1. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ
1. Inteligenta emotională si măsurarea ei
1.1. Definitia inteligentei emotionale
1.2. Măsurarea inteligentei emotionale
2. Componentele inteligentei emotionale
2.1. Cunoaşterea emoţională proprie şi imaginea sinelui
2.2. Asertivitatea
2.3. Stima de sine
2.4. Toleranta la stres
2.5. Rezolvarea de probleme
2.6. Responsabilitatea socială
2.7. Flexibilitatea
2.8. Controlul impulsurilor
2.9. Optimismul
Obiective: după ce vor studia acest capitol, cursanţii vor fi capabili:
1. să definească inteligenta emoțională si componentele sale
2. să analizeze comportamentul propriu si al elevilor în vederea depistării
indiciilor unei inteligente emotionale scăzute sau crescute
3. să aplice în consiliere si educatie principiile inteligentei emotionale
Bibliografie recomandată:
1. Elias, Maurice; Tobias, Steven; Friedlander, Brian, 2002, Inteligenta emotională
în educatia copiiilor, Curtea Veche, Bucuresti.
2. Fodor, Iulia, 2009, Inteligenta emotională si stilurile de conducere, Lumen, Iasi.
3. Goleman, Daniel, 2001, Inteligenta emotională, ed. Curtea Veche, Bucuresti.
4. Goleman, Daniel; Boyatzis, Richard, 2007, Inteligenta emotională în leadership,
1
Curtea Veche, Bucuresti.
5. Roco, Mihaela, 2004, Creativitate si inteligenta emotională, Polirom, Bucuresti.
6. Stefaroi, Petru, 2009, Teoria fericirii în asistenta socială, Lumen, Iasi.
7. Stein, Steven; Book, Howard, 2007, EQ. Forta inteligentei emotionale, Polirom,
Bucuresti.
8. Torrabadella, Paz, 2009, Inteligenta emotională la locul de muncă, ALL,
Bucuresti.
9. Wood, Robert; Tolley, Harry, 2004, Inteligenta emotională prin teste, Meteor,
Bucuresti.

2. PREZENTARE GENERALĂ
Inteligenta emotională cuprinde ca elemente esențiale: întelegerea mai bună a
propriilor emotii, gestionarea eficientă a emotiilor si cresterea calitătii vietii, întelegerea mai
bună a celor din jur si un confort ridicat în relatiile interumane, precum si crearea de relatii
mai bune la toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitătii, odată cu îmbunătătirea
imaginii personale. Conform cercetarilor statistice, competenta emotionala este de doua ori
mai importanta decat abilitatile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligentei emotionale
reprezinta intelegerea si gestionarea emotiilor pentru a crea relatii armonioase cu cei din jur.
În scoală inteligenta emotională ridicată este cheia consilierii de succes. Printre beneficiile
cresterii gradului de inteligentă emotională se numără: performantele crescute, motivatia
îmbunătătită, inovatia sporită, cresterea încrederii în sine, managementul eficient si confortul
în munca de echipă.
1. INTELIGENTA EMOTIONALĂ SI MĂSURAREA EI
Primul capitol, inteligenta emotională si măsurarea ei, abordează originile conceptului
de inteligentă emotională si explică diferentele dintre tipurile de inteligentă. Pentru
consilierea eficientă sunt necesare o serie de abilităti care apartin de inteligenta emotională, si
anume: observarea emotiilor, capacitatea de a simti emotiile si empatia, capacitatea de a
sesiza ce anume transmit emotiile si urmărirea evolutiei emotiilor. Modalitatea de măsurare a
inteligentei emotionale este prin intermediul scalelor EQ. Sunt trasate paralele între scalele
IQ si EQ, pentru a răspunde la întrebarea de ce unele persoane cu IQ crescut au performante
scăzute si din ce motiv există persoane slab pregătite cu performante ridicate.
1.1. DEFINITIA INTELIGENTEI EMOTIONALE
2
1.1. Definitia inteligentei emotionale
Inteligenţa emoţională se referă la mai buna înţelegere a emoţiilor, gestionarea
eficientă a propriilor emoţii, înţelegerea celor din jur şi îmbunătăţirea imaginii personale.
Emotiile sunt o sursa utila de informatie care ne ajuta sa ne descurcam in mediul social.
Inteligenta emotionala include 4 tipuri de abilitati: perceperea emotiilor, utilizarea emotiilor,
intelegerea emotiilor si gestionarea emotiilor.

3. 1.1. 1. Elementele componente ale inteligentei emotionale
Conform lui Goleman se evidenţiază 4 componente ale Inteligenţei Emoţionale:
1. Autocunoaşterea
Autocunoaşterea Emoţională
Autocunoaşterea Realistă şi Corectă
Încrederea în sine
2. Autocontrolul
Autocontrol emoţional
Transparenţa & menţinerea integrităţii
Adaptabilitate & adaptabilitate la schimbare
Orientarea spre rezultate
Iniţiativa
Optimism & perseverenţă
3. Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup)
Empatie (simţirea sentimentelor şi perspectivei celorlalti, interes real faţă de grijile celorlalti)
“Awareness” la nivelul organizaţiei
Orientarea spre sarcină
4. Managementul relaţiilor interpersonale
Dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora, coaching
Leadership inspiraţional
Catalist al schimbării (iniţierea şi managementul schimbării)
Influenţa (un rol important îl joacă persuasiunea)
Managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea disputelor)
Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor grupului)
Primele două componente sunt privite ca şi componente personale ale Inteligenţei
Emoţionale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca şi componente sociale ale Inteligenţei
Emoţionale.
3
1.1.2. Istoricul inteligentei emotionale
Termenul „inteligenţă emoţională” a fost folosit pentru prima dată într-un articol din
anul 1990 de către psihologii, Peter Salovey şi John Mayer.
1.1.3. Beneficiile inteligentei emotionale
1. Performante marite

4. 1.2. MĂSURAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE
4
2. Motivatie imbunatatita
3. Inovatie sporita
4. Incredere
5. Leadership si management eficient
6. Munca in echipa excelenta
1.1.4. Tipuri de inteligentă
În 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de ”Inteligenţe Multiple”. Cele 7
tipuri de inteligenţe ale lui Gardner sunt:
1. Inteligenţa Matematică–Logică
2. Inteligenţa Interpersonală
3. Inteligenţa Spaţială
4. Inteligenţa Ritmic–Muzicală
5. Inteligenţa Intrapersonală
6. Inteligenţa Kinestetică
7. Inteligenţa Lingvistic–Verbală
1.2.1. Legătura dintre IQ si EQ
IQ măsoară baza informaţională individuală a unei persoane – memorie, vocabular,
coordonare vizuală şi motorie. EQ se referă la domeniul intrapersonal, domeniul
interpersonal, domeniul adaptibilităţii, domeniul controlării stresului şi domeniul stării
generale, fiecare cu componentele sale, după cum urmează:
1. domeniul intrapersonal (capacitatea de auto-cunoaştere şi auto-control): conştiinţa
emoţională de sine (capacitatea persoanei de a recunoaşte cum se simte într-un anume fel, şi
impactul comportamentului său asupra altor persoane), caracterul asertiv (asertivitatea),
independenţa (capacitatea de auto-control şi autodirecţionare), respectul de sine (cunoaşterea
punctelor forte şi a celor vulnerabile, stima de sine), împlinirea de sine (recunoaşterea
propriului potenţial).
2. domeniul interpersonal (capacitatea de a interacţiona şi colabora cu alte persoane):
empatia, responsabilitatea socială, relaţiile interpersonale (aptitudinea de a construi şi
menţine relaţii).

5. 3. domeniul adaptibilităţii: testarea realităţii (capacitatea persoanei de a vedea
lucrurile aşa cum sunt şi nu cum şi-ar dori să fie), flexibilitatea (adaptarea sentimentelor,
gândurilor şi acţiunilor pe măsura schimbării condiţiilor, soluţionarea problemelor).
4. domeniul controlării stress-ului: toleranţa la stress, controlul impulsurilor.
5. domeniul stării generale: optimismul, fericirea.
2. COMPONENTELE INTELIGENTEI EMOTIONALE
5
1.2.2. Scala BarrOn
Inventarul emoţional BarrOn este unul din cele mai cunoscute instrumente de măsură
a inteligenţei emoţionale la ora actuală. Se aplică persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Timp de
administrare: 30 minute, de tip auto-evaluare.
Inventarul emoţional BarrOn constă din 133 de itemi care evaluează:
1. cunoaşterea emoţională proprie
2. asertivitatea
3. stima de sine
4. auto-actualizarea
5. empatia
6. relaţiile interpersonale
7. responsabilitatea socială
8. rezolvarea de probleme
9. flexibilitatea
10. testarea realităţii
11. toleranţa la stress
12. controlul impulsurilor
13. optimismul
14. fericirea
Sunt anumite bariere in calea controlului eficient al emotiilor. Scopul inteligentei
emotionale este intelegerea emotiilor si sa invatarea modului in care acestea pot fi gestionate.
Sunt 3 zone care trebuie intelese si administrate: propria persoana, persoanele din jur si
barierele care ar putea sa stea in calea acestei întelegeri. Toate cele 3 aspecte se leaga intre
ele, dar se diferentiaza doua zone particulare: managementul stresului si managementul

6. furiei. Ca si ascultarea si empatia, asertivitatea este o aptitudine care poate fi dezvoltata.
Conform unui studiu Bloom and Associates condus de Universitatea din Missouri s-a
constatat ca 85% din participanti au experimentat schimbari favorabile in vietile lor ca
rezultat al implicarii intr-un program de dezvoltare a asertivitatii.
2.1. CUNOASTEREA EMOTIONALĂ PROPRIE SI IMAGINEA
SINELUI
2.1.1. Estimarea gradului de constientizare a inteligentei emotionale
Estimarea gradului de conştientizare al inteligenţei emoţionale reprezintă totalitatea
evaluărilor, interpretărilor, impresiilor legate de propria persoană, de cei din jur şi de diverse
situaţii. Aceste estimări sunt în mare măsură determinate de mediul familial, experienţele
anterioare, sistemele de convingeri şi valori şi iau forma unui dialog interior. Estimarea
gradului de conştientizare al inteligenţei emoţionale ajută la înţelegerea modului în care
dialogul interior influenţează sentimentele, acţiunile şi reacţiile, acestea putând fi schimbate
în funcţie de diverse situaţii.
6
2.1.2. Senzatiile si emotiile
Prin simturi se primesc informatii despre situatiile, evenimentele si persoanele din jur.
Este important, sa se faca diferenta intre informatiile senzoriale si estimari. Destul de des
perceptiile sunt filtrate si transformate de estimarile noastre. Cu cat creste gradul de
constientizare cu atat mai mare este abilitatea de a lua in considerare procesul de filtrare si se
poate face distinctia intre senzorial si estimare. Fiind capabil sa-ti acordezi simturile, poti
monitoriza, clarifica si schimba estimarile de cate ori este necesar. Persoanele cu o inteligenta
emotionala dezvoltata au capacitatea de a intelege la nivel emotional perspective diferite
asupra unei singure situatii, capacitatea importanta in rezolvarea flexibila de probleme.
2.1.3. Imaginea de sine
Imaginea de sine a unei persoane este imaginea mentala pe care o are despre ea,
imagine care in general este destul de rezistenta la schimbare, continand elemente care sunt
disponibile observarii de catre ceilalti, dar si elemente care au fost invatate de persoana prin
experientele sale directe sau prin internalizarea judecatilor de valoare emise de altii. Imaginea
proasta despre sine este in general rezultatul acumularii de catre persoana a criticilor care i-au

7. fost adresate in copilarie si care duc la lezarea propriei imagini si a felului in care se percepe.
Un aspect particular este imaginea de sine a celor care sunt in postura de victima.
2.2. ASERTIVITATEA
2.3. STIMA DE SINE
7
2.2.1. Definitia asertivitătii
Ca si ascultarea si empatia, asertivitatea este o aptitudine care poate fi dezvoltata.
Asertivitatea iti sustine drepturile, iti protejaza spatiul personal si iti exprima punctul de
vedere, nevoile si sentimentele intr-un mod potrivit din punct de vedere social, onest si direct.
2.2.2. Afirmarea eficientă de sine
Persoanele asertive isi indeplinesc nevoile proprii fara a afecta nevoile celorlalti.
Persoanele asertive cauta sa-si imbunatateasca relatiile cu celelalte persoane, sa mentina
respectul reciproc si sa-si apere atat interesele lor cat si cele ale celor din jur.
Comportamentul asertiv duce la multumire, control si stima de sine.
Exprimarea directa nu inseamna sa se spuna primul lucru care trece prin minte ci
reprezinta o exprimare increzatoare si controlata, la timpul potrivit si corespunzator situatiei.
Asertivitatea nu este o modalitate de manipulare sau de inducere in eroare a celorlaltii cu
scopul de a obtine ceea ce ne dorim. Ea nu suprima drepturile sau demnitatea altei persoane.
2.3.1. Definitia stimei de sine
Stima de sine este un termen utilizat pentru evaluarea globala a persoanei privitor la
propria sa valoare. Stima de sine cuprinde credinte (de tipul sunt sau nu sunt competent) si
emotii (de genul triumf, disperare, mandrie, rusine). Stima de sine se poate aplica la o
anumita situatie particulara (de exemplu referitor la profesie) sau are extindere globala (sunt
o persoana buna, sau nu sunt bun de nimic). Stima de sine este o caracteristica personala
stabila, cu mici variatii in decursul timpului.
2.3.2. Stima de sine explicită si implicită
Stima de sine implicita se refera la inclinatia persoanei de a se auto-evalua in maniera
spontana, automata sau inconstienta. Stima de sine explicita este evaluarea constienta dupa

8. auto-reflectie. Atat stima de sine implicita, cat si stima de sine explicita sunt elemente ale
conceptului global de stima de sine. Stima de sine implicita a fost definita ca „efectul
identificat introspectiv al atitutdinii fata de sine in relatie cu obiecte si disociat de obiecte”.
Un aspect important este acela ca experienta de socializare a persoanei va afecta nivelul
stimei sale de sine implicite.
2.4. TOLERANTA LA STRES
8
2.3.3. Formarea stimei de sine
Stima de sine se formeaza pe baza mai multor factori: relatia dintre persoana si
familia sa, prietenii apropiati, colegii de serviciu, grupul religios/politic din care face parte.
Aceasta deoarece oamenii au tendinta sa se compare cu ceilalti. Stima de sine negativa este
un factor de risc pentru tulburarile de comportament alimentar cum sunt bulimia si anorexia.
2.3.4. Cresterea stimei de sine
Cresterea stimei de sine este prima interventie in consilierea scolara si vocationala.
Tehnicile de crestere a stimei de sine sunt generic cunoscute sub numele de intarirea eului,
acestea fiind de domeniu integrativ, si putandu-se realiza prin mijloace cognitiv-comportamentale,
de tip gestalt, in cadrul programarii neurolingvistice sau prin tehnici de
hipnoterapie.
2.4.1. Definitia stresului
Stresul psihologic se refera la incapacitatea unei persoane de a raspunde adecvat la
amenintarile emotionale sau fizice, reale sau imaginare. Semnele stresului sunt cognitive,
emotionale, fizice sau comportamentale, incluzand: gandirea defectuoasa, o privire de
ansamblu negative, griji excesive, instabilitate dispozitionala, iritabilitate, agitatie,
incapacitatea de a se relaxa, sentimentul singuratatii, izolare, depresie, dureri somatice, diaree
sau constipatie, ameteli, greturi, dureri toracice, palpitatii, mancatul in exces sau pierderea
apetitului, neglijarea responsabilitatilor, cresterea consumului de alcool, nicotina sau droguri.
2.4.2. Frustrarea si toleranta la stres
Toleranţa la stress include un repertoriu de răspunsuri adecvate la situaţii stressante.
Oamenii cu toleranţă bună la stress tind să facă faţă crizelor şi problemelor în loc să cedeze

9. sentimentelor de neajutorare şi deznădejde. Anxietatea care apare atunci când toleranţa la
stress nu funcţionează în mod adecvat are un efect supărător asupra performanţelor generale
pentru că duce la slăbirea puterii de concentrare, crează dificultăţi în luarea deciziilor şi duce
la probleme de ordin somatic, cum sunt tulburările de somn.
2.5. REZOLVAREA DE PROBLEME
9
2.4.3. Managementul stresului
Managementul stresului se refera la ameliorarea stresului si in special a stresului
cronic, cu scopul imbuntatatirii functionarii zilnice. Managementul stresului a fost dezvoltat
pornind de la premiza ca stresul nu este un raspuns direct la agentul stresor, ci mai degraba la
resursele si abilitatile persoanei de a media raspunsul la agentul stresor. Este necesar sa
identificam inainte de toate care sunt factorii centrali in controlul stresului pentru persoana
respectiva. Stresul poate fi redus schimband perceptia persoanei asupra agentului stresor.
Tehnicile de management al stresului difera functie de paradigma teoretica, dar in
general includ:
- trainingul autogen
- terapia cognitiva
- rezolutia conflictului
- exercitiul fizic
- meditatia
- gasirea unui hobby
- expresia artistica
- tehnici de respiratie
- tehnici de relaxare
- managementul timpului
- ascultarea muzicii
2.5.1. Neajutorarea învătată
Neajutorarea învăţată este situaţia în care o persoană a învăţat să se comporte
neajutorat, chair dacă are posibilitatea de a se ajuta pe sine pentru a evita circumstanţele
neplăcute sau dăunătoare la care a fost supusă. Respectiv persoana are impresia că nu poate
controla rezultatul unei situaţii. Neajutorarea învăţată este de asemenea o problemă

10. motivaţională: persoana care nu a reuşit în trecut să îndeplinească o sarcină ajunge la
concluzia eronată că nu îşi poate îmbunătăţi performanţele. Neajutorarea învăţată poate fi
folosită ca şi scuză.
2.6. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ
10
2.5.2. Rezolvarea eficientă de probleme
Rezolvarea de probleme este un proces mental si parte a procesului mai larg al
problemei, care include gasirea problemei si modelarea problemei. Considerata una din cele
mai complexe functii intelectuale, rezolvarea de probleme este definita ca si proces cognitiv
de ordin inalt care necesita modularea si controlul mai multor abilitati.
Problemele care par de nerezolvat au in general mai multe caracteristici comune:
- lipsa de transparenta sau de claritate a situatiei
- scopurile multiple
- complexitatea
- constrangerile temporale si lipsa de predictibilitate dinamica
Rezolvarea problemelor dificile necesita despartirea pe componente a acestor
caracteristici.
2.6.1. Definitia responsabilitătii sociale
Responsabilitatea sociala este o ideologie sau teorie conform careia o organizatie sau
persoana are obligatia de a actiona in beneficiul societatii. Responsabilitatea sociala poate fi
pasiva, de genul evitarii angajarii in acte negative sau daunatoare, sau activa, de tipul
activitatilor realizate in beneficiul social.
2.6.2. Responsabilitatea socială si stima de sine
Cu cat stima de sine a persoanei este mai crescuta, cu atat cresc sansele ca ea sa se
implice in mod direct in acte care denota responsabilitate sociala.
Persoanele cu stima de sine scazuta sunt prinse de obicei in doua tipuri de capcane:
- confuzia responsabilitatii sociale cu asumarea responsabilitatii in orice situatie, si in mod
special in situatii care in mod normal nu ar trebui sa fie responsabilitatea persoanei in cauza.
De obicei in aceste situatii avem de-a face cu fenomenul victimizarii.
- neimplicare completa in viata sociala, ca urmare a neajutorarii invatate.

11. 2.7. FLEXIBILITATEA
2.8. CONTROLUL IMPULSURILOR
11
2.7.1. Definitia flexibilitătii
Flexibilitatea este o trasatura de personalitate, reflectand gradul in care persoana poate
gestiona schimbarea in diverse circumstante si in care se poate gandi la probleme intr-un mod
nou si creativ.
2.7.2. Flexibilitatea si reactia la schimbare
Reactia la schimbare este cu atat mai buna cu cat flexibilitatea persoanei este mai
crescuta. Persoanele putin flexibile au dificultati de gestionare a schimbarilor, putand apare
reactii diverse la stres si in mod frecvent reactii anxioase. Flexibilitatea implica de asemenea
capacitatea de gandire pozitiva si un management eficient al stresului si timpului. Rigiditatea
este in multe situatii o forma de aparare psihologica, ca urmare a faptului ca schimbarea
esteperceputa ca un potential pericol.
Multă vreme emoţiile au fost privite ca fiind pasiuni care apar şi dispar, mai mult sau
mai puţin incontrolabil (Solomon, 1976). Totuşi se pare că ne putem controla emoţiile, printr-o
gamă largă de strategii de influenţare a lor (Gross, 1998).
Strategiile de reglare emoţională specifică pot fi diferenţiate pe parcursul desfăşurării
răspunsului emoţional. Emoţiile încep cu evaluarea indiciilor emoţionale, care declanşează o
serie de tendinţe de răspuns coordonate care implică sisteme experienţiale, comportamentale
şi fiziologice. Odată ce apar aceste tendinţe de răspuns, ele pot fi modulate. Strategiile de
reglare emoţională sunt diferite, funcţie de locul în care au un impact primar asupra
proceselor generatoare de emoţii.
Strategiile de reglare a emoţiilor centrate pe antecedente cuprind:
- selecţia situaţiei
- modificarea situaţiei
- deturnarea atenţiei
- modificarea cognitivă

12. Reevaluarea cognitivă este utilă în reducerea componentelor experienţiale şi
comportamentale ale emoţiilor negative, în timp ce suprimarea expresivă modifică aspectele
comportamentale, reducând astfel expresia comportamentală a emoţiilor negative.
2.9. OPTIMISMUL
12
2.8.2. Managementul furiei
Managementul furiei se refera la un sistem de tehnici psihoterapeutice si exercitii prin
care o persoana cu furie excesiva sau incontrolabila isi poate controla sau reduce factorii
declansatori si efectele unei stari emotionale de tip furie.
Metodele de management a furiei se centreaza pe echilibrul dintre controlul emotional
si permiterea exprimarii libere a emotiilor intr-un mod sanatos. Aceste metode includ:
- metode directe, care implica modificari comportamentale si invatarea asertivitatii
- identificarea cauzelor furiei
- centrarea pe scopul discutiei
- examinarea propriei persoane si a propriului comportament
- ascultarea celeilalte persoane
2.9.1. Gândirea de tip catastrofic
Gandirea de tip catastrofic face parte din triada cognitiva descrisa de Beck si implica:
- ganduri negative despre sine, de exemplu convingerea persoanei ca nu are valoare
- ganduri negative privitoare la mediu, de exemplu convingerea ca lumea este nedreapta
- ganduri negative privitoare la viitor, de exemplu ideea ca viitorul este lipsit de speranta
2.9.2. Gândirea pozitivă
Stilul explicativ al persoanelor cu gandire de tip catastrofic este foarte diferit
comparativ cu al persoanelor care au o gandire de tip pozitiv. Optimismul si pesimismul
provin din modul in care oamenii isi explica diverse evenimente.
Exista trei dimensiuni tipice ale explicatiilor evenimentelor, si anume:
- stabil versus instabil
- intern versus extern
- global versus specific

13. Justificarile optimiste ale experientelor negative sunt atribuite factorilor externi, cu
tendinta de a nu aparea reagulat (instabil) si cu limitare la anumite domenii (specific).
Experientele pozitive pe de alta parte sunt etichetate de oameni ca interne, stabile si globale.
Persoanele pesimiste sau cu gandire de tip catastrofic au tendinta de a atribui intamplarile
negative unor factori interni, de a le considera cvasi-permanente si cu reflectare globala.
Stilul explicativ este evaluat fie cu ajutorul testului de orientare in viata, fie prin
REZUMATUL CAPITOLULUI
CONCEPTE CHEIE
13
aplicarea chestionarului stilului atributiv.
Cea mai mare parte din abilitatile care duc la performante sunt competente
emotionale. Se poate trage concluzia ca aceste competente emotionale sunt de doua ori mai
importante ca abilitatile tehnice sau intelectuale, astfel că inteligenta emotionala este o
competenta cruciala în consilierea scoalară. Capitolul cuprinde explicatii teoretice si aplicatii
practice integrative pentru cresterea competentei emotionale si modificarea modelului de
interactiune cu ceilalti.
1. inteligenta emotională
2. asertivitate
3. stima de sine
4. managementul stresului
5. managementul furiei
6. flexibilitate
7. gandire pozitiva
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Elias, Maurice; Tobias, Steven; Friedlander, Brian, 2002, Inteligenta emotională în
educatia copiiilor, Curtea Veche, Bucuresti.
2. Emmerling, Robert; Shanval, Vinod; Mandal, Manas, 2008, Emotional intelligence.
Theoretical and cultural perspectives, Nova Science Publishers, London.

14. 3. Fodor, Iulia, 2009, Inteligenta emotională si stilurile de conducere, Lumen, Iasi.
4. Goleman, Daniel, 2001, Inteligenta emotională, ed. Curtea Veche, Bucuresti.
5. Goleman, Daniel; Boyatzis, Richard, 2007, Inteligenta emotională în leadership,
14
Curtea Veche, Bucuresti.
6. Goleman, Daniel, 2000, Working with emotional intelligence, Bantam Books, New
York.
7. Matthews, Gerald; Zeidner, Moshe; Roberts, Richard, 2005, Emotional intelligence.
Science and myth, Massachussets Institute of Technology.
8. Roco, Mihaela, 2004, Creativitate si inteligenta emotională, Polirom, Bucuresti.
9. Salovey, Peter; Brackett, Marc; Mayer, John, 2007, Emotional intelligence, Dude
publishing, New York.
10. Segall, Jeane, 1997, Raising your emotional intelligence, Holt, New York.
11. Stefaroi, Petru, 2009, Teoria fericirii în asistenta socială, Lumen, Iasi.
12. Stein, Steven; Book, Howard, 2007, EQ. Forta inteligentei emotionale, Polirom,
Bucuresti.
13. Torrabadella, Paz, 2009, Inteligenta emotională la locul de muncă, ALL, Bucuresti.
14. Wharam, Jane, 2009, Emotional intelligence. Journey to the center of yourself, O
Books, London.
15. Wood, Robert; Tolley, Harry, 2004, Inteligenta emotională prin teste, Meteor,
Bucuresti.
ALTE RESURSE UTILE
1. Hawkins, Peter J, Catharsis in counselling psychology, disponibil la
http://www.europeanschoolofpsychotherapy.com/ESIP/Downloads_files/CATHAR
SIS.pdf accesat la 20.09.2010