1. KIWI
Denumire stiintifica: Actinidia deliciosa. Familie: Actinidiaceae. In padurile din care este originar, kiwi
poate fi descris ca un arbust cu vite lungi, viguroase si lemnoase, asemanatoare lianelor, cu aspect de
arbust catarator.... Mai mult...
Radaseni Pomul este de vigoare slaba, cu coroana sferica, rodeste pe ramuri scurte. Fructele sunt mari,
de forma sferica, usor turtita... Mai mult...
Delia Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, rodeste pe ramuri scurte. Fructele sunt de
marime mijlocie, de forma sferic-turtita... Mai mult...
Mutsu Pomul este viguros si rodeste pe ramuri lungi. Fructele sunt mari sau foarte mari, tronconice.
Pielita este groasa, acoperita cu multa ceara... Mai mult...
Florina Este un soi rezistent la rapan. Pomul are vigoare mijlocie, iar fructele sunt de marime variabila,
sferic-turtite. Culoarea fructelor... Mai mult...
Priam Este un soi rezistent la rapan, cu pomi de vigoare mijlocie, sau chiar mica, cu fructificare pe
ramuri scurte. Fructele sunt mijlocii... Mai mult...
Wagener premiat Pomul este de vigoare slaba, rodeste pe ramuri scurte. Fructele foarte variate ca
marime chiar pe acelasi pom, au forma turtita... Mai mult...
Starkrimson Acest soi provine dintr-o variatie mugurala a soiului Starking. Pomul este de vigoare mica
si rodeste pe ramuri scurte. Fructele sunt mari... Mai mult...
Starking Delicious Este cunoscut si ca Delicios dublu rosu. Pomul este viguros, are coroana rasfirata si
rodeste in principal pe ramuri lungi. Fructele mijlocii
Este cunoscut si ca Delicios dublu rosu.
Pomul este viguros, are coroana rasfirata si rodeste in principal pe ramuri lungi.
Fructele mijlocii, mari si foarte mari, conice, cu coste pronuntate cu tendinta spre "bot de iepure'".
Pielita este groasa, rezistenta, lucioasa de culoare rosie-violacee intensa, tara dungi, pe care se gaseste o
pruina abundenta violacee.
Pulpa este galben-deschis, fina, dulce, aproape lipsita de aciditate, cu aroma intensa, asemanatoare cu a
pepenelui galben, de calitate buna pentru masa. La supracoacere pulpa devine fainoasa.
ICP Maracineni
Au material dendrologic de calitate extra si preturi rezonabile.Nu cred ca livreaza prin posta.Trebuie sa
gasim pe cineva din Pitesti care sa faca efortul de intermediar.

2. Eu am achizitionat mur, zmeur, coacaz rosu si afin de la ei dar am pierdut afinul pentru ca nu m-am
informat suficient si nu am mentinut aciditaea solului ba suplimentar l-am udat si cu apa calcaroasa.
"Fondul de germoplasma pomicola al Turciei, sursa de gene pentru programele de
ameliorare "
Autori:
Sezai Ercisli – Universitatea Ataturk, Departamentul de Horticultura,Turcia
Antonia Ivascu, Adriana Buciumanu – SDCP-Baneasa, Bucuresti
Cadrul natural foarte divers, variind de la subtropical la temperat rece, confera Turciei o bogata
diversitate genetica, care contribuie atat la dezvoltarea puternica a genofondului pomicol, cat si la
introducerea in cultura a unui numar insemnat de soiuri. In Turcia se cultiva circa 85 de specii,
majoritatea cu frunze cazatoare, de origine subtropicala si tropicala.
Colaborarea dintre Turcia – Universitatea Ataturk, Departamentul de horticultura si SCDP- Baneasa,
Bucuresti, se materializeaza prin identificarea, conservarea si exploatarea resurselor genetice utile celor
doua tari in programele de ameliorare.
Lucrarea de fata prezinta cele mai importante specii pomicole existente in Turcia, raspandirea lor in
provinciile tarii , cateva caracteristici botanice, potentialul productiv si modul lor de utilizare din punct de
vedere economic. Turcia este centru de origine pentru multe specii salbatice sau cultivate, anuale sau
perene, erbacee sau lemnoase.
Pomicultura joaca un rol deosebit de important in economia Turciei. In nordul tarii specii ca
citricele, kiwi sau ceaiul sunt foarte cunoscute, in sud fiind cultivate mai mult speciile: cais, migdal,
piersic, nuc, alun, cires, prun, mar, granat, zmochin, trandafir de dulceata.
Din punct de vedere al interesului in programele de ameliorare din Romania, se vor aborda speciile : mar,
par, gutui, migdal, piersic, cais, cires, prun, castan comestibil, alun, capsun, zmeur, mur si trandafir.
Marul (Malus spp.). Turcia este una dintre tarile mari cultivatoare in lume, cele mai importante soiuri din
punct de vedere comercial apartinand speciei Malus domestica. Fructele mari sunt consumate in stare
proaspata, in timp ce fructele de calitate mai slaba sunt folosite pentru conserve. M. sylvestris si M.
orientalis sunt specii larg raspandite in paduri, pe versanti. Fructele speciei M. orientalis nu sunt
consumate in stare proaspata, ci sunt folosite pentru compot, sucuri sau sunt uscate. Aceste specii sunt
folosite si ca portaltoi. M. sylvestris are fructe dulci-acrisoare intrebuintate sub forma de compot sau
uscate. In medicina locala de la aceasta specie se folosesc frunzele uscate pentru prepararea ceaiurilor.
Speciile M. pumila si M. trilobata originare din Anatolia, prezinta o importanta deosebita in mentinerea
diversitatii fondului de germoplasma. Desi calitatea fructelor provenite de la aceste specii este foarte
slaba, toleranta la inghet si seceta, alaturi de tipul de crestere pitic sunt insusiri foarte valoroase pentru
ameliorare.
In Turcia exista aproximativ 600 de soiuri locale foarte diferite din punct de vedere al formei, marimii,
culorii, gustului si al perioadei de coacere. Rezistenta sau toleranta acestor specii la boli este
necunoscuta.

3. Parul (Pyrus spp.). Ca importanta economica este a doua specie cultivata in Turcia si este extinsa in
aproape toata tara. Cea mai importanta specie este P. Communis, rezultata prin selectia unor biotipuri
salbatice si probabil prin hibridarea dintre P. nivalis si P. cordata.
P. communis este din pacate si in Turcia sensibil la atacul produs de bacteria Erwinia amylowora. In
Turcia exista circa 500 de biotipuri locale de par, foarte variate ca marime, forma, culoare etc.
P. boissieriana difera fata de alte specii prin caliciul caduc . P. spinosa prezinta rezistentamoderata la
daunatoarele arthropode, dar o mare adaptabilitate la valori ridicate ale pH-ului.
P syriaca este foarte rezistent la inghet si seceta, fructele sale fiind de calitate inferioara celor de P.
communis, (mai tari si mai pietroase). P. hakkiarica prezinta rezistentadeosebita la seceta. P. anatolica
este o specie despre care nu se cunosc foarte multe detalii deocamdata. P. bulgarica se cultiva destul de
putin deoarece altitudinile mari reprezinta o bariera in extinderea acestei specii in Turcia. P. elaeagrifolia
prezinta rezistenta mare la seceta si frig, motiv pentru care este un portaltoi foarte des utilizat. P.
salicifolia este cultivata ca portaltoi pentru par deoarece prezinta rezistenta la seceta si ger.
Gutuiul (Cydonia spp.). Turcia domina productia mondiala de gutui printr-o productie anuala de circa
100 000 tone. Fructele au greutatea de pana la 1 kg. Unii cultivatori folosesc fructele pentru consum in
stare proaspata, dar majoritatea fructelor sunt utilizate in industrie pentru gem si marmelada. Anumite
selectii pot fi folosite ca portaltoi pentru par, conferindu-i port pitic, dar nu si rezistenta completa la
inghet.
Migdalul (Amygdalus spp). Migdalul constituie o sursa de nepretuit de selectii varietale. In selectie
obiectivele principale sunt introducerea in cultura a unor soiuri cu sambure dulce, cu inflorire
tarzie, rezistenta la inghet, rezistenta la boli si productivitate ridicata. Uleiul de migdal este folosit
pentru aroma si gustul sau . In Turcia s-au semnalat pana in prezent zece specii. A. webbii prezinta tufis
tepos, frunze mici si inflorire tarzie, fructele sale sunt mici si au miezul amar. A. fenzliana este considerat
stramosul migdalului; este originar din nordul Turciei. Planta este un tufis ce poate atinge inaltimea de 3
m, cu fructe mici si miez amar. A. nana este o specie pitica, cu miez amar. Pe langa acestea in Turcia se
mai intalnesc urmatoarele: A. kotschyi, A. korshinskyi, A. spartiodes, A. orientalis, A. carduchorum, A.
trichamygdalus si A. lycioides.
Caisul (Prunus armeniaca syn. Armeniaca vulgaris). Turcia domina piata mondiala printr-o productie
anuala de 500 000 de tone. Cele mai cultivate sunt este vechiul soi local „Zerdali” cu sambure amar si
selectia clonala numita” Kaisi” cu fruct mic si sambure dulce.
Caisul este cultivat in zone temperate pana la subtropicale, fiind una din speciile cele mai vechi in Turcia (
Malatya, Erzincan, Valea Aras). Este altoi in special pe portaltoi salbatici.
Ca portaltoi se utilizeaza Prunus domestica si Prunus cerasifera. Majoritatea soiurilor ajung la maturitate
intre sfarsitul lunii iunie si inceputul lunii august. Caisul salbatic ajunge la maturitate pe la mijlocul lunii
iulie, dar exista unele selectii care se coc spre sfarsitul lunii septembrie, ceeace poate prelungi mult
sezonul de consum . In regiunea Erzincan se intalnesc pomi crescuti spontan din samburi care au port
pitic si inflorire tarzie, deziderat important in obiectivele de creare de soiuri noi la cais.
Ciresul (Prunus spp.). iresul, visinul si mahalebul sunt denumite in mod obisnuit in Turcia ” Visne” „
Kiraz „ si Idris”, multe din specii avand chiar originea in Turcia, in paduri sau vegetatie spontana in jurul
gradinilor.
Cultura ciresului este traditionala in Turcia ( merge pana la 1600 metri altitudine) mai ales in zona Marii
Negre unde exista populatii aclimatizate. Exista insa zone in Turcia care restrictioneaza cultura sa din
cauza ingheturilor tardive de primavara.

4. Prunus avium este un pom mai special deoarece este in acelasi timp specie salbatica, dar si cultivata. In
Turcia este folosit si ca planta ornamentala datorita coloritului stralucitor pe care il au frunzele toamna.
Pomii salbatici au fructele mici si uneori amare, si se folosesc si ca portaltoi. In Turcia pedunculii fructelor
sunt folositi in medicina ca diuretic sau pentru tratarea bolilor vezicii urinare, sub forma de ceai.
Prunus cerasus are o structura a coroanei foarte variata, de la rotunda si mica la intinsa-laxa, mare.
Fructul prezinta pulpa diferit colorata, de la aproape incolora pana la rosu, chiar negru. In prezent visinul
salbatic este unul dintre portaltoii preferati atat pentru cires cat si pentru visin, in regiunile Turciei unde
climatul este extrem. Portaltoiul este mult mai rezistent la umiditatea solului si la climatul rece decat P.
avium si P. mahaleb.
P. mahaleb., specie originara din uropa centrala si Asia Minor, este foarte mult folosita ca portaltoi, atat
pentru soiurile de visin cat si pentru cele de cires, deoarece acesta nu manifesta incompatibilitate cu
altoiul. Desi fructele nu sunt consumate direct, ele sunt intrebuintate in medicina, ca digestiv sau ca
diuretic. De asemenea este folosit la formarea gardurilor vii deoarece lastareste imediat dupa ce a fost
taiat. Se poate utiliza ca si gard viu deoarece emite multi lastari dupa taierea in verde.
P. leucocerasus, arbust cu frunza permanent verde sau pom pitic cu o inaltime de pana la 6 m, cu fructe
rosu inchis sau negre, are intrebuintari in medicina, ca antispasmodic ( frunzele distialte in apa –
aurocerasi).
Din aceeasi specie fac parte si: Prunus prostrata; P. brachypetala; P. incana; P. microcarpa; P.
augustifolia; P. Hippophaeoide.
Ciresul are un potential genetic foarte important in Turcia mai ales pentru obtinerea de portaltoi.
Prunul (Prunus spp.). Denumit in Turcia „ Erik”, prunul are peste 10 subspecii mai cunoscute, cu porturi
diferite, naturalizate in diverse zone ale tarii.
Prunus spinosa specie indigena din Armenia, Turcia si sudul europei, are fructe mici, de numai 20 mm, cu
gust acru si astringent. Frunzele uscate sunt folosite pentru ceai, iar florile si fructele uscate sunt folosite
in medicina populara. Pomii prefera terenurile calcaroase, pietroase, situate la altitudini mari. Aceasta
specie poate fi valoaroasa ca portaltoi pentru speciile comerciale de Prunus care sunt insuficient
compatibile.
P. domestica.,originar din Asia de vest din zona Caucaz si Marii Caspice, este larg raspindit in in zona
Balcanilor si cea Mediteraneana. Fructele variaza de la rotund la oval, de la mic la mare, de la violet la
rosu sau verde. Pulpa este ferma si de buna calitate. Aceasta este o sursa de gene utila datorita
continutului ridicat de zahar, aromei si infloririi tardive; necesita insa imbunatatirea rezistentei la frig si a
duratei de viata a pomului.
P. cerasifera salbatic si cultivat, fiind aproape imposibil de determinat care este intr-adevar specia
salbatica si care este cea cultivata. Fructul este mic, rotund, asemanator unei cirese, de culoare galben
spre rosu, chiar negru si de slaba calitate. Este o sursa de rezistenta la temperaturi extreme, la ger si de
productivitate ridicata. Fructele nu sunt consumate, dar plantele obtinute din samburi pot fi folosite ca
portaltoi. Specia este foarte adaptabila la multe tipuri de sol si este rezistenta la boli.
Castanul (Castanea sativa). Denumit in turceste „ Kestane”, castanul comestibil se regaseste in zona
Mediteraneana, in Asia Minor si Transcaucazia.
Productia mondiala de castane este de 518 590 tone, iar Turcia participa anual cu 70 000 de tone
(situandu-se in acest fel pe locul III in lume). Exista numeroase genotipuri rezistente la boli. Castanele
sunt foarte populare in Turcia, fiind consumate prajite si glasate.
Alunul (Corylus spp). Turcia este centrul de origine al alunului, denumit”Findik”, aceasta specie gasind

5. aici conditii climatice si sol propice pentru dezvoltarea sa.
Turcia detine aproximativ 75% din productia mondiala de alune. Alunul se cultiva in Anatolia pentru
fructele gustoase, bogate in ulei. Alunele sunt consumate ca fructe proaspete, sau in prajituri si in
ciocolata. Cele mai raspandite specii in zona Marii Negre sunt C. avellana si C. Maxima si hibrizii lor. De
asemenea se intalnesc o serie de forme salbatice in paduri.
C. avellana este specia cea mai importanta din punct de vedere economic, fiind foarte adaptabila la
conditii climatice diverse. C. colurna , pom ce poate atinge o inaltime de circa 14 m, cu coroana
piramidala, se regaseste din zona Balcanilor (Romania), Nordul Turciei, Transcauzia, pana in nordul
Iranului. Alunele au dimensiuni reduse, coaja este aderenta ceea ce determina un consum direct foarte
redus. Aceasta specie este mai toleranta la seceta si frig decat C. avellana.
Selectia clona este una din metodele mult practicate in ameliorarea acestei specii in Turcia.
Nucul. Cultivat in principal pentru fructele deosebit de hranitoare este folosit in industria ciocolatei, in
industria farmaceutica si de asemenea in cosmetica. In Turcia frunzele si cojile verzi sunt folosite ca
pigmenti. Inmultindu-se de mii de ani in mod natural, in zone ca Nepal,Tibet, Asia centrala, Iran,
Pakistan, la nuc, denumit in limba turca”Ceviz”, s-a creat un valoros fond genetic de circa 5 milioane
pomi, acestia prezentand o bogata diversitate in ceea ce priveste productia, caracteristicile fructului si
miezului, inmuguritul si inflorirea tarzie, toleranta la boli etc. Pomii salbatici sunt intalniti in padurile
mixte, cu frunze cazatoare si conifere, pana la altitudini de 1200-3000 m. Fructele pomilor salbatici au
dimensiuni mai reduse, forma mai rotunda si au coaja mai groasa decat speciile cultivate. Speciile
cultivate provin fara indoiala din selectia naturala a speciilor salbatice. In Turcia populatia nu este
familiarizata cu altoirea nucului, motiv pentru care majoritatea pomilor provin din samanta.
Coacazul Genul Ribes cuprinde aproximativ 150 de specii de coacaz si agris. Principalele specii cultivate
din punct de vedere comercial sunt coacazul negru (Ribes nigrum), coacazul rosu (Ribes rubrum) si Ribes
petraeum.
Ribes rubru este originar din Turcia, larg raspandit datorita fructelor sale comestibile ce pot fi consumate
in stare proaspata, dar mai ales sub forma de sucuri, gemuri si jeleuri.
Ribes nigrum prezinta fructe de culoare neagra cu gust puternic, fiind rar consumate in stare proaspata.
Fructele bogate in vitamine sunt procesate sub forma de suc, gem, jeleu, vin sau lichior.
Alte specii cultivate sunt Ribes alpinum, Ribes orientale
Zmeurul si murul (Rubus spp). Genul Rubus este in Turcia foarte bogat raspandit si are nenumarate si
heterogene biotipuri, exceptand zonele desertice. Frunzele si fructele formelor salbatice sunt folosite in
special in medicina.
Rubus ideaus (zmeurul rosu si galben), arbust ce drajoneaza mult, este o sursa de gene pentru
adaptabilitatea la iernile reci. R. sanctus existent si in Europa in zona estica a Mediteranei, este folosit in
ameliorarea murului. Este un arbust care drajoneaza putin cu inaltimea de circa 1-2 m, cu fructe negre,
mici si putin suculente. Este utilizat in spcial pentru fixarea terenurilor in panta, a rapelor sau a spatiilor
largi, deschise expuse vanturilor. R. caesius prezinta toleranta la inghet. Fructele sunt mari si de culoare
neagra. Frunzele tinere sunt folosite pentru ceai.
R. saxatilis existent in zona Mediteraneana, Caucazia, Siberia, pana departe in Asia (China si Japonia) si
chiar in Scandinavia, este folosit in procesul de ameliorare pentru toleranta sa la inghet si la rugina. Este o
specie stolonifera. Fructele au culoare rosie si 6-8 mm diametru, fiind folosite la prepararea unor sucuri
sau gemuri. R. discolor are fructe mari si suculente. Alte specii cu fructe de culoare neagra : R. canescens,
R. tereticaulis, R. hirtus, R. caucasicus. Nu au fost facute studii asupra rezistentei la frig, seceta, boli sau

6. asupra calitatii fructelor deocamdata asupra speciilor mai sus mentionate.
Trandafirul (Rosa spp.). Turcia este o importanta sursa de germoplasma pentru trandafir denumit ” Gul”
(nume foarte uzual pentru femeile turce), aproximativ 25% din speciile originare de trandafiri provenind
de aici. Florile unor specii, cum ar fi R. gallica si R. damascena, au fost folosite pentru producerea „apei de
trandafir”. Fructele unor specii prezinta valoare economica si sunt folosite in medicina. De asemenea
frunzele, fructele si chiar radacinile sunt fierte in apa si folosite ca diuretic sau pentru tratarea racelilor.
Primele studii de selectie au inceput in 1990, avand ca scop evaluarea si selectarea unor clone superioare.
Au fost selectate cateva genotipuri dintre populatiile salbatice, foarte adaptate conditiilor climatice si
cateva fara ghimpi. Cele mai importante specii care pot fii utilzate in programele de ameliorare sunt: R.
sempervirens, R. phoenicia, R. arvensis, R. pisiformis, R. beggeriana, R. foetida, R. hemisphaerica, R.
pimpinellifolia, R. elymaitica, R. gallica, R. villosa, R. hirtissima, R. tomentosa, R. jundzillii, R. micrantha,
R. agrestis, R. pulverulanta, R. sicula, R. horrida, R. iberica, R. montana, R. canina, R. dumalis si R.
heckeliana. Cele mai cultivate specii in Turcia sunt: R. canina, R. dumalis si R. villosa.
Capsunul (Fragaria spp.). In Turcia capsunul traditional denumit” Cilek” (F. vesca si F. elatior) se cultiva
din secolul XVI, in specila in zonele arabile si fertile. De obicei se cultiva pe suprafete mici, fiind o afacere
de familie. Rizomii si frunzele se folosesc in medicina (pentru cresterea apetitului).
F. vesca este cea mai raspandita specie. Este salbatica si prezinta fructe care au forma ovata, culoare rosie
aprinsa si sunt foarte aromate, utilizate in special pentru consumul in stare proaspata. F. viridis prezinta
fructe mici, relativ ferme, de culoare verzuie pana la roz si foarte aromate. Plantele infloresc atat
primavara cat si vara tarziu si s-au dovedit a fi tolerante la valori ridicate ale pH-ului solului. F. x
ananassa (cunoscuta doar ca specie cultivata), creste in nordul Turciei si are fructe de marime mai mare
fata de F. vesca. A fost obtinut prin hibridarea intre F. virginiana si F. chiloensis.
In concluzie, multe specii din nordul si nord- vestul Turciei pot fi gene utile pentrurezistenta la boli si
daunatori.
Categoria: Alimentatie > Agricultura
Pret: [Nespecificat] Fix
Date de contact:
Persoana de contact: Odette Gamulea
Numere de telefon: 0745-781115
Localitate: Bucuresti, judetul: Bucuresti
Firma autorizata vinde puieti pomi fructiferi import Grecia . Orice soi de cires, mar, gutui, prun, mango,
kiwi, sau orice alt pom fructifer la cerere.
Oferim certificat de garantie si la cerere un specialist care sa acorde asistenta la sadire.