SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 2
Îţi iei salariul pe card? Un sfert din bani îi
"încasează" banca, într-un an
de M.Z. • 21 Mai 2013 • 07:18 Comenteaza (8)
Băncile se îmbogăţesc din comisioanele impuse clienţilor. Cine primeşte salariul pe card
plăteşte de la început aproape doi euro, fără să facă vreo tranzacţie. Este vorba de
comisionul de administrare. Adunate, astfel de taxe aduc venituri anuale băncilor de sute
de milioane de euro.
Un număr de 18 din cele 20 de bănci prezente pe piaţa românească au comisioane de
administrare penrtru clienţi cuprinse între 1 leu şi 7,5 lei pe lună, potrivit datelor
instituţiilor financiare.
"Principala motivaţie pentru utilizarea unui cont curent şi a unui card de debit o
reprezintă este însuşi salariul. Pentru că este mai comod şi pentru angajator şi pentru
angajat ca banii să fie viraţi printr-un cont curent", spune Diana Ţăruş, analist financiar.
Pe această comoditate mizează şi bancherii. Ştiu că oamenii sunt dispuşi să plătească,
doar ca să scape de drumul până la casierie. Mai ales că, la prima vedere, sumele nu par
mari.
"Dacă cineva ar sta să analizeze extrasul de cont pe un an de zile, ar vedea nişte sume
destul de mari pe care le-a plătit doar pentru a avea acel cont curent", explică Ţăruş.
De exemplu, un român care primeşte 1.000 de lei salariu, are în cont de fapt 992 de lei.
Opt lei sunt reţinuţi încă de la început de către bancă pe post de comision de administrare.
Dacă salariatul este curios să afle câţi bani mai are în cont, plăteşte încă 2,5 lei pentru
fiecare interogare. Dacă face acest lucru de patru ori pe lună, mai lăsă băncii încă 10 lei.
Şi dacă are ghinionul să fie clientul unei instituţii financiare care percepe comisioane la
ridicarea de numerar de la propriul bancomat, atunci se mai scad cel puţin 50 de bani din
suma retrasă. În total, 20 de lei, care se întorc într-o singură lună în conturile proprii ale
băncii, fără un efort deosebit.
Pe an, nota de plată se ridică la 240 de lei, adică un sfert din salariu.

Más contenido relacionado

Destacado

Ires cercetare national banking index
Ires cercetare national banking indexIres cercetare national banking index
Ires cercetare national banking indexiresibc
 
Cec bank 5mai2011
Cec bank 5mai2011Cec bank 5mai2011
Cec bank 5mai2011Agora Group
 
Cec Bank - 3feb2011
Cec Bank - 3feb2011Cec Bank - 3feb2011
Cec Bank - 3feb2011Agora Group
 
06 feb 2012 bankingnews.ro
06 feb 2012 bankingnews.ro06 feb 2012 bankingnews.ro
06 feb 2012 bankingnews.roCooperPear
 
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...Constantin Cocioaba
 
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, Garanti
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, GarantiSocial Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, Garanti
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, GarantiGabriel Barliga
 

Destacado (6)

Ires cercetare national banking index
Ires cercetare national banking indexIres cercetare national banking index
Ires cercetare national banking index
 
Cec bank 5mai2011
Cec bank 5mai2011Cec bank 5mai2011
Cec bank 5mai2011
 
Cec Bank - 3feb2011
Cec Bank - 3feb2011Cec Bank - 3feb2011
Cec Bank - 3feb2011
 
06 feb 2012 bankingnews.ro
06 feb 2012 bankingnews.ro06 feb 2012 bankingnews.ro
06 feb 2012 bankingnews.ro
 
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...
Topul bancilor cu cel mai mare volum de publicitate inregistrat in 2013 (Roma...
 
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, Garanti
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, GarantiSocial Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, Garanti
Social Media Summer Camp 2015 - Virginia Otel, Garanti
 

Similar a îţI iei salariul pe card

Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uri
Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uriCriterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uri
Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uriAsociatia Techsoup Romania
 
Ires analiza national_banking_index
Ires analiza national_banking_indexIres analiza national_banking_index
Ires analiza national_banking_indexiresibc
 
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016Margareta Capilnean
 

Similar a îţI iei salariul pe card (6)

Carduri de Credit
Carduri de CreditCarduri de Credit
Carduri de Credit
 
Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uri
Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uriCriterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uri
Criterii de alegere a bancii si a produselor bancare pentru ONG-uri
 
Creditare bancara
Creditare bancaraCreditare bancara
Creditare bancara
 
Ires analiza national_banking_index
Ires analiza national_banking_indexIres analiza national_banking_index
Ires analiza national_banking_index
 
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016
Newsletter Europe Direct Maramures_mai 2016
 
Economisire
EconomisireEconomisire
Economisire
 

Más de Sima Sorin

Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicSima Sorin
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicSima Sorin
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiSima Sorin
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Sima Sorin
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Sima Sorin
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrSima Sorin
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri buneSima Sorin
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontateSima Sorin
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find booksSima Sorin
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albumsSima Sorin
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeSima Sorin
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospectSima Sorin
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcăminteaSima Sorin
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneSima Sorin
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialSima Sorin
 
Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Sima Sorin
 

Más de Sima Sorin (20)

Free codecs
Free codecsFree codecs
Free codecs
 
Diplomatice
DiplomaticeDiplomatice
Diplomatice
 
Eval.mod1
Eval.mod1Eval.mod1
Eval.mod1
 
History
HistoryHistory
History
 
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anicLista fonduri personale_si_familiale_anic
Lista fonduri personale_si_familiale_anic
 
Lista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anicLista fonduri colectii_anic
Lista fonduri colectii_anic
 
Lista fonduri colectii
Lista fonduri colectiiLista fonduri colectii
Lista fonduri colectii
 
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
Lista documentelor profesorului_de_ed._fizic_
 
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
Lista %20fonduri %20personale_%20si_familiale%20
 
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anrLista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
Lista%20documentelor%20gestionate produse%20de%20 anr
 
Lista siteuri bune
Lista siteuri buneLista siteuri bune
Lista siteuri bune
 
Lista analize decontate
Lista analize decontateLista analize decontate
Lista analize decontate
 
List of sites where find books
List of sites where  find booksList of sites where  find books
List of sites where find books
 
List of joe satriani albums
List of joe satriani albumsList of joe satriani albums
List of joe satriani albums
 
Linkuri pentru manuale
Linkuri pentru manualeLinkuri pentru manuale
Linkuri pentru manuale
 
Kalinor prospect
Kalinor prospectKalinor prospect
Kalinor prospect
 
îMbrăcămintea
îMbrăcăminteaîMbrăcămintea
îMbrăcămintea
 
Izvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporaneIzvoarele istoriei contemporane
Izvoarele istoriei contemporane
 
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondialIzolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
Izolarea romaniei in cel de al ii-lea razboi mondial
 
Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100Lista imobilelor expertizate_47361100
Lista imobilelor expertizate_47361100
 

îţI iei salariul pe card

  • 1. Îţi iei salariul pe card? Un sfert din bani îi "încasează" banca, într-un an de M.Z. • 21 Mai 2013 • 07:18 Comenteaza (8) Băncile se îmbogăţesc din comisioanele impuse clienţilor. Cine primeşte salariul pe card plăteşte de la început aproape doi euro, fără să facă vreo tranzacţie. Este vorba de comisionul de administrare. Adunate, astfel de taxe aduc venituri anuale băncilor de sute de milioane de euro. Un număr de 18 din cele 20 de bănci prezente pe piaţa românească au comisioane de administrare penrtru clienţi cuprinse între 1 leu şi 7,5 lei pe lună, potrivit datelor instituţiilor financiare. "Principala motivaţie pentru utilizarea unui cont curent şi a unui card de debit o reprezintă este însuşi salariul. Pentru că este mai comod şi pentru angajator şi pentru angajat ca banii să fie viraţi printr-un cont curent", spune Diana Ţăruş, analist financiar.
  • 2. Pe această comoditate mizează şi bancherii. Ştiu că oamenii sunt dispuşi să plătească, doar ca să scape de drumul până la casierie. Mai ales că, la prima vedere, sumele nu par mari. "Dacă cineva ar sta să analizeze extrasul de cont pe un an de zile, ar vedea nişte sume destul de mari pe care le-a plătit doar pentru a avea acel cont curent", explică Ţăruş. De exemplu, un român care primeşte 1.000 de lei salariu, are în cont de fapt 992 de lei. Opt lei sunt reţinuţi încă de la început de către bancă pe post de comision de administrare. Dacă salariatul este curios să afle câţi bani mai are în cont, plăteşte încă 2,5 lei pentru fiecare interogare. Dacă face acest lucru de patru ori pe lună, mai lăsă băncii încă 10 lei. Şi dacă are ghinionul să fie clientul unei instituţii financiare care percepe comisioane la ridicarea de numerar de la propriul bancomat, atunci se mai scad cel puţin 50 de bani din suma retrasă. În total, 20 de lei, care se întorc într-o singură lună în conturile proprii ale băncii, fără un efort deosebit. Pe an, nota de plată se ridică la 240 de lei, adică un sfert din salariu.