1. inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/dereferinta/olavo-de-carvalho-principiile-
unei-politici-conservatoare/
Principiile politicii conservatoare
Diário do Comércio, 27 iunie 2011
Aceste principii nu sunt reguli de urmat în politica practică. Sunt un ansamblu de criterii de
recunoaştere, pentru a putea distinge, atunci când auzi un politician vorbind, dacă te afli în faţa
unui conservator, a unui revoluţionar sau a unui “liberal”, în sensul brazilian, de astăzi, al termenului
(care este un amestec incert dintre primii doi).
1. Nimeni nu e stăpânul viitorului. “Viitorul ne aparţine” este un vers din imnul Tineretului Hitlerist.
Aceasta este esenţa mentalităţii revoluţionare. Un conservator vorbeşte în numele experienţei
trecute, acumulate în prezent. Revoluţionarul vorbeşte în numele unui viitor ipotetic, investit cu
autoritate de tribunal de ultimă instanţă; el crede că reprezintă în prezent această autoritate, chiar
şi atunci când nu ştie nimic despre acel viitor şi nu e în stare să-l descrie decât prin intermediul unor
laude generice, neavând nici cea mai mică idee despre ce este acesta. Atunci când fostul
preşedinte(al Braziliei n.t.), Lula, spunea “Nu ştim ce fel de socialism dorim”, el presupunea că ştie

2. (1) că socialismul este viitorul luminos şi inevitabil al Istoriei, când experienţa arată că de fapt este
un trecut sângeros, cu o moştenire de mai mult de 100 milioane de morţi, (2) că el şi complicii săi au
dreptul să ne conducă spre o repetare a acestei experienţe, fără nici o garanţie că aceasta va fi
mai puţin mortală decat cea precedentă, cu excepţia unei promisiuni verbale, ieşite din gura cuiva
care, în acelaşi timp, recunoaşte că nu ştie încotro ne duce. Mentalitatea revoluţionară este un
amestec de îngâmfare psihotică şi iresponsabilitate criminală.
2. Fiecare generaţie are dreptul de a alege ceea ce consideră de cuviinţă. Acest lucru implică faptul
că nici o generaţie nu are dreptul de a le angaja pe cele următoare în decizii drastice ale căror
efecte, aproape sigur malefice, fie nu vor putea fi reparate niciodată, fie vor putea fi reparate
numai prin jertfa mai multor generaţii. Poporul are, prin definiţie, dreptul de a experimenta şi de a
învăţa din experienţă, dar tocmai din acest motiv, nu are dreptul de a-şi folosi copiii şi nepoţii drept
cobai pentru experimente nechibzuite.
3. Nici un guvern nu are dreptul de a face ceva ce guvernul următor nu poate desface. Este un
corolar inevitabil al principiului precedent. Alegerile periodice nu ar avea nici un sens dacă fiecare
guvern ales nu ar avea dreptul şi posibilitatea de a corecta greşelile guvernelor anterioare.
Democraţia este, prin urmare, esenţialmente ostilă oricărui proiect de schimbare profundă şi
ireversibilă a ordinii sociale, oricât ar fi aceasta de rea la un moment dat. Nici o ordine socială
generată de curgerea secolelor nu este atât de rea pe cât este o nouă ordine impusă de către o
elită luminată care se crede, fără motiv, deţinătoarea unicului viitor dezirabil. În cursul ultimelor trei
secole nu a existat niciun singur experiment revoluţionar care să nu fi dus la distrugere, omor,
războaie şi mizerie generalizată. Nu vedem cum ar putea experimentele viitoare să fie diferite.
4. Nici o propunere revoluţionară nu este demnă de a fi dezbatută ca o alternativă respectabilă într-
un cadru politic democratic. Revocabilitatea măsurilor de guvernare este un principiu de neocolit al
democraţiei şi orice propunere revoluţionară, prin definiţie, neagă de la bază acest principiu. Este
imposibil a pune în practică vreo propunere revoluţionară fără concentrarea puterii şi fără
excluderea, deschisă sau camuflată, a oricărei propuneri alternative. Nu se pot discuta alternative
pe baza interdicţiei alternativelor.
5. Democraţia este opusul politicii revoluţionare. Democraţia este guvernarea încercărilor
experimentale, pe termen scurt şi întotdeauna revocabile. Propunerea revoluţionară este în mod
necesar de termen lung şi ireversibilă. De fapt, orice proiect revoluţionar îşi propune să transforme
nu numai o anumită societate, ci Pământul întreg şi însăşi natura umană. Este imposibil să discuţi
democratic cu cineva care nu respectă nici măcar natura interlocutorului, nevăzând în el decât
materia provizorie a umanităţii viitoare. Este stupid să credem că socialiştii, comuniştii, fasciştii,
eurasienii şi toţi cei asemenea lor se vor putea integra în mod paşnic întru convieţuire democratică
alături de facţiuni politice infinit mai puţin ambiţioase. Va fi întotdeauna convieţuirea democratică a
lupului cu mielul.

3. 6. Eradicarea totală a mentalităţii revoluţionare este condiţia esenţială pentru supravieţuirea libertăţii
în lume. Mentalitatea revoluţionară nu este o caracteristică permanentă a naturii umane. A avut o
origine istorică – în jurul secolului al XVIII-lea – şi aproape sigur va avea un sfârşit. Perioada de
apogeu, secolul XX, a fost cea mai violentă, cea mai ucigaşă din toată Istoria umană, depăşind ca
număr de victime nevinovate toate războaiele, epidemiile, cutremurele şi dezastrele naturale de
orice fel, observate de la începutul timpurilor. Nu est e nici o exagerare în a spune că
ment alit at ea revolut ionară est e cel mai mare f lagel care s-a abăt ut vreodat ă asupra
omenirii. Este o chestiune de numere, nu de păreri. Cine refuză să vadă acest lucru este un
monstru de nesimţire. Orice politică ce nu este orientată spre eradicarea completă a mentalităţii
revoluţionare, în felul cel mai intens şi mai explicit cu putinţă, este o pălăvrăgeală criminală şi
inacceptabilă, oricât şi-ar împodobi omisiunea cu frumoase pretexte democratice, liberale,
religioase, moraliste, egalitare, etc.