SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 140
Descargar para leer sin conexión
DAN TIPURIŢĂ
DIAMANTE PE
COROANA ALBĂ
7
AM RENĂSCUT
Am renăscut într-un secol
pieritor
cu un crez voievod
peste un principat
aproape,
punte între două oglinzi
din care
în ochiul interior
imaginile sunt gene
sub pleope,
cu vocea ta, măsură
în timpan,
îmrăcată în costum
de înger,
aripa ei bătând la un liman,
o poartă
spre oceanul meu
de sânge.
8
ZI ALBĂ
Zi albă,
fiica nopţii de cu zare,
fermecătoare,
falsă
şi confuză,
te ascunzi sub umbra-mi trăitoare
ca marea strânsă-n clopot
sub meduză
colind cu tine ţărmul învechit,
adus
cu valul timpului
la capăt.
un vas de humă
fără vâsle,
rostuit,
cu lanţul de mătase
încă
fără lacăt.
9
STELUŢA
E vremea preschimbării stelelor în rouă,
timpul de aşteptare al zilei s-a încheiat,
pâinea nopţii e împărţită-n două,
una spre pomenire, alta spre iertat.
Tu caută-ţi steluţa în rouă dacă poţi
şi tăinuieşte-o-n lacrimă sub pleoapă,
vor coborî în zori cetele de hoţi
cu razele după un bob de apă,
să-ţi fure din priviri abisul tău căprui
ascuns după un curcubeu de geană,
închide-ţi ochii să nu dai nimănui
steluţa din privirea ta drept vamă
10
Doar seara să o arunci în constelaţii,
când astrul tunde iarba în apus,
să nu mai strălucească pentru alţii,
numai privirea mea ne e de ajuns.
11
ORAŞUL ALB
Vin din oraşul unde timpul
e oprit,
limbile de ceas sunt învârtite
hipic,
soarele arde-n vatră
la focul cel mai mic,
urşii în tomberoane jertfesc gunoaiele
mitic.
O pace somnoroasă ca predica
îţi pătrunde
cu umezeala serii sub bluză,
lângă piept,
degetele nopţii te vor urca
pe unde
nici gândul meu nu ajunge,
cel vertical,
cel drept.
Te ţine Caraimanul de rochie
cu talpa,
12
fereşte-te, îi scapă braţul dintre stânci,
trimite o răsuflare rece
din înalta
Siberie
până în cerul fântânii tale
adânci.
13
*
* *
Aici se plămădeşte ziua
de azi pe mâine,
doar verdele din cetini e veşnic,
e peren,
în noapte nu se aude nici un lătrat
de câine
când şina urcă-n lună
pe un şuierat
de tren.
De frig se scaldă-n lacrimi şi flacăra
din mine,
trebuie să vină-n sănii
doctorii de minţi,
vântul din pădure trimite oftări
de bine,
stelele nebune iernează
mai cuminţi.
Te naşti cu fulgii,
albe scutece de iarnă,
14
când mori, destinul sobru ţi-i cerne
lângă cap,
chiar ielele pădurii au pelerina albă,
bătând zăpada-n cuie,
copitele de ţap.
15
*
* *
Când zorii îşi dizolvă,
băute de lumină,
negurile nopţii,
veşmânt de Caraiman
îşi înalţă pe catargul de stâncă
pânză fină
corabie câmpiei
pe marea
închisă în lan.
16
*
* *
Aprinde Caraimanul
gornind din răsuflare
priveghi de cruce sfântă,
sobru,
înalt
şi drept,
pentru toţi Ionii morţi
fără lumânare
cu flacăra pe sânge
un plumb aprins
în piept.
17
ÎMPREUNĂ DRUMUL
Îmi odihnesc privirea
pe zâmbetul tău drag
ca aerul într-o alveolă pulmonară,
avem de traversat un singur prag,
cum trece drumul
pe sub un praf de ţară.
Te ţin de mână printre credincioşi
cu taina vieţuirii lor
în rând
la schitul inimii
unde monahi pioşi
ne mângâie cu mirul în cuvânt.
Ţin strâns desenul palmei tale-n mână,
să nu-şi aleagă viaţa
o cale de întors,
18
noi,
două fuioare împletite împreună
în jurul unui drum
îmbătrânit de tors.
Ne aşteaptă o cale lungă
de ani sau luni,
cu bucurie, cu tristeţe,
cu înfrângeri,
când cerul se va tulbura-n fântâni
şi penele vor atârna mai greu
pe îngeri.
Vine un tren cu drum numai de dus,
ce lasă-n urmă un gol,
o mare adâncă,
plecăm din răsărit înspre apus
către cetatea neclădită încă.
19
DOUĂ CUVINTE
Te-aştept să vii pe litera din ziar
trecând ca un vârtej prin semafoare,
alături răsucim pe-un fus orar
acelaşi fir de viaţă curgătoare.
Ne ştim de-atâţia ani şi tot mai rar
cuvântul se desparte de articol,
ne-am scris aceeaşi soartă într-un chenar,
am înroşit acelaşi auricul.
Acum tu eşti o literă-ntr-un titlu,
eu, descompus, silabă-ntr-un cuvânt,
hârtia s-a-nvechit urmându-şi ritul,
cu amintirea unui brad căzând.
Curând ne vom divide într-un multiplu,
hrănind aceeaşi floare cu pământ.
20
ZIUA ACEASTA
Ziua aceasta martie şi-a pus
o mască întunecată
şi lichidă,
e frig în suflet
şi mai sus,
de unde curge ploaie rece
şi acidă.
Sculptez în trup de aer
un cuvânt,
ca meşterul îmbrăţişând
în piatră
părul acestei ploi
spălând
piciorul acelui sfânt
care a înviat
o dată.
21
PE CÂMP
Pe câmp cu numărate paie
fără soţ,
când soarele-i căpiţă-n vârful furcii,
răpesc
din ochii vulpii
privirile de hoţ
şi fur pârâul
de sub talpa luncii,
Îl aşez superb colier de ape
să-ţi strălucească
gând al meu
la piept,
prelung ca pielea înnoită de pe şarpe,
cel înţelept,
cel mai perfid,
cel drept.
22
POVESTE DE IARNĂ
Povestea spune că o lună
cam bătrână,
s-a îndrăgostit de un soare
mai bătrân,
mama Lactee îi veghează,
într-o rână
alăptând o constelaţie
la sân.
Soarele era lăsat la vatră,
îşi isprăvise slujba
la cătane,
acum era
într-un part time la şatra,
sufla într-un foc
de alămit cazane.
Ţigăncile îl împărţeau
în salbe,
23
să strălucească-n piept de sărbători,
târziu dormeau în prunci
pe versuri albe,
murind
şi înviind
de mii de ori.
Cum să înţeleagă luna
că-i doar o himeră,
o cârpă roşie
pe un fuior de cer,
iubitul ei,
în zori oprit
într-o barieră
de colţul unui câine
din cartier ?
24
ZORI DE ZI
Îţi voi picta pe umbră
o poezie
cu tuşul verde
al firelor de iarbă,
ce-o voi purta în noaptea
argintie
cu umbra pe sub pielea ta
cea albă.
Când dimineaţa se va rupe
în două
şi soarele va creşte
înalt şi drept,
îţi va citi din boabele de rouă
versul meu înrourat
pe piept.
25
METAFORA
Ziua de astăzi a evadat
din iarnă,
lanţurile-s topite în apa de metal
santinela rece a adormit,
din armă
i-au căzut gloanţele
ploaie
pe geam.
Pun la vânzare comoara din vocală
pentru urechea cinstiţilor
boieri,
pe un colţ de suflet
prima mea petală
din ziua de astăzi
în glastra ce a fost ieri.
Fraza poartă parură de mireasă,
inima pluteşte ca gândul
în pas de dans,
metafora cu plecăciune aleasă
le mulţumeşte
pentru banul
fals.
26
UN GÂND
Mă voi închide în nume
ca într-o nucă,
lăsând un gând încuietoare,
semn,
să pot ascunde spaima dorului
de ducă
în lumea trăitorilor
în lemn.
Dar mă gândesc cum te-am lăsat
afară
ca pe o poezie ştiută pe de rost,
amintirea părăsită într-o gară
prin care geana timpului
a fost.
27
JERTFĂ
Prea îndurătorul ţărm,
sub ce blestem
şi-a păstrat destinul său
de vatră,
de a înghiţi corăbiile de lemn
şi a da în schimb scheletul său
de piatră?
Aşa-şi jertfeşte anii
trăitorul,
murind câte puţin la şapte zile,
cum şi-a jertfit o coastă
Adam,
iar Creatorul
iubind-o pe Eva a văzut
că e bine.
28
DILEMĂ
La ceas de mântuire să plec sau să te aştept,
mi-e inima pustie şi sufletul stingher.
Statuia Libertăţii arzând, cu braţul drept
focul iluminării, arată către cer.
Gazela îşi alege din timp ochiul de tigru
în care să se admire când zace într-un canin,
şi săngele de struguri se află-n echilibru
când îşi doreşte calea din must să treacă-n vin.
29
MĂ ASCUND
Mă ascund sub epidermă-n libertate
ca bobul de porumb închis în sac,
trupul s-a-ndrăgostit de sănătate
de când moşeşte taina unui puiuţ de rac.
30
SECERIŞ
Pentru că lanul
s-a iubit cu un tren
între un august
şi-un oftat de câine,
a fost cu fierul dezgolit
obscen
şi îi găsesc culoarea pielii
în pâine.
31
O SEARĂ LA CÂMP
Un vis de maci m-a-nsângerat în seară,
mii de aştri rotesc un câmp de floare,
când va zbura spre nicăieri mai de cu vară
voi fi mai învechit cu o lumânare.
M-aş agăţa de-un abur de căruţă,
din colbul lui îmi cos veşmânt domnesc,
să-mi lumineze calea o drăguţă
spre o căpiţă cu parfum ceresc.
O văd venind într-o rochiţă albă,
în lan de grâu tomnatic o aştept
despovărându-mi, ca pe-o sfântă salbă,
povara răsuflărilor din piept.
Las lanu-n van cum vrea să ne bârfească
prin spicele din grâul năduşit
32
pe care cu simţire omenească
în seară cu albastru l-am sfinţit.
Dar lanu-i pedepsit cu gest sever,
că şi-a iubit prea mult doar o câmpie,
îşi pătimeşte bobu-n colţ de fier
şi-a prins deja miros de brutărie.
33
VREMEA REA
M-aş transfuza în sărbători pascale,
oasele mi s-au albit de ger,
căldura s-a furat prin tribunale,
ziua e cât bobul de piper,
mă-ntind cu luna caldă-n braţe
învelind-o cu un abur de lătrat,
de frig, o hematie se desface,
să se-ncălzească într-un alt bărbat.
Umblând prin sanatorii de prin toamnă
astrul se tratează de pistrui,
stejarul atârnă spânzurat de o creangă,
şi-a dat frunza pe doi ochi căprui
34
*
* *
Ne-au spus să respirăm
doar prin balcoane
să ne iubim cu un sentiment absent,
că viscolul
răzbate prin betoane,
între Kamciatca şi Chitila
e curent,
oceanul doar a plâns
nişte meduze
când a aflat teribil fără glas
că vremea rea
pe puntea dintre buze
s-a aruncat şi a murit
un ceas.
35
CLIPA
La urma urmei clipa-i
ca musca pe o vacă,
bâzâie şi pleacă
spre-un câmpenesc destin,
doreşte toată plasma
în trompă să-i încapă,
dar sângele-i otravă
şi iarba e venin.
36
ZI ALBĂ, DRAGOSTEA MEA
Te pândesc dintr-un ventricul transparent
cum te naşti şi cum te-nalţi timidă,
îngenunchez cu sângele un moment
să te desmierd cu vocea lui fluidă.
În globul iernii ninge, de cristal,
cu ochi albi şi reci, în fum de şatră
soarele stă rob la un ţigan,
îşi explodează un atom pe vatră.
Te admir cu vocea iernii de amiază
cântând solistă-n corul de tramvaie,
când trec maşinile în trombă şi cabrează
îmi cazi în braţe rece şi bălae.
Spre seară colindăm pe bulevard,
împachetăm amurgul pentru noapte,
37
îmbrăţişaţi cădem într-un înalt
de unde fulgii se albesc cu şoapte.
A doua zi te-aştept cu gând curat
nerăbdător dintr-un axon în altul,
mai vechi cu o zi, mai scump cu un carat,
dar te revăd cum te-nroşeşti cu altul,
cum tatuându-ţi epiderma-n edituri
te vinzi ce-ai fost cu ziarul pe tarabă.
Eu, cavalerul melancolicei figuri
colind poteca unui om de treabă.
38
POEZIA
Cred că la poezie nu vii
ca la urs
aruncând cu pietre
spre cine ţine lanţul
măsurând cu palma timpul scurs
la încheietura dintre un pas
şi altul
mai cred că poezia este un destin
şi că poetu-l poartă ca pe-un desen
în palme,
gând pomenit de lume cu untdelemn şi vin
când uneori
se moare în versuri
albe.
39
*
* *
Să bei licoarea frazei
până la fund,
prin ea întrebi oracolul,
să-l crezi,
răspunsul e-n metaforă mai scump,
ascunde taine,
duhuri,
să le vezi,
ca în somnul ce îţi lasă
dinadins
doar ochiul interior să îţi vegheze
dacă focul din vertebre
ţi s-a stins
si-n sânge
hematiile
sunt treze.
40
*
* *
Floare apărută-n plină vară,
bun prilej de coacere târzie,
geana timpului mi-a apărut şi mie
la soroc, când iarna e de zară,
toamna-i dusă-n pană de aripă,
doar decembrie-I captiv într-o barbulă
de cocor întârziat o clipă,
amăgit de un trup de libelulă,
îmi colind ca vulturul răcoarea
săgetând cu ochi de pradă un vers,
cel ce a răsărit din întruparea
ca din ou, a unui pui,
şi în sens invers.
41
*
* *
La noi totu-i precis
şi logic
de când e timpul
scurt
şi sfânt,
păcatul pătrunde ontologic
în viaţa trăitorului
de rând.
Iese ca rândul ce l-a scris
în carte
cu literele negre
rând
pe rând
şi îi rămâne taina
după moarte,
o carte albă ca un trup
plăpănd.
42
ALEA JACTA EST
M-am gândit să inventez balconul,
s-aduc un trubadur de la hotar,
să-ţi pun în braţe goale Rubiconul
silabisind sonatele la zar,
să cânt cu tine o nouă marseillaise
abordând desigur un ton major,
iubirea noastră să rămână în anamneză
o ghilotină dintr-un vechi decor.
43
SOARELE
Vine din zări ca în caleaşcă un rege
pe un drum de rug şi prăfuit de salve,
din sânul aurorei îşi alege
soldaţi mărşăluind în versuri albe.
Eu stau timid şi înecat în şoapte,
lumea se zăreşte prin veioză.
Un tren desparte zorile de noapte.
Mă lepăd de întuneric prin osmoză.
44
BILETUL PENTRU RAI
De unde-mi iau biletul pentru rai
în ţara asta cu mistere unde
poetul s-a arat cu un tramvai
şi un preşedinte vechi cu gloanţe nude,
unde s-au brevetat pupări pe fese
şi au crescut în loc aripi de zei,
mărul a obosit să îi mai pese
că l-au muşcat milioane de femei.
47
PLOUĂ
Plouă din noapte, plouă din zori, plouă din zi,
plouă pieziş şi plouă vertical,
te-ai topit în mine, eu în norul gri
prin care curgem ca o sevă, vegetal.
Mă cuprinde teama, plouă maladiv,
dinspre borduri se deshumează peştii,
un soare ca un rac bolnav şi depresiv
învins, în ploaia rece îşi dizolvă clestii.
Îngeri de apă-mi pătrund în capilare
şi diluează plasma dintre hematii,
priviri lichefiate, pe gene migratoare
plâng diluvian şi ochii mă părăsesc pustii.
Vulturi transparenţi au devenit pedeştri,
râsul de copil plânge pe un geam,
48
din închisoarea apei evadează peştii,
respir apos şi alveole nu mai am,
inundă un aer rece mucegăit şi fungic,
insinuant pătrunde, otrăvitor, perfid,
adeveresc în mine blestemul Demiurgic,
mi-e dată pătimirea şi să trăiesc lichid.
49
PRIVIRE DE TOAMNĂ
Vin neguri cu văz rece
din miazănoapte adus,
privirea umezită
spre vie mă îndeamnă,
copacul s-a înroşit cu roşu vin
de apus
şi a căpătat culoarea mustului
de toamnă.
Prin ochiul unei frunze veghez copacul
în drum,
din rădăcină până în păsări călătoare,
cum se împarte clipa de acum
între secunde
şi frunze migratoare.
Aniversează astăzi a câta desfrunzire,
în alveola unui fagure
50
de timp,
m-aş destrupa ca el
bolnav de nemurire
împaturindu-mi seva
şi murind
un anotimp.
51
PANTA RHEI
Te port în ochii stropilor tâlhari
ce fură norii într-un sac de lună,
în ADN-ul ploii când apari
cu strălucirea bobului de spumă,
în venele prin care mă inund
cu sentimentul unui gram de sânge,
ce ţi-a băut otrava până la fund,
duhul tău prin hematie-mi curge.
52
SFÂNTA LUMÂNARE
În vânt copacu-i clopot
cu limba
verde frunză,
binevesteşte vremuri cu semne
cum or fi,
se dăruieşte ploii
după vânt ascunsă
cu rădăcina-n temniţe de stâncă
cenuşii.
Se contopeşte secunda-n apa serii
şi se măsoară timpul cu paşii
în urcuş,
se nevoiesc izvoare topind
în mustul toamnei
cu braţe cristaline stâncile de pluş.
Aşa ne urmăm
timpul,
urcând numai ce suntem,
dând stăncilor tăioase sângele nostru
lavă,
53
sorbind la buza vremii
ce ni s-a dat să bem,
un dram de fericire, un vis,
dulce otravă.
Aici la noi apusul
ţine lumina-n geană,
e dată demiurgic, lucind,
în fiecare, după o lege sacră,
pământeană,
o zi, o săptămână,
un an,
o lumânare.
54
SFÂNTA LENE
Din lumea ei adusă o tăinuiesc sub bluză,
o nidez cu gândul pe un divan în trunchi,
mă ascund ca umbra de soare sub o frunză
şi-mi trag un val freatic aproape, pe genunchi.
Vântul a închis ochii şi uşa spre răcoare
lăsând în anvelope săgeţile de zgură,
de-atâta nemişcare şi lene blocul moare,
bălteşte în mângâierea rigolei la bordură.
Sedusă burlăcia a-ntinerit pe altul
plecând să se distreze spre ţara nimănui,
maşina lor de lene a părăsit asfaltul,
rulează în plictiseala unor dulăi sătui.
55
ZECE TABLOURI DE TOAMNĂ
I
La rădăcina crengii se spun poveşti
cu zei,
şi îşi dispută ziua
verzi cavaleri
în zale.
Un glas înlăcrimează
strălucitori şi grei
doi ochi de apă
în roua
din palma dumisale.
E o zbatere continuă de palme
mari şi mici
aplaudând frenetic soarele
ce apare
pe care-l vezi departe,
dar el răsare
aici,
în oglinda fiecărei frunze
călătoare.
56
II
Plouă cu zori,
plouă cu timp topit,
fluidul unor vieţi ce curg
spre mare,
cu rudele, cu prietenii,
cu tot ce am trăit
ne vom vedea
ca-ntr-un acvariu
acolo fiecare.
Când voi veni, să te revăd
meduză,
stăpănă absolută
peste un tărâm lichid.
Mă voi ascunde sub trena ta
ca sub o bluză,
sub care,
toată iubirea mea
să o închid.
57
III
E o linişte de toamnă,
cu sufletul
în surdină
te regăsesc ascunsă în cenuşa unui gând,
un strop de rouă
pudrat în clorofilă
cu firele de iarbă iubindu-te
pe rând.
Pleci apoi pe o frunză,
un porumbel de pace
în care albul păstrează un duh
de câmp
verzui,
plopul îţi răsuceşte un fir de cer,
îţi face
în jurul tău o haină,
o taină,
o nu ştiu cui.
58
IV
Sufletul frunzei s-a amăgit
iubind
mirifica atingere a penei
albe,
muşchiul pădurii aleargă
după un nord
de argint
ce l-a pierdut pământul
din axa
unei salbe.
Un glas de rouă abur ridică
din pământ,
îşi ispăşeşte osânda plăcerii vinovate
de-a fi iubit o iarbă
aducând
în amintiri talazul
acelei mări secate.
59
V
Cu degetele ude cănd ploaia te-a iubit
mângâindu-ţi coapsa
de marmură sărată,
era numai oceanul
ce te-atingea cu un infinit
de albastru cer senin
lichefiat odată.
Vreau să îţi acopăr cu şoapta
un cuvânt
cel mai frumos
rostit în lumea noastră,
acuma, când oceanul păşeşte
pe pământ
înveşmântat în umbra lui albastră.
60
VI
La dulce ţărm se duc
corăbiile-n exil
din ţara ce roşeşte ca frunzele
într-o vină,
cu o iarbă stacojie
în loc de cer senin,
să caute Edenul,
veşmântul de lumină.
Cum să dau urmare acestui dor
de ducă
alunecănd sub timpul
ce mi s-a dat şi mie,
când stau ascuns ca nucul
într-o nucă
cu inima mea smerită şi laşă,
stacojie.
61
VII
Îmi cercetez genomul pierdut
şi regăsit
ca pe un bob din tainele genunii,
în zborul lui din rădăcină
în zenit
închide infinitul de mister
al lumii.
Sunt ca moşii mei
ce i-am avut
şi ca urmaşii din apusul
apocaliptic
pe steaua aceasta tăcută
şi de lut
de care sunt legat total
şi mitic.
62
VIII
Am obosit să cuceresc cetatea,
bătând la zidul ei ca la un gând
ce poartă-n el eternitatea
şi-i moare taina numai răspunzând,
să stau mereu pentru un drept la rând,
un cerşetor în palmele pedepsei,
stăpânul acelei zdrenţe de pământ
ce moare renăscănd în iarba ieslei.
63
IX
Se spune că în nori e o lume
de mici entităţi
vaporoase,
fecioare mai albe,
mai brune
şi feţi responsabili de zbor.
Năzuiesc şi visează trăindu-şi veşnicia
de nor.
Au istorii cu albă zăpadă,
curcubee,
cu zei şi vapoare,
talazul înspumat şi nisipul
păstrat într-un strop de amintire.
Dar numai câte o dată pe stradă
când plouă teribil de tare
îmi fură conturul
şi chipul
redându-mi fluida lucire.
64
X
Ne-a chinuit nevoia
neajunsul,
şi întrebările,
şi viaţa tot mai grea,
dar n-am aflat cu mintea mea
răspunsul
pe care doar o floare
îl poate da.
Acum când vântul
răvăşeşte ploaia
- păr al acestui soare
gârbovit –
să nu vorbim,
căci s-ar putea, odaia
să înflorească
tot ce a gândit.
67
COROANA ALBĂ
(imn trupului omenesc)
Clădită-n lutul sacru cu duh de mântuire,
când s-a ales de apă comoara de pământ
şi Domnul a dorit s-o aşeze peste fire
coroană majestoasă, trup omenesc şi sfânt,
a hărăzit întâi să fie peste fire
la răsărit stăpănă de om şi seminţii,
apoi într-o strănsură de limbi şi de gândire
să-şi plăsmuiască înseşi păreri de rău târzii,
să caute în spuză visări cu legi deşarte,
în miei plăpânzi ca iarba jertfirilor de dor,
sânge de foc din astrul stăpânitor de moarte,
băut în apa vie cu cerbii la izvor,
culori din rădăcina ploilor de soare
cănd curcubeul se adapa cu gâtul aplecat
68
şi-l spală iarba cu părul la picioare
cum Dumnezeu a fost şi el demult spalat.
Coroană majestoasă şi albă peste fire,
roaba unui destin solemn şi absolut,
trup omenesc, scânteie aprinsă întru iubire
de însuşi Demiurgul drept creator de lut.
69
STRĂLUCITORUL NEURON
(primul diamant al coroanei)
Eşti vârf de munte, eşti ca stânca albă
din care curg izvoare de gânduri până unde
se întind câmpii ce-ascund porunci de apă
şi marea cu nisipul poverilor mărunte.
Te-ncearcă ploaia rece şi viscolul hain
cu plăsmuiri-troiene pe drumuri ce se-astup
şi veşti ca sacrificiul mieilor divini
însângeraţi pe-altarul caninilor de lup.
Întâi îmbraci câmpia ca roua peste câmp,
milioane de idei preluând culoarea ierbii
prin care săvârşeşti ritualul de pământ
şi cugeţi în iubire ca-n boncănire cerbii.
Peste zi asuzi cu veştile-n câmpie,
ai de arat ogoare, să semeni în pământ
70
seminţe de silabe pe-o foaie de hârtie
din care să răsară cel mai frumos cuvânt.
Şi vântul să-şi trimită din negura de fagi
rapsozii, trubadurii, gonind pe caii suri
să-ţi culegă rodul cu secerile dragi
şi să-l împartă-n lume cinstitele lor guri.
Târziu, când noaptea bună se va culca în grâu,
de gându-ţi va fi slobod ca un lătrat de câine,
tu să te culci pe lună ca pe-un pietroi de râu,
cu sfatul ei să te scufunzi în mâine.
71
*
* *
Trec anii precum bolile la om,
în fiecare an mă recunosc
în boală,
doresc să mă tratez de-un neuron
ce m-a îmbolnăvit
de-o Ursă goală,
Lacteea s-o dezbrac
de constelaţii,
să mă aplec pe marele ei sân
aştrii să i-i arunc în decoraţii
în ea
pe-un colţ de noapte să rămân
să scârţâie cu norii de zăpadă
sânul ei rămas în palma mea,
din văzduh ca duhul blând
să cadă
rodul iubirii, primul fulg de nea.
72
*
* *
Ce procesări multiple, ce rosturi, ce alchimie,
ce-ncărcătură sacră-i aripa unui gând,
ce succedări de evuri s-au stins în papădie
şi zboară prin sămânţă spre locul ales de vânt
Dar când porunca pleacă în legături precise,
Ce suntem noi cu spiritu-n regatul neuron?
- O fabulă umană, robi unor legi nescrise,
un duh, o păpădie alunecând pe axon.
73
*
* *
Mă slujeşti credincios ca un soare
aprins,
inundăndu-mă cu zări de departe
cer înstelat,
doar în rugă aprins
gănd străveziu ce mă-mparte
între cel care sunt, somatic, real,
umil descendent dintr-o suşă
şi duhul ascuns,
transparent
boreal,
scânteie ce-mi va luci în cenuşă.
74
*
* *
În cugetul liniştei apei
adânci
auzi ţipătul izvorului sfâşiat
între stânci ?
În liniştea pruncului cugetând
la un sân
auzi glasul iubirii prin copilul
încă păgân ?
În pacea văzduhului ca un monah
în pustiu
auzi jertfa de sânge
a oraşului viu ?
Pe mare când priveşti o pânză
în vânt
auzi zbaterea sufletului meu
pe pămănt ?
75
*
* *
Chiar dacă nu plămânu-i stăpân
pe respiraţii,
nu sângele învaţă inima
la mers,
pământul s-a albit bătrân
între rotaţii,
o lacrimă
un strop de univers
şi-mi ninge neuronul
pierdut în revelaţii
rege
în alchimia
acestui vers.
76
TEMPLUL SÂNGERIU
(al doilea diamant al coroanei: inima, sângele)
În templul sângeriu vin cavaleri de spadă
să-ngenuncheze obrazul domniţelor la sân
fluida cruciadă le-a oferit o pradă,
din parenchimul sacru, sângele păgân.
Au traversat cu plasma deşeuri vasculare,
în vene şi artere torente sângerii,
s-au revărsat din ocne depozite de sare,
trombuşi de grăsime plutind pe hematii.
I-au primit cu cinste şi pompă-n auricul,
alchimizând în sănge reactii benevole,
apoi călăuziţi de valve în ventricul
să-şi găsească drumul spre cerul de-alveole.
Aici vor da otrava sângelui păgân
în respiraţii calme spre cerul străveziu
77
şi vor primi miresme de flori de câmp şi fân
unde m-au furişat trăirile să fiu.
Din nou se aud din templu chemări la cruciadă,
temeiul răzbunării n-a dispărut defel
şi nici destinul orb n-a reuşit să-si vadă
albul crin de pace înmugurind în el.
Aşa îmi privesc templul cutreierat de sânge
şoptindu-mi ruga sacră în templul sângeriu,
atât timp cât steaua polară va ajunge
să-mi lumineze cerul celui ce pot să fiu.
78
*
* *
Tăceţi, a venit ceasul
când inimile apar
să ne vorbească-n limba lor tăcută
cu vorba plăsmuită în lume atât de rar
în lacrima secundei încăpută.
Au tot tăcut
ca bobu-ascuns în humă
ca sensul din cuvântul nerostit,
ca apa din izvorul de pe urmă
secat de ploaia
care-a ruginit.
E ceasul timpului din legi nescrise
în care inimile beau cuvănt
când se pătrunde-n vise
nepermise
cu moartea pre moarte călcănd.
Ţineţi bolta cerului în mână
să nu mai cadă stelele
79
pe rând,
e inima din piept cea mai stăpănă,
dumezeiască
stea de pe pământ,
cea mai dragă floare ascunsă-n rouă
ce-o îmbrăţisează soarele
în zori,
cum ne aşează un braţ de lună nouă
şi vocea ei
un ultim pat de flori.
80
*
* *
Ai inima de ghiaţă ca sloiul de munte
în care a îngheţat mugetul alb de cerb
şi ciutele-şi frământăcopitele mărunte
în lacul cu izvoare, sub ghiaţă, care fierb.
Dar vocea ta mi-e dragă, surâs suav de floare
din care mieii fragezi iau apa să o bea,
şi viaţa ta-i rotundă ca râul în vâltoare
în care mă înec ţinănd-o-n palma mea.
81
*
* *
Înger ascuns, cu aripile roşii,
ai obosit şi tu de-atătea veşti
se zbate aripa sub lunecoşii
ani grei ca piatra sub care eşti.
În duh de argilă cu toţi păcătoşii
va fi şi timpul tău să te odihneşti.
82
*
* *
În coşul meu cu poame locuieşti
măr roşu,
plăsmuire a vieţii,
stăpânul sacru al păcatelor lumeşti,
tentaţia iubirii, din Eva tinereţii.
Te-am învelit în suflet ca-ntr-o frunză
să pot sorbi din muşcătură timpul
dar Eva-i coasta, ea e sfânta muză
ce roade ne-ncetat
din auricul
Îmi alungesc cu steaua vieţii
paşii
să-mi fie lespedea mereu cât mai departe,
pe muchia toamnei
îmi privesc urmaşii
cum duhul amăgirii ne desparte.
Dar freamătă pământul
înspre poartă,
83
că aşa e pravila Evelor din lut
să îmi aleagă mărul după soartă
şi somnul cel mai lung
după sărut.
Să-mi muşte mărul
ca pămăntul paşii
ca vântul frunza toamnei înspre sud
din pomul amintirii
când vor urca nuntaşii
la marea sărbătoare ce va fi început.
84
ABISUL CĂPRUI
(ochiul, al treilea diamant al coroanei)
Tu eşti tăcut, de-o viaţă taci în mine,
dar ne înţelegem ca doi prieteni buni
ca apa cutreieri prin oricine,
sub pajişti vezi copacii din cărbuni,
priveşti adânc, vorbeşti o limbă vie,
zâmbeşti sau râzi cu buzele pleoape,
la glasul tău iubita mea învie,
ne-mbrăţişăm în gene de aproape,
lacrimile pot să se sărute,
acceaşi apă cu acelaşi zeu izvor,
doi ochi ce străjuiesc aceeaşi punte
pe care ne schimbăm retina lor,
ajungem să vedem aceeaşi zare,
aceleaşi lumi, privind prin ochi comuni,
85
tu prin ai mei zăreşti cum fiecare
îmbrăţişare are aceeaşi ochi străbuni.
Iubito, te priveşte un ochi frumos,
un diamant în spuza umbrei tale,
icoana ta, şi răsturnată-n jos
atârnă veşnic în retina dumisale.
86
*
* *
Glob ocular pereche, când îţi închizi pleoapa
cobor într-un abrupt cu scări în întuneric,
apoi într-o lumină ce străluceşte-n apa
în care scânteiază un neuron feeric.
El dă şi strălucriea şi freamătul plăcerii
şi dulcea plăsmire când eu te văd ce-aş vrea :
să fii iubito-n clipa mângâierii
poruncă îndeplintită de ochi prin mâna mea.
87
*
* *
Ţi-am tot veghiat culorile în rouă
şi vorbele în şoapta de cuvânt,
tu mi-ai lăsat pupilele amândouă
să ne zărim prin sevă în pământ,
eu te privesc de-acolo, deci exist,
eşti pretutindeni, eşti un timp parcurs
de la izvor, când vesel când mai trist
până în valea marelui apus.
88
*
* *
Te cântă poeţii,
te iubesc muritorii,
te compară abisul, iubirea, durerea,
te-nvinge ruşinea, te aclamă-n victorii
şi capătă culoarea ta
măngâierea.
Vorbeşti cu tăcerea
pleoapa ta scrie,
gene de tuş au clipiri de mister,
irisul tău străveziu ca o ie
adună toţi norii căprui
de pe cer.
cănd vrei eşti un peşte
lunecos şi închis,
o stea, o stemă, o flamură a urii,
eşti peştera unui abis
în care se-nhumează cu drag
trubadurii.
89
OBRAZUL ALB
(al patrulea diamant al coroanei)
Zăpada caldă, fierbinte uneori,
în care infloreşte-un câmp de maci,
cernere de floare dinspre ursitori
când ai venit albindu-i pe cei dragi.
Nu te innegri cu grijile povară,
pe care ţi le aduce fără număr
un cer închis şi gărbovit de ţară
cu norii grei şi blestemaţi pe umăr.
Rămâi în viaţă simplu şi curat,
de acizi şi palme neatins,
sărutul mamei să-ţi rămână încrustat
mângâietor obrazului tău nins.
90
RUBINELE PERECHE
(buzele, al cincilea diamant al coroanei)
buzele tale moi, pereche,
de rubin,
rug aprins de şoapta
perfidei vrăjitoare,
care mi-a dat sărutul amestecat în vin
şi m-a-mbătat cu zâmbete amare,
ce mi-a turnat tristeţea-n fericire,
m-a încuiat în suflet
ca-n iarnă ursul brun
topindu-mă în foc de primenire
şi inima într-o aripă
de lăstun,
să ard şi eu în şoapta ei perfidă
pe rugul buzei tale
de rubin,
o flacără inveşmântată într-o vină
de care-s acuzat
printr-un destin.
91
STRĂLUCITORUL PÂNTEC ALB
(al şaselea diamant al coroanei)
Lasă-mă să aşez capul pe ogorul tău de pântec
cum odihneşte astrul razele pe lut,
să-mi vindec neauzul într-un ecou de cântec,
pământul îmi vorbeşte, cel care m-a crescut.
Aud în depărtare inima ta cum bate,
vindecându-ţi timpul secundele târzii,
nu e scăpare, sunt orele încuiate
şi somnul cel mai dulce rodeşte în copii.
Trebuie arat ogorul cu plug de mântuire
şi îngropată-n brazdă sămânţa de început,
inimile să îmbrace petala lor subţire,
un singur trup din două s-a făcut.
92
PĂRUL AURIU
(al şaptelea diamant al coroanei)
rămâi cu păr de aur ca galbenul
din soare,
cum pune astrul raza pe ţeasta de pământ
cum se aureşte frunza pe măr
şi de răcoare
în taina toamnei vin
noile lumi la rănd,
să-ţi ningă caii galbeni
cu început de iarnă
când pomul vieţii tale a înflorit
tărziu,
păstrează-mi inel părul bălai
să nu ţi-l cearnă
cu îngeri albi
zăpada
căzută timpuriu.
93
HEMORAGIA PLOII
Cum ploaia-şi căntă-n streşini
imnul de cădere,
în monotonă,
topită,
noapte de oraş,
prin somn să-mi caut
duce-m-aş
în inimă,
o sistolă-putere.
Mă apropii de înţeleapta,
hepatica celulă,
ce ştie să aleagă răul cel mai bun,
în grija ei curajul să-l adun
să opresc hemoragia
cornului
de lună.
94
CUMPĂTARE
Mi-e trupul destrămat
şi despletit,
îl fierbe toamna asta într-o retortă
Nervurile
în frunză
cu sânge s-au înroşit
de la un zâmbet trist
la vena portă.
Plămânu-i doar mai sprinten,
mai curat,
măsoară timpul
în răsuflări precise,
cu alveola paznic la fumat
când fiarele benzinei
sunt închise.
La încheietura tubului contort
s-a distilat otrava din rigolă,
pe dinţi albi,
în palatinul cort,
limba-I de ceas
şi o splendidă busolă.
95
DORESC SĂ MĂ ÎNTORC LA DIVIZIUNE
Doresc să mă întorc la diviziune
binevoind serviciul de morulă,
zigot tăcut, nidat într-o misiune,
un embrion timid, o glomerulă,
doresc să mă întorc la diviziune
îngenunchind pe-un gând la Demiurg,
din preaînfierbăntata rugăciune
să mă privesc spre Dunăre cum curg.
96
MORTUA EST
Sunt într-o rece criptă,
stăpânesc un număr,
ca o carte în biblioteca comunală,
vin babele
cu ciorile pe umăr
să-şi lustruiască vocea
pe o vocală,
un vierme de-ar veni
să mă vâneze
ţinăndu-mi de urât
câte un timp,
la un pahar cu mine să se aşeze
i-aş oferi obrazul meu
în schimb.
97
N-aş vrea să mor din nou
de plictiseală,
mă vreau pământ, bucată
cu bucată,
să încerce o bacterie cu şcoală
să îmi înveţe viaţa
dintr-odată.
101
ÎN CATEDRALĂ IARNA
Colind cu fulgii albi spre nimănui,
în catedrală gândul mă aşează
să dobândesc iubirea cea dintâi
binevenind şi respirând dinspre amiază,
aşez acum rotulele pe scânduri
silabisând pe dinafară tabla legii
şi simt cum mântuieşte dintre rânduri
Cel ce-a făcut din jumatăţi întregii,
simt mângâierea mirului din mir
mă-nchid în mine ca un măr în sâmburi,
ştergând fărădelegea din priviri
când mă aşez fecioarelor pe gânduri.
102
COPACUL SFÂNT
Legând în rădăcină pământul
de pământ
e mai statornic,
amăgitoarea frunză doar
se duce
când îi şopteşte vântul
un cuvânt
şi-n rană-i curge seva
mir de cruce.
Vin oamenii cu foamea de credinţă
la el în duh mângâietor
şi sfânt,
se roagă împreună,
într-o fiinţă,
aceeaşi inimă sub scoarţa lor
bătând.
103
DĂ DOAMNE
Fă Doamne altă ordine în carte,
cuţitu-a prins deja miros de os
şi nu mai ştim să curgem mai departe
râurile curg deja prea jos,
miluieşte-ne şi iartă-ne sminteala,
în ţeasta noastră doar porunci încap,
leagă-ne cu lanţuri în Nirvana,
croieşte lumea asta de la cap :
din coasta întâi să zămisleşti femeia
şi doar verigi de bronz pentru părinţi,
o piele nouă pentru vârsta a treia,
copii de îngeri din gameţi de sfinţi.
104
FÂNTÂNA
Fântâna-i ochiul meu
dinspre pământ,
în el se oglindeşte Ursa Mare,
mă poţi vedea, fluidul
care sunt
şi neamul meu freatic
din izvoare.
Este timpanul
în care îmi ascult
cuvântul adus de ciutură
pe roată
dintr-un ocean curat
şi fără fund
al limbii noastre
de odată.
105
PETROLUL
Petrolul ne îmbracă,
ne urcă în sanatorii,
electrizează sămânţa de copii,
ne colorează în negru lucios
de cârca ciorii
oxizii de carbon pătrunşi
în hematii.
Am sugrumat,
înnodând, câmpiile,
cu drumuri
când binele e rău
nici răul nu-i prea bine,
fereastra se deschide
spasmotic
între fumuri,
miros a hoit şi zgură
pădurile vecine.
Şi-au deschis bătrânii azile
printre îngeri,
106
să fie drumul morţii cât mai potrivit,
când dau onorul
marii lor înfrângeri
şi aplaudă victorii
pe care
le-au pătimit.
Petrolul e viitorul şi când va fi muzeu
va dăinui-n vopseluri
în sfinţii din biserici
şi-n lacrima înnegrită a lui Dumnezeu
ce va schimba-n spitale
indicatorii serici.
107
O FLOARE DE CUVÂNT
Am revăzut cuvintele
ce cresc
într-un ogor numit copilărie
unde aşează Domnul
strop ceresc
iar mama lacrima
şi ruga-i
aurie,
o icoană pe auz
de prunc
la care îngenunchează vocea-i caldă
şi cântece de leagăn
când ajung
să urce bolta cerului cea
înaltă
iar când timpanul lui
se face boltă
şi apar primii nori de înţeles,
ploaia va cădea peste recoltă
din cântecele mamei
mai ales.
Va răsări întâia lui silabă,
o floricică-n lujerul plăpând,
108
întrega lume se va contopi
să-nţeleagă,
un fluture pe floarea de cuvânt,
o floare cu petale fără sens,
dar e corola de silabe a lumii,
regină a filonului imens
din vremea în care ne vorbeau
cărbunii.
109
MIORIŢĂ LAE
Aici stânca-şi păstrează
marea în izvoare,
doar tunetul îi cere
tăcerea ei în schimb,
din vremea aceea
când pieptăna sub mare
cosiţa unui val
cu un fluid alint.
Era pe-atunci când timpul
nu se născuse timp
nici focul nu umbla
prin oameni pe la vetre,
lacrima mioarei
nu se auzea jelind
cum nu se aude plânsul
tăcut al unei pietre.
Apoi s-a nascut turma,
trăgând apre cer de iarbă,
a logodit câmpia
110
cu muntele de sus
ciobanul, pe când vara
s-a destrupat de iarnă
i-a nănăşit unindu-I
cu un inel de apus.
Dar a sosit urâtul,
domnind peste o secundă
pastrată în cripta
unui gând ascuns
şi cum dintotdeauna
unda sfârşeşte-n undă
nici jertfa omenească
n-a fost pe-atunci de ajuns.
Degeaba mioriţa
cu jalea dumisale
înlăcrimează duhul
lumii ce va să vie,
când turma îşi pomeneşte
scurgerea la vale
stânca, cu marea-n suflet
iernează tot pustie.
111
DULĂUL MIORITIC
În dulce colţ de ţară, solemn şi majestos
felie de cioban, cu viaţa în desagă,
pe trup cu o pădure şi un frunziş lăţos,
în gura cât o noapte adoarme o turmă întreagă.
Îşi păstoreşte mieii prin ochii cruzi de lup
ce strălucesc flămânzii, topiţi în roua ierbii,
în colţii lui, la munte, zăpezile se rup
şi la izvoare încep să boncănească cerbii.
Veghea lui porneşte cu luna de cu seară
şi până-n zori, când noaptea bea lapte de argint,
ziua învârte globul, rotindu-l după iarbă,
şi împătureşte anul dormind pe anotimp.
Degeaba alungă ploaia oftatul de mioară,
ce îşi aşteaptă-n lacrimi ciobanul ortoman,
112
de-atunci vara sa-ntors de-atătea ori în vară,
şi sângele baladei a curs prea mult prin an.
Alungă Doamne-n slavă, de la străbuni prea răul
şi-n veci predestinarea din crezul nostru mitic,
în balada veche nu oaia, ci dulăul
să ne vegheze calea în spaţiul mioritic.
113
DOMNIA SA CALUL
Vii din istorii,
dincolo de timp,
cu primitivi şi legi medievale,
cu slugi şi regi
călătorind
în bunăvoia vrerii dumisale.
Eşti descendentul neamului de stepă,
rostogoleşti pămăntul
sub copite,
înnozi câmpia-n clăi
cu o potecă
şi-o tragi în curtea omului
sub vite.
Când din puhoaie revărsa
răscola
şi omul tău pleca
sub legământ,
114
frângeai ogoru-n gură
cu zăbala
şi arai cu o potcoavă
în pământ.
În bătălia vremii
la răscruce,
zăngăneau cuţitele sub veac
dacă-ţi murea,
şi omul n-avea
cruce,
îi răsăreai copita
cruce
lângă cap.
115
VACA CERULUI ALBASTRU
Când Dumnezeu te-a deghizat
din Gea,
ţi-a ursit sorocul pe vecii,
de nu erai, te inventa
femeia
să îşi albească pielea
prin copii.
Ce alchimie, ce rugi înţelepte
au zămislit din apă
şi pământ
în inima ta,
cea cu patru trepte
când înroşeşte verdele
din câmp.
Cât codrii stau legaţi
într-un cărbune
116
şi din iubiri de râu se naşte
o mare,
făcătorul de icoane îţi va pune
căldura ta de mamă
în culoare
şi ochiul tău în care încape o lume.
117
FIRUL DE GRÂU
În bobul tău trăieşte întreaga lume,
timpul ţi-l măsoară cu recolta,
spaţiu cât încape într-un nume
din rădăcină până înţeapă bolta.
Ai cărăuşi să aducă din pământ
în rit străbun un strop de nemurire
te aşezi în pâine ca în trupul sfânt
ca sfânta cărămidă-n mânăstire.
Când iarna satul suflă pe o nară
şi vine-n nori o turmă de bizoni,
118
rămâi în rugăciunea de cu seară,
şi în alchimia foamei în neuroni.
Să ne salvezi de vremuri necurate
când foamea ne izbeşte peste gură,
să învăţăm trăind pe jumătate,
cu o parte-n dragoste, o altă ură.
119
CĂRUŢA
Te văd plutind pe drum,
o balerină,
cu gest solemn ducând în cârcă satul,
eşti liberă
cât ţine drumu-n tină
şi sprintenă
cât îţi permite sacul.
Ai vrea să zburzi cu roata pe câmpii
cu zurgălăi
cum poartă caii iarna,
colinzi in vise albe
prin copii
fără povara care-ţi frânge carnea.
Poţi povesti istorii
cu frumoşii
şi nunţi cu fete cât încape anul
şi răzvrătiri
când năduşeai în osii
120
şi-ţi asculta durerile
doar calul.
Dulăii în sat îţi orchestrează
slava
concertând în cor
cât ţine o vară,
ţie,
care ai fost prin vremuri sclava,
dar şi regina
drumului de ţară.
121
ŞANŢUL
Aici se fac şi se desfac războaie,
şi Dumnezeu se pune la murat,
între un lătrat de câine şi o ploaie
se scrie cronica istoriei din sat.
Se croşetează zilele cu şanţul
se stabilesc iubirile pe rând,
se hotărăşte cine ţine lanţul
să nu le fugă satul peste câmp.
Se dezlipesc icoane din săruturi,
tăcerea de secundele ei nude,
122
o floare s-a iubit cu nişte fluturi
şi se alege de prin sat un jude.
Atunci când năpusteşte câte-o ploaie
ca vestea ce trăsneşte blestemat,
se mută şanţul singur în odaie
să nu se piardă orele de stat.
123
CÂRCIUMA PĂTIMIRII NOASTRE
Este Agora
e un spirit, e o stare,
e o istorie, o ură, un belstem
nu are
stare de agregare,
e o minune, ca un dans peren.
Nu are vârstă,
e din vremuri albe
când Dumnezeu a dat beţivii
orânduirii,
le-a sădit paharele în palme
şi-n minţi
alchimizarea nemuririi.
Îngenunchiază nopţile pe scânduri
despleteşte ziua în secunde
timpul se citeşte printre rânduri,
bolboroseşte
grijile mărunte.
Aici în templu
poleim oftatul
124
şi se clăteşte-n lacrimi mângâierea,
universul
e comprimat cât satul,
steaua polară şi-a-nsângerat
vederea.
Aici vin toţi,
se înţeleg ca mimii,
ei filologii gestului ca semn,
şi ies înnobilaţi
beţivii,
cavaleri ai meselor de lemn
125
COCOŞUL EUROPEAN
În sudul curţii
un cocoş balcanic
a strâns povara nopţii într-un sac,
vine
privind într-un dispreţ britanic
un bob de grâu
mărşăluind prusac.
Îşi piaptănă cu ciocul
barbula unei pene,
are un ceai de vorbe
cu fetele prin jur,
la un cenaclu
unde-şi recită în catrene
poemele
ouate-n cuibarul de azur.
E princiar,
îşi face apel la expertiză,
peste harem un paşă de netegăduit,
126
viril şi pasional,
trăieşte-n hipofiză,
de unde-şi bea otrava
puterii de iubit.
De vine vre un uliu
cu vremuri de bejenii
să îi ridice paşei firmanul otoman,
o şterge,
cu haremul pe malurile Senei
unde se dă mai galic
şi mai european.
127
DICTONUL LATIN
Cobor
în umbra verii la sevă, în rădăcină,
desţelenind în minte
un vechi proverb latin,
mă ţintesc cristale dintr-un filon de mină
cum strălucesc himerele în must
când trece-n vin.
Se pare că destinul
adjudecat de zei
ne-a aruncat doar cârpa din toga aureliană,
cum rupi ca dintr-o pâine
trupul unei femei
şi-i dai doar o frântură inimii
drept hrană.
La noi şi Dumnezeu trăia pe jumătate,
cu o parte în bejenii,
dorinţele sub timp,
cum nici cu fieru-n mână
nu se clădesc palate,
128
nu ai nici pâine
când ploaia se ascunde
în anotimp.
Nu vreau ca, după gene,
privirea s-o ascundem,
clamând fatalitatea
ca într-un cor antic
şi că balada noatră arată doar ce suntem
cum glăsuia
strămoşul latin
cu un crez prea mic :
- una salus victis nullam sperare salutem –
de eşti învins salvarea-i
să nu mai speri nimic.
129
CĂLĂUZA
Mi-s umerii căzuţi
pe lespedea de piatră
pământul mă uneşte
în genunchi
cu oasele care s-au încălzit
odată
într-o de mult aprinsă vatră
dintr-un alt trunchi.
Aşa, din doi
ne întrupăm într-unul
el rădăcină,
eu umerii lui goi,
sângele-şi croieşte în noi
drumul,
aşa cum şi nemuritorul
e-n amăndoi.
El călăuza,
eu doar călătorul.
130
NE-AM RĂTĂCIT
Ne-am rătăcit tot întrebând de norduri
orbecăind cu stelele polare,
am tâlhărit lumina-n scorburi,
vechimea de la unicelulare,
ne-nghesuim să mulgem stalactite,
doctorii-s duşi să are pe câmpii,
în muşcătura unor boli cumplite
sângerăm şi plângem prin copii.
131
ŢĂRM
Sărmane pietre şi nisipuri
zdrenţuite,
faima unor maluri de demult,
schelet surpat
al celui prea adult
pământ bolnav de oase risipite,
stau întins
pe buza acestui mal
ca-n muchia unui pahar albit
de sare,
o jumătate piatră,
o jumătate val,
copilul albastrei mări
de la izvoare.
132
CODUL DE BARE
Se spune că totul are un preţ
zebrat
aripa unui fluture
de noapte :
când se deschide floare
cugetând treptat
să-şi smulgă preţul din eternitate.
când îmi comand la gară
sufletul pliat
să-ncapă-n buzunarul de la spate,
când fata îşi păstrează sărutul
în soldat
străluminând pe buze
mai aproape,
când se sparge luna-n cioburi
într-un Prut
săpat de mare
ca să-şi mulgă munţii,
când îmi culeg din cronici
cuvinte de-mprumut
133
să îmi plătesc boierii, argaţii
şi cornuţii.
Când drumul se înalţă
cu încălţari de praf
să-mi ducă cugetările niciunde
şi mă păzesc tâlharii de cinste
şi de jaf,
eu achitându-le grijile mărunte
cănd plec să-mi schimb metafora
la bănci
din versul
ce are zile numărate,
când mă înşfacă timpul între fălci
cea de nevoie
şi cea de libertate,
totul pe lumea asta are preţ
aripa unui fluture de noapte.
134
CALUL TROIAN
(balada calului troian)
Sătul de naufragii
pe ţărmul cu gălbează
pe care doar naivii
îl cred roşu şi frumos,
alături de creduli,
femei se-ncolonează
să asculte cum nechează
un cal troian lemnos.
Când nechează o dată
face eroi de cuşcă,
a doua oară-i plânge
cu lacrimi de răşini,
a treia îi înhaţă de boaşe
şi îi muşcă
că au pus pe steag
o creangă de măslini.
Marea închide ochii,
i se dă putere:
135
căte un stârv politic jegos,
o cacealma,
îi dă pe mal cochilii de scoici,
o avere,
şi muritori de rând
pe care-i bea.
Se ceartă înţelepţii,
vor să îi afle leacul,
vreo boală de jigodii,
un cancer, vreun cip,
o carie lemnoasă,
să-l avorteze veacul,
placenta-i puturoasă
s-o-ngroape în nisip.
137
CUPRINS
ZI ALBĂ DRAGOSTEA MEA
5
Am renăscut 7
Zi albă 8
Steluţa 9
Oraşul alb 11
- * Aici se plămădeşte ziua 13
- * Cănd zorii îşi dizolvă 15
- * Aprinde Caraimanul 16
Împreună drumul 17
Două cuvinte 19
Ziua aceasta 20
Pe câmp 21
Poveste de iarnă 22
Zori de zi 24
Metafora 25
Un gând 26
Jertfă 27
Dilemă 28
Mă ascund 29
Seceriş 30
O seară la câmp 31
Vremea rea 33
- * Ne-am spus să respirăm 34
Clipa 35
Zi albă, dragostea mea 36
Poezia 38
- * Să bei licoarea frazei 39
138
- * Floare apărută-n plină vară 40
- * La noi totu-I precis 41
Alea jacta est 42
Soarele 43
Biletul pentru rai 44
DULCELE VERS AL TOAMNEI
45
Plouă 47
Privire de toamnă 49
Ponta rhei 51
Sfâna lumânare 52
Sfânta lene 54
Zece tablouri de toamnă
I. La rădăcina crengii se spun poveşti 55
II. Plouă cu zori 56
III. E o linişte de toamnă 57
IV. Sufletul frunzei s-a amăgit 58
V. Cu degetele ude când ploaia te-a iubit 59
VI. La dulce ţărm se duc 60
VII. Îmi cercetez genomul pierdut 61
VIII. Am obosit să cuceresc cetatea 62
IX. Se spune că în nori e o lume 63
X. Ne-a chinuit nevoia 64
DIAMANTE PE COROANA ALBĂ
65
Coroana albă (imn trupului omenesc) 67
Strălucitorul neuron 69
- * Trec anii precum bolile la om 71
- * Ce procesări multiple 72
- * Mă slujeşti credincios ca un soare 73
139
- * În cugetul liniştei apei 74
- * Chiar dacă nu pământu-i stăpân 75
Templul sângeriu 77
- * Tăceţi, a venit ceasul 79
- * Ai inima de ghiaţă 80
- * Înger ascuns, cu aripile roşii 81
- * În coşul meu cu poame locuieşti 82
Abisul căprui 84
- * Glob ocular pereche 86
- * Ţi-am tot veghiat culorile în rouă 87
- * Te caută poeţii 88
Obrazul alb 89
Rubinele pereche 90
Strălucitorul pântec alb 91
Părul auriu 92
Hemoragia ploii 93
cumpătare 94
Doresc să mă întorc la diviziune 95
Mortua est 96
O, DOMINE DEO
99
În catedrală iarna 101
Copacul sfânt 102
Dă, doamne 103
Fântâna 104
Petrolul 105
O floare de cuvânt 107
Mioriţă lae 109
Dulăul mioritic 111
Domnia sa calul 113
140
Vaca cerului albastru 115
Firul de grâu 117
Căruţa 119
Şanţul 121
Cârciuma patimii noastre 123
Cocoşul european 125
Dictonul latin 127
Călăuza 129
Ne-am rătăcit 130
Ţărm 131
Codul de bare 132
Calul troian 134

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Eu te am iubit femeie-volum de versuri
Eu te am iubit femeie-volum de versuriEu te am iubit femeie-volum de versuri
Eu te am iubit femeie-volum de versuriIonescu Ion
 
Ion ionescu bucovu poezii
Ion ionescu bucovu poeziiIon ionescu bucovu poezii
Ion ionescu bucovu poeziiIonescu Ion
 
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.Gabriel Matrana
 
Umbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiUmbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiIonescu Ion
 
Ecaterina Tzaralunga Limite.Versuri
Ecaterina Tzaralunga Limite.VersuriEcaterina Tzaralunga Limite.Versuri
Ecaterina Tzaralunga Limite.Versuritaralunga
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILOR
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILORCARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILOR
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILORIBGTV
 
I's blog 5 years in travel and lifestyle
I's blog 5 years in travel and lifestyleI's blog 5 years in travel and lifestyle
I's blog 5 years in travel and lifestyleIoana Budeanu
 
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018Ioan M.
 
Cornel Armeanu - Poezii Cenzurate
Cornel Armeanu - Poezii CenzurateCornel Armeanu - Poezii Cenzurate
Cornel Armeanu - Poezii CenzurateEmanuel Pope
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATII
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATIICARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATII
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATIIIBGTV
 
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1Gavriil Stiharul
 
Taina fecioarelor de Gavriil Stiharul
Taina fecioarelor de Gavriil StiharulTaina fecioarelor de Gavriil Stiharul
Taina fecioarelor de Gavriil StiharulGavriil Stiharul
 
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri versuri
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri  versuriIon ionescu jurnalul unei nefericiri  versuri
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri versuriIonescu Ion
 
Poemele senectuţii
Poemele senectuţiiPoemele senectuţii
Poemele senectuţiiIonescu Ion
 
Carmen Sylva - Tara mea
Carmen Sylva  - Tara meaCarmen Sylva  - Tara mea
Carmen Sylva - Tara meaTataie Micu
 

La actualidad más candente (19)

Cercul interzis
Cercul interzisCercul interzis
Cercul interzis
 
Eu te am iubit femeie-volum de versuri
Eu te am iubit femeie-volum de versuriEu te am iubit femeie-volum de versuri
Eu te am iubit femeie-volum de versuri
 
Ion ionescu bucovu poezii
Ion ionescu bucovu poeziiIon ionescu bucovu poezii
Ion ionescu bucovu poezii
 
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
 
Umbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiUmbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poezii
 
Ecaterina Tzaralunga Limite.Versuri
Ecaterina Tzaralunga Limite.VersuriEcaterina Tzaralunga Limite.Versuri
Ecaterina Tzaralunga Limite.Versuri
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILOR
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILORCARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILOR
CARTILE LUI DAN TIPURITA - GENETICA INGERILOR
 
I's blog 5 years in travel and lifestyle
I's blog 5 years in travel and lifestyleI's blog 5 years in travel and lifestyle
I's blog 5 years in travel and lifestyle
 
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018
Taifas literar nr. 4 (20), aprilie 2018
 
Cornel Armeanu - Poezii Cenzurate
Cornel Armeanu - Poezii CenzurateCornel Armeanu - Poezii Cenzurate
Cornel Armeanu - Poezii Cenzurate
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATII
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATIICARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATII
CARTILE LUI DAN TIPURITA - MAGIA EREDITATII
 
Taina fecioarelor
Taina fecioarelorTaina fecioarelor
Taina fecioarelor
 
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1
Taina fecioarelor -_gavriil_stiharul1
 
Taina fecioarelor de Gavriil Stiharul
Taina fecioarelor de Gavriil StiharulTaina fecioarelor de Gavriil Stiharul
Taina fecioarelor de Gavriil Stiharul
 
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri versuri
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri  versuriIon ionescu jurnalul unei nefericiri  versuri
Ion ionescu jurnalul unei nefericiri versuri
 
Poezii
PoeziiPoezii
Poezii
 
Poemele senectuţii
Poemele senectuţiiPoemele senectuţii
Poemele senectuţii
 
Carmen Sylva - Tara mea
Carmen Sylva  - Tara meaCarmen Sylva  - Tara mea
Carmen Sylva - Tara mea
 
Cercul interzis
Cercul interzisCercul interzis
Cercul interzis
 

Destacado

Izvorul fericirii
Izvorul fericiriiIzvorul fericirii
Izvorul fericiriiIonescu Ion
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Mihai şi Veronica
Mihai şi VeronicaMihai şi Veronica
Mihai şi VeronicaIonescu Ion
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZIS
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZISCARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZIS
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZISIBGTV
 
Privegihi ultima
Privegihi ultimaPrivegihi ultima
Privegihi ultimaIonescu Ion
 
Monografia scolii
Monografia scoliiMonografia scolii
Monografia scoliiIonescu Ion
 
Lustige Strumpfhosen
Lustige StrumpfhosenLustige Strumpfhosen
Lustige StrumpfhosenKamyCami
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărIonescu Ion
 
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunie
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iuniePROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunie
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunieIBGTV
 
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Cristiana Toma
 
Bunget Marin - Te pretuiesc iubire
Bunget Marin -  Te pretuiesc iubireBunget Marin -  Te pretuiesc iubire
Bunget Marin - Te pretuiesc iubireKamyCami
 
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoSa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoLiviu-George Saizescu
 
Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoCele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoLiviu-George Saizescu
 
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate short
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate   shortCartea intelepciunii. 1000 maxime si citate   short
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate shortcossoames
 

Destacado (14)

Izvorul fericirii
Izvorul fericiriiIzvorul fericirii
Izvorul fericirii
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Mihai şi Veronica
Mihai şi VeronicaMihai şi Veronica
Mihai şi Veronica
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZIS
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZISCARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZIS
CARTILE LUI DAN TIPURITA - HETEROZIS
 
Privegihi ultima
Privegihi ultimaPrivegihi ultima
Privegihi ultima
 
Monografia scolii
Monografia scoliiMonografia scolii
Monografia scolii
 
Lustige Strumpfhosen
Lustige StrumpfhosenLustige Strumpfhosen
Lustige Strumpfhosen
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
 
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunie
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iuniePROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunie
PROGRAM "B-FIT in the Street"​ 2016 Bucuresti 9-12 iunie
 
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
 
Bunget Marin - Te pretuiesc iubire
Bunget Marin -  Te pretuiesc iubireBunget Marin -  Te pretuiesc iubire
Bunget Marin - Te pretuiesc iubire
 
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoSa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
 
Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoCele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
 
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate short
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate   shortCartea intelepciunii. 1000 maxime si citate   short
Cartea intelepciunii. 1000 maxime si citate short
 

Similar a CARTILE LUI DAN TIPURITA - DIAMANTE PE COROANA ALBA

Hobana, ion caleidoscop - ctrl
Hobana, ion   caleidoscop - ctrlHobana, ion   caleidoscop - ctrl
Hobana, ion caleidoscop - ctrlGeorge Cazan
 
Ultima verba poezii
Ultima verba poeziiUltima verba poezii
Ultima verba poeziiIonIonescu21
 
Is blog 5 years in travel and lifestyle
Is blog 5 years in travel and lifestyleIs blog 5 years in travel and lifestyle
Is blog 5 years in travel and lifestyleIoana Budeanu
 
Poeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovPoeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovIoana Baciu
 
Tudor Arghezi - Poezii.pdf
Tudor Arghezi - Poezii.pdfTudor Arghezi - Poezii.pdf
Tudor Arghezi - Poezii.pdflarsen9
 
Patrel Planeta De Poet
Patrel Planeta De PoetPatrel Planeta De Poet
Patrel Planeta De Poetguest0112be
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptxCsonkaIonela
 
Poeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovPoeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovIoana Baciu
 
Eugen barbu principele
Eugen barbu   principeleEugen barbu   principele
Eugen barbu principeleRam4x
 
Frunze vestejite
Frunze vestejiteFrunze vestejite
Frunze vestejiteddrugea
 
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docx
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docxMihai Eminescu poezii de dragoste.docx
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docxChristianCiot
 
Ioan dan 4. taina cavalerilor(vp)
Ioan dan   4. taina cavalerilor(vp)Ioan dan   4. taina cavalerilor(vp)
Ioan dan 4. taina cavalerilor(vp)ChiriloiuOvidiu
 

Similar a CARTILE LUI DAN TIPURITA - DIAMANTE PE COROANA ALBA (18)

Hobana, ion caleidoscop - ctrl
Hobana, ion   caleidoscop - ctrlHobana, ion   caleidoscop - ctrl
Hobana, ion caleidoscop - ctrl
 
Ultima verba poezii
Ultima verba poeziiUltima verba poezii
Ultima verba poezii
 
Is blog 5 years in travel and lifestyle
Is blog 5 years in travel and lifestyleIs blog 5 years in travel and lifestyle
Is blog 5 years in travel and lifestyle
 
Poeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovPoeme Nichita Danilov
Poeme Nichita Danilov
 
Tudor arghezi poezii
Tudor arghezi   poeziiTudor arghezi   poezii
Tudor arghezi poezii
 
Psalmi din biblia vietii
Psalmi din biblia vietiiPsalmi din biblia vietii
Psalmi din biblia vietii
 
Tudor Arghezi - Poezii.pdf
Tudor Arghezi - Poezii.pdfTudor Arghezi - Poezii.pdf
Tudor Arghezi - Poezii.pdf
 
Ion minulescu, strofe pentru-toată-lumea
Ion minulescu, strofe pentru-toată-lumeaIon minulescu, strofe pentru-toată-lumea
Ion minulescu, strofe pentru-toată-lumea
 
Patrel Planeta De Poet
Patrel Planeta De PoetPatrel Planeta De Poet
Patrel Planeta De Poet
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptx
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Poeme Nichita Danilov
Poeme Nichita DanilovPoeme Nichita Danilov
Poeme Nichita Danilov
 
Poeme danilov
Poeme danilovPoeme danilov
Poeme danilov
 
Cei mai frumosi crini...
Cei mai frumosi crini...Cei mai frumosi crini...
Cei mai frumosi crini...
 
Eugen barbu principele
Eugen barbu   principeleEugen barbu   principele
Eugen barbu principele
 
Frunze vestejite
Frunze vestejiteFrunze vestejite
Frunze vestejite
 
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docx
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docxMihai Eminescu poezii de dragoste.docx
Mihai Eminescu poezii de dragoste.docx
 
Ioan dan 4. taina cavalerilor(vp)
Ioan dan   4. taina cavalerilor(vp)Ioan dan   4. taina cavalerilor(vp)
Ioan dan 4. taina cavalerilor(vp)
 

Más de IBGTV

Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015
Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015
Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015IBGTV
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIECARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIEIBGTV
 
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTICONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTIIBGTV
 
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului Bucuresti
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului BucurestiDocumentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului Bucuresti
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului BucurestiIBGTV
 
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPO
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPOTIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPO
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPOIBGTV
 
Program ROCK THE CITY 2012
Program ROCK THE CITY 2012 Program ROCK THE CITY 2012
Program ROCK THE CITY 2012 IBGTV
 
Dunarea Veche
Dunarea VecheDunarea Veche
Dunarea VecheIBGTV
 
Administratia Publica - program de lucru cu publicul
Administratia Publica - program de lucru cu publiculAdministratia Publica - program de lucru cu publicul
Administratia Publica - program de lucru cu publiculIBGTV
 
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)Sorin Oprescu - Platforma Program (III)
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)IBGTV
 
Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini
 Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini
Sorin Oprescu - Platforma Program in ImaginiIBGTV
 
Sorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IISorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IIIBGTV
 
Apa si Sanatatea in zonele rurale din Romania
Apa si Sanatatea in zonele rurale din RomaniaApa si Sanatatea in zonele rurale din Romania
Apa si Sanatatea in zonele rurale din RomaniaIBGTV
 
Platforma Electorala a lui Sorin Oprescu
Platforma Electorala a lui Sorin OprescuPlatforma Electorala a lui Sorin Oprescu
Platforma Electorala a lui Sorin OprescuIBGTV
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presaIBGTV
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaIBGTV
 
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 mai
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 maiCampionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 mai
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 maiIBGTV
 
Combaterea capuselor din Municipiul Bucuresti
Combaterea capuselor din Municipiul BucurestiCombaterea capuselor din Municipiul Bucuresti
Combaterea capuselor din Municipiul BucurestiIBGTV
 
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin Oprescu
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin OprescuCuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin Oprescu
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin OprescuIBGTV
 
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...IBGTV
 
Aviz amplasare bannere PDL
Aviz amplasare bannere PDLAviz amplasare bannere PDL
Aviz amplasare bannere PDLIBGTV
 

Más de IBGTV (20)

Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015
Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015
Comunicat de presa Life ADB 30.09.2015
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIECARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
 
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTICONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI
CONSOLIDAREA CLADIRII PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI
 
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului Bucuresti
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului BucurestiDocumentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului Bucuresti
Documentar extindere Spitalul Clinic Foisor - Primaria Municipiului Bucuresti
 
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPO
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPOTIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPO
TIB, 17 – 20 octombrie, la ROMEXPO
 
Program ROCK THE CITY 2012
Program ROCK THE CITY 2012 Program ROCK THE CITY 2012
Program ROCK THE CITY 2012
 
Dunarea Veche
Dunarea VecheDunarea Veche
Dunarea Veche
 
Administratia Publica - program de lucru cu publicul
Administratia Publica - program de lucru cu publiculAdministratia Publica - program de lucru cu publicul
Administratia Publica - program de lucru cu publicul
 
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)Sorin Oprescu - Platforma Program (III)
Sorin Oprescu - Platforma Program (III)
 
Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini
 Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini
Sorin Oprescu - Platforma Program in Imagini
 
Sorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IISorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program II
 
Apa si Sanatatea in zonele rurale din Romania
Apa si Sanatatea in zonele rurale din RomaniaApa si Sanatatea in zonele rurale din Romania
Apa si Sanatatea in zonele rurale din Romania
 
Platforma Electorala a lui Sorin Oprescu
Platforma Electorala a lui Sorin OprescuPlatforma Electorala a lui Sorin Oprescu
Platforma Electorala a lui Sorin Oprescu
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Bucuresti, in presa
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
 
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 mai
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 maiCampionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 mai
Campionatul National de Barista la COFFEE LOVERS EVENT - Romexpo 3-5 mai
 
Combaterea capuselor din Municipiul Bucuresti
Combaterea capuselor din Municipiul BucurestiCombaterea capuselor din Municipiul Bucuresti
Combaterea capuselor din Municipiul Bucuresti
 
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin Oprescu
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin OprescuCuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin Oprescu
Cuvantul Primarului General, Prof. Dr. Sorin Oprescu
 
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...
Studiul privind gradul de satisfactie al pacientilor spitalelor din subordine...
 
Aviz amplasare bannere PDL
Aviz amplasare bannere PDLAviz amplasare bannere PDL
Aviz amplasare bannere PDL
 

CARTILE LUI DAN TIPURITA - DIAMANTE PE COROANA ALBA

  • 2.
  • 3.
  • 4.
  • 5.
  • 6.
  • 7. 7 AM RENĂSCUT Am renăscut într-un secol pieritor cu un crez voievod peste un principat aproape, punte între două oglinzi din care în ochiul interior imaginile sunt gene sub pleope, cu vocea ta, măsură în timpan, îmrăcată în costum de înger, aripa ei bătând la un liman, o poartă spre oceanul meu de sânge.
  • 8. 8 ZI ALBĂ Zi albă, fiica nopţii de cu zare, fermecătoare, falsă şi confuză, te ascunzi sub umbra-mi trăitoare ca marea strânsă-n clopot sub meduză colind cu tine ţărmul învechit, adus cu valul timpului la capăt. un vas de humă fără vâsle, rostuit, cu lanţul de mătase încă fără lacăt.
  • 9. 9 STELUŢA E vremea preschimbării stelelor în rouă, timpul de aşteptare al zilei s-a încheiat, pâinea nopţii e împărţită-n două, una spre pomenire, alta spre iertat. Tu caută-ţi steluţa în rouă dacă poţi şi tăinuieşte-o-n lacrimă sub pleoapă, vor coborî în zori cetele de hoţi cu razele după un bob de apă, să-ţi fure din priviri abisul tău căprui ascuns după un curcubeu de geană, închide-ţi ochii să nu dai nimănui steluţa din privirea ta drept vamă
  • 10. 10 Doar seara să o arunci în constelaţii, când astrul tunde iarba în apus, să nu mai strălucească pentru alţii, numai privirea mea ne e de ajuns.
  • 11. 11 ORAŞUL ALB Vin din oraşul unde timpul e oprit, limbile de ceas sunt învârtite hipic, soarele arde-n vatră la focul cel mai mic, urşii în tomberoane jertfesc gunoaiele mitic. O pace somnoroasă ca predica îţi pătrunde cu umezeala serii sub bluză, lângă piept, degetele nopţii te vor urca pe unde nici gândul meu nu ajunge, cel vertical, cel drept. Te ţine Caraimanul de rochie cu talpa,
  • 12. 12 fereşte-te, îi scapă braţul dintre stânci, trimite o răsuflare rece din înalta Siberie până în cerul fântânii tale adânci.
  • 13. 13 * * * Aici se plămădeşte ziua de azi pe mâine, doar verdele din cetini e veşnic, e peren, în noapte nu se aude nici un lătrat de câine când şina urcă-n lună pe un şuierat de tren. De frig se scaldă-n lacrimi şi flacăra din mine, trebuie să vină-n sănii doctorii de minţi, vântul din pădure trimite oftări de bine, stelele nebune iernează mai cuminţi. Te naşti cu fulgii, albe scutece de iarnă,
  • 14. 14 când mori, destinul sobru ţi-i cerne lângă cap, chiar ielele pădurii au pelerina albă, bătând zăpada-n cuie, copitele de ţap.
  • 15. 15 * * * Când zorii îşi dizolvă, băute de lumină, negurile nopţii, veşmânt de Caraiman îşi înalţă pe catargul de stâncă pânză fină corabie câmpiei pe marea închisă în lan.
  • 16. 16 * * * Aprinde Caraimanul gornind din răsuflare priveghi de cruce sfântă, sobru, înalt şi drept, pentru toţi Ionii morţi fără lumânare cu flacăra pe sânge un plumb aprins în piept.
  • 17. 17 ÎMPREUNĂ DRUMUL Îmi odihnesc privirea pe zâmbetul tău drag ca aerul într-o alveolă pulmonară, avem de traversat un singur prag, cum trece drumul pe sub un praf de ţară. Te ţin de mână printre credincioşi cu taina vieţuirii lor în rând la schitul inimii unde monahi pioşi ne mângâie cu mirul în cuvânt. Ţin strâns desenul palmei tale-n mână, să nu-şi aleagă viaţa o cale de întors,
  • 18. 18 noi, două fuioare împletite împreună în jurul unui drum îmbătrânit de tors. Ne aşteaptă o cale lungă de ani sau luni, cu bucurie, cu tristeţe, cu înfrângeri, când cerul se va tulbura-n fântâni şi penele vor atârna mai greu pe îngeri. Vine un tren cu drum numai de dus, ce lasă-n urmă un gol, o mare adâncă, plecăm din răsărit înspre apus către cetatea neclădită încă.
  • 19. 19 DOUĂ CUVINTE Te-aştept să vii pe litera din ziar trecând ca un vârtej prin semafoare, alături răsucim pe-un fus orar acelaşi fir de viaţă curgătoare. Ne ştim de-atâţia ani şi tot mai rar cuvântul se desparte de articol, ne-am scris aceeaşi soartă într-un chenar, am înroşit acelaşi auricul. Acum tu eşti o literă-ntr-un titlu, eu, descompus, silabă-ntr-un cuvânt, hârtia s-a-nvechit urmându-şi ritul, cu amintirea unui brad căzând. Curând ne vom divide într-un multiplu, hrănind aceeaşi floare cu pământ.
  • 20. 20 ZIUA ACEASTA Ziua aceasta martie şi-a pus o mască întunecată şi lichidă, e frig în suflet şi mai sus, de unde curge ploaie rece şi acidă. Sculptez în trup de aer un cuvânt, ca meşterul îmbrăţişând în piatră părul acestei ploi spălând piciorul acelui sfânt care a înviat o dată.
  • 21. 21 PE CÂMP Pe câmp cu numărate paie fără soţ, când soarele-i căpiţă-n vârful furcii, răpesc din ochii vulpii privirile de hoţ şi fur pârâul de sub talpa luncii, Îl aşez superb colier de ape să-ţi strălucească gând al meu la piept, prelung ca pielea înnoită de pe şarpe, cel înţelept, cel mai perfid, cel drept.
  • 22. 22 POVESTE DE IARNĂ Povestea spune că o lună cam bătrână, s-a îndrăgostit de un soare mai bătrân, mama Lactee îi veghează, într-o rână alăptând o constelaţie la sân. Soarele era lăsat la vatră, îşi isprăvise slujba la cătane, acum era într-un part time la şatra, sufla într-un foc de alămit cazane. Ţigăncile îl împărţeau în salbe,
  • 23. 23 să strălucească-n piept de sărbători, târziu dormeau în prunci pe versuri albe, murind şi înviind de mii de ori. Cum să înţeleagă luna că-i doar o himeră, o cârpă roşie pe un fuior de cer, iubitul ei, în zori oprit într-o barieră de colţul unui câine din cartier ?
  • 24. 24 ZORI DE ZI Îţi voi picta pe umbră o poezie cu tuşul verde al firelor de iarbă, ce-o voi purta în noaptea argintie cu umbra pe sub pielea ta cea albă. Când dimineaţa se va rupe în două şi soarele va creşte înalt şi drept, îţi va citi din boabele de rouă versul meu înrourat pe piept.
  • 25. 25 METAFORA Ziua de astăzi a evadat din iarnă, lanţurile-s topite în apa de metal santinela rece a adormit, din armă i-au căzut gloanţele ploaie pe geam. Pun la vânzare comoara din vocală pentru urechea cinstiţilor boieri, pe un colţ de suflet prima mea petală din ziua de astăzi în glastra ce a fost ieri. Fraza poartă parură de mireasă, inima pluteşte ca gândul în pas de dans, metafora cu plecăciune aleasă le mulţumeşte pentru banul fals.
  • 26. 26 UN GÂND Mă voi închide în nume ca într-o nucă, lăsând un gând încuietoare, semn, să pot ascunde spaima dorului de ducă în lumea trăitorilor în lemn. Dar mă gândesc cum te-am lăsat afară ca pe o poezie ştiută pe de rost, amintirea părăsită într-o gară prin care geana timpului a fost.
  • 27. 27 JERTFĂ Prea îndurătorul ţărm, sub ce blestem şi-a păstrat destinul său de vatră, de a înghiţi corăbiile de lemn şi a da în schimb scheletul său de piatră? Aşa-şi jertfeşte anii trăitorul, murind câte puţin la şapte zile, cum şi-a jertfit o coastă Adam, iar Creatorul iubind-o pe Eva a văzut că e bine.
  • 28. 28 DILEMĂ La ceas de mântuire să plec sau să te aştept, mi-e inima pustie şi sufletul stingher. Statuia Libertăţii arzând, cu braţul drept focul iluminării, arată către cer. Gazela îşi alege din timp ochiul de tigru în care să se admire când zace într-un canin, şi săngele de struguri se află-n echilibru când îşi doreşte calea din must să treacă-n vin.
  • 29. 29 MĂ ASCUND Mă ascund sub epidermă-n libertate ca bobul de porumb închis în sac, trupul s-a-ndrăgostit de sănătate de când moşeşte taina unui puiuţ de rac.
  • 30. 30 SECERIŞ Pentru că lanul s-a iubit cu un tren între un august şi-un oftat de câine, a fost cu fierul dezgolit obscen şi îi găsesc culoarea pielii în pâine.
  • 31. 31 O SEARĂ LA CÂMP Un vis de maci m-a-nsângerat în seară, mii de aştri rotesc un câmp de floare, când va zbura spre nicăieri mai de cu vară voi fi mai învechit cu o lumânare. M-aş agăţa de-un abur de căruţă, din colbul lui îmi cos veşmânt domnesc, să-mi lumineze calea o drăguţă spre o căpiţă cu parfum ceresc. O văd venind într-o rochiţă albă, în lan de grâu tomnatic o aştept despovărându-mi, ca pe-o sfântă salbă, povara răsuflărilor din piept. Las lanu-n van cum vrea să ne bârfească prin spicele din grâul năduşit
  • 32. 32 pe care cu simţire omenească în seară cu albastru l-am sfinţit. Dar lanu-i pedepsit cu gest sever, că şi-a iubit prea mult doar o câmpie, îşi pătimeşte bobu-n colţ de fier şi-a prins deja miros de brutărie.
  • 33. 33 VREMEA REA M-aş transfuza în sărbători pascale, oasele mi s-au albit de ger, căldura s-a furat prin tribunale, ziua e cât bobul de piper, mă-ntind cu luna caldă-n braţe învelind-o cu un abur de lătrat, de frig, o hematie se desface, să se-ncălzească într-un alt bărbat. Umblând prin sanatorii de prin toamnă astrul se tratează de pistrui, stejarul atârnă spânzurat de o creangă, şi-a dat frunza pe doi ochi căprui
  • 34. 34 * * * Ne-au spus să respirăm doar prin balcoane să ne iubim cu un sentiment absent, că viscolul răzbate prin betoane, între Kamciatca şi Chitila e curent, oceanul doar a plâns nişte meduze când a aflat teribil fără glas că vremea rea pe puntea dintre buze s-a aruncat şi a murit un ceas.
  • 35. 35 CLIPA La urma urmei clipa-i ca musca pe o vacă, bâzâie şi pleacă spre-un câmpenesc destin, doreşte toată plasma în trompă să-i încapă, dar sângele-i otravă şi iarba e venin.
  • 36. 36 ZI ALBĂ, DRAGOSTEA MEA Te pândesc dintr-un ventricul transparent cum te naşti şi cum te-nalţi timidă, îngenunchez cu sângele un moment să te desmierd cu vocea lui fluidă. În globul iernii ninge, de cristal, cu ochi albi şi reci, în fum de şatră soarele stă rob la un ţigan, îşi explodează un atom pe vatră. Te admir cu vocea iernii de amiază cântând solistă-n corul de tramvaie, când trec maşinile în trombă şi cabrează îmi cazi în braţe rece şi bălae. Spre seară colindăm pe bulevard, împachetăm amurgul pentru noapte,
  • 37. 37 îmbrăţişaţi cădem într-un înalt de unde fulgii se albesc cu şoapte. A doua zi te-aştept cu gând curat nerăbdător dintr-un axon în altul, mai vechi cu o zi, mai scump cu un carat, dar te revăd cum te-nroşeşti cu altul, cum tatuându-ţi epiderma-n edituri te vinzi ce-ai fost cu ziarul pe tarabă. Eu, cavalerul melancolicei figuri colind poteca unui om de treabă.
  • 38. 38 POEZIA Cred că la poezie nu vii ca la urs aruncând cu pietre spre cine ţine lanţul măsurând cu palma timpul scurs la încheietura dintre un pas şi altul mai cred că poezia este un destin şi că poetu-l poartă ca pe-un desen în palme, gând pomenit de lume cu untdelemn şi vin când uneori se moare în versuri albe.
  • 39. 39 * * * Să bei licoarea frazei până la fund, prin ea întrebi oracolul, să-l crezi, răspunsul e-n metaforă mai scump, ascunde taine, duhuri, să le vezi, ca în somnul ce îţi lasă dinadins doar ochiul interior să îţi vegheze dacă focul din vertebre ţi s-a stins si-n sânge hematiile sunt treze.
  • 40. 40 * * * Floare apărută-n plină vară, bun prilej de coacere târzie, geana timpului mi-a apărut şi mie la soroc, când iarna e de zară, toamna-i dusă-n pană de aripă, doar decembrie-I captiv într-o barbulă de cocor întârziat o clipă, amăgit de un trup de libelulă, îmi colind ca vulturul răcoarea săgetând cu ochi de pradă un vers, cel ce a răsărit din întruparea ca din ou, a unui pui, şi în sens invers.
  • 41. 41 * * * La noi totu-i precis şi logic de când e timpul scurt şi sfânt, păcatul pătrunde ontologic în viaţa trăitorului de rând. Iese ca rândul ce l-a scris în carte cu literele negre rând pe rând şi îi rămâne taina după moarte, o carte albă ca un trup plăpănd.
  • 42. 42 ALEA JACTA EST M-am gândit să inventez balconul, s-aduc un trubadur de la hotar, să-ţi pun în braţe goale Rubiconul silabisind sonatele la zar, să cânt cu tine o nouă marseillaise abordând desigur un ton major, iubirea noastră să rămână în anamneză o ghilotină dintr-un vechi decor.
  • 43. 43 SOARELE Vine din zări ca în caleaşcă un rege pe un drum de rug şi prăfuit de salve, din sânul aurorei îşi alege soldaţi mărşăluind în versuri albe. Eu stau timid şi înecat în şoapte, lumea se zăreşte prin veioză. Un tren desparte zorile de noapte. Mă lepăd de întuneric prin osmoză.
  • 44. 44 BILETUL PENTRU RAI De unde-mi iau biletul pentru rai în ţara asta cu mistere unde poetul s-a arat cu un tramvai şi un preşedinte vechi cu gloanţe nude, unde s-au brevetat pupări pe fese şi au crescut în loc aripi de zei, mărul a obosit să îi mai pese că l-au muşcat milioane de femei.
  • 45.
  • 46.
  • 47. 47 PLOUĂ Plouă din noapte, plouă din zori, plouă din zi, plouă pieziş şi plouă vertical, te-ai topit în mine, eu în norul gri prin care curgem ca o sevă, vegetal. Mă cuprinde teama, plouă maladiv, dinspre borduri se deshumează peştii, un soare ca un rac bolnav şi depresiv învins, în ploaia rece îşi dizolvă clestii. Îngeri de apă-mi pătrund în capilare şi diluează plasma dintre hematii, priviri lichefiate, pe gene migratoare plâng diluvian şi ochii mă părăsesc pustii. Vulturi transparenţi au devenit pedeştri, râsul de copil plânge pe un geam,
  • 48. 48 din închisoarea apei evadează peştii, respir apos şi alveole nu mai am, inundă un aer rece mucegăit şi fungic, insinuant pătrunde, otrăvitor, perfid, adeveresc în mine blestemul Demiurgic, mi-e dată pătimirea şi să trăiesc lichid.
  • 49. 49 PRIVIRE DE TOAMNĂ Vin neguri cu văz rece din miazănoapte adus, privirea umezită spre vie mă îndeamnă, copacul s-a înroşit cu roşu vin de apus şi a căpătat culoarea mustului de toamnă. Prin ochiul unei frunze veghez copacul în drum, din rădăcină până în păsări călătoare, cum se împarte clipa de acum între secunde şi frunze migratoare. Aniversează astăzi a câta desfrunzire, în alveola unui fagure
  • 50. 50 de timp, m-aş destrupa ca el bolnav de nemurire împaturindu-mi seva şi murind un anotimp.
  • 51. 51 PANTA RHEI Te port în ochii stropilor tâlhari ce fură norii într-un sac de lună, în ADN-ul ploii când apari cu strălucirea bobului de spumă, în venele prin care mă inund cu sentimentul unui gram de sânge, ce ţi-a băut otrava până la fund, duhul tău prin hematie-mi curge.
  • 52. 52 SFÂNTA LUMÂNARE În vânt copacu-i clopot cu limba verde frunză, binevesteşte vremuri cu semne cum or fi, se dăruieşte ploii după vânt ascunsă cu rădăcina-n temniţe de stâncă cenuşii. Se contopeşte secunda-n apa serii şi se măsoară timpul cu paşii în urcuş, se nevoiesc izvoare topind în mustul toamnei cu braţe cristaline stâncile de pluş. Aşa ne urmăm timpul, urcând numai ce suntem, dând stăncilor tăioase sângele nostru lavă,
  • 53. 53 sorbind la buza vremii ce ni s-a dat să bem, un dram de fericire, un vis, dulce otravă. Aici la noi apusul ţine lumina-n geană, e dată demiurgic, lucind, în fiecare, după o lege sacră, pământeană, o zi, o săptămână, un an, o lumânare.
  • 54. 54 SFÂNTA LENE Din lumea ei adusă o tăinuiesc sub bluză, o nidez cu gândul pe un divan în trunchi, mă ascund ca umbra de soare sub o frunză şi-mi trag un val freatic aproape, pe genunchi. Vântul a închis ochii şi uşa spre răcoare lăsând în anvelope săgeţile de zgură, de-atâta nemişcare şi lene blocul moare, bălteşte în mângâierea rigolei la bordură. Sedusă burlăcia a-ntinerit pe altul plecând să se distreze spre ţara nimănui, maşina lor de lene a părăsit asfaltul, rulează în plictiseala unor dulăi sătui.
  • 55. 55 ZECE TABLOURI DE TOAMNĂ I La rădăcina crengii se spun poveşti cu zei, şi îşi dispută ziua verzi cavaleri în zale. Un glas înlăcrimează strălucitori şi grei doi ochi de apă în roua din palma dumisale. E o zbatere continuă de palme mari şi mici aplaudând frenetic soarele ce apare pe care-l vezi departe, dar el răsare aici, în oglinda fiecărei frunze călătoare.
  • 56. 56 II Plouă cu zori, plouă cu timp topit, fluidul unor vieţi ce curg spre mare, cu rudele, cu prietenii, cu tot ce am trăit ne vom vedea ca-ntr-un acvariu acolo fiecare. Când voi veni, să te revăd meduză, stăpănă absolută peste un tărâm lichid. Mă voi ascunde sub trena ta ca sub o bluză, sub care, toată iubirea mea să o închid.
  • 57. 57 III E o linişte de toamnă, cu sufletul în surdină te regăsesc ascunsă în cenuşa unui gând, un strop de rouă pudrat în clorofilă cu firele de iarbă iubindu-te pe rând. Pleci apoi pe o frunză, un porumbel de pace în care albul păstrează un duh de câmp verzui, plopul îţi răsuceşte un fir de cer, îţi face în jurul tău o haină, o taină, o nu ştiu cui.
  • 58. 58 IV Sufletul frunzei s-a amăgit iubind mirifica atingere a penei albe, muşchiul pădurii aleargă după un nord de argint ce l-a pierdut pământul din axa unei salbe. Un glas de rouă abur ridică din pământ, îşi ispăşeşte osânda plăcerii vinovate de-a fi iubit o iarbă aducând în amintiri talazul acelei mări secate.
  • 59. 59 V Cu degetele ude cănd ploaia te-a iubit mângâindu-ţi coapsa de marmură sărată, era numai oceanul ce te-atingea cu un infinit de albastru cer senin lichefiat odată. Vreau să îţi acopăr cu şoapta un cuvânt cel mai frumos rostit în lumea noastră, acuma, când oceanul păşeşte pe pământ înveşmântat în umbra lui albastră.
  • 60. 60 VI La dulce ţărm se duc corăbiile-n exil din ţara ce roşeşte ca frunzele într-o vină, cu o iarbă stacojie în loc de cer senin, să caute Edenul, veşmântul de lumină. Cum să dau urmare acestui dor de ducă alunecănd sub timpul ce mi s-a dat şi mie, când stau ascuns ca nucul într-o nucă cu inima mea smerită şi laşă, stacojie.
  • 61. 61 VII Îmi cercetez genomul pierdut şi regăsit ca pe un bob din tainele genunii, în zborul lui din rădăcină în zenit închide infinitul de mister al lumii. Sunt ca moşii mei ce i-am avut şi ca urmaşii din apusul apocaliptic pe steaua aceasta tăcută şi de lut de care sunt legat total şi mitic.
  • 62. 62 VIII Am obosit să cuceresc cetatea, bătând la zidul ei ca la un gând ce poartă-n el eternitatea şi-i moare taina numai răspunzând, să stau mereu pentru un drept la rând, un cerşetor în palmele pedepsei, stăpânul acelei zdrenţe de pământ ce moare renăscănd în iarba ieslei.
  • 63. 63 IX Se spune că în nori e o lume de mici entităţi vaporoase, fecioare mai albe, mai brune şi feţi responsabili de zbor. Năzuiesc şi visează trăindu-şi veşnicia de nor. Au istorii cu albă zăpadă, curcubee, cu zei şi vapoare, talazul înspumat şi nisipul păstrat într-un strop de amintire. Dar numai câte o dată pe stradă când plouă teribil de tare îmi fură conturul şi chipul redându-mi fluida lucire.
  • 64. 64 X Ne-a chinuit nevoia neajunsul, şi întrebările, şi viaţa tot mai grea, dar n-am aflat cu mintea mea răspunsul pe care doar o floare îl poate da. Acum când vântul răvăşeşte ploaia - păr al acestui soare gârbovit – să nu vorbim, căci s-ar putea, odaia să înflorească tot ce a gândit.
  • 65.
  • 66.
  • 67. 67 COROANA ALBĂ (imn trupului omenesc) Clădită-n lutul sacru cu duh de mântuire, când s-a ales de apă comoara de pământ şi Domnul a dorit s-o aşeze peste fire coroană majestoasă, trup omenesc şi sfânt, a hărăzit întâi să fie peste fire la răsărit stăpănă de om şi seminţii, apoi într-o strănsură de limbi şi de gândire să-şi plăsmuiască înseşi păreri de rău târzii, să caute în spuză visări cu legi deşarte, în miei plăpânzi ca iarba jertfirilor de dor, sânge de foc din astrul stăpânitor de moarte, băut în apa vie cu cerbii la izvor, culori din rădăcina ploilor de soare cănd curcubeul se adapa cu gâtul aplecat
  • 68. 68 şi-l spală iarba cu părul la picioare cum Dumnezeu a fost şi el demult spalat. Coroană majestoasă şi albă peste fire, roaba unui destin solemn şi absolut, trup omenesc, scânteie aprinsă întru iubire de însuşi Demiurgul drept creator de lut.
  • 69. 69 STRĂLUCITORUL NEURON (primul diamant al coroanei) Eşti vârf de munte, eşti ca stânca albă din care curg izvoare de gânduri până unde se întind câmpii ce-ascund porunci de apă şi marea cu nisipul poverilor mărunte. Te-ncearcă ploaia rece şi viscolul hain cu plăsmuiri-troiene pe drumuri ce se-astup şi veşti ca sacrificiul mieilor divini însângeraţi pe-altarul caninilor de lup. Întâi îmbraci câmpia ca roua peste câmp, milioane de idei preluând culoarea ierbii prin care săvârşeşti ritualul de pământ şi cugeţi în iubire ca-n boncănire cerbii. Peste zi asuzi cu veştile-n câmpie, ai de arat ogoare, să semeni în pământ
  • 70. 70 seminţe de silabe pe-o foaie de hârtie din care să răsară cel mai frumos cuvânt. Şi vântul să-şi trimită din negura de fagi rapsozii, trubadurii, gonind pe caii suri să-ţi culegă rodul cu secerile dragi şi să-l împartă-n lume cinstitele lor guri. Târziu, când noaptea bună se va culca în grâu, de gându-ţi va fi slobod ca un lătrat de câine, tu să te culci pe lună ca pe-un pietroi de râu, cu sfatul ei să te scufunzi în mâine.
  • 71. 71 * * * Trec anii precum bolile la om, în fiecare an mă recunosc în boală, doresc să mă tratez de-un neuron ce m-a îmbolnăvit de-o Ursă goală, Lacteea s-o dezbrac de constelaţii, să mă aplec pe marele ei sân aştrii să i-i arunc în decoraţii în ea pe-un colţ de noapte să rămân să scârţâie cu norii de zăpadă sânul ei rămas în palma mea, din văzduh ca duhul blând să cadă rodul iubirii, primul fulg de nea.
  • 72. 72 * * * Ce procesări multiple, ce rosturi, ce alchimie, ce-ncărcătură sacră-i aripa unui gând, ce succedări de evuri s-au stins în papădie şi zboară prin sămânţă spre locul ales de vânt Dar când porunca pleacă în legături precise, Ce suntem noi cu spiritu-n regatul neuron? - O fabulă umană, robi unor legi nescrise, un duh, o păpădie alunecând pe axon.
  • 73. 73 * * * Mă slujeşti credincios ca un soare aprins, inundăndu-mă cu zări de departe cer înstelat, doar în rugă aprins gănd străveziu ce mă-mparte între cel care sunt, somatic, real, umil descendent dintr-o suşă şi duhul ascuns, transparent boreal, scânteie ce-mi va luci în cenuşă.
  • 74. 74 * * * În cugetul liniştei apei adânci auzi ţipătul izvorului sfâşiat între stânci ? În liniştea pruncului cugetând la un sân auzi glasul iubirii prin copilul încă păgân ? În pacea văzduhului ca un monah în pustiu auzi jertfa de sânge a oraşului viu ? Pe mare când priveşti o pânză în vânt auzi zbaterea sufletului meu pe pămănt ?
  • 75. 75 * * * Chiar dacă nu plămânu-i stăpân pe respiraţii, nu sângele învaţă inima la mers, pământul s-a albit bătrân între rotaţii, o lacrimă un strop de univers şi-mi ninge neuronul pierdut în revelaţii rege în alchimia acestui vers.
  • 76. 76 TEMPLUL SÂNGERIU (al doilea diamant al coroanei: inima, sângele) În templul sângeriu vin cavaleri de spadă să-ngenuncheze obrazul domniţelor la sân fluida cruciadă le-a oferit o pradă, din parenchimul sacru, sângele păgân. Au traversat cu plasma deşeuri vasculare, în vene şi artere torente sângerii, s-au revărsat din ocne depozite de sare, trombuşi de grăsime plutind pe hematii. I-au primit cu cinste şi pompă-n auricul, alchimizând în sănge reactii benevole, apoi călăuziţi de valve în ventricul să-şi găsească drumul spre cerul de-alveole. Aici vor da otrava sângelui păgân în respiraţii calme spre cerul străveziu
  • 77. 77 şi vor primi miresme de flori de câmp şi fân unde m-au furişat trăirile să fiu. Din nou se aud din templu chemări la cruciadă, temeiul răzbunării n-a dispărut defel şi nici destinul orb n-a reuşit să-si vadă albul crin de pace înmugurind în el. Aşa îmi privesc templul cutreierat de sânge şoptindu-mi ruga sacră în templul sângeriu, atât timp cât steaua polară va ajunge să-mi lumineze cerul celui ce pot să fiu.
  • 78. 78 * * * Tăceţi, a venit ceasul când inimile apar să ne vorbească-n limba lor tăcută cu vorba plăsmuită în lume atât de rar în lacrima secundei încăpută. Au tot tăcut ca bobu-ascuns în humă ca sensul din cuvântul nerostit, ca apa din izvorul de pe urmă secat de ploaia care-a ruginit. E ceasul timpului din legi nescrise în care inimile beau cuvănt când se pătrunde-n vise nepermise cu moartea pre moarte călcănd. Ţineţi bolta cerului în mână să nu mai cadă stelele
  • 79. 79 pe rând, e inima din piept cea mai stăpănă, dumezeiască stea de pe pământ, cea mai dragă floare ascunsă-n rouă ce-o îmbrăţisează soarele în zori, cum ne aşează un braţ de lună nouă şi vocea ei un ultim pat de flori.
  • 80. 80 * * * Ai inima de ghiaţă ca sloiul de munte în care a îngheţat mugetul alb de cerb şi ciutele-şi frământăcopitele mărunte în lacul cu izvoare, sub ghiaţă, care fierb. Dar vocea ta mi-e dragă, surâs suav de floare din care mieii fragezi iau apa să o bea, şi viaţa ta-i rotundă ca râul în vâltoare în care mă înec ţinănd-o-n palma mea.
  • 81. 81 * * * Înger ascuns, cu aripile roşii, ai obosit şi tu de-atătea veşti se zbate aripa sub lunecoşii ani grei ca piatra sub care eşti. În duh de argilă cu toţi păcătoşii va fi şi timpul tău să te odihneşti.
  • 82. 82 * * * În coşul meu cu poame locuieşti măr roşu, plăsmuire a vieţii, stăpânul sacru al păcatelor lumeşti, tentaţia iubirii, din Eva tinereţii. Te-am învelit în suflet ca-ntr-o frunză să pot sorbi din muşcătură timpul dar Eva-i coasta, ea e sfânta muză ce roade ne-ncetat din auricul Îmi alungesc cu steaua vieţii paşii să-mi fie lespedea mereu cât mai departe, pe muchia toamnei îmi privesc urmaşii cum duhul amăgirii ne desparte. Dar freamătă pământul înspre poartă,
  • 83. 83 că aşa e pravila Evelor din lut să îmi aleagă mărul după soartă şi somnul cel mai lung după sărut. Să-mi muşte mărul ca pămăntul paşii ca vântul frunza toamnei înspre sud din pomul amintirii când vor urca nuntaşii la marea sărbătoare ce va fi început.
  • 84. 84 ABISUL CĂPRUI (ochiul, al treilea diamant al coroanei) Tu eşti tăcut, de-o viaţă taci în mine, dar ne înţelegem ca doi prieteni buni ca apa cutreieri prin oricine, sub pajişti vezi copacii din cărbuni, priveşti adânc, vorbeşti o limbă vie, zâmbeşti sau râzi cu buzele pleoape, la glasul tău iubita mea învie, ne-mbrăţişăm în gene de aproape, lacrimile pot să se sărute, acceaşi apă cu acelaşi zeu izvor, doi ochi ce străjuiesc aceeaşi punte pe care ne schimbăm retina lor, ajungem să vedem aceeaşi zare, aceleaşi lumi, privind prin ochi comuni,
  • 85. 85 tu prin ai mei zăreşti cum fiecare îmbrăţişare are aceeaşi ochi străbuni. Iubito, te priveşte un ochi frumos, un diamant în spuza umbrei tale, icoana ta, şi răsturnată-n jos atârnă veşnic în retina dumisale.
  • 86. 86 * * * Glob ocular pereche, când îţi închizi pleoapa cobor într-un abrupt cu scări în întuneric, apoi într-o lumină ce străluceşte-n apa în care scânteiază un neuron feeric. El dă şi strălucriea şi freamătul plăcerii şi dulcea plăsmire când eu te văd ce-aş vrea : să fii iubito-n clipa mângâierii poruncă îndeplintită de ochi prin mâna mea.
  • 87. 87 * * * Ţi-am tot veghiat culorile în rouă şi vorbele în şoapta de cuvânt, tu mi-ai lăsat pupilele amândouă să ne zărim prin sevă în pământ, eu te privesc de-acolo, deci exist, eşti pretutindeni, eşti un timp parcurs de la izvor, când vesel când mai trist până în valea marelui apus.
  • 88. 88 * * * Te cântă poeţii, te iubesc muritorii, te compară abisul, iubirea, durerea, te-nvinge ruşinea, te aclamă-n victorii şi capătă culoarea ta măngâierea. Vorbeşti cu tăcerea pleoapa ta scrie, gene de tuş au clipiri de mister, irisul tău străveziu ca o ie adună toţi norii căprui de pe cer. cănd vrei eşti un peşte lunecos şi închis, o stea, o stemă, o flamură a urii, eşti peştera unui abis în care se-nhumează cu drag trubadurii.
  • 89. 89 OBRAZUL ALB (al patrulea diamant al coroanei) Zăpada caldă, fierbinte uneori, în care infloreşte-un câmp de maci, cernere de floare dinspre ursitori când ai venit albindu-i pe cei dragi. Nu te innegri cu grijile povară, pe care ţi le aduce fără număr un cer închis şi gărbovit de ţară cu norii grei şi blestemaţi pe umăr. Rămâi în viaţă simplu şi curat, de acizi şi palme neatins, sărutul mamei să-ţi rămână încrustat mângâietor obrazului tău nins.
  • 90. 90 RUBINELE PERECHE (buzele, al cincilea diamant al coroanei) buzele tale moi, pereche, de rubin, rug aprins de şoapta perfidei vrăjitoare, care mi-a dat sărutul amestecat în vin şi m-a-mbătat cu zâmbete amare, ce mi-a turnat tristeţea-n fericire, m-a încuiat în suflet ca-n iarnă ursul brun topindu-mă în foc de primenire şi inima într-o aripă de lăstun, să ard şi eu în şoapta ei perfidă pe rugul buzei tale de rubin, o flacără inveşmântată într-o vină de care-s acuzat printr-un destin.
  • 91. 91 STRĂLUCITORUL PÂNTEC ALB (al şaselea diamant al coroanei) Lasă-mă să aşez capul pe ogorul tău de pântec cum odihneşte astrul razele pe lut, să-mi vindec neauzul într-un ecou de cântec, pământul îmi vorbeşte, cel care m-a crescut. Aud în depărtare inima ta cum bate, vindecându-ţi timpul secundele târzii, nu e scăpare, sunt orele încuiate şi somnul cel mai dulce rodeşte în copii. Trebuie arat ogorul cu plug de mântuire şi îngropată-n brazdă sămânţa de început, inimile să îmbrace petala lor subţire, un singur trup din două s-a făcut.
  • 92. 92 PĂRUL AURIU (al şaptelea diamant al coroanei) rămâi cu păr de aur ca galbenul din soare, cum pune astrul raza pe ţeasta de pământ cum se aureşte frunza pe măr şi de răcoare în taina toamnei vin noile lumi la rănd, să-ţi ningă caii galbeni cu început de iarnă când pomul vieţii tale a înflorit tărziu, păstrează-mi inel părul bălai să nu ţi-l cearnă cu îngeri albi zăpada căzută timpuriu.
  • 93. 93 HEMORAGIA PLOII Cum ploaia-şi căntă-n streşini imnul de cădere, în monotonă, topită, noapte de oraş, prin somn să-mi caut duce-m-aş în inimă, o sistolă-putere. Mă apropii de înţeleapta, hepatica celulă, ce ştie să aleagă răul cel mai bun, în grija ei curajul să-l adun să opresc hemoragia cornului de lună.
  • 94. 94 CUMPĂTARE Mi-e trupul destrămat şi despletit, îl fierbe toamna asta într-o retortă Nervurile în frunză cu sânge s-au înroşit de la un zâmbet trist la vena portă. Plămânu-i doar mai sprinten, mai curat, măsoară timpul în răsuflări precise, cu alveola paznic la fumat când fiarele benzinei sunt închise. La încheietura tubului contort s-a distilat otrava din rigolă, pe dinţi albi, în palatinul cort, limba-I de ceas şi o splendidă busolă.
  • 95. 95 DORESC SĂ MĂ ÎNTORC LA DIVIZIUNE Doresc să mă întorc la diviziune binevoind serviciul de morulă, zigot tăcut, nidat într-o misiune, un embrion timid, o glomerulă, doresc să mă întorc la diviziune îngenunchind pe-un gând la Demiurg, din preaînfierbăntata rugăciune să mă privesc spre Dunăre cum curg.
  • 96. 96 MORTUA EST Sunt într-o rece criptă, stăpânesc un număr, ca o carte în biblioteca comunală, vin babele cu ciorile pe umăr să-şi lustruiască vocea pe o vocală, un vierme de-ar veni să mă vâneze ţinăndu-mi de urât câte un timp, la un pahar cu mine să se aşeze i-aş oferi obrazul meu în schimb.
  • 97. 97 N-aş vrea să mor din nou de plictiseală, mă vreau pământ, bucată cu bucată, să încerce o bacterie cu şcoală să îmi înveţe viaţa dintr-odată.
  • 98.
  • 99.
  • 100.
  • 101. 101 ÎN CATEDRALĂ IARNA Colind cu fulgii albi spre nimănui, în catedrală gândul mă aşează să dobândesc iubirea cea dintâi binevenind şi respirând dinspre amiază, aşez acum rotulele pe scânduri silabisând pe dinafară tabla legii şi simt cum mântuieşte dintre rânduri Cel ce-a făcut din jumatăţi întregii, simt mângâierea mirului din mir mă-nchid în mine ca un măr în sâmburi, ştergând fărădelegea din priviri când mă aşez fecioarelor pe gânduri.
  • 102. 102 COPACUL SFÂNT Legând în rădăcină pământul de pământ e mai statornic, amăgitoarea frunză doar se duce când îi şopteşte vântul un cuvânt şi-n rană-i curge seva mir de cruce. Vin oamenii cu foamea de credinţă la el în duh mângâietor şi sfânt, se roagă împreună, într-o fiinţă, aceeaşi inimă sub scoarţa lor bătând.
  • 103. 103 DĂ DOAMNE Fă Doamne altă ordine în carte, cuţitu-a prins deja miros de os şi nu mai ştim să curgem mai departe râurile curg deja prea jos, miluieşte-ne şi iartă-ne sminteala, în ţeasta noastră doar porunci încap, leagă-ne cu lanţuri în Nirvana, croieşte lumea asta de la cap : din coasta întâi să zămisleşti femeia şi doar verigi de bronz pentru părinţi, o piele nouă pentru vârsta a treia, copii de îngeri din gameţi de sfinţi.
  • 104. 104 FÂNTÂNA Fântâna-i ochiul meu dinspre pământ, în el se oglindeşte Ursa Mare, mă poţi vedea, fluidul care sunt şi neamul meu freatic din izvoare. Este timpanul în care îmi ascult cuvântul adus de ciutură pe roată dintr-un ocean curat şi fără fund al limbii noastre de odată.
  • 105. 105 PETROLUL Petrolul ne îmbracă, ne urcă în sanatorii, electrizează sămânţa de copii, ne colorează în negru lucios de cârca ciorii oxizii de carbon pătrunşi în hematii. Am sugrumat, înnodând, câmpiile, cu drumuri când binele e rău nici răul nu-i prea bine, fereastra se deschide spasmotic între fumuri, miros a hoit şi zgură pădurile vecine. Şi-au deschis bătrânii azile printre îngeri,
  • 106. 106 să fie drumul morţii cât mai potrivit, când dau onorul marii lor înfrângeri şi aplaudă victorii pe care le-au pătimit. Petrolul e viitorul şi când va fi muzeu va dăinui-n vopseluri în sfinţii din biserici şi-n lacrima înnegrită a lui Dumnezeu ce va schimba-n spitale indicatorii serici.
  • 107. 107 O FLOARE DE CUVÂNT Am revăzut cuvintele ce cresc într-un ogor numit copilărie unde aşează Domnul strop ceresc iar mama lacrima şi ruga-i aurie, o icoană pe auz de prunc la care îngenunchează vocea-i caldă şi cântece de leagăn când ajung să urce bolta cerului cea înaltă iar când timpanul lui se face boltă şi apar primii nori de înţeles, ploaia va cădea peste recoltă din cântecele mamei mai ales. Va răsări întâia lui silabă, o floricică-n lujerul plăpând,
  • 108. 108 întrega lume se va contopi să-nţeleagă, un fluture pe floarea de cuvânt, o floare cu petale fără sens, dar e corola de silabe a lumii, regină a filonului imens din vremea în care ne vorbeau cărbunii.
  • 109. 109 MIORIŢĂ LAE Aici stânca-şi păstrează marea în izvoare, doar tunetul îi cere tăcerea ei în schimb, din vremea aceea când pieptăna sub mare cosiţa unui val cu un fluid alint. Era pe-atunci când timpul nu se născuse timp nici focul nu umbla prin oameni pe la vetre, lacrima mioarei nu se auzea jelind cum nu se aude plânsul tăcut al unei pietre. Apoi s-a nascut turma, trăgând apre cer de iarbă, a logodit câmpia
  • 110. 110 cu muntele de sus ciobanul, pe când vara s-a destrupat de iarnă i-a nănăşit unindu-I cu un inel de apus. Dar a sosit urâtul, domnind peste o secundă pastrată în cripta unui gând ascuns şi cum dintotdeauna unda sfârşeşte-n undă nici jertfa omenească n-a fost pe-atunci de ajuns. Degeaba mioriţa cu jalea dumisale înlăcrimează duhul lumii ce va să vie, când turma îşi pomeneşte scurgerea la vale stânca, cu marea-n suflet iernează tot pustie.
  • 111. 111 DULĂUL MIORITIC În dulce colţ de ţară, solemn şi majestos felie de cioban, cu viaţa în desagă, pe trup cu o pădure şi un frunziş lăţos, în gura cât o noapte adoarme o turmă întreagă. Îşi păstoreşte mieii prin ochii cruzi de lup ce strălucesc flămânzii, topiţi în roua ierbii, în colţii lui, la munte, zăpezile se rup şi la izvoare încep să boncănească cerbii. Veghea lui porneşte cu luna de cu seară şi până-n zori, când noaptea bea lapte de argint, ziua învârte globul, rotindu-l după iarbă, şi împătureşte anul dormind pe anotimp. Degeaba alungă ploaia oftatul de mioară, ce îşi aşteaptă-n lacrimi ciobanul ortoman,
  • 112. 112 de-atunci vara sa-ntors de-atătea ori în vară, şi sângele baladei a curs prea mult prin an. Alungă Doamne-n slavă, de la străbuni prea răul şi-n veci predestinarea din crezul nostru mitic, în balada veche nu oaia, ci dulăul să ne vegheze calea în spaţiul mioritic.
  • 113. 113 DOMNIA SA CALUL Vii din istorii, dincolo de timp, cu primitivi şi legi medievale, cu slugi şi regi călătorind în bunăvoia vrerii dumisale. Eşti descendentul neamului de stepă, rostogoleşti pămăntul sub copite, înnozi câmpia-n clăi cu o potecă şi-o tragi în curtea omului sub vite. Când din puhoaie revărsa răscola şi omul tău pleca sub legământ,
  • 114. 114 frângeai ogoru-n gură cu zăbala şi arai cu o potcoavă în pământ. În bătălia vremii la răscruce, zăngăneau cuţitele sub veac dacă-ţi murea, şi omul n-avea cruce, îi răsăreai copita cruce lângă cap.
  • 115. 115 VACA CERULUI ALBASTRU Când Dumnezeu te-a deghizat din Gea, ţi-a ursit sorocul pe vecii, de nu erai, te inventa femeia să îşi albească pielea prin copii. Ce alchimie, ce rugi înţelepte au zămislit din apă şi pământ în inima ta, cea cu patru trepte când înroşeşte verdele din câmp. Cât codrii stau legaţi într-un cărbune
  • 116. 116 şi din iubiri de râu se naşte o mare, făcătorul de icoane îţi va pune căldura ta de mamă în culoare şi ochiul tău în care încape o lume.
  • 117. 117 FIRUL DE GRÂU În bobul tău trăieşte întreaga lume, timpul ţi-l măsoară cu recolta, spaţiu cât încape într-un nume din rădăcină până înţeapă bolta. Ai cărăuşi să aducă din pământ în rit străbun un strop de nemurire te aşezi în pâine ca în trupul sfânt ca sfânta cărămidă-n mânăstire. Când iarna satul suflă pe o nară şi vine-n nori o turmă de bizoni,
  • 118. 118 rămâi în rugăciunea de cu seară, şi în alchimia foamei în neuroni. Să ne salvezi de vremuri necurate când foamea ne izbeşte peste gură, să învăţăm trăind pe jumătate, cu o parte-n dragoste, o altă ură.
  • 119. 119 CĂRUŢA Te văd plutind pe drum, o balerină, cu gest solemn ducând în cârcă satul, eşti liberă cât ţine drumu-n tină şi sprintenă cât îţi permite sacul. Ai vrea să zburzi cu roata pe câmpii cu zurgălăi cum poartă caii iarna, colinzi in vise albe prin copii fără povara care-ţi frânge carnea. Poţi povesti istorii cu frumoşii şi nunţi cu fete cât încape anul şi răzvrătiri când năduşeai în osii
  • 120. 120 şi-ţi asculta durerile doar calul. Dulăii în sat îţi orchestrează slava concertând în cor cât ţine o vară, ţie, care ai fost prin vremuri sclava, dar şi regina drumului de ţară.
  • 121. 121 ŞANŢUL Aici se fac şi se desfac războaie, şi Dumnezeu se pune la murat, între un lătrat de câine şi o ploaie se scrie cronica istoriei din sat. Se croşetează zilele cu şanţul se stabilesc iubirile pe rând, se hotărăşte cine ţine lanţul să nu le fugă satul peste câmp. Se dezlipesc icoane din săruturi, tăcerea de secundele ei nude,
  • 122. 122 o floare s-a iubit cu nişte fluturi şi se alege de prin sat un jude. Atunci când năpusteşte câte-o ploaie ca vestea ce trăsneşte blestemat, se mută şanţul singur în odaie să nu se piardă orele de stat.
  • 123. 123 CÂRCIUMA PĂTIMIRII NOASTRE Este Agora e un spirit, e o stare, e o istorie, o ură, un belstem nu are stare de agregare, e o minune, ca un dans peren. Nu are vârstă, e din vremuri albe când Dumnezeu a dat beţivii orânduirii, le-a sădit paharele în palme şi-n minţi alchimizarea nemuririi. Îngenunchiază nopţile pe scânduri despleteşte ziua în secunde timpul se citeşte printre rânduri, bolboroseşte grijile mărunte. Aici în templu poleim oftatul
  • 124. 124 şi se clăteşte-n lacrimi mângâierea, universul e comprimat cât satul, steaua polară şi-a-nsângerat vederea. Aici vin toţi, se înţeleg ca mimii, ei filologii gestului ca semn, şi ies înnobilaţi beţivii, cavaleri ai meselor de lemn
  • 125. 125 COCOŞUL EUROPEAN În sudul curţii un cocoş balcanic a strâns povara nopţii într-un sac, vine privind într-un dispreţ britanic un bob de grâu mărşăluind prusac. Îşi piaptănă cu ciocul barbula unei pene, are un ceai de vorbe cu fetele prin jur, la un cenaclu unde-şi recită în catrene poemele ouate-n cuibarul de azur. E princiar, îşi face apel la expertiză, peste harem un paşă de netegăduit,
  • 126. 126 viril şi pasional, trăieşte-n hipofiză, de unde-şi bea otrava puterii de iubit. De vine vre un uliu cu vremuri de bejenii să îi ridice paşei firmanul otoman, o şterge, cu haremul pe malurile Senei unde se dă mai galic şi mai european.
  • 127. 127 DICTONUL LATIN Cobor în umbra verii la sevă, în rădăcină, desţelenind în minte un vechi proverb latin, mă ţintesc cristale dintr-un filon de mină cum strălucesc himerele în must când trece-n vin. Se pare că destinul adjudecat de zei ne-a aruncat doar cârpa din toga aureliană, cum rupi ca dintr-o pâine trupul unei femei şi-i dai doar o frântură inimii drept hrană. La noi şi Dumnezeu trăia pe jumătate, cu o parte în bejenii, dorinţele sub timp, cum nici cu fieru-n mână nu se clădesc palate,
  • 128. 128 nu ai nici pâine când ploaia se ascunde în anotimp. Nu vreau ca, după gene, privirea s-o ascundem, clamând fatalitatea ca într-un cor antic şi că balada noatră arată doar ce suntem cum glăsuia strămoşul latin cu un crez prea mic : - una salus victis nullam sperare salutem – de eşti învins salvarea-i să nu mai speri nimic.
  • 129. 129 CĂLĂUZA Mi-s umerii căzuţi pe lespedea de piatră pământul mă uneşte în genunchi cu oasele care s-au încălzit odată într-o de mult aprinsă vatră dintr-un alt trunchi. Aşa, din doi ne întrupăm într-unul el rădăcină, eu umerii lui goi, sângele-şi croieşte în noi drumul, aşa cum şi nemuritorul e-n amăndoi. El călăuza, eu doar călătorul.
  • 130. 130 NE-AM RĂTĂCIT Ne-am rătăcit tot întrebând de norduri orbecăind cu stelele polare, am tâlhărit lumina-n scorburi, vechimea de la unicelulare, ne-nghesuim să mulgem stalactite, doctorii-s duşi să are pe câmpii, în muşcătura unor boli cumplite sângerăm şi plângem prin copii.
  • 131. 131 ŢĂRM Sărmane pietre şi nisipuri zdrenţuite, faima unor maluri de demult, schelet surpat al celui prea adult pământ bolnav de oase risipite, stau întins pe buza acestui mal ca-n muchia unui pahar albit de sare, o jumătate piatră, o jumătate val, copilul albastrei mări de la izvoare.
  • 132. 132 CODUL DE BARE Se spune că totul are un preţ zebrat aripa unui fluture de noapte : când se deschide floare cugetând treptat să-şi smulgă preţul din eternitate. când îmi comand la gară sufletul pliat să-ncapă-n buzunarul de la spate, când fata îşi păstrează sărutul în soldat străluminând pe buze mai aproape, când se sparge luna-n cioburi într-un Prut săpat de mare ca să-şi mulgă munţii, când îmi culeg din cronici cuvinte de-mprumut
  • 133. 133 să îmi plătesc boierii, argaţii şi cornuţii. Când drumul se înalţă cu încălţari de praf să-mi ducă cugetările niciunde şi mă păzesc tâlharii de cinste şi de jaf, eu achitându-le grijile mărunte cănd plec să-mi schimb metafora la bănci din versul ce are zile numărate, când mă înşfacă timpul între fălci cea de nevoie şi cea de libertate, totul pe lumea asta are preţ aripa unui fluture de noapte.
  • 134. 134 CALUL TROIAN (balada calului troian) Sătul de naufragii pe ţărmul cu gălbează pe care doar naivii îl cred roşu şi frumos, alături de creduli, femei se-ncolonează să asculte cum nechează un cal troian lemnos. Când nechează o dată face eroi de cuşcă, a doua oară-i plânge cu lacrimi de răşini, a treia îi înhaţă de boaşe şi îi muşcă că au pus pe steag o creangă de măslini. Marea închide ochii, i se dă putere:
  • 135. 135 căte un stârv politic jegos, o cacealma, îi dă pe mal cochilii de scoici, o avere, şi muritori de rând pe care-i bea. Se ceartă înţelepţii, vor să îi afle leacul, vreo boală de jigodii, un cancer, vreun cip, o carie lemnoasă, să-l avorteze veacul, placenta-i puturoasă s-o-ngroape în nisip.
  • 136.
  • 137. 137 CUPRINS ZI ALBĂ DRAGOSTEA MEA 5 Am renăscut 7 Zi albă 8 Steluţa 9 Oraşul alb 11 - * Aici se plămădeşte ziua 13 - * Cănd zorii îşi dizolvă 15 - * Aprinde Caraimanul 16 Împreună drumul 17 Două cuvinte 19 Ziua aceasta 20 Pe câmp 21 Poveste de iarnă 22 Zori de zi 24 Metafora 25 Un gând 26 Jertfă 27 Dilemă 28 Mă ascund 29 Seceriş 30 O seară la câmp 31 Vremea rea 33 - * Ne-am spus să respirăm 34 Clipa 35 Zi albă, dragostea mea 36 Poezia 38 - * Să bei licoarea frazei 39
  • 138. 138 - * Floare apărută-n plină vară 40 - * La noi totu-I precis 41 Alea jacta est 42 Soarele 43 Biletul pentru rai 44 DULCELE VERS AL TOAMNEI 45 Plouă 47 Privire de toamnă 49 Ponta rhei 51 Sfâna lumânare 52 Sfânta lene 54 Zece tablouri de toamnă I. La rădăcina crengii se spun poveşti 55 II. Plouă cu zori 56 III. E o linişte de toamnă 57 IV. Sufletul frunzei s-a amăgit 58 V. Cu degetele ude când ploaia te-a iubit 59 VI. La dulce ţărm se duc 60 VII. Îmi cercetez genomul pierdut 61 VIII. Am obosit să cuceresc cetatea 62 IX. Se spune că în nori e o lume 63 X. Ne-a chinuit nevoia 64 DIAMANTE PE COROANA ALBĂ 65 Coroana albă (imn trupului omenesc) 67 Strălucitorul neuron 69 - * Trec anii precum bolile la om 71 - * Ce procesări multiple 72 - * Mă slujeşti credincios ca un soare 73
  • 139. 139 - * În cugetul liniştei apei 74 - * Chiar dacă nu pământu-i stăpân 75 Templul sângeriu 77 - * Tăceţi, a venit ceasul 79 - * Ai inima de ghiaţă 80 - * Înger ascuns, cu aripile roşii 81 - * În coşul meu cu poame locuieşti 82 Abisul căprui 84 - * Glob ocular pereche 86 - * Ţi-am tot veghiat culorile în rouă 87 - * Te caută poeţii 88 Obrazul alb 89 Rubinele pereche 90 Strălucitorul pântec alb 91 Părul auriu 92 Hemoragia ploii 93 cumpătare 94 Doresc să mă întorc la diviziune 95 Mortua est 96 O, DOMINE DEO 99 În catedrală iarna 101 Copacul sfânt 102 Dă, doamne 103 Fântâna 104 Petrolul 105 O floare de cuvânt 107 Mioriţă lae 109 Dulăul mioritic 111 Domnia sa calul 113
  • 140. 140 Vaca cerului albastru 115 Firul de grâu 117 Căruţa 119 Şanţul 121 Cârciuma patimii noastre 123 Cocoşul european 125 Dictonul latin 127 Călăuza 129 Ne-am rătăcit 130 Ţărm 131 Codul de bare 132 Calul troian 134