Relieful desertic

1. Relief deşertic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calitatea informa iilor sau a exprimării din acest articol sau sec iune trebuieț ț
îmbunătă ită.ț
Consulta iț manualul de stil iș îndrumarul, apoi da i o mână de ajutorț .
Acest articol a fost etichetat în februarie 2006
Relief deşertic (Gobi - vedere din satelit)
Relieful de erturilorș este un relief climatic. În de erturiș , lipsa vegetatiei i aș solurilor face ca
agen ii morfogenetici să intre în contact direct cuț roca i ca urmare să se creeze un relief specific.ș
Pot fi denumite aride i semiaride aceleș regiuni cu precipita iiț foarte reduse (sub 200 mm anual),
dar suficiente pentru men inerea unor sisteme deț râuri capabile să transporte temporar sfărâmăturile
produse prin dezagregare, dar insuficiente pentru a permite dezvoltarea unei cuverturi vegetale care
să protejeze solurile contra eroziunii agen ilor subaerieni.ț

2. Cuprins
• 1
Caract
erul
climat
ic
• 1
• 1
• 1
• 2
Vegeta
iaț
• 3
Solul
• 4
Hidro
grafia
• 5
Clasifi
care
• 5
• 5
• 5
• 6
Relief
ul de
dezagr
egare
iș
alterar
e
• 6
• 6
•

3. Caracterul climatic
Caracterul climatic este legat de regimul precipita iilor, la care se adaugaă temperatura i vântul, ceț ș
contribuie prin intermediul evapora iei la stabilirea unui bilan hidric deficitar. Clima specifica esteț ț
aridă.
Precipita iileț
Precipita iile au o medie anuală de 200 mm; se întâlnesc uneori medii de 500-700 mm, darț
evapora ia poten ială puternică (în Sahara 400 mm anual) men ine caracterul de ariditate.ț ț ț
Precipita iile din aceste regiuni se caracterizează printr-o mare neregularitate: reparti ia neuniformăț ț
pe luni, diferen e mari de la an la an când cad mai ales sub forma de averse. În Sahara s-auț
înregistrat perioade de 18 luni fără nici o picătură de ploaie; în pustiul Atacama s-au semnalat 10-20
de ani fără precipita ii.ț
Temperatura
Temperatura aerului prezintă puternice oscila ii de la zi la noapte, înregistrându-se amplitudiniț
medii de peste 25°C la umbră i 40-50°C la soare. În Sahara în timpul zilei la suprafa a nisipului s-ș ț
au înregistrat temperaturi de 72°C care au coborât în timpul nop ii la 0°C sau chiar sub 0°C.ț
Vântul
Vânturile nu prezintă valori mai ridicate decât în alte regiuni, dar importan a lor în regiunile arideț
capătă o valoare mai mare prin consecin ele asupra cre terii gradului de uscăciune (mărireaț ș
evapora iei) i prin ac iunea lor morfogenetică (spulberarea solurilor i nisipurilor lipsite de unț ș ț ș
covor vegetal protector, formarea dunelor).
Vegeta iaț
Vegeta ia este săracă, adaptată la condi iile climatice aride. Speciile tipice de plante sunt:spinulț ț
cămilei, saxaulul, sără ica, gipsări a, pelinul negru, mimozele, salcîmul, curmalul.ț ț
Solul
Absen a solurilor este dictată de lipsa unui covor vegetal, iroire i vânt, care înlătură materialeleț ș ș
rezultate prin dezagregarea rocilor. Ac iunea slabă a proceselor chimice i biochimice explică deț ș
asemenea ritmul lent sau absen a proceselor de solificare. Solurile specifice sunt cenu ii de de ert.ț ș ș
Hidrografia
Hidrografic, regiunile aride i semiaride se caracterizează prin intermiten a cursurilor de apă i prinș ț ș
lipsa unei re ele hidrografice organizate. Singurele cursuri de apă sunt uedurile. Acesteaț
func ionează numai în timpul averselor violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică. Înț
cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse
într-un lac interior. Această hidrografie, fără un nivel de bază local precis, se nume te areică; apeleș
care se varsă într-un lac interior se numesc endoreice (bazinul lacului Aral); în mod excep ionalț
există i ape cu scurgere la mare (ș exoreice), care au izvoarele în zone foarte umede, cum ar fi Nilul.
Clasificare
În func ie de gradul de ariditate sunt trei tipuri principale de de erturi: semiaride, aride iț ș ș

4. hiperaride.
De erturi semiarideș
Se caracterizează printr-o cantitate anuală de 200-300 mm precipita ii, care cad în anotimpul umedț
sub formă de averse violente, dar i sub formă de ploi lente de mai mare durată; nu prezintă rezerveș
subterane de apă i nici scurgeri permanente autohtone. Vegeta ia sporadică i discontinuă deș ț ș
tufi uri spinoase este legată de anotimpul mai umed i de ploile întâmplătoare, după care dispar.ș ș
De erturi arideș
Prezintă precipita ii medii anuale sub 200 mm; ploile cad sporadic sub formă de averse scurte iț ș
violente. Nu există un anotimp mai umed, ci numai zile umede, în timpul ploilor. Vegeta ia aț
dispărut complet sau este localizată discontinuu în lungul uedurilor. Regimul termic este foarte
diferit de la o regiune la alta, de unde necesitatea subîmpăr irii lor în două tipuri: de erturi caldeț ș
(Sahara, Kalahari, Arabia, Australia) cu temperaturi medii anuale de 15-20°C i de erturi reciș ș
(Gobi, Tibet, Groenlanda, Islanda, Pamir, Anzi). În care temperaturile medii anuale sunt cuprinse
între -10 i +5°C, iar precipita iile cad mai ales sub formă de zăpadăș ț
De erturi hiperarideș
Sunt mult mai rare, ele apropiindu-se de limita maximă a aridită ii. Ploile sunt atât de rare încât trecț
ani sau zeci de ani până când se înregistrează o aversă de câ iva mm. În de erturile continentaleț ș
(Death Valley) se înregistrează contraste termice diurne foarte mari, în schimb în de erturile litoraleș
(Atacama) amplitudinile termice sunt reduse. Vegeta ia este efemeră (durează doar câteva zile dupăț
căderea unei ploi).
Relieful de dezagregare i alterareș
Lipsa solurilor i vegeta iei de pe cea mai mare parte a regiunilor aride, pune roca în contact directș ț
cu varia iile termice violente i cu insola ia.ț ș ț
Dezagregarea
Dezagregarea, principalul proces de distrugere i fărâmi are a rocilor, este condi ionată deș ț ț
amplitudinile termice diurne extrem de mari, dar i de varia iile de umiditate dintre zi i noapte.ș ț ș
Varia iile termice provoacă fisuri în stratul superficial al rocii; materialele se desprind i seț ș
acumulează la baza pantelor sub formă de blocuri de grohoti ; pe suprafe e plane se formeazăș ț
acumulări eluviale. În rocile eterogene, ca textură i mineralogie, dezagregarea este de tip granular;ș
aici se formează mici excava iuni denumite alveole i în anumite condi iiț ș ț taffoni (ni te excava iiș ț
semisferice ale căror diametre ating uneori câ iva metri).ț
Varia iile de umiditate ac ionează asupra rocilor atât pe cale chimică, prin dizolvarea i precipitareaț ț ș
sărurilor, cât i pe cale mecanică, prin cre terea în volum a cristalelor de săruri.ș ș
Alterarea
Alterarea ca proces fizico-chimic al morfogenezei, are un rol important în regiunile aride.
Caracteristica principală este alternan a perioadelor scurte de umectare cu cele de uscăciune.ț
Umectarea produce dizolvarea materialelor, precum i două tipuri de migrări: la distan e foarte miciș ț
(de ordinul mm sau cm) i cele care înso esc iroirea pe distan e de zeci de km.ș ț ș ț

5. Migrările la mică distan ăț
Migrările la mici distan e dau na tere patinei de ertice, aflorescentelor i microlapiezurilor.ț ș ș ș
Patina de ertică sau luciul negru este formată dintr-o pojghi ă sub ire, având aspectul unui lac negruș ț ț
strălucitor, extinsă la suprafa a rocilor care con in minerale solubile sau alterabile. Mineraleleț ț
dizolvate în timpul umectării, se concentrează sub efectul evapora iei pe suprafa a rocii, formând unț ț
strat bogat în oxizi de fier i mangan. Patina protejează roca împotriva coraziunii i chiar aș ș
dezagregării.
Eflorescen ele întâlnite mai ales în de erturile cu roci argiloase i mâloase, provin din cristalizareaț ș ș
superficială a sărurilor solubile (cloruri i sulfa i).ș ț
Microlapiezurile, întâlnite numai în rocile solubile (calcar, dolomit, gips) apar sub forma unor
ăn ule e sinuoase.ș ț ț
Migrările la mare distan ăț
Migrările la mare distan ă, provocate de iroire, concentrează în zonele depresionare cantită i mariț ș ț
de produse dizolvate, precum i nisipuri i argile. La secetă are loc o deplasare ascendentă a apei,ș ș
iar produsele dizolvate recristalizează la suprafa ă, sub forma unei cruste calcaroase numităț
duricrust (Australia) sau caliche (Mexic).
Relieful creat de apele curgătoare
În timpul averselor, oricât de rare ar fi, apele sunt atât de mari încât modifică relieful într-o măsură
mai mare decât restul tuturor agen ilor în intervalul fără ploi.ț
iroireaȘ
iroirea, mai intensă la marginea de erturilor i în regiunile montane, unde cantitatea de precipita iiȘ ș ș ț
se men ine în jur de 200-300 mm, exercită o puternică activitate deț eroziune mai ales pe versan iiț
alcătui i din roci moi (argile, marne). În aceste locuri se formează o re ea densă de ravene,ț ț
despăr ite prin interfluvii proeminente, ascu ite, din asocierea cărora rezultă relieful de tipț ț bad-
lands.
Uedurile
Uedurile sunt văi largi prin care se scurg apele temporare în timpul viiturilor; apele se pierd prin
infiltra ie i evaporare chiar în patul văilor respective; sunt considerate de către unii autori, văi aleț ș
unor vechi cursuri care au func ionat în perioadele climatice umede. În Africa de Sud – de ertulț ș
Kalahari sunt denumite omuramba, iar în America Latină arroyos. După trecerea viiturii uedul se
transformă într-un irag de băl i (în Sahara,ș ț gueltas), care dispar în câteva zile prin evapora ie.ț
Viitura uedului este bruscă. Ea apare ca un val uria care atinge viteze de 5-6 km/oră, uneori chiarș
de 15-20 km/oră. Brusche ea i viteza mare a viiturii ajung să smulgă de pe patul uedului cantită iț ș ț
enorme de materiale i să le transporte la distan e mari. Atunci când aluviunile transportate suntș ț
foarte fine, viitura are aspectul unei curgeri noroioase. Prin eroziunea laterală a unor ueduri vecine
se formează o întinsă câmpie de eroziune, acoperită cu aluviuni (glacisuri) pe care apele
divaghează. Zonele din avalele acestor câmpii de eroziune se caracterizează prin predominarea
conurilor de împră tiere nisipoase, cu dune i bra e părăsite, unde stagnează uneori băl i, (ș ș ț ț maaders,
în Sahara).
Relieful de acumulare
Relieful de acumulare este prezent în cuvete endoreice. Materialele cărate de iroire i de ueduriș ș

6. dau na tere unor câmpii de acumulare. Acumulările constituite din materiale grosiere, ce se producș
în apropierea regiunilor înalte se împră tie sub forma unor conuri aluviale. Asemenea procese suntș
realizate de ueduri cu bazine hidrografice mari, situate în regiuni montane întinse, unde se pot
produce ploi cu durata mai mare. Depărtându-se de munte brutalitatea viiturii scade, uedurile
transportă materialele în suspensie (nisipuri, mâluri) i pe cele dizolvate până în cuvetele cele maiș
joase. Mâlurile i produsele dizolvate sunt depuse în partea centrală unde temporar se men in lacuri,ș ț
în general sărate. Nisipurile se depun pe marginea cuvetelor creând condi ii de formare a dunelor.ț
Asemenea depresiuni endoreice sunt numite sebkha sau otș în ările arabe,ț playa, bolson, salina sau
salar în America Latină, kewir în Iran, takâr în Asia Mică. Ele au dimensiuni reduse i apăș
temporară când sunt situate pe platouri înalte. Ele însă pot ocupa i fundul unei mari relicte (ș Marea
Caspică, Lacul Aral) sau al unei cuvete tectonice (Marea Moartă, Lacul Ciad, cuvetele Birket
Quarum iș Quattara din Egipt). Aceste cuvete constituie nivele de bază locale, către care evoluează
toată re eaua hidrografică endoreică (uedurile). La cuvetele înalte, zona centrală ocupată temporarț
de lac, este o câmpie plată, argiloasă, la suprafa a căreia se formează prin evapora ie o crustă deț ț
săruri.
Relieful eolian
Vânturile din pustiuri nu sunt nici mai frecvente, nici mai puternice decât în alte zone climatice,
numai că eficien a lor este sporită din cauza aridită ii i absen ei covorului vegetal. Vântulț ț ș ț
ac ionează asupra reliefului prin eroziune (coraziune i defla ie), transport i acumulare.ț ș ț ș
Eroziunea
Este procesul prin care particulele de sol sau de roca sunt desprinse si indepartate din loc sub
actiunea diferitilor agenti externi(vant,precipitatii,gheata)
Coraziunea
Coraziunea este ac iunea de roadere i lefuire asupra rocilor, exercitată de vântul încărcat cuț ș ș
grăun i de nisip. Ea se resimte mai ales în vecinătatea solului deoarece încărcătura de nisip este aiciț
maximă.
Defla iaț
Defla iaț este ac iunea de spulberare a dezagregărilor fine de la suprafa a rocilor i transportulț ț ș
acestora pe diferite distan e, în func ie de intensitatea i viteza vântului. Elementele mai grosiere,ț ț ș
care nu pot fi cărate de către vânt rămân pe loc i formează pavajul de defla ie. Asemenea regiuni,ș ț
pe care vântul a spulberat elementele fine, rămânând în loc un platou pietros, cu întinse câmpuri de
grohoti este cunoscut sub numele deș hamada sau reg.
Defla ia contribuie i la accelerarea dezagregării i alterării selective a rocilor sco ând în eviden ăț ș ș ț ț
forme structurale i petrografice i în mod deosebit alveole i ni e de defla ie. Asemenea excava ii,ș ș ș ș ț ț
însă de dimensiuni mai mari, întâlnite în rocile granitice, poartă în Corsica denumirea de taffoni.
Efectele coraziunii i defla ieiș ț
Coraziunea i defla ia în asociere cu dezagregarea, atacă cu precădere straturile de roci friabile,ș ț
forma iunile mai dure rămânând tot mai proeminente. Apar astfel creste, ciuperci eoliene, stâlpi.ț
Tot ca rezultat al conjugării coraziunii i defla iei, pe suprafa a hamadelor i regurilor sunt întâlniteș ț ț ș
pietre lefuite pe trei fe e –ș ț dreikanter. Formarea fa etelor se explică prin rostogolirea pietrelor, caț
urmare a excavării nisipului de la baza lor i oprirea lor pe suprafa a cea mai plană.ș ț
Versan ii abrup i, expu i vânturilor, prezintă uneori mici scobituri alveolare, care prin desimea lorț ț ș

7. dau suprafe elor respective aspectul unui fagure.ț
Pe câmpiile argiloase se formează prin coraziune i defla ie ăn ule e alungite pe direc ia vântului,ș ț ș ț ț ț
despăr ite între ele de creste instabile. Adâncimea acestor ăn ule e cunoscute sub denumireaț ș ț ț
turcmena de yardang atinge uneori 2-3 m. În de ertul Libiei poartă denumirea deș djef-djef.
Păstrarea în relief a crestelor se datorează mai ales fixării argilei de către smocurile de iarbă iș
tufele rare. Sunt tipice în pustiurile argiloase din Asia Centrală.
Ac iunea de coraziune pe nisipuri devine evidentă numai atunci când aceste forma iuni prezintă oț ț
coeren ă ridicată, fie datorită grosimii mari a depozitului, fie datorită umidită ii. Cele mai cunoscuteț ț
forme în aceste cazuri sunt: fuldji, vadi i depresiunile de coraziune i defla ie.ș ș ț
Fuldji sunt adâncituri de formă ovală, ce seamănă cu urma uria ă a unei copite de cal. În pustiulș
Arabiei aceste pustiuri sunt mai adâncite în partea frontală, situată în direc ia vântului.ț
Vadi sunt culoare alungite, care se extind pe o lungime de câ iva km, amintind de albiile unor râuri.ț
Prin ac iunea de coraziune i defla ie, versantul care stă în calea vânturilor dominante este maiț ș ț
abrupt, în timp ce partea opusă are o pantă domoală, permi ând chiar unele acumulări incipiente deț
nisip. În lungul acestora dar i a uedurilor func ionale, turbioanele de vânt excaveaza miciș ț
depresiuni, cunoscute în Africa sub numele de pans.
Depresiunile de coraziune i defla ie se formează mai ales pe interfluviile plate (hamade) constituiteș ț
din granite i gresii, deoarece aceste roci se dezagregă direct în nisipuri ce pot fi transportateș
imediat de vânt. Evolu ia lor este accelerată în cazul în care sub placa de gresie se găse te o rocăț ș
friabilă (nisip, marnă) care poate fi u or excavată de către vânt. Ini ial vântul atacă pe fisuri iș ț ș
diaclize, până ajunge la roca friabilă subiacentă. Spulberarea acesteia de către vânt provoacă
ruperea stratului de rocă dură, ducând la lărgirea excava iei eoliene până la dimensiuni de câ ivaț ț
kmp. Dezvoltarea depresiunilor de coraziune i defla ie este grăbită i de interven ia iroirii,ș ț ș ț ș
concentrată către centrul depresiunii.
Acumulările eoliene
Acumulările eoliene reprezintă aglomerări de nisipuri sau praf, pe care vântul le-a smuls sau le-a
spulberat. Deplasarea materialelor de către vânt se face prin suspensie (particule sub 0,1 mm),
salta ie (0,1-0,2 mm) i târare (peste 0,2 mm).ț ș
Formele de relief rezultate din acumulări eoliene pot fi grupate în trei categorii: riduri i movile,ș
dune, câmpuri de dune (erguri).
Riduri i movileș
Primele semne ale activită ii eoliene sunt puse în eviden ă de unele ondulări de nisip –ț ț riduri –
asemănătoare ripple-marks-urilor marine. Aceste ondulări, transversale în raport cu vântul
dominant, au înăl imi de câ iva cm i lungimi ce rar depă esc 20-30 cm.ț ț ș ș
O alta formă simplă rezultată în urma acumulării eoliene o constituie movila de nisip, cunoscută în
Sahara sub numele de nebka. Ea se formează prin îngrămădirea nisipului în jurul unui obstacol de
tufi uri sau ridicături stâncoase. Nebka se alunge te în direc ia vântului, în spatele obstacolului subș ș ț
forma unei limbi de nisip, transformându-se într-o adevărată dună. Înăl imea acestei acumulări nuț
depă e te 1 m. Nebka este o formă extrem de dinamică, ea formându-se la vânturi ce au câteva zileș ș
o direc ie constantă, sau se distruge la fel de repede o dată cu schimbarea de direc ie a vântului.ț ț
Dune
Dunele sunt ni te valuri asimetrice i reprezintă formele cele mai caracteristice ale acumulăriiș ș
eoliene. Ele apar în condi iile unei cantită i abundente de nisip, din zonele aride i semiaride. Înț ț ș
regiunile temperate dunele cele mai importante se găsesc în regiunile litorale, unde alimentarea cu

8. nisip i brizele creează condi ii favorabile formării acestora, sau în apropierea marilor lunciș ț
fluviatile i a lan urilor morenelor glaciare. În func ie de dinamica vântului i abunden a nisipului,ș ț ț ș ț
pot lua forme diferite. Formarea i evolu ia dunelor se poate urmări cel mai bine în imediataș ț
apropiere a ărmurilor. Aici, cele mai simple acumulări se fixează în jurul unor smocuri deț
vegeta ie; ele sunt dunele embrionare. Prin unirea lor se formează un cordon ce urmăre te foarteț ș
aproape linia de ărm, ca un val, formând duna de ărm sau avanduna. Prin migrarea avandunei, caț ț
urmare a vânturilor dominante (brizele), în spatele acesteia se formează un nou val de dune, paralel
cu primul. Se constituie astfel mai multe iruri paralele între ele i transversale fa ă de direc iaș ș ț ț
vântului dominant. Între acestea rămân mici culoare alungite, care în Gasconia porta numele de
lette. Prin îndepărtarea de zona de alimentare dunele transversale sunt tot mai pu in alimentate deț
nisip, i încep să fie fixate de vegeta ie i degradate de vânturile puternice.ș ț ș
Barcanele descrise pentru prima dată în Asia Centrală, unde au i răspândirea cea mai mare, suntș
dune izolate, având forma unei semilune. Ele se dispun transversal fa ă de direc ia vântuluiț ț
dominant. Au profil asimetric: partea convexă a dunei este formată dintr-o pantă mică, expusă
vântului dominant, pe când partea concavă, ascunsă de vânt, este delimitată de o pantă puternică.
Prima este o suprafa ă de eroziune, de pe care vântul antrenează particulele de nisip, lăsându-le apoiț
să cadă pe versantul adăpostit, care este o pantă de acumulare. De multe ori capetele mai multor
barcane se contopesc i dau na tere unui lan de barcane, a ezate perpendicular pe direc iaș ș ț ș ț
vânturilor dominante, având aspectul unei creste sinuoase. Prin continua spulberare a nisipului de
pe suprafa a expusă i acumularea de pe partea concavă, barcanele au o mobilitate deosebită,ț ș
deplasându-se în direc ia vântului cu câ iva zeci de metri pe an. Abunden a lor în Asia Centrală iț ț ț ș
Mauritania este legată de constan a vânturilor musonice i respectiv a alizeelor.ț ș
Dunele parabolice reprezintă excavarea prin defla ie a unor depresiuni circulare sau ovale, laț
marginea cărora se depune un val de nisip semicircular sau parabolic. Forma de semilună a dunelor
parabolice este opusă barcanelor, având frontul convex abrupt, iar cel concav lin, ultimul fiind situat
în bătaia vântului. Fixarea vegeta iei opre te adâncirea excava iilor. Dacă vântul este totu i destulț ș ț ș
de puternic, excava iile se alungesc i se lărgesc mult; la extremitatea lor se formează uneori prinț ș
acumularea nisipului una sau mai multe movile denumite în Câmpia Panonică garmada.
Câmpuri de dune
Câmpurile de dune mult mai variate i mai complexe, ocupă în regiunile aride i semiarideș ș
suprafe e de sute sau mii de kmp. Asemenea acumulări în Sahara poartă numele de erg, kum în Asiaț
Centrală, iar în unele ări arabe denumirea de nefud. Pe întinsul acumulărilor nisipoase apar o serieț
de forme, de la riduri i dune elementare până la depresiuni alungite sau îngrămădiri deluroase deș
nisip. Mai dese sunt barcanele unite între ele, formând dunele în W transversale fa ă de vânt. Prinț
alungirea treptată a uneia din proeminen ele laterale, sub influen a vântului secundar, însă maiț ț
violent, barcanele pot trece în lan uri de dune longitudinale. Acestea au aspectul unor valuri alungiteț
pe zeci de km lungime, separate între ele de culoare depresionare largi. Aceste zone depresionare
între dune, formate în cea mai mare parte datorită defla iei poartă în Sahara numele de gassi (cândț
au ajuns să scoată la zi roca de bază) sau feidj (când subasmentul stâncos mai este acoperit cu o
pătură sub ire de nisip). Umiditatea mai mare din aceste depresiuni, ca urmare a apelor freaticeț
(provenite din ploi sau condensarea vaporilor de apă) permite chiar instalarea unei vegeta ii (înț
special de curmali). Acestea sunt oazele mult căutate de caravane i vizitatorii de erturilor.ș ș
Pe lângă asocia iile de dune transversale i longitudinale, cu o anumită uniformitate, majoritateaț ș
ergurilor i kumurilor prezintă întinderi mari de nisip modelate în câmpuri de dune neregulate, cuș
relief confuz, fără nici un fel de aliniament sistematic. Ele poartă în Sahara numele de akle iș
corespund regiunilor cu vânturi violente, care suflă din toate direc iile. Uneori, culmile dunelor iauț
aspectul unor creste fumegânde, u or curbate, numite sif. În locurile unde efectul mai multorș
turbioane vecine este maxim, pe culmea dunelor se formează ni te ridicături piramidale – duneș

9. piramidale – caracterizate printr-o mare instabilitate.
Clasificarea dunelor
După forma lor dunele au fost clasificate în cinci categorii: litorale, barcane, transversale (în W),
parabolice i longitudinale.ș
Extinderea i dezvoltarea lor sunt legate de existen a unor mari cantită i de nisip mobil, a căruiș ț ț
origine s-a dovedit a fi foarte variată. Numero i cercetători ai Saharei au emis părerea că ergurile seș
localizează pe marile pânze de nisipuri aluviale, puse în loc în timpul perioadelor cu climat mai
umed. În alte cazuri ele reprezintă nisipuri marine, depuse în timpul unor vechi transgresiuni,
remaniate i transportate la mari distan e de către apele curgătoare.ș ț
Glacisurile
O trăsătură caracteristică a peisajului regiunilor aride i semiaride este existen a unor suprafe e slabș ț ț
înclinate (în general sub 5º) presărate cu aluviuni, care fac trecerea între reliefurile montane înalte iș
depresiunile endoreice. Acestea au fost numite pedimente, glacis de eroziune sau glacis de
denuda ie. Glacisurile ar fi dezvoltate în roci moi, situate la baza reliefurilor structurale sauț
petrografice, pe când pedimentele ar fi modelate într-o rocă granulară, dură i omogenă, iarș
abrupturile care le delimitează către amonte nu sunt de origine structurală ci de eroziune.
În partea superioară aceste câmpii înclinate sunt dominate de versan i puternic înclina i. Racordareaț ț
cu partea abruptă se poate face fie printr-o scurtă sec iune concavă – taluz de grohoti , fie printr-oț ș
ruptură netă de pantă numită knik. La ie irea uedurilor din regiunile înalte, glacisul pătrunde înș
interiorul acestora sub forma unor golfuri conice (conuri de eroziune). În schimb, spre aval glacisul
trece pe nesim ite într-o câmpie de acumulare (ț playa sau bajada) ce se suprapune în general
depresiunilor endoreice.
La modelarea glacisurilor de eroziune iau parte procese complexe: dezagregarea i alterarea,ș
scurgerea în pânză, iroirea i eroziunea laterală.ș ș
Dezagregarea i alterarea rocilor este mai intensă pe abrupturile neprotejate de sol sau de vegeta ie,ș ț
care delimitează glacisul (pedimentul) către amonte. Aceste procese contribuie la retragerea paralelă
a versan ilor, lăsând spre aval suprafa a netedă a glacisurilor. Pentru înlăturarea sfărâmăturilor deț ț
rocă intervin procesele fluviatile (scurgerea în pânză, iroirea) i cele eoliene (defla ia).ș ș ț
Scurgerea în pânză (sheet flood) a fost semnalată ca un proces activ de modelare a regiunilor aride.
Ea este rezultatul unei ploi abundente i de scurtă durată. Unda de viitură, concentrată în albiaș
uedului din zona montană, la ie irea din munte nu mai poate fi canalizată pe văile anastomozate; eaș
se va împră tia pe suprafa a glacisului, sub forma unei pânze continue de apă. Aceasta pânzăș ț
transportă sfărâmăturile fine, pe care le abandonează spre aval, în func ie de granulometria acestora.ț
Acest proces mai este denumit eroziune de ertică sau eroziune tangen ială.ș ț
iroirea difuză (Ș rill-wash) este constituită dintr-o serie de firi oare de apă, care neajungând să seș
concentreze pe un canal colector, curg pe suprafa a glacisului, formând un păienjeni de ăn ule e.ț ș ș ț ț
Datorită încărcăturii cu materiale i a pendulării pe suprafa a glacisului, exercită mai mult oș ț
eroziune laterală. Pe pantele pu in înclinate, prin unirea mai multor ăn ule e scurgerea ia un aspectț ș ț ț
pelicular.
Eroziunea chimică (dizolvarea) este luată în considerare ca proces principal de formare a
pedimentelor pe granite.
Eroziunea laterală. Uedurile la ie irea din regiunile de munte abandonează materialele grosiereș
formând conuri de dejec ie, cu panta destul de mare. Eroziunea laterală a uedului se exercită atât înț
aval de aceste conuri aluviale cât i în zona lor de formare. Materialele transportate i depuse înș ș
timpul undelor de viitură, formează pe patul uedurilor un pavaj greu de înlăturat. Din această cauza,

10. energia uedului este consumată în exercitarea eroziunii laterale, care cu timpul duce la nivelarea
glacisului. Divagările pe conurile aluviale lărgesc gura de vărsare a uedului la piciorul muntelui,
dându-i o formă de pâlnie. Dezagregarea activă pe versan ii lipsi i de vegeta ie, iroirea iț ț ț ș ș
scurgerea în pânză, care transportă sfărâmăturile de roci, migrările laterale ale uedurilor, permit
men inerea unor versan i puternic înclina i la marginea reliefurilor mai înalte. Intensitatea acestorț ț ț
procese permite o evolu ie activă a acestora, prin retragerea lor spre amonte, paralelă cu ei în i i.ț ș ș
Din această retragere a versan ilor rămâne la baza lor o pantă de eroziune u or înclinată, pe care potț ș
fi împră tiate aluviunile fine sau grosiere, aduse de marile viituri. Acestea sunt glacisurile.ș
Tipuri de glacisuri
Cele mai frecvente i extinse suprafe e de glacisuri sunt întâlnite în regiunile tropicale iș ț ș
subtropicale (mai ales cele mediteraneene). Lungile perioade secetoase, ce alternează cu ploi scurte,
toren iale, determină o eroziune accelerată ritmic, care duce pe de o parte la formarea unorț
suprafe e dintre cele mai netede, iar pe de altă parte la men inerea unor pante abrupte i în continuăț ț ș
retragere. Glacisurile au fost semnalate i în alte zone, dar cu o frecven ă mult mai mică. Oș ț
dezvoltare mai mare o au în regiunile periglaciare.
Formarea i tipurile de glacisuri sunt în func ie de condi iile de modelare, de rocă, de locul deș ț ț
formare.
Clasificare
În literatura geomorfologică au fost făcute o serie de clasificări:
• 1. glacisuri de eroziune i de acumulareș
• 2. glacisuri de denudare, de împră tiere i de acumulareș ș
• 3. glacisuri periglaciare de solifluxiune i dezagregare i glacisuri semiaride de iroireș ș ș
• 4. glacisuri-conuri, glacisuri-versant i glacisuri-terasăș
• 5. glacisuri în roci dure sau pedimente propriu-zise
• 6. glacisuri în roci moi de eroziune, de împră tiere i de acumulareș ș
Pentru ara noastră Gr. Posea eviden iază următoarele tipuri:ț ț
• 1. glacisuri situate la marginea depresiunilor (sub formă de prispă piemontană i glacis-con)ș
• 2. glacisuri dezvoltate pe rama câmpiilor (cu aspect piemontan i proluvial)ș
• 3. glacisuri de vale (de terasă, de luncă, de văi i bazinete cu scurgere temporară)ș
• 4. glacisuri de front structural
Evolu ia generalăț
Evolu ia glacisurilor este marcată de extinderea i scăderea altitudinală a suprafe elor netede,ț ș ț
precum i de retragerea tot mai avansată a versan ilor către interiorul muntelui. Astfel glacisurileș ț
(pedimentele) care înconjoară din toate păr ile o regiune muntoasă, se pot dezvolta pe seamaț
acesteia, până la contopirea i îngemănarea lor într-o vastă câmpie de eroziune- pediplenă,ș
accidentată de reliefuri reziduale – inselberguri.
Vezi iș
• De ertș
• Formă de relief
• Marele Bazin
• Nevada
• Relief (geografie)

11. • Semide ertș
Imagini
•
Namibia
•
Kalahari
•
Gobi
•
Sahara
Categorie:
• Geomorfologie