Se ha denunciado esta presentación.
Utilizamos tu perfil de LinkedIn y tus datos de actividad para personalizar los anuncios y mostrarte publicidad más relevante. Puedes cambiar tus preferencias de publicidad en cualquier momento.

Sub1

1.159 visualizaciones

Publicado el

Publicado en: Empleo
  • Sé el primero en comentar

Sub1

  1. 1. Sub1: Definiţie:Edentaţia parţială reprezintă situatia clinica frecvent întâlnită la pacienţii adulti, dupăvârsta de 40 ani, iar solicitarea tratamentului este frecventă între 40-50 ani la femei şi 50-60 ani labarbati. Starea de edentaţie poate apare din copilarie, la nivelul molarului de 6 ani, care este consideratun dinte temporar, iar cariile aparute sunt lasate netratate în ideea schimbarii dintelui. Lipsa molarului de minte este considerata edentaţie numai în cazul în care acestia auerupt şi au fost extraşi. In evolutia sa, edentaţia parţiala trece din stadiul de edentaţie parţiala redusa (1-4dinţi, protezare prin punti dentare), la edentaţie parţiala întinsă protezata prin proteze mobilizabile. Incazul în care există 1-2 dinţi prezenti avem de –a face cu o edentaţie subtotala, premergatoareedentaţiei totale. Edentaţia parţială incepe cu extractia oricarui dinte din cei 32 dinţi existenti, darstatistica arata o frecventa a dinţilor pierduti în următoarea ordine: molarul 1, premolarii, molarul 3,incisivii superiori, incisivii inferiori. Caninii şi molarii secunzi sunt dinţi care se pierd ultimii. In momentul extractiei, fie şi a unui dinte, se instaleaza starea de edentaţie caracterizataprin intreruperea continuitatii arcadelor dentare, iar spatiul edentat este numit breşa edentata. Prindisparitia punctelor de contact intre dinţi, blocul functional reprezentat de arcadele dentare se rupe, iardinţii vecini şi antagonisti migreaza spre spatiul edentat, determinind aparitia disfunctiei ocluzale. Lanivelul dinţilor migrati apar modificări parodontale, spatiul alveolo –dentar se largeste, formindu-sepungi gingivale parodontale.Cauze!!!1. Dobândite : sunt acele afectiuni ale aparatului dento-maxilar care fac necesara extractia dinţilor carenu mai pot fi salvati :caria şi complicatiile ei;parodontopatiile;disfuncţia ocluzală;etiologie mixtă carie-parodontopatie;abraziuni exagerate ;traumatisme care produc fracturarea dintelui ;traumatisme care produc fracturări ale maxilarelor;tumori benigne şi maligne ;migrări dentare exagerate;tratamente stomatologice incorecte;neglijenţa pacienţilor faţă de tratament.2. Congenitale :anodonţia parţială • dinţii incluşi. Sub 2 :Depind de numărul, extinderea şi topografia breşelor edentate, de reactivitatea organismului, devechimea edentaţiei. Clasificarea lor este următoarea : Tulburări funcţionale masticatorii : apar când se pierd dinţii din regiunea laterală. Prin pierdereamolarilor dispare 3/4 din suprafaţa activă de masticaţie, ceea ce duce la scăderea eficienţei de triturare
  2. 2. a alimentelor, atât cantitativ cât şi calitativ. Apare o concentrare a forţelor de masticaţie asupra dinţilorrestanţi, această suprasolicitare fiind cauza apariţiei modificărilor patologice la nivelul lor. Tulburări funcţionale fizionomice: apar în cazul pierderii dinţilor frontali sau ca o complicaţie aedentaţiei parţiale, cum ar fi: Migrări orizontale cu apariţia tremelor şi diastemelor; Vestibularizări ale dinţilor frontali; Abraziuni exagerate ale dinţilor frontali; Reducerea dimensiunii verticale de intercuspidare maximă; Tulburări funcţionale fonetice: funcţia fonetică este mai puţin afectată, producându-se o adaptarerapidă la condiţiile de edentaţie. Tulburările fonetice sunt accentuate în cazul lipsei întregului grupfrontal superior. Pierderea dinţilor frontali inferiori produc tulburarea fonaţiei prin modificareaculoarului coloanei de aer.Sub 3:Manifestări dentare in edentatia partialaConsecinţele apariţiei breşei edentate pot fi schimbările de poziţie ale dinţilor restanţi (migrările):a. Migrări orizontale:dinţii limitanţi breşei tind să înlocuiască spaţiul edentat. Se traduc prin: mezializări, distalizări, rotaţii,vestibularizări, oralizări. Migrarea orizontală se poate face prin translaţie totală a dintelui sau prinînclinare (frecvent la mandibulă). Migrările orizontale se produc atât în sens mezial, cât şi distal,cele meziale (meziogresiunile) fiind mai ample şi mai numeroase decât cele distale (distogresiunile).Dinţii situaţi înapoia premolarului II, deci molarii, întotdeauna se mezializează, iar dinţii situaţi înainteapremolarului II se distalizează sau se mezializează după locul pe care îl ocupă faţă de linia mediană.Migrările orizontale se produc diferit la maxilar şi la mandibulă. La maxilar au o viteză şi o amplitudinemult mai mare datorită structurii spongioase a osului care opune o rezistenţă mai mică tendinţei dedeplasare, în timp ce la mandibulă se produc mai lent datorită structurii compacte a osului.Complicaţiile care apar consecutiv migrărilor orizontale sunt:  Carii;  Depozite tartrice;  Treme care retenţionează alimentele;  Traumatizarea directă a papilei interdentare;  Solicitarea individuală a dintelui în timpul masticaţiei. Înclinarea dinţilor face dificilă inserţia protezelor mobile sau a lucrărilor conjuncte; prin înclinări semodifică înălţimea cuspizilor, ducând la apariţia contactelor premature şi a interferenţelor în IM şi RC.Sub 4Migrări verticale - se produc la dinţii antagonişti spaţiului edentat.Se clasifică în:
  3. 3. Egresiunea (migrarea dinţilor împreună cu procesul alveolar); apare la dinţii cu parodonţiul sănătos, iarcoroana clinică nu-şi modifică dimensiunea iniţială. În urma egresiunii, dinţii migraţi pot veni în contactcu mucoasa crestei antagoniste, iar tratamentul protetic se face după extracţia dinţilor migraţi şi chiarremodelarea chirurgicală a alveolelor acestor dinţi. Extruzia (migrarea dinţilor fără procesul alveolar) apare la dinţii cu parodonţiul afectat şi se producemai repede ca egresiunea. Coroana clinică devine mai mare decât cea anatomică.Consecinţele migrării verticale sunt: • Denivelarea planului de ocluzie cu apariţia contactelor premature şi a interferenţelor, odată cupierderea timpurie a molarilor de şase ani, care erup slab mineralizaţi. • Dispariţia punctelor de contact interdentare.Sub 5 Primele clasificări au numit edentaţiile astfel: • intercalate, în conditiile în care sunt delimitate la ambele capete de dinţi. Edentaţiile intercalate pot fi situate numai în regiunea frontală şi atunci sunt numite edentaţii frontale sau în regiunea laterala fiind numite edentaţii unilaterale când sunt situate numai intr-o parte sau bilaterale când sunt situate în ambele parti; • terminale, când edentaţia nu mai este delimitata distal de dinţi, putând fi uniterminale şi biterminale; • mixte sau combinate, rezultand din coexistenta situatiilor de mai sus. Această clasificare, ca şi altele asemanatoare, sunt caracteristice şcolilor germane destomatologie, dar nu incadreaza cu exactitate toate posibilitatile existente.Kennedy clasifică edentaţiile după topografia breşelor edentateAceasta clasificare are urmatoarele clase: • clasa I cuprinde edentaţiile situate în ambele regiuni laterale ale arcadei, breşele fiinddelimitate de dinţi numai mezial. Corespunde edentaţiei biterminale din clasificarea de mai sus; • clasa a II-a cuprinde edentaţiile situate intr-o singura regiune laterala a arcadei, breşa fiinddelimitata de dinţi numai mezial. Corespunde edentaţiei uniterminale; • clasa a III-a cuprinde edentaţiile situate în ambele regiuni laterale ale arcadei, breşele fiind delimitate de dinţi atat mezial, cat şi distal. Corespunde edentaţiei uni şi bilaterale; • clasa a IV-a cuprinde edentaţiile situate în regiunea frontală.
  4. 4. • La aceste patru clase principale, Kennedy a adaugat ulterior subclase determinate de numărul breşelor, pe care le-a numit „modificări”, exemplu clasa I cu 1 modificare sau clasa II cu 1 modificare, clasa III cu 1 modificare, clasa IV cu 1 modificare. • Applegate aduce modificări clasificarii lui Kennedy adaugand criteriului topografic şi elemente de fiziologie şi terapie protetică. Acest autor clasifica edentaţiile în 6 clase după localizarea breşelor, valoarea dinţilor stalpi şi tipul protezelor proiectate. De fapt, Applegate a pastrat clasificarea lui kennedy, dar a impartit clasa III în alte doua clase. • Astfel, dacă clasele I, II, IV Kennedy ramin identice, clasa III este o edentaţie laterala cu prezenta caninului pe care autorul o recomanda pentru tratament prin proteza mobilizabila, clasa V este o edentaţie laterala cu lipsa caninului, tratabila mobilizabil, iar clasa VI este o edentaţie laterala redusa care se trateaza prin proteza fixa. Clasificarea este cunoscuta sub numele Kennedy- Applegate.Sub 6O alta clasificare apartinand scolii anglo-saxone este cea a lui Kummer care are drept criteriu poziţialiniei croşetelor denumita şi Fulkrumline sau Kippline a autorilor germani şi care este linia care unestecroşetele situate pe dinţii stalpi. Aceasta clasificare este orientata după forma protezelor şi cuprinde:clasa I, linia croşetelor este în diagonala fata de linia medio-sagitala a arcadei dentare;clasa II, linia croşetelor este transversala fata de linia medio-sagitala a arcadei dentare;clasa III, linia croşetelor este unilaterala, fara sa intretaie linia medio-sagitala a arcadei dentare;clasa IV, linia croşetelor este bilaterala şi transversala, deci poligonala, situatie care ofera maximum destabilitate protezelor parţiale. De obicei aceste edentaţii sunt insa rezolvate prin punti dentare.O clasificare care ilustreaza foarte bine formele de edentaţii avand la baza criteriul topograficeste cea alui E. Costa. Aceasta clasificare foloseste următoarea terminologie:edentaţie frontală, când lipsesc unii sau toti incisivii şi caninii ;edentaţie laterala, când lipsesc dinţi din regiunea premolara şi molara, breşa fiind delimitata la ambeleextremitati de dinţi restanţi. Poate fi edentaţie uni sau bilaterala;edentaţie terminala, când lipsesc dinţii din regiunea premolara şi molara, breşa fiind delimitata numaimezial de dinţi restanţi. Poate fi uni sau biterminala;edentaţie mixtă, când pe arcada dentară coexistă 2 sau 3 forme de breşe: frontală, laterala şi terminala;edentaţie extinsa, când breşa intereseaza regiunea laterala şi regiunea frontală;
  5. 5. edentaţie întinsă sau subtotala când pe o arcada mai sunt prezenti 1-2 dinţi.Diagnosticul edentaţiei se face incepand cu partea dreapta la maxilar şi se termina la mandibula înpartea stanga, numind spatiile edentate. Astfel, în situatia alaturata care reprezintă mai multe breşeedentate (5) posibile pe un maxilar, trei în zonele laterale şi doua în zona frontală, avem o edentaţielatero, latero, fronto-, fronto, terminala. Linia de unire reprezintă linia mediană, favorizandu-se astfelnumirea şi reprezentarea edentaţiei.Sub 7 Este evaluat de către medic prin examen clinic, radiologic şi prin analiza modelelor de studiu, iardatele obţinute permit elaborarea şi prognosticul tratamentului.Concluziile sunt aduse la cunoştinţapacientului şi a tehnicianului dentar, care participă la realizarea protezei. Menţinerea, sprijinul şi stabilizarea protezei parţiale depind de: numărul dinţilor restanţi,repartizarea lor topografică, poziţia de implantare, morfologia coronară, valoarea parodontală şi relaţiilede ocluzie.1. Numărul şi topografia dinţilor restanţi: În cazul în care există edentaţie cu prezenţa unui număr mic de dinţi restanţi (2-5 dinţi), darrepartizaţi bilateral, sunt condiţii bune pentru menţinerea şi stabilizarea protezei, faţă de situaţia în careaceşti dinţi sunt grupaţi pe o singură parte.2. Poziţia dinţilor pe arcadă La maxilar, axele de implantare converg spre apex, iar la mandibulă sunt divergente spre apex. În edentaţia parţială, dinţii limitanţi breşelor edentate şi dinţii antagonişti acestor spaţiimigrează spre spaţiul liber, modificându-şi poziţiile de implantare în sens orizontal şi vertical.Aceste noipoziţii se numesc malpoziţii secundare ale dinţilor restanţi.Sub 8Morfologia coronară Coroanele dentare prezintă convexităţi pe cele 4 feţe laterale, iar linia care uneşte convexităţilemaxime se numeşte ecuator anatomic. Ecuatorul anatomic este luat în consideraţie numai în poziţiaverticală a dintelui. Dinţii prezintă o poziţie de implantare caracteristică fiecăruia, căreia îi corespundeunecuator de implantare, paralel cu linia de colet pe fiecare faţă a coroanei dentare. Consecutivmigrărilor dentare, prin schimbarea poziţiei şi axului de implantare, apare ecuatorul de malpoziţie. Eleste caracteristic dinţilor limitanţi ai edentaţiei, care prezintă migrări orizontale. Traiectul său nucoincide cu cel al ecuatorului de implantare.În zonele subecuatoriale coronare, retentive, de pe feţele vestibulare şi linguale ale molarilor inferiori,se plasează braţele elastice ale croşetelor, în funcţie de ecuatorul de implantare sau demalpoziţie.Determinarea ecuatorului de implantare sau de malpoziţie, pentru localizarea zonelorretentive coronare, se realizează în concordanţă cu axul de inserţie al protezei.
  6. 6. Pentru tratamentul protetic cu proteze mobilizabile, ne interesează ecuatorul protetic sauecuatorul comun al dinţilor stâlpi, care este dat de linia ce uneşte convexităţile maxime ale acestor dinţi. Traiectul ecuatorului protetic poate coincide cu cel al ecuatorului de implantare sau demalpoziţie, sau poate fi creat prin pregătiri proprotetice. Ecuatorul protetic se determină cu ajutorulparalelografului. Trasarea ecuatorului protetic împarte feţele laterale coronare în două zone distincte, cu utilizareprotetică diferită: zona subecuatorială situată între colet şi ecuatorul protetic, care este partea retentivăa coroanei. În această zonă se aplică braţele elastice ale croşetelor; zona supraecuatorială situată întreecuatorul protetic şi extremitatea liberă a coroanei, care este partea neretentivă a coroanei. În aceastăzonă se află marginea dentară a plăcii protetice la proteza parţială acrilică sau elementele rigide alecroşetelor turnate la proteza scheletată.Sub 9 CARACTERISTICI PRIVIND RETENTIVITATEA DINTILOR La maxilar, retentivitatile favorabile ale molarilor sunt situate pe fetele vestibulare şi spre distaldatorita inclinarii coroanei în aceste sensuri, iar la mandibula retentivitatile favorabile ale molarilor suntsituate lingual şi spre mezial datorita inclinarii coroanei în aceste sensuri. Premolarii superiori şi inferiori datorita implantarii aproape verticale şi uneori caninii inferiori,prezinta zone retentive atat vestibular, cat şi oral;În raport cu ecuatorul protetic, se remarca:zona subecuatoriala retentiva, utilizabila, situata pe fata vestibulara a majoritatii dinţilor şi pe fata oralaa molarilor inferiori;zona supraecuatoriala neretentiva, utilizabila, situata pe fata orala a majoritatii dinţilor şi pe fatavestibulara a molarilor inferiori;zona subecuatoriala retentiva, neutilizabila, situata pe fetele proximale ale dinţilor, fata de careelementele protetice raman la distanţa; zona subecuatoriala retentiva poate fi impartita de catre o linieverticala trasata prin mijlocul fetei vestibulare sau orale a dintelui stalp în alte doua zone, meziala şidistală. In aceste zone se termina portiunea flexibila a segmentului retentiv al croşetelor, în functie deretentivitatea favorabila. Dinţii fără convexităţi nu pot asigura menţinerea protezei cu ajutorul croşetelor, din cauza lipseiretentivităţilor naturale care trebuie create artificial. Dinţii scurţi sau abrazaţi nu sunt apţi pentruaplicarea corectă a croşetelor. În alte situaţii se întâlnesc dinţi cu convexităţi exagerate, ceea ce impune o remodelare acoroanelor în cadrul tratamentului proprotetic. Incisivii, ca dinţi stâlpi nu sunt apţi pentru aplicarea croşetelor din motive fizionomice, a lipseiretentivitătii şi posibilităţii de sprijin reduse. Caninii şi dinţii laterali sunt mai indicaţi pentru a fi utilizaţica dinţi stâlpi, retentivităţile favorabile fiind plasate vestibular.Sub 10 Ecuatorul protetic se poate prezenta în diverse situatii, putând fi astfel sistematizat:• ecuatorul tipic situat aproximativ la jumatatea distantei cervico-ocluzale, cu un traiect care pornestede pe fata proximala dinspre edentaţie, trece în diagonala pe fetele vestibulara şi orala, apoi seindreapta catre fata proximala opusa edentaţiei unde se afla mai aproape de colet.Acest ecuator se afla la jumatatea distantei cervico-ocluzale indeosebi în portiunea initiala;• ecuatorul atipic care se prezinta în trei variante:
  7. 7. 1. cu traiect oblic pornind de pe fata vestibulara dinspre edentaţie în apropierea fetei ocluzale,coboara oblic vestibular şi oral şi ajunge pe fata proximala opusa edentaţiei, foarte aproape de colet. Seintalneste frecvent la canini şi premolari ; 2. ecuatorul inalt situat aproape de suprafata ocluzala pe fetele vestibulara şi orala. Seintalneste frecvent la premolarii superiori inclinati vestibular şi la premolarii inferiori inclinati lingual ; 3. ecuatorul coborat situat în apropierea coletului. Se intalneste pe fetele proximale ale dinţilorcare au pe fetele vestibulara şi orala un ecuator inalt şi pe dinţii conici.Sub 11PARTILE COMPONENTE ALE PPAA. Arcadele dentare artificiale – care reprezintă segmente de arcadă;B. Baza protezei: 1. şeile protezei, suportul pe care sunt fixaţi dinţii; 2. elemente de legătură între şei ;C. Elemente de menţinere, sprijin şi stabilitate.Toate aceste elemente formează corpul rigid (piesa protetică) care restaurează morfologia cîmpuluiprotetic afectat de edentaţie.ARCADA DENTARA ARTIFICIALA Dinţii artificiali formează segmente din arcadă pe care o restaurează şi reprezintă elementelefuncţionale principale. Arcadele dentare artificiale împreună cu şeile protetice restaurează morfologiaarcadei dentare fiind elementele principale ale PP. Dinţii artificiali refac morfologia coronară a arcadei dentare avînd un rol important înrestaurarea funcţiilor aparatului dento-maxilar: masticaţie, fonaţie, fizionomie. Dinţii artificiali suntmontaţi şi fixaţi pe şeile protezei, fixarea realizîndu-se chimic pentru dinţii din acrilat, mecanic pentrudinţii din porţelan şi fizico-chimic pentru cei din răşini compozite. Dinţii din acrilat se pot produce industrial sau în laboratorul de tehnică dentară. Dinţii artificialifabricaţi se obţin din răşini acrilice speciale, depuse în tipare metalice, la presiuni şi temperaturiridicate.Au rezistenţă la abraziune, structură omogenă, nu se impregnează cu resturi alimentare şi florămicrobiană, au stabilitate coloristică mai mare decât cei produşi în laborator. Au preţ de cost ridicat şi secomercializează în garnituri, aşezaţi în ceară plastică pe plăcuţe, pentru grupul frontal şi cel lateral. Peplăcuţe sunt înscrise: culoarea, mărimea, forma şi numele fabricantului. Dinţii din porţelan sunt obţinuţi industrial prin coacerea masei ceramice la temperaturi ridicate(1000°C) şi sunt prevăzuţi cu sisteme de retenţie mecanică (crampoane, cavităţi retentive) pentru fixareaîn acrilatul şeilor. Comparativ cu dinţii din acrilat, cei din porţelan au o rezistenţă mecanică mare,transluciditate şi stabilitate cromatică, sunt impenetrabili la lichidul şi flora microbiană bucală, dar nupot fi prelucraţi pentru că pierd luciul, sunt casanţi şi au un preţ de cost ridicat. Sunt utilizaţi de obicei înzona frontală. Dinţii din răşini compozite se obţin industrial prin polimerizare foto-chimică şi se leagă fizico-chimic de baza acrilică a protezei. Faţă de dinţii din acrilat prezintă o serie de avantaje: stabilitatecromatică, rezistenţă la abraziune apropiată de cea a dinţilor din ceramică, pot fi prelucraţi şi lustruiţi, sepot înlocui uşor, dar au preţ de cost ridicat.Sub 12
  8. 8. ŞEILE PROTEZEI Acoperă crestele edentate, reprezinta suportul de fixare al dinţilor artificiali şi transmitpresiunile ocluzale suportului muco-osos. Refac volumul şi forma crestelor edentate rezultate dupăextracţiile dentare şi reduc procesele de resorbţie şi atrofie. Modul de transmitere al presiunilor ocluzaleeste nefiziologic, osul nefiind adaptat pentru a primi direct presiunile, deoarece la dentat presiunile nuse transmit direct osului, ci sub formă de tracţiuni prin intermediul ligamentului dento-alveolar. Numărul şeilor la PP este asemanător cu cel al breşelor edentate.Şeile protezelor au două feţe:Faţa externă care prezintă doua versante:Versantul vestibular care acoperă versantul corespunzator al crestei edentate şi se întinde de la muchiacrestei până la nivelul fundului de sac. Reface morfologia crestei edentate şi funcţia fizionomică înzonele frontale.Versantul oral (palatinal / lingual) la maxilar se continuă cu placa palatinală, iar la mandibulă coboarăpână în fundul de sac lingual, în relaţie cu placa linguală. Faţa orală, modelată plan sau plan-concav, estelustruită perfect şi are rol în menţinerea protezei, fonaţie şi măreşte confortul, menajând spaţiul vital allimbii.• Faţa internă (mucozală) acoperă intim mucoasa crestei edentate până la nivelul mucoasei pasiv-mobile. Nu se prelucrează şi nu se lustruieşte, ea reproducând microrelieful mucoasei.Faţa mucozalătransmite presiunile ocluzale suportului muco-osos.Limitele şeilor protezei sunt obligatorii în cazul protezelor partiale cu sprijin nefiziologic sau sprijinsemifiziologic in caz de edentatii intinse sau termino-terminale, astfel încât presiunile ocluzale să fiedistribuite pe o suprafaţă cât mai mare. În edentaţiile intercalate, şeile sprijinite fiziologic prin pinteniocluzali pe dinţii stâlpi nu mai transmit presiuni asupra suportului muco-osos, putând fi reduse caîntindere. În sens mezio-distal, şeile protezei se întind astfel:În edentaţiile intercalate sunt situate între dinţii restanţi;În edentaţiile terminale sunt situate între dinţii stâlpi şi tuberozitatea maxilară, respectiv 1/3 anterioarăa tuberculului piriform, pe care le acoperă.Sub 13Şeile protezei pe care sunt fixaţi dinţii artificiali sunt solidarizaţe între ele prin elemente de legătură.Acestea sunt plăcile protetice confecţionate din acrilat: placa palatinală pentru maxilar şi placa lingualăpentru mandibulă. Placa protetică împreună cu şeile protetice alcătuiesc baza protezei.PLACA PALATINALA este placa protezei la PPA maxilară şi se numeşte astfel pentru că acoperă întotalitate sau parţial bolta palatină,unind şeile protetice.Limitele plăcii palatinale sunt:- antero-posterior,se întinde de la zona supracingulară a dintilor frontali până la zona “Ah”,situatăla trecerea de la palatul dur la cel moale.- Lateral, dreapta şi stânga,vine în contact cu zonele supraecuatoriale ale fetelor orale ale dinţilorrestanţi.Placa palatinală se prezintă în 2 variante: întinsă şi redusă. a. Placa palatinală întinsă se întinde în limitele prezentate anterior şi este indicată în edentaţiileextinse,edentaţiile subtotală sau de hemiarcadă.In aceste situatii clinice,se urmăraste obţinereafenomenului de adeziune pentru stabilitatea protezei, fenomen care apare între placa palatinală şi boltapalatină,şi caredepinde de mărimea suprafeţei de contact. b. Placa palatinală redusă prezintă 3 forme:
  9. 9. - P.p.r. răscroită distal este secţionată simetric în 1/3 posterioară a bolţiipalatine,degajându-se zona reflexogenă a vălului palatin evitând reflexul de vomă: - P.p.r. fenestrată prezintă zona centrală a plăcii decupată,lăsându-se liberă zona demucoasă cu receptorii gustativi; - P.p.r decoletată (răscroită parodontal) –placa este decupată pe o distanţă de 2-3mm,lăsându-se liberă zona parodontiului marginal al dinţilor restanţi.Dintre toate formele, cea mai utilizată este cea răscroită distal care nu scade rezistenţa mecanică aprotezei. Celelalte 2 forme lasă benzi înguste de acrilat prin reducerea plăcii, expunând-o la fracturare.Sub 14PLACA LINGUALA este placa protetică a PPALşi are raport de vecinătate cu limba. Ea uneşte şeileprotetice, continuând versantele linguale ale acestora. Limita superioară a plăcii linguale revine în raportcu zona supracingulară, respectiv supraecuatorială a dinţilor restanţi.Limita inferioară urmăresţe fundulde sac lingual şi paralingual.Toate tipurile de plăci pentru PPA sunt confecţionate din acrilat cu grosimea de 2mm şi rămân ladistanţă de parodonţiul marginal (1-2mm). Această grosime, pe toată înfundarea, reduce simţitor dinspaţiul cavitaţii bucale, creând senzatia de discomfort pacientului. Se pot confectiona plăci metalice careprezintă următoarele caractere: sunt subţiri (0,3-0,4mm), ocupă spaţiu puţin, sunt foarte rezistente, seconfecţionează după tehnologii speciale.Sub 15Croşetele de sârmă – se aplică pe dinţii limitanţi breşelor edentate, numiţi dinţi stîlpi.Au rolul demenţine şi stabiliza protezele pe câmpul protetic, iar cele care traversează nişa masticatorie oferă şisprijin dentar.Se confecţionează din sîrmă de wipla, cu diametru secţiunii de 0, 6 – 0, 8 şi cu un grad mare deelasticitate; mai rar, se confecţionează din sîrmă de aur platinat cu diametrul secţiunii de 0, 8 – 1, 2 mm.Se preferă sîrma de formă rotundă pe secţiune, care are un raport mai redus cu dintele, spre deosebirede sîrma semirotundă, care are un raport mai mare cu dintele.Compoziţia aliajului tip wipla :Fier 70-72 %, carbon 0, 07 %, fierul şi carbonul formînd soluţii solide, omogene.Nichel 8 %, crom 18 % (sunt componente care împiedică oxidarea oţelului);Mangan, molibden, siliciu, tantal şi titan (sunt elemente care favorizează fixarea carbonului şi inhibăapariţia carburii de fier).Caracteristicile aliajului tip wipla :Are o culoarea alb-argintie, asemănătoare platinei;Intervalul de topire este situat între valorile 1375-1420 grade C;Are o elasticitate mare, favorabilă modelării şi acţiunii croşetelor;Rezistă la acţiunea oxidantă şi corozivă a mediului bucal, menţinîndu-şi luciul;Omogenizarea aliajului se obţine prin tratamente termice după turnare, care constau într-o încălzirepîna la 1000 oC, urmată de o răcire bruscă.

×