SlideShare a Scribd company logo
1 of 4
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE ȘI ȘTIINȚA INFORMĂRII
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR
CONFERINȚELOR ZONALE 2019
11-13, 18 IUNIE 2019
Genericul Conferințelor Zonale 2019: „Anul Biblioteconomic 2019 – fundamentări pentru ziua de
mâine a Bibliotecii”
Organizatori naționali: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Biblioteca
Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
Organizatori zonali: Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” (11 iunie 2019); Biblioteca Raională
”Alexandru Donici”, Orhei (12 iunie 2019); Biblioteca Publică Raională „Grigore Vieru”, Călărași (13
iunie 2019); Biblioteca Publică Raională „Valeriu Matei”, Leova (18 iunie 2019)
Parteneri: Administrațiile publice locale, Centrele Biblioteconomice Teritoriale
Echipa de experți ai centrelor biblioteconomice naționale: Vera Osoianu, Eugenia Bejan, Ludmila
Corghenci, Ecaterina Dmitric, Margareta Cebotari, Natalia Ghimpu
Scop: Sprijinirea bibliotecilor în implementarea prioritățilorprofesionale,stabilite pentruanul 2019
de către Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci (5 decembrie 2018) prin
cunoașterea experiențelor reprezentative, punerea la dispoziție a instrumentelor utile pentru
activitatea profesională.
Conferințele zonale sunt considerate un mediu benefic schimb de experiență și practici de
calitate, valorificarea potențialului inovațional și menținerea unei ambianțe inovaționale în
activitatea bibliotecilor publice, încurajarea cunoașterii și stimularea creativițăţii, crearea unui
mediu benefic de comunicare profesională.
Forme de organizare și conținutul: Mesaje de inaugurare din partea administrațiilor publice
locale; sesiune de prezentare a experiențelor privind promovarea imaginii bibliotecii, sesiune de
prezentare a serviciilor inovative în sprijinul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă,
recomandări metodologice privind indicatorii de evaluare a activității bibliotecii (componenta
documentară), prezentarea pozițiilor de reper ale ediției a 2-a a Programului Național
LecturaCentral, sinteza sondajului privind evaluarea implementării priorităților profesionale ale
anului 2019.
Evaluarea lucrărilor Conferințelor zonale:
 componența numerică și funcțională a participanților: 222 în total, inclusiv:
Locație Biblioteci
naționale
Biblioteci publice teritoriale,
reprezentanți APL
Biblioteci din
învățământ (școlare,
universitare)
Biblioteci
specializate
Total
Zona Bălți 5 59 7 (5 – bibl. școlare, 2 –
bibl. univ.)
0 71
Zona Orhei 5 53 2 0 60
Zona Călărași 5 43 1 0 49
Zona Leova 4 38 0 0 42
Total 19 193 10 0 222
Notă: la lucrările conferințelor nu au participat reprezentanții rețelelor de biblioteci Basarabeasca,
Taraclia, UTAG
 comunicări, prezentări:
Locație Prezentări a
experiențelor
privind
promovarea
imaginii bibliotecii
Prezentări a
serviciilor inovative
în sprijinul
implementării
Obiectivelor de
Dezvoltare Durabilă
Prezentări –
suport
metodologic.
Intervenții
ale
experților
Sinteza sondajului privind
evaluarea implementării
priorităților profesionale
ale anului 2019
Zona Bălți 2 3 4 1
Zona Orhei 2 3 4 1
Zona Călărași 3 3 4 1
Zona Leova 2 4 4 1
 Prezentarea experiențelor inovative, practicilor de succes ale bibliotecilor privind promovarea
imaginii bibliotecii și sprijinirea implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030:
Zona Bălți:
 Biblioteca Publică Raională ”Ion Druță”, Dondușeni – „Servicii inovative de bibliotecă ca
formă de promovare a instituției bibliotecare”, Oxana Caramîș
 Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”, Bălți – „Promovarea ofertei Bibliotecii întru
crearea mediului de încredere și simpatie în spațiul comunitar”, Victoria Țîcu
 Biblioteca Publică Raională ”Iulian Filip”, Drochia – ”Servicii moderne de bibliotecă
pentru dezvoltarea comunității”, Lidia Gontea
 Centrul de Documentare și Informare „Mihail Sadoveanu”, Soroca – „Diversificarea
serviciilor pentru utilizatori în biblioteca publică”, Eugenia Coșeru
 Biblioteca Publică Raională, Briceni – „Susținerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
prin implementarea serviciilor inovative în biblioteci”, Neli Corobca
Zona Orhei:
 Biblioteca Publică Sătească Dubăsarii Vechi, Criuleni – „Modernizarea bibliotecii – factor
de sporire a imaginii în comunitate”, Ina Agachi
 Biblioteca Publică Sătească Șerpeni, Anenii Noi – „Promovarea imaginii bibliotecii
publice în comunitate – imperativ al timpului”, Nina Botnari
 Biblioteca Publică Sătească Socol, Biblioteca Publică Comunală Vadul-Rașcov – „Clubul
SenioriIT cu ecouri zonale”, Zinaida Șmigun, Ludmila Prepeliță
 Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici”, Orhei, Filiala pentru Copii „Ion Creangă”
– „Servicii educative și pe placul copiilor”, Lucia Brehoi
 Biblioteca Publică Sătească Molovata, Dubăsari – „Sunt ECO, am portofoliu digital”, Vera
Oxente
Zona Călărași:
 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chișinău – „#Bibliotecahasdeu de mâine e cea de
azi: cum cumpărăm atenția utilizatorilor de bibliotecă”, Mariana Harjevschi
 Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni – „Sporirea vizibilității
bibliotecii „Dimitrie Cantemir” Ungheni – impact pe termen lung”, Nadejda Mihai
 Biblioteca Publică Milești, Nisporeni – „Din proiecte învăț, descopăr, creez, implementez
în beneficiul comunității”, Maria Mîtcu
 Biblioteca Publică Orășenească „Petre Ștefănucă”, Ialoveni – „Biblioteca Publică
Orășenească „Petre Ștefănucă” – furnizor de servicii comunitare”, Valentin Plămădeală
 Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu”, Strășeni – „O lume mai bună prin
realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, Natalia Grițco
 Biblioteca Publică Raională Fălești – „Servicii durabile și cu impact în bibliotecile din
Fălești”, Elena Negoiță
Zona Leova:
 Biblioteca Publică Raională Cantemir – „Promovarea imaginii bibliotecii în comunitate”,
Nadejda Coltuc
 Biblioteca Publică Raională „ÎPS Antonie Plămădeală”, Hâncești – „Imaginea și
promovarea bibliotecii în societatea contemporană”, Tatiana Darii
 Biblioteca Publică Orășenească,Cimișlia – „Dezvoltareaculturii media la bibliotecă”, Iulia
Spînu
 Biblioteca Publică Sătească Crihana Veche, Cahul – „Serviciul modern de bibliotecă
„Sunet și culoare pentru fiecare”, Maria Cudlenco
 Biblioteca Publică Raională „Andrei Ciurunga”, Cahul – „Serviciul modern de bibliotecă
„Sunt inteligent”, Maria Stîngă, Ana Marin
 Biblioteca Publică Sătească Covurlui,Leova – „Serviciul moderndebibliotecă „Programul
Codlabe”, Margareta Budăi.
 ePortofoliul conferințelor zonale a inclus (diseminat tuturor centrelor bibliotecoonmice):
 conceptul conferințelor zonale, aprobat de către Consiliul Științific al BNRM
 documente-cadru de reglementare (aprobate și în proiecte)
 „Politica de dezvoltare a resurselor informaționale” (material al Bibliotecii Naționale
a Rep. Moldova în sprijinul elaborării documentului instituțional)
 prioritățile profesionalealeanului 2019(aprobatelaForumulManagerilordin cadrul
Sistemului Național de Biblioteci, 5 decembrie 2018)
 modele-cadru ale fișei posturilor directorului (șefului) de bibliotecă raională,
orășenească, municipală și a bibliotecarului principal
 prezentări-suport metodologic (ale experților)
 prezentări ale serviciilor de bibliotecă, experiențelor
 sinteza chestionarului privind evaluarea implementării priorităților profesionale ale
anului 2019
 materiale-suport de organizare (afiș, agendele conferințelor zonale)
 alte materiale.
Impactul lucrărilor Conferințelor zonale:
 cunoașterea/diseminarea practicilor, experiențelor de succes ale bibliotecilor publice
 evaluarea situației privind mersul implementării priorităților profesionale ale anului 2019
 identificarea domeniilorde centrareaeforturilordesprijin metodologic din parteacentrelor
biblioteconomice naționale: pregătirea către evaluarea bibliotecilor publice (componenta
documentară – elaborare de strategii, politici, ale documente instituționale); analiza
impactului activității bibliotecii (realizare studii, colectare dovezi – este vorba despre
implementarea prevederilor SM ISO 16439:2018 „Informare și documentare – Metode și
proceduri pentru evaluarea impactului bibliotecilor”)
 accesul la textele prezentărilor din cadrul Conferințelor Zonale
https://bibliotecipublicerm.wordpress.com/
 discuții și promovări de propuneri pe marginea documentelor de reglementare naționale,
care necesită actualizări, completări (de ex., „Regulamentul privind modul de conferire a
categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci”)
 dezvoltarea competențelor bibliotecarilor
 platformă de comunicare profesională și schimb de experiență.
Orientări de perspectivă: organizarea anuală a conferințelor zonale (până în prezent –
organizate o dată la doi ani); lărgirea ariei funcționale a participanților la lucrările conferințelor
zonale (participarea personalului de specialitate din diverse tipuri de biblioteci).
Aprecieri:
 apreciem conținutul și calitatea materialelor prezentate în cadrul conferințelor zonale
(felicitări și mulțumiri prezentatorilor!)
 în mod deosebit menționăm sprijinul și deschiderea profesională a gazdelor conferințelor
zonale: secțiile/direcțiile cultură și bibliotecile municipale/raionale din Bălți, Orhei, Călărași
și Leova!
 prezența/implicarea participanților la lucrările conferințelor zonale (mulțumiri tuturor
participanților prezenți, ne-cătând la canicula ce ne-a chinuit!).
Elaborat:
Ludmila CORGHENCI
24 iunie 2019

More Related Content

What's hot

Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaDIB ULIM
 
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...DIB ULIM
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaDIB ULIM
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
What's hot (20)

Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
 
Materiale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilorMateriale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilor
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
 
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
 
Atestarea bibliotecarilor 2014: evaluarea performanţelor profesionale. Vera...
Atestarea  bibliotecarilor 2014: evaluarea performanţelor profesionale. Vera...Atestarea  bibliotecarilor 2014: evaluarea performanţelor profesionale. Vera...
Atestarea bibliotecarilor 2014: evaluarea performanţelor profesionale. Vera...
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
 
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
 
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...
Generația Google are nevoie de bibliotecă: noi modele pentru serviciile de in...
 
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...
Politici de Formare Profesională Continuă a personalului de specialitate din ...
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...
Comunicat final pe marginea lucrărilor cursului specializat „Modernizarea act...
 
Biblioteca în era internetului
Biblioteca în era internetuluiBiblioteca în era internetului
Biblioteca în era internetului
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
 
Comunicat final „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
Comunicat final „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
 
Similar to Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)

COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014DIB ULIM
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...CBN Moldova
 
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019DIB ULIM
 
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. CorghenciDIB ULIM
 
Concept symposia 2017
Concept symposia 2017Concept symposia 2017
Concept symposia 2017DIB ULIM
 
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Similar to Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1) (20)

Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
 
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE ...
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014
 
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia. DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD. TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia. DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
 
Bilanturi conferinte zonale
Bilanturi  conferinte zonaleBilanturi  conferinte zonale
Bilanturi conferinte zonale
 
Popa
PopaPopa
Popa
 
Curiculum Vitae
Curiculum VitaeCuriculum Vitae
Curiculum Vitae
 
CV
CVCV
CV
 
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
 
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
 
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
 
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
 
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
 
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
Rolul asistenţei informaţionale a bibliotecii din perspectiva formării contin...
 
L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. Corghenci
 
Concept symposia 2017
Concept symposia 2017Concept symposia 2017
Concept symposia 2017
 
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
Strategia de consolidare și modernizare a rețelei bibliotecilor publice terit...
 
STRATAN, Elena. Educaţia profesională a bibliotecarului şi serviciile inovative.
STRATAN, Elena. Educaţia profesională a bibliotecarului şi serviciile inovative.STRATAN, Elena. Educaţia profesională a bibliotecarului şi serviciile inovative.
STRATAN, Elena. Educaţia profesională a bibliotecarului şi serviciile inovative.
 
More from National Library of Republic of Moldova

citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...
citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...
citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...National Library of Republic of Moldova
 
Biblioteca Națională Digitală - steag de cultură ăn spațiul virtual
Biblioteca Națională Digitală -   steag de cultură ăn spațiul virtualBiblioteca Națională Digitală -   steag de cultură ăn spațiul virtual
Biblioteca Națională Digitală - steag de cultură ăn spațiul virtualNational Library of Republic of Moldova
 
More from National Library of Republic of Moldova (20)

citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...
citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...
citate despre lectură, carte, bibliotecă, bibliotecar, studii privind importa...
 
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
1.zici.docx Ziua Internațională a Cititului Împreună
 
LECTURA ȘI CIFRELE.docx
LECTURA ȘI CIFRELE.docxLECTURA ȘI CIFRELE.docx
LECTURA ȘI CIFRELE.docx
 
Biblioteci școlare.docx
Biblioteci școlare.docxBiblioteci școlare.docx
Biblioteci școlare.docx
 
Despre impact.docx
Despre impact.docxDespre impact.docx
Despre impact.docx
 
Norvegia BN.docx
Norvegia BN.docxNorvegia BN.docx
Norvegia BN.docx
 
Biblioteca Națională Digitală - steag de cultură ăn spațiul virtual
Biblioteca Națională Digitală -   steag de cultură ăn spațiul virtualBiblioteca Națională Digitală -   steag de cultură ăn spațiul virtual
Biblioteca Națională Digitală - steag de cultură ăn spațiul virtual
 
Pnlc. totaluri articol
Pnlc. totaluri articolPnlc. totaluri articol
Pnlc. totaluri articol
 
V.f. paradigma bibliotecii de dupa. 21 mai
V.f. paradigma bibliotecii de dupa. 21 maiV.f. paradigma bibliotecii de dupa. 21 mai
V.f. paradigma bibliotecii de dupa. 21 mai
 
V.f. paradigma bibliotecii de dupa
V.f. paradigma bibliotecii de dupaV.f. paradigma bibliotecii de dupa
V.f. paradigma bibliotecii de dupa
 
Biblioteca si coronavirus
Biblioteca si coronavirusBiblioteca si coronavirus
Biblioteca si coronavirus
 
Ordin 291 din_10.03.20 (1)
Ordin 291 din_10.03.20 (1)Ordin 291 din_10.03.20 (1)
Ordin 291 din_10.03.20 (1)
 
Norvegia. bnn
Norvegia. bnnNorvegia. bnn
Norvegia. bnn
 
Imaginea bibliotecii
Imaginea biblioteciiImaginea bibliotecii
Imaginea bibliotecii
 
Biblioteca ...
Biblioteca ...Biblioteca ...
Biblioteca ...
 
Agenda zilelor stiintei modificata 1 noiembrie 2018
Agenda zilelor stiintei modificata 1 noiembrie 2018Agenda zilelor stiintei modificata 1 noiembrie 2018
Agenda zilelor stiintei modificata 1 noiembrie 2018
 
Agenda anului bibl 2017 var finala 15.03.18 (1) 1
Agenda anului bibl 2017 var  finala  15.03.18 (1) 1Agenda anului bibl 2017 var  finala  15.03.18 (1) 1
Agenda anului bibl 2017 var finala 15.03.18 (1) 1
 
Iulian filip. școala de întrebări m,anuscris operant
Iulian filip.  școala de întrebări m,anuscris operantIulian filip.  școala de întrebări m,anuscris operant
Iulian filip. școala de întrebări m,anuscris operant
 
Carte
CarteCarte
Carte
 
Lectura
LecturaLectura
Lectura
 
Recently uploaded

SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfaulsauul
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAndreiDumitruBran
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxDragosCuzino
 
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareGeorgianaDascalu1
 
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfCimpeanemese
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraancatrusca1
 
Recently uploaded (6)

SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
 
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
 
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
 
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)

  • 1. BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE ȘI ȘTIINȚA INFORMĂRII COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CONFERINȚELOR ZONALE 2019 11-13, 18 IUNIE 2019 Genericul Conferințelor Zonale 2019: „Anul Biblioteconomic 2019 – fundamentări pentru ziua de mâine a Bibliotecii” Organizatori naționali: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Organizatori zonali: Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” (11 iunie 2019); Biblioteca Raională ”Alexandru Donici”, Orhei (12 iunie 2019); Biblioteca Publică Raională „Grigore Vieru”, Călărași (13 iunie 2019); Biblioteca Publică Raională „Valeriu Matei”, Leova (18 iunie 2019) Parteneri: Administrațiile publice locale, Centrele Biblioteconomice Teritoriale Echipa de experți ai centrelor biblioteconomice naționale: Vera Osoianu, Eugenia Bejan, Ludmila Corghenci, Ecaterina Dmitric, Margareta Cebotari, Natalia Ghimpu Scop: Sprijinirea bibliotecilor în implementarea prioritățilorprofesionale,stabilite pentruanul 2019 de către Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci (5 decembrie 2018) prin cunoașterea experiențelor reprezentative, punerea la dispoziție a instrumentelor utile pentru activitatea profesională. Conferințele zonale sunt considerate un mediu benefic schimb de experiență și practici de calitate, valorificarea potențialului inovațional și menținerea unei ambianțe inovaționale în activitatea bibliotecilor publice, încurajarea cunoașterii și stimularea creativițăţii, crearea unui mediu benefic de comunicare profesională. Forme de organizare și conținutul: Mesaje de inaugurare din partea administrațiilor publice locale; sesiune de prezentare a experiențelor privind promovarea imaginii bibliotecii, sesiune de prezentare a serviciilor inovative în sprijinul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, recomandări metodologice privind indicatorii de evaluare a activității bibliotecii (componenta documentară), prezentarea pozițiilor de reper ale ediției a 2-a a Programului Național LecturaCentral, sinteza sondajului privind evaluarea implementării priorităților profesionale ale anului 2019. Evaluarea lucrărilor Conferințelor zonale:  componența numerică și funcțională a participanților: 222 în total, inclusiv: Locație Biblioteci naționale Biblioteci publice teritoriale, reprezentanți APL Biblioteci din învățământ (școlare, universitare) Biblioteci specializate Total Zona Bălți 5 59 7 (5 – bibl. școlare, 2 – bibl. univ.) 0 71
  • 2. Zona Orhei 5 53 2 0 60 Zona Călărași 5 43 1 0 49 Zona Leova 4 38 0 0 42 Total 19 193 10 0 222 Notă: la lucrările conferințelor nu au participat reprezentanții rețelelor de biblioteci Basarabeasca, Taraclia, UTAG  comunicări, prezentări: Locație Prezentări a experiențelor privind promovarea imaginii bibliotecii Prezentări a serviciilor inovative în sprijinul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă Prezentări – suport metodologic. Intervenții ale experților Sinteza sondajului privind evaluarea implementării priorităților profesionale ale anului 2019 Zona Bălți 2 3 4 1 Zona Orhei 2 3 4 1 Zona Călărași 3 3 4 1 Zona Leova 2 4 4 1  Prezentarea experiențelor inovative, practicilor de succes ale bibliotecilor privind promovarea imaginii bibliotecii și sprijinirea implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030: Zona Bălți:  Biblioteca Publică Raională ”Ion Druță”, Dondușeni – „Servicii inovative de bibliotecă ca formă de promovare a instituției bibliotecare”, Oxana Caramîș  Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”, Bălți – „Promovarea ofertei Bibliotecii întru crearea mediului de încredere și simpatie în spațiul comunitar”, Victoria Țîcu  Biblioteca Publică Raională ”Iulian Filip”, Drochia – ”Servicii moderne de bibliotecă pentru dezvoltarea comunității”, Lidia Gontea  Centrul de Documentare și Informare „Mihail Sadoveanu”, Soroca – „Diversificarea serviciilor pentru utilizatori în biblioteca publică”, Eugenia Coșeru  Biblioteca Publică Raională, Briceni – „Susținerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prin implementarea serviciilor inovative în biblioteci”, Neli Corobca Zona Orhei:  Biblioteca Publică Sătească Dubăsarii Vechi, Criuleni – „Modernizarea bibliotecii – factor de sporire a imaginii în comunitate”, Ina Agachi  Biblioteca Publică Sătească Șerpeni, Anenii Noi – „Promovarea imaginii bibliotecii publice în comunitate – imperativ al timpului”, Nina Botnari  Biblioteca Publică Sătească Socol, Biblioteca Publică Comunală Vadul-Rașcov – „Clubul SenioriIT cu ecouri zonale”, Zinaida Șmigun, Ludmila Prepeliță  Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici”, Orhei, Filiala pentru Copii „Ion Creangă” – „Servicii educative și pe placul copiilor”, Lucia Brehoi  Biblioteca Publică Sătească Molovata, Dubăsari – „Sunt ECO, am portofoliu digital”, Vera Oxente Zona Călărași:  Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chișinău – „#Bibliotecahasdeu de mâine e cea de azi: cum cumpărăm atenția utilizatorilor de bibliotecă”, Mariana Harjevschi  Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni – „Sporirea vizibilității bibliotecii „Dimitrie Cantemir” Ungheni – impact pe termen lung”, Nadejda Mihai
  • 3.  Biblioteca Publică Milești, Nisporeni – „Din proiecte învăț, descopăr, creez, implementez în beneficiul comunității”, Maria Mîtcu  Biblioteca Publică Orășenească „Petre Ștefănucă”, Ialoveni – „Biblioteca Publică Orășenească „Petre Ștefănucă” – furnizor de servicii comunitare”, Valentin Plămădeală  Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu”, Strășeni – „O lume mai bună prin realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, Natalia Grițco  Biblioteca Publică Raională Fălești – „Servicii durabile și cu impact în bibliotecile din Fălești”, Elena Negoiță Zona Leova:  Biblioteca Publică Raională Cantemir – „Promovarea imaginii bibliotecii în comunitate”, Nadejda Coltuc  Biblioteca Publică Raională „ÎPS Antonie Plămădeală”, Hâncești – „Imaginea și promovarea bibliotecii în societatea contemporană”, Tatiana Darii  Biblioteca Publică Orășenească,Cimișlia – „Dezvoltareaculturii media la bibliotecă”, Iulia Spînu  Biblioteca Publică Sătească Crihana Veche, Cahul – „Serviciul modern de bibliotecă „Sunet și culoare pentru fiecare”, Maria Cudlenco  Biblioteca Publică Raională „Andrei Ciurunga”, Cahul – „Serviciul modern de bibliotecă „Sunt inteligent”, Maria Stîngă, Ana Marin  Biblioteca Publică Sătească Covurlui,Leova – „Serviciul moderndebibliotecă „Programul Codlabe”, Margareta Budăi.  ePortofoliul conferințelor zonale a inclus (diseminat tuturor centrelor bibliotecoonmice):  conceptul conferințelor zonale, aprobat de către Consiliul Științific al BNRM  documente-cadru de reglementare (aprobate și în proiecte)  „Politica de dezvoltare a resurselor informaționale” (material al Bibliotecii Naționale a Rep. Moldova în sprijinul elaborării documentului instituțional)  prioritățile profesionalealeanului 2019(aprobatelaForumulManagerilordin cadrul Sistemului Național de Biblioteci, 5 decembrie 2018)  modele-cadru ale fișei posturilor directorului (șefului) de bibliotecă raională, orășenească, municipală și a bibliotecarului principal  prezentări-suport metodologic (ale experților)  prezentări ale serviciilor de bibliotecă, experiențelor  sinteza chestionarului privind evaluarea implementării priorităților profesionale ale anului 2019  materiale-suport de organizare (afiș, agendele conferințelor zonale)  alte materiale. Impactul lucrărilor Conferințelor zonale:  cunoașterea/diseminarea practicilor, experiențelor de succes ale bibliotecilor publice  evaluarea situației privind mersul implementării priorităților profesionale ale anului 2019  identificarea domeniilorde centrareaeforturilordesprijin metodologic din parteacentrelor biblioteconomice naționale: pregătirea către evaluarea bibliotecilor publice (componenta documentară – elaborare de strategii, politici, ale documente instituționale); analiza impactului activității bibliotecii (realizare studii, colectare dovezi – este vorba despre implementarea prevederilor SM ISO 16439:2018 „Informare și documentare – Metode și proceduri pentru evaluarea impactului bibliotecilor”)
  • 4.  accesul la textele prezentărilor din cadrul Conferințelor Zonale https://bibliotecipublicerm.wordpress.com/  discuții și promovări de propuneri pe marginea documentelor de reglementare naționale, care necesită actualizări, completări (de ex., „Regulamentul privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci”)  dezvoltarea competențelor bibliotecarilor  platformă de comunicare profesională și schimb de experiență. Orientări de perspectivă: organizarea anuală a conferințelor zonale (până în prezent – organizate o dată la doi ani); lărgirea ariei funcționale a participanților la lucrările conferințelor zonale (participarea personalului de specialitate din diverse tipuri de biblioteci). Aprecieri:  apreciem conținutul și calitatea materialelor prezentate în cadrul conferințelor zonale (felicitări și mulțumiri prezentatorilor!)  în mod deosebit menționăm sprijinul și deschiderea profesională a gazdelor conferințelor zonale: secțiile/direcțiile cultură și bibliotecile municipale/raionale din Bălți, Orhei, Călărași și Leova!  prezența/implicarea participanților la lucrările conferințelor zonale (mulțumiri tuturor participanților prezenți, ne-cătând la canicula ce ne-a chinuit!). Elaborat: Ludmila CORGHENCI 24 iunie 2019