1. SUBIECTE RESPIRATOR
1. .EVALUAREA RESPIRATIEI CLINICO-FUNCTIONALA-TEST 1-4,5-7
I. aprecierea gradului de dispnee la efort – se realizeaza prin anamneza si, dupa „Consiliul de
cercetari derivate britanic”, s-au stabilit 5 grade de dispnee:
∑gradul I – dispneea apare la urcatul pantelor si scarilor, peste 15-20 de trepte
∑gradul II – dispneea apare si la mersul pe teren plat, in ritm impus de o persoana sanatoasa
∑gradul III – dispneea apare la mers pe teren plan in ritm propriu
∑gradul IV – dispneea apare in timpul desfasurarii unor activitati obisnuite (spalat, vorbit,
imbracat)
∑gradul V – dispneea este prezenta in repaus
Pe baza acestei scale se poate cuantifica mai exact cel mai important simptom al aparatului
respirator – dispneea. Pentru o dozare mai exacta se poate mentiona exact numarul de
trepte, distanta parcursa in metri sau numarul de pasi dupa care apare dispneea sau la care
pacientul trebuie sa se opreasca.
II. testul conversatiei si cititului – in timpul discutiei cu pacientul se observa modul in care
respira, postura adoptata, prezenta dispneei sau momentul in care apare, numarul de
respiratii pe minut si modificarile de coloratie tegumentara (cianoza). Putem observa
respiratia bolnavului, punandu-l sa citeasca cu glas tare un text la diferite diferite ritmuri.
Acest test permite o apreciere a capacitatii respiratorii, a volumelor pulmonare care se
mobilizeaza pentru a sustine expirul, a gradului de obstructie a cailor aeriene in expir.
III. testul televizorului – bolnavul este observat in timp ce urmareste atent un program TV,
situatie in care atentia sa este deviata de la propria respiratie. Se obtine in acest fel o
adevarata respiratie de repaus, care este influentata doar de conditiile patologice ale
pacientului, nu si de factorii psihici. Aceasta respiratie da indicatii asupra severitatii bolii,
orientand si asupra directiilor de reeducarea respiratorie.
IV. testul clinic de dezobstructie – se asculta cu atentie toracele pacientului, urmarindu-se in
special timpul expirator in vederea punerii in evidenta a zgomotelor supraadaugate,
sibilante prelungi, eventual raluri inspiratorii. Apoi i se cere bolnavului sa tuseasca pentru a
mobiliza secretiile, apoi se asculta din nou plamanii, notandu-se modificarile de intensitate,
de localizare, de forma a acestor raluri. In partea a II-a se administreaza un bronhodilatator
prin aerosol (un puf), 2 pufuri la interval de 5 minute fiecare, cu pauza respiratorie de 10
minute dupa administrare (in acest timp bronhodilatatorul isi face efectul). Se asculta din
nou plamanul pacientului. Stergerea zgomotelor supraadaugate pune in evidenta existenta
bronhospasmului. Testul are si importanta diagnostica.

2. V. testul apneei – se cere bolnavului ca dupa un inspir profund executat la amplitudine
maxima, sa execute o apnee cat mai lunga posibil. Cu cat disfunctia inspiratorie este mai
severa, apneea va fi mai scurta. In aceasta situatie apneea post expiratorie este practic
imposibila.
Sfarsitul perioadei de apnee voluntara se realizeaza cand presiunea partiala a CO2 este mai
mare de 50 mmHg, iar presiunea patiala a O2 este mai mica de 70 mmHg. Cu cat apneea
este mai scurta, cu atat presiunea partiala a gazelor la inceputul apneei este mai apropiata
de valorile limita, deci functia pulmonara este mai compromisa.
Durata apneei este un test de evaluare a eficientei tratamentului cat si de evaluare a
evolutiei
bolii.
VI. testul lumanarii – in timpul acestui test i se cere pacientului sa tina culcata flacara unei
lumanari asezata la o anumita distanta de gura, fara sa o stinga. Cu cat distanta de la gura la
flacara este mai mica, cu atat viteza curentului de aer emis in expir este si ea mai mica, si
deci sindromul obstructiv bronsic este mai sever. Ameliorarea obstructiei permite
indepartarea flacarii.
Durata perioadei cat flacara este mentinuta culcata va fi cronometrata, obtinandu-se
indicatii asupra capacitatii expiratorii a pacientului si a marimii volumelor de aer pe care le
poate mobiliza. Acest test se poate executa si sub forma timpului de expir fortat (se
relizeaza un inspir maxim, urmat de un expir fortat si se cronometreaza durata expirului
ascultand la nivel traheal durata reala).
In mod normal capacitatea vitala este expirata in 3-4 sec., dar in caz de sindrom obstructiv
bronsic, expirul este prelungit la 6 secunde sau peste. Aceasta inseamna ca raportul dintre
VEMS (volum expirator maxim/secunda) si capacitatea vitala este sub 65%.
In mod normal VEMS este peste 70-80% O alta varianta ar fi:
Testul chibritului – chibiritul se mentine aprins la aproximativ la 15 cm de gura si se cere
pacientului sa-l stinga; daca nu reuseste VEMS are valoare sub 1000 ml, normalul fiind de
2000 sau peste.
VII. testul formarii bulelor de aer - se cere pacientului sa sufle printr-un tub intr-o sticla cu
apa; se va sufla lent si continuu, astfel incat sa se formeze bule egale si sa se sparga uniform.
Durata expirului, evidentiata prin perioada de formare a bulelor, indica marimea volumului
de aer pe care il poate mobiliza pacientul in timpul expirului si gravitatea rezistentelor la
flux. Inaltimea lichidului in sticla, reprezinta rezistenta interpusa expirului si da informatii
asupra fortei expiratorii pasive si active, in functie de modalitatea in care se realizeaza
expirul (cea pasiva e determinata de elasticitatea plamanului, iar cea activa de muschii
expiratori accesori)
2.SEGMENTATIA PLAMANULUI:

3. PLAMANUL DREPT: are 3 lobi
1.LOBUL SUPERIOR:
1)–APICAL
2)-POSTERIOR
3)-ANTERIOR
2.LOBUL MIJLOCIU:
1)-LATERAL
2)-MEDIAL
3.LOBUL INFERIOR:are 5 segmente dar sunt persoane cu 6 -segmentul 6 – apical
-segmentul 6’- subapical -4 segmente bazale
-bazal medial{cardiac} -Bazal anterior
-Bazal lateral
-Bazal posterior PLAMANUL STANG: are 2 lobi
1.-SUPERIOR:- segm.apical[apico-posterior] -segm.posterior
-segm.anterior -segm. -segm.
2.-INFERIOR:-apical[superior]
-subapical[ -anterior -posterior -lateral
3. REGLAREA AUTOMATA A RESPIRATIEI:
Denumirea de centru respirator este oarecum improprie, neuronii de comanda fiind
raspânditi pe arii extinse la nivel bulbo-pontin, cei inspiratori fiind grupati predominant în
regiunea dorsala, iar cei expiratori predominant în regiunea ventralo-pontina.
În portiunea superioara a bulbului se delimiteaza 2 grupuri celulare care pot mentine
activitatea ventilatorie autonoma în absenta legaturilor cu etajele nervoase superioare.
1.Grupul respirator dorsal – cuprinde neuronii (inspiratori) care descarca impulsuri în faza
incipienta a inspirului. Ei primesc aferente viscerale si gustative, prin nervii vagi (perechea

4. X), gloso-faringieni (perechea IX) si faciali (perechea (VII), aferente senzitive de la nivelul
fetei prin nervul trigemen
(perechea V),
aferente de la nivel cortical si aferente medulare senzitive (tacti;e, termice si doreroase) si
proprioceptive de la nivelul musculaturii toracale.
Axonii acestor neuroni proprioceptivi coboara prîn cordoanele motorii (ventro-laterale) ale
maduvei spinarii pana la nivelul regiunilor cervicale si toracale unde fac sinapsa cu neuronii
motori din urmatoarele metamere (fiecare din elementele constitutive ale corpului
asemanatoare ca structura si asezate succesiv):
®C3 ÷ C5 - originea nervului frenic(inerveaza diafragmul)
®T1 ÷ T6 - pentru nervii intercostali
®T7 ÷ T12 + L1 - pentru nervii musculaturii abdominale
2.Grupul respirator ventral – cuprinde neuronii inspiratori si expiratori în proportie de 3 la 1.
Axonii neuronilor inspiratori coboara în cordoanele laterale spre nucleii musculaturii
inspiratoare, iar axonii neuronilor expiratori coboara prin partea laterala a cordoanelor
anterioare si fac sinapsa cu neuronii metamerelor T1- L3 care vor inerva muschii intercostali
interni si abdominali.
3.Grupul neuronilor pontini (centrul pneumotaxic) – are un grup expirator dorso-medial, un
grup inspirator latero-ventral si un grup al fazei de trecere (întrerupere) asezat între primele
2 grupuri. Neuronii expiratori pontini nu primesc aferente medulare si vagale, dar primesc
conexiuni de la toti nucleii bulbari si aferente senzoriale , in special vasculare si gustative.
Grupul neuronilor din truchiul cerebral – situat între bulb si punte contine:
vneuroni inspiratori localizati predominant dorso-lateral si caudal;
vneuroni expiratori situatibpredominant ventro-medial.
Stimulul se formeaza la nivelul neuronilor bulbari inspiratori si este trasmis prin axonii
acestora care coboara prin cordoanele anterioare si anterolaterale pana la neuronii motori
ai musculaturii inspiratoare. Stimulul este multiplu, deoarece nu toti neuronii sunt activati
simultan, ci în lant, in trenuri de descarcari.
Frecventa acestor descarcari determina numarul de unitati motorii activate, si deci forta si
profunzimea respiratiei (inspir 2-3 secunde).
Intervalul liber dintre descarcari determina frecventa respiratorie. Impulsurile bulbare
pornesc în 2 sensuri, atât spre musculatura inspiratorie, cât si spre punte la nivelul centrului
pneumotaxic, care la rândul sau stimuleaza neuronii expiratori.

5. Rolul neuronilor expiratori este de a inhiba primul grup, si anume grupul neuronilor
inspiratori. Acesti neuroni determina oprirea impulsurilor motorii si relaxarea musculaturii
inspiratorii intrinseci (intercostali externi si diafragmul), actiunea lor fiind mediata de alti
neuroni (neuronii fazei de trecere).
Centrul pneumotaxic nu are o activitate ritmica, el fiind stimulat de excitatiile periodice
venite de la nivel bulbar. Ritmicitatea respiratiei se pastreaza chiar daca centrul
pneumotaxic este scos din functie cu conditia ca nervii vagi sa fie intacti. Prin acesti nervi
vagi sunt conduse la bulb impulsurile senzitive de la receptorii pulmonari care inregistreaza
distensia structurilor alveolare de la receptorii subepiteliale (ituati sub epitelui bronsic), de
la receptorii traheei bronsice, de la terminatiile nervoase libere din musculatura bronsica,
din ducturile alveolare si din alveole, de la nivelul pleurei. Mai primeste aferente de la
baroreceptorii (senzori de presiune) venelor mari, de la nivelul atriului drept, din artere, din
arteriole, din vene pulmonare, de la nivelul crosei aortei, de la nivelul chemoreceptorilor
corpusculului carotidian si aortic, de la receptorii diafragmului, de la receptorii tubului
digestiv etc
(diferitele manifestari din aceste locuri pot modifica respiratia, adica sa o inhibe!).
4.PROGRAM RECUPERATOR IN ASTM BRONSIC:
Astmul bronsic (bronhospasm, edem al mucoasei bronsice, hipersecretie de mucus)
Tratament similar cu bronsita asmatiforma cu obstructia acuta a fluxului de aer. Programul
cuprinde: posturari facilitatorii de întindere si relaxare musculara si neuropsihica, controlul
si reeducarea respiratorie.
În formele grave ventilatia mecanica care se însoteste de regula cu aerosoloterapie,
tratament desensibilizant specific, în formele alergice scoaterea din mediul cu alergeni
(ecoterapie), reeducarea respiratorie, corectarea deficitelor musculo-scheletale si
antrenament la efort. Exista situatii în care astmul bronsic poate fi indus de efort,
bronhoconstrictia aparând la 60-80 % din capacitatea maxima de efort.
În aceasta situatie se actioneaza cresterea tolerantei la efort cu antrenament la efort dozat.
Aceasta presupune o testare initiala pentru a stabili capacitatea maxima tolerata dupa care
pacientului i se cere sa execute eforturi de tip submaximal. Dupa o perioada de
antrenament (2-3 luni) pacientul va fi retestat si daca n-au aparut complicatii organice
nivelul de efort maximal sa fie mai înalt.
Se recomanda ca efortul sa fie realizat predominant cu membrele inferioare pentru ca nu
blocheaza toracele si lucrul în atmosfera calda.
5.AUSCULTATIA – RALURILE UMEDE
Ralurile umede – sunt ralurile subcrepitante, ralurile crepitante si ralurile cavernoase

6. Raluri subcrepitante – au originea bronsica alaturi de ralurile sonore, de aceea sunt incluse
uneori alaturi de acestea in ralurile bronsice.
Sunt zgomote inegale care apar in ambii timpi respiratori si se modifica cu tusea. Ele
seamana cu zgomotul produs sufland printr-un pai intr-un pahar cu apa. Caracterul variabil
este dat de calibrul bronsic si intensitatea cu care se sufla.
Clasificare:
∑raluri subcrepitante mici;
∑mijlocii;
∑mari.
Mecanismul de producere este reprezentat de conflictul dintre coloana de aer si lichid la
nivelul
bronhiilor de calibru mic cu mobilizarea exudatului bronsic si formarea unor bule. Ele apar in
procese bronsice variate :
∑bronsite acute si cronice,
∑congestii pulmonare,
∑bronsiectazii,
∑bronhopneumonii
Raluri crepitante – singurele de origine alveolara. Sunt descrise ca zgomote fine, egale,
relativ uscate, care apar in a 2-a jumatate a inspirului, se inmultesc dupa tuse (apar in ploaie
dupa tuse) si seamana cu frecarea unei suvite de par langa ureche sau cu zgomotul produs
de dizolvarea sarii in apa calda. Ele se datoreaza desprinderii exudatului de pe peretii
alveolari in momentul patrunderii aerului in alveole.
Ralurile crepitante semnifica prezenta unui proces patologic alveolar insotit de exudat, adica
existenta unei alveolite. Se ausculta in pneumoii, bronhopneumonii, edem pulmonar, infarct
pulmonar.
Mai sunt descrise 2 tipuri speciale de raluri crepitante:
ÿde intoarcere – apar in perioada de vindecare (de rezolutie) a pneumoniei. Sunt mai
intense, ocupa tot inspirul si au timbrul relativ umed si caracter similar subcrepitantelor
ÿde deplisare – apar la indivizii fara suferinta pulmonara, care au mentinut mult pozitia de
decubit si se datoreaza colabarii alveolelor de partea sprijinului. Ele dispar dupa ce pacientul
isi modifica pozitia si dupa cateva inspiruri profunde

7. Raluri cavernoase – seamana cu subcrepitantele mari si apar in zone apicale, sunt mari,
inegale, mai putin numeroase. Prezenta lor semnifica existenta unei caverne.
Mecanismul de producere este reprezentat de formarea de bule de aer intr-o caverna cu
continut lichidian. Caverna imprima o rezonanta particulara unui ral subcrepitant, care ia
nastere in bronsia de drenaj.
6.REGULI METODICE ALE DRENAJULUI POSTURAL
1.in cazul pacientilor obstructivi (bronsii, bronsiole, hipersecretie, bronhospasm), se
administreaza cu 10-15 minute inaintea sedintei un bronhodilatator (aerosol);
2.drenajul se realizeaza inainte de masa;
3.drenajul se poate executa o data sau de mai multe ori pe zi, in functie de necesitati si
toleranta pacientului;
4.un drenaj al intregului plaman nu trebuie sa dureze mai mult de 30-40 minute;
5.in cadrul unei sedinte se va trece prin cateva posturari mai importante mentinute fiecare
pe o durata de 5-10 minute fiecare;
6.zonele cele mai incarcate se dreneaza primele;
7.dupa fiecare postura, pacientul va respira LENT si profound de cateva ori, dupa care va
tusi de cateva ori incercand sa expectoreze;
8.bolnavii vor avea la indemana un pahar pentru colectarea secretiilor. Prezenta acestui
pahar are un bun efect psihic;
9.la sfarsitul fiecarei posturi, timp de 1 minut, kinetoterapeurul va aplica deasupra zonei
drenate manevre de tapotament sau percutie, respectiv manevre de vibratie (manual sau
instrumental); In anumite situatii (copii sau personae mai firave) se poate realiza vibrare-
scuturare a intregului
torace
Pentru sputele groase, vascoase, este mai indicata percutia, in timp ce pentru sputele mai
fluide e mai eficienta vibratia. Ambele manevre determina vibratii in tesutul subiacent.
In timp ce manevrele de tapotament si percutie determina vibratii cu lungime de unda mai
mare si frecventa mai mica, in cazul vibratiilor este invers, adica lungime de unda mai mica
si frecventa mai mare.
Se pare ca exista o legatura intre lungimea de unda a vibratiilor si lumenul bronsiilor pe care
le influenteaza.

8. In concluzie, unii kinetoterapeuti recomanda alternarea percutiilor cu vibratiile, 30 secunde
cu 30 secunde.
10. dupa drenaj se practica aerosolizarea cu antibiotice, antifungice si glucocorticoizi
(antiinflamator).
7 APARAREA ANTIINFECTIOASA SI DE DETOXIFIERE
Apararea antiinfectioasa si de detoxifiere – este o grupare neomogena de factori de
aparare:
1.Surfactantul alveolar – participa la neutralizarea poluantilor de natura gazoasa, a
substantelor acide, a unor particule antigenice. El are proprietati bactericide si
bacteriostatice; are rol de stimulare a functiei macrofagelor si realizeaza un transport
mecanic al particulelor patrunse la nivel alveolar.
2.Bariera alveolo-capilara – reprezinta ultimul obstacol impotriva unor agenti poluanti care
ar incerca sa patrunda in circulatia generala. Ea lasa sa treaca doar gazele respiratorii si
unele proteine serice. In conditii patologice insa, selectivitatea membranei alveolocapilara
este perturbata, in plus, la nivelul membranei bazale a barierei alveolo-capilare este sediul
unor procese imunologice.
3. Mecanisme imune – reprezinta sistemul specific de aparare pulmonara care se alatura
celorlalte sisteme de aparare considerate nespecifice.
Plamanul poate fi capabil sa elaboreze un raspuns imun. La nivelul cailor respiratorii
superioare (cavitati nazale, faringe, laringe) exista inelul amigdalian nazo-orofaringian
Valdeyer.
Bronhia si traheea contin tesut limfoid difuz distribuit.
La nivelul bronhiei si traheei sunt localizate rezervoare de limfocite B secretoare de anticorpi
si de limfocite T, care reprezinta elementele imunitatii de tip celular.
Tesutul limfoid bronsic secreta in primul rand imunoglobulina A (IgA) secretorie, si in mai
mica masura imunoglobuline G si E, si M.
8.TIPURI DE TORACE:
1.torace emfizematos – este globulos, rotund, cu toate cele 3 diametre marite in special cel
sagital (torace in butoi).
Se caracterizeaza prin:
-fixarea coastelor in inspir fortat;

9. -sternul este proeminent;
-coastele sunt orizontalizate;
-unghiul xifoidian este marit;
-spatiile intercostale largite;
-fosele supraclaviculare sunt pline, proeminente;
-perimetrele toracice (subaxilar, mediu si bazal) marite;
-cartilajele costale sunt frecvent calcificate sau osificate.
-curse respiratorii reduse.
2.torace astenic – aspect general alungit si aplatizat. Are diametrul antero-posterior redus
sugerand predispozitia la varsta adolescentei pentru dezvoltarea unor procese de tipTBC.
Din cauza formei toracelui, segmentele invecinate sunt si ele modificate:
-umerii sunt coborati;
-gatul aparent alungit si inclinat anterior;
-fosele supra si subclaviculare sunt adancite;
-claviculele sunt proeminente;
-coastele foarte proeminente din cauza spatiilor intercostale deprimate.
-sternul este in general turtit;
-omoplatii cu marginea interna si unghiul inferior departate de planul costal creand aspectul
de aripi de porumbel;
-unghiul xifoidian este ascutit;
-miscari respiratorii de mica amplitudine.
3.torace in palnie – aspect caracteristic mai dilatat in jumatatea superioara dupa care se
stramteaza sub nivel mamelonar, jumatatea inferioara fiind aproximaiv cilindrica.
4.toracele conoid (piramidal sau clopot) – este dilatat la baza cu varf relativ stramt. Evazarea
bazala se datoreaza cresterii volumului abdomenului in perioada de dezvoltare a
organismului si este in mod uzual semn de malnutritie sau hepatosplenomegalie .

10. 5.toracele rahitic – polimorf, in functie de gravitatea deficitului de calciu si de vitamina D,
sau de perioada in care a durat acest deficit. Modificari multiple se intalnesc in asocieri
variate:
-modificari ale sternului care este in general proeminent si este descris si ca torace in
carena, piept de pasare sau prova de vapor;
-matanii costale (proeminenta si apoi calcifierea cartilajelor costale);
-prezenta santului Harrison, produs de un diafragm mai puternic dacat cutia toracica pe care
se insera;
-cifozarea coloanei dorsale sau dimpotriva, infundarea sternala la nivelul median,
cifolordoze, cifoscolioze – deviatii ale coloanei vertebrale. Modificarile toracale sunt
frecvent insotite de dezaxari articulare la nivelul membrelor inferioare sau chiar deformari
ale segmentelor osoase.
Alte variante de torace rahitic:
-torace infundat – se caracterizeaza prin stern infundat in portiunea inferioara sau pe toata
lungimea (piept de pantofar)
-toracele cu modificari xifoidiene – apendice xifoid putand fi proeminent sau infundat,
distanta dintre acesta pana la coloana toracala putand fi chiar 1,5 cm.
Alte variante de modificari toracice:
ÿtorace aplatizat si toracele turtit lateral – apare la fetele tinere cu sindrom Turner
ÿtoracele in scut sau in pavaza
ÿdistrofia toracica asfixianta – o forma de condrodistrofie congenitala in care cartilajele
costale se micsoreaza treptat afectant gradat dar ireversibil functia respiratorie;
ÿanomaliile osoase sunt mai frecvente, cel mai des intalnite fiind defectele congenitale sau
tulburarile de statica vertebrala. Afectiunile congenitale pot determina deformari toracale
prin afectarea in principal a plastronului sterno-costal (peretele anterior al toracelui) sau
prin modificari musculare. Aspectele clinice sunt variate iar sunetul functional este inegal.
-Anomaliile musculare sunt rare si insotesc de regula alte malformatii. Cea mai frecventa
este AGENEZIA muschiului mare pectoral (absenta), sindromul Poland. Poate aparea
unilateral sau bilateral si se asociaza de regula cu malformatii costale si
-musculare.
-9.POSTURI DE DRENAJ BRONSIC

11. Postura de drenaj bronsic
1.DV pe o bancheta de gimnastica cu trunchiul in afara banchetei, membrele superioare
flectate, antebratele sprijinite pe sol, fruntea pe antebrate – dreneaza segmentele
posterioare ale lobilor inferiori, drept si stang;
2.DL stg cu membrele inferioare si bazinul pe
bancheta de gimnastica, trunchiul inclinat antero-lateral, antebratul stang sprijinit pe sol,
capul
pe antebratul stang, pe o pernuta – se dreneaza segmentele laterale-dreapta si lobul
inferior drept;
3.DL dr pentru drenarea lobului inferior stang si segmentelor laterale-stangi;
4.D dorso-lateral stg cu trunchiul inclinat catre sol, membrele inferioare si bazinul pe
bancheta, sprijin pe omoplatul stang – pentru drenarea lobului mijlociu drept; D dorso-
lateral dr cu trunchiul in afara banchetei si sprijin pe omoplatul drept –
pentru drenarea segmentelor mijlocii stangi;
5.DD cu membrele inferioare si bazinul pe bancheta, trunchiul extins, in sprijin pe sol la
nivelul omoplatilor, pentru drenarea segmentelor anterioare din lobii inferiori, drept si
stang;
6.DD intins cu capul pe perna si membrele inferioare flectate, pentru drenarea segmentelor
anterioare din lobii inferiori, drept si stang;
7.DV intins, pentru drenarea segmentelor superioare din lobii inferiori dr si stg;
8.DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna, cu umarul dr sustinut de KT – pentru
drenarea segmentelor posterioare ale lobului superior drept;
9.DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna, cu umarul stg sustinut de KT – pentru
drenarea segmentelor posterioare ale lobului superior stang;
10.asezat pe scaun cu trunchiul sprijinit – pentru drenarea segmentului apical din lobii
superiori
drept si stang.
Posturi modificate
A.din DL cu capul pe o perna mica – pentru segmental posterior si superior al lobului inferior
de partea opusa sprijinului;

12. B.din DL ventral usor, cu capul pe o perna astfel incat umerii sa formeze cu planul patului
unghi de 45 grade – pentru segmentul lateral al lobului inferior de partea opusa sprijinului
C.din DD lateral dreapta la 45 grade fata de pat – pentru lobul inferior stang
din DD lateral stanga la 45 grade fata de pat – se dreneaza lobii inferior si mijlociu al
plamanului drept
10 .MECANISME DE APARARE BRONHO-PULMONARA; GENERALITATI- CLASIFICARE:
Aerul atmosferic contine o multitudine de elemente poluante care vin în contact cu
suprafata structurilor pulmonare (supraf. arborelui brobsic si suprafata de schimb alveolar)
apreciata la aproximativ 140 m2.
În 24 de ore cel putin 10.000 l de aer trec prin plamân (aprox.18 resp/min x aprox. 500 ml
aer/resp). În mediul urban inhalam în curs de o zi peste 10 milioane de particule cu diferite
compozitii sau dimesiuni.
Sistemele de aparare bronhopulmonare sunt repartizate de-a lungul întregului tract
respirator de la nivelul nasului pâna la membrana de schimb gazos.
Exista 3 niveluri de aparare:
1.sistemul de aparare locala bronho-pulmonara
2.sistemul limforeticular de imunitate celulara si umorala
3.sistemul de aparare mezenchimala
1.Apararea locala
Apararea locala are o autonomie si se realizeaza prin 3 mecanisme principale:
A.apararea mucociliara mecanica
B.apararea macrofagica
C.apararea antiinfectioasa si de detoxifiere. Alte mijloace de aparare fiziologice:
-filtrul nazal care retine 50 % din totalul particulelor inhalate, iar particulele cu diametrul
mai mare de 3-5 μm fiind retinute in proportie de chiar 90%
-reflexul de tuse sau stranut care contribuie la evacuarea secretilor încarcate cu particulele
inhalate

13. -bronhoconstrictia ca si deglutitia pot fi considerate mijloace de aparare prin blocarea
accesului spre caile respiratorii
Astfel se opreste patrunderea multor factori agresivi in special de natura gazoasa.
11. ETAPELE UNUI PROGRAM DE RELAXARE:
Prologul respirator:-pe o durata de 2-4 min. va respira amplu, linistit, concentrandu-se pe
dirijarea respiratiei(in cazul dispneicilor ce prezinta incoordonare respiratorie accentuata se
renunta la prologul respirator). Acesta se introduce cand pacientul invata tehnica respiratiei
in sedintele speciale.In cadrul prologului resp.se realizeaza o hiperventilatie prin care
aportul de O2 creste, generand euforie; deasemeni hiperventilatia permite pastrarea pentru
etapele urmatoare a unei perioade de apnee care faciliteaza contractia. Pentru unii pacienti
prologul reprezinta chiar o metoda de relaxare, subiectul percepand o senzatie de greutate
a capului.
Contraindicatii:-Hipocalcemie
Antrenamentul propriu-zis:-consta in mobilizarea antigravitationala prin contractia anumitor
grupe musculare
incepe prin ridicarea membrului superior drept apoi a celui stang si apoi ambele membre.Pe
un inspir amplu cotul se desprinde de pe planul patului si membrul superior se ridica incet
pana ce mana relaxata paraseste planul patului. Se mentine pozitia ridicata 15-20 sec.
sugerandu-I pacientului sa se concentreze pe imaginea efortului pe care-l realizeaza
membrul superior, apoi brusc se realizeaza un expir sonor si se relaxeaza membrul superior
lasandu-l sa cada. In acest moment instructorul cauta sa-I sugereze senzatia de eliberare ce
urmeaza contractia si linistea totala cinetica ce insoteste relaxarea; timp de 10
min.pacientul va respira rar si amplu rememorand senzatiile de contractie si relaxare si
diferenta dintre ele.La inceput se realizeaza 2-3 miscari pentru fiecare membru superior si
apoi 2-3 miscari cu ambele member simultan.
Al 2-lea grup muscular e cel al membrelor inferioare. Se mobilizeaza intai un membru
inferor, apoi celalalt si amandoua in final.
Al 3-lea grup e reprezentat de extensorii trunchiul. In timpul contractiilor se desprinde zona
lombara de planul patului prin lordozare pe durata inspirului si se relaxeaza decupland
contractia pe expir; solicitam pacientului sa-si imagineze senzatia de prabusire cu
aplatizarea lombara.
Se mai poate lucra similar pentru ceafa; in acest caz capul nu se ridica ci se realizeaza o
extensie ruland capul pe zona occipitala.
In progresia exercitiului pentru membrul superior se recomanda inceperea relaxarii cu
musculatura de la radacina membrului catre periferie desi altii recomanda ordinea inversa.
Antrenamentul dureaza 30-40 de min.

14. La bolnavii ce au dureri articulare sau redori sau care au suferit interventii chirurgicale se
recomanda tehnica Jacobson nversata ce se realizeaza din aceeasi postura, faza de
contractie fiind reprezentata de contractie izometrica de scurta durata(6 sec.). Aceasta
contractie se realizeaza prin presarea membrului pe planul patuluisi apoi relaxare brusca.
La bolnavii cu hipertonie sau contracture in zona cefei, umerilor si membrelor superioare se
aplica segmentar-RELAXARE PENDULARA:-din asezat lateral, pe un scaun cu spatar(spatarul
sub axila membrului superior care se relaxeaza).Pacintul inspira si concomitant realizeaza o
flexie a bratului ce se mentine 10-15 sec.,apoi se relaxeaza brusc. In momentul relaxarii
bratul cade si oscileaza ca un pendul.
Revenirea:-Reintroducerea pacientului in mediu, cu reintoarcerea la tonusul normal in
special pentru musculatura antigravitationala(posturala).
Daca sedinta a fost bine executata e necesara o perioada de tranzitie intre relaxare si tonus
obisnuit muscular.
Se va solicita pacientului sa execute flexii si extensii ale degetelor si pumnilor,ale gleznelor,
cateva grimaze, sa se intinda;fiecare se executa pe cate un inspir apoi, dupa cateva repetari
se ridica din pat.
12.BIOMECANICA MUSCHILOR RESPIRATORI
CONTRACTIA DIAFRAGMULUI
Intr-un prim timp se ia punct fix pe insertia circulara periferica, care va determina
aplatizarea boltii diafragmului si coborarea centrului frenic. In acest prim timp, presiunea
intratoracica scade iar presiunea intraabdominala creste.
Intr-un al 2-lea timp, presiunea intraabdominala crescuta si viscerele abdominale ofera
punct de sprijin centrului frenic care va fi stabilizat prin intinderea elementelor verticale
care il traverseaza (esofag, aorta si vena cava inferioara).
In timpul al 3-lea, contractia in continuare a diafragmului se realizeaza cu inversarea
punctului fix (care devine central), fapt ce determina tractiunea pe insertia costala circulara.
Pentru coastele libere si flotante, aceasta ridicare se realizeaza cu rotarea lor laterala.
Pozitia asezat, cu trunchiul flectat (pozitie care comprima viscerele abdominale) face vizibila
ridicarea toracelui in inspir profound, coborarea si aplecarea anterioara a toracelui in expir
profound.
Diafragmul face parte dintre muschii inspiratori alaturi de intercostalii externi Muschii
inspiratori au :
-rol inspirator – intercostalii externi;

15. -rol expirator – pentru intercostalii interni,
desi, s-au observat variatii de tensiune musculara pentru ambele grupe in ambii timpi
respiratori. Pentru a realiza inspiratia, punctul fix pentru contractia musculara este superior,
el realizandu-se
prin contractia muschilor scaleni, iar in timpul efortului se adauga SCM-ul, pectoralii mare si
mic, subclavicularul si micul dintat.
In timpul realizarii expirului, punctul fix este inferior prin contractia muschilor abdominali
care regleaza presiunea intrabdominalasi intervin in respiratie:
Muschiul transvers realizeaza centura fiziologica abdominala si este un antagonist al
diafragmului
Muschii oblici interni si externi Muschii drepti abdominali
13.REEDUCAREA RITMULUI RESPIRATOR
Bolnavii obstructivi respira la frecventa de 20 respmin, uneori ajungand la tahipnee, la
frecvente de 30- 36 resp.min., ceea ce e in detrimentul functiei respiratorii.
14. RECUPERAREA D.V.O.:
În aceasta clasa de boli cuprindem:
ßBPOC
ßformele sale de la bronsita cronica pâna la emfizem pulmonar – între ele exista o
multitudine de forme intermediare
ßbronsita asmatiforma
ßastmul bronsic
ßbronsiectaziile
1.În cazul pacientilor spitalizati care au insuficienta respiratorie însotita sau nu de
hipercapnie, dispnee accentuata, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se
recomanda:
a) repaus si posturari în scopul scaderii consumului de O2, al relaxarii musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitarii respiratiei abdominale, facilitarii tusei si drenajului bronsic.
Nu se recomanda repaus absolut.
Se vor executa exercitii limitate, constând în miscari simple de gimnastica articulara, în
special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomanda schimbarea repetata a pozitiei

16. corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face staza bronhopulmonara care poate favoriza
suprainfectie grava cu germeni.
Pacientul va fi sfatuit sa respire profund, asemanator inspirurilor pentru oftat si mobilizari
active ale membrelor superioare în exercitii ritmate cu respiratia.
b)drenaj bronsic postural cu vibrarea si percutia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienti nu se recomanda posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci cele
derivate (pentru ca au dispnee, hipercapnie, insuficienta respiratorie)
c)exercitii de tuse controlata pentru facilitarea eliminarii secretilor; daca reflexul de tuse
este inhibat pacientul va fi învatat sa expire “ca si cum ar sufla pe sticla ochelarilor”. În acest
caz glota si buzele sunt deschise.
d)În conditii de spital se mai realizeaza respiratie în presiune pozitiva (care faciliteaza
inspirul)
e)oxigenoterapie
f)programe de reeducare respiratorie
g)readaptare la efort
2. Pentru pacientii în ambulatoriu:
a)drenaj de postura cu manevrele ajutatoare (administrare de aerosoli cu mucolitice si
bronhodilatatoare), vibrare si percutie
b)aerosoloterapie daca este cazul
c)oxigenoterapie
d)tratament kinetic
e)posturari facilitatorii
f)relaxare tip Jacobson si Schultz (DL – pozitie de dormit – pe dreapta)
g)antrenament la efort dozat
h)masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muschilor respiratori accesori si pe
tonifierea intercostalilor
i)reflexoterapie
j)proceduri de antrenare, calire, pentru adaptarea la frig

17. 15.REEDUCAREA RESPIRATIEI; INSPIR-EXPIR
INSPIRUL
Un inspir pe nas dezvolta musculatura respiratorie fiind modalitatea cea mai fiziologica de
dezvoltare a toracelui copilului in crestere. De aceea este foarte important sa avem in
vedere tonifierea musculaturii inspiratorii ce va asigura o ventilatie eficienta.
EXPIRUL
16.MACROFAGUL ALVEOLAR:
M.A. provine din monocitele sanguine, care la nivel alveolar isi modifica metabolismul
devenind aerobiotice.
M.A. poate proveni si din spatiul interstitial, unde sunt cunoscute ca mastocite. Ele migreaza
in alveole, in caz de solicitare .
M.A. este o celula mare, cu diametrul de 20-40 μm, bogata in enzime necesara in procesul
de fagocitoza. Actiunea sa se desfasoara in 3 etape
1.celula recunoaste si adera la corpul strain indiferent de structura acestuia
2.celula inglobeaza corpul strain prin pinocitoza formand o vacuola de digestie (o picatura)
in care corpul strain este inactivat si apoi dezagregat
3.dupa incetarea activitatii macrofagul paraseste alveola, ajunge in interstitiu si de aici pe
cai limfatice, este condus in ganglionii limfatici regionali.
Pe langa fagocitoza M.A. are si functie secretorie. La nivelul sau se produc si se elimina
importanti factori de aparare: interferon, lizozim, complement (complement = complex de
substante care se cupleaza, se leaga de complexul antigen-anticorp).
In procesul imunitar M.A. coopereaza cu limfocitele de tip T si B in cadrul imunitatii celulare
si umorale. Macrofagele elibereaza si factori citotoxici pentru celulele tumorale. Este posibil
ca M.A. sa intervina in procesul de colageno-formare si de constituire a fibrozei pulmonare.
Fagocitarea particulelor de praf mineral (cuart, siliciu) ar avea rol in declansarea proceselor
imunitare specifice pneumoconiozelor, deoarece localizarea proceselor fibroase din
pneumoconioze urmeaza drumul M.A. evacuate.
17.RECUPERAREA D.V.R
Cele mai frecvente cauze de restrictie respiratorie sunt:
ÿdeformarile toracice cu origine variata (cifoscolioze pâna la formele grave de tip
Scheurmann, spondilita ankilopoetica, obezitate)

18. ÿpahipleuritele (simfizele pleurale)
ÿfibroze interstitiale difuze care produc, atât scaderea compliantei, cât si a elasticitatii
pulmonare
ÿanumite,boli,neuromusculare{come,intoxicatii,poliomielita,hemiplegii,tetraplegii,etc}
În ceea ce priveste recuperarea se realizeaza:
-kinetoterapie corectoare, eventual corectare chirurgicala în anumite formede cifoscolioze
evolutive
-kinetoterapie constând în gimnastica de asuplizare si corectare a pozitiei coloanei dorsale
În cazurile în care spondilita a fost depistata precoce se stabileste împreuna cu medicul
curant un program periodic de evaluare si un program kinetic pe toataperioada vietii
∑dieta de slabire în cazul obezitatii
∑reeducarea respiratiei costale si diafragmatice
∑deprinderea de catre pacient a unor posturi facilitatorii pentru respiratie
∑exercitii constând în deschideri si blocari alternative ale unor regiuni toracice
∑readaptare la efort în scopul scaderii travaliului si costului respirator
∑in cazul bolilor neuromusculare progr. Se adapteaza si completeaza potrivit cerintelor
morfofunctionale ale pacientului si ale bolii.
18. PERCUTIA TORACELUI
PERCUTIA : se realizeaza prin aplicarea unor lovituri
usoare pe zona limitata a toracelui cu indexul si mediusul care lovesc falanga mijlocie a
mediusului opus aplicat pe suprafata toracelui. Când mediusul este întins pe torace percutia
este superficiala, iar când mediusul este flectat, iar pe torace se aplica doar pulpa degetului
percutia este profunda
La percutie se poate pune in evidenta matitate sau hipersonoritate.
Matitatea indica in general un proces de consistenta crescuta care inlocuieste tesutul
pulmonar normal. Poate avea mai multe localizari:
∑bazala – poate sugera un

19. c)proces pleural cu acumulare de lichid in spatiu pleural ca in pleurezia serofibrinoasa sau
purulenta, un hidrotorax sau un hemotorax, sau un proces pleural solid adesea tumoral
b)proces pulmonar care evolueaza cu sindrom de condensare pulmonara (invadarea unei
zone cu lichid) – pneumonie, abces, goma (inflamatie localizata), tumora pulmonara, chist.
∑suspendata – in mijlocul toracelui si inconjurata de zone cu sonoritate normala. Poate
aparea:
a)in caz de proces lichidian pleural suspendat ca in pleurezia interlobara
b)un proces pulmonar condensant ca in pneumonie, abces, tumora sau chist
Hipersonoritatea – indica prezenta unei structuri cu densitate mai mica decat a tesutului
pulmonar normal in zona subiacenta. In functie de localizare si caractere poate sa fie:
ÿbilaterala si difuza (emfizem pulmonar);
ÿunilaterala si difuza (pneumotorax);
ÿpolilaterala si circumscrisa – in pneumotorax localizat la nivelul unui lob, sau de o caverna
mare golita de continut, ori chist aerian
19. MUSCULATURA RESPIRATORIE
Cuprinde:
1.Muschii insiratori:
∑M.diafragm
∑M. Intercostali externi
∑M.s.c.m
∑M. Scaleni
∑M.pectorali
∑M.subclavicular
∑M. Micul dintat 2.Muschii expiratori:
∑M.abdominali[oblicii interni, externi, transvers, dreptii abdominali]
∑M.intercostali interni

20. ∑M.triunghiular al sternului
∑M.patrat lombar
∑.M.dintat posterior
20.PROGRAMUL KINETIC IN T.B.C
∑ kinetoterapia se instituie dupa sterilizarea focarului si negativarea sputei Kinetoterapia
consta în:
ÿexercitii analitice de antrenare a tuturor grupelor musculare
ÿcorectarea deficitelor scheletale
ÿreeducare respiratorie
ÿreantrenare la efort
ÿhidrokinetoterapie
ÿproceduri de calire a organismului, de crestere a rezistentei generale la infectie
21. TRAHEEA
TRAHEEA – tub fibrocartilaginos de aprox.10-12 cm, cu diametrul variind intre 13-22 mm.,
este primul segment al cailor resp. Inferioare.
Ea este formata din 20 de inele cartilaginoase incomplete posterior, de forma literei U, in
zona de raport cu esofagul. Faptul ca la acest nivel este depresibila poate determina
fenomene obstructive (dischinezia hipotona traheo-bronsica).
Formata din:
∑mucoasa- cuprinde epiteliul cilindric cu celule ciliate si calciforme
∑submucoasa- cu glande bronsice cese deschid in lumenul bronsic
∑tunica musculara cu fibre longitudinale,transv. Si oblice
22.REEDUCAREA RESPIRATIEI COSTALE
23. AGRESORI RESPIRATORI- CLASIFICARE
Agresorii respiratori se grupeaza în:

21. ®particule minerale si organice care patrund în plamân la diferite niveluri în functie de
dimensiune, forma geometrica, grad de hidratare sau încarcare electrica
®bacterii si virusuri
®agenti gazosi care devin agresivi pentru aparatul respirator prin procese de oxidoreducere
si de acidifiere a mucoasei
®corpi toxici sub forma de particule sau gaze – plumb, calciu, cadmiu, molibden
®elemente climatice – ceata, temperaturi scazute, curenti, uscaciune, vantul, aeroionizarea
pozitiva
24.PLEURA
25.APARATUL SECRETOR TRAHEO-BRONSIC
1. Sistemul mucosecretor este format din 2 componente:
®glandele bronsice, relativ rare, cu o densitate de 1/1 mm2 de epiteliu bronsic; ele sunt
situate profund în submucoasa si prezinta canale de excretie catre lumenul bronsic
®celule caliciforme mucipare cu densitate 1 la 5 celule ciliate, împreuna cu care formeaza
epiteliul traheobronsic.
Secretia celulelor caliciforme este stimulata de iritatia directa locala , in timp ce secretia de
glande bronsice este stimulata de sistemul vegetativ parasimpatic. Mucusul este un fluid
vâscos elastic care se dispune într-un strat de 5-7 μm la suprafata epiteliului in 2 straturi:
1.stratul sol – mai fluid,în care bat cilii, are o grosime de 5 μm
2.stratul gel – mai dens, la suprafata, cu o grosime de 1-2 μm, in care se fixeaza diverse
particulele favorizandu-le transportul ca pe o banda rulanta.
Secretia zilnica la persoane sanatoase este de 10-100 ml mucus, uneori putandu-se dubla
sau chiar tripla.
Cresterea secretiei este o reactie la factori agresivi ai aerului si are la baza, pe de o parte
cresterea activitatii secretorii, pe de alta parte cresterea numarului de elemente secretoare
(glande si celule) în detrimentul celulelor ciliate la nivelul bronsiilor
26. RELAXAREA JACOBSON
SCOALA FIZIOLOGICA-e reprezentata de Jacobson Edmond, ea avand la baza relaxarea
progresiva pornind de la musculatura periferica ce induce si relaxare neuropsihica.

22. Are la baza identificarea kinestezica a starii de tensiune musculara din timpul contractiei ce
se opune lipsei contractiei(adica relaxarii).
TEHNICA
-Contractii alternante cu decontractii la nivelul anumitor grupe musculare; contractia
trebuie sa aiba forta minim 3 la testing muscular pentru ca segmentul respectiv sa fie ridicat
antigravitational. Ridicarea trebuie realizata in timp ce pacientul isi imagineaza ca deabia o
poate executa(ca miscarea e ff. dificila)
-Progresia exercitiului consta in reprezentarea mentala a efortului de ridicare, desprinzand
tot mai putin segmentul de pe planul patului pana ce nu-l mai desprinde ci doar isi
imagineaza miscarea(contractia gandita)
-Decontractia se realizeaza prin relaxare brusca, completa, ce determina cadere libera a
segmentului in timp ce pacientul isi imagineaza senzatia de eliberare indusa de lipsa
contractiei.
Cele 2 faze ale exercitiului se cupleaza cu miscari respiratorii
Pozitia pacientului: DD cu trunchiul deasupra orizontalei si genunchii flectati sprijiniti pe un
rulou ,capul pe-o perna mica ,membrele superioare in abd. 30 fata de trunchi, palmele pe
planul patului.
In timpul programului se recomanda ca bolnavul sa primeasca cat mai putine excitatii din
mediul extern;se executa in conditii de liniste, la semiintuneric, fara mirosuri, temperatura
de confort termic si imbracaminte lejera.
27. APARATUL CILIAR
Pentrul fiecare celula caliciforma, epiteliul bronsic are 5 celule ciliate. O celula are
aproximativ 200 de cili cu lungime de 5-7 microni. Cilii vibreaza in stratul mai fluid al
mucusului. Miscarea cililor seamana cu ondularea unor valuri si este directionata catre
orofaringe.
Vibratia cililor este dependenta de mai multi factori:
∑de constitutia (vascozitatea) mucusului
∑de temperatura (miscarea optima se realizeaza intre 35-380 C)
∑de pH (optim 6,5 – 8,5)
∑de concentrarea ionica de sodiu (mucusul trebuie sa contina 0,9 – 2 %)
In mod normal, cilii vibreaza cu o frecventa de 1000 – 1500 batai/min. In acest mod se
asigura o viteza de transport al stratului superior de mucus de 0,1 – 0,4 mm/minut la nivelul

23. bronhiolei distale; viteza creste progresiv spre caile mari pana la 1,3 – 5 mm/min la nivelul
traheei.
La persoanele normala aceasta vibratie asigura clearence-ul bronsic fara ca mucusul evacuat
sa devina aparent. El este purtat pana la nivelul faringelui de unde este inghitit.
28. INSPECTIA TEGUMENTELOR
La inspectie se deceleaza aspectele particulare ale tegumentului, modificarea coloratiei fiind
frecventa:
-cianozarea tegumentului arata scaderea presiunii partiale a O2 sub 85 mmHg.
-tegumentele colorate de la roz pana la rosu intens pot atrage atentia asupra unei intoxicatii
cu monoxid de carbon;
-facies vultuos (rosu) sugereaza o boala infectioasa insotita de febra
-inrosirea unui singur obraz – sugereaza o pneumonie franca lobara (de aceeasi parte)
29.TABLOUL CLINIC- ALTERAREA STARII GENERALE
1. Alterarea starii generale reprezinta un grup de semne si simptome care cuprind:
a)ASTENIA FIZICA - are grade variate, este perceputa de subiect greutate sau oboseala
generala sau la nivelul anumitor regiuni corporale; intereseaza in general musculatura si se
explica prin cantitati scazute de oxigen care ajunge la tesutul muscular, muschii
nemaiputand sustine eforturile normale din viata cotidiana.
b)FEBRA – reprezint cresterea temperaturii corporale cu mai mult de un grad
valorile de pana la 37 grade sunt considerate normale; 37-38 – stare subfebrila;
peste 38 stare febrila
In general febrele inalte sugereaza afectiuni acute in care agresiunea bacteriana este
masiva, in timp ce subfebrilitatea insoteste de regula boli cu evolutie lenta, trenanta, de
multe ori mai grave decat primele.
c) FRISOANELE – insotesc de obicei febra, ele reprezentand senzatii de frig ce se insotesc de
contractii musculare involuntare de mica amplitudine, al carui rol este de a produce caldura
si poarta numele de FRILOZITATE.
d) TRANSPIRATIA – reprezinta in mod normal functia speciala a pielii care permite realizarea
procesului de termoliza, participand in acest fel la pastrarea homeostaziei termice a
organismului.

24. Transpiratiile pot fi acute sau cronice de cauze fiziologice sau patologice. In a II-a categorie
intra febra care insoteste infectii acute sau cronice, virale sau bacteriene, situatii in care
transpiratiile apar in perioada de varf a infectiei sau in convalescent
30.PROGRAMUL KINETIC IN B.P.O.C.
3.În cazul pacientilor spitalizati care au insuficienta respiratorie însotita sau nu de
hipercapnie, dispnee accentuata, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se
recomanda:
h)repaus si posturari în scopul scaderii consumului de O2, al relaxarii musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitarii respiratiei abdominale, facilitarii tusei si drenajului bronsic.
Nu se recomanda repaus
absolut.
Se vor executa exercitii limitate, constând în miscari simple de gimnastica articulara, în
special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomanda schimbarea repetata a pozitiei
corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face staza bronhopulmonara care poate favoriza
suprainfectie grava cu germeni.
Pacientul va fi sfatuit sa respire profund, asemanator inspirurilor pentru oftat si mobilizari
active ale membrelor superioare în exercitii ritmate cu respiratia.
i)drenaj bronsic postural cu vibrarea si percutia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienti nu se recomanda posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci cele
derivate (pentru ca au dispnee, hipercapnie, insuficienta respiratorie)
j)exercitii de tuse controlata pentru facilitarea eliminarii secretilor; daca reflexul de tuse
este inhibat pacientul va fi învatat sa expire “ca si cum ar sufla pe sticla ochelarilor”. În acest
caz glota si buzele sunt deschise.
k)În conditii de spital se mai realizeaza respiratie în presiune pozitiva (care faciliteaza
inspirul)
l)oxigenoterapie
m)programe de reeducare respiratorie
n)readaptare la efort
4. Pentru pacientii în ambulatoriu:
k)drenaj de postura cu manevrele ajutatoare (administrare de aerosoli cu mucolitice si
bronhodilatatoare), vibrare si percutie
l)aerosoloterapie daca este cazul

25. m)oxigenoterapie
n)tratament kinetic
o)posturari facilitatorii
p)relaxare tip Jacobson si Schultz (DL – pozitie de dormit – pe dreapta)
q)antrenament la efort dozat
r)masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muschilor respiratori accesori si pe
tonifierea intercostalilor
s)reflexoterapie
t)proceduri de antrenare, calire, pentru adaptarea la frig
31. PALPAREA TORACELUI
La palparea toracelui obtinem informatii generale privind starea tegumentului si a
tesuturilor subiacente si putem aprecia:
-temperatura cutanata generalizata sau localizata, hipertermia insotind frecvent bolile acute
de origine infectioasa
-starea de umiditate
-starea de hidratare
-alte caractere ; elasticitatea, prezenta edemului etc;
-caracterele unor deformatii subtegumentare: consistenta, aderenta, sensibilitate
Palparea este utilizata si pentru aprecierea amplitudinii si simetriei miscarilor celor 2
hemitorace. Ambele aspecte se modifica in prezenta unor procese ce genereaza durere.
Examinatorul se pozitioneaza in spatele pacientului si aplica mainile pe torace in zone
simetrice, dupa care solicita bolnavului sa respire normal, sa execute inspiratii profunde, sa
tuseasca. In acest fel se observa modificari de cinetica cu limitarea miscarilor de partea
plamanului afectat, in timp ce plamanul sanatos hiperventileaza.
Daca exista procese care afecteaza difuz plamanii (fibroza), miscarile respiratorii sunt
diminuate bilateral.
Aceasi reducere a ampliatiilor toracale apare la pacientii in varsta, cu redori ale articulatiilor
costovertebrale.

26. Palparea mai este folosita pentru aprecierea vibratiilor vocale. I se cere pacientului sa
rosteasca cuvinte care contin consoane dure (R) si se apreciaza modul in care intra in
vibratie structurile toracale. Vibratiile vocale se apreciaza ca fiind normale, diminuate sau
exacerbate, in functie de densitatea tesuturilor subiacente.
32. EDUCAREA RESPIRULUI
-dirijarea aerului la nivelul cailor aeriene superioare pentru reeducarea inspirului si a
expirului -reeducarea respiratiei costale
-reeducarea respiratiei diafragmatice
-controlul si coordonarea respiratiei
33. DISPNEEA
Dispneea – greutate in respiratie, tulburare caracterizata prin modificarea ritmului,
intensitatii si amplitudinii miscarilor respiratorii
Are la baza patrunderea insuficienta a aerului prin caile respiratorii pana la suprafata de
schimb (dispnee inspiratorie) sau o iesire dificila a aerului dupa realizarea schimbului gazos
prin expir (dispnee expiratorie).
Se manifesta cand la nivelul tesuturilor din periferie ajunge sau este retinuta o cantitate
insuficienta de O2. Se produce astfel diminuarea proceselor oxidative tisulare, urmata de
cresterea concentratiei de CO2 in sange
-chemoreceptorii sesizeaza concentratia crescuta de CO2 raspunsul fiind de hiperventilatie
pulmonara, deci dispneea ca proces este o adaptare a organismului la lipsa de O2 si
acumulare de CO2 in sange.
Subiectiv, dispneea este descrisa ca lipsa de aer. Ea este legata de aparitia insuficientei
respiratorie si se manifesta atat la instalarea acesteia (precoce) cat si in faza de disfunctie
ventilatorie.
Dispneea poate aparea si la persoane sanatoase dupa eforturi sau emotii. Din punct de
vedere clinic este apreciata in functie de intensitatea efortului care o produce. Pentru
evaluarea ei au fost stabilite 4 grade:
vgr. I – dispnee care apare la eforturi intense, apropiate de cele ale oamenilor sanatosi;
diferenta consta in durata dispneei, a modului in care se succed inspirul si expirul si a
raportului dintre ele
vgr. II – apare la eforturi fizice moderate
vgr. III – apare la eforturi de mica intensitate

27. vgr. IV – sau dispneea continua sau de repaus este starea pacientului in care cele mai mici
eforturi cotidiene produc disconfort si dezorganizeaza succesiunea micarilor respiratorii
Dispneea poate aparea in situatii patologice, circumstantele de aparitie sunt foarte variate:
a) DISPNEEA DIN INSUFICIENTA RESPIRATORIE CU ORIGINE PULMONARA
In aceste cazuri dispneea poate fi:
-obstructiva,
-restrictiva
-mixta
I Dispneea obstructiva – din bolile cailor respiratorii superioare, a traheei, bronhiilor sau
bronhiolelor (inferioare):
∑astmul bronsic
∑bronsiolite
∑emfizem pulmonar
∑stenoze acute sau cronice (astupare prin corp strain)
∑compresii sau tumori
II Dispneea restrictiva – care apare in afectiuni respiratorii acute sau cronice, caracterizata
prin afectarea pana la distructie a unor portiuni intinse ale plamanului in urma carora se
distrug peretii alveolari, se micsoreaza suprafata de schimb gazos – pneumonii,
bronhopneumonii, TBC
III Dispneea mixta – din afectiuni care evolueaza cu disfunctie respiratorie, atat restrictiva,
cat si obstructiva
B. INSUFICIENTELE RESPIRATORII DE ORIGINE EXTRAPULMONARA
I dispneea din bolile cardiovasculare care evolueaza cu incarcare pulmonara secundara
II dispneea periodica apare la pacientii coronarieni si hipertensivi si se manifesta cu
insuficienta ventriculara stanga (IVS) prin perioade alternative de tahipnee si bradipnee
III dispneea din afectiuni neurologice datorata tulburarilor de excitabilitate a centrilor
respiratori:

28. IV dispneea din boli ale sangelui
V dispneea din afectiuni produse prin scaderea concentratiei O2 in aerul inspirat (piloti,
scafandri)
V1 dispneea de decubit sau ortopneea – aspect caracteristic – declansata de pozitia decubit
obligand pacientul sa mentina pozitia asezat, cu trunchiul cat mai aproape de verticala.
Apare, atat in afectiuni respiratorii, BPOC sau pleurezii mari, cat si in afectiuni cardiace
globale sau stenoze valvulare
In afara patologiei specifice, mai poate aparea la obezi, in tumorile abdominale mari sau in
sarcinile avansate.
In functie de numarul de respiratii/minut dispneea poate evolua cu:
∑tahipnee cand miscarile respiratorii au frecventa mare si amplitudine redusa
∑bradipnee cand miscarile respiratorii au frecventa redusa si amplitudine variabila - ex: in
coma
∑miscari respiratorii neregulate
∑hipopneea (f. rara) cand sunt descrise miscari respiratorii foarte rare cu amplitudine
redusa. Se intalneste in hipopnee, in intoxicatii care afecteaza centrii respiratori.
34. FRECATURA PLEURALA
Frecatura pleurala – este un zgomot supraadaugat care apare datorita pierderii luciului
normal al foitelor pleurale cu aparitia unor depozite de fibrina pe aceste foite. Este
superficiala la auscultatie, se produce si se percepe imediat sub ureche. Are timbru uscat,
sacadat, apare in ambii timpi respiratori. Uneori se percepe numai in inspir, cand depozitele
nu sunt mari si, foarte rar in expir. Nu se modifica cu tusea. (chiar se accentueaza) la
apasarea cu stetoscupul pe torace.
Timbrul este variabil (de la foarte groase pana la foarte fine) si la fel, intensitatea sunetelor.
De aceea, in unele situatii este necesar diagnostic diferential cu ralurile subcrepitante si
crepitante. Prezenta lor are semnificatia unui proces inflamator pleural primitiv sau a unei
pleurezii secundare unei boli parenchimatoase pulmonare (pneumonie, infarct pulmonar,
tuberculoza, neoplasm pulmonar).
Localizarea este de asemenea variabila in functie de extensia procesului inflamator si de
cantitatea de lichid care se acumuleaza in cavitatea pleurala.
Frecatura se ausculta direct, in special la limita superioara a lichidului din cavitatea pleurala.
Nivelul la care se ausculta frecatura are rol predictiv:
-coborarea nivelului inseamna evolutie catre vindecare cu resorbtia lichidului pleural;

29. -ascensionarea nivelului frecaturii inseamna agravarea bolii cu cresterea cantitatii de lichid
pleural
35. REGLAREA CORTICALA A RESPIRATIEI
Reglarea voluntara a respiratiei
Regalrea corticala a respiratiei explica controlul voluntar al respiratiei.
Hiperventilatia voluntara este mult mai importanta decât cea rezultata în urma controlului
subcortical. Pe de alta parte apneea voluntara poate fi mult prelungita fata de cea
involuntara, produsa de mecanismele subcorticale. Respiratia este foarte importanta în
timpul vorbitului, cântatului, fluieratului sau suflatului în diferite instrumente, toate aceste
actiuni realizandu-se pe expir. Pe parcursul sesfasurarii lor, respiratia este reglata la nivel
cortical si este numai voluntara.
O alta dovada a controlului voluntar este posibilitatea de a forma reflexe conditionate ale
respiratiei, hiperventilatia dinaintea efortului fizic sau dinaintea imersiei fara tub de O2.
Sediul excitatiilor corticale respiratorii este la nivelul ariilor somato-motorii si premotorii, iar
sediul inhibitiilor corticale respiratorii se regaseste pe fetele mediale si inferioare ale
emisferelor cerebrale.
Sistemul limbic este sediul proceselor afective si emotionale care influenteaza activitatea
respiratorie. Frica, furia si emotiile pozitive duc la hiperpnee dupa o scurta perioada de
apnee.
Mezencefalul si diencefalul exercita la rândul lor influente asupra centrilor bulbari prin
intermediul sistemului reticulat activator. Aceasta explica o serie de procese vegetative
generale si procese metabolice cum sunt termoreglarea si adaptarile hemodinamice la efort,
care se realizeaza cu modificari ventilatorii. Cerebelul este implicat în controlul respiratiei în
special în cel voluntar, dar si în modificarile posturale, el reprezentând o statie nervoasa
pentru reflexele proprioceptive pornite de la fusul neuromuscular, de la organul tendinos
Golgi sau de la nivel articular.
În concluzie exista o multitudine de cai prin care vantilatia pulmonara poate fi influentata de
SNC. Se mai descriu si alte modalitati în care ventilatia este modificata sau antrenata, si
anume:
vreflexele respiratorii la frig,
vreflexele respiratorii durere,
vmodificarea amplitudinii si/sau frecventa la miscarile membrelor,
vin raport cu peristaltismul intestinal, cu distensia/contractia viscerelor,

30. vmodifcari intestinale,
vschimbarile de ritm cardiac
36.TULBURARILE APETITULUI SI SCADEREA PONDERALA
Inapetenta si modificarile de apetit
Foamea – fenomen natural de natura organica, gol epigastrig (jena):
-de intensitate redusa;
-in lipsa alimentarii devine intense si dureroasa
Este produsa prin 3 mecanisme:
-scaderea in sange a concentratiei de substante nutritive;
-golirea stomacului in conditii de activitate a mucoasei si musculaturii gastrice;
-factorul psihic care sta la baza stimularii apetitului.
Anorexia se caracterizeaza prin lipsa foamei, si poate aparea atat in afectiuni digestive cat si
in afara lor, semnalizand boli grave
Boli care pot evolua:
-infectii acute si cornice
-intoxicatii cu origine exogena
-fumatul excesiv
-alcoolismul cronic
-monoxidul de carbon
-neoplasmele
-anemii
-stari de deshidratare
-statusul post iradiere

31. Scaderea ponderala – diminuarea greutatii corpului prin pierdere de masa grasa, initial, iar
in stadii avansate prin pierderea masei musculare. Starea de slabire accentuate insotita de
atrofia altor tesuturi tegumentare, osoase, poarta numele de CASEXIE.
Nivelul pierderii ponderale poate orienta asupra gravitatii si vechimii afectiunii si este
caracteristica bolilor de tip cosomptiv (neoplasm, TBC pulmonar)
In afara de situatiile normale ale vietii, in INVOLUTIA SENILA (varsta inaintata) exista o
multitudine de stari patologice care duc la slabire:
-infectii acute / cornice;
-intoxicatii endogene ;
-suferinte mecanice, renale, hepatice, intestinale;
-neoplazii;
-hemopatii (boli ale sangelui);
-cilagenoze;
-boli neuropsihice;
-afectiuni endocrine etc
37.CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE
- superioare – reprezentate de nas, sinusuri paranazale, faringe si laringe;
38.TABLOU CLINIC-FEBRA
Subfebrilitatea si febra
Pot aparea in alterarea stari generale si reprezinta semne importante (pentru ca pot fi
obiectivate) in toate afectiunile respiratorii acute sau cronice. Recoltarea temperaturii
corporale trebuie facuta dimineata si seara, valorile se scriu intr-un grafic, prin unirea
punctelor corespunzatoare obtinem curba termica care are un anumit aspect. Curba termica
ofera indicii asupra diagnosticului, iar dupa stabilirea acestuia este un indicator predictiv
pentru boala si raspunsul organismului la tratament.
Subfebrilitati trenente – (dureaza mult) fara cauze evidente, cu valori mici 37-37,5 pledeaza
pentru tuberculoza pulmonara incipienta sau pentru neoplasm bronhopulmonar.
a)Febra continua – in platou, fara variatii matinale si vesperale (de seara), sugereaza o
pneumonie acuta sau tuberculoza miliara (infectie cu bacil Koch care evolueaza cu 1000 de
focare mici, improscand tot plamanul)

32. b)Febra neregulata – cu scaderi si ascensiuni neasteptate sugereaza viroze respiratorii,
bronsite acute sau congestii pulmonare
c)Febra intermitenta – cu ascensiuni bruste la intervale variabile de timp, caracterizata prin
diferente mai mari de 10 intre dimineata si seara este specifica supuratiilor pulmonare
(infectie cu germeni banali) sau pleureziilor purulente
d)Febra recurenta – se caracterizeaza prin perioade variabile (5-8 zile) de febra ridicata
alternand cu perioade de afebrilitate sau subfebrilitate, este descrisa in unele forme de TBC
e)Febra recidivanta – se manifesta prin cresteri de temperatura sub forma de puseuri care
survin la intervale variabile; poate aparea in unele carcinoame si TBC
f)Febra ondulanta – caracterizata prin ascensiune termica repetata la anumite intervale in
mod ritmic, caracterizeaza unele forme de cancer bronhopulmonar cu dezvoltare lenta
g)Febra inversa – caracterizata prin valori matinale mai mari decat cele vesperale; apare in
afectiuni
grave :
vTBC avansata;
vsupuratii profunde;
vcaverne suprainfectate microbacterian
Cele de mai sus sunt simptome si semne generale care afecteaza organismul in totalitate;
mai exista simptome de ordin local si simptome specifice.
39. DIRIJAREA AERULUI LA NIVELUL C.R.S.
40. AUSCULTATIA-SUFLURILE PULMONARE
Urmareste descoperirea zgomotelor produse in timpul celor 2 faze respiratorii la trecerea
aerului prin arborele bronsic.
. SUFLURILE PULMONARE– (zgomote supraadaugate) la nivelul laringelui si traheei cervicale
se poate percepe la persoane sanatoase un zgomot cu caracter aspru suflant, produs de
trecerea in ambele sensuri a aerului si care poarta numele de suflul laringo-traheal. In mod
normal, la indivizii sanatosi, el nu se aude la auscultatia plamanului, deoarece nu este
transmis pe torace. In anumite conditii patologice, suflul laringo-traheal normal se transmite
si sta la baza producerii suflurilor pulmonare. Acestea sunt: suflul tubar, suflul pleuretic,
suflul tubo-pleuretic, suflul cavitar, suflul amforic

33. A. Suflul tubar – zgomot asemanator suflului laringo-traheal si seamana cu zgomotul produs
cand se sufla printr-un tub cu pereti rigizi; el reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal
printr-o condensare a parenchimului pulmonar cu bronsia de drenaj libera. Se ausculta in
pneumonie, bronhopneumonie, neoplasm pulmomar sau infarct pulmonar mare. Toate
acestea se insotesc de convulsi.
B. Suflul pleuretic – are intensitate medie sau slaba, caracter dulce, cu timpul expirator mai
prelungit, apare in revarsate lichidiene medii, insotite de un grad de condensare pulmonara
corticala secundara compresiei prin lichid care determina aplatizarea bronsiilor din zona
respectiva.
C. Suflul tubo-pleuretic – are caracter intermediar, intre primele doua, si apare in condensari
pulmonare cu exudat pleural in cantitate moderata.
D. Suflul cavitar (cavernos) – apare in cavernele superficiale cu dimensiuni mari care au
diametrul minim de 6-7 cm. Bronhia de drenaj sa fie libera si sa comunice direct cu arborele
traheobronsic.
Suflul cavitar este perceput ca zgomot intens cu fazele inspirului si expirului egale cu nuanta
gaunoasa, ca si cum am sufla intr-o cavitate limitata de ambele palme. Reprezinta
transmiterea suflului laringo-traheal in cutia de rezonanta reprezentata de caverna goala.
E. Suflul amforic – este un suflu cu tonalitate inalta cu nuanta metalica, similar suflului intr-o
amfora sau vas cu gat ingust. El reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal printr-o
cutie de rezonanta mare (in pneumotorax cand cutia de rezonanta este reprezentata de
cavitatile pleurale) sau intr-o caverna foarte mare cu pereti netezi.
In concluzie, suflurile pulmonare reprezinta transformarea patologica a unui zgomot normal
(suflul laringo-traheal) si sunt determinate fie de condensare pulmonara, fie de modificarile
bronsiilor, fie de existenta unor leziuni cavitare care realizeaza cutii de rezonanta sau de
prezenta revarsatului lichidian pleural.
Zgomote supraadaugate
Auscultatia pulmonara mai poate identifica 2 categorii de zgomote supraadaugate peste
murmurul vezicular:
∑Ralurile pulmonare;
∑Frecatura pleurala
41.REGLAREA REFLEXA A RESPIRATIEI
Este bazata pe sisteme de feed-back excitatiile ajungând pe diverse cai la centrii respiratori
bulbari. In functie de aceste excitati, acesti centri controleaza frecventa, durata si ritmul
salvelor (sau trenurilor) impulsurilor descarcate.

34. a)reflexe vagale pulmonare – plecate de la nivelul plamanului – sunt:
®reflexul de destindere pulmonara are ca punct de pornire, receptorii sensibili la cresterea
de volum a plamânului, care sunt situati în caile aeriene si în musculatura bronsiilor (tunica
musculara). Stimulul transmis de acesti receptori este în functie de viteza miscarii si de
cresterea amplitudinii miscarii (a volumului). Volumul pulmonar la care se declanseaza acest
reflex este de 800 ml. Acest
reflex inhiba inspirul, permitând începerea expirului. Exista si un reflex invers, de deflatie
(cand se strange plamanul) care inhiba expirul putand determina inceputul prematur al unui
alt act inspirator.
Acest reflex este prezent doar în conditii patologice si explica instalarea dispneei la bolnavii
respiratori la care un act inspirator poate incepe inainte de terminarea expirului precedent;
®reflexele de iritatie pulmonara – au ca punct de plecare receptorii pentru iritatie situati sub
epiteliu bronsiolar care sunt activati (stimulati) de:
ÿcolapsul pulmonar
ÿparticule si gaze iritante
ÿpneumotorax
ÿscaderea compliantei pulmonare (proprietatea plamânului de a se lasa destins de
elasticitatea lui)
ÿtractiuni pe bronsii
ÿembolii pulmonare
ÿobstructii pe venele bronsice
ÿbronhoconstrictie
®reflexele receptorilor de tip J – acesti receptori sunt raspânditi în alveole si sunt identici cu
receptorii de deflatie (revenire, dezumflare). Acestia au fost descoperiti în 1973 în
apropierea capilarelor pulmonare. Ar fi stimulati de congestia capilara (umplerea vaselor cu
sânge) si de edemul interstitial care preseaza pe peretele alveolar micsorând peretele.
Acesti receptori sunt stimulati de embolia în circulatia pulmonara, de serotonina si alte
substante simpaticomimetice, determinând cresterea frecventei respiratorii si cresterea
amplitudinii miscarilor respiratorii
Raspunsul la excitarea acestor receptori este hiperventilatia si bronhoconstrictia
®reflexul de tuse – receptorii sunt situati în caile mari, stimularea lor provocând tusea care
reprezinta expulzia rapida a coloanei de aer, în scopul eliminarii factorului iritant

35. b)reflexele proprioceptive – reprezinta o adaptare permanenta a fortei musculare necesare
realizarii oricarei activitati. Tendoanele muschilor respiratori poseda în aparatul Golgi un
receptor proprioceptiv pentru detectarea starii de tensiune în muschiul contractat, în timp
ce fusul neuromuscular este sensibil la întindere. Prin excitarea acestor receptori iau nastere
stimuli care sunt transmisi catre maduva.
Stimulul trimis spre maduva de aparatul Golgi în momentul în care muschiul este contractat
ajunge la nivelul neuronului din cornul posterior al substantei cenusii medulare unde face
sinapsa, apoi axonul trece în cornul anterior unde face din nou sinapsa cu axonul motor din
cornul anterior si axonul acestuia ajunge la fusul
neuromuscular pe care-l stimuleaza. Muschii intercostali sunt foarte bogati, atât în receptori
Golgi, cât si în fusuri neuromusculare.
Diafragma – are mai putine fusuri neuromusculare însemnând ca întinderea diafragmului nu
va duce imediat la inhibarea contractiei (contractie in 2 timpi). Intercostalii întinsi descarca
stimuli în numar mare prin aferente de tip I (adica directa, fara neuroni intercalari) direct
catre motoneuronii a din cornul anterior care comanda contractia fibrelor musculare
extrafusale.
Destinderea cutiei toracice va tractiona de diafragm inhibându-i contractia. În intercostalii
interni care sunt preponderent expiratori apar descarcari de stimuli doar prin aferentele de
tip II (cu neuroni intercalari) pe calea motoneuronilor γ.
De aceea aceasta stimulare nu este urmata de contractie, ceea ce inseamna ca expirul
normal este
pasiv.
La nivelul muschilor expiratori exista terminatii nervoase libere, cu rol mai putin cunoscut.
Reflexele proprioceptive se mai pot declansa si de la nivel articular pentru informarea SNC
asupra
pozitiei respectivelor articulatii si a elementelor osoase. Dar aceste reflexe se pot închide si
la nivel toracic informând asupra variatiilor de volum ale cutiei toracice, asupra rezistentei
opuse de aceasta la miscare si asupra eventualelor deformari ale peretelui toracic sau ale
anomaliilor de cinetica toraco- pulmonara.
42. POSTURI RELAXANTE SI FACILITATOARE
Posturi relaxante si facilitatoare pentru respiratie
O respiratie corecta nu se poate realiza decat dintr-o pozitie relaxanta. Postura corecta
respiratorie cuprinde intregul corp, incluzind capul, bazinul, membrele, coloana vertebrala,
care nu participa activ la respiratie, dar prin forma si pozitie, influenteaza datorita
musculaturii intersegmentare, pozitia si echilibrul sistemului toraco-abdominal.

36. Pe de alta parte, multi dintre muschii respiratori sunt muschi ai posturii. Alterarea posturii
trunchiului va determina tulburari ventilatorii. Reciproc, o ventilatie deficitara se va
rasfrange asupra posturii. Posturile de facilitare respiratorie sunt posturi relaxante.
Pornind de la postura ortostatica corecta, marele dispneic in criza isi va deriva pozitia catre
una care sa-i faciliteze respiratia:
1.spatele rezemat de perete; coloana vertebrala usor cifozata; trunchiul usor flectat; umerii
cazuti (relaxati), cu membrele superioare atarnind intr-un plan anterior fata de trunchi;
membrele inferioare in usoara flexie la nivelul genunchilor si soldurilor.
Aceasta postura relaxeaza peretele abdominal, permitind o respiratie abdominala facilitara.
Alte posturi relaxante din ortostatism
2.cu fata la 20 cm de un perete, memebrele superioare flectate la 90o in scapulohumerale,
coatele flectate la 90o, antebratele sprijinite de perete,
fruntea pe antebrate, trunchiul usor flectat, membrele inferioare extinse, cu coapsele
abduse la un unghi de 30o (intre ele);
3.cu fata catre un pupitru inalt (pana la piept), memebrele superioare flectate la nivelul
umerilor si coatelor, care se sprijina de pupitru,
antebratele incrucisate pe pupitru, fruntea pe antebrate, trunchiul usor flectat, membrele
inferioare usor abduse, cu flexie de 15-20o in articulatiile soldurilor si genunchilor.
5. in ortostatism, cu trunchiul flectat anterior, membrele superioare in
flexie 30-45o fata de trunchi, coatele extinse, soldurile si genunchii mai mult
flectate, astfel incat mainile se sprijina pe genunchi, coapsele se abduc la 30o.
Posturi relaxante din decubit
1.DD cu portiunea craniala a patului ridicata la 45o, capul
pe o perna mica, umerii in afara pernei, bratele in abductie 30-45o cu antebratele sprijinite
pe un suport; este cea mai relaxanta postura adoptata de pacientii in stare grava
(insuficienta respiratorie);
2.DL dreapta, cu spatele cifozat, genunchii flectati la 60o, trunchiul sprijinit pe o perna,
capul sprijinit pe doua perne, membrele superioare scoase din planul trunchiului prin flexie.
Posturi facilitatoare din asezat

37. 1.trunchiul flectat, membrele superioare flectate, coatele sprijinite pe genunchi, coapsele
abduse (pozitia vizitiului);
2.asezat in fata unei mese, pe care se afla una-doua perne, capul sprijinit pe perna,
membrele superioare mai mult flectate, coatele si antebratele pe masa, coapsele abduse.
Variante la pozitia asezat
-asezat pe pat/podea cu genunchii mult flectati, plantele pe sol, membrele
superioare relaxate pe langa trunchi, trunchiul usor flectat; este pozitia gebu-pectorala, care
favorizeaza expirul in cazurile de fiboze pulmonare sau emfizem avansat, cand elasticitatea
plamanului este scazuta; - postura mahomedana;
-asezat pe gambe si taloane cu mainile pe coapse, cu trunchiul usor flectat, asemanator
pozitiei de salut din yoga;
- asezat in fotoliu cu trunchiul rezemat, membrele superioare usor abduse, plantele pe sol
Posturi facilitatoare din patrupedie
- flexia trunchiului adoptata de pacient cu disfunctie obstructiva, care permite diafragmului
sa participe mai usor la respiratie, blocindu-se in acelasi timp toracele superior;
Postura cu trunchiul flectat la 30-40o scade tensiunea in muschii abdominali, scade
presiunea viscerelor pe diafragm, creind premizele mobilizarii acestuia cu cresterea
ventilatiei lobilor inferiori si zonelor hilare.
Dispneea dispare in cazul tuturor pacientilor in acesta postura, datorita scaderii spatiului
mort, nivelul ventilatiei se deplaseaza din zona volumului expirator de rezerva catre volumul
expirator de repaus, fara cresterea consecutiva a presiunii partiale a CO2-ului, deoarece
costul ventilatiei scade.
Dispneea sau senzatia de dispnee scade prin disparitia hipertoniei in muschii respiratori
accesori situatia la nivelul gatului, umerilor si toracelui superior. In consecinta, reflexele
proprioceptive de la acesti muschi, nu mai transmit semnale de tensiune inadecvata
(crescuta).
Analiza gazelor sanguine in momentul de usurare a respiratiei arata valori neschimbate, deci
nu hopoxemia sau hipercapnia sunt cauzele dificultatilor de de respiratie cel putin in I etapa
a evolutiei bolii.
Posturile relaxante si facilitatoare ale respiratiei capata o importanta deosebita in cazul
pacientilor operati pe torace. Se vor adopta variantele de postura permise de starea locala a
toracelui.
43. TUSEA

38. Este un act reflex sau voluntar care necesita un inspir profund si are ca rezultat expulzarea
violenta si sonora a aerului din plamani, pentru a elimina eventualele secretii patologice
(mucus, puroi, ser sau chiar sange) sau corpi straini aspirati in arborele traheobronsic. Desi
apare predominant in stari patologice, tusea reprezinta un mecanism nespecific de aparare
al organismului care, pe aceasta cale, elimina din arborele bronsic produse patologice sau
corpi straini.
Tipuri de tuse
a)Tusea umeda sau productiva – se insoteste de expectoratie in cantitate mare care va fi
eliminata pentru realizarea clearence-ului bronsic. Este caracteristica afectiunilor aparatului
respirator care evolueaza cu hipersecretie bronsica. Este mai frecventa dimineata. Se citeaza
tusea matinala care realizeaza toaleta bronsica in cazul marilor fumatori.
b)Tusea uscata sau neproductiva – se caracterizeaza prin lipsa sputei si apare prin inflamatia
sau iritatia mucoaselor respiratorii. Poate aparea in mai multe circumstante:
∑tusea de la inceputul bolilor eruptive care evolueaza cu afectarea laringiana, atat vocea,
cat si tusea avand timbru voalat, ragusit
∑tusea care apare la inceputul bronhopneumoniilor virale, care se transforma in tuse
productiva dupa suprainfectare bacteriana
∑tusea rebela instalata brusc, semnaleaza adesea prezenta unui corp strain intrabronsic; se
calmeaza dupa eliminarea pe cale naturala sau terapeutica a corpului strain
∑tusea rebela lent instalata care apare la pacientii adulti sau varstnici asociata cu scadere in
greutate si spute sangvinolente, sugereaza dezvoltarea unei tumori intrabronsice
∑tusea stridenta, latratoare, necalmata de medicatia uzuala, poate aparea in afectiuni
mediastinale cu etiologie variata (adenopatii, tumori, anevrism aortic, hernie hiatala,
cardiomegalie)
∑tusea cu timbru metalic, sonor caracteristica in pneumotorax
∑tusea cu timbru bitonal, glotic si bronsic apare in cazurile in care o tumora comprima
traheea sau bronsiile
∑tusea cu timbru cantator - apare in abcese urmate de inspiratii profunde si zgomotoase (in
tusea convulsiva)
c)Tusea emetizanta – caracterizata prin accese lungi care sfarsesc cu voma, apare in tusea
convulsiva sau in TBC pulmonara grava cu leziuni faringiene
d)Tusea cardiaca – poate avea:

39. -caracter uscat cand este produsa prin compresia exercitata de atriul stang dilatat asupra
arborelui bronsic (tot stang) →(stenoza mitrala)
-caracter umed daca exista staza in mica circulatie cum se intampla in HTA (hipertensiune
arteriala) veche sau in stenoza mitrala stransa.
In infarctul pulmonar tusea are caracter acut, este rebela, se insoteste de sputa
sangvinolenta (de la rosu inchis pana la negru).
Tusea este intensa si frecventa in accidente hemoragice cerebrale, rupturi vasculare sau
rupturi meningeale sau in pneumotoraxul acut (spontan).
In aceste situatii, tusea necontrolata determina cresterea presiunii intraabdominale ceea ce
poate determina incontinenta urinara (eliminare involuntara), hernii abdominale, prolaps
genital (deplasarea organelor),
44. OBIECTIVELE KTP CORECTOARE
45.ALVEOLA PULMONARA SI MEMBRANA ALVEOLARA
Alveolele - peretele alveolar are o grosime de 5-10 milimicroni si este format dintr-un strat
de celule aplatizate format din pneumocite. Exista 2 tipuri de pneumocite tip 1 si 2. Cele de
tip 2 produc surfactantul alveolar care este un complex fosfolipidic dispus pe un strat de
mucopolizaharide si proteine care participa la dezvoltarea unei tensiuni superficiale
intraalveolare. Datorita acestei tensiuni superficiale alveolele ramân deschise si nu se
colabeaza (strâng).
Surfactantul, alaturi de reculul elastic pulmonar si un numar redus de fibre musculare
netede care exista în peretele alveolar, asigura forta de retractie sau de revenire a
plamânului la dimensiunile de repaus în timpul expirului.
Tensiunea superficiala alveolara (în expir) scade, odata cu scaderea suprafetei intraalveolare
si creste când creste suprafata. În acest fel este împiedicata colabarea rapida a alveolelor în
expir si mentinerea lor deschisa mai mult timp.
Colabarea totala a alveolelor în expir ar necesita un efort urias pentru reinflarea plamânului.
În inspir, presiunea creste, tractiunea asupra peretilor alveolari creste, iar surfactantul apara
peretele alveolar de destinderi exagerate.
Surfactantul are si un rol de bariera împotriva trecerii serului sanguin dinspre capilarele
pulmonare spre alveole care s-ar putea produce la începutul inspirului (în interiorul cailor si
alveolelor scade presiunea aerului).
Membrana alveolo-capilara
Peretele alveolar face parte din membrana alveolo-capilara, membrana care este strabatuta
în ambele sensuri de gazele respiratorii în cadrul schimburilor gazoase. Ea are o grosime

40. variabila 0,3-5 milimicroni si este constituita din mai multe straturi (dinspre lumenul alveolar
pâna în sânge):
®surfactantul alveolar
®pneumocitul alveolar (celula alveolara cu membrana si citoplasma)
®membrana bazala alveolara
®spatiul interstitial (perialveolar, pericapilar)
®membrana bazala capilara
®celula endoteliala a capilarului sanguin cu membrana si citoplasma
®plasma
®hematia cu membrana si citopasma
Trecerea O2 si CO2 prin membrana alveolo-capilara se realizeaza pe baza gradientilor
(diferentei) de presiune partiala a gazelor respiratorii (O2 si CO2) în aerul alveolarsi în
sângele venos.
46.REEDUCAREA DIAFRAGMULUI SI ABDOMINALA
A. REEDUCAREA DIAFRAGMULUI
EXERCITII:
I.DD cu genunchii flectati si greutate de 2-5 kg pe abdomen se realizeaza inspir cu ridicarea
peretelui abdominal si expir cu deprimarea lui; pentru accentuarea expirului se pot flecta
genunchii la piept.
ACTIUNE: mobilizarea si tonifierea portiunii posterioare a diafragmului.
II.DV.cu abdomenul pe o perna si o greutate intre 2-5 kg asezata pe baza toracelui posterior;
se respira abdominal cu bombarea si relaxatrea peretelui.
ACTIUNE: tonifierea portiunii anterioare a diafragmului
III.ASEZAT cu trunchiul flectat la 30, coapsele in abd.; se respire abdominal
ACTIUNE: mobilizarea diafragmului si peretelui abdominal
IV. DL. Cu o perna sub baza hemitoracelui de sprijin si M.I. homolateral flectat; se respira
abdominal

41. ACTIUNE: antrenarea hemidiafragmului de partea sprijinului in situatia blocarii
hemitoracelui de aceeasi parte
V.DL. Cu M.I. semiflectate si pacientul relaxat se executa:
1)Un expir foarte rapid cu pronuntarea literei “F” si se repeta de cateva ori; in acest
exercitiu diafragmul se ridica rapid in timp ce toracele se inchide simetric prin contractia
muschilor Muschilor oblici
2)Se executa un inspir profund urmat de 2 expiruri rapide , primul mai scurt, al doilea
prelungit cu pronuntarea literei “O”; se repeta de cateva ori; abdomenul se retracta la
fiecare expir.
3)Se executa un inspir profund urmat de 3-4 expiruri rapide; primul scurt, celelalte progresiv
mai lungi; se repeta de cateva ori.
VI SE EXECUTA INSPIR CU REZISTENTA care antagonizeaza contractia diafragmului
determinand tonifierea lui. Se realizeaza inspir cu pronuntarea unui “S” cu limba pe dintii
superiori, tinand buzele intredeschise si se astupa fanta cu degetele
VII SE MAI REALIZEAZA INSPIR PE-O NARA, CEALALTA PRESATA CU DEGETUL, SAU PRESAND
ALTERNATIV NARILE
Toate aceste exercitii realizeaza rezistente reglabile ce determina cresterea fortei
diafragmului si sunt utile entru pacientii ce au abandonat respiratia abdominala si au trecut
la cea costala superioara.
In general toate exercitiile ce se adreseaza diafragmului si amplitudinii sale de miscare
trebuie sa se realizeze concomitent cu o foarte buna relaxare abdominala
B. REEDUCAREA MUSCULATURII ABDOMINALE
Exercitii:
I DD.cu genunchii flectati M,S. Flectate la 90 cu coatele extinse se flecteaza trunchiul pana
ce mainile depases linia genunchilor; dificultatea exercitiului creste cu mainile in solduri sau
la ceafa;
ACTIUNE:tonifierea muschilor drepti abdominali cu precadere portiunea supraombilicala II.
DD;se executa flexia M.I.cu genunchii extinsi
ACTIUNE: tonifierea portiunii subombilicale, a dreptilor abdominali
III..DD. cu un genunchi flectat, calalalt extins, M.S. in abd. la 90 cu coatele extinse; se
executa flexia si rotatia trunchiului de partea genunchiului flectat; dificultata creste daca se
plaseaza mainile in solduri sau dupa ceafa ACTIUNE: tonifierea muschilor oblici;

42. variante:DD cu coapsele flectate pe bazin se executa rotatii
IV. PATRUPEDIE, se retracta puternic peretele abdominal pe timp expirator {3-5 sec. Se
mentine contractia} ACTIUNE:Tonifierea muschiului transvers
47. RECUPERAREA DISFUNCTIILOR VENTILATORII MIXTE
1.Pneumoconiozele – afectiuni pulmonare difuze care se însotesc de scaderea elasticitatii
pulmonare si apar în urma expunerii la anumite noxe (praf, siliciu, azbest), agent cancerigen
Înainte de realizarea unui program terapeutic se impune testarea pacientului pentru
stabilirea capacitatii respiratorii:
Obiective:
1. oprirea sau încetinirea bolii care presupune:
vdiagnosticare precoce (este necesara testarea periodica a muncitorilor care lucreaza în
mediu poluant)
vecoterapie (scoaterea din mediu – de munca) si eliminarea altor factori nocivi (fumat,
alcool, ferire de infectii)
vcure repetate, îndelungate de climato-terapie în zone cu aero-ionizare negativa
vaerosolizare zilnica
v antrenare, calire, cresterea tolerantei la efort si la frig
2.tratarea bronhopneumopatiei cronice supraadaugate
3.stabilizarea deficitului functional (încetinirea bolii)
2. Sindroamele posttuberculoase
®sindromul bronsitic cronic similar BPOC
®sindromul bronsiectazic
®alte sindroame bronsitice
®sindrom supurativ cronic
®sindrom de distrofie buloasa
®scleroze retractile cicatriceale

43. ®sindroame pleurale
®sindrom de insuficienta pulmonara cronica
®cord pulmonar cronic
®sindroame cu fibroza pulmonara
Conduita teraputica:
ßdrenaj postural
ßaerosoloterapie
ßrespiratie în presiune pozitiva
ßreeducare respiratorie
ßeducarea tusei
ßdezvoltarea compensatorie a tontonilor pulmonare restante (antrenarea plamânului
sanatos)
ßreadaptare la efort
ßterapie ocupationala
ßantrenament la efort dozat
ßtehnici de calire a organismului
Dupa vindecare se recomanda:
∑climatoterapie periodica de 2 ori/an
∑hidroterapie alternanta
∑practicarea unor jocuri sportive
∑cura de teren (sa mearga însotit pentru ca kinetoterapeutul sa-i aleaga gradul de
dificultate)
48. CONTROLUL RESPIRATIEI IN MISCARE SI EFORT
49. ANATOMIA ARBORELUI BRONSIC
BRONSIILE – reprezinta caile aeriene care rezulta din arborizarea traheei.

44. Traheea poate fi considerata bronsia de ordinul (generatia) 0 de la care incep urmatoarele
generatii de bronsii.
Bronsiile de generatie 1 sunt cele principale dreapta si stanga, care se desprind din trahee la
nivelul unghiului sternal Louis.
Bronsia principala dreapta este mai larga si mai scurta, avand o lungime de 2-2,5 cm. Ea se
desprinde la un unghi de 200 fata de trahee.
Bronsia principala stanga are o lungime aprox. de 5 cm, este mai subtire si se desprinde la
un unghi de 40-450 fata de trahee. Aerul va patrunde mai repede in bronsia dreapta fapt
pentru care plamanul drept este si mai expus imbolnavirilor.
Bronsiile principale dau nastere bronsiilor de ordinul 2 care corespund lobilor pulmonari: 3
pentru dreptul si 2 pentru stangul.
Din aceste trunchiuri bronsice pornesc bronsiile segmentare care conduc aerul la
segmentele pulmonare: sunt 10 de fiecare parte.
Denumirea segmentelor (bronsiilor segmentare) este diferita in functie de autori
Bronsiile continua sa se divida (pentru a permite o curgere a aerului cat mai lina) pana la a
23-a generatie.
Arborele bronsic are o asimetrie ce permite descrierea a 2 cai distincte de la trahee pana la
bronsiola terminala.
Este descrisa o cale scurta care traverseaza 10 generatii de bronsii si o cale lunga care poate
traversa 30 de generatii de bronsii. Astfel, bronsii de generatie 10 pot ajunge fie la bronsiola
terminala, fie la bronsii de diametru mediu.
De regula, caile scurte sunt descrise catre segmentele inferioare care vor fi primele aerate si
la care se ajunge usor (pentru ca acolo cresc cele 3 diametre: longitudinal, sagital si
transversal).
Deci, respiratia de repaus este realizata de segmentele inferioare supradiafragmatice, in
timp ce segmentele corespunzand lobilor superiori vor fi aerate in respiratia de efort (sau
compensatorie), care este mare consumatoare de energie.
In stransa dependenta cu anatomia cailor aeriene, in ce priveste in special diametrul si
lungimea acestora, este rezistenta pe care o inpampina coloana de aer la traversarea
acestor cai. Aproape in totalitate, aceasta rezistenta, apare in bronsiile de ordinul 8 pana la
12, adica in bronsiile subsegmentare. Rezistentele sunt foarte mici in bronsiile de calibru
relativ mare, pana la generatia a 8-a.
50. RELAXAREA; DEFINITIE- CLASIFICARI

45. DEFINITIE:
∑Din punct de vedere biologic are dublu sens: referitor la fiziologia musculara ea reprezinta
inversul starii de activitate a unui muschi(repaus muscular).
∑Din punct de vedere al fiziologiei sistemului nervos reprezinta inversul starii de tensiune
nervoasa.
∑Din punct de vedere kinetic este procesul prin care un sistem ce a fost scos din starea de
echilibru , revine la STAREA DE ECHILIBRU INITIALA sau la alta stare de echilibru.
Relaxarea e un proces organic si psihologic-PROCES PSIHOSOMATIC CLASIFICARI:
Relaxarea extrinseca- in care starea de tonus se rezolva printr-un factor extern pacientului.;
ea creeaza dependenta
Ex: terapie medicamentoasa; masajul sedativ miorelaxant;diverse aparate relaxatoare(prin
vibratii); hipnoza
Relaxarea intrinseca:- singura capabila sa realizeze relaxare.Pacientul isi face singur
programul; e autonom chiar daca beneficiaza de un instructor pana la invatarea tehnicii.
Prin aceasta metoda seproduce inhibitia reciproca intre psihic si muschi care duce la
eutonie.
51. AUSCULTATIA TUSEI SI VOCII:
Auscultatia tusei permite evidentierea si diagnosticarea corecta a ralurilor. Ea este
obligatorie deoarece unele sufluri se evidentiaza dupa tuse, deoarece prin tuse s-a produs
dezobstructia bronsiei de drenaj.
Tusea este modificata in unele conditii patologice, in mod normal fiind perceputa ca
zgomote neclare.
Tipuri de tuse;
ÿtusea tubara sau bronsica - este intensa si clara aparand in zone de condensare pulmonara
ÿtusea cavernoasa – este puternica, cu timbru gaunos si apare in caverne cu diametre mari
ÿtusea amforica - are nuanta metalica si este descrisa in pneumotorax sau caverne foarte
mari si superficiale
ÿ

46. Auscultatia vocii este mai putin utilizata azi si se utilizeaza metoda directa. Bolnavul trebuie
sa vorbeasca suficient de tare, timp in care se ausculta simetric toracele, de preferat prin
metoda imediata (cu urechea direct pe torace). In mod normal, vocea se transmite de la
laringe la periferia toracelui sub forma unor zgomote neclare, mai puternice in regiunile
superioare. In cazul transmisiilor anormale ale suflului laringo-traheal, se produc si
modificari ale vocii. Mecanismul de producere fiind similar suflurilor.
Bronhofonia sau vocea tubara – apare in sindroamele de condensare, vocea avand
rezonanta puternica si clara, caracter ascutit, strident, uneori tremurat – vocea parca vine
de departe;
Egofonia – se produce in revarsate lichidiene medii , vocea fiind perceputa ca un ecou;
Pectorilocvia sau vocea cavernoasa– apare in caverne mari superficiale, se caracterizeaza
prin
timbru gaunos si da senzaia ca vocea ia nastere chiar in torace;
Vocea amforica – se intalneste in pneumotorax sau in caverne foarte mari. Ea are rezonanta
metalica si se datoreaza punerii in vibratie a peretilor cavernelor;
Pectorilocvia afona – este transmiterea vocii soptite pe torace, examinatorul avand senzatia
ca se vorbeste chiar sub urechea lui. Apare in condensari pulmonare, revarsate moderate in
cavitatea pleurala, care determina condensare corticala.
52. REEDUCAREA UNUI HEMITORACE:
53. METODOLOGIA DRENAJULUI POSTURAL:
1.in cazul pacientilor obstructive (bronsii, bronsiole, hipersecretie, bronhospasm), se
administreaza cu 10-15 minute inaintea sedintei un bronhodilatator (aerosol);
2.drenajul se realizeaza inainte de masa;
3.drenajul se poate executa o data sau de mai multe ori pe zi, in functie de necesitati si
toleranta pacientului;
4.un drenaj al intregului plaman nu trebuie sa dureze mai mult de 30-40 minute;
5.in cadrul unei sedinte se va trece prin cateva posturari mai importante mentinute fiecare
pe o durata de 5-10 minute fiecare;
6.zonele cele mai incarcate se dreneaza primele;
7.dupa fiecare postura, pacientul va respire LENT si profound de cateva ori, dupa care va
tusi de cateva ori incercand sa expectoreze;

47. 8.bolnavii vor avea la indemana un pahar pentru colectarea secretiilor. Prezenta acestui
pahar are un bun effect psihic;
9.la sfarsitul fiecarei posturi, timp de 1 minut, kinetoterapeurul va aplica deasupra zonei
drenate manevre de tapotament sau percurie, respective manevre de vibratie (manual sau
instrumental);
In anumite situatii (copii sau personae mai firave) se poate realize vibrare-scuturare a
intregului
torace
Pentru sputele groase, vascoase, este mai indicate percutia, in timp ce pentru sputele mai
fluide e mai eficienta vibratia. Ambele manevre determina vibratii in tesutul subiacent.
In timp ce manevrele de tapotament si percutie determina vibratii cu lungime de unda mai
mare si frecventa mai mica, in cazul vibratiilor este invers, adica lungime de unda mai mica
si frecventa mai mare.
Se pare ca exista o legatura intre lungimea de unda a vibratiilor si lumenul bronsiilor pe care
le influenteaza.
In concluzie, unii kinetoterapeuti recomanda alternarea percutiilor cu vibratiile, 30 secunde
cu 30 secunde.
10. dupa drenaj se practica aerosolizarea cu antibiotice, antifungice si glucocorticoizi
(antiinflamator).
54.INDICATII- CONTRAINDICATII ALE DRENAJULUI POSTURAL
INDICATIILE DRENAJULUI DE POSTURA
Sunt 3 categorii de pacienti carora li se adreseaza:
A. Pacienti din serviciile chirurgicale
-in perioada preoperatorie;
-in alectazii postoperatorii;
-pacienti supusi ventilatiei artificiale prelungite;
-incarcarea bronsica postanestezie (in timpul anesteziei scade tonusul simpatico si ramane
in functiune doar parasimpaticul care face sa creasca secretia bronsica). Anestezicul reprima
respiratia.
B.Pacienti din serviciile medicale

48. -bolnavi cu suferinte cornice bronhopulmonare:
-bronsite cornice;
-bronsiectazii (dilatarea bronsiilor cu modificari anatomice al peretilor)
-abces pulmonar
-mucoviscidoza – boala congenitala care are mai multe manifestari (afectiunea glandelor
exocrine – gl.bronsice si sudoripare – in care secretia lor creste cantitativ)
-bronhopneupatii acute inflamatorii sau infectioase;
-atelectazii pulmonare – in genere de decubit;
-pacienti cu ventilatie artificiala prelungita.
C.Pacienti din servicii de neurologie
-bolnavi imobilizati la pat – cu tetra, para sau hemiplegii;
-bolnavii aflati in coma vigila usoara care pot raspunde la stimulari din mediu.
CONTRAINDICATIILE DRENAJULUI POSTURAL
1.Urgente medicale sau chirurgicale ale aparatuui respirator:
-Hemoptizii (eliminarea de sange prin cavitatea bucala (prin tuse) cu origine din arborele
respirator);
-Pneumotorax (umplerea spatiului pleural cu aer);
-Corpi strini intra-bronsic (pacientul este agitat si tuseste);
-Embolie pulmonara (obstruarea vaselor pulmonare cu sânge coagulat, care are originea mai
frecvent la nivelul venelor membrelor inferioare sau la nivelul inimii, sau prezenta unui
fragment de aterom pe artera, picatura de grasime sau embolie aerica – din perfuzie. Se
manifesta prin dureri toracice, dispnee, cianoza, transpiratii, anxietate);
-Edem pulmonar acut (invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat
peretele capilarelor - asazisul inec pe uscat)
2.Dureri sau alte tulburari care impiedica colaborarea pacientilor;
3.In anumite situatii drenajul postural poate fi aplicat doar din posturi modificate:

49. -cand pacientul ste foarte dispneic;
-cand exista suferinte cardiace asociate;
-cand exista hernie hiatala care produce regurgitari;
-in cazul pacientilor cu varsta inaintata;
-pacienti obezi;
-pacienti imediat dupa interventia chirurgicala
55.RECUPERAREA DUPA INTERVENTII CHIRURGICALE
Se aplica în scopul combaterii:
1. deficitelor respiratorii post-operatorii
∑încarcare bronhoalveolara cu secretii
∑deterioararea mecanicii toracale,
∑aparitia respiratiilor paradoxale la nivel diafragmatic în cazul în care frenicul este sectionat
(accidentare) sau la nivelul peretelui toracal,
∑aparitia deficitului functional respirator
2.durerii
3.tulburarilor glotice vertebrale
4.a deficitului scapular
5.a deficitului psihic
6.a complicatiilor post-operatorii (hemotorax, embiem (supuratii), tromboembolii, tulburari
digestive sau renale)
56. EDUCAREA TUSEI
57. CONTROLUL VOLUMULUI CURENT:
58. PNEUMOTORAXUL:

50. In cazul in care un fragment de coasta perforeaza structurile pleuro-pulmonare, se pot
deschide cai aeriene catre cavitatea pleurala, astfel incat in inspir aerul va patrunde in
cavitate determinand pneumotoraxul care poate avea mai mule forme:
vinchis, benign in care dupa patrunderea aerului din exterior in spatiul pleural, orificiul s-a
inchis, iar aerul din cavitate este resorbit treptat; daca volumul de aer este mare rezolvarea
este terapeutica (trebuie extras aerul si umflat plamanul)
vsufocant (pneumotoraxul cu supapa) care poate determina colabarea plamanului deoarece
aerul patrunde in cavitate la fiecare inspir
vmic, cand nu e insotit de disfunctie respiratorie si eventual este situat marginal
In cazul formelor mijlocii si mari se produce colabarea plamanului
Manifestari:
∑durere la nivelul hemitoracelui
∑senzatie de constrictie
∑amplitudine redusa a miscarilor respiratorii
∑sonoritate crescuta la percutie
∑murmur vezicular diminuat la auscultatie
Plamânul de partea sanatoasa este influentat si el, deoarece hiperventileaza, iar volumul sau
este influentat de deplasarea mediastinala. Treptat, se instaleaza insuficienta respiratorie
acuta cu dispnee, cianoza, agitatie, senzatie de moarte iminenta. În forma avansata se
produce compresiunea si deplasarea mediastinului care influenteaza umplerea plamânului
cu sânge venos, influenteaza întreaga circulatie pulmonara, influenteaza aspiratia toracica,
deci circulatia venoasa în general. Se ajunge treptat la insuficienta cardiorespiratorie acuta.
59. COMPLICATII RESPIRATORII POSTRAUMATICE: ENUMERARE
1.-modificari de ventilatie
2.suprimarea tusei deci imposibilitatea eliminarii secretiilor
3.Pierderea rigiditatii parietale – este elementul cel mai grav care genereaza dereglari ample
ale functiei respiratorii.
4.Pneumotoraxul deschis;hemotoraxul
5.Obstructia cailor aeriene ce duce lahipoxie

51. 6. Insuficienta respiratorie acuta ce se manifesta prin:
∑tahipnee cu o frecventa de 30-60 respiratii/minut superficiala si ineficienta;
∑dispnee accentuata cu deprimarea aripilor nasului in inspir;
∑tiraj determinat de contractia muschilor intercostali si respiratori accesori;
∑eventual respiratie periodica
Instalarea sindromului hipoxic este anuntat prin aparitia cianozei.