2. RELAŢII SEXUALE MARITALE
- TEHNICI COITALE –
Relaţiile sexuale maritale: tip de activitate sexuală
aprobată de legile morale şi codurile legale.
Pentru bărbaţii căsătoriţi care trăiesc cu soţiile lor,
relaţia sexuală maritală reprezintă cea mai
importantă experienţă sexuală.
Relaţia sexuală de succes este reprezentată de o
eficienţă din punct de vedere a frecvenţei şi a
încărcăturii emoţionale – cu soţiile acestora.
În consecinţă: Trebuie să se acorde o atenţie
specială naturii relaţiilor (legăturilor) maritale.
3. Familia – reprezintă baza societăţii umane
Succesul sau insuccesul unei căsătorii depinde de o
multitudine de factori, dintre care cel sexual reprezintă
numai o parte.
Oricum, unde nu există “potrivire sexuală”, mariajul
este menţinut cu dificultate
Societatea este interesată de natura relaţiilor sexuale
maritale datorită interesului pentru menţinerea
familiei, “casă pentru copiii rezultaţi din aceste relaţii”,
pentru multe filozofii şi credinte – “Finalităţile
căsniciei”
4. Din punct de vedere al societăţii, se oferă o viaţă
sexuală regulată adulţilor şi un control al activităţii
sexuale promiscue.
Majoritatea bărbaţilor depind din când în când de
alte surse “sexuale” decât cele maritale. Mai mult,
chiar şi acei bărbaţi care sunt căsătoriţi au o
proporţie deloc neglijabilă de “orgasme” din alte
surse decât cele care rezultă din relaţiile cu soţiile
lor.
5. INCIDENŢĂ ŞI FRECVENŢĂ
- implică practic 100% din bărbaţii eligibili,
excepţie cei care nu au trait niciodată cu soţiile lor
- abstinenţii < 1% (sub 40 ani)
- 2% (< 50 ani)
- 6% (< 60 ani)
• 85% din relatiile sexuale cu partenerele (restul:
masturbare, soluţii nocturne, relaţii heterosexuale
cu alte partenere decât soţiile
– relaţii homosexuale, relaţii cu animalele
6. • Procentul de relaţii sexuale cu soţia este → în funcţie
de nivelul educaţional:
– nivel inferior 80%
(90% la 50 ani)
- colegiu 85%
- nivel superior (universitar) → nu mai mult de 62%
din experienţele sexuale sunt derivate din relaţii
sexuale maritale (55 ani)
7.
8. • Explicaţia acestor diferenţe între nivelele
educaţionale ar fi bazată pe restricţiile timpurii ale
vieţii sexuale ale celor cu nivel educaţional
crescut, şi pe interesul asigurării unei experienţe
sexuale extramaritale înainte de îmbătrânire, sau
cu nemulţumirea crescândă provenită din relaţiile
cu soţii restrictive (cu un nivel educaţional
crescut).
• Practic, relaţiile sexuale maritale, deşi reprezintă
sursa cea mai importantă de “eliberare” sexuală nu
oferă decât jumătate din totalul experienţelor
orgasmice ale bărbaţilor americani.
9. • Frecvenţele cele mai mari ale relaţiilor sexuale
maritale apar la grupele de vârstă cele mai tinere.
Se porneşte astfel de la o medie de 4,1 / săptămână
şi între 16 – 20 ani şi scade la 2,9 la vârsta de 30
ani, apoi la 1,8 la vârsta de 50 ani şi la 0,9 la
vârsta de 60 ani.
• Frecvenţa este mai mare la cei care devin
adolescenţi mai timpuriu, ajungându-se la o
frecvenţă de 5-7 /săptămână, în comparaţie cu cei
care devin adolescenţi mai târziu, care au o medie
de 3,3 / săptămână.
10. • S-a observat că rolul soţiei în determinarea
frecvenţei relaţiilor sexuale maritale nu este atât de
important precum s-ar fi aşteptat.
• Vârsta la care bărbatul devine adolescent sau mai
bine zis nivelul endocrino-metabolic general care,
probabil, determină atât vârsta de apariţie a
adolescenţei şi intensitatea conduitei sexuale
masculine pare să fie factorul determinant în
fixarea frecvenţei raporturilor sexuale maritale.
• Nu sunt diferenţe semnificative între generaţiile
mai tinere şi mai vârstnice din punct de vedere al
frecvenţei (în aceeaşi perioadă de vârstă).
11. • Frecvenţa relaţiilor sexuale maritale este mai redusă
printre bărbaţii din mediul rural decât cei din mediul
urban, datorită şanselor mai mici de contacte socio-
sexuale de orice natură, şi datorită restricţiilor religioase
asupra activităţii sexuale la populaţia rurală.
• Este semnificativ faptul că frecvenţa relaţiilor sexuale
este mai mică printre protestanţii practicanţi decât
printre cei nepracticanţi (20-30%).
• Interesant este că restricţiile protestante sunt destinate
relaţiilor premaritale, ale relaţiilor extramaritale şi altor
tipuri de activităţi sexuale în afara celor maritale şi sunt
justificate prin faptul că afectivitatea şi sexualitatea
individului trebuie să se desfăşoare în jurul unui singur
partener în cadrul căsătoriei.
12. • Efectul inhibiţiilor activităţilor sexuale extramaritale
este transmis (transpus) în inhibiţii ale relaţiilor
coitale cu partenerul (soţul). Psihologic, este tocmai
ceea ce ne-am aştepta.
• Dincolo de aceşti factori care afectează frecvenţa
relaţiilor sexuale maritale, restricţia de către soţii
reduce constant frecvenţa la toate segmentele
populaţiei dar în mod deosebit la grupurile cu nivel
educaţional crescut. Astfel, mulţi bărbaţi ar dori relaţii
mai frecvente şi multe femei consideră că frecvenţa
coitală este deja mare, dorind o reducere a acesteia.
13. •Foarte puţine soţii doresc relaţii sexuale
mai frecvente.
•Numai foarte puţini bărbaţi doresc ca
soţiile lor să nu fie aşa de dornice.
•Diferenţele în interesul sexual crează
dificultăţi în potrivirea maritală.
14.
15. - Extinderea preludiului
- De la 1 – 2 săruturi la ore, depinde de
nivelul educaţional al individului sau de
implicarea / lipsa afectivă
- Poate reprezenta o principală sursă de
satisfacţie în relaţia respectivă
16. • Stimularea orală (a gurii)
– Zone erogene (buzele, interiorul gurii şi limba,
alături de sâni, porţiuni ale organelor genitale şi
uneori zona anală)
– Există variaţii individuale, şi răspunsul erotic al
diferitelor arii poate varia, depinzând, în parte,
de condiţionarea psihologică a individului ca
rezultat a experienţei anterioare, dar şi datorită
unor diferenţe în inervarea aceleiaşi zone la
indivizi diferiţi.
17. – Este o greşeală să considerăm că numai organele
genitale sunt singurele “organe sexuale”, şi este o
eroare considerabilă de a considera stimularea sau
răspunsul care implică orice arie considerată
anormală biologic, ca fiind nenaturală, contrară
naturii şi perversă.
– Sărutul reprezintă un element important al
preludiului şi un însoţitor al reacţiei coitale propriu-
zise.
– La cei cu nivel social scăzut, contactele orale şi
chiar simplul sărut al buzelor este redus la minim.
18. • Sărutul profund care implică contactele cu partea
internă a buzelor, contactele limbii şi stimularea
interiorului gurii partenerului este un element
frecvent (87%) în contactele precoitale la cei cu
nivel educaţional crescut şi numai 55% la cei cu
nivel social scăzut.
• Sărutul profund poate reprezenta semnificaţia
uniunii genitale şi chiar mai semnificativ pentru
apariţia punctului orgasmic.
19. • STIMULAREA SÂNULUI
– Manipularea manuală şi orală a sânului femeii
reprezintă un act elaborat şi important pentru
persoanele cu nivel socio-cultural crescut (99%
vs. 85% - nivel socio-cultural scăzut.
– Se consideră că mai mulţi bărbaţi sunt excitaţi
psihic de privirea sânilor decât de privirea
organelor genitale feminine (probabil, în cultura
americană este mai puţin explicată biologic,
luând în considerare frecventa nuditate
(expunere a sânilor) printre popoarele
primitive.
20. • Foarte puţine femei pot ajunge la orgasm prin
stimularea sânului, neacompaniată de contactul
genital, mai multe femei care pot fi excitate prin
stimularea sânului dar se pare că cele mai multe nu
sunt în mod particular excitate de contactul cu
sânii.
• Rareori femeile încearcă manipolarea sânilor
bărbaţilor (se ignoră capacităţile erotice ale
acestora). Acest lucru este surprinzător de frecvent
la homosexuali, demonstrând că mulţi bărbaţi au
sânii sensibili la stimulare.
21. • STIMULAREA MANUALĂ GENITALĂ
– Este cel puţin întâmplătoare la toate nivelele sociale
dar este mai elaborată la grupurile mai bine educate
– Stimularea clitoridiană este cea mai eficientă
– Eroarea cea mai frecventă făcută de bărbaţi o
reprezintă stimularea vaginului (ca fiind necesară
pentru a oferi un maxim de satisfacţie femeii)
– Este sigur că cea mai mare parte a stimulării fizice
pe care femeia o primeşte în timpul coitusului,
provine din contactul zonei externe a vulvei, a
labiilor şi a clitorisului (în contact cu aria pubiană
masculină).
22. • Sunt multiple dovezi clinice şi anatomice că cea
mai mare parte a interiorului vaginei este fără
nervi.
• Nervii au fost puşi în evidenţă în zona peretelui
anterior în proximitatea bazei clitorisului.
• Foarte puţine femei se masturbează prin inserţia
obiectelor în vagin (cele mai multe sunt novice,
prostituate, exhibiţioniste sau femei care folosesc
proceduri recomandate de clinicieni bărbaţi).
• Tehnicile de masturbare feminine sunt labiale, şi
cel mai adesea clitoridiene.
23. • STIMULAREA GENITALĂ ORALĂ
(Sexul oral)
- relaţiile maritale, stimularea orală genitală apare
la 60% din cupluri care au absolvit un colegiu şi
mai puţin la cei mai puţin şcolarizaţi;
- tehnicile acestor contacte sexuale se întind de la
ocazii unice, experimentale la tehnici regulate şi
multiple la aproape majoritatea relaţiilor sexuale;
- aceste activităţi se întâlnesc în toate culturile
(Grecia, Grecia Antică, Roma, India, China,
Japonia, Peru, Bali etc.);
24. - bărbaţii sunt, de aceea, mai interesaţi de a realiza
contacte orale şi, de obicei, soţiile sunt mai adesea
ofensate; acestea atrag sentimentul de vinovăţie pentru
ambii parteneri;
- refuzul soţiei de a accepta aceste contacte sau ezitarea
soţului de a risca un refuz al soţiei, poate determina pe
unii bărbaţi cu nivel educaţional crescut să apeleze la
prostituate, pentru sexul oral;
- există un număr considerabil de cazuri în care
disputele asupra relaţiilor orale au determinat
neînţelegeri serioare în căsnicie şi un număr mare de
divorţuri au fost produse de această problemă, deşi
partenerii contestatari, rareori au declarat sursa reală a
neînţelegerii sexuale sau maritale.
25. - în câteva cazuri, soţiile şi-au ucis soţii datorită
insistenţelor vis-a-vis de contactele orogenitale.
Aceşti indivizi sunt greu de consiliat deoarece nu
se cunoaşte, destul de mult, despre biologia
acestor contacte;
- activitatea sexuală umană antrenează probleme
sociale (boli venerice, bastarzi, viol, delincvenţa
minorilor) şi, pe de altă parte, conflicte personale
care apar din masturbarea exagerată, contactele
sociale orale şi contactele homosexuale
26. CONTACTUL SEXUALANAL
- este exceptional la heterosexuali
- poate fi definit ca erotic
- poate să fie însoţit rareori de orgasm
chiar şi la homosexuali
27. • CONTROLUL EJACULĂRII ŞI AL
ORGASMULUI MASCULIN
– Există numeroase relaţii sexuale neînsoţite de
orgasm feminin şi puţine neînsoţite de orgasm
masculin
– Depind de nivelul educaţional (numai o parte
din bărbaţii cu nivel ridicat încearcă mai adesea
să-şi întârzie orgasmul)
– 75% din bărbaţi ajung la orgasm în 2 minute
după iniţierea relaţiei sexuale
– Destui ajung în mai puţin de 1 minut sau chiar
înainte de penetrare
28. – Performanţa rapidă a bărbatului tipic este, în
general, nesatisfăcătoare pentru o soţie care este
inhibată sau cu răspuns erotic redus (sursă de
conflict marital)
– Femeile cu nivel educaţional ridicat necesită
10-15 minute de stimulare sexuală atentă pentru
a ajunge la orgasm, motiv pentru care un număr
mare de femei nu ajung deloc sau excepţional la
orgasm în timpul vieţii lor
– Este absolut necesar ca bărbatul să înveţe să-şi
întârzie ejacularea
29. NUDITATEA
- 90% preferă relaţii sexuale în aceste condiţii
(dintre bărbaţii cu nivel cultural crescut)
- partenerele acceptă, de asemenea, aceste condiţii
- 43% cu nivel educaţional scăzut acceptă
nuditatea
- se pune problema acceptării condiţiei biologice
normale sau nu, dar este interesant că numai
persoanele cu nivel educaţional ridicat acceptă
reîntoarcere la comportamentul normal biologic
30. PREFERINŢELE
PENTRU LUMINA SAU ÎNTUNERIC
- diferenţe mari între partenerii căsătoriţi, între
preferinţa dintre lumină şi întuneric;
- diferenţa este corelată cu aceea dintre femei şi
bărbaţi, din punct de vedere al semnificaţiei erotice
a obiectelor care sunt observate vizual;
31. RELAŢIILE SEXUALE EXTRAMARITALE
• incidenţă şi frecvenţă
- 28 – 40%
- este mai frecventă la bărbaţii tineri cu nivel
educaţional scăzut şi scade evident cu înaintarea în
vârstă
- media este un raport sexual la 2-3 săptămâni, dar
poate să ajungă la aproape o dată pe săptămână
- pentru cei mai mulţi bărbaţi, relaţiile sexuale
extramaritale sunt sporadice
- reprezintă max. 11% din totalul relaţiilor sexuale
32. • semnificaţie socială
– consideraţii religioase
– acceptare comunitară
– acceptare în funcţie de nivelul educaţional
– aceste relaţii sunt dorite de majoritatea
bărbaţilor, indiferent de vârstă
– d.p.v. sociologic, clinic, educaţional şi religios,
există convingerea că relaţiile extramaritale
distrug căsătoriile (cu mici excepţii)
– cauză importantă de divorţ, mai uşor acceptată
în clasa de mijloc
– la nivel social ridicat există mai multă discreţie
33. – soţiile, indiferent de nivelul social, acceptă mai
uşor activităţile extraconjugale ale soţilor lor, în
timp ce soţii sunt mai puţin înclinaţi să accepte
aceste condiţii pentru soţiile lor (încă de la
începuturile istoriei);
– există multe cazuri cu relaţii extramaritale
prelungite, care nu inteferă cu căsătoria decât
dacă este descoperită infidelitatea. Acestea
predispun mai mult la divorţ datorită implicării
afective, cu toate că sunt puţini bărbaţi care pot
avea astfel de relaţii simultane cu doua sau mai
multe partenere
34. – în cazul femeilor care au dificultăţi în atingerea
orgasmului cu soţul lor, noutatea situaţiei le
poate stimula pentru a ajunge la primul orgasm,
ducând cu sine o mai bună înţelegere ulterioară
cu proprii soţi
– relaţia sexuală extramaritală poate avea un efect
de convingere (pentru unii bărbaţi), că relaţiile
cu soţiile lor au fost mai satisfăcătoare decât au
realizat aceştia
– puţine cazuri de cupluri căsătorite fericite, care
au renunţat la relaţia sexuală împreună în
favoarea relaţiilor extraconjugale extrareciproce
35. – sunt cazuri de bărbaţi care sunt total impotenţi
cu soţiile lor deşi au relaţii sexuale excepţionale
extraconjugale, dar există, în mod similar, şi
femei care menţin relaţii prelungite cu alţi
bărbaţi decât soţii lor
– sunt cazuri în care copiii sunt rezultatul
relaţiilor extraconjugale (2 – 6%) – ambii soţi
pot accepta situaţia fără nici o dificultate, atât
timp cât vecinii şi legea nu sunt în cunoştinţă de
cauză
36. RELAŢII SOCIALE CU PROSTITUATE
• incidenţă şi frecvenţă
- Prostituatele oferă 8 – 15% din totalul
relaţiilor sexuale extramaritale
- 69% din bărbaţi au experienţă cu prostituate
- 3 – 4% din totalul relaţiilor sexuale al
populaţiei masculine (căsătoriţi şi
necăsătoriţi)
37. - semnificaţia prostituţiei
- este mai simplu să asiguri un partener social
comercial decât un partener pe care trebuie să-l
curtezi şi care nu acceptă plată
- mii de bărbaţi insistă că sexul cu o prostituată
este mai ieftin decât sexul cu oricare altă fată
- “sexul pe bani” costă mai puţin decât sexul din
dragoste
- nu există responsabilităţi pentru bărbaţi
38. RELAŢII DE TIP HOMOSEXUAL
- 6,3% din totalul orgasmelor
- semnificaţia socială şi religioasă, atât în
biserica creştină şi în cele mai multe credinţe,
homosexualitatea este anormală şi imorală
- mulţi dintre homosexuali (80%) sunt, de
fapt, bisexuali (mai mult sau mai puţin
homosexuali)
39. RELAŢIA CU ANIMALELE
- este excepţională – 8%
- apare la adolescenţi crescuţi în mediul rural în
jurul fermelor
- contactul sexual este variat, poate fi vaginal, anal
sau oral
- este mai frecvent la băieţi decât la fete
- este condamnabil de către legea morală, penală şi
religioasă
- problemele psihice apar numai la persoanele cu
relaţii sexuale regulate cu animalele