SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 10
Descargar para leer sin conexión
PREZENTARE 
SERVICII
www.cusens.ro 
CUSENS 
STIINA - INOV A IE - PERFORMANA 
Bucureti, Romania.
DESPRE NOI 
CuSens este o companie ce integreaza tiina i inovaia în 
strategiile de resurse umane pentru a face cât mai accesibila 
performana în orice organizaie. 
Cu un focus asupra stresului organizaional, CuSens identica 
nevoi i genereaza soluii personalizate cu scopul de a preveni 
sau reduce stresul atât la nivel de individ, cât i raportat la 
întreaga organizaie.
STRE SUL ORGANIZATIONAL 
Stresul organizaional este raspunsul oamenilor care au fost supui unor presiuni sau unor 
cerine care nu sunt corelate cu nivelul acestora de cunotine sau cu abilitaile necesare 
pentru a le putea face faa. 
Distresul* apare într-o gama larga de circumstane, dar este înrautait când angajaii simt ca 
nu au parte de încurajari din partea colegilor i superiorilor i când simt ca nu au control 
asupra sarcinilor personale. 
În multe cazuri, distresul si eustresul sunt confundate între ele i sunt folosite pentru a scuza 
practicile ineciente de management. 
Eustresul* la locul de munca este inevitabil i este chiar acceptat deoarece ine angajaii aleri, 
motivai i dornici de a munci i învaa. Însa, atunci când eustresul devine excesiv sau greu 
de gestionat apare distresul. Distresul poate sa afecteze sanatatea angajatului i performanele 
business-ului. 
Un loc de munca sanatos este unul în care angajaii i managementul au prioritizat 
sanatatea (atât zica, cât i psihica). 
*Distres = încarcatura energetica negativa cu potenial nociv pentru organism 
care împiedica dezvoltarea mecanismelor adecvate solicitarii zice i psihice. 
*Eustresul = încarcatura emoionala moderata i pozitiva prin intermediul 
careia se canalizeaza resursele personale pentru a reduce, stapânii sau 
tolera solicitarile mediului.
CAUZE 
Cerinele postului 
Sarcini monotone, 
nestimulante, 
fara sens 
Lipsa de varietate 
Sarcini neplacute 
Încarcarea 
Subîncarcare sau 
supraîncarcare în 
sarcina 
Lucrul sub presiune 
a timpului 
Orele de munca 
Orar strict i inexibil 
Program lung i lipsit 
de socializare 
Program de lucru 
imprevizibil 
Program de ture 
gândit inecient 
Participarea i 
controlul 
Lipsa participarii în 
luarea deciziilor 
Lipsa de control 
(spre exemplu, 
metodele de lucru, 
orele de lucru, 
atmosfera de lucru) 
Dezvoltarea carierei, 
statusul i salarizarea 
Nesigurana job-ului 
Lipsa de posibilitai 
de promovare 
Munca cu “valoare 
sociala scazuta” 
Sistem de evaluare 
a performanelor 
neclar sau incorect 
Subcalicarea sau 
supracalicarea 
Rolul în organizaii 
Roluri neclare 
Roluri conictuale în 
cadrul aceluiai job 
Cerina jobului de a 
te confrunta în mod 
continuu cu ali 
oameni i cu 
problemele acestora 
Relaii interpersonale 
Supervizare inadecvata 
Relaii rele cu colegii 
violena, 
harassment sau 
bullying 
Munca solitara/izolata 
Lipsa procedurilor 
pentru probleme 
sau plângeri 
Cultura 
organizaionala 
Comunicare slaba 
Leadership inecient 
Lipsa claritaii 
asupra obiectivelor 
organizaionale 
Echilibrul 
viaa personala-via 
a profesionala 
Cereri conictuale între 
viata personala i 
viata profesionala 
Lipsa suportului pentru 
problemele personale 
la serviciu 
Lipsa suportului 
pentru problemele 
profesionale acasa 
Efectele stresului organizaional raportat la individ 
1. Uor de distras i iritabil 
2. Inabilitatea de a se relaxa sau concentra 
3. Dicultatea de a gândi logic sau de a lua decizii 
4. Inabilitatea de a gasi placere în munca 
5. Oboseala, anxietate, depresie 
6. Insomnii 
7. Probleme zice precum: 
- Boli cardiace 
- Boli ale sistemului digestiv 
- Tensiune arteriala 
- Migrene 
- Dureri musculare (dureri ale spatelui, membelor etc.) 
Efectele stresului organizaional raportat la organizaii 
1. Creterea absenteismului 
2. Scaderea angajamentului 
3. Creterea uctuaiei de personal 
4. Blocarea performanei i a productivitaii 
5. Creterea practicilor nesigure i a accidentelor 
la locul de munca 
6. Creterea plângerilor din partea clienilor 
7. Periclitarea imaginii companiei atât intern, 
cât i extern 
EFECTE
STRESS MANAGEMENT 
PROGRAM 
Identicarea sursei de stres 
Stresorul este orice stimul zic sau psihic la care un individ raspunde. 
Cerinele pe care individul trebuie sa le îndeplineasca în organizaii si 
condiiile în care acesta lucreaza pot constitui mai multe tipuri de stresori: 
- Stres cauzat de catre cerinele postului; 
- Stres cauzat de catre control; 
- Stres cauzat de catre natura suportului organizaional 
si altele. 
Identicarea sursei de stres are loc prin aplicarea de teste psihometrice 
precum ESPQ, SMS si ASSET. 
1
STRESS MANAGEMENT 
PROGRAM 
2 
Identicare i implementare de soluii 
S oluii 
Eliminare Stres 
Soluii 
Reducere Stres 
Soluii 
Prevenire Stres 
Job  Task 
Redesign 
Analiza rolurilor 
în organizaie 
Gestionarea prin 
programe dedicate 
a percepiei asupra 
stresului 
Schimbarea i 
readaptarea mediului 
de lucru 
Team Building 
Well Being 
Training Hard 
Skills 
Training Soft 
Skills 
Program de 
Dezvoltare Personala 
Coaching i Terapie 
de grup 
Program de dezvoltare 
a comportamentului 
asertiv 
Program de dezvoltare 
time management
STRESS MANAGEMENT 
PROGRAM 
Feedback i Follow-up 
În orice activitate desfauram, cautam sa m cuanticabili i sa evoluam 
constant. 
Astfel, ultima etapa presupun Feedback i Follow-up pentru identicarea 
ratei de succes în urma programului de Stress Management. 
3 
*40% dintre romani sunt afectati de stresul de la serviciu 
*10.000 -12.000 de euro - productivitatea anuala a unui roman 
*42.000-45.000 de euro - media europeana anuala a productivitatii 
*Romania se aa pe locul 3 în topul celor mai stresai angajai din Europa 
Sursa: CE, Competent Consulting
Proces in 4 etape: 
1. Investigarea prin intermediul studiului CuSens a brandului de angajator i a imaginii 
acestuia în rândul tinerilor cu potenial; 
2. Realizarea de rapoarte ce conin informaii atât despre competenele i abilitaile 
candidailor cât i ateptarile lor; compania de top din care îi doresc sa fie parte; 
3. Crearea unei comunitai i livrarea catre aceasta de evenimente (workshop-uri, 
conferine, proiecte) ce au ca scop dezvoltarea personala i profesionala a tinerilor top 
talentai; 
4. Realizarea de evenimente dedicate matching-ului între companiile ce ofera 
oportunitai tinerilor cu potenial i candidaii care ii doresc sa fie parte din acestea 
(employer of choice) 
Studiu 
CuSens Centre 
universitare din 
Bucuresti 
Piaa de 
tineri cu 
potenial 
Angajare 
 
integrare 
Retenie  
angajament 
Sursa: 
asociaii 
studenesti 
Dezvoltare  
performana 
Creare 
comunitate Testare 
abilitai 
Dezvoltare 
competene 
Evenimente 
dedicate 
matching-ului 
EMPLOYER 
BRANDING
OUR TEAM OF 
YOUNG PROFESSIONALS 
MAKES ANYTHING 
Cosmin Ionescu 
cosmin@cusens.ro 
0745.499.703 
Simona Cherciu 
simona@cusens.ro 
0745.287.986 
Adrian Vasilescu 
adrian@cusens.ro 
0799.000.020

Más contenido relacionado

Similar a Prezentare CuSens - Stress Management Program

Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala adaptarea la toate ace…
Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala   adaptarea la toate ace…Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala   adaptarea la toate ace…
Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala adaptarea la toate ace…
Madi Radulescu
 
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
elenthebest
 
Profiles International Romania - Prezentare
Profiles International Romania - PrezentareProfiles International Romania - Prezentare
Profiles International Romania - Prezentare
Catalin Vacar
 
Managementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriManagementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceri
Capsuna Buzoianu
 
Evaluarea performantei
Evaluarea performanteiEvaluarea performantei
Evaluarea performantei
Adina Stanga
 
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos IProfilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
studentlamarketing
 
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
guestea2be8
 

Similar a Prezentare CuSens - Stress Management Program (20)

Descopera ti-calitatile
Descopera ti-calitatileDescopera ti-calitatile
Descopera ti-calitatile
 
Informatii despre stress
Informatii despre stressInformatii despre stress
Informatii despre stress
 
2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutions2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutions
 
Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala adaptarea la toate ace…
Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala   adaptarea la toate ace…Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala   adaptarea la toate ace…
Schimbare, ambuguitate si tensiune interpersonala adaptarea la toate ace…
 
Carte MERU
Carte MERUCarte MERU
Carte MERU
 
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
1 01208 587_management_educational_motivarea_personalului_savu_nicoleta
 
prezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.pptprezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.ppt
 
Profiles International Romania - Prezentare
Profiles International Romania - PrezentareProfiles International Romania - Prezentare
Profiles International Romania - Prezentare
 
Managementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriManagementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceri
 
Evaluarea performantei
Evaluarea performanteiEvaluarea performantei
Evaluarea performantei
 
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataLls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
 
Inovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialInovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul social
 
Latura Umana A Leadershipului
Latura Umana A LeadershipuluiLatura Umana A Leadershipului
Latura Umana A Leadershipului
 
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos IProfilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
Profilul Bloggerului Marcom Dan Pdragos I
 
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
Latura Umana A Leadershipului 15 04 10
 
Evolutiv Human Resources 2018
Evolutiv Human Resources 2018Evolutiv Human Resources 2018
Evolutiv Human Resources 2018
 
Recomandări și puncte de vedere
Recomandări și puncte de vedereRecomandări și puncte de vedere
Recomandări și puncte de vedere
 
Madi radulescu hr manager 8 mai
Madi radulescu hr manager 8 maiMadi radulescu hr manager 8 mai
Madi radulescu hr manager 8 mai
 
Meditatia Transcendentala - PROGRAMUL DE DEZVOLTARE A INTREPRINDERILOR
Meditatia Transcendentala - PROGRAMUL DE DEZVOLTARE AINTREPRINDERILORMeditatia Transcendentala - PROGRAMUL DE DEZVOLTARE AINTREPRINDERILOR
Meditatia Transcendentala - PROGRAMUL DE DEZVOLTARE A INTREPRINDERILOR
 
Prezentare Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANC
Prezentare Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANCPrezentare Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANC
Prezentare Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANC
 

Prezentare CuSens - Stress Management Program

  • 2. www.cusens.ro CUSENS STIINA - INOV A IE - PERFORMANA Bucureti, Romania.
  • 3. DESPRE NOI CuSens este o companie ce integreaza tiina i inovaia în strategiile de resurse umane pentru a face cât mai accesibila performana în orice organizaie. Cu un focus asupra stresului organizaional, CuSens identica nevoi i genereaza soluii personalizate cu scopul de a preveni sau reduce stresul atât la nivel de individ, cât i raportat la întreaga organizaie.
  • 4. STRE SUL ORGANIZATIONAL Stresul organizaional este raspunsul oamenilor care au fost supui unor presiuni sau unor cerine care nu sunt corelate cu nivelul acestora de cunotine sau cu abilitaile necesare pentru a le putea face faa. Distresul* apare într-o gama larga de circumstane, dar este înrautait când angajaii simt ca nu au parte de încurajari din partea colegilor i superiorilor i când simt ca nu au control asupra sarcinilor personale. În multe cazuri, distresul si eustresul sunt confundate între ele i sunt folosite pentru a scuza practicile ineciente de management. Eustresul* la locul de munca este inevitabil i este chiar acceptat deoarece ine angajaii aleri, motivai i dornici de a munci i învaa. Însa, atunci când eustresul devine excesiv sau greu de gestionat apare distresul. Distresul poate sa afecteze sanatatea angajatului i performanele business-ului. Un loc de munca sanatos este unul în care angajaii i managementul au prioritizat sanatatea (atât zica, cât i psihica). *Distres = încarcatura energetica negativa cu potenial nociv pentru organism care împiedica dezvoltarea mecanismelor adecvate solicitarii zice i psihice. *Eustresul = încarcatura emoionala moderata i pozitiva prin intermediul careia se canalizeaza resursele personale pentru a reduce, stapânii sau tolera solicitarile mediului.
  • 5. CAUZE Cerinele postului Sarcini monotone, nestimulante, fara sens Lipsa de varietate Sarcini neplacute Încarcarea Subîncarcare sau supraîncarcare în sarcina Lucrul sub presiune a timpului Orele de munca Orar strict i inexibil Program lung i lipsit de socializare Program de lucru imprevizibil Program de ture gândit inecient Participarea i controlul Lipsa participarii în luarea deciziilor Lipsa de control (spre exemplu, metodele de lucru, orele de lucru, atmosfera de lucru) Dezvoltarea carierei, statusul i salarizarea Nesigurana job-ului Lipsa de posibilitai de promovare Munca cu “valoare sociala scazuta” Sistem de evaluare a performanelor neclar sau incorect Subcalicarea sau supracalicarea Rolul în organizaii Roluri neclare Roluri conictuale în cadrul aceluiai job Cerina jobului de a te confrunta în mod continuu cu ali oameni i cu problemele acestora Relaii interpersonale Supervizare inadecvata Relaii rele cu colegii violena, harassment sau bullying Munca solitara/izolata Lipsa procedurilor pentru probleme sau plângeri Cultura organizaionala Comunicare slaba Leadership inecient Lipsa claritaii asupra obiectivelor organizaionale Echilibrul viaa personala-via a profesionala Cereri conictuale între viata personala i viata profesionala Lipsa suportului pentru problemele personale la serviciu Lipsa suportului pentru problemele profesionale acasa Efectele stresului organizaional raportat la individ 1. Uor de distras i iritabil 2. Inabilitatea de a se relaxa sau concentra 3. Dicultatea de a gândi logic sau de a lua decizii 4. Inabilitatea de a gasi placere în munca 5. Oboseala, anxietate, depresie 6. Insomnii 7. Probleme zice precum: - Boli cardiace - Boli ale sistemului digestiv - Tensiune arteriala - Migrene - Dureri musculare (dureri ale spatelui, membelor etc.) Efectele stresului organizaional raportat la organizaii 1. Creterea absenteismului 2. Scaderea angajamentului 3. Creterea uctuaiei de personal 4. Blocarea performanei i a productivitaii 5. Creterea practicilor nesigure i a accidentelor la locul de munca 6. Creterea plângerilor din partea clienilor 7. Periclitarea imaginii companiei atât intern, cât i extern EFECTE
  • 6. STRESS MANAGEMENT PROGRAM Identicarea sursei de stres Stresorul este orice stimul zic sau psihic la care un individ raspunde. Cerinele pe care individul trebuie sa le îndeplineasca în organizaii si condiiile în care acesta lucreaza pot constitui mai multe tipuri de stresori: - Stres cauzat de catre cerinele postului; - Stres cauzat de catre control; - Stres cauzat de catre natura suportului organizaional si altele. Identicarea sursei de stres are loc prin aplicarea de teste psihometrice precum ESPQ, SMS si ASSET. 1
  • 7. STRESS MANAGEMENT PROGRAM 2 Identicare i implementare de soluii S oluii Eliminare Stres Soluii Reducere Stres Soluii Prevenire Stres Job Task Redesign Analiza rolurilor în organizaie Gestionarea prin programe dedicate a percepiei asupra stresului Schimbarea i readaptarea mediului de lucru Team Building Well Being Training Hard Skills Training Soft Skills Program de Dezvoltare Personala Coaching i Terapie de grup Program de dezvoltare a comportamentului asertiv Program de dezvoltare time management
  • 8. STRESS MANAGEMENT PROGRAM Feedback i Follow-up În orice activitate desfauram, cautam sa m cuanticabili i sa evoluam constant. Astfel, ultima etapa presupun Feedback i Follow-up pentru identicarea ratei de succes în urma programului de Stress Management. 3 *40% dintre romani sunt afectati de stresul de la serviciu *10.000 -12.000 de euro - productivitatea anuala a unui roman *42.000-45.000 de euro - media europeana anuala a productivitatii *Romania se aa pe locul 3 în topul celor mai stresai angajai din Europa Sursa: CE, Competent Consulting
  • 9. Proces in 4 etape: 1. Investigarea prin intermediul studiului CuSens a brandului de angajator i a imaginii acestuia în rândul tinerilor cu potenial; 2. Realizarea de rapoarte ce conin informaii atât despre competenele i abilitaile candidailor cât i ateptarile lor; compania de top din care îi doresc sa fie parte; 3. Crearea unei comunitai i livrarea catre aceasta de evenimente (workshop-uri, conferine, proiecte) ce au ca scop dezvoltarea personala i profesionala a tinerilor top talentai; 4. Realizarea de evenimente dedicate matching-ului între companiile ce ofera oportunitai tinerilor cu potenial i candidaii care ii doresc sa fie parte din acestea (employer of choice) Studiu CuSens Centre universitare din Bucuresti Piaa de tineri cu potenial Angajare integrare Retenie angajament Sursa: asociaii studenesti Dezvoltare performana Creare comunitate Testare abilitai Dezvoltare competene Evenimente dedicate matching-ului EMPLOYER BRANDING
  • 10. OUR TEAM OF YOUNG PROFESSIONALS MAKES ANYTHING Cosmin Ionescu cosmin@cusens.ro 0745.499.703 Simona Cherciu simona@cusens.ro 0745.287.986 Adrian Vasilescu adrian@cusens.ro 0799.000.020