Stingerea incendiilor - Balulescu,. Manual pentru pregatirea pompierilor, personalul care actioneaza in caz de incendii....

1. P. Balulescu
CUPRINS
Capitolul I
Incendiul si dezvoltarea lui pag.3
1. Notiunea de incendiu pag.3
2. Viteza de ardere pag.4
3. Evolutia incendiului pag.6
4. Evaluarea marimii unui incendiu pag.7
5. Degajarea si transferul de caldura pag.8
6. Temperatura la arderea diferitelor materiale si substante combustibile pag.9
7. Degajarea produselor de ardere pag.9
8. Structura flacarilor pag.12
9. Propagarea incendiilor pag.13
10. Schimbul de gaze si timpul incendiului pag.14
11. Ventilarea spatiilor incendiate pag.15
12. Explozia pag.16
13. Influenta situatiei meteorologice pag.17
14. Dezvoltarea incendiului pag.17
15. Observarea incendiului pag.17
Capitolul II
Procedeee de intrerupere a procesului de ardere pag.18
1. Date de baza pag.18
2. Procedee de intrerupere a procesului de ardere pag.18
Capitolul III
Substante de stingere pag.21
1. Substante de stingere prin racire pag.21
2. Substante de stingere prin izolare pag.23
3. Substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen pag.28
4. Substante de stingere prin inhibitie chimica pag.29
5. Intensitatea de refulare a substantelor stingatoare pag.30
Capitolul IV
Organizarea stingerii incendiilor pag.31
1. Organizarea interventiei pag.31
2. Anuntarea operativa a incendiilor pag.34
3. Pregatirea personalului pe locul de munca si conducerea interventiei pag.35
4. Imbracamintea de protectie impotriva flacarilor si caldurii si metode de reanimare pag.36
Capitolul V
Stingerea incendiilor la depozitele de produse petroliere pag.37
1. Caracteristicile procesului de ardere si de incalzire ale lichidelor combustibile pag.37
2. Fenomenele care insotesc incendiile pag.38
3. Categoriile de incendii de produse petroliere pag.40
4. Caracteristicile incendiilor la lichide combustibile pag.41
5. Organizarea interventiei pentru stingerea incendiilor pag.41
6. Particularitatile stingerii unor incendii de produse petroliere pag.45
7. Calculul substantelor de stingere si de racire pag.45
Capitolul VI
Stingerea incendiilor la intreprinderile chimice si petrochimice pag.47
1. Caracteristicile incedniilor la intreprinderile chimice si petrochimice pag.47
2. Stingerea incendiilor in rafinarii pag.59

2. 3. Stingerea incendiilor de materiale plastice si cauciuc pag.54
4. Stingerea incendiilor la fabricile de lacuri, vopsele si coloranti pag.57
5. Stingerea incendiilor de substante explozive pag.58
6. Stingerea incendiilor de ingrasaminte chimice pag.59
7. Stingerea incendiilor de negru de fum pag.59
8. Incendii izbucnite in industria chimica pag.59
Capitolul VII
Stingerea incendiilor la eruptii de titei, gaze si conducte de gaze pag.60
1. Caracteristicile eruptiilor pag.60
2. Pregatiri preliminare pentru interventie la stingerea incendiilor si organizarea acesteia pag.61
3. Procedee de stingere a incendiilor la eruptiile de titei si gaze pag.62
4. Stingerea incendiilor provocate de gaze, in conducte si in aer liber pag.64
Capitolul VIII
Stingerea incendiilor la centrale si statii electrice pag.65
1. Caracteristicile incendiilor pag.65
2. Stingerea incendiilor la termocentrale pag.66
3. Stingerea incendiilor la partea electrica a centralelor pag.67
4. Pericolul de electrocutare pag.69
Capitolul IX
Stingerea incendiilor la intreprinderile siderurgice, metalurgice si constructii de masini pag.70
1. Stingerea incendiilor la gospodarii de cabluri in intreprinderile siderurgice, metalurgice si constructii de masini pag.70
2. Stingerea incendiilor in subsoluri si tuneluri de cabluri pag.70
3. Stingerea incendiilor in sectiile de productie din siderurgie, metalurgie si constructii de masini pag.72
4. Stingerea incendiilor de pulberi metalice pag.73
5. Stingerea incendiilor la sectiile de productie ale constructiilor de masini pag.75
Capitolul X
Stingerea incendiilor in transporturi pag.76
1. Stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule pag.76
2. Stingerea incendiilor la depozite de troleibuze, tramvaie si locomotive pag.77
3. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport pe calea ferata pag.77
4. Stingerea incendiilor in porturile maritime si fluviale pag.78
5. Stingerea incendiilor la navele maritime si fluviale pag.79
6. Stingerea incendiilor pe aeroporturi si la avioane pag.82
Capitolul XI
Stingerea incendiilor la unitatile de tehnica nucleara pag.85
1. Caracteristicile incendiilor pag.85
2. Substante stingatoare pag.86
3. Stingerea incendiilor in laboratoare cu izotopi radioactivi pag.87
4. Stingerea incendiilor la reactoare nucleare si acceleratoare de particule pag.87
5. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport pag.88
6. Decontaminarea pag.88
Capitolul XII
Stingerea incendiilor la calculatoarele electronice pag.89
1. Caracteristicile incendiilor pag.89
2. Stingerea incendiilor pag.89
3. Incendiu la un calculator electronic pag.91
Capitolul XIII
Stingerea incendiilor in industria lemnului pag.91
1. Stingerea incendiilor la depozitele de busteni pag.91

3. 2. Stingerea incendiilor la hale cu gatere pag.92
3. Stingerea incendiilor la depozitele de cherestea pag.93
4. Stingerea incendiilor la fabricile de prelucrare a lemnului pag.94
Capitolul XIV
Stingerea incendiilor la intreprinderile din industria usoara pag.94
1. Combustibilitatea materialelor folosite in industria textila pag.94
2. Stingerea incendiilor in industria textila pag.95
3. Stingerea incendiilor la depozitele de cauciuc si articole din cauciuc pag.97
Capitolul XV
Stingerea incendiilor la obiectivele din industria alimentara pag.98
1. Stingerea incendiilor la silozuri pag.98
2. Stingerea incendiilor la magaziile de cereale pag.99
3. Stingerea incendiilor la mori de cereale pag.99
4. Stingerea incendiilor in silozurile de floarea soarelui pag.100
5. Stingerea incendiilor la depozitele de borhot pag.101
6. Stingerea incendiilor la instalatiile frigorifice pag.101
Capitolul XVI
Stingerea incendiilor la depozite si magazine de marfuri pag.102
1. Probleme de baza pag.102
2. Organizarea stingerii incendiilor pag.103
3. Stingerea incendiilor la depozite si magazine comerciale pag.104
Capitolul XVII
Stingerea incendiilor la cladiri de locuit, cladiri inalte, sali de spectacole si spitale pag.106
1. Stingerea incendiilor la cladiri de locuit pag.106
2. Stingerea incendiilor la cladiri inalte pag.109
3. Stingerea incendiilor la sali de spectacole pag.113
4. Stingerea incendiilor la spitale pag.115
5. Incendii izbucnite la cladiri inalte pag.115
Capitolul I
Incendiul si dezvoltarea lui
1. Notiunea de incendiu
Dictionarul limbii romane defineste incendiul astfel: „Foc mare care cuprinde si distruge partial sau total o cladire, o
padure etc.”.
Cu multi ani in urma majoritatea oamenilor si chiar literatura de specialitate foloseau pentru acest fenomen notiunea de
foc si foarte rar incendiu. Astazi ne este familiar, aproape tuturor, pentru un astfel de fenomen nedorit, notiunea de incendiu.
A defini un fenomen, cum este de exemplu incendiul, inseamna cunoaste forma exterioara a lucrurilor prin care se
manifesta esenta lor si care poate fi perceputa direct prin organele senzoriale. Acest lucru nu este usor de facut, mai ales ca o
buna definitie trebuie sa cuprinda esenta fenomenului, sa fie clara, scurta, usor de inteles si de retinut. Deci in a defini cat mai
corect incendiul trebuie sa se tina seama de toate elementele care stau la baza acestui fenomen, ca initierea, dezvoltarea si
lichidarea lui, precum si de consecintele ce le poate cauza.
Aceste elemente pot fi exprimate succint prin: • existenta combustibilului si actiunea unei surse de aprindere; •
initierea si dezvoltarea unei arderi si scaparea ei de sub control; • producerea de pierderi materiale in urma arderii; • necesitatea
interventiei printr-o singura actiune de stingere cu scopul intreruperii si lichidarii procesului arderii.
Lipsind unul din aceste elemente, nu putem spune ca avem de-a face cu un incendiu.
Incendiul este o ardere initiata de o cauza bine definita, cu sau fara voia omului, scapata de sub control, in urma careia
se produc pierderi de materiale si pentru a carei intrerupere si lichidare este necesara o interventie cu mijloace adecvate.

4. Orice incendiu este insotit de fenomene chimice si fizice cum sunt: reactii chimice pe timpul arderii, degajarea si
transferul de caldura, producerea de flacari, degajarea, separarea si raspandirea produselor arderii, formarea schimbului de gaze
etc. Pe timpul incendiului toate aceste fenomene nu se produc separat, ci sunt strans legate intre ele si se desfasoara pe baza
legilor chimiei si fizicii specifice fenomenelor respective.
Cunoscand amploarea acestor fenomene, daca este posibil chiar concretizate prin anumiti parametri, se creeaza
posibilitatea aprecierii cat mai real a situatiei incendiului si a luarii unei hotarari concrete in vederea stingerii acestuia. In
practica apar cazuri cand elementele de baza ale incendiului pot influenta aparitia unor conditii care sa complice situatia, ca de
exemplu producerea de explozii, fierberea si debordarea lichidelor combustibile din rezervoare, deformarea si surparea
elementelor de constructie si a instalatiilor tehnologice.
2. Viteza de ardere
Aceasta este o caracteristica cantitativa importanta a combustibilitatii si depinde de natura lor, de conditiile de schimb
de caldura si de masa in zona procesului de ardere.
Notiunea de viteza de ardere are un inteles diferit pentru starile de agregare a materiei.
De exemplu, la scurgerea gazului printr-un orificiu, la arderea gazelor sub forma de flacara, prin viteza de ardere se
intelege, de obicei, cantitatea de gaz care arde in unitatea de timp, fara a se tine seama de factorul suprafata. Pentru amestecurile
omogene de gaze, notiunea de viteza de ardere este identica cu cea a vitezei de propagare a flacarii in amestec.
De obicei, la arderea lichidelor, viteza de ardere se raporteaza la suprafata oglinzii lichidului in stare linistita,
neglijandu-se deformarea suprafetei lichidului pe timpul arderii datorita formarii undelor si fierberii acestuia la suprafata.
Pentru materialele solide, de exemplu de natura lemnoasa, se folosesc doua notiuni ale vitezei de ardere: • viteza reala
de ardere, raportata la unitatea suprafetei totale de ardere; • viteza de ardere raportata la unitatea suprafetei incendiului.
La gaze si vapori combustibili viteza de ardere este definita ca viteza de propagare a arderii prin combustie si
difuziune, determinata in raport de gazul nears, in directia perpendiculara pe frontul flacarii.
Viteza de ardere este o caracteristica principala a substantelor si materialelor combustibile si depinde de: • temperatura
la care are loc prima reactie; • compozitia chimica; • umiditatea substantei sau materialului combustibil; • curentii de aer; •
presiunea atmosferica; • raportul dintre suprafata libera a combustibilului si volumul lui; • de prezenta catalizatorilor; • la
lichide si gaze de concentratia acestora.
La temperaturi scazute, arderea se desfasoara cu multa greutate; de exemplu, in regiunile polare nu este posibila
aprinderea chibriturilor. La temperatura normala (20°C) unele substante combustibile se oxideaza lent; pe masura ce
temperatura creste se mareste si viteza de oxidare si deci de ardere (la o crestere a temperaturii cu 10°C viteza de oxidare se
mareste de 2 – 3 ori).
Compozitia chimica influenteaza si ea viteza de oxidare prin natura elementelor componente ale substantei (corpului)
respective.
In toate substantele combustibile exista, in general, ca elemente de baza, carbonul si hidrogenul. Sunt substante
combustibile care contin numai elementele care ard, ca de exemplu – carbon, hidrogen, fosfor, sulf si acestea prezinta cel mai
mare pericol de incendiu. Altele insa, desi sunt combustibile contin si elemente care nu ard. Prezenta elementului necombustibil
in molecula unei substante micsoreaza sau chiar suprima combustibilitatea.
Umiditatea excesiva reduce viteza de ardere, in schimb o uscaciune ridicata la solide, o ridica in mod substantial.
Curentii de aer si vantul exercita o mare influenta asupra vitezei de ardere. Pe vand puternic arderea este alimentata
intens cu aer (oxigen), viteza de ardere.
Scaderea presiunii atmosferice micsoreaza viteza de ardere, pe cand cresterea presiunii o accelereaza.
Raportul dintre suprafata libera a materialului combustibil si volumul lui, in special la solide, are o mare influenta
asupra procesului de aprindere si ardere. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat aprinderea se produce mai repede.
Catalizatorii pot mari si ei viteza de ardere. In unele situatii chiar se numeste autocatalitic. Uni catalizatori lucreaza ca
inhibitori si reduc din ce in ce mai mult viteza de ardere, pana la incetarea definitiva.
Cea mai mare influenta o exercita insa concentratia combustibilului. La o concentratie apropiata de limita inferioara de
inflamabilitate, viteza de ardere, de obicei, este de numai cativa centrimetri pe secunda.
Astfel, pentru un amestec de etilena-aer viteza de ardere poate sa ajunga pana la 2 cm/s. La cresterea concentratiei
combustibilului, viteza de ardere se mareste la inceput pana la maximum, in cazul unui amestec stoechiometric, cand viteza, in
functie de natura combustibilului si de continutul de oxidant, poate fi de 0,20 – 10,00 m/s, dupa care din nou incepe sa scada.
La o concentratie apropiata de limita superioara, viteza de ardere ajunge iarasi la aproximativ cativa centrimetri pe
secunda.
Cele mai mari viteze de ardere le au amestecurile de hidrogen si acetilena cu oxigenul – 11,50 si respectiv 11,40 m/s.
Unele amestecuri de gaze si vapori combustibili cu oxigenul, ca, exemplu de metan, etan, propan, au viteza maxima de
ardere intre limitele 3,90 – 5,90 m/s.
Daca viteza de ardere a amestecului de presiune atmosferica este mai mica de 0,50 m/s, atunci, odata cu cresterea
presiunii, viteza se va micsora; in cazul in care este insa mai mare de 0,50 m/s, pe masura cresterii presiunii, viteza de ardere se
va mari.
Avand in vedere unitatile de masura, viteza de ardere a materialelor combustibile poate fi: liniara, in raport de masa
sau de volum. De exemplu, arderea gazelor de sonda in eruptie viteza de ardere se masoara in unitate de volum si are valoarea:
vvol = viteza volumetrica de ardere [m3
/zi];

5. V = volumul total al gazului ars [m3
];
tard = timpul de ardere [zile; h].
La incendiile izbucnite in urma eruptiilor de gaze pot sa arda pana la 3 mil ⋅ gaz/zi si chiar mai mult, in functie de
debitul sondei si de presiunea gazului de la iesirea din sol.
La lichide, inflamarea si arderea sunt precedate de incalzirea si evaporarea lor si de formarea amestecurilor de
combustibil cu aerul. Incalzirea si evaporarea lichidului fiind procese care se produc lent, limiteaza viteza de ardere.
In cazul arderii unui lichid combustibil dintr-un rezervor sau vad de reactie amplasat intr-o incapere cu volum mare,
viteza de ardere depinde de nivelul lichidului din recipient, de viteza vantului, grosimea stratului care arde, temperatura
lichidului si a aerului inconjurator si intr-o oarecare masura si de diametrul recipientului respectiv. Viteza de ardere a lichidelor
varsate pe o suprafata depinde de grosimea stratului. Daca grosimea este mai mare de 1 cm, atunci viteza de ardere aproape ca
nu se deosebeste de viteza de ardere a lichidelor in rezervoare. La arderea lichidelor in incaperi cu volum mic, viteza de ardere
depinde in mare masura de temperatura din interior, de schimbul de gaze din zona incendiului cu cele din mediul exterior si
poate varia in limite foarte largi.
Viteza de ardere este mai mare la lichidele cu capacitatea de evaporare mai ridicata. Cu cat este mai scazut punctul de
inflamabilitate al lichidului aprins, cu atat este mai mare viteza de ardere. Iata de ce viteza de ardere a benzinei, in conditii
egale, este mai mare decat viteza de ardere a pacurii. La cresterea temperaturii initiale de incalzire a lichidului si ridicarea
nivelului in rezervor, viteza de ardere se mareste.
In calcul, si in practica cel mai mult, se foloseste viteza liniara de ardere [mm/min].
Prin viteza liniara de ardere se intelege grosimea stratului de lichid care are in unitatea de timp, marcata de fapt prin
scaderea nivelului de lichid din recipient:
v = h/tard ;
v = viteza liniara de ardere [mm/min];
h = grosimea stratului de lichid care arde (cat scade lichidul in unitatea de timp), [min];
tard = temperatura de ardere.
Viteza de ardere a materialelor solide depinde intr-o mare masura de compozitia lor chimica, de suprafata specifica si
de gradul de umiditate.
In incaperi, viteza de ardere a substantelor si a materialelor solide, depinde de suprafata relativa a golului, prin care se
face schimbul de gaze intre zona incendiului si mediul exterior.
Materialele solide macinate sau faramitate fin, avand o suprafata libera in masa prin care patrunde aerul, ard mai rapid
decat aceleasi materiale care se gasesc intr-o masa mai compacta.
Pentru materialele solide se foloseste cel mai frecvent viteza de ardere in raport de masa, adica cantitatea de material
combustibil ars pe unitatea de suprafata de ardere in unitatea de timp.
Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere.
Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum.
Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere.
Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum.
Pentru fiecare material combustibil solid, viteza de ardere in raport de masa depinde de temperatura incendiului.
In tabelul 1 sunt date vitezele de ardere ale celor mai uzitate materiale si substante combustibile, dupa datele stabilite
de VNIIPO.
Tabelul 1
Temperaturile de aprindere a unor materiale si substante combustibile
Materiale si substante
combustibile
Viteza de ardere Caldura specifica, teoretica a
volumului [kcal ⋅ m-2
⋅ min
-1
]
In raport de masa [kg/m2
⋅ m] Liniara [min/min]
Lemn (bare, mobila in
incapere)
0,84 - 18000
Stiva de lemn taiat, in aer
liber
6,70 - 22000
Cherestea in stive pe teren
descoperit
6,67 - 23000
Hartie afanata 0,48 - 1,500
Carti pe rafturi de lemn 0,33 - 1,000
Textolit 0,40 - 2000
Bumbac afanat 0,24 - 400
Fibra artificiala scurta afanata 0,40 - 1000
Cauciuc natural 0,80 - 8100
Cauciuc sintetic 0,53 - 5100

6. Articole tehnice de cauciuc 0,67 - 9000
Film de cinematograf din
celuloid
70,00 - 280000
Produse de carbolit 0,38 - 2400
Polistiren 0,86 - 9000
Sticla organica 0,86 - 5800
Fenoplaste 0,35 - 8000
Turba in stive lungi cu
umiditate 40%
0,18 - 500
Sodiu metalic 0,70 – 0,90 - 1800 – 2300
Potasiu metalic - 1,00 – 1,40 1500 – 2100
Acetona 2,83 3,30 18000
Benzen 2,30 3,15 27000 – 32000
Benzina 2,70 – 3,20 3,80 – 4,50 27000 – 32000
Alcool butilic 0,81 1,10 20000
Eter dietilic 3,60 5,00 29000
Izopentan 6,30 10,00 35000
Petrol (titei) 1,70 1,60 12000
Pacura 2,10 2,20 20000
Petrol lampant 2,90 3,60 30000
Sulfura de carbon 2,20 2,70 40000
Toluen 2,30 2,70 30000
Alcool etilic 1,60 – 2,00 2,00 – 2,50 10000 - 13000
Variatia vitezei de ardere in raport de masa, in functie de temperatura incendiului la aceeasi umiditate si la schimbul de
gaze constant se arata in tabelul 2.
Tabelul 2
Variatia vitezei de ardere in raport de masa in functie de temperatura incendiului
Materialul combustibil
Viteza de ardere in raport de masa in kg/m2
⋅ min la temperatura
incendiului, in °C
Viteza de ardere
[kg/m²⋅ min]
400 500 600 700 800 900
Lemn (8-10% umiditate) 0,300 0,34 0,400 0,25 - 0,65 0,40 – 0,50
Materiale plastice armate
cu fibra de sticla
- 0,74 - 0,90 - 1,10 1,00
Fibra de vascoza - 0,26 - 0,27 0,40 - 0,40
Anvelope regenerate - 1,11 - 1,14 1,20 - 1,20
Seminte de bumbac 0,183 - 0,442 - 0,58 - 0,55
Turte de seminte de
bumbac
0,165 - 0,512 - 0,58 - 0,58
Tocatura de bumbac 0,144 - 0,268 - 0,43 - 0,43
Viteza de ardere se mareste odata cu ridicarea temperaturii, si depinde de cantitatea de oxigen care participa la ardere.
La micsorarea cantitatii de oxigen viteza de ardere se reduce. Pentru arderea majoritatii substantelor combustibile (lemn,
carbune, produse petroliere etc.) oxigenul se ia din aer. Daca aerul atmosferic contine mai putin de 14 – 15% oxigen, arderea
substantelor si materialelor combustibile inceteaza; adica viteza de ardere devine nula.
In cazul incendiilor izbucnite in interiorul incaperilor in aceleasi conditii, viteza de ardere este intotdeauna mai mica.
Viteza de ardere pe timpul incendiilor izbucnite in interior depinde in primul rand de existenta si starea golurilor si in foarte
mica masura de sarcina specifica a substantelor sau materialelor combustibile.
La cresterea schimbului de gaze viteza de ardere se mareste. Pe timpul incendiilor din spatiile inchise de la subsol, in
magaziile navelor, in camerele de uscare etc., unde schimbul de gaze este foarte limitat se produce un proces lent de ardere. La
incendiile izbucnite in exterior, viteza de ardere depinde de viteza vantului. De exemplu, viteza de ardere a benzinei in rezervor
la nivel superior, in caz de modificare a vitezei vantului de la 0,8 m/s se mareste cu apropape 50%.
3. Evolutia incendiului
Analizand evolutia unui incendiu intr-un spatiu inchis, avand in vedere variatia temperaturii in raport de timp, se pot
distinge 3 faze care se caracterizeaza in mod diferit.

7. In prima faza, dupa aprinderea unui material combustibil de la o sursa de caldura, se constata o crestere relativ lenta a
temperaturii in spatiul respectiv, arderea propagandu-se la materialele din vecinatate, manifestandu-se cu o intensitate din ce in
ce mai mare.
Temperatura creste foarte rapid, determinand cea de a doua faza de ardere activa, si ca urmare incendiul devine in
plina desfasurare. Cresterea temperaturii continua pana ce se stabileste un echilibru intre caldura degajata in incaperea
respectiva si pierderea de caldura prin pereti, in mediul ambiant.
Cea de a treia faza (regresia) se caracterizeaza prin scaderea temperaturii, aportul de caldura fiind inferior pierderilor.
In faza de ardere activa ca si in cea de regresie temperaturile sunt atat de ridicate incat exista pericolul propagarii
incendiului prin flacari si radiatie termica.
In faza de dezvoltare, temperatura este in general scazuta, totusi durata ei este foarte importanta deoarece determina
timpul disponibil pentru salvare si efectuarea cu succes a operatiilor de stingere. Pe timpul fazei de dezvoltare a incendiului
caldura este transmisa materialelor existente in incapere. Atunci cand regimul de descompunere este suficient de intens gazele
degajate formeaza un amestec combustibil cu aerul din incapere, care poate fi aprins de flacari. Cu cat materialul combustibil,
se aprinde mai usor, cu atat caldura este mai mare si incendiul se propaga mai repede. Timpul necesar pentru aprinderea unui
material si cantitatea de caldura degajata depinde nu numai de natura lui ci si de caldura care se transmite acestuia.
Durata fazei de dezvoltare a incendiului depinde de felul, cantitatea si modul de distributie a materialului combustibil
in incapere, de dimensiunile si amplasarea surselor de aprindere, dimensiunile si amploarea deschiderilor in incapere, directia si
viteza vantului si de forma si dimensiunile incaperii.
In timpul incendiului in fazele de ardere activa si de regresie exista o diferenta de densitate intre gazele calde si aerul
rece din exterior. In consecinta, gazele calde mai usoare se ridica si ies din incapere pe la partea superioara a deschiderilor.
Gazele calde evacuate sunt inlocuite de curentul de aer rece, care apoi se reincalzeste. Aerul necesar arderii intra in mod normal
prin partea inferioara a deschiderilor.
In functie de cantitatea, suprafata si distanta dintre materialele combustibile si de dimensiunile deschiderilor din
incapere, regimul de ardere a materialelor va fi conditionat de regimul admisiei aerului. Cu cat deschiderile sunt mai mari, cu
atat arderea este mai intensa. Aceasta realitate este valabila pana in momentul in care apare un exces de aer, cand arderea nu
mai este conditionata de dimensiunile deschiderilor, ci – in principal – de suprafata materialelor combustbile ce pot arde
simultan. In aceasta faza ne apropiem de conditiile unui incendiu in aer liber.
In principiu, in timpul unui incendiu, exista un anumit nivel in deschideri, deasupra caruia gazele calde ies in
permanenta (planul neutru). Inaltimea la care este amplasat acest plan are o deosebita importanta in problemele privind
propagarea caldurii si fumului. Ea depinde, in principal, de temperatura gazelor si dimensiunile deschiderilor. Ea poate fi
determinata prin calcularea raportului dintre cantitatea de produse rezultate din incalzirea si arderea substantelor si materialelor
combustibile ce se evacueaza si cantitatea de aer este admisa. Faza de desfasurare libera a incendiului este determinata de
timpul te, calculat din momentul declansarii incendiului pana la introducerea primei tevi in actiune si a mijloacelor pentru
stingerea acestuia. Durata fazei de desfasurare libera a incendiul depinde de timpul de la observarea incendiului si timpul de
anuntare si alarmare, de adunarea la alarma sau de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiei si de calitatea
desfasurarii interventiei, bineinteles in stransa legatura cu fortele si metodele folosite pentru stingerea incendiilor.
4. Evaluarea marimii unui incendiu
Din primele studii executate s-a ajuns la concluzia ca marimea unui incendiu se poate aprecia numai tinand seama de
sarcina termica a cladirii. De exemplu, marimea unui incendiu intr-o incapere care contine 50 kg lemn/m2
suprafata planseu, ar
corespunde unui incendiu de 1h, cu cresterea temperaturii astfel: ≈ 800ºC dupa 20 min; 880ºC dupa 40 min; 920ºC la 1 h.
Ulterior s-a ajuns la concluzia ca incendiile pot fi mult diferentiate, chiar si in cazul unor sarcini termice egale.
Care sunt totusi criteriile de evaluare a marimii unui incendiu? In principiu, caldura degajata de un incendiu intr-o
incapere este absorbita de pereti si gaze sau se pierde prin radiatie si convectie, prin ferestre. De asemenea, exista o pierdere de
energie chimica care poate fi degajata sub forma de caldura de catre gazele care ard in exterior si o pierdere de particule nearse.
Regimul de ardere, cel putin la inceputul incendiului in plina evolutie depinde si de dimensiunea deschiderilor de ventilatie. In
timpul incendiului suprafata materialelor este redusa treptat. De exemplu, la lemn se formeaza un strat carbonizat izolant, care
face ca regimul de ardere sa nu mai fie conditionat de ventilatie.
Existenta si durata perioadei in timpul careia regimul de ardere este determinat de ventilatie depind de dimensiunile
ferestrei si de cantitatea materialelor combustibile.
Cu cat cantitatea de combustibil este mai mare si raportul dintre suprafata si volumul de combustibil este mai ridicat,
cu atat va dura mai mult faza conditionata de ventilatie.
Criteriul care sta la baza stabilirii principiului, daca incendiul nu este conditionat de ventilatie, este raportul:
Factorul de ventilatie = Af √H ;
Suprafata materialelor combustibile Am
Af = suprafata ferestrelor de admisie a aerului [m²];
H = inaltimea ferestrei [m];
Am = suprafata materialelor combustibile [m²];
Af √H = factorul de ventilatie care exprima regimul de admisie a aerului prin ferestre in timpul incendiului.

8. Incendiile conditionate de ventilatie pot fi mai periculoase si cum probabilitatea lor este mai mare, este judicios ca
conditiile de rezistenta la foc ale cladirilor sa se bazeze pe ipoteza ca incendiul va fi influentat de ventilatie.
5. Degajarea si transferul de caldura
In urma arderii substantelor si materialelor combustibile se degaja caldura, care la locul incendiului este abosorbita de
produsele rezultate din ardere si de mediul inconjurator.
Cantitatea totala de cladura care este produsa pe timpul unui incendiu, poate fi calculata cu relatia:
Qtot = KStti ;
Qtot = cantitatea totala de caldura care se produce la un incendiu [kcal;]
K = caldura specifica a incendiului [kcal∙m-2
∙h-1
](se gaseste in tabelul 1);
Si = suprafata incendiului (incendiata), [m²];
ti = durata arderii (incendiului), [h].
Caldura degajata in zonele de ardere este transmisa mediului inconjurator, care incalzeste substantele inflamabile pana
la temperatura de aprindere a acestora.
Transferul de caldura asupra mediului inconjurator se face prin conductie, convectie si radiatie termica. Radiatia
termica, mai ales la incendiile in aer liber, exercita o mare influenta asupra fortelor si mijloacelor de interventie, cand acestea se
apropie de incendiu, in sensul ca din cauza temperaturilor ridicate actiunele de stingere devin foarte divile. Sub actiunea unei
intensitati calorice de 0,25 cal ∙ cm
-2
, in decurs de 3 min, pe pielea omului neprotejata se produce o senzatie dureroasa de arsura.
Experimental s-a constat ca distanta minima a sefului de teava, folosind un ajutaj de pulverizare, fata de limitele
incendiului, poate fi caculata cu urmatoarea relatie:
dmin = 1,6 h ;
dmin = distanta minima a sefului de teava fata de incendiu (focar), [m];
h = inaltimea medie a flacarilor [m].
Cantitatea totala de caldura radiata de un rezervor cu gaze lichefiate, care s-a incendiat, poate ajunge la 155000 kcal∙m-
2
∙h-1
. O mare parte din energia de radiatie provine de la flacari care au temperaturi intre 1600 si 2000ºC.
Cu mult mai periculos decat transferul de caldura prin radiatie este contactul unui rezervor direct cu o flacata deschisa.
Intr-un asemenea caz, rezevoarele sunt expuse la efectul direct al flacarii. Din calcule si experimentari efectuate a rezultat ca
transferul de caldura la un rezervor mic ar fi de ≈ 30000 kcal ∙ m-2
∙ h-1
, iar la un rezervor mare, de exemplu la unul sferic de 15
m diametru, de 11000 kcal/m-2
∙ h-1
. Deci la rezervoarele cilindrice mici, care sunt relativ mai lungi fata de diametru, intr-un
timp relativ scurt se produc temperaturi ridicate si in acest fel presiunea vaporilor atinge mai repede presiunea de evaporare.
Cantitatea de lichid evaporat in urma efectelor incendiului va fi mai redusa decat in cazul rezervoarelor sferice, de acelasi
volum.
La arderea jeturilor de gaze iesite dintr-un rezervor de gaze lichefiate, utilajul tehnologic si rezervoarele existente in
zona de ardere si in apropierea acesteia sunt supuse unei actiuni termice intense. Incalzirea gazului din rezervor este insotita de
o crestere rapida a presiunii din interior. Viteza de crestere a presiunii se determina prin imbunatatirea schimbului de caldura
dintre rezervor si flacari.
Conform normelor americane, in cazul unui incendiu sub rezervor cantitatea de caldura preluata se determina cu
relatia:
Q = 21000 FA 0,82
;
Q = absorbtia de caldura prin suprafata de contact a rezervorului [kcal∙h];
A = suprafata de contact a rezervorului [m²];
F = factorul de influenta, conform tabelului 3.
Tabelul 3
Valoarea factorului de influenta
Nr. crt. Echipamentul rezervorului Factorul F
1 Rezervoare simple 1
2 Rezervoare izolate avand urmatoarele conductivitati termice ale instalatiei, in
kcal/m²∙h∙ºC:
a) 4 ……………. 0,30
b) 2 ……………. 0,15

9. c) 1 ……………. 0,075
Instalatii de racire cu apa (prin stropire):
1,003 a) Rezervoare simple in fabrici
b) Rezervoare simple in afara fabricilor 0,30
4 Depozite subterane 0,00
5 Depozite acoperite cu pamant 0,03
6. Temperatura la arderea diferitelor materiale si substante combustibile
Pentru desfasurarea cu succes a operatiilor de lichidare a incendiului este important sa se cunoasca temperatura care se
produce la arderea substantelor combustibile. Cu cat este mai ridicata aceasta temperatura, cu atat se disipeaza mai multa
caldura in mediul inconjurator si pericolul de dezvoltare a incendiului creste. Pe timpul procesului de oxidare se formeaza
produse de oxidare intermediare stabile, insa foarte active (atomi liberi radicali, peroxizi etc.). Peroxizii cedeaze cu usurinta
oxigenul care intra in reactie cu substante neoxidate.
Temperatura teoretica de ardere nu trebuie confundata cu temperatura flacarilor sau a materialelor in stare de
incandescenta. Temperatura reala de ardere a unei substante in conditiile unui incendiu este intotdeauna mai joasa decat cea
teoretica, deoarece arderea nu se face complet din cauza lipsei de oxigen din aer si exista pierderi de caldura in mediul
inconjurator. Temperatura din zona incendiului poate fi determinata prin masurarea nemijlocita cu ajutorul unor aparate
(termoelemente) sau calcul analitic cu ajutorul unor reactii matematice, prin apreciere dupa culoarea partilor metalice incalzite
in diferite zone ale focarului sau ale materialelor nearse topite. Ea variaza la majoritatea substantelor combustibile, in general
intre 1700 si 2200ºC. In practiva insa aceste temperaturi sunt mai scazute, diminuandu-se valoarea lor cu ≈ 1/3 din cea
teoretica.
Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate de puterea calorica a materialului combustibil care
arde, precum si de modul cum se produce arderea – mai mult sau mai putin completa.
Temperaturile degajate pe timpul incendiilor la arderea diferitelor materiale, in functie de sarcina termica, se arata in
tabelul 4.
Tabelul 4
Temperatura incendiului la arderea diferitelor materiale combustibile
Denumirea materialului Repartizarea materialului combustibil Temperatura maxima a incendiului [ºC]
Bumbac afanat 50 305
Hartie afanata 25 370
Hartie afanata 50 510
Produse carbolitice 25 530
Produse carbolitice 50 640
Potasiu metalic - 700
Textolit 25 700 – 710
Textolit 50 850 – 856
Sodiu metalic - 800 – 900
Lemn rasinoase (in incaperi) 25 820 – 850
Lemn rasinoase (in incaperi) 50 880 – 920
Lemn rasinoase (in incaperi) 100 1000
Lemn rasinoase taiat, stivuit in aer liber 600 1200
Plexiglas 25 1125
Huila, brichete - Pana la 1200
Cauciuc natural 25 1100
Polistiren 25 1100
Polistiren 50 1350
Magneziu, electron - Pana la 2000
Caldura absorbita de produsele de ardere si de mediul inconjurator determina evolutia temperaturii incendiului.
Variatiile de temperatura ridicata fac posibila o continuare si o propagare aa incendiului produs, aducand cu sine pericolul de
prabusire a constructiei, constituind in acelasi timp un mare pericol pentru viata oamenilor si creand dificultati la stingerea
incendiului.
7. Degajarea produselor de ardere
Produsele de ardere si de descompunere care rezulta pe timpul incendiului sunt, in general, parti componente ale
fumului, flacari si o serie de gaze ca produse de ardere.

10. Fumul ca produs vizibil al majoritatii produselor de ardere este format din particule nearse ale materialului care arde,
din vapori si gaze, care dau un colorit caracteristic, miros si gust. Fumul degajat la incendii difera in mare masura, in ceea ce
priveste concentratia, aspectul si natura componentilor. Se poate prezenta ca o emanatie slab colorata care contine produse de
descompunere sau de condensare, ori sub forma unor nori negri incarcati cu funingine. La un incendiu normal nu se poate
stabili exact procentul de masa combustibila care se transforma in fum. Cantitatea de funingine care se formeaza in timpul unei
arderi incomplete este variabila si depinde de natura combustibilului, de marimea focarului si de conditiile de ventilatie. Totusi
este prea putin posibil ca aceasta depundere sa nu depaseasca 10% din masa materialului ars.
Din caracteristicile fumului se poate stabili natura substantei care arde (tabelul 5); fapt important pentru fortele de
interventie pe timpul recunoasterii incendiului si organizarii stingerii acestuia.
Tabelul 5
Caracteristicile fumului in urma arderii unor materiale
Materiale si subtante
combustibile
Caracteristicile fumului
Culoare Miros Gust
Lemn Cenusiu – negru De rasina Acrisor
Hartie, paie, fan Galben – alb Specific Acrisor
Bumbac Brun – inchis Specific Acrisor
Produse petroliere Negru Uleios Acrisor
Fosfor Alb – dens Usturoi Fara
Magneziu Alb Fara Metalic
Sulf Nedefinit Sulfuros Acid
Fumicoton si alte combinatii
de azot
Galben – brun Iritant Acid
Cauciuc Negru – brun Sulforos Acid
Potasiu metalic Alb – dens Fara Alcacid
Polistiren Negru – inchis Hidrocarburi
Policlorura de vinil Cenusiu - inchis Acid clorhidric
Celuloid Cenusiu – inchis Specific Acid
In raport de culoarea fumului, de miros si gust se poate stabili natura materialului care arde. Astfel, daca fumul este alb
inseamna ca contine vapori de apa. Fumul cenusiu catre negru provine din arderea lemnului, iar daca este cenusiu inseamna ca
lemnul a fost gudronat. Fumul alb-negru cu actiune neiritanta este emanat pe timpul arderii hartiei, paielor si fanului. Fumul
negru se degaja pe timpul arderii gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei si altor produse petroliere. Fumul cenusiu intepator,
cu miros neplacut provine din arderea tesuturilor. Fumul galben se degaja pe timpul arderii combinatiilor de azot si este foarte
toxic. Un gust astringent, dulce sau amar, un miros de usturoi, de bauturi alcoolice, intepator si de migdale, o culoare albastra,
alba, galbena, sau de alt fel, indica prezenta in fum a unor substante toxice.
Culorile de albastru, alb, galben, ca si gustul fumului de dulceag si amar indica prezenta in el a unor substante
otravitoare.
In compozitia fumului intra si unele produse gazoase, de ardere precum si produsele de distilare uscata. Produsele
arderii cuprind substante gazoase lichide si solide, formate in procesul de ardere. Dintre acestea fac parte bioxidul de sulf, oxizii
de azot, acidul cianhidric, acroleina, fosgenul, clorul etc.
In cazul izbucnirii incendiilor in aer liber, produsele arderii complete se degaja in cantitati mai mari decat cele din
interior, iar produsele arderii incomplete sunt mai reduse. Compozitia fumului prezinta cea mai mare importanta pentru
aprecierea situatiei, in cazul incendiilor izbucnite in interior. Valoarea aproximativa a acestei compozitii se arata in tabelul 6.
Tabelul 6
Compozitia aproximativa a fumului rezultat din incendiile izbucnite in interior
Locul incendiului
Compozitia fumului, in % - dupa volum:
Oxid de carbon Bioxid de carbon Oxigen
Subsoluri 0,04 – 0,65 0,10 – 3,50 17,00 – 19,50
Poduri 0,10 – 0,20 0,10 – 2,50 17,70 – 20,70
Sectii de fabrici de mobila 0,16 – 0,40 0,30 – 1,30 19,30 – 20,00
Apartamente 0,10 – 0,25 10,00 – 1,80 18,60 – 19,00
Depozite de vopsele, ulei,
materiale de ambalaj
0,20 1,20 – 2,20 18,60
Diverse 0,10 – 1,40 0,30 – 10,10 9,00 – 20,80

11. Fara indoiala, pericolul principal pe care-l prezinta fumul consta in greutatea care se creeaza pe timpul evacuarii,
datorita reducerii vizibilitatii. Acest pericol creste atunci cand fumul i se asociaza caldura, gazele de combustie si disociere
termica, inerte sau toxice. La randul ei reducerea vizibilitatii depinde si de compozitia si concentratia fumului, de marimea ei si
repartitia particulelor, de natura iluminatului si de o serie de alti parametri. Se aprecieaza ca o greutate faptul ca, de obicei,
persoanele neavizate nu-si pot imagina usurinta cu care se poate raspandi fumul in cladire, precum si consecintele grave pe care
indundarea de fum le poate avea pentru ocupanti.
Se intampla adesea ca in timpul incendiilor vizibilitatea sa devina practic nula. Astfel, un incendiu de benzina pe o
suprafata de 2 m²poate intuneca un volum de 7 m3
, dupa o ardere de 3 min.
Din datele experimentale rezulta ca, in general concentratiile periculoase ale fumului pe caile de evacuare clasice,
executate din materiale incombustibile, se pot forma in timp scurt, de cel mult 3 – 4 min, inainte deci de atingerea parametrilor
critici de temperatura sau toxicitate, bineinteles cu mult mai inainte de sosirea pompierilor la fara locului. Pentru utilizarea in
conditii de securitate a cailor de evacuare se aprecieaza ca este necesara o vizibilitate de 10 – 15 m.
Ce se intampla daca se deschide (sau se distruge) usa dupa ce incaperea s-a umplut de fum ? Se creeaza un curent de
aer proaspat, care patrunde in incapere pe la partea inferioara a usii. Concomitent, pe la partea superioara, pe 2/3 din inaltimea
usii fumul navalaeste sub forma de nori grosi, in coridor. La distanta egala cu 1/3 din inaltimea sectiunii usii, masurata de la
pardoseala, este situata pe axa neutra, la nivelul careia nu are loc nici o introducere de aer, nici evacuare de fum, presiunea din
exteriorul incaperii fiind egala cu cea din interior. Deasupra axei neutre, presiunea din incepere este mai mare decat cea
existenta, la acelasi nivel in exterior.
Ca ordin de marime, printr-o usa de 2 m inaltime si 0,75 m latime, la temperatura mediului incendiat de 200ºC, debitul
de fum poate fi de ≈ 1 kg/s (60 kg/min), ceea ce revine la ≈ 40 kg/min pentru fiecare metru patrat de usa. Aceasta cantitate este
foarte mare daca admitem ca pentru reducerea vizibilitatii la 5 m este necesara o concentratie de ≈ 0,025 kg/m3
.
In cazul in care usa este inchisa, deschiderile de trecere a gazelor sunt mult mai mici si debitul de fum patruns prin neetanseitate
scade la ≈ 0,01 kg/s (0,6 kg/min). Desi aceasta valoare pare la prima vedere destul de mica, fiind de ≈ 100 ori mai redusa decat
cea corespunzatoare pozitiei deschise a usii, ramane totusi la un nivel destul de ridicat, putand conduce la scaderea vizibilitatii
la 5 m, intr-un coridor normal dintre doua scari de 30 m lungime, in intervalul de timp de 5 min.
Atunci cand suprafata sau numarul usilor este mai mare, creste corespunzator debitul fumului patruns in cladire prin
neetanseitatile acestora.
Situatia devine deosebit de grava cand in peretii interiori exista panouri de geam obisnuit care se pot sparge datorita
caldurii degajate de focar.
Compozitia produselor arderii depinde de compozitia substantelor aprinse si de conditiile arderii – arderea completa si
incompleta (tabelul 7).
Tabelul 7
Compozitia catorva gaze care se produc la incendii
Locul incendiului Materiale arse
Compozitia gazelor [% vol]
CO2 CO
In subsolurile locuintelor Lemne de foc, hartie, carbune 1,50 0,12
In locuinte Lemne de foc, brichete, carbune 1,10 0,18
In locuinte Mobila veche 1,10 0,18
In locuinte Mobila, imbracaminte, rufarie de pat 1,00 0,15
In locuinte Mobila, dulapuri cu carti si hartie 1,80 0,11
In birourile intreprinderilor Mobila de birou, dulapuri si hartii 1,80 0,40
In tamplarii Materii prime pentru mobila, ulei si
materiale pentru tapete
0,30 0,16
In depozitele magazinelor de vanzare Vopsele, uleiuri, lazi cu piese metalice 2,00 0,20
In magazine Carti si articole de birou 0,30 0,30
In locuinte Alimente, paine, faina 0,20 0,18
Produsele arderii incomplete deseori sunt toxice si iritante ceea ce ingreuiaza actiunea pompierilor in operatiile de
stingere.
Date orientative cu privire la componenta catorva gaze, care se degaja la incendiile propagate, atunci cand exista
deschideri si nu se produce un fum prea abundent, sunt redate in tabelul 8.
Tabelul 8
Produse toxice obtinute din diverse materiale combustibile
Materialul combustibil Gaze toxice sau vapori toxici
Materiale combustibile care contin carbon Bioxid de carbon
Celuloid, poliuretan Oxid de carbon
Lana, matase, mase plastice care contin azot Protoxid de azot (NO)

12. Acid cianhidric (CNH)
Materiale si mase plastice celuzoice Acid formic (N - COOH)
Acid acetic (CH3 - COOH)
Lemn, hartie Acroleina (CH2 = CH – CHO)
Cauciuc Anhidrida sulfuroasa (SO2)
Policlorura de vinil, materiale plastice floururate Acizi halogenati, fosgen, oxid de clor etc.
Melamina, nailon, rasini, uree, formaldehida Amoniac (NH3)
Fenolformaldehida, lemn, nailon, rasini poliesterice Aldehide (R – CHO)
Polistiren Benzen (C6H6)
La arderea incompleta a materialelor care contin grasimi si sapunuri se produc alaturi de produsele obisnuite de
descompunere termica, acroleina si aldehide. La o concentratie de 0,002 mg ∙ l-1
acroleina produce o mancarime a ochilor, o
iritare a mucoaselor gurii si nasului si tuse. Inspiratia unor concentratii mai ridicate produce o congestie pulmonara si chiar
moartea. La o concentratie de acroleina, de exemplu de 0,07 mg ∙ l-1
(≈ 0,003 %) un om nu poate rezista mai mult de 1 min.
La arderea incompleta a celuloidului si filmului de celuloid se produce o mare cantitate de substante toxice: oxid de
carbon (pana la 35 %), oxizi de azot (pana la 35 %) si acid cianhidric (pana la 1 %).
La arderea materialelor polimere (mase plastice) rezulta, in afara produselor obisnuite la ardere, numeroase alte
produse de descompunere termica; cloruri acide, aldehida formica, fenol, fluorfosgen, fosgen, acid cianhidric, amoniac,
acetona, stiren si altele care au o actiune daunatoare asupra organismului omenesc.
La descompunerea termica a combinatiilor de polimeri, adeseori produsele de descompunere actioneaza combinat.
Efectul lor toxic total este mai puternic decat suma efectelor toxice ale fiecarei substante si formeaza concentratii mai mari
decat cele maxime admisibile.
Descompunerea policlorurii de vinil se face cu anumita intensitate, la temperaturi de peste 200ºC, degajandu-se un fum
dens, toxic si corosiv. Caracterul toxic este determinat de prezenta in mare cantitate a acidului clorhidric, in afara produselor de
ardere obisnuite, degajate la arderea combinatiilor organice.
Fiecare kilogram de PVC poate produce in timpul arderii ≈ 0,40 kg acid clorhidric, care dizolvat in apa, poate distruge
in timpul arderii 0,60 kg fier sau o greutate echivalenta de metale neferoase. Astfel, dupa un incendiu, la care a ars o cantitate
oarecare de PVC, masinile, aparatele, circuitele electrice si electronice pot suferi deteriorari sau pot deveni inutilizabile, chiar
daca flacarile nu le-au atins.
Efectul fiziologic pentru cateva gaze si vapori asupra omului este aratat in tabelul 9.
Tabelul 9
Efectele gazelor si vaporilor asupra oamenilor
Substante
Letal la inspiratie peste 5 – 13 min
Periculos (toxic) in inspiratie
peste 0,5 – 1,0 h
Suportabil la inspiratie
peste 0,5 – 1,6 h
Concentratie
Volumul [%]
Aproximativ
[mg ∙ l-1
]
Volumul [%]
Aproximativ
[mg ∙ l-1
]
Volumul [%]
Aproximativ
[mg ∙ l-1
]
Fosgen 0,005 0,20 0,0025 0,10 0,0001 0,004
Clor 0,025 0,70 0,0025 0,07 0,0025 0,007
Acid cianhidric 0,02 0,20 0,01 0,10 0,005 0,05
Oxizi de azot 0,05 1,00 0,01 0,20 0,005 0,10
Anilina - - - - 0,013 0,50
Hidrogen
sulfurat
0,08 1,10 0,04 0,60 0,02 0,30
Sulfura de
carbon
0,20 6,00 0,10 3,60 0,05 6,50
Gaze
sulfuroase
0,30 8,00 0,04 1,10 0,01 0,30
Acid clorhidric 0,30 4,50 1,10 1,50 0,01 0,15
Amoniac 0,50 3,50 0,25 1,70 0,025 0,17
Oxid de carbon 0,50 6,00 0,20 2,40 0,10 1,20
Benezen 2,00 65,00 0,75 25,00 0,30 10,00
Cloroform 2,50 125,00 1,50 75,00 0,50 25,00
Benzina 3,00 120,00 2,00 80,00 1,50 60,00
Tetraclorura de
carbon
5,00 315,00 2,50 158,00 1,00 63,00
Acetilena 50,00 550,00 25,00 275,00 10,00 110,00
Bioxid de
carbon
9,00 162,00 5,00 90,00 3,00 54,00

13. Etilena 95,00 1100,00 80,00 920,00 50,00 575,00
8. Structura flacarilor
Flacara se poate defini ca o masa de gaze care dezvolta lumina si caldura, ca urmare a unor reactii chimice foarte
exotermice. Flacarile se pot produce in reactiile de combinare ale substantelor si materialelor combustibile, cu aerul sau
oxigenul, si uneori, in reactiile unor substante incombustibile, atunci cand se combina cu anumite gaze, cum sunt clorul si
hidrogenul (de exemplu, combinarea fosforului cu clorul si a clorului cu hidrogenul). Flacara este rezultatul exclusiv al arderii
gazelor. Corpurile solide ajung la starea de incandescenta in situatia in care reactiile de ardere se produc fara flacari; ele ard cu
flacara numai atunci cand substantele din care sunt compuse se transforma in gaze combustibile sub actiunea caldurii. Flacara
este cu atat mai luminoasa, cu cat contine mai multe particule incandescente aflate in suspensie.
Flacarile prezinta cateva caracteristici de o reala importanta pe timpul operatiilor de stingere a incendiilor, ca de
exemplu culoarea si temperatura. Unele flacari sunt luminoase, altele neluminoase.
Luminozitatea flacarilor de benzina, benzen, acetilena, huila, lemn, ulei si a altor substante este consecinta radiatiilor
electromagnetice emise de flacara in domeniul vizibil.
Luminozitatea este cu atat mai mare, cu cat flacarile de gaze contin mai multe particule de corpuri solide in stare de
incandescenta, in special carbon, care inainte de a arde complet emit radiatii electromagnetice. Deci, flacara este cu atat mai
putin luminoasa, cu cat contine un numar mai redus de particule in suspensie. De exemplu, la arderea hidrogenului si oxidului
de carbon in stare pura se formeaza o flacara foarte putin luminoasa, aproape invizibila, in schimb pe timpul arderii lemnului,
flacara este vizibila tocmai datorita substantelor care se degaja (gaze combustibile) in masa carora se gasesc particule
incandescente de carbon foarte fin divizate. Marimea lor este de ordinul a 0,2 µ, iar numarul de particule pe centimetru patrat
este de ordinul 108
. Cu flacari neluminoase ard, de exemplu, eterul si etalonul.
La arderea lichidelor structura flacarilor depinde nemijlocit de dimensiunile fluxului de vapori degajati de lichidul
inflamabil, de viteza lui de deplasare, precum si de viteza de miscare a aerului.
In functie de acesti factori, flacara se prezinta fie sub forma de structura laminara, fie turbulenta. Intre cele doua zone
de structura poate sa apara o forma de tranzitie, in care flacarile au caracteristici luminoase si turbulente.
La arderea lichidelor in rezervoare deschise structura flacarilor, temperatura ca si radiatia, depinde, in principiu, de
diametrul rezervorului in care se produce arderea, de faptul ca capacul rezervorului a fost smuls si aruncat la distanta sau a
ramas in diverse pozitii, creind una sau mai multe deschideri prin care ies flacarile.
Fenomenul de turbulenta pe timpul arderii se produce in rezervoare cu un diametru de peste un metru.
In cazul unei arderi complete a gazelor, flacarile sunt aproape incolore, avand o stralucire slaba. Ele contin aproape in
totalitate bioxid de carbon si vapori de apa. Practic aceasta situatie nu se intalneste in cazul unui incendiu de lichide, deoarece
cantitatile de aer necesare pentru ardere nu ajung sa aiba acces suficient la norii de gaze.
Din cauza arderii incomplete, in flacari se vor gasi intotdeauna particule de material in suspensie (funingine). Aceste
particule incalzite de flacara la o temperatura ridicata au o intensitate de radiatie aproape egala cu cea a corpului negru.
In explozia conductelor de gaze lichefiate, flacara poate avea o forma alungita sau de evantai, functie de locul si forma
deschiderilor create. Flacara rezultata in urma fazei lichide a gazelor are o culoare galben portocalie si o temperatura de ≈
1500ºC. Arderea jetului de gaz este insotita de un zgomot puternic caracteristic. Pe timpul fazei lichide, zgomotul este mai slab
si mai infundat, iar la faza de vapori se manifesta un suerat puternic.
Dimensiunile flacarii depind in special de debitul de gaz.
Lungimea flacarii la gazele lichefiate poate fi calculata cu relatia:
lf = 16 Q0`4
[m];
lf = lungimea flacarii [m];
Q = debitul de gaz lichefiat [kg/s].
Temperatura flacarilor incendiilor. Flacarile, indiferent de provenienta lor sunt inconjurate de un camp vizibil de gaze
de ardere fiebinti si de aer la temperaturi destul de ridicate.
Flacara de chibrit poate sa aiba o temperatura pana la 700ºC. Imediat dupa stingerea flacarii, chibritul are o
temperatura in jur de 100ºC. La o asemenea temperatura este posibila aprinderea unor materiale si substante combustibile.
La incendiilor mari de lanuri, temperatura flacarilor poate sa ajunga la 1400 - 1500ºC. Cea mai mare intensitate a
flacarilor este la suprafata, tocmai acolo unde cantitatea de oxigen afluita este mai mare. Pentru produsele petroliere au rezultat
urmatoarele valori maxime, ale temperaturii flacarilor; benzina 1200ºC; motorina 1100ºC; titei brut 1100ºC, pacura 1000ºC.
La arderea diferitelor specii de arbori, temperatura flacarilor poate varia intre 1000 si 1200ºC. La incendii, in mod
obisnuit, temperatura flacarilor este cuprinsa intre 700 – 1000ºC, in unele cazuri poate ajunge la 1500ºC, iar pentru diferite
substante combustibile chiar si la temperaturi mai mari: acetilena 2500 – 3000ºC; amoniac 1700ºC; oxid de carbon 2100ºC;
propan 1925ºC.
9. Propagarea incendiilor
Un inceput de incendiu daca nu este stins imediat cu mijloacele intiale de stingere sau cu orice altceva existent la
indemana se propaga in unele cazuri extrem de rapid.

14. Propagarea incendiului depinde de: ● compozitia chimica si viteza de ardere a materialului aprins; ● de temperatura
mediului inconjurator; ● curentii de aer din atmosfera (vantul) sau de cei care se formeaza; ● cantitatea de materiale
combustibile supusa arderii sau existenta acestora in imprejurimi; (sarcina termica); ● sursa potentiala de aprindere (intensitatea
focarului initial); ● configuratia terenului, atat in aer liber, cat si in spatii inchise si planul in care are loc ardere (orizontal sau
vertical); ● obstacolele intalnite in cale (pereti antifoc, spatii de siguranta etc.).
Dintre toti factorii aratati mai inainte un rol hotarator il au: ● viteza de ardere; ● alimentarea cu aer.
Cresterea rapida a vitezei de ardere si a suprafetei incendiate favorizeaza degajarea unei cantitati insemnate de caldura
si cresterea temperaturii. Drept consecinta se maresc cantitatile de produse de ardere, zona cuprinsa de fum si concentratia
acestora. Pe masura dezvoltarii incendiului si a cresterii duratei acestuia, materiale si elementele incombustibile isi reduc
rezistenta mecanica, aparand pericolul deformarii si prabusirii constructiilor. Merita sa fie mentionate viteze mari de propagare
a arderii unor materiale plastice, ca polistirenul expandat, poliuretanul si altele, arderea avand loc cu mare degajare de fum.
La o propagare maxima a incendiului, arderea se extinde intial asupra intregii suprafete si apoi in masa materialelor
combustibile. Odata cu atingerea suprafetei si vitezei maxime de ardere, se produce o anumita cedare de caldura in mediul
inconjurator, care se stabilizeaza datorita elementelor constructive de deliminate, incalzite.
O deosebita atentia s-a acordat in ultima perioada de timp studierii propagarii incendiului pe suprafata exterioara a
cladirilor, ca urmare a faptului ca s-au petrecut foarte multe cazuri de transmitere a unui incendiu de la un etaj la altul, pe la
partea exterioara a peretilor cladirii.
In mod normal, peretele unei cladiri ar trebuie sa impiedice propagarea catre interior a unui incendiu izbucnit in
exterior, sau a unui incendiu de la interior catre etajele superioare. Regretabil este faptul ca pana in prezent nu exista norme
precise care sa prevada masuri constructive, elaborate stiintific pentru prevenirea propagarii incendiului pe suprafata exterioara
a cladirlor. In cazul producerii incendiilor in cladiri si al distrugerii partiale a geamurilor, in incaperi patrunde un curent redus
de aer, si ca urmare are loc o ardere mocnita; pe ferestre iese numai fum, fara flacari, care ar putea pune in pericol etajele
superioare.
Daca se realizeaza o ventilatie corespunzatoare, arderea produselor termice de descompunere are loc, in principal, in
interiorul incaperii incendiate, astfel incat potentialul termic actioneaza intens asupra partilor de constructii din incapere, iar
solicitarea fatadei se face prin gazele fierbinti produse prin ardere, fara influenta directa asupra flacarilor; in cazul unei ventilatii
necorespunzatoare a incaperii respective, o cantitate apreciabila din produsele de descompunere termica sunt arse abia in afara
incaperii, cu flacari de lungime apreciabila, dupa iesirea in aer curat. Acest ultim caz trebuie considerat ca deosebit de avantajos
pentru posibilitatea de propagare a incendiului de la etaj la etaj.
Dar si atunci cand aportul de aer este suficient pentru a intretine o ardere puternica, cu flacari prelungi, exista pericolul
propagarii incendiului pe verticala. „Limbile de foc” se transmit pe suprafata exeterioara a cladirii la etajul de deasupra.
In tabelul 10 sunt redate cateva valori medii ale vitezei liniare de propagare a incendiului.
Tabelul 10
Viteza de propagare a incendiului pentru cateva materiale combustibile
Materiale sau obiecte combustibile aprinse Valoarea medie a vitezei de
propagare [m ∙ min-1
]
1 2
Depozit de lemn rotund in stive 0,35 – 0,7
Scanduri de lemn (2 – 4 cm grosime) in stive :
- la un continut de umiditate de 8 – 12% 4,00
- la un continut de umiditate de 16 – 18% 2,30
- la un continut de umiditate de 18 – 20% 1,60
- la un continut de umiditate de 20 – 30% 1,20
- la un continut de 30% 1,00
Produse textile in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg ∙ m-2
0,33
Suluri de hartie in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg ∙ m-2
0,33
Cauciuc sintetetic in depozite inchise la o incarcatura de 290 kg ∙ m-2
0,40
Incendiu de iarba uscata si vant puternic 400,00 – 500,00
Acoperisuri de hale pentru ateliere cu suprafata mare 1,70 – 3,20
Produse tehnice din cauciuc in stive in aer liber cu dezvoltarea nederanjata 1,10
Case de locuit si magazine, constructii de lemn, mobila etc. 1,00 – 1,20
Complexe de padure cu plantatii mijlocii la viteze ale vantului de 7 – 19 m ∙ s-1
si o
umiditate relativa a aerului, ziua de 39%
22,00
Padure de brad – molizi si brazi Pana la 4,20
Padure de pini, brazi, tufisuri Pana la 14,20
Padure de molid Pana la 18,00
10. Schimbul de gaze

15. In faza incipienta a incendiului, gazele incalzite se dilata. Presiunea creste si ca urmare o parte din fumul generat de
incendiu este ridicat in aer. Practic avem de-a face cu un incendiu declansat in aer liber sau intr-o incapere. Schemele
schimbului de gaze sunt diferite.
In primul caz, pe masura indepartarii fumului din zona de ardere si a scaderii temperaturii se reduce viteza de
circulatie a gazelor. Marimea vitezei curentului de gaze influenteaza dezvoltarea incendiului materializat prin cresterea vitezei
curentului de gaze ascendent si antrenarea particulelor de materiale neaprinse.
La incendiile izbucnite in aer liber schimbul de gaze are loc, cand vitezele curentului ascendent sunt atat de mari incat
se ridica in aer nu numai particulele materialelor aprinse (scantei), dar si bucati din materialele care ard, formandu-se un fel de
vartejuri de foc. Intr-un asemenea caz, materialele aprinse ridicate in aer pierd din viteza de miscare ascensionala si sub
influenta gravitatiei cad pe sol, favorizand aparitia unor noi focare de incendiu.
Situatia se complica in caz de vant puternic, cand bucati de materiale aprinse sunt purtate la distante mari creand
focare de incendiu.
Marimea vitezei curentului ascendent de foc aduce dupa sine si cresterea cantitatii de are care patrunde in zona de
ardere, favorizand cresterea intensitatii arderii si temperaturii.
Pe masura ce se accelereaza schimbul de gaze, se reduce arderea incompleta, deci intre viteza de ardere a schimbului
de gaze se stabileste un anumit raport.
In al doilea caz, gazele de ardere fiind mai usoare decat aerul, ia nastere si o forta ascensionala care pune in miscare
fumul mai intai pe verticala catre plafon, iar apoi pe orizontala de-a lungul acestuia, acumulandu-se intr-un strat din ce in ce
mai gros. Viteza curentului de gaze ascendent este cu atat mai mare, cu cat diferenta dintre temperatura fumului si aceea a
gazelor inconjuratoare este mai ridicata.
Deplasarea fumului pe verticala sau orizontala intr-o cladire se poate datori: ● expansiunii (tirajului) care se creeaza in
caz de incendiu; ● functionarii instalatiei mecanice de ventilatie sau conditionare; ● presiunii curentilor de aer.
Modul de propagare a fumului intr-o cladire data se stabileste pe baza legilor fizice ale miscarii gazelor calde, tinand
cont de caracteristicile geometrice ale locului si de unele ipoteze simplificatoare referitoare la focarul de incendiu.
Miscarea fumului in restul constructiei va depinde categoric de diferentele de presiune ce iau nastere, precum si de
existenta posibilitatii de curgere a gazelor, pe verticala de jos in sus de la un nivel la altul. Pe orizontala, incepand de la ultimul
nivel in jos, fumul se propaga de la casa scarii de-a lungul coridoarelor de evacuare, la partea superioara a acestora, cu viteza
pasului normal sau de la o incapere la alta, atunci cand exista goluri de comunicatie intre ele. In mod deosebit, canalele de
ventilatie, chiar si in cazul in care ventilatoarele nu functioneaza, constituie cai de propagare usoara a fumului. Din zonele de
ardere, fumul se indeparteaza catre partea superioara a incaperii si intalnind un planseu pe sub aceasta in toate directiile, iar in
cazul existentei unor deschideri ise in exterior. Intr-o asemenea situatie, in interior patrunde aer, deci are loc un schimb de gaze.
Viteza cu care are loc acest schimb de gaze depinde, in principal de: ● suprafata deschiderilor prin care iese fumul si
intra aerul in incapere; ● amplasarea dechiderilor fata de incaltimea incaperii; ● diferenta dintre temperatura fumului si a
aerului inconjurator.
Schimbul de gaze pe timpul incendiului creste pe masura ce suprafata golurilor deschiderilor este mai mare, crestere
care este semnificativa la incaperile la care raportul dintre suprafata acestor deschideri si pardoseala este ridicat, situatie
concretizata printr-o sporire a vitezei de ardere si reducere a arderii incomplete.
O situatie deosebita prezinta cazul in care intre deschiderile existente la partea de sus a cladirii si cele de jos exista o
mare distanta, cum ar fi, de exemplu la cladirile inalte. In acest caz, diferenta dintre greutatea coloanei de aer rece si a coloanei
de fum este mult mai mare, creandu-se un puternic tiraj. Schimbul de gaze creste cu atat mai mult cu cat deschiderile aflate in
partile superioare ale incaperii vor fi amplasate mai sus.
In cladirile industriale, in caz de incendiu, fumul iese afara prin luminatoare, iar masele de aer proaspat patrund in
incepere prin golurile usilor si ferestrelor, favorizand propagarea rapida a incendiilor, daca nbu se intervine in timp operativ.
In raport de marimea suprafetelor deschiderilor superioare prevazute pentru evacuarea produselor de ardere si a celor
inferioare prin care patrunde aerul, se pot produce si unele fenomene, care influenteaza direct asupra manifestarilor incendiului.
Daca se reduce cantitatea de aer care patrunde in incapere, ca urmare a unor deschideri micsorata ca suprafata, intensitatea
arderii scade, in schimb micsorarea suprafetei deschiderii superioare determina cresterea partiala a vitezei de iesire a fumului.
Intr-un asemenea caz, aerul patrunde si prin deschiderile superioare pe unde fumul iese si ca urmare procesul schimbului de
gaze este franat, iar arderea se concentreaza in zona deschiderilor propagandu-se in intreaga incapere.
Instalatiile de ventilatie influenteaza si ele asupra directiei si vitezei schimbului de gaze, mai ales in perioada de
dezvoltare a incendiului.
Schema curentilor de aer nu este fixa si aceasta datorita conditiilor in care are loc incendiul. Deci, pentru fiecare
incendiu exista o anumita schema a curentilor de aer.
La dezvoltarea incendiilor interioare contribuie intr-o mare masura transferul de caldura prin convectie, iar a celor
exterioare prin radiatie.
11. Ventilarea spatiilor incendiate
Una din metodele de baza ale stingerii incendiilor consta in indepartarea oxidantului sau reducerea continutului
procentual in mediul combustibil. Orice ardere inceteaza in lipsa de aer (mai exact in lipsa oxigenului).
Plecand de la aceasta remarca s-a preconizat ca metoda posibila de stingere, izolarea incaperilor incendiate de mediul
inconjurator. Aceasta metoda, aplicabila la incendii in spatii mici si cu degajare redusa de caldura este necorespunzatoare in
cazul unor spatii mari (hale industriale, depozite de marfuri, blocuri de locuinte etc.) din urmatoarele motive:

16. 1) Practic este imposibil sa se asigure o etansare perfecta a spatiilor mari pentru a se putea impiedica patrunderea
aerului.
2) Cantitatea de aer cuprinsa intr-o incapere cu volum mare este suficienta pentru a asigura arderea unei importante
cantitati de materiale, determinand in ultima instanta degradarea constructiei si dezvoltarea incendiului cu mare intensitate.
Din aceste considerente se desprinde urmatoarea concluzie: trebuie luate toate masurile pentru a crea pompierilor
conditii sa actioneze direct asupra focarului, in cel mai scurt timp posibil. Este necesar sa se efectueze o ventilare a spatiilor in
care s-a produs incendiul pentru a nu evacua caldura, fumul si gazele de ardere, permitand in acest fel accesul la focar.
Ventilatia spatiilor incendiate se va face numai in prezenta tevilor de apa. Un accent deosebit se pune pe utilizarea ventilatiei
naturale.
Schimbul de gaze la un incendiu este rezultatul diferentei dintre greutatile specifice ale produselor de ardere si
atmosfera inconjuratoare. Sub influenta diferentei greutatilor specifice, produsele arderii, mai usoare, se departeaza de la focar,
acumulandu-se in partea superioara a spatilui incendiat, permitand afluxul de aer proaspat spre focar.
Acest fenomen favorizeaza intr-o oarecare masura arderea, dar creeaza in acelasi timp conditii pentru o interventie
eficace a pompierilor, doarece fumul gazelor de ardere si o parte din caldura sunt deplasate la partea de sus. Existenta unor
deschideri in acoperis permite iesirea produselor de ardere in atmosfera si deci degajarea incaperii de elemente daunatoare.
Pentru executatea acestor deschderi trebuie respectate, atat la proiectare, cat si la executie, anumite norme de
siguranta.
De asemenea, se analizeaza posibilitatea folosirii mijloacelor mecanice la asigurarea ventilatiei in conditii speciale.
Cand caldura, fumul si gazele nu sunt evacuate la timp apar urmatoarele inconveniente:
1) Caldura acumulata favorizeaza propagarea incendiului la partile de sus ale spatiilor neventilate.
2) Fumul micsoreaza vizibilitatea, fiind iritant (pentru ochis si caile respiratorii si deterioreaza bunurile.
3) Gazele, in special oxidul de carbon rezultat dintr-o ardere incompleta, pot avea efecte mortale.
Un incendiu, la care ventilatia s-a facut in mod spontan sau a fost initiata de pompieri poate fi stins cu mai multa
usurinta.
Cand arderea se produce liber si cu flacari la partea superioara a constructiei, afluind si un plus de aer proaspat,
ascendent, pompierii pot sa inainteze in casa scarii, fara difilcultate, deoarece le permite sa se apropie de focar si sa dirijeze
jeturile tevilor cu maximum de eficienta. In acest caz vizibilitatea este ameriolata considerabil, fumul dens si gazele toxice fiind
eliminate datorita unei arderi complete. Caldura este evacuata in exterior, unde devine practic inofensiva. Incendiile ventilate in
acest fel sunt usor de localizat cand dipozitivul este luat corect pe baza principiilor stabilite prin reglementarile in vigoare.
Uneori se exagerea posibilitatea unui pericol grav de propagare a incendiului in cazul cand exista o atmosfera incarcata
cu gaze de distilare este alimentata brusc cu aer proaspat. In realitate acest lucru nu se intampla decat atunci cand constructia
respectiva este inchisa ermetic si focarului a mocnit destul de mult timp pentru a consuma aerul disponibil. Aceste conditii pot
fi sesizate cu usurinta si nu se produc decat foarte rar, poate odata la o mie de cazuri. Chiar daca prin crearea unei deschizatori
se produce o rabufnire, aceastea are in principiu o limita si nu afecteaza ansamblul cladirii.
Cand se produce o propagare rapida a incendiului, aceasta este in general consecinta unei ventilari tardive sau
necorespunzatoare, uneori in afara zonei in care se desfasoara actiunea pompierilor.
Acolo unde intr-o cladire de un anumit volum se acumuleaza o cantitate importanta de caldura si fum, incendiul poate
provoca pierderi mari daca nu se recurge la o ventilare adecvata. Daca incediul ia proportii atat de mari incat cladirea nu mai
poate fi salvata cu mijloacele avute la dispozitie, cel putin este posibil ca incendiul sa fie „controlat” (mentinut in limitele
cladirii) sub actiunea tevilor, deoarece nu ar fi posibil fara ventilatoare.
In caz de incendiu, mijlocul cel mai usor, mai rapid si uneori mai rational de ventilare se realizeaza prin deschiderea
ferestrelor, permitand caldurii si fumului sa iasa pe la partea de sus, in timp ce aerul proaspat patrunde pe la partea de jos a
acestora. Uneori se comite gresala de a deschide ferestrele, lasand ferestrele trase, anuland in mare parte efectele masurilor luate
pentru ventilare. Cand se procedeaza la spargerea geamurilor trebuie sa se realizeze o deschidere maxima pentru a se obtine o
ventilare satisfacatoare. Constructiv se poate realiza trape de ventilare, amplasate in raport de detaliile de constructie si de
pozitia punctelor periculoase.
In general, trapele mici de ventilare dispuse uniform pe suprafata acoperisului, sunt preferabile unei singure trape de
ventilare de aceeasi suprafata, deoarece intr-un eventual incendiu este posibil ca deasupra focarului sau in apropierea acestuia
sa se gaseasca o trapa; de asemenea, riscul de nefunctionare la un numar mai mare de trape mici de ventilare, este mai mic decat
atunci cand exista o singura trapa de ventilare de aceeasi suprafata. Trapele de ventilare se construiesc si cu functionare
automata.
12. Explozia
De cele mai multe ori exploziile sunt urmate de incendii. Dar sunt si cazuri cand pe timpul incendiilor, in
anumite conditii se pot produce explozii, care influenteaza foarte mult dezvoltarea acestora. Se pot produce explozii de gaze, de
vapori de lichide combustibile, de prafuri combustibile si chiar de pulberi metalice.
Unda de soc care se produce in timpul exploziei distruge elementele de constructie, raspandeste materialele aprinse pe
terenul din jur, formand noi focare de incendiu. Pe masura ce se indeparteaza de la locul exploziei puterea de distrugere a undei
de soc scade.
Prin distrugerea si imprastierea elementelor de constructie se mareste suprafata incendiului si creste viteza de ardere.
De asemenea, se modifica schema schimbului de gaze ca urmare a formarii unor deschideri noi in elementele de constructie. In

17. acest caz se intensifica iesirea fumului din zonele de ardere si afluxul de aer are drept consecinta, printre altele, aparitia unor noi
directii de dezvoltare a arderii.
Exploziile constituie un mare pericol pentru oameni, instalatii tehnologice si bunuri materiale aflate in zona
incendiului. De aceea se impune ca pe timpul incendiului comandantul interventiei sa ia toate masurile pentru indepartarea
pericolului de explozie, adica sa inlature conditiile care favorizeaza formarea amestecurilor exploziei (gaze, vapori, aflux de
aer, surse de aprindere etc.). Din zona incendiului aparatura si substantele care prezinta pericol de incendiu se evacueaza intr-un
loc sigur. Daca acest lucru nu este posibil se va efectua o stropire puternica cu apa sau se va acoperi cu un strat de spuma,
luandu-se in acelasi timp masuri de reducere a vitezelor de ardere in sectoarele invecinate. Dupa stabilirea pericolului de
incendiu, in primul rand se va trece imediat la evacuarea oamenilor si apoi a bunurilor materiale.
13. Influenta situatiei meteorologice
Dezvoltarea si propagarea incendiilor, izbucnite in special in aer liber este incontestabil influentata de situatia
meteorologica.
Principalii factori meteorologici care influenteaza direct situatia incendiilor sunt: ● vantul, directia si viteza lui; ●
temperatura aerului (mediului in incaperi); ● precipitatiile (ploaia, zapada), durata si cantitatea lor.
Actiunea curentilor de aer (vantul) are o influenta deosebita atunci cand cand ard caldiri de lemn, paduri, lanuri,
depozite de cherestea, depozite de furaje sau de alte materiale combustibile existente in aer liber, precum si in cazul iesirii
scanteilor pe cosuri cu diferite functionalitati. La paduri intensitatea vantului este in functie de existenta si natura vegetatiei si
ambele influenteaza distanta de zbor a scanteilor (26 – 80 m).
Daca forta vantului creste cu un grad Beufort, distanta de zbor a scanteilor, creste cu aproximativ 1,50 m. Sunt situatii
cand scanteile in functie de natura lor, sunt purtate de vant la distante mai mari. Deoarece vantul pe anumite directii bate cu
viteze mari sau mai mici, in raport cu situatia locala, este necesar ca aceasta caracteristitca sa fie luata in consideratie la
stabilirea distantei de zbor a scanteilor.
Pe timpul incendiilor de cos, din cauza arderii funinginii si a curentilor care se formeaza, se produc jerbe de scantei,
care ies in exterior si pe vant sunt purtate la distante mari. O astfel de situatie se intalneste, in special in mediul satesc unde
scanteile pot sa aprinda depozite de furaje, constructii acoperite cu stuf sau paie. Scanteile mai mari ca si bucatile de materiale
combustibile (lemn, sita, stuf etc.) in stare incandescenta sunt purtate de vant, uneori la distante de peste 100 m.
Vantul influenteaza si asupra curentilor de aer formati in interiorul unei incaperi in care a izbucnit un incendiu, in
sensul ca le mareste viteza de miscare, in special cand temperatura in zona de ardere este mare. Datorita intensitatii arderii si a
efectului mecanic al curentilor de gaze asupra materialelor aprinse, fumul antreneaza in particule de substante aprinse, care sunt
transportate de curentii de aer si gazele la anumite distante, creand posibilitatea aparitiei unor noi focare de incendiu. Iesirea
fumului prin deschiderile aflate la partea dinspre care bate vantul este impiedicata de aceasta. Fumul poate fi impins catre afara
numai daca densitatea lui este mare, cantitatea maixma iesind prin parte spre care bate vantul. Propagarea intensa a incendiului
sub actiunea vantului poate fi oprita numai daca se respecta intocmai principiile tactice stabilite in acest sens. Pericolul
propagarii incendiilor se mareste mult in cazul formarii vartejurilor de aer si fum; se creeaza zone invaluite de fum, cu o
circulatie intensa a fumului pe langa partea cladirii spre care bate vantul.
In cazul scaderii temperaturii aerului se creeaza conditii pentru formarea de curenti ascendenti de fum destul de
puternici, care fac ca schimbul de gaze sa se intensifice, viteza de ardere si de propagare a incendiilor sa creasca.
Precipitatiile, in special cele abundente, reduc intensitatea arderii in caz de incendiu si viteza de propagare a acestuia.
14. Dezvoltarea incendiului
Pe timpul unui incendiu se pot distinge 3 faze: ● dezvoltarea libera; ● localizarea; ● lichidarea.
Faza de dezvoltare libera a incendiului este deteminata de timpul to din momentul izbucnirii incendiului pana la
introducerea primei tevi in actiune si a celorlalte mijloace pentru stingerea acestuia.
Durata fazei de dezvoltare libera a incendiului depinde si de timpul de la observarea incendiului si de cel de anuntare
si alarmare, de adunarea la alarma, de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiatiei si desfasurarea atacului.
Faza de localizare a incendiului tloc . Prin localizarea incendiului se intelege eliminarea posibilitatii de propagare a
incendiului, a prabusirii constructiei (slabirea portantei) si crearea premiselor pentru lichidarea lui, luandu-se o serie de masuri
de asigurare a conditiilor de indeplinire a misiunii. Ea trebuie sa se caracterizeze prin oprirea cresterii suprafetei incendiului Si
si concentrarea fortelor si mijloacelor.
Faza de lichidare a incendiului se caracterizeaza prin in care, se realizeaza atacul ferm si neintrerupt asupra
incendiului, in principiu din toate directiile si cu toate fortele si mijloacele folosite la actiunea de stingere.
Prin lichidarea incendiului se intelege oprirea arderii pe toate suprafetele care au fost cuprinse de incendiu si
excluderea reaparitiei lui.
Durata fazei de lichidare a incendiului depinde de intinderea suprafetei care arde in momentul localizarii, de conditiile
meteo, de agentii de stingere, de caracteristicile tehnico-tactice ale echipamentului unitatilor si de volumul lucrarilor care sunt
necesare pentru a exclude posibilitatea unei reaprinderi a materialelor sau substantelor combustibile.
Formele de dezvoltare a incendiilor sunt: ● circulara; ● frontala; ● unghiulara.

18. Cei mai importanti parametri pentru calculul fortelor si mijloacelor necesare lichidarii unui incendiu sunt: ● conditiile
meteo; ● suprafata incendiului; ● perimetrul acestuia si lungimea frontului de propagare; ● cantitatea de materiale si gradul de
combustibilitate a acestora; posibilitatile de alimentare cu apa sau cu alte substante de stingere.
15. Observarea incendiului
Orice ardere este un fenomen care se produce si se dezvolta avand la baza un numar insemnat de procese chimice si
fizice care se succed in timp. Orice ardere, in fiecare faza a desfasurarii ei prezinta fenomene insotitoare masurabile, care se
cunosc sub denumirea de „efectele arderii”. In cursul arderii au loc importante reactii de ordin energetic si material. In primul
caz se produc o succesiune de reactii, iar in cel de al doilea produse de disociere.
Un exemplu tipic de transformare a energiei il poate constitui aparitia energiei calorice din cea chimica, inmagazinata
in substanta sau materialul care arde, iar ca transformare de materiale (produse), aparitia fumului (particule fine de carbune in
suspensie in aer, rezultate din arderea materialului combustibil) in urma producerii aceleiasi transformari. O parte dintre indicii
incendiului pot fi sesizati de simturile umane. Astfel, prin miros se sesizeaza gazele de ardere, prin vedere fumul si flacarile,
prin auz zgomotul produs de ardere in anumite conditii. Deci aceste efecte insotitoare ale arderii (incendiului), denumite
parametrii incendiului ajuta la observarea din timp a incendiului.
Conditia de baza este ca personalul din intreprinderi si institutii, precum si orice cetatean al tarii sa fie instruit si sa
acorde atentia cuvenita observarii din timp a oricarui inceput de incendiu si sa actioneze ca atare (inceperea actiunii de stingere
si anuntarea la formatiile civile si subunitatile de pompieri militari).
In prezent, in conditiile progresului stiintific si tehnic transformarile materiei si energiei pe timpul incendiului pot fi
sesizate cu mijloacele tehnice de masurare. Caldura, fumul, flacarile, produsele de ardere, vaporii de apa, radiatiile infrarosii,
vizibile, ultraviolete etc. pot fi sesizate de detectoare automate de incendiu.
In decursul ultimilor ani, instalatiile automate de detectare si semnalizare a incendiilor au capatat o larga raspandire.
La nivelul evolutiei electrotehnicii si electronicii se construiesc instalatii tot mai eficiente si mai sigure. Progresul obtinut in
domeniul instalatiilor de detectare a incendiilor a fost determinat, in mare masura, de cresterea pericolului de incendiu in unele
obiective industriale.
Capitolul II
Procedee de intrerupere a procesului de ardere
1. Date de baza
Incendiul este o ardere, deci o reactie de oxidare rapida a unei substante in prezenta oxigenului atmosferic, cu
dezvoltare de caldura, si in general, insotita de lumina.
Totusi se cunosc substante care ard fara prezenta oxigenului din aer, ca de exemplu acetilena comprimata, clorura de
azot, precum si alte substante compuse. Astfel de substante, in anumite conditii, pot sa explodeze cu degajare de caldura si
aparitie de flacari.
Astfel, arderea poate fi nu numai rezultatul unei asocieri, ci si al unei disocieri. Hidrogenul si o parte din metale pot
arde si in alte medii decat aerul. De exemplu hidrogenul poate arde in atmosfera de clor, cuprul in valori de sulf, magneziul in
bioxid de carbon etc.
Procesul de ardere este posibil numai in urmatoarele conditii: ● existenta substantelor sau materialelor combustibile; ●
prezenta substantelor care intretin arderea (oxigen, substante care cedeaza oxigen); ● realizarea temperaturii de aprindere.
Arderea substantelor si materialelor combustibile are loc numai in faza gazoasa; deci materialele combustibile solide
inainte de a arde se gazifica.
Cel mai important efect fizic produs in urma arderii temperatura, care creste pe masura ce arderea se intensifica.
2. Procedee de intrerupere a procesului de ardere
Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de
actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea arderii.
Pana in prezent se cunosc 4 procedee de intrerupere a procesului de ardere.
2.1. Racirea zonei de ardere
Racirea zonei de ardere se realizeaza prin introducerea unor substante cu o temperatura mai joasa si cu caldura
specifica mai mare, astfel incat sa preia o parte din caldura necesara continuarii procesului de ardere. Drept urmare, viteza de
ardere se micsoreaza, iar cantitatea de caldura degajata se reduce in mod simtitor.
Pentru realizarea acestui procedeu se folosesc acele mijloace care prezinta proprietati importante de absorbtie a
caldurii de pe suprafata incendiata sau incalzita, sau fac posibila amestecarea straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite.
Procedeul de preluare a caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere eterogena (materialele ce se
gasesc in stare de incandescenta), agentul de stingere preia caldura din intreaga zona de ardere, deci temperatura trebuie sa
scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei arderi omogene (cu flacara), posibilitatea prelucrarii caldurii depinde de natura

19. si starea substantei combustibile. Daca arde un gaz este aproape imposibil ca agentul de stingere folosit sa poata prelua caldura
in urma arderii substentei combustibile respective si din zona de ardere.
La arderea materialelor solide si a substantelor combustibile stratul de la suprafata se incalzeste pana la o temperatura
care depaseste temperatura de aprindere.
De exemplu, la materialele combustibile solide temperatura stratului de la suprafata ajunge la 500 – 600ºC, iar la
lichide 200 – 300ºC. Pentru ca la aceste materiale si substante sa se intrerupa procesul de ardere este necesar ca temperatura
stratului de la suprafata sa ajunga, in urma actionarii cu agentii stingatori sub temperatura de aprindere. Practic acest lucru se
realizeaza prin preluarea caldurii degajate si existente in stratul de la suprafata, atat la corpurile solide, cat si la lichide, cu
exceptia lichidelor cu temperatura de inflamabilitate foarte scazuta.
Acest lucru se poate produce numai in urma contactului direct al agentului de racire cu stratul de la suprafata al
materialului sau substantei combustibile.
Eficienta stingerii incendiilor folosind acest procedeu depinde de suprafata de contact, de diferenta intre temperatura
stratului si a agentului de racire, de caldura lui specifica (capacitatea de a absorbi caldura), precum si de debitul cu care se
refuleaza asupra materialului sau a substantei combustibile aprinse.
Agentii de stingere cu cea mai buna actiune de racire sunt: ● apa; ● bioxidul de carbon refulat sub forma de zapada
carbonica; ● zapada, atunci cand lipseste apa; ● lichidele combustibile, in anumite conditii, insasi ele pot juca rolul unor agenti
de racire.
2.2. Izolarea materialelor si subtantelor combustibile de aerul atmosferic
Principiul acestui procedeu consta in izolarea materialului care arde de aerul atmosferic, folosind mijloace adecvate
sau in oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile in care s-au produs incendiile.
Metoda de oprire a accesului produselor gazoase combustibile in zona de ardere este indicat a se folosi la stingerea
incendiilor de lichide combustibile, precum si in unele situatii de ardere a substantelor si materialelor solide.
Izolarea focarelor printr-un agent de stingere adecvat se realizeaza prin asezarea acestuia la partea de jos a flacarilor
actiunea avand drept urmare micsorarea cantitatii de formare a gazelor combustibile, sau incetarea degajarii acestora, deci
procesul de ardere se intrerupe. Stratul izolant de pe suprafata unei substante care arde intrerupe transferul de caldura prin
radiatii si raceste stratul de la suprafata.
Mijloacele cele mai utilizate pentru racirea stratului de la suprafata substantelor si materialelor care ar sunt spuma,
pulberile stingatoare, prelatele de azbest si paturile umezite.
La inceputurile de incendiu se pot folosi prelate sau un strat de material fiabil incombustibil (nisip, pamant etc.).
arderea gazelor, vaporilor si lichidelor care ies prin deschideri mici (conducte, rezervoare) pot fi oprite cu ajutorul plasturilor,
cepurilor etc. (pasla, prelate, panouri de lemn izolate cu pasla etc.).
In ultima perioada de timp izolarea incendiilor si oprirea accesului aerului pentru intreruperea procesului de ardere se
realizeaza prin umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de infoiere (spuma expandata).
Accesul aerului si gazelor combustibile in zone de ardere se poate intreruperea prin inchiderea golurilor din elementele
constructive (ferestre, usi, canale de ventilatie etc.).
Datorita acestei masuri, fumul se acumuleaza in interiorul unui spatiu in care nu patrunde aer. In acest caz arderea
continua, procentul de oxigen scade simtitor, intensitatea arderii se reduce devenind din ce in ce mai incompleta, crescand
continutul de oxid de carbon de diferite produse de ardere.
Eficienta acestei metode depinde de gradul de ermetizare a volumulelor incaperilor, mentionand ca ea poate fi aplicata
la ventilarea spatiilor incendiate numai in incaperi cu capacitati reduse si in care sa nu existe materii oxidante, care pto arde si
in situatia lipsei de oxigen, cum ar fi de exemplu bumbacul aflat in depozite sau in magaziile navelor.
In anumite conditii, la deschiderea incaperilor ermetizate se poate produce inflamarea produselor de ardere, urmata de
propagarea intensa a incendiului. Din cele relatate pana acum, acest procedeu nu prea este eficace, el putand fi practicat in
cazuri deosebite sau ca un procedeu auxiliar.
2.3. Reducerea continutului minim de oxigen
In substantele gazoase, in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere se introduc substante care nu
intretin arderea. Drept consecinta viteza reacitiei se micsoreaza si procesul de ardere se intrerupe, ca urmare fireasca a incetarii
degajarii de caldura.
Diluarea continutului de aer se poate realiza cu eficacitate numai in incaperi relativ inchise (magazii de nave, camere
de uscare etc.) si la arderea unor lichide combustibile pe o suprafata redusa in cazul accesului liber al aerului.
Procesul de ardere inceteaza ca urmare a micsorarii continutului de oxigen in aer, in zona de ardere. La un continut in
jur de 15% oxigen in aer arderea inceteaza.
Diluarea produselor gazoase de ardere existente in zona de ardere, duce la micsorarea vitezei de reactie, la marimea
volumului zonei de oxidare, scaderea intensitatii de ardere a substantelor combustibile pe umitatea de suprafata a incendiului si
scaderea temperaturii de ardere.
Reducerea vitezei de ardere este influentata apreciabil de caldura specifica si de conductibilitatea termica a mijloacelor
de diluare. Cu cat este mai mare caldura lor specifica si mai redusa conductibilitatea termica, cu atat este mai redusa
concentratia necesara pentru stingere.

20. Prin concentratia de stingere se intelege continutul de procente la volum de substanta stingatoare introdusa in spatiul
cu aer, necesar pentru intreruperea procesului de ardere.
Mijloacele de diluare cele mai intrebunintate sunt: ● bioxidul de carbon; ● aburul; ● azotul; ● apa pulverizata fin.
2.4. Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere
Acest procedeu se bazeaza pe capacitatea unor substante deosebit de active, denumite inhibitori, care introduse intr-un
sistem de reactie, au proprietatea de a incetini sau opri reactia.
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate, care sunt deosebit de active,
influentand in mod considerabil mersul reactiei de ardere.
In urma arderii se formeaza produse intermediare, unele dintre ele constituind centri activi ai reactiilor in lant.
Primul centru activ format duce la aparitia unui alt centru, care la randul sau genereaza pe cel urmator. Astfel se
formeaza reactia in lant care poate fi deranjata prin eliminarea centrilor activi, tocmai datorita actiunii hidrocarburilor
halogenate.
Dupa ultimele ipoteze, prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a
concentratiei de oxigen pentru intreruperea procesului de ardere. De exemplu, pentru intreruperea procesului de ardere prin
introducerea azotului in spatiul incendiat, este necesar ca aerul sa nu contina mai mult de 14% O, iar la folosirea hidrocarburilor
halogenate aceasta concentratie poate fi de 20,6 %.
In timp ce bioxidul de carbon, azotul si aburul folosit la stingerea incendiilor, dupa incetarea arderii parasesc zona de
ardere, in aceeasi forma, impreuna cu produsele arderii, hidrocarburile halogenate ies din zona de ardere dupa incetarea arderii,
partial sub forma unor noi produse.
Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta, iar radicalii formati in urma
incalzirii trec cu usurinta in stare gazoasa.
La stingerea incendiilor se folosesc hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice prea mari, cum ar fi de
exemplu, bromura de etil, bromura de metilen si tetraflorura de dibormetan.
2.5. Folosirea substantelor explozive
Pentru stingerea unor categorii de incendii cum sunt cele de paduri, in special de coronament care se dezvolta cu
violenta, cele de sonde in eruptie, sau la rezolvarea unor situatii deosebite, se poate aplica procedeul utilizarii substantelor
explozive. In urma utilizarii acestui procedeu care se formeaza o unda de soc care exercita un puternic efect mecanic in zona de
ardere asupra materialelor si substantelor combustibile. Prin distrugerea sau imprastierea elementelor existente in zona de
ardere se poate intrerupe procesul de ardere.
2.6. Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprinse
Din momentul in care combustibilul lichid se aprinde, temperatura pe suprafata lui creste si dupa un anumit timp
devine egala cu punctul de fierbere. Astfel, la inceputul arderii in apropierea suprafetei libere a combustibilului se formeaza un
strat incalzit, de grosime mica, nedepasind cativa centimetri. In straturile de adancime lichidul combustibil ramane rece.
Procedeul de stingere prin amestecare poate fi realizat in primele momente ale arderii. Procesul de stingere a incendiilor de
lichide combustibile prin procedeul amintit se caracterizeaza printr-o stransa legatura intre factorii termici si hidrodinamici.
Transmiterea si echivalarea temperaturii in straturile de lichid se produce datorita amestecarii straturilor de combustibil
provocate fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau a gazelor inerte introduse pe la fundul rezervoarelor. La
introducerea aerului sub stratul de lichid in acesta apar curenti a caror intensitate este determinata de dimensiunile geometrice
ale sistemului, de debitul de aer sau de gaz inert, precum si de proprietatile fizice ale lichidului. Caracterul miscarii depinde de
inaltimea stratului de lichid si de diametrul rezervorului. Daca inaltimea stratului este mica, in raport cu diametrul rezervorului,
miscarea are loc in limitele unei singure zone turbulente. Lichidul se ridica in partea centrala si coboara in apropierea peretilor
rezervorului.
Datorita miscarii, straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit, a carei temperatura scade foarte mult. Odata cu
scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci intensitatea de ardere. In momentul in care, datorita
amestecarii, in fiecare punct al suprafetei libere temperatura devine mai mica decat temperatura de aprindere, procesul de ardere
se opreste complet, iar incendiul se stinge.
Acest procedeu de stingere necesita instalatie speciala si o pregatire amanuntita.
2.7. Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere
Acest procedeu se foloseste, de obicei, la incendii de acoperisuri si plansee combustibile, la grupurile de cladiri
combustibile, la depozite de material lemnos, la incendii de paduri etc. Prin indepartarea substantelor combustibile care vin in
contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi oprita.
In unele situatii, pentru intreruperea procesului de ardere se pot folosi mai multe din procedeele descrise anterior; la o
combinare a acetora insa unul dintre ele este principal si hotarator in actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor.
Fiecare din procedeele enumerate poate sa fie folosit la intreruperea, in general, a procesului de ardere a substantelor si
materialelor combustibile, indiferent de starea de agregare in care se afla: solida, lichida sau gazoasa. Alegerea unuia sau altuia

21. dintre procedee depinde de natura, situatia si proportiile incendiului, de proprietatile substantelor care ard, de calitatea agentilor
de stingere, de mijloacele si persoanlul care participa la stingere, de gradul de instruire al acestuia, de conditiile meteorologice,
precum si de alte cauze.
De exemplu, pentru stingerea incendiilor izbucnite in aer liber, cum ar fi cele de depozite de materiale combustibile se
utilizeaza procedeul de racire a zonei de ardere, la stingerea incendiilor de lichide combustibile in rezervoare procedeul de
izolare a acestora de aerul atmosferic. Procedeele de reducere a concentratiei de oxigen ori de inhibitie chimica se folosesc, de
obicei, la stingerea incendiilor de proportii reduse.
In practica actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor cel mai frecvent se folosesc procedeele de racire a
zonei de ardere si de izolare a substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic.
Orice procedeu prezinta unele particularitati in mecanismul de intrerupere a procesului de ardere.
Fiecare procedeu de intrerupere a procesului de ardere se poate realiza prin mijloace diferite. De exemplu, pentru
procedeul de intrerupere a procesului de ardere prin racirea substantelor si materialelor care ard se folosesc mijloace care au
prioritati evidente de absorbtie a caldurii de pe suprafetele incalzite sau de a amaesteca straturile incalzite de lichid si reaprins
cu cele inca neincalzite.
Pentru izolarea substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic se practica acoperirea cu un strat izolant a
suprafetei incendiate cu scopul de a opri iesirea produselor gazoase combustibile in zona de ardere.
Capitolul III
Substante de stingere
1. Substante de stingere prin racire
1.1. Apa
In lupta cu focul, omul a cautat din totdeaunea sa-si perfectioneze armele, astfel incat sa obtina victoria intr-un timp
cat mai scurt si cu o siguranta cat mai ridicata.
Aceasta cautare continua a dus la obtinerea si utilizarea unor noi tipuri de mijloace de stingere, din ce in ce mai
adaptate conditiile concrete existente la locul incendiilor.
In prezent se dispune de o larga gama de agenti de stingere incepand cu apa, ale carei calitati o fac sa detina inca locul
principal, apoi spuma, pulberile stingatoare, gazele inerte si hidrocarburile halogenate.
In laboratoare si centre de cercetari, actiunea de imbunatatire a substentelor de stingere existente si crearea altora noi,
cu proprietati superioare, se desfasoara fara intrerupere.
Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseste in cantitati considerabile, este ieftina si relativ usor de procurat,
are mare putere de racire si este nevatamatoare. Actiunea de racire se datoreste faptului ca are o mare capacitate de absorbtie a
cladurii raportata la caldura specifica si caldura latenta de vaporizare. Aceste calitati o fac sa fie deosebit de utila la stingerea
incendiilor la materiale solide, in prezenta unor elemente metalice incalzite, substante solide fierbinti care pot provoca
reaprinderea unor lichide combustibile deja stinse sau chiar la stingerea unor dintr ele.
De asemenea, apa mai poate fi folosita la crearea unei atmosfere inerte, atunci cand poate fi pulverizata de 1700 ori
volumul ei in stare lichida, deplasand aerul si vaporii inflamabili dintr-un spatiu inchis sau zona invecinata unei suprafete de
lichid care arde. Chiar si acolo unde apa nu poate stinge singura complet un incendiu se foloseste adesea impreuna cu alte
substante stingatoare, cum ar fi, de exemplu, pulberile stingatoare sau lichide vaporizatoare, pentru realizarea unei stingeri
complete si intr-un timp scurt. In aceasta situatie apa pulverizata reduce arderea cu flacara si raceste mediul ambiant, in timp ce
cealalta substanta stingatoare continua sa realizeze stingerea completa.
Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la 20ºC este egala cu 1 kcal/kg. La 100ºC si 1 at apa trece
in stare de vapori; 1 l apa la 10ºC are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal, formandu-se aproximativ 1600 – 1700 l
abur.
Pentru marimea caldurii specifice, in apa se dizolva clorura de calciu, soda caustica, sulfat de amoniu etc. Concentratia
de sare om solutie se aduce pana la 25 – 35% din masa.
La evaporarea apei din solutie, pe suprafata incendiata ce formeaza o pelicula necombustibila si se pot degaja gaze
inerte. Asemenea solutii se folosesc, de exemplu, la stingerea incendiilor de padure.
Conductivitatea termica a apei este redusa si odata cu cresterea temperaturii, ea se mareste foarte putin. La 100ºC
coeficientul de conductivitate termica a apei λ = 0,587 kcal/ m ∙ h ∙ ºC. De aceea stratul de apa pe suprafata unei substante
incendiate formeaza o izolatie termica sigura.
Densitatea apei la 4ºC este egala cu 1 g/cm3
, la 100ºC 0,958 g/cm3
.
Din cauza acestei densitati, relativ mari, apa este inclusa uneori de la folosirea ei pentru stingerea produselor petroliere
albe, care au o densitate mai mica si sunt insolubile in apa.
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin: ● racirea materialului care arde; ● izolarea suprafetei
incendiate de oxigenul din aer; ● actiunea mecanica, in special cand apa se foloseste sub forma de jet compact.
Efectul principal al apei la stingerea incendiului il constituie racirea materialului care arde. Apa care vine in contact cu
materialul aprins absoarbe caldura, se transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconjurator, limiteaza accesul aerului spre
focarul incendiului.