1. ANALIZA RENTABILITATII FINANCIARE LA
S.C. X S.A.
CUPRINS
Introducere.
Capitolul I. Activitatea financiară a întreprinderii şi componentele acesteia.
1.1. Prezentarea întreprinderii.
1.1.1. Cadru legal.
1.1.2. Scurt istoric.
1.1.3. Scop. Obiect de activitate.
1.1.4. Capitalul social.
1.2. Structura organizatorică a întreprinderii.
1.3. Principalele atribuţii ale compartimentului financiar-contabil.
1.4. Veniturile întreprinderii.
1.5. Cheltuielile întreprinderii.
1.6. Profitabilitatea întreprinderii.
Capitolul II. Bilanţul contabil.
2.1. Bilanţul contabil – generalităţi.
2.2. Structura bilanţului contabil.
2.3. Structura activului si pasivului bilantier.
2.4. Interpretarea financiară a bilanţului contabil.
Capitolul III. Contul de profit şi pierdere
3.1. Descrierea contului de profit şi pierdere
3.2. Structura contului de profit şi pierdere
3.3. Abordări contemporane privind contul de profit şi pierderi
Capitolul IV. Analiza rentabilităţii.
4.1. Consideratii generale
4.2. Analiza rentabilitatii
Capitolul V. Analiza rentailittii pe baza profitului.
5.1. Rezultatul exploatarii

2. 5.2. Rezultatul financiar
5.3. Rezultatul exceptional
Capitolul VI. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate.
6.1. Rata rentabilitatii comerciale
6.2. Rata profirului net
6.3. Rata rentabilitatii economice
Capitolul VII. Analiza soldurilor intermediare de gestiune.
5.2. Valoarea adăugată.
4.3. Excedentul brut de exploatare.
4.4. Profitul exploatării.
4.5. Profitul curent şi profitul net.
Capitolul VIII. Concluzii şi propuneri.
Bibliografie.
Anexe:
Bilanţ Contabil,
Contul de profit şi pierderi.
Organigrama S.C. X S.A.

3. Capitolul II. Bilanţul contabil.
2.1. Bilanţul contabil – generalităţi.
Documentul care sta la baza analizei economico-financiare a unei unitati este bilantul
contabil.
Bilantul contabil este documentul oficial de sinteza al unitatii patrimoniale, care ofera cel
putin teoretic o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare (conform
Legii contabilitatii nr. 82/1991 art.10).
Bilantul propriu-zis este un tablou care cuprinde in forma sintetica si in expresie valorica
mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire ale acestora, precum si rezultatul
activitatii unui agent economic la un moment dat.
Intr-o formulă generală, deci simplificatoare, bilanţul a fost şi este considerat ca un document
care permite să se cunoască, la un moment dat, patrimoniul unuii comerciant, persoană fizică sau
juridică, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor şi obligaţiilor acestui comerciant.
De asemenea, bilanţul a fost, şi mai este încă, recunoscut ca un instrument static.
2.2. Structura bilanţului contabil.
Procedând la o reformă inspirată de experienţa franceză, în acord cu dispoziţiile Directivei
a IV-a europene, normalizatorii români au optat pentru o schemă de bilanţ sub formă de tablou cu două
părţi - partea stângă, numită activ, si partea dreaptă, numită pasiv.
Viziunea generală asupra bilanţului este una funcţională. Elementele natrimoniului
întreprinderii sunt clasificate în activ şi în pasiv, conform destinaţiei economice, respectiv după
provenienţă (natură juridică). Criteriile de lichiditate-exigibilitate sunt numai criterii secundare de
clasificare: în interiorul structurilor definite de primul criteriu, activele sunt clasificate în ordinea crescătoare
a lichidităţii lor, iar pasivele, în ordinea crescătoare a exigibilităţii lor.
Pentru o analiză financiară riguroasă, pe baza criteriilor de lichiditate -exigibilitate, se
impun reclasificări pe termene, aspect realizat cu ajutorul celui de al treilea cont anual: anexa.
Apelul la criteriile destinaţie economică - natură juridică, ca principale criterii de clasificare, a avut ca scop
iniţial să orienteze informaţia bilanţieră spre cerinţele contabilităţii naţionale şi ale analizei financiare externe,
în acest mod, s-arfi permis sase urmărească, de la un an la altul, fluxurile de resurse şi de utilizări, deci să se
determine şi să se valorifice informaţiile aferente unui tablou de finanţare de tipul tabloului de utilizări şi de
resurse.

4. Prin această concepţie, bilanţul (şi anexa) este mai puţin traducerea unică şi generală a situaţiei
întreprinderii, ci o bază de date pe care fiecare poate să o prelucreze conform opticii şi necesităţilor sale
(juridice, de gestiune, financiare).
Totuşi, acest avantaj al modului de clasificare a structurilor bilanţiere nu pare sa fi avut ecoul scontat în
contabilitatea românească.
Normele contabile din ţara noastră lăsau agenţilor economici posibilitatea să întocmească bilanţul
contabil (şi, în general, întregul ansamblu al documentelor de sinteză) cu un grad diferenţiat de detaliere, în
funcţie de mărimea întreprinderii. Astfel, unităţile patrimoniale mici şi mijloci urmau să întocmească conturile
anuale în sistem simplificat, iar cele mari, în sistem de bază. Criteriile de delimitare între cele două categorii
de întreprinderi respectau dispoziţiile Directivei a IV-a europene. Ele se refereau la (i) totalul bilanţier; (ii)
cifra de afaceri; (iii) numărul mediu de salariaţi permanenţi. Starea de tranziţie, restructurarea permanentă
a ţesutului economic românesc şi, mai ales, caracterul discutabil al pragurilor primtor doi indicatori (criterii), în
condiţiile cotelor înalte de inflaţie (în fapt, hiperinflaţie) atinse de economia ţării noasrre, au determinat o
renunţare (sau o amânare), în fapt, la practica diferenţierii sistemelor documentare în funcţie de mărimea
întreprinderilor.
Intr-o forma rezumativa, bilantul intreprinderilor prezinta urmatoarele structuri:
Bilant incheiat la...
Mii lei
Exerciţiul
financiar
Exerciţiul
financiar
ACTIV N-1 N PASIV N-1 N
ACTIVE IMOBILIZATE
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
I Active imobilizate -Total
CAPITALURI PROPRII
Capital social
Prime legate de capital
Diferenţe din reevaluare
Rezerve
Rezultatul raportat
Rezultatul exerciţiului Fonduri
Subvenţii pentru investiţii
Provizioane reglementate
I Capitaluri proprii - Total
ACTIVE CIRCULANTE
Stocuri
Alte active circulante
II Active circulante - Total
CONTURI DE REGULA-
RIZARE Şl ASIMILATE
III Conturi de regularizare şi
asimilate - Total
II PROVIZIOANE
PENTRU RISCURI Şl
CHELTUIELI
IV PRIME DE RAMBUR-
SAREA OBLIGAŢIUNILOR
DATORII
Imprumuturi şi datorii asimilate
Furnizori şi conturi asimilate
Clienţi - creditori
Alte datorii
III Datorii - Total
CONTURI DE REGULARI-
ZARE Şl ASIMILATE
IV Conturi de regularizare şi
asimilate - Total

5. TOTAL ACTIV (I+II+III+IV) TOTAL PASIV (l+II+II+IV)
După câte se poate constata, informaţiile bilanţiere se referă la două exerciţii consecutive:
sfârşitul exerciţiului precedent şi sfârşitul exerciţiului recent încheiat, în privinţa activului,
elementele sunt prezentate la valoarea netă, rezultată din valoarea brută corectată cu deprecierile
constatate pe parcursul exerciţiului. Apelul în exclusivitate la valorile nete micşorează valenţele
bilanţului, mai ales pe linia ann'izelor financiare. Dimpotrivă, modelul bilanţier practicat în
Franţa conservă cele trei informaţii - valoarea brută, deprecierea şi valoarea netă - la nivelul
exerciţiului recent încheiat. Valorile brute se dovedesc extrem de utile în cazul intocmirii unui
tablou de finanţare de tipul tabloului de utilizări şi de resurse, în cchimb, pentru sistemul românesc,
utilizarea valorilor brute implică recursul la •nformaţiile din anexă. Este şi aceasta o probă
suplimentară a concluziei că în oroiectarea modelelor de documente de sinteză nu s-au avut în vedere
aspectele igqate de valorificarea informaţiilor contabile.
După prezentarea modelului general, se impune o detaliere a structurilor de activ şi de pasiv,
însoţită de definiri, caracterizări şi precizări privind modul de evaluare a diferitelor elemente.
2.3. Structura activului si pasivului bilantier
Structurile calitative folosite pentru modelarea situatiei patrimoniului sunt cele de activ si
pasiv Ele se explica si definesc simultan prin prisma ecomnomicului, juriticului si financiarului.
Din punct de vedere juridic activul, prin compozitia lui grupeaza elementele in bunuri
reale si creante(drepturi asupra persoanelor)iar pasivul in capital propriu si datorii.
Prin prisma economica in subdiviziunile activului si pasivului trebuie sa se faca distinctie
intre structurile privind activitatea de imvestitie si activitatea de exploatare,astfel activul se imparte
in activ de imvestitie si in activ de exploatare (stocuri creante ,lichiditati), iar pasivul in capitaluri
si datorii, din care, datorii financiare si datorii de exploatare.
Perspectiva financiara grupeaza activele in fuctie de lichiditatea acestora, iar pasivul, in
functie de exigibilitatea lor (termen de plata).
Astfel putem deprinde in structura activului active durabile stocuri active realizabile si
disponibile (lichiditatii) iar cea a pasivului in capitaluri permanente (pe termen lung) si pe termen
scurt.In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria resurse
economice ,activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica sau sociala iar
pasivul, originea resurselor (provenienta acestora).
In cadrul activului sunt delmitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub forma
de bunuri de imvestitie, utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri, creante si valori
mobiliare de plasament.

6. Pasivul prin structura sa delimiteraza cele trei modalitati de formare a resurselor si
anume:
Resurse permanente sau pe termen lung, furnizate de proprietar (individual sau asociatii),
resurse temporare curente,asigurate de terti (furnizori, banci, obligatari), si resurse rezultat, sub
forma profiturilor realizate in cadrul fiecarui exercitiu financiar.
Astfel, privind in genere, putem spune ca activul, prin componenţa sa evidentieaza
destinatia si lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul clasificarea surselor de finantare in
functie de modul de constituire (surse proprii-straine) si exigibilitatea lor.
Analizat prin prisma teoriei modelarii,bilantul contabil este simultan un model structural
si global, prin intermediul caruia se asigura o reprezentare a patrimoniului pornind de la partile
sale componente catre caracteristicile de ansamblu.
Astfel in cadrul bilantului contabil.patrimoniul este reprezentat prin prisma activului si
pasivului, in cadrul activului, elementele multimii de activ fiind grupate in raportul destinatiei
bunurilor economice utilizate si gradul de lichiditate in active imobilizate, circulante, si active de
regularizare si asimilate. La randul lor activele imobilizate sunt diferentiate in imobilizari
necorporale corporale si financiare, cele circulantre sunt impartite in raport de forma pe care o
imbraca in stocuri de productie in curs de executie, creante, plasamente si disponibilitati banesti.
Cat priveste pasivul, elementele multimii de pasiv sunt grupate in raport de caile de
formare a surselor de finantare in capitaluri proprii,provizioane pentru riscuri si cheltuieli si pasive
de regularizare precum si in functie de gradul lor de exigibilitate, permanente si curente.
Dispunerea activului in cadrul bilantului contabil este de regula cea imversa lichiditatii
activelor, de la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizarile necorporale, pana la cele mai lichide,
adica catre disponibilitatile banesti, care, imbraca deja forma de bani. Analizand elementele
pasivului putem observa dispunerea acestora imvers exigbilitatii surselor de finantare incepand cu
elementele capitalului propriu, continuand cu datoriile pe termen lung si cu cele curente sau pe
termen scurt.
Astfel, structura bilantiera poate prezenta mai multe forme (abordari) folosind elementele
patrimoniale in mai multe abordari:
Prima dintre acestea se bazeaza pe conceptul de patrimoniu, definit ca ansamblul
bunurilor corporale si necorporale, al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei
entitati patrimoniale la un moment dat. Astfel, pornind de la acest concept bilantul poate fi privit in
mai multe moduri:
- ECONOMIC
- JURIDIC
PARTEA ECONOMICA pune in fata utilizarile cu resursele, generand urmatoarea
ecuatie:

7. UTILIZARI = RESURSE
sau
ACTIV = PASIV
Acest tip de bilant permite sa raspunda unor intrebari,cum ar fi:
- de unde provin fondurile necesare finanterii necesitaitlor inteprinderii ?
- care sunt necesitatile si care a fost utilizarea data resurselor de care intreprinderea a
dispus?
Astfel de intrebari ofera posibilitatea unei previzionari si dezvoltarii viitoare a societatii.
A doua si ultima abordare bilantiera “patrimoniala” ABORDAREA JURITICA prezinta
bilantul ca o lista de drepturi de proprietate si creante inscrise in activ si de obligatii catre terti care
sunt inscrise in pasiv.
Aceasta abordare are la baza o relatie care este urmatoarea:
SN = A – D
SN - situatia neta (capitalurii propri)
A - active
D - datorii fata de terti
2.4. Interpretarea financiară a bilanţului contabil.
Modelul de bilanţ lansat de noul sistem contabil românesc (începând cu 1 ianuaria 1994),
inspirat, într-o oarecare măsură, după modelul francez, prevede o structurare a activelor după destinaţia
lor, iar a pasivelor, după originea lor. Plecând de la bilanţul întocmit şi prezentat de întreprinderi, printr-
o regrupare după funcţiile acesteia, se poate ajunge la o abordare de tip funcţional.
Prezantarea functionala a bilantului
Functia de
investitii
Functia de
exploatare
Functia de
trezorerie
Activ imobilizat
Capitaluri proprii
Functia de
finantare
Stocuri (+)
Creante clienti (-)
Datorii fata de furnizori
Datorii financiareTitluri de plasament
(+) Disponibilitati

8. Printr-o prelucrare adecvată, se poate face trecerea de la bilanţul funcţional la bilanţul
financiar. Pentru aceasta, elementele de activ şi de pasiv trebuie reclasificate după criteriul duratei:
cu o durată peste un an; cu o durată sub un an. Pentru aceasta, fie prin informaţiile de la baza bilanţului
(modelul francez), fie prin anexe (modelul francez, dar şi cel românesc) se dau detalii asupra duratelor
unor posturi (elemente) din bilanţ.
Sub aspect financiar, orice bilanţ se descompune în trei mari mase:
- fondul de rulment,
- necesarul în fond de rulment,
- trezoreria.
Aceste trei mase informeaza asupra echilibrului financiar al intreprinderii, prin relatia:
Fondul de rulment – Necesarul in fond de rulment = Trezoreria
Aceasta relatie de echilibru, rod al abordarii de tip financiar, evidentiaza faptul ca
echilibrul financiar al intreprinderii este consecinta deciziilor luate de intreprindere, pe termen
scurt, privind gestiunea stocurilor, politica de credit comercial fata de clienti, relatiile de decontare
cu furnizorii, cat si pe termen mediu si lung, privind investitiile si acoperirea lor cu resurse de
finantare permanente.

9. Capitolul III. Contul de profit şi pierdere.
3.1. Descrierea contului de profit şi pierdere.
Bilantul contabileste considerat documentul ce descrie pozitia a unei inteprinderi la un
moment dat, indicand si marimea rezultatului. Apare insa necesara prezenta unui alt instrument de
modelare coontabila care sa explice modul de constituire a rezultatului si a permita desprinderea
unor concluzii legate de performantele activitatii inteprinderii. Acest instrument este cea de-a doua
componena a situatiilor financiare si anume contul de profit si pierdere.
In aceasta optica, inteprinderea devine un centru de calcul economic, calculul avand la
baza:
- valorile produse si vandute pe piata clientilor, denumite generic venituri;
- valorile utilizate pentru obtinerea unor venituri, care sunt constituite in costuri angajate
pe alte piete, denumite cheltuieli. Aceasta reprezinta, in fapt, renumerarea factorilor de productie.
Din comparara celor doua marimi valorice se obtine un rezultat. Acesta poate fi o marime
valorica pozitiva, denumita profit, atunci cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, sau o
marime valorica negativa, denumita pierdere, atunci cand veniturile sunt mai mici decat
cheltuielile.
In contextul economiei de piata, inteprinderea are ca obiectiv obtinerea profitului. Astfel,
profitul poate fi considerat o imbogatire, deci o resursa, pe cand pierderea este o saracie, fiind
asimilata unor utilizari fara asigurarea unui contraechivalent valoric.
In prezentarea contului de profit si pierdere sunt conturate doua modele de expunere a
cheltuielilor si veniturilor: unul ia in considerare natura economica a acestora, celalalt pleaca de la
functiile sau activitatile unei interprinderi (deci de la destinatia veniturilor si cheltuielilor).
Ca forma, contul de profit si pierdere se poate prezenta astfel:
-sub forma de tabel bilateral sau forma de cont (schema orizontala)
-sub forma de lista (schema verticala)
Contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si
cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de
activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri
realizata de inteprindere in cursul exercitiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in
cursul exercitiului.

10. 3.2. Structura contului de profit şi pierdere
Daca bilantul contabil permite o cunoastere a pozitiei financiare a intreprinderii, contul
de profit si pierdere ofera informatii asupra activitatii inteprinderii, a modului cum aceasta isi
gestioneaza afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor pe care le genereaza.
Directiva a IV a europeana privind documentele contabile de sinteza ale societatilor de capitaluri
instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit si pierdere. Totusi, datorita
diferentelor de cultura si traditie contabila din tarile comunitare, obligativitatea prezentarii
standadizate a contului de rezultate se manifesta prin posibilitatea de optiune intre mai multe
scheme de cont de profit si pierdere.

11. STRUCTURA DETALIATA A CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE FORMAT “LISTA”
CU PREZENTAREA CHELTUIELILOR DUPA NATURA LOR
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10
.
11
.
12
.
13
.
14
.
15
.
16
.
17
Marimea reala acifrei de afaceri.
Variati stocurilor de produse finite si lucrari in curs de executie.
Lucrari efectuate de intreprindere pentru sine si inregistrate in activ.
Alte venituri de exploatare.
a) Cheltuieli cu materii prime si materiale consumabile.
b) Alte cheltuieli externe.
Cheltuieli de personal.
a) Corectarile de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizarile corporale si
necorporale.
b) Corectarile de valoare privind elementele activului circulant, in masura in care ele
depasesc corectarile normale de valoare in cadrul intreprinderii.
Alte cheltuieli de exploatare.
Venituri ce provin din participatii, cu mentionarea separata a celor ce provin de la
intreprinderile legate.
Venituri care provin din alte valori mobiliare si din alte creante ale activului imobilizat, cu
mentionare separata a celor ce provin de la intreprinderile legate.
Alte dobanzi si venituri asimilate, cu mentionarea separata a celor ce provin de la
intreprinderile legate.
Corectarile de valoare privind imobilizarile financiare si valorile mobiliare apartinand
activului circulant.
Dobanzi si cheltuieli asimilate cu mentionarea separata a celor ce vizeaza intreprinderile
legate.
Impozitul asupra rezultatului care provine din activitatile ordinare.
Rezultatul care provine din activitatile ordinare dupa impozitare.
Venituri exceptionale.
Cheltuieli exceptionale.
Rezultate exceptionale.
Impozitul asupra rezultatelor exceptionale.
Alte impozite care nu figureaza in posturile anterioare.
Rezultatul exercitiului

12. .
18
.
19
.
20
.
21
.
3.3. Abordări contemporane privind contul de profit şi pierderi
Organismul international de normalizare contabila (IASC), considera contul de rezultate
ca un component al ansamblului de situatii financiare destinate procesului de informare financiara.
In “Cadrul de pregatire si prezentare a situatiilor financiare” denumit uzual Cadru
conceptual, IASC a definit elementele care masoara performanta intreprinderii:
- veniturile
- cheltuielile
Veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul
financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea
capitalurilor proprii, sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice
crestere de capitaluri proprii sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice
crestere de capitaluri proprii, alta decat cresterea capitalului.
In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a
intreprinderii sau venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte

13. venituri si plusuri de valori sau castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile
din cedarea imobilizarilor, etc)
Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje
economice, in cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au
generat o scadere de capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice
diminuare de capitaluri proprii alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de
dividende constituie o cheltuiala. Se pot distinge:
- cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul
vanzarilor, cheltuielile de personal, etc).
- pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofe naturale, din vanzarea
activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu din activitati
curente ale intreprinderii.
Capitolul IV. Analiza rentabilităţii
4.1. Consideraţii generale
Analiza financiara constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit
aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.
Scopul analizei financiare este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestei
analizec are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific
economiei locale. În sens general, finalitatea analizei financiare constă în oferirea de informaţii
financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia.
Când problema analizei este pusă din interiorul întreprinderii (analiza financiara interna)
utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest caz este
de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de gestionare a
întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor dezechilibrelor, pe de o
parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

14. Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (analiza financiara externa)
utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar
statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea
întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea
întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.
De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de o analiza financiara fie pentru
acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere
în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi).
Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor
întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc: analiza rentabilităţii; analiza
riscului şi analiza valorii întreprinderii.
De obicei, analiza este efectuată numai în caz de grave dificultăţi sau când cineva cere o
astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfăşurarea
evenimentelor, elaborarea unei analize financiare trebuie să aibă loc periodic. Analiza financiara
identifică factorii favorabili si nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.
De cele mai multe ori informaţiile danalizei financiare trebuie completate cu informaţii
referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informaţii
referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic, managementul întreprinderii
(informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţează performanţele
financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.
Analiza orientată către studiul performanţelor furnizează informaţii utile atât
managerilor interni, cât şi partenerilor externi care sunt interesaţi de rezultatele viitoare ale
întreprinderii. Astfel clienţii vor să fie informaţi asupra capacităţii în care întreprinderea le poate
furniza bunurile şi serviciile de care au nevoie; sindicatele sunt interesate să examineze
rezultatele în vederea negocierii de noi convenţii colective; guvernele utilizează informaţiile privind
rezultatele pentru fundamentarea politicilor economice şi fiscale; managerii utilizează contul de
profit şi pierdere pentru evaluarea eficacităţii resurselor consumate şi proiectarea de noi strategii
de firmă, în principal, deţinătorii de titluri sau potenţialii investitori sunt interesaţi de cunoaşterea
capacităţii beneficiare a întreprinderii, care le garantează distribuirea dividendelor şi realizarea
plus-valorilor de capital.
Aprecierea performanţelor întreprinderii pe baza contului de profit şi pierdere şi a
elementelor din bilanţ poate fi privită într-o dublă perspectivă. Dacă bilanţul exprimă starea
patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exerciţiului, atunci contul de rezultate exprimă cum
s-a ajuns la respectiva stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli care au
marcat traiectoria evoluţiei întreprinderii de la începutul şi până la sfârşitul exerciţiului.

15. Definirea performanţei firmei se face diferit, în funcţie de interesele utilizatorilor de
informaţie contabilă şi de postulatele şi principiile contabile reţinute pentru determinarea
rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi mai mult de
informaţia privind profitul întreprinderii, pe când alţii urmăresc fluxurile viitoare de trezorerie.
Măsurarea tradiţională a rezultatelor contabile se bazeaza pe o comparare între
cheltuielile reale efectuate de întreprindere în cursul unei perioade şi veniturile reale produse de
activitatea sa în aceeaşi perioadă. Veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi constituie punctul de
plecare în stabilirea rezultatelor financiare, de aici rezultând importanţa strategiei şi tacticii
financiare. Astfel, veniturile se vor analiza ca o creare de bogăţie, în timp ce cheltuielile ca o
consumare de bogăţie reală, în consecinţă rezultatul va permite evaluarea unui câştig sau al unei
pierderi produs de activitatea întreprinderii.
Toate prezentările contului de rezultate, adoptate în toate ţările cu economie de piaţă au
în comun modul de stabilire a surplusului global fondat pe o formulă de forma:
Rezultat - Venituri reale - Cheltuieli reale
Contul de profit şi pierdere este şi el un instrument, un formular de raportare periodic
care arată modul în care a evoluat patrimoniul unei societăţi între două bilanţuri consecutive.
Astfel, dacă bilanţul răspunde la întrebarea: "Unde s-a ajuns?" contul de profit şi pierdere
răspunde la întrebarea: "cum s-a ajuns la această situaţie patrimonială?".
Folosind metode şi tehnici specifice, analiza financiara permite aprecierea situaţiei
financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către
conducere acesta vizează viitorul.
Informaţiile necesare pentru efectuarea analizei financiare sunt preluate din situaţiile
financiare simplificate care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ.
4.2. Analiza rentabilităţii.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a obţine profit prin
utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor indiferent de provenienţa acestora. Rentabilitatea
este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi economico-
financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de
muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.
Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează doua categorii de indicatorii: profitul şi ratele
de rentabilitate.

16. Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul aduce
profit întreprinderii este reflectat de rata rentabilităţii (indicatorii mărimii relative a rentabilităţii).
Ca indicatori de reflectare în marime absolută a rentabilităţii, se au în vedere:
• Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) masoară profitul economic al societăţii,
independent de politica financiară, fiscală şi de distribuţie a dividendelor, ţinând cont
doar de consumul capitalului fix (amortizare)
Reyultatul exploatarii = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare
• Rezultatul financiar
Reyultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare
• Rezultatul extraordinar
Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
• Rezultatul curent este rezultatul aferent activităţilor cu caracter repetitiv şi normal.
Acest indicator nu include rezultatele extraordinare care au o natura neobişnuită,
permiţând analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe
exerciţii succesive.
Rezultatul curent = Rezultatul exploatarii + Rezultatul financiar
• Rezultatul brut
Rezultatul brut = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar
• Rezultatul net
Rezultatul net = Rezultatul brut – Inpozitul pe profit
• Rezultatul impozitului
Rezultatul impozitului = Rezultatul brut + Elemente nedeductibile fiscal
– Elementa deductibile fiscal
Ratele de rentabilitate
Analiza pe baza ratelor a fost iniţiată încă din secolul al XXI - lea de către bancherii
comerciali şi specialiştii în comercializarea creditelor, înainte ca informaţiile financiare să fie
prezentate într-o formă dezvoltată. Astfel, un raport important era cel dintre mărimea surselor
proprii faţă de sursele împrumutate considerându-se ca acceptabil raportul de 2:1. Alături de
acest raport se foloseşte tot mai mult raportul dintre totalul pasivelor şi valoarea net contabilă a
capitalului propriu, raportul normativ fiind de 1:1.
Chiar dacă la un moment dat cercetătorii considerau că utilizarea ratelor în analiza
performanţelor financiare ar trebui eliminată datorită gradului redus de semnificaţie, totuşi
şi astăzi ea ocupă un loc important în analiza financiară.

17. Matematic, există posibilitatea formulării unui număr mare de rate ca urmare a
combinaţiilor între posturile bilanţiere, însă selecţia ratelor trebuie făcută în funcţie de problemele
ce urmează a fi rezolvate cât şi de poziţia pe care se plasează analistul.
Fiind un instrument tradiţional şi deosebit de răspândit al analizei financiare, care a
cunoscut în ultimii ani importante actualizări şi aprofundări, recurgerea la această metodă se face
din dorinţa de a stabili norme, praguri, care să constituie criterii pentru a aprecia starea unei
întreprinderi, prin compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinţă, în postura de
valori de referinţă se pot afla:
- aceleaşi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate;
- aceleaşi rate înregistrate de o firmă cu care întreprinderea în cauză doreşte să
concureze sau pe care o consideră un exemplu;
- obiective pe care şi le propun acţionarii sau managerii.
Ratele de rentabilitate evidenţiază caracteristicile economice şi financiare ale
întreprinderilor, permiţând compararea performanţelor industriale şi comerciale ale acestora. În
general aceste rate se determină ca raport între efectele economice şi financiare obţinute şi
eforturile depuse pentru obţinerea lor.
Rata de rentabilitate reprezintă un raport între o formă de exprimare a profitului şi active
sau capitaluri (proprii sau permanente) sau un flux activitate ( CA, resurse consumate).
Pentru exprimarea în mărime relativă a rentabilităţii se utilizează urmatoarele rate de
rentabilitate:
• Rata rentabilităţii comerciale (Rc
) exprima corelaţia dintre profitul total aferent
vânzarilor şi cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii.
Profitul aferent cifrei de afaceri
Rata rentabilităţii comerciale = ––––––––––––––––––––––––––––– x 100
Cifra de afaceri
Profitul aferente cifrei de afaceri = ∑ qv*p
• Rata profitului net (Rp
) exprima rentabilitatea neta de dobânzi şi de impozit a
activului economic învestit.
Profit net
Rata profitului net = –––––––––––––––– x 100
Cifra de afaceri
• Rata rentabilităţii veniturilor totale (Rv
)
Profitul brut
Rata rentabilităţii veniturilor totale = –––––––––––––––– x 100
Venituri totale

18. • Rata rentablităţii resurselor consumate (Rrc
) reflectă corelaţia dintre rezultatul
aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzarii.
Profit
Rata rentabilităţii resurselor consumate = –––––––––––––––––––––––––– x 100
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri = ∑ qv*c
• Rata rentabilităţii economice (Re
) măsoară eficienţa capitalului economic alocat
activităţii productive a întreprinderii. Este independentă de structura financiară,
gradul de îndatorare, politica de impozitate a profitului precum şi alte elemente
excepţionale.
Rezultatul exploatarii
Rata rentabilităţii economice = ––––––––––––––––– x 100
Active totale
• Rata rentabilităţii financiare (Rf) reprezinta capacitatea întreprinderii de a degaja
profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Este de dorit ca rata
rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piaţa pentru a
face mai atractive acţiunile întrprinderii şi a creşte cursul lor bursier.
Profit net
Rata rentabilităţii financiare = –––––––––––––––– x 100
Capitaluri proprii
Indicatorii prezentaţi anterior se constituie în instrumente de bază ale analizei financiare
folosite pentru caracterizarea performanţelor economico-financiare ale unei intreprinderi.
Analiza contului de profit şi pierdere conduce la identificarea unor indicatori sintetici,
obţinându-se aşa numitul tablou (cascadă) al soldurilor intermediare de gestiune.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune cuprinde principalii indicatori economico-
financiari stabiliţi pe baza datelor din Contul de Profit şi Pierdere, cu ajutorul cărora se
caracterizează modul de folosinţa a resurselor materiale, financiare şi umane ale întreprinderii.
Un sold intermediar al gestiunii este diferenţa dintre doua valori. Prin scaderi succesive se
obţin indicatori de caracterizare a rentabilitaţii şi gestiunii întreprinderii (unii se regăsesc ca atare
în Contul de Profit şi Pierdere, iar alţii se determină în situaţia soldurilor intermediare ale
gestiunii).
Soldurile intermediare ale gestiunii se prezinta într-un tablou care, în esenţa este o alta
modalitate de prezentare a contului de rezultate.

19. • Marja comercială (MC) sau adaosul comercial vizeaza în exclusivitate
întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu
activitate mixta (industrială sau comercială). Activitatea comercială presupune
cumpararea şi revânzarea mărfurilor în aceiasi stare.
Marja comerciala = Venituri din vanzarea marfurilor – Costul marfurilor vandute
• Producţia exerciţiului (PE) include valoarea bunurilor şi serviciilor fabricate de
întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoi proprii –
reflectând nivelul activităţii unei întreprinderi mult mai fidel decât indicatorul CA
Producţia exerciţiului = Producţia vândută + Producţia stocată
+ Producţia imobilizată (la cost de producţie)
• Valoarea adaugată (VA) reprezintă creşterea de valoare rezultată din valoarea
factorilor de muncă, în special al forţei de muncă şi a capitalurilor, peste valoarea
bunurilor şi serviciilor provenite de la terţi in cadrul activităţii curente a
intreprinderii. Acest indicator asigura legatura intre contabilitatea întreprinderii şi
contabilitatea naţionala. Agregarea valorii adaugate duce la determinarea Produsului
Intern Brut.
Valoarea adaugată = Marja comercială + Producţia exerciţiului
– Consumuri de la terţi
• Excedentul brut al exploatarii (EBE) masoară profitul economic brut care provine
din ciclul de exploatere, este independent de politica financiară şi de politica de
amortizare a intreprinderii, admitand ca amortizarea şi provizioanele sunt doar
cheltuieli calculate nu şi plătite. Constituie resursa principala a întreprinderii care va
fi utilizată pentru menţinerea sau creşterea capacităţii de producţie a întreprinderii,
plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit şi dividendelor, rambursarea
împrumuturilor angajate anterior.
Excedentul brut al exploatarii = Valoarea adaugata + Subvenţiile de exploatere –
Cheltuieli cu personalul – Cheltuieli cu impozite, taxe şi varsăminte asimilate
Tabloul soldurilor intermediare ale gestiunii, sub forma de lista, se prezintă astfel:
Nr.
crt. Indicatorii
Exerciţiul financiar
precedent curent
1.
2.
Vânzari de mărfuri
Costul mărfurilor vândute
3. Marja comercială (1 – 2)
4.
5.
Producţia vânduta
Variaţia producţiei stocate

20. 6. Venituri din producţia de imobilizari
7. Producţia exerciţiului (4 + 5 + 6)
8. Consumurile exerciţiului provenind de la terţi
9. Valoarea adăugată (3 + 7 – 8)
10.
11.
12.
Subvenţii de exploatare
Cheltuieli cu impozite, taxe si vărsaminte asimilate
Cheltuieli cu personalul
13. Excedentul (deficitul) brut al exploatării (9 + 10 – 11 – 12)
14.
15.
16.
Alte venituri din exploatare inclusiv cele din provizioane
Alte cheltuieli de exploatare
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea si provizioanele
17. Rezultatul exploatarii (13 + 14 – 15 – 16)
18.
19.
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
20. Rezultatul curent al exerciţiului (17 + 18 – 19)
21.
22.
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
23. Rezultatul extraordinar al exerciţiului (21 – 22)
24.
25.
Rezultatul brut al exerciţiului (20 + 23)
Impozit pe profit
26. Rezultatul exerciţiului (profit net sau pierdere) (24 – 25)
Capitolul V. Analiza rentailităţii pe baza profitului.
5.1. Rezultatul exploatării.