor peste
hotare. Astfel, arta profesionistă a scăpat de sub dominaţia ideologică, dar a ajuns sub presiunea
factorului economic. Numărul de lucrări vândute şi câştigurile obţinute de pe urma lor sunt derizorii.
Procesul de liberalizare economică, dispariţia cenzurii ideologice şi a interdicţiilor administrative au
contribuit la diversificarea formelor de asociere a artiştilor plastici.
Contribuţiile indirecte ale sectorului cultural sunt formate în mare măsură din activităţile din turism.
Conform datelor BNS, din cei 10,8 mii de turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova
în anul 2011 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 54,6% au sosit în scopuri
de odihnă, recreere şi agrement, ceea ce constituie 11748 turiști-zile. Numărul participanţilor la turismul
intern în anul 2011 s-a cifrat la 37,8 mii de turişti, cu 6,1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în anul
2010. Dacă am presupune că turiștii externi au beneficiat de cazare măcar o noapte la un preţ de 250 lei,
veniturile instituţiilor de cazare ar constitui pentru anul 2011 – 1 468 500 lei. Dacă acești turiști ar lua
masa în fiecare zi în sumă de 200 lei, venitul restaurantelor ar constitui 2 349 600 lei.
24

25. La moment însă impactul sectorului cultural în economia ţării nu este calculat. În acest sens se impune o
reconceptualizare a datelor statistice în domeniu și o revizuire a modalităţii de calcul a veniturilor din
domeniul cultural. În toată lumea, sectorul industriilor culturale este considerat unul important pentru
economia ţării. Industriile culturale cuprind industriile teatral-concertistice, publicitatea, editarea de
cărţi, ziare și reviste, meșteșugurile populare, designul, arhitectura, new-media. Din cauza paradigmei
învechite sovietice și a intereselor politice de moment, industriile creative în Moldova sunt dispersate și
nu pot fi privite ca sistem, care aduce contribuţie la dezvoltarea economică a ţării.
În același context, exportul19 bunurilor culturale cuprinde o serie întreagă de servicii. Analiza datelor
(anexa 18) demonstrează o creștere a exportului pentru anul 2011 cu 5161,7 mii dolari în raport cu 2010
și cu 17 491,1 mii dolari în comparaţie cu 2009. Crește în special exportul obiectelor de patrimoniu
cultural. Conform datelor provenite de la MNEIM, în anul 2011, au fost prezentate spre expertizare
pentru a fi exportate 10.000 de covoare autohtone moldovenești. Exportul icoanelor și a altor obiecte de
patrimoniu este în continuă creștere.
În concluzie, deși imposibil de calculat la moment, impactul serviciilor culturale și recreative, precum și a
întreprinderilor în domeniu este în creștere atît la nivel de venituri, cît și ca pondere în exporturi. Tendința
de creștere determină ideea că odată cu dezvoltarea industriilor culturale, contribuția sectorului la
formarea PIB va crește și cu aceasta și impactul domeniului asupra creșterii economice a țării.
Pentru activitatea economică a instituţiilor culturale sau artiștilor liber profesioniști au fost detectate
următoarele provocări:
(VIII) Impactul culturii în economia ţării nu poate fi calculat pentru că nu există un sistem de baze de
date, care ar permite sintetizarea datelor
(IX) Industriile culturale în Republica Moldova sunt definite în mod limitativ, neincluzînd serviciile de
publicitate, design, arhitectură, industrii de frumuseţe, televiziunea
(X) Impactul indirect al culturii în turismul intern și extern nu se ia în considerare la analiza
economică a culturii
(XI) Industriile culturale pot și trebuie să fie dezvoltate pentru asigurarea dezvoltării sectorului și a
contribui la creșterea economică a ţării
Probleme cu care se confruntă sectorul în domeniul economic sunt:
(I) Impactul mic al sectorului la constituirea PIB
(II) Subdezvoltarea industriilor creative
(III) Influenţele politice în definirea industriilor creative
Concluzii generale:
În concluzie, întreg sectorul cultural are nevoie de o redimensionare. Sunt necesare intervenţii atît la
nivel de administrare a sectorului, de finanţare, cît și în schimbarea coraportului dintre stat și cultură.
Prin definiţie, sectorul cultural este productiv și eficient numai în cazul în care este liber și nu este
subsumat anumitor interese ideologice. Acest lucru s-a reușit pe parcursul a 21 de ani de independenţă a
ţării. Totodată, mecanismele de administrare a culturii, repartiţia dintre cultură de oraș și cultura în
teritoriu, absenţa unei viziuni sinergice asupra dezvoltării sectorului și ralierea acestuia la standardele
19
Servicii de poştă şi telecomunicaţii, Servicii de difuzare a a programelor, Servicii de emisie prin reţeaua de staţii de
televiziune, Servicii comerciale neincluse în alte categorii, Servicii în domeniul cinematografiei, radioului, televiziunii
şi alte servicii anexe activităţilor recreative, Servicii în domeniul radiodifuziunii şi televiziunii, Alte servicii anexe
activităţilor recreative (servicii în domeniul activităţilor de concertare, teatrale, de opera, balet şi circ, Servicii ale
agenţiilor de informare, Servicii ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi ale altor instituţii social-culturale
25

26. internaţionale pentru beneficiul cetăţenilor și al ţării în ansamblu rămîn a fi o provocare pentru autorităţi.
Drept rezultat al analizei SWOT (anexa 19), au fost identificate cîteva probleme de sistem:
Management:
(I) Mecanismul de finanţare nu generează concurenţa şi nu motivează la dezvoltare
(II) Infrastructura reală greoaie produce multe cheltuieli , infrastructura virtuală este subdezvoltată
(III) Competenţele manageriale ale administratorilor sunt subdezvoltate
(IV) Impactul culturii şi instituţiilor culturale este puţin vizibil în plan educaţional, social şi economic
(V) Sectorul cultural este centralizat, iar mecanismele de monitorizare a instituţiilor la nivel local este
imperfect
Produs cultural:
(I) Nu există o bază de date, registru al instituţiilor culturale publice şi private
(II) Domeniul cultural în ansamblu este privit ca unul care cheltuieşte banii statului şi este incapabil
să producă valori economice
(III) Patrimoniu cultural degradat
(IV) Produse culturale puţin atractive
(V) Marketing cultural neorientat spre grupuri-ţintă
(VI) Piaţă culturală nedezvoltată
26

27. VIZIUNEA STRATEGICĂ ŞI REZULTATE SCONTATE
Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2020 pune accent pe schimbarea paradigmei de dezvoltare a
ţării prin atragerea investiţiilor străine şi locale, dezvoltarea activităţilor de cercetare-inovare şi a
industriilor exportatoare. De asemenea, documentul accentuează că paradigma de dezvoltare poate fi
schimbată promovarea unor "reforme instantanee”. În cadrul celor 7 priorităţi stabilite de Strategia
Naţională 2020 sectorul cultural se aliniază la realizarea următoarelor acţiuni:
(I) Crearea și facilitarea unui climat favorabil pentru artiști și angajaţi ai sectorului cultural
(II) Descentralizarea sectorului cultural și diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea
concurenţei în domeniul cultural
(III) Ameliorarea și dezvoltarea climatului de afaceri în sectorul cultural
(IV) Salvgardarea patrimoniului cultural naţional în toată diversitatea lui
În acest context, Strategia identifică următoarele teme-cheie pentru dezvoltare:
(I) Diversificarea serviciilor instituţiilor culturale statale și private
(II) Salvagrdarea patrimoniului cultural naţional
(III) Elaborarea cadrului pentru dezvoltarea industriilor creative
Membrii unei societăţi sunt cei care împărtăşesc anumite modele culturale. Cultura defineşte gradul de
toleranţă al societăţii (sensibilitatea interculturală), generează proiecţia unui anumit tip de viitor
(planificarea şi investirea în viitor), orientarea spre performanţă (importanţa excelenţei şi a îmbunătăţirii
calităţii vieţii) şi orientarea spre oameni (încurajarea empatiei, a grijii faţă de celălalt). În afară de
impactul economic, sectorul cultural are un impact important social. Prin implementarea Strategiei se
urmărește, pe de o parte, maximizarea impactului culturii asupra capitalului uman al ţării, iar pe de alta,
creșterea ponderii sectorului în dezvoltarea economică a ţării. Pentru realizarea obiectivelor Strategiei,
este nevoie de o reformă calitativă a sectorului, atât pe dimensiunea finanţării, a administrării, a
protejării patrimoniului cultural, cît și la nivel de descentralizare a instituţiilor culturale și creșterea pieţei
de consum cultural.
Modernizarea sectorului cultural presupune reconfigurarea raporturilor dintre Stat și Cultură. În acest
sens, Strategia prevede asigurarea de către stat a creșterii ponderii sectorului liber și a celui nonformal în
totalul activităţilor culturale prin accesul organizaţiilor asociative și a artiștilor liber profesioniști la
finanţare. Pentru dezvoltarea domeniului artelor vizuale și a literaturii vor fi elaborate politici publice
speciale.
În ideea asigurării calităţii educaţiei artistice, vor fi restructurate instituţiile de învăţămînt artistic, prin
specializarea acestora și racordarea la standardele internaţionale, recomandate de UNESCO. Inclusiv, se
prevede reconceptualizarea traseelor de formare profesională, ajustarea curriculumului la necesităţile
pieţei forţei de muncă și îmbunătăţirea calităţii cadrelor didactice.
Pentru profesionalizarea continuă a cadrelor în domeniu vor fi create condiţii pentru formarea lor
continuă. Este important ca fiecare domeniu din sectorul cultural să dispună de Centre de formare
continuă. În acest sens, sectorul cultural are o practică bună care privește bibliotecile. Abolirea distincţiei
dintre rural și urban în abordarea culturii presupune și formarea continuă a lucrătorilor din cultură din
ţară în domeniul managementului, marketingului cultural și a identificării de fonduri suplimentare
(fundraising).
Patrimoniul cultural devine, prin Strategie, o prioritate naţională. Diversitatea patrimoniului cultural
permite dezvoltarea turismului intern și internaţional și poate configura o altă imagine a ţării. Strategia
27