SlideShare a Scribd company logo
1 of 63
Ce cred Adventi ştii de  Z iua a Şaptea Studiul  2 2 Isprăvnicia creştină
Isprăvnicia creştină De memorizat:  „ Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca  nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu,
Isprăvnicia creştină De memorizat:  încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui."  1 Cor. 4,1.2.
Isprăvnicia creştină A.   T oate sunt ale lui  D umnezeu
Al cui este pământul şi tot ce este pe el?   Lev. 25 : 23 ţara este a Mea, iar voi s u nteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.
Al cui este pământul şi tot ce este pe el?   Ps. 24 : 1 Al Domnului este păm â ntul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
Al cui este pământul şi tot ce este pe el?   Deut. 10 : 14 ale Domnului, Dumnezeului tău, s u nt cerurile şi cerurile cerurilor, păm â ntul şi tot ce cuprinde el.
Al cui este pământul şi tot ce este pe el?   1Cor. 10 : 26 Căci ,,al Domnului este păm â ntul şi tot ce cuprinde el.
Cui a dat Domnul pământul?   Ps. 115 : 16 Cerurile s u nt ale Domnului, dar păm â ntul l-a dat fiilor oamenilor.
Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti?   1Cor. 4 : 1.2 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti?   1Cor. 4 : 1.2 Î ncolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti?   1Petru. 4 : 10 Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.
Isprăvnicia creştină B .   D ăruirea sistematică în Biblie
Prin ce sistem de dăruire în  V.T.   a arătat  Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor  copiilor Lui ?   Lev . 2 7:3 0 Orice zeciuială din pămînt, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.
Prin ce sistem de dăruire în  V.T.   a arătat  Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor  copiilor Lui ?   Gen. 28 : 20-22 Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Dacă va fi Dumnezeu cu mine ... dacă-mi va da pâine să mănânc şi
Prin ce sistem de dăruire în  V.T.   a arătat  Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor  copiilor Lui ?   Gen. 28 : 20-22 haine să mă îmbrac,...  piatra aceasta, pe care am pus-o ca st â lp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu,
Prin ce sistem de dăruire în  V.T.   a arătat  Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor  copiilor Lui ?   Gen. 28 : 20-22 şi  Î ţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.
Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în  N.T. :   Mat. 23 : 23 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen,
Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în  N.T. :   Mat. 23 : 23 şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia;
Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în  N.T. :   Mat. 23 : 23 pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea  (zecimile)  să nu le lăsaţi nefăcute.
Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în  N.T. :   Evrei 7 : 8 Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, s u nt nişte oameni muritori; pe c â nd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
Cum a  arătat  ap . Pavel  perpetuarea  dăruirii sistematice şi în  NT ?   1Cor. 9:13.14 Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, s u nt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?
Cum a  arătat  ap . Pavel  perpetuarea  dăruirii sistematice şi în  NT ?   1Cor. 9:13.14 Tot aşa, Domnul a r â nduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.
Care să fie spiritul care să stea la baza credincioşiei creştinului?   2Cor. 9:7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu
Care să fie spiritul care să stea la baza credincioşiei creştinului?   Fapte  2 0 : 35 Este mai ferice să dai dec â t să primeşti.
Isprăvnicia creştină C.   O  piatr ă de încercare a credincioşilor
În ce L-au încercat israeli ţ ii de pe vremuri pe Dumnezeu?   Mal. 3:8 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: Cu ce Te-am înşelat? Cu zeciuielile şi darurile de m â ncare.
Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii:   Mal. 3:10 Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor,
Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii:   Mal. 3:10 şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuv â ntare.
Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii:   Fapte 5:3.4 Petru i-a zis: ,,Anania, pentruce  ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sf â nt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii:   Fapte 5:3.4 Dacă n'o vindeai, nu răm â nea ea a ta?  Şi, după ce ai  v â ndut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei?
Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii:   Fapte 5:3.4 Cum s'a putut naşte un astfel de g â nd în inima ta? N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
 
Not ă suplimentară Introducere :  „ Banii nu ne-au fost daţi ca prin ei să ne onorăm şi glorificăm pe noi înşine. Ca administratori credincioşi trebuie să-i folosim pentru onoarea şi gloria lui Dumnezeu. Unii socotesc că numai o parte din bunurile lor sunt ale Domnului. Când au pus deoparte ceva pentru scopuri religioase şi de calitate, ei gândesc că pot socoti partea rămasă ca fiind a
Not ă suplimentară lor şi să facă cu ea ceea ce găsesc că ar fi potrivit. Dar aceasta este o greşeală. Tot ceea ce posedăm este al Domnului şi suntem răspunzători faţă de el pentru folosirea lui. În folosirea fiecărui ban se va vedea dacă îl iubim pe Dumnezeu în mod suprem şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine."
Not ă suplimentară Domnul nu a dat pământul şi bunurile lui numai unora, ci întregii omeniri ca să fie folosite pentru binele tuturor. De aceea, Biserica lui Dumnezeu trebuie să sprijine cu conştiinţă curată orice sforţare colectivă, care are ca scop realizarea unor reforme sociale echitabile pentru fiecare om care doreşte să facă imposibil egoismul omenesc, pentru ca baza convieţuirii umane să fie responsabilitatea şi dragostea reciprocă a oamenilor.
Not ă suplimentară „ Suntem ispravnicii acelor daruri cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu... Dumnezeu ne-a dat toate bunurile din bunătatea Sa şi ni le-a rânduit spre folosul nostru doar ca nişte bunuri încredinţate, de care trebuie să dăm socoteală. Să le folosim astfel ca totdeauna să se audă în urechile noastre chemarea: Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta (Luca 16,2).  Să nu uităm cine cere această socoteală:
Not ă suplimentară este Acela care recomandă lepădarea de sine şi modestia, dar condamnă risipa, mândria, fala şi vanitatea, care aprobă folosirea bunurilor”, dar cere ca aceasta să se facă ţinând cont de porunca de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
Not ă suplimentară „ Oare noi care ne bucurăm de o lumină deplină şi de privilegiile Evangheliei, trebuie să ne mulţumim a da mai puţin decât aceia care trăiau pe vremuri sub o dispensaţiune a harului mai puţin privilegiată? Nicidecum. Oare obligativitatea noastră nu trebuie să crească în mod proporţional cu binecuvântările cele mari de care ne bucurăm?"
Not ă suplimentară „ Zecimea este sfântă, rezervată de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui, pentru a fi folosită la susţinerea lucrătorilor Evangheliei în lucrarea lor. De multă vreme Domnul este jefuit pentru că sunt unii care nu-şi dau seama că zecimea este partea rezervata Domnului."
Not ă suplimentară „ Dăruirea sistematică nu trebuie să devină însă o constrângere sistematică. Numai daruri de bunăvoie primeşte Dumnezeu. Adevărata dăruire creştină izvorăşte din principiul, dragostei recunoscătoare. Iubirea de Hristos nu poate să existe fără o dragoste corespunzătoare faţă de aceia pentru care El a venit în lume ca să-i răscumpere."
Not ă suplimentară După cum Dumnezeu Şi-a rezervat un pom în Eden, o zi pe săptămână care să-l fie dedicată Lui, astfel Şi-a rezervat o parte din bunurile pe care ni le-a dăruit, ca semn de recunoaştere că toate cele dobândite le-am primit de la Dumnezeu. „ Dumnezeu dă omului nouă zecimi, pe când El pretinde o zecime pentru scopuri sfinte, după cum a dat omului şase zile pentru lucrările sale proprii şi Şi-a rezervat, Şi-a pus
Not ă suplimentară deoparte ziua a şaptea pentru Sine. Căci, ca şi Sabatul, a zecea parte a câştigului este sfântă; Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine.“
Not ă suplimentară Mulţi sunt ispitiţi să cadă în păcatul lui Anania şi Safira. Păcatul lor constă în a fi prezentat „puţinul" pe care l-au adus pe altar ca fiind „totul", sau „jertfa întreagă". Credincioşia nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât restituirea lui Dumnezeu a ceea ce declară El că pretinde de la noi. A minţi pe Dumnezeu este egal cu a crede într-un Dumnezeu care nu este atotştiutor şi atotvăzător,
Not ă suplimentară ori aceasta nu înseamnă doar o lipsă decunoaştere a adevăratului Dumnezeu, ci este o adevărată idolatrie.
Concluzii dogmatice Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, înzestraţi de El cu timp, posibilităţi, capacităţi, bunuri, cu binecuvântările şi resursele pământului, dar suntem răspunzători pentru buna folosire a lor. Prin serviciul nostru credincios faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri recunoaştem dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce a creat El, restituind zecimea Proprietarului care a rânduit-o pentru susţinerea Evangheliei,
Concluzii dogmatice respectiv a bisericii Sale. Isprăvnicia este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste, spre a învinge egoismul şi lăcomia. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care se răsfrâng asupra altora prin credincioşia sa.
Concluzii etice Ispravnic înseamnă administrator de bunuri străine. Creştinul are o dublă isprăvnicie: în viaţa de toate zilele, la locul lui de muncă este ispravnicul bunurilor comune, iar în viaţa de credinţă este ispravnicul bunurilor lui Dumnezeu. În primul caz datoria sa este să fie cinstit în totul faţă de colectivitate şi faţă de bunurile ei. În cel de al doilea caz datoria sa o exprimă termenul de credincioşie.
Concluzii etice Ambele ispravnicii sunt apărate şi dirijate de porunca a opta „Să nu furi". Cinstea şi credincioşia trebuie să izvorască dintr-un principiu personal, lăuntric, care îşi are motivaţia în propria conştiinţă şi care este reală chiar când nu este controlată. Nu este o cinste şi o credincioşie dependentă doar de legi, de revizori şi de teama de a nu fi descoperit, ci una al cărei temei este principiul în sine al nobleţei credincioşiei şi al cărei
Concluzii etice revizor este conştiinţa iluminată de Duhul lui Dumnezeu şi în supunere faţă de prescripţiile Legii divine şi rânduielilor stabilite de Dumnezeu în biserică.
Note teologice Dăruirea sistematică în biserica A. Z. Ş.: La început, lucrarea a fost susţinută de jertfe ocazionale şi personale. Mulţi şi-au vândut proprietăţile ca să ajute lucrarea. Joseph Bates şi-a sacrificat casa pentru tipărirea unei broşuri despre Sabat. J. White lucra ca spărgător de piatră la calea ferată, şi din puţinul realizat astfel ajuta colaboratorii trimişi în lucrare. În aprilie 1858, o clasă biblică condusă de J.N. Andrews (1829-1883)
Note teologice a ajuns la concluzia că dăruirea regulată şi proporţională este principiul Bibliei. Ei au recomandat „binefacerea sistematică". Planul a fost susţinut cu entuziasm în 16 ianuarie 1859 şi adoptat în comunitatea Battle Creek. Apoi alte comunităţi s-au alăturat planului. Planul prevedea dăruirea regulată a unei sume săptămânale pentru lucrare în raport cu posibilităţile. În „Review and Herald" din 9 aprilie 1861, J. White ridică prima dată
Note teologice problema principiului zecimii biblice. În 1876 D.M. Canright (1840-1919) face atentă biserica, afirmând că zecimea dată pentru susţinerea servilor lui Dumnezeu „este partea Domnului". Sesiunea Conferinţei Generale din 5 octombrie 1876 a adoptat ca principiu denominaţional sistemul dăruirii sistematice (zecimea). În practica generală a bisericii a fost introdusă în decembrie 1878.
Note teologice Principiul zecimii în istoria bisericească:   În biserica primară şi postapostolică nu este cunoscut un alt sistem de dăruire. Dar din scrierile lui Ciprian (sec. III) reiese că a scăzut credincioşia creştinilor. Ambrozie, Hieronim şi Ioan Gură de Aur, de multe ori, atrag atenţia credincioşilor creştini că plata zecimii este o datorie sfântă creştină. Augustin consideră că invazia popoarelor germanice ar fi o pedeapsă divină pentru necredincioşia
Note teologice creştinilor în plata zecimii. Ioan Gură de Aur, referindu-se la unii creştini care se uimesc când aud despre un coreligionar că dă zecime din venitul său, afirmă: „Ce ruşine! Ceea ce pe vremuri pentru iudei a fost ceva de la sine înţeles, pentru creştini a devenit obiectul uimirii". Dacă reţinerea zecimii a fost atunci un lucru nedemn, gândeşte-te cu cât mai nedemn pentru un creştin este el acum! Până în secolul VI, zecimea a avut un caracter
Note teologice benevol. Dar începând cu acest secol se înmulţesc canoanele care impun sistemul sub ameninţarea anatemei în cazul de nesupunere. În timp ce Conciliul din Tours II (566) recomandă credincioşilor credincioşia în darea zecimii, Conciliul din Macon II (585) o hotărăşte ca ordin legal, recunoscută de legislaţia carolingiană pentru Franţa ca o prestaţie obligatorie a credincioşilor faţă de paroh. Carol cel Mare a introdus sistemul
Note teologice zecimii conform uzanţei vechi testamentale în tot imperiul său. Ne darea zecimii a fost declarată păcat ce trebuie mărturisit la spovedanie. Sinodul din Arles (813) a decretat că zecimea se va da nu numai din roadele câmpului, ci şi din toate veniturile realizate din comerţ. În această etapă, sistemul biblic şi-a pierdut caracteristica lui de voluntarietate, devenind impozit impus şi stors cu sila. Marele teolog scolastic, Toma de Aquino,
Note teologice a văzut în sistemul zecimii dreptul divin dat servilor lui Dumnezeu. Reformatorii nu au pus prea mult în discuţie sistemul zecimii, ci l-au practicat în forma existenta la data aceea. Cei care totuşi, s-a pronunţat în public, aprobându-i a fost Martin Luther: „Zecimea este o orânduire divină, distinsă şi ar merita ca creştinismul să rămână la uzanţa ca preotul să fie întreţinut din zecime".
Note teologice Ţăranii revoltaţi în primăvara anului 1525  s-au declarat a fi pentru sistemul zecimii, dar nu pentru abuzuri. În timpul refomaţiunii şi a erei protestantismului ortodox, zecimea a fost singurul sistem folosit pentru întreţinerea bisericilor reformaţiunii din principatul transilvănean. În oraşul Cluj-Napoca şi astăzi există strada Dijmei, care şi-a primit numele de la grânarele bisericii aflate în această stradă, unde se aducea zecimea în natură.
Note teologice Biserica romano-catolică pe vremea aceea a respins orice încercare de a şterge din uzanţă plata zecimii către biserică. Sinodul din Trident (1545-1563) s-a declarat ca fiind de acord cu fundamentarea biblică a principiului decretând că este o datorie a credincioşilor faţă de Dumnezeu. Revoluţia franceză (1789) a desfiinţat în Franţa sistemul zecimii al bisericii catolice.
Note teologice În ţările protestante, probabil din cauza necredincioşiei membrilor bisericii, contribuţia voluntară a fost înlocuită cu contribuţia impusă, cu impozitul către biserică. Având în vedere că în teologie asistăm la o tendinţă de reaşezare a motivaţiilor dogmatice pe fundamentare biblică, contribuţia sistematică a reînviat în practica mai multor denominaţiuni. Creştinii principali ai zilelor
Note teologice noastre fac cunoştinţă din nou cu binecuvântările credincioşiei şi ascultării de Cuvânt. Încheiem această succintă trecere în revistă a acestui principiu biblic cu o luare de atitudine în această problemă din partea unuia dintre cei mai mari evanghelişti ai contemporaneităţii: „Biblia ne învaţă să dăm zeciuială. Adică a zecea parte din câştigul nostru net aparţine lui Dumnezeu."
Copyrightul aparţine casei de editură  Via ţă şi Sănătate (http://www.viatasisanatate.ro) Transcriere pe computer  şi fişiere PowerPoint:  AZSVaslui.org

More Related Content

What's hot

Raiul şi Iadul - Emanuel Swedenborg
Raiul şi Iadul - Emanuel SwedenborgRaiul şi Iadul - Emanuel Swedenborg
Raiul şi Iadul - Emanuel Swedenborgbillydean
 
Adevărul Scripturii despre Dumnezeu
Adevărul Scripturii despre DumnezeuAdevărul Scripturii despre Dumnezeu
Adevărul Scripturii despre DumnezeuPROADVENT .
 
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui DumnezeuAdevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui DumnezeuPROADVENT .
 
08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?William Anderson
 
Mareaevangheliealuiioanvol7
Mareaevangheliealuiioanvol7 Mareaevangheliealuiioanvol7
Mareaevangheliealuiioanvol7 e renatte
 
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)Stea emy
 
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaEpistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaFotbal Joc la Performanta
 
Slujba sfintei-liturghii
Slujba sfintei-liturghiiSlujba sfintei-liturghii
Slujba sfintei-liturghiiion mandis
 
Biserica rămăşiţei
Biserica rămăşiţeiBiserica rămăşiţei
Biserica rămăşiţeipatrascucristi
 
Hristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăHristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăComoriNemuritoare.RO
 
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-amv77
 
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)Stea emy
 

What's hot (16)

Raiul şi Iadul - Emanuel Swedenborg
Raiul şi Iadul - Emanuel SwedenborgRaiul şi Iadul - Emanuel Swedenborg
Raiul şi Iadul - Emanuel Swedenborg
 
Adevărul Scripturii despre Dumnezeu
Adevărul Scripturii despre DumnezeuAdevărul Scripturii despre Dumnezeu
Adevărul Scripturii despre Dumnezeu
 
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui DumnezeuAdevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
 
Epistola lui Barnaba
Epistola lui BarnabaEpistola lui Barnaba
Epistola lui Barnaba
 
08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?
 
47. EPISTOLA 2CORINTENI ORIGINAL ANTIC -FACSIMIL
47. EPISTOLA  2CORINTENI  ORIGINAL ANTIC -FACSIMIL47. EPISTOLA  2CORINTENI  ORIGINAL ANTIC -FACSIMIL
47. EPISTOLA 2CORINTENI ORIGINAL ANTIC -FACSIMIL
 
Mareaevangheliealuiioanvol7
Mareaevangheliealuiioanvol7 Mareaevangheliealuiioanvol7
Mareaevangheliealuiioanvol7
 
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)
Slujba icoanei Maicii Domnului Portăriţa (HBEPCKAH)
 
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
 
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaEpistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
 
Slujba sfintei-liturghii
Slujba sfintei-liturghiiSlujba sfintei-liturghii
Slujba sfintei-liturghii
 
Biserica rămăşiţei
Biserica rămăşiţeiBiserica rămăşiţei
Biserica rămăşiţei
 
Hristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnicăHristos – Pâinea noastră zilnică
Hristos – Pâinea noastră zilnică
 
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
 
Epistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către LaodicieniEpistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către Laodicieni
 
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)
Paraclisul Sfantului apostol şi evanghelist Luca (18 octombrie)
 

Viewers also liked

Viewers also liked (15)

Sfanta cina
Sfanta cinaSfanta cina
Sfanta cina
 
Tema 5- Originea raului si caderea omului in pacat
Tema 5- Originea raului si caderea omului in pacatTema 5- Originea raului si caderea omului in pacat
Tema 5- Originea raului si caderea omului in pacat
 
Tema 3
Tema 3Tema 3
Tema 3
 
25 a doua venire a lui isus hristos
25 a doua venire a lui isus hristos25 a doua venire a lui isus hristos
25 a doua venire a lui isus hristos
 
Botezul
BotezulBotezul
Botezul
 
Iertarea se învață!
Iertarea se învață!Iertarea se învață!
Iertarea se învață!
 
Decalogul
DecalogulDecalogul
Decalogul
 
4. Dumnezeu Fiul
4. Dumnezeu Fiul4. Dumnezeu Fiul
4. Dumnezeu Fiul
 
Apocalipsa intrarea in cort, spre scaunul de domnie
Apocalipsa   intrarea in cort, spre scaunul de domnieApocalipsa   intrarea in cort, spre scaunul de domnie
Apocalipsa intrarea in cort, spre scaunul de domnie
 
26 învierea
26 învierea26 învierea
26 învierea
 
Nevoia de Duh Sfant
Nevoia de Duh SfantNevoia de Duh Sfant
Nevoia de Duh Sfant
 
Spiritul profetic
Spiritul profeticSpiritul profetic
Spiritul profetic
 
Cuvantul lui Dumnezeu
Cuvantul lui DumnezeuCuvantul lui Dumnezeu
Cuvantul lui Dumnezeu
 
Biblia si mobilul
Biblia si mobilulBiblia si mobilul
Biblia si mobilul
 
Tu ce vei raspunde?
Tu ce vei raspunde?Tu ce vei raspunde?
Tu ce vei raspunde?
 

Similar to 21 isprăvnicia creştină

Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Stea emy
 
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon  (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon  (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...Stea emy
 
Sfânta împărăteasă Pulheria - Slujba
Sfânta împărăteasă Pulheria - SlujbaSfânta împărăteasă Pulheria - Slujba
Sfânta împărăteasă Pulheria - SlujbaStea emy
 
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae PlanásCunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae PlanásStea emy
 
Naşterea Domnului - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...
Naşterea Domnului  - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...Naşterea Domnului  - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...
Naşterea Domnului - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...Stea emy
 
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)Stea emy
 
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...Stea emy
 
Întâmpinarea Domnului - Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!
Întâmpinarea Domnului -  Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!Întâmpinarea Domnului -  Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!
Întâmpinarea Domnului - Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!Stea emy
 
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei (4 iulie)
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei  (4 iulie)Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei  (4 iulie)
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei (4 iulie)Stea emy
 
Toate rugaciunile
Toate rugaciunileToate rugaciunile
Toate rugaciunileAlin Cazacu
 
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...Stea emy
 
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Stea emy
 
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt (8 octombrie)
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt  (8 octombrie)Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt  (8 octombrie)
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt (8 octombrie)Stea emy
 
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)Stea emy
 
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...Stea emy
 
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)Stea emy
 

Similar to 21 isprăvnicia creştină (20)

Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
 
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
 
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon  (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon  (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...
Acatistul Sfântului ierarh Nicolae cu canon (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iul...
 
Ultima victorie
Ultima victorieUltima victorie
Ultima victorie
 
Sfânta împărăteasă Pulheria - Slujba
Sfânta împărăteasă Pulheria - SlujbaSfânta împărăteasă Pulheria - Slujba
Sfânta împărăteasă Pulheria - Slujba
 
Alegerea
AlegereaAlegerea
Alegerea
 
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae PlanásCunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás
Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás
 
Naşterea Domnului - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...
Naşterea Domnului  - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...Naşterea Domnului  - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...
Naşterea Domnului - Canoane de rugăciune la sărbătoarea înainteprăznuirii Na...
 
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Eugenia (s.v. 24 decembrie / s.n. 06 ianuarie)
 
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...
Sfântul ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (s.n. 22 aprilie / ...
 
Întâmpinarea Domnului - Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!
Întâmpinarea Domnului -  Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!Întâmpinarea Domnului -  Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!
Întâmpinarea Domnului - Ce mare este în ceruri slava Sfântului Simeon!
 
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei (4 iulie)
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei  (4 iulie)Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei  (4 iulie)
Sfântul ierarh Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei (4 iulie)
 
Toate rugaciunile
Toate rugaciunileToate rugaciunile
Toate rugaciunile
 
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...
Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov şi Vladimir (6 ianuar...
 
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
Acatistul Sfântului Onufrie cel mare (12 iunie)
 
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt (8 octombrie)
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt  (8 octombrie)Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt  (8 octombrie)
Acatistul Sfintei cuvioase Taisia din pustiul Tebaidei, Egipt (8 octombrie)
 
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)
Sfântul Arsenie capadocianul - Vecernii şi paraclise (10 noiembrie)
 
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)
Acatistul Sfântului mucenic Dasie (20 noiembrie şi 18 iulie)
 
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Acatistul Sfinţilor mucenici Teodo...
 
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)
Paraclisul Sfântului ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)
 

More from patrascucristi

More from patrascucristi (9)

Stiri power point 23 noiembrie
Stiri power point 23 noiembrieStiri power point 23 noiembrie
Stiri power point 23 noiembrie
 
Stiri power point 9 noiembrie
Stiri power point 9 noiembrieStiri power point 9 noiembrie
Stiri power point 9 noiembrie
 
5. Duhul Sfant
5. Duhul Sfant5. Duhul Sfant
5. Duhul Sfant
 
Extraordinaires photos cb
Extraordinaires photos cbExtraordinaires photos cb
Extraordinaires photos cb
 
Fa ti timp
Fa ti timpFa ti timp
Fa ti timp
 
Biblia si telefonul mobil
Biblia si telefonul mobilBiblia si telefonul mobil
Biblia si telefonul mobil
 
Iertarea se învață!
Iertarea se învață!Iertarea se învață!
Iertarea se învață!
 
De ce tipa oamenii
De ce tipa oameniiDe ce tipa oamenii
De ce tipa oamenii
 
Apa sau coca_cola
Apa sau coca_colaApa sau coca_cola
Apa sau coca_cola
 

21 isprăvnicia creştină

  • 1. Ce cred Adventi ştii de Z iua a Şaptea Studiul 2 2 Isprăvnicia creştină
  • 2. Isprăvnicia creştină De memorizat: „ Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu,
  • 3. Isprăvnicia creştină De memorizat: încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." 1 Cor. 4,1.2.
  • 4. Isprăvnicia creştină A. T oate sunt ale lui D umnezeu
  • 5. Al cui este pământul şi tot ce este pe el? Lev. 25 : 23 ţara este a Mea, iar voi s u nteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.
  • 6. Al cui este pământul şi tot ce este pe el? Ps. 24 : 1 Al Domnului este păm â ntul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
  • 7. Al cui este pământul şi tot ce este pe el? Deut. 10 : 14 ale Domnului, Dumnezeului tău, s u nt cerurile şi cerurile cerurilor, păm â ntul şi tot ce cuprinde el.
  • 8. Al cui este pământul şi tot ce este pe el? 1Cor. 10 : 26 Căci ,,al Domnului este păm â ntul şi tot ce cuprinde el.
  • 9. Cui a dat Domnul pământul? Ps. 115 : 16 Cerurile s u nt ale Domnului, dar păm â ntul l-a dat fiilor oamenilor.
  • 10. Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti? 1Cor. 4 : 1.2 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
  • 11. Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti? 1Cor. 4 : 1.2 Î ncolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
  • 12. Care trebuie să fie concepţia creştinului referitoare la relaţia sa faţă de bunurile pământeşti? 1Petru. 4 : 10 Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.
  • 13. Isprăvnicia creştină B . D ăruirea sistematică în Biblie
  • 14. Prin ce sistem de dăruire în V.T. a arătat Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor copiilor Lui ? Lev . 2 7:3 0 Orice zeciuială din pămînt, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.
  • 15. Prin ce sistem de dăruire în V.T. a arătat Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor copiilor Lui ? Gen. 28 : 20-22 Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Dacă va fi Dumnezeu cu mine ... dacă-mi va da pâine să mănânc şi
  • 16. Prin ce sistem de dăruire în V.T. a arătat Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor copiilor Lui ? Gen. 28 : 20-22 haine să mă îmbrac,... piatra aceasta, pe care am pus-o ca st â lp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu,
  • 17. Prin ce sistem de dăruire în V.T. a arătat Dumnezeu dreptul Său de proprietate asupra bunurilor copiilor Lui ? Gen. 28 : 20-22 şi Î ţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.
  • 18. Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în N.T. : Mat. 23 : 23 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen,
  • 19. Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în N.T. : Mat. 23 : 23 şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia;
  • 20. Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în N.T. : Mat. 23 : 23 pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea (zecimile) să nu le lăsaţi nefăcute.
  • 21. Cugetă asupra următoarelor texte, care dovedesc că sistemul zecimii a rămas valabil şi în N.T. : Evrei 7 : 8 Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, s u nt nişte oameni muritori; pe c â nd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
  • 22. Cum a arătat ap . Pavel perpetuarea dăruirii sistematice şi în NT ? 1Cor. 9:13.14 Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, s u nt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?
  • 23. Cum a arătat ap . Pavel perpetuarea dăruirii sistematice şi în NT ? 1Cor. 9:13.14 Tot aşa, Domnul a r â nduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.
  • 24. Care să fie spiritul care să stea la baza credincioşiei creştinului? 2Cor. 9:7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu
  • 25. Care să fie spiritul care să stea la baza credincioşiei creştinului? Fapte 2 0 : 35 Este mai ferice să dai dec â t să primeşti.
  • 26. Isprăvnicia creştină C. O piatr ă de încercare a credincioşilor
  • 27. În ce L-au încercat israeli ţ ii de pe vremuri pe Dumnezeu? Mal. 3:8 Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: Cu ce Te-am înşelat? Cu zeciuielile şi darurile de m â ncare.
  • 28. Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Mal. 3:10 Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor,
  • 29. Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Mal. 3:10 şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuv â ntare.
  • 30. Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Fapte 5:3.4 Petru i-a zis: ,,Anania, pentruce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sf â nt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
  • 31. Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Fapte 5:3.4 Dacă n'o vindeai, nu răm â nea ea a ta? Şi, după ce ai v â ndut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei?
  • 32. Z ecimea este piatra de încercare a propriei noastre credincioşii: Fapte 5:3.4 Cum s'a putut naşte un astfel de g â nd în inima ta? N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
  • 33.  
  • 34. Not ă suplimentară Introducere : „ Banii nu ne-au fost daţi ca prin ei să ne onorăm şi glorificăm pe noi înşine. Ca administratori credincioşi trebuie să-i folosim pentru onoarea şi gloria lui Dumnezeu. Unii socotesc că numai o parte din bunurile lor sunt ale Domnului. Când au pus deoparte ceva pentru scopuri religioase şi de calitate, ei gândesc că pot socoti partea rămasă ca fiind a
  • 35. Not ă suplimentară lor şi să facă cu ea ceea ce găsesc că ar fi potrivit. Dar aceasta este o greşeală. Tot ceea ce posedăm este al Domnului şi suntem răspunzători faţă de el pentru folosirea lui. În folosirea fiecărui ban se va vedea dacă îl iubim pe Dumnezeu în mod suprem şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine."
  • 36. Not ă suplimentară Domnul nu a dat pământul şi bunurile lui numai unora, ci întregii omeniri ca să fie folosite pentru binele tuturor. De aceea, Biserica lui Dumnezeu trebuie să sprijine cu conştiinţă curată orice sforţare colectivă, care are ca scop realizarea unor reforme sociale echitabile pentru fiecare om care doreşte să facă imposibil egoismul omenesc, pentru ca baza convieţuirii umane să fie responsabilitatea şi dragostea reciprocă a oamenilor.
  • 37. Not ă suplimentară „ Suntem ispravnicii acelor daruri cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu... Dumnezeu ne-a dat toate bunurile din bunătatea Sa şi ni le-a rânduit spre folosul nostru doar ca nişte bunuri încredinţate, de care trebuie să dăm socoteală. Să le folosim astfel ca totdeauna să se audă în urechile noastre chemarea: Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta (Luca 16,2). Să nu uităm cine cere această socoteală:
  • 38. Not ă suplimentară este Acela care recomandă lepădarea de sine şi modestia, dar condamnă risipa, mândria, fala şi vanitatea, care aprobă folosirea bunurilor”, dar cere ca aceasta să se facă ţinând cont de porunca de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
  • 39. Not ă suplimentară „ Oare noi care ne bucurăm de o lumină deplină şi de privilegiile Evangheliei, trebuie să ne mulţumim a da mai puţin decât aceia care trăiau pe vremuri sub o dispensaţiune a harului mai puţin privilegiată? Nicidecum. Oare obligativitatea noastră nu trebuie să crească în mod proporţional cu binecuvântările cele mari de care ne bucurăm?"
  • 40. Not ă suplimentară „ Zecimea este sfântă, rezervată de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui, pentru a fi folosită la susţinerea lucrătorilor Evangheliei în lucrarea lor. De multă vreme Domnul este jefuit pentru că sunt unii care nu-şi dau seama că zecimea este partea rezervata Domnului."
  • 41. Not ă suplimentară „ Dăruirea sistematică nu trebuie să devină însă o constrângere sistematică. Numai daruri de bunăvoie primeşte Dumnezeu. Adevărata dăruire creştină izvorăşte din principiul, dragostei recunoscătoare. Iubirea de Hristos nu poate să existe fără o dragoste corespunzătoare faţă de aceia pentru care El a venit în lume ca să-i răscumpere."
  • 42. Not ă suplimentară După cum Dumnezeu Şi-a rezervat un pom în Eden, o zi pe săptămână care să-l fie dedicată Lui, astfel Şi-a rezervat o parte din bunurile pe care ni le-a dăruit, ca semn de recunoaştere că toate cele dobândite le-am primit de la Dumnezeu. „ Dumnezeu dă omului nouă zecimi, pe când El pretinde o zecime pentru scopuri sfinte, după cum a dat omului şase zile pentru lucrările sale proprii şi Şi-a rezervat, Şi-a pus
  • 43. Not ă suplimentară deoparte ziua a şaptea pentru Sine. Căci, ca şi Sabatul, a zecea parte a câştigului este sfântă; Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine.“
  • 44. Not ă suplimentară Mulţi sunt ispitiţi să cadă în păcatul lui Anania şi Safira. Păcatul lor constă în a fi prezentat „puţinul" pe care l-au adus pe altar ca fiind „totul", sau „jertfa întreagă". Credincioşia nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât restituirea lui Dumnezeu a ceea ce declară El că pretinde de la noi. A minţi pe Dumnezeu este egal cu a crede într-un Dumnezeu care nu este atotştiutor şi atotvăzător,
  • 45. Not ă suplimentară ori aceasta nu înseamnă doar o lipsă decunoaştere a adevăratului Dumnezeu, ci este o adevărată idolatrie.
  • 46. Concluzii dogmatice Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, înzestraţi de El cu timp, posibilităţi, capacităţi, bunuri, cu binecuvântările şi resursele pământului, dar suntem răspunzători pentru buna folosire a lor. Prin serviciul nostru credincios faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri recunoaştem dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce a creat El, restituind zecimea Proprietarului care a rânduit-o pentru susţinerea Evangheliei,
  • 47. Concluzii dogmatice respectiv a bisericii Sale. Isprăvnicia este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste, spre a învinge egoismul şi lăcomia. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care se răsfrâng asupra altora prin credincioşia sa.
  • 48. Concluzii etice Ispravnic înseamnă administrator de bunuri străine. Creştinul are o dublă isprăvnicie: în viaţa de toate zilele, la locul lui de muncă este ispravnicul bunurilor comune, iar în viaţa de credinţă este ispravnicul bunurilor lui Dumnezeu. În primul caz datoria sa este să fie cinstit în totul faţă de colectivitate şi faţă de bunurile ei. În cel de al doilea caz datoria sa o exprimă termenul de credincioşie.
  • 49. Concluzii etice Ambele ispravnicii sunt apărate şi dirijate de porunca a opta „Să nu furi". Cinstea şi credincioşia trebuie să izvorască dintr-un principiu personal, lăuntric, care îşi are motivaţia în propria conştiinţă şi care este reală chiar când nu este controlată. Nu este o cinste şi o credincioşie dependentă doar de legi, de revizori şi de teama de a nu fi descoperit, ci una al cărei temei este principiul în sine al nobleţei credincioşiei şi al cărei
  • 50. Concluzii etice revizor este conştiinţa iluminată de Duhul lui Dumnezeu şi în supunere faţă de prescripţiile Legii divine şi rânduielilor stabilite de Dumnezeu în biserică.
  • 51. Note teologice Dăruirea sistematică în biserica A. Z. Ş.: La început, lucrarea a fost susţinută de jertfe ocazionale şi personale. Mulţi şi-au vândut proprietăţile ca să ajute lucrarea. Joseph Bates şi-a sacrificat casa pentru tipărirea unei broşuri despre Sabat. J. White lucra ca spărgător de piatră la calea ferată, şi din puţinul realizat astfel ajuta colaboratorii trimişi în lucrare. În aprilie 1858, o clasă biblică condusă de J.N. Andrews (1829-1883)
  • 52. Note teologice a ajuns la concluzia că dăruirea regulată şi proporţională este principiul Bibliei. Ei au recomandat „binefacerea sistematică". Planul a fost susţinut cu entuziasm în 16 ianuarie 1859 şi adoptat în comunitatea Battle Creek. Apoi alte comunităţi s-au alăturat planului. Planul prevedea dăruirea regulată a unei sume săptămânale pentru lucrare în raport cu posibilităţile. În „Review and Herald" din 9 aprilie 1861, J. White ridică prima dată
  • 53. Note teologice problema principiului zecimii biblice. În 1876 D.M. Canright (1840-1919) face atentă biserica, afirmând că zecimea dată pentru susţinerea servilor lui Dumnezeu „este partea Domnului". Sesiunea Conferinţei Generale din 5 octombrie 1876 a adoptat ca principiu denominaţional sistemul dăruirii sistematice (zecimea). În practica generală a bisericii a fost introdusă în decembrie 1878.
  • 54. Note teologice Principiul zecimii în istoria bisericească: În biserica primară şi postapostolică nu este cunoscut un alt sistem de dăruire. Dar din scrierile lui Ciprian (sec. III) reiese că a scăzut credincioşia creştinilor. Ambrozie, Hieronim şi Ioan Gură de Aur, de multe ori, atrag atenţia credincioşilor creştini că plata zecimii este o datorie sfântă creştină. Augustin consideră că invazia popoarelor germanice ar fi o pedeapsă divină pentru necredincioşia
  • 55. Note teologice creştinilor în plata zecimii. Ioan Gură de Aur, referindu-se la unii creştini care se uimesc când aud despre un coreligionar că dă zecime din venitul său, afirmă: „Ce ruşine! Ceea ce pe vremuri pentru iudei a fost ceva de la sine înţeles, pentru creştini a devenit obiectul uimirii". Dacă reţinerea zecimii a fost atunci un lucru nedemn, gândeşte-te cu cât mai nedemn pentru un creştin este el acum! Până în secolul VI, zecimea a avut un caracter
  • 56. Note teologice benevol. Dar începând cu acest secol se înmulţesc canoanele care impun sistemul sub ameninţarea anatemei în cazul de nesupunere. În timp ce Conciliul din Tours II (566) recomandă credincioşilor credincioşia în darea zecimii, Conciliul din Macon II (585) o hotărăşte ca ordin legal, recunoscută de legislaţia carolingiană pentru Franţa ca o prestaţie obligatorie a credincioşilor faţă de paroh. Carol cel Mare a introdus sistemul
  • 57. Note teologice zecimii conform uzanţei vechi testamentale în tot imperiul său. Ne darea zecimii a fost declarată păcat ce trebuie mărturisit la spovedanie. Sinodul din Arles (813) a decretat că zecimea se va da nu numai din roadele câmpului, ci şi din toate veniturile realizate din comerţ. În această etapă, sistemul biblic şi-a pierdut caracteristica lui de voluntarietate, devenind impozit impus şi stors cu sila. Marele teolog scolastic, Toma de Aquino,
  • 58. Note teologice a văzut în sistemul zecimii dreptul divin dat servilor lui Dumnezeu. Reformatorii nu au pus prea mult în discuţie sistemul zecimii, ci l-au practicat în forma existenta la data aceea. Cei care totuşi, s-a pronunţat în public, aprobându-i a fost Martin Luther: „Zecimea este o orânduire divină, distinsă şi ar merita ca creştinismul să rămână la uzanţa ca preotul să fie întreţinut din zecime".
  • 59. Note teologice Ţăranii revoltaţi în primăvara anului 1525 s-au declarat a fi pentru sistemul zecimii, dar nu pentru abuzuri. În timpul refomaţiunii şi a erei protestantismului ortodox, zecimea a fost singurul sistem folosit pentru întreţinerea bisericilor reformaţiunii din principatul transilvănean. În oraşul Cluj-Napoca şi astăzi există strada Dijmei, care şi-a primit numele de la grânarele bisericii aflate în această stradă, unde se aducea zecimea în natură.
  • 60. Note teologice Biserica romano-catolică pe vremea aceea a respins orice încercare de a şterge din uzanţă plata zecimii către biserică. Sinodul din Trident (1545-1563) s-a declarat ca fiind de acord cu fundamentarea biblică a principiului decretând că este o datorie a credincioşilor faţă de Dumnezeu. Revoluţia franceză (1789) a desfiinţat în Franţa sistemul zecimii al bisericii catolice.
  • 61. Note teologice În ţările protestante, probabil din cauza necredincioşiei membrilor bisericii, contribuţia voluntară a fost înlocuită cu contribuţia impusă, cu impozitul către biserică. Având în vedere că în teologie asistăm la o tendinţă de reaşezare a motivaţiilor dogmatice pe fundamentare biblică, contribuţia sistematică a reînviat în practica mai multor denominaţiuni. Creştinii principali ai zilelor
  • 62. Note teologice noastre fac cunoştinţă din nou cu binecuvântările credincioşiei şi ascultării de Cuvânt. Încheiem această succintă trecere în revistă a acestui principiu biblic cu o luare de atitudine în această problemă din partea unuia dintre cei mai mari evanghelişti ai contemporaneităţii: „Biblia ne învaţă să dăm zeciuială. Adică a zecea parte din câştigul nostru net aparţine lui Dumnezeu."
  • 63. Copyrightul aparţine casei de editură Via ţă şi Sănătate (http://www.viatasisanatate.ro) Transcriere pe computer şi fişiere PowerPoint: AZSVaslui.org