1. FUNDAMENTELE
PEDAGOGIEI
-suport de curs-
Realizat de:
Galaczi Monika Edit

2. I. EDUCAțIA șI SISTEMUL șTIINțELOR EDUCAțIEI
Educația
- educația este o activitate umană, care a apărut odadă cu apariția omului.
- 3 concepții referitoare la termenul „educația”:
a) Immanuel Kant: Educația este o activitate de
disciplinare, civilizare, cultivare și moralizare a omului. Scopul educației : a
dezvolta în individ toată perfecțiunea.
b) Johann Friedrich Herbart: Educația este acțiunea de formare a
individului, dezvoltând multitudinea de interes.
c) John Dewey: Educația este reorganizarea experienței care se adaugă la
înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija
evoluția celei care urmează.
- analiza conceptului educație poate fi realizată din mai multe perspective:
 perspectiva etimologică;
 perspectiva acțională;
 perspectiva procesuală;
 perspectiva relațională.
2

3.  Perspectiva etimologică:
- 2 traiecte explicative:
latinescul educo-educare, care înseamnă a alimenta, a crește, a îngriji.
latinescul educe-educere, însemnând a conduce.
- așadar reunind într-un concept actual cele două sensuri oferite de cele două
interpretări latinești obținem următoarea sintagmă: „evoluția dirijată”.
 Perspectiva acțională:
- educația este un ansamblu de acțiuni desfășurate în cadrul unei societăți;
formarea și transmiterea comportamentelor și valorilor acumulate.
 Perspectiva procesuală:
- educația semnifică un proces de transformare în sens pozitiv și pe termen lung
a ființei umane.
- această transformare se realizează pe două dimensiuni fundamentale:
¤ dimensiunea psihologică (de transformare)
¤ dimensiunea socială (de socializare, de dobândire)
 Perspectiva relațională:
- educația reprezintă o relație umană și socială între educator și educat, în
interiorul căruia educatorul urmărește schimbarea intenționată a celui
educat, în conformitate cu un scop bine definit.
3

4. Funcțiile educației
- referitor la funcțiile educației, majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra
faptului că aceasta servește realizării a trei categorii de scopuri principale:
1. Funcția de selectare, prelucrare și transmitere a informațiilor și valorilor de la
societate la individ;
2. Funcția de dezvoltare a potențialului biopsihic al omului;
3. Funcția de asigurare a unei inserții sociale active asubiectului uman.
- alți autori, în raport cu domeniul principal vizat de acțiunea
educațională, vehiculează la rândul lor alte trei categorii de funcții ale
educației:
1. funfuncția cognitivă (de vehiculare a tezaurului de cunoștințe);
2. funcția axiologică (de valorizare și dezvoltare a potențialului de creație
culturală);
3. funcția socio-economică (de pregătire și formare a indivizilor pentru
producția materială).
4

5. Formele educației
- 3 ipostaze principale: educația formală, educația informală, educația
nonformală.
 Educația formală: Se referă la totalitatea acțiunilor sistematice și
organizate, elaborate și desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ
specializate în scopul formării personalității umane. Cuprinde toate acele
activități și acțiuni pedagogice desfășurate și planificate în cadrul sistemului
de învățământ care sunt organizate pe niveluri și ani de studii având finalități
educative bine determinate.
 Educația nonformală: Include totalitatea influențelor și acțiunilor
educative, structurate și organizate, dar desfășurate în afara sistemului de
învățământ. Include două tipuri de activități: activități parașcolare (de
perfecționare, reciclare) și activități perișcolare (vizite la
muzeu, excursii, cercuri științifice). Educația nonformală permite lărgirea
orizontului cultural și îmbogățirea cunoștințelor din anumite domenii.
 Educația informală: se referă la totalitatea influențelor educative
neorganizate, nesistematice și nesubordonate unor finalități educaționale
explicite. Cuprinde totalitatea informațiilor dobândite în contextul situațiilor
cotidiene, informații ce nu sunt prelucrate pedagogic.
5

6. II. PEDAGOGIA – TEORIE șI șTIINțĂ A EDUCAțIEI
- din punct de vedere etimologic termenul „pedagogie” provine din cuvintele
grecești pais, paidos însemnând copil, și agoge, agogos care înseamnă acțiune
de a conduce. Astfel paidagogus înseamnă conducerea copilului.
- pedagogia este știința care analizează fenomenul educațional în toată
complexitatea sa cu scopul optimizării atât a structurii sale cât și a influențelor
acestuia asupra formării personalității celui care se educă.
Principalele raporturi de interdisciplinaritate ale pedagogiei
cu alte științe
 Relația pedagogie – biologie
 Relația pedagogie – psihologie
 Relația pedagogie – sociologie
 Relația pedagogie – logică
 Relația pedagogie – filosofie
6

7. Domeniile pedagogiei
Pedagogia generală
Teoria educației Teoria instruirii
- educații vechi - educații noi
- didactici aplicate,
•Educația intelectuală •Educația ecologică metodici
•Educația morală •Educația pentru toleranță
•Educația estetică •Educația pentru pace
•Educația religioasă •Educația inter-/
•Educația fizică multiculturală
•Educația profesională •Educația antreprenorială
7

8. Sistemul științelor educației
- complexitatea fenomenului educațional a determinat diversificarea pedagogiei
ca știință, ajungându-se la un sistem de științe ale educației, această
diversificare a fost determinată de:
a) Deosebirile tot mai mari dintre diferitele instituții de instrucție și educație:
 pedagogie atrepreșcolară
 pedagogie școlară
 pedagogie universitară
 pedagogie specială (pentru copii cu deficiențe)
b) Necesitatea studierii mai aprofundate a unor laturi sau forme ale educației:
 teoria educației intelectuale
 pedagogia familiei
 pedagogia socială
 educația adulților
c) Necesitatea racordării pedagogiei la aspectele studiate:
 pedagogia prospectivă (anticipează cunoștințele și competențele pe care
societatea le va reclama de la absolvenți în viitor)
 pedagogia comparată (analizează comparativ sistemele educaționale din
diverse țări)
 pedagogia experimentală (studiează experimental posibilitățile de optimizare
a procesului de învățământ)
8

9. III. FACTORI șI PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE
EDUCAțIEI
Factori cognitivi și metacognitivi
Principiul 1: - învățarea→un proces activ, voluntar, personal, mijlocit social
sunt descoperite și elaborate semnificații, datorită prelucrării
informațiilor și a datelor oferite de experiența personală
- la baza învățării stă motivația
- învățarea nu se încheie
Principiul 2: Elevul în actul învățării țintește să creeze interpretări și configurații
coerente în zona cunoștințelor dobândite.
- modul de învățare aparține elevului
- se realizează într-un stil propriu
Principiul 3: Construcția cunoștințelor și a structurilor cognitive noi se realizează prin
integrarea cunoștințelor anterioare.
- elevul are cunoștințe anterioare pe baza cărora construiește și
reconstruiește informația
Principiul 4: Învățarea este ușurată de utilizarea strategiilor puternic structurate. 9

10. Factori afectivi-motivaționali
Principiul 5: Influența motivației asupra învățării.
- motivația stă la baza învățării, fără motivație un elev nu se poate concentra la atingerea
scopurilor, așteptărilor propuse.
- fără motivație elevul pierde încrederea în sine.
Principiul 6: Rolul motivației intrinseci în învățare.
Principiul 7: Funcția motivației este de a susține efortul de învățare
Factori ai dezvoltării personalității
Principiul 8: Oportunități și constrângeri în dezvoltare.
- dezvoltarea fizică, intelectuală, emoțională și socială se desfășoară după o progresie
stadială
- această dezvoltare este o funcție a interacțiunii factorilor genetici și de mediu
- un factor important al dezvoltării îl constituie oportunitățile oferite prin experiențele de
învățare formală
- elevii învață mai bine atunci când materialul de studiu se înscrie în țesătura de operații
mintale
- materialul trebuie să fie prezentat interesant și atractiv
10

11. Factori personali și sociali
Principiul 9: Diversitatea socială și culturală.
- elevii au posibilitatea să comunice cu colegi diferiți de ei prin cultură, prin mediul socio-
familial.
- școlile care stimulează aceste interacțiuni, încurajează competența socială, gândirea
flexibilă și dezvoltarea morală.
Principiul 10: Acceptarea socială, imaginea de sine și culturală.
- atunci când elevii se acceptă unul pe celălalt, învățarea și imaginea de sine se susțin
reciproc
- relațiile interpersonale dintre elevi oferă acces la evaluarea corectă a trăirilor, a situațiilor
și a comportamentelor pozitive
Diferențe individuale
Principiul 11: Învățarea devine mai productivă dacă sunt respectate diferențele individuale
și culturale.
- principiile de bază ale învățării sunt aplicabile la toți elevii, indiferent de
etnie, vârstă, limbaj sau abilități.
- totuși învățarea întâlnește obstacole atunci când diferențele individuale
lingvistice, culturale și sociale nu sunt luate în considerare.
Principiul 12: Învățarea este însoțită de anumite filtre cognitive și sociale.
11

12. IV. FINALITĂțILE EDUCAțIEI
- Finalitățile reprezintă direcțiile, orientările strategice ale funcționării
învățământului, într-o anumită perioadă istorică, a dezvoltării social-economice și
culturale a unei societăți.
- În funcție de nivelul lor de generalitate și de intervalul de timp rezervat atingerii
acestora, finalitățile educației se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:
 Idealul educațional
 Scopuri educaționale
 Obiective educaționale
 Idealul educațional
- nu este un model standard, impus o dată pentru totdeauna, ci un model dinamic care
exprimă cerințele și aspirațiile unei societăți într-o anumită etapă istorică.
- idealul educațional este caracterizată prin trei dimensiuni fundamentale:
a) Dimensiunea socială – vizează tendința generală de dezvoltare a societății.
b) Dimensiunea psihologică – se referă la tipul de personalitate pe care societatea îl
solicită, respectiv la ansamblul de trăsături psiho – comportamentale ale membrilor.
c) Dimensiunea pedagogică – să permită o transpunere practică în plan instructiv –
educativ.
12

13.  Scopuri educaționale
- Reprezintă finalități educaționale cu nivel mediu de generalitate care se realizează în
intervale medii de timp
- Se referă la rezultatele ce urmează să se obțină în cadrul unui șir de acțiuni educaționale
- Geissler distinge patru perechi de scopuri:
• Scopuri materiale și scopuri formale
• Scopuri de conținut și scopuri comportamentale
• Scopuri utilitare și scopuri nepragmatice
• Scopuri specifice disciplinelor și scopuri supradisciplinare
- În timp ce idealul este specific unei etape istorice, scopurile educative ce-i corespund
sunt multiple și variate, în funcție de tipul acțiunilor educaționale concrete.
 Obiectivele educaționale
- Sunt finalități educaționale care au un nivel redus de generalitate și se realizează în
intervale scurte de timp, referindu-se la lecții sau secvențe de lecții.
- Sunt enunțuri cu caracter anticipativ care descriu în termeni exacți rezultatele așteptate a
fi obținute la finele unei secvențe de instruire.
- Obiectivele reprezintă achiziții psiho – comportamentale specifice, concrete, observabile
și controlabile după un interval redus de timp.
- Se deduc din scopurile educației.
13

14. V. DEZVOLTĂRI ÎN PEDAGOGIA
CONTEMPORANĂ
Direcții de restructurare în educație
- În încercarea de a face față provocărilor lumii contemporane, se conturează următoarele
direcții de restructurare a realității educaționale:
 Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a unui echilibru optim între
dimensiunea informativă și dimensiunea formativă
 Introducerea unor noi tipuri de educație (educația ecologică, educația pentru
comunicare și mass-media, educația multiculturală)
 Introducerea de noi discipline centrate pe un anume tip de educație
 Crearea unor module educaționale specifice, în cadrul disciplinelor
tradiționale
 Infuzarea disciplinelor clasice cu mesaje educaționale înglobând
conținuturi informaționale specifice ”noilor educații”.
 Asigurarea unei repartiții mai judicioase și a unui echilibru cât mai bun între cele
două tipuri de învățare: învățarea de menținere și învățarea inovatoare
14