SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 17
TRADITII SI OBICEIURI
RELIGIOASE DE FLORII PASTI SI
RUSALII
Ultima duminică din Postul
Paştelui, înaintea
Săptămânii Patimilor
Domnului Iisus, este
Duminica Floriilor sau a
stâlpărilor. Sărbătoare ne
aminteşte peste timp de
intrarea triumfală a
Mântuitorului în Ierusalim,
ultima Sa intrare în sfânta
cetate înainte de patimile,
moartea şi învierea Sa din
morţi.
Vestea că Iisus vine, avea să-i scoată din
case pe locuitorii Ierusalimului, care L-au
întâmpinat cu ramuri de finic, cu flori şi cu
haine aşternute în cale, ca pe un mare
împărat
Spre bucuria curioşilor
dornici să-L vadă, dar şi
spre supărarea fariseilor
care-L urau de moarte,
mulţimile îl aclamau,
strigând:
Osana!
Binecuvântat
este cel ce vine
întru numele
Domnului,
Împăratul lui
Israel!”
În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în
biserici crenguţe de salcie spre a fi binecuvântate de către
preot şi împărţite credincioşilor.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică,
reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un
măgar întâlnindu-se frecvent în pictură.
Creştinii prăznuiesc
Intrarea Mântuitorului
participând la Sfânta
Liturghie, împodobind
apoi cu ramurile de salcie
sfinţită icoanele, uşile şi
ferestrele gospodăriilor
lor şi păstrând rânduiala
postului. Aceste
ramuri sfinţite se
păstrează peste an, fiind
folosite cu credinţă la
tămăduirea diferitelor
boli.
În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în
biserici crenguţe de salcie spre a fi binecuvântate de către
preot şi împărţite credincioşilor.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică,
reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un
măgar întâlnindu-se frecvent în pictură.
Este o zi în care mulţumim lui Dumnezeu şi pentru
renaşterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii.
De asemenea,
fiind praznic
împărătesc,
Sfânta Biserică
a rânduit ca în
această zi să fie
dezlegare la
peşte, vin şi
untdelemn.
Obiceiuri în prag de Florii:
În Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică şi
curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele
de salcie.
Tot de Florii, se agaţă într-un pom înflorit mărţişorul purtat.
În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub
pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase.
Paştele este sărbatoarea creştin-ortodoxă care anunţă
Învierea Domnului Iisus Hristos, biruinţa omenirii, triumful
asupra suferinţei şi spălarea păcatelor. Foarte multe tradiţii de
Paşte sunt păstrate şi acum şi foarte aşteptate de cei mici.
Încep cu săptamana mare, care porneşte de la duminica
Floriilor, atunci când Iisus Hristos intră în Ierusalim şi se
termină cu duminica Paştelui, atunci când Hristos învie. În
această săptămână se fac ultimele pregătiri pentru marea
sărbatoare, se fac ouă roşii şi cozonaci, drop de miel şi pască şi
tot această săptămână simbolizează chinurile prin care trece
Mântuitorul, de la tradărea lui de către Iuda, până la
răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, precedată de moartea
lui şi încheiată cu Învierea.
În Joia Mare , numită şi Joia Patimilor, se duce la biserică
mâncare şi băutură, pentru a se sfinţi şi apoi pentru a se da de
pomană pentru sufletul morţilor. Tot atunci se vopsesc ouăle,
deaorece se spune că dacă se înroşesc în Joia Mare, acestea se vor
păstra fară ca să se strice tot anul şi dacă se doarme în acestă zi,
tradiţia spune că respectivul va fi leneş tot anul.
Simbolul ouălelor roşii vine de la patimile lui Iisus Hristos, care a
fost bătut cu pietre şi care s-au transformat în ouă roşii şi când
Maria, mama Mântuitorului a venit la crucea unde era răstignit
acesta, cu un coş cu ouă care s-au facut roşii de la sângele curs de
la acesta.
În Vinerea Patimilor, Vinerea Mare, o tradiţie care nu s-a pierdut este ducerea
de flori la biserică pentru Hristos şi trecerea pe sub masă de 3 ori, ce semnifică
potignirile pe care le-a avut Mântuitorul atunci când şi-a cărat în spate propria
cruce pentru răstignire. Tot acum foarte mulţi creştini ţin post negru, fără apă şi
mâncare, fiindcă se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru a fi feriţi de boli şi
pentru a avea spor tot anul. Cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare,
va fi spovedit şi împărtăşit pentru tot anul. Tradiţia mai spune că dacă va ploua în
această zi, anul va fi unul roditor şi îmbelşugat, dacă nu va ploua va fi unul
secetos. O altă tradiţie este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scălda în
apa rece de 3 ori, exact cum Ioan Botezătorul îi boteza pe oameni şi chiar şi pe
Hristos în apele Iordanului, va fi sănatos pe tot parcursul anului. În acestă
săptămână mare, tradiţia este ca toate gospodinele să facă curăţenie generală în
casă, în curte şi grădini, simbol al renaşterii.
În Sâmbata Mare spre Duminica Învierii, toată lumea merge la biserică
pentru a asista la Învierea Domnului, pentru a lua lumină ca să o ducă la cimitir
morţilor din familie, dar şi acasă, pentru a avea lumină în viaţă şi în suflet, pentru
a lua tradiţionalele Sfinte Paşti - anafura sfinţită şi pentru a lua flori sfinţite,
dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică, pentru a le pune acasă la
icoane.
În Duminica Învierii, obiceiul este ca oamenii să poarte haine noi,
semnificaţie a primenirii trupului şi a sufletului, iar dimineaţa se pune într-un
ibric apă rece, un ou şi un ban de argint şi se spală cu această apă pentru a fi
rumen în obraji ca oul, pentru a fi tari ca banul şi pentru a avea belşug.
Tot acum vine si iepuraşul, mult aşteptat de copii, simbol al fertilităţii, care a
fost o pasăre rănită şi pentru a nu muri a fost transformată de o zeiţă în
iepuroaică, păstrându-şi capacitatea de a depune ouă şi de aici, zicala că "vine
iepuraşul cu ouă".
Acestă sărbatoare, este una dintre cele mai mari şi nu are numai o semnificaţie
religioasă, ci şi una de reunire a familiilor, de împăcare şi bucurie.
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi
alt Mângâietor vă va da
vouă ca să fie cu voi în
veac.(Ioan XIV, 16)
Iar când va veni Mângâietorul, pe
Care Eu Îl voi trimite vouă de la
Tatăl, Duhul Adevărului, Care de
la Tatăl purcede, Acela va
mărturisi despre Mine.
(Ioan XV, 26).
Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.(Ioan XV, 12)

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
simona soanca
 
Sigmund freud psihanaliza fenomenelor oculte
Sigmund freud   psihanaliza fenomenelor oculteSigmund freud   psihanaliza fenomenelor oculte
Sigmund freud psihanaliza fenomenelor oculte
Timofte Gabriela
 
Sanela Martinović deljenje sa 3 -
Sanela Martinović     deljenje sa 3 -Sanela Martinović     deljenje sa 3 -
Sanela Martinović deljenje sa 3 -
Sanela Martinovic
 
Anthony de mello rugaciunea broastei
Anthony de mello   rugaciunea broasteiAnthony de mello   rugaciunea broastei
Anthony de mello rugaciunea broastei
Laurentiu Decu
 
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeriEnoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
viola_ro
 

La actualidad más candente (20)

Spovedania omului contemporan
Spovedania omului contemporanSpovedania omului contemporan
Spovedania omului contemporan
 
Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
Iată o listă cu cele mai bune plante pentru atragerea acestor insecte folosit...
 
Sigmund freud psihanaliza fenomenelor oculte
Sigmund freud   psihanaliza fenomenelor oculteSigmund freud   psihanaliza fenomenelor oculte
Sigmund freud psihanaliza fenomenelor oculte
 
Sanela Martinović deljenje sa 3 -
Sanela Martinović     deljenje sa 3 -Sanela Martinović     deljenje sa 3 -
Sanela Martinović deljenje sa 3 -
 
Controlling Spomenar, Controlling magazin 06
Controlling Spomenar, Controlling magazin 06Controlling Spomenar, Controlling magazin 06
Controlling Spomenar, Controlling magazin 06
 
Vreteno, čunak i igla
Vreteno, čunak i iglaVreteno, čunak i igla
Vreteno, čunak i igla
 
Ghroob
GhroobGhroob
Ghroob
 
Ppt nasterea domnului
Ppt nasterea domnuluiPpt nasterea domnului
Ppt nasterea domnului
 
Anthony de mello rugaciunea broastei
Anthony de mello   rugaciunea broasteiAnthony de mello   rugaciunea broastei
Anthony de mello rugaciunea broastei
 
Profeţii despre România - O uimitoare proţetie făcută de Vanga Dimitrova
Profeţii despre România - O uimitoare proţetie făcută de Vanga DimitrovaProfeţii despre România - O uimitoare proţetie făcută de Vanga Dimitrova
Profeţii despre România - O uimitoare proţetie făcută de Vanga Dimitrova
 
Azdaja svom cedu tepa
Azdaja svom cedu tepaAzdaja svom cedu tepa
Azdaja svom cedu tepa
 
Марко Краљевић
Марко КраљевићМарко Краљевић
Марко Краљевић
 
Testovi sa resenjima
Testovi sa resenjimaTestovi sa resenjima
Testovi sa resenjima
 
Bindel, Eugen - Mistica numerelor
Bindel, Eugen - Mistica numerelorBindel, Eugen - Mistica numerelor
Bindel, Eugen - Mistica numerelor
 
Uglovi
UgloviUglovi
Uglovi
 
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeriEnoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
 
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob LorberMarea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
 
Teže povrede obaveza učenika
  Teže povrede obaveza učenika  Teže povrede obaveza učenika
Teže povrede obaveza učenika
 
Правилни многоуглови
Правилни многоугловиПравилни многоуглови
Правилни многоуглови
 
Traian Dorz: Pasunile Dulci
Traian Dorz: Pasunile DulciTraian Dorz: Pasunile Dulci
Traian Dorz: Pasunile Dulci
 

Similar a TRADITII SI OBICEIURI RELIGIOASE DE FLORII PASTI SI.pptx

Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. PastiTraditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Ionelia Serban
 
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. PastiObiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paştiTradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
tam_lemeni
 
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorjTradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
margacercelaru
 
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pastiWww.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
Mihai Mihai
 
Dinca marian dragne mircea
Dinca marian dragne mirceaDinca marian dragne mircea
Dinca marian dragne mircea
Georgeta Manafu
 

Similar a TRADITII SI OBICEIURI RELIGIOASE DE FLORII PASTI SI.pptx (20)

Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. PastiTraditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
 
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. PastiObiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
 
Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)
 
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paştiTradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
 
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorjTradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
Tradiţii şi obiceiuri din judeţul gorj
 
Traditii si-obiceiuri-de-pasti-la-greci
Traditii si-obiceiuri-de-pasti-la-greciTraditii si-obiceiuri-de-pasti-la-greci
Traditii si-obiceiuri-de-pasti-la-greci
 
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pastiWww.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
Www.nicepps.ro 7661 sarbatori si traditii de pasti
 
sarbatori pascale obieciuri traditii romani
sarbatori pascale obieciuri traditii romanisarbatori pascale obieciuri traditii romani
sarbatori pascale obieciuri traditii romani
 
Baluta roxama
Baluta roxamaBaluta roxama
Baluta roxama
 
Sarbatoarea pascala
Sarbatoarea pascalaSarbatoarea pascala
Sarbatoarea pascala
 
Dragne stefan xd
Dragne stefan xdDragne stefan xd
Dragne stefan xd
 
Sarbatoareainvierii244
Sarbatoareainvierii244Sarbatoareainvierii244
Sarbatoareainvierii244
 
Sarbatoarea pastelui
Sarbatoarea pasteluiSarbatoarea pastelui
Sarbatoarea pastelui
 
Despren paste
Despren pasteDespren paste
Despren paste
 
Mitran Alin XD
Mitran Alin XDMitran Alin XD
Mitran Alin XD
 
Dinca marian dragne mircea
Dinca marian dragne mirceaDinca marian dragne mircea
Dinca marian dragne mircea
 

TRADITII SI OBICEIURI RELIGIOASE DE FLORII PASTI SI.pptx

  • 1. TRADITII SI OBICEIURI RELIGIOASE DE FLORII PASTI SI RUSALII
  • 2. Ultima duminică din Postul Paştelui, înaintea Săptămânii Patimilor Domnului Iisus, este Duminica Floriilor sau a stâlpărilor. Sărbătoare ne aminteşte peste timp de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, ultima Sa intrare în sfânta cetate înainte de patimile, moartea şi învierea Sa din morţi.
  • 3. Vestea că Iisus vine, avea să-i scoată din case pe locuitorii Ierusalimului, care L-au întâmpinat cu ramuri de finic, cu flori şi cu haine aşternute în cale, ca pe un mare împărat Spre bucuria curioşilor dornici să-L vadă, dar şi spre supărarea fariseilor care-L urau de moarte, mulţimile îl aclamau, strigând:
  • 4. Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
  • 5. În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguţe de salcie spre a fi binecuvântate de către preot şi împărţite credincioşilor. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură.
  • 6. Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind apoi cu ramurile de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli.
  • 7. În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguţe de salcie spre a fi binecuvântate de către preot şi împărţite credincioşilor. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură.
  • 8. Este o zi în care mulţumim lui Dumnezeu şi pentru renaşterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii. De asemenea, fiind praznic împărătesc, Sfânta Biserică a rânduit ca în această zi să fie dezlegare la peşte, vin şi untdelemn.
  • 9. Obiceiuri în prag de Florii: În Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică şi curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele de salcie. Tot de Florii, se agaţă într-un pom înflorit mărţişorul purtat. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase.
  • 10. Paştele este sărbatoarea creştin-ortodoxă care anunţă Învierea Domnului Iisus Hristos, biruinţa omenirii, triumful asupra suferinţei şi spălarea păcatelor. Foarte multe tradiţii de Paşte sunt păstrate şi acum şi foarte aşteptate de cei mici. Încep cu săptamana mare, care porneşte de la duminica Floriilor, atunci când Iisus Hristos intră în Ierusalim şi se termină cu duminica Paştelui, atunci când Hristos învie. În această săptămână se fac ultimele pregătiri pentru marea sărbatoare, se fac ouă roşii şi cozonaci, drop de miel şi pască şi tot această săptămână simbolizează chinurile prin care trece Mântuitorul, de la tradărea lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, precedată de moartea lui şi încheiată cu Învierea.
  • 11. În Joia Mare , numită şi Joia Patimilor, se duce la biserică mâncare şi băutură, pentru a se sfinţi şi apoi pentru a se da de pomană pentru sufletul morţilor. Tot atunci se vopsesc ouăle, deaorece se spune că dacă se înroşesc în Joia Mare, acestea se vor păstra fară ca să se strice tot anul şi dacă se doarme în acestă zi, tradiţia spune că respectivul va fi leneş tot anul. Simbolul ouălelor roşii vine de la patimile lui Iisus Hristos, care a fost bătut cu pietre şi care s-au transformat în ouă roşii şi când Maria, mama Mântuitorului a venit la crucea unde era răstignit acesta, cu un coş cu ouă care s-au facut roşii de la sângele curs de la acesta.
  • 12. În Vinerea Patimilor, Vinerea Mare, o tradiţie care nu s-a pierdut este ducerea de flori la biserică pentru Hristos şi trecerea pe sub masă de 3 ori, ce semnifică potignirile pe care le-a avut Mântuitorul atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire. Tot acum foarte mulţi creştini ţin post negru, fără apă şi mâncare, fiindcă se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru a fi feriţi de boli şi pentru a avea spor tot anul. Cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare, va fi spovedit şi împărtăşit pentru tot anul. Tradiţia mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor şi îmbelşugat, dacă nu va ploua va fi unul secetos. O altă tradiţie este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scălda în apa rece de 3 ori, exact cum Ioan Botezătorul îi boteza pe oameni şi chiar şi pe Hristos în apele Iordanului, va fi sănatos pe tot parcursul anului. În acestă săptămână mare, tradiţia este ca toate gospodinele să facă curăţenie generală în casă, în curte şi grădini, simbol al renaşterii.
  • 13. În Sâmbata Mare spre Duminica Învierii, toată lumea merge la biserică pentru a asista la Învierea Domnului, pentru a lua lumină ca să o ducă la cimitir morţilor din familie, dar şi acasă, pentru a avea lumină în viaţă şi în suflet, pentru a lua tradiţionalele Sfinte Paşti - anafura sfinţită şi pentru a lua flori sfinţite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică, pentru a le pune acasă la icoane.
  • 14. În Duminica Învierii, obiceiul este ca oamenii să poarte haine noi, semnificaţie a primenirii trupului şi a sufletului, iar dimineaţa se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint şi se spală cu această apă pentru a fi rumen în obraji ca oul, pentru a fi tari ca banul şi pentru a avea belşug.
  • 15. Tot acum vine si iepuraşul, mult aşteptat de copii, simbol al fertilităţii, care a fost o pasăre rănită şi pentru a nu muri a fost transformată de o zeiţă în iepuroaică, păstrându-şi capacitatea de a depune ouă şi de aici, zicala că "vine iepuraşul cu ouă". Acestă sărbatoare, este una dintre cele mai mari şi nu are numai o semnificaţie religioasă, ci şi una de reunire a familiilor, de împăcare şi bucurie.
  • 16.
  • 17. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac.(Ioan XIV, 16) Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan XV, 26). Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.(Ioan XV, 12)