Educatia Incluziva Ppoint

A
AITCAITC
EDUCATIA INCLUZIVA  - O PRIORITATE IN SISTEMUL DE INVATAMANT ROMANESC  DIRECTOR EDUCATIV: MITROI MIHAELA   ASOCIATIA GRADINITA CASA FERICIRII SECTOR 4
Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ  a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi”.  (MEN&UNICEF 1999).  Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental –  UN ÎNVĂŢĂMÂNT   PENTRU TOŢI, ÎMPREUNĂ CU TOŢI  - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
EDUCATIA INCLUZIVA presupune ca toti copiii sa aiba dreptul la o dezvoltare plenara, independenta si la o viata care sa fie cat mai aproape de “ normalitate”;  toti copiii sa aibe treptul sa participle la activitatile de zi cu zi. EDUCATIA INCLUZIVA presupune un program eficient ce antreneaza toti copiii, fara deosebire si sa sprijine imainea centrala a copilului, care are nevoie de sprijin ca sa creasca, sa se dezvolte si sa fie educat. Cerintele educative speciale se refera atat la probleme care tin de deficiente senzoriale, mentale, cat si de deficiente si tulburarile determinate de sfera functionala. Adultul  trebuie sa identifice problemele copiilor si sa gaseasca o modalitate de a trata de pe o pozitie care sa nu franeze dezvoltarea, ci sa o faciliteze. In literatura de specialitate copiii cu CES erau cotati ca fiind copii cu HANDICAP, DEFICIENTE, TULBURARI, DEZABILITATI .
Copiii cu CES prezinta situatii de risc pentru dezvoltarea lor ulterioara, iar educatia incluziva vine in sprijinul acestora prin gasirea unor modalitati de cunoastere, prevenire si sprijinire la timp a unei dezvoltari care sa dea acestora o sansa la adaptare si integrare sociala.  Cele 3 categorii de riscuri sunt: ,[object Object],[object Object],[object Object]
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru AUZ. Daca copilul: -  nu intoarce capul dupa sursa unui sunet nou sau a unei voci noi; - are infectii dese la ureche; - nu raspunde daca il chemi, atunci cand nu te poate vedea; - isi priveste buzele atunci cand vorbesti; - vorbeste foarte incet sau foarte tare; - nu vorbeste dau vorbeste ciudat. Pentru VAZ. Daca copilul: - nu este capabil sa gaseasca obiecte mici pe care le arunca; - are ochii rosii sau o disfunctie cronica a ochilor, pete pe ochi, sau se freaca des la ochi; - se izbeste des de obiectele din camera; - cand prieveste un obiect are obiceiul de a inclina capul intr-o parte, ceea ce dovedeste ca nu vede suficient; - dupa varsta de 6 luni, incruciseaza ochii.
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru VORBIRE. Daca copilul: - la 18 luni copilul inca nu spune mama; - la 2 ani nu poate denumi obiecte familiale si persoane; - la 3 ani nu poate repeta mici poezii sau cantecele; - la 4 ani nu vorbeste inca in propozitii simple; - la 5 ani nu se face inteles de persoane din afara familiei; -  vorbeste altfel decat copiii de aceasi varsta cu el. Pentru INTELEGERE. Daca copilul: - la 1 an nu reactioneaza cand isi aude numele; - la 3 ani nu poate identifica diferitele parti ale fetei; - la 4 ani nu raspunde la intrebari simple; - la 3 ani nu poate urmari povesti simple; - pare ca nu intelege, are dificultati sa inteleaga lucruri simple pe care alti copii de varsta lui le inteleg perfect.
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei dispun de o bună colaborare între  EDUCATOARE, PĂRINŢI, PSIHOLOGI (PSIHOPEDAGOGI) ŞI PROFESORUL LOGOPED. Sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilităţi reprezinta un pas important pentru pregatirea tuturor. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficienţe (motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor care au dizabilităţi; prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe. Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă.   Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi aceeaşi valoare ca şi celorlalţi, respectându-se principiul de DREPTURI EGALE PENTRU TOTI.
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
FAMILIA este cea care poate influenţa copilul pe mai multe căi, iar rezultatele disfuncţiei familiale se situează între cei doi poli: hiperprotecţie sau neglijare. În familiile echilibrate comunicarea între membrii acesteia decurge fără perturbări. Prin informare, părinţii au descoperit cum să găsească şi să aplice soluţii eficiente în rezolvarea problemelor ridicate de copii. Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării în grădiniţă. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii.    FAMILIA ESTE PRIMUL EDUCATOR ŞI ARE CEL MAI MARE POTENŢIAL DE MODELARE.  Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.
BIBLIOGRAFIE: - Vrasmas Ecaterina-prof. universitar PSE, Curs de Pedagogie prescolara si pedagogia invatamantului primar, 2006-2007; - Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti 2001.
1 de 12

Recomendados

In lumea povestilor por
In lumea povestilorIn lumea povestilor
In lumea povestilorluizabirladeanu
26.4K vistas5 diapositivas
Adaptarea curriculara si consilierea copiilor cu ces por
Adaptarea curriculara si consilierea copiilor cu cesAdaptarea curriculara si consilierea copiilor cu ces
Adaptarea curriculara si consilierea copiilor cu cesCorina Stamatin
5.4K vistas26 diapositivas
Împuternicirea potențialului copilului cu autism por
Împuternicirea potențialului copilului cu autismÎmputernicirea potențialului copilului cu autism
Împuternicirea potențialului copilului cu autismNadyaRacila
264 vistas17 diapositivas
conferința Mariana Brînza por
conferința Mariana Brînzaconferința Mariana Brînza
conferința Mariana BrînzaNadyaRacila
361 vistas39 diapositivas
Sedinta cu parintii por
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiLiceul Banatean Otelu Rosu
30.9K vistas10 diapositivas
Crearea unui mediu incluziv.pptx por
Crearea unui mediu incluziv.pptxCrearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptxDanielaMuncaAftenev
2.8K vistas43 diapositivas

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice por
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice dorinavacari
2.4K vistas20 diapositivas
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx por
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxTehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxDaniela Munca-Aftenev
920 vistas28 diapositivas
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptx por
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptxCaracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptx
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptxMaxDanyCekan
271 vistas16 diapositivas
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx por
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptxIntegrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptxDanielaMuncaAftenev
3.7K vistas67 diapositivas
Ghidul profesorului. educatie incluziva por
Ghidul profesorului. educatie incluzivaGhidul profesorului. educatie incluziva
Ghidul profesorului. educatie incluzivaCristina Andronache
5.1K vistas65 diapositivas
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx por
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxCREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxDaniela Munca-Aftenev
1.8K vistas16 diapositivas

La actualidad más candente(20)

Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice por dorinavacari
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
dorinavacari2.4K vistas
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx por Daniela Munca-Aftenev
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxTehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptx por MaxDanyCekan
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptxCaracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptx
Caracteristicile copilului cu autism si sisteme alternative de comunicare.pptx
MaxDanyCekan271 vistas
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx por DanielaMuncaAftenev
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptxIntegrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
DanielaMuncaAftenev3.7K vistas
Copiii speciali, marea provocare! por NadyaRacila
Copiii speciali, marea provocare!Copiii speciali, marea provocare!
Copiii speciali, marea provocare!
NadyaRacila222 vistas
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i) por Iuliana Lia
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
Iuliana Lia5.3K vistas
Plan educaţional individualizat por Cristina Moraru
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
Cristina Moraru26.1K vistas
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx por MaxDanyCekan
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptxELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
MaxDanyCekan392 vistas
Incluziune adaptari curriculare_2015 (2) (1) por Valeriu Sandru
Incluziune adaptari curriculare_2015 (2) (1)Incluziune adaptari curriculare_2015 (2) (1)
Incluziune adaptari curriculare_2015 (2) (1)
Valeriu Sandru7.7K vistas
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara por kubifox
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoaraprezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
kubifox6.2K vistas
Metode interactive (lim. lit. rom) por Mary Dulits
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
Mary Dulits31.9K vistas
Sfaturi pentru părinţi por TundeLaudat
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţi
TundeLaudat5K vistas
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE por Daniela Munca-Aftenev
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENEPROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces por Scoala 10
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesStrategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Scoala 103.3K vistas
Valorificarea copiilor dotaţi la adevarata lor valoare _ Stroe Monica.pptx por MaxDanyCekan
Valorificarea copiilor dotaţi la adevarata lor valoare _ Stroe Monica.pptxValorificarea copiilor dotaţi la adevarata lor valoare _ Stroe Monica.pptx
Valorificarea copiilor dotaţi la adevarata lor valoare _ Stroe Monica.pptx
MaxDanyCekan229 vistas

Destacado

Metode si procedee active si incluzive por
Metode si procedee active si incluziveMetode si procedee active si incluzive
Metode si procedee active si incluziveviorelfaina
15.1K vistas18 diapositivas
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare... por
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...HWA International Moldova
10.4K vistas27 diapositivas
Ppt Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINA por
Ppt  Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINAPpt  Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINA
Ppt Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINALucian Duma http://teacherluciandumaweb20.blogspot.ro/
6.7K vistas26 diapositivas
Strategii didactice activ participative por
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeConstanta Nedelcof
11.3K vistas17 diapositivas
Jocul in formarea cc la copii cu ces por
Jocul in formarea cc la copii cu cesJocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu cesLivia Dobrescu
18.5K vistas14 diapositivas
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative Speciale por
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative SpecialeTudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative Speciale
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative SpecialeLucian Duma http://teacherluciandumaweb20.blogspot.ro/
2.2K vistas12 diapositivas

Destacado(20)

Metode si procedee active si incluzive por viorelfaina
Metode si procedee active si incluziveMetode si procedee active si incluzive
Metode si procedee active si incluzive
viorelfaina15.1K vistas
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare... por HWA International Moldova
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
Strategii didactice activ participative por Constanta Nedelcof
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participative
Constanta Nedelcof11.3K vistas
Jocul in formarea cc la copii cu ces por Livia Dobrescu
Jocul in formarea cc la copii cu cesJocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu ces
Livia Dobrescu18.5K vistas
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale" por carmen_serbanescu
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"
carmen_serbanescu6.5K vistas
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED... por Livia Dobrescu
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
Livia Dobrescu12.4K vistas
Plan individualizat clasa a III a por Maria Dragos
Plan individualizat clasa a III aPlan individualizat clasa a III a
Plan individualizat clasa a III a
Maria Dragos6.3K vistas
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI... por Livia Dobrescu
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
Livia Dobrescu12.1K vistas
Stimularea crreativitatii ... (1) por Pad Marius
Stimularea crreativitatii ... (1)Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)
Pad Marius50.7K vistas
Power point por coroedMD
Power pointPower point
Power point
coroedMD3.1K vistas
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala por scmargineni
Sa ne cunoastem!  copilul in sc. specialaSa ne cunoastem!  copilul in sc. speciala
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala
scmargineni505 vistas
Newsletter la final de heidi 2013 por AlleCali
Newsletter la final de heidi 2013Newsletter la final de heidi 2013
Newsletter la final de heidi 2013
AlleCali438 vistas
Importanta Si Rolul Scolii In Viata Elevilor por Dayana
Importanta Si Rolul Scolii In Viata ElevilorImportanta Si Rolul Scolii In Viata Elevilor
Importanta Si Rolul Scolii In Viata Elevilor
Dayana4.2K vistas
Tulburarea de atasament si consecintele dezvoltarii psiho emotionale asupra... por Bianca Morar
Tulburarea de atasament si  consecintele  dezvoltarii psiho emotionale asupra...Tulburarea de atasament si  consecintele  dezvoltarii psiho emotionale asupra...
Tulburarea de atasament si consecintele dezvoltarii psiho emotionale asupra...
Bianca Morar3K vistas

Similar a Educatia Incluziva Ppoint

educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf por
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfGeorgianaIlie11
9 vistas12 diapositivas
Brosura por
BrosuraBrosura
Brosuracecisromania
1.1K vistas45 diapositivas
0 colaborarea gradinitafamilie por
0 colaborarea gradinitafamilie0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilieNico Risnoveanu
1.2K vistas3 diapositivas
Scoala-familia.docx por
Scoala-familia.docxScoala-familia.docx
Scoala-familia.docxMonicaBnrescu
40 vistas4 diapositivas
Scoala-familia.docx por
Scoala-familia.docxScoala-familia.docx
Scoala-familia.docxMonicaBnrescu
15 vistas4 diapositivas
Brosura anti violenta - parinti por
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiCosnita Otilia
250 vistas24 diapositivas

Similar a Educatia Incluziva Ppoint(20)

educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf por GeorgianaIlie11
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
GeorgianaIlie119 vistas
0 colaborarea gradinitafamilie por Nico Risnoveanu
0 colaborarea gradinitafamilie0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilie
Nico Risnoveanu1.2K vistas
Brosura anti violenta - parinti por Cosnita Otilia
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parinti
Cosnita Otilia250 vistas
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani por SIRBU LUMINITA
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
SIRBU LUMINITA602 vistas
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana por econsiliere
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
econsiliere729 vistas
Consilierea parintilor lucrare por Olga Morozan
Consilierea parintilor lucrareConsilierea parintilor lucrare
Consilierea parintilor lucrare
Olga Morozan1.7K vistas
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc por Alisa Russu
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
Alisa Russu2.6K vistas
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d... por Haldan Alexandra
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Haldan Alexandra1.9K vistas
PD Relații sociale si integrare1.ppt por CameliaEnache4
PD Relații sociale si integrare1.pptPD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.ppt
CameliaEnache438 vistas
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea por Elena Alexandra
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
Elena Alexandra2.5K vistas
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea por Elena Alexandra
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
Elena Alexandra2.1K vistas
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf por ElenaSandu11
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
ElenaSandu11254 vistas
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf por ssuser73110b
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdfGhid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
ssuser73110b19 vistas

Educatia Incluziva Ppoint

  • 1. EDUCATIA INCLUZIVA - O PRIORITATE IN SISTEMUL DE INVATAMANT ROMANESC DIRECTOR EDUCATIV: MITROI MIHAELA ASOCIATIA GRADINITA CASA FERICIRII SECTOR 4
  • 2. Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi”. (MEN&UNICEF 1999). Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental – UN ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU TOŢI, ÎMPREUNĂ CU TOŢI - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
  • 3. EDUCATIA INCLUZIVA presupune ca toti copiii sa aiba dreptul la o dezvoltare plenara, independenta si la o viata care sa fie cat mai aproape de “ normalitate”; toti copiii sa aibe treptul sa participle la activitatile de zi cu zi. EDUCATIA INCLUZIVA presupune un program eficient ce antreneaza toti copiii, fara deosebire si sa sprijine imainea centrala a copilului, care are nevoie de sprijin ca sa creasca, sa se dezvolte si sa fie educat. Cerintele educative speciale se refera atat la probleme care tin de deficiente senzoriale, mentale, cat si de deficiente si tulburarile determinate de sfera functionala. Adultul trebuie sa identifice problemele copiilor si sa gaseasca o modalitate de a trata de pe o pozitie care sa nu franeze dezvoltarea, ci sa o faciliteze. In literatura de specialitate copiii cu CES erau cotati ca fiind copii cu HANDICAP, DEFICIENTE, TULBURARI, DEZABILITATI .
  • 4.
  • 5. MODEL DE INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru AUZ. Daca copilul: - nu intoarce capul dupa sursa unui sunet nou sau a unei voci noi; - are infectii dese la ureche; - nu raspunde daca il chemi, atunci cand nu te poate vedea; - isi priveste buzele atunci cand vorbesti; - vorbeste foarte incet sau foarte tare; - nu vorbeste dau vorbeste ciudat. Pentru VAZ. Daca copilul: - nu este capabil sa gaseasca obiecte mici pe care le arunca; - are ochii rosii sau o disfunctie cronica a ochilor, pete pe ochi, sau se freaca des la ochi; - se izbeste des de obiectele din camera; - cand prieveste un obiect are obiceiul de a inclina capul intr-o parte, ceea ce dovedeste ca nu vede suficient; - dupa varsta de 6 luni, incruciseaza ochii.
  • 6. MODEL DE INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru VORBIRE. Daca copilul: - la 18 luni copilul inca nu spune mama; - la 2 ani nu poate denumi obiecte familiale si persoane; - la 3 ani nu poate repeta mici poezii sau cantecele; - la 4 ani nu vorbeste inca in propozitii simple; - la 5 ani nu se face inteles de persoane din afara familiei; - vorbeste altfel decat copiii de aceasi varsta cu el. Pentru INTELEGERE. Daca copilul: - la 1 an nu reactioneaza cand isi aude numele; - la 3 ani nu poate identifica diferitele parti ale fetei; - la 4 ani nu raspunde la intrebari simple; - la 3 ani nu poate urmari povesti simple; - pare ca nu intelege, are dificultati sa inteleaga lucruri simple pe care alti copii de varsta lui le inteleg perfect.
  • 7.
  • 8. Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei dispun de o bună colaborare între EDUCATOARE, PĂRINŢI, PSIHOLOGI (PSIHOPEDAGOGI) ŞI PROFESORUL LOGOPED. Sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilităţi reprezinta un pas important pentru pregatirea tuturor. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficienţe (motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor care au dizabilităţi; prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe. Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă. Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi aceeaşi valoare ca şi celorlalţi, respectându-se principiul de DREPTURI EGALE PENTRU TOTI.
  • 9.
  • 10.
  • 11. FAMILIA este cea care poate influenţa copilul pe mai multe căi, iar rezultatele disfuncţiei familiale se situează între cei doi poli: hiperprotecţie sau neglijare. În familiile echilibrate comunicarea între membrii acesteia decurge fără perturbări. Prin informare, părinţii au descoperit cum să găsească şi să aplice soluţii eficiente în rezolvarea problemelor ridicate de copii. Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării în grădiniţă. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii. FAMILIA ESTE PRIMUL EDUCATOR ŞI ARE CEL MAI MARE POTENŢIAL DE MODELARE. Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.
  • 12. BIBLIOGRAFIE: - Vrasmas Ecaterina-prof. universitar PSE, Curs de Pedagogie prescolara si pedagogia invatamantului primar, 2006-2007; - Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti 2001.