1. VIII
Intr-una din nopti, in care caldura inabusitoare a zilei precedente fusese inlocuita de un frig
de octombrie, ceasul din hol arata ora patru, cand usa de la intrare se izbi de perete, spargand
linistea. Tinandu-se unul de altul si de pereti in acelasi timp, doi dintre tinerii oaspeti ai vilei
se clatinau razand infundat, cu pauze de respiratie intre hohotele ce pareau sa le incordeze la
maxim muschii abdominali.
- Shh! Mai incet, ca-i trezim pe toti, spuse Carmen, impiedicandu-se de un prag.
- Vezi sa nu-ti rupi tocul… hihihihi!!!
- Shhh! Taci din gura…! Stiam eu ca nu trebuie sa bem atata!
Bajbaira prin intuneric pana dadura de intrerupator. La lumina din sufragerie, cei doi aratau
ca desprinsi dintr-o piesa de teatru comica: machiajul lui Carmen era pe jumatate scurs, bluza
era patata, iar fata lui George extrem de rosie si ochii stralucitori.
- Sa speram ca nu va afla nimeni de felul in care ne-am intors. Vicky s-ar supara pe mine.
George se pravali pe canapea, respirand cu greutate, dupa care lua un ziar si incepu sa-si faca
vant energic.
- Vicky…
Carmen se uita in ochii lui, incercand sa-si pastreze luciditatea.
- Mi-e sete, zise ea. Vreau apa.
- Iti vine sa crezi ca Dan s-a dezbracat la piele si s-a urcat in copac, precum o maimuta?! Ha
ha ha!
- George, te rog, mai incet, il apostrofa Carmen in soapta, intorcandu-se brusc din bucatarie.
Si ea abia isi stapanea rasul.
George avea o bunadispozitie de neclintit iar incruntarea prietenei sale nu o putea sterge.
- Esti prea grijulie. Nu se trezeste nimeni, peretii sunt izolati fonic…
- Nu cred ca sunt.
- La cati bani au… nu m-ar mira. Cand ma gandesc ca parintii copiilor astora castiga intr-o
luna cat ai mei in doi ani…
Si George facu o grimasa care nu se stie daca era rezultat al situatiei banesti sau al greturilor
de betie.
- Si ce? E munca lor, meritul lor, zise Carmen aparent indiferenta, incercand sa nu se clatine
prea mult.
- Meritul lor… Crezi ca in zilele noastre banii grosi se fac prin munca?
- Parintii lui Vicky muncesc din greu. Nu stiu de ceilalti.
- Imi povestea Raul, continua George imperturbabil, ca taica-su mai angajeaza muncitori…
pe care ii da afara dupa o luna. Si asa nu mai plateste o buna parte din salarii! Asta de viata.
- Ti-a spus Raul asa ceva?
- Mmm.. nu chiar, de fapt mi-a spus cineva care l-a auzit pe Raul vorbind despre asta.
- Si tu crezi toate minciunile astea?
- Ai mare incredere in oameni, ridica din nou tonul, si nici oamenii astia nu fac exceptie! Din
pacate, nu fac exceptie nici de la regula. Crezi ca Vicky intra in echipa de handbal asa usor
daca parintii ei nu bagau nimic “pe sub masa”? Cum crezi ca a trecut de toate probele ea, cu
piciorusele alea de caprioara?
- George, te rog sa-ti retragi cuvintele. De nimic nu sunt mai sigura decat de faptul ca Vicky
isi merita cu adevarat locul in echipa. In plus, echipa liceului are dreptul de a-si selecta
membrii.
- Da, bine…

2. - Cred ca e cazul sa te culci, eu ma duc sus. Daca vrei sa te gaseasca ai ei dimineata pe
canapea, n-ai decat sa dormi aici.
- Hai, nu face pe fata rea! Nici tu nu esti chiar treaza. Ba din cate stiu, ti-a placut mult seara
asta.
- Mi-a placut seara, dar nu mi-au placut cuvintele pe care le-ai spus despre Vicky si familia
ei. Sunt niste prostii imense. Noapte buna!
- Si pana la urma ce tii asa mult la Vicky asta? Striga dupa ea, pe scari. Crezi ca e sfanta?
Nu-ti povesteste niciodata despre viata ei sentimentala. Fapt ce conduce la doua variante: fie
e ciudata si lipsita de dorinte femeiesti, fie e mai rau decat orice domnisoara decenta si umbla
cu ascunzisuri.
Carmen impietri si se intoarse spre el, furioasa.
- As vrea sa stiu ce naiba ai cu prietena mea. Poti sa ma lamuresti?!
- E ingamfata si se crede mai buna decat mine. Si stiu ca nu este.
- Ba eu cred ca este. Noapte buna pentru a doua oara.
De data asta, Carmen il lasa singur pe George, sa se scalde in propriile frustrari, pana ce
acesta adormi pe canapea.
George se trezi cu o durere de cap crunta, inconjurat de rasetele lui Raul si ale celorlalti
amici.
- Cat e ceasul? mormai el.
- Cam cat crezi ca e? Uite, iti dau un indiciu: Sasha roade osicioarele de pui de la pranzul
nostru copios, pe care tocmai l-ai pierdut.
Sasha era motanul vargat al familiei, pe care toti il adorau, luandu-l in fiecare vacanta sa se
bucure de compania celorlalte pisici din vecinatate.
- George, cand ti-am spus la-nceput “simte-te ca acasa”, am folosit numai o expresie
politicoasa, ii striga doamna Flori, trecand prin camera.
- Imi cer scuze, doamna…
George se ridica rusinat de pe canapeaua pe care o ocupase in intregime jumatate din zi.
- Unde e Carmen?
- A plecat cu Vicky in oras. Servesc desertul probabil, il lamuri Raul.
Intr-adevar, Carmen si Vicky erau la cofetarie, in oraselul din apropiere, cu cate o cupa de
inghetata in fata. Carmen nu era prea binedispusa. Ii povestise de comportamentul detestabil
al prietenului si regreta ca ea insasi se lasase dusa de val.
- Mi-am imaginat cu totul altfel aventurile noastre. Nu-mi inchipuiam ca va incepe sa
debiteze tot felul de aiureli la betie…
- De ce nu-mi spui ce anume ti-a zis?
- Nu pot… inca nu e momentul, te-ai supara foarte tare. Si oricum, nu gandea cand vorbea.
- Eu cred ca a spus ceea ce gandea, iar bautura i-a sters inhibitiile.
Carmen se juca trista cu lingurita in cupa de inghetata.
- Te inteleg, continua Vicky, esti intr-o postura ingrata. El ar trebui sa-si ceara scuze. Daca o
face, mai merita totusi o sansa.
Fetele tacura pana isi terminara desertul. Ajungand in sat se despartira la o rascruce iar Vicky
se abatu pe o carare mai putin populata.
Pe acea carare o astepta Liviu. Se intalnira si se sarutara continuu timp de cateva minute,
dupa care fata Virginiei se acoperi cu un zambet permanent.
- Parca a trecut o vesnicie de cand ne-am despartit…

3. - Adica ieri, zise ea, tinandu-i mainile fine dar puternice in ale sale.
El ii ridica barbia si ii mangaie pometii si buzele, cu varfurile degetelor. Vicky inchise ochii
si incerca sa imortalizeze acest moment in minte. Nu se simtea decat o adiere usoara de vant
si cateva raze timide de soare ce reuseau sa strapunga coroanele bogate ale pomilor,
incalzindu-i placut pielea. Deschise ochii si ii vazu chipul luminos, animat de ochii rotunzi,
aproape negri, ce absorbeau lumina zilei. Totul era perfect, precum intr-un basm. Uitase de
mult de restul lumii, de parca s-ar fi aflat impreuna singuri in acest sat de deal. Pe aleea
laturalnica nu treceau oameni decat foarte rar. Erau singuri si fericiti in singuratatea lor.
Vorbira mult despre pasiunile si gandurile lor. Vicky ii povesti lucruri pe care nu le mai
spusese nimanui. Simtea ca el o poate intelege cu adevarat, fara sa afiseze compasiune sau
interes disimulate, asa cum observase la altii. Si parea sa aiba aceleasi sentimente pentru ea.
Isi dorea o legatura sufleteasca ce nu poate fi destramata la cele mai mici greutati ale vietii si
nu era genul care sa profite de atractia pe care o exercita asupra sexului opus, pentru a-si
imbogati palmaresul de cuceriri.
- Cand te-am vazut prima data… am crezut ca nu ma voi face demn de atentie in fata ta, ii
marturisi el. Erai atat de frumoasa… Mi-am zis ca ai de unde sa alegi, iar eu nu voi fi in
capul listei.
- Nu am crezut niciodata in dragoste la prima vedere. Si inca mai cred ca e doar o furtuna de
nisip care ne ia mintile din primele clipe, pentru a ne trezi mai tarziu, cand se lumineaza, ca
in jur e un dezastru complet. Dar se pare ca am fost si eu destul de usor de luat pe sus de
aceasta furtuna.
- Acest lucru nu poate decat sa ma bucure. Esti cel mai bun motiv pentru care as fi putut veni
aici in vacanta.
La un moment dat, Vicky ii atrase atentia asupra unei caseute din lemn, aflata intr-un loc prin
care nimeni nu parea sa fi trecut de curand. Cei doi mersera pana acolo si constatara ca era
nelocuita.
- Cunosti locul? intreba Liviu.
- Nu, niciodata nu am fost in zona asta. Nu stiam ca exista casute in padure.
Se apropiara curiosi. Liviu incerca sa deschida usa si din cateva miscari reusi sa apese clanta
ruginita. Inauntru era intuneric si panze de paianjen. In schimb nu mai era mobila si avea un
singur etaj. Pasira cu grija printre cioburi de sticla, toale vechi si resturi de tot felul. Nu era
un loc in care si-ar fi dorit sa stea prea mult.
- Mai bine plecam, zise Vicky, vanturand praful din aer cu mana.
Liviu nu-i raspunse, ci continua sa investigheze colturile si tavanul.
- Am o idee. Ce-ar fi sa curatam locul asta, sa venim sa ne odihnim aici cand dorim? Nu e
greu, avem nevoie de cateva galeti, lavete, matura si faras. E un spatiu mic, pe care il putem
face locuibil in cateva ore.
- Stiu si eu…? Raspunse ea nesigura.
- Nu-ti face griji, nu sunt soareci. Nu au unde sa se ascunda. Iar de locatarii cu opt picioare
ma ocup eu. Asta ar putea fi… casuta noastra.
Vicky il privi cu uimire. Era un gest romantic cu care nu era obisnuita.
- Bine, daca zici tu, asa vom face. Oricum, in casa cea mare nu avem intimitate. Nici macar
la mine in camera. Carmen e invatata sa intre fara sa bata la usa.
A doua zi se pusera pe treaba. In trei ore transportara toate gunoaiele undeva departe de
coliba de lemn. Panzele de paianjen disparura, praful fusese sters, iar podeaua maturata si
spalata cu detergent. Pe jos intinsera doua paturi groase, iar pentru iluminat Vicky rapise o

4. lampa cu baterii din debaraua mamei. In sfarsit, locul arata bine, acum putea fi un adapost
ideal pentru doi indragostiti.
Vazand rezultatul muncii, isi dadu seama ca nu indrazneste sa se aseze pe patul improvizat,
din camera curata. Liviu in schimb se tranti istovit, dar satisfacut de noul loc pe care il
impartea cu iubita sa.
- Vino langa mine, o indemna el scurt.
Liviu nu era genul care sa sugereze anumite lucruri, preferand sa le spuna direct. La prima
vedere parea naivitate si entuziasm adolescentin, dar gandirea destul de matura de care dadea
adeseori dovada pleda pentru siguranta de sine. Si pentru ca nu-l cunostea inca prea bine, nici
Vicky nu era sigura carei categorii apartinea.
- Nu ar trebui poate… sa ne intoarcem si sa facem un dus? Am transpirat dupa toata agitatia.
Liviu rase.
- Daca ne intoarcem, mama ta ne va invita la masa, Mihai ma va invita pe mine la baschet, iar
Carmen pe tine la vorbe. Si vom mai ajunge aici probabil diseara.
- Ai dreptate. Doar ca ma simt cam… stii tu… transpirata. Mi s-a lipit si parul de cap. Si
hainele…
- Arati grozav, ii raspunse dezvelindu-si dintii albi. Nu sunt sanse sa ma indepartezi.
Ii intinse mana, iar Carmen ceda dorintei lui, care era si a ei, intinzandu-si picioarele obosite.
Intr-o secunda, bratele lui o inconjurara, producandu-i acel sentiment placut de ocrotire, ca si
fiorii pe care-i simtea de la inceputul relatiei. In fata ochilor se desluseau tot mai vag peretii
casei, lumina de-afara si fibrele minuscule ale paturii. O cuprinse o toropeala, ce se combina
cu emotiile navalnice care nu-i dadeau pace nici o clipa, si cu saruturile lui usoare pe obrazul
sau fierbinte.
Nu stia cand adormise si ce ora era cand se trezise. Auzea respiratia regulata a lui Liviu in
spate. Intoarse capul usor si constata ca el era treaz, tinand ochii larg deschisi.
- Hei… facu ea, razand. Credeam ca dormi.
- Te priveam pe tine cum dormi.
Intinse mana si il mangaie pe fata. Oare unde se ascundea timpul de ei? De ce nu mai simtea
trecerea orelor, desi era evident ca acestea treceau in continuare? Cu siguranta ceilalti i-ar fi
luat peste picior sentimentele, daca ar fi stiut de relatia lor. Daca nu le-ar spune, nu ar banui
niciodata ca exista ceva intre ei. Erau prea angrenati in tabieturile zilnice, pentru a observa ca
doi dintre ei lipsesc in acelasi timp de-acasa. Parintii niciodata nu tinusera cont cate ore erau
plecati ea si cei doi frati, atata timp cat seara in gasea in camerele lor. Mihai, desi perspicace
cu alte ocazii, nu avea darul de a pune cap la cap evenimentele si sa traga concluzia corecta.
Raul si celialti erau cat se poate de indiferenti atata timp cat nu stiau, iar Carmen – singura
care detinea adevarul – il tinea cu dintii. Dar ce motiv ar fi avut sa le spuna? De ce sa auda
zilnic aluzii rautacioase la adresa slabiciunilor umane care ii incercau sau sfaturi inutile si
stanjenitoare? Ea era “domnisoara de fier” a casei, desi nu spuneau, simtea ca asa o percep cu
totii. De-a lungul timpului fusese deranjata de imaginea pe care si-o facuse datorita firii mai
impulsive si tendintei de a face dreptate in orice situatie. Dar daca ei asta credeau, sa creada
in continuare. Schimbarile radicale produc deseori reactii de uimire pe care nimeni nu se
oboseste sa le ascunda. Nu vroia sa ia parte la asemenea reactii, in plus, adora intimitatea pe
care si-o construise impreuna cu Liviu. De ce sa nu ramana in continuare o relatie secreta, la
polul opus celei in care se angajase Carmen?
Acestea erau gandurile lui Vicky, ganduri care era convinsa ca Liviu le impartaseste. Apoi,
vorbele celui de langa ea o contrazisera radical.

5. - Vicky… ma gandeam ca ar fi bine sa le spunem si celorlalti despre relatia noastra.
Il privi mirata, iar pentru o clipa nu-i veni sa creada ce propunere primise. Din fericire, isi
reveni indata, realizand ca Liviu nu gandea totusi la fel.
- Pai… de ce? Nu-ti place sa stim doar noi?
- Ba da, dar de cand sunt cu tine ma simt mai fericit. Iar acasa trebuie sa-mi reprim aceasta
fericire. Parca joc teatru, nu sunt eu insumi. In plus, au trecut doua saptamani, ne-am tot
ascuns, precum in Romeo si Julieta. Nu facem nimic ilegal, nimic condamnabil.
- Mie imi place asa. Raul are tendinta de a fi rautacios. Anul trecut Mihai a avut o prietena…
- Pe Elena...
- Da, Elena. Si numai eu stiu la cate tachinari am asistat. I se adresa numai cu “Miky
Cassanova”. Cred ca Mihai se simtea stanjenit, desi niciodata nu a aratat.
- Din pacate nu s-au potrivit prea bine. Aveau caractere diferite. Mihai mi-a povestit un pic
de ea, dar nu in amanunt. Baietii nu vorbesc prea mult de relatiile lor.
- Acasa nici nu aducea vorba de ea, caci avea grija Raul de asta.
- Dar pe tine nu te va tachina nimeni, fiindca nu le dau eu voie.
- Acum nu, dar cand vom merge acasa, Raul va arunca toate vorbele pe care le va fi tinut in
frau pana atunci.
- Eu cred ca va uita.
Vicky ofta intristata.
- Daca dorinta ta e asta o voi respecta. Raman doar cu speranta ca te vei razgandi la un
moment dat.
Vorbisera calm, ca si cand nu ar fi fost o discutie in contradictoriu. Faptul ca Liviu cedase, o
facuse sa fie convinsa ca decizia ei era cea buna. In cateva clipe uitara din nou de realitate.
Pana la urma ce conta atat de mult?
IX
Doamna Flori se repezi catre telecomanda de pe masuta si aprinse cat ai clipi televizorul,
dupa care butona energic catre un post anume. Sotul sau, stapanit de un calm ce contrasta
profund cu agitatia ei, pasi agale in sufragerie, isi scoase sapca si se aseza oftand, cu
zambetul pe buze.
- Cred ca e inutil sa te intreb daca ti-a placut excursia. O grindina era mai bine venita.
- Am pierdut jumatate din serial, se planse ea. Si era episodul casatoriei! Fir-ar sa fie!
- Corect! Mare pierdere! Lasa ca vor mai divorta o data si se vor recasatori si a treia oara.
Sunt meniti unul altuia.
Doamna Flori il privi incruntata, bombanind ceva in legatura cu lipsa de sensibilitate a
barbatilor de la o anumita varsta.
- Hei, Vicky, exclama deodata, inveselita. Buna dimineata!
- Buna dimineata mama si tata.
- Iti vine sa crezi ca am pierdut jumatate dintr-un episod important din “Juanita”?
Virginiei ii veni sa rada. Mama sa era pasionata dintotdeauna de telenovele.
- Incearca si tu sa o convingi ca excursia de dimineata pana la cascada a fost mai benefica
decat “Juanita”, zise tatal.
- Pe unde te-ai plimbat aseara? O intreba mama, cand serialul fu intrerupt de reclame.
- Prin imprejurimi.
- Cred ca sunt de-a dreptul captivante imprejurimile astea.

6. Vicky se uita in alta parte. Parintii ei nu erau lipsiti de simtul observatiei. Dar din fericire
erau discreti.
- Las-o draga, sa se plimbe. De-asta a venit cu noi, nu sa se uite la TV.
- Ce te deranjeaza pe tine ca ma uit? E un singur film, care dureaza o ora pe zi. Tu te uiti si
mai mult la fotbal.
- Asa e, dar la fotbal cartonasul rosu nu se da pentru ca jucatorul si-a inselat sotia.
Mama lui Vicky deja nu mai era atenta la sotul sau, ci la relatiile tumultoase din serial.
- Liviu! Striga entuziasmat tatal, cand il vazu coborand. Tu ce mai faci? Am si uitat sa te
intreb: iti place la noi?
- Foarte mult, domnule Petre. Aveti o casa de cinci stele.
- Iti dau dreptate! Mi-a luat vreo doi ani constructia, dar am stiut ca o data terminata, familia
mea o sa aiba unde sa se relaxeze. Ma bucur ca a iesit asa. Ce rost are sa ai bani, daca nu faci
cu ei ceva care sa-i bucure pe cei dragi? Si pe cei care le sunt dragi celor dragi, si asa mai
departe? E o bucurie in lant.
- Va dau dreptate.
Liviu o saluta prietenos pe Vicky, care sedea langa mama ei. In fata parintilor, ca si a tuturor,
erau doar amici. Apoi, la invitatia tatalui, lua loc pe sofa.
- Cand am cunoscut-o pe Flori, prima pasiune pe care mi-a marturisit-o au fost serialele. Pe
vremea aia nu se dadea nimic la televizor, dar ea avea o ruda care ii aducea din strainatate
casete cu episoade intregi din serialele care se dadeau in America. Dumnezeu stie cu cata
greutate facea rost de ele si ce bucurie avea cand primea cate o caseta video. Apoi, cand au
inceput sa se dea si la noi, se uita la vreo trei simultan. Nu cred ca a scapat vreun episod din
“Merlose Place”.
- Doar pe al zecelea, interveni sotia.
- Da, da, vedeti? Si cum ziceam, ea avea aceasta pasiune iar eu am acceptat-o findca, asa cum
am zis si cu alte ocazii, sotul si sotia trebuie sa-si cunoasca si sa-si accepte toate obiceiurile
celuilalt, fie ca le sunt pe plac, fie ca nu. De exemplu Vicky e destul de pretentioasa. Eu i-am
zis sa fie putin mai ingaduitoare, ca nu toti baietii sunt robotei. La varsta voastra, recunoaste,
o cam dati cu batu’n balta cand vine vorba de fete. A mai avut ea cate o intalnire si de fiecare
data o intrebam: “Cum merge cu Cutarescu?” iar ea imi spunea: “Nimic interesant, e
mediocru”. Dar vezi tu, Liviu, ei chiar erau mediocri, sunt convins ca atunci cand va intalni
baiatul potrivit, vom sti cu totii ca este cel de deasupra mediei. Acelasi lucru il pot spune si
despre Raul si Mihaita. Nu ar iesi ei cu oricine…
Ascultand discursul tatalui, Vicky avu o stare de lesin, careia ii facu fata cu succes.
- Tata, nu era nevoie sa imi analizezi trecutul amoros. Nu e relevant pentru nimeni.
- Eh… nu te supara Vicky, imi place sa-mi aduc aminte diverse momente. Pe masura ce trece
vremea, pentru mine trecutul se ingroasa si viitorul se subtiaza. Si nu am zis nimic nepotrivit,
nu am dezvaluit vreun secret din greseala… Cel putin nu acum! Ha, ha!
Liviu tacea, dar se vedea ca nu se simte foarte confortabil. In cateva clipe veni si Mihai, care
tocmai luase micul dejun. Dupa ce dadu buna dimineata si schimba doua vorbe cu parintii, se
alatura prietenului sau.
- Unde ai fost aseara? Te-am cautat peste tot si nimeni nu stia unde esti.
- Prin oras, minti Liviu, tinand capul in jos, pentru a-si ascunde nesiguranta.
- Asa, de unul singur?
- Da.

7. - Hai pana la mine in camera sa-ti arat ceva. Am gasit un site interesant, cu machete de
masini de curse.
Desi nu parea foarte interesat, Liviu il urma. Vicky iesi abatuta in curte. O durea diferenta
intre comportamentul lui cand erau singuri si cel cand erau inconjurati de familie. Dar fiind
vina ei, nu avea dreptul sa se planga. Construise cu mana sa un tarc pentru doi, care acum
parea o cusca. Pe de alta parte, ideea ca toti ar sti de relatia lor, o ingrozea si mai tare.
Dragostea pe care o simtea era prea perfecta pentru a o supune discutiilor care in familia ei
nu excludeau nici un subiect, oricat de delicat ar fi. Iar aceste nereguli nu aveau sa mai
dureze mult. Era prima saptamana a lunii august, iar pe intai septembrie, in fiecare an,
paraseau casa de vacanta. Ajunsi in oras le va marturisi tuturor adevarul. Iar acolo fiecare isi
va vedea de propriile treburi, care vor iesi la iveala odata cu terminarea concediului. Nu vor
mai avea timp de glume. Iar ei vor continua relatia fericiti, fara ascunzisuri.
Parca pentru a-i sfida gandurile, in acel moment aparu Carmen, insotita de George si Raul cu
fata blonda cu care iesea de ceva timp. Ca de obicei erau binedispusi si nimic nu le parea
imposibil de realizat. O privira curiosi, ca pe o persoana foarte diferita de ei.
- Intrati voi, vin si eu in cateva clipe, se desprinse o voce subtire din grup.
George isi elibera mana, nu foarte multumit, iar Carmen veni langa ea in balansoar, fara sa
priveasca in urma. Fusese in fiecare zi alaturi de ea. Ii ascultase fiecare gand marturisit si stia
ce replici sa foloseasca, pentru a nu-i rani orgoliul. In acelasi timp, nimic din
comportamentul lui Carmen nu tradase relatia cu Liviu, nici macar fata de George.
- Cred ca ai obosit sa te tot ascunzi.
- Asa e.
- Nu vreau sa dau sfaturi nesolicitate, dar nu crezi totusi ca ar fi bine sa termini cu toate
astea? Cat de rau poate fi? In cel mai rau caz, dupa careva zile spiritele se vor potoli.
- Ai dreptate. Dar nu pot. Si nici nu vreau. Cand sunt numai cu el respir din nou aer curat, iar
aici parca ma sufoc.
- El e de acord cu tine si cu secretul vostru?
Vicky isi duse mana la frunte.
- Nu.
- Si cat ai de gand sa continui?
- Pana plecam.
- O-hoo! Inca trei saptamani?! Ce chin! Scuza-ma dar mi se pare absurd.
- Stiu… sunt singura careia nu i se pare. Il vreau numai pentru mine.
- Pai e numai al tau! Puteti fi discreti in continuare, dar nu sa va prefaceti la nesfarsit ca v-ati
cunoscut intamplator si atat. Nu face bine relatiei.
- Il cunosc pe Raul si ii cunosc prietenii. Sunt in stare sa faca rau unei relatii. Mihai a fost
aproape un an cu Elena si poate erau in continuare daca…
- Cred ca esti nedreapta. Raul isi iubeste fratii, nu s-ar baga in relatiile lor, sa le strice
socotelile.
- Raul e influentat de anturajul lui.
- Explica-mi, de ce esti asa pornita pe ei?
Vicky isi ridica privirea trista. Tinea enorm de mult la Raul. Fusese cel cu care se jucase cel
mai mult in anii copilariei. Ii aratase cum sa coloreze personajele din cartile de colorat, ca sa
nu depaseasca conturul. In fiecare iarna o tragea cu sania si o impingea la vale, pe derdelus,
sa prinda viteza mare, iar ea tipa de placere. Cand mergeau la mare, avea rabdare sa-i
construiasca din nisip castele, apoi sa le refaca atunci cand ea – mult mai nestiutoare – le

8. distrugea din greseala. In anii de scoala primara si generala, pierdea ore intregi explicandu-i
cu rabdare de fier problemele de algebra. Raul nu se plictisise niciodata de sora mai mica.
Lucrurile se schimbasera din adolescenta, cand prinsese gustul petrecerilor si al grupurilor
pretentioase, pe care le gasea irezistibile. Si din nefericire, micile ironii care erau obisnuite in
acele grupuri, nu ezita sa le aplice si fratilor. Vicky hotari sa-i povesteasca lui Carmen
evenimentul care o determinase sa-si ascunda relatiile de ochii lui.
- Spuneam mai devreme ca Mihai a avut o prietena, Elena, pe care am avut ocazia sa o
cunosc. A fost prima si ultima data cand am vazut-o, la ziua lui Raul, acum doi ani. Si-a
organizat-o acasa, cu tot fastul ce-i caracterizeaza stilul. Am avut treizeci de invitati si multa
bautura. Mihai si-a adus prietena la petrecere, sperand sa-l convinga pe Raul ca fratele mai
mic e capabil de lucruri serioase. Pe cat de vesel a fost Mihai la-nceput, pe atat de trist l-a
gasit dimineata. Glumele si apelativele copilaresti nu au contenit, ba mai mult, s-au
amplificat. Elena a putut vedea ca prietenul ei nu este luat in serios de Raul, iar relatia lor
este privita ca una neimportanta. Ce sa mai spun ca Mihai isi dorea in sinea lui sa fie acceptat
de prietenii lui Raul – lucru imposibil. A treia zi s-au despartit. Si cand ma gandesc ca aveau
o relatie de aproape un an… Asta e motivul pentru care nu vreau sa dezvalui nimic. Sunt o
fire orgolioasa si nu suport remarcile de nici un fel. Imi sunt de ajuns cele legate de
presupusa masculinitate care nu se potriveste cu fizicul. Intelegi?
Carmen intelesese foarte bine.
- Un singur lucru am de spus… nu trebuie sa confunzi trecutul cu prezentul. Mai ales cand
nu-ti apartine decat unul dintre ele.
A fost ultimul sfat pe care Carmen i l-a dat in acea zi.