5. Sapho
I
- HAIDE, UIT -TE LA MINE... ÎmiĂ
plac ochii dumitale. Cum te cheam ?ă
- Jean.
- Jean şi mai cum?
- Jean Gaussin.
- Din Sud, în eleg... Ce vîrst ?ţ ă
- Dou zeci şi unu de ani.ă
- Artist?
- Nu, doamn .ă
- A! Cu atît mai bine...
Crîmpeiele acestea de fraze, aproape de neîn elesţ
printre strig tele, rîsetele, cîntecele de dans ale uneiă
serb ri costumate, se schimbau - întră -o noapte de iunie -
între un cimpoier italian şi o ranc egiptean , în sera deţă ă ă
palmieri şi de ferigi-cop cei cu care se ispr vea atelierulă ă
lui Dechelette. La st ruitorul interogator al egiptencei,ă
cimpoierul r spundea cu naivitatea vîrstei lui fragede, cuă
încrederea deplin şi mul umirea unui meridional care nuă ţ
vorbise mult vreme. Str in în lumea aceasta de pictori şiă ă
de sculptori, r t cit de cum intrase la bal de prietenulă ă
care-l adusese, se plictisea de dou ceasuri, plimbînduă -şi
chipul frumos de b lai, ars de soare şi aurit, cu p rulă ă
cîrlion at m runt şi scurt ca pielicica de oaie a costumuluiţ ă
5
6. Alphonse Daudet
s u; în juruă -i se ridica murmurul unui succes de care nu-şi
d dea seama.ă
Dansatorii îl izbeau pe neaşteptate cu umerii, pictorii
cei tineri rîdeau b tînduă -şi joc de cimpoiul pe care-l pusta
strîmb şi de zdrean a lui de la munte, grea şi sup r toareţ ă ă
în noaptea de var . O japonez cu privire de periferie şiă ă
cu nişte cu ite de o el ceţ ţ -i ineau cocul ridicat cîntaţ
încetişor, înt rîtînduă -l: Ah, ce frumos, ce frumos e
poştalionul..., în timp ce o spaniol în dantele albe deă
m tase, trecînd la bra ul unui şef de apaşi, îi îndesa cuă ţ
putere sub nas buchetul ei de iasomie alb .ă
Nu în elegea nimic din a î rile acestea, se credeaţ ţ ţă
foarte caraghios, şi se retrase în umbra r coroas aă ă
galeriei cu geamlîc, m rginit de un divan lat, sub frunziş.ă ă
Îndat , femeia venise s se aşeze lîng el.ă ă ă
Tîn r , frumoas ? N-ar fi putut spune... Din rochiaă ă ă
lung şi strîmt , de lîn albastr , în care i se ml diaă ă ă ă ă
mijlocul plin, ieşeau dou bra e rotunde şi fine, goale pînă ţ ă
la umeri; iar mîinile-i mici, înc rcate cu inele, ochii cenuşiiă
larg deschişi, m ri i de ciudatele podoabe de fier ceă ţ -i
atîrnau pe frunte alc tuiau un tot armonios.ă
F r îndoial , o actri . Veneau multe la Dechelette; şiă ă ă ţă
gîndul acesta-l împiedica s se simt la largul s u, fiin eleă ă ă ţ
de felul ei speriindu-l grozav. Femeia-i vorbea de foarte
aproape, cu un cot pe genunchi şi capul rezemat în mîn ,ă
cu o blînde e grav , cam obosit : „Eşti întrţ ă ă -adev r dină
Sud?... Şi ai p r aşa de blond!... E ceva neobişnuit”.ă
Voia s ştie de cît vreme locuia la Paris, dacă ă ă
examenul pentru consulat, pe car,e-l preg tea, era foarteă
greu, cît lume cunoştea şi cum de se afla la serata luiă
Dechelette din strada Romei, atît de departe de Cartierul
Latin.
Cînd îi spuse numele studentului care-l adusese... „La
Gournerie... o rud deă -a scriitorului... ea-l cunoştea, f ră ă
îndoial ..chipul femeii se schimb , se întunec deodat ;ă ă ă ă
dar el nu b g de seam , fiind la vîrsta cînd ochiiă ă ă
6
7. Sapho
str lucesc f r s vad nimic. La Gournerie îi f g duise că ă ă ă ă ă ă ă
v rul s u va fi acolo, şi că ă ă-l va prezenta poetului. „îmi
plac atît de mult versurile lui... aş fi aşa de fericit să-l
cunosc...”
Ea zîmbi cu mil de candoarea lui, d du dr g laş dină ă ă ă
umeri, în timp ce cu mîna îndep rta frunzele sub iri aleă ţ
unui bambus şi privea balul, s descopere cumva omulă
renumit.
În clipa aceea, serbarea scînteia şi se desf şura caă
apoteoza unei feerii. Atelierul, sau mai bine zis holul -
fiindc aici nu se prea lucra - era înalt cît toat vila, f cîndă ă ă
din ea o singur înc pere uriaş , iar pe draperiileă ă ă -i de
culoare deschis , uşoare, v ratice, pe storurile sub iri deă ă ţ
pai sau de v luri str vezii, pe paravanele de lac, peă ă
sticl riile de toate culorile şi pe tufişul de trandafiriă
galbeni ce împodobea vatra unui c min mare, în stilulă
Renaşterii, c dea lumina diferit şi ciudat aă ă ă
nenum ratelor lanterne chinezeşti, persane, maure şiă
japoneze, unele de fier forjat, t iate în ogive ca o poartă ă
de moscheie, altele de hîrtie colorat , aidoma unor fructe,ă
altele desf cute în evantai, avînd forme de flori, de ibişiă
sau de şerpi; şi deodat , mari str fulger ri electriceă ă ă
alb strii f ceau s p leasc miile de lumini şi înv luiauă ă ă ă ă ă
într-o v paie de lun chipurile şi umerii goi, toată ă ă
fantasmagoria de stofe, de pene, de fluturi, de panglici
care se mototoleau prin bal şi se în l au pe treptele sc riiă ţ ă
olandeze cu balustrad larg , ce ducea la galeriile de laă ă
etajul întîi, peste care treceau gîturile contrabasurilor şi o
baghet de capelmaistru b tînd frenetic m sura.ă ă ă
De la locul s u, tîn rul vedea totul printră ă -o re ea deţ
ramuri verzi, de liane înflorite care se amestecau în
decor, încadrîndu-l, şi, printr-o iluzie optic , aruncau laă
întîmplare în vîrtejul dansului ghirlande de glicin peă
trena de argint a rochiei unei prin ese, sau o frunz deţ ă
dracena pe capul unei p stori e pompadour; iar pentru elă ţ
interesul spectacolului era sporit acum cu pl cerea deă -a
7
8. Alphonse Daudet
afla prin egipteanc numele, toate glorioase, toateă
cunoscute, care se ascundeau sub travestirile acestea atît
de felurite şi de-o fantezie atît de vesel .ă
H itaşul, cu biciul scurt deă -a curmezişul pieptului, era
Jadin; pe când ceva mai departe sutana ponosit a unuiă
preot de ar îl ascundea pe b trînul Isabey, în l atţ ă ă ă ţ
printr-o pereche de c r i de joc vîrît în pantofii cuă ţ ă
catarame. Moş Corot zîmbea sub cozorocul uriaş al unei
şepci de invalid. Egipteanca îi mai ar t şi pe Thomasă ă
Couture, costumat în buldog, pe Jundt, în paznic de ocn ,ă
şi pe Cham, într-o pas re exotic .ă ă
Apoi cîteva costume istorice şi grave, un Murat numai
panaşuri, un prin Eugeniu, un Carol I, purtate de pictoriţ
foarte tineri, v deau deosebirea dintre cele două ă
genera ii de artişti; ultimii sosi i, serioşi, reci, capete deţ ţ
oameni de burs îmb trîni i de anumitele zbîrcituri peă ă ţ
care le sap grijile b neşti, ceilal i, mult mai ştrengari,ă ă ţ
pictori încep tori, zgomotoşi şi neînfrîna i.ă ţ
Cu toate c avea cincizeci şi cinci de ani şi palmeleă
academice1
, sculptorul Caoudal, în husar de iarmaroc, cu
bra ele goale, bicepşi de Hercule, în loc de sabretaşţ 2
cu o
palet de pictor b tînduă ă -l peste pulpele lungi, se învîrtea
pe lîng un cavaler singuratic de pe vremea şcolii Laă
Grande Chaumitres3
, în fa a muzicianului de Potter, înţ
muezin care petrece, cu turbanul într-o parte, imitînd
dansul pîntecului şi ipîndţ Alah, il Alah cu glas pi ig iat.ţ ă
B rba ii aceştia renumi i şi veseli erau înconjura i de ună ţ ţ ţ
cerc larg de dansatori care se odihneau; în rîndul întîi,
Déchelette, st pînul casei, cu o c ciul înalt , persan , îşiă ă ă ă ă
1
Distinc ie care se acord de Academia Francez oamenilor de ştiinţ ă ă ţă
şi artiştilor, (notele apar in traduc toarei)ţ ă
2
Un fel de geant turtit de piele, atîrnat lîng sabie şi purtat , pînă ă ă ă ă ă
la 1870, de cavaleriştii francezi.
3
La Paris, în Montparnasse, şcoal de pictur potrivnic genuluiă ă ă
academic, pe care-l numea în argou „art pompier”, adic artă ă
conven ional .ţ ă
8
9. Sapho
strîngea ochii mici, nasul calmuc, barba ce înc run ea,ă ţ
fericit de veselia celorlal i şi petrecînd nebuneşte, f r sţ ă ă ă
par .ă
Inginerul Déchelette, o figur a Parisului artistic deă
acum zece-doisprezece ani, foarte bun, foarte bogat, cu
veleit i de art şi cu purtarea liber , cu dispre ul fa deăţ ă ă ţ ţă
opinia public pe care le dau c l toriile şi burl cia, luaseă ă ă ă
pe atunci întreprinderea unei c i ferata dintre Tauris şiă
Teheran; şi-n fiecare an, ca să-şi vin în fire dup zeceă ă
luni de oboseal , de nop i în cort, de înfrigurate galopuriă ţ
prin nisipuri şi mlaştini, venea s petreac vremea mariloră ă
c lduri în vila din strada Roma, cl dit dup desenele lui,ă ă ă ă
mobilat ca un palat de var , în care întrunea oameni deă ă
spirit şi fete frumoase, cerînd civiliza iei sţ ă-i dea în cîteva
s pt mîni esen a din tot ce are ea mai învior tor şi maiă ă ţ ă
gustos.
„A sosit Dechelette.” Vestea str b tea atelierele deă ă
îndat ce se v zuse ridicînduă ă -se, ca o cortin de teatru,ă
uriaşul stor de pînz de la fa ada cu geamlîc a vilei.ă ţ
Însemna c serbarea începe şi c vor avea dou luni deă ă ă
muzici şi ospe e, dansuri şi chefuri, care nu se potriveauţ
de fel cu t cuta toropeal a cartierului Europei în timpulă ă
vilegiaturilor şi al b ilor la mare.ă
Dechelette, personal, n-avea nici un amestec în
bacanala ce vuia la el zi şi noapte. Chefliul acesta
neobosit petrecea cu o patim rece, o privire nedesluşit ,ă ă
zîmbitoare ca dup haşiş, dar deă -o linişte, de-o luciditate
de netulburat. Prieten foarte credincios, dînd f r să ă ă
numere, avea pentru femei un dispre de oriental,ţ
amestec de îng duin şi polite e, iar dintre cele careă ţă ţ
veneau acolo, atrase de marea lui avere şi de fantezia
voioas a mediului, nici una nu putea s se laude că ă -a fost
iubita lui mai mult de o zi.
„Oricum, e un om de treab ...” ad ug egipteanca ceă ă ă
d dea lui Gaussin desluşirile acestea. Întrerupînduă -se
deodat :ă
9
10. Alphonse Daudet
- Iată- i poetul...ţ
- Unde-i?
- În fa a dumitale... În mire de ar ...ţ ţ ă
Tîn rul scoase un „O!” dezam git. Poetul s u! Omulă ă ă
asta gras, asudat, cu fa a lucioas , ar tînduţ ă ă -şi farmecul
greoi în gulerul r sfrînt cu dou col uri şiă ă ţ -n jiletca înflorată
a lui Jeannot... Îi veneau în minte marile strig teă
dezn d jduite din Cartea amorului, din cartea pe careă ă
niciodat nă -o citea f r o uşoar înfiorare; şi murmură ă ă ă
maşinal:
„Ca să- i însufle esc marmura mîndr a trupului,ţ ţ ă
O, Sapho, mi-am d ruit tot sîngele din vine...”ă
Ea se întoarse repede, zorn induă -şi podoaba barbar ;ă
- Ce spui acolo?
Erau versuri de La Gournerie; tîn rul se mir c nu leă ă ă
cunoştea.
- Nu-mi plac versurile..., r spunse ea scurt; şi sta înă
picioare, cu sprincenele încruntate, privind dansul şi
mototolind nervos frumoasele ciorchine liliachii ce atîrnau
înaintea ei. Apoi, str duinduă -se s ia o hot rîre care oă ă
costa, zise: „Bun seara”... şi disp ru.ă ă
Bietul cimpoier r mase încremenit. „Ce are?... Ce iă -am
spus?...” C ut , dar nu g si nimic, decît doar c bineă ă ă ă -ar
face s se duc la culcare. Îşi ridic melancolio cimpoiul şiă ă ă
intr iar printre dansatori, mai pu in tulburat de plecareaă ţ
egiptencei decît de toat mul imea pe care trebuia să ţ -o
str bat ca să ă -ajung la uş . Sim mîntul că ă ţă ă-i un
necunoscut printre atî ia oameni iluştri îl f cea şi maiţ ă
sfios.
Acum nu se mai dansa; ici-colo, cîteva perechi se
înverşunau pe ultimele m suri ale unui vals care seă
ispr vea şi, printre ele, Caoudal, m re şi uriaş, seă ă ţ
învîrtea cu capul sus, ridicînd pe bra eleţ -i roşcate o
fetişcan din popor cu bonetaă -n vînt.
Prin geamlîcul cel mare din fund, larg deschis,
p trundea adierea zorilor alburii, foşnind frunzeleă
10
11. Sapho
palmierilor, culcînd fl c rile lumin rilor ca pentru a leă ă ă
stinge.
O lantern de hîrtie lu foc, cîteva fofeze de sfeşnic seă ă
sparser şi de jur împrejurul s lii servitorii aşezau m su eă ă ă ţ
rotunde ca pe terasele cafenelelor. Totdeauna se supă
astfel, cîte patru-cinci, la Dechelette; şi-n clipa aceea se
c utau şi se adunau dup simpatii.ă ă
R sunau strig te, chem ri s lbatice de periferieă ă ă ă
r spunzînd pi ig iatului Yu, yu, yu, yu al fetelor dină ţ ă
Orient, şi discu ii cu glas sc zut, şi rîsete voluptoase deţ ă
femei atrase cu o dezmierdare.
Gaussin folosea zarva ca s se strecoare spre ieşire.ă
cînd prietenul s u studentul îl opri, n duşit tot, cu ochiiă ă
holba i şi cu cîte o sticl sub fiecare bra :ţ ă ţ
- Da’ unde mi-ai fost?... Te-am c utat pretutindeni...ă
Am o mas , femei, mica Bachellery de la Bouffes... Înă
japonez , ştii doar... M-a trimis s te aduc... Vino repede...ă ă
Şi plec iar alergînd.ă
Cimpoierul era însetat; apoi îl ispitea be ia balului şiţ
chipul dr g laş al micii actri e careă ă ţ -i f cea semne deă
departe. Dar un glas grav şi dulce îi murmur la ureche:ă
- Nu te duce!...
Cea de adineauri era acolo, chiar lîng el, atr gînduă ă -l
afar , şiă -o urm f r şov ire. De ce? Nu pentru farmeculă ă ă ă
femeii; abia o privise, şi cealalt de colo careă -l chema,
îndreptîndu-şi cu itele de o el din p r, îi pl cea mult maiţ ţ ă ă
mult. Dar se supunea unei voin e mai puternice decît aţ
lui, furiei n valnice a unei dorin e.ă ţ
- Nu te duce!...
Şi deodat se pomenir amîndoi pe trotuarul din stradaă ă
Roma. Birjele aşteptau în diminea a palid . M tur torii şiţ ă ă ă
lucr torii care mergeau la munc se uitau la serbarea ceă ă
vuia neînfrînat şi la perechea travestit - un Carnaval înă ă
toiul verii.
- La dumneata sau la mine?... Întreb ea.ă
11
12. Alphonse Daudet
F r să ă ă-şi dea seama de ce, el gîndi c la dînsul ar fiă
mai bine şi d du birjarului adresa lui îndep rtat ; iar înă ă ă
timpul drumului, ce era lung, vorbir pu in. Dar eaă ţ -i ineaţ
o mîn întră -ale sale, pe care el le sim ea foarte mici şiţ
înghe ate; de nţ -ar fi fost r ceala acestei strîngeriă
nervoase, ar fi putut crede c doarme, r sturnat înă ă ă
fundul birjei, cu umbrele storului albastru lunecîndu-i pe
obraz.
Se oprir în strada Jacob, în fa a unui hotel de studen i.ă ţ ţ
Patru etaje de urcat, era sus şi greu.
- Vrei s te duc în bra e?... zise el rîzînd în buşit, dină ţ ă
pricina casei adormite.
Ea-l înv lui întră -o privire lung , dispre uitoare şiă ţ
duioas , o privire cu experien , careă ţă -l cînt rea şi spuneaă
limpede: „Bietul de tine...”
Atunci el, într-un frumos avînt, într-adev r de vîrsta şiă
din Sudul s u, o ridic şi o purt ca peă ă ă -un copil, c eraă
voinic şi bine legat, cu toat pielea lui alb deă ă
domnişoar , şi urc întră ă -un suflet primul etaj, fericit de
greutatea pe care dou bra e frumoase, fragede şi goaleă ţ
i-o legau de gît.
Al doilea etaj fu mai lung, f r pl cere. Femeia se l saă ă ă ă
în voie, f cînduă -se tot mai grea, pe m sur ce suiau.ă ă
Podoabele de fier de pe frunte, care la început îl
dezmierdau ca o gîdil tur , acumaă ă -i intrau pu in cîte pu inţ ţ
şi dureros în carne.
La al treilea, horc ia ca un hamal ceă -ar fi mutat un
pian; gîfîia, pe cînd ea murmura încîntat , cu ochii închişi:ă
„O, dragule, ce bine-i... ce bine m simt...” Iar cele dină
urm trepte, pe care le urca anevoie una cîte una, i seă
p reau că ă-s dintr-o scar uriaş , cu pere i, balustrad şiă ă ţ ă
ferestre înguste ce se învîrteau într-o spiral nesfîrşit . Nuă ă
mai ducea în bra e o femeie, ci o greutate îngrozitoareţ
care-l în buşea, şiă -n fiece clip era ispitit să ă-i dea drumul,
s-o arunce cu mînie, chiar de-ar fi zdrobit-o brutal.
Ajungînd pe palierul îngust:
12
13. Sapho
- Aşa de repede!... zise ea, deschizînd ochii.
El gîndea: „în sfîrşit!...” f r să ă -o poat spune îns ,ă ă
foarte palid, ap sînduă -şi cu amîndou mîinile pieptul gataă
să-i plesneasc .ă
Toat povestea lor - aceast urcare a sc rii în triste eaă ă ă ţ
cenuşie a dimine ii.ţ
13
14. Alphonse Daudet
II
O INU DOU ZILE; APOI FE-Ţ Ă
meia plec , l sînduă ă -i o impresie de piele catifelat şi deă
ruf rie fin . Nici o alt desluşire despre ea decît numele,ă ă ă
adresa şi acestea: „Cînd m vei vrea, cheamă ă-m !... Voi fiă
totdeauna gata.”
Pe cartea de vizit , foarte mic , elegant şi parfumat ,ă ă ă ă
scria:
FANNY LEGRAND Str. Arcadei 6
O puse la oglind , între o invita ie la ultimul bal de laă ţ
Ministerul de Externe şi programul colorat şi fantezist al
seratei lui Dechelette, singurele lui dou ieşiri în lume dină
tot anul; şi amintirea femeii, r mas cîteva zile înă ă
preajma c minului prin parfumul delicat şi uşor, se riă sipi o
dat cu el, f r ca Gaussin, serios, muncitor, şi maiă ă ă
presus de toate neîncrezîndu-se în ademenirile Parisului,
s fi avut dorin a deă ţ -a reînnoi aceast dragoste deă -o
seară
Examenul ministerial avea loc în noiembrie. Îi r mîneauă
numai trei luni ca să-l preg teasc . Apoi venea un stagiuă ă
de trei-patru ani în birourile serviciului consular; după
care va pleca undeva, tare departe. Gîndul exilului nu-l
speria; fiindc în vechea familie Gaussin d’Armandy dină
14
15. Sapho
Avignon tradi ia cerea ca fiul cel mai mare s urmezeţ ă
ceea ce numeau cariera, cu pilda, îmb rb tarea şiă ă
ocrotirea moral a celor dinaintea lui. Pentru provincialulă
asta, Parisul nu era decît prima escal a unei foarte lungiă
c l torii pe ap , ceea ceă ă ă -i împiedica s lege vreo dragosteă
sau o prietenie serioas .ă
O s pt mîn sau dou dup balul de la Dechelette,ă ă ă ă ă
într-o sear cînd Gaussin, cu lampa aprins şi c r ileă ă ă ţ
preg tite pe mas , se apuca de lucru, cineva b tu sfios; şiă ă ă
cînd uşa se d du în l turi, se ivi o femeie întră ă -o rochie
elegant , de culoare deschis . O recunoscu numai după ă ă
ce-şi ridic voaleta.ă
- Vezi, eu sînt... M-am întors... Apoi, surprinzîndu-i
privirea îngrijorat , stînjenit spre munca pe care oă ă
începea: O! n-am s te sup r... ştiu ceă ă -i asta...
Îşi scoase p l ria, lu un num r din Tour du Monde, seă ă ă ă
aşez pe un scaun şi nu se mai mişc , p rînd adîncit înă ă ă ă
lectur ; dar, de cîte ori ridica el ochii, îi întîlnea privirea.ă
Şi, într-adev r, îi trebuia mult voin ca s nă ă ţă ă -o ia
îndat în bra e, fiindc era foarte ispititoare şi plin deă ţ ă ă
farmec, cu capu-i mic de tot, fruntea joas , nasul scurt,ă
buzele senzuale şi bune, mijlocul împlinit şi ml dios înă
rochia de-o des vîrşire cu totul parizian , ceă ă -i însp imîntaă
mai pu in decît zdrean a ei de fat din Egipt.ţ ţ ă
Pornind a doua zi devreme, se întoarse de mai multe
ori în timpul s pt mânii şi totdeauna intra cu aceeaşi faă ă ţă
aceleaşi mîini reci şi cam umede, acelaşi glas sugrumat
de emo ie.ţ
- O! ştiu bine c te plictisesc, zicea ea, c te obosesc.ă ă
Ar trebui s fiu mai mîndr ... iă ă Ţ -ai g sit!... În fiecareă
diminea cînd plec de la tine, jur s nu mai vin; pe urm ,ţă ă ă
seara, m apuc iar ca o nebunie.ă ă
O privea înveselit, mirat în dispre ul s u pentru femeieţ ă
de statornicia ei în dragoste. Cele pe care le cunoscuse
pîn atunci, fete de prin ber rii sau de laă ă skating uneori
tinere şi frumoase, îl dezgustau totdeauna cu rîsul lor
15
16. Alphonse Daudet
prostesc, cu mîinile lor de buc t rese, cu instinctele şiă ă
vorbele lor grosolane, care-l f ceau s deschid fereastraă ă ă
în urma lor. Fiind un mare naiv, gîndea c toate femeileă
uşoare sînt la fel. Aşa c era uimit s g seasc în Fanny oă ă ă ă
blînde e, o rezerv întrţ ă -adev r de femeie - superioară ă
burghezelor întîlnite în provincie, la maică-sa, printr-o
spoial de art , cunoştin e despre toate lucrurile, careă ă ţ
f ceau convorbirile interesante şi variate.ă
Apoi era muzician , se acompania la pian şi cînta cu oă
voce de contralto, cam obosit , neegal , dar cultivat ,ă ă ă
cîte o roman de Chopin sau de Schumann, cînteceţă
provinciale, melodii din Berry, din Burgundia ori din
Picardia, din care avea un repertoriu întreg.
Gaussin, nebun dup muzic , arta aceasta de lenevie şiă ă
de aer liber care place tuturor în provincia lui, lucra
înfl c rat de sunete, ceă ă -i leg nau fermec tor şi odihna.ă ă
Mai ales asta-l încînta la Fanny. Se mira c nu e la vreună
teatru, şi astfel afl c fusese la Liric. „Dar nu multă ă ă
vreme... Prea m plictiseam...”ă
Într-adev r, în ea nu era nimic studiat, nimic dină
nefirescul femeii de teatru; nici umbr de îngîmfare, niciă
de minciun . Numai oarecare tain asupra vie ii eiă ă ţ
dinafar , tain p strat chiar în orele de patim , şi peă ă ă ă ă
care iubitul ei nu încerca s-o p trund , nesim ind niciă ă ţ
gelozie, nici curiozitate, l sîndă -o s vin la ora hot rît ,ă ă ă ă
f r m car s se uite la pendul , necunoscînd înc fiorulă ă ă ă ă ă
aştept rii şi marile b t i în tot pieptul care vestescă ă ă
dorin a şi ner bdarea.ţ ă
Vara fiind foarte frumoas în anul acela, se duceau dină
cînd în cînd s descopere minunatele col uri dină ţ
împrejurimile Parisului, a c ror hart precis şiă ă ă
am nun it ea o cunoştea bine. Se amestecau înă ţ ă
numeroasele plec ri zgomotoase din g rile de periferie,ă ă
prînzeau în vreo cîrcium de la marginea apelor sau aă
p durilor, ferinduă -se numai de anumite locuri prea
umblate. Într-o zi, o îmbia s mearg la Vauxă ă -de-Cernay.
16
17. Sapho
- Nu, nu... nu acolo... sînt prea mul i pictori.ţ
Şi Gaussin îşi aminti c antipatia ei pentru artişti fuseseă
începutul dragostei lor. O întreb careă -i pricina.
- Sînt, zise ea, nişte descreiera i, care încurc treburileţ ă
şi povestesc totdeauna mai multe lucruri decît sînt de
fapt... Mi-au f cut mult r u...ă ă
El se împotrivi:
- Totuşi arta-i frumoas ... Nimic nu înfrumuse eaz şiă ţ ă
nu l rgeşte mai mult orizontul vie ii.ă ţ
- Vezi tu, dragule, frumos e s fii simplu şi drept caă
tine, s ai dou zeci de ani şi s ne iubim tare...ă ă ă
Dou zeci de ani! Nu iă -ai fi dat mai mult v zîndă -o atît de
vie, totdeauna gata, rîzînd de toate, g sind totul bun.ă
Într-o sear , la Saint-Clair, în valea Chevreusei, sosiră ă
în ajunul serb rii şi nu mai g sir nici o. camer .? Eraă ă ă ă
tîrziu, şi trebuia s faci o leghe noaptea prin p dure caă ă
s-ajungi la satul cel mai apropiat. În sfîrşit, li se oferi un
pat de chingi r mas liber la cap tul unui hambar undeă ă
dormeau nişte zidari.
- Haidem acolo, zise ea rîzînd.... O să-mi amintească
vremea s r ciei.ă ă
Cunoscuse dar s r cia.ă ă
Se strecurar bîjbîind printre paturile ocupate în salaă
mare, v ruit , unde o candel fumega întră ă ă -o firid dină
perete;, şi toat noaptea, strînşi unul lîng altul, îşiă ă
în buşeau s rut rile şi rîsetele, auzind cum sfor ie şi gemă ă ă ă
de oboseal calfele de zidari, cu bluze scurte de pînz şiă ă
înc l ri greoaie de lucru azvîrlite lîng rochia de m taseă ţă ă ă
şi botinele sub iri ale pariziencei.ţ
În zori, o cr p tur de jos din poarta mare se deschise,ă ă ă
şi o dung de lumin alb atinse în treac t chingileă ă ă ă
paturilor şi p mîntul b t torit, în timp ce un glas r guşită ă ă ă
striga: „Hei, zidarilor!...” Apoi, în hambarul r mas iară
întunecat, se isc o harababur anevoioas şi înceat :ă ă ă ă
c scau, se întindeau, tuşeau gros - tristele zgomoteă
omeneşti dintr-o sal plin de muncitori care seă ă
17
18. Alphonse Daudet
deşteapt ; şi greoi, t cu i, lucr torii din Limoges plecară ă ţ ă ă
unul cîte unul, f r a b nui c dormiser lîng o fată ă ă ă ă ă ă
frumoas .ă
În urma lor, ea se scul , îşi puse rochia dibuind şiă
r sucinduă -şi p rul în grab .ă ă
- Stai acolo... c vin îndat ... Dup o clip se întoarseă ă ă ă
cu un bra mare de flori de cîmp, pline de rou . Şi acumţ ă
s dormim, zise ea, împr ştiind pe pat mireasmaă ă
proasp t a florilor dimine ii care înviorau aerul în jurulă ă ţ
lor.
Niciodat nu i se p ruse atît de frumoas ca la intrareaă ă ă
în şur , rîzînd în zori, cu p ruă ă -i fin în vînt şi ierburile
s lbatice în bra e.ă ţ
Alt dat prînzeau la Villeă ă -d’Avray în fa a iazului. Oţ
diminea de toamn înv luia în cea apa liniştit şiţă ă ă ţă ă
crîngurile ruginite din fa a lor; singuri în gr dini aţ ă ţ
restaurantului, se s rutau mîncînd peştişori. Deodat ,ă ă
dintr-un chioşc rustic, atîrnat în crengile platanului, la
picioarele c ruia le era pus masa, un glas puternic strigă ă ă
în zeflemea:
- Ia asculta i, voi de colo, cînd ve i ispr vi s vţ ţ ă ă ă
giugiuli i... Şi chipul de leu, musta a roşcat a sculptoruluiţ ţ ă
Caoudal se pleca din pervazul de lemn al pavilionului. Am
un chef grozav s cobor şi s m nînc cu voi.... Mă ă ă ă
plictisesc ca o bufni în copacul asta...ţă
Fanny nu r spunse, v dit stingherit de întîlnire; el*ă ă ă
dimpotriv , primi foarte repede, curios s cunoasc ună ă ă
artist celebru şi m gulit să ă-l aib la masa lui.ă
Caoudal, îmbr cat cu mult gust, deşi înf işareaă ăţ -i ar taă
neîngrijit , dar unde totul era bine potrivit, de la cravataă
de crepe de Chine alb, pentru a-i deschide fa a br zdatţ ă ă
de zbîrcituri şi de vinişoare roşii, pîn la surtucul strîns peă
talia înc zvelt şi pe muşchii ieşi i în relief. Caoudal i seă ă ţ
p ru mai b trîn decît la balul lui Déchelette.ă ă
18
19. Sapho
Dar ceea ce-i uimea, ba chiar îl şi cam stînjenea, era
felul intim al sculptorului de-a vorbi cu iubita lui. Îi zicea
Fanny şi o tutuia.
- Ştii, spunea el, aşezîndu-şi tacîmul la masa lor, sînt
v duv de cincisprezece zile. Maria a plecat cu Morateur.ă
La început am fost destul de liniştit... Dar azi-diminea ,ţă
intrînd în atelier, m-am sim it peste m sur de doborît...ţ ă ă
Cu neputin s lucrez... Atunci am dat naibii grupulţă ă
început şi am venit s prînzesc la ar . Prost gînd, dacă ţ ă ă
eşti singur. Cît pe ce să-mi curg lacrimile în ostropelul deă
iepure... Apoi, uitîndu-se la provensalul cu tuleie de barbă
şi p r cîrlion at ce b teau în culoarea vinului de Sauternesă ţ ă
din pahare: Frumoasă-i tinere ea!... Nici o primejdie ca elţ
s fie p r sit... Şi culmeaă ă ă -i c e şi molipsitoare... Ea pareă
tot atît de tîn r ca şi dînsul...ă ă
- Obraznicule!... f cu Fanny rîzînd; şiă -n rîsul ei r sunaă
într-adev r farmecul f r vîrst , tinere ea femeii careă ă ă ă ţ
iubeşte şi vrea s se fac iubit .ă ă ă
- Uimitoare... uimitoare... murmura Caoudal,
cercetînd-o în timp ce mînca, şi cu o cut de triste e şi deă ţ
invidie în col ul gurii. Ia spune, Fanny, mai ii minte unţ ţ
prînz aici... P i, de, e mult deă -atunci... Eram toat banda,ă
Ezano, Dejoie... Ai c zut în iaz. Teă -au îmbr cat în b rbat,ă ă
cu tunica paznicului de pescuit. I i şedea straşnic deţ
bine...
- Nu-mi amintesc... r spunse ea rece şi f r s mint ;ă ă ă ă ă
c ci fiin ele acestea schimb toare şi care se las la voiaă ţ ă ă
întîmpl rii tr iesc totdeauna numai clipa de fa aă ă ţă
dragostei lor. Nici o memorie pentru ce-a fost, nici o
team de ce poate veni.ă
Caoudal, dimpotriv , numai cu gîndul la trecut,ă
sorbindu-şi vinul de Sauternes, dep na ispr vi deă ă
dragoste şi de chefuri din falnica-i tinere e, petreceri laţ
ar , baluri la Oper , glume de atelier, lupte şi cuceriri.ţ ă ă
Dar, întorcîndu-se c tre ei cu ochi careă -şi rec p taseră ă ă
19
20. Alphonse Daudet
str lucirea de atîtea fl c ri a î ate, b g de seam c nuă ă ă ţ ţ ă ă ă ă -î
ascultau de loc, cu grija de a ciuguli strugurii gură-n gur .ă
- Da’ plicticos mai e ce v povestesc eu acuma... Ba da,ă
v-am ame it. Ei, firţ -ar s fie... Prost lucru să -ajungi b trîn...ă
Se ridic , aruncînduă -şi şervetul. Plata la mine, moş
Langlois!... strig el spre restaurant.ă
Se îndep rt cu triste e, tîrînduă ă ţ -şi picioarele, de parcă
l-ar fi ros un r u f r leac. Mult vreme îndr gosti ii iiă ă ă ă ă ţ
urm rir cu privirea statura înalt care se încovoia subă ă ă
frunzele poleite cu aur.
- Bietul Caoudal! Ce-i drept c se gîrboveşte...,ă
murmur Fanny cu glas de blînd comp timire; şi cumă ă ă
Gaussin se indigna c Maria ceea, o fat de strad , ună ă ă
model, putuse s nesocoteasc suferin ele unui Caoudală ă ţ
şi să-i plac mai mult decît marele artist... cine?... Moă
rateur, un pictoraş f r talent, care nă ă -avea decît tinere eaţ
Iui, ea pufni în rîs: Ah! Naivule... naivule..., şi r sturnînduă -i
cu amîndou mîinile capul în poal , îl sorbea, îi respiraă ă
ochii, p rul, toat fa a, ca peă ă ţ -un buchet.
în seara aceea, Jean se culc pentru întîia dat la iubitaă ă
lui, care-l h r uia de trei luni în privin a aceasta:ă ţ ţ
- Dar, în sfîrşit, de ce nu vrei?
- Nu ştiu... m stinghereşte.ă
- Dacă- i spun cţ ă-s liber , c sînt singur ...ă ă ă
Şi cum plimbarea la ar îi obosise, ea îl duse în stradaţ ă
Arcadei, foarte aproape de gar . La mezanin, întră -o casă
burghez care p rea cinstit şi bogat , o slujnic b trînă ă ă ă ă ă ă
cu bonet r neasc şi înf işare ursuz veni s leă ţă ă ă ăţ ă ă
deschid .ă
- E Machaume... Bun ziua, Machaume..., zise Fannyă
s rinduă -i de gît. Ştii, uite-l pe iubitul meu, st pînul meu...ă
L-am adus... Repede, aprinde peste tot, f casaă
frumoas ...ă
Jean r mase singur întră -un salonaş micu cu ferestreţ
joase, boltite şi cu draperii din aceeaşi banal m taseă ă
albastr care îmbr ca divanurile şi cîteva mobile l cuite.ă ă ă
20
21. Sapho
Trei-patru peisaje înveseleau pere ii şi înviorau stofa;ţ
toate aveau o dedica ie: „Pentru Fanny Legrand”,ţ
„Scumpei mele Fanny...”
Pe c min, o marmur de m rime potrivit înf işîndă ă ă ă ăţ -o
pe Sapho, de Caoudal, al c rei bronz se g seaă ă
pretutindeni, iar Gaussin îl v zuse, din fragedaă -i copil rie,ă
în biroul tat lui s u. La lumina slab a singurei lamin riă ă ă ă
aşezate lîng soclu, îşi d du seama de asem narea, maiă ă ă
zvelt şi ca întinerit , a operei de art cu iubita lui. Liniileă ă ă
profilului, mişcarea mijlocului sub falduri, rotunjimea
bra elor l sate în jos şi împreunînduţ ă -se în jurul
genunchilor îi erau cunoscute, intime; ochii lui le admirau
amintindu-şi senza ii mai duioase.ţ
G sinduă -l în contemplarea marmurei, Fanny îi spuse cu
glas firesc:
- Are ceva din mine, nu-i aşa?... Modelul lui Caoudal îmi
sem na...ă
Şi îndat îl lu în odaia ei, unde Machaume bomb nea,ă ă ă
punînd dou tacîmuri peă -o m su ; toate sfeşnicele erauă ţă
aprinse, pîn şi bra ele de la dulapul cu oglind , ura focă ţ ă
mare de lemne, voios ca focul dintîi, ardea sub ap r torulă ă
de scîntei - odaia unei femei care se g teşte pentru bal.ă
- Am vrut s sup m aici, zise ea rîzînd... vom fi maiă ă
repede în pat.
Jean nu v zuse niciodat mobile mai cochete.ă ă
M t surile cu desene mari Ludovic al XVI-lea, perdeleleă ă
luminoase din od ile mamei şi surorilor lui nu aduceauă
nici pe departe cu acest cuib v tuit, capitonat, undeă
lemn ria se ascundea sub atlazuri de culori gingaşe, iară
patul nu era decît un divan mai lat, aşezat la cap tul od iiă ă
pe bl nuri albe.ă
Încînt toare, aceast dezmierdare a luminii, a c lduriiă ă ă
şi a r sfrîngerilor albastre prelungite în oglinzile şlefuite,ă
dup alerg tura lor prin cîmpii în ploaia ceă ă -i prinsese, prin
noroiul drumurilor desfundate în seara care se l sa. Dar elă
nu se putea desf ta ca un adev rat provincial în confortulă ă
21
22. Alphonse Daudet
acesta întîmpl tor, c slujnica era în toane rele, cuă ă
privirea-i b nuitoare a intit asupra lui, încît Fanny îi d duă ţ ă ă
drumul-cu câteva cuvinte:
- Lasă-ne, Machaume... O s ne servim singuri... Şi cumă
ranca trînti uşa ieşind: N-o lua în seam , iţă ă -e necaz pe
mine c te iubesc prea mult... Spune că ă-mi stric via a...ţ
Oamenii aştia de la ar sînt atît de hr p re i!... Darţ ă ă ă ţ
bucatele ei, ce-i drept, fac mai mult decît dînsa... Ia gustă
pateul asta de iepure.
T ia buc i de pateu, destupa şampania, uita s seă ăţ ă
serveasc pentru aă -l privi mîncînd şi la fiece mişcare îşi;
ridica pîn la um r mînecile unei gandura din Alger, deă ă
lîn moale şi alb , pe care o purta totdeauna în cas . Iiă ă ă
reamintea astfel întîia lor întâlnire de la Dechelette; şi
ghemui i în acelaşi fotoliu, mâncând din aceeaşi farfurie,ţ
vorbeau de serat .ă
- O! Eu, zicea ea, de cum te-am z rit intrând, teă -am
dorit... Aş fi vrut s te iau, s te duc îndat deă ă ă -acolo, ca să
nu fi al celorlalte... Dar tu, ce gîndeai cînd m-ai v zut?...ă
La început îl înfricoşase; apoi se sim ise plin deţ
încredere, foarte apropiat de ea:
- De fapt, ad ug el, nu teă ă -am întrebat niciodat ... deă
ce te-ai sup rat atunci?... Pentru dou versuri de Laă ă
Gournerie?...
Ea-şi încrunt sprîncenele ca în seara balului, şiă
cl tinînd din cap:ă
- Prostii!... S nu mai vorbim de asta... Şi cuprinzînduă -l
cu bra ele: Vezi c şi eu m cam temeam... încercam sţ ă ă ă
fug, să-mi vin în fire... Dar n-am putut, nu voi putea
niciodat ....ă
- O! Niciodat ...ă
- Ai s vezi!ă
Se mul umi sţ ă-i r spund cu surîsul neîncrez tor ală ă ă
vîrstei lui, f r s ia în seam glasul aproape amenin toră ă ă ă ţă
cu care-i aruncase acel: „Ai s vezi...” îmbr işarea femeiiă ăţ
22
23. Sapho
era atît de blînd , atît de supus ; credea cu t rie că ă ă ă
n-avea decît s fac o mişcare, ca s se desprind ...ă ă ă ă
Dar la ce bun s se desprind ? Se sim ea atît de bine,ă ă ţ
r sf at în odaia voluptoas , ame it atît de pl cut deă ăţ ă ţ ă
r suflarea ei dezmierd toare peste pleoapele careă ă -i
clipeau, grele de somn, pline de n luciri trec toare, deă ă
crînguri ruginii, de cîmpii şi stoguri şiroind de ploaie -
toat ziua lor de dragoste la ar ...ă ţ ă
în zori îl trezi deodat glasul lui Machaume strigînd laă
picioarele patului, f r nici o tain :ă ă ă
- E aici... vrea s v vorbeasc ...ă ă ă
- Cum! Vrea?... Oare nu mai sînt la mine acas !.. Va să ă
zic lă -ai l sat s intre...ă ă
Furioas , s ri din pat, o zbughi din odaie pe jum tateă ă ă
goal , cu c maşa desf cut :ă ă ă ă
- Nu te mişca, dragule... mă-ntorc îndat ...ă
Dar el n-o aştept şi nu se sim i liniştit decît numaiă ţ
dup ce se scul la rîndul s u, şi fu gata îmbr cat, cuă ă ă ă
picioarele-i solide în cizme.
în timp ce-şi aduna hainele de prin odaia bine închis ,ă
unde lampa de noapte mai lumina neorînduiala micului
supeu, auzea zgomotul unei certe îngrozitoare, în buşită ă
de draperiile salonaşului. Un glas de b rbat, mai întîiă
aprins de mînie, apoi rugîndu-se umilit, cu izbucniri ce se
topeau în hohote de plîns, în scîncete slabe, se întret iaă
cu alt glas, pe care nu-l recunoscu îndat , aspru r guşit,ă ă
plin de ur şi de cuvinte mîrşave, ajungînd pîn la el caă ă
sfada unor desfrînate din ber rii.ă
Tot luxul asta pentru dragoste era pîng rit, înjosit, caă
de o împroşc tur de noroi pe m tase; iar femeia, deă ă ă
asemenea murd rit , pe aceeaşi treapt cu cele pe careă ă ă
le dispre uise mai înainte.ţ
Ea se întoarse gîfîind, r sucinduă -şi cu o frumoasă
mişcare p rul despletit:ă
- Ce tîmpit e un b rbat care plînge!... Pe urm ,ă ă
v zînduă -l în picioare şi îmbr cat, scoase un ip t furios:ă ţ ă
23
24. Alphonse Daudet
Te-ai sculat!... Culcă-te iar îndat ... Vreau... Îmă blînzită
pe loc şi înl n uinduă ţ -l cu bra ele şi cu glasul: Nu, nu... nuţ
pleca... Nu po i s te duci aşa... Mai întîi sînt sigur c nţ ă ă ă -o
s te mai întorci.ă
- Ba da... De ce nu?...
- Jură-mi c nu eşti sup rat şi că ă -o s mai vii... Ah! Că ă
doar te cunosc.
El jur tot ce voia, dar nu se mai culc , cu toateă ă
rug min ile şi încredin area repetat că ţ ţ ă ă-i la ea acas ,ă
st pîn pe via a şi pe faptele ei. În sfîrşit, p ru c seă ă ţ ă ă
resemneaz să ă-l vad plecînd şiă -l înso i pîn la uş ; nuţ ă ă
mai avea nimic din delirul ei de faun, ba, dimpotriv , eraă
foarte umil , încercînd să ă-l îmbuneze şi s-o ierte...
O lung şi strîns îmbr işare de r mas bun îi mai inuă ă ăţ ă ţ
în antret.
- Atunci... pe cînd?... Întreb ea, privinduă -l drept în ochi.
El era gata să-i r spund , să ă -o mint , f r îndoial , înă ă ă ă
graba lui de-a se vedea afar , cînd sun clopo elul şiă ă ţ -l
opri. Machaume ieşi din buc t rie, dar Fanny îi f cuă ă ă
semn: „Nu... nu deschide”. Şi r maser acolo tustrei,ă ă
nemişca i, f r s vorbeasc .ţ ă ă ă ă
Auzir un geam t în buşit, apoi foşnetul unei scrisoriă ă ă
strecurate sub uş şi paşi care coborau încet.ă
- Cînd î i spuneam cţ ă-s liber ... Uite!...ă
Întinse iubitului scrisoarea pe care o deschisese, o biată
scrisoare de dragoste, foarte josnic , foarte laş ,ă ă
mîzg lit în grab cu creionul pe o mas de cafenea, înă ă ă ă
care nenorocitul cerea îndurare pentru nebunia lui de
diminea , recunoscînd c nţă ă -are nici un drept asupra ei
decît cel pe care va binevoi s iă -l îng duie; se ruga cuă
amîndou mîinile împreunate s nuă ă -l izgoneasc de tot,ă
f g duind s primeasc orice, resemnat la orice... numaiă ă ă ă
s nă -o piard . Dumnezeule! S nă ă -o piard ...ă
- Ei, ce zici?... Întreb ea cu un rîs r ut cios; şi rîsulă ă ă
asta-i închise cu des vîrşire inima pe care voia să -o
cucereasc .ă
24
25. Sapho
Jean o g si crud . Înc nu ştia c femeia care iubeşteă ă ă ă
n-are suflet decît pentru dragostea ei, toat mila, toată ă
bun tatea, comp timirea şi devotamentul fiinduă ă -i
absorbite de o singur fiin .ă ţă
- R u faci că ă- i ba i joc... Scrisoarea astaţ ţ -i cumplit de
frumoas şi de sfîşietoare... Apoi foarte încet, cu glasă
grav, inînduţ -i mîinile: Haide... de ce-i alungi?...
- Nu-l mai vreau... Nu-l iubesc.
- Totuşi a fost amantul t u... iă Ţ -a dat luxul asta în care
tr ieşti, în care ai tr it totdeauna şi iă ă ţ -e necesar.
- Dragule, zise ea cu glasu-i sincer, cînd nu te
cunoşteam, g seam c totul e foarte bine... Acumaă ă -i
obositor, ruşinos; mi-e scîrb ... A! Ştiu, o să ă-mi spui că
pentru tine nu-i ceva serios, c nu m iubeşti... Dar astaă ă -i
treaba mea... De vrei sau nu, te voi sili s m ?iubeşti.ă ă
Nu-i r spunse şi se învoi să -o întîlneasc a doua zi, apoiă
fugi, l sînd cî iva ludovici lui Machaume, de pe fundulă ţ
pungii lui de student, ca plat a pateului. Pentru el, acumă
se sfîrşise. Cu ce drept s tulbure via a acestei femei, şiă ţ
ce-i putea da în schimbul celor pe care le pierdea din
pricina lui.
Chiar în ziua aceea îi scrise totul, cît putu mai blînd,
mai sincer, dar f r aă ă -i m rturisi c din leg tura lor, dină ă ă
capriciul asta uşor şi pl cut sim ise deodat c seă ţ ă ă
r spîndeşte ceva brutal şi nes n tos, auzind, după ă ă ă
noaptea de dragoste, plînsul amantului înşelat ce se
întret ia cu rîsul şi înjur turile ei de sp l toreas .ă ă ă ă ă
Tîn rul, crescut departe de Paris, în plin garigă ă ă4
provensal , avea pu in din asprimea tat lui s u şi toateă ţ ă ă
ging şiile, toate nervozit ile mamei lui, cu care sem naă ăţ ă
ca un portret. Iar pentru a-l împiedica s se avînte înă
pl ceri, se mai ad uga şi pilda unui frate al tat lui, care,ă ă ă
cu nechibzuin a şi nebuniile lui, le ruinase pe jum tateţ ă
familia, primejduindu-i cinstea numelui.
4
Cuvînt provensal. În rile mediteraneene, forma ie vegetalţă ţ ă
secundar (stejar verde amestecat cu tufişuri şi plante erbacee) careă
se iveşte pe p mînt calcaros dup distrugerea p durii.ă ă ă
25
26. Alphonse Daudet
Unchiul Cesaire! Numai cu aceste dou cuvinte şi cuă
drama intim pe care o reaminteau, se puteau cere luiă
Jean jertfe cu mult mai mari decît aceast iubireă
trec toare, c reia nuă ă -i d duse niciodat vreoă ă
însemn tate.ă
Totuşi i-a fost mai greu s rup decît îşi închipuia.ă ă
Deşi-i spusese pe fa cţă -a p r sit-o, ea se mai întoarse,ă ă
f r a se descuraja c nu voia să ă ă -o vad , iar uşaă -i era
închis cu neînduplecate ordine s nu fie primit . „N-amă ă ă
nici un pic de mîndrie...” îi scria ea. Pîndea ora meselor lui
la restaurant şi-l aştepta în fa a cafenelei undeţ -şi citea
ziarele. Dar nici tu lacrimi, nici tu scene. Dac era înso ită ţ
de al ii, se mul umea sţ ţ ă-l urm reasc şi s prind pe furişă ă ă ă
clipa cînd r mînea singur.ă
- M vrei desear ?... Nu?... Atunci r mîne pe alt dat .ă ă ă ă ă
S.5
Şi se ducea cu blînde ea resemnat a negustorului deţ ă
bîlci care-şi leag din nou balotul, l sînduă ă -i remuşcarea
asprimii lui şi umilin a minciunii pe careţ -o îng ima laă
fiecare întîlnire.
Se apropie examenul... n-are vreme... Mai tîrziu, dac oă
s mai doreasc ... De fapt, socotea c îndat ce va fiă ă ă ă
admis, o să-şi ia o lun de vacan , în Sud, şi c . eaă ţă ă -l va
uita în timpul asta.
Din p cate, dup ce trecu examenul, Jean se îmboln vi.ă ă ă
O anghin , c p tat pe un culoar din minister, şi care,ă ă ă ă
neluat în seam , se înr ut ise. Nu cunoştea pe nimeniă ă ă ăţ
la Paris, afar de cî iva studen i din provincia lui, pe careă ţ ţ
preten ioasaţ -i leg tur îi îndep rtase şiă ă ă -i risipise.
De altfel, aici trebuia mai mult decît un devotament
obişnuit, şi chiar din prima sear Fanny Legrand se aşeză ă
lîng patul s u şi nuă ă -l p r si zece zile, îngrijinduă ă -l
neobosit , f r fric , nici dezgust, dibace ca o sor deă ă ă ă ă
gard , cu dezmierd ri duioase, care uneori, în ceasurileă ă
5
Sapho.
26
27. Sapho
cu febr , îi aminteau o boal grea din copil rie şi-l f ceauă ă ă ă
s-o cheme pe m tuşa lui, Divonne, spunînduă -i:
„Mul umesc, Divonne”, cînd sim ea mîinile lui Fanny peţ ţ
fruntea-i jilav .ă
- Nu-i Divonne... Eu sînt... Te veghez...
Îl sc p de îngrijirile pl tite, de focurile stinse cuă ă ă
stîng cie, de ceaiurile de leac f cute întră ă -o camer deă
portar; iar Jean se minuna ce sprintene, ce iscusite şi ce
iu i erau mîinile acestea de trînd vie şi voluptate.ţ ă
Noaptea, dormea şi ea vreo dou ceasuri pe divan - ună
divan de hotel din cartier, moale ca scîndura unui post de
poli ie.ţ
- Dar, biata mea Fanny, nu te duci oare niciodată
acas ?... o întreb el întră ă -o zi... Acum sînt mai bine... Ar
trebui s-o linişteşti pe Machaume.
Ea se porni s rîd . De mult vreme să ă ă -a dus Machaume,
şi toat casa o dat cu ea. I se vînduse tot, mobilele,ă ă
bulendrele, ba chiar şi aşternutul. Nu mai avea decît
rochia de pe ea şi cîteva rufe bune, sc pate de slujnic ...ă ă
Azi, dac nă -ar mai ineţ -o, ar r mîne pe drumuri.ă
27
28. Alphonse Daudet
III
- DE DATA ACEASTA CRED
c-am g sit... Strada Amsterdam, în fa a g rii... Treiă ţ ă
camere şi un balcon mare... Dac vrei, mergem să ă
vedem, dup ce ieşi de la minister... E sus, cinci etaje...ă
dar o s m duci în bra e. Era aşa de bine, ii minte...ă ă ţ ţ
Şi, amintindu-şi înveselit , se lipea, se alinta la gîtul lui,ă
îşi c uta locul de atunci, locul ei.ă
Acum, fiind doi în camera de hotel, cu obiceiurile
cartierului, t r g nelile pe scar ale fetelor cu plase şiă ă ă ă -n
papuci, pere ii de mucava dincolo de care mişunau alteţ
c snicii, harababura de chei, de sfeşnice şi de ghete,ă
via a ajunsese de nesuferit. Nu pentru ea, desigur; fiindţ
cu Jean, acoperişul, pivni a, pîn şi canalul, oriceţ ă -i pl ceaă
ca s se cuib reasc . Dar firea aleas a iubitului seă ă ă ă
însp imînta de unele apropieri, la care, cînd era singur,ă
nu se gîndea de loc. C sniciile deă -o noapte îl stinghereau,
o necinsteau pe-a lui, îi pricinuiau un pic triste ea şiţ
dezgustul de la cuşca maimu elor din Gr dina Plantelorţ ă 6
,
care schimonoseau toate mişc rile şi expresiile dragosteiă
omeneşti. Îl plictisea şi restaurantul, prînzul pe care
trebuia să-l ia de dou ori pe zi în bulevardul Saint-Michel.ă
Într-o sal mare, ticsit de studen i, de elevi de la Bele-ă ă ţ
Arte, de pictori şi de arhitec i, care, f r sţ ă ă ă-l cunoasc ,ă
6
Pe atunci, Gr dina zoologic din Paris; în prezent, Gr din Botanic .ă ă ă ă ă
28
29. Sapho
erau obişnui i cu chipul s u, deţ ă -un an de cînd mînca
acolo.
Cînd deschidea uşa, se înroşea sim ind toate privirileţ
îndreptate spre Fanny, şi intra cu stinghereala ar goasţă ă
a b rba ilor foarte tineri care înso esc o femeie; se maiă ţ ţ
temea s nu întîlneasc pe vreunul din şefii s i de laă ă ă
minister sau pe cineva de pe meleagurile lui. Apoi mai era
vorba şi de economie.
- Ce scump e!... zicea ea de fiecare dat , luînd şiă
cercetînd mica not a prînzului... Dac am fi fost la noiă ă
acas , aş fi inut gospod ria trei zile cu banii ştia.ă ţ ă ă
- Bine, dar cine ne împiedic ?...ă
Şi începur , s caute o locuin .ă ă ţă
Asta-i capcana. To i cad în ea, cei mai buni, cei maiţ
cinsti i din instinctul de cur enie şi gustul pentruţ ăţ home7
pe care le-au s dit în ei educa ia din familie şi c lduraă ţ ă
c minului.ă
Apartamentul din strada Amsterdam a fost închiriat
îndat şi g sit încînt tor, deşi înc perile, toate în şir,ă ă ă ă
d deau - buc t ria şi sufrageria întră ă ă -o curte dosnică
muceg it , unde urcau mirosuri de l turi şi de clor de la oă ă ă
crîşm englezeasc - iar dormitorul, dinspre stradaă ă
povîrnit şi zgomotoas , se cutremura zi şi noapte deă ă
furgoane, camioane, birje, omnibuze, de fluier turileă
sosirii şi plec rii trenurilor, de toat zarva G rii de Vest,ă ă ă
care-şi întindea peste drum acoperişurile cu geamlîc de
culoarea apei murdare. Folosul era s ştii că ă- i treceaţ
trenul la uş , iar Saint-Cloud, Villeă -d’Avray, Saint-
Germain, sta iunile pline de verdea de pe malurileţ ţă
Senei parc ar fi fost sub terasa lor. C ci aveau o terasă ă ă
larg şi comod ce mai p stra din d rnicia foştilor locatariă ă ă ă
un acoper mînt de zinc, vopsit ca o pînz v rgat , şiroindă ă ă ă
trist sub r p itul ploilor de iarn , dar unde le va fi foarteă ă ă
pl cut vara s ia masa la aer curat, ca întră ă -o caban deă
munte.
7
La tine acas (în englez ).ă ă
29
30. Alphonse Daudet
Se îngrijir de mobile. Cum Jean d duse de ştire acasă ă ă
c are de gînd s se instaleze întră ă -o locuin , m tuşaţă ă
Divonne, care era un fel de intendent a casei, trimiseă
banii trebuitori; iar scrisoarea ei vestea în acelaşi timp că
vor mai sosi curînd un dulap, un scrin şi un mare fotoliu
de trestii împletite, scoase din Odaia Vîntului, anume
pentru parizian.
Parc vedea odaia din fundul unui coridor, de laă
Castelet, totdeauna nelocuit , cu obloanele trase,ă
în epenite cu un drug, şi cu uşa z vorit , odaie aşezat înţ ă ă ă
b taia mistralului, care o f cea s pîrîie ca o camer deă ă ă ă
far. Acolo se îngr m deau vechiturile, tot ce fiecareă ă
genera ie de locuitori arunca trecutului, dup ce cump raţ ă ă
lucruri noi.
Ei! S fi ştiut Divonne la ce ciudat somn de dup -ă ă
amiaz va sluji fotoliul de trestii, şi c jupoane din surahă ă
şi pantalonaşi cu volane vor umple sertarele scrinului
Empire... Dar remuşcarea lui Gaussin în privin a aceastaţ
se pierdea în miile de mici bucurii ale instal rii.ă
Era aşa de pl cut dup birou, cînd se îngîn ziua cuă ă ă
noaptea, s-o porneşti la drumuri lungi, bra la braţ ţ
amîndoi, şi s te duci în vreo uli m rginaş să ţă ă ă -alegi o
sufragerie - bufetul, masa şi şase scaune - sau perdele de
creton înflorat pentru pat şi fereastr ! El primea orice cuă
ochii închişi; dar Fanny se uita pentru doi, cerca scaunele,
tr gea t bliile mesei, ar tînduă ă ă -şi experien a la tocmeal .ţ ă
Cunoştea pr v liile unde g seai cu pre de fabrică ă ă ţ ă
toate vasele de buc t rie pentru o gospod rie mic , patruă ă ă ă
crati e de fier, iar a cincea, sm l uit , pentru ciocolata deţ ă ţ ă
diminea ; niciodat de aram , cţă ă ă ă-i prea greu de cur at.ăţ
Şase tacîmuri de metal, cu polonicul de sup , şi două ă
duzini de farfurii de faian englezeasc , trainic şiţă ă ă
vesel , totul num rat, preg tit, ambalat ca pentru ună ă ă
prînzişor de p puşi. Iar pentru cearşafuri, prosoape şiă
albituri de mas , ea ştia un negustor, reprezentantul uneiă
mari fabrici din Roubaix, la care pl teai în rate lunare; şiă
30
31. Sapho
tot pîndind vitrinele, în c utarea lichid rilor, a r m şi eloră ă ă ă ţ
de naufragiu, pe care Parisul le arunc neîncetat înă
spuma rmurilor sale, descoperi pe bulevardul Clichy unţă
minunat pat de ocazie, aproape nou, şi larg de-ai fi putut
culca la rînd în el şapte fete ale C pc unului.ă ă
Întorcîndu-se de la birou, încerca şi el s fac tîrguieli;ă ă
dar nu se pricepea la nimic, neştiind s spun nu, şi niciă ă
s plece cu mîinile goale. Intrînd la un negustor de lucruriă
de ocazie s cumpere un o etar din vechime, despreă ţ
care-i vorbise ea, aducea, în locul obiectului vîndut, un
policandru de salon cu ar amuri de cristal, cu totulţ ţ
nefolositor c nă -aveau salon.
- O să-l punem în verand ..., zise Fanny pentru aă -l
mîngîia.
D-apoi fericirea de-a m sura, discu iile asupra loculuiă ţ
unei mobile; şi strig tele, rîsetele nebune, bra eleă ţ
însp imîntate ridicate spre tavan, cînd b gau de seamă ă ă
c oricît ar fi fost de prev z tori, şi cu toat lista foarteă ă ă ă
complet a cump r turilor neap rat trebuitoare,ă ă ă ă
totdeauna uitau cîte ceva.
Bun oar , piuli a de zah r. Cum s cread cineva că ă ţ ă ă ă ă
erau să-şi întemeieze gospod ria f r piuli a de zah r!...ă ă ă ţ ă
Pe urm , dup ceă ă -au cump rat de toate şi leă -au pus la
loc, cu perdelele gata atîrnate şi un fitil în lampa cea
nou , ce pl cut a mai fost seara instal rii, cercetareaă ă ă ă
am nun it a celor trei înc peri înainte de culcare, şi cumă ţ ă ă
rîdea ea inînduţ -i lumina în timp ce el încuia uşa:
- Mai întoarce cheia o dat , înc o dat ... închide bine...ă ă ă
S fim cu adev rat la noi acas ...ă ă ă
Atunci începu o via nou , încînt toare. Cum ieşea deţă ă ă
la slujb , se întorcea repede, gr bit să ă -ajung şi s stea înă ă
papuci la gura sobei. Şi-n b l ceala neagr , a str zii, îşiă ă ă ă
închipuia odaia lor luminat şi cald , înveselit de vechileă ă ă
lui mobile provinciale, pe care Fanny le socotise dinainte
drept bune de nimic, dar se nimeriser a fi foarteă
frumoase lucruri de alt dat ; mai ales dulapul, ună ă
31
32. Alphonse Daudet
giuvaier Ludovic al XVI-lea, cu panouri pictate înf işîndăţ
serb ri provensale, p stori cu jachete înflorate, jocuri înă ă
sunetele fluierului cîmpenesc şi ale tamburinei.
Prezen a acestor vechituri demodate, cu care ochii luiţ
se obişnuiser din copil rie, îi aminteau casa p rinteasc ?ă ă ă ă
şi-i consfin eau noua gospod rie, deţ ă -a c rei tihn seă ă
bucura.
Îndat ce suna, Fanny venea, îngrijit , cochet , „înă ă ă
aşteptare”, cum spunea. Avea o rochie de lîn neagr ,ă ă
foarte simpl , dar croit dup tiparul unui meşter bună ă ă
- O simplitate de femeie care a fost elegant - cuă
mînecile suflecate şi un şor mare alb, fiindc ea singurţ ă ă
g tea, şi se mul umea cu o femeie de serviciu numaiă ţ
pentru treburile grele, care în spresc mîinile sau leă
deformeaz .ă
Se pricepea chiar foarte bine, ştia o sumedenie de
re ete, mînc ruri din Nord sau din Sud, felurite ca şiţ ă
repertoriul ei de melodii populare pe care, cînd ispr veauă
masa şi îşi anina şor ul alb dup uşa închis a buc t riei,ţ ă ă ă ă
le cînta cu vocea-i de contralto, îndurerat şi p timaş .ă ă ă
Jos, vuia strada pe care curgeau şuvoaiele. Ploaia rece
r p ia pe zincul verandei; şi Gaussin, cu picioarele la foc,ă ă
întins în fotoliu, privea în fa a lui geamurile g rii şiţ ă
slujbaşii încovoia i care scriau la lumina alb a unor vţ ă
mari reflectoare.
Îi era bine, se l sa alintat. Îndr gostit? Nu; dară ă
recunosc tor pentru iubirea cu careă -l înv luia, pentruă
statornica-i duioşie. Cum de se putuse lipsi atîta vreme de
fericirea aceasta, de frica - de care acum rîdea - frica unei
leg turi josnice, sau a vreunei piedici? Oare nuă -i era via aţ
mai curat decît atunci cînd trecea de la o fat la alta,ă ă
primejduindu-şi s n tatea?ă ă
Nici o grij pentru mai tîrziu. Peste trei ani, cînd aveaă
s plece, ruptura se va face de la sine şi f r zguduire.ă ă ă
Fanny ştia; vorbeau de ea împreun ca despre moarte, caă
de-o fatalitate îndep rtat , dar de neînl turat. R mîneaă ă ă ă
32
33. Sapho
marea sup rare pe careă -ar avea-o cei de acas , aflînd că ă
nu tr ieşte singur, mînia tat lui s u atît de aspru şi deă ă ă
iute.
Dar cum ar fi putut ei s afle? Jean nu vedea pe nimeniă
la Paris. Tat l s u, „consulul”, cum îi ziceau acolo, eraă ă
înc tuşat tot anul de supravegherea propriet ii foarteă ăţ
însemnate pe care o cultiva şi de îndîrjita-i lupt eu via.ă
Mama, boln vicioas , nu putea face nici un pas, nici oă ă
mişcare f r ajutor, l sînd Divonnei conducerea casei şiă ă ă
îngrijirea celor dou surioare gemene, Marthe şi Marie, aă
c ror dubl şi neaşteptat naştere îi luase pentruă ă ă
totdeauna puterea de munc . Cît despre unchiul Cesaire,ă
b rbatul Divonnei, el era un copil mare, pe care nuă -l l sauă
s c l toreasc singur.ă ă ă ă
Fanny cunoştea acum toat familia. Cînd Jean primea oă
scrisoare de la Castelet, în josul c reia gemeneleă
puseser cîteva rînduri cu scrisul gros al dege elelor mici,ă ţ
ea o citea peste um rul lui şi se înduioşau amîndoi.ă
Despre via a ei, el nu ştia nimic şi nici nu cerceta. Aveaţ
trufaşul egoism al tinere ii lui, nici o gelozie şi nici oţ
nelinişte. Plin de propria lui via , o l sa s se reverse, totţă ă ă
ce gîndea spunea cu glas tare, nu ascundea nimic, pe
cînd ea r mînea mut .ă ă
Astfel treceau zilele, s pt mînile, întră ă -o fericit tihn ,ă ă
tulburat o clip deă ă -o împrejurare care-i mişc mult, dară
altminteri pe fiecare. Ea se crezu îns rcinat şiă ă -l vesti cu
atîta bucurie, încît nu putu decît s-o împ rt şeasc . Deă ă ă
fapt, se temea. Un copil, la vîrsta lui!... Ce-ar face cu el?...
Trebuia să-l recunoasc ?... Şi apoi ce îndatoriri fa deă ţă
femeia asta, ce încurc tur pentru viitor!ă ă
Deodat , lan ul i se p ru greu, rece şi ferecat. Noapteaă ţ ă
nu dormea, şi nici ea; amîndoi al turi, în patul cel mare,ă
visau cu ochii deschişi, la o mie de leghe unul de altul.
Din fericire, neîntemeiata alarm nu se reînnoi şi îşiă
reluar via a liniştit , încînt tor de retras . Apoi, cînd seă ţ ă ă ă
ispr vi iarna şi, în sfîrşit, se întoarse adev ratul soare,ă ă
33
34. Alphonse Daudet
micul lor apartament se înfrumuse , m rit cu terasa şi cuţă ă
acoper mîntul ei. Seara mîncau sub cerul ce b tea înă ă
verde, br zdat de ciripitul ca o zgîrietur de unghie ală ă
rîndunelelor.
Strada îşi trimitea r bufnelile ei calde şi toateă
zgomotele din casele vecine; dar şi cea mai slab adiereă
de vînt ajungea la ei,, şi r mîneau acolo ceasuri întregi,ă
cu genunchii înl n ui i, pîn se întuneca.ă ţ ţ ă
Jean îşi amintea de nop i asem n toare pe malulţ ă ă
Ronului, visa consulate îndep rtate în ri calde, pun i deă ţă ţ
cor bii gata de plecare, unde briza avea aceeaşi r suflareă ă
lung ce f cea s freamete acoper mîntul terasei. Şi cîndă ă ă ă
o dezmierdare nev zut murmura pe buzele ei: „Mă ă ă
iubeşti?...” el, totdeauna, parc pica din cer ca să ă-i
r spund : „O! Da, te iubesc...” Iat ce înseamn să ă ă ă ă-i iei
aşa de tineri; au prea multe în cap.
Pe acelaşi balcon, desp r it de ei printră ţ -un grilaj de fier
îmbr cat cu ghirlande de flori ag toare, gîngurea altă ăţă ă
pereche, domnul şi doamna Hettema, oameni c s tori i,ă ă ţ
doi gr sani ale c ror s rut ri pocneau ca palmele.ă ă ă ă
Straşnic de potrivi i ca vîrst , gusturi şi înf işare greoaie,ţ ă ăţ
te mişca să-i auzi pe îndr gosti ii aceştia, la sfîrşitulă ţ
tinere ii, cîntînd încetişor în duo, rezema i de balustrad ,ţ ţ ă
vechi roman e sentimentale...ţ
„Dar îl ascult cum suspin în umbr ;ă ă
E-un vis frumos, ah! l sa iă ţ -m s dorm.”ă ă
Îi pl ceau lui Fanny, şiă -ar fi dorit s cunoasc . Uneori,ă ă
peste fierul înnegrit al balustradei, vecina şi ea îşi
zîmbeau ca dou femei îndr gostite şi fericite; dar, caă ă
totdeauna, b rba ii se ineau mai reci şi nuă ţ ţ -şi vorbeau.
Într-o dup -amiaz , Jean se întorcea de pe cheiulă ă
d’Orsay, cînd, la col ul str zii Royale, auzi cţ ă ă-l cheamă
cineva. Era o zi minunat , o lumin cald înveseleaă ă ă
Parisul la cotitura aceasta a bulevardului, care într-un
amurg frumos, pe la ceasul plimb rii la Bois, e f ră ă ă
seam n pe lume.ă
34
35. Sapho
- Stai colo, mîndr tinere e, şi bea ceva... să ţ ă-mi bucur
ochii privindu-te.
Dou bra e mari îl înşf car , aşezînduă ţ ă ă -l sub
ap r toarea de pînz a unei cafenele ce invada trotuarulă ă ă
cu trei rînduri de mese. El se l s dus, m gulit s aud înă ă ă ă ă
jurul s u mul imea de provinciali şi de str ini, cu jacheteă ţ ă
v rgate şi p l rii rotunde, şoptind curioşi numele luiă ă ă
Caoudal.
Sculptorul, la o mas în fa a unui absint care seă ţ
potrivea cu statura-i milit reasc şi cu rozeta de ofi er1,ă ă ţ
sta lîng inginerul Dechelette, sosit în ajun, neschimbat,ă
ars de soare şi galben, cu umerii obrajilor ieşi i în afar ,ţ ă
ridicîndu-şi ochii mici, buni, şi nara lacom ce adulmecaă
Parisul. De cum se aşez tîn rul, Caoudal îl ar t cu oă ă ă ă
furie comic :ă
Ofi er al Legiunii de onoare.ţ
- Ce frumos e animalul asta!... Cînd te gîndeşti c-am
avut şi eu vîrsta lui şi c p rul mi se încîrlion a la fel... Ah!ă ă ţ
Tinere ea, tinere ea...ţ ţ
- Va s zic , mereu acelaşi? f cu Déchelette, zîmbindă ă ă
de ciud enia prietenului s u.ăţ ă
- Dragul meu, nu rîde... Tot ce am, ce sînt, medaliile,
decora iile, Institutul şi toate celelalte leţ -aş da pentru
p rul şi fa a asta însorit ... Apoi, întorcînduă ţ ă -se spre
Gaussin, întreb în felul s u r stit: Şi Sapho, ceă ă ă -ai f cută
dintr-însa?... Nu se mai arat nic ieri.ă ă
Jean c sca ochii f r s în eleag .ă ă ă ă ţ ă
- Nu mai eşti cu ea? Şi, v zînduă -i z p ceala, Caoudală ă
ad ug cu glas ner bd tor: Ei, Sapho... Fanny Legrand....ă ă ă ă
Ville-d’Avray...
- A! S-a ispr vit de mult...ă
Cum de-i veni minciuna asta? Dintr-un fel de ruşine, de
nelinişte auzind numele de Sapho dat iubitei lui; apoi
stînjeneala de-a vorbi de ea cu al i b rba i, poate şiţ ă ţ
dorin a deţ -a afla lucruri care altfel nu i s-ar fi spus.
35
36. Alphonse Daudet
- Ehei! Sapho... Mai are trecere înc ?... Întrebă ă
Déchelette distrat, cu totul ame it c revedea sc rile deţ ă ă
la Madeleine, pia a florilor şi lungul şir de bulevarde întreţ
dou rînduri de copaci ca nişte buchete verzi.ă
- Nu iţ -o mai aminteşti la dumneata anul trecut?... Era
superb în tunica de felah... Iar în diminea a din toamnaă ţ
trecut , cînd am g sită ă -o prînzind cu b iatul asta frumos laă
Langlois, ai fi zis că-i m ritat de dou s pt mîni.ă ă ă ă ă
- Oare ce vîrst s aib ... C de cînd o cunoaştem...ă ă ă ă
Caoudal în l capul să ţă ă-şi aminteasc :ă
- Ce vîrst ?... Ce vîrst ?... Stai pu in, şaptesprezece aniă ă ţ
în ’53, cînd îmi poza pentru statuie.... Sîntem în '73. Aşa
c socoteşte. Deodat , ochii i se aprinser : Ei! Deă ă ă -a i fiţ
v zută -o acum dou zeci de ani... înalt , sub ire, cu guraă ă ţ
arcuit şi fruntea dîrz ... Bra e şi umeri înc ceva camă ă ţ ă
slabi, dar îi veneau bine înv p ierii lui Sapho... Şi ceă ă
femeie, ce amant !... Ce z cea în carnea aceea menită ă ă
pl cerii, ce scoteai din cremenea, din clapele acelea dină
care nu lipsea nici-o not ... Toat lira!... cum spunea Laă ă
Gournerie.
Jean, foarte palid, întreb :ă
- Şi acela i-a fost amant?...
- La Gournerie?... Te cred, m-a f cut s suf r des-ă ă ă
- tul... Patru ani de cînd tr iam împreun ca b rbat şiă ă ă
femeie, patru ani de cînd o cocoleam şi m istoveam să ă-i
fac toate gusturile... Profesori de canto, de pian, de
c l rie, mai ştiu eu ce?... Şi dup ceă ă ă -am cioplit-o bine,
i-am dat lustru, am şlefuit-o ca pe-o piatr pre ioas şi amă ţ ă
scos-o din mocirla de unde o ridicasem într-o noapte, în
fa a localului de bal Ragache, închipuitul asta, fabricantţ
de rime, a venit s miă -o ia de la mine acas , de la masaă
prieten unde se aşeza în fiecare duminic !ă ă
R sufl din greu, ca pentru aă ă -şi alunga vechea
duşm nie din dragoste ceă -i mai tremura în glas, apoi
urm mai liniştit:ă
36
37. Sapho
- De altfel, tic loşia nu iă -a folosit... Cei trei ani cît au
tr it împreun au fost un iad. Poetul cu înf işare blîndă ă ăţ ă
era zgîrcit, r ut cios şi maniac. S fi v zut cum seă ă ă ă
p ruiau!... Cînd te duceai la ei, pe ea o g seai legat laă ă ă
un ochi, iar pe el cu fa a zgîriat toat ... Dar frumos a maiţ ă ă
fost cînd a vrut s-o p r seasc ! Se inea scai de el, îlă ă ă ţ
urm rea, îi b tea cu pumnii în uş , îl aştepta culcat deă ă ă ă -a
curmezişul preşului din prag. Într-o noapte, în toiul iernii,
a stat cinci ceasuri jos, la locuin a lui Farcy, unde urcaseţ
toat banda... Mai mare mila!... Dar poetul elegiacă
r mase neînduplecat, pînă ă-n ziua cînd, ca s seă
descotoroseasc de ea, a pus poli ia în mişcare. Halală ţ
cavaler!... Şi ca încheiere, la sfîrşit, drept mul umire feteiţ
frumoase care-i d duse ce avea mai bun din tinere ea,ă ţ
din inteligen a şi din carnea ei, iţ -a deşertat în cap un
volum de versuri b loase, pline de ur , de blesteme şi deă ă
tînguiri, Cartea amorului, cea mai frumoas carte a lui...ă
Nemişcat, aşteptîndu-se la orice, Gaussin asculta,
sorbind cu înghi ituri mici printrţ -un pai lung b utura receă
din fa a lui. Desigur vreo otrav care i se turnase acoloţ ă
şi-l înghe a din inim pînţ ă ă-n m duva oaselor.ă
Tremura de frig cu toat ora minunat , vedea întră ă -o
dep rtare ştears umbre care umblau încoace şi încolo, oă ă
saca de stropit oprit în fa a Madeleinei şi tr surile ce seă ţ ă
încrucişau înaintînd t cute pe p mîntul moale ca pe vat .ă ă ă
Nu mai era zgomot în Paris, nimic decît ce se spunea la
masa aceasta. Acum vorbea Dechelette, el turna otrava:
- Ce îngrozitoare sînt rupturile acestea... Iar glasu-i
liniştit şi zeflemisitor se f cea blînd şi nesfîrşit de milos...ă
Au tr it ani întregi împreun , au dormit unul lîng altul,ă ă ă
şi-au amestecat visurile, sudoarea. Şi-au spus tot, şi-au
dat tot. Au luat obiceiuri, un fel de-a fi, de-a vorbi, chiar
tr s turi unul de la altul. Sînt uni i din cap pînă ă ţ ă-n
picioare... Colajul, în sfîrşit!... Apoi, pe neaşteptate, se
despart, se smulg... Cum fac?... Cum de au curajul asta?..
Eu n-aş putea niciodat ... Da, înşelat, batjocorit, ajuns înă
37
38. Alphonse Daudet
caraghios şi mînjit cu noroi, dac femeia ar plînge şi miă -ar
spune: „R mîi…” Nă -aş pleca... Şi iat de ce, cînd oprescă
vreuna, totdeauna e numai pentru o singur noapte...ă
F r urm ri, cum spunea vechea Fran ... sau atunciă ă ă ţă
c s toria. E definitiv şi mai curat .ă ă ă ă
- F r urm ri... f r urm ri.. Vorbeşti şi dumneata cumă ă ă ă ă ă
î i vine. Sînt femei pe care nu le ii numai o noapte... Asta,ţ ţ
de pild ...ă
- Nu i-am îng duit nici o clip mai mult..., r spunseă ă ă
Dechelette cu un zîmbet blajin, pe care bietul amant
îl,g si groaznic.ă
- Atunci se vede c nu erai genul ei, fiindc altminteri...ă ă
E o fat care, cînd iubeşte, se aga ... Are gustulă ţă
c sniciei... De altfel, nă -are noroc în leg turile ei. Seă
încurc cu Dejoie, romancierul, moare... Trece la Ezano,ă
se însoar ... Pe urm a venit frumosul Flamant, gravorul,ă ă
fostul model - c totdeauna iă -a pl cut talentul sauă
frumuse ea - şi cunoşti însp imînt toarea lui întîmplare...ţ ă ă
- Ce întîmplare?... Întreb Gaussin, cu glasul sugrumat;ă
şi sorbi mai departe din pai, ascultînd drama pasională
care zguduise Parisul cu cî iva ani în urm .ţ ă
Gravorul era s rac şi nebun dup femeia asta; de frică ă ă
s nu fie p r sit, ca să ă ă ă-i men in luxul, a f cut bancnoteţ ă ă
false. Descoperit aproape îndat , şi închis cu iubita lui, seă
alese cu zece ani de închisoare, iar ea, cu cinci luni de
preven ie la Saint-Lazare, nevinov ia ei fiind dovedit .ţ ăţ ă
Şi Caoudal îi amintea lui Dechelette - care urm riseă
procesul - ce frumoas era cu bone ica de la Saint-Lazare,ă ţ
şi semea , f r s se v ic re, credincioas omului ei pînţă ă ă ă ă ă ă ă
la cap t... Apoi r spunsul pe care lă ă -a dat preşedintelui,
n t fle ul cel b trîn, şi s rutarea trimis lui Flâmant pesteă ă ţ ă ă ă
tricornurile jandarmilor, strigîndu-i cu un glas ce-ar fi
înduioşat şi pietrele: „Nu te nec ji, dragule... Zileleă
frumoase or s se întoarc , şiă ă -o s ne mai iubim iar!..ă
Oricum, se cam dezgustase de c snicie, biata fat .ă ă
38
39. Sapho
- De atunci, intrat în lumea galant , a, luat aman i cuă ă ţ
luna, cu s pt mîna, şi niciodat artişti... O! de artişti iă ă ă -e o
fric ... Cred c eram singurul pe care nă ă -a încetat să-l
vad ... Din cînd în cînd venea să ă-şi fumeze igara laţ
atelier. Pe urm au trecut luni f r s mai audă ă ă ă
vorbindu-se de ea, pînă-n ziua cînd am reg sită -o prînzînd
cu b iatul asta frumos şi mîncînd struguri de pe buzeleă
lui. Mi-am zis: uite c pe Sapho a mea iar a p lită ă -o
dragostea.
Jean nu putea s mai asculte. Sim ea c moare de atîtaă ţ ă
otrav înghi it . Dup frigul de adineauri, o arsur îiă ţ ă ă ă
mistuia pieptul şi i se suia la cap de-i vîjîia, gata să-i
plesneasc aidoma unei table de fier prea încinse. Trecuă
de cealalt parte a bulevardului, cl tinînduă ă -se printre
ro ile tr surilor. Unii birjari strigau. De cine sţ ă -or fi legînd
tîmpi ii ştia?ţ ă
Str b tînd pia a florilor de la Madeleine, îl tulbur ună ă ţ ă
miros de eliotrop, mirosul care-i pl cea mai mult iubiteiă
lui. Gr bi pasul, s fug de el, şi furios, zdrobit, vorbeaă ă ă
singur:
- Iubita mea!... Da, ce murd rie... Sapho, Sapho... Cîndă
te gîndeşti c-am tr it un an cu ea!... Îi repeta numele cuă
mînie, amintindu-şi că-l v zuse în ziaă rele m runte, printreă
alte porecle de desfrînate, din ciudatul Almanah-Gotha al
curtezanelor: Sapho, Cora, Caro, Phryne, Jeanne de
Poitiers, Foca...
Şi, o dat cu cele cinci litere ale numelui ei mîrşav,ă
toat via a femeii se perinda pe dinaintea ochilor lui ca oă ţ
scursur de canal... Atelierul lui Caoudal, trop ielile dină ă
picioare la poet, îndelungatele aştept ri noaptea în fa aă ţ
caselor de desfrîu sau pe preşul de la uşa lui La
Gournerie... Apoi frumosul gravor, falsurile, Curtea cu
juri... şi bone ica închisorii, careţ -i venea aşa de bine, şi
s rutarea trimis falsificatorului: „Nu te nec ji, dragule...”ă ă ă
Dragule! Acelaşi nume, aceeaşi alintare ca pentru el... Ce
ruşine!... A! Ce frumuşei o s mai m ture toate murd riileă ă ă
39
40. Alphonse Daudet
acestea... Şi mereu acelaşi miros de eliotrop care-l
urm rea intră -un amurg violet şters, ca şi micu a floare.ţ
Deodat b g de seam c tot mai umbl încoace şiă ă ă ă ă ă
încolo prin pia ca peţă -o punte de corabie. Îşi reluă
drumul, ajunse într-o întinsoare în strada Amsterdam,
foarte hot rît s alunge femeia din casa lui, să ă -o arunce pe
scar f r nici o explica ie, scuipînduă ă ă ţ -i în spate injuria
numelui ei. În fa a uşii şov i, se gîndi, mai f cu cî iva paşi.ţ ă ă ţ
Ea avea s ipe, s plîng în hohote, să ţ ă ă ă-şi r cneasc înă ă
toat casa întreg vocabularul de trotuar, ca acolo, înă
strada Arcade...
Să-i scrie?... Da, aşa, mai bine, să-i scrie, s-o
ispr veasc în dou vorbe, foarte crude. Intr întră ă ă ă -o
cîrcium englezeasc , pustie şi întunecat la luminaă ă ă
gazului care tocmai se aprindea, se aşez la o masă ă
n cl it , lîng singura client , o fat cu un cap ca deă ă ă ă ă ă
mort, care mînca h mesit somon afumat, f r s beaă ă ă ă ă
nimic. Ceru o halb de bere, nici nu gust din ea, şiă ă
începu o scrisoare. În mintea lui se îmbulzeau îns preaă
multe cuvinte, ce voiau s ias toate deodat , şi i seă ă ă
p rea c cerneala îngroşat şi plin de scame le aşterneaă ă ă ă
prea încet.
Rupse două-trei foi începute şi, pîn la urm , plec f ră ă ă ă ă
s mai scrie, cînd o gur plin şi lacom de lîng elă ă ă ă ă
întreb încet, cu sfial : „Nu be i?... Se poate?...” El f cuă ă ţ ă
semn c da. Fata înh halba şi o d du de duşc peă ăţă ă ă
ner suflate, dezv luinduă ă -se strîmtoarea nenorocitei, care
avea în buzunar numai cu ce să-şi astîmpere foamea, f ră ă
s-o mai stropeasc şi cu pu in bere. Îl cuprinse o milă ţ ă ă
care-l potoli, l murinduă -i deodat mizeriile unei vie i deă ţ
femeie; începu s judece mai omeneşte şi să ă-şi analizeze
nenorocirea.
La urma urmei, nu-l min ise; şi dac nu ştia nimic dinţ ă
via a ei era numai fiindc niciodat nţ ă ă -avusese grija
aceasta. Ce învinuire-i aducea?... C a fost închis laă ă
Saint-Lazare?... Dar de vreme ce fusese achitat , purtată ă
40
41. Sapho
aproape în triumf la ieşire.... Atunci ce? Al i b rba iţ ă ţ
înaintea lui?... Oare n-o ştia?... De ce să-i fie mai necaz pe
ea fiindc numele acestor aman i erau cunoscute,ă ţ
celebre, c putea să ă-i întîlneasc , s le vorbeasc , s leă ă ă ă
priveasc portretele în vitrine? Trebuia să ă-i socoat dreptă
o crim c iă ă -au pl cut m i mult aceştia?ă ă
Şi din adîncul sufletului s u se ridica o mîndrie rea, deă
nem rturisit, că -a împ r it-o cu aceşti mari artişti,ă ţ
spunîndu-şi c o g siser frumoas . La vîrsta lui nu eştiă ă ă ă
niciodat sigur, nu ştii prea bine. Iubeşti femeia,ă
dragostea; dar ochii şi experien a lipsesc, şi tîn rul amantţ ă
ce v arat un portret deă ă -al iubitei caut o privire, oă
aprobare care să-l linişteasc . Figura lui Sapho i se p reaă ă
m rit , aureolat , de cînd o ştia cîntat de La Gournerie şiă ă ă ă
fixat de Caoudal în marmur şiă ă -n bronz.
Dar, pe neaşteptate, apucat iar de furie, p r si bancaă ă
de pe bulevardul m rginaş unde gîndurile lui îl azvîrliser ,ă ă
în mijlocul ipetelor de copii şi al p l vr gelii nevestelorţ ă ă ă
de lucr tori, în seara colb it de iunie; se porni din nou să ă ă ă
umble şi s vorbeasc tare, mînios... Halal de bronzul luiă ă
Sapho... bronz de nego , care sţ -a g sit pretutindeni, banală
ca un cîntec de flaşnet , ca şi cuvîntul Sapho care, deă
mult ce s-a rostogolit de-a lungul veacurilor, s-a mînjit cu
legende mîrşave peste farmecul dintîi, şi dintr-un nume
de zei ajunsese denumirea unei boli... Ce scîrboase maiţă
sînt toate acestea, Dumnezeule!...
Mergea astfel, cînd potolit, cînd furios, într-o vîltoare de
gînduri şi de sim minte potrivnice. Bulevardul seţă
întuneca, r mînea pustiu. În aerul cald plutea cevaă
searb d şi acru; recunoştea poarta marelui cimitir undeă
anul trecut luase parte, împreun cu tot tineretul, laă
dezvelirea unui bust de Caoudal pe mormîntul lui Dejoie,
romancierul Cartierului Latin, care a scris Cenderinette.
Dejoie, Caoudal! Ce ciudat sunau pentru el de două
ceasuri numele acestea! Şi cît i se p rea de mincinoas şiă ă
de jalnic povestea studentei şi a micii ei gospod rii,ă ă
41
42. Alphonse Daudet
acum că-i cunoştea tristele dedesubturi şi aflase de la
Dechelette groaznica porecl dat c sniciilor de trotuar.ă ă ă
Îl speria umbra aceasta, mai neagr în vecin tateaă ă
mor ii. Se întoarse din drum, atingînd în treac t bluze deţ ă
lucr tori ce d deau tîrcoale, t cute ca nişte aripi deă ă ă
noapte, şi fuste murdare la uşa caselor de desfrîu cu
geamuri mate care aruncau fîşii mari, luminoase, ca de
lantern magic , pe unde treceau perechi s rutînduă ă ă -se...
Cît s fi fost ceasul?... Era frînt, ca un recrut la sfîrşitulă
zilei de marş; iar din durerea-i amor it , ce i se l sase înţ ă ă
pulpe, nu-i mai r mînea decît o mare oboseal . Ah! s seă ă ă
culce, s doarm ... Apoi, la deşteptare, cu r ceal , f ră ă ă ă ă ă
mînie, avea să-i spun femeii: „Ascult ... ştiu cine eşti...ă ă
Nu-i vina ta, nici a mea; dar nu mai putem tr i împreun .ă ă
S ne desp r im...” Şi pentru a se pune la ad post deă ă ţ ă
urm ririle ei, se va duce să ă-şi îmbr işeze mama şiăţ
surorile, să-şi scuture în vîntul Ronului, în mistralul liber şi
învior tor, întinarea şi groaza visului s u urît.ă ă
Ea se culcase, obosit de aşteptare, şi dormea subă
lumina l mpii, cu o carte deschis pe cearşaf înaintea ei.ă ă
Venirea lui n-o trezi; în picioare lîng pat, el o priveaă
curios, ca pe-o alt femeie, o str in pe care ar fi g sită ă ă ă -o
acolo.
Frumoas , o! frumoas , bra ele, pieptul, umerii, deă ă ţ -un
chihlimbar curat, trainic, f r pat , nici zgîrietur . Dar peă ă ă ă
pleoapele înroşite - poate romanul pe care-l citea, poate
îngrijorarea, aşteptarea - pe tr s turile destinse în odihnă ă ă
şi pe care nu le mai sus inea apriga dorin a femeii ceţ ţă
vrea s fie iubit , ce oboseal , ce m rturisiri! Vîrsta ei,ă ă ă ă
povestea, aventurile, capriciile, leg turile ei, şi Saint-ă
Lazare, loviturile soartei, lacrimile, spaimele, toate se
vedeau, se desf şurau; şi cearc nele vinete ale pl cerii şiă ă ă
nesomnului, şi cuta de dezgust coborînd buza de jos,
tocit , trudit ca un colac de fîntîn unde tot satul a venită ă ă
s bea, şi fa a uşor puhav cînd se las pielea înă ţ ă ă
zbîrciturile b trîne ii.ă ţ
42
43. Sapho
Tr darea somnului, t cerea de moarte careă ă -o înv luia,ă
era ceva m re , ceva înfior tor; un cîmp de b t lieă ţ ă ă ă
noaptea, cu toat groz via ce se arat şi cea pe care oă ă ă
ghiceşti în nedesluşitele mişc ri ale umbrei.ă
Şi, deodat , bietul copil fu cuprins deă -o mare, o
în buşitoare dorin , deă ţă -a plînge.
43
44. Alphonse Daudet
IV
ISPR VEAU MASA, CU FEREAS-Ă
tra deschis , în ciripitul lung al rîndunelelor ce salutauă
amurgul. Jean nu vorbea, dar avea s vorbeasc , şiă ă
mereu de acelaşi lucru cumplit ce-i chinuia şi cu care o
tortura pe Fanny, de la întîlnirea cu Caoudal. Ea, v zînduă -i
ochii pleca i şi înf işarea de pref cut nep sare pe careţ ăţ ă ă ă
o lua pentru noi întreb ri, ghici şiă -i zise de mai înainte:
- Ascult , ştiu ceă -ai să-mi spui... Cruţă-ne, te rog... Pînă
la urm ne istovim... De vreme ce tot trecutul e mort, şiă
nu te iubesc decît pe tine, fiindc numai tu eşti pe lume...ă
- Dac tot trecutul ar fi mort, cum spui..., şi o priveaă
drept în ochii ei frumoşi, de-un cenuşiu care se înfiora şi
se schimba la orice impresie... n-ai p stra lucruri care iă ţ -l
amintesc... da, acolo sus, în dulap...
Cenuşiul se catifel cu o umbr întunecat :ă ă ă
- Va s zic ştii?ă ă
Un vraf întreg de scrisori de dragoste, de portrete,
arhivele galante şi glorioase sc pate din atîtea pr p duri,ă ă ă
la care va trebui deci s renun e!ă ţ
- Cel pu in o s m crezi pe urm ?ţ ă ă ă
Şi la zîmbetul lui neîncrez tor careă -o sfida, alergă
s-aduc cuf raşul de lac ale c rui ferec turi d ltuite, întreă ă ă ă ă
teancurile de lenjerie fin , îi neliniştiser atîta iubitul, deă ă
cîteva zile.
- Arde, rupe, e al t u...ă
44
45. Sapho
Dar el nu se gr bea s r suceasc chei a, se uita laă ă ă ă ţ
cireşii cu fructe de sidef trandafiriu şi la zborurile de
cocostîrci încrustate în capacul pe care-l deschise brusc...
Toate m rimile de pagini, tot felul de scrieri, hîrtii colorateă
cu antete aurite, vechi bile ele îng lbenite şi rupte laţ ă
îndoituri, mîzg lituri cu creionul pe foi de carnet, c r i deă ă ţ
vizit cu duimul, în neorînduial ca întră ă -un sertar scotocit
şi r sturnat adesea, unde el însuşi îşi înfunda acumă
mîinile tremur toare...ă
- Dă-mi-le. Am s le ard în fa a ta.ă ţ
Vorbea cu înfrigurare, chircit înaintea c minului, cu oă ă
luminare aprins pe jos, lîng ea.ă ă
- Dă-le...
Dar el:
- Nu... aşteapt ... Şi mai încet, ca ruşinat: Aş vrea să ă
citesc...
- De ce? Iar o să- i faci r u...ţ ă
Nu se gîndea decît la suferin a lui şi nicidecum laţ
nedelicate ea de a dezv lui astfel tainele dragostei,ţ ă
spovedenia pe pern a tuturor acestor b rba i careă ă ţ -o
iubiser ; apropiinduă -se, tot în genunchi, citea în acelaşi
timp cu el, pîndindu-l cu coada ochiului.
Zece pagini, isc lite La Gournerie, din 1861, cu un scrisă
lung şi ml dios, în care poetul, trimis în Algeria pentruă
darea de seam oficiala şi liric a c l toriei împ ratului şiă ă ă ă ă
a împ r tesei, f cea iubitei lui o descriere str lucit aă ă ă ă ă
serb rilor.ă
Algerul rev rsat pe coast şi mişunînd de lume,ă ă
adev rat Bagdad din O mie şi una de nop i; toat Africaă ţ ă
venit în grab , îngr m dit în jurul oraşului, b tînd înă ă ă ă ă ă
por ile lui mai s le sparg , întocmai ca simunul.ţ ă ă
Caravane de negri şi de c mile înc rcate cu gum , corturiă ă ă
în l ate, un miros de mosc omenesc peste tot furnicarulă ţ
acesta care-şi aşezase tab ra la marginea m rii, jucaă ă
noaptea în jurul unor focuri mari, şi-n fiece diminea seţă
d dea la o parte cînd soseau şefii din Sud aidoma Unoră
45
46. Alphonse Daudet
magi cu pomp oriental , muzici de tot felul, fluiere deă ă
trestie, mici tobe r guşite şi aspre, trupa din jurulă
stindardului în trei culori al Profetului; şi la urm , negrii ceă
ineau de c p stru caii aduşi plocon pentru îmbarat,ţ ă ă
înveşmînta i în m tase, cu armuri de argint, scuturînduţ ă -şi
la tot pasul zurg l ii şi broderiile...ă ă
Geniul poetului reda totul viu de parc-ai fi fost de fa ;ţă
cuvintele str luceau pe pagin ca pietrele scumpeă ă
neferecate pe care giuvaergii le pre uiesc pe coala deţ
hîrtie. Intr-adev r, putea fi mîndr femeia la picioareleă ă
c reia se aruncau bog iile acestea. Ce mult trebuie să ăţ -o fi
iubit, de vreme ce, cu toat ciud enia s rb torilor, poetulă ăţ ă ă
nu se gîndea decît la ea, murea de dorul ei:
„O, astă-noapte eram cu tine pe divanul cel mare din
strada Arcade. Erai goal , erai nebun , ipai de pl cereă ă ţ ă
sub dezmierd rile mele, cînd mă -am trezit deodat brusc,ă
înf şurat întră -un covor pe terasa mea, în toiul nop iiţ
înstelate. Chemarea muezinului se în l a dintră ţ -un minaret
vecin ca o luminoas şi limpede rachet , mai multă ă
voluptuoas decît de rug ciune, şi tot pe tine te maiă ă
auzeam trezindu-m din vis..ă
Ce putere rea îl împingea oare s citeasc mai departe,ă ă
cu toat groaznica gelozie careă -i înn lbea buzele şiă -i
zgîrcea mîinile? Încetişor şi cu blînde e, Fanny încerc sţ ă ă-i
ia scrisoarea; dar el o citi pîn la sfîrşit, şi dup ea alta,ă ă
apoi alta, l sînduă -le s cad pe rînd cu o nep sareă ă ă
dispre uitoare şi rece, f r s priveasc flac ra ce seţ ă ă ă ă ă
înviora în c min la rev rs rile lirice şi p timaşe aleă ă ă ă
marelui poet. Iar uneori, în dezl n uirea acestei iubiriă ţ
peste m sur de încins la temperatura african , lirismulă ă ă ă
amantului se p ta cu cîteă -o mare necuviin sold easc ,ţă ăţ ă
ce-ar fi surprins şi scandalizat femeile de lume care citeau
Cartea Amorului, de-un spiritualism rafinat, nepîng rit,ă
cum e cornul de argint de pe Jungfrau.
Inim tic loas ! Tocmai la p r ile acestea se opreaă ă ă ă ţ
Jean, la petele ruşinoase ale paginii, f r să ă ă-şi dea seama
46
47. Sapho
c , de fiecare dat , fa aă ă ţ -i tres rea nervos, tulburînduă -se.
Ba chiar avu curajul s rînjeasc la acest post scriptum,ă ă
care urma dup str lucita descriere a unei serb ri laă ă ă
Aisauas: „Recitesc scrisoarea... Într-adev r sînt lucruriă
destul de bune; pune-mi-o deoparte, voi putea s leă
folosesc...”
- Un domn care nu l sa nimic s se piard ! f cu el,ă ă ă ă
trecînd la alt foaie cu acelaşi scris, unde, cu tonul rece ală
omului de afaceri, La Gournerie reclama o culegere de
cîntece arabe şi o pereche de papuci din pai de orez. Era
lichidarea amorului lor. A! El ştiuse s plece, era tare.ă
Şi, f r s se opreasc , Jean drena mai departeă ă ă ă
mlaştina, din care se ridica o suflare cald şi nes n toas .ă ă ă ă
Cînd se înnopt , puse luminarea pe mas şi prinse aă ă
r sfoi bile ele foarte scurte, necite e, parc scrise cu sulaă ţ ţ ă
de nişte degete prea groase, care în graba dorin ei sau aţ
mîniei, g ureau şi rupeau întră -una hîrtia. Începutul
leg turii ei cu Caoudal: întîlniri, supeuri, plimb ri la ar ,ă ă ţ ă
apoi certuri, rugi fierbin i de împ care, strig te, înjur turiţ ă ă ă
mîrşave şi grosolane de salahor, amestecate deodat cuă
carachioslîcuri, cu vorbe hazlii, cu învinuiri printre hohote
de plîns, toat sl biciunea dat pe fa a marelui artist înă ă ă ţă
vremea rupturii şi a p r sirii.ă ă
Focul înghi ea totul, îşnind în fl c ri lungi, roşii, undeţ ţ ă ă
fumegau şi sfîrîiau carnea, sîngele şi lacrimile unui om de
geniu; dar ce-i p sa lui Fanny, numai cu grija tîn ruluiă ă
iubit pe care-l supraveghea, iar fierbintea lui înfrigurare o
frigea prin veşminte. Tocmai g sise un portret în peniă ţă
isc lit de Gavarni, cu dedica ia: Prietenei mele Fannyă ţ
Legrand, într-un han din Dampierre, pe-o zi ploioas . Ună
chip inteligent şi îndurerat, cu ochii în fundul capului,
ceva amar şi pustiit.
- Cine-i?
- André Dejoie... ineam la semn tur ...Ţ ă ă
- P strează ă-l, eşti liber , r spunse el cu glas atît de silit,ă ă
atît de nenorocit, încît ea lu desenul şiă -l arunc mototolită
47
48. Alphonse Daudet
în foc, în timp ce Jean se adîncea în coresponden aţ
romancierului, o serie sfîşietoare de scrisori datate din
sta iuni de iarn , de la b i, unde scriitorul, trimis pentruţ ă ă
a-şi îngriji s n tatea, pierdea speran a s se lecuiasc deă ă ţ ă ă
chinul s u fizic şi moral, storcînduă -şi creierii s g seasc oă ă ă
idee, departe de Paris, şi amesteca printre cereri de
doctorii şi de re ete, printre griji de bani sau de meserie,ţ
corecturi trimise şi poli e preschimbate, mereu acelaşiţ
strig t de dorin şi de adorare pentru frumosul trup al luiă ţă
Sapho pe care doctorii nu i-l îng duiau.ă
Jean murmura, furios şi candid:
- Da’ ce-aveau oare cu to ii ca s se in aşa de tine?...ţ ă ţ ă
Pentru el era singurul în eles al scrisorilorţ
dezn d jduite, ce m rturiseau marea tulburare a uneiaă ă ă
din vie ile glorioase, rîvnite de tineri şi la care viseazţ ă
femeile roman ioase... Da’ ceţ -aveau oare cu to ii? Şi ce leţ
d dea ea s bea?... Îndura cumplita suferin a unuiă ă ţă
b rbat care, legat fiind, ar vedea batjocorinduă -se în fa aţ
lui femeia iubit ; şi, totuşi, nu se putea hot rî s deşerteă ă ă
dintr-o dat , cu ochii închişi, fundul cutiei.ă
Acum venea rîndul gravorului, care, s rac şiă
necunoscut, f r alt celebritate decît cea din Gazetaă ă ă
Tribunalelor, nu-şi datora locul în cuf raşul cu scumpeă
amintiri decît numai marei iubiri pe care o avusese pentru
el. Ruşinoase, scrisorile din Mazas, şi neroade, stîngace,
sentimentale ca ale soldatului c tre ibovnica din satulă
s u. Dar, printre banalit ile de roman , sim eai în eleă ăţ ţă ţ
sinceritatea patimii, respectul pentru femeie, o uitare de
sine care-l deosebea de ceilal i, pe osînditul asta; astfel,ţ
cînd cerea iertare lui Fanny pentru vina c-a iubit-o prea
mult, sau cînd din grefa Palatului de Justi ie, îndat dupţ ă ă
condamnarea lui, îi scria bucurîndu-se c-o ştia achitat şiă
liber . Nu se plîngea de nimic; avusese lîng ea,ă ă
mul umit ei, doi ani deţ ă -o fericire atît de des vîrşit , atîtă ă
de mare, încît chiar numai amintirea ajungea ca să-i
umple via a, sţ ă-i îmblânzeasc îngrozitoarea soart , şiă ă
48
49. Sapho
ispr vea rugîndă -o s -i fac un bine: „Ştii c am un copil laă ă ă
ar , a c rui mam a murit de mult; tr ieşte la o rudţ ă ă ă ă ă
b trîn , întră ă -un col atît de pierdut, c nţ ă -or s afleă
niciodat nimic de afacerea mea. Banii careă -mi r mîneauă
i-am trimis lor, spunînd c plec tare departe, întră -o
c l torie, şi m bizui pe tine, buna mea Nini, ca, din cîndă ă ă
în cînd, s te informezi despre micul nenorocit şi să ă-mi dai
veşti..
Drept dovad a interesului ei, urm o scrisoare deă
mul umire şi alta, de curînd, datat abia cu şase luni maiţ ă
înainte: „O, ce bun eşti că -ai venit... Ce minunat erai şiă
ce frumos miroseai, în fa a uniformei mele de puşc riaşţ ă
de care m ruşinam atîta!...” Şi Jean se opri, furios:ă
- Va’ s zic lă ă -ai mai v zut?ă
- Arareori, de mil ...ă
- Chiar de cînd sîntem împreun ?..ă
- Da, o dat , o singur dat , la vorbitor... Nuă ă ă -i vezi decît
acolo.
- A! Eşti fat bun ...ă ă
Gîndul c şiă -n timpul leg turii lor eaă -l mai vizita pe
falsificatorul asta, îl înt rit mai mult ca orice. Era însă ă ă
prea mîndru s-o spun ; dar un pachet de scrisori, cel dină
urm , legat cu o panglic albastr peste litere mici,ă ă ă
sub iri şi aplecate - un scris de femeie - îi dezl n uiţ ă ţ
întreaga mînie.
„Îmi schimb tunica dup cursa carelor... vino în lojaă
mea...”
- Nu, nu... nu citi asta...
Se arunc asupra lui, îi smulse şi arunc în foc totă ă
teancul, f r ca el s fi în eles de la început, chiară ă ă ţ
v zîndă -o la picioarele lui, aprins la fa de r sfrîngereaă ţă ă
fl c rii şi de ruşinea m rturisirii:ă ă ă
- Eram tîn r , din pricina lui Caoudal... nebunul cela...ă ă
f ceam ce voia.ă
Abia atunci pricepu şi se îng lbeni.ă
49
50. Alphonse Daudet
- A! Da... Sapho... Toat lira... Şi respingîndă -o cu
piciorul, ca pe o bestie mîrşav : Lasă ă-m , nu m atinge,ă ă
mi-e scîrb de tine...ă
Strig tul i se pierdu întră -un groaznic bubuit de tunet,
foarte apropiat şi prelungit, în timp ce o v paie puternică ă
lumina odaia... Foc!... Ea se ridic însp imîntat , luă ă ă ă
maşinal carafa r mas pe mas , o deşert pesteă ă ă ă
mormanul de hîrtii a c ror flac r aprindea funinginea dină ă ă
iarna trecut , apoi aduse cana cu ap şi ulcioarele, dar,ă ă
v zînduă -se neputincioas , scînteile zburînd pînă ă-n mijlocul
od ii, alerg pe balcon strigînd:ă ă
- Foc! Foc!
So ii Hettema sosir cei din ii, apoi portarul şi sergen ii.ţ ă ţ ţ
R cneau cu to ii:ă ţ
- Coborî i placa din c min!... Sui iţ ă ţ -v pe acoperiş!...ă
Ap , ap !... Nu, o p tur !...ă ă ă ă
Doborî i, îşi priveau amîndoi locuin a cotropit şiţ ţ ă
mînjit ; apoi, dup ce se potoli zarva şi focul se stinse,ă ă
cînd, sub felinarele din strad , întunecata îmbulzeal deă ă
oameni se împr ştie, iar vecinii, acum linişti i, seă ţ
întoarser acas , cei doi aman i, în mijlocul acestuiă ă ţ
pr p d de ap , de funingine pref cut în noroi, de mobileă ă ă ă ă
r sturnate şi ude, se sim ir scîrbi i şi laşi, f r putere deă ţ ă ţ ă ă
a-şi relua cearta, nici de a face cur enie în odaie. Cevaăţ
înfior tor şi josnic intrase în via a lor; iar seara, uitînduă ţ -şi
vechiul dezgust, se duser s doarm la hotel.ă ă ă
Jertfa lui Fanny n-avea s foloseasc la nimic. Dină ă
scrisorile disp rute, arse, fraze întregi re inute pe de rostă ţ
chinuiau memoria îndr gostitului, i se suiau în obraz caă
sîngele, ca anumite pasaje din c r i primejdioase. Foştiiă ţ
aman i ai metresei lui erau mai to i oameni celebri. Mor iiţ ţ ţ
îşi supravie uiau, iar celor vii li se vedeau portretele şiţ
numele pretutindeni, se vorbea despre ei în fa a lui, şi deţ
fiecare dat se sim ea stingherit, ca deă ţ -a leg tur deă ă
familie rupt dureros.ă
50
51. Sapho
R ul limpezinduă -i mintea şi ochii, Jean ajunse curînd să
reg seasc la Fanny urma primelor înrîuriri, şi cuvintele,ă ă
ideile, obiceiurile pe care le p strase de la al ii. Felul ei deă ţ
a-şi întinde degetul cel mare ca pentru a da o form , aă
modela obiectul despre care vorbea, cu un „vezi asta...”,
era al sculptorului. De la Dejoie luase ciud enia deăţ -a
întrerupe fraza cuiva printr-un joc de cuvinte, ca şi
cîntecele populare din care publicase o culegere, celebră
în toate col urile Fran ei; de la poetul La Gournerie, tonulţ ţ
seme şi dispre uitor, asprimea p rerilor lui despreţ ţ ă
literatura modern .ă
Şi le însuşise pe toate, suprapunînd lucruri lipsite de
leg tur , prin acelaşi fenomen de stratificare careă ă
îng duie s cunoşti vîrsta şi schimb rile p mîntului după ă ă ă ă
feluritele-i p turi geologice; şi poate c nu era atît deă ă
deşteapt cum i se p ruse la început. Parc mai era vorbaă ă ă
de inteligen ; s fi fost proast f r pereche, vulgar şiţă ă ă ă ă ă
chiar cu zece ani mai b trîn , c tot lă ă ă -ar fi inut prinţ
puterea trecutului ei, prin josnica gelozie duşm noas şiă ă
înt rîtat ceă ă -i rodea şi pe care el nu i-o mai t inuia,ă
izbucnind în fiece clip împotriva unuia sau altuia.ă
Romanele lui Dejoie nu se mai vindeau, întreaga edi ieţ
se g sea pe tot cheiul cu dou zeci şi cinci de centime. Iară ă
b trînul cel nebun de Caoudal se mai inea de dragoste laă ţ
vîrsta lui... „Ştii c nu mai are m sele... Il priveam laă ă
prînzul de la Ville-d’Avray... Parcă-i o capr , m nîncă ă ă
numai cu din ii din fa .” S-a zis şi cu talentul: Ceţ ţă
nereuşit faunesa lui, la ultimul Salon! „Nu sta înă
picioare...” O vorb pe care o luase de la ea. „Nu sta înă
picioare...”, şi pe care ea îns şi o p stra de la sculptor.ă ă
Cînd îşi batjocorea astfel pe vreunul din rivalii lui de pe
vremuri, Fanny îi b tea în strun ca să ă ă-i plac ; şi să ă-i fi
auzit pe b ie andrul care habar nă ţ -avea de art , de via ,ă ţă
de nimic, şi pe femeia uşuratic , superficial , nu cevaă ă
spoial a min ii de la artiştii cei faimoşi, judecînduă ţ -i de
sus şi osîndindu-i cu glas încrezut.
51
52. Alphonse Daudet
Dar duşmanul cel mai mare al lui Gaussin era Flamant,
gravorul. Despre acela ştia numai c era foarte frumos,ă
blond ca şi el, c eaă -i zicea „dragule” şi se ducea să-l
vad în tain , iar cînd îl ataca întocmai ca pe ceilal i,ă ă ţ
numindu-l „Puşc riaşul sentimental” sau „Frumosulă
de inut”, Fanny întorcea capul f r s scoat o vorb .ţ ă ă ă ă ă
Curînd o învinui că-i îng duitoare cu banditul asta, şi ea fuă
nevoit să ă-l l mureasc blînd, dar cu oarecare t rie.ă ă ă
- Ştii bine c nuă -l mai iubesc, Jean, de vreme ce te
iubesc pe tine... Nu m mai duc acolo, nu r spund laă ă
scrisorile lui; dar n-o s m faci niciodat să ă ă ă-l vorbesc de
r u pe omul care mă -a adorat pîn la nebunie, pîn laă ă
crim ...ă
La glasul acesta sincer - tot ce era mai bun în ea - Jean
nu se mai împotrivea, dar îl chinuia o ur geloas , a î ată ă ţ ţ ă
de-o îngrijorare care-l f cea s se întoarc uneori înă ă ă
strada Amsterdam pe neaşteptate, în toiul zilei. „Dac să -o
fi dus cumva să-l vad !”ă
O g sea totdeauna acolo, mereu acas , trînd vind înă ă ă
mica lor locuin , ca o femeie din Orient, sau la pian, dîndţă
o lec ie de canto gr sanei lor vecine, doamna Hettéma.ţ ă
Din seara focului se împrieteniser cu oamenii ştia deă ă
treab , paşnici şi cu prea mult sînge în trup, care tr iauă ă
într-un neîncetat curent, cu uşile şi ferestrele deschise.
B rbatul, desenator la Muzeul artileriei, îşi aducea deă
lucru acas , şiă -n fiecare sear din s pt mîn , iar duminicaă ă ă ă
toat ziua, îl vedeai aplecat peste masa lui mare,ă
sprijinit pe un fel de „capr ” cu patru picioare, asudînd,ă ă
suflînd, numai în jiletc , scuturînduă -şi mînecile c m şii caă ă
s pun aerul în mişcare, cu barba pînă ă ă-n ochi. Lîng el,ă
gr sana de nevastă ă-sa, în capo el, îşi f cea şi ea vînt, cuţ ă
toate c sta degeaba; şi, ca să ă-şi r coreasc sîngele,ă ă
începeau din cînd în cînd unul din duetele care le pl ceauă
mai mult.
Intimitatea - se stabili repede între cele dou c snicii.ă ă
52
53. Sapho
Diminea a, pe la zece, glasul puternic al lui Hettémaţ
striga în fa a uşii: „Gata, Gaussin?” şi birourile lorţ
aflîndu-se în aceeaşi parte, mergeau împreun . Foarteă
greoi, foarte vulgar, cu cîteva trepte sociale mai jos decît
tîn ru-i tovar ş, desenatorul vorbea pu in, bolborosea deă ă ţ
parc-ar fi avut tot atîta barb în gur ca şi pe obraji; dar îlă ă
sim eai om de treab , şi descump nirea moral a lui Jeanţ ă ă ă
avea nevoie de leg tura aceasta. O dorea mai ales dină
pricina amantei lui ce tr ia întră -o singur tate plin deă ă
amintiri şi de p reri de r u, mai primejdioase poate decîtă ă
rela iile ei p r site de bun voie, şi care g sea oţ ă ă ă ă
cunoştin cinstit şi s n toas în doamna Hettéma, cuţă ă ă ă ă
gîndul numai la omul ei şi la pl cerea neaşteptat a uneiă ă
mînc ri bune de g tit pentru cin , sau la noua romană ă ă ţă
pe care i-o va cînta la desert.
Totuşi, cînd prietenia se mai strînse de ajunser s seă ă
pofteasc acas unii pe al ii, se sim i neliniştit. Oameniiă ă ţ ţ
ştia îi credeau, desigur, c s tori i, şi cum conştiin a luiă ă ă ţ ţ
respingea minciuna, o îns rcin pe Fanny s înştiin ezeă ă ă ţ
vecina, ca s nu se iveasc vreo neîn elegere. Asta o f cuă ă ţ ă
s rîd cu poft ... Bietul copilaş! Numai el putea fi atît deă ă ă
naiv...
- Dar n-au crezut nici o clip c sîntem c s tori i... Şiă ă ă ă ţ
nici nu le pas !... Dacă -ai şti de unde şi-a luat el nevasta...
Tot ce-am f cut eu e un fleac pe lîng ea. S-a însurat cuă ă
dînsa ca s-o aib numai pentru el, şi vezi c trecutul nuă ă -l
stînjeneşte de loc....
Jean nu se putea dumeri. O fost desfrînat , m mucaă ă ă
asta cumsecade, cu ochi limpezi, cu rîs uşor de copil pe
chipu-i fraged, cu provincialisme t r g nate, şi pentruă ă ă
care roman ele nu erau niciodat destul de sentimentale,ţ ă
nici cuvintele prea distinse; iar el, b rbatul, atît de liniştit,ă
atît de sigur în dragostea lui tihnit . Îl privea cum mergeaă
al turi cu luleaua în gur , r suflînd uşor de fericire, înă ă ă
timp ce el se gîndea mereu şi se pr p dea de mînieă ă
neputincioas .ă
53
54. Alphonse Daudet
- O să- i treac , dragule..., îi zicea cu blînde e Fanny, înţ ă ţ
clipele cînd î i spui tot; şiţ -l potolea duioas şi încînt toareă ă
ca în prima zi, dar cu un nu ştiu ce del sat pe care Jeană
nu-l putea defini.
Purtarea-i era mai liber , ca şi felul de a vorbi, îşi d deaă ă
seama de puterea ei, dest inuinduă -i ciud enii despreăţ
via aţ -r din trecut, pe care el nu i le cerea, vechi desfrîn riă
şi nebunii f cute din curiozitate. Acum nu se mai lipsea să ă
fumeze, r sucind între degete şi punînd pe toate mobileleă
veşnica igar ce toropeşte ziua fetelor pierdute, iar înţ ă
discu iile lor îşi exprima asupra vie ii, a nemernicieiţ ţ
b rba ilor şi, a tic loşiei femeilor, p rerile cele mai cinice.ă ţ ă ă
Pîn şi expresia ochilor ei se schimba, înv lui i întră ă ţ -o
boare de ap st t toare, prin care trecea fulgerul unui rîsă ă ă
desm at.ăţ
De asemenea şi intimitatea dragostei lor se pref cea.ă
La început rezervat fa de tinere ea iubitului şiă ţă ţ
respectîndu-i prima iluzie, femeia nu se mai sfia, dup ceă
v zuse efectul asupra acestui copil descoperinduă -i pe
neaşteptate trecutul desfrînat şi frigurile primejdioase cu
care-i aprinsese sîngele. Dezmierd rile perverse, atîtaă
vreme st pînite, toate cuvintele de delir pe care din ii eiă ţ
încleşta i le opreau s treac , le l sa acum sţ ă ă ă ă-i scape, se
dezl n uia, se d ruia în deplin tatea ei de curtezană ţ ă ă ă
îndr gostit şi cunosc toare, în toat cumplita glorie aă ă ă ă
poetei Sapho.
Sfial , re inere, la ce bun? B rba ii sînt to i la fel,ă ţ ă ţ ţ
nebuni dup viciu şi corup ie, mititelul asta ca şi ceilal i.ă ţ ţ
Să-i momeşti cu ce le place, e tot cel mai bun mijloc
să-i ii. Şi ceea ce ştia, deprav rile pl cerii careţ ă ă -i fuseseră
s dite, Jean le înv a la rîndul s u, ca s le treac altora.ă ăţ ă ă ă
Astfel curge şi se r spîndeşte otrava ce arde trupul şiă
sufletul, aidoma f cliilor despre care vorbeşte poetul laă
tin, şi care alergau din mîn în mîn prin aren .ă ă ă
54
55. Sapho
V
ÎN ODAIA LOR, LÎNGA UN FRU-
mos portret al lui Fanny de James Tissot, o r m şi dină ă ţă
vechile splendori ale femeii, se afla o privelişte din Sud,
numai în negru şi alb, grosolan redat , în b taia soarelui,ă ă
de un fotograf de ar .ţ ă
O coast stîncoas , n p dit de vii, proptit pe miciă ă ă ă ă ă
parapete de piatr , apoi sus, în spatele unor şiruri deă
chiparoşi, pav z împotriva vîntului de miaz noapte, şiă ă ă
m rgininduă -se cu o p durice de pini şi de mir i cuă ţ
r sfrîngeri luminoase - casa mare şi alb , jum tate ferm ,ă ă ă ă
jum tate castel, cu teras larg la intrare, acoperişă ă ă
italian, por i cu armoarii, de la care începeau zidurileţ
roşcate ale unui mase provensal, stinghiile pentru p uni,ă
ieslele turmelor, deschiz tura neagr a şoproanelor undeă ă
luceau pluguri şi grape. Ruin a vechilor metereze, ună
turn uriaş, ciopîr it pe un cer f r nori, se în l a pesteţ ă ă ă ţ
toate, împreun cu cîteva acoperişuri şi clopotni aă ţ
roman din Châteauneufă -des-Papes, unde neamul
Gaussin d’Armandy locuise de cînd lumea.
Castelet, conacul şi p mîntul, cu podgoriileă -i bogate şi
renumite ca şi cele de la Nerte sau Ermitage, se
moştenea din tat în fiu, neîmp r it între copii, dară ă ţ
totdeauna mezinul îl lucra, dup tradi ia familiei de aă ţ -l
55
