2. 2
1. PROBLEMA ECONOMICA
1.1 Activitatea economica
Preocuparea fundamentala a stiintei economice este de a satisface nevoile umane, cu
ajutorul productiei, folosind resursele disponibile. Aceasta exprimare simpla contine numeroase
implicatii importante. Trebuie sa recunoastem ca nevoile indivizilor si ale comunitatilor sunt
variate si probabil nelimitate, in timp ce resursele sunt finite si de asemenea cunostintele legate
de modul de utilizare a resurselor disponibile este limitat.
Stiinta economica nu poate pretinde sa rezolve principalul dezechilibru al productiei si
cererii dar poate oferi un set de concepte, metode tehnice si analitice care pot clarifica probleme
si pot aduce lumina in numeroase chestiuni care preocupa lumea moderna. Luand in considerare
limitarea resurselor, putem clarifica deciziile fundamentale care trebuie luate in legatura cu
ceeace ar trebui produs, in ce cantitate si in beneficiul cui trebuie angajate prioritatile de
productie. In perfectionarea abilitatilor unui economist, rolul computerului este primordial.
Acesta inlatura truda, erorile si temerile, care in trecut au reprezentat bariere in relatiile care pot
fi exprimate in limbaj matematic. Acum avem posibilitetea obtinerii unor modele si simulari care
sunt foarte apropiate de realitatea pe care cautam sa o intelegem. Calculul a devenit simplu, exact
si rapid, mai important ca niciodata deoarece trebuie sa obtinem o intelegere clara a conceptelor
si relatiilor pe care dorim sa le examinam. Revenind la afirmatia initiala, este necesar sa definim
mai exact principalii termeni pe care ii contine.
Dorintele
Unii cercetatori prefera sa le numeasca nevoi. Noi vom folosi termenul de „dorinte“
deoarece noi vrem sa subliniem ideea ca dorinta economica nu implica o nevoie biologica. O
dorinta exista daca oamenii sunt dispusi sa sacrifice o parte din resursele lor pentru a o satisface.
Nu este nevoie ca aceasta sa fie necesara pentru existenta lor, nici chiar utila. Poate fi chiar
periculoasa sau daunatoare. Economistul, ca atare, nu considera dorintele ca avand la baza
judecati morale sau medicale si nici nu incearca sa le clasifice in ordinea valorii. Daca oamenii
sunt dispusi sa renunte la unele din resursele lor pentru a obtine tabac sau heroina, atunci toate
acestea sunt dorinte care pot fi masurate si analizate.
Noi, in orice caz, clasificam dorintele si marfurile si serviciile produse pentru satisfacerea
acestora, in mai multe moduri. Un mod foarte util este de a face distinctie intre:
3. 3
1. Dorinte personale, abordate prin prisma satisfacerii dorintelor individoale sau ale unei
familii, pentru bunuri, cum ar fi automobile personale, jocuri pe calculator, vacante in
strainatate sau locuinte;
2. Dorinte ale comunitatii, reprezante de satisfacerea cerintelor comunitatii privind ridicarea
nivelului de trai, prin actiuni profitabile cum ar fi: salubritate publica, pavarea drumurilor,
iluminatul strazilor, protectia impotriva incendiilor si prvenirea criminalitatii si a bolilor
contagioase si asa mai departe.
Bunurile si serviciile produse pentru a satisface nevoi personale pot fi numite bunuri
private. Cele care sunt produse pentru satisfacerea dorintelor comunitatii pot fi numite bunuri
publice. Este nevoie de atentie pentru a identifica bunurile publice. De exemplu, unele bunuri sau
servicii, cum ar fi centrele sportive si cursurile municipale de golf, puse la dispozitie de catre
autoritatile locale in folosul public nu sunt cu adevarat bunuri publice. Acestea sunt disponibile
pentru indivizi, pentru a le folosi daca doresc. Cei care nu o fac, nu obtin nici un beneficiu din
aceste bunuri. Un exemplu de bun public veritabil il poate reprezenta un sistem de canalizare
care ajuta la prevenirea izbucnirii unor boli infectioase. Intreaga comunitate beneficiaza de
eradicarea si controlul bolilor cum ar fi holera si difteria.
Resursele
Principala resursa necesara pentru ca productia sa aiba loc, va ramane intotdeauna efortul
uman, atat fizic cat si mental. In plus, oamenii au invatat sa foloseasca multe din resursele
naturii, cum ar fi metalele, forta apei curgatoare, fertilitatea pamantului si altele. Ei au invatat de
asemenea sa realizeze unelte, dintre care unele, cum ar fi roata, motorul cu aburi, motorul
electric si computerul, care avusesera consecinte revolutionare pentru modul de viata al
oamenilor. Aceste resurse -cunoscute ca si factori de productie- constand in munca, pamant si
capital, sunt analizate mai atent mai tarziu.
Productia
Definitia economica generala a productiei include orice parte a activitatii totale sau lant
de activitati intercorelate implicate in satisfacerea dorintelor personale sau ale comunitatii.
Aceasta, asadar, include nu numai fabricare marfurilor -cum ar fi televizoarele-sau furnizarea de
servicii -cum ar fi coafura sau antrenamentul sportivilor- ci si acele activitati necesare sa
identifice dorinte si sa asigure ca bunurile si serviciile create ajung intr-adevar la oamenii care le
doresc. Productia, in acest sens larg include marketingul si finantele, cercetarea si exploatarea,
distributia marfurilor si munca organizatiilor cum ar fi Politia si autoritatile licentiare care
regleaza si mentin ordinea si astfel fac alte activitati zilnice posibile. Observati ca productia
implica transformarea resurselor naturale primare si energia umana intr-un obiect fizic sau
activitate care satisface dorintele individuale sau ale comunitatii.
Aproape toate formele de productie presupun folosirea de resurse si depunerea de efort
uman. Orice avantaj, satisfactie a unei dorinte care este realizata fara acest efort poarta
denumirea de bun liber. Ploaia care cade peste o gradina reprezinta un bun liber in acest sens
dar apa de ploaie colectata intr-un rezervor si pompata prin conducte foloseste resurse si nu mai
este gratuita dar este un bun economic normal. In mod similar, aerul pe care-l respiram intr-o
plimbare la tara este bun liber dar aerul pompat intr-o mina sau aerul din cabina aflata sub
presiune a unui avion presupune resurse si este un bun economic.
Ca si economisti, trebuie sa avem grija sa nu cream impresia ca activitatea productiva
este intr-un fel superioara oricarei alte activitati. Economistul poate indica daca anumite forme
4. 4
de productie sunt capabile de a atinge anumite obiective stabilite. El poate calcula implicatiile
folosirii resurselor intr-un anumit mod mai bine decat in altul. Acest lucru trebuie lasat la
latitudinea institutiilor comunitatii, in cadrul carora, bineinteles, economistul joaca propriul sau
rol, de a decide care sunt obiectivele si ce alegeri trebuie facute. Este esentiala o decizie politica,
de exmplu, resursele sunt folosite fie pentru asigurarea apararii impotriva tarilor ostile, fie pentru
furnizarea de manuale sau computere elevilor.
Alegere si raritate
Productia ofera o varietate de posibilitati. Daca aveti o seara libera, o puteti petrece
mergand la cinema cu un prieten, jucand badminton, vizionand un program la televizor sau sa
studiati stiintele economice. Trebuie sa alegeti intre aceste posibilitati concurente deoarece nu
puteti sa le realizati pe toate in acelasi timp. In mod similar daca exista o parcela de pamant
libera, in centrul orasului, autoritatile locale o pot folosi penrtu o parcare, o cladire cu birouri, o
fabrica, o scoala, un bloc cu apartamente sau pentru un alt scop. Altii s-ar putea sa doreasca
lasarea libera a terenului ca spatiu penrtu flori salbatice. Ceea ce este sigur este faptul ca terenul
nu poate fi folosit pentru toate aceste scopuri impreuna, in acelasi timp. Toate tipurile de resurse
sunt rare in in relatie cu dorintele care par sa fie de nesatisfacut deoarece, atunci cand orice
resurse sunt folosite pentru actvitatea A, ele sunt refuzate de activitatiile B, C, D si asa mai
departe. Daca resursele urmeaza sa fie folosite in totalitate atunci trebuie facute alegeri. Stiintele
economice sunt in mod constant implicate in identificarea si masurarea alegerilor, in utilizarea
cat mai eficienta a resurselor.
Posibilitatile de productie
Productia presupune contributia factorilor de productie. In orice comunitate o oferta data
de factori de productie trebuie sa fie folosita pentru a furniza bunuri si servicii cerute de
comunitate. Am recunoscut deja ca factorii folositi pentru a produce A nu pot, in acelasi timp sa
fie folositi pentru a produce B. Trebuie realizate alegeri.
Aceasta idee poate fi ilustrata mai departe daca simplificam problema si gandim in
termenii produselor concurente sau numai a grupelor de produse. Tabelul care urmeaza arata
productia posibila de combinatii variate de hrana si bunuri de folosinta indelungata ale unei
comunitati, cu ajutorul nivelului existent al dezvoltarii tehnice.
Hrana Bunuri de folosinta indelungata
1000 0
800 500
600 950
400 1180
200 1275
0 1320
Acest tabel reprezinta baza pentru curba posibilitatilor de productie din figura 1.1.
Aceast curba reprezinta limita de productie a comunitatii care poate produce orice combinatie de
hrana si bunuri de folosinta indelungata sau din interiorul ei.
hrana
5. 5
A
10
8 D
6
4 C
2
B
O
2 4 6 8 10 12 14 bunuri
Fig. 1.1. Curba posibilitatilor de productie
Daca ea produce in cadrul curbei –sa presupunem combinatia C (400 milioane unitati de
hrana si 800 milioane unitati de bunuri de folosinta)- comunitatea nu va folosi toate resursele de
care dispune. Vor exista someri. Pe de alta parte, ea nu poate realiza combinatia D (800 milioane
unitati atat de hrana cat si de bunuri de folosinta indelungata) pentru ca aceasta se afla in afara
curbei si deci in afara capacitatilor de productie ale comunitatii, la nivelul actual al stocului de
resurse si cu tehnologia actuala pe care o detine. Daca comunitatea doreste sa realizeze o
combinatie aflata in afara curbei, ea trebuie sa castige mai multi factori si/sau sa-si dezvolte
abilitatile si modalitatile de combinare a factorilor pentru a produce un volum mai mare de
productie.
Observati forma curbei si schimbarile pe care le descrie. Cand productia de hrana scade
de la 1000mil. unitati la 800mil., pierderea de 200mil. unitati este inlocuita de 500mil. unitati
durabile. Oricum in momentul in care 200mil. unitati de hrana sunt sacrificate, castigul de bunuri
de folosinta indelungata este numai de 450mil. unitati. Privind intr-un mod diferit si incepind de
la nivelul (0), nivelul productiei de hrana, fiecare 200mil. unitati de hrana castigate costa in mod
progresiv mai multe unitati durabile.
Implicatia aceasta demonstreaza ca este posibil sa fie transferati factori de la o forma de
productie la alta dar nu cu rezultate egale. Forma curbei sugereaza ca primele resurse care trebuie
transferate de la hrana la bunuri de folosinta indelungata, spre exmplu, sunt cele mai putin
corespunzatoare pentru hrana si mai corespunzatoare pentru productia de bunuri de folosinta
indelungata. Oricum, cu cat se transfera mai mult, reversul devine mai posibil. Costurile de
transfer cresc. Putem spune, de fapt, ca principala presupunere referitoare la aceasta curba este
aceea a cresterii costului de oportinitate. Termenul de „cost de oportunitate“ este explicat in
sectiunea urmatoare. Exista cateva intrebari cu privire la curba posibilitatilor de productie in
sectiunea 1 a intrebarilor de pe computer, iar jocurile (de pe computer) WELLAND si USSR
sunt pe tema alegerii intre revendicari concurente pentru resurse rare.
Cost
Cand o alegere e facuta si resursele sunt angajate pentru o activitate anume, atunci, dupa
cum am observat, activitatea are un cost. Acesta are doua forme, cost absolut si cost de
oportunitate
Costul absolut
Putem masura costul absolut prin cantitatea de resurse folosite. De exemplu, puteti spune
ca ati petrecut 2 ore din timpul dvs. jucand badminton. In mod similar, autoritatea locala poate
spune ca a alocat o jumatate de hectar de pamant pentru construirea unui centru sportiv.
6. 6
Costul de oportunitate
O alta posibilitate este de a masura costul in termenii alegerii celei mai bune alternative
urmatoare sau urmatoarea preferata fata de cea adoptata in prezent. De exemplu, ati putea spune
ca jocul de badminton v-a costat sansa de a urmari un anumit program la televizor.
Partidul din opozitie din cadrul autoritatilor locale ar putea sustine ca costul centrului
sportiv a fost un bloc de apartamente care ar fi fost deja in folosinta comunitatii. Acest cost,
masurat in termenii alternativei sacrificate, poarta denumirea de cost de oportunitate.
Observati ca determinarea costului de oportunitate poate fi dificila si uneori
controversata. De exemplu prietenul dvs. Poate aprecia costul (de oportunitate) partidei de
badminton ca reprezentand vizita la cinema care nu s-a putut materializa. Un al treilea partid din
cadrul autoritatiilor locale ar putea considera costul de oportunitate al centrului sportiv ca
reprezentand o fabrica. Cu toate acestea, costul de oportunitate reprezinta un concept extrem de
important. El se situeaza in spatele tuturor deciziilor guvernamentale, centrale si locale in ceea ce
priveste utilizarea resurselor. Costul de oportunitate reprezinta acel cost care trebuie sa-l
preocupe intodeauna pe manager atunci cand decide sa urmeze o anumita cale de actiune si cand
isi dedica resursele unei anumite lini de productie.
Remarcati ca nu am mentionat banii in nici o definitie a costului. Aceasta deoarece banii
nu reprezinta ei insusi o resursa. Ei reprezinta oricum o unitate de masura si un mijloc de schimb.
Ne ajuta deseori sa comparam costurile. Folosirea valorii banilor ne poate ajuta sa comparam o
serie de resurse cu altele sau un castig cu altul. Totusi, utilizarea banilor, oricat de utila ar fi ea,
nu trebuie sa ne impiedice sa observam adevarata natura a costurilor implicate.
1.2 Realizarea Cererii
Daca deciziile economice implica de cele mai multe ori alegerea intre diferite alternative
de folosire a resurselor, atunci inseamna ca trebuie sa existe un mecanism de efectuare a alegerii
respective. Economistii sunt interesati sa cunoasca mecanismul de luare a deciziilor, nu atat din
cauza proceselor implicate ci pentru ca natura mecanismului este posibil sa influenteze
obiectivele sau avantajele si optiunile alese. Alegerea dvs. de a juca fie badminton fie a merge la
cinema sau de a viziona un film la televizor sau de a studia, depinde de masura in care prietenul
dvs. sau oricine alcineva in afara de dvs. insiva va influenteaza in luarea deciziilor.
Pentru simplificare identificam 2 cai de luare a deciziilor economice. Acestea sunt
reprezentate de: procesul politic de luare a deciziilor si alegerea individuala.
Procesul Politic
Cand mecanismul este controlat de procesul politic, institutiile guvernamentale detin sau
contreoleaza factorii de productie si au puterea de a stabili directiile de angajare a factorilor in
productie. Cei care controleaza institutiile publice aceia controleaza si economia. Daca
institutiile sunt sensibile fata de opinia publica si presiunile posibile, atunci deciziile economice
vor fi la fel de sensibile. Daca ele actioneaza dupa principiul puterii absolute atunci deciziile
economice vor reflecta probabil prioritatile si obiectivele grupului aflat la putere, fara a face
7. 7
referire la dorintele grupurilor lipsite de putere politica.
Totusi cei care iau decizii se confrunta inca cu nevoia de a alege. Ei nu pot pierde din
vedere realitatea resurselor limitate si a dorintelor nelimitate. Partidul National Socialist German
a recunoscut acest lucru atunci cand, in 1930, oferea natiunii germane alegerea intre “arme si
unt“. Alegerea care a fost luata a urmat sa aiba consecinte foarte departe de economia Germaniei.
Un alt sistem politic ar fi putut sa realizeze o alegere diferita.
Daca un sistem politic isi asuma raspunderea de a lua decizii economice atunci acesta va
avea nevoie de aparatura tehnica adecvata pentru a culege informatii referitoare la resursele
disponibile, utilizarile posibile ale acestora si unele mijloace de comensurare a costurilor si
profiturilor. Va trebui sa ia decizii si sa le aplice. S-ar putea sa descopere faptul ca o cantitate
considerabila de resurse trebuie sa fie angajata pentru a face operational mecanismul luarii
deciziilor, inainte ca orice alta productie urmatoare sa fie realizata.
In ciuda dificultatiilor multe societati rezerva, cel putin o parte din deciziile majore cu
privire la resurse, mecanismului politic.
Alegerea individuala
Alegerea individuala actioneaza prin asa numitele forte ale ofertei si cererii care
interactioneaza pe o piata. Aceste notiuni vor fi explicate in detaliu in capitolele urmatoare. La
acest nivel e necesar doar sa cunoastem ca un sistem de alegere pe piata implica faptul ca cererea
totala se formeaza prin combinarea deciziilor unui numar mare de cumparatori. Achizitionarea
marfurilor si serviciilor finale, acelea care satisfac nevoi individuale sau ale unei comunitati,
poarta denumirea de consum. Unitatea care ia decizia de consum este considerata a fi gospodaria
(familia) dar pentru a evita necesitatea evitarii distinctiei intre gospodarii si membrii lor, putem
folosi termenul general de consumator. Consumatorii sunt cei care decid ce sa se cumpere si ce
sa nu se cumpere.
In mod similar, cererea totala este formata din ansamblul deciziilor unitatilor de
productie – pe care pentru simplificare, le putem numi firme – referitor la ce sa se produca si ce
sa nu se produca. Aceste decizii sunt luate de proprietarii firmelor si de manageri.
Aceste forte de consumatie si de productie – pe care le putem privi de asemenea prin
prisma cererii si ofertei de bunuri si servicii – interactionaeaza prin intermediul preturilor pe care
cumparatorii sunt dispusi sa le plateasca si producatorii sunt dispusi sa le accepte. Pretul
reprezinta valoare resurselor pe care cumparatorii sunt dispusi si (in acelasi timp) capabili sa le
sacrifice, pentru a obtine produsul dorit. Acesta reprezinta de asemenea recompensa pe care
ofertantii o primesc in schimbul produselor oferite. Pretul este exprimat de obicei sub forma
banilor dar poate lua si alte forme – de exemplu eforturile deosebite oglindite in note pe care
candidatii la examen-ul de admitere in facultate, trebuie sa le “plateasa” pentru a obtine locurile
pentru care au optat.
Sistemele Economice
Un sistem economic se refera la modul in care sunt controlate si alocate resursele
necesare productiei si in acelasi timp modelul de productie care rezulta, respectiv combinatia de
bunuri si servicii produse. Deasemenea acesta este legat si de standardele de distributie- cine
primeste ceea ce se produce. Acestea sunt intrebarile la care ne-am referit mai devreme: Ce?,
8. 8
Cat?, si Pentru cine?
Exista cateva modalitati de clasificare a sistemelor economice. Una dintre acestea e de a
le clasifica astfel:
a) Proprietatea resurselor si cine controleaza mijloacele de productie si distributie
b) Distributia productiei, indiferent daca distributia are loc prin intermediul
proceselor politice sau prin mecanismul pietei.
Resursele pot fi detinute si controlate de institutii politice ale Statului, de indivizi
(particulari) sau de catre grupuri de indivizi care actioneaza impreuna in scopul intereselor
comune.
Distributia, dupa cum am constatat deja, poate fi controlate de instituitii politice sau de
piata ghidata de preturi. Sistemele care sprijina controlul politic al resurselor au de asemenea
tendinta de a favoriza controlul politic al distributiei, dar pot exista si exceptii. Sistemul National
de Sanatate din Mrea Britanie este controlat prin mijloace politice iar serviciile sunt distribuite in
principal pe baza principiului necesitatii si mai putin ca urmare a capacitatii sau acceptarii de a
plati sau nu un pret. Serviciul medical normal din fiecare zi, este realizat de catre grupuri
independente de medici practicanti (de medicina generala). Pe de alta parte in anul 1988
organizatiile producatoare de electricitate se aflau in proprietatea Statului dar electricitatea era
distribuita prin mecanismul preturilor. Carbunele era extras de catre „British Coal“- organizatie
aflata in proprietatea Statului – si furnizat gospodariilor particulare prin intermediul sistemului
pretului. Intr-adevar Statul a folosit preturile pentru a influenta cererea de combustibil, de
exemplu, prin cresterea pretului gazului metan la inceputul anilor 80 a redus cererea de
combustibil si intensitatea de angajare a resurselor in productia de gaz.
Sistemul de preturi
Cand ne referim la un sistem de preturi, numit si piata sau economie neregulata de piata,
avem in vedere faptul ca deciziile cumparatorilor sunt influentate de preturile de vanzare ale
produselor pe diferite piete de desfacere. Cumparatorul individual nu e preocupat de modul in
care sunt determinate aceste preturi – indiferent daca, spre exemplu, ele sunt fixate de un
producator puternic sau prin interactiunea fortelor cererii si ofertei totale. Individul insusi nu
poate face nimic pentru a schimba preturile, dar decizia lui - cu privire la ce sa cumpere, cat sa
cumpere si ce combinatie de produse sa cumpere – va fi influentata de pret. Pentru individ, pretul
reprezinta sacrificiul pe care trebuie sa-l accepte pentru a obtine produsul dorit si el poate realiza
legatura intre sacrificiu si beneficiu pe care poate sa-l obtina. In acest sens, poate decide daca
beneficiul merita acest sacrificiu.
Cu tote ca, de obicei, nu suntem constienti de acest proces, acesta are loc atunci cand
facem comentarii de genul: “Aceasta rochie nu merita 100 u.m.” sau “Nu sunt de acord sa
calatoresc cu trenul de vreme ce calatoria cu autobuzul este mult mai favorabila “
La acest nivel putem face presupuneri generale cu privire la sistemul preturilor. Unele
dintre acestea sunt examinate indeaproape mai tarziu. Presupunem ca:
1. Cantitatea cumparata dintr-un produs este mai mare daca pretul este mai mic, ceea ce implica
faptul ca cu cat creste pretul unui produs, celelalte conditii ramanand neschimbate, cu atat
scade cantitatea din acel produs, pe care oamenii doresc sa o cumpere.
2. Cand exista pe piate doua sau mai multe produse care ofera avantaje aproximativ egale,
9. 9
oamenii vor prefera produsul care ii costa cel mai putin.
3. Trebuie sa observati ca noi ne referim la valoarea perceputa de diferiti cumparatori. Nu
facem presupuneri cu privire la proprietatile fizice ale produselor alternative. Produsele A si
B pot avea proprietati fizice aproape identice dar daca A este perceput de cumpararori ca
fiind superior lui B – poate datorita reputatiei producatorului – atunci preferinta de a plati un
pret mai mare pentru produsul A, este o dovada ca acesta ofera un avantaj mai mare pentru
cumparatorul respectiv. Economistul adevarat nu judeca preferinta ci pur si simplu observa si
interpreteaza. Analog, el nu judeca nici deciziile luate prin intermediul mecanismului politic.
Economia Planificata
La polul opus sistemului de preturi se situeaza economia complet reglata sau planificata.
Aici, toate deciziile de alegere sunt luate de mecanismul politic al Statului, care este posibil, de
asemenea, sa aiba in proprietate sau sa controleze resursele economice ale comunitatii. Statul, in
consecinta, trebuie sa estimeze costurile si beneficiile diferitelor variante de alegere si sa ia
deciziile in concordanta cu obiectivele sale politice, sociale si economice.
Economia Mixta
In practica, majoritatea sistemelor economice contin o combinatie intre pietele planificate
si cele neregulate – chiar daca pietele nu sunt intodeauna recunoscute oficial de conducerea
politica. Totusi atunci cand are loc o combinare substantiala si recunoscuta oficial, termenul
folosit este cel de economie mixta. Economiile tarilor Europei de Vest reprezinta exemple
elocvente de economii mixte, echilibrate. Gradul in care desfacerea libera si cea controlata de
Stat sunt combinate, poate varia considerabil, de la o tara la alta. Aceasta reprezinta un domeniu
predilect al controverselor politice si de obicei este dificil sa separam chestiunile economice de
cele politice si sociale. Daca economistul isi aduce contributia sa de specialist la aceasta
dezbatere el isi propune sa compare costurile si benficiile rezultate din diferitele sisteme de
detinere a resurselor si luare a deciziilor.
Comparatia Sistemelor
Atunci cand caracterizam “eficienta” unui sistem economic in comparatie cu un alt
sistem economic, trebuie sa fim foarte atenti sa evitam introducerea propriilor aprecieri sau
judecati de valoare – termen obisnuit pentru opinii care exprima sau sugereaza valori relative.
Trebuie sa judecam succesele si insuccesele oricarui sistem prin standardele si obiectivele sale
proprii. Daca obiectivul unui sistem pare a fi acela de a produce o gama larga de bunuri de
consum pentru un numar mare de consumatori potentiali, atunci acesta e criteriul de masure a
succesului sau. Nu putem spune ca sistemul politic al unei tari pasnice a dat gres daca nu
reuseste sa previna invazia respectivei tari de catre un vecin agresiv.
Este dificil, in aceste conditii, pentru economist, sa compare eficienta sau gradul de
succes al diferitelor sisteme. Trebuie sa recunoastem totusi ca sistemele dau gres uneori in
realizarea obiectivelor declarate sau sugerate. De asemenea obiectivele nu sunt intotdeauna
compatibile cu posibilitatea rezultatelor obtinute, avand in vedere resursele disponibile.
Atunci cand comparam problemele care apar in fiecare din sistemele de Stat si de
10. 10
distributie libera pe piata, observam ca acestea sunt deseori similare, cu toate ca simtomele pot fi
destul de diferite. Multe probleme tind sa se inscrie in una din aceste categorii:
1. Modelul dorintelor este diferit de cel al productiei, dand nastere la un surplus de bunuri si
servicii si la o lipsa a altora.
2. Oamenii incearca sa obtina mai multe bunuri si servicii decat se pot produce cu resursele
disponibile.
3. Resursele existente nu pot satisface nevoile unui sistem de productie care se schimba astfel
incat unele surse cautatoare de locuri de munca nu sunt capabile sa le gaseasca. Aceasta este
binecunoscuta problema a somajului – care poate fi mai evidenta intr-un sistem de piata bazat
pe alegerea individuala decat in unul controlat de institutii politice deoarece in cel din urma
este posibila directionarea resurselor – inclusiv munca – spre activitati considerate
indispensabile. Daca incepem sa consideram implicatiile muncii directionate, ne gasim in
situatia de a trata chestiuni care depasesc scopul acestei carti.
Intr-un sistem de preturi liber, care nu este reglat de exterior, se poate pretinde ca oferta
egaleaza de obicei cererea pentru ca pretul se modifica cu scopul echilibrarii acestora. Ceea ce nu
poate fi garantat este faptul ca echilibrul va fi intodeauna la nivelul cantitatii si pretului, care sunt
acceptate de societate si in concordanta cu opiniile actuale despre ceea ce e corect din punct de
vedere moral. Cand aceasta consideratie este luata in calcul, atunci societatea trebuie sa decida
proportia in care e pregatita sa accepte reglementarea, pentru a atinge rezultatul dorit. De
asemenea trebuie sa se asigure ca masurile luate de catre autoritati duc intr-adevar la atingerea
obiectivului dorit. Economistul este capabil sa contribuie cu cunostintele pe care le detine cu
privire la pietele si la procesele de luare a deciziilor – printre consumatori si producatori – pentru
supravegherea acestor procese. Vom vedea mai tarziu ca politicile dezvoltate pentru a atinge
problemele sociale dorite – cum ar fi asigurarea traiului in conditii adecvate – nu au intodeauna
succes.
Pe de alta parte, un sistem de preturi nu poate garanta ca dezechilibrul dintre consumul
dorit si productia actuala nu va aparea niciodata. Productia de hrana este complet neprevazuta si
aceasta reprezinta o alta problema pe care o vom examina mai tarziu atat in carte cat si in
intrebarile de pe computer.
Nu exista raspunsuri usoare nici dorinte magice pentru a ne asigura ca oferta si cererea se
afla intodeauna la un nivel optim. Economistul nu poate oferi utopia dar poate oferi o intelegere
a fortelor care actioneaza si poate spera sa ghideze pe cei care realizeaza politici si pe cei
implicati in luarea deciziilor dificile cu privire la modalitatiile de satisfacere a dorintelor variate
ale comunitatii avand la dispozitie resurse limitate.
Exercitii cu privire la capitolul 1
1. Un economist renumit amintea odata ca atitudinile economice ale propriei tari produc
“bunastare sociala “ si “mizerie publica “. Ce credeti ca dorea sa spuna prin aceste cuvinte?
Care sunt posibilele consecinte ale “mizeriei publice” si ce masuri trebuie intreprinse pentru
a le evita?
2. Discutati, cu exemplu, problemele posibile sa apara atunci cand incercam sa comparam
performanta economica a 2 tari care sunt diferite din punct de vedere politic, social si
cultural.
11. 11
3. In tabelul de mai jos sunt prezentate incasarile si cehltuielile unui Consiliu Local in anul
1983/1984. Presupunem ca acest consiliu dorea sa-si mareasca cheltuielile proprii prin
strangerea deseurilor. Ce posibilitati de actiune are? Explicati conceptele economice
implicate.
VENITURI mil.
u.m.
CHELTUIELI mil.
u.m.
Chirii (pentru casa) si taxe .7 Intretinerea caselor si serviciilor .7
Alocatii guvernamentale si
subsidii
.7 Recrearea, sporturi, parcuri, servicii
culturale si funerare
.9
Taxe generale si plati .6 Sanatate, strangerea deseurilor, curatenia
strazilor, ocrotirea mediului
.7
Taxe locale .6 Planificare, dezvoltare, parcari si alte
servicii
.3
TOTAL 8.6 8.6
12. 12
2. PRODUCTIA
In primul capitol, s-a discutat despre productia in termenii satisfacerii dorintelor prin
intermediul bunurilor si serviciilor, proces care se numeste creare de utilitate. Acest termen
general nu clarifica modul de obtinere a satisfactiei si nici felul satisfactiei obtinuta. De exemplu
daca dl.Jones cumpara un automobil, s-ar putea sa faca acest lucru pentru ca doreste sa aiba un
mijloc de transport spre serviciu sau pentru ca doreste sa-si impresioneze vecinii sau cu scopul
de a beneficia de o excursie cu automobilul prin Europa. Toate aceste forme diferite de satisfactie
pot fi grupate sub termrnul general de utilitate.
2.1 Factorii de Productie
Productia este realizata prin utilizarea unuia sau mai multor factori de productie
Munca
Prin conventie s-a stabilit ca factorul de productie munca se noteaza cu simbolul L.
Munca reprezinta intr-adevar factorul de baza deoarece nimic nu se poate realiza de la sine.
Trebuie sa existe elementul uman care presteaza o activitate – fie fizica, fie intelectuala – si
aceasta reprezinta de fapt factorul munca.
Capitalul
Cpitalul este termenul general folosit pentru a descrie aportul prin munca, al oamenilor la
obtinerea productiei. Acesta este necesar chiar si pentru cele mai simple forme de productie sau
pentru cel mai banal serviciu. Coafeza solicita cel putin o foarfeca; o gazda primitoare intr-un
local are nevoie de o scena si un microfon. Aceste elemente care participa la productie,
echipamentul, masinile, vehicolele si cladirile care ajuta oamenii sa creeze utilitate, sunt incluse
in capital, care se noteaza de obiocei cu simbolul K. Se utilizeaza litera K nu litera C intrucat
aceasta din urma este folosita pentru a nota consumul in procesul de utilizare a productiei.
Observati ca am folosit termenul de capital pentru a face referire la bunurile fizice. Pentru
a evita confuzia, putem accentua acest lucru utilizand notiuni cum ar fi capitalul fizic, capitalul
real sau bunuri. Pot aparea confuzii intrucat oamenii, de obicei atunci cand vorbesc de capital se
refera la mijloace financiare cedate pentru a obtine bunuri fizice. Aceasta reprezinta de fapt
capitalul financiar sau banii. In practica, nu facem intodeauna foarte clar distinctia intre cele
doua deoarece deseori este mai convenabil sa ne referim la capital in termeni generali decat la
notiunile specifice de echipament sau bani.
Resursele naturale si Pamantul
Termenul general de pamant este deseori folosit cu un dublu inteles si anume atat cel de
13. 13
spatiu necesar pentru desfasurarea activitatilor de productie, teren pentru fabrici, magazine etc.
cat si cel de resurse ale naturii care pot fi folosite in productie si care pot fi extrase din pamant,
apa sau aer.
Este de preferat sa facem distinctie intre aceste doua sensuri deoarece pamantul ca si aria
de localizare are trasaturi diferite de cele ale resurselor naturale cum ar fi minereurile, lemnul sau
produsele chimice. Se utilizeaza ca simboluri S pentru asezare si R pentru resurse
Intreprinderea
In multe studii de specialitate, intreprinderea este considerata ca si factorul final esential.
Proprietarul interprinderii este privit ca si principalul izvor al productiei, ca si antreprenor, care
detine initiative, iai asuma riscurile si primeste recompensele productiei. Totusi exista dificultati
in abordarea acestor concepte. In primul rand nu putem fi foarte siguri de intelesul exact al
notiunii de intreprindere. De vreme ce o proportie foarte mare din incercarile de intemeiere a
unei afaceri esueaza in primul an de viata, multe intreprinderi pot fi considerate mai degraba ca
si incercari nesabuite.
Dupa cum vom vedea in acest capitol, in mod normal ne asteptam sa existe o relatie clara
si calculabila intre cantitatea dintr-un factor care alimenteaza o afacere – input-si volumul
productiei obtinute – output. Nu exista nici o certitudine ca aceasta relatie depinde de
intreprindere sau de asumarea riscului. Desigur ca exista riscuri care nu pot fi evitate in afaceri
dar managerul afacerilor de succes reuseste sa reduca sau sa evite cresterea acestor riscuri. In
ansamblul sau, ideea de a considera intreprinderea ca si factor de productie separat creeaza prea
multe probleme si de aceea nu o includem in calculele noastre din aceasta arie de analiza.
2.2 Recompense aduse de factorii de productie
Proprietarii factorilor de productie asteapta o plata in schimbul acordarii permisiunii de
folosire a acestora in productie. Fiecare factor, prin urmare, are o rasplata corespunzatoare.
Aceasta, dupa cum vom vedea mai tarziu, poate fi privita ca si un pret al factorului. La
acest nivel identificam doar rasplata.
Salariul
Salariul esta folosit ca si termen general care sugereaza rasplata pentru factorul munca. El
include toate formele de salarii, prime, comisioane, alte plati similare.
Dobanda
Dobanda reprezinta pretul folosirii capitalului. Dobanda nu poate fi ignorata nici in
situatia in care capitalul este furnizat sau acumulat in cadrul afacerii. Daca nu este folosit de
intreprindere, capitalul poate fi imprumutat altor organizatii in schimbul dobanzii. Amintiti-va de
conceptul economic fundamental de cost de oportunitate. O firma care foloseste propriul capital
acumulat nu trebuie sa piarda din vedere dobanda anterioara, costul de oportunitate de folosire a
capitalului.
Renta
Renta este termenul general folosit pentru pretul folosirii pamantului. La fel ca si in cazul
folosirii capitalului, firma care foloseste propriul pamant si pentru care nu plateste nici o renta la
14. 14
momentul actual nu trebuioe sa ignore costul de oportunitate. Spatiul poate fi pus la dispozitie
altora si in aceasta conditie are un pret. Proprietarii resurselor naturale in mod normal sunt platiti
in schimbul acordarii dreptului de extractie a lor. Astfel de plati pot fi privite ca si o forma de
renta, cu toate ca deseori sunt numite drepturi de autor.
Profitul
Profitul este un castig “rezidual” obtinut de o intreprindere. El reprezinta venitul care
ramane dupa perceperea costurilor cu factorii de productie: pamant, resurse, munca si capital. In
mod traditional se presupune ca acest “reziduu” reprezinta rasplata castigata de intreprinderile
performante, de succes. Totusi noi ne-am confruntat deja cu problema tratarii intreprinderii ca si
factor de productie separat. In plus exista in continuare dificultatea ca profitul castigat de o
companie limitata apartine in mod legal actionariilor obisnuiti ai companiei si, in cazul
companiilor mari, acesti actionari nu au nici un rol in conducerea curenta a afacerii. Aspecte noi
ale profitului si ale modului in care acesta este definit si folosit de un numar de economisti de
prestigiu sunt discutate in anexa la capitolul 8.
Profitul, in consecinta, nu poate fi privit nici macar ca si rasplata a intreprinderii de
succes si a asumarii riscurilor. Recompensele si riscurile speculatiilor de bursa sunt foarte
diferite. In cazul companiilor solide riscurile asumate de actionarii initiali si de membrii
fondatori ai afacerii nu sunt relevante in aceasta chestiune.
Unii, in special adeptii Marxismului, sustin ca profitul rezidual apartine celor care isi
asuma riscurile si muncesc in intreprindere. Ei vor pretinde ca profitul apartine muncii. Evident,
profitul este un concept dificil si important si prezinta probleme, o parte din acestea fiind
discutate ulterior. In acest stadiu, totusi, trebuie sa evitam controversele si sa recunoastem
profitul ca si balanta a castigului obtinut de o firma dupa ce toate platile cu factorii de productie
au fost efectuate.
2.3 Combinarea factorilor de productie
Productia poate fi realizata doar in putine cazuri, prin contributia unui singur factor de
productie. In mod normal, ea presupune combinarea factorilor de productie. O coafeza, de
exemplu, are nevoie de un loc unde clientul sa se poata aseza (S), echipament (K) si de pricepere
si propriul efort (L). O fabrica de taiat sticla – una din putinele organizatii moderne in care
materiile primare intra in fabrica pentru a se transforma in bunuri de consum finale - solicita un
teren S, materiile brute de baza folosite in fabricarea sticlei (R), gama de masini (K) si multi
muncitori cu o inalta calificare (L).
Putem spune, in acest sens, ca productia – pe care din acest moment va trebui sa o
apreciem ca output- este rezultatul combinarii pamantului (S), capitalului (K), si muncii (L) si
uneori, a resurselor de baza (R). Combinarea acestor factori reprezinta functia organizatiei de
productie. Un pas mai departe, foarte important, este cel de a transpune in limbaj matematic si
anume:
Q =f (S, K, L, R)
Aceasta ecuatie exprima faptul ca volumul rezultatelor produse - Q, sunt determinate de
cantitatile de resurse enumerate intre paranteze. Daca cantitatile sau combinarea resurselor se
schimba, atunci se va schimba si nivelul productiei. Relatia exacta care se stabileste intre
15. 15
resursele folosite si productia obtinuta este foarte probabil sa fie diferita pentru fiecare bun. Prin
urmare, simbolul general “f” este folosit ca si preferinta pentru un anumit termen. El reprezinta
totusi un tip special de functie pentru ca presupune ca resursele sa fie combinate in cel mai
eficient mod posibil, la nivelul actual al tehnologiei. Nivelul productiei (Q) este astfel cel mai
ridicat posibil, in conditiile resurselor existente si tehnologiei disponibile.
Aceast lucru sugereaza, de asemenea, faptul ca nivelul tehnologiei are o influenta
considerabila asupra nivelului productiei si ca tehnologia (T) trebuie inclusa intre parantezele
ecuatiei. In mod alternativ trebuie sa privim aceasta ecuatie prin prisma faptului ca afecteaza
relatiile functionale dintre iesirile (output-uri) si intrarile (input-uri) de resurse . Daca sunt
dezvoltate noi procese atunci se poate produce un volum mai mare al iesirilor din aceasi cantitate
de intrari de materii prime. La acest nivel, totusi, tratarea matematica a tehnologiei nu este foarte
importanta, dar este folositoare daca doriti sa intelegeti calculele din cadrul exercitiilor de pe
computer, in special tabloul de productie care e folosit pentru unele intrebari referitoare la
costurile pe termen scurt si cele pe termen lung.
Unitatea de Productie
Nevoia de a lua decizii si de a combina factorii de productie inainte de a produce implica
necesitatea existentei unitatilor de organizare a productiei. Din cand in cand ne-am referit la
firma in termeni generali iar acum trebuie sa examinam mai indeaproape unele aspecte ale
acestor organizatii de afaceri.
Firma in Sectorul Privat
In vremurile de inceput ale activitatii industriale si comerciale, oamenii formau grupuri
care urmareau anumite speculatii comerciale iar cand acestea se terminau, luau sfarsit si
intelegerile incheiate anterior. In ansamblul sau, ritmul comertului si industriei s-a intensificat si
intrucat industria s-a dezvoltat si a devenit dependenta de mori, fabrici si masini tot mai comlexe
si mai scumpe, din ce in ce mai multe structuri organizatorice durabile si formale au devenit
necesare. Oamenii se puteau inca intalnii pentru a incheia propriile lor acorduri personale sau
prin autoritatea directa sau indirecta a Parlamentului, puteau sa formeze entitati economice
separate numite companii sau corporatii, inzestrate sa respecte regulile stabilite de Parlament sau
de organele similare (din afara Marii Britanii). Aceste 2 criterii mari exista inca in cadrul
afacerilor moderne si in prezent. Noi avem sectoarele personal si asociat in cadrul general al
activitatii economice care nu e obisnuita si controlata de stat si care e cunoscuta ca si sectorul
privat al economiei
Sectorul personal
Acest termen este folosit in cadrul conturilor venitului national al Marii Britanii pentru a
descrie acele firme care sunt constituite numai partial sau total din oameni care actioneaza pe
cont propriu, ca si proprietari unici sau in calitate de unici comercianti si pentru care nu exista in
cadrul firmei o separare reala intre proprietate personala si propritetea afacerii. Acest termen de
sector personal are in vedere de asemenea, parteneriate care sunt formate din oameni care sunt de
acord sa se implice impreuna in diverse activitatii economice pentru obtinerea obiectivelor
comune. Cu toate ca un parteneriat presupune de obicei unele acorduri formale, totusi, nu exista
16. 16
o totala separare legala intre proprietatea personala si cea a afacerii. Partenerii si proprietarii
unici risca practic tot ceea ce detin atunci cand se angajeaza in afacere. Termenul de “ sector
personal”, asa cum este folosit aici pentru organizatiile de productie nu trebuie confundat cu
utilizarea lui din cadrul conturilor nationale care are in vedere consumul obisnuit al indivizilor si
gospodariilor.
In perioade de recesiune economica, sectorul personal tinde sa se extinda. Intre 1979 si
1987 anajarea proprie a crescut in Marea Britanie de la 1906000 persoane la 2861000 persoane.
Cu toate ca aceasta sporire a fost generala, principalele cresteri au avut loc in sectorul serviciilor,
in special serviciile bancare, financiare si de asigurari, dar si servicii de sanatate, recreative,
culturale si cele personale. Intr-o singura industre si anume cea a constructiilor, angajarea propie
a crescut cu toate ca angajarea totala a scazut. Unele din marile companii au preferat sa incheie
contracte secundare de munca cu firme mai mici decat sa angajeze ele mai multi muncitori.
Exista cateva diferenta regionale. In sud –vestul Angliei si Wales, angajarea personala a
inregistrat 12% din forta civila de munca dar in nord cifra a fost in jur de 7.5%
Sectorul asociat (corporatiile)
Dezavantajele formelor personale ale structurii afacerii sunt evidente atunci cand este
vorba de marile capitaluri angajate in afacerile moderne. Cea mai cunoscuta organizatie de
afaceri in prezent, este compania limitata (limited company) sau echivalentul ei din celelalta tari.
Compania reprezinta o entitate legala cu drepturi proprii si cu o identitate separata de membrii ei
diferti. Capitalul companiei provine in parte din actiuni, detinatorii acestora fiind proprietarii
legali ai companiei. Actonarii sunt rasplatiti cu un procent din profit numit divident. Alte
capitaluri provin din obligatiuni care sunt imprumuturi constituite si transferate in mod similar cu
actiunile. Mijloacele financiare suplimentare provin din orice alte imprumuturi pe care compania
le poate contracta prin sistemul financiar. Companiile sunt controlate de directori, care sunt
reprezentantii de actionarilor, si sunt conduse de manageri angajati in subordinea directorilor.
Companiile pot fi foarte mici. In cadrul multor dintre ele, un sot si o sotie pot fi unici actionari,
directori si manageri. De asemenea acestea pot fi foarte mari. Ele pot fi formate din intreprinderi
multinationale gigant cum ar fi General Motors, IBM, ICI sau Unilever. Astfel de organizatii
controleaza bugete de milioane de lire si angajeaza mii de muncitori. Daca o companie se declara
a fi publica si e in conformitate cu legea, actiunile si obligatiunile sale pot fi oferite pe piata prin
vanzare publica. Principalele piete pentru vanzare si transferul actiunilor si obligatiunilor
aprobate sun bursele de valori existente in centre financiare intrenationale.
Exista unele organizatii de afaceri- in special societati de constructii si cele cooperative-
care nu se incadreaza exact in cele doua sectoare amintite. Cu exceptia statutului lor legal spacial
care este similar cu cel al societatilor de caritate. Aceste organizatii incep sa fie tot mai
asemanatoare cu marile companii de afaceri ale sectorului asociat (corporatiilor)
Intreprinderea Publica
Ideea conform careia guvernul ar trebui sa se implice foarte putin – sau chiar sa nu se
implice deloc – in activitatiile de productie apartin secolului 19. Guvernele si sistemele de
conducere anterioare erau deseori incantate de posibilitatile de producere a castigurilor in
intreprinderile publice, chiar daca rolul lor era limitat la a vinde anumite monopoluri, un
monopol reprezentand unicul drept de producere, distributie si import al unui produs.
Secolul 20 cunoaste o extindere considerabila a productiei guvernamentale care ia forma
producerii unei game largi de servicii sociale, educationale, de sanatate si ecologice si – in multe
17. 17
tari – preluarea controlului direct si a proprietatii industriilor de baza – cum ar fi transporturile,
producerea de combustibil si energie si unele industrii manufacturiere.
Structura organizatorica actuala a sectorului public variaza foarte mult. Guvernul central
national are o responsabilitate finala in multe cazuri, dar poate actiona prin – sau in cooperare cu
– altii. Acestia sunt reprezentati, spre exemplu, de agentiile regionale, corpurile guvernelor locale
si corporatiile publice intemeiate in Mrea Britanie pentru a conduce industriile nationale.
Motivele extinderii sau reducerii proprietatii ”publice” sunt de cele mai multe ori politice
sau ideologice, dar aceaste motive prezinta interes pentru economist, intrucat sectorul
intreprinderilor publice dispune de o parte substantiala din resursele rare ale natiunii. El e
responsabil de satisfacerea nevoilor in domeniul de baza cum sunt: educatia, activitatea sanitara,
aparare, ocrotire si protectia bolnavilor, batranilor si nevoiasilor ca si prevenirea incendiilor,
politie si alte servicii de protectie. Este dificil sa calculam proportia exacta in care activitatea
economica nationala este controlata de guvern dar avand in vedere influenta considerabila a
deciziilor guvernamentale asupra industriilor – cum ar fi constructia de locuinte, ingineria,
industria electronica – aceasta proportie reprezinta in mod sigur peste 50%, daca nu chiar 66%.
2.4 Procesul de productie
Izocuantele Productiei
Acum trebuie sa avem in vedere cantitatea de output care variaza atunci cand exista
schimbari in cadrul factorilor de productie angajati. In acest scop putem folosi cateva tehnici
simple de analiza grafica.
Probabil ca ati auzit de izobare si izoterme. “Iso” deriva din cuvantul grecesc “isos” care
are sensul de “egal “. Din pacate economistii sunt cateodata vinovati de combinarea radacinilor
grecesti cu cele latine si astfel termenul de izocuanta este folosit pentru a sugera o linie pe un
grafic, care uneste puncte egale ca nivel al productiei totale ce se poate realiza prin diferite
combinatii ale factorilor de productie. Intrucat un grafic normal este bidimensional, trebuie sa
ilustram acest comcept prin intermedul a doi factori (cel putin) si cei mai reali si convenabili sunt
capitalul(K) si munca(L). Functia noastra de productie devine astfel: Q=f(K,L)
Forma exacta a izocuantei trebuie sa depinda de gradul de constituire a factorilor.
Relatiile fixe (stabilite in timp) dintre factori
Variatia proportiilor nu va schimba cantitatea pe care o putem produce. Aceasta e limitata
de capacitatea celuilalt factor. De exemplu, daca avem o masina care nu se poate schimba in
sensul marimii sau complexitatii, si care are nevoie de un operator, atunci nivelul posibil al
productie este determinat de numarul de masini sau de numarul de operatori disponibili.
Daca presupunem ca nu are sens sa avem mai mult de o persoana pentru o masina – sau
mai mult de o masina la o persoana – atunci izocuanta este limitata la un singur punct pe grafic,
corespunzator fiecarui nivel de productie. Putem contura o singura dreapta a productiei pentru a
evidentia cresterile volumului productiei ca urmare a sporirii numarului masinilor si a celui de
muncitori operativi angajati in proportiile constante dictate de conditiile tehnice de baza.
18. 18
Acest grafic ilustreaza 3 drepte care reprezinta 3 combinatii posibile de muncitori si
masini, respectiv munca(L) si capital(K). Consideram o metoda de productie reprezentata de
dreapata B. Aceasta combina munca L si K in proportii egale si fixe. O unitate de capital si o
unitate de munca produce 100 de unitati de output (Q)- astfel incat K=1 si L=1, rezulta in
Q=100. Daca atat K cat si L sunt duble atunci vom obtine o productie Q=200 corespunzator lui
K=2 si L=2. Aceasta reletie a proportiilor fixe este ilustrata in figura urmatoare:
K
6 A
5 B
4
3
2 C
1
0 1 2 3 4 5 6 L
Fig. 2.1. Dreptele productiei
Acestea reprezinte diferite metode de productie folosind diferite combinatii de K si L.
K L Q
1 1 100
2 1 100
3 1 100
1 2 100
1 3 100
2 2 200
3 3 300
4 4 400
Tabelul 1
Punctele sub forma de X marcate pe dreapta B evidentiaza aceasta relatie. Daca totusi
cantitatea dintr-o resursa creste fara ca cealalta cantitate sa creasca in mod proportional, atunci
volumul productiei este limitat de resursele care participa in cantitate mai mica. Daca K=3 si
L=1 cantitatea de output nu poate depasii 100 si 2 unitati de capital sunt irosite.
Fig. 2.2 ilustreaza o izocuanta pentru aceasta relatie de productie. Un nivel al output-ului
de 100 poate fi realizat cu o unitate de capital si o unitate de munca. Cresterea cantitatiilor dintr-
un factor nu duc la nici o crestere a cantitatii de output. Fig. 2.2 ilustreaza de asemenea o
sectiune din harta izocuantei pentru aceasta metoda de productie. Ea indica diferite nivele de
output care rezulta din diferite combinatii de capital si munca. Cu cat izocuanta e mai indepartata
de origine cu ata e mai mare nivelul productiei.
K B
4
3 300
19. 19
2 200
1 100
1 2 3 4 L
Fig.2.2 Izocuanta asociata cu dreapta productiei din fig. 2.1.
Orice combinatie a factorilor de productie alta decat 1L+1K iroseste resurse
Alte doua metode de productie sunt reflectate in Fig. 2.3. Metoda A presupune
combinarea factorilor in nproportie de 2 unitati de K pentru fiecare unitate de L. Metoda C
presupune 1K la 2 L. Un tabel coraspunzator pentru cele 2 metode, poate arata in felul urmator.
Metoda A Metoda C
K L Q K L Q
2 1 220 1 2 230
4 2 440 2 4 460
6 3 660 3 6 690
In acest exemplu se presupune ca productia e realizata folosind o singura metoda in acest
scop. Alegerea a fost A, B sau C. Este posibila totusi, combinarea diferitelor metode de
productie.
In urmatorul exemplu, firma poate folosi oricare dintre cele 3 modele de productie
reprezentate grafic prin dreptele X, Ysi Zsau oricare combinatie a acestora. In metoda X capitalul
si munca trebuie sa fie utilizate in raport de 60 K la 1 L. Metoda Y presupune 20 K la 1L si
metoda Z are nevoie se 10 K la 2L.
Metoda X Metoda Y Metoda Z
K L Q K L Q K L Q
30 0.5 100 20 1 100 10 2 100
60 1 200 40 2 200 20 4 200
90 1.5 300 60 3 300 30 6 300
Presupunem ca firma si-a dorit sa produca 300 unitati. Ea putea realiza acest lucru
combinand metoda Y – pentru a obtine 200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati.
Aceasta presupne 40 K . Ea ar putea realiza acest lucru combinand metoda Y – pentru a obtine
200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati. Aceasta presupne 40 K si 2L –
folosind metoda Y – si 10 K si 4 L – folosind metoda Z – in total 50K si 4L. Pe grafic este
evidentiat R – corespunzator celor 50K si 4L – siutuate pe izocuanta, intre cele doua metode de
productie X si Y. Incercati si alte combinatii posibile, pentru dvs.. Veti observa ca fiecare
izocuanta este formata dintr-o serie de segmente de linie dreapta, care reprezinta diferite
combinatii de metode disponibile.
Substituirea Continua a Factorilor
20. 20
Daca la fig. 2.3. sunt adaugate mai multe metode de productie atunci numarul
segmentelor la fiecare izocuanta, creste cu cat e mai mare numarul metodelor de productie, cu
atat izocuanta ia forma asemanatoare unei curbe.
K
X
90 Y
80
70
60
50 R Z
40
30 300
20 200
10 100
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 L
Fig. 2.3 Izocuantele care reprezinta substituirea limitata a factorilor
Productia este realizata prin oricare din modalitatiile reprezentate de dreptele X, Y si Z
sau o combinatie a acestora cum ar fi R
K
Q
O L
Fig. 2.4. Izocuantele care ilustreaza substitutia contiuna dintre munca L si capitalul K
Raportul in care un factor poate fi substituit cu altul se numeste rata marginala de
substitutie. Termenul de “marginal”, asa cum va fi aplicat in capitolul urmator, este un termen
folosit frecvent in stiintele economice pentru a face referire le schimbarile de la margine sau
dintr-o cantitate totala. Rata marginala de substitutie a muncii pentru capital, in aceste conditii, se
refera la cresterea cantitatii de munca necesara pentru a inlocui reducerea de capital atunci cand
nivelul productiei se mentine constant.
In mod normal ne asteptam sa gasim o rata marginala de substitutie cat mai mica.
Aceasta inseamna ca cu cat se angajeaza o cantitate mai mare dintr-un factor cu atat se
diminueaza cantitatea necesara din celalalt pentru a realiza o substitutie adecvata. De exemplu,
cu cat folosim mai multe masini, cu atat se reduce cantitatea de munca necesara pentru a
compensa orice sporire viitoare de capital sub forma masinilor aditionale. Aici, presupunem ca
toate celelalte influente –inclusiv nivelul tehnologiei- raman constante. Aceasta, dupa cum vom
21. 21
explica in capitolul 3, este o conditie esentiala pe termen scurt.
Principiul este ilustrat in fig 2.5.. Daca pe aceasta izocuanta, la doua unitati de capital
deja angajate, se mai adauga o unitate de capital, atunci se va reduce numarul unitatilor de
munca de la 11 ore pe saptamana la 8, dar in momentul in care capitalul angajat atinge 6 unitati,
o unitate suplimentara inlocuieste numai o ora pe saptamana de munca. Productia totala ramane
neschimbata intr-ucat toate aceste combinatii posibile de capital si munca se gasesc pe aceasi
izocuanta.
K
8
7
6
5
4
3
2 Q
1
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 L
Fig.2.5. Rata marginala de substitutie
Cantitatea de munca L necesara pentru a inlocui 1 K scade pe masura ce creste K angajat
2.5 Resursele si modificarile productiei
Variatia marginala
A sosit momentul sa ne preocupam de schimbarile din productia totala si aceasta ne
aduce in fata unuia dintre cele mai importante concepte din stiinta economica si anume
marginea sau variatia marginala. O schimbare marginala reprezinta masura in care o cantitate
totala dintr-o variabila este afectata de o modificare foarte mica – de obicei o singura unitate – a
altei variabile. Termenul de “marginal “ este folosit pentru ca are in vedere miscari ce au loc la
limita unui total. De exemplu, daca productia totala saptamanala a unei firme creste de la 500 la
600 unitati in cazul in care este angajat un muncitor in plus – aceasta inseamna ca productia
marginala a firmei rezultata din angajarea muncitorului e de 100 unitati pe saptamana.
Conceptul, de sigur, nu e intalnit numai in stiintele economice. Matematicienii vor recunoaste ca
analiza marginala pune la dispozitia economostilor tehnici foarte puternice ale calculului
diferential
Produsul marginal si productia pe termen scurt
22. 22
Schimbarea produsului total sau a productiei totale care are loc atunci cand modificam
volumul unui factor de productie angajat –sau mai multi- poarta denumirea de produs marginal al
factorului – sau mai corect- produsul fizic marginal al acelui factor (MPP –marginal physical
product).
Putem analiza, in primul rand, situatia in care cel putin un factor ramane constant si
angajam in productie cantitati suplimentare dintr-un alt factor. Pentru a simplifica putin
problema, putem considera cazul celor doi factori, capitalul si munaca, si presupunem ca
volumul de munca este sporit iar capitalul este mentinut constant. Perioada in care cel putin un
factor e mentinut constant e cunoscuta sub denumirea de termen scurt astfel incat acuma
examinam modificarile pe termen scurt ale productiei.
Consideram urmatorul tabel si graficul din fig.2.6.
Munca Produsul fizic total
al muncii (unitati)
Produsul fizic marginal
al muncii (unitati)
0 0
1 5 5
2 15 10
3 30 15
4 45 15
5 55 10
6 60 5
7 60 0
8 50 -10
Produsul fizic marginal al muncii (MPP) reprezinta castigul obtinut in produsul fizic total
(TPP – total physical product) ca urmare a angajarii unei unitati de munca in plus. De exemplu,
produsul fizic marginal realizat de a sasea unitate e egal cu produsul total fizic rezultat din
angajarea a 6 unitati minus produsul total fizic realizat prin angajarea a 5 unitati. In acest tabel
MPP= 60-55=5
MPP= TPP –TPP= 60-55=5
Fig.2.6. arata ca cresterile succesive ale unui factor (L) pot determina modificari ale TPP
si MPP atunci cand ceilalti factori (K) sunt mentinuti constanti. Observati ca valorile marginale
sunt evidentiate in punctele de mijloc ale fiecarei modificari unitare. Acest lucru se datoreaza
faptului ca aceste valori marginale au legatura cu modificarea de la o unitate la urmatoarea
unitate.
TPP
5 0
60 10
50 15 TPPL
40 -10
30 15
20 10
10 5
0
1 2 3 4 5 6 7 8 L
23. 23
MPP
15
10
5
0 5 10 15 15 10 5
-5 1 2 3 4 5 6 -10
-10
MPPL
Fig.2.6. Legea proportiilor variabile
Fig:2.6.a. evidentiaza cresteri ale produsului fizic total rezultate din sporirea cantitatii de
munca angajate in produs. Fig. 2.6.b ilustreaza produsul fizic marginal si sugereaza faptul ca
MPP variaza ca rezultat al sporirii cantitatii de munca angajate, presupunand mentinerea
constanta a celorlalti factori. Ne asteptam ca productia fizica marginala sa sporeasca in prima
faza, apoi sa ramana constanta si in continuare sa se diminueze pana cand (TPP) productia totala
atinge valoarea maxima. In acest punct, orice alte adaosuri de munca angajata vor reduce
productia. MPP are in aceasta situatie o valoare negativa. Acesta este continutul asa numitei legi
a proportiilor variabile.
Aceasta lege nu sugereaza faptul ca muncitorii angajati mai tarziu sunt mai putin harnici
decat ceilalti. Aceasta este rezultatul fizic al variatiei proportiei unui factor atunci cand celalalt
este mentinut constant. De exemplu, daca o persoana ar fi angajata intr-un mic atelier ar trebui sa
realizeze intreaga munca, sa aiba grija de echipament si sa aduca materiale necesare, sa pastreze
curatenia si asa mai departe. Sosirea unui ajutor ar fi oportuna intrucat, astfel ar avea timp sa se
ocupe mai mult de echipament. Fiecare muncitor s-ar putea specializa in diferite faze ale muncii
si astfel ar creste nivelul de pricepere si indemanare. Doi muncitori ar putea in acest mod, sa
produca mai mult decat dublul productiei realizata de unul singur. Totusi, incercarea de a angaja,
sa presupunem, 4 muncitori in acelasi spatiu redus, cu acelas echipament si dotare ar putea cauza
probleme. Esta posibil sa-si stea unul altuia in cale si chiar sa efectueze munci suplimentare
neproductive numai pentru a se mentine in totalitate ocupati. Puteti sa va ganditi si dvs. La
exemple si sa va imaginati ce implicatie ar fi avut angajarea unui numar mai mare de masini fara
a spori numarul muncitorilor care sa le utilizeze.
In practica, ne intereseaza mai putin, in mod normal, nivelurile foarte scazute ale
productiei unde MPP este sporit, interes prezentand nivelurile mai ridicate cand acesta se
diminueaza. In acest exemplu, produsul fizic marginal (MPP) al muncii se reduce de la angajarea
celei de-a cincea unitati, evidentiind asa numita lege a diminuarii beneficiilor marginale ale
factorului variabil. Munca e aici factorul variabil pentru ca schimbarile in productie sunt
rezultatul modificarilor numarului de unitati de munca angajate. Nu ne asteptam, desigur, ca
firma – judecand in mod rational- sa angajeze munca dincolo de punctul de nivel maxim al
produsului total.
Reducerea produsului fizic marginal al muncii angajate, va duce la sporirea produsului
total, dar totodata volumul sporirilor succesive ale produsului se va diminua. Acest lucru e
ilustrat in fig. 2.7. in care dreapta orizontala reprezinta cantitatea fixa de capital, unitatile de
munca fiind situate pe pe axa orizontala, si izocuantele reprezinta cantitatiile totale ale productiei
rezultate din fig.2.6.
24. 24
K
60
55
45
30
0
1 2 3 4 5 6 7 L
Fig.2.7. Diminuarea produsului fizic marginal al muncii
Adaosurile constante succesive de munca, la un nivel constant al capitalului, duc la reducerea
beneficiilor din produsul total
Productia pe Termen Lung
Pe termen scurt, cel putin un factor – de obicei capitalul – e mentinut constant. Pe
termen lung toti factorii devin variabili si pot fi sporiti cu scopul obtinerii unor niveluri
ridicate ale productiei. In aceasta perioada lunga factorii pot fi modificati in aceasi proportie sau
in proprtii diferite. Studiile de la acest nivel in mod normal, se concentreaza asupra modificarilor
in aceasi proportie a factorilor iar termenul de economie de scara se refera la productia sporita
realizata in acest fel.
Economiile de Scara
Economiile de scara sunt sporirile productiei care rezulta din sporirea proportiilor tuturor
factorilor angajati in productie. Acestea pot fi constante, in crestere sau in scadere.
Economiile Constante de Scara
In acest caz ne asteptam la o dublare a marimii productiei ca rezultat al dublarii imput-
urilor. Totusi, daca facem apel la legile fizicii, vom observa ca aceasta relatie constanta intre
input si output nu e totdeauna posibila.
Economiile de Scara in Crestere
Termenul de “productie de masa“ este unul familiar. El se refera la angajarea proceselor
de productie care sunt disponibile numai pentru niveluri foarte ridicate ale productiei.
Construirea unei linii de asamblare de motociclete – care costa milioane de lire – are sens doar
daca exista o piata larga in aceasta directie. O data ce este realizat un anumit nivel de productie,
acesta poate fi sporit prin adaugarea unor cantitati foarte mici de inputuri . Totusi e putin
probabil sa se realizeze o injumatatire a productiei daca injumatatim imputurile angajate.
25. 25
Dotarile tehnice de asemenea proportii – de cele mai multe ori- nu pot fi divizate. Managementul
specializat detine, de obicei, aceleasi calitati indivizibilitate. Cu cat se realizeaza o implicare mai
mare in activitatea acestor manageri, productia poate fi sporita mai mult decat proportional cu
factorii angajati.
Economiile de Scara in Scadere
In timp ce managerul poate realiza economii sporite, exista si o cauza a economiilor
reduse. Intrucat organizatiile se dezvolta, tind sa apara probleme de coordonare manageriala.
Luarea deciziilor devine mai artificiala si sistemele comunicationale mai putin eficiente. Pot
exista de asemenea, bariere fizice in fata sporirii contiunue a productiei prin cresterea cantitatii
imputurilor (factorilor angajati).
Ar trebui sa observam ca aceste economii de scara ale productiei sunt in totalitatea lor
interne firmei. Acestea exista datorita proprietatiilor pe care le au instalatiile tehnice de
productie. Alte caracteristici ale productiei la scara larga ale anumitilor factori externi posibili -
impreuna cu influentele lor asupra costurilor- sunt examinate in capitolul urmator.
Exercitii
1. Identificati factorii de productie care ar putea fi angajati de catre firme specializate in
productia de mobila. Explicati beneficiile ce pot fi aduse de utilizarea acestor factori. Ce
diferente posibile pot exista intre o organizatie mare si una mica?
2. Presupunand ca exista 3 metode posibile de productie pentru a fabrica un produs. O firma
utilizeaza capital si munca in raport de 2:1 (unitati fizice), a doua in raport de 3:1 si a treia in
raport de 4:1. Instalatiile tehnice sunt de asa natura incat nerespectarea raporturilor amintite
duce la irosirea de resurse, dar exista posibilitatea angajarii celei de-a doua si celei de-a treia
metode in aceasi fabrica. Trasati diferite forme ale productiei (drepte) si izocuantelor
corespunzatoare acestui exemplu si aratati cum pot fi realizate doua niveluri diferite de
productie. Completati urmatorul tabel:
Unitati de munca Unitati din produsul
fizic total
Produsul fizic
marginal
1 30 7
2 37
3 45
4 53
5 8
6 67
7 5
8 76
Ce lege economica este ilustrata de acest tabel? Ce conditii sunt necesare pentru a aplica
aceasta lege? De ce nu posibila aplicarea ei pe termen lung?
26. 3. COSTURILE DE PRODUCTIE
3.1 Costul pe termen scurt
Costurile si productia
In capitolul 2 am explicat notiunea de termen scurt ca fiind perioada in care unul sau mai
multi factori de productie variaza ca si cantitate, in timp ce nivelurile de productie se modifica.
Observati ca relatia importanta are in vedere mai degraba un sortiment de produse decat numai o
perioada de timp, cu toate ca este probabil ca cele doua sa fie legate intre ele.
Am sugerat faptul ca atat timp cat o serie de factori – sa spunem ca pamantul si capitalul
– raman neschimbati, atunci e posibil ca producatorul sa obtina la inceput beneficii in crestere,
apoi constante pentru ca in final acestea sa se diminueze. Aceasta inseamna ca o crestere
constanta a cantitatii angajate dintr-un factor variabil va conduce la obtinerea, la inceput, a unei
productii marginale in cerestere, apoi constante si in cele din urma in scadere.
In loc sa privim acest lucru prin prisma modificarii produsului marginal, putem avea in
vedere implicatiile asupra modificarilor costurolor atunci cand productia este sporita. In cap.2
am explicat faptul ca atunci cand o firma angajeaza factori de productie, ea va trebui sa plateasca
recompensele corespunzatoare factorilor. Aceste plati reprezinta costuri asumate de firma pentru
a realiza productia. O modificare a costului total, rezultata dintr-o schimbare a nivelului
productiei totale reprezinta o modificare marginala. In consecinta, vom defini costul marginal
ca fiind modificarea costului total rezultata dintr-o variatie foarte mica sau unitara a cantitatii
produse. Observati, desigur, asemanarea cu produsul fizic marginal (MMP) definit in capitolul 2.
Daca privim prin prisma unei sporiri constante a productiei, in aceasta situatie, costurile
marginale – care implica realizarea productiei- trebuie sa depinda de cantitatea factorilor angajati
necesari. Pentru a obtine beneficii marginale, e necesar ca intrariile sa fie in raport constant cu
iesirile (proportie constanta). Costurile marginale, prin urmare, trebuie sa fie constante, de
asemenea. Beneficiile sporite sunt rezultatul unei ceresteri mai mari a productiei (output) fata de
cresterea resurselor angajate in vederea obtinerii ei, astfel incat costurile marginale trebuie sa
scada atunci cand productia creste. Pe de alta parte, beneficiile in scadere au efect opus si trebuie
sa atraga cresterea costurilor marginale.
Un exemplu simplu e oportun in acest sens. Presupunem situatia unei organizatii in care
capitalul si pamantul sunt mentinute constant iar singurul factor variabil este munca – o
27. 27
organizatie de servicii, probabil- care nu foloseste resurse primare.
Costurile factorilor mentinuti ficsi nu se vor schimba ca urmare a modificarii volumului
productiei. Capitalul (K) si pamantul (S), vor da nastere costurilor fixe. Costul muncii(L), in
orice caz, se va schimba atunci cand productia se modifica. Munca e factorul variabil si da
nastere unor costuri variabile.
Presupunem ca putem masura atat intrarile de munca cat si productia, in unitati. Daca
vom sporii intrarile de munca cu o unitate, intr-un anumit interval de timp, rezultatul poate fi cel
prezentat in tabelul urmator.
Observati abrevierile folosite:
L=unitati de munca
TPPL= produsul fizic total rezultat din angajarea unei anumite cantitati de
munca
MPPL= produsul fizic marginal al muncii (unitati suplimentare de productie,
produse de fiecare unitate succesiva adaugata de munca angajata)
PL = pretul unitar al muncii
MCP= costul marginal al productiei.
Acesta reprezinta raportul dintre modificarea costului total si modificarea
TPPL. El se poate determina prin impartirea pretului unei unitati de
munca la (MPP) produsul fizic marginal al acelei unitati (PL/MPPL).
Reprezinta prin urmare o medie si de asemenea, o aproximatie.
1 2 3 4 5
L TPPL MPPL PL MCP
2 4/3
unitati unitati unitati u.m. u.m.
0 0 1000
1 100 100 1000 10.0
2 233 133 1000 7.5
3 400 167 1000 6.0
4 600 200 1000 5.0
5 800 200 1000 5.0
6 100 200 1000 5.0
7 1150 150 1000 6.7
8 1200 50 1000 20.0
9 1225 25 1000 40.0
10 1255 0 1000 X
Simbolul ∆ (literea greceasca) este frecvent folosit pentru a sugera “o schimbare in” si
aici se refera la diferenta dintre un nivel al TPPL la altul. Observati ca intrucat pretul fiecarei
unitati de munca, (ganditi-va la aceasta ca reprezentand “o multime“ de om-ore, daca doriti)
ramane nemodificata, costul productiei adaugata de catre fiecare muncitor depinde de gradul in
care contribuie la realizarea productiei suplimentare. O firma rationala nu va angaja cel de-al
zecelea lucrator chiar daca acesta pretinde salariu minim posibil. Amintiti-va ca aceasta
modificare a productiei obtinute per muncitor nu reprezinta o reflectare a calitatilor lui personale.
Ea este o consecinta a legii proportiilor variabile explicata in capitolul precedent.
Esta foarte util sa cunoastem implicatiile asupra costurilor ca urmare a angajarii
suplimentare de muncitori. Deseori, dorim sa cunoastem, de asemenea si consecintele pe care le
28. 28
are asupra costurilor, modificarea nivelului productiei. In acest scop, folosind acelasi exemplu,
trebuie sa transformam prima coloana din unitati de munca in unitati de productie.
Pentru a evita complicatiile si pentru a pastra datele simple, presupunem ca unitatile de
munca sunt divizibile acolo unde nivelurile “intermediare” ale productiei trebuie sa fie estimate.
Tabelul urmator, prin urmare, se bazeaza pe datele anterioare si utilizeaza abrevierile:
Q = unitati de productie sau TPP
AVC= costul variabil mediu, determinat prin impartirea costului unitatiilor de munca
necesare pentru realizarea unui anumit nivel al productiei, la unitatile de productie la
acel nivel. De exemplu 5 umitati de produs, fiecare unitate de munca costa 100 u.m.,
astfel:
AVC=5000u.m./800= 6.25
FC= costul neschimbat al factorilor fixi capital si munca presupus a fi, in acest caz, in
valoare de 2000u.m.
TC= totalul costurilor fixe si variabile la nivelul relevant al productiei.
ATC=TC+C
Mc = costul marginal, care reprezinta variatia costului total provocata de modificarea cu
o unitate a nivelului productiei.
Ar fi bine sa comparati cele 2 tabele si sa observati faptul ca rezulta costuri marginale
fixe, in mod direct, ca urmare a beneficiilor constante realizate de catre unitatile a patra, a cincea
si a sasea, de munca care urmeaza a fi angajate. Intrucat productia creste de la 400 la 1000
unitati, atunci costurile marginale sunt de asemenea constante.
Costurile medii si marginale
Ambele tabele ne ofera o serie de concepte dar in particular ele introduc 2 etaloane de
masurare a costurilor, foarte importante. Este esential sa intelegem foarte clar notiunea de costuri
fixe si marginale.
Costul mediu
Acest termen e adesea folosit pentru a descrie de fapt termenul mai adecvat de cost total
mediu. Aceasta se determina prin insumarea costurilor fixe (FC)- din coloana 3- si a costurilor
variabile totale (TVC), respectiv produsul dintre AVC (coloana 2) si Q (coloana 1) – la un anumit
nivel dat al productiei- si prin impartirea acestui total la productia (Q) de la acel nivel. Astfel:
ATC=(FC+TVC)/Q
1 2 3 4 5 6
Q QVC FC TC ATC MC
(1*4)+3 4/1 XTC/XQ
Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m.
0 0 0 0 0
100 10.00 2000 3000 30.00 30.00
200 8.57 2000 3714 18.57 7.14
300 7.92 2000 4376 14.58 6.62
400 7.50 2000 5000 12.50 5.00
500 7.00 2000 5500 11.00 5.00
600 6.67 2000 6000 10.00 5.00
29. 29
700 6.43 2000 6500 9.29 5.00
800 6.25 2000 7000 8.75 5.00
900 6.11 2000 7500 8.33 5.00
1000 6.00 2000 8000 8.00 5.00
1100 6.06 2000 8667 7.88 6.67
1200 6.67 2000 10000 8.33 13.33
Costul marginal
Acesta reprezinta modificarea costului total care rezulta dintr-o mica modificare a
nivelului productiei. In situatia in care productia se modifica, se modifica cu pasi mai mari – ca
si in exemplul nostru- ceea ce este cu adevarat necesar este sa gasim modificarea medie a
costurilor de la un nivel la celalalt (TC/Q). Atunci cand reprezentam grafic costul marginal,
acesta se gaseste in punctul situat la mijlocul distantei dintre cele doua nivele ale productiei,
deoarece aceasta reprezinta modificare de la un nivel la celalalt. Tabelele mai reprezinta de
asemenea acest fapt. Matematicienii vor recunoaste costul marginal ca si prima derivata a
costului total respectand modificarile productiei, si anume dC/Dq unde C= costul total si Q =
productia totala. Fig.3.1. ilustreaza costurile totale medii si cele marginale in conformitate cu
tabelul. Fig.3.2 prezinta formele normale ale tuturor curbelor costului mediu utilizate de
economisti, impreuna cu curba costului marginal. Ati putea verifica forma curbei costului fix
mediu pentru dvs. Faceti raportul dintre costurile fixe- 2000u.m. fiecare- si fiecare nivel al
productiei de la 100 la 1200. Curba costului variabil mediu aproximeaza datele din coloana
corespunzatoare a tabelului. Ar trebui, de asemenea, sa intelegeti relatiile diferite care exista intre
aceste curbe.
Observati faptul ca curba costului marginal intersecteaza intotdeauna curba costului total
mediu si curba costului variabil mediu, in punctele in care acestea ating nivelul minim. Puteti
verifica aceasta afirmatie pentru dvs.. Luati orice set de cifre, gasiti media simpla, adaugati inca
o cifra si gasiti noua medie. Daca ultima cifra adaugata este mai mare decat prima medie, atunci
a doua medie va avea o valoare mai mare decat prima. In cazul in care ultima cifra adaugata e
mai mica decat prima atunci si a doua medie va fi mai mica. Numai in situatia in care adaugarea
“marginala” are aceasi valoare cu prima medie, aceasta va ramane neschimbata si nici nu va
creste si nici nu va scadea.
C £
30
25
20
MC
15
10
ATC
5
0 Q
30. 30
2 4 6 8 10 12 14 00
Fig:3.1 Costurile totale medii si marginale
Aceste curbe se bazeaza pe tabelul costurilor. Observati cum curba costului marginal (MC)
intersecteaza curba costului total mediu in punctul minim al acestuia.
C £
MC
AFC
ATC
AVC
AFC
AFC
O Q
Fig.3.2 Modalitatea preferata de catre economisti, de a construi curbele costurilor.
Sa ne intoarcem acum la tabelul costurilor. Daca va amintiti definitia noastra cu privire la
productia pe termen scurt si cea pe termen lung, veti avea posibilitatea de a concluziona ca in
tabel este evidentiata o conditie pe termen scurt. La un nivel al productiei de 1200 unitati,
costurile marginale cresc vertiginos, reflectand reducerea la fel de puternica a productiei
suplimentare obtinute ca urmare a cresterii volumului de munca angajata. La acest nivel, firma a
atins in mod evident, limitele productiei fezabile ce se poate realiza cu ajutorul volumului fix
existent de capital si pamant.
3.2 Costurile pe Termen Lung
Sporirea factorilor ficsi
Daca firma noastra imaginara fictiva doreste sa-si sporeasca in continuare productia,
atunci ea trebuie sa angajeze un numar mai mare din factori ficsi. Ea poate decide sa realizeze
acest lucru prin apelarea la utilajele tehnice suplimentare si astfel vor creste intrarile de capital
fizic. Presupunerea ca firma procedeaza in acest fel la un nivel al productiei de 1200 unitati si, ca
rezultatul isi va creste costurile fixe la 3000 u.m.. In acelasi timp, capitalul aditional ii promite sa
puna in aplicare tehnici noi si mai eficiente, capabile sa reduca costurile variabile ale firmei la un
nivel inferior celui realizat in conditiile costurilor fixe anterioare. Presupunem ca este capabila sa
realizeze costuri variabile medii de 5 u.m. pe unitate de productie in conditiile in care productia
realizata e mai mica de 1500 unitati, dar la un nivel superior acestei productii (de 1500 unitati)
costurile variabile incep sa creasca din nou.
Noua situatie este prezentata in tabelul urmator care utilizeaza coloane si abreviatii ca si
tabelul precedent. Observati ca modificarea efectuata a dat firmei posibilitatea de a reduce
31. 31
costurile totale medii sub nivelul realizat cu ajutorul unei unitati de productie mai mica. De
asemenea, aceasta schimbare a facut posibila, pentru firma, reducerea costurilor totale medii si
dupa cum vom vedea mai tarziu, aceasta valoare a costurilor totale medii este cruciala in
alegerea celui mai profitabil nivel al productiei. In cazul in care numarul de factori ficsi angajati
nu ar fi fost sporit, atunci costurile marginale si costurile totale medii ar fi crescut vertiginos si
firma nu ar fi fost capabila sa-si extinda productia mai departe.
Efectul modificarii cantitatii factorilor ficsi angajati, este ilustrata in continuare, pe
graficul din fig. 3.3.Putem observa o reducere a costurilor medii urmata de o noua crestere
intrucit beneficiile anterioare scazute incep sa reapara.
C£
20
10
ATC
5
0 Q
2 4 6 8 10 12 14 16 18 00
Fig.3.3 Costurile totale medii in situatia in care sunt sporite costurile fixe
Acest grafic se bazeaza pe tabelul costurilor si sugereaza o crestere a costurilor fixe de
la 2000 u.m. la 3000 u.m.
1 2 3 4 5 6
Q AVC FC TC ATC MC
Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m.
1100 6.06 2000 8667 7.88
1200 6.67 2000 10000 8.33
13,33
1100 5.75 3000 9325 8.48 13,25
1200 5.50 3000 9600 8 2,75
1300 5.30 3000 9890 7.61 2,90
1400 5.13 3000 10182 7,27 2,92
1500 5,00 3000 10500 6,87 3,18
1600 5,00 3000 11000 6,87 5,00
1700 5,00 3000 11500 6,76 5,00
1800 5,25 3000 12450 6,92 9,50
1900 5,50 3000 13450 7,08 10,00
Sa presupunem ca firma continua “sa injecteze” cantitati suplimentare de factori ficsi. Pe
termen lung costurile totale medii ale firmei pot arata intr-un mod asemanator celui din fig.3.4.
Aceasta presupune o continuare a procesului ilustrat in fig.3.3 intrucat productia continua sa
32. 32
creasca. Fiecare nivel la care curbele costului pe termen scurt se intersecteaza, reprezinta un
stadiu in care firma trebuie sa ia decizia dificila de a extinde sau nu capacitatea de productie prin
introducerea de noi inputuri sau de factori ficsi, cum este capitalul.
C
SAC
LAC
O
Qa Qb Qc Qd Q
Fig. 3.4.Curba costului mediu pe termen lung
Intrarile permanente de factori de productie ficsi dau firmei posibilitatea sa continue sa
reduca costurile totale medii
Daca, pe baza presupunerii ca factorul fix – capitalul (K) – poate fi sporit in cantitati
mici, netezim curba, asa cum indica si linia punctata, de obicei sub numele de curba costului
mediu pe termen lung in forma de “L “. Aceasta -se sustine deseori- este mai semnificativa, mai
practica pentru firma moderna spre deosebire de curba in forma de “U”, care e acceptata ca o
descriere a termenului lung. De asemenea putem privi curba pe terme lung ca si un indicator al
problemelor planificarii intampinate de firma. Firma trebuie sa decida daca cererea indreptateste
sporirea instalatiilor tehnice. Amintiti-va ca o data ce costurile fixe suplimentare au fost asumate
ele nu mai pot fi indepartate. Daca cererea scade firma trebuie sa produca la un nivel scazut – iar
in fig, 3.4. apare o curba in crestere vertiginoasa, intre punctele Qa si Qb si de asemenea intre Qc
si Qd. Intersectia curbelor alternative pe termen scurt sugereaza alegerea care trebuie facuta de
firma la aceste niveluri critice al productiei. Forma generala a curbei presupune faptul ca firma
este capabila sa obtina castiguri permanente prin introducerea unor masini perfectionate si a unor
mijloace de productie imbunatatite si astfel aceasta reuseste sa invinga efectele diminuarii
beneficiilor marginale pe termen scurt. Aceste beneficii sunt examinate amanuntit in capitolul
urmator.
3.3 Economiile de scara pe termen lung
Ideea ca firma ar putea face economii in utilizarea factorilor de productie – intrucat ea se
dezvolta ca marime- a fost introdusa in capitolul precedent. A sosit momentul sa examinam
chestiunea mai in detaliu. Exista doua tipuri de economii care pot fi realizate si anume: economii
pecuniare sau monetare si economii reale.
33. 33
Economii pecuniare
Acestea reprezinta sume de bani puse deoparte prin achizitionarea de factori la un cost
redus. Aceasta nu reprezinta o utilizare mai eficienta a factorilor, dar produc, desigur, o reducere
a costurilor pentru firma. Firmele mari, spre exemplu, sunt deseori capabile sa utilizeze forta de
piata cu scopul de a obtine discounturi de la furnizori. Muncitorii sunt de multe ori dispusi sa
accepte un salariu mai mic de la o firma mare despre care se stie ca ofera securitate angajatilor si
de asemenea, un grad de prestigiu social.
Economiile reale
Economiile reale se ofera la eficienta adevarata in folosirea factorilor de productie. Prin
urmare, dintr-o anumita cantitate de factori se poate obtine o productie mai mare, intrucit
capacitatiile tehnice de productie se dezvolta ca amploare si marime. A fost identificata o gama
larga de astfel de economii. Principalele tipuri sunrt urmatoarele:
1. Economii de munca
Ele rezulta din multimea oportunitatilor pentru diviziunea muncii care duce la sporirea
priceperii fortei de munca, economiseste timp si permite o mecanizare mai inalta. La nivelul
marginal, aceste procese au condus la automatizarea liniei de ansamblare pentru marfurile de
masa produse si cresteri importante in productia care poate fi realizata de fiecare muncitor.
2. Economii tehnice
Acestea rezulta in mare parte din folosirea echipamentelor de capital specilizat. In
capitolul precedent am vazut cum indivizibilitatile unor echipamente de capital au facut posibile
economiile productiei pe scara larga. Firmele mari sunt de asemenea capabile sa sprijine masini
de rezerva pentru a evita problemele care pot sa apara ca urmare a defectiunilor. O firma mica
care foloseste o masina, isi va dubla costul cu capitalul daca incearca sa aiba o masina de
rezerva. O firma mare care foloseste 20 de masini nu intampina astfel de greutati daca isi
pastreaza o masina de rezerva.
3.Economiile de marketing
Sunt economii foarte substantiale in cadrul publicitatii pe scara larga. Un film publicitar
de televiziune poate costa cateva mii de u.m. dar acestea pot fi vizionate in America, Marea
Britanie, intr-o mare parte din Vestul Europei, poate chiar in tarile Orientului. Pentru companiile
care isi permit cheltuielile initiale mari costul final (costul pe cumparatorul potential care
urmareste reclama) este foarte mic. Companiile mari isi pot permite cercetari de piata de prima
clasa si sa angajeze specialisti in marketing foarte priceputi, performanti. Rezultatul urmeaza sa
asigure o mai mare siguranta in estimarea cererii, determinarea preturilor produselor, si in
realizarea acelor produse care vor corespunde pietelor in schibare actuale.
4.Economii financiare
Firmele mari au acces la surse de finantare care nu sunt acordate firmelor mici. Costurile
administrative de obtinere a banilor de la populatie sunt foarte mari si pot fi justificate doar daca
si cantitatea ce urmeaza sa fie colectata este si ea foarte mare. Cu toate ca aceste economii exista
cu siguranta, trebuie sa fim constienti ca serviciile financiare disponobile firmelor mici s-au
imbunatatit in perioada anilor 1970-80.
34. 34
5.Economii de transport si distributie
Firmele mari pot planifica localizarea depozitelor si distributia marfurilor astfel incat
vehicolele sa fie folosite eficient si stocurile sa fie mentinute la nivele acceptabile. Planificarea
retelelor de transport prezinta probleme matematice interesante dar numai firmele mari pot
beneficia de economiile ce rezulta din gasirea solutiilor acestor probleme.
6.Economiile marginale
Acestea se obtin prin angajarea de manageri specializati (specialisti in management) si
prin mecanizarea comunicatiilor si a aspectelor de rutina din cadrul proceselor de luare a
decizilor. Economiile manageriale sunt cele care au dat nastere celor mai multe controverse si
discutii- in comparatie cu orice alt grup din cele amintite- iar unii autori sustin ca pentru firmele
mari exista o posibilitate mai mare de a suferi in urma lipsei economiilor (“neeconomiilor”)
manageriale decat sa beneficieze de economiile manageriale. Cativa economisti sugereaza ca in
dezvoltarea firmei, exista un moment cand “ neeconomiile” manageriale si ineficientele vor
depasi oricare alte economii. Alti autori nu sunt de acord cu aceasta parere. In timp ce nu exista
nici un dubiu ca toate firmele mari sufera din cand in cand, ca urmare a problemelor
manageriale, acestea pot fi depasite si reprezinta doar o verificare in cresterea continua (si la
scara mai inalta) a economiilor.
Economiile Externe
Asa cum am amintit anterior economiile despre (toate economiile analizate) care am
discutat sunt interne marilor firme si acestea le creaza avantaje asupra firmelor mai mici. Exista
si alt tip de economii, si anume economiile externe firmei si care se realizeaza atunci cand o
industrie dezvoltata sau cand firmele industriale formeaza o congregatie intr-o anume zona
geografica. Economiile externe implica de obicei dezvoltarea seviciilor specializate in
engineering, poate furniza forta de munca suficienta pentru a sustine una sau mai multe firme
care produc unelte. Fiecare companie poate solicita un meserias specilaizat fara a fi nevoie sa
suporte costurile ridicate in cazul solicitarii unui departament specializat. Daca, totusi, una sau
doua dintre aceste companii se dezvolta foarte mult ele isi pot internaliza aceste economii prin
dezvoltare de departamente care produc unelte. Companiile mici care incearca sa supravietuiesca
s-ar putea sa nu reuseasca sa furnizeze munca suficienta pentru a sustine firmele specializate
independenteiar firmele de engineering le ieste tot mai greu sa concureze cu companiile
dominante.
3.4 Alegerea Factorilor si Costul
Substitutia factorilor
In capitolul doi am observat ca producatorul putea varia “amestecul” inputurilor-
ingredientele produsului sau final- dar de asemenea, cantitatea tuturor factorilor angajati. O
resursa poate fi inlocuita de o alta. Masele plastice pot inlocui metalele ; munca si capitalul pot fi
35. 35
combinate in diverse moduri. Un exercitiu pe computer foloseste un exemplu simplu: lichidarea
gropilor angajand diferite combinatii de capital si munca. Nu este greu sa ne gandim si la alte
exemple. O firma de servici de secretariat – care progreseaza de la masini de scris manuale, la
cele electrice si in final la cele electronice – isi va schimba in timp si raportul dintre factorii
capital si munca angajati. Se spune ca isi va modifica si productia totala posibila.
Managementul afacerilor este foarte interesat la toate nivelele de alegere “celei mai
bune” combinari a factorilor de productie angajati. Daca stiinta economica studiaza toate
aspectele legate de satisfacerea nevoilor umane prin alegerea resurselor rare (limitate), adecvate
atunci trebuie sa privim analiza economica prin prisma faptului ca ne ajuta sa intelegem mai bine
mecanismul luarii deciziilor, prin intermediul metodelor oferite (analiza economica ofera
instrumente prin care putem intelege mai bine mecanismul luarii deciziilor).
Trebuie sa recunoastem ca multe din problemele relevante pentru substitutia factorilor de
productie sunt de asemenea foarte complexe si nu trebuie sa ne asteptam sa gasim un ghid
complet de economie manageriala a afacerilor, in cateva pagini de exercitii pe computer. La acest
nivel de invatare trebuie sa ne multumim cu dobandirea catorva concepte de baza.
Stapanind aceste actiuni – oricat de indepartate ar parea ele de problemele practice care
se ivesc in afaceri – ne vom asigura o baza riguroasa pentru studiul de mai tarziu si o intelegere
mai profunda.
Alegerea si Costul
Daca producatorul poate decide cum sa obtina capitalul si munca – sau oricare alte 2
inputuri – in procesul de productie, exista totusi o problema care persista, si anume – cum sa
aleaga cea mai buna combinatie.
Analizam acum aceasta problema si presupunem in aceasta etapa ca scopul firmelor este
de a realiza un anumit nivel de productie dorit cu cel mai mic copst posibil. Acesta, in schimb, va
depinde de rata la care capitalul si munca se pot substitui reciproc indicata de forma izocuantei,
dupa cum am explicat in cap. 2. De asemenea va depinde si de costurile fiecarui factor.
Presupunem ca costul orar al muncii este de 6 u.m. si costul angajarii capitalului e de 1
u.m.. Bugetul disponibil pentru munca si capital e de 90 u.m.. Firma trebuie sa decida acum care
este cea mai favorabila combinatie de munca si capital. Presupunem de asemenea ca cele 90 u.m.
pot fi destinate in intregime muncii, in intregime capitalului sau orice alta combinatie posibila a
acestora care se insumeaza 90 u.m. Nu veti fi surprinsi de faptul ca AB – care reprezinta toate
combinatiile celor doi factori cu acelasi cost total – poarta denumirea de curba sau dreapta
izocostului. Amintiti-va ca termenul matematic de “curba “ presupune linii drepte sau curbe
“liniare”.
K
90 A
78
P
60 120
110
30 100
B
0
36. 36
2 5 10 15 L
Fig: 3.5. Cea mai buna combinatie a factorilor de productie
Avand in vedere costurile cu factorii, reprezentate de linia izocostului AB, cea mai buna
combinatie este P(60K+5L) care corespunde nivelului de 110 unitati, al productiei.
Dreapta AB arata ca daca firma si-ar destina intregul buget capitalului fizic (masini,
echipamente) atunci ar cheltui 90 unitati de capital(K), iar daca si-ar dedica intregul buget
muncii, ar cheltui 15 ore de munca. Fig. 3.5. ilustreaza de asemenea, si 3 izocuante care
reprezinta niveluri de productie de 100, 110 si 120 unitati, de pe o posibila harta a izocuantelor.
Trei ditre combinatiile posibile de capital (K) si munca (L) sunt reprezentate de grafic. Aceste
sunt de 78K+2L; 30K+10L; si in final, punctul P, reprezinta 60K+5L.Toate aceste “combinatii de
factori” au acelasi cost, 90 u.m., dar prima produce un nivel de productie de 100, in timp ce
punctul P reprezinta punctul de tangenta a dreptei costului- AB- cu izocuanta de 100 unitati a
productiei sporite. Un buget limitat la 90 u.m. nu va permite firmei sa atinga nivelul de 120
unitati al productiei. Presupunand ca firma doreste sa realizeze cel mai inalt nivel posibil al
productiei, aceasta ar trebui sa utilizeze combinatia reprezentata de punctul P
In orice situatie in care alegerea presupune 2 factori de productie la un anumit cost – iar
conditiile de productie sunt de asemenea cunoscute – cea mai mare productie la un anumit cost
dat – sau cel mai mic cost pentru a realiza un anumit nivel de productie – se va gasi in punctul in
care curba izocostului este tangenta la izocuanta. Productia maxima, prin urmare va fi realizata
in punctul in care o izocuanta si o dreapta a costului sunt tangente.
In acest punct, raportul dintre produsul fizic marginal al muncii (MPPL) si pretul muncii
(PL) este egal cu raportul dintre produsul fizic al capitalului (MPPK) si pretul ncapitalului(PK):
Aceasta fraza e foarte importanta si de aceea trebuie sa o intelegem foarte bine.
Am aratat deja faptul ca o izocuanta ilustreaza diferite combinatii de munca si capital,
care pot produce acelasi nivel al productiei. Sa analizam ce se intampla daca ne deplasam de la
un punct (A)la un altul (B) de-a lungul izocuantei. Acest lucru e reprezentat in fig. 3.6.
Cateva implicatii ale analizei alegerii
O asemenea deplasare din punctul A si B sugereaza reducerea volumului de capital
folosit. Aceasta e reprezentata de ∆K. Simbolul grecesc ∆ este frecvent utilizat pentru a sugera “o
schimbare in”. Daca reducem capitalul cu o anumita valoare data atunci va rezulta o pierdere in
productie. Pierderea (sau castigul) care rezulta dintr-o reducere (sau sporire) a cantitatii de
capital cu o unitate, reprezinta produsul fizic marginal al capitalului (MPPK). Astfel reducerea
∆K conduce la o pierdere in productie egala cu ∆K*MPPK.
Prin deplasarea intre punctele A si B ale aceleiasi izocuante, nu reducem doar pe K ci il si
inlocuim printr-o crestere a lui L, iar cantitatea de L necesara sa imbunatateasca situatia negativa
a reducerii capitalului este ∆L. In mod similar, urmand acelasi rationament, ca in paragraful
precedent, sporul de productie castigat din creasterea cantitatii de munca folosita (L) este
∆L*MPPL si, intrucat productia totala ramane neschimbata, aceasta (sporul de productie)
compenseaza pierderea din reducerea capitalului. O schimbare pur si simplu o anuleaza pe
cealalta. Aceasta poate fi exprimata foarte simplu, astfel:
∆K*MPPL+∆L*MPPL=0
Astfel putem determina panta izocuantei:
∆K /∆L =-MPPL /MPPK= PANTA IZOCUANTEI
37. 37
K K
D
? K
? L
O E
L O L
Fig: 3.6. Deplasarea de-a lungul unei izocuante si cele mai bune conditii de productie.
Deplasarea din punctul A in punctul B, in fig.3.6.b, presupune inlocuirea unei parti din
capital (∆K) prin munca (L) astfel incat productia totala ramane neschimbata. In cel mai bun
punct al productiei, dreapta izocostului din fig. 3.6.a este tangenta acestei izocuante. Examinam
acum linia izocostului din fig. 3.6.a. Bugetul disponibil cheltuielilor cu munca si capitalul este C.
Punctul D, in care tot bugetul este cheltuit pe capital K este desigur: C /PK
(unde PK este pretul unitar al capitalului). In mod analog puncrul E este C/PL (unde PL
este pretul unitar al muncii). Panta dreptei izocostului este urmatoarea:
(C/PK)/ (C/PL)=-PL / PK
In punctul de tangenta, cele 2 pante a izocuantei si a curbei izocostului trebuie sa fie
egale. Astfel:
MPPL/ MPPK=Pl / PK si MPPK / PK= MPPL / PL
Aceasta sugereaza ca producatorul care urmareste un cost minim, va cauta sa se asigure
ca ultima unitate monetara cheltuita pentru capital va putea rrealiza aceeasi productie
suplimentara ca si ultima unitate monetara cheltuita pentru munca. Daca aceasta conditie nu este
implinita, producatorul va modifica combinarea factorilor de productie, capital si munca. Daca
produsul marginal al capitalului este mai mare decat cel al muncii astfel incat:
MPPK/PK> MPPL/PL
atunci, producatorul ar trebui sa-si sporeasca angajarea de capital si/sau sa reduca
angajarea de munca pana cand produsul marginal al muncii creste suficient pentru ca relatiile sa
ajunga la egalitate.
Consideram urmatorul exemplu in care: produsul fizic marginal al capitalului =400,
pretul unitar al capitalului =20, produsul fizic marginal al muncii=18, pretul unitar al muncii=1.
Atunci: MPPK / PK=400/20> MPPL/PL=18/1
Ca urmare a reducerii beneficiilor marginale, producatorul trebuie sa-si sporeasca
volumul de capital angajat si /sau sa-si reduca volumul de munca pana in momentul in care
produsul marginal al capitalului scade si/sau produsul marginal al muncii creste suficient de mult
pentru a aduce la egalitate cele doua relatii.
38. 38
Sa presupunem ca transferam 20u.m. de la munca la capital. Vom pierde 360 unitati de
productie de la munca (18*20) dar vom castiga 400 unitati rezultate din sporirea capitalului.
Merita sa procedam in acest fel deoarece vom obtine un castig net de 40 unitati de productie.
Continuam asadar sa substituim capitalul prin munca pana cand raporturile dintre produsele
fizice marginale si preturi devin egale. Substitutia va modifica, desigur, produsele fizice
marginale. Amintiti-va legea diminuarii beneficiilor marginale din capitolul 2. Cu cat angajam
mai mult capital, cu atat va scadea produsul fizic al capitalului. Cu cat reducem cantitatea de
munca angajata, cu atat va spori mai mult produsul fizic marginal.
Poate veti privi aceasta analiza ca fiind una foarte teoretica si abstracta si va veti intreba
ce fel de semnificatie practica ar putea avea. Totusi ar fi bine sa aveti in vedere urmatoarele
afirmatii:
1. Intre 1975 si 1980, rata medie a salariilor in industria britanica a crescut mai repede decat
productivitatea marginala a muncii astfel incat costul cu salariile pe unitate de produs fizic a
crescut.
2. In aceasi perioada, au avut loc importante imbunatatiri ale tehnologiei si reduceri ale costului
echipamentului electronic.
3. Incepand cu perioada anilor ’80, somajul a inceput sa creasca vertiginos in Marea Britanie
Ar fi desigur lipsit de sens sa credem ca aceste afirmatii ne ofera explicatii riguroase a
somajului anilor ’80. Dar la fel de gresit ar fi daca am ignora faptul ca producatorii trebuie sa
aleaga cea mai buna combinatie a factorilor de productie si de asemenea, sa inlocuiasca un factor
prin altul, urmarind schimbarile care au loc in costuri.
O alta problema pentru care aceasta analiza este relevanta, este cea a distributiei
industriei in diferite regiuni ale lumii. Costurile cu salariile si cu capitalul difera in diverse tari si
aceste diferente ne ajuta sa intelegem deplasarea industriilor majore dintr-o tara in alta. Trebuie
sa ne amintim, totusi, ca este important raportul dintre produsul fizic marginal si pretul factorului
si nu doar pretul factorului singur. Salariile pot creste fara a provoca somaj daca produsul fizic
marginal al muncii creste sufucient pentru a mentine, sau chiar imbunatati, raportul pe care il are
cu productivitatea marginala a capitalului.
Exercitii cu privire la cap. 3
1. Ce este costul marginal al muncii? Faceti referire la tabelul de la intrebarea nr.3 din capitolul
2. Daca presupunem ca fiecare unitate de munca costa 2000u.m., construiti o coloana
suplimentara pentru a inscrie costul marginal al muncii calculate.
2. Definiti costul marginal al productiei. Cum difera aceasta de costul total al productiei?
Folosind acelasi tabel ca si la intrebarea nr.1, mai adaugati o coloana pentru a evidentia
costul marginal al productiei. Presupunand ca este un cost constant al capitalului de
5000u.m., calculati coloana costului total mediu. Construiti grafic cu ajutorul datelor din
tabelul complet, urmatoarele curbe:
a) curba costului total mediu
b) curba costului total mediu
c) curba costului marginal al productiei
39. 39
Care este relatia dintre curba costului total mediu si cea a costului marginal al productiei.
3. Un celebru economist modern a afirmat ca functia managerului este de a „intinde curba in
forma de U a costului” Expilicati riguros cum se poate realiza de catre manager, pe termen
lung acest lucru. Cum ii va influenta succesul daca va proceda astfel?
4. Urmatorul tabel evidentiaza modalitati de combinare a muncii (L) si capitalului (K) pentru a
obtine un produs (X)
Nivelul productiei 700 unitati
L(unitati) K(unitati)
11 3
9 4
7 5
6 6
4 9
3 12
Nivelul productiei 900 unitati
L(unitati) K(unitati)
11 5
9 6
7 7
6 8
5 10
4 13
Avand in vedere un cost unitar al muncii de 4 u.m. si un cost unitar al capitalului de 3
u.m.si un buget disponibil de 48 u.m., care este nivelul productiei pe care dvs. Il sugerati spre
realizare si ce combinatie de munca si capital ar trebui folosita? Argumentati raspunsul prin
argumentare grafica.
Care ar fi efectul cresterii costului unitar al capitalului la 4 u.m., celelalte conditii
ramanand nemodificate?Argumentati raspunsul.
5. Va asteptati ca – in limina analizei izocostului/ izocuantei din cap. 2 – traile in curs de
dezvoltare sa utilizeze tehnici de productie similare celor din tarile avansate din punct de vedere
industrial atunci cand produc bunuri de natura masinilor agricole, spre exemplu?
