1. VERIFICAREA POLARITĂŢII ŞI
MARCAREA BORNELOR LA
TRANSFORMATOARELE
ELECTRICE TRIFAZATE ŞI
MOTOARELE ELECTRICE
ASINCRONE TRIFAZATE
1. Verificarea polarităţii şi marcarea bornelor la
transformatoarele electrice trifazate
1.1 Procedeu experimental
Transformatorul de încercat prezintă 18 borne din care
6 sunt pentru primar şi 12 pentru secundar, dispuse pe plăcuţele
de borne, de exemplu ca în fig. 1.
Pentru realizarea diverselor conexiuni trebuie să
identificăm bornele. Pentru aceasta procedăm astfel:
a) Se marchează prin cifre, bornele, ca în fig.1.
b) Cu ajutorul unui voltmetru legat în serie cu reţeaua
de 220 V (fig. 1,c) se vor determina extremităţile fiecărei
bobine din primar şi secundar, căutându-se perechile de borne
între care voltmetrul indică aproape 220V. Fie acestea de
exemplu: la primar 1 cu 2; 3 cu 4; 5 cu 6 şi la secundar 1 cu 2,
3 cu 4, 5 cu 6, 7 cu 8, 9 cu 10, 11 cu 12.
c) Se vor determina apoi semibobinele secundarului
aflate pe aceeaşi coloană cu fiecare bobină a primarului.
Pentru aceasta se alimentează pe rând fiecare bobină a
primarului cu curent alternativ şi se măsoară tensiunile
obţinute pe fiecare semibobină a secundarului. Se obţin, de
exemplu rezultatele din tabelul 1.
1 2 3
4 5 6
PRIMAR
1 2 3 4 5 6
SECUNDAR
7 8 9 10 11 12
v
220V
a) b) c)
Fig. 1

2. Semibobinele secundare situate pe aceeaşi coloană cu
bobina primară alimentată dau tensiuni maxime, deoarece
fluxul pe care le străbate este cel maxim; pe când semibobinele
de pe celelalte coloane dau tensiuni mai mici pentru că
fluxurile de întoarcere prin coloanele a căror înfăşurări primare
şi secundare: 1-2 primar cu 5-6 şi 11-12 secundar; 3-4 primar
cu 3-4 şi 9-10 secundar; 5-6 primar cu 1-2 şi 7-8 secundar.
Tabelul 1 foloseşte şi pentru determinarea înfăşurărilor
primare şi secundare care se găsesc pe coloana din mijloc şi
care pe coloanele de margine. În cazul când se alimentează o
bobină primară situată pe coloana din mijloc, fluxul creat prin
această coloană φse închide în mod egal prin cele două
coloane de margine: 2/2/ φ+φ=φ (fig.2); astfel tensiunile
electromotoare induse, (proporţionale cu fluxurile) sunt
maxime în semibobinele secundare aşezate pe coloana din
mijloc şi pe jumătate în semibobinele situate pe coloanele de
margine.
Când s-ar alimenta o bobină primară situată pe o
coloană de margine tensiunile electromotoare induse în
semibobinele secundare situate pe celelalte două coloane nu
mai sunt egale, datorită inegalităţii reluctanţelor întâlnite de
cele două fluxuri.
Aşadar se deduce că înfăşurarea primară 3-4 este
aşezată pe coloana din mijloc a transformatorului împreună cu
semibobinele secundare 3-4 şi 9-10.
Fig. 2
Tabelul 1
Înfăşurarea
primară
alimentată
Tensiunile
obţinute la
secundar
Înfăşurarea
primară
alimentată
Tensiunile
obţinute la
secundar
Înfăşurarea
primară
alimentată
Tensiunile
obţinute la
secundar
1-2
1-2 20 V
3-4 50 V
5-6 70 V
7-8 20 V
9-10 50V
11-12 70 V
3-4
1-2 36 V
3-4 72 V
5-6 36 V
7-8 36 V
9-10 72V
11-12 36 V
5-6
1-2 70 V
3-4 50 V
5-6 20 V
7-8 70 V
9-10 50V
11-12 20 V

3. d) Determinarea legăturilor pentru conectarea în serie
a semibobinelor secundare de pe aceeaşi coloană.
Pentru aceasta se alimentează o înfăşurare primară, de
exemplu 1-2, prin coloanele transformatorului stabilindu-se
anumite fluxuri ce produc tensiuni electromotoare secundare
ale căror valori sunt înscrise în tabelul 1 (prima coloană).
Va trebui să facem anumite legături între cele două
semibobine secundare de pe fiecare coloană încât să obţinem
situaţia din fig.3; astfel legând 6 cu 11 între bornele rămase
libere 5 şi 12 vom citi suma 70 + 70 = 140 V. Se spune că
semibobinele sunt legate în serie, spre deosebire de situaţia din
fig. 3, când sunt legate în opoziţie, început cu început şi sfârşit
cu sfârşit, tensiunea citită între bornele 5 şi 11 fiind 70 – 70 = 0
V.
Procedăm mai departe la fel şi pentru celelalte
semibobine şi presupunem că legăturile ce trebuie făcute pentru
realizarea situaţiei fig. 3, b sunt: 4 cu 9 (între 3 şi 10 s-a citit:
50 + 50 = 100 V) şi 2 cu 7 (între 1 şi 8 s-a citit: 20 + 20 = 40
V). Se lasă aceste legături făcute.
e) Determinarea legăturilor pentru conectarea în serie
pe fiecare coloană a înfăşurării primare cu cele secundare.
Alimentând o înfăşurare primară de la reţea se vede ce
bornă secundară trebuie legată cu una primară (de pe aceeaşi
Tabelul 2
Bobina primară alimentată 1-2 3-4
Coloana III II I
Legătura între primar şi secundar 6 primar cu 1
secundar
4 primar cu 3
secundar
2 primar cu 5
secundar
Bornele între care s-a obţinut suma: 5 primar cu 8
secundar
3 primar cu 10
secundar
1 primar cu 12
secundar
Lanţul de bobine obţinut prin legarea
în serie a primarului cu secundarul:
5-6 1-2 7-8
(pr) (sec)
3-4 3-4 9-10
(pr) (sec)
1-2 5-6 11-12
(pr) (sec)

4. coloană nealimentată) ca la borna primară şi cea secundară
rămase libere să citim suma tensiunilor (situaţia din fig. 3,b).
Alimentând de exemplu 1-2 primar şi legând 4 primar
cu 3 secundar se obţine între bornele 3 primar şi 10 secundar
tensiunea (100 V + 110 V) = 210 V, apoi legând 6 primar cu 1
secundar între bornele 5 primar şi 8 secundar se obţine (40 V +
110 V) = 150 V.
Rezultatele se pot trece în tabelul 2.
Marcarea bornelor pe capacul transformatorului se
desfăşoară conform STAS 1703-80 după cum urmează:
La bornele transformatorului se leagă capetele
înfăşurării primare, respectiv capetele înfăşurării secundare.
Notarea standardizată a bornelor este prezentată în continuare.
a.Notarea borne/or pentru transformatoare monofazate
• Cu literele A, X pentru înfăşurarea de înaltă tensiune;
• Cu literele Am, Xm pentru înfăşurarea de medie
tensiune (când există);
• Cu literele a, x pentru înfăşurarea de joasă tensiune.
b.Notarea borne/or pentru transformatoare trifazate
• Cu literele A, B , C şi N (când punctul neutru al
înfăşurării este accesibil) pentru bornele înfăşurării de înaltă
tensiune;
• Cu literele Am, Bm, Cm şi Nm pentru bornele
înfăşurării de medie tensiune (când aceasta există);
• Cu literele a, b, c şi n pentru bornele înfăşurării de
joasă tensiune.
În cazul transformatoarelor monofazate bornele se
aşează astfel încât, privind transformatorul din partea bornelor
cu tensiunea cea mai mare, ele să fie dispuse de la stânga la
dreapta în ordinea AX, AmXm, ax (Fig 5a).
În cazul transformatoarelor trifazate bornele se aşează
astfel încât, privind transformatorul din partea bornelor cu
U= 0
U'
U''
5
6
11
12
U= 2U'
U'
U'
5
6
11
12
BINE
φ φ

5. tensiunea cea mai mare, ele să fie dispuse de la stânga la
dreapta în ordine NABC, NmAmBmCm, respectiv nabc. (Fig.
5b).
De regulă conservatorul se dispune în partea stângă a
bornelor înfăşurării de înaltă tensiune.
2. Determinarea polarităţii şi marcarea
bornelor înfăşurării statorice a motoarelor
sincrone şi asincrone
2.1. Aspecte generale
În cele ce urmează ne propunem să determinăm
polaritatea bornelor înfăşurării statorice a unui motor asincron
trifazat urmată de marcarea bornelor astfel încât motorul să se
rotească într-un sens de rotaţie prestabilit (dreapta sau stânga).
Marcarea extremităţilor libere scoase ale înfăşurărilor statorului
maşinilor trifazate sincrone sau asincrone este reglementată
prin STAS 3530-89. Extremităţile sunt marcate prin U1,V1,
W1 sau U2, V2, W2; notaţiile asociate cu cifra 1 reprezintă
începuturile înfăşurărilor de fază iar cele marcate cu cifra 2
corespund sfârşiturilor înfăşurărilor de fază.
Marcarea bornelor prezentată în fig. 4 corespunde situaţiei în
care, motorul se roteşte la dreapta când înfăşurarea statorică
este alimentată cu un sistem simetric de tensiuni de succesiune
directă.
2.2. Modul de lucru
Pornind de la situaţia iniţială în care electricianul
bobinator are în faţă un stator cu şase extremităţi neidentificate.
Prima etapă constă în identificarea perechilor de extremităţi
care aparţin aceleeaşi faze. În acest scop se utilizează un
ohmmetru, se ia la întâmplare una din extremităţi si se
conectează la borna ohmmetrului după care pe rând, celelalte
W1
U1
V1
U2
V2
W2
Fig. 4 Înfăşurare cu şase extremităţi libere scoase

6. extremităţi sunt conectate la a doua bornă a voltmetrului.
Verificarea continuă până când ohmmetrul indică continuitatea
circuitului. Cele două extremităţi astfel identificate, sunt legate
împreună cu ajutorul unei benzi adezive de culoare neagră.
Încercarea continuă procedând la fel şi cu a doua pereche de
extremităţi.
Etapa următoare constă în identificarea începutului şi
sfârşitului fiecărei perechi de extremităţi asociate anterior. În
literatura de specialitate sunt cunoscute două metode uzuale:
Fig. 4a
Fig. 4a
Fig. 5b Dispunerea bornelor la transformatoare trifazate
Fig. 5b Dispunerea bornelor la transformatoare trifazate

7. -metoda alimentării în curent continuu;
-metoda alimentării în curent alternativ.
Metoda curentului continuu presupune alimentarea
uneia din înfăşurările de fază (considerată înfăşurare de
referinţă ) de la o sursă de c.c. (baterie galvanică sau
acumulator) conectată prin intermediul unui întrerupător Z.
Celelalte două înfăşurări sunt conectate succesiv la bornele
unui voltmetru sau miliampermetru magnetoelectric (de
preferinţă cu zero la mijlocul scalei). Prin convenţie
extremitatea conectată la borna (+) a sursei se consideră început
şi se notează cu I, iar extremitatea conectată la borna (-) se
consideră sfârşit şi se notează cu S (fig. 6).
Aparatul magnetoelectric trebuie conectat la bornele
înfăşurărilor verificate astfel încât acul indicator să devieze
spre dreapta când întrerupătorul Z este închis. În acest caz
extremitatea conectată la borna (+) a sursei este considerată
început şi se notează cu I iar cea conectată la borna (-) a sursei
se consideră sfârşit şi se notează cu S.
Atenţie!!!
Pentru evitarea eventualelor erori de interpretare,
deviaţiile acului indicator al aparatului magnetoelectric vor fi
considerate numai la închiderea întrerupătorului Z.
Începuturile identificate sunt marcate cu un colier din
bandă adezivă de culoare roşie.
Metoda alimentării în curent alternativ presupune că
înfăşurarea de referinţă, înseriată cu una din înfăşurările rămase
libere este alimentată de la o sursă de curent alternativ, în timp
ce cealaltă înfăşurare liberă conectată la bornele unui voltmetru
electromagnetic reprezintă înfăşurarea de detecţie.
+
-
Z
B
(I)
(S)
+
-
(I)
(S)
+
-
(I)
(S)
Fig. 6 Scheme de identificare a începuturilor şi sfârşiturilor a înfăşurărilor de
fază prin metoda de curent continuu
Înfăşurări verificateÎnfăşurări de referinţă

8. Schema pentru identificarea începuturilor şi sfârşiturilor
înfăşurărilor de fază prin metoda alimentării de curent continuu
este prezentată în fig. 7.
Extremităţile înfăşurării de referinţă sunt notate arbitrar
una cu I considerată prin convenţie a fi începutul iar cealaltă
notată cu S se consideră, prin convenţie, a fi sfârşit.
În scopul evitării supraîncălzirii motorului montajul se
alimentează cu o tensiune redusă:

9. U = (0,16…0,2)Un,
unde Un reprezintă tensiunea nominală de alimentare a
motorului.
Tensiunea aplicată se controlează cu voltmetrul V1.
Curentul verificat cu ampermetrul A1 nu trebuie să depăşească
curentul nominal al înfăşurării de fază.
Aşa cum se observă din fig. 3 înfăşurarea verificată se
înseriază cu înfăşurarea de referinţă. Pot exista 2 situaţii:
- voltmetrul de detecţie V2 indică o tensiune diferită de
0;
- tensiunea indicată de voltmetrul V2 este nulă.
În primul caz înfăşurările sunt înseriate adiţional (sfârşitul
înfăşurării de referinţă este conectat cu începutul înfăşurării
AT
(S)
(S)
+
-
Fig. 7 Scheme de identificare a începuturilor şi sfârşiturilor a
înfăşurărilor de fază prin metoda alimentării în curent alternativ
Înfăşurări verificateÎnfăşurări de referinţă
(I)
A1
V1
I
(I)S
Înfăşurări de detecţie
220
V
50 Hz
K
V2

10. verificate), drept urmare fluxurile create de cele două înfăşurări
se adună iar tensiunea măsurată la bornele înfăşurării de
detecţie este diferită de zero. În acest caz extremitatea
înfăşurării verificate se marchează cu literele plasate în afara
parantezelor.
În al doilea caz înfăşurării de referinţă şi cea verificată
sunt înseriate diferenţial (sfârşitul înfăşurării de referinţă este
conectat cu sfârşitul înfăşurării verificate), drept urmare
fluxurile create de înfăşurare se scad iar tensiunea măsurată la
bornele înfăşurării de detecţie este nulă. În acest caz
extremităţile înfăşurării verificate se marchează cu literele
plasate între paranteze.
Se repetă încercarea descrisă şi pentru cealaltă
înfăşurare care din înfăşurare de detecţie devine înfăşurare
verificată. Ca şi în cazul precedent începuturile sunt marcate cu
un colier din bandă adezivă de culoare roşie.
Ultima etapă constă în notarea extremităţilor înfăşurării
cu literele U1, V1, W1 respectiv U2, V2, W2 în condiţiile în
care înfăşurarea statorică este alimentată cu un sistem echilibrat
de tensiuni de succesiune directă şi când sensul de rotaţie
impus este (de exemplu) la dreapta. În acest scop se utilizează
montajul prezentat în fig. 3.
Înfăşurarea de fază ale statorului sunt conectate după
conexiunea stea legând împreună sfârşiturile înfăşurării de fază.
Pentru a respecta condiţia precizată anterior, montajul este
alimentat cu tensiune redusă cu ajutorul unui transformator
trifazat coborâtor alimentat prin intermediul unui întrerupător K
de la reţeaua industrială. Corectitudinea succesiunii fazelor
sistemului de alimentare se verifică cu ajutorul unui dispozitiv
pentru identificarea succesiunii fazelor DISF conectat la placa
de borne a statorului. Sensul de rotaţie a câmpului învârtitor
creat de înfăşurarea statorică (şi care este acelaşi cu sensul de
rotaţie al motorului) se verifică cu ajutorul unui mic rotor de
probă introdus în interiorul statorului. Admiţând că sensul de
rotaţie este cel prescris (la dreapta) marcarea extremităţilor
înfăşurarea de fază se face astfel:
- pentru înfăşurarea de fază corespunzătoare bornei R a
DISF-ului cu literele U1, U2 (U1 pentru început şi U2 pentru
sfârşit);
- cu V1, V2 (V1 pentru început şi V2 pentru sfârşit)
pentru înfăşurarea de fază corespunzătoare bornei S a DISF-
ului;

11. - cu W1, W2 (W1 pentru început şi W2 pentru sfârşit)
pentru înfăşurarea de fază corespunzătoare bornei S a DISF-
ului;
Cele arătate sunt arătate sintetic în tabloul prezentat mai
jos.
În cazul în care sensul de rotaţie a rotorului de probă
este invers faţă de cel prescris se inversează două legături între
stator şi placa de borne.