Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea

1. Ce cred Adventi ştii de Z iua a Şaptea Studiul 5 Originea r ăului şi căderea în păcat

2. Originea răului şi căderea în păcat De memorizat: „ Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege." 1 Ioan 3,4.

3. Originea răului şi căderea în păcat A. O riginea răului

4. Cum a reuşit opera creaţiunii? Gen. 1 : 31 Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

5. Ce ne spune Biblia despre originea răului? Is . 1 4: 1 2-14 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost dobor â t la păm â nt, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta:

6. Ce ne spune Biblia despre originea răului? Is . 1 4: 1 2-14 Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe v â rful norilor, voi fi ca Cel Prea Î nalt

7. Cum descrie apostolul Ioan izgonirea din cer a celor răzvrătiţi? Apoc. 12 : 7 - 9 Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei, dar n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a mai găsit în cer.

8. Cum descrie apostolul Ioan izgonirea din cer a celor răzvrătiţi? Apoc. 12 : 7 - 9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe păm â nt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

9. Originea răului şi căderea în păcat B . C ăderea în păcat

10. Ce poruncă au primit în Eden primii noştri părinţi? Gen . 2 :16-17 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să măn â nci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu măn â nci, căci în ziua în care vei m â nca din el, vei muri negreşit.

11. Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen . 3 :1- 6 Şarpele ... a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu m â ncaţi din toţi pomii din grădină? Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să m â ncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.

12. Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen . 3 :1- 6 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu m â ncaţi din el, şi nici sănu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi

13. Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen . 3 :1- 6 Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotăr â t, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua c â nd veţi m â nca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunosc â nd binele şi răul

14. Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen . 3 :1- 6 Femeia a văzut că pomul era bun de m â ncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a m â ncat; a dat şi bărbatului ei, care era l â ngă ea, şi bărbatul a m â ncat şi el.

15. Originea răului şi căderea în păcat C . C e este păcatul

16. Cum defineşte apostolul Ioan păcatul? 1Ioan 3 : 4 Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

17. Cât de totală este stricăciunea păcatului? Gen. 6 : 5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe păm â nt, şi că toate întocmirile g â ndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

18. Cât de totală este stricăciunea păcatului? Rom. 7 : 18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea păm â ntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să-l fac.

19. Care au fost urmările păcatului? Gen. 3 : 16-19 Femeii i-a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăp â ni peste tine.

20. Care au fost urmările păcatului? Gen. 3 : 16-19 Omului i-a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai m â ncat din pomul despre care îţi poruncisem: Să nu măn â nci deloc din el, blestemat este acum păm â ntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

21. Care au fost urmările păcatului? Gen. 3 : 16-19 spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să măn â nci iarba de pe c â mp. Î n sudoarea feţei tale să-ţi măn â nci p âi nea, p â nă te vei întoarce în păm â nt, căci din el ai fost luat; căci ţăr â nă eşti, şi în ţăr â nă te vei întoarce.

22. Care au fost urmările păcatului? Rom. 6 : 23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa ve ş nică în Isus Hristos, Domnul nostru.

24. Not ă suplimentară „ Păcatul este un intrus, pentru apariţia căruia nu se poate da nici un motiv. Este misterios, inexplicabil; a-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo scuză pentru el, ar înceta de a mai fi păcat."

25. Not ă suplimentară „ Dumnezeu a făcut pe om în mod desăvârşit, sfânt şi fericit; pământul aşa minunat cum a ieşit din mâna Creatorului, nu purta nici o urmă de decădere sau umbră de blestem. Călcarea Legii lui Dumnezeu - Legea iubirii - aceasta a adus nenorocirea şi moartea."

26. Not ă suplimentară Un Creator plin de milostivire a căutat în compătimirea Sa gingaşă să oprească pe Lucifer şi pe cei ce l-au urmat de la prăpastia pieirii, în care ei erau în primejdia de a se arunca. Dar Lucifer lepădă invitaţia lui Dumnezeu şi, spre a sfida puterea Sa, el se răsculă împotriva Creatorului Său. Astfel Lucifer, „luceafărul" de lumină, părtaşul măririi lui Dumnezeu, păzitorul tronului Său, deveni prin păcat Satana,

27. Not ă suplimentară „ împotrivitorul" lui Dumnezeu şi al fiinţelor sfinte." Este bine de reţinut etimologia cuvântului „Satana". Verbul ebraic „satan" înseamnă „a se împotrivi", „a fi duşman", „a se opune". În Noul Testament (1 Petru 5,8) apare substantivul „ho antidikos", având acelaşi înţeles: adversar, oponent, împotrivitor, duşman, diavol.

28. Not ă suplimentară „ Fără libertatea alegerii, ascultarea lui n-ar fi fost voluntară, ci constrânsă. N-ar fi putut avea loc dezvoltarea caracterului. O astfel de purtare ar fi fost în totul contrară felului de a proceda al lui Dumnezeu faţă de locuitorii altor lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinţă inteligentă, şi ar fi venit în sprijinul acuzaţiilor lui Satana, care susţinea că Dumnezeu este un Stăpân arbitrar."

29. Not ă suplimentară „ Primii noştri părinţi nu au fost lăsaţi fără o avertizare cu privire la primejdia care-i ameninţa. Soli cereşti le-au făcut cunoscut căderea lui Satana şi planurile acestuia de a-i duce la pieire. De asemenea, ei le-au explicat natura guvernării dumnezeieşti, pe care prinţul răului căuta să o răstoarne."

30. Not ă suplimentară „ După ce a păcătuit, Adam îşi închipui că trece într-o sferă mai înaltă de existenţă. Dar nu trecu mult şi conştiinţa despre păcatul său îl umplu de groază. Aerul care până aici avusese o temperatură potrivită şi blândă, părea acum că umple cu fior vinovata pereche. Iubirea şi pacea care domniseră până acum între ei, au dispărut şi, în locul lor, au simţit un sentiment de păcat, o teamă de viitor, o goliciune a sufletului."

31. Not ă suplimentară Păcatul nu este numai neascultare, necredincioşie, ci este o rebeliune. Omul s-a răzvrătit în primul rând împotriva propriului său statut original de „creatură" sau „fiinţă creată". Aceasta implică nu numai ascultare, ci şi „theotonomia", adică deplina sa dependenţă de Dumnezeu. Omul, răzvrătindu-se, a dorit o autonomie deplină, fapt care l-a făcut rob al păcatului, respectiv al celui rău.

32. Not ă suplimentară Păcatul mai poate fi definit şi prin refuzul guvernării lui Dumnezeu, refuzul legislaţiei Lui, înlocuind-o cu auto-legislaţia, cu legea propriei sale dorinţe. Aceasta duce la titanismul uman, detronându-L pe Dumnezeu şi înscăunând „eul" propriu în locul divinităţii. Este o formă de idolatrie, mai camuflată decât aceea care recurge la figurile cioplite ale zeilor.

33. Not ă suplimentară Stricăciunea provocată de păcat nu a fost periferică, ci una centrală, care pornind din inimă, a cuprins întreaga fire a omului. Asemenea sugativei căzute în cerneală, păcatul s-a infiltrat în toată firea omului, nelăsând compartiment neatins de această plagă a degradării şi a stricăciunii morale.

34. Not ă suplimentară „ Când ei au văzut în florile veştede şi în frunzele căzute primele semne ale decăderii, Adam şi soţia sa plângeau cu o tristeţe adâncă după cum jelesc acum oamenii pe morţii lor. Moartea unei flori gingaşe şi plăcute era, de fapt, un motiv de durere; dar când arborii măreţi şi-au lepădat frunzele lor, această privelişte le întipări în mod viu în minte faptul de neînlăturat că moartea este partea tuturor celor vii."

35. Concluzii dogmatice Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu. Când primii noştri părinţi au refuzat, prin neascultare, dependenţa lor de Creator, ai au căzut din înalta lor poziţie dată de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu a fost alterat în caracterul lor, ei devenind subiectul morţii şi descendenţii lor au fost părtaşi la această natură decăzută, cu toate consecinţele ei.

36. Concluzii dogmatice Plata păcatului este moartea, pedeapsa veşnică, din care - fără jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Hristos, adusă de bunăvoie şi din iubire, ca preţ de răscumpărare - păcătosul nu s-ar fi putut salva niciodată.

37. Concluzii etice Dacă păcatul este rebeliune împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, atunci pocăinţa începe cu acceptarea lui Dumnezeu ca Domn şi Creator şi supunere de bunăvoie voinţei Lui. Dacă păcatul este refuzul legislaţiei divine, în favoarea unor dorinţe proprii, independente, atunci pocăinţa este acceptarea Legii lui Dumnezeu şi renunţarea la practicile şi obiceiurile proprii, care contravin voinţei lui Dumnezeu.

38. Concluzii etice Dacă păcatul este refuzul comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenul, atunci pocăinţa este refacerea legăturii de dragoste, în ambele direcţii: a legăturii verticale cu Dumnezeu, prin încheierea unui legământ, şi a celei orizontale cu semenii printr-o slujire în dragoste. Dacă păcatul este iubirea de sine, căutarea de sine, adorarea de sine, atunci pocăinţa este iubirea de Dumnezeu şi aproapele, căutarea şi adorarea lui Dumnezeu.

39. Concluzii etice Dacă păcatul este contradicţie şi disensiune în ambele sensuri, atunci pocăinţa este împăcare, pace cu Dumnezeu şi cu semenii.

40. Note teologice Pelagianism : Un călugăr britanic, Pelagiu, a susţinut, prin anul 410, că păcatul omenirii nu are nici o legătură cu păcatul lui Adam şi că fiecare om răspunde personal pentru păcatele lui. Copiii minori sunt în aceeaşi stare ca şi Adam înainte de căderea în păcat, deci nu există o degradare, sau o înclinaţie înnăscută spre păcat. Adam ar fi fost muritor chiar şi fără căderea în păcat.

41. Note teologice Omul ar putea păzi toate poruncile lui Dumnezeu, fără a păcătui, datorită puterilor sale native. Harul care îndreptăţeşte ne ajută să facem “mai uşor ceea ce, prin voinţa noastră liberă, am fi fost capabili şi aşa să îndeplinim.

42. Note teologice Semipelagianism : Este o cale de mijloc între Pelagiu şi Aurelius Augustin, susţinut de Ioan Casian, originar din Dobrogea, care a admis păcatul strămoşesc, dar i-a slăbit urmările. Poziţia sa este considerată în teologie ca un synergism primitiv, a cărui continuator a fost reformatorul Melanchton. Casian învăţa că în urma căderii în păcat, voinţa omenească a fost slăbită, fiind predispusă tentaţiei de a păcătui.

43. Note teologice La începutul credinţei, omul nu are nevoie de harul special divin. Dar creşterea în credinţă este lucrarea harului. Încheierea vieţii de credinţă este iarăşi opera omului, rămânerea în credinţă şi în fapte bune. Omul nu este mort, cum susţinea Augustin, ci numai bolnav. În conlucrarea harului cu voinţa liberă, voinţa umană are prioritate.

44. Note teologice Aureliu Augustin (354-430) a combătut pelagianismul, pornind de la starea originară, fără păcat. Cele patru teze celebre augustiniene sunt: 1. Omul înainte de cădere putea să păcătuiască sau să nu păcătuiască. (Ante lapsum potuit peccare et non peccare). 2. După cădere nu putea să nu păcătuiască. (Post lapsum non possit peccare).

45. Note teologice 3. După naşterea din nou poate să nu păcătuiască. (Post regenerationem possit non peccare). 4. După glorificare nu poate păcătui. (Post glorificationem non possit peccare). Păcatul nu are cauză instituantă (causa efficiens) , ci numai cauză deficientă (causa deficiens). Păcatul nu este dorinţa după lucruri rele, ci neglijarea celor bune.

46. Note teologice Poziţia reformatorilor: Toţi împărtăşesc învăţătura despre păcatul originar. „Mărturisim deci - scrie Bullinger - că în fiecare om este păcat originar.“ „ Adam este nu numai străbunul naturii umane, ci totodată şi rădăcina ei, şi deci, prin stricarea lui, s-a compromis tot neamul omenesc."

47. Note teologice Poziţia adventistă: Noi credem că păcatul lui Adam a introdus răul în lumea noastră şi că fiecare om este părtaş al unei naturi păcătoase. Dar respingem ideea că noi, oamenii, moştenim vinovăţia păcatului adamic.

48. Copyrightul aparţine casei de editură Via ţă şi Sănătate (http://www.viatasisanatate.ro) Transcriere pe computer şi fişiere PowerPoint: AZSVaslui.org