Activitatea de lobby în Franța nu este o activitate în general acceptată, acest lucru explicând și lipsa unei legislații coerente care să o reglementeze, dar și din punct de vedere cultural, acceptarea drepturilor grupurilor de interese este pusă sub semnul întrebării. Abia în anul 2018, s-au concretizat și formulat mai multe politici de reglementare al lobby-ului.1 În Franța, nu există date precise și recente despre ceea ce anume definesc autoritățile publice drept „reprezentare a intereselor”, denumită și activitate de lobby. Criteriul pentru definirea unui lobbyist este la fel de vag ca și informațiile privind numărul de lobbyiști din cauza conotației negativă a acestei profesii și a rolul ei perceput în societate.

1. TRANSFORMAREA REGISTRULUI DE TRANSPARENȚĂ AL
UNIUNII EUROPENE DINTR-UNUL VOLUNTAR ÎN UNUL
OBLIGATORIU
Studiu de caz: Activitatea de lobby în Franța
Andreea – Bianca CIUBUCĂ
Modul de reglementare al activității de lobby în Franța
Activitatea de lobby în Franța nu este o activitate în general acceptată, acest lucru
explicând și lipsa unei legislații coerente care să o reglementeze, dar și din punct de vedere
cultural, acceptarea drepturilor grupurilor de interese este pusă sub semnul întrebării. Abia în
anul 2018, s-au concretizat și formulat mai multe politici de reglementare al lobby-ului.1
În Franța, nu există date precise și recente despre ceea ce anume definesc autoritățile
publice drept „reprezentare a intereselor”, denumită și activitate de lobby. Criteriul pentru
definirea unui lobbyist este la fel de vag ca și informațiile privind numărul de lobbyiști din
cauza conotației negativă a acestei profesii și a rolul ei perceput în societate.2
În timp ce acum este cunoscut faptul că lobby-ul este o activitate care urmărește să
influențeze direct sau indirect deciziile luate sau politicile adoptate de către autoritățile
publice, există multe forme diferite de practici de lobby.3
Există trei categorii principale de
lobby în prezent în Franța: corporativ, industrie si consultanță. Aproape fiecare
companie/corporație franceză are acum unul sau mai mulți angajați care sunt însărcinați cu
gestionarea relațiilor instituționale sau a afacerilor publice, adică gestionarea relației
companiei cu autoritățile publice, cu scopul de a construi și menține o rețea de contacte la
1
Elisabeth Bauer, Marie Thiel, „New lobbying law in France”, 4 iulie 2018, EPRS: European Parliamentary
Research Service.
2
David Marshall, „Who to lobby and when: Institutional determinants of interest group strategies in European
Parliament committees”, European Union Politics, vol. 11, nr. 4, 1 decembrie 2010, SAGE Publications.
3
„New lobbying law in France | Think Tank | European Parliament”,
https://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document/EPRS_BRI(2018)625104, data accesării 21 iunie
2022.

2. 2
nivel înalt pentru directorii companiei sau declararea și apărarea intereselor companiei către
factorii de decizie politică. 4
Pe măsură ce societatea se dezvoltă și activitatea de lobby devine mai profesională și
mai sofisticată, în ceea ce privește serviciile precum managementul reputației și al imaginii
corporațiilor. În mod tradițional, nu doar în Franța, ci în întreaga Uniune Europeană, lobby-ul
avea loc în „holuri”, adică în anticamere sau pe coridoarele care duc la o cameră legislativă.
Cu toate acestea, practicile s-au schimbat de-a lungul timpului, iar lobby-ul are loc acum în
multe cadre diferite.5
Atitudinea pe care o are Franța față de activitatea de lobby și a grupurilor de interese
este moștenită din istoricul acestui stat, centralizat și autocrat, fără a permite intervenția
asociațiilor sau grupurilor de interese în procesul decizional. Încă de la sfârșitul secolului al
XVI-lea, legiuitorii au căutat să protejeze interesul general prin limitarea dezvoltării și
influenței organismelor și grupurilor private în procesul decizional tocmai deoarece se dorea
menținerea controlului asupra deciziilor și a puterii de către regi, și menținerea unui stat
centralizat.6
În 1776 urmând linia de raționament a păstrării puterii în mâinile conducătorilor,
corporațiile au fost desființate pentru a nu se mai putea implica în viața politică și socială. În
declarația de la revoluția franceză din 1789, se menționează faptul că unele corporații nu
respectă drepturile omului și în cele din urmă trebuie interzise. 7
Situația s-a schimbat la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
când s-a autorizat din nouă crearea sindicatelor și s-a aprobat legea libertății de asociere în
1901. Cu toate acestea, corporațiile și alte organizații ale societății sunt încă afectate de
moștenirea acestor restricții așa cum este arătat de prezența și importanța foarte scăzută a
activității sindicatelor în Franța.8
Pentru a înțelege mai bine activitatea de lobby și reglementările care au fost realizate
de-a lungul timpului, trebuie să privim spre modificările constituționale care au avut loc în
ultimul secol și cât de mult aceste schimbări au contribuit la împărțirea puterii între mai
multe instituții ale statului. Împărțirea puterii a oferit și o libertate de acțiune grupurilor de
4
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe: Public Affairs and the Lobbying Industry in 28 EU Countries, 1st
ed. 2017 edition, Palgrave Macmillan, London, United Kingdom, 2017.
5
Ibidem.
6
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe: Public Affairs and the Lobbying Industry in 28 EU Countries, 1st
ed. 2017 edition, Palgrave Macmillan, London, United Kingdom, 2017, p. 143.
7
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe.
8
Ibidem, pp, 144-145

3. 3
interese și implicare în procesul decizional. Până în 1950, sistemul politic francez era unul
închis cu puține posibilități de participare a unor grupuri de interese în ceea ce privește
democrația participativă și procesul de luare al deciziilor.9
Constituția Republicii a V-a datează din 1958, când a dat nașterea un regim
parlamentar în care Executivul a avea un rol esențial și Parlamentul, unul mai puțin
proeminent în politica franceză. Cu toate acestea, au fost redactate mai multe prevederi și
pentru a gestiona instabilitatea ministerială și pentru a proteja Guvernul dintr-un număr tot
mai mare de solicitări ale Parlamentului, în special in ceea ce privește legislația.10
Cu o
limitare a legii în ceea ce privește implicarea actorilor în procesul decizional, guvernul și-a
extins controlul asupra celor două camere ale Parlamentului, Adunarea Națională și Senatul.
În timp ce Constituția din 1958 acorda mai multe resurse de putere Guvernului, cea din 1962 a
confirmat puterile pe care le avea președintele în raport cu deciziile.11
În Franța, prima schimbare în ceea ce privește descentralizarea sistemului politic a
avut loc la începutul anilor 80 atunci când puterea a fost distribuită pe mai multe niveluri
începând de la autoritățile locale, la nivel de regiune, departament și municipiu.12
Această
schimbare a descentralizării a fost influențată și de spațiul comunitar european din care făcea
parte Franța la momentul respectiv și care, într-un ritm alert influența politicile statelor
membre. În cadrul spațiului european se promova o democrație participativă, iar acest lucru ar
fi fost un deziderat greu de îndeplinit în contextul în care Franța era un stat centralizat în care
puterea se afla fi în mâinile Parlamentului, Guvernului, sau Președintelui. Pentru a avea o
democrație participativă era necesar de a extinde atribuțiile în procesul decizional pe mai
multe niveluri, și bineînțeles acest lucru ar fi favorizat și implicarea grupurilor de interese.13
Această schimbare structurală la nivelul politic din Franța a adus în discuție și
definirea sau mai bine spus, redefinirea rolului sindicatelor, asociațiilor patronale și a
corporațiilor. Acestea nu aveau o reprezentativitate și dezvoltare în ceea ce privește
9
David Coen, Jeremy Richardson, Lobbying the European Union: Institutions, Actors, and Issues, OUP Oxford,
2009.
10
M. P. C. M. van Schendelen, More Machiavelli in Brussels: The Art of Lobbying the EU, 3rd Updated, Revised
ed. edition, Amsterdam University Press, Amsterdam, 2010.
11
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe.
12
Elisabeth Bauer, Marie Thiel, „New lobbying law in France”, 4 iulie 2018, EPRS: European Parliamentary
Research Service.
13
Florence Haegel, Partis politiques et système partisan en France, 2007.

4. 4
reprezentarea intereselor proprii având în vedere interdicțiile care au existat de-a lungul
timpului care au lezat interesele lor.14
În aceeași perioadă, Franța se confruntă și cu o scădere a reformelor și a propunerilor
legislative întrucât are loc o scădere a numărului de partide politice și de membri cu adevărat
implicați în acestea. Mai mult decât atât, nemulțumirea cetățenilor francezi care era de altfel și
un factor al scăderii numărului de partide și de membri din partide, crea oarecum necesitatea
unei reprezentări extinse la nivelul societății și a intereselor acesteia. 15
În 2008, de asemenea, s-au înregistrat anumite schimbări constituționale în domeniul
politic prin faptul că s-au limitat prerogativele președintelui republicii, iar mandatul său a fost
limitat la maximum două termene consecutive. Rolul președintelui a fost redus prin faptul că
acesta trebuie să informeze Parlamentul pentru orice desfășurare de activități militare în
străinătate, iar în mare parte Parlamentul trebuie să admită orice activitate desfășurată de
președinte.16
Această schimbare instituțională nu neapărat că reprezintă relevanță pentru
activitatea de lobby, ci mai mult demersul de schimbare instituțională va favoriza în viitor
deschiderea instituțiilor spre o democrație participativă și facilitarea accesului grupurilor de
interese în procesul decizional.17
În ceea ce privește reglementarea activității de lobby, în 2018 este reglementată în
totalitate o lege pentru desfășurarea acestei activități. Parte integrantă a legislației recente
privind transparența (pachetul Sapin II), aceasta a fost adoptată la 9 decembrie 2016, oferind
un cadru de reglementare pentru activitățile de lobby și instituind un registru național
obligatoriu („le repertoire”) pentru lobbyiști.18
Cu toate acestea, legile care reglementează
activitatea de lobby sunt foarte stricte din cauza percepției generale negative asupra activității
de lobby. Această activitate este asociată de cele mai multe ori cu corupția pasivă, dobândirea
ilegală de bunuri, traficul de influență comis de către funcționarii publici sau de către membrii
corporațiilor sau lobiștii. De asemenea s-au aplicat și legi dure în ceea ce privește finanțarea
în timpul campaniilor electorale și verificarea banilor ce provin din corporații pentru a nu se
comite infracțiuni de corupție. 19
14
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe.
15
Ibidem.
16
M. P. C. M. van Schendelen, More Machiavelli in Brussels.
17
Ibidem.
18
, „New lobbying law in France | Think Tank | European Parliament”.
19
Florence Haegel, Partis politiques et système partisan en France.

5. 5
Cu toate că există o legislație cu privire la activitatea de lobby, Parlamentul nu
recunoaște oficial activitatea de lobby ca fiind legală în cadrul campaniilor electorale. Cu
toate acestea nu există un regulament care prevede că reprezentanții grupurilor de interese în
acest caz lobiștii, pot desfășura activități de lobby, cu respectarea principiului transparenței și
a regulilor etice, în contextul în care a nu trebuie să comită infracțiuni financiare sau fapte de
corupție. Regulamentul prevede ca reprezentanții de interes public sau privat care se află pe
listă de acces au libertatea de a fi primiți în anumite zile și zone în cadrul Parlamentului
pentru a-și reprezenta interesele.20
Trei schimbări principale au creat o fereastră de oportunitate pentru a deschide
societatea către activitatea de lobby: descentralizarea și apariția guvernării pe mai multe
niveluri sistemice, declinul reprezentării partidele politice și sindicatelor, desfășurarea
activității grupurilor de interese pentru a crea o legătură între societate și instituțiile publice.21
În prezent, există cinci organizații care reprezintă profesioniștii din lobby. Patru sunt
asociații și unul este sindicat. Acestea sunt: Asociația pentru Relațiile cu Autoritățile Publice
(ARPP) creată în 1985 de foști membri ai cabinetului, majoritatea care lucrau în întreprinderi
de stat. A fost creată Asociația Franceză a Consultanților de Lobby (AFCL), În 1991, și
cuprinde 30 dintre cele mai mari firme de consultanță. Ultima asociație creată este Asociația
Avocaților-lobbyiști (AAL) în 2011.22
Cu toate că există acestei libertăți, Franța rămâne un stat cu o reputație a fi cel mai
centralizat al Uniunii Europene întrucât cu toate că s-au adoptat mai multe reglementări cu
privire la activitatea de lobby, societatea s-a schimbat și sistemul politic este mult mai
flexibil, statul intervine puternic în societatea franceză, de obicei prin intermediul
reglementarilor specifice si dure. Pentru aproape orice sector, comerț sau activitate există o
cerere detaliată de coduri rigide. Principalele companii și asociații pot fi prezente sau
reprezentate în cadrul ministerelor prin calitatea de membru de grupuri administrative de
studii sau comitete.23
În concluzie, în timp ce lobbyiștii au devenit figuri mereu prezente în viața publică
franceză în ultimii ani, nu a existat încă niciun text legislativ sau regulament întocmit pentru a
20
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe.
21
Ibidem.
22
Alberto Bitonti, Phil Harris, Lobbying in Europe, p. 152.
23
Ibidem, pp. 129–130.

6. 6
reglementa direct sectorul. Momentan nu există texte legislative care abordează direct
practicile de lobby. Cu toate acestea, un cadru legal de combatere a traficului de influență și a
corupției a fost înființat.
Caracterul tradițional și conservator al culturii politice franceze ar putea arăta că și în
era negocierilor, unde guvernarea se realizează pe mai multe niveluri și se menține dialogul cu
mai multe părți interesate, lobby-ului îi va fi necesar ceva timp pentru a fi recunoscut și
acceptat ca element firesc al arenei politice din Franța.

7. 7
BIBLIOGRAFIE
BAUER, ELISABETH; THIEL, MARIE, „New lobbying law in France”, 4 iulie 2018, EPRS:
European Parliamentary Research Service.
BITONTI, ALBERTO; HARRIS, PHIL, Lobbying in Europe: Public Affairs and the Lobbying
Industry in 28 EU Countries, 1st ed. 2017 edition, Palgrave Macmillan, London,
United Kingdom, 2017.
COEN, DAVID; RICHARDSON, JEREMY, Lobbying the European Union: Institutions, Actors, and
Issues, OUP Oxford, 2009.
HAEGEL, FLORENCE, Partis politiques et système partisan en France, 2007.
MARSHALL, DAVID, „Who to lobby and when: Institutional determinants of interest group
strategies in European Parliament committees”, European Union Politics, vol. 11, nr.
4, 1 decembrie 2010, SAGE Publications, pp. 553–575.
SCHENDELEN, M. P. C. M. VAN, More Machiavelli in Brussels: The Art of Lobbying the EU,
3rd Updated, Revised ed. edition, Amsterdam University Press, Amsterdam, 2010.
„New lobbying law in France | Think Tank | European Parliament”,
https://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document/EPRS_BRI(2018)625104,
data accesării 21 iunie 2022.