Se ha denunciado esta presentación.
Utilizamos tu perfil de LinkedIn y tus datos de actividad para personalizar los anuncios y mostrarte publicidad más relevante. Puedes cambiar tus preferencias de publicidad en cualquier momento.

CONSIDERAŢII DESPRE MITOLOGIA, PANTEONUL, PANDEMONIUL ŞI INFERNUL SUMERO-AKKADIAN

1.776 visualizaciones

Publicado el

Publicado en: Meditación
  • Sé el primero en comentar

  • Sé el primero en recomendar esto

CONSIDERAŢII DESPRE MITOLOGIA, PANTEONUL, PANDEMONIUL ŞI INFERNUL SUMERO-AKKADIAN

  1. 1. CONSIDERAŢII DESPRE MITOLOGIA, PANTEONUL,PANDEMONIUL ŞI INFERNUL SUMERO-AKKADIAN DE MICHAEL REINHARDT 1
  2. 2. CUPRINS:PRECUVÂNTAREI. TERMINOLOGIE MITOLOGICĂ A. Miturile 1. Miturile memoriale 2. Miturile fenomenologice 3. Miturile cosmogonice B. MitologiaII. OMOLOGIE SUMERO-AKKADIANĂIII. MITOLOGIE TEOLOGICĂ A. Obiecte devoţionale B. Trăsăturile caracteristice ale zeilor sumero-akkadieni 1. Antropomorfismul 2. Antropopatismul 3. Imortalitatea şi imperfecţiunile zeilor 4. Viaţa relaţională şi comunitară 5. Sexualitatea şi procrearea 6. Sfere de acţiuneIV. PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN A. Zeii primordiali Abzu şi Nammu/ Thamte 1. Istoria aşezării sacre Eridu B. Cuplul zeiesc incestuos An – Ki, Cosmosul vizibil C. Zeul An – cerul sau firmamentul D. Zeiţa Ki – Glia E. Zeul suprem Enlil şi istoria aşezării sacre Nippur 1. Istoria aşezării sacre Nippur 2. Zeul suprem Enlil F. Zeiţa Ninlil, soaţa zeului suprem Enlil G. Ninurta, protectorul vieţii şi ordinii cosmice H. Işkur, zeul furtunilor I. Zeiţa Nisaba/ Nidaba: „Stăpâna raţiilor de grâne” J. Sumugan/ Samuqan, zeul turmelor K. Gibil, zeul focului L. Ninazu, „Stăpânul medic” M. Nininsin/ NinkarrakV. EXCURS CULTUROLOGIC: CETATEA-STAT URUK ŞI APARIŢIA SCRISULUI, PASUL SPRE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE Religiozitatea cetăţii-stat Uruk: lăcaşuri de cult, mitologie, sacerdoţiu. N. Zeul-Lună Nanna(-Sün) şi cetatea-stat Ur 1. Istoria cetăţii-stat Ur 2. Religiozitatea cetăţii-stat Ur: sacerdoţiu, construcţii 2
  3. 3. 3. Zeul-Lună Nanna(-Sün) şi familia sa O. Zeiţa Ningal P. Zeul-Soare Utu Q. Zeiţa UttuVI. PANTEONUL ÎN BABEL ŞI AKKADU/ AGADE A. Studiu de caz: aşezarea Babel B. Studiu de caz: cetatea-stat Akkadu/ Agade 1. Istoria cetăţii Akkadu/ Agade 2. Religiozitatea akkadianăVII. ZEI CU TRĂSĂTURI „SATANICE” A. Zeul Enki/ Éa B. Isimud/ Us(i)mu: un Ianus bifacial ante eventum C. Adapa U-an/ Oannes, erou civilizator D. Gizzida/ Ninigi(şz)zida, Zeul-balaur E. Zeiţa Inanna/ IştarVIII. ZEII INFERNALI A. Zeiţa Ereşkigal B. Zeul Nergal/ Irkalla C. Nuntă în Iad D. Namtar, îngerul morţiiIX. PANDEMONIUM SUMERO-AKKADIAN A. Edimmu/ Ekimmu, demonii răi „divini” 1. Arhi-demonul Kur/ Asag 2. Anunnaki, zeităţile infernale administrative 3. Udug/ Utukku a. Alţi zei infernali b. Pasărea Anzu/ Imdugud B. Demonii răi „ocazionali” C. Manifestările şi aspectele demonilorX. TĂRÂMUL SUBPĂMÂNTEANXI. SPIRITELE BUNE ŞI ŞĒDUPOSTAŢĂ 3
  4. 4. PRECUVÂNTARE Această studiu face parte dintr-o lucrare mai amplă, care tratează religiozitatea din„Semiluna Fertilă‖ în perioada pre-mozaică şi care este în curs de elaborare. În studiul defaţă ne vom mulţumi să emitem câteva consideraţii despre mituri şi mitologie, să definimconceptul de „omologie‖, ca fiind unul caracteristic pentru mentalitatea anticilor, săconturăm profilul celor mai importante zeităţi din panteonul sumero-akkadian, încadrate încetăţile peste care patronau din punct de vedere spiritual, să spunem câteva cuvinte despredemonii care alcătuiau pandemoniul sumero-akkadian şi să schiţăm Infernul sau TărâmulSubpământean, aşa cum apărea el în imaginarul sumero-akkadian. Demarăm discuţia prin inserarea unei hărţi a Mesopotamiei din perioada culturiiUbaid şi chiar perioada ulterioară ei, pentru o mai bună localizare a sanctuarelor sautemplelor zeilor principali ai panteonului sumero-akkadian. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_period Faza Ubaid a dăinuit până prin 3.500 î.e.n., în funcţie de zonă. 4
  5. 5. I. TERMINOLOGIE MITOLOGICĂ Spicuim câteva dintre explicaţiile care ne vor facilita operarea cu miturile. A. Miturile. Termenul „mit‖, la fel ca multe altele care formează baza moştenirii culturaleeuropene, provine din termenul grecesc μυθος (muthos). Au fost date peste 500 de definiţiiale mitului; problema este că – spune Victor Kernbach, eruditul cercetător al miturilor –deşi „cercetat de istorici, filosofi, medici, sociologi, poeţi, folclorişti, antropologi, critici deartă, etnografi, psihologi, geologi, chiar fizicieni şi, bineînţeles, de teologi şi istorici aireligiilor, mitul nu a izbutit să dobândească o definiţie cuprinzătoare: pe de o parte,fenomenul însuşi este neobişnuit de complex; pe de altă parte, fiecare exeget abordeazăproblema numai din unghi strict profesional, ceea ce, inevitabil, limitează şi câmpul deobservaţie şi exerciţiul raţionamentului‖.1 Cu toate acestea, şi Victor Kernbach încearcă să definească mitul şi spune că eleste … naraţiune tradiţională complexă, născută în unghiul de incidenţă între planul cosmic şi planul uman, al cărei conţinut specific, emanând în forme sacralizate de la o societate primitivă (uneori de la o societate numai întârziată cultural sau regresată prin alienare), imaginează explicarea concretă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice de caracter spaţial sau temporal, petrecute în existenţa psiho-fizică a omului, în natura ambiantă şi în univers, în legătură cu destinul condiţiei cosmice şi umane, şi care le atribuie tuturor acestora origini supranaturale din vremea creaţiei primordiale şi le consideră sacre şi revelate de fiinţe supraumane.2 Istoricul Lucian Boia, un bun cunoscător al imaginarului, defineşte mitul ca fiind o construcţie imaginară: povestire, reprezentare sau idee, care urmăreşte înţelegerea esenţei fenomenelor cosmice şi sociale în funcţie de valorile intrinseci comunităţii şi în scopul asigurării coeziunii acesteia.3 Miturile sunt de mai multe tipuri, noi vom înfăţişa mai jos doar miturile memoriale,cele fenomenologice şi cele cosmologice. 1. Miturile memoriale. Cu privire la miturile memoriale, în lucrarea Miturile esenţiale, din care am citatmai sus, Victor Kernbach opina că acestea sunt: …păstrătoarele faptelor ancestrale şi se poate presupune că ele au înregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente de mari proporţii cu caracter insolit (ipostazele cunoaşterii focului, revoluţia agrară), fie încercarea empirică de există explica diverse fapte neobişnuite, petrecute de obicei la confluenţa existenţială a două populaţii de nivel spiritual foarte diferit.41 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 6.2 „Mit‖, în Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,1989, p. 346.3 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad. T. Mochi, p. 39.4 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, p. 8. 5
  6. 6. Savantul continuă prin a subclasifica mai multe mănunchiuri mitologice, dintrecare, pentru beneficiul studiului nostru, le enumerăm pe următoarele: (a) războaiele cereşti (conflictele de dimensiuni apocaliptice, între categoriile de divinităţi adverse, traducând fie impactul omului cu dezlănţuirile extraordinare de forţe naturale, fie observarea empirică a unor dereglări astro-fizice); (b) potopul şi reconstrucţia universului post-diluvian (invaziile acvatice sau solare, urmate de repunerea în ordine a regiunilor afectate, uneori poate la scară sincronic planetară); (c) inventarea uneltelor (armele şi mecanismele magice, vehiculele pendente de îmblânzirea calului, corăbiile salvatoare de la potop, carele cereşti); (d) modificările condiţiei umane (revoluţiile succesive: păstorească, agrară, neolitică, metalurgică – implicând, o dată cu închegarea treptată a societăţii umane, şi schimbarea structurală a modului de trai, de relaţii şi interese, ca şi a tipului de alimentaţie, o dată cu inventarea satului, cetăţii, statului şi a ordinii sociale.5 2. Miturile fenomenologice În ceea ce priveşte miturile fenomenologice, Victor Kernbach clarifică faptul că„aceste tipuri de mituri privesc fenomenele de nivel cosmic, alcătuind naraţiuni explicativeîn jurul marilor întrebări omeneşti asupra existenţei omului şi a cadrului său vizibil şinevăzut‖, apoi înşiruie şapte tipuri de mituri fenomenologice, din care reţinem patru: (a) actul cosmogonic (facerea lumii mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din întâlnirea principiului feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert; (b) cadrul astral (astrele fiind, în concepţia mitologică, nu corpuri cereşti, ci „luminători‖ pendenţi de voinţa patronală a anumitor zei, locuinţe divine, iar uneori chiar formele vizibile de întruchipare a zeilor); (c) elementele (apa în toate ipostazele ei inerte sau active (…), pământul static şi dinamic, fertil şi distrugător, aerul ca formă de mişcare cerească şi ca regenerator perpetuu al vieţii, alteori ca tampon între pământ şi cer, în fine, mai rar, eterul, element al straturilor cereşti divine, constituind încă în observaţia primitivă un ansamblu de condiţii esenţiale ale existenţei cosmice); (d) antropogonia (crearea omului, printr-un singur act definitiv, sau în câteva etape experimentale).6 3. Miturile cosmogonice Cu privire la miturile cosmogonice, Ș tefan Borbely ne spune următoarele: Sub aspect etimologic, termenul compus, format din cuvintele greceşti kosmos (ordine) si gonos (zămislire, creaţie), indică semnificaţia originară a complexului: cosmogonia defineşte zămislirea unei lumi bine alcătuite, armonioase, de către un actant mitic sau de către o circumstanţă originară…75 Ibid., p. 9.6 Ibid., pp. 9,107 Ştefan Borbely, Mitologie generală, edit. Limes, Cluj-Napoca, 2004, p. 7. 6
  7. 7. Victor Kernbach denumea această categorie de mituri „cosmografice‖ şi afirma căele „includ întregul cadru divin, adică pe zei şi locuinţele lor universale‖, pentru ca apoi săle înfăţişeze după cum urmează: (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, întrucât zeii înşişi se auto-creează sau sunt creaţi, multiplicarea lor aparţinând unei concepţii ulterioare, influenţate probabil de endogamia tribală şi apoi de diviziunea profesională a îndeletnicirilor omeneşti); (b) panteonul (sau totalitatea tuturor zeilor – cu număr variabil după epocă şi zonă geografică – fluctuând între monoteismul rigid, unde zeii şi sfinţii devin accesorii tehnice sau divinităţi subalterne ale unui singur zeu teologic admis ca suprem, şi amplitudinea elastică a politeismului numărând, de pildă, în religia romanilor peste 30.000 de zeităţi);8 (c) lumile co-existente, (de obicei, trei fundamentale: cerul, pământul şi subpământul, adică lumea divină, cea umană şi cea demonică, dar în unele mitologii şi mai multe).9 B. Mitologia. Următorul termen a cărei semnificaţie trebuie să ne fie cunoscută este cel de„mitologie‖. El provine din doi termeni greceşti, muthos, mit, şi logos, cuvânt, discurs sauştiinţă despre un lucru. Reproducem definiţia dată de Victor Kernbach: MITOLOGIA (grec., μυθολογια): totalitatea miturilor unei arii etnice sau sociale, constituită într-un sistem epic mai mult sau mai puţin unitar, în cadrul căruia se manifestă concepţia grupului etnic sau social respectiv despre lumea văzută şi nevăzută, despre viaţă şi moarte, despre destin, din perspectiva raportului între natural şi supranatural, între oameni şi divinităţi. Mitologia, ca sistem general, este elaborată începând din stadiul culturii primitive, până în momentul apariţiei civilizaţiei tehnice timpurii şi a formelor ei de gândire teoretică, adică până atunci când mitologia, ca sistem integral, a fost absorbită şi codificată – integral sau în parte – de religie. Definită dinăuntrul ei, subiectiv, mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului, deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând experimentul, şi care se constituie în orice cultură primitivă, operând cu mijloace magice şi manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psiho-socială dată, ca şi prin explicarea simbolică a acestora.10 Miturile sumero-akkadiene erau creaţii orale, anonime ș i, în general, elaborate depreoț i. Ca atare, ele erau diverse, uneori confuze şi se întâmpla să varieze de la aşezare laaşezare. 11 În această lucrare, însă, noi ne vom focaliza atenţia pe tradiţiile mitologicecomune sumero-akkadienilor.8 „Listele din Şuruppak (Tell Farah) din Babilonia Centrală, copiate pe la 2600 î. Hr., nominalizează peste700 de zei şi nu avem asigurarea că avem toate listele. Materialul mult mai puţin complet din secolul al 29-lea sau al 28-lea din Ur, din sudul Babiloniei furnizează peste 40 de nume de zeităţi.‖ William FoxwellAlbright, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process, second edition, TheJohns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967, p. 190. Tammi J. Schneider, însă, în AnIntroduction to Ancient Mesopotamian Religion, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids,Michigan, USA, 2011, p. 53, utilizează o listă scrisă pe la mijlocul celui de-al doilea mileniu, unde zeii eraugrupaţi în conformitate cu familiile, prezintă circa 2.000 de nume.9 Victor Kernbach, op. cit., pp. 9,10.10 „Mitologie‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., pp. 356-357.11 O sinteză clară a miturilor va apărea în timpul Imperiului asirian, din raţiuni politice. 7
  8. 8. II. OMOLOGIE SUMERO-AKKADIANĂ Discuţia despre omologia sumero-akkadiană cuprinde consideraţii despre scurgereavremurilor din preistorie în istorie, despre descoperirile arheologice şi despre mentalitateaanticilor. Mai concret, Mircea Eliade a făcut o afirmaţie a cărei importanţă nu poate fiaccentuată îndeajuns: „În zorii istoriei sale, religia sumeriană se dovedeşte deja«veche».‖12 Altfel spus, atunci când a fost inventată scrierea – în diferitele sale forme –religiozitatea omului preistoric, convingerile şi formele sale de obiectivare, instituţiile salenu au avut parte de un sfârşit categoric şi net, pentru a apărea altele, complet diferiteesenţialmente, ci, după cum era şi firesc, acestea s-au prelungit în societatea sumeriană.Aici suntem într-un impas: nu ştim prea multe despre credinţele care erau comunicate oral,fiind predate sau „tradiţionate‖, să spunem aşa, generaţiilor care se ridicau în scurgereavremurilor. S-ar putea crede că descoperirile arheologice ale textelor scrise ne-ar ajuta: într-adevăr, ele sunt de un oarecare ajutor, însă întâmpinăm mari obstacole în procesul destudiere a lor: „Textele descoperite până în prezent sunt fragmentare şi interpretarea lor edeosebit de grea.‖ 13 În plus, trebuie să ne amintim şi de cuvintele lui Edward Chierra:„Învăț ăcelul care încearcă să penetreze esenţa literaturii asiro-babiloniene va trebui să-şipună deoparte toate metodele convenţionale de examinare.‖14 De ce există aceste greutăţi? El există pentru că mentalitatea anticilor are uncaracter prelogic, spune L. Lévy-Bruhl, citat de William Foxwell Albright: ea... eşuează în a observa contradicţiile, îi lipseşte orice concept clar despre relaţii cauzale, pentru care ea substituie explicaţii simple prin intermediul secvenţei sau a concomitenţei superficiale sau a asemănării întâmplătoare. Fundamental pentru această gândire primitivă sunt, de-asemenea absenţa unui caracter personal 15 şi fluiditatea. Sălbaticul se gândeşte rareori sau niciodată la individ ca având o personalitate distinctă; toate tind să fie topite în personalitatea colectivă sau corporativă, sau sunt dizolvate în relaţii factice între oameni, animale, plante şi obiecte şi forţe neînsufleţite, cosmice sau de alt fel. Există o putere primitivă de abstractizare care duce la un fel de metafizică elementară, pentru care trăsătura cea mai caracteristică este ideea de mult recunoscută drept putere sau forţă impersonală (denumită „pre-animism‖ de Marett) care rezidă în persoane, obiecte sau fenomene neobişnuite, precum şi în zei şi în spirite. Această concepţie supravieţuieşte în religia şi mitologia Orientului Apropiat timpuriu şi, în magie, ea a rămas dominantă timp de milenii întregi.1612 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele dinEleusis‖, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. 59. De-acum vom insera aceastălucrare celebră numai după iniţialele titlului său, ICIR.13 Ibidem.14 Edward Chierra, apud Daniel Snell, Religions of the Ancient Near East, Cambridge University Press, NewYork, USA, p. 1.15 În original, impersonality.16 „Recent, A. Bertholet a inventat fericitul termen « dinamism », pentru a înlocui « pre-animismul » luiMarett‖, mai adaugă William F. Albright, op. cit., p. 169. 8
  9. 9. Aşadar, cunoscând aceste lucruri semnificative, nu ne mai mirăm de faptul căgândirea sumero-akkadiană se poate caracteriza prin termenul omologie, concepţie care ainfluenţat profund iudaismul, creştinismul şi islamismul. Această concepţie mitologicăînseamnă nu numai credinţa într-o unitate a lumii, ci chiar mai mult, credinţa că întreplanul divin-cosmic, cel natural şi cel socio-uman există corespondenţe. Ceea ce exista înCeruri se reflecta pe Pământ, şi această convingere n-o avuseseră numai sumero-akkadienii, asiro-babilonienii şi populaţiile vechi din această regiune, ci chiar şi purtătoriiculturii Ubaid, trăitori înaintea tuturor populaţiilor menţionate mai sus17. Ion Banu notează: Cu toate multiplele ei semnificaţii, intuiţii şi implicaţii, ea18 nu ni se prezintă nicăieri ca enunţare de principiu. Nu are, deci, caracterul unei enunţări teoretice, nu constituie, aşadar, filozofie. Ni se prezintă ca simplă reprezentare. Ea apare doar în formă implicată, fie în mituri, fie în laude adresate de către regi zeilor, ori lor înşişi. Are întotdeauna şi un sens mistic. Cu toată ambiguitatea şi fluiditatea contururilor ei, tema unităţii constituie modalitatea ideologică – de ordin preontologic – cea mai cuprinzătoare: este cadrul ideologic care-şi subordonează toate celelalte idei; este alfa şi omega oricăror reprezentări sumero- babiloniene asupra realităţii înconjurătoare, cosmico-sociale.19 Mircea Eliade confirmă: Credinţa într-o preexistenţă celestă a „operelor‖ şi a instituţiilor (care) va avea o importanţă considerabilă pentru ontologia arhaică (...) este atestată pentru prima oară în documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie. Într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungeşte şi dezvoltă concepţia arhaică, universal răspândită, după care acţiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Fiinţele divine.20 Ce înseamnă, mai concret, unitatea lumii? Vom da răspunsul prin cuvinteleistoricului Lucian Boia: Unitatea. Acest arhetip încearcă să supună lumea unui principiu unificator. Omul aspiră să trăiască într-un univers omogen şi inteligibil. Religiile, gîndirea magică, filozofiile, ştiinţele, interpretările istoriei, ideologiile încearcă, fiecare în felul său, să ofere un maximum de coerenţă diversităţii fenomenelor. Mitul androginului reflectă perfect acest mod de a concepe absolutul, ilustrînd armonioasa sinteză primordială, cînd principiul masculin şi cel feminin nu erau încă separate21. Unitatea se manifestă la toate nivelurile, atît în sens cosmic (legi care guvernează Universul, integrarea omului în Creaţie, cores- pondenţe între microcosm şi macrocosm), cît şi la scara comunităţilor umane, cărora o17 Oare aici să-şi aibă rădăcinile stihul „…precum în Ceruri, aşa şi pe Pământ‖?...18 Unitatea cosmică, n. ns.19 Ion Banu, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti,1967, vol. I, p. 43.20 Mircea Eliade, ICIR, pp. 61-64.21 Vezi în legătură cu aceasta Mircea Eliade, Méphistophélès et lAndrogyne, Gallimard, Paris, 1962. (Notaautorului Lucian Boia.) Există mai multe divinităţi originare concepute a fi atât de gender feminin, cât şibisexuate. A se vedea Mircea Eliade, ICIR, p. 73. 9
  10. 10. întreagă serie de mituri şi de ritualuri trebuie să le asigure coerenţa (din timpurile primitive pînă la ideologiile naţionale moderne).22 În cartea Cosmologie şi alchimie babiloniană, Mircea Eliade face chiar afirmaţiacă, în Mesopotamia, concepţia fundamentală era aceea a unei totale omologii între Cer şiLume23. El scrie: Asta înseamnă nu numai că tot ce există pe Pământ există într-un anumit fel şi în Cer – dar că fiecărui lucru de pe Pământ îi corespunde cu precizie un lucru identic în Cer, după al cărui model ideal s-a realizat. Ţările, fluviile, oraşele, templele – acestea din urmă fiind, după cum vom vedea, imaginea însăşi a Cosmosului – toate există real în anumite niveluri cosmice (…) pe Pământ aflându-se numai imaginea lor, palidă şi imperfectă.24 Modelul ideal despre care vorbeşte savantul român se numeşte giş-khur careînseamnă „schiţa, planul, tiparul lucrurilor care trebuie să fie, întocmite de zei laîntemeierea lumii şi stabilite în cer cu scopul de a determina imuabilitatea creaţiei lor‖25,iar această schiţă îi va conduce spre elaborarea altui concept, acela de nam-tar, soartă saudestin care, substanţialmente, va fi acelaşi cu cel descoperit mai târziu la greci sau lalocuitorii Extremului Orient. Cărturarul român sublinia: „Lumea se dezvăluia, aşadar, ca fiind înzestrată destructuri şi guvernată de legi.‖26 Aşadar, acest Weltanschauung sumerian, omologia, zămislea rodnic în „cosmo-teologie‖, în antropologia, cultura şi societatea sumeriană, după cum vom vedea mai jos.III. MITOLOGIE TEOLOGICĂ A. Obiecte devoţionale Cum am scris mai sus, în perioada de timp pe care o analizăm suntem încă foarteaproape de religiozitatea oamenilor din „preistorie‖, purtători ai culturii Ubaid. Or, în„preistorie‖ obiectele de închinare erau variate: în primul rând, exista sexualitatea şifertilitatea, care reprezentau un cult în sine. Sexualitatea şi fertilitatea masculină eraureprezentate prin închinarea la tauri sau la bucranii27. În ceea ce priveşte cultul fertilităţiifeminine, el s-a îmbogăţit enorm, s-a rafinat şi, după cum vom vedea, s-a bifurcat: o partes-a organizat în mituri despre zeiţele-mame, iar celălalt filon s-a sublimat în miturile despre22 Lucian Boia, op. cit., p. 32.23 Această afirmaţie este prea tare pentru Ion Banu, care nu este de-acord cu ea. A se vedea op. cit., p. 67,precum şi p. 48.24 Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Edit. Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua, pp. 16,17.Sublinierile aparţin autorului.25 Mai târziu, la evrei termenul se va numi tavnit, configuraţie, tipar (profetic), iar la greci Platon o vaexprima prin celebra doctrină a eide-lor, Ideile. A se vedea William Foxwell Albright, op. cit., p. 177 şi 195şi Mircea Eliade, ICIR, p. 64.26 Mircea Eliade, ICIR, p. 87, sublinierea autorului.27 Bucraniile sunt capete de taur descărnate şi expuse în vederea închinării la ele. 10
  11. 11. zeiţele adrenalinei şi ale izbucnirilor de pofte sexuale şi violente, Inanna, mai târziu Iştar,Astarteea, Isis, Venus etc. Un alt cult deosebit de răspândit în spaţiu şi de rezistent în timp – dăinuind până înzilele noastre, chiar şi în civilizaţia euro-atlantică, este ofiolatria. După cum am arătat învolumul I din lucrarea Religiozitatea Orientului Apropiat în epoca pre-mozaică – Oabordare biblică, închinarea la şarpe a fost instituită încă din perioada preistorică. Înaceastă lucrare vom face scurte menţiuni despre ea. Alte obiecte de închinare erau strămoşii, agricultura, astronomia/ astrologia/astrolatria. Totuşi, toate aceste obiecte devoţionale, deşi distincte, aveau un numitorcomun: predarea faptelor prin povestire şi gesturi, tradiţia strămoşească. „Preistoricii‖erau foarte aproape de faptele din Genesa, 1-3, iar proto-părinţii istoriseau mult despreprimordii. Însă trebuie să mai ştim şi faptul că, pe măsură ce omenirea se depărta temporal şispaţial de cadrul evenimentelor, precum şi de evenimentele propriu-zise, conştienţa deDumnezeu şi nevoia de El continuau să existe în inimile oamenilor, dar dorinţa de a trăi oviaţă pură scădea dramatic.28 Creatorul a intervenit dramatic, Potopul din Genesa, 6-8, estedemonstraţia acestei intervenţii, iar generaţiile post-diluviene au auzit despre el atât de bineîncât relatarea despre acest cataclism nu doar că este cea mai bine conservată povestire, dareste şi cea mai răspândită istorisire de pe faţa Pământului, fiind atestat în toate continenteleşi la diverse niveluri de cultură.29 B. Trăsăturile caracteristice ale zeilor sumero-akkadieni 1. Antropomorfismul În primul rând, dingir-ii, adică zeii care populau panteonul sumero-akkadian erauantropomorfi: aspectul lor fizic, reprezentat în statui sau în sculpturi, arată, într-adevăr,corpuri desăvârşite şi puternice, dar, cu toate acestea, ele sunt corpuri omeneşti. Pe la mijlocul celui de-al treilea mileniu î.e.n., zeităţile sumero-akkadiene audevenit chiar mai antropomorfe: „zeii naturii s-au transformat în zeii cetăţii (…) Aceastătransformare cosmologică se poate să fi avut loc datorită influenţei crescânde a religieiakkadiene vecine, sau ca rezultat al războaielor dese dintre cetăţile-stat sumeriene;atribuirea unor anumite puteri divinităţilor poate oglindea desemnarea lugal-ilor, cărora lise dădea putere şi autoritate de către cetatea-stat şi preoţia acesteia‖.30 Având trupuri, constituţii anatomice omeneşti, zeii trebuie să doarmă, să mănânce,să bea, să fie înveşmântaţi cu îmbrăcăminte scumpă şi strălucitoare, să fie încoronaţi şi să lise poarte de grijă. Desigur, pe Pământ ei existau prin imaginile şi reprezentările lor, cărorali se purta de grijă de către preoţi şi închinători.28 Subscriem concepţiei proto-monoteiste a lui Wilhelm Schmidt, care afirma că monoteismul primitiv adegenerat treptat, lăsând numai fiinţe supreme foarte risipite şi nişte mari zei, recuperaţi în variate tiparereligioase şi în încercări de încropire a unor sisteme teologice.29 Mircea Eliade, ICIR, p. 65 şi William F. Albright, op. cit., p. 174.30 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology 11
  12. 12. Zeii „...nu erau mai buni decât oamenii; ei erau pur şi simplu mai puternici decâtaceştia. După cum între omul de rând şi rege nu exista vreo diferenţă calitativă esenţială,nici între rege şi zei nu exista o asemenea diferenţă calitativă esenţială: toţi împărtăşeauaceleaşi trăsături omeneşti fundamentale.‖31 Totuşi, aceşti zei antropomorfi au o strălucire aparte, nimbul de lumină: „Caracterul« numinos » al zeilor se accentuează: ei inspiră teama sacră, mai ales prin luminozitatea lorterifiantă. Lumina este considerată atributul prin excelenţă al divinităţii…‖32 2. Antropopatismul Divinităţile sumero-akkadiene nu doar că arată ca oamenii, dar au şi trăirile lor, deintensităţi reduse sau mai pătimaşe: iubesc, se mândresc, se mâhnesc, se mânie, seruşinează, pot fi înfricoşaţi, au pofte, tânjesc după un lucru sau altul, având, aşadar, nunumai constituţie anatomică, ci şi psyche omenesc. 3. Imortalitatea şi imperfecţiunile zeilor Iată o altă caracteristică importantă: cu foarte puţine excepţii, zeii erau nemuritori.Aceasta, totuşi, nu înseamnă că nu-şi puteau pierde puterile; sumeriana cunoaș te untermen, me, care pare să desemneze autoritatea divină combinată cu puterea supranaturală.Acest me cuprindea tot ceea ce făcea ca zeităţile să fie superioare făpturilor omeneşti. De pildă, sumerienii aveau un mit straniu care spunea că, la un moment datfabuloasa făptură înaripată Anzu/ Imdugud reuşeşte să fure nimbul de lumină şi me-urilelui Enlil, zeul suveran. Lipsit de ele, zeul devine un oarecare. Zeităţile mai aveau şi nişte daruri şi puteri divine specifice, care pot fi „îmbrăcate‖,despuiate sau dăruite, cam la fel cum sunt şi bijuteriile. De fapt, ele chiar pot fi identificatecu veşmintele zeieşti, cu podoabele personale şi cu armele. În plus, zeii pot gândi şi judeca greşit, pot comite erori. Ei nici nu pot prevedeaacţiunile oamenilor, aşadar nu sunt omniscienţi, şi niciunul dintre ei nu era omnipotent. 4. Viaţa relaţională şi comunitară „Zeii funcţionau în cadrul familiilor, în cadrul societăţii zeilor şi în cadrulstructurilor guvernamentale ale zeilor. La fel ca în cazul oamenilor, ei îşi extrăgeauidentitatea din relaţiile şi rolurile lor sociale. La fel ca în orice comunitate, ei depindeauunii de alţii în diverse feluri‖ notează John H. Walton.3331 John H. Walton, Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing the Conceptual Worldof the Hebrew Bible, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2006, p. 103.32 Mircea Eliade, ICIR, p. 72.33 John H. Walton, op. cit., p. 105. 12
  13. 13. 5. Sexualitatea şi procrearea Antropomorfismul zeilor se poate vedea cel mai bine în faptul că au organe sexualeşi de reproducere la fel ca oamenii şi chiar pot copula cu aceştia şi zămisli oameni cuatribute zeieşti. Uneori un zeu era considerat a fi şi zeiţă, sau o zeiţă era văzută a fi şi zeu, ca şi cumar fi suferit o operaţie de schimbare de sex. Aceasta nu-i deranja pe sumerieni, pentru eiadeseori genderul unei divinităţi era o chestiune de o importanţă secundară şi un număr dezeităţi aveau gender masculin şi feminin alternativ sau simultan (androginism).34 6. Sfere de acţiune Zeii erau încadraţi în Cosmos, chiar şi zeii mari, cosmici, care făceau parteintegrantă din el. Ei erau subordonaţi Cosmosului, aveau funcţii şi având jurisdicţii încadrul său. Uneori, zeii fac alianţe sau se războiesc între ei, dar acţiunile lor nu se răsfrângasupra unei cetăţi, ci asupra întregului Univers. Vizavi de conflictele iscate între ei, K. van der Torn scria: Religia mesopotamiană era o formă receptivă de politeism, „un sistem deschis,... un repertoriu caleidoscopic de divinităţi care personificau diverse aspecte ale realităţii.‖ Aceşti zei, la fel ca oamenii, erau supuşi dispreţului, poftelor şi furiei. Fiecare dintre ei încerca să- şi realizeze propriile lor scopuri, chiar şi în detrimentul colegilor săi, dacă era cazul. În mod similar, membrilor unei curţi orientale, ei încercau să decidă asupra unui curs comun, care era decis în sfatul ceresc.35 Totuşi, trebuie reţinut un fapt deosebit de important: în mitologia sumero-akkadiană panteonul, viaţa, universul erau ordonate, organizate. Evenimentele nu „seîntâmplau‖, nu aveau loc „accidente‖, ci viaţa, soarta, destinul erau prestabilite. Omologia şi cultul ordinii se suprapune peste existenț a umană ș i dă naș teresocietăț ii ș i dreptului, unor materiale legislative: Codul lui Urukagina din Lagaş, careeste pierdut acum; Codul lui Ur-Nammu (cca. 2.111 – 2.094 î.e.n.); Codul lui Lipit-Iştar36din Isin (cca. 1934 – 1924 î.e.n.); Legile din cetatea Eşnunna (în akkadiană), precum şiculegerea de legi a lui Daduşa din Eşnunna (cca. 1790 î.e.n.). Sumerul a lăsat moştenirecivilizaţiilor de mai târziu concepţiile sale despre lege şi guvernare: faimosul cod legal allui Hammurapi (1.792 – 1.750), ultimul mare conducător al primei dinastii babiloniene, seinspira din aceste materiale. În ceea ce priveşte jurisdicţiile lor relaţionate la oameni, zeii aveau sanctuarepământeşti, unde preoţii şi închinătorii le purtau de grijă, hrănindu-i, adăpându-i,îmbrăcându-i, încoronându-i. Totuşi, la fel ca în cazul oamenilor, puterea şi autoritatea lorse putea extinde, în funcţie de eventualele cuceriri, extinderi geografice şi geopolitice. Estefoarte probabil că oamenii de acţiune, războinicii frământaţi de idei imperialiste, care voiau34 William F. Albright, op. cit., p. 190.35 K. van der Torn, apud John H. Walton, op. cit., p. 102,103.36 http://oilib.uchicago.edu/books/steele_code_of_lipit-ishtar.pdf 13
  14. 14. să invadeze alte aşezări, recurgeau la o şmecherie psihologică, proiectând asupra zeilorgândirile lor cotropitoare, apoi încercau să-şi convingă semenii că a cuceri o altă aşezareeste voinţa zeilor.IV. PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN Panteonul sumero-akkadian propriu-zis cunoştea ranguri şi funcţii. Exista oanumită ierarhizare: Sumerienilor li se părea firesc să admită că zeii care compuneau panteonul nu aveau cu toţii aceeaşi importanţă şi acelaşi rang. Zeul „însărcinat‖ cu hârleţul sau cu tiparul de cărămizi cu greu se putea compara cu zeul „însărcinat‖ cu Soarele; zeul însărcinat cu digurile şi cu şanţurile nu putea nici el să fie pus pe acelaşi plan cu zeul ce cîrmuia întreg Pămîntul. Trebuia, deci, să se stabilească o întreagă ierarhie între zei, aşa cum exista şi între oameni. Şi, prin analogie cu organizarea politică a acestora din urmă, era natural să se admită că, sus de tot, în fruntea panteonului, se găsea un zeu suprem, recunoscut de toşi ceilalţi drept Regele şi Stăpînul lor. Sumerienii au ajuns, deci, să-şi reprezinte pe zei reuniţi într-o Adunare condusă de un Rege.37 În primul rând, zeii se împărţeau în zei „buni‖ (dingir) şi zeităţi „rele‖ (udug). Cei mai importanţi din prima categorie erau cei patru zei fundamentali: An, Enlil,Ninlil/Ninħursag şi Enki/ Éa. Aceştia erau diriguitori şi supraveghetori ai Universului, cucele patru elemente ale sale: cerul, văzduhul, pământul şi apa38. Pe lângă aceşti zei fundamentali, mai existau şapte39 divinităţi celeste primordiale,Igigi; acestea erau destul de obscure, dar aveau putere de decizie în ceea ce priveşte soartasau destinele în Univers. Apoi mai existau 50 de zei de prim rang, zeii mari care guvernau Universul. În sfârşit, mai existau şi zeii mărunţi care aveau atribuţii vizavi de fenomene sauprofesii. Despre zeităţile demonice vom vorbi în partea care va trata pandemoniul. A doua precizare necesară este aceea că la sumero-akkadieni nu se poate vorbidespre o teologie sau o cosmologie pură, adică despre discursuri elaborate, coerente,despre zeităţi sau Univers; chiar şi teogonia, deci apariţia zeităţilor, este ceţoasă şi seîntrepătrunde abundent cu cosmologia sau, mai bine zis, cu cosmogonia. Mai mult, „zeii nusunt părţi constitutive ale universului, ci doar personifică părţile sale materiale.40‖ Unul dintre modurile în care omologia sumeriană facilitează relaţiile dintre„cosmo-teologie‖ şi antropologie este vădit şi în sistemul de corespondenţe între Cer şiPământ care făcea posibilă atât înţelegerea realităţilor terestre cât şi „influenţarea‖ lor decătre prototipurile celeste respective. Mircea Eliade ne clarifică faptul că fiecare zeu era37 Samuel N. Kramer, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o„Introducere‖ de acad. Emil Condurachi, p. 144.38 „Mitologii din Mesopotamia‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 390.39 Aparent, pentru sumerieni, cifra şapte avea un rol important. Igigi sunt în număr de şapte, la fel ca şiAnunnaki, Udug şi zidurile care împrejmuiesc cetatea infernală Irkalla. În gândirea sumero-akkadiană maiexistă asemenea menţionări.40 Ion Banu, op. cit., p. 66. 14
  15. 15. reprezentat de un astru, şi fiecare astru era reprezentat de un metal şi de o culoare, şi totceea ce avea culoarea respectivă se găsea sub influenţa respectivului astru. „Aşadar,mânuind în chip ritualic un anume obiect de metal sau o piatră semi-preţioasă de o anumeculoare, omul se considera sub protecţia unui zeu.‖41 Uneori, zeii aveau şi numere favorite. Dar să vedem cum stăteau lucrurile în mod concret în „cosmo-teologia‖ sumeriană. A. Zeii primordiali Abzu42 şi Nammu/ Thamte43 Credincioşii iudeo-creştini ştiu că Sfintele Scripturi încep cu cuvintele: La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. 1 Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui 2 Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Genesa, 1:1,2. Credincioşii creştini ştiu, de-asemenea, că Evanghelia după Ioan începe cuversetul: 1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Evanghelia după Ioan, 1:1. Pentru un sumerian, Biblia sa – dacă ar fi avut una – ar fi început foarte probabil cucapitolul despre Abzu şi Nammu: 1 La început era Abzu. El era zeul adâncului de ape dulci, chiar genunea însuşi. 2 Abzu era căsătorit cu Nammu, căreia i se mai spune şi Thamte, zeiţa primordială a apelor sărate marine. 3 Ei nimeni nu i-a dat naştere, ci ea a fost dintotdeauna, dar din ea, din ape, au purces toate câte sunt. 4 În scurgerea nedesluşită a vremurilor, fără ca Abzu să-şi fi amestecat apele lui cu apele zeiţei Nammu, în pântecul ei acvatic s-a zămislit un uriaş munte emisferic, care avea poalele de argilă moale şi piscul de plumb strălucitor. 5 Pe un disc plat44, a apărut glia Uraş, pe care, apoi, o vom numi Ki, plutind în oceanul primordial, iar în pisc s-a desfăşurat cerul An.45 6 Mai târziu, zeii tineri s-au războit cu zeul Abzu şi l-au ucis. 7 Totuşi, noi, „capetele negre46‖ din Eridu, care este cea mai veche aşezare47 şi cea mai depărtată spre miazăzi48, am voit să-l pomenim veşnic pe zeul nostru. 8 Aşadar, în cinstea lui, noi mâncăm mult peşte, iar oasele nu le aruncăm, ci le strângem în case deosebite, făcute spre pomenirea zeului, căci din ape vine viaţa.41 Mircea Eliade, ICIR, p. 86.42 Numele său se traduce prin „ocean adânc‖. Babilonienii îl vor denumi Apsu.43 Babilonienii o vor denumi Tiamat.44 Discul plat fiind baza emisferei.45 „Nammu‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 413.46 Sumerienii se auto-denumeau prin sintagma „capetele negre‖.47 Aşezarea Eridu a fost fondată probabil pe la 5.400 î.e.n.48 Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. I, p.54 ș i vol. al III-lea, pp. 126-127. 15
  16. 16. 9 Numeroasele noastre depozite de oase de peşte sunt mărturii că noi suntem aici din cele mai vechi timpuri, şi am sălăşluit aici necurmat şi ne-am închinat zeului Abzu. 10 Şi pentru că am vrut să-i dăm zeului nostru o cinstire şi mai mare, în mijlocul sfintei aşezări Eridu, pe o ridicătură de pământ, am ridicat un jertfelnic. 11 Apoi am zis: „Noi nu avem pietre! Numai ţinuturile depărtate din miazănoapte49, de unde ne-am pogorât aici au pietre şi lemne de prisos, dar drumurile până acolo sunt lungi, grele şi primejdioase pentru caravanele noastre. 12 „Haidem! Să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.‖ Şi cărămizile de lut ne-au ţinut loc de piatră, iar smoala ne-a ţinut loc de var. 13 Din cărămizi de lut am zidit un lăcaş simplu, cu o nişă, în care am pus statuia zeului nostru. 14 Mai târziu, tot din cărămizi de lut, am zidit în jurul lăcaşului încăperi mai joase şi, la târnosire, am legat numele zeului nostru de templul durat astfel: E-Abzu 50 , Templul Oceanului Adânc. 15 Însă pentru că în zilele noastre, Abzu, zeul genunilor de ape, este sălaş pentru zeul Enki, întemeietorul aşezării noastre51 şi plăsmuitorul52 nostru, 16 noi toţi: băştinaşii vânători şi pescari53 care trăiesc pe litoral, în colibe de trestie, 17 păstorii semiţi care-şi cresc turmele şi locuiesc în corturi, nomazi 18 şi fermieri care creştem animale şi facem agricultură după cum am deprins în miazănoapte, în Samarra, de unde ne-am pogorât aici, unde construim canale de irigaţii, dar ne bizuim şi pe arat54, 19 am ţinut sfat şi, împreună cu preoţii care liturghisesc în templul E-Abzu, am luat hotărârea să închinăm acest templu zeului Enki. 20 Şi după ce am durat noi acest templu, întocmirea sa s-a răspândit în toate aşezările „capetelor negre‖. 21 Toţi durează acum în aşezările lor temple ca al nostru. 22 Şi zeilor le-a bine-plăcut evlavia noastră, iar înţeleptul zeu Enki, care, după cum ne istorisesc unii dintre preoţii noştri, a luat artele civilizaţiei din Dilmun, a dăruit aşezării noastre aceste arte. 23 Acum cunoaştem nu numai agricultura, astrele, vremurile şi soroacele praznicelor, ci avem şi scrisul, arta de a clădi oraşe şi temple, precum şi legile55. 24 Acum avem cunoaşterea. Acum avem ştiinţa56.49 Adică în Asiria.50 În limba sumeriană, E înseamnă „templu‖.51 Diferite mituri pretindeau că aşezarea ar fi fost întemeiată de zeul Enki, asociat cu zeul akkadian Éa, care,în această ipostază, apare drept zeu civilizator. Mai târziu, babilonienii au încercat să elaboreze o religieunitară şi unică şi, în această uriaşă încercare sincretică şi ecumenică, au elaborat texte care pretindeau că, defapt, zeul Marduk, fiul zeului Enki/ Éa şi al zeiţei Damgalnuna/ Damkina, ar fi fondat această aşezare,„cetatea sfântă, sălaşul desfătării (zei)lor‖.52 Vom vedea mai jos această ipostază a zeului Enki.53 Probabil aceştia erau sumerienii autentici.54 „...Productivitatea solului a dus repede la un însemnat spor demografic.‖ Alexandru Diaconescu, Maricivilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001, p. 30.55 Ion Banu, op. cit., p. 53.56 Despre aceste arte ale civilizaţiei vom scrie şi mai jos, când vom trata caracterul de zeu civilizator al luiEnki. 16
  17. 17. 25 După cum am lăsat scris şi în Listele regilor sumerieni57, 26 „Când regalitatea a fost pogorâtă din Cer, 27 Regalitatea a fost pogorâtă în Eridu(g). 28 În Eridu, Alulim a devenit rege; 29 El a domnit timp de 8 sar-i58. 30 Alalĝar a domnit timp de 10 sar-i 59. 31 Doi regi; 32 Ei au domnit timp de 18 sar-i60. 33 Apoi Eridu a căzut, 34 Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira.‖61 35 Ferice de regii care vor dura aici temple sau le vor drege pe cele ce sunt62. 36 Ferice de regii care vor ţine minte că tu, Eridu, ai fost cea dintâi dintre aşezările timpurii şi-ţi vor cinsti bătrâneţile.63 Să tâlcuim această istorisire care, este drept, e născocită de noi, dar care, fărăîndoială, pentru un sumerian ar fi reprezentat un adevăr sacru. În primul rând, interpretat din punct de vedere mitologic, Abzu era principiulmasculin al haosului acvatic iniţial, simbolizând apele dulci, iar Nammu era principiulfeminin al apelor sărate marine. Urmând schema înfăţişată de Victor Kernbach 64, putemspune că avem aici un mit fenomenologic privitor la un element, apa, şi manifestat prin-tr-un act cosmogonic. Sumerienii credeau că există un ocean cosmic format din apă săratăprimordială, care, de fapt, era o zeiţă, Zeiţa-Mamă Nammu. Nu se scrie nimic desprenaşterea sau originea sa; probabil că sumerienii credeau că ea a existat dintotdeauna. Altfelspus, pentru sumerieni apa era considerată drept cauza primă a lucrurilor, toate lucrurileproveneau din ape. Zeiţa-Mamă Nammu era o zeiţă monstruoasă, a cărei reprezentare seamănă cu cea aunui dragon. Ştefan Borbely scrie despre Tiamat, care era o rafinare a zeiţei Nammu, căeste substanţa matricială fluidă, neorganizată, care are „o dublă deschidere: spre naştere şispre resorbţie, ceea ce face ca haosul să apară dual în mitologie, germinativ pe de o parte şiterifiant pe de alta, dimensiunea a doua (…) fiind mai pregnantă.‖6557 Listele regilor sumerieni scriu despre domnii fabulos de lungi ale unor regi care au domnit 67 de sars,adică 241.200 de ani, înainte de un mare potop – probabil Potopul biblic – iar apoi arată modul în carehegemonia s-a deplasat progresiv spre nordul ţării.58 Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul zecimal, cişi cel hexagesimal. Aici, 8 sar-i ar fi 28.800 de ani.59 Adică 36.000 de ani.60 Adică 64.800 de ani.61 A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sauhttp://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list62 Regii care au construit sau au renovat templul E-Abzu sunt: Elili din Ur; Ur-Nammu, Şulgi şi Amar-Sindin dinastia a III-a din Ur şi Nur-Adad din Larsa.63 Daniel C. Snell, op. cit., p. 22.64 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, pp. 8-10.65 Ştefan Borbely, op. cit., p. 16. 17
  18. 18. Apoi faptul că Abzu nu-şi amestecă apele cu Nammu, dar ea totuşi zămisleşte, faceo trimitere la parthenogenesis: tradiţiile din Eridu spuneau66 că fără a copula cu vreun zeu,deci prin partenogeneză, Zeiţa-Mamă Nammu a dat naştere zeului uranian An şi zeiţeiUraş, denumită mai târziu Ki (Pământul). Nammu, deci, este mama primordială. Se poateca ea să mai fi născut şi alţi zei mari, dar aceştia sunt cei mai importanţi. Aici John H. Walton are un comentariu deosebit de semnificativ: „Cu toate acestea,trebuie să înţelegem că naşterea zeilor nu se referă la existenţa lor fizică sau materială, ci lafuncţiile şi rolurile lor, întrucât naşterea lor este legată de originile fenomenelornaturale.‖ 67 Aşadar, procrearea este legată mai degrabă de rol, decât de substanţă, nelămureşte savantul. Mitologia sumeriană veche spune că în cursul unui război purtat între douăgeneraţii de zei, zeul Abzu este ucis. După moartea sa, el rămâne doar un simbol alabisului acvatic sau, după cum vedea mai jos, al locuinţei zeului Enki. 1. Istoria aşezării sacre Eridu Merită menţionate câteva lucruri despre aşezarea sacră Eridu, care nu a devenitniciodată o cetate-stat. Ea este situată la 12 km sud-vest de Ur, fiind cea mai sudică aşezaresumeriană. Actualmente, acolo se află movilele care constituie aşezarea Abu-Şahrein. Aşezarea a fost fondată prin anii 5.400 î.e.n. la confluenţa a trei ecosistemeseparate, susţinând trei stiluri distincte, trei culturi (vânători-pescari, păstori şi fermieri)care au ajuns la o înţelegere privitoare la apa dulce într-un cadru deşertic şi au putut co-exista din cele mai timpurii straturi ocupaţionale. La nivelurile cele mai timpurii de ocupare a aşezării au fost descoperite depozitemari de oase de peşte. Pe de-o parte, aceste depozite furnizează dovezi convingătoarepentru originea indigenă a civilizaţiei sumeriene şi o ocupare continuă a aşezării. Pe de altăparte, depozitele par să indice un cult acvatic al zeului Abzu, cult care, de-asemenea, are olungă continuitate. Iniţial, în Eridu a existat o capelă, o clădire simplă, dar plasată central, mobilată cuun simplu jertfelnic. În timp, însă, locuitorii din Eridu au edificat un templu aparţinând luiEnki. Acest templu se numeşte E-Abzu68, Templul Oceanului Adânc. Niveluri ale templului E-abzu:  5300-5000 î.e.n. nivelurile XVIII-XV;  5000-4500 î.e.n. nivelurile XV-XII;  4500-4000 î.e.n. nivelurile XII-VIII;  4000-3800 î.e.n. nivelurile VIII-VI: apare un un edificiu cu aspect de templu al cărui plan este incomplet; Eridu are cam 4.000 de locuitori;  3800-3500 î.e.n. nivelurile VI-III: templul este clar bine păstrat, are o poziţie topografică pre-eminentă şi clar individualizată de restul ambientului. El avea o sală centrală, mai înaltă, asemenea navei mijlocii a66 John H. Walton, op. cit., nota de subsol 17, p. 89, apud R.J. Clifford, Creation Accounts in the AncientNear East and in the Bible, Washington, D.C., Catholic Biblical Association, 1994.67 John H. Walton, op. cit., p. 89.68 După cum am mai spus, în limba sumeriană, E înseamnă „templu‖. 18
  19. 19. unei basilici, şi care era înconjurată de încăperi mai joase. În hala centrală se găsea statuia divinităţii şi altarul. (…)69  3500-3200 î.e.n. nivelurile III-I. La Tell Uqair a fost descoperit un edificiu similar, cam din aceeaşi perioadă, iar laTepe Gawra exista prototipul unui templu asemănător. Acesta va fi planul tipic pentrulăcaș urile de cult mesopotamiene.70 Pe la 3.500 î.e.n., modesta aşezare Eridu se întindea pe 25 ha, având cam 8.000 –10.000 de locuitori71 trăind în case de trestie şi de cărămizi de lut, însă a început să decadăpe măsură ce Uruk-ul creştea rapid în dimensiuni şi influenţă. Templul E-Abzu. Imagine preluată de pe http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/ Pe la 2.050 cetatea decăzuse, iar ziguratul lui Amar-Sin (cca. 2.047 – 2.039 î.e.n.),neterminat, pune în valoare cele 18 temple finalizate, construite din cărămizi de lut templeîn care au fost descoperite documente sumeriene. Eridu a devenit un oraş-fantomă,abandonat de populaţie pentru perioade lungi de timp, o aşezare unde mai sălăşluiau preoţiicultului lui Enki. Apoi a fost totalmente părăsit şi s-a prăbuşit în ruine, în secolul al VI-leaî.e.n. În timpul dezvoltării sale din perioada neo-babiloniană, Eridu a fost reconstruit doarca aşezare sacră, în onoarea istoriei sale, „regii ţinând minte că ea fusese cea dintâi dintreaşezările timpurii.‖7269 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51.70 A se vedea R.K. Harrison, Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker Books,Grand Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 39.71 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51. A se vedea şi: http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/72 Daniel C. Snell, op. cit., p. 22. 19
  20. 20. B. Cuplul zeiesc incestuos An-Ki, Cosmosul vizibil Scriam mai sus că Zeiţa-Mamă Nammu a dat naştere prin parthenogenesis zeuluiuranian An şi zeiţei Uraş, denumită mai târziu Ki (Pământul). Zeul uranian An şi zeiţa htonică Ki s-au născut îmbrăţişaţi, fiind „elementulmasculin‖ şi „elementul feminin‖. Împreună, ei formează Cosmosul vizibil, An-Ki73, careavea o formă ovoidală şi era înconjurat de oceanul cosmic, după cum am arătat în figuracosmografică de mai jos. Iată, aşadar, întreţeserea cosmologiei cu teogonia în gândireasumeriană. Tradiţia cosmogonică din Nippur, diferind de cea din Eridu, susţine că din unireaacestor zei s-ar fi născut marii zei.74 Reprezentarea babiloniană a Universului, „vedere din lateral‖.75 C. Zeul An76 – cerul sau firmamentul Acest zeu are atribuţii cosmologice, teologice, de conducere şi organizare, precumşi atribuţii agricole, antropogonice şi judecătoreşti. Astfel, în ceea ce priveşte cosmologia, zeul An este stăpânul constelaţiilor, are omişcare circulară care justifica aparenta mişcare a stelelor şi este responsabil pentrucalendar. În panteon, el este regele zeilor, al spiritelor şi al demonilor şi poate „avansa înrang‖ alte zeităţi.73 În Egipt, cuplul primordial Cer-Pământ va fi alcătuit din Nut şi Geb.74 „The Epic of Gilgamesh‖ („Epopeea lui Ghilgameş‖), traducere de E.A. Speiser, tăbliţa XI, stihurile 14,15,p. 64, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), PrincetonUniversity Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011.75 Ion Banu, op. cit., p. 65.76 La babilonieni, Anu. 20
  21. 21. În ceea ce priveşte pământul, zeul produce vegetaţia77. Vizavi de rasa omenească,el participă activ la întocmirea sa, împreună cu Enlil, Enki şi Ninħursag78, el poate acordaregalitatea unora dintre aceştia, dar participă activ şi la osândirea la moarte a oamenilorprin Potop79 sau ca urmare a insultării zeiţei Inanna de către Ghilgameş şi Enkidu.80 Având aceste atribuţii, acest zeu „trebuia să fie zeul suveran, prin excelenţă, cel maiimportant al panteonului; dar An prezintă deja sindromul unui deus otiosus‖81, ne spuneMircea Eliade.82 „În timpul guvernării lui Gudea (cca. 2200 – 2100) An şi Enlil apar înpoziţii paralele, deşi la sfârşit perioadei Ur III (cca. 2006) An încă mai era regele zeilor‖83,dar, în acelaşi timp, în Rugăciunea imnică a Enheduannei: Proslăvirea Inannei din Ur,marea-preoteasă şi poetesă stihuieşte cel puţin un vers (59) care par să şubrezească poziţiazeului An: „Regină, mai mare decât An, care ţi-a adus (întotdeauna) omagiile sale (dinabundenţă)‖.84 Practic, după cel de-al III-lea mileniu î.e.n., zeului An nu i se mai aduce închinare. Caracteristici: acestui zeu uranian şi „metalic‖ îi corespunde zeu argintul, iarsimbolul său personal era tiara regală, cel mai adesea decorată cu două perechi de coarnede tauri. Numărul său caracteristic este 60, dar poate fi şi sar-ul, adică numărul 3600, care,care era 60 x 60 şi care, în sistemul hexagesimal deja în vigoare, semnifica unitatea şi,respectiv, întregul.85 Dingir (zeul) An. Desen preluat de pe http://templeofsumer.org/ El este întronat pe straturile superioare ale cerului, are coarnele care indică divinitatea şi are alături şapte stele reprezintă cei şapte zei care hotărăsc soarta (Igigi).77 John H. Walton, op. cit., p. 335.78 „The Deluge‖ („Diluviul‖), traducere de S.N. Kramer, stihurile 47,48, p. 26, în The Ancient Near East – AnAnthology of Texts and Pictures.79 Ibidem, stihurile 159, 160, p. 27.80 „The Epic of Gilgamesh‖, tăbliţa VII, stihurile 4-8, p. 54, în op. cit.81 Mircea Eliade, ICIR, p. 59. Ulterior, An va constitui triada marilor zei, împreună cu En-lil şi En-ki.82 A se vedea şi Peoples of the Old Testament World, Alfred J. Hoerth, Gerald L. Mattingly, Edwin M.Yamauchi (eds.), Baker Books, Grand Rapids, Michigan, USA, fourth printing, 2003, p. 24.83 Tammi J. Schneider, op. cit., pp. 57-58.84 „Hymnal Prayer of Enheduanna: The Adoration of Inanna of Ur‖, traducere de S.N. Kramer, stihul 59, înThe Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, p. 335. În „Proslăvirea zeiţei Inanna‖, stihul 57,Constantin Daniel şi Ion Acsan, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit. Minerva, Bucureşti,1981, p. 25, redau această mărire: „Stăpână peste zeul An, au cine nu-ţi aduce slavă?‖85 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 50. 21
  22. 22. Faimosul rege Ghilgameş a edificat în cetatea Uruk un turn-templu, un zigurat, şil-a închinat zeului uranian An86, Cerul, dar acest zigurat este foarte puţin explorat.87 D. Zeiţa Ki – Glia În unele concepţii, zeiţa Ki, adică glia, era fundamentată pe Abzu, oceanulsubpământean de apă dulce. La început, se considera că tărâmul subpământean, abisal,Infernul, era o extensie a lui Ki, dar mai târziu s-a elaborat conceptul de Kigalla.88 E. Zeul suprem Enlil şi istoria aşezării sacre Nippur 1. Istoria aşezării sacre Nippur Despre Nippur nu se poate spune cu certitudine că ar fi fost vreodată oraş, aşa încâtvom folosi termenul „aşezare‖. Istoria sa este importantă în contextul mai larg al lumiibiblice, întrucât timp de peste 2.000 de ani aşezarea a fost centrul religios şi cultural alcivilizaţiei sumeriene, fără a fi fost vreodată capitala vreunui imperiu sau a vreuneiformaţiuni statale. Nippur-ul era situat în Mesopotamia meridională, la graniţa dintre Sumer şi Akkad,la cca. 80 km sud-est de cetatea antică a Babilonului. Ca reper modern am putea da oraşulBagdad din Iraq, aflat la 160 km nord de Nippur.89 Aşezarea a fost fondată pe la anul 4.000 de un grup de purtători ai culturii Ubaid. Adevenit un centru unde înflorea industria: documentele descoperite în zonă, unele tăbliţedatând din anii 2.500 î.e.n., precum ș i mai târzii, descriu o varietate de întreprindericomerciale. De-asemenea, Nippur era un important centru cultural, unde erau educaţi scribi acăror educaţie se concentra pe învăţarea scrierii cuneiforme şi a matematicii. Au fostdescoperite numeroase tăbliţe conţinând exerciţii de şcoală şi fragmente de dicţionare,majoritatea acestor tăbliţe aparţinând primelor secole ale celui de-al II-lea mileniu î.e.n.(epocile Isin, Larsa, Babilon). Dat fiind faptul că Nippur-ul era un centru de pregătire scribală, ne-am puteaînchipui că a devenit şi o cetate-stat, care să fi dobândit chiar statutul de capitală a cetăţilordin zonă, dar lucrurile nu stau aşa, şi vom vedea motivele pentru care acest lucru nu s-aîntâmplat. În Listele regilor sumerieni scrie că, înainte de Potop, regalitatea a coborât din Cerîn Eridu(g). O dată cu apariţia regalităţii, cetăţile din zonă au devenit repede cetăţi-state sauregate, s-au războit pentru guvernarea regiunii şi au devenit locurile din care se exercitasupremaţia politică. În acest peisaj belicos, Nippur-ul face excepţie; cetăţenii săi nu aveaunevoie să se războiască şi să întemeieze dinastii, pentru că ei aveau alt tip de supremaţie, şi86 „The Epic of Gilgamesh‖, tăbliţa I, stihurile 36, 37, p. 43, tăbliţa a II-a, 15-18, p. 46, în The Ancient NearEast – An Anthology of Texts and Pictures.87 Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 BC, Blackwell Publishing,Oxford, UK, second edition, 2007, p. 25.88 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology89 A se vedea harta cu extinderea culturii Ubaid. 22
  23. 23. încă una incontestabilă: cea religioasă. În Nippur sălăşluia Enlil, zeul suprem alpanteonului sumero-akkadian, despre care vom scrie mai jos. În Nippur exista templul E-kur, „casa muntelui‖, construit prin anii 2.700 – 2.600î.e.n. de En-me-barage-si din Kiş. Nippur-ul a jucat un rol religios încă şi mai semnificativ după ce regele Ur-Nammudin Uruk (2.111 – 2.094 î.e.n.), întemeietorul celei de-a III-a dinastii din Ur, a edificat aiciun zigurat, iar templul în sine, aflat în vârfului ziguratului, avea rol de sanctuar federal. Acest templu, sanctuarul de căpetenie al întregului Sumer, avea o semnificaţie atâtde mare încât sumerienii credeau că zeii tutelari ai tuturor celorlalte aşezări, încărcaţi cudaruri, veneau aici în pelerinaj şi-l rugau pe zeul suprem să dăruiască prosperitate şiabundenţă aşezărilor pe care le protejau.90 Jean Deshayes face un comentariu pertinent: …Alegerea Nippurului, oraşul sfânt al lui Enlil, pe care îl venerau toţi sumerienii, conferea acestuia din urmă un fel de supremaţie asupra tuturor zeilor din celelalte oraşe şi făcea din templul lui Enlil un loc universal de raliere.91 Pe planul mundan, oameni din toate straturile sociale, de la ţărani agricultori pânăla regi, duceau sau trimiteau zeului suprem ofrande votive92, iar voia sa era transmisă prinpreoţie. Prin urmare, valoarea religioasă a Nippur-ului era chiar mai importantă decâtcalitatea sa de centru al educaţiei scribale sau de posibilă cetate. Profesorul Marc Van DeMieroop aduce o lumină suplimentară: Familiile divine (...) au fost unite într-un panteon babilonian comun care, la sfârşitul perioadei dinastice timpurii, era cârmuit de Enlil, patronul aşezării Nippur. În lumea divină, el avea puterea supremă (...). Nippur, aşezarea sa, a atins un statut unic care urma să dăinuie până în secolul al XVIII-lea. În perioada târzie a celui de-al III-lea mileniu toate oraşele babiloniene trebuiau să trimită suport pentru cultul său, iar în perioada timpurie a celui de-al II-lea mileniu controlul politic asupra sa dădea unui rege dreptul de a pretinde pentru sine conducerea suverană. Cumva, preoţia acestei aşezări lipsite de importanţă militară avea autoritatea de a conferi un statut special unuia dintre multiplii competitori.93 Iată, aşadar, o aşezare care, neavând armate, dar având puterea religioasă, dominacivilizaţia din timpul său şi arealul său, fiind un Vatican avant la lettre.94 Conducătoriienergici, care aveau intuiţii despre trebuinţele religioase ale oamenilor şi despre psihologiagloatelor încercau să speculeze pe plan religios prestigiul lor militar şi politic. De pildă,prin anii 2.350 î.e.n. Lugal-Zaggesi, ensi al cetăţii Umma, un guvernator războinic, aîncercat prin intermediul unei serii de războaie să unească sumerienii într-un stat organizat.Atunci Nippur-ul a jucat un rol de seamă în planurile acestui ensi, tocmai datorită faptului90 A se vedea, de exemplu, S.N. Kramer, Sumerian Mythology, „Călătoria lui Nanna la Nippur‖, p. 47.91 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 79.92 William F. Albright, op. cit., p. 190-191.93 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 51.94 Apud Daniel C. Snell, op. cit., p. 21, întotdeauna capitalele religioase au fost – sau sunt – cârmuitoare şidin punct de vedere politic. A se vedea Ierusalimul, Roma cu Vaticanul său, Mecca şi Istambul. 23
  24. 24. că el putea coagula şi împlini trebuinţele religioase ale populaţiei sumeriene. În consecinţă,Lugal-Zaggesi s-a deplasat la marele sanctuar din Nippur, unde a cerut să fie învestit cuneobişnuitul titlu de „Rege al Ţării‖. Aici mai merită semnalat un fapt de natură administrativă. Îl redăm prin cuvintelelui Jean Deshayes: În localitatea Drehem din apropiere95 a fost aleasă de către Şulgi96 pentru a crea acolo ceea ce a fost poate un depozit de alimente şi de materii prime aparţinând zeului din Nippur, dar independent de sanctuar: s-ar putea vedea în asta un fel de fond naţional la care contribuiau în mod obligatoriu diferitele oraşe ale imperiului. Astfel ar fi luat naştere, pentru prima dată, un tezaur de stat deosebit de bunurile regelui şi de cele ale templelor.97 Aici, la fel ca în cetăţile-stat importante ale Sumerului, a fost construit şi unsanctuar consacrat freneticei zeiţe a sexualităţii şi a războiului, Inanna. O dată cu ridicarea puterii babiloniene, influenţa şi proeminenţa Nippur-ului aînceput să scadă. Până în vremea lui Hamurabbi (1.792 – 1.750 î.e.n.) Babilonul preluaseconducerea ca şi centru religios şi cultural, dar Nippur a continuat să rămână o aşezaresemnificativă până prin anii 250 î.e.n. 2. Zeul suprem Enlil În definitiv, cine era zeul Enlil, cel care avea în Nippur un templu care emana atâtanuminos? Mai sus scriam despre zeul uranian An şi despre zeiţa htonică Ki, glia. Dinîmbrăţişarea lor s-a născut Enlil, zeul aerului, al vânturilor, al vremii. El „separă şi totodatăuneşte Pământul cu Cerul‖. Aşadar, aici apar pentru prima dată elementele Cosmosului,adică apa, cerul, pământul şi aerul. Dingir (zeul) Enlil. El nu şade pe cer, ci este întronat în văzduh. Steaua şi coarnele arată divinitatea sa. Desen preluat de pe http://templeofsumer.org/95 Din apropierea Nippur-ului, n.ns.96 Rege din a III-a dinastie din Ur (2.093 – 2.046), fiul lui Ur-Nammu.97 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 83. 24
  25. 25. Ulterior, Enlil, zeul văzduhului, născut din îmbrăţişarea zeului ceresc An cu zeiţapământească Ki, îşi va fecunda mama – glia Ki – şi va da viaţă lumii98, susţinând-o şiavând grijă de mersul ei: aflat sub autoritatea tatălui său, dar mult mai activ decât acesta,Enlil are o parte din atribuţiile acestuia: el are autoritatea de temut de a decide privitor ladestinele zeilor şi ale oamenilor. La porunca sa, zeul Belit-Şeri, scrib şi cronicar al zeilor99,consemnează cursul imuabil al istoriei omeneşti pe temuta „Tăbliţă a destinelor‖. Elnumeşte zei în diverse funcţii şi „dă sceptru‖ oamenilor100 – adică numeşte regi. Zei diverşicontrolau fiecare aspect al vieţii sumeriene, dar căpetenia tuturor acestor zeităţi şi chiar altriadei marilor zei An – Enlil – Enki era zeul suprem Enlil, care sălăşluia în templul Ekur,„casa muntelui‖, din Nippur, împreună cu Ninlil, soţia sa, zeiţă a văzduhului. Din punct de vedere teologic, rezultatul concret al convingerii că există o „Tăbliţă adestinelor‖ era un soi de fatalism şi de predestinaţie. Totuşi, nu trebuie să credem căsumerienii se lăsau învinşi de soartă, acceptând-o resemnaţi, ci fie încercau să iasă dincadrul ei prin magie şi divinaţie, fie încercând să beneficieze de cât mai multe dintrebucuriile vieţii, dezvoltând un hedonism avant la lettre.101 Caracteristici: metalul corespunzător zeului Enlil este aurul. F. Zeiţa Ninlil, soaţa zeului suprem Enlil Din câte am văzut mai sus, Enlil se împreunase incestuos cu mama sa, Ki, zeiţagliei. Această zeiţă apare şi în ipostaza de Ninlil, şi va fi nu numai soaţa lui Enlil102, ci va şilocui împreună cu acesta în aşezarea sfântă Nippur, fiind îmbogăţită cu prerogativa de zeiţăa văzduhului, la fel ca şi el 103 şi va fi chiar denumită „adevărata şi marea doamnă acerului‖. Uneori, zeiţa Ninlil era considerată şi zeiţă a fertilităţii şi, în acest caz, i se spuneaMamma sau Mami, nume care, exact ca şi în limba română, semnifica „mamă‖. Mai târziu, zeiţa va primi şi alte nume, cum ar fi Ninħursag („Stăpâna temeliilordealurilor‖), sau Ninmah, precum şi alte atribuţii, fiind considerată zeiţă a văzduhului,precum şi a solului terestru, a pământului cultivabil. În ipostaza sa de Ninħursag, zeiţei i se dedicase un templu în Eridu, denumitEsagila, iar în ipostaza de Sud ea este zeiţa tutelară a cetăţii Şuruppak. Caracteristici: ca simbol personal, zeiţa avea semnul Ω, plasat pe registrul superioral tiarei sau al fustei ei.104 Concluzia pe care o tragem este aceea că litera grecească omega,care este reprezentată prin semnul de mai sus, nu este deloc de origine grecească, ci, foarteprobabil, sumeriană, şi a fost transmisă mai departe prin tradiţie.98 „Mitologii din Mesopotamia‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 390.99 Constantin Daniel şi Ion Acsan, op. cit., p. 99.100 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 49.101 „Când zeii i-au făurit pe oameni, ei au hărăzit oamenilor moartea, viaţa au păstrat-o pentru ei. Tu,Ghilgameş, satură-ţi pântecele, fii vesel ziua şi noaptea. Fă sărbătoare din fiecare zi, cântă şi joacă ziua şinoaptea...‖. Mircea Eliade, ICIR, p. 82, apud Epopeea lui Ghilgameş, tăbliţa X, col. III, 6-9, trad. JeanNougayrol.102 http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/section1/tr121.htm103 „Un adab adus zeiţei Ninlil‖: http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.4.24.1#104 Prin urmare, litera grecească omega, care este reprezentată prin semnul de mai sus, nu este deloc deorigine grecească, ci, foarte probabil, sumeriană, care a fost transmisă mai departe prin tradiţie. 25
  26. 26. Această consoartă a lui Enlil avea o relaţie specială cu regii din Sumer, despre carese zicea că „au fost alăptaţi de Ninħursag‖105. Despre zeiţa Ninlil/ Ninħursag se credea căeste mama tuturor fiinţelor. Aşadar, avem încă o zeiţă-mamă, la fel ca zeiţa Nammu, darsumerienii nu erau deranjaţi de aceste nepotriviri. Zeiţa Ninlil/ Ninħursag a dat naştere unor zei cum ar fi Uraş (diferită de zeiţa cuacelaşi nume), Ninurta, Işkur, Nisaba/Nidaba, Nergal, Nanna(-Sün), despre care vom vorbimai jos. Ninħursag, zeiţa-vultur cu cap de leu. Imagine de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html Friza de cupru înfăţişată mai sus are înălţimea de 1,07 m. Ea a fost găsită în templuldin Ubaid, fiind probabil confecţionată prin 2.500 î.e.n. Friza o reprezintă pe Ninħursag,zeiţa-vultur cu cap de leu, protejând doi cerbişori. În general, cerbii sunt priviţi capsihopompi, funcţia lor cultuală provine din neolitic sau chiar din mezoliticul superior şijoacă un rol notabil în simbolismul religiilor păgâne 106 , dar coarnele lor pot viza şisexualitatea masculină, la fel ca şi bucraniile. G. Ninurta, protectorul vieţii şi ordinii cosmice Iniţial, acest zeu avea vocaţia de zeu al agriculturii, fiind „fiul şi « adevăratulplugar » al marelui zeu sumerian Enlil‖107. El i-a învăţat pe fermieri să pregătească şi săcultive pământul, se îngrijea de recolte108. Apoi a devenit şi zeu al războiului, apărător al zeilor, luptând împotriva fiinţelorsupranaturale care-i ameninţau pe zei şi bunăstarea Universului (de exemplu, arhi-demonulKur/ Asag). El protejează Sumerul împotriva ţărilor răzvrătite, lovindu-şi vrăjmaşii cu ghioagafermecată, vorbitoare, denumită Şarur şi aruncând fulgere spre ei. Este posibil ca această105 Peoples of the Old Testament World, p. 24.106 A se vedea Alexander Hislop, The Two Babylons („Cele două Babiloane‖), Londra, Marea Britanie, 1858.107 Samuel N. Kramer, op. cit., p. 128.108 A se vedea „Hymn to Ninurta as God of Vegetation‖, tradus de S.N. Kramer, în The Ancient Near East –An Anthology of Texts and Pictures, pp. 330-331. 26
  27. 27. tactică marţială să fie cea care, mai târziu, să fi stat la baza „înarmării‖ lui Zeus cu acestefulgere, precum şi a lui Iupiter şi Thor. Mai apare şi ca un balaur monstruos, veninos.109 Zeul Ninurta, imagine preluată de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html Prin urmare, Ninurta este zeul care dăruieşte grâne şi protejează viaţa şi ordineacosmică. Eşumeşa, sanctuarul său principal, era la Nippur, „domiciliind‖ în cetatea decăpetenie a lui Enlil. Sub numele de Ningirsu, era adorat în templul Eninnu din Girsu,precum şi în Lagaş. Acest zeu va fi preluat de babilonieni, apoi de asirieni, ca zeu alviolenţei şi al războiului.110 „Regii se identificau cu Ninurta şi el era păstrătorul însemnelor lor regale.‖111 Regiise identificau cu Ninurta în încercarea lor de a păstra lumea în orânduială sau de a readuceordine acolo unde armonia cosmică fusese tulburată. Mai jos înfăţişăm o stelă din bazalt care îl reprezintă pe patesi, regele-preot, lavânătoare de lei. În registrul superior el înfruntă leul cu lancea, iar în cel inferior a rănit unprim leu cu trei săgeţi, dar urmează să-l omoare şi pe al doilea, mai puţin vizibil.109 A se vedea „Hymn to Ninurta as a God of Wrath‖, tradus de S.N. Kramer, în The Ancient Near East – AnAnthology of Texts and Pictures, pp. 331-332.110 „Ninurta‖ în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 420.111 John H. Walton, op. cit., p. 337. 27
  28. 28. Dincolo de valoarea artistică şi arheologică pe care o are această lespede (stelă),trebuie înţeles simbolismul său: ucigând o fiară redutabilă, acest patesi, rege-preotsumerian, se identifică ritualic cu zeul cosmizator care omoară monstrul primordial. Stela de bazalt din Uruk, înălţime 78 cm. http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htm H. Işkur, zeul furtunii Acesta era zeul înaripat al furtunilor, al grindinii şi al trăsnetelor. Mai târziu, va fiomologat cu akkadianul Adad, un zeu mai binevoitor, care avea stăpânire şi peste ploaie şirâurile de munte, şi cu canaaneanul Hadad (Rimon). Despre el se poate citi în Enmerkar şiStăpânitorul din Aratta, sau în Blestemarea cetăţii Agade, ambele în traducerea lui SamuelNoah Kramer. I. Zeiţa Nisaba/Nidaba: „Stăpâna raţiilor de grâne” În miturile timpurii, această divinitate avea în subordine grânele şi recolteleagricole. Într-o reprezentare găsită în cetatea Lagaş112, ea figura ca având păr deosebit debogat, fiind încoronată cu o tiară cu coarne şi susţinând un ştiulete în spic şi o semilună.112 A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Nisaba 28
  29. 29. Zeiţa Nisaba. Imagine preluată de pe http://www.goddessaday.com/mesopotamian/nisaba Mai târziu, zeiţa Nisaba urma să-şi extindă atribuţiile şi spre protejarea arteiscrisului, a matematicii, arhitecturii113, astronomiei şi, în general, a ştiinţelor. Ea calculeazăhotarele statelor şi este zeiţa protectoare a scribilor, care o proslăvesc. În această ipostază,ea este reprezentată ca ţinând în mâna dreaptă un styl cu vârful plat, un instrument cuvârful căruia se făceau imprimările în tăbliţele de argilă umedă. Practic, ea este „Stăpâna raţiilor de grâne‖, adică atât a grânelor, cât şi a calcululuicare se făcea pentru a stabili raţia la care avea dreptul fiecare cetăţean atunci când pesteaşezare se abătea seceta sau nevoia şi preoţii trebuiau să împartă oamenilor hrană. Sanctuarele ei (E-sagin) erau localizate în Ereş şi în Umma.113 Mircea Eliade, citându-l pe E. Burrows, „Some Cosmological Patterns in Babylonian Religion‖, spune că„regele Gudea o vede în vis pe zeiţa Nidaba (aceasta îi arată un tablou pe care sunt înscrise stelele benefice)şi pe un zeu care îi revelează planul templului. Modelele templului şi cetăţii sunt, s-ar putea spune,« transcendentale », căci ele preexistă în Cer.‖ ICIR, p. 63. 29
  30. 30. J. Sumugan/ Samuqan, zeul turmelor Acesta era un zeu minor, care avea autoritate peste câmpii, cu vegetaţia şianimalele ei. În Akkad şi în Babilon era adorat ca divinitate cinegetică şi pastorală,ocrotind deopotrivă cirezile şi turmele de animale domestice, precum şi animalele sălbaticede stepă.114 K. Gibil, zeul focului În Sumer zeii luminoşi erau Nanna(-Sün), zeul-lună, Utu, zeul-soare şi Gibil, zeulfocului, fiul zeului Enki. El este un zeu războinic. Are o funcţie benefică, dând lumină,căldură, purificând, dar şi o funcţie negativă, mistuind, arzând.115 L. Ninazu, „Stăpânul medic” Fiu al cuplului Enlil – Ninlil, zeu htonic sumero-akkadian, patron al medicinei şivindecător zeiesc al tuturor celor 60 de maladii a căror existenţă era afirmată înMesopotamia. Uneori era identificat cu Ningirsu.116 M. Nininsin/ Ninkarrak Această zeiţă avea în grijă sănătatea oamenilor, pe care-i proteja de molimi sau ledăruia vindecarea.117V. EXCURS CULTUROLOGIC: CETATEA-STAT URUK ŞI APARIŢIA SCRIERII, PASUL SPRE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE Înainte de a aborda cetatea-stat Uruk şi panteonul său, trebuie să facem câtevaprecizări. În primul rând, aşezarea Uruk este una de referinţă, întrucât ea este o „cumpănă aapelor‖ între aşezările săteşti şi cele urbane. O vom trece în revistă culturologic,examinând-o, aşadar, din unghiurile biblic, mitologic, antropologic, istoric, economic şidin unghiul de vedere al istoriei artei, văzând o dată în plus dezvoltarea artei monumentale,fapt care semnifică relaţii noi între artă şi societate. Biblia evreiască, adică Tanaħ-ul, pare să spună că cel care a pus bazele civilizaţiei 118urbane , fiind eroul civilizator şi fondând în Sumer aşezările Babel, Erech (sumerianulUruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală114 „Sumugan‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 560.115 „Gibil‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 204.116 „Ninazu‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 420.117 „Nikarrak‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 420.118 Termenul „civilizaţie‖ provine din latinescul civis, care înseamnă „cetate‖. Ca atare, este oarecumpleonastic să vorbim despre civilizaţie urbană, dar o vom face, totuşi. 30
  31. 31. semnificativă, a fost Nimrod, războinicul puternic, marele tiran hamit descendent din Cuş.Aici în Sumer, sau, după cum îl denumeşte textul sacru, „Ș inear‖, 119 au avut locevenimentele din capitolele 10-11 din Genesa: 6 Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţrayim120, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan. 8 Lui Cuş121 i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe Pământ. 9 El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune: „Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.― 10 Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne122, în ţara Şinar. 11 Din acea ţară, el s-a dus în Asur123 şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah 12 şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare124. Genesa, 10:6-12.125 Din punct de vedere mitologic, se susţine că aşezarea Uruk a fost întemeiată – saucel puţin ridicată la rang de oraş – de zeiţa Inanna, despre care vom scrie mai jos: la unmoment dat, zeiţa Inanna din Uruk/ Erech merge în Eridu şi-i cere lui Enki „darurilecivilizaţiei‖, iar zeul acceptă să i le dea.126 Respectiva aşezare Uruk/ Erech devine primuloraş din lume care merită această denumire – spune istoria mitologizată127. Cetatea Uruk/ Erech a avut conducători de frunte: în conformitate cu Lista regilorsumerieni, Meş-ki-ang-gaşer, fiul zeului Utu, a fost primul constructor al fortăreţei. El aîntemeiet prima dinastie, a domnit 324 de ani (o domnie fabulos de lungă), apoi a intrat înmare şi a dispărut. În jurul fortăreţei, fiul lui Meş-ki-ang-gaşer, Enmerkar128 a construit Unug/ Uruk şia fost regele acestuia timp de şapte sar-i, adică 420 de ani. Pornind de la terminaţia –kar, care înseamnă „vânător‖, precum şi de la alteelemente, David Rohl crede că Enmerkar ar fi una şi aceeaşi persoană cu Nimrod,puternicul vânător din Genesa 10.119 A se vedea şi Isaia, 11:11; Zaharia, 5:11. Ulterior, regiunea va fi denumită „Caldeea‖ (Ieremia, 50:10;Ezechiel, 16:29).120 10:6 Miţrayim înseamnă Două Egipturi, probabil cu referire la Egiptul de Sus şi cel de Jos; şi în v. 13. N.tr.121 10:8 Nu acelaşi cu cel din vs. 6-7; probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (vezi Gen. 2:13). N. tr.122 10:10 Babilonia. N. tr.123 10:11 Asiria. N. tr.124 Cu toate acestea, Dumnezeu nu a lăsat ca rostirea finală privitoare la urbanitate să fie făcută de un păgân,ci a răscumpărat noţiunea prin Mesia, după cum se vede în Apocalipsa, 21:2,10-27; 22:14,19.125 10:11 Asiria. N. tr.125 Versiunea Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com126 Samuel Noah Kramer, op. cit., pp. 159-163. A se vedea şi p. 64 din Sumerian Mythology, de acelaşi autor,carte disponibilă pe http://www.sacred-texts.com/ane/sum/index.htm127 Eridu era mai degrabă o aşezare urbană.128 Enmerkar a fost zeu sau rege mitic sumerian, fiul zeului solar Utu şi fratele zeiţei Inanna. „Enmerkar‖, înVictor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, p. 168. A se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Enmerkar,precum şi http://www.britannica.com/EBchecked/topic/188536/Enmerkar 31
  32. 32. Reprezentarea deplasării autorităţii monarhice înainte de Potop. http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpg Lui Enmerkar la domnie i-au urmat păstorul Lugal-Banda, probabil pescarulDumuzid, ș i Ghilgameș 129, care este cel mai celebru erou al întregii literaturi sumeriene. Nu ştim în ce ani au avut loc aceste domnii şi faptele de vitejie ale suveranilor,întrucât personajele istorice ș i evenimentele au fost recuperate din compoziț iile literareș i nu din mărturii contemporane; în consecinț ă, este dificil să atribuim evenimentele unuianumit nivel arheologic al cetăț ilor Uruk, Aratta şi Kiş. În plus, la Uruk sau la Kiș aufost descoperite foarte puț ine mărturii din această perioadă. „Această epocă esteîntunecată, dar din ea răzbat ecouri slabe de fapte pătimaș e realizate de un popor tânăr ș iviguros.‖130 La sfârşitul mileniului al V-lea, cultura Ubaid evoluează, transformându-se în ceeace se numeşte „cultura Uruk‖ 131 (3.500 – 3.000 î.e.n.), sau chiar „fenomenul Uruk‖ 132 .Această cultură este extrem de importantă pe câteva planuri pe care le vom înfăţişa mai jos.129 Probabil prin anii 2.700 î.e.n.130 „Sumer, sumerieni‖, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (red. princ.), edit.Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.131 Unii o denumesc „cultura Ur – Uruk‖. 32
  33. 33. Mai întâi de toate, dezvoltarea forţelor de producţie şi productivitatea muncii înagricultură a declanşat o serie de schimbări dramatice care au afectat întreaga civilizaţiestrăveche: sub aspect economic, o dată ce solul irigat şi arat devenise foarte productiv,indivizii au început să producă mai multă hrană decât consumau, fapt care îngăduiedemografiei să aibă o curbă ascendentă: pe la 3.500 î.e.n. aşezarea Uruk atinsese osuprafaţă de aproape 100 ha şi avea o populaţie cam de 20.000 locuitori, fiind de două orimai mare decât celelalte cetăţi-state sumeriene, iar prin anii 3.000, în faza Uruk IVA,cetatea se întindea pe o suprafaţă de 250 ha şi avea 30.000 – 50.000 locuitori.133 Migrarea spre oraş a diferitelor clanuri are efect asupra relaţiilor de familie şi areligiozităţii clanurilor. Mai concret, în aglomeraţia umană, relaţiile de rudenie tind să semai dilueze şi să piardă teren în favoarea relaţiilor de vecinătate, iar semnificaţiatotemurilor şi a zeilor gentilici este dizlocată şi înlocuită cu o divinitate tutelară alocuitorilor aşezării respective, sau cu un panteon al comunităţii. Existenţa hranei abundente a avut implicaţii pe încă un plan, cel profesional: uniidintre indivizi au început să petreacă în agricultură mai puţin timp – sau chiar deloc. Eidevin meşteşugari, de exemplu tăbăcari, olari134 etc.135, sau negustori, iar unii se integreazăca birocraţi în aparatul sacerdotal. Alţii îmbrăţişează cariera armelor, devenind oşteni deprofesie. „Masa amorfă a comunităţii se structurează, apărând categorii şi pături tot maibine individualizate.‖ Continuă apariţia însemnelor de rang/status: podoabe sau sceptre,precum şi securi sau pumnale rituale. O dată ce comunitatea acceptă tot mai uşor un panteon local, se continuă activitateade construire a templelor monumentale şi deservirea lor de către aparatul sacerdotal. Noua orânduire a societăţii devine tot mai sofisticată şi, pentru necesităţileadministraţiei, prin 3.500 î.e.n. este inventat un tip de proto-scriere 136 , cu caracterepictografice. Ea avea un caracter rebusistic şi apare ca o simplă strângere de date de genulregistrelor de socoteli şi de venituri ale templelor, dar după vreo trei secole se va trece lascrierea cuneiformă, iar pe tăbliţe vor fi scrise şi creaţii literare. Practic, aceasta este perioada pe care o putem puncta ca fiind pasul decisiv sprecivilizaţie: încetează forma socială de comună primitivă, care ţinea de preistorie, şi se trecela cetatea-stat, care ţine de istorie. În perioada Djemdet Nasr (3.100 – 2.900 î.e.n.) oraşul Uruk se întindea pe osuprafaţă de cca. 500 ha şi avea o populaţie probabilă de peste 60.000 locuitori, fiindcentrul unui întins teritoriu rural. Cu toate acestea, nu suprafaţa sau numărul său delocuitori îl recomandă ca oraş ci, după cum observă Alexandru Diaconescu, relaţiileadministrative, politice, militare şi de schimb:132 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 19.133 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 52.134 „Ceramica lucrată cu mâna face loc celei lucrate la roata înceată. Mai simplă ca decor, ea dovedeşte osporire a capacităţii de producţie a meşteşugarilor locali.‖ Emil Condurachi, în Samuel Noah Kramer, Istoriaîncepe la Sumer, p. 10.135 În Uruk este foarte posibil să fi existat chiar şi o topitorie, vezi Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 24.136 După cum vom vedea mai jos, în legătură cu apariţia scrierii mitologia sumeriană pretindea că aceasta ar fifost dată omenirii înainte de Potop de către zeul Enki sau de emisarul său, eroul civilizator Adapa U-an/Oannes. 33
  34. 34. Oraşul Uruk (…) era centrul unui întins teritoriu rural. O parte din locuitorii săi se ocupau în continuare de agricultură, cultivând terenurile din vecinătatea oraşului, dar restul teritoriului agricol era pus în valoare de o sumedenie de mici aşezări rurale. Dacă oraşul beneficia de hrana produsă de teritoriul său rural, la rândul său el îl aproviziona cu produse meşteşugăreşti, precum şi cu produse agricole complementare, căci el era un centru de schimb şi de redistribuire a alimentelor: ţăranii trimiteau către templu produsul lor şi primeau în schimb toate celelalte produse necesare traiului. În concluzie: o aşezare urbană nu constituie doar o mare concentraţie demografică, ci, spre deosebire de sat, care este mono-funcţional şi suficient sieşi, oraşul exercită o serie de funcţii productive, de schimb şi redistribuire, (fiind, deci, pluri-funcţional) şi exercitându-şi totodată autoritatea administrativ-politică asupra unei întinse regiuni din jur. Într-un cuvânt, îl putem defini ca aşezare urbană numai prin raportarea sa la lumea rurală înconjurătoare.137 Iar mai târziu profesorul conchidea: Societatea sumeriană nu era nicidecum scindată în „clase antagoniste‖ şi de aceea, pe drept cuvânt, orânduirea primelor oraşe-stat a fost caracterizată drept „comunism teocratic‖. Comunism, pentru că nu există proprietate clară asupra pământurilor şi „munca voluntară‖ e prestată de toată lumea; teocratic, pentru că întreaga viaţă social-politică era dirijată de către clasa sacerdotală în formare (…) Apariţia oraşului-stat a fost rezultatul unui îndelungat proces (desfăşurat pe parcursul mai multor milenii) la capătul căruia societatea nu s-a „scindat‖, ci s-a „structurat‖ într-un mod superior, fiecare grup şi categorie definindu-şi statutul social în funcţie de rolul jucat. Statul nu poate fi deci categorisit (aşa cum o făcea Lenin) drept „un instrument de dominare al unei clase îndreptat împotriva celorlalte clase şi pături sociale‖, ci este o formă superioară, mai complexă de organizare a societăţii cu scopul coordonării activităţilor de interes public. Conducerea societăţii înseamnă politică, iar statul reprezintă o nouă formă de organizare politică, incompatibilă cu orânduirea gentilică, căci el înlocuieşte relaţiile de sânge cu „cetăţenia‖.138 Mai adăugăm doar faptul că, prin anii 2.700 î.e.n., Ghilgameş, faimosul erou denumele căruia se leagă celebra Epopee, a fortificat aşezarea, obligându-şi concetăţeniisupuşi să împrejmuiască oraşul cu un zid de apărare139. Religiozitatea cetăţii-templu Uruk: lăcaşuri de cult, mitologie, sacerdoţiu Cetatea Uruk şi cultura edificată de ea sunt de maximă importanţă şi din punctul devedere al religiozităţii efective. În primul rând, sesizăm faptul că valoarea religioasă şi funcţională a zeilor gentilicişi a totemurilor clanului aproape a dispărut, ei fiind înlocuiţi de panteonul comunităţii.137 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 56.138 Ibid., p. 59.139 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, pp. 273-276. 34
  35. 35. În al doilea rând, tăbliţele de lut descoperite în templu, sau, altfel spus, registrelerespective arată că zeul tutelar era considerat a fi stăpânul întregului pământ al oraşului-statrespectiv, iar dreptul său se suprapune peste drepturile familiilor care aveau pământ. Iarreprezentanţii vizibili ai zeului tutelar (adică aparatul sacerdotal) îşi asumaseră funcţia deorganizator al întregii vieţi economice: Din tăbliţe rezultă că templele aveau şi terenuri direct administrate de ele, care erau lucrate prin contribuţia comună a locuitorilor, sau erau date în arendă, dar dirijau şi producţia pe restul pământului aparţinând oraşului-stat respectiv. Meşteşugarii locuiau şi lucrau de obicei pe lângă templu, acesta procurându-le materia primă (uneori, de la mari distanţe, asemenea materialelor de construcţie, piatra şi lemnul lipsind din Mesopotamia) şi retribuindu-i în produse agricole. Templul îndeplinea, astfel, şi rolul de redistribuitor al avuţiei sociale. Dar templul nu gospodărea doar propria-i avere, ci dirija şi activităţile de interes comun, cum ar fi întreţinerea canalelor sau operaţiunile militare. Nu întâmplător deci, pentru caracterizarea acestei perioade se foloseşte termenul de „oraş-templu‖ (Tempelstadt), căci autoritatea sanctuarului se confundă cu cea publică.140 Iar Constantin Daniel şi Ion Acsan confirmă: Templul ajunge la sumerieni centrul existenţei, în jurul lui gravitând întreaga viaţă economică, socială şi politică a statului-oraş. Aici se dezvoltă scrierea, care mai târziu devine cuneiformă, slujind la înregistrarea tuturor mărfurilor, bunurilor şi a convenţiilor comerciale.141 În al treilea rând, avem nu numai aparatul sacerdotal, adică preoţii, specialiştiisacrului şi coordonatorii activităţilor comunitare, ci în această perioadă apare şi personaluladministrativ – o forţă de muncă relativ calificată – care îngroaşă rândurile preoţimii.Începând cu faza Uruk IV B (3.200 – 3.100) preoţii şi personalul apropiat lor edificăconstrucţii monumentale: în cazul de faţă ne referim concret la ansamblul de sanctuareEanna, unde se afla cel mai important templu dedicat zeiţei Inanna. Tot în tagma preoţimii trebuie trecute şi hierodulele, prostituatele „sacre‖ de latemplele dedicate zeiţei Inanna, zeiţă a sexualităţii, despre care vom vorbi puț in mai jos,precum şi magicienii, vracii, descântătorii, exorciştii etc. Acum mai adăugăm doar că în această cetate-stat Uruk exista şi un turn-templu, unzigurat, edificat de faimosul rege Ghilgameş şi închinat zeului uranian An, Cerul, daracesta este foarte puţin explorat.142140 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 58.141 Constantin Daniel şi Ion Acsan, op. cit., pp. 5,6.142 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 25. 35

×