legislatia alimentara

1. UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
LEGISLAŢIE
ALIMENTARĂ
Suport de curs
Chişinău
2017
Digitally signed by
Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity of
this document

2. 1
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA TEHNOLOGIA ALIMENTELOR
DEPARTAMENTUL ALIMENTAŢIE ŞI NUTRIŢIE
Corina CIOBANU
Olga DESEATNICOV
Rodica STURZA
LEGISLAŢIE
ALIMENTARĂ
Suport de curs
Chişinău
Editura “Tehnica-UTM”
2017

3. 2
Notele de curs Legislaţie alimentară cuprind elementele de
bază ale cadrului legislativ-normativ în domeniul legislaţiei
alimentelor în Republica Moldova, analiza elementelor esenţiale
ale sistemului de siguranţă a alimentelor, protecţia proprietăţii
intelectuale, acoperirea instituţională, armonizarea cu legislaţia
alimentară la nivel internaţional. Lucrarea este adresată studenţilor
şi masteranzilor de la Facultatea Tehnologia Alimentelor.
Autori: conf., dr. Corina CIOBANU
prof., dr. Olga DESEATNICOV
prof., dr.hab. Rodica STURZA
© UTM, 2017

4. 3
PRELIMINARII
Disciplina Legislaţie alimentară are drept scop studierea
elementelor de bază ale legislaţiei alimentare, concepţiei de
protecţie a consumatorului, de funcţionare a pieţei produselor
alimentare, acoperirea instituţională a elementelor de analiză a
riscului. Un loc important este acordat elementelor esenţiale ale
sistemului de siguranţă a alimentelor, structurii ierarhice a cadrului
legislativ-normativ în Republica Moldova: acte legislative,
regulamente şi reglementări aprobate prin hotărâri de guvern,
precum şi acţiunile prioritare în atingerea obiectivelor specifice –
siguranţa alimentară.
Obiectivele de bază ale disciplinei sunt:
Studierea particularităţilor generale privind legislaţia
alimentară. Mişcarea liberă a bunurilor. Organisme
internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi
securităţii alimentare pe plan mondial;
Studierea elementelor esenţiale ale sistemului de siguranţă
a alimentelor. Acoperirea instituţională a elementelor de
analiză a riscului. Acţiuni prioritare în atingerea
obiectivelor specifice – siguranţa alimentară;
Clasificarea ierarhică în cadrul legislativ-normativ în
Republica Moldova: acte legislative, regulamente şi
reglementări aprobate prin hotărâri de guvern;
Analiza cadrului legislativ-normativ în domeniul
legislaţiei alimentelor în Republica Moldova: acte
legislative, regulamente şi reglementări aprobate prin
hotărâri de guvern.

5. 4
Competenţele care urmează a fi dezvoltate.
În urma însuşirii cursului, studenţii trebuie să cunoască:
elementele de bază ale legislaţiei alimentare în
Republica Moldova şi în Uniunea Europeană;
concepţia de protecţie a consumatorului;
mişcarea liberă a bunurilor, organizarea pieţei
produselor alimentare;
organismele internaţionale şi naţionale cu atribuţii în
funcţionarea pieţei produselor alimentare;
organismele internaţionale şi naţionale cu atribuţii în
asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare.
În urma însuşirii cursului, studenţii trebuie să fie capabili să
aplice elementele legislaţiei alimentare în practică.

6. 5
Tema 1. Informaţii generale privind legislaţia
alimentară. Mişcarea liberă a bunurilor. Organisme
internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi
securităţii alimentare pe plan mondial
Modificările profunde în structura socioeconomică şi geopolitică
de la sfârşitul secolului XX–începutul secolului XXI, tranziţia
către economia de piaţă a influenţat invariabil şi evoluţia pieţei
alimentare din Republica Moldovaatât sub aspect calitativ, cât şi
cantitativ. Diminuarea cotei de exporturi a produselor alimentare
spre Federaţia Rusă şi alţi importatori tradiţionali din spaţiul post-
sovietic a generat o criză profundă în ramura agroalimentară şi a
impus orientarea spre noile pieţe de desfacere. Evident, această
reorientare a generat modificarea cadrului legislativ-normativ în
domeniul producerii şi comercializării produselor alimentare.
Datorită apropierii Republicii Moldova de spaţiul economic
european, s-au făcut deja paşi importanţi în armonizarea şi
implementarea legislaţiei cu cea a UE în ceea ce priveşte
standardizarea, controlul şi asigurarea calităţii alimentelor. În
prezent, un accent deosebit se pune pe siguranţa alimentelor atât la
producătorii, cât şi la comercianţii de alimente.
În aceste condiţii, instruirea şi informarea viitorilor specialişti
despre funcţionarea pieţei produselor alimentare, regulile şi
normele care o guvernează reprezintă o prioritate incontestabilă.
Adoptarea şi implementarea normelor şi standardelor armonizate
reprezintă una din condiţiile admiterii produselor noastre pe piaţa
unică.
Industria alimentară din Republica Moldova are un potenţial de
dezvoltare semnificativ,asigurat în principal de existenţa materiilor

7. 6
prime de origine vegetală şi animală, capacităţi de producţie,
resurse umane cu pregătire profesională, dar care nu sunt
valorificate în totalitate.
Cu toate acestea, producţia realizată de bunuri alimentare a scăzut,
principalele cauze fiind:
– reducerea ofertei de materii prime la unele grupe de
produse alimentare;
– intrarea pe piaţa a unor produse de import, în concurenţă
cu producţia internă;
– liberalizarea preţurilor care a condus la diminuarea
cererii.
Principalele probleme cu care se confruntă companiile din
industria alimentară sunt:
– dificultatea de a identifica şi accesa legislaţia specifică
sectorului alimentar, necunoaşterea normelor şi
standardelor care trebuie respectate;
– lipsa de instruire a managerilor în managementul afacerii
prin proiecte şi în domeniul politicilor, normelor şi
standardelor europene;
– investiţii foarte mari pentru îndeplinirea standardelor
armonizate, necunoaşterea instrumentelor de finanţare a
investiţiilor din fonduri nerambursabile.
În afară de reglementările specifice sectorului, companiile
din industria alimentară sunt afectate de normele orizontale
specifice producţiei, precum cele referitoare la mediu, la protejarea
vieţii şi sănătăţii, la reglementările pieţei muncii.
Având în vedere costurile importante generate de
armonizarea legislaţiei alimentare, este esenţial pentru specialiştii

8. 7
din industria alimentară să cunoască aspectele legislativ-
normative din domeniu.
Scopul şi domeniul de aplicare a legislaţiei privind produsele
alimentare sunt definite în Legea nr.78 din 18.03.2004
privindprodusele alimentare, care este o lege organică.
Legea prevede:
(1) Legislaţia privind produsele alimentare reglemen-
tează domeniul produselor alimentare în general şi inofensivitatea
acestora în special, cuprinde toate etapele producerii, procesării şi
distribuirii produselor alimentare şi constă din legi şi acte
normative.
(2) În cazul în care tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte conţin alte prevederi decât cele cuprinse în
legislaţia Republicii Moldova, se aplică prevederile tratatelor
internaţionale.
Obiectivele principale ale legislaţiei privind produsele
alimentare sunt:
a) protecţia vieţii şi sănătăţii omului în raport cu produsele
alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare;
b) protecţia intereselor consumatorului în scopul prevenirii
practicilor frauduloase sau înşelătoare, de falsificare a produselor
alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare,
oricărei altei practici care ar putea induce în eroare consumatorul;
c) asigurarea practicilor echitabile în comerţul alimentar.
Conceptele de securitate şi siguranţă alimentară
Conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei (FAO/OMS,
Roma, 1992) şi a Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare

9. 8
Mondiale (FAO/OMS, 1996), „securitatea alimentară există
atunci când toţi oamenii, în orice moment, au acces fizic şi
economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc
necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o
viaţă sănătoasă şi activă".
Securitatea alimentară este o politică la nivel de stat şi global.
Securitatea alimentară a fiecarei ţări poate fi asigurată în primul
rând din resursele interne prin politicile practicate de fiecare ţară.
La nivel individualsecuritatea alimentară reprezintă cantitatea de
alimente necesară pentru un individ exprimată în unitaţi fizice,
convenţionale (calorii) şi nutrimente pentru a-şi asigura echilibrul
fiziologic şi a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de
întreţinere, raţia de crestere şi raţia de activitate.
În cadrul simpozionului de la Bonn cu tema "Securitatea
alimentară durabilă pentru toti, până în 2020" s-au cristalizat o
serie de priorităţi privind securitatea alimentară, cum ar fi:
- igienizarea surselor de apă;
- promovarea agriculturii şi dezvoltării rurale;
- dezvoltarea cercetării agricole în scopul promovării noilor
tehnologii agricole moderne;
- îmbunătăţirea administrării resurselor naturale;
- promovarea dezvoltării durabile în zone defavorizate;
- sprijinirea unui comerţ naţional şi internaţional sănătos şi
a politicilor macroeconomice;
- efectuarea globalizării în sprijinul săracilor.
Măsurile care se pot lua pot avea caracter stimulativ sau restrictiv
în raport cu producţia de alimente.
Siguranţa alimentară reprezintă o componentă a securităţii
alimentare determinată obligatoriu de 3 condiţii pe care trebuie

10. 9
să le întrunească un produs neprelucrat, prelucrat parţial,
prelucrat total sau nou-creat:
1) să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol
organismul uman, respectiv consumatorul normal şi sănătos;
2) să aibă valoare nutritivă şi energetică;
3) nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism.
Conceptul de siguranţă alimentară, aşa cum este definit în
prevederile Regulamentului Parlamentului European nr.178/2002
privind siguranţa alimentelor, include toate categoriile de alimente
destinate omului şi animalelor.
Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul
şi în asigurarea ei sunt implicate toate părţile componente care
participa la producerea, procesarea, transportul şi distribuţia
alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare stau
pregătirea profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul
instituţiilor statului şi al organizaţiilor neguvernamentale, realizate
la cele mai înalte standarde.
Organismele internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei
şi securităţii alimentare pe plan mondial
Un rol central în rezolvarea problemei alimentare pe plan mondial
îi revine Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căreia au fost
create organisme şi instituţii cu atribuţii în domeniul
agroalimentar, al sănătăţii, reprezentative fiind:
1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO - World Health
Organization);
2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of the
United Nations);

11. 10
3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al
Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO).
WHO (OMS) şi FAO acţionează în planul celor mai recente
domenii şi aspecte ale problemei alimentaţiei şi sănătăţii, printre
care se numără:
- servicii de evaluare a situaţiei alimentare prin accentuarea
rolului Sistemul Mondial de Informare şi Alertă Rapidă;
- control şi siguranţă alimentară prin implementarea sistemelor
eficiente de siguranţă şi control;
- realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţiile
naţionale şi reglementările internaţionale, îndeosebi cele ale
Comisiei Codex Alimentarius.
FAO este un organism cu rol fundamental în sfera alimentaţiei şi
oferă servicii pentru evaluarea situaţiei alimentare şi nutriţionale,
cu scopul de a ajuta guvernele să stabilească la timp măsurile
eficiente. FAO se implică în analiza structurii consumului şi
ofertei alimentare şi identificarea situaţiilor vulnerabile care
reclamă măsuri de urgenţă. Sediul central al FAO se află la Roma.
Implicarea FAO în sprijinul securităţii alimentare se realizează
prin intermediul următoarelor acţiuni:
- fondul de finanţare pentru securitatea alimentară - operaţiuni
de urgenţă şi proiecte pe termen lung;
- programul special FAO pentru securitatea alimentară care
vine în sprijinul agricultorilor din ţări cu venit redus şi deficit
alimentar;
- fondul special TELEFOOD pentru microproiecte agricole;
- colaborarea cu OMS prin Comisia Codex Alimentarius.

12. 11
Comisia Codex Alimentarius reprezintă un organism mixt al
Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO) în politici nutriţionale şi
alimentare.
Codex Alimentarius,ca punct de referinţă la nivel internaţional,
reprezintăbaza de raportare şi comparaţie pentru:
- autorităţile sanitare;
- instituţiile oficiale însărcinate cu controlul alimentelor;
- oamenii de ştiinţă şi reprezentanţii consumatorilor.
Codex Alimentarius include:
- standarde alimentare pentru bunurile de consum;
- coduri de practică igienică şi tehnologică;
- evaluarea pesticidelor;
- limite pentru reziduuri de pesticide;
- linii directoare pentru contaminanţi;
- evaluarea aditivilor alimentari;
- evaluarea medicamentelor de uz veterinar.
Activităţile Comisiei Codex Alimentarius includ redactarea
Codului Alimentar, reviziile standardelor Codex. Funcţiile
esenţiale ale Comisiei Codex Alimentarius sunt:
- furnizarea unui punct de referinţă unic la nivel internaţional;
- asigurarea conştientizării accentuate la nivel naţional şi global;
- asigurarea protecţiei consumatorilor;
- implicarea pe scară largă a comunităţii internaţionale;
- elaborarea unui cod conţinând standarde fundamentate
ştiinţific;
- armonizarea standardelor alimentare;
- facilitarea comerţului internaţional cu mărfuri alimentare.

13. 12
Formatul general pentru standardul Codex şi conţinutul acestuia
sunt prevăzute în cadrul Principiilor Generale ale Codex
Alimentarius. Acesta include următoarele categorii de informaţii:
- scopul, inclusiv denumirea standardului;
- descrierea, componente esenţiale şi factori ai calităţii –
pentru a defini standardul minim pentru alimentul în
cauză;
- aditivii alimentari – pot fi folosiţi numai cei acceptaţi
de FAO şi OMS;
- contaminanţii;
- masa, dimensiunile, cerinţele de igienă;
- etichetarea conform standardelor generale Codex
pentru etichetarea alimentelor preambalate;
- metodele de analiză şi eşantionare.
Alături de standardele privind mărfurile alimentare, Codul
Alimentar include standarde generale, care au largă aplicabilitate
pentru toate alimentele, fără a fi specifice unui anumit produs.
Astfel, există standarde generale şi recomandări pentru:
- etichetarea alimentelor;
- aditivi alimentari, contaminanţi şi reziduuri de
pesticide;
- metodele de analiză şi eşantionare;
- igiena alimentelor;
- nutriţie şi alimente cu utilizări speciale dietetice;
- importul de alimente şi sistemele de inspecţie şi
certificare a exporturilor;
- reziduuri ale medicamentelor de uz veterinar în
alimente.

14. 13
Codex Alimentarius este structurat în volume. Fiecare volum
conţine principii generale, standarde generale, definiţii, coduri,
standarde pentru mărfuri, metode şi recomandări. Conţinutul
fiecărui volum este bine organizată în vederea referinţei facile,
cum ar fi:
 Volumul 1A - Cerinţe generale
 Volumul 1B - Cerinţe generale (igiena alimentelor)
 Volum 2A - Reziduuri de pesticide în alimente (texte
generale)
 Volumul 2B - Reziduuri de pesticide în alimente(limite
maxime)
 Volumul 3 - Reziduuri de preparate veterinare în alimente
 Volumul 4 - Produse alimentare cu destinatie dietetica
speciala (inclusiv produse pentru alimentarea copiilor şi
sugarilor)
 Volumul 5a - Fructe si legume prelucrate şi rapid
congelate
 Volumul 5b - Fructe şi legume proaspete
 Volumul 6 - Sucuri de fructe
 Volumul 7 - Cereale, legume şi produse derivate, proteine
vegetale
 Volumul 8 - Grăsimi, uleiuri şi produse din acestea
 Volumul 9 - Peşte şi produse din peşte
 Volumul 10 - Carne şi produse din carne; supe şi
bulioane
 Volumul 11 - Zahăr, cacao şi ciocolatăşi diverse
amestecuri
 Volumul12 - Lapte şi produse lactate
 Volumul 13 - Metode de analizăşi eşantionare

15. 14
Priorităţile strategice ale Comisiei Codex Alimentarius sunt:
 promovarea unui cadru legislativ corespunzător;
 promovarea aplicării pe scară largă a principiilor ştiinţifice
şi analizei riscului;
 promovarea aplicării pe scară largă astandardelorCodex;
 promovarea legăturilor Codex cu alte instrumente şi
convenţii de reglementare multilaterală;
 promovarea capacităţii de a răspunde eficient şi rapid
noilor probleme, preocupări şi evoluţii în sectorul
alimentar.
Conform art.1 al Statutului Comisiei Codex Alimentarius,
prioritatea cea mai mare a acesteia este de a proteja sănătatea
consumatorilor şi de a asigura practicile corecte în cadrul
comerţului cu alimente.
Codex Alimentarius acţionează în vederea realizării protecţiei
consumatorilor prin:
 Implicarea consumatorilor în procesul adoptării deciziilor la
nivel naţional;
 Activităţi de consultanţă ale experţilor;
 Adoptarea unui format al standardelor care să creeze premisele
siguranţei, acceptabilităţii şi lipsei riscurilor pentru sănătate:
- reglementările formale privind standardele pentru mărfuri
urmăresc să asigure evitarea inducerii în eroare a
consumatorului şi să confere încrederea că produsul
achiziţionat corespunde informaţiilor de pe etichetă;
- elementele referitoare la componentele esenţiale şi factorii
calităţii asigură consumatorul că produsul nu se situează
sub un standard minim acceptabil, iar cele privind aditivii
alimentari, contaminanţii şi igiena au drept scop direct
protejarea sănătăţii.

16. 15
 Elaborarea standardelor generale şi pentru mărfurile specifice:
- standarde generale pentru igiena alimentelor, aditivii
alimentari, contaminanţii, toxinele şi alimentele iradiate au
un rol fundamental în protejarea sănătăţii;
- limitele maxime de reziduuri pentru pesticide şi
medicamentele de uz veterinar, precum şi limitele maxime
pentru aditivii alimentari şi contaminanţi au fost stabilite cu
scopul de a apăra consumatorii faţă de expunerea la
cantităţi periculoase de elemente nocive.
 Elaborarea principiilor generale, liniilor directoare, codurilor
de practică recomandate:
- principiile generale apar în cazul utilizării aditivilor
alimentari, al certificării şi inspecţiei importurilor şi
exporturilor de alimente şi al adăugării nutrienţilor esenţiali
în alimente;
- Codul Alimentar conţine diverse categorii de linii
directoare, acoperind o arie largă de interes pentru uzul
comerţului internaţional, incluzând probleme cum sunt
stabilirea şi aplicarea criteriilor microbiologice pentru
alimente, respectiv a nivelurilor pentru radionuclizi;
- Codul Internaţional de Practică recomandat (conţinând
principii generale ale igienei alimentelor) este aplicabil
tuturor alimentelor, fiind important, întrucât oferă o bază
fermă pentru securitatea alimentară, urmărind lanţul
alimentar din momentul producţiei primare până la
consumul final. Aceste principii sunt susţinute de o serie de
coduri detaliate de practici de igienă;
- Codul Alimentar include Codul Internaţional de Practică
recomandat pentru controlul utilizării medicamentelor de
uz veterinar, cu scopul expres de a preveni utilizarea
medicamentelor care prezintă riscuri pentru sănătatea
umană.
Alături de acestea, există o serie de coduri de practică
tehnologică cu scopul de a asigura faptul că prelucrarea,

17. 16
transportul şi depozitarea alimentelor produse conform
standardelor Codex se desfăşoară astfel, încât consumatorilor li
se oferă produsele finale la calitatea aşteptată.
Codurile de practică tehnologică se referă la următoarele:
- alimentele pentru noi născuţi şi copii;
- ambalarea şi transportul fructelor şi legumelor
proaspete;
- păstrarea şi transportul uleiurilor comestibile şi
grăsimilor în vrac.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA)
este organizaţie independentă, care activează în strânsă colaborare
cu diverse agenţii ştiinţifice şi instituţii, oferind consiliere
ştiinţifică independentă privind toate chestiunile cu impact direct
sau indirect asupra siguranţei alimentelor. Ea acoperă toate stadiile
producţiei şi furnizării de alimente: de la producerea alimentelor
până la furnizarea lor consumatorilor. EFSA îndeplineşte, de
asemenea, evaluări ale riscului în cadrul lanţului alimentar şi
evaluări ştiinţifice referitoare la orice chestiune care are un efect
direct sau indirect asupra siguranţei alimentelor, inclusiv
sănătatea şi bunul tratament al animalelor şi protecţia plantelor.
Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană serveşte ca
motivaţie în procesul de aliniere la suportul legal şi metodic al
Comunităţii, deşi economia Republicii Moldova este practic la
început de cale. Tehnologiile sectoarelor agricol şi zootehnic,
precum şi cele din industria procesării alimentelor urmează să se
ridice la înălţimea aşteptării consumatorului, anume ca produsele
pe care le cumpără să fie sigure şi conforme cu toate cerinţele
impuse de lege. Aceste ramuri ale economiei naţionale trebuie să

18. 17
se bazeze pe sisteme moderne de management al calităţii pentru a
asigura calitatea şi siguranţa produselor pe care le scot pe piaţă.
Cele trei sisteme principale, care se aplică tot mai larg, sunt:
• Bunele Practici de Producţie (GMP). Acestea impun condiţiile
şi procedeele de prelucrare, care s-au dovedit a asigura o calitate
constantă şi o siguranţă durabilă a alimentelor.
• Analiza Riscului prin Punctele Critice de Control (HACCP).
HACCP este o tehnică care se concentrează asupra identificării
riscurilor potenţiale şi asupra controlării lor în timpul procesului de
producere şi se cere implementată la toate întreprinderile
producătoare.
• Standardele de Asigurare a Calităţii (Quality Assurance
Standards).
Aderarea la standardele stabilite de Organizaţia Internaţională de
Standardizare şi la Standardele Europene contribuie la sporirea
siguranţei alimentelor, la faptul ca procesele de prelucrare a
produselor alimentare, serviciile de catering şi alte industrii legate
de alimente să fie conforme procedurilor prescrise. Aceste sisteme
de management al calităţii, folosite de procesatorii de alimente,
includ şi relaţia cu furnizorii (fermieri şi vânzători angro de
materie primă), agenţii de transport, vânzătorii de produse angro şi
en detail pentru a asigura calitate înaltă la fiecare nivel.

19. 18
Tema 2. Suportul legal naţional privind siguranţa
alimentelor. Cadrul legislativ-normativ al asigurării
inofensivităţii alimentelor în Republica Moldova
În prezent, în Republica Moldova nu există un cadru legislativ
unic menit să reglementeze toate aspectele importante ale
siguranţei alimentelor, care ar ţine cont de progresele înregistrate
de ţara noastră în toate sectoarele de activitate specifice. Astfel,
legislaţia de bază pentru garantarea siguranţei alimentelor este
reprezentată de mai multe acte normative elaborate de instituţii
guvernamentale diferite, având un caracter neunitar şi fragmentat,
care nu poate să reprezinte fundamentul pentru atingerea
obiectivului principa de a stabili şi dezvolta un sistem unificat al
întregii strategii privind siguranţa alimentelor.
Reglementarea politicii din domeniul siguranţei alimentelor
trebuie să aibă la bază o lege elaborată în conformitate cu
prevederile Regulamentului CEE nr.178/2002, în care să fie
reglementate în mod clar atribuţiile autorităţii competente şi cele
ale operatorilor din domeniul alimentar referitoare la siguranţa
alimentelor şi calităţile nutreţurilor, pentru a elimina orice
suprapunere a domeniilor de competenţă, stabilite prin acte
normative cu un caracter fragmentar şi neuniform.
Concomitent a fost aprobată Strategia naţională în domeniul
siguranţei alimentelor. Obiectivul general al Strategiei este
atingerea celui mai înalt grad de protecţie a sănătăţii publice şi a
intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte inofensivitatea
alimentelor. Obiectivele specifice ale Strategiei sunt:
a) îmbunătăţirea cadrului normativ care trebuie să asigure
creşterea coerenţei legislaţiei în domeniul siguranţei alimentare şi

20. 19
care va viza toate aspectele producţiei alimentare umane de la
câmp până pe masa consumatorului, precum şi hrana pentru
animale;
b) înfiinţarea unei autorităţi naţionale în domeniul siguranţei
alimentelor, căreia i se va încredinţa o seamă de sarcini-cheie în
gestionarea tuturor aspectelor referitoare la siguranţa alimentelor
de la câmp la consumatorul final, operarea sistemului de alertă
rapidă, dialogul şi comunicarea cu consumatorul, precum şi
relaţiile cu agenţiile naţionale şi organismele ştiinţifice;
c) fortificarea procedurilor de control privind siguranţa
alimentelor, care să asigure un cadru unitar pentru operarea
sistemelor naţionale de control şi inspecţie, prin stabilirea
corespunzătoare a atribuţiilor şi responsabilităţilor între toate
autorităţile statului implicate în siguranţa alimentelor.
Strategia menţionată prevede un spectru larg de măsuri
orientate spre atingerea obiectivelor, cum ar fi:
a) ridicarea nivelului de protecţie a sănătăţii populaţiei prin
consumul de alimente sigure şi prin apărarea sănătăţii animalelor
şi plantelor;
b) creşterea nivelului de pregătire a specialiştilor din
domeniile industriei alimentare, alimentaţiei publice, serviciului
veterinar şifitosanitar;
c) modernizarea şi restructurarea unităţilor din domeniul
alimentelor de origine animală şi interzicerea activităţii celor care
nu respectă condiţiile generale de igienă stabilite de legislaţia în
vigoare;
d) continuarea procesului de transpunere în legislaţia naţională
a prevederilor legislative comunitare cu privire la siguranţa
alimentelor;

21. 20
e) creşterea eficienţei controalelor oficiale în domeniile
veterinar şi fitosanitar;
f) îmbunătăţirea sistemului de asigurare a calităţii sub aspectul
siguranţei alimentare (analiza riscului şi analiza economică);
h) elaborarea unui sistem eficient de certificare a produselor
alimentare pentru export şi plasare pe piaţa internă;
g) dezvoltarea sistemului de laboratoare cu funcţii de
referinţă;
i) îmbunătăţirea sistemului de supraveghere şi control,
inclusiv inspecţia şi monitorizarea produselor alimentare de
origine animală şi vegetală şi a bunăstării animalelor;
k) dezvoltarea sistemelor de control la posturile de inspecţie la
frontieră;
l) implementarea completă a cerinţelor Acordului Organizaţiei
Internaţionale a Comerţului privind Aplicarea Măsurilor Sanitare
şi Fitosanitare şi Acordului privind Barierele Tehnice ale
Comerţului;
m) evaluarea sistemelor de control toxicologic pentru a le
conforma cerinţelor UE şi celor internaţionale;
n) evaluarea analizei riscului de contaminare a produselor
alimentare cu reziduuri de substanţe medicamentoase, pesticide şi
alţi contaminanţi în vederea stabilirii măsurilor ce trebuie
întreprinse;
o) elaborarea şi coordonarea planului naţional de
monitorizare a reziduurilor de la animalele vii, plante şi produsele
alimentare.
Sub aspect instituţional, controlul produselor alimentare de origine
vegetală şi animală în Republica Moldova este efectuat de către:

22. 21
- Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor subordonată
Guvernului Republicii Moldova;
- Serviciul Supraveghere de Sat a Sănătăţii Publice subordonat
Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova;
- Inspectoratul principal de stat pentru supravegherea pieţei,
metrologie şi protecţia consumatorilor subordonat Ministerului
Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova.
Cadrul legislativ-normativ al asigurării inofensivităţii
alimentelor în Republica Moldova include următoarele
elementele-cheie:
I. Legea - norma prin care statul reglementează anumite raporturi
pe domenii şi impune societăţii o anumită conduită tipică.Actele
legislative sunt acte adoptate de unica autoritate legislativă a
statului în temeiul normelor constituţionale, conform procedurii
stabilite de Regulamentul Parlamentului, de alte reglementări în
vigoare.
În Republica Moldova, din categoria actelor legislative fac parte:
a) Constituţia Republicii Moldova şi legile constituţionale;
b) legile organice şi legile ordinare; c) hotărârile şi moţiunile.
Tratatele internaţionale, precum şi legile, prin care Republica
Moldova devine parte la un act internaţional sunt supuse unei
proceduri speciale de iniţiere, elaborare, adoptare, intrare în
vigoare sau denunţare, conform Legii privind tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova.
În conformitate cu Legea nr.780 din 27.12.2001 privind actele
legislative în funcţie de caracterul normelor cuprinse, actele
legislative se împart în acte legislative generale, speciale şi de
excepţie.

23. 22
Actul legislativ general cuprinde norme juridice aplicabile tuturor
raporturilor sociale sau subiectelor de drept ori unor anumite
categorii de raporturi sau de subiecte, fără a-şi pierde caracterul de
generalitate.
Actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în
exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict
determinate prin derogare de la regula generală. În caz de
divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a
actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma
actului legislativ special.
Actul legislativ de excepţie reglementează raporturile sociale
generate de situaţii excepţionale. Actul legislativ de excepţie
derogă de la actele generale şi de la cele speciale. În caz de
divergenţă între o normă a actului legislativ general sau special şi o
normă a actului legislativ de excepţie cu aceeaşi forţă juridică, se
aplică norma actului legislativ de excepţie.
Actele legislative sunt subordonate ierarhic. Actul legislativ
ierarhic superior poate modifica, completa sau abroga un act
legislativ inferior. În cazul modificării sau completării exprese a
actului inferior, modificarea sau completarea are aceeaşi forţă
juridică ca şi actul modificat sau completat. În cazul în care între
două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de
norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al
reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Pentru a fi accesibilă tuturor, coerentă şi consecutivă, legea
delimitează obiectul de aplicare, noţiunile operate, care sunt
subiectele, prescrie cert drepturile şi obligaţiile subiecţiilor iar în
anumite cazuri prevede expres şi sancţiunile în caz de
neconformare.

24. 23
II. Regulamente şi reglementări aprobate prin hotărâri de
guvern
Legile speciale privind un anumit domeniu sunt, de regulă,
suplinite prin hotărâri de guvern, care vin să reglementeze
domeniile concrete ale cadrului legal.
Aceste regulamente şi reglementări pot fi generale, adică pot să
includă cerinţe comune faţă de producerea, ambalarea,
etichetareaşi comercializarea produselor alimentare; cerinţe faţă de
conţinutul unor factori de risc de ordin chimic, microbiologic,
reziduuri în produsele alimentare, de exemplu: HG nr.221 din
16.03.2009 cu privire la aprobarea Regulilor privind criteriile
microbiologice pentru produsele alimentare; HG nr.996 din
20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind etichetarea
produselor alimentare şi Normelor privind etichetarea produselor
chimice de menaj; HG nr.1525 din 29.12.2007 cu privire la
aprobarea Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova; HG
nr.538 din 02.09.2009 pentru aprobarea Regulamentului
sanitar privind suplimentele alimentare; HG nr.1191 din
23.12.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind
limitele maxime admise de reziduuri ale produselor de uz
fitosanitar din/sau de pe produse alimentare şi hrană de origine
vegetală şi animală pentru animale.
Reglementările speciale includ cerinţele faţă de producerea,
ambalarea, etichetarea şi comercializarea unor categorii de produse
alimentare, de exemplu: HG nr.16 din 19.01.2009 cu privire la
aprobarea Reglementării tehnice „Produse pe bază de grăsimi
vegetale”; HG nr.1279 din 17.11.2008 cu privire la aprobarea
Reglementării tehnice „Ambalarea, transportarea şi depozitarea
fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete”; HG nr.934 din

25. 24
15.08.2007 cu privire la instituirea Sistemului informaţional
automatizat „Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile
şi băuturilor nealcoolice îmbuteliate”; HG nr.204 din 11.03.2009
cu privire laaprobarea Reglementării tehnice „Produse de
cofetărie” etc.
III. Al treilea loc în ierarhia actelor legislativ-normative cu
referire la domeniul legislaţiei alimentare îl constituie ordinele
ministerelor, care reglementează anumite domenii specifice sau
modul de aplicare a normelor generale, de exemplu:
ordinul nr.904 al Ministerului Sănătăţii din 17.09.2012 privind
aprobarea listei produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor
şi elevilor; ordinul nr.79 din 05.04.2016 al Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru aprobarea cerinţelor
privind agricultura conservativă etc.
Tema 3. Legea nr.78-XV din 28.03.2004 privind produsele
alimentare
Legea nr.78-XV din 28.03.2004 privind produsele alimentare,
intrată în vigoare din 28.03.2005, reprezintă baza legislativă
pentru organizarea pieţei produselor alimentare.
Legea constă din 6 capitole şi 29 articole. Scopul şi sfera de
aplicare a prezentei legi este reglementată în art.1. Acesta prevede:
(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic privind
producerea, prelucrarea şi distribuirea produselor alimentare,
precum şi reglementează condiţiile de bază privind circuitul
acestor produse, inclusiv asigurarea inofensivităţii lui, în scopul
ocrotirii sănătăţii omului, protecţiei intereselor consumatorilor în

26. 25
ceea ce priveşte produsele alimentare, promovării unor practici
echitabile în comerţul cu produse alimentare.
(2) Prezenta lege se aplică tuturor produselor alimentare,
inclusiv celor fortificate, cu destinaţie nutriţională specială,
suplimentelor alimentare şi altor feluri de produse alimentare
destinate plasării pe piaţa internă.
(3) Prezenta lege nu se aplică materiei prime alimentare
destinate utilizării în condiţii casnice sau preparării, manipulării
sau depozitării produselor alimentare la domiciliu în scopul
consumului casnic privat, precum şi produselor alimentare aflate în
tranzit sau depozitate temporar ca bunuri ce tranzitează ţara, în
cazul în care acestea nu prezintă pericol pentru sănătatea omului
sau pentru mediu.
În art.2 sunt prezentate definiţiile şi noţiunile de bază utilizate în
domeniul circuitului produselor alimentare, de exemplu: produs
alimentar - orice substanţă sau produs, în stare naturală sau
prelucrată, destinat consumului uman, inclusiv băuturile, apa
potabilă şi cea minerală îmbuteliate, guma de mestecat, aditivii
alimentari, alimentele fortificate, nutrimentele şi suplimentele
alimentare, produsele alimentare provenite din organisme
modificate genetic şi orice alte substanţe, inclusiv apa, integrate
intenţionat în produsele alimentare pe parcursul fabricării,
preparării, manipulării sau tratării acestora. Noţiunea în cauză nu
include: hrana pentru animale; animalele vii, cu excepţia celor
care sunt pregătite pentru plasare pe piaţă în scopul consumului
uman; plantele, înainte de a fi recoltate; narcoticele şi substanţele
psihotrope; substanţele utilizate doar ca medicamente; produsele
cosmetice; tutunulşi produsele din tutun; reglementări în
domeniul alimentar - acte legislative, decrete ale Preşedintelui

27. 26
Republicii Moldova, hotărâri ale Guvernului, reguli şi norme
sanitare, sanitare veterinare, fitosanitare, standarde şi alte
documente normative pertinente, care stabilesc cerinţele esenţiale
referitoare la produsele alimentare şi materialele în contact cu
produsele alimentare, la inofensivitatea acestora, controlul lor,
condiţiile de producere, distribuire şi utilizare, metodele de
eşantionare şi evaluare a riscului, precum şi cerinţele referitoare
la ambalare şi etichetare, la utilizarea condiţionată sau la
nimicirea produselor alimentare şi a materialelor în contact cu
produsele alimentare, periculoase; termen de valabilitate -
perioadă de timp stabilită de către agentul economic care produce
un produs alimentar, pe durata căreia produsul trebuie să-şi
păstreze caracteristicile specifice, cu condiţia respectării regulilor
de transport, manipulare, depozitare, păstrare, utilizare şi
consum. Termenul de valabilitate al produselor alimentare poate fi
exprimat printr-o anumită perioadă de timp sau prin data limită
de consum; dată-limită de consum - dată stabilită de producător
pentru produsele alimentare care, din punct de vedere
microbiologic, au un grad sporit de perisabilitate şi sunt
susceptibile de a prezenta un pericol imediat pentru sănătatea
consumatorului. Data limită de consum care indică ziua, luna şi
anul este precedată de menţiunea "Expiră la data de..."; produs
alimentar nerecomandat preşcolarilor şi elevilor – produs
alimentar cu un conţinut mărit de nutrimente care sporesc
valoarea nutritivă (grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi
alimentari)etc.
Capitolul II - Cerinţele generale privind circuitul produselor
alimentare şi al materialelor în contact cu produsele alimentare -
include 4 capitole, în care sunt specificate:

28. 27
Art.5. Condiţiile de fabricare şi punere în circulaţie a produselor
alimentare:
(1) În circuit se pot afla produse alimentare şi materiale în
contact cu produsele alimentare inofensive care corespund
cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar, aprobate în
modulstabilit.
(2) Produsele alimentare propuse pentru consumul uman
trebuie să satisfacă necesităţile fiziologice ale omului în
substanţele nutritive necesare şi în energie, să fie inofensive, să nu
conţină contaminanţi, microorganisme şi alte organisme şi
substanţe biologice în cantităţi care să depăşească valorile-limită
stabilite în regulile şi în normele sanitare, să nu prezinte în alt mod
pericol pentru om, să fie produse şi plasate pe piaţă în condiţii de
igienă adecvate, conform reglementărilor în domeniul alimentar
aplicabile. Valoarea nutritivă indicată a produsului alimentar
propus pentru consumul uman trebuie să corespundă valorii
nutritive reale a acestuia şisă nu inducă în eroare consumatorul.
(3) Producerea şi distribuirea produselor alimentare şi a
materialelor în contact cu produsele alimentare se vor efectua în
spaţii şi în condiţii ce corespund regulilor şi normelor sanitare şi
sanitare veterinare în vigoare, pentru care agenţii economici deţin
autorizaţii sanitare şi sanitare veterinare de funcţionare.
În articolul 6 sunt specificate măsurile obligatorii pentru asigurarea
inofensivităţii produselor alimentare şi a materialelor în contact cu
produsele alimentare:
a) reglementarea, controlulşisupravegherea de stat în
domeniul asigurării inofensivităţii;
b) realizarea de către agenţii economici din sectorul alimentar
a unor măsuri organizatorice, agrochimice, veterinare, tehnologice,

29. 28
sanitaro-antiepidemice şi fitosanitare în vederea respectării
cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile;
c) controlul inofensivităţii produselor alimentare şi a
materialelor în contact cu produsele alimentare, efectuat de către
agenţii economici din sectorul alimentar pe tot circuitul alimentar,
inclusiv prin aplicarea sistemului de analiză a pericolului şi de
control al circuitului alimentar în punctele critice de control;
d) aplicarea măsurilor de reprimare a încălcărilor prezentei
legi, inclusiv ale cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar.
Înarticolul 7 este prezentată informaţia privind produsele
alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare, care
urmează a fi pusă la dispoziţia consumatorilor şi a organelor de
control:
(1) Agenţii economici din sectorul alimentar sunt obligaţisă
prezinte cumpărătorilor, consumatorilor şi organelor de
controlşisupraveghere de stat informaţia completă, veridică,
precisă privind produsele alimentare şi materialele în contact cu
produsele alimentare, privind respectarea, la executarea
operaţiunilor ce ţin de circuitul alimentar, a cerinţelor
reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile.
(2) Organele de stat abilitate cu funcţii de control şi
supraveghere a circuitului produselor alimentare şi materialelor în
contact cu produsele alimentare vor asigura informarea
autorităţilor a consumatorilor şi a agenţilor economici din sectorul
alimentar referitor la inofensivitatea produselor alimentare şi
materialelor în contact cu produsele alimentare, la cerinţele
reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile privind circuitul
produselor alimentare şi la respectarea lor, precum şi la măsurile
luate în vederea neadmiterii plasării pe piaţă a produselor

30. 29
alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare care
prezintă pericol pentru sănătatea omului.
În articolul 8 – Trasabilitatea – este specificată obligativitatea
agenţilor economici din sectorul alimentar prin sisteme de control
intern şi proceduri de a asigura trasabilitatea produselor
alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare la
toate etapele circuitului lor prin evidenţa pe loturi a produselor
alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare,
prin identificarea persoanelor care le furnizează materie primă
alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare
sau orice substanţe care urmează a fisau pot fi încorporate în
produsele alimentare şi în materialele în contact cu produsele
alimentare.
Capitolul III – Reglementarea de stat în domeniul circuitului
produselor alimentare şi al materialelor în contact cu produsele
alimentare – include 4 articole, în care suntdescrise modalităţile
dereglementare de către stat a circuitului produselor alimentare şi
materialelor în contact cu produsele alimentare:
(1) Cerinţele privind valoarea nutritivă şi calitatea produselor
alimentare; inofensivitatea produselor alimentare şi a
materialelor în contact cu produsele alimentare, condiţiile
inofensive de organizare a procesului de producţie, de producere
şi plasare pe piaţă, inclusiv de distribuire; exigenţele privind
ambalarea şi etichetarea, cerinţe şi exigenţe legate de asigurarea
inofensivităţii produselor alimentare, se stabilesc în reglementările
în domeniul alimentar corespunzătoare.
(2) Cerinţele privind asigurarea inofensivităţii produselor
alimentare sunt impuse de Acordul privind aplicarea măsurilor
sanitare şi fitosanitare al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la

31. 30
care Republica Moldova este parte. Ele se stabilesc în baza
evaluării riscului pentru om şi sunt executorii.
(5) La stabilirea cerinţelor privind inofensivitatea produsului
alimentar se va lua în considerare:
a) efectul probabil imediat şi/sau de durată scurtă şi/sau de
lungă durată al acestui produs alimentar atât asupra persoanei
care îl consumă, cât şi asupra generaţiilor viitoare;
b) efectele toxice cumulative probabile;
c) sensibilitatea sanitară particulară a unei anumite categorii
de consumatori, în cazul când produsul alimentar îi este destinat.
(6) Cerinţele esenţiale ale reglementărilor în domeniul
alimentar cuprind cerinţele minime de calitate prin care se
identifică produsul şi sunt executorii pentru toţi agenţii economici
implicaţi în circuitul produselor alimentare.
(7) La elaborarea sau adaptarea reglementărilor în domeniul
alimentar privind circuitul produselor alimentare şi al materialelor
în contact cu produsele alimentare se iau în considerare normele şi
recomandările internaţionale în vigoare sau în curs de adoptare,
inclusiv ale Comisiei Codex Alimentarius şi ale Uniunii Europene.
(8) Reglementările în domeniul alimentar vor asigura protecţia
intereselor consumatorilor prin stabilirea cerinţelor esenţiale de
identificare a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu
produsele alimentare pe tot circuitul alimentar, inclusiv prin
includerea în ele a prevederilor privind informarea consumatorilor
referitor la alegerea produselor alimentare pe care le consumă în
cunoştinţă de cauză şi în funcţie de posibilităţile financiare.
(9) Regulile şi normele sanitare se elaborează de organul de
stat de supraveghere a sănătăţii publice, regulile şi normele sanitar-
veterinare şi fitosanitare – de Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor, fiind aprobate de Guvern, standardele naţionale – de

32. 31
organismul naţional de standardizare, conform competenţelor
stabilite de legislaţia în vigoare.
În articolul 11 - Aprobarea tipurilor noi de produse alimentare şi
de materiale în contact cu produsele alimentare până la plasarea lor
pe piaţă se specifică modul de plasare pe piaţă a unor categorii noi
de produse, inclusiv provenind din import.
Produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele
alimentare, provenite din import, vor fi aprobate până la intrarea
lor în teritoriul Republicii Moldova de către organul de stat de
supraveghere a sănătăţii publice. Aprobarea include:
a) expertiza documentelor prezentate de agentul economic din
sectorul alimentar care produce sau furnizează produse alimentare
şi materiale în contact cu produsele alimentare şi confirmarea
corespunderii acestora regulilor şi normelor sanitare în vigoare,
condiţiilor de producere sau de livrare şi, după caz, expertiza
rezultatelor investigării acestor produse alimentare şi materiale în
contact cu produsele alimentare;
b) introducerea tipurilor noi de produse alimentare şi de
materiale în contact cu produsele alimentare în registrul de stat de
evidenţă a acestora şi eliberarea avizului sanitar de aprobare.
În articolul 12 – Controlul şi supravegherea de stat –
monitorizarea inofensivităţii produselor alimentare, monitorizarea
sănătăţii populaţiei sunt specificate organismele de stat abilitate cu
drept de a efectua controlul şi supravegherea de stat în domeniul
asigurării inofensivităţii şi calităţii produselor alimentare şi a
materialelor în contact cu produsele alimentare, ocrotirii sănătăţii
populaţiei, protecţiei intereselor consumatorilor: organul de stat de
supraveghere a sănătăţii publice, Agenţia Naţională pentru
Siguranţa Alimentelor, organul de stat de protecţie a drepturilor

33. 32
consumatorilor, alte organe de control, în conformitate cu
atribuţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Capitolul IV stabileşte principiile generale privind produsele
alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare.
Articolul 13 – Elaborarea şi organizarea procesului de producţie –
stipulează că agenţii economici din sectorul alimentar sînt obligaţi
să argumenteze exigenţele privind inofensivitatea produselor şi
materialelor, preambalarea, ambalarea, etichetarea, menţinerea
inofensivităţii la producerea şi distribuirea lor, să elaboreze
programe de control al inofensivităţii în procesul de producţie,
metode de investigare, să stabilească termenul de valabilitate a
produselor alimentare şi al materialelor în contact cu produsele
alimentare. Termenul de valabilitate este stabilit de producător, pe
răspunderea acestuia, sau în colaborare cu instituţii de cercetare,
după testări prealabile, şi este avizat de organul de stat de
supraveghere a sănătăţii publice.
Proiectele standardelor de firmă ale tipurilor noi de produse
alimentare vor fi supuse expertizei sanitaro-igienice, expertizei
sanitare veterinare şi, după caz, expertizei în cadrul organului
responsabil de stabilirea cerinţelor esenţiale, altele decât cele
privind inofensivitatea şi ocrotirea sănătăţii omului, în vederea
obţinerii avizelor respective. Proiectele menţionate pot fi aprobate
de producător numai după obţinerea avizelor.
La fabricarea produselor alimentare şi a materialelor în contact cu
produsele alimentare se vor respecta prevederile reglementărilor în
domeniul alimentar aplicabile.
Materia primă de origine animală poate fi folosită la fabricarea
produselor alimentare numai după efectuarea expertizei sanitare

34. 33
veterinare şi obţinerea de către producător a avizului Serviciului
Veterinar de Stat, care atestă corespunderea materiei prime de
origine animală cerinţelor prevăzute de regulile şi normele sanitare
veterinare.
La fabricarea produselor alimentare destinate consumului uman
pot fi folosiţi numai aditivii alimentari, substanţele nutritive
utilizate ca fortifianţi, nutrimentele şi suplimentele alimentare,
precum şi materialele în contact cu produsele alimentare, care au
fost aprobate în modul stabilit de prezenta lege.
Articolul 14 – Preambalarea, ambalarea şi etichetarea (marcarea)
produselor alimentare – stabileşte condiţiile obligatorii ce vizează
plasarea pe piaţă a produselor în condiţii ce asigură calitatea şi
inofensivitatea produselor şi protecţia consumatorului:
Etichetarea, publicitatea, aspectul sau ambalajul,
materialele utilizate la preambalare şi la ambalare, modul în care
sunt prezentate şi mediul în care sunt fabricate, precum şi
informaţiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie să inducă în
eroare consumatorul.
Etichetarea produselor alimentare va oferi consumatorilor
informaţiile necesare, suficiente, veritabile şi uşor de comparat,
care să le permită acestora să-şi aleagă produsul alimentar
corespunzător exigenţelor şi posibilităţilor lor financiare, să
cunoască eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi, pentru a nu
fi induşi în eroare.
Eticheta trebuie să fie amplasată astfel, încât să nu poată
fiseparată de recipient şi informaţia de pe ea să nu poată fiştearsă.
Eticheta trebuie să conţină, în mod obligatoriu, informaţiile
prevăzute de reglementările în domeniul alimentar aplicabile,

35. 34
inclusiv: a) denumirea sub care este comercializat produsul
alimentar; b) lista ingredientelor; c) cantitatea netă, volumul;
d) data fabricăriişi termenul de valabilitate; e) condiţiile de
păstrare; f) instrucţiunile de folosire; g) denumirea şi adresa
producătoruluişi/sau a importatorului, distribuitorului; h) date
privind identificarea lotului; i) denumirea ţării de origine; j) alte
informaţii specifice.
Etichetarea produselor alimentare tratate cu radiaţii
ionizante se face prin înscrierea pe etichetă a menţiunii "Tratat cu
radiaţii ionizante". Etichetarea produselor alimentare provenite
din organisme modificate genetic se face prin înscrierea pe etichetă
a menţiunii: "Produs alimentar modificat genetic" sau "Produs
alimentar obţinut din organisme modificate genetic".
În articolul 15 – Depozitarea, transportarea şi distribuirea – sunt
specificate condiţiile obligatorii aplicabile pentru păstrarea şi
circulaţia produselor alimentare, de exemplu: transportarea
produselor alimentare se va efectua în mijloace de transport
speciale care să asigure condiţii adecvate de igienă şi de
temperatură prevăzute de reglementările în domeniul alimentar
aplicabile şi care deţin autorizaţie sanitar-veterinară, obţinută în
modul stabilit.
În articolul 16 – Importul – este stabilită modalitatea de
introducere pe piaţa Republicii Moldova a produselor alimentare
sau a materiei prime destinate fabricării produselor alimentare,
care trebuie să corespundă cerinţelor reglementărilor în domeniul
alimentar aplicabile în Republica Moldova sau prevederilor
acordului special dintre Republica Moldova şi ţara exportatoare, în
cazul în care există un asemenea acord. Se interzice importul
produselor alimentare şi al materialelor în contact cu produsele

36. 35
alimentare, neaprobate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor şi de Ministerul Sănătăţii ca fiind inofensive şi
valabile pentru consumul uman, precum şi a celor care nu au
documente de însoţire ce atestă inofensivitatea şi provenienţa lor
legală.
În articolul 17 – Exportul – se stipulează că produsele alimentare
şi materialele în contact cu produsele alimentare, destinate
exportului sau reexportului, în scopul plasării lor pe piaţa altei ţări,
trebuie să corespundă cerinţelor reglementărilor în domeniul
alimentar aplicabile în ţara respectivă, cu excepţia cazurilor când
acordul bilateral dintre părţi prevede altfel.
Produsele alimentare destinate exportului, care nu corespund
cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile în
Republica Moldova, dar corespund cerinţelor ţării importatoare,
pot rămîne în Republica Moldova pentru o perioadă de cel mult 90
de zile de la data producerii sau intrării lor în ţară şi vor fi marcate
clar ca fiind destinate exclusiv exportului, fiind depozitate şi
păstrate separat de alte produse alimentare.
În articolele 18 şi 19 sunt stipulate condiţiile de fabicare şi
manipulare aproduselelor alimentare fortificate şi respective a
produselor alimentare cu destinaţie nutriţională
specială şi suplimentele alimentare. Astfel, agenţii economici
implicaţi în circuitul produselor alimentare fortificate
sunt obligaţi să asigure conţinutul reglementat de nutrimente în
aceste produse. Produsele alimentare fortificate cu
micronutrimente deficitare au prioritate la transportare,
depozitare şi distribuire faţă de produsele alimentare nefortificate
din aceeaşi categorie. La fabricarea produselor alimentare cu
destinaţie nutriţională specială nu se admite utilizarea materiei

37. 36
prime obţinute cu folosirea aditivilor furajeri, stimulatorilor de
creştere a animalelor (inclusiv apreparatelor hormonale), a unor
tipuri de preparate veterinare, a pesticidelor, fertilizanţilor sau a
altorproduse folosite pentru tratarea plantelor şi a solului, precum
şi a altor substanţe şi compuşi ce prezintăpericol pentru sănătatea
omului.
În articolul 20 – Organizarea şi efectuarea controlului
inofensivităţii produselor alimentare şi a materialelor în contact
cu produsele alimentare în procesul de producţie – se stabileşte că
producătorii sunt obligaţi să efectueze, pe parcursul fluxului
tehnologic, controlul inofensivităţii fiecărui lot de produse
alimentare şi de materiale în contact cu produsele alimentare, să
înregistreze rezultatele acestui control şi să le păstreze o anumită
perioadă de timp, să transmităcumpărătorului certificatul de
calitate, certificatul de conformitate sau declaraţia de conformitate,
cu excepţia produselor alimentare preparate în unităţile de
alimentaţie publică.
Articolul 21 – Sistemul de analiză a pericolului şi de control
al circuitului alimentar în punctele critice de
control – stabileşte că agenţii economici din sectorul alimentar
implementează sisteme de analiză a pericolului şi de
control al circuitului alimentar în punctele critice de control.
În articolul 22 – Personalul întreprinderilor din sectorul alimentar
– se stabileşte că producerea şi distribuirea produselor alimentare
se efectuează numai de către persoane care, la
angajare, au fost supuse examenului medical preventiv şi ulterior
trec examene medicale periodice,îndeplinesc condiţiile de sănătate
stabilite de Ministerul Sănătăţii, au calificarea profesională
necesară, au fost instruite igienic şi posedă cunoştinţe suficiente în

38. 37
domeniul sănătăţii publice, al igienei produselor alimentare şi
igienei muncii, sunt atestate conform reglementărilor în domeniul
alimentar aplicabile.
Articolul 23 – Sistemul de alertă rapidă – şi articolul 24 –
Retragerea de pe piaţă a produselor alimentareşi a materialelor în
contact cu produsele alimentare, neconforme reglementărilor în
domeniul alimentar aplicabile şi/sau periculoase – stabilesc modul
de acţiune din partea autorităţilor şi a producătorilor în cazul
depistării unor neconformităţi a produselor alimentare. Se
stabileşte că în scopul notificării riscului direct sau indirect al
produselor alimentare pentru sănătatea omului, Guvernul va
institui sistemul de alertă rapidă, iar produsele alimentare şi
materialele în contact cu produsele alimentare neconforme şi/sau
periculoase urmează a fi retrase de pe piaţă.Agentul economic este
obligat să le retragă de pe piaţă din proprie iniţiativă sau în temeiul
dispoziţiei scrise (prescripţiei) organului de control şi
supraveghere de stat.
Articolul 25 – Expertiza, utilizarea condiţionată sau nimicirea
produselor alimentare şi a materialelor în contact
cu produsele alimentare, neconforme reglementărilor
îndomeniul alimentar aplicabile şi/sau periculoase,
retrase de pe piaţă – reglementează modul de manipulare cu
produsele neconforme, retrase de pe piaţă.
Produsele alimentare neconforme şi/sau periculoase se
depozitează, pe durata efectuării expertizei, în condiţii ce ar
exclude accesul la ele, fiind luate la evidenţă strictă. Responsabil
de integritatea acestor produse şi materiale este agentul economic.
Cheltuielile pentru expertizarea, depozitarea, transportarea,

39. 38
utilizarea condiţionată sau nimicirea produselor neconforme
şi/sau periculoase sunt suportate de către agentul economic.
Posibilitatea folosirii produselor alimentare neconforme şi/sau
periculoase în calitate de hrană pentru animale se coordonează cu
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.Agentul
economic deţinător al produselor alimentare neconforme şi/sau
periculoase va prezenta organului de control şi supraveghere de
stat care a emis decizia de utilizarecondiţionată sau de nimicire
documentul sau copia acestuia, legalizată în modul stabilit, care
confirmă utilizarea condiţionată sau nimicirea acestor produse şi
materiale.
Capitolul V – Responsabilităţi şi soluţionarea litigiilor – invocă
răspunderea administrativă, civilă şi penală pentru încălcarea
legii nr.78-XV din 28.03.2004 privind produsele alimentare.
Litigiile apărute între agenţii economici din sectorul alimentar şi
organele de control şi supraveghere de stat se soluţionează pe cale
judiciară.
Capitolul VI – Dispoziţii finale – stabileşte modul de punere în
aplicare a prezentei legi.
Tema 4. Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia
consumatorilor
Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor
stabileşte bazele juridice pentru protejarea de către stat a
persoanelor în calitatea lor de consumatori şi transpune Directiva
2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai
2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de
pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei

40. 39
84/450/CEE a Consiliului, a directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi
2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi
Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi
al Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JO) nr. L 149/22 din 11 iunie 2005.
În lege sunt stabilite drepturile fundamentale ale consumatorilor
(art.5).
Orice consumator are dreptul la:
a) protecţia drepturilor sale de către stat;
b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un
serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, ereditatea sau
securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime;
c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii
produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a preţului,
repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de
produsul, serviciul necorespunzător;
d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele,
serviciile achiziţionate;
e) instruire în domeniul drepturilor sale;
f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia
consumatorilor;
g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a
intereselor sale;
h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi
autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale
legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri
referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.
Un loc aparte îl ocupă obligaţiile producătorilor (art.7),
vânzătorilor (art.8) şi prestatorilor (art.9).

41. 40
Producătorul este obligat:
a) să plaseze pe piaţă numai produse inofensive însoţite de
certificate de conformitate, de alte documente, conform legislaţiei,
şi produse care corespund cerinţelor prescrise sau declarate;
b) să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de
la consumatori produsele care ar putea afecta viaţa, sănătatea,
ereditatea şi securitatea consumatorilor, dacă această măsură
constituie singurul mijloc prin care pot fi eliminate
neconformităţile respective;
c) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
d) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de produsul
necorespunzător pe toată durata de funcţionare sau a termenului de
valabilitate stabilite, cu condiţia respectării de către consumator a
regulilor de transport, depozitare, păstrare, utilizare şi consum.
Vânzătorul este obligat:
a) să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt
inofensive şi corespund cerinţelor prescrise sau declarate;
b) să nu comercializeze produse despre care deţine informaţii
că sunt periculoase sau care se consideră periculoase;
c) să anunţe, imediat, autorităţile competente, precum şi
producătorul respectiv, despre existenţa pe piaţă a oricărui produs
de care are cunoştinţă că este periculos şi/sau falsificat
(contrafăcut);
d) să retragă din comercializare produsele la care organele de
control sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea
cerinţelor prescrise sau declarate sau care ar putea afecta viaţa,
sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor, dacă această
măsură constituie singurul mijloc prin care pot fi eliminate
neconformităţile respective;

42. 41
e) să asigure respectarea condiţiilor tehnice stabilite de
producător pentru produs;
f) să înmâneze bon de casă sau un alt document, care confirmă
faptul cumpărării produsului ;
g) să deţină registrul de reclamaţii la un loc vizibil şi să
înregistreze reclamaţiile consumatorilor;
h) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
i) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de produsul
necorespunzător.
Prestatorul este obligat:
a) să folosească, la prestarea serviciilor, numai produse şi
proceduri inofensive care, dacă legislaţia prevede aceasta, trebuie
să fie certificate;
b) să anunţe imediat autorităţile competente, precum şi
producătorul respectiv, despre existenţa oricărui produs folosit la
prestarea serviciului de care are cunoştinţă că este periculos şi/sau
falsificat (contrafăcut);
c) să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea,
ereditatea şi securitatea consumatorilor ori interesele economice
ale acestora;
d) să respecte cerinţele prescrise sau declarate, precum şi
clauzele contractuale;
e) să asigure, la prestarea serviciilor, respectarea condiţiilor
tehnice stabilite de producător pentru produs;
f) să înmâneze bon de casă sau un alt document care confirmă
faptul prestării serviciului;
g) să asigure prestarea serviciului (în cazul în care serviciul
conţine elemente vorbite sau textuale scrise) în limba
moldovenească conform unui regulament aprobat de Guvern;

43. 42
h) să deţină registrul de reclamaţii la un loc vizibil şi să
înregistreze pretenţiile consumatorilor;
i) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
j) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de serviciul prestat
necorespunzător.
În articolul 20 – Obligaţiile agenţilor economici privind
informarea consumatorilor – se stabileşte că este interzis
importul şi plasarea pe piaţă a produselor, prestarea serviciilor în
lipsa informaţiei complete, veridice şi corecte în limba
moldovenească sau în limbile moldovenească şi rusă. Producătorul
(ambalatorul) trebuie să prezinte informaţii despre denumirea
produsului, denumirea şi marca producătorului (sau denumirea
importatorului), să indice adresa acestuia (numărul de telefon,
după caz), masa/volumul, principalele caracteristici calitative,
compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, modul de utilizare,
de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare,
contraindicaţiile, precum şi valoarea energetică la produsele
alimentare preambalate, ţara producătoare, termenul de garanţie,
durata de funcţionare, termenul de valabilitate şi data fabricării, în
conformitate cu reglementările tehnice şi standardele naţionale în
vigoare.
În Capitolul VI – Organele abilitate cu funcţii de protecţie
a consumatorilor – se stipulează că organul central de specialitate
al administraţiei publice responsabil de elaborarea politicii de stat
în domeniul protecţiei consumatorilor este Ministerul Economiei
(art.22, alin.2), care asigură dezvoltarea cadrului legislativ în
domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv prin transpunerea
directivelor europene relevante în legislaţia naţională şi
organizează activitatea Consiliului Coordonator în domeniul

44. 43
Protecţiei Consumatorilor, organ consultativ care întruneşte
reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, ai asociaţiilor obşteşti de consumatori.
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele
atribuţii principale (art.22, alin.3): implementează politica în
domeniul protecţiei consumatorilor în comun cu organele centrale
de specialitate ale administraţiei publice; examinează şi înaintează
propuneri la proiecte de acte legislative sau de alte acte normative
în domeniul protecţiei consumatorilor referitor la fabricarea,
ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportarea,
importul şi comercializarea produselor; informează consumatorii
asupra produselor şi serviciilor ce prezintă riscuri pentru sănătatea
şi securitatea lor, precum şi asupra practicilor comerciale
incorecte care le pot afecta interesele economice;efectuează
controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei
consumatorilor, reglementărilor tehnice şi altor acte normative ce
stabilesc cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi a
serviciilor, controlul corespunderii produselor şi serviciilor plasate
pe piaţă, cerinţelor prescrise şi/sau declarate; efectuează prelevări
de probe la produsele plasate pe piaţă pentru analize şi încercări de
laborator în laboratoare acreditate;efectuează controlul metrologic
legal; constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi
aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului
contravenţional; emite decizii de încetare a practicilor comerciale
incorecte; sesizează autoritatea de licenţiere şi/sau autorităţile
administraţiei publice locale în cazul constatării cazurilor de
comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau
periculoase; examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea
protejării drepturilor legitime ale acestora.

45. 44
În Capitolul VII – Acţiuni privind protecţia
drepturilor consumatorilor – se stabileşte că prin contractul de
prestare a serviciului (executare a lucrării) se determină gradul
de responsabilitate a vânzătorului, producătorului, prestatorului
pentru încălcarea clauzelor şi termenelor stabilite.
Astfel, Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia
consumatorilor urmăreşte scăderea nivelului riscului de apariţie a
produselor periculoase pe piaţă, scăderea numărului tranzacţiilor
prejudiciabile pentru consumatori, sporirea capacităţii decizionale
a consumatorului, eficentizarea procesului de revendicare a
drepturilor şi de recuperare a prejudiciilor prin crearea unui sistem
complex care ar cuprinde toate elementele de care depinde
siguranţa produselor, şi anume: stabilirea cerinţelor de siguranţă
faţă de grupele de produse concrete, respectiv în reglementările
tehnice; asigurarea de către instituţiile competente şi de
reglementare a promovării către mediul de afacere a cerinţelor de
siguranţă aplicabile pentru produsele respective; consolidarea
capacităţilor de supraveghere a pieţei, astfel ca să asigure
neadmiterea pătrunderii pe piaţă a produselor care prezintă pericol
pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor, precum şi retragerea
acestora.
Tema 5. Legea nr.113 din 18.05.2012 cu privire la
stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei
privind siguranţa alimentelor
Prezenta legea este armonizată cu capitolele I şi II din
Regulamentul (CE) nr.178/2002 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a
cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a

46. 45
Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a
procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie
2002, creează cadrul legal privind siguranţa alimentelor.
În articolul 1 – Obiectul, scopul şi domeniile de aplicare
a prezentei legi – se stipulează că legea are drept scop atingerea
unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi a intereselor
consumatorului privind siguranţa alimentelor, asigurând
funcţionarea eficientă a pieţei naţionale. Pentru atingerea scopului
prevăzut prezenta lege: a) stabileşte principii generale faţă de
legislaţia care reglementează domeniile privind produsele
alimentare, precum şi hrana pentru animale, în general, siguranţa
acestora, în special; b) instituie Agenţia Naţională pentru
Siguranţa Alimentelor, stabileşte şi defineşte domeniile de
competenţă ale acesteia şi ale Ministerului Sănătăţii privind
siguranţa produselor alimentare şi a hranei pentru animale;
c) consolidează cadrul juridic şi instituţional privind siguranţa
alimentelor şi hranei pentru animale. Prevederile prezentei legi
se aplică la toate etapele lanţului alimentar.
În articolul 2 – Noţiuni principale – este explicat sensul unor
noţiuni în contextul prezentei legi: analiză a riscului – proces care
cuprinde trei componente interconectate: evaluarea riscului,
gestiunea riscului şi comunicarea riscului; gestiune a riscului –
proces, diferit de evaluarea riscului, de apreciere a politicilor
alternative prin consultarea părţilor interesate, luându-se în
considerare evaluarea riscului şi alţi factori legitimi şi, dacă este
necesar, selectându-se opţiunile de prevenire şi de control
adecvate; legislaţie alimentară – acte legislative, decrete ale
Preşedintelui Republicii Moldova, hotărâri ale Guvernului, reguli

47. 46
şi norme sanitare, igienice, sanitar-veterinare, fitosanitare,
standarde, alte documente normative pertinente referitoare la
produsele alimentare în general şi la siguranţa produselor
alimentare în special, la nivel naţional, ce acoperă întregul lanţ
alimentar şi hrana pentru animale produsă sau folosită pentru
hrănirea animalelor de la care se obţin produse alimentare;
pericol – agent biologic, chimic sau fizic aflat în produsele
alimentare sau în hrana pentru animale sau o stare a acestora,
avînd potenţialul de a cauza un efect negativ asupra sănătăţii;
introducere pe piaţă – deţinere a produselor alimentare sau a
hranei pentru animale în scopul comercializării, inclusiv oferirea
spre vînzare sau orice altă formă de transfer, indiferent dacă este
gratuit sau nu, comercializarea, distribuţia şi alte forme de transfer;
produs alimentar sau aliment – orice substanţă sau produs,
indiferent dacă este prelucrat, parţial prelucrat sau neprelucrat,
destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni.
Produsele alimentare includ băuturile, guma de mestecat şi orice
substanţă, inclusiv apa, încorporată în mod intenţionat în produsele
alimentare în timpul producerii, preparării sau tratării lor. Ele
includ apa după punctul de conformitate, aşa cum este definit în
continuare:
1) în cazul apei furnizate printr-o reţea de distribuţie, în punctul
din interiorul unei incinte sau al unei unităţi în care aceasta curge
din robinetele folosite în mod normal pentru consumul uman;
2) în cazul apei furnizate dintr-un rezervor, în punctul în care
aceasta curge din rezervor;
3) în cazul apei îmbuteliate în sticle sau recipiente destinate
comercializării, în punctul în care aceasta este îmbuteliată în sticle
sau recipiente;

48. 47
4) în cazul apei folosite într-o întreprindere alimentară, în punctul
în care apa este utilizată la întreprindere.
În articolul 3 sunt stipulate obiectivele generale ale
legislaţiei privind siguranţa alimentelor:
a) atingerea unui nivel înalt de protecţie a vieţii şi a sănătăţii
umane, a intereselor consumatorului, practicile corecte în comerţul
alimentar, luându-se în considerare sănătatea şi bunăstarea
animalelor, sănătatea plantelor şi protecţia mediului înconjurător;
b) facilitarea schimburilor comerciale dintre Republica Moldova
şi alte ţări, fabricarea şi comercializarea produselor alimentare şi a
hranei pentru animale, în conformitate cu obiectivele şi principiile
generale.
(2) Dacă există standarde internaţionale a căror implementare
este iminentă, ele sunt luate în considerare la dezvoltarea sau la
armonizarea legislaţiei privind siguranţa alimentelor, cu excepţia
cazurilor în care aceste standarde sau părţi relevante ale lor ar fi
ineficiente sau nepotrivite privind siguranţa alimentelor ori ar
avea ca rezultat un nivel diferit de protecţie faţă de cel stabilit ca
fiind conform cerinţelor Uniunii Europene.
Capitolul II - Legislaţia privind siguranţa alimentelor
şi a hranei pentru animale – stabileşte principiile fundamentale
ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor:
Analiza riscurilor (art.4). Legislaţia alimentară se bazează pe
analiza riscurilor; evaluarea riscului se bazează pe informaţiile
ştiinţifice disponibile; gestiunea riscului ia în considerare
rezultatele evaluării riscului şi, în special, avizele instituţiilor
naţionale şi internaţionale în domeniul siguranţei alimentelor.

49. 48
Principiul precauţiei (art.5). În împrejurări specifice în care este
identificată posibilitatea unor efecte dăunătoare asupra sănătăţii,
dar persistă incertitudinea ştiinţifică, vor fi adoptate măsuri
provizorii de gestiune a riscului, necesare pentru asigurarea unui
nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorului, până la apariţia
unor noi informaţii ştiinţifice pentru o evaluare mai cuprinzătoare
a riscului.
Protecţia intereselor consumatorului (art.6). Legislaţia privind
siguranţa alimentelor vizează protejarea intereselor
consumatorului, îi oferă o bază care să îi permită a face alegerea în
cunoştinţă de cauză a alimentelor pe care le consumă, avînd drept
scop prevenirea: a) practicilor comerciale incorecte;
b) contrafacerii produselor alimentare; c) oricăror altor practici
care pot induce în eroare consumatorul.
Principiile transparenţei: Consultarea cu societatea civilă (art.7)
şi Informarea societăţii civile (art.8): în cazul în care există motive
rezonabile să se suspecteze că anumite produse alimentare sau
hrană pentru animale pot prezenta un risc pentru sănătatea umană
sau pentru sănătatea animală, autorităţile competente, în funcţie de
natura, de gravitatea şi dimensiunile riscului, vor lua măsuri
adecvate în vederea informării societăţii civile despre natura
riscului pentru sănătate, despre identificarea produselor alimentare
sau a hranei pentru animale, despre tipul de produse alimentare sau
de hrană pentru animale pe care le pot prezenta şi despre măsurile
pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea acestui risc.
Secţiunea a 3-a stabileşte obligaţiile generale în comerţul cu
produsele alimentare şi cu hrana pentru animale

50. 49
Produsele alimentare şi hrana pentru animale importate în
Republica Moldova pentru a fi introduse pe piaţă trebuie să
satisfacă cerinţele din legislaţia alimentară în vigoare şi condiţiile
recunoscute ca fiind cel puţin echivalente cu acestea sau, în cazul
acordurilor specifice încheiate între Republica Moldova şi ţara
exportatoare, să satisfacă cerinţele din respectivul document
(art.9).
Prin Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Republica
Moldova contribuie la elaborarea de standarde tehnice privind
produsele alimentare şi hrana pentru animale, de standarde sanitare
şi fitosanitare; promovează coerenţa dintre standardele tehnice
internaţionale şi legislaţia naţională în domeniul siguranţei
alimentelor, asigurând totodată ca nivelul înalt de protecţie să nu
fie diminuat (art.10).
Secţiunea a 4-a stabileşte cerinţele generale ale legislaţiei privind
siguranţa alimentelor
Produsele alimentare care nu prezintă siguranţă nu vor fi
introduse pe piaţă (art.11). Se consideră că produsele alimentare
nu prezintă siguranţă atunci când sunt dăunătoare sănătăţii sau
nu sînt adecvate consumului uman. Atunci când se determină dacă
un produs alimentar dăunează sănătăţii, trebuie să se aibă în
vedere: efectele toxice cumulative probabile şi sensibilitatea
deosebită, din punctul de vedere al sănătăţii, a unei categorii
specifice de consumatori cărora le este destinat produsul alimentar.
În cazul în care un produs alimentar care nu prezintă siguranţă face
parte dintr-un transport, dintr-un lot sau dintr-o livrare de mărfuri
alimentare de la o sursă sau din aceeaşi clasă ori având aceeaşi
descriere, se presupune că toate produsele alimentare din
respectivul transport, lot sau livrare nu prezintă nici ele siguranţă.

51. 50
Conformitatea unui produs alimentar cu cerinţele specifice
aplicabile acelui produs alimentar nu împiedică organul de control
abilitat să ia măsuri adecvate de impunere a restricţiilor privind
introducerea pe piaţă ori să solicite retragerea lui de pe piaţă în
cazul în care există motive pentru a suspecta că, în pofida acestei
conformităţi, produsul alimentar respectiv nu prezintă siguranţă.
În articolul 13 se stipulează că prezentarea,etichetarea şi
publicitatea produselor alimentare, inclusiv forma, aspectul sau
ambalajul lor, materialele de ambalare folosite, modul în care sunt
aranjate şi cadrul în care sunt expuse, precum şi informaţiile
oferite în legătură cu acestea prin orice mijloace de informare nu
trebuie să inducă în eroare consumatorul.
Responsabili de implementarea legislaţiei privind siguranţa
alimentelor sunt operatorii din businessul alimentar pe întregul
lanţ alimentar, precum şiautoritatea competentă responsabilă de
siguranţa alimentelor (ANSA), care monitorizează şi verifică
respectarea cerinţelor relevante ale legislaţiei privind siguranţa
alimentelor de către operatorii din businessul alimentar pe
întregul lanţ alimentar (art.14).
În articolul 15 – Trasabilitatea – se specifică că trasabilitatea
produselor alimentare, a hranei pentru animale, a plantelor şi
animalelor producătoare de alimente, precum şi a oricăror alte
substanţe proiectate sau destinate a fi încorporate în aliment sau în
hrana pentru animale, se stabileşte pentru toate etapele lanţului
alimentar, iar operatorii din businessul alimentar vor dispune de
sisteme şi de proceduri pentru identificarea persoanelor către care
au fost furnizate produsele lor.

52. 51
Produsele alimentare sau hrana pentru animale care sunt introduse
pe piaţă ori care urmează să fie comercializate în Republica
Moldova se etichetează ori se identifică, pentru a facilita
trasabilitatea lor, prin documente sau informaţii adecvate, în
conformitate cu cerinţele specifice.
În articolul 16 – Responsabilităţile operatorilor din businessul
alimentar privind siguranţa alimentelor – se stipuleazăcă
operatorul din businessul alimentar informează organul de control
abilitat dacă el consideră sau are motive să creadă că un produs
alimentar care este introdus pe piaţă poate fi dăunător pentru
sănătatea umană. Operatorul informează organul de control abilitat
despre acţiunile întreprinse pentru prevenirea riscurilor asupra
consumatorului final şi nu împiedică sau descurajează orice
persoană să coopereze, în conformitate cu legislaţia şi practica
legală, cu autorităţile administraţiei publice, în cazul în care
aceasta ar putea preveni, reduce sau elimina un risc rezultat dintr-
un produs alimentar.
Capitolul III – Domeniile de competenţă pentru siguranţa
alimentelor – stabileşte domeniile de competenţă ale Agenţiei
Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Sănătăţii,
instituie sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje la nivel
naţional cu implicarea ANSA, MS, a Ministerului Afacerilor
Interne, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,
Serviciului Vamal, Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor,
stabileşte norme de confidenţialitate pentru sistemul rapid de alertă
la nivel naţional şi măsuri de urgenţă privind produsele alimentare
şi hrana pentru animale care îşi au originea în Republica
Moldova sau care sunt importate.

53. 52
În cazurile în care este evident că produsele alimentare ar putea
prezenta un risc major pentru sănătatea umană, sănătatea animală
sau mediul înconjurător, Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor adoptă imediat una sau mai multe dintre următoarele
măsuri, în funcţie de gravitatea situaţiei:
1) în cazul produselor alimentare şi hranei pentru animale ce îşi
au originea în Republica Moldova: suspendarea introducerii pe
piaţă sau a utilizării produsului alimentar respectiv sau stabilirea
unor condiţii speciale pentru produsul alimentar respectiv;
2) în cazul produselor alimentare şi hranei pentru animale
importate: suspendarea importului produsului alimentar respectiv
din întregul stat de origine a produsului sau dintr-o regiune a sa şi,
după caz, din statul de tranzit; stabilirea unor condiţii speciale
pentru produsul alimentar respectiv din întregul stat de origine a
produsului sau dintr-o regiune a sa.
În cel mult 10 zile lucrătoare, măsurile luate provizoriu
sunt confirmate, modificate, revocate sau extinse, iar motivele pe
care se întemeiază decizia Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa
Alimentelor sunt făcute publice în termen de 24 de ore.
Tema 6. Legea nr.115 din 09.06.2005 cu privire la
producţia agroalimentară ecologică şi Hotărârea
Guvernului nr.1078 din 22.09.2008 cu privire la
aprobarea Reglementării tehnice „Producţia
agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor
agroalimentare ecologice”
O importanţă deosebită pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei
alimentare din Republica Moldova are producţia agroalimentară
ecologică, care constituie obţinerea, păstrarea şi procesarea
produselor agroalimentare fără utilizarea substanţelor chimice de

54. 53
sinteză, în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite
în Legea nr.115 din 09.06.2005 cu privire la producţia
agroalimentară ecologică şi cu standardele naţionale şi
internaţionale din domeniu, certificate în modul stabilit.
Legea reglementează raporturile sociale ce ţin de obţinerea de
produse agroalimentare ecologice fără utilizarea substanţelor
chimice de sinteză, precum şi comercializarea produselor
ecologice de origine vegetală şi animală, şi anume:
a) produselor primare neprocesate;
b) produselor procesate, destinate consumului uman, preparate
din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală sau animală
(art.1).
Principiile generale ale producţiei agroalimentare ecologice sunt
expres reglementate în articolul 3 din legea menţionată. Astfel,
realizarea unui agroecosistem echilibrat, durabil şi diversificat care
să asigure protejarea resurselor naturale, sănătăţii şi vieţii
consumatorilor, neadmiterea aplicării oricăror tehnologii poluante,
aplicarea unor tehnologii moderne, atât pentru cultura plantelor,
cât şi pentru creşterea animalelor, realizarea mecanismelor de
amplasare în spaţiu a agriculturii ecologice care asigură un
agroecosistem echilibrat şi durabil, constituie principiile generale
ale producţiei agroalimentare ecologice. Sustenabilitatea
urmează a fi asigurată prin contribuţia la protecţia mediului şi
extinderea pieţei cu produse şi servicii prietenoase cu mediul,
precum produsele agroalimentare ecologice.
Autoritatea competentă pentru producţia agroalimentară ecologică
este Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care aprobă
cererile solicitanţilor şi autorizează utilizarea mărcii naţionale
„Agricultura Ecologică – Republica Moldova”, ţine evidenţa

55. 54
agenţilor economici care practică activitate de întreprinzător în
domeniu; elaborează baza de date privind varietăţile de seminţe,
material săditor şi de înmulţire vegetativ ecologice; autorizează şi
ţine evidenţa organismelor de inspecţie şi certificare acreditate şi
autorizate (art. 4).
În Capitolul II – Reguli de producţie agroalimentară ecologică
(art.5, 51
, 52
) sunt expuse principiile de bază pentru conversiunea
producţiei agroalimentare convenţionale la cea ecologică şi de
producere în agricultura ecologică
Art. 5 – Metodele de bază ale producţiei agroalimentare ecologice
– aplicarea practicilor de prelucrare a solului şi de cultivare ce
menţin sau sporesc materia organică a solului, ameliorează
stabilitatea şi biodiversitatea solului şi previn tasarea şi eroziunea
solului;fertilizarea şi activitatea biologică a solului să se menţină şi
să se intensifice prin rotaţia multianuală a culturilor, inclusiv a
leguminoaselor şi a altor culturi pentru îngrăşăminte verzi, precum
şi prin aplicarea de îngrăşăminte de origine animală sau vegetală,
de preferinţă, compostate, provenite din producţia ecologică; să
nu se folosească îngrăşăminte anorganice pe bază de azot; să se
utilizeze exclusiv seminţe, material săditor şi de înmulţire obţinute
ecologic.
Metodele de producţie agroalimentară ecologică utilizate în
producţia de animale: efectivele de animale să se nască şi să fie
crescute în exploataţii ecologice, cu respectarea perioadei de
conversiune; prin metode naturale de reproducere. Cu toate
acestea, se permite însămânţarea artificială; reproducerea să nu se
inducă prin tratament hormonal sau prin substanţe similare, decât
ca formă de tratament terapeutic veterinar în cazul unui exemplar
individual;să nu se folosească alte forme de reproducere artificială,

56. 55
precum clonarea sau transferul de embrioni;animalele să fie
hrănite cu hrană ecologică pentru animale, care să corespundă
necesităţilor nutriţionale ale acestora la diverse etape de
dezvoltare;să nu se folosească factori de creştere şi aminoacizi de
sinteză;bolile să se trateze imediat, pentru a se evita suferinţa
animalului. În acest scop, pot fi folosite medicamente veterinare
alopatice chimice de sinteză şi antibiotice, atunci când acest lucru
este necesar şi în condiţii stricte, dar numai în cazul în care nu este
adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice şi homeopatice;să se
admită utilizarea de medicamente veterinare imunologice.
Principiile specifice aplicabile producţiei agroalimentare
ecologice (art.51
):
a) menţinerea şi ameliorarea florei şi faunei solului şi a
fertilităţii sale naturale, a stabilităţii şi diversităţii acestuia
principal prin ecosistemul solului;
b) menţinerea sănătăţii plantelor prin măsuri preventive, rotaţia
corespunzătoare a culturilor, prin metode mecanice şi fizice de
combatere a dăunătorilor şi bolilor şi prin protecţia duşmanilor
naturali ai dăunătorilor;
c) hrănirea efectivelor de animale cu hrană ecologică alcătuită
din ingrediente agricole produse ecologic şi din substanţe naturale
neagricole;
d) menţinerea în acvacultură a biodiversităţii ecosistemelor
naturale acvatice şi a calităţii ecosistemului înconjurător, acvatic
şi terestru;
e) interzicerea utilizării organismelor modificate genetic şi a
derivatelor lor în calitate de alimente, hrană pentru animale,
auxiliari tehnologici, produse fitofarmaceutice, fertilizatori,
amelioratori de sol, seminţe, material săditor şi de înmulţire

57. 56
vegetativ şi în calitate de tehnici pentru obţinerea
microorganismelor şi animalelor.
Principii specifice aplicabile produselor agroalimentare
ecologice procesate:
a) limitarea utilizării aditivilor alimentari, a ingredientelor
neecologice cu funcţii principale tehnologice şi organoleptice şi a
micronutrienţilor şi auxiliarilor tehnologici;
b) procesarea atentă a hranei, de preferinţă prin metode
biologice, mecanice şi fizice.
În articolul 52
se specifică importanţa şi durata perioadei de
conversiune pentru diferite lucrări agricole şi practici.
Conversiunea producţiei agroalimentare convenţionale la cea
ecologică are ca scop realizarea unui agroecosistem echilibrat şi
durabil. Întreaga unitate de producţie sau o parcelă a acesteia,
incluzând creşterea animalelor, trebuie să fie transformată în
conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale ale
producţiei agroalimentare ecologice într-o anumită perioadă.
Perioada de conversiune începe din momentul când agentul
economic a încheiat un contract cu organismul de inspecţie şi
certificare în domeniu.
1) Produsele agroalimentare ecologicetrebuie etichetate în
conformitate cu prevederile articolul 6 din Legea nr. 115 din
09.06.2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică.
Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se efectuează în
conformitate cu prevederile stabilite de actele normative în
vigoare, eticheta sau documentele de însoţire (pentru produsele în
vrac), care trebuie să conţină în mod obligatoriu cerinţele

58. 57
aliniatului 1. Eticheta sau documentele de însoţire (pentru
produsele în vrac) conţin în mod obligatoriu:
2) numele şi adresa producătorului sau procesatorului;
3) denumirea produsului, metoda de producţie ecologică
utilizată;
4) denumirea şi codul organismului de inspecţie şi certificare
5) acreditat şi autorizat;
6) condiţiile de păstrare;
7) termenul minim de valabilitate; interzicerea depozitării în
acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse;
8) marca naţională „Agricultura Ecologică – Republica
Moldova”;
9) o indicaţie a locului unde s-a cultivat materia primă agricolă
din care se compune produsul, plasată în acelaşi câmp vizual cu
marca, sub una dintre următoarele forme:
a) „Agricultura Ecologică – Republica Moldova”, în cazul în
care materia primă agricolă a fost cultivată în Republica
Moldova;
b) „Agricultura Ecologică – non Republica Moldova”, în
cazul în care materia primă agricolă nu a fost cultivată în
Republica Moldova;
c) „Agricultura Ecologică – Republica Moldova/altă ţară”,
în cazul în care o parte din materia primă agricolă a fost
cultivată pe teritoriul Republicii Moldova, iar altă parte – în alte
ţări;
d) „Agricultura Ecologică – UE”, atunci când materia primă
agricolă a fost cultivată în Uniunea Europeană.”
Marca naţională abordată se utilizează în scop de etichetare,
prezentare şi promovare a produselor agroalimentare ecologice şi
se aplică numai la produsele agroalimentare ce au fost supuse

59. 58
procedurilor de inspecţie şi certificare pe tot parcursul ciclului de
producţie de către organismele de inspecţie şi certificare,
autorizate în baza acreditării acordate de organismul naţional de
acreditare.Marca naţională „Agricultura Ecologică – Republica
Moldova” se aplică la produsele procesate numai în cazul în care
(art 61
):
1) producţia de alimente ecologice procesate este separată în
timp şi spaţiu de producţia de alimente neecologice;
2) compoziţia alimentelor ecologice procesate corespunde
următoarelor condiţii:
a) produsul este fabricat în principal din ingrediente de origine
agricolă. Apa şi sarea de bucătărie nu se iau în considerare în cazul
în care se stabileşte că un produs este fabricat în principal din
ingrediente de origine agricolă;
b) pot să fie utilizaţi aditivii, auxiliarii tehnologici, aromele,
apa, sarea, preparatele din microorganisme şi enzime, mineralele,
oligoelementele, vitaminele, precum şi aminoacizii şi alţi
micronutrienţi incluşi în alimente în scop nutriţional special, numai
dacă utilizarea lor în producţia ecologică a fost autorizată;
c) ingredientul ecologic să nu fie într-o compoziţie cu acelaşi
ingredient în formă neecologică sau cu unul provenit din producţia
de conversiune;
d) să nu se utilizeze substanţe sau tehnici ce ar reconstitui
proprietăţile pierdute în timpul procesării sau depozitării
alimentelor ecologice;
3) ingredientele ecologice constituie cel puţin 95% din
greutatea ingredientelor de origine agricolă.
Se interzice utilizarea mărcii naţionale „Agricultura Ecologică
– Republica Moldova” în perioada de conversiune la producţia
agroalimentară ecologică;pentru produsele ce conţin organisme

60. 59
modificate genetic şi derivatele lor;în lipsa certificatului de
conformitate a produsului ecologic;pentru publicitate falsă sau
înşelătoare ori utilizarea oricărei mărci sau logo ce pot fi
confundate cu marca naţională „Agricultura Ecologică – Republica
Moldova” (art 62
).
Dreptul de utilizare a mărcii naţionale „Agricultura Ecologică –
Republica Moldova” la produse, etichete şi la ambalajele
produselor agroalimentare ecologice îl au agenţii economici care
produc, procesează, importă, exportă şi/sau comercializează
produse agroalimentare ecologice, înregistraţi de autoritatea
competentă. În acest sens, e de remarcat că eticheta este elementul
de bază al unui produs, scopul acesteia fiind garantarea accesului
consumatorilor la informaţii complete cu privire la conţinutul şi
compoziţia produselor pentru protejarea sănătăţii şi intereselor
acestora.
Capitolul IV include reglementarea procesului de producţie
agroalimentară ecologică: Atribuţiile agenţilor economici (art.7);
Inspecţia şi certificarea (art.8); Regulele de import şi export a
producţiei ecologice (cap.V); asigurarea financiară (cap.VI);
răspunderea pentru încălcarea prezentei legi (cap.VII) şi dispoziţii
tranzitorii, ce vizează punerea în aplicare a prezentei legi (cap.
VIII).
Conform prevederilor prezentei legi, a fost elaborată şi aprobată
prin HG nr.1078 din 22.09.2008 Reglementarea tehnică
„Producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor
agroalimentare ecologice”, care la punctul 7 prevede principiile
specifice pe care se bazează agricultura ecologică şi anume
menţinerea şi ameliorarea florei, faunei şi a fertilităţii naturale a

61. 60
solului, a stabilităţii şi diversităţii acestuia pentru a preveni şi a
combate tasarea şi eroziunea lui, precum şi nutriţia plantelor în
exclusivitate prin ecosistemul solului; reducerea la minimum a
utilizării de resurse neregenerabile şi materiei prime din afara
exploataţiilor; reciclarea deşeurilor şi a produselor secundare de
origine vegetală şi animalieră, prin utilizarea lor ca materii prime
în producţia vegetală şi animală. Principiile enumerate au un
impact direct asupra protecţiei mediului şi dat fiind faptul că
aspectul de mediu este un aspect esenţial în domeniul dezvoltării
durabile, se poate afirma cu certitudine că reglementarea
menţionată este de o importanţă majoră pentru creşterea
durabilităţii în Republica Moldova.
Tema 7. Legea nr.66-XVI din 27.03.2008 privind
protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate
Legea este compatibilă cu prevederile Directivei 2004/48/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală
(publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 30
aprilie 2004), precum şi cu Regulamentul (UE) nr.1151/2012 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 21 noiembrie 2012
privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi
alimentare (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 343
din 14 decembrie 2012) şi cu Regulamentul (CE) nr.607/2009 al
Comisiei din 14 iulie 2009 de stabilire a unor norme de punere în
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea
ce priveşte denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice
protejate, menţiunile tradiţionale, etichetarea şi prezentarea

62. 61
anumitor produse vitivinicole (publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 193 din 24 iulie 2009).
Republica Moldova, fiind membru al Aranjamentului de la
Lisabona din 31 octombrie 1958 privind protecţia denumirilor de
origine şi înregistrarea internaţională a acestora, a adoptat
prezenta lege, care stabileşte normele ce ţin de înregistrarea,
protecţia juridică şi utilizarea indicaţiilor geografice, denumirilor
de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate (art.1).
Raporturile juridice apărute în urma înregistrării, protecţiei juridice
şi utilizării indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate sunt reglementate de
Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii
Moldova, Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii
Moldova, Codul Vamal al Republicii Moldova, de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte, de prezenta
lege şi de alte acte normative. În cazul în care tratatele
internaţionale din domeniu la care Republica Moldova este parte
stabilesc alte norme decât cele prevăzute de prezenta lege, se
aplică normele tratatelor internaţionale.
În art.2 sunt specificate unele noţiuni principale utilizate
în sensul prezentei legi:
denumire geografică – nume geografic care desemnează locuri
existente, regiuni sau ţări;
indicaţie geografică – denumire a unei regiuni sau a unei
localităţi, a unui loc determinat sau, în cazuri excepţionale, a unei
ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar din această
regiune sau localitate, din acest loc determinat sau din această ţară
şi care posedă o calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici
ce pot fi atribuite acestei origini geografice şi cel puţin una dintre