SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Download to read offline
Regia Naţională a Pădurilor
                                             Direcţia Silvică Reşiţa
                       ADMINISTRAŢIA PARCULUI NAŢIONAL SEMENIC-CHEILE
                                                 CARAŞULUI
                                           Reşiţa, Str. Ateneului, Nr.2
                       Tel. 0255-227520, Fax. 0255-222200 e-mail semenic@resita.rosilva.ro
                                     BRD RO54BRDE110SV05407031100




 Rezoluţia Sedinţei Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului, din
data de 10.06.2010, privind problema construcţiei obiectivului „Cabana Salvamont şi Centru
                                    de informare turistică”

         Consiliul Stiintific (CS) al Parcului National Semenic-Cheile Carasului (PNSCC), s-a
întrunit statutar la data de 10.06.2010, la solicitarea Consiliului Judetean Caras-Severin, pentru a
analiza situatia creată de începerea făra avizul necesar a constructiei obiectivului Cabana Salvamont
şi Centru de informare turistică.
         Consiliul Stiintific a luat notă de argumentele prezentate de dl. vicepreşedinte al CJ Caraş-
Severin, Ioanisie Gheorghioni şi ceilalţi invitaţi din partea CJ.
         Consiliul Stiintific a luat notă de faptul că această construcţie a început în zona desemnată
ca intravilan al comunei Prigor şi că în certificatul de urbanism emis nu figura drept condiţie
obţinerea avizului PNSCC, deşi obiectivul era situat pe teritoriul parcului. Prin adresa 2356 din
21.09.2009 s-a solicitat avizul APNSCC pentru obiectivul respectiv. In şedinţa din 16.03.2010, CS
a refuzat acordarea acestui aviz, in condiţiile în care construcţia era deja inceputa si afecta un
habitat prioritar, iar studiul de impact realizat era necorespunzător şi cu deficienţe majore. Ulterior o
comisie din care au făcut parte şi doi membri ai CS s-a deplasat în teren pentru analiza situaţiei
reale şi a posibilelor măsuri de reabilitare a habitatului.
         CS înţelege interesul social al construcţiei ca centru Salvamont si de informare turistică şi
este de acord cu necesitatea acesteia. CS a luat nota de faptul că această clădire urmează să fie
utilizată şi pentru administrarea PNSCC. Membrii CS nu se opun dezvoltarii turismului, în zona
Semenic, ci, dimpotriva sprijina aceasta avand in vedere specificul biodiversitatii din zona.

       După analiza situaţiei şi deliberări, membrii Consiliului Ştiinţific au ajuns la următoarele

                                             CONCLUZII

   1. Consiliul Ştiinţific îşi declină orice responsabilitate referitor la modul în care s-a ajuns la
      situaţia existentă, având în vedere avizul negativ dat la 16.03.2010 precum şi demersurile
      făcute de Administraţia PNSCC la autorităţile cu atribuţii în domeniu (Agenţia pentru
      Protecţia Mediului, Garda de Mediu).
   2. Tinand cont de situatia actuală (realizarea excavărilor, a turnării parţiale a fundaţiei cladirii
      in suprafata de 500 mp precum şi a unui şanţ de drenaj de circa 147 metri liniari şi a
      acoperirii unei suprafeţe din turbărie cu materialul excavat) la care s-a ajuns fara avizul
      administraţiei parcului şi a CS, Consiliul Ştiinţific consideră că portiunea din turbarie în care
      s-a realizat fundaţia nu mai poate fi readusă la starea iniţială.
   3. Consiliul Stiinţific consideră că orice extindere ulterioară spre turbărie, conform proiectului
      iniţial, cu excepţia fundaţiei deja turnate, este exclusă şi nu poate primi avizul APNSCC.
   4. Consiliul Stiintific consideră că trebuie luate de urgenţă măsurile de rambleiere a drenului
      excavat, fără păstrarea tubului de drenaj, precum şi înlăturarea materialului excavat de pe
      suprafaţa turbăriei. Aceste măsuri trebuie luate în prezenţa şi sub supravegherea unui angajat
      al APNSCC.
   5. CS solicită refacerea proiectului tehnic, astfel încât orice extindere să nu afecteze, în nici
      un fel, restul turbăriei.

                                                     1
6. CS consideră necesară efectuarea unui studiu de impact de mediu care să releve dacă
      realizarea şi funcţionarea ulterioară a construcţiei poate afecta în continuare zona de habitat
      rămasă neafectată, studiu care să prezinte alternative viabile în vederea minimizării
      impactului, precum şi măsuri compensatorii dacă este cazul. Studiul va lua în considerare şi
      efectul cumulat al altor activităţi antropice în zonă (ape uzate, captări de ape, managementul
      deşeurilor, etc) şi va avea caracterul unei evaluări adecvate. Proiectul investiţiei va fi adaptat
      în funcţie de concluziile tehnice la care se ajunge de către autorităţile de mediu.
   7. Din punctul de vedere al Parcului Naţional, este necesară luarea şi a tuturor măsurilor de
      protecţie a habitatului menţionate în urma cercetării de teren efectuate de către membri ai
      Consiliului Ştiinţific împreună cu administraţia parcului, cu reprezentanţi ai Consiliului
      Judeţean şi ai constructorului în data de 08.05.2010.
          a. Pe termen scurt, trebuie luate de urgenţă următoarele măsuri:
      - mutarea conductei din dren imediat după finalizarea lucrărilor de fundare,
      - rambleierea drenului păstrând pe cât posibil stratificaţia iniţială; desfiinţarea conductei şi
      rambleierea drenului se vor efectua în prezenţa reprezentanţilor APNSCC
      - reabilitarea întregii zone perturbate la starea de dinaintea începerii lucrărilor de
      construcţie (inlăturarea depozitelor excavate de pe suprafaţa turbăriei)
      - montarea unui panou vizibil care să conţină informaţii de detaliu privind ecosistemul
      Zănoaga Roşie şi a unei pasarele din lemn peste turbărie
      - delimitarea limitei ariei protejate cel puţin în vecinătatea celor două obiective aflate în
      cest moment in construcţie.
          b. Pe termen mediu si lung (12-18 luni) considerăm că este absolut necesară
              implicarea CJ pentru:
      - întocmirea unui studiu de bilanţ hidric (facilitat de potenţialul de date prelevate in timp
      de limnigraf şi de staţia meteo de pe Semenic),
      - inventarierea unităţilor ce prelevează/deversează diverse cantităţi de apă în zona
      turbăriilor; la aceasta acţiune ar trebui avută în vedere o colaborare cu A.N. Apele Române
      şi/sau operatorul regional de apă-canal.
      - Evaluarea calităţii apei şi modificările în timp (în special conţinutul de nutrienţi ce poate
      contribui la o eutrofizare accelerată).
      - Estimarea debitului minim de apă necesar unei evoluţii naturale a turbăriei,
      - Conştientizarea permanentă a celor care au diferite interese în zonă (persoane fizice sau
      juridice despre prezenţa şi statutul arealului protejat.

   8. În vederea protejării habitatului prioritar, se solicită excluderea porţiunii rămase neafectate
      din turbărie din intravilanul Comunei Prigor, iar realizarea oricăror altor construcţii în acest
      areal nu va fi acceptată de către administraţia parcului. Porţiunea afectată în prezent de
      fundaţie va fi măsurată în teren şi trecută în zona de dezvoltare durabilă.

In aceste condiţii, membrii Consiliului Ştiinţific au luat următoarea

                                               DECIZIE

In legatură cu realizarea biectivului Cabana Salvamont şi Centru de informare turistică., Consiliul
Ştiinţific al PNSCC nu poate acorda avizul decât după îndeplinirea următoarelor condiţii:
         (1) refacerea proiectului tehnic cu limitarea construcţiei strict la zona afectată în prezent,
             fără nicio altă extindere în zona turbăriei;
         (2) realizarea unui studiu de impact asupra mediului care să se refere strict la situaţia
             actuală, care să includă măsurile de remediere şi asigurare a sustenabilităţii habitatului
             afectat; şi care să ia în discuţie şi soluţia alternativă a relocării construcţiei
         (3) luarea măsurilor tehnice necesare pe termen scurt, menţionate la punctul 7a.

                                                    2
Realizarea efectiva a constructiei in urma obtinerii tuturor avizelor legale se poate face numai dupa
ce zona de dezvoltare durabila a parcului devine operativa prin aprobarea planului de management
sau in urma realizarii unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi Administraţia Parcului, parteneriat
care să confere construcţiei predominant rol administrativ pentru Parcul National Semenic-Cheile
Caraşului.

Toata documentatia va fi trimisă inclusiv în format electronic. Consiliul Stiintific al PNSCC îşi
afirmă disponibilitatea de a delibera în regim de urgenţă, după caz, inclusiv prin vot electronic, în
vederea eliberării avizului şi declanşării procedurii de evaluare adecvată.

Avand in vedere ca Parcul National Semenic Cheile Carasului este si sit Natura 2000, CS atrage
atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate cu modificările ulterioare, articolul 28 alineatul 9) referitor la emiterea acordurilor,
avizelor de mediu (în sarcina autorităţilor de mediu) pentru proiecte care pot avea impact negativ
asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar si care adapostesc habitate prioritare


Prezenta decizie a Consiliului Ştiinţific va fi transmisă de către Administraţia PNSCC, APM, Garda
de Mediu şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, Direcţia Managementul Zonelor Protejate.


       Preşedinte,



       dr. ing. Silviu Constantin




                                                   3

More Related Content

What's hot

Prezentare INPCP Prejmer
Prezentare INPCP PrejmerPrezentare INPCP Prejmer
Prezentare INPCP Prejmerinpcp2
 
Prezentare INPCP Craiesti
Prezentare INPCP CraiestiPrezentare INPCP Craiesti
Prezentare INPCP Craiestiinpcp2
 
Prezentare INPCP Balesti
Prezentare INPCP BalestiPrezentare INPCP Balesti
Prezentare INPCP Balestiinpcp2
 
Prezentare INPCP Stefanesti
Prezentare INPCP StefanestiPrezentare INPCP Stefanesti
Prezentare INPCP StefanestiCampania INPCP
 
Prezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaPrezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaCampania INPCP
 
Prezentare INPCP Cristesti
Prezentare INPCP CristestiPrezentare INPCP Cristesti
Prezentare INPCP CristestiCampania INPCP
 

What's hot (8)

Prezentare INPCP Prejmer
Prezentare INPCP PrejmerPrezentare INPCP Prejmer
Prezentare INPCP Prejmer
 
Prezentare INPCP Craiesti
Prezentare INPCP CraiestiPrezentare INPCP Craiesti
Prezentare INPCP Craiesti
 
Prezentare INPCP Balesti
Prezentare INPCP BalestiPrezentare INPCP Balesti
Prezentare INPCP Balesti
 
Prezentare balesti
Prezentare balestiPrezentare balesti
Prezentare balesti
 
Prezentare INPCP Stefanesti
Prezentare INPCP StefanestiPrezentare INPCP Stefanesti
Prezentare INPCP Stefanesti
 
Prezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaPrezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP Miroslava
 
Prezentare INPCP Cristesti
Prezentare INPCP CristestiPrezentare INPCP Cristesti
Prezentare INPCP Cristesti
 
Prezentare craiesti
Prezentare craiestiPrezentare craiesti
Prezentare craiesti
 

Viewers also liked

Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)
Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)
Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)kristelijn
 
Visual distraction
Visual distractionVisual distraction
Visual distractiontmacwhite
 
Waltzing with the_elephant_extract
Waltzing with the_elephant_extractWaltzing with the_elephant_extract
Waltzing with the_elephant_extractRajneesh Shetty
 
Gestão por processos na administração pública
Gestão por processos na administração públicaGestão por processos na administração pública
Gestão por processos na administração públicaGilberto Porto, IDP
 
Usability Essentials to Know
Usability Essentials to KnowUsability Essentials to Know
Usability Essentials to KnowPravin Mehta
 
5 Top Collection of Diamond Engagement Rings
5 Top Collection of Diamond  Engagement Rings5 Top Collection of Diamond  Engagement Rings
5 Top Collection of Diamond Engagement RingsEddie R Runner
 
Documentatie pentru ofertanti participare achizitie - 25 iunie
Documentatie pentru ofertanti   participare achizitie - 25 iunieDocumentatie pentru ofertanti   participare achizitie - 25 iunie
Documentatie pentru ofertanti participare achizitie - 25 iunieAmare Phrala - Fratii Nostri
 
Turn Your Passion Into a Business with Forewards
Turn Your Passion Into a Business with ForewardsTurn Your Passion Into a Business with Forewards
Turn Your Passion Into a Business with ForewardsJason Dea
 
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic Advertisements
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic AdvertisementsVanity of Indians and the Success of the Cosmetic Advertisements
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic AdvertisementsShanthi Parasuraman
 
Portfolio Review
Portfolio ReviewPortfolio Review
Portfolio Reviewk3vinacook
 

Viewers also liked (20)

Newsletter december 2010
Newsletter december 2010Newsletter december 2010
Newsletter december 2010
 
BloemBags collection 2011
BloemBags collection 2011BloemBags collection 2011
BloemBags collection 2011
 
There is-no-snapshot
There is-no-snapshotThere is-no-snapshot
There is-no-snapshot
 
Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)
Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)
Rijden Op Waterstof In Overijssel (3)
 
Visual distraction
Visual distractionVisual distraction
Visual distraction
 
SliMaxDiet
SliMaxDietSliMaxDiet
SliMaxDiet
 
Our Planet Earth
Our Planet EarthOur Planet Earth
Our Planet Earth
 
Waltzing with the_elephant_extract
Waltzing with the_elephant_extractWaltzing with the_elephant_extract
Waltzing with the_elephant_extract
 
Gestão por processos na administração pública
Gestão por processos na administração públicaGestão por processos na administração pública
Gestão por processos na administração pública
 
Sosyal Medya ve Eğitim
Sosyal Medya ve EğitimSosyal Medya ve Eğitim
Sosyal Medya ve Eğitim
 
Usability Essentials to Know
Usability Essentials to KnowUsability Essentials to Know
Usability Essentials to Know
 
5 Top Collection of Diamond Engagement Rings
5 Top Collection of Diamond  Engagement Rings5 Top Collection of Diamond  Engagement Rings
5 Top Collection of Diamond Engagement Rings
 
Newsletter January - February 2011
Newsletter January  - February 2011Newsletter January  - February 2011
Newsletter January - February 2011
 
Newsletter Daktari March - April
Newsletter Daktari March - AprilNewsletter Daktari March - April
Newsletter Daktari March - April
 
Documentatie pentru ofertanti participare achizitie - 25 iunie
Documentatie pentru ofertanti   participare achizitie - 25 iunieDocumentatie pentru ofertanti   participare achizitie - 25 iunie
Documentatie pentru ofertanti participare achizitie - 25 iunie
 
Turn Your Passion Into a Business with Forewards
Turn Your Passion Into a Business with ForewardsTurn Your Passion Into a Business with Forewards
Turn Your Passion Into a Business with Forewards
 
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic Advertisements
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic AdvertisementsVanity of Indians and the Success of the Cosmetic Advertisements
Vanity of Indians and the Success of the Cosmetic Advertisements
 
Portfolio Review
Portfolio ReviewPortfolio Review
Portfolio Review
 
Ympäristösitoumus 2018, Green Tourism of Finland GTF®
Ympäristösitoumus  2018, Green Tourism of Finland GTF®Ympäristösitoumus  2018, Green Tourism of Finland GTF®
Ympäristösitoumus 2018, Green Tourism of Finland GTF®
 
Gifts of the_spirit
Gifts of the_spiritGifts of the_spirit
Gifts of the_spirit
 

Rezoluţia privind problema construcţiei obiectivului

  • 1. Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică Reşiţa ADMINISTRAŢIA PARCULUI NAŢIONAL SEMENIC-CHEILE CARAŞULUI Reşiţa, Str. Ateneului, Nr.2 Tel. 0255-227520, Fax. 0255-222200 e-mail semenic@resita.rosilva.ro BRD RO54BRDE110SV05407031100 Rezoluţia Sedinţei Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului, din data de 10.06.2010, privind problema construcţiei obiectivului „Cabana Salvamont şi Centru de informare turistică” Consiliul Stiintific (CS) al Parcului National Semenic-Cheile Carasului (PNSCC), s-a întrunit statutar la data de 10.06.2010, la solicitarea Consiliului Judetean Caras-Severin, pentru a analiza situatia creată de începerea făra avizul necesar a constructiei obiectivului Cabana Salvamont şi Centru de informare turistică. Consiliul Stiintific a luat notă de argumentele prezentate de dl. vicepreşedinte al CJ Caraş- Severin, Ioanisie Gheorghioni şi ceilalţi invitaţi din partea CJ. Consiliul Stiintific a luat notă de faptul că această construcţie a început în zona desemnată ca intravilan al comunei Prigor şi că în certificatul de urbanism emis nu figura drept condiţie obţinerea avizului PNSCC, deşi obiectivul era situat pe teritoriul parcului. Prin adresa 2356 din 21.09.2009 s-a solicitat avizul APNSCC pentru obiectivul respectiv. In şedinţa din 16.03.2010, CS a refuzat acordarea acestui aviz, in condiţiile în care construcţia era deja inceputa si afecta un habitat prioritar, iar studiul de impact realizat era necorespunzător şi cu deficienţe majore. Ulterior o comisie din care au făcut parte şi doi membri ai CS s-a deplasat în teren pentru analiza situaţiei reale şi a posibilelor măsuri de reabilitare a habitatului. CS înţelege interesul social al construcţiei ca centru Salvamont si de informare turistică şi este de acord cu necesitatea acesteia. CS a luat nota de faptul că această clădire urmează să fie utilizată şi pentru administrarea PNSCC. Membrii CS nu se opun dezvoltarii turismului, în zona Semenic, ci, dimpotriva sprijina aceasta avand in vedere specificul biodiversitatii din zona. După analiza situaţiei şi deliberări, membrii Consiliului Ştiinţific au ajuns la următoarele CONCLUZII 1. Consiliul Ştiinţific îşi declină orice responsabilitate referitor la modul în care s-a ajuns la situaţia existentă, având în vedere avizul negativ dat la 16.03.2010 precum şi demersurile făcute de Administraţia PNSCC la autorităţile cu atribuţii în domeniu (Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu). 2. Tinand cont de situatia actuală (realizarea excavărilor, a turnării parţiale a fundaţiei cladirii in suprafata de 500 mp precum şi a unui şanţ de drenaj de circa 147 metri liniari şi a acoperirii unei suprafeţe din turbărie cu materialul excavat) la care s-a ajuns fara avizul administraţiei parcului şi a CS, Consiliul Ştiinţific consideră că portiunea din turbarie în care s-a realizat fundaţia nu mai poate fi readusă la starea iniţială. 3. Consiliul Stiinţific consideră că orice extindere ulterioară spre turbărie, conform proiectului iniţial, cu excepţia fundaţiei deja turnate, este exclusă şi nu poate primi avizul APNSCC. 4. Consiliul Stiintific consideră că trebuie luate de urgenţă măsurile de rambleiere a drenului excavat, fără păstrarea tubului de drenaj, precum şi înlăturarea materialului excavat de pe suprafaţa turbăriei. Aceste măsuri trebuie luate în prezenţa şi sub supravegherea unui angajat al APNSCC. 5. CS solicită refacerea proiectului tehnic, astfel încât orice extindere să nu afecteze, în nici un fel, restul turbăriei. 1
  • 2. 6. CS consideră necesară efectuarea unui studiu de impact de mediu care să releve dacă realizarea şi funcţionarea ulterioară a construcţiei poate afecta în continuare zona de habitat rămasă neafectată, studiu care să prezinte alternative viabile în vederea minimizării impactului, precum şi măsuri compensatorii dacă este cazul. Studiul va lua în considerare şi efectul cumulat al altor activităţi antropice în zonă (ape uzate, captări de ape, managementul deşeurilor, etc) şi va avea caracterul unei evaluări adecvate. Proiectul investiţiei va fi adaptat în funcţie de concluziile tehnice la care se ajunge de către autorităţile de mediu. 7. Din punctul de vedere al Parcului Naţional, este necesară luarea şi a tuturor măsurilor de protecţie a habitatului menţionate în urma cercetării de teren efectuate de către membri ai Consiliului Ştiinţific împreună cu administraţia parcului, cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai constructorului în data de 08.05.2010. a. Pe termen scurt, trebuie luate de urgenţă următoarele măsuri: - mutarea conductei din dren imediat după finalizarea lucrărilor de fundare, - rambleierea drenului păstrând pe cât posibil stratificaţia iniţială; desfiinţarea conductei şi rambleierea drenului se vor efectua în prezenţa reprezentanţilor APNSCC - reabilitarea întregii zone perturbate la starea de dinaintea începerii lucrărilor de construcţie (inlăturarea depozitelor excavate de pe suprafaţa turbăriei) - montarea unui panou vizibil care să conţină informaţii de detaliu privind ecosistemul Zănoaga Roşie şi a unei pasarele din lemn peste turbărie - delimitarea limitei ariei protejate cel puţin în vecinătatea celor două obiective aflate în cest moment in construcţie. b. Pe termen mediu si lung (12-18 luni) considerăm că este absolut necesară implicarea CJ pentru: - întocmirea unui studiu de bilanţ hidric (facilitat de potenţialul de date prelevate in timp de limnigraf şi de staţia meteo de pe Semenic), - inventarierea unităţilor ce prelevează/deversează diverse cantităţi de apă în zona turbăriilor; la aceasta acţiune ar trebui avută în vedere o colaborare cu A.N. Apele Române şi/sau operatorul regional de apă-canal. - Evaluarea calităţii apei şi modificările în timp (în special conţinutul de nutrienţi ce poate contribui la o eutrofizare accelerată). - Estimarea debitului minim de apă necesar unei evoluţii naturale a turbăriei, - Conştientizarea permanentă a celor care au diferite interese în zonă (persoane fizice sau juridice despre prezenţa şi statutul arealului protejat. 8. În vederea protejării habitatului prioritar, se solicită excluderea porţiunii rămase neafectate din turbărie din intravilanul Comunei Prigor, iar realizarea oricăror altor construcţii în acest areal nu va fi acceptată de către administraţia parcului. Porţiunea afectată în prezent de fundaţie va fi măsurată în teren şi trecută în zona de dezvoltare durabilă. In aceste condiţii, membrii Consiliului Ştiinţific au luat următoarea DECIZIE In legatură cu realizarea biectivului Cabana Salvamont şi Centru de informare turistică., Consiliul Ştiinţific al PNSCC nu poate acorda avizul decât după îndeplinirea următoarelor condiţii: (1) refacerea proiectului tehnic cu limitarea construcţiei strict la zona afectată în prezent, fără nicio altă extindere în zona turbăriei; (2) realizarea unui studiu de impact asupra mediului care să se refere strict la situaţia actuală, care să includă măsurile de remediere şi asigurare a sustenabilităţii habitatului afectat; şi care să ia în discuţie şi soluţia alternativă a relocării construcţiei (3) luarea măsurilor tehnice necesare pe termen scurt, menţionate la punctul 7a. 2
  • 3. Realizarea efectiva a constructiei in urma obtinerii tuturor avizelor legale se poate face numai dupa ce zona de dezvoltare durabila a parcului devine operativa prin aprobarea planului de management sau in urma realizarii unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi Administraţia Parcului, parteneriat care să confere construcţiei predominant rol administrativ pentru Parcul National Semenic-Cheile Caraşului. Toata documentatia va fi trimisă inclusiv în format electronic. Consiliul Stiintific al PNSCC îşi afirmă disponibilitatea de a delibera în regim de urgenţă, după caz, inclusiv prin vot electronic, în vederea eliberării avizului şi declanşării procedurii de evaluare adecvată. Avand in vedere ca Parcul National Semenic Cheile Carasului este si sit Natura 2000, CS atrage atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate cu modificările ulterioare, articolul 28 alineatul 9) referitor la emiterea acordurilor, avizelor de mediu (în sarcina autorităţilor de mediu) pentru proiecte care pot avea impact negativ asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar si care adapostesc habitate prioritare Prezenta decizie a Consiliului Ştiinţific va fi transmisă de către Administraţia PNSCC, APM, Garda de Mediu şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, Direcţia Managementul Zonelor Protejate. Preşedinte, dr. ing. Silviu Constantin 3