1. ION DRUŢĂ –
VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
Liceul Teoretic „Gheorghe Paladi”, Puhoi
Profesor de limba şi literatura română:
Cristina CATEREV
2. DATE BIOGRAFICE
Ion Druţă (n. 3 septembrie 1928, satul
Horodişte, raionul Donduşeni, Republica
Moldova).
3.
4. VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
A activat la ziarele “Ţăranul sovietic”.
“Moldova socialistă” şi la revista “Femeia
Moldovei”. Primul volum de schiţe şi nuvele,
“La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de
alte lucrări de proză scurtă şi de romanele
“Frunze de dor”, “Povara bunătăţii noastre”. În
anul 1969 se stabileşte cu traiul la Moscova,
publicînd şi în limba rusă mai multe volume de
proză, eseistică şi dramaturgie.
5. VIAŢA ŞI ACTIVITATEA
La iniţiativa lui Ion Druţă este înălţat, lîngă Soroca,
monumentul Poetului Anonim, numit “Lumînarea
Recunoştinţei” (2004).
Este decorat cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă (1960),
Ordinul Lenin (1988), Ordinul Republicii (1993).
Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti pentru
romanul “Balade din cîmpie” şi nuvela “Ultima lună de
toamnă” (1967). În anul 1988 i se conferă titlul de Scriitor
al Poporului din RSS Moldovenească .
Membru de Onoare al Academiei Române (1990). Membru
activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992). Doctor
Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999).
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în
domeniul literaturii (2008).
7. PROZATOR
"La noi în sat" (nuvele) – 1953
"Poveste de dragoste" (nuvele) – 1954
"Frunze de dor" (roman) – 1957
"Dor de oameni" (nuvele) – 1959
"Balade din cîmpie"(1963) – prima parte a romanului "Povara
bunătăţii noastre", editat integral în anul 1970
"Mozart la sfîrşitul verii! (nuvele documentare despre
republicile baltice) – 1970
"Clopotniţa" (roman) – 1972
"Возвращение на круги своя" (nuvelă) – Moscova,1974
(„Întoarcerea ţărînei în pămînt" sau „Anul morţii, anul
nemuririi")
"Поле души человеческой" (proză) – Moscova, 1977 („Cîmpul
sufletului uman")
"De la verde pîn’ la verde" (volum antologic) – 1982
"Белая Церковь" (roman) – Moscova, 1983 („Biserica Albă")
8. PROZATOR
Clopotniţa" (roman) – 1984
Избранное (Scrieri, în 2 volume) – Moscova, 1984
„Clopotniţa" (volum de proză) - Bucureşti,1988
"Biserica Albă" (roman) – 1988 ediţie revăzută şi completată –
2006
"Povara bunătăţii noastre" (roman), ediţie revăzută şi
completată – 2005
Volume de proză pentru copii
"Cenuşica" (1962)
"Povestea furnicii" (1963), (1996)
"Bobocel cu ale lui" (1972)
"Daruri" (1983)
9. DRAMATURG
Casa Mare" (1962)
"Doina" (1968)
"Păsările tinereţii noastre" (1971)
"Horia" (1973)
"Frumos şi sfînt" (1974)
"Именем земли и солнца" ( «În numele pămîntului şi al
soarelui", volum de piese, 1977)
«Святая святых" ( «Sfînta Sfintelor", volum de piese, 1984)
"Cervus divinus"
"Apostolul Pavel" (epopee creştină în 2 acte, 1999)
"Căderea Romei"
"Hramul Înălţării"
"Ultima dragoste a lui Petru cel Mare"
"Ужин у товарища Сталина" ("O cină cu tovarăşul Stalin",
2004, 2005)
10. ESEIST
Lumea lui Cehov" (1959)
"Eminescu, poet naţional" (1970)
"Ora jertfirii" (proză, publicistică şi
scrisori inedite – 1998)
"Lupaniada" (2002)
11. OPERE TRADUSE
Primele traduceri ale romanului "Frunze de dor" au fost
realizate în limbile rusă (1958), ucraineană (1961) şi
lituaniană (1961), nuvelele au apărut în traducere rusă
(1961) şi estonă (1963), iar drama "Casa Mare" – în limba
ucraineană în anul 1962.
Au urmat alte traduceri ale scrierilor lui Ion Druţă:
în limba letonă - "Balade din cîmpie" (1965), "Întoarcerea
ţărînei în pămînt" (1980), "Biserica Albă" (1990)
în limba germană – "Ultima lună de toamnă" (1966),
"Biserica Albă"(1985), "Samariteanca" (1986)
12. OPERE TRADUSE
În limba maghiară – "Ultima lună de toamnă" (1966)
în limba lituaniană – "Povara bunătăţii noastre", "Frunze
de dor" (1970)
în limba polonă – "Ultima lună de toamnă" (1967),
"Frunze de dor" (1976)
în limba bulgară - "Povara bunătăţii noastre"(1971),
"Biserica Albă" (1986)
în limba ucraineană – "Povara bunătăţii noastre" (1972),
"Ultima lună de toamnă" (1979) "Biserica Albă" (1990)
în limba georgiană - drama "Casa Mare"(1974)
în limba japoneză – nuvela "Balada celor cinci
motănaşi"(1975)
în limba slovacă – "Povara bunătăţii noastre" (1976),
"Biserica Albă" (1990), "Samariteanca"(1991)
13. OPERE TRADUSE
în limba kazahă – "Povara bunătăţii noastre" (1977)
în limba azerbaidjană - "Ultima lună de toamnă" (1980)
în limba cehă – "Povara bunătăţii noastre" (1980),
"Biserica Albă"(1986)
în limba uzbecă - "Ultima lună de toamnă" (1980)
în limba estonă – "Povara bunătăţii noastre" (1981)
în limba franceză – "Biserica Albă" (1985), "Toiagul
păstoriei"("Revue roumaine" – 1994)
în limba engleză - "Samariteanca" (SUA, revista "Icarus"
– 1994) volum selectiv din creaţia autorului "Moldavian
autumn"– 2001)
14. APRECIERI
“Ion Druţă a preferat, conştient şi benevol, calea
autoexilului: mai întîi – a celui intern, de creaţie, apoi şi a
celui extern, existenţial. Chiar de la începutul activităţii
sale literar-artistice el evadează din lagărul de concentrare
al ideologiei oficiale, retrăgîndu-se şi situîndu-se ireversibil
pe poziţiile umanitarismului şi ale valorilor etno-naţionale,
constituite de-a lungul istoriei. (...) Disidenţa lui Ion Druţă
nu era una pur politică, de confruntare directă şi făţişă cu
regimul, ci una ideologico-artistică şi etno-morală, cu
implicaţii adînci în spiritualitatea neamului. Era o
rezistenţă exprimată în chipuri şi imagini de o valoare
artistică excepţională...”
(Haralambie Corbu, academician)
15. APRECIERI
“Scriitorul impune, autoritar, formula narativă lirico-
simbolică, afirmîndu-se pe linia tradiţiei lui Ion Creangă şi
Mihail Sadoveanu. În primele nuvele şi în lucrarea de mari
proporţii “Frunze de dor” (1957), dar şi mai tîrziu, cu
deosebire în romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai
importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără
excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens
colorată de atitudinea emoţională, de ataşamentul
simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care le
creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării
absolute făcînd dovada apartenenţei la un univers
autarhic”
(Mihai Cimpoi, academician)
16. APRECIERI
“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să
introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut
antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)
Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de
factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea
reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de
stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o
tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se
întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a
figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian,
adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din
orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai
neprevăzute şi mai fascinante”
(Mihail Dolgan, academician)
17. APRECIERI
„Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea
vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru
cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după
piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta,
căci te îmbogăţeşte...
Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul
autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l
poate transpune aidoma scenic”
(Veniamin Apostol, actor şi regizor)
18. APRECIERI
E în acest „strop verde” scos-din-ascundere, în sens
heideggerian şi eminescian, puterea reamintirii arheice, aduse
de întoarcerea lui Făt-Frumos, cel plecat de sute de ani pe
tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte.E
semnul că duhul unui neam oricând poate renaşte şi că tânărul
mancurtizat îşi va putea recunoaşte mama care aleargă pe
câmpuri în căutarea fiului mioritic. E punctul în care se
diferenţiază Ion Druţă de Cinghz Aitmatov. Oare nu asta s-a
întâmplat în anii extraordinari ai renaşterii Basarabiei din
propria-i cenuşă, la ieşirea din iarna gulagului sovietic? Din
perspectiva arheităţii eminesciene, recunoaştem în Toiagul
păstoriei textul profetic şi cel mai profund al operei druţiene.
Românii basarabeni au urmat, în 1989, „toiagul păstoriei”,
descoperind stropul verde din cimitirul imperial, locul de
aşezare spre pomenirea morţilor şi spre Înviere. Acesta este
adevăratul Ion Druţă.
(Theodor CODREANU, HUSI, Romania)
19. APRECIERI
„Fără ascuţitul tragism al scrierilor lui Cinghiz Aitmatov,
proza numai aparent domoală a lui Ion Druţă cunoaşte
multiple tensionări, exprimate în ample scene tolstoiene, de
o mare încărcătură emoţională”
(Valeriu Cristea, critic şi istoric literar, România)
„În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion Druţă
şi-a rotunjit o formulă; şi-a întregit un univers; şi-a făurit
un nume; a impus nişte tipologii.(...) Ceea ce nu putem să
nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi
nivelare a individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a
pierdut individualitatea”
(Eliza Botezatu, critic literar, profesor universitar)
