SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 7
REALIZAT DE : DOBOȘ IONELA DANIELA
Modelul atomic Rutherford, elaborat de Ernest Rutherford în 1911,
este primul model planetar al atomului. Conform acestui
model, atomul este format din nucleu, în care este concentrată sarcina
pozitivă, și electroni care se rotesc în jurul nucleului pe orbite
circulare, asemeni planetelor în Sistemul Solar.
Modelul a fost dezvoltat în urma experimentelor realizate de către Hans Geiger și Ernest Marsden în
anul 1909. Ei au studiat, sub îndrumarea lui Ernest Rutherford,împrăștierea particulelor α la trecerea printr-
o foiță subțire din aur. Conform modelului atomic elaborat de Thomson, particulele trebuiau să fie deviate cu
câteva grade la trecerea prin metal din cauza forțelor electrostatice. S-a constatat, însă, că unele dintre ele
erau deviate cu unghiuri mai mari decât 90° sau chiar cu 180°. Acest fapt a fost explicat prin existența unei
neuniformități a distribuției de sarcină electrică în interiorul atomului. Pe baza observațiilor efectuate,
Rutherford a propus un nou model în care sarcina pozitivă era concentrată în centrul atomului, iar electronii
orbitau în jurul acesteia.
Noul model introducea noțiunea de nucleu, fără a-l numi astfel. Rutherford se referea, în lucrarea sa
din 1911, la o concentrare a sarcinii electrice pozitive:
"Se consideră trecerea unei particule de mare viteză printr-un atom având o sarcină pozitivă
centrală N e, compensată de sarcina a N electroni."
El a estimat, din considerente energetice, că, pentru atomul de aur, aceasta ar avea o rază de cel mult 3.4 x
10-14 metri (valoarea actuală este egală cu aproximativ o cincime din aceasta). Mărimea razei atomului de
aur era estimată la 10-10 metri, de aproape 3000 de ori mai mare decât cea a nucleului.
Rutherford a presupus că mărimea sarcinii pozitive ar fi proporțională cu masa atomică exprimată în unități
atomice, având jumătate din valoarea acesteia. A obținut pentru aur o masă atomică de 196 (față de 197,
valoarea actuală). El nu a făcut corelația cu numărul atomic Z, estimând valoarea sarcinii la 98 e, față de
79, unde ereprezintă sarcina electronului.
Modelul propus de Rutherford descrie nucleul, dar nu atribuie nici o structură orbitelor electronilor. Totuși, în
lucrare este menționat modelul saturnian al lui Hantaro Nagaoka, în care electronii sunt aranjați pe inele.
Principalul neajuns al modelului consta în faptul că acesta nu
explica stabilitatea atomului. Fiind elaborat în concordanță
cu teoriile clasice, presupunea că electronii aflați în mișcare
circulară, deci accelerată, emit constant radiație
electromagnetică pierzând energie. Prin urmare, în timp,
electronii nu ar mai avea suficientă energie pentru a se menține
pe orbită și ar "cădea" pe nucleu.
De asemenea, frecvența radiației emise ar fi trebuit să ia orice
valoare, în funcție de frecvența electronilor din atom, fapt
infirmat de studiile experimentale asupraseriilor spectrale.
Importanță
Modelul lui Rutherford a introdus
ideea unei structuri a atomului și a
existenței unor particule
componente, precum și
posibilitatea separării acestora.
Reprezentând punctul de plecare
al modelului Bohr, a dus la
separarea a două domenii,fizica
nucleară, ce studiază nucleul,
și fizica atomului, ce
studiază structura electronică a
atomului.
În ciuda deficiențelor, caracterul
descriptiv al modelului a permis
utilizarea ca simbol al atomului și
energiei atomice.
În 1909 Ernest Rutherford a sugerat efectuarea unui experiment folosind particule alfa şio foiţă
de aur. Rezultatele acestui experiment au condus la schimbarea modului deînţelegere a
structurii atomului. "Noul" atom era în cea mai mare parte spaţiu gol şiconstituit din nucleu şi
electroni orbitând în jurul acestuia.
Experimentul Rutherford
Experimentul "Rutherford" a fost cel care a condus la "reproiectarea" atomului şi a fost înfapt
efectuat, la sugestia lui Rutherford, de către Hass Geiger şi Ernest Marsden în anul1909.
Experimentul a constat în bombardarea unei foiţe de aur cu particule alfa emise prin
descompunerea radioactivă a atomilor de radiu. Recepţia particulelor alfa s-a făcut prin
intermediul unei plăcuţe detectoare din sulfat de zinc. Bazându-se pe cunoştinţelevremii
privind structura atomului (vezi modelul atomic al lui J.J.Thomson), Geiger şiMarsden se
aşteptau ca cea mai mare parte a particulelor alfa să călătorească drept prinfoiţa de hârtie, în
timp ce numai o foarte mică parte va fi deviată sub un unghi foarte mic.Aceste aşteptări erau
fundamentate prin presupunerea că sarcinile pozitive şi negative ceformau atomul erau
distribuite uniform în interiorul acestuia şi că asupra particulelor alfase va exercita o forţă
electrică foarte slabă.
Ce au descoperit cei doi cercetători, Hass Geiger şi Ernest Marsden, a fost
surprinzător:cele mai multe particule alfa treceau de foiţa de aur fără a
suferi devieri, indicând căatomul este, în cea mai mare parte, spaţiu gol. O
mică parte din particulele alfa au fostdeviate sub diverse unghiuri, arătând
astfel că sarcina pozitivă a atomului trebuie să fie concentrată într-o zonă
foarte restrânsă a atomului. În sfârşit, o foarte mică parte a particulelor
alfa au fost reflectate în direcţia din care veneau.Particulele alfa au o masă
de aproximativ 8000 de ori mai mare decât masa unui electron.Prin
urmare, pentru a devia sub unghiuri mari particulele alfa erau necesare
forţe foartemari; electronul nu putea fi bănuit ca fiind cauza acestor
devieri. Avansând ideea unuinucleu atomic, foarte mic în comparaţie cu
dimensiunea atomului, dar care reprezenta ceamai mare parte a masei
atomului, Rutherforda putut explica de ce numai unele particulealfa
întâlneau în drumul lor nuclee care să le devieze. Caracteristicile
fundamentale ale modelului atomic ale lui Ernest Rutherford
sunturmătoarele:a. atomii au în mijloc un nucleu foarte mic ce conţine cea
mai mare parte a maseiatomului; b. cea mai mare parte a atomului este
spaţiu gol;c. electronii orbitează în jurul nucleului;d. nucleul este format
din protoni, care sunt încărcaţi pozitive. numărul protonilor este egal cu
cel al electronilor.
Cum arată modelul atomic al lui Rutherford?
Particulele alfa au o masă de aproximativ 8000 de ori mai mare
decât masa unui electron. Prin urmare, pentru a devia sub
unghiuri mari particulele alfa erau necesare forţe foarte mari;
electronul nu putea fi bănuit ca fiind cauza acestor devieri.
Avansând ideea unui nucleu atomic, foarte mic în comparaţie
cu dimensiunea atomului, dar care reprezenta cea mai mare
parte a masei atomului, Rutherford a putut explica de ce numai
unele particule alfa întâlneau în drumul lor nuclee care să le
devieze.

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Modele atomice
Modele atomiceModele atomice
Modele atomiceLau Laura
 
Electrizarea corpurilor. Sarcina electrică
Electrizarea corpurilor. Sarcina electricăElectrizarea corpurilor. Sarcina electrică
Electrizarea corpurilor. Sarcina electricăAlianta INFONET
 
tabel derivate si integrale
tabel derivate si integraletabel derivate si integrale
tabel derivate si integraleClimenteAlin
 
Aplicatii radiatiile x
Aplicatii radiatiile xAplicatii radiatiile x
Aplicatii radiatiile xDeeaDumi
 
Radiatiile nucleare
Radiatiile nucleareRadiatiile nucleare
Radiatiile nuclearelumimiron
 
Legea atracţiei universale
Legea atracţiei universaleLegea atracţiei universale
Legea atracţiei universaleTrandafir Marius
 
analizator acustico-vestibular
analizator acustico-vestibularanalizator acustico-vestibular
analizator acustico-vestibularsimonacadare
 
Câmpul magnetic
Câmpul magneticCâmpul magnetic
Câmpul magneticfarkashunor
 
Generarea curentului electric alternativ
Generarea curentului electric alternativGenerarea curentului electric alternativ
Generarea curentului electric alternativvalentinapiele
 
Traficul de fiinte uman
Traficul de fiinte umanTraficul de fiinte uman
Traficul de fiinte umanEduard Garbuz
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSADaniela Munca-Aftenev
 

La actualidad más candente (20)

1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx
 
Modele atomice
Modele atomiceModele atomice
Modele atomice
 
Electrizarea corpurilor. Sarcina electrică
Electrizarea corpurilor. Sarcina electricăElectrizarea corpurilor. Sarcina electrică
Electrizarea corpurilor. Sarcina electrică
 
tabel derivate si integrale
tabel derivate si integraletabel derivate si integrale
tabel derivate si integrale
 
Aplicatii radiatiile x
Aplicatii radiatiile xAplicatii radiatiile x
Aplicatii radiatiile x
 
Radiatiile nucleare
Radiatiile nucleareRadiatiile nucleare
Radiatiile nucleare
 
Câmpul electric
Câmpul electricCâmpul electric
Câmpul electric
 
Legea atracţiei universale
Legea atracţiei universaleLegea atracţiei universale
Legea atracţiei universale
 
analizator acustico-vestibular
analizator acustico-vestibularanalizator acustico-vestibular
analizator acustico-vestibular
 
Câmpul magnetic
Câmpul magneticCâmpul magnetic
Câmpul magnetic
 
Efectul laser
Efectul laserEfectul laser
Efectul laser
 
Importanta grasimilor
Importanta grasimilorImportanta grasimilor
Importanta grasimilor
 
Generarea curentului electric alternativ
Generarea curentului electric alternativGenerarea curentului electric alternativ
Generarea curentului electric alternativ
 
Catastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîlCatastrofa de la cernobîl
Catastrofa de la cernobîl
 
Traficul de fiinte uman
Traficul de fiinte umanTraficul de fiinte uman
Traficul de fiinte uman
 
Tipuri de climate
Tipuri de climateTipuri de climate
Tipuri de climate
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Atomul.....
Atomul.....Atomul.....
Atomul.....
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 

Similar a Experimentul rutherford

344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx
344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx
344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptxdarkoshadowyt
 
Atomul
AtomulAtomul
AtomulElena
 
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxAtomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxCristina Tudor
 
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxAtomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxCristina Tudor
 
Vajaiala biochimia efortului-1
Vajaiala biochimia efortului-1Vajaiala biochimia efortului-1
Vajaiala biochimia efortului-1Emilia Emilia
 
Prezentare Spaceland
Prezentare SpacelandPrezentare Spaceland
Prezentare Spacelandguestf3461c
 
Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Negotei Elena
 
Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Elena Negotei
 
1.1.Introducere in chimie,Modele atomice
  1.1.Introducere in chimie,Modele atomice  1.1.Introducere in chimie,Modele atomice
1.1.Introducere in chimie,Modele atomiceMadalinaVoda
 
NeamțU Teodor Atomul
NeamțU Teodor   AtomulNeamțU Teodor   Atomul
NeamțU Teodor Atomulvfulea
 
Fizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul SolarFizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul Solaralexcurbet
 

Similar a Experimentul rutherford (20)

344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx
344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx
344896471-Modele-atomice-powerpoint.pptx
 
Modele atomice
Modele atomiceModele atomice
Modele atomice
 
Atomul.....
Atomul.....Atomul.....
Atomul.....
 
Atomul
AtomulAtomul
Atomul
 
Referat
ReferatReferat
Referat
 
Atomul
AtomulAtomul
Atomul
 
Tipuri_de_reactii.pdf
Tipuri_de_reactii.pdfTipuri_de_reactii.pdf
Tipuri_de_reactii.pdf
 
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxAtomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
 
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docxAtomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
Atomul. Element chimic. Simbol chimic.docx
 
Soarele
SoareleSoarele
Soarele
 
Cantir
CantirCantir
Cantir
 
Vajaiala biochimia efortului-1
Vajaiala biochimia efortului-1Vajaiala biochimia efortului-1
Vajaiala biochimia efortului-1
 
Prezentare Spaceland
Prezentare SpacelandPrezentare Spaceland
Prezentare Spaceland
 
Raze x 3
Raze x 3Raze x 3
Raze x 3
 
Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....
 
Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....Legatura ionica si covalenta.....
Legatura ionica si covalenta.....
 
1.1.Introducere in chimie,Modele atomice
  1.1.Introducere in chimie,Modele atomice  1.1.Introducere in chimie,Modele atomice
1.1.Introducere in chimie,Modele atomice
 
Fizica yo yo
Fizica yo yoFizica yo yo
Fizica yo yo
 
NeamțU Teodor Atomul
NeamțU Teodor   AtomulNeamțU Teodor   Atomul
NeamțU Teodor Atomul
 
Fizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul SolarFizica Sisitemul Solar
Fizica Sisitemul Solar
 

Experimentul rutherford

  • 1. REALIZAT DE : DOBOȘ IONELA DANIELA
  • 2. Modelul atomic Rutherford, elaborat de Ernest Rutherford în 1911, este primul model planetar al atomului. Conform acestui model, atomul este format din nucleu, în care este concentrată sarcina pozitivă, și electroni care se rotesc în jurul nucleului pe orbite circulare, asemeni planetelor în Sistemul Solar. Modelul a fost dezvoltat în urma experimentelor realizate de către Hans Geiger și Ernest Marsden în anul 1909. Ei au studiat, sub îndrumarea lui Ernest Rutherford,împrăștierea particulelor α la trecerea printr- o foiță subțire din aur. Conform modelului atomic elaborat de Thomson, particulele trebuiau să fie deviate cu câteva grade la trecerea prin metal din cauza forțelor electrostatice. S-a constatat, însă, că unele dintre ele erau deviate cu unghiuri mai mari decât 90° sau chiar cu 180°. Acest fapt a fost explicat prin existența unei neuniformități a distribuției de sarcină electrică în interiorul atomului. Pe baza observațiilor efectuate, Rutherford a propus un nou model în care sarcina pozitivă era concentrată în centrul atomului, iar electronii orbitau în jurul acesteia. Noul model introducea noțiunea de nucleu, fără a-l numi astfel. Rutherford se referea, în lucrarea sa din 1911, la o concentrare a sarcinii electrice pozitive: "Se consideră trecerea unei particule de mare viteză printr-un atom având o sarcină pozitivă centrală N e, compensată de sarcina a N electroni." El a estimat, din considerente energetice, că, pentru atomul de aur, aceasta ar avea o rază de cel mult 3.4 x 10-14 metri (valoarea actuală este egală cu aproximativ o cincime din aceasta). Mărimea razei atomului de aur era estimată la 10-10 metri, de aproape 3000 de ori mai mare decât cea a nucleului. Rutherford a presupus că mărimea sarcinii pozitive ar fi proporțională cu masa atomică exprimată în unități atomice, având jumătate din valoarea acesteia. A obținut pentru aur o masă atomică de 196 (față de 197, valoarea actuală). El nu a făcut corelația cu numărul atomic Z, estimând valoarea sarcinii la 98 e, față de 79, unde ereprezintă sarcina electronului. Modelul propus de Rutherford descrie nucleul, dar nu atribuie nici o structură orbitelor electronilor. Totuși, în lucrare este menționat modelul saturnian al lui Hantaro Nagaoka, în care electronii sunt aranjați pe inele.
  • 3. Principalul neajuns al modelului consta în faptul că acesta nu explica stabilitatea atomului. Fiind elaborat în concordanță cu teoriile clasice, presupunea că electronii aflați în mișcare circulară, deci accelerată, emit constant radiație electromagnetică pierzând energie. Prin urmare, în timp, electronii nu ar mai avea suficientă energie pentru a se menține pe orbită și ar "cădea" pe nucleu. De asemenea, frecvența radiației emise ar fi trebuit să ia orice valoare, în funcție de frecvența electronilor din atom, fapt infirmat de studiile experimentale asupraseriilor spectrale.
  • 4. Importanță Modelul lui Rutherford a introdus ideea unei structuri a atomului și a existenței unor particule componente, precum și posibilitatea separării acestora. Reprezentând punctul de plecare al modelului Bohr, a dus la separarea a două domenii,fizica nucleară, ce studiază nucleul, și fizica atomului, ce studiază structura electronică a atomului. În ciuda deficiențelor, caracterul descriptiv al modelului a permis utilizarea ca simbol al atomului și energiei atomice.
  • 5. În 1909 Ernest Rutherford a sugerat efectuarea unui experiment folosind particule alfa şio foiţă de aur. Rezultatele acestui experiment au condus la schimbarea modului deînţelegere a structurii atomului. "Noul" atom era în cea mai mare parte spaţiu gol şiconstituit din nucleu şi electroni orbitând în jurul acestuia. Experimentul Rutherford Experimentul "Rutherford" a fost cel care a condus la "reproiectarea" atomului şi a fost înfapt efectuat, la sugestia lui Rutherford, de către Hass Geiger şi Ernest Marsden în anul1909. Experimentul a constat în bombardarea unei foiţe de aur cu particule alfa emise prin descompunerea radioactivă a atomilor de radiu. Recepţia particulelor alfa s-a făcut prin intermediul unei plăcuţe detectoare din sulfat de zinc. Bazându-se pe cunoştinţelevremii privind structura atomului (vezi modelul atomic al lui J.J.Thomson), Geiger şiMarsden se aşteptau ca cea mai mare parte a particulelor alfa să călătorească drept prinfoiţa de hârtie, în timp ce numai o foarte mică parte va fi deviată sub un unghi foarte mic.Aceste aşteptări erau fundamentate prin presupunerea că sarcinile pozitive şi negative ceformau atomul erau distribuite uniform în interiorul acestuia şi că asupra particulelor alfase va exercita o forţă electrică foarte slabă.
  • 6. Ce au descoperit cei doi cercetători, Hass Geiger şi Ernest Marsden, a fost surprinzător:cele mai multe particule alfa treceau de foiţa de aur fără a suferi devieri, indicând căatomul este, în cea mai mare parte, spaţiu gol. O mică parte din particulele alfa au fostdeviate sub diverse unghiuri, arătând astfel că sarcina pozitivă a atomului trebuie să fie concentrată într-o zonă foarte restrânsă a atomului. În sfârşit, o foarte mică parte a particulelor alfa au fost reflectate în direcţia din care veneau.Particulele alfa au o masă de aproximativ 8000 de ori mai mare decât masa unui electron.Prin urmare, pentru a devia sub unghiuri mari particulele alfa erau necesare forţe foartemari; electronul nu putea fi bănuit ca fiind cauza acestor devieri. Avansând ideea unuinucleu atomic, foarte mic în comparaţie cu dimensiunea atomului, dar care reprezenta ceamai mare parte a masei atomului, Rutherforda putut explica de ce numai unele particulealfa întâlneau în drumul lor nuclee care să le devieze. Caracteristicile fundamentale ale modelului atomic ale lui Ernest Rutherford sunturmătoarele:a. atomii au în mijloc un nucleu foarte mic ce conţine cea mai mare parte a maseiatomului; b. cea mai mare parte a atomului este spaţiu gol;c. electronii orbitează în jurul nucleului;d. nucleul este format din protoni, care sunt încărcaţi pozitive. numărul protonilor este egal cu cel al electronilor.
  • 7. Cum arată modelul atomic al lui Rutherford? Particulele alfa au o masă de aproximativ 8000 de ori mai mare decât masa unui electron. Prin urmare, pentru a devia sub unghiuri mari particulele alfa erau necesare forţe foarte mari; electronul nu putea fi bănuit ca fiind cauza acestor devieri. Avansând ideea unui nucleu atomic, foarte mic în comparaţie cu dimensiunea atomului, dar care reprezenta cea mai mare parte a masei atomului, Rutherford a putut explica de ce numai unele particule alfa întâlneau în drumul lor nuclee care să le devieze.