DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚI DEMOCRATICE (11)-Corneliu Leu

1. DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚ I DEMOCRATICE (11)-
Vorbeam despre copii care, în loc să se pună cu burta pe carte să tocească doctrinele politice
ș i să-ș i găsească una în care să exceleze, cum cu demnitate se practică în normala dorinț ă de
ascensiune a fiecărei familii, în loc de un Harward greu ș i strălucitor, se duc la un curs seral de
două săptămâni cu tot cu week-end ș i pauzele de fast-food, cum face fiecare colegiu american
pentru comis-voiajorii care vor să se recileze. Iar apoi, revenind la patria pe care ar avea-o de
diriguit, consideră averea sau influenț a părintească drept un abonament la locurile parlamentare.
Dar, năpăstuindu-i pe aceș ti bieț i copii neajutoraț i, am neglijat treaba cu secretarele tot mai
ajutorate, a cărei frecvenț ă în candidaturile actuale o depăș eș te pe cealaltă.
Desigur, ea poate fi de înț eles, mai ales din partea unora care n-au făcut încă copii de vârstă
electorală, la fel cum era de înț eles la ș tabii-tovarăș i-ciocănari, puș i în funcț ii în care
reprezentau puterea clasei muncitoare, dar semnau ca primarul documente dactilografiate de ele
care, oricum, aveau mai multă carte ș i mai mult sex-appeal. Că, dacă nu le promovau ei, le
promovau tovarăș ii de deasupra lor care dădeau cu nasul pe acolo. Ș i, să te fi ferit Dumnezeu de
una ca asta, dacă mai ajungea s-o placă ș i coana Leana ș i-o alegea printre cei ce înnoiau CC-ul,
la fel cum Domnul Blaga zice c-a înnoit listele de candidaturi!...
Mă gândeam că lucrurile stau cam la fel, mai demult, când am văzut că secretarul general al
unui partid de guvernământ a promovat la ș efia unei agenț ii naț ionale (unde salariul era cât
ș ase de ministru, dar nu conta asta pentru că se învârteau acolo bani mult mai grei) o tinerică din
propriul său fief electoral, căreia i-a luat ș i apartament în Bucureș ti. Pe care, când penalmente
nu a mai avut cum s-o susț ină, a pierdut-o; fata luându-ș i zborul spre America, pesemne cu tot
cu sumele fabuloase pe care nu le-a mai vărsat, cum se spera, la trezoreria partidului... Aș a mă
gândeam; dar apoi, mi-am zis că nu-i la fel. Că PCR-ul avea bani căcălău prin dictatură ș i lua
fără să eludeze legea de atunci; dar pe respectivul domn suporter de june ministeriabile, l-am
văzut pur ș i simplu plângând la televizor ca să-ș i sublinieze indignarea că presa îș i permite să-l
controleze. Cu aceleaș i lacrimi cu care plângea Sechelariu când nu l-au mai votat cei cu care-ș i
făcea ziua dăruindu-le în parc zeci de mii de mici cu fanfară, plus un stadion cu numele lui
generos, spre nemurire, pe frontispiciu.
Noua campanie, însă, punând mai acut problema „primenirii de cadre”, impune fiecărui
partid, firesc ș i tradiț ional, găsirea de tineri care să ducă doctrina mai departe. Iar când doctrina
o constituie plocoanele, tunurile ș i traficul de influenț ă, cine ț i-o pot cunoaș te mai bine decât
cei care ț i-au fost apropiaț i ș i, poate, chiar au străduit să deprindă de la tine ideologia tuturor
metehnelor politice? Iar aici, pe primul loc stă intimitatea secretarelor sau, sub forma lor
androgină, a democraț iei interne fără deosebire de sex, ș oferii. Cam asta deducem despre
întărirea doctrinei prin primenirea cadrelor: Atunci când magnificii din partid vor să nu fie
sentimentali ș i subiectivi considerând autismul progeniturilor drept aptitudini politice, ei vin
principial ș i dau această ș ansă celor pe care i-au verificat în serviciul lor a fi descurcăreț i. Ș i,
în acest mod, doctrina de partid e pe mâini bune.
Lăsând acum gluma la o parte, chiar ne întrebăm (în contextul vehementelor lupte de idei de
genul „să-mi mobilez apartament ca Udrea, sau să strâng bani de campanie ca Trăș culescu?!?” pe
care le-a provocat actuala campanie electorală), cum arată eș ichierul acestor doctrine de partid pe
care poate conta, în perfecț ionarea ei, democraț ia?

2. Precizez de la început că scopul acestor rânduri este strict de a inventaria ce posibilităț i
avem, fără a vorbi de certitudinile sau incertitudinile pe care ni le dă aplicarea doctrinelor
respective; adică doar de a constata ce căi avem deschise ș i care ne sunt obturate complet.
Din fericire, măcar titulaturile o spun, două magistrale ale politicilor de tradiț ie europeană,
cea liberală ș i cea social-democrată, sunt marcate. Din nefericire, la două direcț ii ale politicilor
cu tradiț ie românească – cea naț ională ș i cea ț ărănească, marcajul bâjbâie sau a dispărut. Din
fericire, s-a depăș it perioada ambiț iilor mici dispărând formaț iile care încurcă penibilul cu
modestia de aspiraț ii aducând sforăieli ineficiente în discursul politic. Din nefericire, această
radicalizare vine ș i în urma concentrării pe ciolan cu corolarul dezinteresului pentru doctrină,
ceea ce face să lipsească acele partide mici, de dizidenț ă de la linii magistral-doctrinare sau,
deseori, numai de conflicte în leadership, ale căror vocalize pun în evidenț ă anumite aspecte
reale ale doctrinelor majore, ajută la perfecț ionarea lor, la definirea lor în actualitate,.
Pentru cei obiș nuiț i a sictiri importanț a doctrinară, folosind exemplul american (dinspre
care, în documente recente, se constată tot mai multă aplecare spre genul, modul ș i tipul de
politici europene) nu mai dau exemplele clasice ale fuziunilor celor de o culoare politică în multe
momente de importanț ă naț ională sau chiar provocându-le ș i alimentându-le pe acestea cu
acț iune mobilizatoare din punct de vedere patriotic ș i civic, ci doar amănuntul recent,
postdecembrist, când miș carea liberală s-a scindat în mai multe formaț iuni, când „aripa tânără”
s-a rupt de cei care încercau să facă politicale bancare cu PDSR-ul, când întregul liberalism juca
doar rol secundar în Convenț ia Democratică ș i totul părea fărâmiț at. Ei bine, cred că nu
greș esc afirmând că rolul pe care l-ar putea juca PNL astăzi, dacă-ș i va lua mai în serios decât
acum rolul de a reprezenta dreapta tradiț ională ș i democratică românească, este important
tocmai pentru că vorbim de un partid călit în confruntări dintre fracț iuni doctrinare care, până la
urmă, ș i-au înț eles ș ansa majoră de refuzionare, întărind astfel liberalismul de fond. Prin ce?
Tocmai prin dovada unor convulsii de interior care s-au dovedit ș i benefic-democratice ș i
benefice democratismului ca model pentru politica românească, oricât de palide ar fi, din
nefericire, rezonanț ele pe care ea le poate avea din acest punct de vedere într-o societate alungată
spre absenteism.
După cum, ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaș tem că, fără a fi grozav de popular,
trezind ș i riposte ș i ranchune, PSD este ș i astăzi cel mai bine organizat ș i, în special, cel mai
omogenizat partid din România, având, pe măsura sa, ș i cadre ș i potenț ial politico-
administrativ; ș i chiar un electorat stabil, ceea ce este cel mai important... De când asta? Exact de
când s-a desprins de elementele superficiale sau aventuriste care au migrat spre partide ce
bâjbâiau către o doctrină ambiguă. În acest mod, chiar ș i în opoziț ie când s-a aflat, ca ș i în
starea de semiopoziț ie în care se află acuma, PSD, cu electoratul său consecvent este cel care
crează stabilitatea politică. Bine înț eles, în măsura în care este posibil la noi, cu exagerări de
pretenț ii ș i cutume clientelare destul de dure, rămase negativ în opinia publică de pe vremea
când, la putere fiind, nu era întotdeauna străin de tentative spre partidul unic. Dar, indiferent de
câte rezerve am avea, el este partidul la care se poate vorbi, cât de cât pozitiv despre asigurarea
unei asemenea stabilităț i. Care se dovedeș te a fi pentru ț ară o nevoie inexorabilă în contextul
de tembelism ș i corupț ie făț iș ă, de conflictualitate veș nică subminând rezolvarea unor
elementare nevoi cetăț eneș ti, care au caracterizat ultimele guvernări! Alimentate uneori de
Preș edinț ia cu încercările ei de a se impune, alteori de datoria externă cu îndatoririle impuse de
ea.
Lipseș te însă, din acest eș ichier al culorilor politice care se afirmă doctrinar pe continentul
nostru ș i nu numai, o a treia opț iune majoră, din nefericire tocmai cea care, în istoria postbelică

3. a ț ărilor europene libere a adus de multe ori echilibrul ș i stabilitatea. Îndulcind cumva
centrismul practicist ș i rece care se realiza din alianț ele guvernamentale ale social-democraț iei
cu liberalismul, atunci când prima era prioritară la putere dar nu avea o majoritate asigurată,
democraț ia creș tină a adus mai multă grijă pentru om ca persoană fizică ș i spirituală; l-a redat
pe acesta ideii de solidaritate, mai ales în faț a răului; a adus ș i condus ideile populare spre
guvernarea nevoilor ș i le-a ridicat din populism; a dezvoltat mult temeiurile pentru cooperarea
internaț ională, atenuând astfel conflictele... Studiind cele mai importante momente ale
dezvoltării ț ărilor Europei occidentale în ultima jumătate de veac, ale redresării ș i consolidării
lor politico-economice, cu calm finaciar, ne exacerbând din credite sau debite obligaț ii de altă
natură, în plan de respect interstatal ș i echilibru social intern, vom constata că ele aparț in unor
guvernări în care democraț ia creș tină a girat cabinetul sau a făcut alianț e cu liberalii.
Or, nouă lipsindu-ne complet o asemenea pârghie care să reprezinte centrul ș i tradiț ia în
adevăratul înț eles al cuvântului - ba, mai mult decât atât aș îndrăzni să spun: Să reprezinte
voinț a europeană de a nu mai permite extremisme ceea ce, trebuie să recunoaș tem că e temeiul
echilibrului social în contemporaneitate - ne sunt încă departe asemenea posibilităț i. Cu atât mai
departe, cu cât suntem mai lipsiț i de o asemenea direcț ie în interiorul pluralismului nostru
politic.
Dar, despre democraț ia creș tină, care trebuie să fie ș i populară ș i naț ională ș i garant al
liberalismului iniț iativei personale antipaternaliste ș i promotor al unei protecț ii sociale
neinhibante pentru iniț iativa care realizează ș i se consolidează prin autorăspundere, într-un
articol viitor.
Pe care-l voi scrie cu marele regret că, în vicisitudinile unei democraț ii declarative până la
demagogie, noi n-am avut până acum parte de aș a ceva; ș i cu teama că, mutându-ne politica de
cafenea la televizor, nu facem decât să demonstrăm că încă nu am găsit calea.