Acvacultura sustenabila

1. ACVACULTURA
SUSTENABILĂ
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE
DEPARTAMENTUL DE BIOLOGIE, ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA:
VALORIFICAREA RESURSELOR BIOLOGICE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

2. Dezvoltarea sustenabilă „întâlneşte
nevoile prezentului fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-
şi împlini propriile nevoi”
Dezvoltarea sustenabilă (în agricultură,
silvicultură, piscicultură) conservă
pământul, apa, plantele şi resursele
animale, nu degradează mediul
înconjurător, este potrivită din punct
de vedere tehnic, viabilă din punct de
vedere economic şi acceptabilă social.

3.  Termenul este de obicei prezentat pe
trei dimensiuni: ecologică, economică
şi socială. Toate dimensiunile au
importanţă egală şi se influentează
reciproc.
 Focalizarea actuală este asupra
economiei, neglijând adeseori
scopurile sociale şi de mediu.

4.  Un instrument important în atingerea
acestui mod de gândire,
„sustenabilitatea” în toate cele trei
dimensiuni, este cercetarea şi
aplicarea de tehnologii inovatoare
sau optimizate.
 Este esenţial să se identifice în
permanenţă căi şi mijloace pentru a face
practicile de producţie în acvacultură mai
sustenabile, eficiente şi eficace din punct
de vedere al costurilor prin îmbunătăţirea
capacităţii forţei de muncă, folosirea
resurselor şi managementul mediului.

5. În comparaţie cu alte sisteme de
producţie animală, acvacultura se
află sub o presiune specială să
devină mai sustenabilă pentru că se
foloseşte de resurse naturale cum
sunt apa dulce, terenurile umede,
zonele de coastă şi de asemenea de
capturarea de peşte pentru
producerea de hrană sau
împrospătarea stocului.

6. Strategia Comisiei Europene pentru o
dezvoltare sustenabilă a industriei
acvaculturii europene ţinteste către:
 Crearea pe termen lung de locuri de
muncă sigure, în special în zonele
dependente de pescuit;
 Asigurarea accesului consumatorilor la
produse care sunt sănătoase, sigure si de
bună calitate si promovarea sănătăţii
animale si a standardelor de bunăstare;
 Asigurarea unei industrii sigure din punct
de vedere al mediului înconjurător;

7. În privinţa conflictelor dintre acvacultura si mediu,
strategia a identificat următoarele arii de interes:
 Atenuarea impactului reziduurilor;
 Să administreze cererea în cresterea de peste
sălbatic;
 Să dezvolte instrumente pentru contracararea
impactului evadărilor al speciilor straine si al GMO
(organisme modificate genetic);
 Prevenirea si controlul integrat al poluării;
 Criterii specifice si linii directoare pentru
Evaluările impactului asupra mediului
înconjurător în acvacultură;
 Să recunoască si să întărească impactul pozitiv al
culturii extensive si al repopulării;
 Să găsească soluţii pentru salvarea speciilor
sălbatice protejate.

8. Prin concentrarea asupra producţiei
sustenabile din acvacultură, acvacultorii
trebuie:
 Să îmbunătăţească metodele de producţie,
eficienţa proceselor si profitabilitatea;
 Să cerceteze potenţialele aplicaţii pe piaţă
a produselor secundare pentru industrii
alternative, cum ar fi industria energetică
si cea a cosmeticelor;
 Să crească calitatea produsului (gust,
valoare nutritivă) ca si instrumente de
marketing pentru a dezvolta gradul de
acceptare al consumatorului pentru
pestele provenit din fermele piscicole si să
îmbunătăţească imaginea industriei de
profil;

9. Un exemplu este managementul eficient al
nutrienţilor. Pe lângă producţia de peste,
materialul organic va fi exploatat pe cât
posibil pentru producerea de produse ce
pot fi poziţionate pe piaţă ca
macronevertebrate, alge sau plante pentru
diferite aplicaţii industriale. Acest lanţ de
nutrienţi optimizat reduce risipa, evită
implementarea tratamentului costisitor al
apelor reziduale si a tehnologiilor de
filtrare si reduce costurile.

10. Pentru a păstra subiectul
„sustenabilitate si acvacultură”
cât mai usor de administrat si de
pus în practică, este important să
definim limitele sistemului
pentru care sustenabilitatea este
definită, astfel pot fi diferentiate
3 niveluri:
1. „Nivelul fermei": include factorii
care pot fi direct influenţaţi de
către fermier, cum ar fi calitatea
apei, hrana si managementul
energiei, sănătatea pestilor, etc.

11. 2. „Al doilea nivel": se adresează factorilor direct
legaţi de procesele fermei asupra cărora fermierul
nu are o influenţă directă, dar pe care i-ar putea
totusi influenţa dacă ar dori sau ar avea nevoie.
De exemplu: calitatea hranei pestilor, cum hrana
pestilor este compusă/procesată, distanţa pe
căile de transport pentru hrană, tipul de energie
folosit de fermieri (regenerabilă sau nu), pieţele
pentru produse (departe – transportul de distanţe
lungi, aproape – transportul pe distanţe scurte),
etc. Fermierul poate de asemenea să transfere
anumiţi factori de la nivelul doi la nivelul unu (de
ex. producerea hranei pentru pesti la fermă,
folosind energia produsă la fermă sau prin
vânzarea produselor direct din fermă).

12. 3. „Nivelul trei": conţine factori
care sunt indirect legaţi de
procesele din fermă dar care nu
pot fi în mod normal, influenţaţi
de către fermier. Acestia sunt
factori precum sustenabilitatea
materialelor de ambalare
(producţie, material, etc.), tip de
combustibil folosit pentru
transportul pestelui, etc.

13. Pentru o imagine completă, „nivelul
regulator” trebuie luat în considerare
de asemenea, cum ar fi
reglementările si normele europene,
naţionale si regionale, etc. Acestea
afectează toate nivelele în moduri
diferite, dar nu pot fi influenţate de
către fermier.

14. Pentru abordarea practica a
sustenabilitatii au fost dezvoltati un
numar de 8 de indicatori pentru cele
trei dimensiuni ale sustenabilităţii,
cea de mediu, cea economică si cea
socială.

16. Îmbunătăţirea sustenabilitaţii
ecologice
Apa, nutrienţii, zona folosită pentru
fermă si energia sunt cele mai
importante aspecte legate de
sustenabilitatea ecologică a fermelor
de acvacultură. Un scop important în
toate sistemele este reducerea
cantităţii de apă dulce necesare,
pentru a nu pune presiune
suplimentară pe ecosistemul natural.
Un obiectiv la fel de important este
reducerea cantităţii de ape reziduale
si optimizarea tratamentelor de
deversare

17.  Folosirea eficientă a nutrienţilor necesari
este de asemenea esenţială pentru
sustenabilitatea ecologică. Primul pas este
reducerea pierderilor de hrană printr- un
sistem de hrănire avansat si prin
selectarea hranei potrivite.
 Folosirea de perifiton (o mixtură de alge),
folosirea unor specii diferite de peste în acelasi
bazin piscicol, o policultură, poate ridica gradul
de eficienţă al nutrienţilor datorită diverselor nise
ecologice ale speciilor de peste. Dar este
important să nu se folosească specii străine sau
care lipsesc din fauna locală.

18. Folosirea unei zone mai mici de teren pentru
producţia de peste în unele sisteme de
acvacultură cu recirculare poate fi o
contribuţie importantă.
In sistemele de acvacultură este posibil si
important să se reducă cantitatea de
energie prin cresterea eficienţei utilizării
acesteia, de exemplu prin pompe mai
performante. Scopul este de a produce cel
puţin aceeasi cantitate de peste cu mai
puţină energie sau chiar mai mult peste cu
aceeasi cantitate.

19. Îmbunătăţirea sustenabilităţii
economice
Acvacultura este sustenabilă economic
si viabilă dacă ferma este profitabilă,
venitul fermei este sigur, iar
produsele sunt acceptate de către
clienţi.
În multe cazuri, îmbunătăţirea
sustenabilităţii de mediu poate duce
la optimizarea sustenabilităţii
economice.

20.  De exemplu, o utilizare mai eficientă
a hranei si a nutrienţilor sau o
reducere a consumului de apă dulce
nu sunt pozitive numai pentru
mediu, ci pot reduce si costurile. În
funcţie de legislaţia naţională,
reducerea risipei de apă este o
contribuţie importantă la diminuarea
costurilor de producţie. Acelasi lucru
este valabil pentru toate procesele ce
depind de energie.

21.  Diversificarea acvaculturii poate
amortiza fluctuaţiile pieţei.
Policultura sau producţia adiţională
de resurse regenerabile, plante de
gradină sau puiet de peste sunt
exemple aplicate
 Producerea de produse de înaltă
calitate poate creste preţul de
vânzare si încrederea
consumatorului.

22. Îmbunătăţirea sustenabilităţii sociale
Include oportunităţi de angajare în acest
sector, condiţiile de muncă din fermele de
acvacultură (igienă, siguranţă, instruire)
dar si publicul obisnuit, cu posibilităţi de
relaxare, chestiuni legate de sănătate si
nutriţie. Aspecte importante sunt de
asemenea gradul de atractivitate al
acvaculturii pentru tinerele generaţii,
gradul în care sistemul de acvacultură
pastrează cultura si tradiţiile

23. Exemplu: Terenurile umede artificiale ca metodă
sustenabilă pentru tratarea deversărilor din
acvacultură si producţia de recolte valoroase
Beneficiile implementării:
 Legislaţia de mediu forţează producătorii din
acvacultură să minimalizeze deversările de nutrienţi
şi poluanţi şi să folosească metode sustenabile de
purificare. Sistemul combinat de terenuri umede
oferă o metodă de tratament adecvată care este
capabilă să respecte standardele de mediu. Costurile
de construcţie şi operare sunt mai scăzute decât cele
pentru tehnologiile de purificare artificială.
 Metodele naturale de tratare solicită o cantitate
scăzută de energie neregenerabilă deşi sunt sisteme
intensive. Pe baza rezultatelor unor ani de
experimente şi luând în considerare condiţiile
climatice şi economice, un sistem de terenuri umede
de 12 ha ar putea fi capabil sa trateze 100% apa
deversată dintr-o fermă cu sisteme de tip flow-
through de somn african cu o capacitate de 300 t
peşte/ an.