1. Cercul pedagogic al profesorilor de limba si literatura română Fălticeni II
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Tomescu’’ Pleşeşti-Structura Gimnazială Valea Glodului
15 noiembrie 2013
LECŢIA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU ELEVUL –
SUBIECT AL EDUCAŢIEI CONTINUE
În procesul educativ modern, activitatea didactică presupune implicarea mai
multor factori responsabili pentru creşterea continuă a nivelului calitativ (părinţi, elevi,
cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii şi ai instituţiei de învăţământ), ceea ce
conduce la necesitatea asigurării coerenţei unui proces de învăţare atât în cadrul
instituţiei, cât şi în afara acesteia. Având în vedere acest deziderat, activitatea didactică
poate fi privită ca un sistem complex de acţiuni şi relaţii care vizează atât componentele
ştiinţifice ale actului educativ, cât şi particularităţile psihosociale şi intelectuale ale
educabililor, priviţi ca parte a unui ansamblu uman în care ei reprezintă cea mai
importantă verigă.
Limba şi literatura română este o disciplină şcolară cu un statut particular în
raport cu orientările didactice moderne, prin numeroasele domenii de referinţă ale
activităţilor didactice organizate în cadrul acestei discipline, prin complexitatea
finalităţilor şi necesitatea adaptării continue la dinamica procesului educativ.
Profesorul de limba si literatura română trebuie să-şi focalizeze atenţia asupra
celor două tipuri importante de activităţi pe care le poate desfăşura:
-
Activităţi
de
structurare/de
transmitere
şi
de
asimilare
a
informaţiilor/cunoştinţelor
-
Activităţi de comunicare/utilizare în cadru concret, practic, a cunoştinţelor
teoretice.
Proiectarea algoritmică a activităţii didactice din cadrul unei ore de limba şi
literatura română trebuie să aibă în vedere formarea de competenţe, asimilarea de
1

2. cunoştinţe specifice, alegerea metodelor optime de proiectare, organizare a
activităţii şi de evaluare. Numai în condiţiile în care profesorul îşi defineşte clar
obiectivele, selectează metodele de învăţare şi de evaluare luând în calcul variabilele
reprezentate de personalitatea elevilor, de flexibilitatea lor în a urmări secvenţele actului
de predare-învăţare, se poate construi un demers didactic complex şi coerent.
În cadrul Proiectului de reformă a învăţământului preuniversitar, Consiliul
Naţional pentru pregătirea profesorilor din cadrul Ministerului Educaţiei a elaborat un
ghid pentru formatori şi cadre didactice numit ,,Instruirea diferenţiată – aplicaţii ale
teoriei inteligenţelor multiple’’.
Elaborată de Howard Gardner în anul 1983, teoria inteligenţelor multiple a fost
considerată drept cea mai importantă descoperire pedagogică după Jean Piaget. Gardner
considera inteligenţa ca fiind capacitatea de a rezolva probleme şi de a realiza produse
în situaţii concrete, de viaţă. Această teorie deschide cadrelor didactice noi perspective
de abordare a elevilor, prin prisma particularităţilor acestora. Pentru a obţine performanţe,
elevii au nevoie de încurajare, sprijin, instruire adecvată.
Se disting nouă tipuri de inteligenţă:
1. INTELIGENŢA VERBAL-LINGVISTICĂ. Cei care posedă acest tip de
inteligenţă gândesc în cuvinte, folosesc limba pentru a exprima şi a înţelege
realităţi complexe, au sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte sonoritatea
şi ritmurile limbii, sensul şi ordinea cuvintelor. Elevii cu o astfel de
inteligenţă învaţă repede limba maternă, citesc cu plăcere, povestesc,
folosesc metafore, se delectează cu jocuri de cuvinte şi îşi aleg cariere pe
baza calităţilor lingvistice.
2. INTELIGENŢA LOGICO-MATEMATICĂ. Elevii cu această dominantă
analizează cauzele şi efectele, înţeleg uşor relaţiile dintre acţiuni, obiecte,
idei, recunosc modelele abstracte, au abilităţi de gândire deductivă şi
inductivă, au capacităţi critice şi creative, clasifică, anticipează şi stabilesc
priorităţi.
3. INTELIGENŢA MUZICAL-RITMICĂ. Astfel de copii gândesc în sunet,
ritmuri, melodii, rime, sunt sensibili la tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi
2

3. timbrul sunetelor, se implică într-o ascultare activă, stabilesc legătura între
muzică şi emoţii.
4. INTELIGENŢA SPAŢIO-VIZUALĂ. Copiii gândesc în imagini, percep cu
acurateţe lumea vizuală, au abilitatea de a gândi în trei dimensiuni, de a
realiza experienţe vizuale, de a lucra cu obiecte.
5. INTELIGENŢA NATURALISTĂ. Cei care posedă această inteligenţă
dominantă iubesc natura, stabilesc relaţii ecologice, clasifică şi categorisesc.
6. INTELIGENŢA KINESTEZICĂ. Elevii înzestraţi cu acest tip de inteligenţă
gândesc prin senzaţii somatice, au nevoie de jocuri de rol, jocuri de
construcţie, experienţe tactile, flexibilitate, forţă şi echilibru.
7. INTELIGENŢA INTERPERSONALĂ. Aceşti copii gândesc despre alţii, îi
înţeleg, au empatie, recunosc diferenţele dintre oameni, sunt sensibili la
motivele, intenţiile şi stările lor.
8. INTELIGENŢA INTRAPERSONALĂ. Elevii au o gândire şi o înţelegere a
sinelui, conştientizează punctele tari şi cele slabe, planifică în mod inteligent
pentru a atinge obiectivele personale, monitorizează şi controlează eficient
gândurile şi emoţiile, au abilitatea de a gestiona relaţiile cu ceilalţi.
9. INTELIGENŢA EXISTENŢIALĂ. Persoanele cu această inteligenţă au
sensibilitatea şi capacitatea de a aborda întrebări profunde despre existenţa
umană, sensul fericirii, începutul universului, adevărul absolut, spiritualitate.
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice cu
ajutorul cărora profesorul poate realiza centrarea demersului didactic pe elev. Tehnicile şi
materialele care pot fi folosite în predare-învăţare-evaluare prin valorificarea
inteligenţelor multiple sunt de o mare diversitate: manuale, cărţi, jurnale, fişe de lucru,
publicaţii pentru lecturi, diagrame, filme, fotografii, dramatizări, audiţii muzicale,
cooperarea în grup, exerciţii de creativitate, simulări, studiul independent, reflexia,
autoevaluarea, centrele de interes, etc.
La proiectarea unei lecţii pe baza teoriei inteligenţelor multiple trebuie pornit de
la următorul set de întrebări:
-
Cum pot folosi cuvântul, scris sau vorbit? (inteligenţa lingvistică).
3

4. -
Cum pot introduce logica, clasificările, deprinderile de gândire? (inteligenţa
logico-matematică).
-
Cum pot aduce în lecţie sunetul, muzica, ritmul? (inteligenţa muzicală).
-
Cum pot mişca trupul , mâinile elevilor? (inteligenţa kinestezică).
-
Cum pot aduce natura în lecţie? (inteligenţa naturalistă).
-
Cum pot motiva elevii să coopereze în învăţare? (inteligenţa interpersonală).
-
Cum pot evoca sentimente şi amintiri personale? (inteligenţa intrapersonală).
În cadrul unei lecţii de literatură am aplicat Teoria inteligenţelor multiple.
1. GRUPA SCRIITORILOR (inteligenţa lingvistică) :
-
Compuneţi un text în versuri dedicat marelui poet Mihai Eminescu, folosind unele
cuvinte care rimează: este/poveste, sfânt/pământ, izvorul/dorul, mândrie/armonie,
păsărele/rămurele.
2. GRUPA MATEMATICIENILOR (inteligenţa logico-matematică)
-
Câţi ani se împlinesc mâine de la naşterea poetului Mihai Eminescu?
-
Găsind triplul celui mai mic număr de două cifre identice veţi descoperi vârsta la
care poetul a publicat marea sa capodoperă, ,,Luceafărul’’.
3. GRUPA ARTIŞTILOR (inteligenţa naturalistă):
-
Realizaţi tablouri de natură inspirate din poezia lui Eminescu.
-
Realizaţi o ramă pentru portretul marelui poet.
4. GRUPA REPORTERILOR (inteligenţa spaţio-vizuală):
-
Adresaţi câteva întrebări colegilor despre poetul Mihai Eminescu.
5. GRUPA RECITATORILOR (inteligenţa kinestezică):
-
Recitaţi pe roluri poezii din lirica eminesciană.
-
Interpretaţi un joc de rol reprezentând imagini de mişcare din poeziile cunoscute
de voi.
6. GRUPA MUZICIENILOR (inteligenţa muzical-ritmică):
4

5. -
Interpretaţi muzical una din poeziile lui Eminescu.
7. GRUPA CRITICILOR (inteligenţa interpersonală):
-
Caracterizaţi poetul cu ajutorul unui acrostih, apoi realizaţi un cvintet despre el.
În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competenţele cadrului
didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, profesorul
de limba şi literatura română acţionează mereu, dar adecvat si adaptat nevoilor grupului.
Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:
-
Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pus pe cel care învaţă, nu pe
profesor.
-
Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului
nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi
să înveţe.
-
Rolul profesorului este acela de a administra învăţarea elevilor pe care îi are în
grijă.
-
Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de
clasă şi nici când profesorul este de faţă.
-
Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea
trebuie împărtăşită şi elevilor.
-
Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în
planificarea şi administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea
structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
-
Luaţi individual, elevii pot învăţa eficient în moduri foarte diferite.
Scopul învăţării eficiente centrate pe elev este de a-i permite acestuia să aibă
încredere în procesul de învăţare, astfel încât să poată pune în aplicare aptitudinile de
învăţare la viitorul loc de muncă, precum şi în procesul de învăţare continuă. Predarea se
realizează prin utilizarea unor metode activ-participative care să solicite interesul,
creativitatea, imaginaţia, implicarea şi participarea elevului, în scopul însuşirii unor
cunoştinţe care să-i folosească pe tot parcursul vieţii. Definitoriu pentru folosirea
metodelor activ-participative la orele de limba şi literatura română este caracterul lor
5

6. stimulativ care oferă posibilitatea alternării activităţilor individuale şi de grup, elevii
trebuind să-şi asume noi roluri şi responsabilităţi în propria formare. Pentru eficientizarea
lecţiei de limba şi literatura română putem folosi o serie de metode interactive care îl
motivează pe elev şi îi oferă o încărcătură afectivă deosebită: metoda cadranelor,
metoda horoscopului, metoda piramidei, metoda ciorchinelui, metoda florii de lotus,
metoda pălăriilor gânditoare, metoda mozaicului, etc.
În continuare voi prezenta două dintre metodele interactive folosite în cadrul
orelor de limba şi literatura română:
1. Metoda pălăriilor gânditoare stimulează creativitatea şi are la bază interpretarea
de roluri prin care elevii îşi exprimă liber gândirea în acord cu semnificaţia culorii
pălăriuţelor care definesc roluri. Am utilizat această metodă la lecţia ,,D-l Goe..’’
de I.L. Caragiale, la clasa a VI-a, cu scopul dezvoltării creativităţii elevilor prin
crearea de variante în redarea povestirii, antrenarea elevilor ca artişti, stimularea
exprimării clare şi corecte. Elevii au fost împărţiţi în şase grupe sub cele şase
pălării şi au primit ca sarcină didactică crearea de situaţii posibile în redarea
schiţei, în raport cu semnificaţia pălăriei sub care se află. Astfel, Pălăria Albă
semnifică gândirea obiectivă; cel care o poartă oferă doar informaţii, el este
povestitorul, expune pe scurt conţinutul schiţei. Pălăria Roşie semnifică gândirea
influenţată de afect; purtătorul ei exprimă atitudinea copilului faţă de mamă,
bunică, mătuşă, dar şi faţă de străini. Pălăria Albastră semnifică gândirea
speculativă şi elevul care o poartă caracterizează personajul Goe. Pălăria Neagră
semnifică gândirea critică şi purtătorul ei trebuie să puncteze aspectele negative,
identificând greşelile de comportament şi criticând atitudinea copilului. Pălăria
Verde semnifică gândirea creativă; cel care o poartă răspunde de creativitatea
grupului, de căutarea şi găsirea soluţiilor. Pălăria Galbenă semnifică gândirea
optimistă; purtătorul ei se concentrează pe aspectele pozitive, având drept sarcină
să schimbe finalul povestirii.
2. Metoda florii de lotus are ca scop sistematizarea cunoştinţelor şi stabilirea de
relaţii între noţiuni, pornind de la o temă principală. Se dezvoltă potenţialul
creativ al inteligenţelor multiple în activitatea individuală şi de grup pe teme din
domenii diferite. La sistematizarea cunoştinţelor despre verb, la clasa a VI-a, am
6

7. utilizat această metodă astfel: am împărţit elevii în şase gupe şi am lipit pe tablă o
floare de lotus în mijlocul căreia am scris cuvântul ,,verb’’, iar pe petalele ei erau
scrise temele de dezbatere. Fiecare grupă a primit câte o floare în centrul căreia
era scrisă una din următoarele teme de dezbatere: felul verbelor, modurile
personale ale verbului, modurile nepersonale ale verbului, timpurile verbului,
funcţiile verbelor la modurile predicative şi funcţiile verbelor la modurile
nepredicative. După ce elevii au discutat în cadrul echipei tema dată, au completat
petalele florii cu noţiunile corespunzătoare. Au afişat apoi toate florile pe tablă şi s-a
analizat modul în care au fost realizate sarcinile.
Nu toţi elevii învaţă în acelaşi mod, au nevoie de tratament diferit, individualizat,
dar toţi trebuie să aibă parte de o educaţie care să le asigure dezvoltarea armonioasă a
personalităţii.
Diferenţierea prin metodologie cuprinde integrarea elevilor cu dificultăţi în grupe
de întrajutorare sau teme individualizate pentru munca independentă (fişe de lucru cu
exerciţii de recuperare, de fixare, de dezvoltare).
Abordarea diferenţiată, sistematică şi relaţională va forma şi instrui elevii conform
cerinţelor educaţionale actuale.
Un rol important îl are principiul accesibilităţii, al respectării particularităţilor de
vârstă şi individuale în predare-învăţare. Acest principiu fundamentează metoda
diferenţierii şi individualizării.
În contextul actual educaţional, se pune accent pe caracterul formativ al
procesului instructiv-educativ, pe finalitatea acestuia, adică pe elev.
Tratarea diferenţiată presupune:
 organizarea conţinuturilor învăţării şi adaptarea lor la nevoile colectivului;
 elaborarea de fişe de recuperare, de dezvoltare şi ameliorative;
 diferenţierea şi diversificarea strategiilor didactice(forme de organizare, metode şi
procedee, mijloace de învăţământ);
 îmbinarea activităţilor frontale cu cele independente-pe grupe(eterogene);
 diferenţierea conţinutului sarcinilor de lucru (ca volum şi grad de dificultate)
pentru secvenţele de activitate independentă a elevilor la clasă sau pentru
activitatea de acasă;
7

8.  stimularea pe parcursul lecţiilor a tuturor elevilor clasei, prin realizarea de
întrebări în funcţie de posibilităţile lor intelectuale;
 dezvoltarea relaţiei de colaborare între elevi.
Depistarea elementelor predictive ce influenţează stagnarea sau regresul elevului
conduc la eliminarea acestora şi intrarea pe făgaşul evolutiv-educaţional.
Personalizarea desfăşurării activităţii didactice prin abordarea diferenţiată duce la
progresul individualizat al elevului.
În organizarea activităţilor şi pentru eficientizarea şi optimizarea procesului de
predare-învăţare-evaluare profesorul trebuie să ţină cont de:
 diferenţele dintre elevi (fiecare elev are un ritm propriu de învăţare, se
apelează la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu);
 esenţializarea conţinuturilor învăţării, accentul nu mai cade pe abundenţa de
informaţii,ci pe ideile de bază;
 asigurarea utilizării eficiente a timpului, prin dozarea sarcinilor şi rezolvarea
lor;
 alternarea tipurilor de sarcini şi situaţii pentru raţionalizarea eforturilor;
 măsuri şi forme de abordare diferenţiată a acţiunilor după particularităţile
elevilor.
Un punct de plecare în realizarea activităţilor de diferenţiere
(recuperare,dezvoltare) îl constituie cunoaşterea elevilor. Pentru a cunoaşte nivelul
complet de pregătire a fiecărui elev şi a inteligenţei sale generale, pentru a urmări
dinamica dezvoltării individuale, evoluţia lui în diferite momente ale dobândirii
cunoştinţelor, trebuie să căutăm să descoperim printr-o investigaţie permanentă, nu numai
faptele, ci şi cauzele ce le-au generat. Pe baza cunoaşterii cauzelor, trebuie aleasă
modalitatea cea mai eficientă de lucru cu elevul, pentru a-l ajuta să-şi lichideze lipsurile.
Pentru a obţine datele necesare privind situaţia concretă a fiecărui elev, trebuie să
folosim diferite metode şi procedee de investigare:
- observarea activităţii lui din clasă şi de acasă;
- cunoaşterea condiţiilor de viaţă şi de lucru acasă, prin vizite la domiciliul elevilor,
discuţii cu părinţii, pentru a afla modul în care elevii îşi organizează timpul de lucru
8

9. folosit în pregătirea lecţiilor şi pentru depistarea unor probleme de sănătate, care pot
îngreuna înţelegerea noţiunilor însuşite;
- studierea atentă a testelor de evaluare şi controlul permanent al temelor pentru acasă;
- discuţii individuale cu elevii;
- raportarea cunoştinţelor elevilor la cerinţele Curriculumului Naţional.
Foarte important este să avem o evidenţă a greşelilor tipice, a golurilor în
pregătire, a dificultăţilor întâmpinate de fiecare elev. Astfel, vom şti în fiecare moment
care sunt acele cunoştinţe pentru înţelegerea cărora acesta are nevoie de ajutor, care sunt
operaţiile de gândire insuficient exersate, în ce situaţie trebuie să venim cu explicaţii şi
indicaţii suplimentare, unde şi în ce măsură ar trebui să intervenim pentru dezvoltarea
anumitor deprinderi.
Toate cele trei forme de organizare a activităţii cu elevii (frontală, individuală şi
pe grupe) trebuie îmbinate armonios pentru a fi realizate obiectivele operaţionale propuse
şi implicit, pentru a fi atins scopul lecţiei.
De exemplu, pentru consolidarea noţiunii de subiect, în cadrul unei lecţii de
limba română la clasa a V-a, am procedat în felul următor:
I.
Activitate frontală
Am scris pe tablă un text, iar elevii au subliniat subiectele şi le-au analizat oral.
Textul:
A sosit toamna. Razele soarelui nu mai încălzesc pământul cu putere. Păsările
călătoare şi-au luat zborul către alte ţări. Natura moartă ne îndeamnă să visăm la
zilele frumoase care au trecut. Numai fructele coapte şi legumele proaspete mai dau
culoare şi viaţă acestui anotimp.
I.
Activitate diferenţiată
În funcţie de posibilităţile reale de lucru ale elevilor, aceştia au primit sarcini
diferite de învăţare:
1. Elevii care lucrează fără dificultăţi, în mod independent au avut de formulat patru
propoziţii, de subliniat subiectele şi de analizat.
2. Elevii care au nevoie de mai mult sprijin au avut de formulat patru propoziţii în
care cuvintele şcoala, căprioara, bunicii, ghiozdanele să aibă rol de subiecte.
9

10. 3. Elevii care întâmpină dificultăţi de învăţare au avut de subliniat subiectele din
câteva propoziţii.
II.
Activitate frontală
Trecând în continuare la activitatea cu întreaga clasă, au fost analizate
răspunsurile la fiecare grupă de sarcini şi apreciate rezultatele.
Pentru diferenţierea conţinuturilor activităţii cu elevii un rol deosebit de
important îl au fişele de lucru, ele constituind un sprijin eficient în vederea realizării
obiectivelor urmărite. Avantajul pe care îl au aceste instrumente de muncă
independentă constă în faptul că permit exersarea de către elevi a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor, în diferite stadii de însuşire a lor, ţinându-se cont în toate
cazurile de obiectivele instructiv-educative ale Curriculumului Naţional.
Fişele de lucru se concep în mod diferit. Astfel, putem folosi:
-
fişe cu conţinut comun, având un număr maxim de cerinţe, din care elevul poate
rezolva o parte sau toate, potrivit nivelului de cunoştinţe şi ritmului propriu de
muncă;
-
fişe cu conţinut unic, dar cu exerciţii având diferite grade de dificultate, în care se
introduc informaţii şi puncte de sprijin pentru diferite categorii de elevi;
-
fişe de lucru cu conţinut diferit, care se dau spre rezolvare elevilor care întâmpină
dificultăţi în însuşirea unor teme.
Finalitatea activităţii diferenţiate este ,,lupta contra eşecului şcolar’’, dar cel
mai important este să sădim încrederea elevului în puterile sale, un lucru
primordial la această vârstă.
Elementul cheie în educaţie îl reprezintă elevul care trebuie să realizeze o
serie de procese pentru a putea cunoaşte şi utiliza informaţiile însuşite. O învăţare
eficientă presupune mai întâi înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea
unor idei pe baza cunoştinţelor dobândite, generalizarea şi abstractizarea lor.
Profesorul nu mai este cel care ţine o prelegere în faţa elevilor ci un mediator şi
îndrumător în activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg.
BIBLIOGRAFIE
10

11. 1. Stanciu, Mihai, Didactica postmodernă, Ed. Universităţii Suceava, 2003
2. Dragomir, Mariana, Managementul activităţii didactice. Eficienţă şi calitate,
Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002
3. Gardner, Howard, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Ed. Sigma, Bucureşti
4. Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice
deschise, Ed. Paralela 45, 2004.
PROF. AIOANEI VASILICA-ALINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,CONSTANTIN TOMESCU’’ PLEŞEŞTI
11