4. Rar scriitor, poet sau filozof care nu a dat definiţia dragostei.
"Daca oamenii si-o insusesc,
lumea ar fi..." PAGINA 1 DIN 1”
5. Printre formulările, care încep cu "Dragostea - este ..."
există şi nu puţine cuvinte subtile şi spirituale,
6. Cele mai înţelepte cuvinte despre dragoste au fost spuse de călugări,
cei care îl cunosc pe Dumnezeu, care însuşi este dragoste.
7. Din experienţa spirituală a sfinţilor, şi din interiorul vieţii de familie
"reuşite", este la fel de clar, că dragostea este în primul rând smerenie.
9. De ce fără de ele nu pot exista relaţiile dintre oameni,
care de parcă se iubesc unul pe altul ?
10. De ce uneori de parcă pare imposibilă
convieţuirea a două persoane pe aceeaşi planetă ?
11. Chiar şi pentru acei, care au jurat să fie împreună la bine şi la rău,
în bogăţie şi în sărăcie, în greutăţile pe care le vor întâmpina în viaţă ...
13. Dacă Sf. Augustin a numit căsătoria paradisul pe pământ,
dar de ce e dificil să desluşeşti indicatoarele ce duc la "paradis" ?
14. Există câteva păcate, de care suferă toate persoanele care doresc
să-şi facă o familie: o mică Biserică - cu vanitatea, egoismul şi mândria.
15. Mândria este unul din unghiurile cele mai ascuţite de care
se rănesc cei plini de dragoste, iar acum nişte adversari adevăraţi.
16. Nu o dată, nu de două ori, ci de mii şi mii de ori
va trebui iertat şi renăscut din scrumul rămas
sentimentul dragostei de odinioară, pentru a uita, şi a ierta.
17. Pentru a ... suporta şi a acoperi prin propria generozitate,
ceea ce aparent nu poate fi iertat.
18. Dar cum am putea să ne biruim propriul nostru "Eu",
contrar la ceea ce ne îndeamnă apostolul Pavel, "caută ale sale ?"
19. Mândria e statul major al tuturor patimilor,
iar comandanţii ei sunt - furia, condamnarea, ranchiuna,
gelozia... Iar de învins în război se poate doar prin dragoste.
20. Pentru ca să ne
reuşească acest lucru,
trebuie să înţelegem
corect esenţa iubirii,
spre deosebire
de acea "dragoste"
pe care ne-o impune
societatea modernă.
21. Pentru ca să ne
reuşească acest lucru,
trebuie să înţelegem
corect esenţa iubirii,
spre deosebire
de acea "dragoste"
pe care ne-o impune
societatea modernă.
22. Cândva am rămasCândva am rămas
adânc mişcat de cuvinteleadânc mişcat de cuvintele
unui autor necunoscut:unui autor necunoscut:
"Dragostea - este o aşa"Dragostea - este o aşa
o stare de deschidereo stare de deschidere
sufletească şisufletească şi
vulnerabilitate faţă devulnerabilitate faţă de
o altă persoană,o altă persoană,
în care îi permiţi să teîn care îi permiţi să te
rănească şi, în acelaşirănească şi, în acelaşi
timp, continuii să rămâitimp, continuii să rămâi
complet lipsit de apărare”.complet lipsit de apărare”.
23. Despre dragostea şi capacitatea de a iubi într-o căsătorie Mitropolitul
Antonie de Suroj spunea: "Fiind rănit în inimă, să nu răspunzi prin
amărăciune şi nici prin ură, să ierţi şi să primeşti mereu, deoarece
eşti convins că cruzimea, trădarea, neînţelegerea sunt
lucruri trecătoare, iar omul este creat pentru veşnicie".
24. Fiecare dintre soţi se plânge de lipsa dragostei şi de mulţi ani tot
aşteaptă să strângă roadă acolo, unde singur nimic nu a semănat.
25. Nu fiecare este în stare să dea fără a aştepta nimic în schimb,
să iubescă fără a aştepta recompensă, dar acela,
care va reuşi s-o facă, va fi cu adevărat fericit.
26. "Dragostea e unica pasiune care se plăteşte cu o monedă
fabricată de ea însăşi" cu mare dreptate a dedus Stendhal.
27. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să fim orbi la neajunsurile
celui de alături şi să nu răspundem cu nimic la răul existent.
28. Da, iubirea trebuie şă ştie să fie şi exigentă, însă această exigenţă trebuie
să se manifeste în primul rând în convingerea omului că el este infinit
de semnificativ şi valoros prin faptul că are ce e nevoie pentru a creşte.
29. Să-l ajuţi pe cel de alături să "crească" nu e ceva deloc uşor.
30. Ca să-l inspiri pe cineva, trebuie şi singur
să dai dovadă nu de puţin tact şi dragoste.
31. Trebuie să fii în măsură, fără a încălca, şi strivi o personalitate,
să-i relatezi celui iubit cu răbdare, cât de mult te doare indiferenţa lui.
32. Mulţi oameni aţi văzut şi "auzit" aceste cuvinte.
Să-i cedeze locul lui Dumnezeu, care prin providenţa sa,
toate le-ar orândui spre bunul lor sfârşit, o face cel smerit.
33. Suntem nu o singură dată îndemnaţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze
în cel de la care vrem schimbări, căci ce nu ar putea face El cu puterea sa.
34. Sfinţii Părinţi în toate timpurile au vorbit despre faptul
că cel ce a dobândit smerenia, a dobândit toate virtuţile.
35. Sfânta Scriptură ne spune: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă,
celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6.). Iar stareţul Paisie Agiorâtul spunea,
că acolo unde nu este dragoste şi smerenie, acolo vieţuieşte diavolul
şi oamenii locuiesc cu el, agravându-şi soarta lor pentru viaţa veşnică.
36. Şi... să ne iubim pe noi sau pe aproapele nostru ?
37. O echipă de matematicieni din SUA
susţine că formula dragostei a fost găsită.
38. Ecuaţia prezice cât de mult va ţine dragostea şi are la bază câteva
ingrediente-cheie pentru o relaţie de succes şi de lungă durată.
39. Potrivit specialiştilor, principalii factori sunt simţul
umorului şi numărul de foşti parteneri. Formula a fost
elaborată în urma unui sondaj cu participare de 2.000 oameni.
40. Iubirea este insotita de o componenta biologica
care influenteaza modul in care simtim acest sentiment.
41. Un studiu recent, arata ca la nivelul creierului exista anumiti neuro-
transmitatori care se activeaza in prezenta unor stimuli si
care pun in miscare mai multe circuite, precum circuitul opioid,
zona pre-frontala a creierului si, mai ales, nucleul accumbens.
42. In iubire intervin mai multi factori, unii emotionali,
pe care nu-i putem controla, cum ar fi pasiunea,
si care dupa o vreme pot sa dispara, dar si elemente
ce depind de noi, cum ar fi angajamentul fata de iubita.
43. Conform studiului recent, factorul de crestere nervoasa
(NGF) ajunge la un nivel ridicat atunci cand ne indragostim
de o noua persoana, dupa un an acesta revine la nivelul initial.
44. Pentru a stimula secretia de dopamina - neuro-
transmitatorul asociat cu placerea - este nevoie
ca in viata sa apara ceva nou, arata datele cercetarii.
45. Pe de alta parte, cei care s-au indragostit recent prezinta niveluri de
serotonina - hormonul relationat cu starea de fericire - cu 40% reduse
faţă de normal, ca cei ce sufera de tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC).
46. In urma datelor obtinute s-a mai constatat ca
se poate face diferenta intre dragoste si dorinta.
47. Pare evident ca nu ne putem indragosti de o persoana ce
nu o dorim, in schimb putem dori o persoana ce nu o iubim,
dar putem simti o atractie sexuala fata de o persoana
care nu ne starneste vreo pasiune sentimentala.
48. Exista medicamente care ne-ar putea vindeca de dragoste ?
Deocamdata nu exista un leac pentru dragoste; industria
farmaceutica nu a inventat nimic, probabil ca nici nu si-a propus,
care sa ajute intimitatea, comunicarea sau nivelul angajamentului.
49. A rămas doar să determinăm oare ne dorim
cu adevărat să iubim sau doar să fim iubiţi ?