1. Prietenul tinere ii mele 1
Traian Dorz
Prietenul tinere ii mele
Tot ce v-am scris aici cu lacrimi
e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiin ă,
în numele lui Dumnezeu.
Nu-mi lepăda i nici o frântură
din tot ce spun acum şi scriu,
căci tot ce nu-n elege i astăzi
o să-n elege i mai târziu.

2. 2 Traian Dorz
Coperta I: Claudiu CÂNDEA
© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269 216677; fax 0269 216914
ISBN 978-973-710-134-1

3. Prietenul tinere ii mele 3
C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E
1
TRAIAN DORZ
PRIETENUL
TINERETII MELE
Scurte medita ii duhovniceşti,
mărturisiri şi împărtăşiri scumpe
din singurătatea mea
cu Domnul meu
sau fără El
Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2009

4. 4 Traian Dorz
Prieten tinere ii mele
Prieten tinere ii mele
şi lacrimilor mele Dor
şi So singurătă ii grele
– Te cânt, Iisus – şi Te ador.
Ce n-am putut nici mamei spune
atât de-adânc, de cald şi des,
am spus iubirii Tale bune,
sim indu-mi sufletu-n eles.
În anii de răscruci amare,
cu sufletul zdrobit de tot,
la nimeni negăsind crezare,
la Tine am ştiut că pot.
Ce nimeni n-a mai fost altcine
să-mi fie-n ceasul disperat
ai fost Tu-n stare pentru mine,
căci m-ai iubit cu-adevărat.
i-aş spune-n nu ştiu ce cuvinte
de adorare şi fior
cât mi-e iubirea de fierbinte
– dar nu pot, cât Î i sunt dator!
Prieten tinere ii mele,
cu cât mi-ai dat şi mi-ai adus,
al Tău sunt eu, a’ Tale-s ele
pe vecii to i, pe to i,
Iisus...

5. Prietenul tinere ii mele 5
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Amin.
I i s u s H r i s t o s,
Mare Dumnezeul meu şi Veşnicul meu Prieten,
slavă veşnică ie!
ie, a Cărui întâlnire m-a născut de Sus
şi mi-a oprit via a într-o veşnică tinere e,
prefăcându-mi singurătatea îmbră işare
şi pustietatea paradis;
ie, Care, dându-mi jugul Tău, m-ai făcut so ,
dându-mi sărutul Tău, m-ai făcut floare
şi dându-mi cununa Ta, m-ai făcut cântec;
ie, a Cărui înso ire mi-a făcut numele divin,
urmele luminoase
şi târârea zbor;
ie – toată dragostea fiin ei mele,
toată dăruirea vie ii mele,
toată slava adora iei mele,
în care tot ce am putut arde
şi sfin i eu
– este nimic;
ci singură partea Ta
este t o t u l...
Slavă veşnică ie,
Veşnicul meu Prieten şi Mare Dumnezeul meu,
IisusHristos!

6. 6 Traian Dorz
Nepre uit Prieten
Nepre uit Prieten al tinere ii mele,
al Tău e tot ce cântă în jurul meu şi-n mine,
a Ta-i grădina scumpă cu stratul ei de stele,
cu lacrima şi roua de crini şi de rubine.
Nedespăr it Prieten al tinere ii bune,
a Ta-i fântâna dulce, ce sânu-mi răcoreşte,
a Ta e pâinea bună cu gust de rugăciune
şi perna-mpărtăşirii ce fa a mi-o sfin eşte.
Neasemuit Prieten al tinere ii sfinte,
în tot ce-ating pe lume, mă-nfiorez de Tine,
în tot ce-aud descopăr, preadulcile- i cuvinte
şi-n tot ce văd, i-e numai sărutul pentru mine.
Nemaiuitat Prieten al tinere ii scumpe,
pe orice drum m-ai duce, e numai fericire
şi-n orice loc descopăr divina- i mână cum pe
întreaga mea fiin ă revarsă doar iubire.
Ne-nlocuit Prieten al tinere ii dulce,
a Ta-i pe veşnicie fiin a mea întreagă,
căci nu-i asemeni ie, oriunde m-aş mai duce,
nimic pe lumea asta aşa să mă atragă.
Dumnezeiesc Prieten al tinere ii mele,
eu n-am alt rai, şi soare, şi dor, decât pe Tine;
doar Tu-mi eşti toate-acestea – şi mult mai mult ca ele
– cuprinde-mă la sânu- i
şi-n veci aşa mă ine!...

7. Prietenul tinere ii mele 7
1. ÎNCEPUTUL MINUNILOR MELE
1. Iisuse, Domnul şi Mântuitorul unic, Slavă unică
şi veşnică ie, pentru sufletul pe care i-l alegi Tu şi pe
care dintr-o dată îl faci atunci cunoscut şi luminos tutu-
ror celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.
Tu eşti Începutul tuturor minunilor.
2. Tu eşti Semănătorul şi Tu eşti şi Sămân a.
Tu eşti Soarele care dă şi Tu eşti şi Rodul care
primeşte.
Tu eşti Părintele şi Tu eşti şi Fiul.
3. Ferice de sufletul pe care i-l alegi Tu să-i dăru-
ieşti sămân a Ta dumnezeiască, pentru a Te naşte din el,
Tu, pe Tine Însu i, făcându-Te atât de mic să Te încapi în
el. Şi făcându-l pe el atât de mare să Te încapă pe Tine.
4. Slavă veşnică ie, Iisuse, pentru sufletul pe care îl a-
legi să-i dai jugul Tău, care înseamnă înso irea lui cu Tine
şi sarcina Ta, care înseamnă învrednicirea de a-l
face în stare de naşteri cereşti. De naşterea de opere di-
vine. De inspira ii divine. De fii divini.

8. 8 Traian Dorz
5. Ferice de sufletul pe care i-l înso eşti Tu astfel
încât, trecând jugul Tău asupra lui, i-l devii so şi co-
laborator
şi, punându- i sarcina Ta asupra lui, i-l devii una,
după cum Tu eşti una cu Tatăl, printr-o asemenea Taină
slăvită şi nepătrunsă.
6. Slavă veşnică ie, Preaiubitul meu, pe Care nu
ştiu cum altfel să Te numesc, din clipa când Te-ai îndu-
rat astfel şi de sufletul meu!
7. Jugul Tău mi Te-a făcut So ul. Sarcina Ta, Stă-
pânul. Şi amândouă, Preaiubitul.
8. Împărtăşirea aceasta cu Tine mi-a dăruit veşnicia
Ta, tinere ea Ta, prietenia Ta, despre care nici un cu-
vânt din lumea aceasta nu poate spune ce simt că sunt.
Jugul Tău să mă facă harnic,
sarcina Ta să mă facă rodnic,
dragostea Ta să mă facă lumină.
9. So ul meu de jug, nu mă lăsa să lenevesc nicio-
dată! Ci îndeamnă-mă să ostenesc cu bucurie, păşind
mai alături de Tine pe aceeaşi brazdă slăvită. Sau spre
acelaşi altar strălucit.
10. So ul meu de sarcină, nu mă lăsa să rămân
sterp niciodată, ci fiecare sămân ă a Ta din mine să
aducă roduri de treizeci, de şaizeci şi de o sută.
11. Până când toată inima mea va deveni o arină
acoperită cu lanuri legănate de Duhul Sfânt. Şi cu
roduri aplecate de miez sănătos şi greu.

9. Prietenul tinere ii mele 9
12. Până când via a mea va deveni o dâră luminoa-
să pe care să ajungă mul i în cer.
13. Până când amintirea mea va deveni o mamă fe-
ricită, înconjurată de mul i fii cura i şi frumoşi, semă-
nând cu Tine.
14. Până când tot ce am adus eu pe lume va putea
purta cu vrednicie numele Tău şi pecetea Ta.
15. Preaiubitule, ia-mă de mână şi hai să alergăm!
16. Toate câmpiile albe dinaintea noastră aşteaptă
sărutul urmelor noastre împreunate.
17. Toate cântările din fa a noastră aşteaptă ca împreu-
nă să le împletim firele de aur ale melodiilor şi ale poeziei.
18. Toate înăl imile mun ilor cura i şi sfin i, toate
poienile singurătă ilor fericite, toate grădinile rugăciu-
nilor, adora iei şi extazelor cereşti aşteaptă şoaptele, la-
crimile, tăcerile noastre.
19. Am lăsat în urmă totul. Am închis toate uşile, am
rupt toate pun ile, am ars toate amintirile trecutului stingher.
20. Nu mai am nici un alt drum decât al Tău.
Nu mai vreau nimic decât pe Tine.
Nu mai doresc nimic decât dragostea Ta,
jugul Tău
şi sarcina Ta.
Prietenul tinere ii mele eterne,
să mergem!

10. 10 Traian Dorz
2. ÎNSO IREA SUFLETELOR SFINTE
1. Ce minunat este să fii înso itorul unui suflet plin
cu Hristos!
2. Ce har ceresc este să fii umărul pe care se
reazemă o fiin ă sfântă, în clipa fericitei ei slăbiciuni,
din pricina purtării lui Hristos, pentru mântuirea altora!
3. Ce slavă unică este să po i ocroti, mângâia şi cu-
prinde, la căldura curată a sufletului tău, singurătatea
aproape înfricoşat de sfântă a acelei fiin e care înseam-
nă atât de mult pentru gândurile lui Dumnezeu!
4. De unde vine,
creşte,
se apropie tot mai mare
o lumină nepământească ce mă învăluie, spunându-
mi: „Eu sunt Prietenul tinere ii tale!“?
5. Inima mea a tresărit ca de o înviere dintre cei
mor i de mult, foarte de mult.

11. Prietenul tinere ii mele 11
6. O, Dumnezeul meu, oare mai poate fi primăvară
după o iarnă atât de îndelungată?
7. Cine îmi spune oare acum „Vino!“: Duhul, întâi,
sau Mireasa?
8. Ori poate amândoi deodată, fiindcă, dacă doi se
învoiesc să ceară ceva, le va fi şi dat.
9. Duhul nu vrea să meargă fără Mireasă. Şi, dacă
ea nu poate să meargă atât de repede ca şi El, El nu va
merge singur.
10. O va aştepta până ce va putea merge şi ea, potri-
vindu-Şi paşii cu ai ei, spre a ajunge acolo împreună.
11. Mirele aşteaptă, ştiind bine şi locul, şi timpul
unde se vor întâlni
to i trei.
12. Betleem, Betleem, cetate neînsemnată şi ascunsă,
fecioară nebăgată în seamă,
Mireasă dispre uită şi singură!...
13. Când El Îşi va îndrepta fa a spre tine,
cu ce lumină uimitoare vei fi învăluită,
ce strălucire eternă va alunga întunericul tău
şi ce slavă cerească va acoperi ocara ta!
14. Când Hristos te va înăl a din starea ta de azi,
câte priviri se vor întoarce spre tine
şi câ i vor plânge amar că te-au dispre uit!

12. 12 Traian Dorz
15. Acela, Căruia tu Îi por i în inima ta atâta
credincioşie, este Cel Preaînalt.
16. Acum Duhul Lui te umbreşte, dar în curând te
va lumina.
17. Acum este vremea negurii tale, dar aceasta este
atât de curând trecătoare... Şi tocmai ea pregăteşte ivi-
rea luminii tale care este veşnică.
18. Saltă de bucurie, tu, care ai fost învrednicită de
umbra lui Hristos, de ocara lui Hristos, de singurătatea
cu El!
19. Nu va fi strălucire mai fericită decât a ta,
nici slavă,
nici îmbră işare,
Mâine Diminea ă, la Hristosul tău!
* * *
În momentele mai grele
aminteşte- i totdeauna
de Hristosul tău cel unic
şi iubirea ta cea una!

13. Prietenul tinere ii mele 13
3. CUVINTELE CELUI SCUMP
1. Când aud un cuvânt al cărui în eles nu-l pot cu-
prinde,
nici accepta,
să nu mă grăbesc să răspund cu mâhnire!
2. Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată
pe drumul meu.
3. Gândul meu mâhnit nu mi-a în eles drept nicio-
dată cuvintele Lui.
4. Ochii mei mâhni i nu mi-au putut vedea limpede
niciodată Chipul Lui drag.
5. Lacrimile mâhnirii mele mi-au acoperit şi mi-au
întunecat vederea Fe ei dragi.
6. De ce să răspunzi tu cuvinte grele Prietenului ti-
nere ii tale, inima mea mâhnită?

14. 14 Traian Dorz
7. De ce ui i tu cât de mult te-a iubit El, Care îmi
vorbeşte acum despre ascultarea şi ridicarea dintr-o sta-
re bolnavă, spre ceea ce este sănătos?
8. Dintr-o stare apăsată, spre ceea ce este slobod?
9. Dintr-o stare ruinată, spre ceea ce eram în vre-
mea tinere ii mele şi a Lui?
10. O, iartă-mă, Preaiubitul meu, când nu Te pot
în elege!
11. Iartă-mă, când mâhniri prea mari mă împiedică
să văd lumina spre care vrei să mă ridici Tu.
12. Mă doare această chemare ca o rupere şi îmi
simt inima sfâşiată de sus până jos.
13. De o parte şi de alta a mâhnirii mele, inima
mea, despicată în două, tremură.
14. Lacrimile însângerării ei se preling pe aşternu-
tul unde zac, prăbuşit dintr-o dată ca într-o prăpastie de
întuneric zdrobitor.
15. Mi se pare că zac din nou în aceeaşi prăpastie
în care am mai fost de celelalte două ori.
16. Şi din care abia ieşisem, târându-mă ani îngro-
zitori cu o singurătate şi pătimire care mă înspăimântă
ori de câte ori mă uit înapoi.

15. Prietenul tinere ii mele 15
17. Ce lung a fost drumul spre lumină şi ce scurt
este cel spre întuneric!
18. Dumnezeul meu, nu mă lăsa să cad din nou!
ine-mă să nu mai alunec, dacă am putut ajunge
până aici!
19. Iată vântul care vuieşte rece, voind să mă
smulgă de pe stânca pe care mi se părea că am ajuns-o!
20. Voi, gânduri negre, fugi i de la mine! El n-a zis
aşa cum îmi şopti i voi!
21. Duhule al mâhnirii, taci în lăuntrul meu, nu mă
sfătui la nimic! Nu mai vreau să te aud!
22. Nu vreau să te ascult tocmai acum când inima
mea este sfâşiată prea adânc. Când ochii mei nu mai pot
vedea nimic înainte. Şi când urechile mele nu mai aud
nimic în afară de glasul tău ispititor, care îmi spune
veşti şi înştiin ări îngrozitoare.
23. Dumnezeul meu,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pă-
mântului şi ale mării din mine,
de Tine mă agă cu ultima mea nădejde!
Numai de Tine!

16. 16 Traian Dorz
4. VINO, GLASULE DORIT!
1. Preaiubitul inimii mele, cine să-mi spună, în cli-
pa prăbuşirii mele, că Tu nu Te-ai schimbat?
2. Care este glasul, mai tare decât cel al mâhnirii,
pe care îl simt acum zdrobindu-mă?
3. Vino, glas dulce al vindecării mele, şi ridică-mi
sufletul doborât ca de o înmormântare!
4. Vino, dulce lumină a speran ei mele, şi refă-mi
inima sfâşiată ca o catapeteasmă!
5. Vino, dulce căldură a iubirii, alungă-mi înghe ul
întunecat ce mă învăluie şi mâhnirea ce mă apasă ca o
lespede grea şi rece!
6. Vino, primăvară dulce, ajută-mi să-mi scot florile
înghe ate la soarele tău fericit, care să mi le-nvie iarăşi!
7. Vino, vreme a cântării, înviorează-mi obrazul flo-

17. Prietenul tinere ii mele 17
rilor mele ofilite! Fă-le, din fiecare strop de lacrimă, un
strop de rouă, cuprins de o lumină şi sărutat de o rază.
8. Vântule cald şi înmiresmat, nu sta! Ridică-te,
vânt cald din miazăzi, apropie-te şi învăluie-mi toate
hotarele mele, care te aşteaptă încă tremurând de fiorii
frigului venit dintr-o dată, şi învie-mă!
9. Ridică-mă iarăşi pe înăl imile mele... pe înăl i-
mile tinere ii mele senine şi dragi!
Eu sunt ca o floare cosită,
ca o vi ă fără sprijin,
ca o apă fără albie.
Ridică-mă iarăşi, că singur nu pot!
10. De cine altul să mă mai reazem, dacă nu de Ti-
ne, singura mea iubire?
11. Pe unde să mai curg, dacă nu mă conduci Tu,
Calea mea, Rădăcina mea, Stăpânul meu?
12. Nu-mi lăsa via a iarăşi goală, inima sfâşiată,
singurătatea singură!...
13. Iartă-mă că nu Te pot urma încă, nici atât cum
ai vrea Tu de repede, nici cum doreşti Tu de sus.
14. Picioarele mi-s încă bolnave, aripile îngreunate,
inima slabă.
15. Iartă-mă că, ştiindu-mi slăbiciunile, nu pot lua
hotărârea puternică. Mi-e frică nu de înăl imile Tale, ci
de adâncimile mele.

18. 18 Traian Dorz
16. Vreau să Te ascult, dar mi-e teamă să îndrăz-
nesc.
17. Şi stau aici, temându-mă de un singur rău, mai
mare ca oricare altul, acela care m-a chinuit cel mai
amar şi mai îndelung: singurătatea departe de Tine.
18. Dumnezeul meu şi unicul meu Prieten, nu mă
lăsa să mă prăbuşesc iarăşi, dacă m-ai făcut să ating
ărmul dorit, după care îmi întind mâinile de atâta vre-
me şi de atâta drum!
19. Nu-mi lua bucuria pe care mă faci să cred că
am primit-o!
20. Nu-mi lua comoara pentru care i-am jertfit
atâtea lacrimi şi pe care am plătit-o cu atâta suferin ă!
21. Tu, Care ştii via a mea şi pre ul pe care l-am
dat, adu- i aminte că nu mai am nici lacrimi şi nici pu-
tere să mai plătesc. Lasă-mă cu cât am dat, pentru că
am dat tot ce-mi mai rămăsese ca să trăiesc!
22. La poarta Îndurării Tale
bat cu rugăciunea mea.
Numai la această Poartă îndrăznesc,
că numai la ea pot aştepta, nădăjduind
să mi se mai deschidă!

19. Prietenul tinere ii mele 19
5. ÎN FA A POR II ÎNDURĂRII
1. În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit
şi iertarea!
2. În aşternutul unde am zăcut, plângându-mi dure-
rea, mi-am primit şi vindecarea.
3. Şi tot Tu, Cel pe care-L întristasem, m-ai şi în-
viorat.
4. Poarta Îndurării s-a deschis şi Fa a Ta iubită m-a
luminat din nou. Te-ai întors iarăşi la mine, căci ai vă-
zut neputin a mea.
5. i-a fost milă de mine. Nu m-ai judecat cum me-
ritam; dragostea Ta m-a în eles. Pentru că nu Te-ai
gândit la Tine, ci la neputin ele mele.
6. Ai privit ochii mei – în care erau teama despăr i-
rii şi durerea neputin ei, amândouă la fel de mari – şi
i-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai
nemărginit de mult.

20. 20 Traian Dorz
7. Tremuram când mă priveai. Îmi era şi teamă şi
dor de cuvântul ce mi-l vei spune. De acest cuvânt atâr-
na soarta mea.
8. Fericirea mea nouă sau prăbuşirea mea veche
atârnau de pasul Tău.
9. Tu ai renun at la zborul Tău şi ai rămas lângă mine.
10. i-ai întors, cu o duioasă durere, privirea din-
spre înăl imile Tale luminoase şi, oftând, Te-ai aşezat
iarăşi lângă... neputin a mea, zicând:
– Nu vreau; nu pot să merg fără tine!
11. Te voi aştepta aici!
Nu renun ; doar amân hotărârea şi legământul pe care
le-am făcut şi pentru tine, până i se vor întări aripile, î i
vor creşte penele şi i se vor vindeca deplin rănile inimii.
12. inta noastră este aceea pe care i-am arătat-o
şi pe care, o clipă, printre nori, ai văzut-o limpede.
13. Dar nici ea n-ar fi fericită, văzând că vine nu-
mai un sol singur. Şi jugul, şi cununa sunt pentru doi.
14. O, ce grozav cuvânt este acesta: „singur“!
L-am rostit şi l-am sim it până acum atât de mult,
încât mi se înfioară toată fiin a, şi numai gândind că l-
aş mai putea avea iarăşi lângă mine vreodată.
15. Nu-l mai vreau, nu-l mai pot suferi, Dumneze-
ule bun!
Ai milă de mine, Prieten bun şi adevărat! Nu mă
mai lăsa fără Tine!

21. Prietenul tinere ii mele 21
16. Vreau vindecarea. Aici şi acum.
În aşternutul singurătă ii în care zac, vindecă-mi
sufletul de singurătate!
17. Schimbă-mi plânsul de durere în plâns de bucurie!
18. Alungă fe ei mele chipul bătrâne ii mâhnite şi
redă-i chipul tinere ii voioase.
19. Schimbă-mi suspinul amărăciunii în suspin al
îndurării.
20. Fă să mi Te văd apropiindu-Te, săltând peste
dealuri şi peste văi, grăbindu-Te spre mine ca un cerb
tânăr, trecând peste mun ii ce ne despart.
21. Fă-mă să- i aud dulcele glas, spunându-mi în
mijlocul plânsului meu: Râzi!
22. Şi, dintr-o dată, să izbucnesc în râsul fericit, în râsul
cel mai fericit, cu ochii încă plini de lacrimi strălucitoare.
23. Picurii genelor mele să strălucească vesel, ca
stropii de ploaie de pe un crin, lumina i deodată de ră-
săritul soarelui Fe ei Tale iubite.
24. Buzele mele să strălucească dintr-o dată de lu-
mina sărutului Tău, ca buzele norilor când soarele îi să-
rută în rugăciunea lor de seară.
25. Şi gândul singurătă ii să nu mă mai înso ească
niciodată.
Fă-mi aşa, Preaiubitule Iisus!

22. 22 Traian Dorz
6. DULCEA VINDECARE A INIMII MELE
1. Inima mea este fericită, Preaiubitul meu, inima
mea este fericită. Căci iarăşi sunt cu Tine.
2. Dar, pentru că sufletul meu a fost chinuit prea
mult, noile lacrimi ale bucuriei nu au putut şterge de tot
şi nici acoperi ecoul şi urmele celorlalte.
3. În bucuria mea mai aud încă, şiroind ca un ecou
amar, trecutul plâns îndelungat.
4. Şi, privind spre un viitor atât de minunat, încât
pare cu neputin ă, îmi vine să mă îndoiesc şi de pre-
zentul acesta fericit, care mi se pare un vis.
5. Îmi frec ochii şi îmi spun: oare este aievea?
Se poate oare să fi venit pe totdeauna vindecarea
mea?
6. Tu, sfântă şi dulce vindecare a inimii mele, pe
care te-am dorit şi te-am chemat atât de sfâşietor, eşti
oare chiar aici, lângă mine?

23. Prietenul tinere ii mele 23
7. Este, oare, adevărat tot ceea ce văd şi ceea ce
simt? Nu este, oare, minunea aceasta numai un vis?
8. Doamne Iisuse, eu am nevoie nu numai de trei
zile spre a mă obişnui cu minunea. Am nevoie să o am
mereu lângă mine, veacuri şi veacuri, până când mă voi
încredin a pe totdeauna că nu-mi va mai putea fi des-
păr ită niciodată şi de către nimeni.
9. Abia atunci, inima mea, fericită pe vecii vecilor,
ar putea să strige:
– Am ajuns! Nu mai doresc nimic!
10. Nu numărul anilor trăi i au vreun pre , ci măre-
ia, puterea, înflăcărarea, înăl imea şi roadele cu care
i-am trăit!
11. Sufletele mari îşi trăiesc fiecare zi, aproape fie-
care clipă, la cea mai înaltă tensiune. Inima lor este ca
un cuptor încălzit de şapte ori, în care focul este conti-
nuu, fără scăderi, fără întreruperi, fără răciri.
12. Iisus iubit, Tu eşti acelaşi, ieri, azi şi în veci.
13. Dragostea Ta este neschimbată. Tu nu iubeşti
astăzi mai mult şi mâine mai pu in.
14. Tu nu iubeşti după împrejurări. Nici după lo-
curi. Nici după stări. Când i-ai dat cuiva dragostea Ta,
aceluia i-o păstrezi pe totdeauna.
15. Pot să se clatine mun ii, pot să se reverse mă-

24. 24 Traian Dorz
rile, pot să se dărâme stâncile, dragostea Ta nu se va
muta de la cine s-a statornicit odată.
16. Da, mun ii pot să se clatine. Stările mele înalte
pot să se schimbe uneori, clătinându-se, fie de mâhnire,
fie de temeri, fie de lenevie.
17. Dar inima Ta nu este aşa ca inima mea. Nici
aşa de greu de mul umit, nici aşa de uşor, ca ea.
18. Ce fericit ai fi Tu dacă inima mea ar răspunde
inimii Tale cu aceeaşi intensitate în a iubi statornic! Să
mă vezi că totdeauna dragostea mea se încrede în dra-
gostea Ta.
19. Chiar şi acum – când mă aflu la răscrucea
aceasta grea, când ceea ce aud din gura Ta este atât de
nou pentru mine şi când drumul pe care mă împingi Tu
parcă îmi umple fiin a de spaimă –
20. să mă bizui pe dragostea Ta, neschimbat alipită
de mine; fără nici o teamă şi fără nici o măsură.
21. Când inima mea stă alipită de a Ta şi mâinile
mele se împreună spre lumina fe ei Tale,
când ochii mei varsă lacrimile temerii de despăr ire,
să mă bizui nemărginit pe Tine.
22. Când rugăciunile mele sunt străbătute de frica
înăl imii spre care mă duci Tu, peste sufletul meu aple-
cat spre Tine, împreună- i mâinile moi – pe care dra-
gostea a scris pe veşnicie numele meu, săpat în rănile

25. Prietenul tinere ii mele 25
cuielor – binecuvântându-mă! Să mă bizui necontenit
pe Tine.
23. Sub ocrotirea iubirii, să mergem ferici i sau să
rămânem în pace. Îmi va fi totuna.
24. Şi cei ce merg cântând, şi cei ce rămân rugân-
du-se să se revadă la ziuă bucuroşi.
Iar încredin area lor în dragostea făgăduită să se
întărească şi mai mult una pe alta.
Da. Amin.
* * *
Statornicia-i cea mai naltă
virtute pentru Dumnezeu,
dar trebuie mereu pe lume
să urce drumul cel mai greu.

26. 26 Traian Dorz
7. ÎN STAREA DE ODIHNĂ DULCE
1. Sunt felurite limbile, dar Cuvântul este acelaşi.
2. Sunt felurite inimile, dar iubirea este la fel.
3. Sunt felurite stările, dar harul este unic.
4. Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat.
Şi din Tine se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.
5. Acelaşi Cuvânt – dar este auzit de fiecare minte
după limba sa. Şi după măsura ascultării de el.
6. Aceeaşi Iubire – dar se cuprinde în fiecare inimă
după capacitatea ei. Şi după dorin a de care ea este în-
flăcărată.
7. Acelaşi Har – dar îl sim im, fiecare din noi, după
cură ia stării noastre sufleteşti, la ceasul revărsării lui.
8. Ori de câte ori eram adormit când îmi vorbeai,
nu- i auzeam Cuvântul Tău în graiul meu.

27. Prietenul tinere ii mele 27
9. Starea de nici treaz, nici dormind, este cea mai
rea stare. Nici nu aud bine ca să în eleg bine, nici nu
aud deloc ca să nu în eleg rău.
10. Ci, dormitând, aud doar atâta cât mă face să
în eleg chiar cum nu zisese Cuvântul Tău.
11. Atunci mi se zdrobeşte inima în cel mai dure-
ros fel. Tocmai când ea ar trebui să-mi fie cea mai fe-
ricită.
12. Atunci duhul meu, abia ajutat, mi se prăbuşeşte
şi mai adânc. Iar mâna Ta ajutătoare trebuie să se arun-
ce şi mai grăbită după el, spre a-l ridica iarăşi.
13. O, ce luptă minunată este iubirea! Ce prăbuşiri
şi ce înăl ări împreunate, până când ajung să rămână
îmbră işate, în dreptul unei raze eterne.
14. Postul şi rugăciunea sunt cei doi so i ai iubirii
care îi fac ei casa cea mai puternică.
15. Binefacerea şi dărnicia sunt fiicele cele mai
scumpe.
16. Casa poate fi puternică prin so i, dar fericită
poate fi numai prin copii.
17. Casa zilei acesteia a fost o astfel de casă.
Întreagă, familia sfântă a Iubirii s-a îmbră işat la
Poarta Îndurării, aşezând la picioarele Tale, Preaiubi-

28. 28 Traian Dorz
tule, o cerere cu o jumătate de lacrimă pentru o minune
întreagă.
18. O, Tu, Cel care creşti pâinea în cuptorul înalt,
şi peştele în apa adâncă,
primeşte înăl area şi numai a unei singure mâini
când cealaltă este încă prea slabă.
19. Şi, când ajung în împrejurări în care trebuie să
lucrez prea repede şi să prevăd atâtea situa ii încât,
omeneşte, mi-ar fi cu neputin ă să le trec cu bine, atunci
intervino Tu, Izbăvitor Prieten. Fă atunci minunea care
singură mai poate să mă salveze şi salvează-mă!
20. Domnul meu şi Dumnezeul meu, eu nu ştiu
cum faci Tu aceasta. Nu ştiu în ce fel sunt împins sau
tras, dar, după ce clipa avută pentru întâmplări care cer
ceasuri a cuprins totul fulgerător şi ne revedem dincolo
ferici i, nu mai ştiu cum să Te binecuvântez, binecu-
vântat Binefăcător.
21. Cândva n-am în eles cum. Dar acum în eleg
Cine.
22. Totdeauna atunci nu mai pot cânta, ci numai
plânge.
23. O, Domnul şi Dumnezeul meu atât de puternic,
atât de aproape, atât de iubitor, atât de bun...
Când Tu eşti pentru noi, cine să ne mai poată fi
împotrivă?

29. Prietenul tinere ii mele 29
Când Tu ne deschizi, cine să mai poată închide?
Şi când Tu ne aperi, cine ne-ar mai putea face vre-
un rău?
24. Cu toate tăcerile mele, mă închin în Fa a Ta ie-
şită deasupra tuturor mun ilor mei!
Preaiubitule Strălucitor, ce mult Te iubesc!
* * *
Cât ar fi de lungă iarna-nviforată,
zorii primăverii tot răsar odată.
– Plata înfrânării, cât o să-ntârzie,
crede-o şi-o aşteaptă. Sigur o să vie!

30. 30 Traian Dorz
Tot drumul cu Hristos umblat
Tot drumul cu Hristos umblat
ne-a fost păzit şi ajutat,
sub al iubirii adăpost,
feri i de orice rău am fost.
Slăvit să fii, slăvit, Iisus,
de cât ne-ai dat
şi cum ne-ai dus,
Te vom slăvi de mii de ori,
în veci mai recunoscători!
Tot ce-am cerut cu gând curat
ni s-a-mplinit cu-adevărat;
nimic din câte ne-am temut
pe calea noastră n-am avut.
Ajungerile noastre sunt
noi întâlniri în Duhul Sfânt
şi orice noi minuni primim
ne fac mai dulce să-L iubim.
Pe drumul cu Hristos făcut
orice sfârşit e-un început;
oriunde-i dulce şi frumos
de la Hristos pân-la Hristos!

31. Prietenul tinere ii mele 31
Cum să pot uita eu, Doamne?
Cum să pot uita eu, Doamne, ceea ce-i de neuitat,
ceea ce pe lumea asta nici nu poate fi-arătat?
Neuitat, neuitat
este tot ce Tu mi-ai dat
fii slăvit, fii slăvit,
Domnul meu Iisus iubit
minunat şi strălucit!
Cum să pot uita răpirea până-n nu ştiu care rai,
unde stările trăite n-au nici so şi n-au nici grai?
Cum să pot uita-ntâlnirea cu-al iubirilor Focar,
unde clipa sau vecia au acelaşi nehotar?
Cum să pot uita eu ceasul rugăciunii strălucit,
unde mi-am sim it pe umeri nimbul Capului sfin it?
Cum să pot uita năl imea peste care m-ai purtat,
unde-am dus, arzând pe frunte, locul ce l-ai sărutat?
Cum să pot uita-nvierea celui mai slăvit mormânt,
unde-au ars îmbră işate două cruci şi-un legământ?

32. 32 Traian Dorz
8. CEL CARE ÎMI CERI ŞI ÎMI DAI TOTUL
1. Tu eşti Cel care îmi ceri şi îmi dai totul.
Fără puternica Ta credin ă, eu sunt un neputincios.
2. Iubirea Ta îmi cere mereu să duc o mare luptă,
atât în lăuntrul meu, cât şi afară.
3. Ştiu bine că acela care porneşte o luptă trebuie
să aibă, încă mai dinainte de a o porni, o neclintită în-
credere în biruin ă.
4. Şi, tot timpul luptei sale, să nu se îndoiască de-
loc şi întru nimic în inima sa de sfârşitul biruitor al
luptelor sale.
5. Altfel, în chiar clipa îndoielii, mâna slăbeşte, pi-
ciorul tremură, inima se prăbuşeşte şi totul e pierdut.
6. Ştiu bine că acela care porneşte spre Canaan tre-
buie să aibă o puternică încredin are, chiar înainte de
primul pas, că îl va ajunge cu bine.

33. Prietenul tinere ii mele 33
7. Mergând cu sufletul şi cu ochii a inti i acolo, va
trece prin orice ape ca pe uscat, va străbate orice pustiu
prefăcându-l în izvoare, va avea, pe orice întuneric, îna-
intea sa, un stâlp de foc şi va dărâma, până la urmă, ori-
ce ziduri întărite, biruind pe orice împotrivitor.
8. Ştiu bine că acela care vrea să sfărâme o stâncă
trebuie să muncească, încă de la prima izbitură, cu o fe-
ricită încredere în izbânda ultimă.
9. Credin a întăreşte bra ul, reînnoieşte efortul, men-
ine puterea.
10. În momentul pierderii credin ei, vrăjmaşul se ridi-
că, apele cresc, piatra se întăreşte şi împotrivirea învinge.
Fă să nu-mi pierd niciodată credin a în iubire!
11. Având credin a în Tine, voi lupta fericit şi voi
muri fericit. Prin credin a în Tine, tot ce nu-mi reuşeşte
astăzi, sigur îmi va reuşi mâine. Sau, în orice caz, într-
un mâine.
12. Tot ce nu pot atinge acum, credin a în Tine mă
asigură că voi atinge în curând. Sau, în orice caz, că voi
atinge cândva, odată, sigur!
13. Tot ce nu-mi reuşeşte în felul cum aş vrea
acum, credin a în Tine îmi dă încredin area că voi reuşi
în alt fel. Dar că sigur voi reuşi!
14. Când inta mea este sfântă şi umbletul meu este
curat – poate să fie ea cât de înaltă şi pot fi aripile mele

34. 34 Traian Dorz
cât de slabe sau picioarele mele cât de încete – minunea
se va împlini!
15. Voi ajunge, cu siguran ă! Chiar dacă acum zbor
numai cu o singură aripă. Dumnezeu şi iubirea mi-o vor
întări şi pe cealaltă.
16. Şi ce minunat va fi când această aripă cu pute-
rile ei reînnoite prin Duhul Vie ii o va ajuta şi pe cea-
laltă, poate prea obosită de efortul făcut înainte, de
luptele începutului. Devenind ea mai tare. Şi în viitor,
ca uneori în trecut.
Dumnezeul meu, întăreşte-mi-o!
17. Nu există vrăjmaş care să nu poată fi învins,
când dragostea mea e unită cu neprihănirea.
18. Şi dragostea şi credin a, fără neprihănire, nu
pot decât să mi se prăbuşească, nu pot să-mi fie decât
nefericite.
19. Orice virtute, care vrea să izbutească în lupta
ei, trebuie neapărat să-mi fie unită cu neprihănirea. Să
pornească împreună, să lupte împreună, să ajungă îm-
preună cu ea.
20. Până nu poate porni cea de a doua, să nu mear-
gă nici cea dintâi. Să stea împreună până ce vor putea
porni împreună, dar să nu se despartă niciodată.
Căci şi plecarea îşi are vremea ei, ca şi ajungerea.
21. Când îi soseşte ceasul său, orice zbor se ia frumos
şi orice sfârşit biruitor aduce două cununi.

35. Prietenul tinere ii mele 35
22. Dintr-o zi ca asta n-am mai avut cui spune
„părinte“.
23. În locul unui grai cald, mi-a rămas atunci o tă-
cere rece.
24. În locul unei îndrumări uşoare, mi-a rămas o
experien ă grea.
25. În locul unei inimi mlădioase, mi-a rămas o
cruce neclintită.
26. Dar, deasupra tuturor, foarte aproape de Soare,
mi s-a înăl at o pildă frumoasă către care mă întind me-
reu cu osteneli crâncene, cu pocăin e amare, cu tânjiri
mistuitoare de dor,
ca nişte întinderi pe vârfurile picioarelor mele
şi tot nu-i pot atinge tălpile lui.
27. Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!
* * *
Picioarele însângerate
ce-au suferit pentru Hristos
se cade să le speli cu lacrimi
şi să le-atingi cu gând pios.

36. 36 Traian Dorz
9. ÎNGUSTA CALE DULCE
1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul
meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea
firii mele omeneşti.
2. În elegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără
margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înăl imi fără limită,
cu felurimi necuprinse de nici un număr – în elegerea
acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dure-
roase şi îndelungi.
3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate
ajunge numai cu pre uri nespus de grele. Numai pe
drumurile unor cumplite renun ări sau cerin e. Numai
prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare.
4. Nevoi i-vă să urca i pe calea cea strâmtă – ai
zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi
mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după
lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.

37. Prietenul tinere ii mele 37
5. Omorâ i mădularele voastre – este porunca Ta,
care m-a înspăimântat nu pentru sfin enia ei, ci pentru
mul imea şi puterea celor condamnate în mine.
6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zil-
nic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propri-
ei mele însuşiri carnale.
7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh
şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere.
8. Ori aceste mădulare îşi ucid sufletul cu care se
războiesc – iubirea, cură ia şi neprihănirea lui,
9. ori sufletul, întărit prin harul Tău, ajunge să şi le
ucidă el pe ele.
10. Cât de strâmtă este uşa, cât de îngustă este ca-
lea şi cât de cumplită este lupta care duce la mântuire!
11. De aceea sunt atât de descurajator de pu ini
acei care o află, care o câştigă, care o dovedesc.
12. Da, este nebănuit de strâmtă, de îngustă şi de grea,
dar întotdeauna încap pe ea totuşi doi:
Tu, fericit Prieten al fericirii mele
– şi eu.
13. Dintre doi din aceeaşi nenorocire, totdeauna
unul o va putea suporta mai greu decât altul.
14. Fiindcă unul poate face orice fel de muncă, pe
când altul nu poate face orice.

38. 38 Traian Dorz
15. Unul poate îndura orice nedreptate, poate lupta
cu orice ispită, poate primi orice veste – pe când altul
nu poate chiar orice.
16. De aceea, dintre doi la fel de nenoroci i, ajută-l,
Te rog, Preaiubitul meu, mai întâi pe acela care îşi su-
portă nenorocirea lui cel mai greu.
17. Virtutea poartă un nume feminin.
Poate că şi de aceea îşi îndură lupta sa mai greu şi
îşi are calea ei mai anevoioasă.
18. Păcatul are un nume bărbătesc, poate şi pentru
că este atât de harnic, de puternic şi de obraznic.
19. Toate virtu ile luptă greu, fiindcă vrăjmaşul fi-
ecăreia este un păcat trupesc.
20. Păcatul trupului şi trupul păcatului ucid împre-
ună, una după alta, rând pe rând, sfintele virtu i înnăs-
cute în via a fiecărui om, în lumina fiecărei inimi.
21. Dar naşterea din cer le aduce la via ă iarăşi, pe
toate deodată.
22. Nimic n-o poate apăra pe iubire atât de puternic
ca neprihănirea.
23. Dragostea păzită de neprihănire nu se va usca
niciodată, după cum nici neprihănirea, încălzită de dra-
goste, nu va înghe a niciodată.

39. Prietenul tinere ii mele 39
24. Dragostea şi neprihănirea biruie cel mai uşor
împreună. Dar sunt biruite cel mai uşor când sunt des-
păr ite.
25. O, Prietenul şi Dumnezeul amândurora, nu mi
le lăsa pe una fără cealaltă. Pentru că atunci nu sunt si-
gur decât de durere.
Şi de lacrimi.
Amin.
* * *
Din fântâna prea departe,
nu- i stingi focul niciodată
şi nici inima nu- i stâmperi
cu-o iubire-ndepărtată.
Ci, de vrei să afli harul
şi lumina fericirii,
adu- i focul la fântână
şi du- i inima iubirii.

40. 40 Traian Dorz
10. DULCEA TA CUNOAŞTERE
1. Preaiubitule, Tu ai semnul Tău veşnic, după care
Te voi recunoaşte eu.
2. Şi eu, semnul după care mă vei recunoaşte Tu,
dintre oricâte mii.
3. Acest semn al amândurora este neprihănirea.
4. Dragoste mai pot avea uneori şi al ii.
Milă, bunătate, blânde e, în elepciune – la fel.
Dar neprihănire nu ai decât Tu; şi acela care poate fi
asemenea Duhului Tău.
5. Neprihănirea este puterea şi semnul tuturor celor-
lalte virtu i. Nici una din ele nu are vreo frumuse e sau
vreun pre , fără ea.
6. Eu pot lucra pentru Dumnezeul meu oricât,
pot face pentru semenii mei orice
şi pot avea, pentru aceasta, orice talant – dar, dacă

41. Prietenul tinere ii mele 41
n-am neprihănirea adevărată şi nu mi le îmbrac pe
toate în veşmântul ei minunat, tot ce fac nu pre uieşte
nimic.
7. Înaintea oamenilor eu pot părea cât de înalt.
Chiar şi înaintea mea însumi, pot părea la fel, deşi
nimeni, afară de Tine, nu-mi cunoaşte adevărul din
inima mea atât de bine ca mine însumi.
8. Dar dacă Tu, Care mă cunoşti mai bine decât m-aş
cunoaşte eu, dacă Tu, Preaiubitule, nu po i vedea, peste
tot ce am şi peste tot ce fac eu, semnul Tău – adică ne-
prihănirea Ta desăvârşită şi curată – atunci pot fi orice
şi pot face oricât, totul este zadarnic.
9. Mediul şi anturajul sunt câmpul de luptă şi de
lucru,
unde luptă şi rodeşte,
unde biruie sau cade sufletul.
10. Nu există, pentru neprihănire, nepăgubitor, nici
un compromis cu păcatul.
11. Toate celelalte virtu i mai pot convie ui uneori,
în vreun fel, cu păcatul. Numai neprihănirea nu poate
convie ui cu el în nici un fel şi în nici o măsură.
12. Dragostea mai poate acoperi uneori păcatul.
Mila îl mai poate tolera.
Bunătatea îl mai poate îngădui. Neprihănirea însă
– nu.

42. 42 Traian Dorz
13. Blânde ea îl mai poate în elege,
răbdarea mai poate să tacă,
smerenia mai poate să-l sufere. Neprihănirea însă – nu.
14. Nădejdea îl poate deplânge,
credin a poate lupta cu el,
dar neprihănirea nu-i poate suferi nici o apropiere a
lui. Neprihănirea pleacă îndată ce numai simte apropie-
rea blestemată a nesuferitului păcat.
15. Scump Prieten al tinere ii mele, cum oare am
putut eu avea cândva o stare atât de înaltă încât nici nu
mă gândeam la păcat?
16. Era lângă mine, îmi striga numele, îmi făcea
semne, îmi şoptea linguşitor – dar eu nici nu-l vedeam,
nici nu-l auzeam, ca şi cum nici n-ar fi existat!
17. Ce minunat era paradisul meu când a apărut
şarpele!
18. Până atunci, mă învârtisem atâ ia ani minuna i
şi frumoşi pe lângă pomul ispitei, fără să mă pot nici
măcar gândi că în el ar putea fi vreun rod atrăgător
pentru mine.
19. Pofta neîngăduită îmi era cu desăvârşire necu-
noscută.
20. O, ce frumos trebuie să- i fi apărut ie atunci,
peste mine, Semnul Tău! Şi ce dulci, roadele părtăşiei
mele!

43. Prietenul tinere ii mele 43
21. Sufletul meu tânjeşte de dor şi acum după acel
minunat paradis fără pomul cu şarpe.
22. Redă-mi-l iarăşi, Iisuse, Tu, singurul Care mi-l
po i, încă o dată!
* * *
Când Hristos i-e prea departe
şi-a Lui cale prea străină,
în zadar aştep i lumina;
niciodată n-o să vină.
Ci numai când te apropii
de-a Lui fa ă, pe-a Lui cale,
i se umple de lumină
tot cuprinsul vie ii tale.

44. 44 Traian Dorz
11. DULCEA DORIN Ă A INIMII MELE
1. Dar, oare, Cine eşti Tu, Care m-ai zămislit? Care
este adevăratul Tău Nume?
2. Tu, al Cărui Chip este nespus de frumos,
al Cărui glas este minunat şi dulce,
al Cărui sân este atât de cald şi mângâietor,
o, Tu, a Cărui apropiere este atât de fericită,
a Cărui amintire este atât de scumpă,
a Cărui îmbră işare este atât de neuitată!...
Prietenul tinere ii mele, salvatorul şi fericirea mea
unică – Cine eşti oare într-adevăr Tu?
3. Cine eşti oare Tu, de Care doreşte neîncetat ini-
ma mea şi după Care tânjeşte întreaga mea fiin ă?
4. Tu, după Care plâng ochii mei,
suspină duhul meu,
se topeşte dragostea mea
şi tânjesc din răsputeri toate mădularele mele.
– Oare cine eşti Tu? Cum să Te pot numi?

45. Prietenul tinere ii mele 45
5. Eu i-am dat o mie de nume, dar de nici unul
nu-mi spune inima că este întreg.
6. Nici unul nu-mi dă încredin area că este acesta.
Poate în fiecare este câte o parte din adevăr, dar tot
Adevărul, Preaiubitule, oare în care din ele este?
7. Cine eşti Tu, Preafericit Prieten al tinere ii mele,
Care îmi apari mereu cu alt chip, dar, în fiecare dintre
ele, atât şi atât de frumos?
8. Care este, oare, totuşi frumosul, minunatul Tău
chip adevărat, Preaiubitule fără nume?
9. Când i-am dat ie, Preaiubitule, fiecare nume
sfânt şi iubit, dintre cele o mie de nume alese şi scumpe
ce i le-am rostit, Cine oare mi le-a inspirat şi unde oa-
re le-am putut afla?
10. Ce putere era în ele, că fiecare îmi înfiora ini-
ma, îmi aducea miere pe buzele mele şi mireasmă în ju-
rul meu?
Îmi însenina cerul de fiecare dată şi îmi liniştea
toate învolburările din lăuntru şi din afară.
11. Când i-am descoperit fiecare Chip de sub un
văl, Cine oare mi-a dat mie acei ochi nespus de limpezi,
de cura i, de albaştri cu care am văzut în el toată bucu-
ria şi slava din cer şi din pământ deodată şi la fel?
12. Cine mi-a crescut dintr-o dată acele aripi pen-
tru care nu erau nici piedici, nici depărtări în zborul
după Tine?

46. 46 Traian Dorz
13. Cine mă apăra atât de puternic încât treceam
peste lei şi peste şerpi ca peste nimic?
14. Cine îmi învă a inima cum să iubească sfânt,
gândurile cum să zboare inspirat,
mâinile cum să lupte drept,
picioarele cum să calce curat,
cuvântul cum să se rostească în elept
şi îmbră işarea cum să se dăruiască nevinovat?
15. Cine oare mă înăl ase, în ochii semenilor mei,
mai presus de locul pe care îl meritam?
16. Cine oare mi-a dat un nume care acum ocoleşte
lumea îmbră işat cu numele Tău?
Cine altul dacă nu singur Tu, Preaiubitul meu?
17. Atunci, oare de ce acum nu mai pot citi eu şi nu mai
ştiu să desluşesc, pe piatra Ta albă, numele Tău cel mai nou?
18. Şi de ce nu mai ştiu să înlătur vălul care acope-
ră chipul Tău cel mai dorit?
19. O, Tu, Cel pe care Te iubeşte inima mea îm-
păr ită între cele o mie de chipuri ale Tale, neuitate – ce
mult doresc după Tine!
20. Tu, Cel pe care Te cheamă dragostea mea, dăruin-
du-se fiecăruia dintre cele o mie de nume ale Tale, dragi,
răspunde-mi, care este chipul meu pe care-l doreşti
mai mult şi numele meu care Î i este mai drag?
21. Neprihănirea!

47. Prietenul tinere ii mele 47
12. CU ASCULTAREA CEA MAI DULCE
1. Tu, Preaiubitule drag, mi-ai spus odată:
Din locul unde nu po i sta neprihănit, pleacă nepri-
hănit!
2. Cuvântul pe care nu-l po i asculta neprihănit, lasă-l!
3. Adevărul ce nu-l po i spune neprihănit, să-l taci!
4. De omul cu care nu po i umbla neprihănit, des-
parte-te!
5. Pâinea pe care n-o po i mânca neprihănit, leapăd-o!
6. Slujba pe care n-o po i face neprihănit, părăseşte-o!
7. De fiin a pe care n-o po i îmbră işa neprihănit, fugi!
8. Şi eu multă vreme nu Te-am ascultat, apoi altă
multă vreme nu Te-am în eles.
Şi, vai, cât m-a costat de mult!

48. 48 Traian Dorz
9. Prietenul tinere ii mele, vreau acum să ascult cu
toate urechile mele numai la Tine.
10. Vreau să Te privesc cu to i ochii mei, ca să Te iu-
besc cu toate inimile mele şi să Te urmez cu to i paşii mei.
11. Vreau să aflu iarăşi drumul cel mai scurt către
înăl imile Tale, pe care mi le acoperă adesea norii prea
negri, aduna i de vânturi prea neaşteptate.
12. Vreau să urc spre ele fie chiar şi pe cel mai pie-
ziş şi mai aspru drum.
13. Vreau să beau iarăşi apă numai din palmele
Tale, în care am citit numele meu scris cu urmele cu-
ielor fierbin i. Numai de această apă îmi mai este sete
şi dor.
14. Vreau să îmbrac iarăşi veşmântul Tău de in
frumos ca lumina şi alb ca neaua proaspătă;
15. veşmântul Tău care mă învăluia înainte de
apropierea mea de pomul ispitei;
16. veşmântul Tău care mă împodobea atunci când
nici nu ştiam că sunt gol.
17. Vreau ochii mei ca atunci, gândurile de atunci,
inima de atunci. Cine oare mi le-ar mai putea da?
18. Spune-mi, Preaiubitul inimii mele îndurerate,
cine mi le-ar mai putea da?

49. Prietenul tinere ii mele 49
– Sângele Meu şi lacrimile tale.
– Şi cine mi le-ar putea păstra?
– Sângele tău şi lacrimile Mele!
19. – Prietenul preaiubit al întristărilor mele, Te
rog, spune-mi, care este cea mai mare dintre datoriile
sufletului meu?
– Recunoştin a!
20. – Preaiubit Prieten al recunoştin ei mele, ce
adevăr mă înve i Tu astăzi?
– Suferin a trebuie alinată în fiecare zi şi foamea
trebuie potolită în orice vreme!
21. Când vei întâlni o inimă zdrobită nu spune:
Astăzi este sărbătoare, nu pot!
22. Şi când vei vedea un suflet flămând, nu zice:
Eu însumi sunt lipsit, n-am!
23. Căci mai mare decât orice sărbătoare este bine-
facerea.
Şi mai întâi decât orice trebuin ă a ta este a fratelui
tău mai lipsit ca tine.
24. Opreşte-te la timp chiar şi din plânsul cel mai
îndreptă it.
Plânsul îşi are şi el vremea lui, îndreptă irea lui,
pre ul lui, întinderea lui.
25. E minunat plânsul, e binefăcător, e necesar, e
sfânt – când este adevărat,

50. 50 Traian Dorz
cură itor,
la timp
şi măsurat.
26. Dar este nesuferit şi chinuitor plânsul,
este pustiitor şi greu – chiar dacă este sincer –
atunci când este prea mult!
Ascultă-Mă!
* * *
Sfântă este gura care
poartă sfânta-nvă ătură;
însăşi Vestea Bună spusă
face sfântă-această gură.

51. Prietenul tinere ii mele 51
13. CÂND LACRIMILE DULCI...
1. Dumnezeul meu cel Unul, altarul Tău cel fericit
noi nu l-am putut acoperi nici cu daruri, nici cu flori.
Ci numai cu lacrimi.
2. Bogă ii n-am avut niciodată, căci şi părin ii su-
fletului nostru au fost nişte bie i săraci de aur. De unde
să fi avut noi să- i aducem daruri de aur?
3. În straturile noastre, toate florile s-au uscat încă
din sămân ă. Căci noi n-am avut o primăvară a noastră.
Peste noi s-au abătut numai, ori ierni crâncene, ori veri
fierbin i; ori înghe uri, ori arşi e.
4. Când va fi înflorit oare ceea ce am sădit şi am
udat numai cu lacrimi?
5. Lacrimile sunt grele, iar mugurii, slabi. Şi ei s-au
rupt înainte de a ajunge la rod sau măcar la flori.
6. Lacrimile sunt fierbin i, iar răsadul, fraged. Şi el
s-a ars.

52. 52 Traian Dorz
7. Lacrimile sunt amare, iar lăstarii nu pot trăi de-
cât în liniştea dulce. Şi ei s-au stins.
8. Lacrimile au fost multe, prea multe. Şi au acope-
rit totul.
Astfel nu ne-au rămas decât ele.
9. Le aducem numai pe acestea pe altarul Tău fericit.
Dar, oare, dacă sunt atât de grele,
şi de fierbin i,
şi de amare,
şi de multe
– mai pot ele bucura altarul Tău?
10. – Oricât ar fi lacrimile de frumoase, de adevă-
rate şi de iubitoare... când sunt prea multe, apasă.
11. – Prietenul tinere ii noastre înlăcrimate, spune-
ne, ce să facem cu lacrimile noastre prea multe?
12. – Ascunde i-le în răbdarea cea mai tăcută,
în nădejdea cea mai îndepărtată
şi în renun area cea mai desăvârşită.
Să nu vi le mai vadă nici Dumnezeu.
13. Căci nici înaintea Lui nu este plăcut ce este
prea mult, fiindcă aceasta izvorăşte din necredin ă.
14. Oricât de mare i-ai crede durerea ta,
oricât de nedrept judecate i-ai crede vorbele tale,
sau de adâncă prăbuşirea singurătă ii,
sau fără de speran ă iubirea,
nu plânge totuşi prea mult.

53. Prietenul tinere ii mele 53
15. Oricât ar fi de nemeritate rănile tale,
totuşi:
nu plânge nici prea tare şi nici prea greu, nici prea
amar şi nici mai mult decât se cuvine pentru fiecare sau
pentru toate.
16. Simte- i marginea peste care nu ai voie să treci!
17. Simte- i măsura peste care nu ai voie să torni!
18. Simte- i clipa după care nu ai voie să plângi!
19. Pentru că există şi în plâns un punct până la ca-
re urci, până la care câştigi, până la care străluceşti.
20. Dar, după acest punct, există numai prăbuşirea,
pierderea, întunericul.
21. Opreşte-te cu un pas, cu o clipă, cu un gând
înainte de aceasta.
22. Acolo unde este vârful în elept şi frumos,
inima ta singură ştie aceasta.
23. Fii treaz chiar şi când lacrimile sunt dulci...

54. 54 Traian Dorz
14. CUM AŞ PUTEA SĂ MAI PLÂNG?
1. Dulce Prieten al plânsului meu ascuns, nu-mi lă-
sa inima, prea copleşită de singurătatea ei, să plângă
prea mult când este cu Tine.
2. Smulge-mă din negurile mâhnirii trecutului meu
şi înal ă-mă în soarele prezentului fericit.
3. Chiar în timpul ploii mele, sparge-mi dintr-o
dată zidul norilor mei negri şi fă-mă să văd strălucirea
zâmbetului Tău.
4. Atunci stropii ochilor mei vor căpăta strălucirea
şi bucuria dulce va lumina dintr-o dată fa a mea.
5. Atunci voi izbucni dintr-o dată în acel fericit râs
cu lacrimi, care este cel mai minunat şi neuitat har din-
tre toate frumuse ile pământului.
6. Cum aş putea să mai plâng eu, când văd fa a Ta
preaiubită aplecată peste mine?

55. Prietenul tinere ii mele 55
7. Când, în lumina ochilor Tăi binecuvânta i, mă
oglindesc ca într-un izvor de munte?
8. Şi când inima Ta dumnezeiască stă atât de
aproape aplecată peste inima mea, încât bătăile şi pute-
rea le sunt aceleaşi?
9. Cum aş putea să mai plâng eu când timpul este
atât de scurt şi de scump, când părtăşia este atât de înaltă
şi de adâncă, iar plecarea şi sosirea atât de aproape?
10. Cum aş putea să mai plâng eu când ceea ce am
primit este atât de mult, atât de mult?...
11. Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să
plângi Tu, Unicul meu binefăcător?
12. Ştiam că mă iubeşti atâta încât orice umbră a
mea devine un nor pentru Tine şi orice nor al meu de-
vine pentru Tine un întuneric!
13. De ce am făcut atunci eu să curgă tocmai la-
crimile ochilor Mamei mele dulci?
14. Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut
iubi pe mine cel mai mult pe lume, care m-au învăluit
cu dragostea cea mai adevărată, peste toate depărtările,
peste to i anii, peste toate piedicile, îndoielile sau gre-
şelile mele?
15. De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra şi
norul meu de Tine? Ca să nu îndurerez tocmai inima

56. 56 Traian Dorz
care, singura, nu m-a judecat niciodată când am zdro-
bit-o? Nu ştiam eu oare câtă bunătate este în ea?
16. Atunci de ce n-am ştiut să fericesc pe Acela ca-
re, singurul, a avut milă de nefericirea mea?
17. Nu ştiam eu oare cât de mult au plâns aceşti
ochi preaiubi i, pentru mine, în depărtarea mea? Am
uitat eu oare cât i-am dorit de mult?
18. O, ochii aceştia care mi-au acoperit tot ce-i du-
rea ca şi cum nu mi-ar fi văzut nici unul dintre păcatele
mele!
19. Ca şi cum nu mi-ar fi ştiut nici una dintre căde-
rile mele!
20. Ca şi cum nu i-ar fi ruşinat şi nu i-ar fi durut
atât de mult fiecare dintre toate acestea.
21. Prieten bun, dragul şi singurul Prieten bun al
tinere ii mele! Cât de mult îmi pare rău acum pentru
toate dă ile când Te-am întristat cu întristările mele!
22. Cât de mult mă doare acum inima mea că plân-
sul meu Te-a făcut adeseori să plângi atât de dureros
lângă mine!
23. Tu, Care tocmai prin aceasta îmi arătai cât mă
iubeşti de mult, îndură-Te de mine şi alină-mi acest
vinovat plâns fără lacrimi, nespus mai amar decât ce-
lălalt!

57. Prietenul tinere ii mele 57
24. Îndepărtează de pe altarul Tău acest plâns prea
mult, împreună cu tot ce am făcut să Te doară.
25. N-a sosit oare primăvara mea? De ce nu-mi
scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat
înghe ate atâta vreme?
26. Fereşte-mi bobocii trandafirilor care se pregă-
tesc să înflorească de arşi ele de care mă tem.
27. M-au dogorit prea mult şi m-au chinuit prea
nemilos.
Aş vrea să uit tot ce-i în inima mea.
Cum voi putea să nu mai plâng?
* * *
Via a nu dă nimănuia
nici mai multe supărări,
nici mai multe suferin e,
decât binecuvântări.

58. 58 Traian Dorz
Doamne, iar îmi plec genunchii
Doamne, iar îmi plec genunchii
înaintea Crucii sfinte,
cu o inimă zdrobită
şi cu-o lacrimă fierbinte.
Nu am mirul Magdalenei
să i-l dau pentru-ngropare,
dar cu plâns ca păcătoasa
Î i spăl sfintele picioare.
Am umblat prea mult pe lume
în păcate şi în rele
făr-să mă gândesc la Tine
ori la ceasul mor ii mele.
M-am gândit numai la lume,
la averi şi la păcate
făr’ să-mi pese că Tu sângeri
şi Tu suferi pentru toate.
Astăzi văd cu pocăin ă,
pre ul scump al Crucii Tale
pentru vina mea cea mare,
pentru-a vie ii mele cale.
...Şi mă rog ca păcătoasa
şi tâlharul de pe cruce:
iartă-mă şi mă primeşte
şi-mi dă raiul Tău cel dulce!

59. Prietenul tinere ii mele 59
Să pot să merg
Să pot să merg, să pot să stau
oricând sau cu oricine
– eu nu mai vreau şi nu mai vreau,
Iisus, decât cu Tine.
Să pot să plâng, să pot să cânt
cu dorul tot din mine
– eu nu mai simt, eu nu mai sunt,
Iisus, decât cu Tine.
Să pot să in, să pot să las
tot ce se pare bine
– eu nu mai vreau nici zi, nici ceas,
Iisus, decât cu Tine.
Să pot urî, să pot iubi
sau lepăda, ori ine
– eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi,
Iisus, decât cu Tine.
Să pot să spun tot ce gândesc,
chiar ce nici se cuvine
– eu nu mai spun, nici mai primesc,
Iisus, decât cu Tine.
Să pot trăi, să pot muri
oriunde crezi că-i bine
– eu n-aş putea şi n-aş dori
Iisus, decât cu Tine.

60. 60 Traian Dorz
15. FRUMUSE EA AMINTIRILOR MELE
1. Sufletul ascultător se scoală la prima strigare.
A merge la prima chemare este dovada unui suflet
sfânt.
2. Dar, o, Dumnezeul meu atât de lung-răbdător cu
mine, eu am zăcut atât de mult neputincios, între scula-
re şi mergere!
3. Era cândva un timp în care Î i auzeam glasul cu-
rat, chiar şi atunci când doar în şoaptă îmi rosteai nu-
mele meu. Atunci, când mă sculam, eram şi pornit.
4. Ce atentă era atunci urechea dragostei mele şi ce
uşori îmi erau paşii ascultării!
5. Putea să-mi fie atunci somnul cel mai dulce,
ochii, oricât de îngreuia i,
picioarele, oricât de obosite,
noaptea, oricât de adâncă
– eu Te auzeam din prima clipă.

61. Prietenul tinere ii mele 61
6. Era drumul oricât de lung,
primejdiile, oricât de multe
– nimic nu mă mai putea ine în aşternutul meu. Şi
nimic nu mă mai putea opri să nu alerg când mă che-
mai Tu.
7. Tu eşti toată frumuse ea amintirilor mele.
Când Te vedeam lângă mine, drag Prieten bun, ori-
ce somn îmi fugea dintr-o dată.
8. Ochii mei se scăldau în lumina Fe ei Tale ca
într-o apă limpede din mun ii cei înal i.
9. Picioarele mele îşi recăpătau sprinteneala cer-
bului tânăr, şi nici dealurile cele mai mari nu le-ar fi
putut obosi după Tine.
10. Noaptea mea căpăta dintr-o dată desfătarea şi
zâmbetul dimine ii voioase, care îndeamnă la mersul
cel fericit.
11. La primejdii cine s-ar mai fi gândit? Nimic nu
mai părea de netrecut!
12. Chiar doream primejdiile, nu numai ca eu să Te
văd pe Tine cum le birui pentru mine, ci ca şi Tu să mă
vezi cum eu le birui pentru dragostea Ta.
13. Pentru că nimic nu mai poate fi atât de puternic
în inima mea decât dorin a de a- i arăta, prin toate, cât
de mult Te iubesc.

62. 62 Traian Dorz
14. Şi cât de mult pre uiesc eu dragostea pe care
mi-o dăruieşti Tu cu atâta risipă.
15. Sărbătoarea vie ii mele este tinere ea,
sărbătoarea tinere ii este inima,
sărbătoarea inimii este iubirea
– iar sărbătoarea iubirii mele eşti Tu!
16. Când Tu îmi eşti Preaiubitul, iubirea mea este
mereu fierbinte; inima mea, mereu dulce; via a, mereu
tânără; timpul, mereu sărbătoare.
17. Când Tu eşti în mine, totul îmi este odihnă, des-
fătare, frumuse e.
18. Munca îmi pare o rugăciune;
drumul, o împărtăşire;
odihna, o îmbră işare;
suferin a, un sărut;
moartea, o cununie;
şi veşnicia, o nuntă
– când eşti cu mine Tu.
19. Dulcea mea sărbătoare, chiar şi ajunul tău îmi
este atât de fericit, chiar şi aşteptarea ta îmi este atât de
plăcută!
20. Fiecare clipă dinspre ivirea soarelui îşi are o
frumuse e aparte. Dar ce fără de seamăn este frumuse-
ea răsăritului!...
Ah, revederea Ta, Preaiubitule!...

63. Prietenul tinere ii mele 63
16. TEAMA ÎNĂL IMILOR TALE
1. Dar ce a fost cu mine astăzi, drag Prieten al tine-
re ii mele?
Te-am sim it neliniştit lângă mine.
2. Era ceasul să mergem spre înăl imile noastre, un-
de aerul era înmiresmat, unde lumina era împiedicată,
unde zborul era înalt, unde orizontul era curat şi sfânt.
3. M-ai chemat cu lacrimi: Scoală-te şi vino!...
Scoală-te şi vino, căci aici eşti în primejdie de moarte!
4. Aici, focul mistuitor al gurii balaurului î i ame-
nin ă mereu cură ia sufletului şi a vie ii tale.
5. Acest noroi murdar poate să se reverse iarăşi,
oricând, peste lumina ta.
6. Aceste târâtoare scârboase te pot înfăşura ori-
când, spurcând neprihănirea ta, otrăvindu- i amintirile,
nefericindu- i sufletul. Scoală-te şi vino cu Mine!

64. 64 Traian Dorz
7. Priveşte în sus şi vezi ce minunat este să fii cu
Mine acolo, pe Tabor!
8. Acolo, via a ta va fi salvată de hotarele josnice, de
duhoarea noroiului, de şoaptele întunericului, de îmbră i-
şările spurcăciunii, de încolăcirile târâtoarelor, de chipul
respingător şi scârbos al stăpânitorului tuturor acestora,
care, prin ele, umblă neîncetat să- i ucidă sufletul.
9. Scoală-te, scoală-te şi vino cu Mine!
10. Te sim eam lângă mine, tremurând.
Dar stăteam cu ochii încă închişi de somn şi cu
mintea încă înce oşată.
11. Picioarele neclintite mă dureau, amor ite. Nu
mă puteam mişca din „Betezda“ mea.
12. Ceva ca o săgeată ascu ită şi grea sim eam cum
îmi arde şi îmi strânge glezna piciorului dinspre Tine şi o
ghea ă tot mai rece se răsfrângea în sus, spre inima mea.
13. Am suspinat cu tot sufletul zdrobit şi sfârtecat
în două:
– Nu pot!
14. M-ai ajutat să mă ridic pu in. Şi din nou m-ai
îndemnat, cu glasul tremurând de lacrimile durerii, mi-
lei şi temerii pentru mine:
– Scoală-te şi vino!
15. Şi dragostea Ta îngrijorată m-a cuprins cu dis-

65. Prietenul tinere ii mele 65
perare, ca nişte bra e aruncate în clipa celei mai mari
primejdii:
– Vino, scoală-te, vino!
16, Dar inima mea, pentru prima dată, se înspăi-
mânta de înăl imile noastre.
17. M-am uitat cât de sus sunt mun ii Tăi, mun ii
pe care nu-i mai sim eam şi ai mei.
18. M-am uitat cât de aspre sunt stâncile piezişe pe
care va trebui să le urce picioarele mele bolnave şi grele.
19. Cât de tare va fi aerul acolo, pe înăl imi, pentru plă-
mânii mei slăbi i de praful prin care am umblat atâta drum.
20. Cât de obositor va fi urcuşul acesta pentru tru-
pul meu cel de astăzi.
Şi dintr-o dată m-am sim it atât de departe de Tine...
21. Ceva ca un munte de ghea ă s-a prăbuşit peste
mine, acoperindu-mi lumina şi despăr indu-ne.
22. Un noroi cleios se revărsa din toate păr ile, ur-
când tot mai sus, cuprinzându-mă ca un zid, gata să mă
înăbuşe.
23. Am şoptit din nou, ca pe cea mai înspăimântă-
toare osândă a mea însămi, strigătul cel mai deznădăj-
duit al groazei mele. Nu al groazei de moartea mea, ci
de despăr irea de Tine:
– Vai, nu pot! Nu pot încă!…

66. 66 Traian Dorz
17. ÎNSPĂIMÂNTĂTOAREA
SINGURĂTATE
1. Înduratule şi nepre uitule Prieten al tinere ii me-
le, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor
hotărâri?
2. Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin pra-
ful nedespăr irii de cealaltă este adevărata iubire.
3. Abia atunci i-am văzut-o.
Atunci i-am văzut minunea dragostei Tale pentru
mine, nemărginirea milei Tale, starea mea jalnică,
spaima Ta pentru soarta şi viitorul meu.
4. Ai dat la o parte zidul care ne despăr ea şi ai tre-
cut înapoi la mine, peste muntele de ghea ă care se pră-
buşise între noi.
5. i-ai strâns aripile Tale mari şi puternice
şi Te-ai aşezat iarăşi resemnat şi milostiv lângă
mine, cuprinzându-mi capul obosit la Pieptul Tău.

67. Prietenul tinere ii mele 67
6. Ştergându-mi lacrimile neputinciose şi calde ce
îmi şiroiau pe mâinile Tale, mi-ai zis:
– Nu mai plânge! Rămân şi Eu.
7. Nu pot să merg fără tine. Nicidecum nu pot să te
las. Cu nici un chip nu pot să te părăsesc.
8. Te voi aştepta până vom putea merge iarăşi îm-
preună.
Nu pot pleca singur.
9. Mi-am rezemat capul pe umărul Tău puternic şi bun.
10. Am sim it toată inima topindu-se în mine.
11. Mi-am plecat şi mai mult fa a, pentru ca lacri-
mile mele să poată curge şi mai din plin, nevăzute, în
poala Ta.
12. Soarele vie ii mi s-a ivit strălucind din nou,
înviindu-mă ca dintr-o moarte înspăimântată.
13. M-am ridicat din prăbuşirea mea şi, începând
din nou să nădăjduiesc, încercam să mă înal spre cre-
din a mea cea dintâi.
14. O Mântuitorul meu, Prietenul tinere ii şi salvă-
rii mele, eu nu pot acum. Dar Tu ştii că eu doresc atât
de mult să vină vremea să pot.
15. Nu pot să zbor acum, dar mă voi târî pe urmele
Tale, oricât de aspru va fi drumul meu după Tine.

68. 68 Traian Dorz
16. Şi oricât de adânc îmi vor sfâşia pietrele ascu-
ite tălpile picioarelor mele slabe.
17. Nu mai pot trăi în singurătate.
Singura mea dorin ă este să mor sau să trăiesc lân-
gă Tine.
18. Dar, Dumnezeul meu slăvit, cât de neputincios
îmi este sufletul şi cât de legată inima!
19. Ce înalt este muntele dragostei Tale şi ce sus
este vârful lui însorit!
20. Când îl vom putea sui oare şi când voi ajunge,
în sfârşit, acolo unde ar trebui să fiu acum de mult?
21. Iată, dacă dau, de ce mai cântăresc?
Dacă lupt, de ce îmi mai număr rănile?
Dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aştept să mi se
răspundă la fel?
22. De ce mai sunt încă şi acum atât de mult tot eu
şi atât de pu in Tu? Deşi ştiu atât de bine ce trebuie să
fiu şi să fac!
23. Astupă-mi mai repede, Iubitule, văile mele
adânci şi coboară-mi mai repede mun ii Tăi înal i.
24. Îndreaptă-mi mai deplin căile mele strâmbe şi
netezeşte-mi mai frumos drumurile zgrun uroase.
25. Ca să ajung o dată cu Tine unde ar trebui să fiu
de mult.

69. Prietenul tinere ii mele 69
18. DULCEA MEA NEDESPĂR IRE
1. Iată, mi-am pregătit şi veşmintele mele de în-
mormântare.
2. Priveşte-le, Preaiubitule regăsit! Priveşte-le pe
rând. Le-am pus alături de cele de sărbătoare aici, atât
de aproape de aşternutul meu, încât oricine să le afle
uşor atunci când va fi nevoie.
3. Le-am pus aici, foarte aproape de aşternutul meu,
căci dragostea este mereu pomenită împreună cu moartea.
4. Drumul amândurora merge împreună, pentru că
dragostea are nevoie de moarte, iar moartea are nevoie
de dragoste ca să devină frumoasă.
5. Fiecare împrumută ceva celeilalte, ca două su-
rori dulci.
6. Le-am pus alături de cele de sărbătoare, pentru
că adevărata mea sărbătoare va fi numai după moarte.

70. 70 Traian Dorz
7. Veşmintele mor ii mele vor fi cele în care îmi
voi sărbători cununia cu Tine.
8. O, numai când voi îmbrăca aceste veşminte, voi
şti că nu ne vom mai despăr i niciodată.
9. Ce dragi îmi sunt! Mă uit la ele cu dor şi aştept, ca
pe o diminea ă de Paşti, clipa fericită când am să le îmbrac.
10. Priveşte-le ce frumoase îmi sunt!
Iată perna pe fa a căreia i-am cusut, între flori,
Numele Tău! Numele care mi-a odihnit şi fericit gându-
rile mele.
11. Numele Tău, pe care însă nu-l va putea vedea
nimeni, pentru că el va fi sub capul meu, ca să-l ştii
numai Tu.
12. Iată-mi aşternutul alb, împodobit cu cusături
scumpe şi alese, pe care mâna mea le-a lucrat!
13. Aici voi gusta cea mai fericită îmbră işare, la
adăpostul vălului curat al mor ii, prietena mea, după ca-
re nu mă vor mai vedea ochii ce atâ ia ani mi-au pândit
dragostea mea cu Tine, înspăimântându-mi-o, ca pe o
căprioară fugărită de câini.
14. Iată aceste lucruri scumpe şi dragi, pe care de
la iubirea Ta le am!
15. Pe care Tu mi le-ai dăruit prin anii singurătă i-
lor noastre împreună.

71. Prietenul tinere ii mele 71
16. Sunt singurele comori pe care doresc să le duc
cu mine. La întâlnirea noastră le vei recunoaşte şi vei
vedea, şi din acestea, că nimic n-am avut mai drag pe
pământ decât dragostea Ta.
17. Şi că tot ce-mi aminteşte de ea este pentru mine
un semn sfânt.
18. Preadulcele meu, nimic nu mă va mai putea
despăr i de Tine!
19. Tot ce am în inima mea, în casa mea şi în via a
mea este numai de la Tine.
20. Toate la care mă uit cu ochii mei mi Te arată pe
Tine.
21. Tot ce ating cu mâinile mele îmi aminteşte de
dragostea Ta.
22. Tot ce simt cu duhul meu îmi este înfiorat de
prezen a Ta.
23. Apa pe care o beau o scot din fântâna iubirii
Tale.
24. Pâinea pe care, mâncând-o, o ud cu lacrimile
mul umirii din rugăciunile mele, ie i-o datorez toată.
25. Lumina de care mă bucur, căldura care îmi în-
viorează fiin a, toate, toate îmi vorbesc despre Tine şi
îmi aduc aminte neîncetat cât de mult m-ai iubit Tu!

72. 72 Traian Dorz
26. Cât de multă iubire Î i datorez eu ie, Care mi
le-ai dat pe toate ale mele!
27. Prin toate aceste binefaceri ale Tale, fără de ca-
re n-aş mai putea trăi, m-ai legat pentru totdeauna de
Tine, ca nimic să nu mă mai poată smulge, niciodată,
din această dulce înlăn uire a lor şi a Ta.
Slavă şi mul umire veşnică ie, dulcea mea nedes-
păr ire,
Iisuse!...
* * *
Cel mai uşor de amăgit e inima curată,
că ea nu bănuieşte rău pe nimeni niciodată.
De-aceea cel mai blestemat şi răul cel mai mare
e-acel ce-nşală omul bun şi fa a-ncrezătoare.

73. Prietenul tinere ii mele 73
19. DULCEA TA FRUMUSE E
1. Nu mai pot trăi fără Tine, Preaiubitul tinere ii
mele fericite, cum n-aş putea trăi fără apa Ta, fără pâi-
nea şi fără lumina Ta,
2. fără aerul îmbălsămat al Casei Tale, fără odihna
dulce a aşternutului Tău, fără florile dragi ale grădinii
Tale, pe care împreună le-am răsădit, două câte două...
3. Tot ce am este al Tău, pentru că via a mea însăşi
este numai a Ta.
4. Iată acest mănunchi de lămâi ă, de tămâioară, de
smirnă şi de mirt. Din fiecare am cules câte două şi
le-am legat împreună cu un fir de aur.
5. Le voi aşeza atunci pe inima mea, în aşternutul
meu. Şi deasupra uşii mele, unde sunt roadele Tale
vechi şi noi.
6. Tu le vei privi şi vei în elege tot ce doresc să- i

74. 74 Traian Dorz
spună ele numai ie, Preaiubitule, atunci când am să
vin, atunci când ai să vii.
7. Căci toate, numai pentru Tine, Preaiubitule, le-
am păstrat.
8. Nu numai cine mă huleşte are vreo însemnătate,
ci şi cine mă laudă!
9. Dacă mă batjocoreşte – desigur, pe nedrept – un
om de nimic, o gură stricată, o secătură fără cinste sau
fără ruşine, neîndoios că nu-mi poate face nici un rău.
10. Acei care cunosc pre ul meu cunosc şi dispre ul lui.
Nu mă voi nelinişti deloc pentru ocările celor care
n-au dreptate.
11. Dar, dacă mă laudă o astfel de gură, un astfel
de om,
dacă începe să vorbească despre mine peste tot cu
tot felul de cuvinte late şi largi – chiar şi pe dreptate –
aceasta îmi va face un rău şi mai mare.
12. Oricine, cunoscându-mi lăudătorul, va avea
aceeaşi părere şi despre mine ca şi despre el.
13. O, slăvit Prieten al tinere ii mele, pe Tine Te-au
lăudat numai cele mai sfinte guri şi Te-au hulit numai
cele nelegiuite.
14. Te-au slăvit numai cele mai nobile fiin e de pe
pământ,

75. Prietenul tinere ii mele 75
Te-au iubit cele mai mari suflete
şi Te-au adorat cele mai scumpe inimi.
15. Te-au zugrăvit cele mai măiestre culori,
Te-au cântat cele mai înzestrate talente
şi Te-au urmat numai cei mai cura i paşi.
16. Cât de minunat trebuie să fii Tu, preaiubit şi
adorat Prieten al vie ii mele, dacă numai pentru Tine s-
au putut vedea şi petrece toate acestea! Fără a înceta cu
trecerea vremii, ci, dimpotrivă, a creşte şi mai mult.
17. Dar măre ia şi frumuse ea Ta nu strălucesc nu-
mai prin faptul că Te-au lăudat cele mai mari şi mai
frumoase suflete ale lumii,
18. ci şi prin faptul că nu Te-au lăudat niciodată
buzele josnice, gurile spurcate, vie ile murdare, făptu-
rile netrebnice, uşuratice şi stricate.
19. Neavând nimic comun cu Tine, aceste creaturi
ale păcatului au urât totdeauna lumina Ta care le dez-
golea stricăciunea şi le osândea vinovă ia.
20. Ce minunat eşti Tu, preaslăvit Prieten al sfin e-
niei, tocmai pentru că nu Te pot suferi nici unii dintre
cei care trăiesc în spurcăciune şi în minciună!
21. Ci apropierea de Tine îi sfin eşte pe to i
şi lauda Ta îi preamăreşte,
îndumnezeindu-i.

76. 76 Traian Dorz
20. CÂT DE MULT TE IUBESC!
1. Toate făgăduin ele Tale se împlinesc cu credin-
cioşie, preaputernic Dumnezeul şi Înso itorul meu.
2. Numai că eu, cel cu care eşti atât de bun şi pen-
tru care lucrezi atât de iubitor, nu pot în elege totdeau-
na, prin credin ă, ceea ce se petrece prin vedere.
3. Nu pot deprinde marele în eles duhovnicesc al
întâmplărilor trupeşti
4. şi nu pot pătrunde, prin lucrurile de acum, ma-
rele adevăr al celor viitoare.
5. Înso itor binecuvântat al visurilor mele, deschi-
de-mi, Te rog, ochii mei ca să pot vedea prin lumina ca-
re mă orbeşte adeseori de mă face să nu pot pătrunde
nimic dincolo de ea.
6. Îndepărtează-mi de peste privirile mele vălul cel
negru când îmi este prea întuneric de prea multă lumină,

77. Prietenul tinere ii mele 77
7. sau de prea multe lacrimi,
sau de prea neaşteptată minune.
8. Obişnuieşte-mă, Preaiubitule, cu felul Tău de a
lucra. Înva ă-mă alfabetul Tău cel tainic, în care întâm-
plările sunt slove; fiin ele, numere; vremile, cartea şi
neprevăzutul, învă ătorul.
9. Fă ca în elegerea tuturor acestora să-mi fericeas-
că dragostea inimii care le presimte atât de dulce, mult
înainte ca gândul să le fi limpezit.
10. Fă ca toată fiin a mea, conştientă deopotrivă de
Dragostea Ta ca şi de Adevărul Tău, să fie atât de pu-
ternic încredin ată de ceea ce n-a văzut încă, precum
este încredin ată de ceea ce a văzut.
11. Să fie tot atât de sigură de profe ia de azi, ca de
istoria de ieri, căci profe ia de azi este istoria de mâine.
12. Pentru că tot ce ai spus Tu se va împlini mâine,
negreşit, la vremea sa.
Ceea ce nu ştiu eu este numai timpul când
şi felul cum
se va face aceasta.
13. Însă pe acestea, dragostea şi încrederea inimii
mele în Tine nu au prea multă nevoie să le ştie. Bizui-
rea deplină pe Tine îmi este de-ajuns.
14. Când am acceptat mai dinainte pentru Tine ori-
ce jertfă – oricare – Tu n-ai mai avut nici o nevoie să
mi-o ceri.

78. 78 Traian Dorz
15. Scopul Tău cu mine era să-mi vezi dorin a de a
Te asculta, oricât de mare ar fi fost pre ul ascultării pe
care mi-o cereai.
16. Din aceasta Tu ai văzut îndeajuns marea măsu-
ră a dragostei mele pentru Tine.
17. Când eu Î i pot spune ie, Preaiubitul meu: „Te
iubesc nemărginit, mai presus decât orice“, eu i-am
promis tot ce ai vrut Tu.
18. Când Î i spun: „Preaiubitule, Tu pentru mine nu
ai un pre până la care să Te măsor“, eu nu- i spun: „Te
iubesc atât“.
19. Nu- i spun: Te iubesc cât libertatea mea,
sau cât familia mea,
sau cât averea, sau cât slujba, sau cât sănătatea mea.
20. Căci pe Tine eu Te iubesc mai mult decât pe
oricare dintre acestea. Mai mult decât pe toate acestea
la un loc.
21. Dar dacă mi-ai cere sacrificiul tuturor acestora
dintr-o dată, aş putea eu oare să-l dau acum, fără măcar
să întreb de ce mi-l ceri?
22. Fără să-mi curgă lacrimile,
fără să-mi tremure glasul,
fără să-mi sângere inima?
23. O, această stare i-o cer,
Iisuse, dă-mi nemărginita iubire biruitoare!

79. Prietenul tinere ii mele 79
21. FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE
1. Fra ii noştri nu trebuie să plângă niciodată din
durere, ci numai din iubire.
2. Nici în via ă, nici în moarte, cei uni i de Dumne-
zeu prin iubire nu trebuie să se mai despartă niciodată.
3. Săbiile şi scuturile lor să lupte alături.
4. Mâinile lor să lucreze şi să se roage împreună.
5. Capetele lor să odihnească, în clipele cele mai
neuitate, unul pe umărul celuilalt.
6. Paşii lor să meargă alături pe orice drum şi pe
orice vreme.
7. Pâinea să şi-o frângă împreună.
8. Apa să şi-o bea din acelaşi vas.

80. 80 Traian Dorz
9. Durerea să şi-o împartă fră eşte, ca pe pâinea lor.
10. Bucuria să şi-o simtă la fel,
iar crucile lor să aibă acelaşi acoperiş.
11. Pentru ca şi învierea lor să fie în aceeaşi clipită.
Iar veşnicia lor, îmbră işată.
12. Nimic mai fericit decât soarele dintre sufletele
înfră ite şi nimic mai nefericit decât ghea a lor.
13. Nimic mai dulce decât întâlnirile celor dragi şi
nimic mai amar decât despăr irea lor.
14. Doamne, cine mi-ar putea fi mai aproape decât
so ul meu, cine mai bun decât fratele meu, cine mai
drag ca prietenul meu?
Cine, dacă nu singur Tu, Care îmi eşti toate a-
cestea?
15. Lângă Tine eu să nu plâng niciodată, decât de
fericire. Şi Tu lângă mine, de asemenea.
16. Lângă Tine eu să nu tremur niciodată, decât din
dragoste. Şi Tu lângă mine, la fel.
17. Lângă Tine să nu mi se aplece ochii mei nicio-
dată, decât de prea multă lumină. Şi ochii Tăi lângă mi-
ne, tot aşa.
18. ie să nu-mi fie greu a- i spune niciodată, de-
cât cât Te iubesc de mult.

81. Prietenul tinere ii mele 81
Pentru Tine să nu am niciodată nimic ascuns, decât
bucuriile pe care vreau să i le fac pe neaşteptate.
19. O, Preaiubitule drag, ce uşoară îmi este crucea
pe care noi împreună o purtăm!
20. Ce dulce îmi este jugul alături de Tine!
Şi ce fericită, sarcina Ta asupra inimii mele!
21. La sânul Tău odihna mea este plină de linişte şi
siguran ă, iar munca mea este numai cântec şi spor.
22. Când Tu eşti lângă mine, tot pe ce pun mâinile
îmi înfloreşte şi îmi luminează.
23. Când simt asupra mea privirile Tale, toată fiin a
mea îmi pare învăluită în raze şi în cântec.
24. Când Te ştiu aproape de mine, duhul îmi arde,
ochii îmi strălucesc, picioarele îmi aleargă, mâinile îmi
zboară.
25. Preaiubitule drag, câte aş dori să- i spun acum,
când nu pot decât să tac, adorându- i în lacrimi dra-
gostea şi slava Ta,
amândouă la fel de mari,
Iisuse!...

82. 82 Traian Dorz
Din lumea care-acum e-un vis
Din lumea care-acum e-un vis,
ne vom trezi odată
în poarta cerului deschis
şi-al veşnicului paradis
mai minunat ca tot ce-i scris
sau spus de El vreodată...
– Voi, to i cei care-acum purta i
a Domnului povară,
din toată inima cânta i
şi-n slujba Lui viteji lupta i,
pe nici un aur nu schimba i
slăvita Lui ocară!
Voi, cei ce semăna i plângând
sămân a Lui iubită,
să nu ave i în voi alt gând
decât să vă jertfi i lucrând,
căci ve i purta pe veci, curând,
cununa Lui slăvită.
Voi, cei ce-acum cu El păşi i
calvarul cu răbdare,
mai semăna i, mai suferi i,
mai aştepta i, mai osteni i,
spre cel mai mare har privi i
din focul cel mai mare.

83. Prietenul tinere ii mele 83
Să merg mustrat
Să merg mustrat sau bucuros,
de Tine mă voi ine,
nimic n-am drag, nimic frumos,
Iisuse-aşa ca Tine.
Să-mi fie deal, să-mi fie şes,
zări triste ori senine,
nimic n-am scump, nimic ales,
Iisuse-aşa ca Tine.
Să-mi fie nor, să-mi fie vânt,
mă bucur de-orice vine,
nimic n-am bun, nimic n-am sfânt,
Iisus, decât cu Tine.
Să-mi fie-uşor, să-mi fie greu
prin cânturi sau suspine,
nimic nu ştiu, nimic nu vreu,
Iisus, decât cu Tine.
Să-mi fie stări, să-mi fie-averi
din cele mai divine,
nimic nu-i dulce nicăieri,
Iisuse, fără Tine.
Nimic n-am bun, nimic întreg,
nimic să mă aline,
nimic nu vreau, nimic n-aleg,
Iisus, decât cu Tine.

84. 84 Traian Dorz
22. TOATĂ PLINIREA
TREBUIN ELOR MELE
1. Aş fi vrut să- i spun atât de multe, dar acum,
când îmi eşti aici, nu mai ştiu nimic din tot ce-am vrut.
2. Aş fi vrut atâtea să Te fac să-mi în elegi, dar
acum, când eşti lângă mine, nu vreau şi nu doresc decât
să simt cât îmi eşti de drag.
3. Mi se părea că îmi lipsesc atât de multe, dar
acum simt că nu-mi mai lipseşte nimic.
4. Ceea ce îmi lipsea, cu adevărat, era numai pre-
zen a Ta. Acum am totul. Nici un împărat din lume nu
mai este atât de bogat şi de fericit ca mine.
5. Slavă veşnică ie, Care-mi po i fi o comoară atât de
scumpă, o moştenire atât de sfântă, un aur atât de veşnic!
6. Tu, cununa mea, cingătoarea mea, bră ara mea,
veşmântul meu, zestrea mea nespus de frumoasă şi ne-
grăit de strălucită,

85. Prietenul tinere ii mele 85
7. Tu eşti prietenul meu, fratele meu, so ul meu ne-
despăr it.
Inima mea se leagă în totul de Tine, ca o iederă de
arborele ei.
8. Toate rădăcinile iubirii mele, prin care mai pot
trăi, îşi trag hrana lor numai din Tine.
9. Orice părticică a fiin ei mele se strânge de Tine
în aşa fel, încât nici bucată din bucata ei să nu se mai
poată despăr i. Astfel îmi simt întreaga mea fiin ă cu
totul a Ta.
10. Tu mă ii în sus şi Tu mă hrăneşti din Trupul Tău.
11. Tu mă încălzeşti la sânul Tău.
Tu mă speli cu Sângele Tău şi cu roua Ta.
12. Tu mă îndestulezi cu Via a din Tine.
Şi Tu mă înal i cu tăria Ta.
13. Tot ce sunt, sunt numai datorită ie, dragostei
Tale şi harului Tău.
14. Din Tine am verdea a mea, care nu se veşte-
jeşte.
15. Tu faci frunzele mele frumoase şi şoaptele
mele dulci.
16. Tu faci din furtunile mele simfonii cereşti şi din
ploile mele, picuri de har.

86. 86 Traian Dorz
17. Tu faci ca arşi ele să-mi coacă nectarul din
strugurii mei şi să-mi dea frăgezimea rodiilor mele.
18. Tu zici vânturilor dimine ii să-mi stoarcă mi-
resme şi adierilor de seară, să-mi picure smirnă.
19. Tu-mi dăruieşti florile primăverii şi roadele
toamnei.
20. Tot ce am avut frumos şi bun cândva era, fără
să ştiu, de la Tine.
21. Tot ce voi mai putea avea proaspăt, curat şi
dulce va fi – acum ştiu! – numai datorită harului Tău.
22. Toată fiin a mea văzută şi nevăzută Î i apar ine
cu orice părticică a ei.
23. Tu m-ai răscumpărat cu un pre atât de mare.
24. Din tot sufletul meu să fac totul ca să po i ve-
dea că nu uit nici o clipită acest adevăr. Şi că din toate
puterile mele mă străduiesc să merit pre ul pe care l-ai
dat pentru mine.
25. Preaiubitule drag, toate izvoarele mele sunt în
Tine.
Ce nemărginit de bun eşti Tu,
Iisuse, Plinătatea tuturor trebuin elor mele!

87. Prietenul tinere ii mele 87
23. NEBUNEASCA PRĂBUŞIRE
1. Dacă dragostea Ta iartă uşor, nu înseamnă că n-
o doare greu ceea ce ar trebui să ierte.
2. Şi dacă ea acoperă mult, nu înseamnă că pu in şi
suferă pentru ceea ce trebuie să acopere.
3. Preaiubitule nemărginit de bun al tinere ii mele,
Tu mi-ai iertat atât de multe, fără ca să-mi faci nici cea
mai uşoară mustrare pentru vinovă iile mele fa ă de
dragostea Ta! Dar, o, cât de mult ai suferit Tu pentru
aceasta!
4. O, nebunul de mine, ce uşuratic am fost atunci
când şarpele, care amăgise cândva cu atâta uşurin ă pe
Eva, mi-a stricat şi mie inima de la cură ia dragostei
celei dintâi! Aceea, numai fa ă de Tine!
5. Cât de uşuratic am fost atunci când mă gândeam
că aceasta este ceva fără prea mare importan ă pentru
Tine! Ceva care – având în vedere anumite stări ale mele

88. 88 Traian Dorz
– mi-ar putea fi îngăduit, fără ca aceasta să veştejească
florile dintre noi. Şi fără să zdrobească inima Ta.
6. Ce întunecare a aruncat ispititorul peste lumina
din mine când – uitând de porunca sfin eniei pe care mi-
o cerea iubirea Ta – am alunecat spre vizuina şarpelui!
7. Răul ştia să-mi vorbească atât de frumos şi de
convingător,
8. iar firii mele pământeşti îi plăcea atât de mult să
asculte aceste şoapte pline de înmlădieri şi de patimă.
9. De ce vrei să arunci ceea ce Dumnezeu i-a rân-
duit spre potolirea foamei tale şi spre înfrumuse area
vie ii pe care El i-a dat-o? – îmi şoptea şarpele ucigaş,
linguşitor şi blestemat.
10. Ce poate fi, oare, atât de rău – zicea el – în
acest lucru atât de adânc legat de firea ta şi atât de
adânc trebuincios fiin ei tale pe pământ?
11. Nu le-a făcut, oare, Dumnezeu pe toate acestea
– zicea şarpele – şi n-a pus, oare, El Însuşi în făptura ta
setea după ele şi trebuin a potolirii pe care ele i-o
aduc?
12. De ce le-a mai creat Dumnezeu dacă i-ar fi
oprite? – îmi zicea şarpele.
13. Şi de ce le-a mai scos El în calea ta dacă nu i-
ar fi îngăduit să le atingi?

89. Prietenul tinere ii mele 89
14. Nu te mai lua – îmi zicea şarpele mereu – după
acele porunci învechite, care te-au inut atât de departe
de ele în tinere ea ta.
15. Tu n-ai sim it atunci nevoia lor, pentru că
prea i-era inima plină de teamă. Şi ochii tăi priveau
prea sus.
Iar eu ascultam şi ascultam şoaptele şarpelui.
16. Acuma – îmi tot zicea şarpele – vezi că totuşi
eşti pe pământ? Şi că orice lipsire de ele î i chinuie tru-
pul şi î i ine fiin a pe jar?
17. Nu te mai chinui deci cu o înfrânare care nu-şi
mai are rostul. Priveşte la ceilal i semeni ai tăi şi nu fi
tu mai altfel decât to i...
Şi el îmi tot zicea, iar eu...
18. Eu stăteam fără nici un cuvânt şi fără nici o
putere, ascultând la acele şoapte blestemate, lângă po-
mul unde stătuse cândva strămoaşa mea, singură şi ea.
19. Fructul îmbiat acum mie era atât de aproape,
îmi părea atât de frumos la vedere şi atât de dulce la
gust…
20. Şi sufletul meu era, vai, atât de singur atunci –
deşi Tu erai numai la un pas de mine.
21. Mi s-a părut că nimeni nu-mi vrea binele decât
şarpele. Despre Tine credeam că dormi.

90. 90 Traian Dorz
22. Părea că nimic nu-i mai grabnic şi mai necesar
pentru mine decât ceea ce îmi îmbia el.
23. Îmi părea că voi muri dacă nu voi gusta numai-
decât.
Şi... am uitat totul.
Şi, vai, Tu erai la un pas de mine...
Şi, vai, credeam că Tu dormi...
* * *
Cel ce-a cunoscut iubirea şi durerea-adevărată
nu mai poate fi cu nimeni crud şi aspru niciodată.

91. Prietenul tinere ii mele 91
24. O, NEMĂRGINIREA BUNĂTĂ II TALE
1. În clipita când mi s-a părut că şarpele are drep-
tate, tot întunericul s-a prăbuşit în mine. Şi eu în el.
2. Mi-am luat toate amintirile de la Tine şi mi-am
întors toată privirea spre fructul întins de şarpe, băgat
ispititor în ochii mei, jucat atrăgător spre foamea sim i-
rilor mele!
3. M-am mirat cât de aproape îmi fusese fructul do-
rit, tot timpul vie ii mele, dar eu nici nu-l văzusem până
în clipa aceea.
4. Întunericul m-a învăluit de tot şi un bra înspăi-
mântător m-a aruncat dintr-o dată în gura vrăjită, în
ochii sticlind, în moliciunea noroiului căldu din pră-
pastia fără fund.
5. Nişte mun i s-au despicat şi o grămadă de stânci
grele şi reci s-au prăbuşit peste mine, împingându-mă şi
făcându-mă să-mi pierd orice cunoştin ă a stării mele...
Şi Tu erai numai la un pas.

92. 92 Traian Dorz
6. Nişte lan uri aprinse am sim it cuprinzându-mi
tot lăuntrul meu şi încolăcindu-mi pe totdeauna acest
trup de moarte, în mlaştina aceasta deznădăjduită, nea-
gră, vâscoasă, urâtă!
7. Nu ştiu cât am zăcut acolo şi cât aş mai fi zăcut
în întuneric, în ghea ă şi în flăcări, bând mereu din
această mocirlă scârboasă, dar fără să-mi potolesc setea
niciodată,
8. mistuindu-mi sufletul, fără să-mi liniştesc trupul,
9. vânzându-mi zestrea minunată a cură iei, fără
a-mi putea cumpăra nimic în schimb,
10. până când, odată, de foarte adânc sau de foarte
sus, mi s-a părut că aud dorul Tău încol ind în străfun-
dul prăbuşirii mele, ca un plâns cald, ca o lumini ă de
înviere.
11. L-am lăsat să crească până când l-am auzit bine.
12. I-am făcut, cu durere şi cu amar, loc spre inima
mea, să se reverse în ea tot, să mi-o dezghe e, să mi-o
topească, să mi-o sfâşie – să mi-o poată ridica până în
genunchi, până la cutremurul căin ei.
13. Ca un râu de foc au început să izbucnească
atunci, din străfundurile mele, aducerile-aminte de Tine.
14. Toate mădularele mele erau amor ite şi înlăn-
uite, numai inima învia şi încerca să se dezlege.

93. Prietenul tinere ii mele 93
15. Am vrut să merg să Te caut, dar picioarele nu-
mi puteau face nici o mişcare.
16. Am vrut să-mi întind mâinile spre Tine, dar nu
puteam prinde cu ele nimic.
17. Am vrut să Te strig cu buzele mele, cu limba
mea, cu graiul meu – dar n-am putut scoate nici un
sunet.
18. Am crezut că măcar fa a mi-o voi putea întoar-
ce spre Tine, că îmi voi putea deschide măcar ochii –
ochii mei cei atât de limpezi cândva, când Te puteam
vedea atât de aproape. Dar cea a de peste privirile mele
îmi părea depărtare...
19. Toate m-au descurajat şi mi-au spus: Stai şi
mori acolo în prăpastia ta! El te-a uitat, te-a părăsit, S-a
depărtat pentru totdeauna de la tine.
Nu mai meri i decât dispre ul.
Pentru că te-ai prăbuşit.
20. Ce dreptate amară aveau toate împotriva mea.
Şi totuşi nu se putea ca Tu să mă fi uitat aşa.
O, ce nemărginit de bun mi-ai fost Tu!

94. 94 Traian Dorz
25. ADÂNCA USTURIME
A CĂIN EI MELE
1. Am privit spre Soarele care, altădată, mă vedea,
de la răsăritul şi până la apusul lui, umblând şi lucrând
împreună cu Tine.
2. Dar Soarele şi-a întors fa a dinspre mine, să nu-i
văd dispre ul cu care mă priveşte.
3. M-am întors spre cerul înstelat, care îşi picurase
atât de dulce roua peste noi cândva, dar şi el s-a învăluit
în nori ca să nu mai văd nimic în ochii lui.
4. Am nădăjduit spre luna strălucitoare, care de
atâtea ori îşi pusese nimbul luminii ei în jurul capetelor
noastre când umbrele noastre alăturate pluteau peste
iarba înrourată.
5. Dar şi luna s-a făcut acum palidă, înconjurându-
se cu un cearcăn de triste e şi de cea ă.

95. Prietenul tinere ii mele 95
6. Am rugat iarba şi florile care ne cunoşteau atât
de bine.
Cedrii şi fagii care ne inuseră cândva adăpost şi
prietenie.
Izvoarele şi potecile cu care petrecusem atâtea îm-
părtăşiri fericite cândva...
7. Dar toate îmi suspinau acum cu amărăciune mus-
trarea cea mai dureroasă şi mai adevărată de pe lume.
8. Inima Lui – îmi strigau toate – a fost credincioa-
să fa ă de tine. El Şi-a inut legământul iubirii, prin su-
ferin e înmiit mai mari decât ale tale.
9. Dar inima ta nu I-a fost credincioasă Lui.
Dragostea ta s-a lăsat ademenită şi s-a stricat de la
cură ia fa ă de El.
10. Nu i-a fost teamă de şarpe – mă mustrau toate
– şi nu te-ai depărtat cu grabă şi cu groază de el când s-
a apropiat de tine.
11. L-ai crezut – mă învinuiau toate – şi te-ai lăsat
cu plăcere în înfăşurarea otrăvită a încolăcirilor moi ale
păcatului care te cuprindea atât de ucigaş.
Acum ce mai aştep i?
12. Crezi, oare, că El Se va mai gândi la tine? Nu
vezi că a trecut de atâtea ori prin fa a casei tale, pe lân-
gă uşa ta şi nici nu S-a oprit? Că nici n-a mai întrebat
măcar dacă mai trăieşti şi ce mai faci?

96. 96 Traian Dorz
13. Vai, cât mă mustrau aceste meritate şi adevă-
rate mustrări!
14. Ele îmi zdrobeau toate mădularele mele şi îmi
picurau venin de moarte în toată hrana mea.
15. Toate gândurile şi amintirile mele îmi spuneau
şi ele aceleaşi lucruri, care mă străpungeau ca nişte să-
ge i de foc.
16. Sim eam că mun ii care mă apăsau mă înăbuşă
de tot şi flăcările, care mă ardeau dinăuntru şi din afara
mea, sim eam că, în curând, mă vor mistui.
17. Numai inima nu putea să nu-mi nădăjduiască.
Numai ea nu-mi putea muri şi tăcea.
Numai ea nu se putea stinge şi nu putea înghe a.
18. Deodată s-a zvârcolit strigând: Vreau să-L văd
o dată, măcar o dată! Apoi, să mor!
19. Măcar de departe – îmi zicea inima mea. Măcar
să mă lovească şi El, măcar să mă calce în picioare,
măcar să nu-mi spună nimic – numai să-L mai pot ve-
dea o dată.
20. Să-I mai pot privi, o clipă doar, Fa a Lui. Să mă
uit în ochii Săi, pe care îi cunosc atât de bine. Să văd ce
gândeşte El despre mine.
Şi îmi va fi de-ajuns, spre a în elege dacă mai pot
nădăjdui…