SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 14
Taina Sf ântului
Botez
Definiţie
Botezul este Sfânta Taină prin care omul:

   este eliberat de sub robia păcatului prin
         ştergerea păcatului strămoşesc,
      devine creştin, membru al Bisericii,
          mădular al Trupului lui Hristos,
     îşi poate începe drumul duhovnicesc
    spre desăvârşirea morală şi dobândirea
                     mântuirii.
Instituire
    Taina Sfântului Botez a
       fost instituită de către
    Mântuitorul Iisus Hristos,
    Care a dat exemplul Său
   primind botezul de la Ioan
   şi le-a poruncit Apostolilor:

  „Mergând, botezaţi toate
     neamurile în numele
    Tatălui, al Fiului şi al
       Sfântului Duh.”
       (Matei XXVIII, 19).
Primitorul
     Poate primi Botezul creştin orice om care doreşte
    acest lucru din suflet şi se pregăteşte pentru aceasta.
 În cazul unui copil,
garantează
pentru acesta
părinţii
şi, mai ales, naşul,
care îşi asumă
răspunsurile
în locul finului
său.
Naşul                    are datoria de a
                          supraveghea şi
   trebuie să fie un   îndruma permanent
     creştin ortodox     dezvoltarea finului
   credincios şi cu o   său în conformitate
 viaţă morală plăcută      cu învăţătura
     lui Dumnezeu.            Bisericii.
Formula

    La Botez, preotul rosteşte:
            “Se botează
  robul / roaba lui Dumnezeu (N)
    în numele Tatălui, al Fiului
     şi al Sfântului Duh. Amin.”
Modalitatea
   Botezul se
    săvârşeşte prin
    afundare în apă.

   Scufundarea se face
    de trei ori, în numele
    Sfintei Treimi.
Lepădările,         Duhul      lui Preotul unge Are           loc       Participanţii la
unirea                                                                  ritual înconjoară
                    Dumnezeu       copilul       cu afundarea
declararea                                                              masa pe care
dorinţei      de    sfinţeşte      ulei sfinţit.    întreită.           se află Sfânta
unire cu Hristos    apa,        la                                      Evanghelie
şi                  rugăciunile                                         (hora bucuriei).
recunoaşterea
                    preotului.
credinţei      în
Sfânta Treime.

Lecturile din      Preotul         Slujba       se   Preotul şterge     Noul creştin
                                   termină cu o      Mirul rămas pe     primeşte
Sfânta        unge copilul
                                   scurtă ectenie    pielea copilului   Sfânta
Scriptură.    botezat cu           întreită pentru   şi    îi  tunde
                                                                        Împărtăşanie.
              Sfântul    şi        prunc şi pentru   câteva fire din
              Marele Mir.          naş, după care    părul capului în
                                   se         face   semnul Sfintei
                                   otpustul.         Cruci.




Etapele
Lepădările şi unirea cu Hristos
Preotul întreabă de 3 ori:
 “Te lepezi de satana,
de toate lucrurile lui
şi de toţi slujitorii lui?”,
iar catehumenul
sau naşul răspunde:
“Mă lepăd.”
    Apoi preotul întreabă:
“Te uneşti cu Hristos şi
crezi lui ca unui Dumnezeu
şi Împărat?”,
iar răspunsul este:
 “Mă unesc!”
Fragmentele biblice
            Cântăreţul bisericesc interpretează               Pentru o mai bună lămurire a
    fragmentul prin care Sfântul Apostol Pavel
    arată însemnătatea şi efectele botezului:
                                                          importanţei momentului, preotul
    “Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-        citeşte din Evanghelia de la
    am botezat, întru moartea Lui ne-am                   Sfântul Matei (XXVIII, 19 - 20), în
    botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în                care se cuprind cuvintele cu care
    moarte, prin botez, pentru ca, precum                 Mântuitorul a îintemeiat Taina
    Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui,       Botezului: “În vremea aceea, cei
    aşa să umblăm şi noi întru înnoirea                   unsprezece ucenici au mers în
    vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin          Galileea, la muntele unde le
    asemănarea morţii Lui, atunci vom fi                  poruncise lor Iisus. Şi văzându-L,
    părtaşi şi ai învierii Lui, Cunoscând                 I s-au închinat, ei care se
    aceasta, că omul nostru cel vechi a fost              îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus,
    răstignit împreună cu El, ca să se                    le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a
    nimicească trupul păcatului, pentru a nu              toată puterea, în cer şi pe
    mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a             pământ. Drept aceea, mergând,
    murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am
    murit împreună cu Hristos, credem că vom
                                                          învăţaţi      toate      neamurile,
    şi vieţui împreună cu El, Ştiind că Hristos,          botezându-le în numele Tatălui
    înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu             şi al Fiului şi al Sfântului
    mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a               Duh, Învăţându-le să păzească
    murit, a murit păcatului o dată pentru                toate câte v-am poruncit vouă,
    totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui              şi iată Eu cu voi sunt în toate
    Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că                  zilele,    până       la   sfârşitul
    sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru               veacului. Amin.”
    Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul
    nostru. “
Hora bucuriei
"Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi
   îmbrăcat.
Aliluia“

(Galateni III, 27).
Materia
 Este apa curată,
   sfinţită de Duhul
 Sfânt, la rugăciunile
       preotului.
Timpul săvârşirii

 Poate primi Este de preferat Este bine a
  Botezul o           să se      se boteza
singură dată săvârşească în pruncul între
în viaţă orice zi de sărbătoare, 8 şi 40 de
   om care        dar se poate      zile.
   doreşte.     săvârşi în orice
                zi a săptămânii.
Botezul de necesitate

                            Se                                                P o a te                                             Se
                         p o a te                                            s ã v â rs i                                      re z u m ã
                        s ã v â rs i                                                                                                la




o r iu n d e            cu apã                o r ic â n d      o r ic e                     c h ia r       a fu n d a re a                                 cu
                           sau                                c r e s t in                      si            î n t r e it ã                          f o r m u la
                          o r ic e                           o rto d o x                    p ã r in t ii
                 m a te r ie n a t u r a lã



                                                                                                                                              " S e b o te a z ã r o b u l
                                                                                                                                         lu i D u m n e z e u î n n u m e le
                                                                                                                                                 T a t ã lu i, a l F iu lu i
                                                                                                                                        s i a l S f a n tu lu i D u h . A m in . "

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa MateiTeoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Mateiadyesp
 
Pr teofil paraian ganduri bune pentru ganduri bune
Pr teofil paraian   ganduri bune pentru ganduri bunePr teofil paraian   ganduri bune pentru ganduri bune
Pr teofil paraian ganduri bune pentru ganduri buneAlin Cazacu
 
Despre rugăciunea lui iisus
Despre rugăciunea lui iisusDespre rugăciunea lui iisus
Despre rugăciunea lui iisusŢurcan Ion
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...RaduTeodorescu8
 
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOR
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOROMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOR
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILORRadu Teodorescu
 
Rugaciunea Lui Iisus
Rugaciunea Lui IisusRugaciunea Lui Iisus
Rugaciunea Lui IisusAlin Cazacu
 
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde billydean
 
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004billydean
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? KeynoteWilliam Anderson
 
Botezul explicat copiilor
Botezul explicat copiilorBotezul explicat copiilor
Botezul explicat copiilornataliapresv
 
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRECRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRERaduTeodorescu8
 
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRESFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRERaduTeodorescu8
 
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009FrescatiStory
 
Hristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăHristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăComoriNemuritoare.RO
 

La actualidad más candente (15)

24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
 
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa MateiTeoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
Teoflict al bulgariei. Talcuira evangheliei dupa Matei
 
Pr teofil paraian ganduri bune pentru ganduri bune
Pr teofil paraian   ganduri bune pentru ganduri bunePr teofil paraian   ganduri bune pentru ganduri bune
Pr teofil paraian ganduri bune pentru ganduri bune
 
Despre rugăciunea lui iisus
Despre rugăciunea lui iisusDespre rugăciunea lui iisus
Despre rugăciunea lui iisus
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
 
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOR
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOROMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOR
OMUL DUHOVNICESC SAU ANTROPOLOGIA VIRTUŢILOR
 
Rugaciunea Lui Iisus
Rugaciunea Lui IisusRugaciunea Lui Iisus
Rugaciunea Lui Iisus
 
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
 
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004
Profeţii despre România - Comunicări Cereşti la Cluj Vol.3 - 2004
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
 
Botezul explicat copiilor
Botezul explicat copiilorBotezul explicat copiilor
Botezul explicat copiilor
 
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRECRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
 
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRESFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
 
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
 
Hristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăHristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnică
 

Similar a Botez

1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - IsusWilliam Anderson
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?William Anderson
 
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgariei
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgarieiTâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgariei
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgarieiadyesp
 
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...Stea emy
 
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRECRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRERadu Teodorescu
 
Devierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiDevierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiMarian David
 
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioan
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa IoanSfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioan
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioanadyesp
 
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRESFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRERadu Teodorescu
 
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata Vasile Danci Moroşanu
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1William Anderson
 
Un Pas Inainte Final
Un Pas Inainte FinalUn Pas Inainte Final
Un Pas Inainte Finalguestb96f9ba
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutWilliam Anderson
 

Similar a Botez (20)

1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
Cateheza - Sfânta Taină a Botezului
Cateheza - Sfânta Taină a BotezuluiCateheza - Sfânta Taină a Botezului
Cateheza - Sfânta Taină a Botezului
 
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgariei
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgarieiTâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgariei
Tâlcuirea evangheliei de la marcu sfantul teofilact al bulgariei
 
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...
Slujba Sfântului ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului († 1646) (22 dece...
 
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRECRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
CRĂCIUNUL CA NAȘTERE A LUI HRISTOS ÎN IESLEA SUFLETELOR NOASTRE
 
Devierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiDevierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iii
 
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioan
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa IoanSfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioan
Sfantul Teofilact al Bulgariei_ Talcuirea sfintei evanghelii cea dupa Ioan
 
02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?
 
Pacate noi-pacate-vechii
Pacate noi-pacate-vechiiPacate noi-pacate-vechii
Pacate noi-pacate-vechii
 
2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?
 
Botezul
BotezulBotezul
Botezul
 
catehism-ortodox
catehism-ortodoxcatehism-ortodox
catehism-ortodox
 
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRESFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
 
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata
Sf. Grigorie de Nyssa - Despre nevointa cea adevarata
 
Focul sacru
Focul sacruFocul sacru
Focul sacru
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
 
Filocalia 11
Filocalia 11Filocalia 11
Filocalia 11
 
Un Pas Inainte Final
Un Pas Inainte FinalUn Pas Inainte Final
Un Pas Inainte Final
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia Handout
 

Botez

  • 2. Definiţie Botezul este Sfânta Taină prin care omul:  este eliberat de sub robia păcatului prin ştergerea păcatului strămoşesc,  devine creştin, membru al Bisericii, mădular al Trupului lui Hristos,  îşi poate începe drumul duhovnicesc spre desăvârşirea morală şi dobândirea mântuirii.
  • 3. Instituire  Taina Sfântului Botez a fost instituită de către Mântuitorul Iisus Hristos, Care a dat exemplul Său primind botezul de la Ioan şi le-a poruncit Apostolilor: „Mergând, botezaţi toate neamurile în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Matei XXVIII, 19).
  • 4. Primitorul  Poate primi Botezul creştin orice om care doreşte acest lucru din suflet şi se pregăteşte pentru aceasta.  În cazul unui copil, garantează pentru acesta părinţii şi, mai ales, naşul, care îşi asumă răspunsurile în locul finului său.
  • 5. Naşul  are datoria de a supraveghea şi  trebuie să fie un îndruma permanent creştin ortodox dezvoltarea finului credincios şi cu o său în conformitate viaţă morală plăcută cu învăţătura lui Dumnezeu. Bisericii.
  • 6. Formula  La Botez, preotul rosteşte: “Se botează robul / roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
  • 7. Modalitatea  Botezul se săvârşeşte prin afundare în apă.  Scufundarea se face de trei ori, în numele Sfintei Treimi.
  • 8. Lepădările, Duhul lui Preotul unge Are loc Participanţii la unirea ritual înconjoară Dumnezeu copilul cu afundarea declararea masa pe care dorinţei de sfinţeşte ulei sfinţit. întreită. se află Sfânta unire cu Hristos apa, la Evanghelie şi rugăciunile (hora bucuriei). recunoaşterea preotului. credinţei în Sfânta Treime. Lecturile din Preotul Slujba se Preotul şterge Noul creştin termină cu o Mirul rămas pe primeşte Sfânta unge copilul scurtă ectenie pielea copilului Sfânta Scriptură. botezat cu întreită pentru şi îi tunde Împărtăşanie. Sfântul şi prunc şi pentru câteva fire din Marele Mir. naş, după care părul capului în se face semnul Sfintei otpustul. Cruci. Etapele
  • 9. Lepădările şi unirea cu Hristos Preotul întreabă de 3 ori: “Te lepezi de satana, de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui?”, iar catehumenul sau naşul răspunde: “Mă lepăd.” Apoi preotul întreabă: “Te uneşti cu Hristos şi crezi lui ca unui Dumnezeu şi Împărat?”, iar răspunsul este: “Mă unesc!”
  • 10. Fragmentele biblice  Cântăreţul bisericesc interpretează  Pentru o mai bună lămurire a fragmentul prin care Sfântul Apostol Pavel arată însemnătatea şi efectele botezului: importanţei momentului, preotul “Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne- citeşte din Evanghelia de la am botezat, întru moartea Lui ne-am Sfântul Matei (XXVIII, 19 - 20), în botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în care se cuprind cuvintele cu care moarte, prin botez, pentru ca, precum Mântuitorul a îintemeiat Taina Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, Botezului: “În vremea aceea, cei aşa să umblăm şi noi întru înnoirea unsprezece ucenici au mers în vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin Galileea, la muntele unde le asemănarea morţii Lui, atunci vom fi poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, părtaşi şi ai învierii Lui, Cunoscând I s-au închinat, ei care se aceasta, că omul nostru cel vechi a fost îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, răstignit împreună cu El, ca să se le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a nimicească trupul păcatului, pentru a nu toată puterea, în cer şi pe mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a pământ. Drept aceea, mergând, murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom învăţaţi toate neamurile, şi vieţui împreună cu El, Ştiind că Hristos, botezându-le în numele Tatălui înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu şi al Fiului şi al Sfântului mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a Duh, Învăţându-le să păzească murit, a murit păcatului o dată pentru toate câte v-am poruncit vouă, totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui şi iată Eu cu voi sunt în toate Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că zilele, până la sfârşitul sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru veacului. Amin.” Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. “
  • 11. Hora bucuriei "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia“ (Galateni III, 27).
  • 12. Materia Este apa curată, sfinţită de Duhul Sfânt, la rugăciunile preotului.
  • 13. Timpul săvârşirii Poate primi Este de preferat Este bine a Botezul o să se se boteza singură dată săvârşească în pruncul între în viaţă orice zi de sărbătoare, 8 şi 40 de om care dar se poate zile. doreşte. săvârşi în orice zi a săptămânii.
  • 14. Botezul de necesitate Se P o a te Se p o a te s ã v â rs i re z u m ã s ã v â rs i la o r iu n d e cu apã o r ic â n d o r ic e c h ia r a fu n d a re a cu sau c r e s t in si î n t r e it ã f o r m u la o r ic e o rto d o x p ã r in t ii m a te r ie n a t u r a lã " S e b o te a z ã r o b u l lu i D u m n e z e u î n n u m e le T a t ã lu i, a l F iu lu i s i a l S f a n tu lu i D u h . A m in . "