1. Despre barfa in organizatii
Aurelian Stoica › Joi, 2011-05-05 11:44
Barfa este un fenomen social respectabil. Acest lucru este valabil din
perspectiva cercetarii stiintifice, barfa fiind studiata in mod serios de catre
numerosi autori din sfera stiintelor umane. In mediile corporatiste,
regasim barfa intr-o descriere deosebit de expresiva a discutiilor
dezvoltate la fumoar, sub celebra formula “the meeting after the
meeting”.
In perspectiva propusa de psihologi in anii ‘50, se considera ca barfa poate actiona
ca mecanism de control impotriva unui membru al comunitatii sau organizatiei si
atunci prezinta un caracter distructiv la adresa armoniei grupului. Pe langa functia
principala a barfei (de transmitere a informatiilor), abordarile psihologice au mai
identificat cateva mecanisme in care este implicat activ acest tip de discurs si care,
sintetizat, s-ar regasi in: propaganda deliberata, ostilitatea directa, ostilitatea
indirecta si deplasarea agresivitatii, proiectarea vinovatiei personale sau de grup,
catharsis-ul emotional, indeplinirea unor visuri, consolidarea imaginii de sine si a
eului social, stabilirea si mentinerea de standarde si solidaritatea grupului.
In abordarile moderne, barfa este privita cel mai adesea drept o discutie evaluativa
despre indivizi care nu sunt prezenti, ce apare in contextul formarii, modificarii si
mentinerii retelelor sociale si al construirii solidaritatii de grup. Spre deosebire de
zvon, a carui functie este aceea de a explica o situatie ambigua sau de a ajuta
oamenii sa se adapteze unui pericol cunoscut sau potential, barfa are drept principale
atributii formarea si mentinerea retelelor sociale. Ca modalitate de comunicare a
informatiilor in cadrul unei comunitati, barfa este impartasita de intregul grup, chiar
si atunci cand are o natura negativa sau cand este directionata catre un membru
nonconformist sau o persoana din afara grupului. Barfa indeplineste o functie de
coeziune a grupului pentru identificarea unei tinte si a unei cauze comune, actionand
impotriva agresiunii interne.
Pentru barfitor, critica la adresa altei persoane aflata in atentia sa are rolul de a-l
ajuta sa se descarce ca dupa o adevarata “spovedanie”, putandu-se vorbi de un efect
cathartic al acestui proces, care apare mai ales in perioadele caracterizate prin
numeroase nemultumiri sociale. Vasile Pavelcu sustine ca aceste intervale de tensiuni
sociale sunt favorabile aparitiei barfei datorita faptului ca indivizii apartinand unor
clase sociale sau economice diferite sunt pusi in situatia de a interactiona, fapt ce
duce la numeroase diferende ce sunt solutionate verbal.
Din acest motiv, se considera ca barfa tine de mecanismele de control intern ale
comunitatii / organizatiei, in timp ce zvonul este un factor important pentru forurile
superioare de conducere. Aparitia barfei denota existenta unui factor relevant de
amenintare a securitatii grupului, care a depasit primele instante cu rol defensiv. In
cadrul unor cercetari realizate in a doua jumatate a secolului trecut, unii autorii
occidentali au evidentiat rolul si importanta acestui tip de discurs, care este preferat
datorita posibilitatii sale de sanctionare indirecta a individului.
Motorul care pune in miscare fenomenul complex al barfei este alimentat, pe de o
parte, de curiozitatea individuala si dorinta de a cunoaste cat mai multe informatii
inaintea altor persoane, iar, pe de alta parte, de existenta la individul respectiv a
unui instinct social, a unei motivatii pentru a relationa cu alti actori sociali in scopul
1

2. de a le impartasi din secretul cunoscut. Din acest motiv, unii cercetatori militeaza
pentru un tratament favorabil aplicat barfei, intrucat se considera ca sunt evitate in
plan social ciocnirile materiale, directe, intre indivizi. In acest model, eventualele
neintelegeri se transeaza mai ales in plan verbal, neoficial, cu mentinerea unor
aparente in relatia oficiala dintre persoanele implicate.
Ca exercitiu practic, data viitoare i-ati putea explica sefului dumneavoastra care va
gaseste stand de vorba cu un coleg la tigara, ca nu barfiti, ci purtati o conversatie
evaluativa despre o persoana care nu este prezenta.
Cum tratam suspiciunea si barfa la locul de munca
Rodica Nicolae › Joi, 2007-04-05 00:00
Suspiciunea si barfa sunt doua simptome sigure ale bolii unei companii
sau a unui departament. Atunci cand oamenii susotesc pe la colturi, cand
aparitia sefului se lasa cu o tacere brusca, cand colegii de departament se
grupeaza in bisericute, este clar ca avem o problema in firma in care
lucram. Gravitatea situatiei variaza de la caz la caz: uneori "inflamarea"
se rezolva doar cu sirop de tuse, alteori este nevoie de o interventie
chirurgicala.
Simona este recent numitul sef al departamentului financiar din compania X. Ea a
fost adusa din afara firmei, in urma cu aproximativ doua luni. Bogdan, unul dintre
subordonatii actuali ai Simonei, nutrea sperante ca, dupa plecarea fostului manager,
sa fie promovat, asa incat nu priveste cu ochi buni aparitia noului manager. El opune
o rezistenta tacita deciziilor pe care Simona le ia si lanseaza tot felul de speculatii
legate de "pilele" prin care aceasta a ajuns in firma. Relatiile tensionate dintre
Bogdan si Simona se rasfrang asupra climatului din intregul departament.
Bogdan nu este singurul angajat care incearca sa evite discutiile cu Simona si nu
solicita lamuriri atunci cand nu intelege exact ce are de facut. Chiar si atunci cand
ajunge cu proiectele proprii in situatii de impas, amana momentul in care sa aduca
situatia la cunostinta sefului direct. Isi exprima nemultumirile fata de stilul de
management al sefei si fata de capacitatile ei profesionale in fata colegilor. Reactiile
ulterioare ale Simonei il fac sa creada ca a avut loc o scurgere de informatii din
partea unuia sau a mai multor colegi. Se inchide si mai mult, il suspecteaza pe Matei,
cu care evita orice dialog, chiar daca au si unele proiecte pe care ar trebui sa le
lucreze in comun. Colegii apropiati lui Matei sunt trecuti si ei in lista neagra a lui
Bogdan. Se plange in toate contextele posibile de "mancatoria" de la serviciu. In
departament circula tot felul de zvonuri legate de masurile pe care Simona ar avea
de gand sa le ia in curand si care ar afecta pozitiile tuturor.
Intrebarea care se pune este: Cum poate rezolva Simona atmosfera de neincredere
care s-a instalat in departament, situatie care afecteaza randamentul tuturor? Care
2

3. sunt solutiile de care dispune un manager pentru a "dezinfecta" departamentul de
microbii suspiciunii si ai barfei?
Bogdana Bursuc, psiholog, Behavior Center:
Ne uitam in jurul nostru si suntem tentati sa consideram suspiciunea si barfa ca fiind
probleme in sine. Daca ne gandim asa, este dificil sa gasim un instrument pentru a le
controla sau a le gestiona. Este important sa intelegem cauza acestor
comportamente pentru a gasi raspunsuri si solutii la ele.
Bogdan a avut anumite asteptari (aceea de a fi promovat) care au fost inselate: a
fost numita Simona ca sef de departament si nu el. In aceasta situatie, Bogdan o
percepe cu ostilitate pe Simona, nu pentru ca ea ar fi facut ceva personal impotriva
lui, ci pentru ca s-a decis sa fie ea numita pe postul dorit de el. Prin
comportamentele sale de rezistenta tacita la deciziile Simonei, speculatii, exprimarea
nemultumirii fata capacitatile ei profesionale, Bogdan incearca sa rezolve
nedreptatea pe care o percepe si sa arate ca Simona nu este potrivita pentru acel
post. Si toate acestea, nu pentru ca Simona ar fi nepotrivita sau s-ar fi comportat cu
ostilitate, ci pentru simplu fapt ca vestea numirii Simonei pe postul de sef este foarte
neplacuta pentru Bogdan si ii produce un disconfort emotional intens.
Cand oamenii sunt raniti, recurg deseori la comportamente nepotrivite sau la astfel
de forme subtile de agresiune a celorlalti. Aceste comportamente iau amploare,
deoarece in momentul in care suntem intr-o dispozitie emotionala negativa avem
tendinta sa generalizam (sa consideram ca toti au ceva cu noi) sau sa percepem ca
amenintatoare si situatiile care sunt neutre sau ambigue.
Ce poate face Simona pentru a rezolva situatia?
• Sa nu il judece pe Bogdan pentru modul in care se poarta. Atitudinea lui are
un rol: reducerea disconfortului lui emotional.
• Sa nu ia personal comportamentele lui Bogdan. El s-ar fi comportat la fel,
indiferent cine ar fi fost numit pe post. Comportamentele lui se datoreaza
faptului ca nu a fost promovat, nu au legatura cu faptul ca Simona a fost
numita pe post.
• Sa faca distinctia intre comportamentele lui Bogdan si el in sine, ca
persoana.
• Sa nu il critice sau sa se comporte ostil cu el.
Urmarea acestor recomandari face ca problema sa nu ia amploare si intrerupe cercul
vicios care incepea sa se contureze spre finalul cazului prezentat.
Pentru aplanarea problemei, se recomanda ca Simona:
• sa ii ofere feedback pozitiv lui Bogdan pentru modul in care isi face munca,
ori de cate ori acest lucru este posibil;
• sa ii ofere atentie lui Bogdan, sa il valorizeze (recunoasterea experientei, a
expertizei profesionale, solicitarea opiniei in probleme specifice);
• sa comunice zilnic cu oamenii din subordine (sa aiba in agenda notat acest
lucru ca task), pentru a reduce ambiguitatea si pentru a nu lasa loc la
interpretari nerealiste sau false;
• sa identifice progresele si comportamentele performante ale oamenilor din
subordine si sa le incurajeze;
3

4. • sa elimine neconcordanta intre ceea ce spune si ce face. Aceasta
neconcordanta mentine neincrederea si creste probabilitatea suspiciunii si
barfei. Este important ca Simona sa faca de fiecare data ceea ce spune, cu
precizia unui ceas elvetian.
Adriana Badescu, Managing Partner, A&C Consulting Centre,
Timisoara:
Exista multe situatii in care un membru al unui departament, autoevaluandu-se mai
mult sau mai putin corect, este frustrat in situatia in care nu este el cel promovat. Nu
are in acest moment sens sa mai discutam despre ce ar fi trebuit sa se intample
inainte de angajarea Simonei, in ceea ce priveste pregatirea departamentului pentru
acceptarea unui nou manager, ci de solutiile care trebuie gasite in acest moment
pentru a imbunatati climatul din departament.
• Trebuie aflat raspunsul la urmatoarea intrebare: Este doar Bogdan "marul
stricat" al departamentului - cel care creeaza zvonuri si stimuleaza o atitudine
impotriva noului sef de departament - sau exista nemultumiri si la ceilalti
membri?
• Daca este doar Bogdan cel care initiaza actiuni negative, trebuie urgent
discutat cu el. Simona, inaintea discutiei, trebuie sa afle motivele pentru care
nu a fost el promovat (poate chiar atitudinea lui sa fie cauza!) si sa incerce sa
ii explice de ce a fost preferata aducerea unei persoane din afara. Pe de alta
parte, in timpul discutiei, Simona ar trebui sa afle mai multe lucruri despre
motivatiile si planul de cariera al lui Bogdan. Ar fi de dorit ca discutia sa fie
mediata de catre managerul de resurse umane. La sfarsitul discutiei se
stabileste o perioada in care Bogdan si Simona sa incerce impreuna sa rezolve
conflictul. In acest proces, Bogdan ar trebui sa-si schimbe atitudinea, iar
Simona sa-i dea feedback si sa incerce sa ii satisfaca pe cat posibil elementele
motivatoare.
• Daca nu este doar Bogdan cauza, ci el este doar "vocea departamentului",
trebuie ca Simona sa analizeze diferentele de viziune, stil managerial si
abordare dintre ea si fostul manager. La instalarea unui nou sef intr-un
departament, apar adesea probleme datorita acestor diferente. Uneori ele
sunt atat de mari, incat conduc la parasirea departamentului de catre o parte
dintre membrii lui. Nu este neaparat de dorit, dar daca diferentele nu pot fi
acceptate de catre anumite persoane, este o pierdere care trebuie avuta in
vedere, cu conditia ca aceste persoane sa plece si nu sa creeze o atmosfera
ostila. Noul sef are ocazia sa angajeze oameni care se adapteaza viziunii si
stilului sau.
• Ar trebui analizat stilul de comunicare al Simonei. Membrii departamentului
financiar nu au, in general, dezvoltate competentele legate de comunicare,
influentare sau sensibilitate fata de situatie, deoarece acestea nu sunt
competente specifice celor din acest departament. Daca aceasta este situatia
si in cazul Simonei, planul de dezvoltare personala al Simonei va trebui sa
contina aceste teme, deoarece competentele de comunicare nu trebuie sa
lipseasca nici unui manager.
Oltea Catineanu, Sef serviciu Pregatire Profesionala, Radio Romania:
Cred ca totul se reduce la relatia de autoritate sau, mai bine zis, la modul in care
autoritatea trebuie gestionata in zilele noastre. Presupun ca Simona a ocupat pozitia
4

5. de manager nu prin "pile", ci pentru ca este o autoritate in profesie si de aceea, cu
exceptia lui Bogdan si a catorva, ceilalti membri ai colectivului accepta si executa
deciziile ei. Dar a fi bun profesionist nu inseamna ca esti si bun manager. Iar a fi bun
manager nu inseamna sa "misti" doar hartii, ci mai ales oameni.
Ca manager, Simona a gresit in citeva randuri. Nu trebuia sa permita aparitia unor
tensiuni in colectiv sau nerespectarea termenelor, tot asa cum nu trebuia sa aiba
"reactii tacite" la comentariile rauvoitoare ale lui Bogdan. Ce poate face acum?
Sa inceapa sa se comporte ca un adevarat manager. Si pentru aceasta, trebuie sa
deschida dialogul cu subordonatii - mai intai, pe probleme de serviciu. Daca deciziile
ei sunt bune, sa le supuna analizei colectivului, fara frica, si sa asculte opiniile
subalternilor. Nu este deloc exclus ca acestia, fiind mai vechi in institutie, sa aibe
contributii benefice si deciziile sa devina si mai bune. In plus, prin aceasta se
instaureaza un climat de incredere, de colaborare, oamenii se simt valorizati,
responsabilizati si discutiile "post hoc" vor disparea incet-incet. Participand cu totii la
luarea deciziilor, nu mai poate fi vorba de stilul de management al unuia singur, ci de
o hotarare comuna care va fi asumata de toti.
In al doilea rand, daca prin implicarea celorlalti Simona isi deleaga autoritatea, ea
trebuie, in compensatie, sa dezvolte anumite mecanisme de control, sa defineasca
obiective clare, sa distribuie sarcini in mod corect, echitabil si - nu in ultimul rand -
sa stabileasca impreuna cu colectivul regulile jocului. Astfel, termenele de predare
vor fi respectate si Bogdan nu-si va mai permite sa amane discutiile cu sefa lui.
Constiinta faptului ca raspunde de proiect, ca este controlat, il va determina sa
respecte regulile.
In functie de evolutia lucrurilor, dar preferabil intr-o a treia etapa - dupa ce samanta
increderii si a colaborarii a fost aruncata - se trece la discutarea complicatiilor
psihologice. In masura in care mai exista rezidual semne de rezistenta si de
"mancatorie", lucrurile trebuie sa fie discutate deschis si matur. E vorba aici de
comunicare, de atitudine pozitiva si de identificarea unor valori comune, impartasite,
care functioneaza ca un liant in orice colectiv sanatos si indeparteaza temerile legate
de un viitor incert.
In concluzie, pentru ca eu lucrez intr-un compartiment de training si stiu ca nimeni
nu se naste manager, i-as recomanda Simonei sa invete cate ceva despre
"managementul participativ", eventual sa urmeze un curs de leadership si, daca nici
asa nu se indreapta situatia, sa apeleze la consultanta de specialitate. Exista pe piata
firme specializate care pot contribui la instaurarea unui climat sanatos de munca, in
care autoritatea sa fie delegata pe baza de incredere, intarita prin reguli si control, si
mentinuta prin dialog si valori impartasite.
Poti sa-ti asumi un feedback sincer?
Camelia Downie › Joi, 2007-11-15 16:20
5

6. Respira adanc, asaza-te confortabil in fotoliu si, foarte important, nu uita
ca orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare
Cele scrise mai jos pot fi tratate doar "cu un varf de sare", cum zice englezul. Asa ca,
domnule lider/manager, poate stiai sau poate nu stiai ca feedback-ul trebuie sa fie:
1. Specific si concret - nu "dat dupa cires" sau prin mesageri. Lider-ul are
curaj, nu e ezitant.
2. Constructiv - cautam solutii, nu vinovati. Ce e mai important pentru tine:
ca Popescu a facut un client nefericit sau ca ai un client nefericit? Vinovatul va
simti singur "morcovul" daca stiu cum sa dau un feedback negativ. Va pleca
spasit, "cu coada intre picioare si ciocul mic". Si daca e smart nu va mai da cu
capul in acelasi loc. Daca nu e smart...
3. Se bazeaza pe fapte evidente, nu pe zvonuri si barfe. Liderul nu
asculta pe la colturi. Cauta si cere evidente. Nu te lasa influentat, ci
influenteaza, domnule manager! Folositi prea mult sintagme de genul:
"oamenii nu o/il plac", "oamenii mi-au spus", "oamenii s-au plans" etc. Dar
omul, individul, infieratul, repugnatul, victima are si el dreptul la ultima
dorinta, tigara, cantecul lebedei?
4. Nepartinitor - imi pastrez obiectivitatea, chiar daca nu-mi e simpatic si nu
se imbraca asortat si in tendinte.
5. Concentrat pe un comportament ce poate fi schimbat - nu ii spun
chelului ca ar trebui sa aiba si el mai mult par.
6. Echilibrat - Nu-l ingrop pe om. Pe langa doua vesti proaste, ii mai dau si
una buna. Si, de obicei, incep cu cea buna.
7. Oportun - adica trimiti feedback-ul atunci cand a avut loc evenimentul sau
incidentul si nu-l pastrezi pentru perioada evaluarii performantei sau a
indexarii salariului.
Learning outcome
• comunicarea eficienta este foarte importanta, vitala as spune;
• din procesul comunicational face parte si ASK inainte de ACT, iar si mai
inainte e LISTEN - adica schema arata asa:
LISTEN > ASK > ACT;
• increderea este foarte importanta si inseamna consistenta intre ce zic si ce
fac;
• cand se pierde increderea, oamenii sunt raniti, frustrati si incep sa fie
neperformanti;
• nu pentru mine (Popescu, Ionescu, Georgescu, oricare altul) e grav si
foarte grav; eu pierd doar un client sau un job si invat ceva (daca sunt
inteligent), dar liderul s-ar putea chiar sa piarda un business.
• ocoleste compromisul si nu lasa sa se dezvolte o cultura organizationala
paralela, informala, bazata pe barfa (indiferent cat de ruda sau prieten iti este
cel care o initiaza);
• evita o cultura a pedepsei; chiar daca multi oameni stiu de bici, intr-o astfel
de cultura cei biciuiti stiu sa se planga.
6

7. Concluzia
• ai calitati native de lider: vizionar, carismatic, persuasiv, influent - care nu
se dobandesc!
• iti lipsesc niste abilitati de lider care, insa, pot fi dobandite: controlul
emotiilor, empatia, comunicarea eficienta, managementul conflictelor,
motivarea oamenilor;
• mi se pare ca nu prea stii sa pastrezi oamenii capabili sau, si mai rau, ca
nu-ti dai seama cat de capabili sunt si ce inseamna asta pentru business-ul
tau: performanta = profit;
• ai asteptari prea mari de la oameni intr-un timp prea scurt: task-urile
complexe cer un timp minim de realizare pe care iti este imposibil sa-l
comprimi;
• astepti ceva ce nu le-ai comunicat clar si nu ai dat termene si apoi esti
suparat ca nu ti-au dat ce asteptai: planificarea si programarea sunt
esentiale;
• ii incarci cu chestiuni care nu sunt sau nu ar trebui sa fie in fisa lor de post
si apoi esti suparat ca nu si-au indeplinit task-urile de baza in timpul estimat;
• te lasi prea usor influentat;
• nu asculti si nu citesti intregul mesaj.
Vestea buna
Esti un lider/manager destept si sunt convinsa ca poti sa-ti asumi minusurile si sa
devii un lider/manager de succes.
Si inca o veste buna
Ca sa devii un lider/manager de top nu ai nevoie de un IQ mare, ci de un EQ mare,
pe care il poti imbunatati continuu. Important este sa vrei.
Si acum... sa-mi scriu demisia sau sa nu ma mai obosesc pentru ca ma dai tu afara?
Ah, si ca sa nu uit: adevarul se plateste. Sa te facturez?
P.S. Chiar daca tu nu te vei bucura de acest mesaj stiu pe cineva care sigur o va
face: omul din subordinea ta (aspirant la postul de lider/manager autentic).
Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii
psihosociologice
Omenirea, în evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte politice,
sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample si diversificate actiuni de
diversiune si dezinformare psihologica. Prezente atât în perioada premergatoare
conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii acestora,
dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica, frica,
îndoiala, si pe acest fond sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si
7

8. populatiei civile. În acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul,
cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii
unei mari mase de oameni.
Zvonul, ca fenomen psihosocial. Zvonul, ca fenomen psihosocial reprezinta o
informatie ce se doreste a fi autentica si cu caracter de noutate, cu posibilitati
minime de verificare: o informatie de cele mai multe ori tendentioasa, care circula
paralel si în mod frecvent în contrasens cu informatiile transmise prin mijloacele
oficiale de comunicare. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice
între membrii unei comunitati a carei tema nu mai suporta întrebari fara
raspunsuri" [Maurice Olender - "La Rumeur", Apud Jean-Noel Kapferer, Zvonurile,
Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19.]. Zvonurile sunt creatii colective si au functii
si disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai
adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive, amprenta personalitatii
colportorilor se imprima adânc în continutul lor, cu atât mai mult în cazul zvonurilor
emergente, rezultat al "tranzactiei colective" [Tamotsu Shibutani-Improvised
News, A Sociological Study of Rumor, The Bobb-Merril Company, Inc., New York,
1966, p.29.], prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane în
vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care
lipsesc informatii, sursa oficiala neavând credibilitate.
Se impune considerarea zvonului în raport cu alte fenomene înrudite: ponegriri,
bârfe, clevetiri, povesti, legende, vorbe care 434h715e circula din gura-n gura
pentru a identifica posibilitatile reale de influentare individuala si colectiva. Pentru
aceasta reamintim ca orice tip de comunicare poate fi definit din sase puncte de
vedere: dupa sursa, continut, mod de difuzare, mijloc de difuzare, obiect al
comunicarii si natura efectelor produse. Zvonul si vorba provin din surse neoficiale.
Primul termen se refera la un proces de difuzare în lant, la o forta de propagare, la
o amplitudine al carei rezultat este sunetul care se înalta din toate aceste voci, si
pe care-l putem urmari:
Vorba se refera la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat în spatiu:
e normal sa nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vaga. "Nu e decât
o vorba" înseamna ca sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are
tocmai o existenta reala, sigura: nici nu se aude. Vorba este lipsita de
însemnatate. La origine, cuvântul "ponegrire" se referea atât la sursa, cât si la
efectul unei comunicari: era grohaitul porcului mistret [Jean-Noel Kapferer,
Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.41.], iar în prezent acest cuvânt se
refera la continutul si obiectul comunicarii: e vorba de comentarii josnice, la limita
calomniei, ce se fac pe seama cuiva. Este un tip de mesaj, ce exprima o judecata
subiectiva asupra continutului zvonului sau al vorbei.
Cuvântul "bârfa" se refera la obiectul zvonului sau al vorbei. Bârfa se leaga de
persoane: povesteste bucuriile si necazurile celor ce ne înconjoara, fie ei bogati sau
saraci, persoane însemnate sau neînsemnate. În general, bârfa nu e rautacioasa si
se practica în special de dragul de a vorbi, de a avea un subiect de conversatie:
interesul pe care îl prezinta e de scurta durata, de aceea o bârfa trebuie repede
înlocuita cu alta mai savuroasa.
Cuvântul "clevetire" reprezinta o definitie a mesajului din punct de vedere al
sursei. Ca si ponegrirea, reflecta si o judecata de valoare, un mod de a discredita
zvonul sau vorba, reprosându-i provenienta dintr-o sursa total lipsita de
credibilitate. Atunci când avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucura de
8

9. respect, mesajul primeste un titlu de noblete: este o "informatie". În cazul unei
erori, nu este un zvon ci o "informatie falsa".
Întelegem astfel, prin zvon, idei, relatari, afirmatii sau presupuneri ce pot fi în
întregime false sau continând unele elemente adevarate, dar distorsionate în
raport cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea
determinate.
În lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele caracteristici ale
acestuia:
- noutatea;
- plasarea actiunii sub aspectul consecintelor în viitor;
- corelarea continutului sau cu sperantele, asteptarile, aspiratiile si temerile
indivizilor sau colectivitatilor.
În conditiile în care are loc împletirea continutului informatiei cu interesele si
aspiratiile celor ce receptioneaza, zvonul poate determina stari de spirit curente de
opinii, atitudini si comportamente specifice mesajului transmis.
Ca forma specifica de comunicare, îndeosebi interpersonala, zvonul are la baza o
serie de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici general-umane,
cum ar fi:
- curiozitatea;
- dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati, depasind informatia
oficiala;
- tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale;
- reactia fireasca de a transmite mai departe o informatie, anumite stari psihice
(nemultumire, anxietate) etc.;
- capacitatea imaginativa si anticipativa, nevoia de a integra necunoscutul într-un
univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.
Jean Delumeau explica psihologic zvonul prin credulitatea maselor [Jean
Delumeau, Frica în Occident, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986, p.291.].
Zvonurile analizate de acest autor se brodau pe doua elemente: frica si gândirea
magica. Frica, emotia absolut fireasca, ne face uneori sa vedem primejdia mai
mare decât este ea în realitate. Anxietatea patologica conduce la reactii
dezaptative si se fondeaza pe situatii si elemente periculoase inexistente.
Receptarea si retransmiterea continutului zvonului sunt potentate si de importanta
pe care fiecare individ o acorda datelor vehiculate prin intermediul acestuia. În
lipsa adevarului sau corespunzând pe de-a-ntregul realitatii, este suficient ca
informatia sa se transmita fara încetare din om în om pentru ca zvonul sa-si
realizeze circulatia dupa o logica proprie, în care distorsiunea informatiei este o
conditie fundamentala pentru a se putea manifesta si actiona, pentru a se putea
propaga.
Daca privim propagarea ca un fenomen obiectiv ce este un produs al comunicarii
intragrupale si intergrupale, putem nuanta întelegerea factorilor care maresc
posibilitatile de grupare, gradul de omogenitate si asezare spatiala, de coeziune
spirituala si comunitate de interese si importanta temei, concordanta dintre
continutul mesajului si motivatiile individuale si de grup. Cu cât e mai mare
interesul mediu în cadrul colectivitatii cu atât cresc sansele de raspândire a
zvonurilor. Pe timpul transmiterii zvonurilor, apare ca proces specific modificari si
distorsiuni ale informatiei pe care le contine [Coord. Jean Niculescu - Psihicul si
realitatea câmpului de lupta, Ed. Militara, Bucuresti, 1979, p.189.].
Distorsiuni ale informatiei specifice zvonului
Nivelarea. Reducerea sau amplificarea informatiei, facilitarea întelegerii si relatarii
9

10. ei. Pe masura ce un zvon circula, el tinde sa devina mai scurt, mai concis, mai usor
de înteles. Versiunile sugestive cuprind tot mai putine cuvinte si detalii. Reductia
nu merge, însa, pâna la disparitia totala a mesajului. Efectele ei se produc dupa
urmatoarele reguli:
- cu cât o povestire este mai scurta si mai concisa, cu atât are sansa sa fie
reprodusa mai fidel;
- cu cât subiectul are mai putine detalii între care sa aleaga riscul distorsiunii
ulterioare, scade;
- relatarea devine atât de scurta încât este memorata mecanic, lucru care confera
si rapiditate circulatiei (asa se explica rapiditatea cu care circula din om în om) .
Accentuarea. Zvonul este supus si unui proces de accentuare, în sensul ca sunt
retinute si produse selectiv un anumit numar limitat de detalii. Accentuarea este
complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate sa existe fara cealalta. În
interiorul acestei tendinte se produc fenomene ca:
- sunt retinute cuvinte, imagini sau simboluri bizare sau frapante;
- adoptarea unei forme numerice, detaliile accentuate fiind multiplicate în
povestire;
- plasarea desfasurarii evenimentului la timpul prezent; în general într-un cadru
dinamic, spatio-temporal.
Asimilarea. Continutul zvonului este ajustat si în functie de atitudinile, aspiratiile si
motivatiile transmutatorului, ale grupului din care acesta face parte. Acest proces
evidentiaza capacitatea de ajustare conform predispozitiilor emotionale ale celor
care raspândesc zvonul, ale intereselor lor, ale prejudecatilor individuale si de
grup, asigurând, astfel, circulatia lui într-un mediu determinat si nu în oricare altul.
Aceste trei tendinte-reductia, accentuarea si asimilarea actioneaza simultan si
reflecta un proces de subiectivare, care are ca rezultat deformatiile ce
caracterizeaza zvonurile. Formulele introductive care netezesc lansarea zvonurilor -
"se spune", "am aflat", "cica", "am auzit" - contin nemijlocit avertismentul adresat
ascultatorului asupra acestor posibile erori.
Efecte individuale si colective ale propagarii si receptarii zvonului
Zvonurile pot fi spontane, generate de încercarile oamenilor de a-si explica
evenimente, procese, fenomene despre care nu au date certe sau deliberate adica
sunt concepute si lansate cu scopuri bine determinate de catre organele de
specialitate, în scopul de a determina o anumita atitudine, comportare a unor
indivizi sau grupuri umane. Elaborarea deliberata a zvonurilor, în cadrul conflictelor
militare din secolul XX, au evidentiat preocuparea existenta în toate tarile de a
organiza si instrui înca din timp de pace forte si organe specializate (cuprinzând
politologi, psihologi, sociologi, lingvisti, etc.) care sa "construiasca" zvonuri ce
ofera explicatii mistificate, dar cu un mare grad de credibilitate, în scopul
influentarii fortelor armate adverse, a unor mari comunitati umane si chiar
populatii.
Aparitia presei, apoi a radioului si în sfârsit explozia audiovizualului nu a fost însa
de natura sa potoleasca zvonurile. În ciuda mijloacelor de comunicare în masa,
publicul continua sa preia o parte a informatiei din gura-n gura. Expresia "din gura-
n gura" defineste un mijloc de transmisie: conversatiile în doi, discutiile în grup,
confidentele, discursurile solemne.
Obiectul zvonurilor, pornind de la aceste particularitati ale retransmiterii
permanente, îl poate constitui scaderea eficientei, grupului caruia îi este destinat
urmarind influentarea moralului si coeziunea acestuia. Pentru ca un zvon sa devina
10

11. eficace, prin efectele individuale sau colective, este necesar a cunoaste anumite
conditii ce realizeaza eficacitatea. Retinem dintre acestea:
- publicul este actor, informatia reprezentând o valoare, "aur curat" aceasta
încearca astfel sa obtina cât mai multa informatie;
- starea de spirit a grupului si situatia psihologica a epocii accentueaza sau
diminueaza;
- în cadrul grupului determina mobilizarea atentiei acestuia, care încearca sa
reconstituie puzzle-ul alcatuit din crâmpeie de informatii;
- având uneori un sâmbure de adevar, este privit în totalitate exprimând adevarul;
- producând dezorganizarea functionarii psihicului individual si al comportamentului
colectiv, zvonul produce panica generatoare de catastrofe;
- martorii unor evenimente raspund mai mult în functie de gradul de probabilitate
a lucrurilor în functie de ceea ce observa. Unul dintre specialistii studiului minciunii
G. Durandin [G. Durandin, Les rumeurs, multiplicat Lecons de psychologie sociale,
Paris, l950.] analizând rezultatele unor experiente rezuma în felul urmator
comportamentul:
1. martorii dau informatii false cu aceeasi siguranta cu care le dau pe cele corecte
fiind în acelasi timp de buna credinta;
2. numai în mod cu totul exceptional se poate obtine o marturie în totalitate
exacta;
3. de multe ori ceea ce declaram reflecta mai degraba automatismele gândirii
noastre de gândire, decât ceea ce au vazut cu adevarat;
4. în consecinta, daca mai multe declaratii coincid, aceasta nu înseamna neaparat
ca sunt adevarate. Asta înseamna pur si simplu, faptul ca mai multe persoane
împartasesc aceleasi automatisme si aceleasi clisee mutuale, percepând faptele în
acelasi fel si totusi eronat [I. Gritti-Elle, "Le rumeur", Stanke, Ottawa, 1978.].
- nivelul capacitatii de procesare sociala a informatiei individuale sau colective duce
la interpretarea gresita a unui mesaj, neîntelegere ce se poate accentua. Un caz
celebru ilustreaza felul în care procesul neîntelegerii se poate repeta: în masura în
care de fiecare data noul mesaj ramâne ambiguu, acesta permite o interpretare
personala din partea fiecarui nou receptor. În cazul nostru, este vorba de
transformarile suferite de un articol de presa în momentul reluarii lui de alte ziare
[J.N. Kopferer, Op. cit., p.61-62.]. În timpul primului razboi mondial, un ziar
german "Kolnische Zeitung" a fost primul care a anuntat caderea orasului Anvers.
Titlul de pe prima pagina era: "La vestea caderii Anversului s-au tras clopotele".
Pentru ca ziarul era german, se întelegea de la sine ca în Germania se trasesera
clopotele în cinstea acestei victorii. Informatia a fost reluata de ziarul francez "Le
Marin". Potrivit informatiilor din "Kolnische Zeitung", "preotii din Anvers au fost
fortati sa traga clopotele dupa ce orasul a fost ocupat". stirea din "Le Marin" e
preluata de "Trimes" la Londra: "Potrivit ziarului "Le Marin", via Koln, "preotii
belgieni care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anvers-ului au fost demisi din
functie". A patra versiune se afla în "Corriere della Sera": Potrivit ziarului "Trimes",
citând informatii din Koln, via Paris, "nefericitii preoti care au refuzat sa traga
clopotele la caderea Anversului au fost condamnati la munca silnica". Ziarul "Le
Marin" reia aceasta ultima informatie: Potrivit unei stiri din "Corriere della Serra",
via Koln si Londra, se afirma ca "barbarii cuceritori ai Anvers-ului i-au pedepsit pe
nefericitii preoti pentru refuzul lor eroic de a trage clopotele, spânzurându-i în
clopote cu capul în jos, ca balante vii". Astfel, "Le Marin" a fost cel care a alimentat
zvonul barbariei germane la Anvers. Trebuie sa remarcam mai multe lucruri: pe de
o parte, daca distanta dintre prima si ultima versiune e apreciabila, trecerea de la
o versiune la alta nu are nimic surprinzator. Se supune unei logici de clarificare a
cuvintelor ambigue sau de percepere selectiva a lor. Pe de alta parte fiecare ziarist
a introdus câte un element nou: dispunând de o informatie prea saraca, a încercat
11

12. sa reconstituie un puzzle complet cu riscul de a inventa piesele ce lipseau. Aceste
elemente reflecta starea de spirit a momentului: razboiul din 1914 devenise
aproape un razboi sfânt. Franta avea sa-si ia revansa asupra germanilor, spalând
rusinea înfrângerii din 1870 si eroismul era cu atât mai mare cu cât dusmanul era
descris ca un barbar. Deformarea confirma cliseele ce se vehiculau despre nemti,
justificând temerile latente ale populatiei;
- prin interventia mediilor de informare, publicul zvonurilor sporeste considerabil,
nemaifiind strict local, ci international;
- raportarea permanenta la sistemul de referinta folosit de fiecare pentru a evalua
o informatie;
- zvonul prezinta anumite strategii si filtre caracteristice specifice categoriilor
socioprofesionale. În cadrul unei anchete întreprinse în U.R.S.S.[Bauer R.A.,
Gleicher D.B., Word of mouth communication in The Soviet Union, Public Opinion
Quarterly 28, 1964, p.216-224.], în legatura cu credibilitatea zvonurilor, 95%
dintre intelectuali, fata de 56% dintre taranii intervievati, au declarat ca zvonul e
mai plauzibil decât informatia transmisa de mediile de informare oficiale. taranii
acorda cea mai mica încredere zvonurilor, dar sunt cei care le folosesc cel mai
mult. Pentru ei zvonul este un substitut al mediilor de informare oficiale, acestea
fiindu-le mai putin accesibile. Dimpotriva, intelectualii beneficiaza pe scara larga de
mediile de informare oficiale, dar au nevoie de un zvon pentru compensatie. Pentru
ei, zvonul este un conectiv: permite decaderea inteligenta a informatiilor oficiale.
Intelectualii au astfel si ei nevoie de zvonuri pentru a dobândi o perspectiva asupra
mediilor de informare si pentru a dovedi ca nu se confunda cu publicul larg.
În concluzie, putem afirma ca zvonul nu este neaparat "fals", în schimb el este
neaparat neoficial. El demonstreaza ca toate certitudinile sunt de natura sociala:
este adevarat tot ceea ce grupul din care facem parte considera ca fiind adevarat.
Dezinformarea - definire, scop si obiective
În epoca noastra, dezinformarea este o problema la ordinea zilei. Acestui fenomen
i-au fost consacrate mai multe lucrari, mai ales în strainatate. Ziarele, revistele,
radioul si televiziunea fac tot mai multe referiri la faptul ca azi conceptul este
folosit în acceptiuni diferite si ca este gresit calificata drept dezinformare orice
lipsa, alterare sau manipulare a faptelor de catre mijloacele de informare în masa.
Întelegerea naturii si efectelor dezinformarii se poate realiza cunoscând
perspectivele politice si strategice pe termen lung si mediu. Dezinformarea este
întotdeauna deliberata, iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale
carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, având
în vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevând astfel
slabiciune sau frica. Poate fi, de asemenea, o actiune premeditata pentru a obtine
succesul cu forte minime deoarece agresorul crede, pe buna dreptate, ca
influentarea constiintelor este mai putin riscanta decât violenta fizica.
Dezinformarea poate deveni însa o obisnuinta fatala pentru o societate care se
vrea închisa, secreta si care astfel poate pierde contactul cu realitatea.
Dezinformarea punctuala poate oferi un avantaj imediat uneori decisiv într-o
confruntare favorabila. Când se desfasoara permanent si sistematic ea devine o
redutabila forta de distrugere, care nu-l scuteste pe cel ce a initiat-o de efecte
nebanuite de retorsiune. Dezinformarea interzice prin natura sa orice schimb
interuman, deoarece este un act antisocial.
Nu este deloc simplu de a defini dezinformarea, termen nu întotdeauna folosit
corect si cu discernamânt. Dezinformarea este o arma cu tehnici si metode
12

13. specifice, însa si o stare de spirit rezultata din adaugarea dimensiunii ideologice de
"razboi total", pe care Ludendorf o definea ca fiind extinderea luptei la nivelul
întregii activitati sociale, atât militare cât si economice. Se pot da o multitudine de
exemple de adevarate operatiuni de razboi derulate exclusiv prin mijlocirea
informatiilor, însa nu exista nici macar un singur conflict politic, economic sau
militar care sa nu fi facut apel la propaganda în mod deschis sau pe ascuns, la
intoxicarea sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin
înselaciune, amagire, diversiune sau intimidare si în acest caz si în celalalt este,
bineînteles, vorba de lupta.
Dezinformarea este considerata astazi un fel de mesaj, mai mult sau mai putin
explicit, un fel de comunicare de tip special între dezinformator si tinta sa. Poate
lua forma unei declaratii, unui gest semnificativ sau adoptarii unei anumite
atitudini. Pentru a se numi dezinformare trebuie sa existe alegerea deliberata,
intentia de manipulare sau exercitare a influentei. Mesajul nu este decât unealta cu
care se cauta ca un subiect selectionat sa actioneze în sensul dorit. Se
dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cât pentru a conduce câtre un tel
care, de regula, este ascuns. Se actioneaza pentru a forta alegerea unei anumite
directii de catre o persoana sau grup, fara însa sa li se permita libera apreciere.
Putem considera ca dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Ea
vizeaza destabilizarea unui grup, stat sau societati, subminarea capacitatii sale de
rezistenta, fara a fi necesara punerea în actiune a fortelor armate; cel mult
pregatirea conditiilor pentru intrarea acestora în actiune si aceasta numai daca
actiunea militara se dovedeste a fi absolut necesara. Caci cele doua forme de
lupta, cea fizica si cea psihica, se completeaza reciproc ceea ce permite o anumita
variatie a nivelului de violenta în functie de conditiile concrete.
Arma sau stare psihica, dezinformarea este obiectul unor multiple abordari, în care
gasim implicata subiectivitatea fiecaruia. Termenul în sine este de data recenta,
începându-si "cariera" în mediul sovietic înca din anii 1920. Dezinformarea
desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii
guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, în special emigranti, subminarii
încrederii între aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor
privind realitatea. Lenin da un nou impuls noului procedeu. Dzerjinski, definea fara
greutate un sistem de arme destinat compensarii inferioritatii fortelor armate
sovietice. Înca din 1917 el scria: "Comunistii trebuie sa fie pregatiti sa foloseasca
la nevoie tot felul de siretlicuri, planuri si stratageme ilegale, sa nege si sa ascunda
adevarul. Cuvintele mele erau alese în asa fel încât sa provoace ura si confuzia, nu
pentru a convinge adversarul ci pentru a-l disloca nu pentru a-i îndrepta greselile ci
pentru a-l distruge, maturându-i structurile de pe suprafata pamântului"[Barron
John, K.G.B., Elsevier - Sequoia, 1975.]. Acelasi autor în lucrarea "Ancheta asupra
KGB" defineste dezinformarea ca fiind "propagarea constienta si deliberata a
faptelor si opiniilor eronate". G. Veraldi în prefata lucrarii lui Pietre Nord îi indica
scopul printr-o exprimare deosebit de semnificativa: "Crearea unei realitati false
atât de convingatoare încât adversarul sa o considere justa"[Nord Pierre,
L'intoxication, Livre de poche, 1971.].
L. Batman, specialist ceh în dezinformare, arata ca aceasta constituie una din
aspectele masurilor active si cuprinde: scaparea organizata a informatiilor false;
propaganda neagra (aceea care îsi ascunde originea), desfasurate pentru slabirea
inamicului din interior. Accentul este pus pe ansamblul mijloacelor utilizate însa cu
predilectie pe ascundere, disimulare si actiune din interior. Academia Franceza
propune urmatoarea definitie: "Actiune intermitenta sau continua - prin folosirea
13

14. oricarui mijloc ce consta în eroarea unui adversar sau în favorizarea subversiunii în
rândurile acestuia în scopul de a-l slabi".
În concluzie, dezinformarea poate fi definita ca ansamblul formelor, metodelor,
procedeelor prin care se urmareste schimbarea dirijata a comportamentului
individual si grupal în scopul controlarii si directionarii acestuia, prin inducerea unei
realitati false, pentru a diminua si slabi capacitatea obiectiva de raportare la
realitate.
Scopul dezinformarii îl constituie finalizarea unor actiuni ce vizeaza realizarea unor
proiecte de natura politica, militara, culturala, religioasa, diplomatica hotarâte de
organul investit cu putere în conducerea domeniului respectiv, care determina în
special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispozitie:
- contacte prin negociatori;
- campanii de presa;
- demonstratii de forta militara;
- presiuni economice,
- manipularea constiintelor.
Aportul ce va reveni dezinformarii va fi decis în cadrul general al actiunii si printr-o
preocupare foarte atenta acordata unei coordonari perfecte a actiunilor
complementare întreprinse. În cadrul ansamblului, dezinformarea are o structura
proprie permanenta sau temporara, cu responsabilitati, mijloace si misiuni proprii
însa întotdeauna subordonate scopului fixat.
Conducerea operatiunilor stabileste dezinformarii obiectivele, respectiv, opiniile,
atitudinile sau comportamentele pe care ea este însarcinata sa le determine la
tintele destinate atacului. În cadrul general, chiar daca pot fi reunite procedee
având si obiective intermediare, conceptia si conducerea actiunilor de dezinformare
trebuie sa ramâna centralizate. Nu poate fi lasat la îndemâna oricarui executant
dreptul de a decide în domeniul sau, deoarece acest fapt poate antrena efecte
contrare celor urmarite. Dezinformarea ca arma îsi ascunde cu grija originea si îsi
camufleaza intentia de transformare a tintei într-un obiect manipulat, refuzându-i
dreptul la trasaturi si comportamente specifice. Este relevanta pentru întelegerea
particularitatilor dezinformarii si prezentarea unor tipuri clasice de dezinformare:
Ascunderea unei actiuni. Este una dintre modalitatile cele mai comune, prin care se
urmareste continuarea unei perceptii false a realitatii sau de a crea în cele mai mici
amanunte o realitate falsa. Acest mod de folosire a dezinformarii, "deceptiongame"
cum îl numesc anglo-saxonii, se înrudeste cu camuflajul si diversiunea prin
punerea în joc a unei diversitati de mijloace cuprinzând obiecte false, deplasari
false, trafic radio fals, informatii false. Exista o multitudine de exemple de acest fel
de actiuni, mai ales în timp de razboi. Una este foarte bine cunoscuta: actiunea
aparuta sub numele de "Omul care nu a existat niciodata". Scopul acestei actiuni a
fost de a ascunde zona prevazuta pentru debarcarea aliatilor în Europa, dupa
recucerirea Africii de Nord, în iulie 1943. Actiunea prevedea deturnarea atentiei
germanilor de la Sicilia, furnizându-le, prin mijlocirea unui canal credibil, informatii
eronate care sa-i faca sa traga concluzia ca viitoarea debarcare se va efectua în
Sardinia sau în Grecia. Serviciile secrete britanice au abandonat în largul coastelor
spaniole cadavrul unui fals ofiter de stat-major care avea prinsa cu un lant de
încheietura mâinii o mapa continând documente false, sau mai bine zis fanteziste,
întocmite însa în mod autentic de înalte personalitati militare, care acceptasera
complicitatea la mistificare. Actiunea a înregistrat un succes deplin. Au favorizat
aceasta operatiune minutiozitatea pregatirii, ambianta psihologica în cadrul careia
14

15. s-a desfasurat si o profunda remaniere desfasurata în acea perioada în cadrul
conducerii Abwehrului ceea ce a împiedicat de buna seama o analiza critica a
documentelor falsificate.
Discreditarea unei personalitati. Pentru discreditarea unei persoane, a unei
organizatii sau a unor grupuri se porneste de la luarea în considerare a unei
maxime populare întelepte care afirma ca "de unde nu e foc nu iese fum",
folosindu-se în acest scop metode ca: zvonul, insinuarile, campania de denigrare,
folosind interpretari tendentioase ori documente falsificate. Un exemplu edificator îl
constituie "afacerea Tuhacevski" (1937), la care participau mai multi actori si care
se desfasura pe mai multe etape. Cei trei protagonisti ai afacerii, Salin, Heydrich si
Skobalin au actionat în aceasta afacere determinati atât de motive personale cât si
de obiective politice. Se construieste un scenariu pe baza de informatii si zvonuri,
prin care maresalul Tuhacevski, fost ofiter tarist, comandant cu o mare influenta în
rândurile Armatei Rosii, este prezentat ca fiind un vechi agent al serviciilor secrete
ale Reichswehrului si ca se pregateste un pretins complot al generalilor rusi si
germani, toate cuprinse într-un voluminos dosar. Este greu de apreciat pâna la ce
punct Salin a fost înselat. Totusi, acest dosar a constituit punctul de plecare a marii
epurari din cadrul Armatei Rosii (1937-1938) care va afecta, incredibil, 90% din
generali, 80% din colonei si aproape 50% din ofiterii cu pregatire militara sau
tehnica superioara.
15