SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 31
după Mircea Sântimbreanudupă Mircea Sântimbreanu
Mircea Sântimbreanu a fost un
scriitor român, director al editurii
Albatros, publicist, scenarist şi
producător de film.
Este cunoscut mai ales ca scriitor de
literatură pentru copii.
Din 1952 până în 1960
Mircea Sântimbreanu a lucrat ca
profesor de istorie la o şcoală din
Bucureşti, care astăzi îi poartă numele.
Experienţa cu micii elevi l-a ajutat să
înceapă să scrie primele sale cărţi
pentru copii. La 20 mai 1996,
Mircea Sântimbreanu a fost declarat
"Cetăţean de onoare al municipiului
Brad", ca Fiu al Ţării Zarandului,
pentru întreaga sa activitate în
domeniul literaturii.
07.01.1926 - 19.08.1999
Erau patru vechi prieteni: piticul de porţelan,Erau patru vechi prieteni: piticul de porţelan,
câinele lăţos, mărul bătrân şi băieţelul.câinele lăţos, mărul bătrân şi băieţelul.
Cu vremea, piticului i se desprinsese o mână. Câinele îşiCu vremea, piticului i se desprinsese o mână. Câinele îşi
tocise dinţii. Pomul aproape că se uscase. Mai avea doar otocise dinţii. Pomul aproape că se uscase. Mai avea doar o
creangă verde şi un măr roşu. Îmbătrâniseră.creangă verde şi un măr roşu. Îmbătrâniseră.
Doar băieţelul crescuse voinic. Odată, se îndreptă spreDoar băieţelul crescuse voinic. Odată, se îndreptă spre
portiţă, având în spate ghiozdanul.portiţă, având în spate ghiozdanul.
- Aha, ne jucăm de-a şcoala, zise piticul.- Aha, ne jucăm de-a şcoala, zise piticul.
- Şcolarii nu se joacă de-a şcoala. Nu ştiţi? De azi sunt şcolar.- Şcolarii nu se joacă de-a şcoala. Nu ştiţi? De azi sunt şcolar.
Dacă sunteţi cuminţi vă arăt abecedarul.Dacă sunteţi cuminţi vă arăt abecedarul.
Şi băieţelul se aşeză lângă pitic cu cartea deschisă peŞi băieţelul se aşeză lângă pitic cu cartea deschisă pe
genunchi. Se apropie şi câinele. Pomul îşi aplecă crengile,genunchi. Se apropie şi câinele. Pomul îşi aplecă crengile,
lăsând să se rostogolească mărul cel roşu.lăsând să se rostogolească mărul cel roşu.
Răspundeţi la întrebări:Răspundeţi la întrebări:
1. Care erau cei patru vechi prieteni?1. Care erau cei patru vechi prieteni?
2. Ce se întâmplase în timp cu piticul? Dar cu2. Ce se întâmplase în timp cu piticul? Dar cu
câinele şi cu pomul? De ce?câinele şi cu pomul? De ce?
3. Unde se ducea băiatul?3. Unde se ducea băiatul?
4. Ce le spune băiatul prietenilor săi?4. Ce le spune băiatul prietenilor săi?
5. Ce dovedeşte comportamentul băiatului5. Ce dovedeşte comportamentul băiatului
faţă de vechii lui prieteni?faţă de vechii lui prieteni?
Cum s-a comportat băiatul faţă de prietenii lui?
aceasta nu l-a
îndepărtat de
prietenii săi, ci
a făcut ca ei să
îl îndrăgească
mai mult şi să
îl respecte.
Băiatul a
început o
nouă viaţă, dar
Ordonează grupurile de cuvinte:

Băiatul a început o nouă viaţă, dar
11

1122
aceasta
nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci

33
a făcut ca
ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte.
Bravo!
cu vremea
lăţos
a se toci
porţelan
a se rostogoli
cu timpul, după
mai mult timp
ciufulit,
nepieptănat
a se strica,
a se uza
a se da de-a
dura, a cădea
material din care
se fac unele
farfurii, căni etc.
Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:

vechivechivechivechi
bătrânbătrânbătrânbătrân
a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni
se apropiese apropiese apropiese apropie
în spateîn spateîn spateîn spate
a creştea creştea creştea creşte
a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza
piticpiticpiticpitic
deschisădeschisădeschisădeschisă
se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă
în faţăîn faţăîn faţăîn faţă
a întineria întineria întineria întineri
nounounounou
tânărtânărtânărtânăr
închisăînchisăînchisăînchisă
a descreştea descreştea descreştea descreşte
a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica
uriaşuriaşuriaşuriaş
Formează
perechi
de
cuvinte
cu sens
opus.

 Tata s-a dus să-i / de-a o mână de
ajutor bunicului la treburile gospodăreşti.
dea
 Ieri ne-am jucat în curte dea /
“Baba-oarba”.
de-a
 Am colindat munţii dea / lungul
şi dea / latul.
de-a
de-a
 Spune-i lui Gheorghiţă să se / de-a
jos de pe scară!
dea
 Mama vrea să-i / de-a lecţii de pian
Cristinei.
dea
Alege forma potrivită:
Alege proverbul potrivit textului “Mărul”:
 Graba strică treaba.
 Câinele care latră nu muşcă.
 La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
 După faptă şi răsplată.
Citiţi şi alte lecturi de Mircea
Sântimbreanu, din volumul
“Recreaţia mare”.
Material realizat de înv. Florica Plosca, Şcoala “Bălcescu-Petofi”, Satu Mare

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Propriettățile organelor plantelor
Propriettățile organelor plantelorPropriettățile organelor plantelor
Propriettățile organelor planteloralexa2b2
 
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)svetlanabratescu
 
Ortopedie traumatologie-nursing
Ortopedie traumatologie-nursingOrtopedie traumatologie-nursing
Ortopedie traumatologie-nursingIonescu Octavian
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpuluiRodica B
 
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidReflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidLiuba Ceban Altruism Association
 
2 culori si anotimpuri
2 culori si anotimpuri2 culori si anotimpuri
2 culori si anotimpuritarzan1a
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasatavikeith
 
Sinele. Identitatea. Autodezvaluirea
Sinele. Identitatea. AutodezvaluireaSinele. Identitatea. Autodezvaluirea
Sinele. Identitatea. AutodezvaluireaAtelierComunicare
 
Retete naturiste pt toate bolile
Retete naturiste pt toate bolileRetete naturiste pt toate bolile
Retete naturiste pt toate bolileRobin Molnar
 
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilorPestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilorIulian Iulian 1
 
Craciunul sarbatoare de suflet
Craciunul sarbatoare de sufletCraciunul sarbatoare de suflet
Craciunul sarbatoare de sufletEmaCiolan
 
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppttotul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.pptmadyx1
 
La actualidad más candente (20)

Evaluare initiala biologie_cls06_model_test
Evaluare initiala biologie_cls06_model_testEvaluare initiala biologie_cls06_model_test
Evaluare initiala biologie_cls06_model_test
 
Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!Sã îngrijim natura!
Sã îngrijim natura!
 
Propriettățile organelor plantelor
Propriettățile organelor plantelorPropriettățile organelor plantelor
Propriettățile organelor plantelor
 
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
 
Caietul dirigintelui
Caietul diriginteluiCaietul dirigintelui
Caietul dirigintelui
 
Functiile padurii
Functiile paduriiFunctiile padurii
Functiile padurii
 
Creanga 28 mai
Creanga 28 maiCreanga 28 mai
Creanga 28 mai
 
Ortopedie traumatologie-nursing
Ortopedie traumatologie-nursingOrtopedie traumatologie-nursing
Ortopedie traumatologie-nursing
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpului
 
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. GhidReflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
Reflectarea corectă a subiectului suicidului în presă. Ghid
 
2 culori si anotimpuri
2 culori si anotimpuri2 culori si anotimpuri
2 culori si anotimpuri
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasa
 
Sinele. Identitatea. Autodezvaluirea
Sinele. Identitatea. AutodezvaluireaSinele. Identitatea. Autodezvaluirea
Sinele. Identitatea. Autodezvaluirea
 
Obezitate
ObezitateObezitate
Obezitate
 
Ghid de-nursing
Ghid de-nursingGhid de-nursing
Ghid de-nursing
 
Retete naturiste pt toate bolile
Retete naturiste pt toate bolileRetete naturiste pt toate bolile
Retete naturiste pt toate bolile
 
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilorPestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
 
Craciunul sarbatoare de suflet
Craciunul sarbatoare de sufletCraciunul sarbatoare de suflet
Craciunul sarbatoare de suflet
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppttotul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
 
Destacado

Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu Iași
Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu IașiPresentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu Iași
Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu IașiTudosan Alesea
 
101 povesti vindecatoare pentru adulti george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru adulti   george w. burns (v1 t)101 povesti vindecatoare pentru adulti   george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru adulti george w. burns (v1 t)Elena Marinescu
 
Nuca laudaroasa
Nuca laudaroasaNuca laudaroasa
Nuca laudaroasaLarisa78
 
Marul vladimir suteev
Marul  vladimir suteevMarul  vladimir suteev
Marul vladimir suteevMaria Dragos
 
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti   george w. burns (v1 t)101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti   george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti george w. burns (v1 t)Elena Marinescu
 
Destacado (11)

Iedul cu trei capre
Iedul cu trei capreIedul cu trei capre
Iedul cu trei capre
 
Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu Iași
Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu IașiPresentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu Iași
Presentation: Iedul cu trei capre de Octav-Pancu Iași
 
Aranjarea Mesei
Aranjarea MeseiAranjarea Mesei
Aranjarea Mesei
 
101 povesti vindecatoare pentru adulti george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru adulti   george w. burns (v1 t)101 povesti vindecatoare pentru adulti   george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru adulti george w. burns (v1 t)
 
Nuca laudaroasa
Nuca laudaroasaNuca laudaroasa
Nuca laudaroasa
 
Debarasarea ppt
Debarasarea pptDebarasarea ppt
Debarasarea ppt
 
Marul vladimir suteev
Marul  vladimir suteevMarul  vladimir suteev
Marul vladimir suteev
 
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti   george w. burns (v1 t)101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti   george w. burns (v1 t)
101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti george w. burns (v1 t)
 
400 de jocuri
400 de jocuri400 de jocuri
400 de jocuri
 
Iedulcu3capre
Iedulcu3capreIedulcu3capre
Iedulcu3capre
 
Maniere
ManiereManiere
Maniere
 
Similar a Marul (1)

1.testul dr phil
1.testul dr phil1.testul dr phil
1.testul dr philNicky Nic
 
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinesti
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinestiPomul de craciun dupa i. al. bratescu voinesti
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinestiButuc Carmen
 
Un test interesante
Un test interesanteUn test interesante
Un test interesanteAnana Samo
 
Un test destul de interesant !
Un test destul de interesant !Un test destul de interesant !
Un test destul de interesant !Trandafir Liviu
 
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdf
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdfabc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdf
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdfFranciscaAlecu1
 
Accepta ma asa cum sunt !
Accepta ma asa cum sunt !Accepta ma asa cum sunt !
Accepta ma asa cum sunt !Ionelia Serban
 
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)Alianta INFONET
 
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICA
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICADimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICA
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICAIonelia Șerban
 
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodica
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodicaAnimatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodica
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodicaViorica-Rodica Aioanei
 
Similar a Marul (1) (15)

Iarna pe ulita
Iarna pe ulitaIarna pe ulita
Iarna pe ulita
 
1.testul dr phil
1.testul dr phil1.testul dr phil
1.testul dr phil
 
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinesti
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinestiPomul de craciun dupa i. al. bratescu voinesti
Pomul de craciun dupa i. al. bratescu voinesti
 
Test
TestTest
Test
 
Test
TestTest
Test
 
Un test interesante
Un test interesanteUn test interesante
Un test interesante
 
Un test destul de interesant !
Un test destul de interesant !Un test destul de interesant !
Un test destul de interesant !
 
20 de reguli
 20 de reguli 20 de reguli
20 de reguli
 
Oameni ciudati
Oameni ciudatiOameni ciudati
Oameni ciudati
 
Supă de pui
Supă de puiSupă de pui
Supă de pui
 
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdf
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdfabc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdf
abc-cu-cantece-cartea-pr_7d33900cdea1907969b049a49f9fd74c.pdf
 
Accepta ma asa cum sunt !
Accepta ma asa cum sunt !Accepta ma asa cum sunt !
Accepta ma asa cum sunt !
 
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)
Migratia: PRO (Cirpesti, Cantemir)
 
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICA
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICADimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICA
Dimineti de lectura la Biblioteca ION GHELU DESTELNICA
 
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodica
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodicaAnimatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodica
Animatii lectura in cdi cursant aioanei viorica rodica
 
Marul (1)

  • 1. după Mircea Sântimbreanudupă Mircea Sântimbreanu
  • 2. Mircea Sântimbreanu a fost un scriitor român, director al editurii Albatros, publicist, scenarist şi producător de film. Este cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii. Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la o şcoală din Bucureşti, care astăzi îi poartă numele. Experienţa cu micii elevi l-a ajutat să înceapă să scrie primele sale cărţi pentru copii. La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat "Cetăţean de onoare al municipiului Brad", ca Fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii. 07.01.1926 - 19.08.1999
  • 3.
  • 4. Erau patru vechi prieteni: piticul de porţelan,Erau patru vechi prieteni: piticul de porţelan, câinele lăţos, mărul bătrân şi băieţelul.câinele lăţos, mărul bătrân şi băieţelul.
  • 5. Cu vremea, piticului i se desprinsese o mână. Câinele îşiCu vremea, piticului i se desprinsese o mână. Câinele îşi tocise dinţii. Pomul aproape că se uscase. Mai avea doar otocise dinţii. Pomul aproape că se uscase. Mai avea doar o creangă verde şi un măr roşu. Îmbătrâniseră.creangă verde şi un măr roşu. Îmbătrâniseră.
  • 6. Doar băieţelul crescuse voinic. Odată, se îndreptă spreDoar băieţelul crescuse voinic. Odată, se îndreptă spre portiţă, având în spate ghiozdanul.portiţă, având în spate ghiozdanul. - Aha, ne jucăm de-a şcoala, zise piticul.- Aha, ne jucăm de-a şcoala, zise piticul. - Şcolarii nu se joacă de-a şcoala. Nu ştiţi? De azi sunt şcolar.- Şcolarii nu se joacă de-a şcoala. Nu ştiţi? De azi sunt şcolar. Dacă sunteţi cuminţi vă arăt abecedarul.Dacă sunteţi cuminţi vă arăt abecedarul.
  • 7. Şi băieţelul se aşeză lângă pitic cu cartea deschisă peŞi băieţelul se aşeză lângă pitic cu cartea deschisă pe genunchi. Se apropie şi câinele. Pomul îşi aplecă crengile,genunchi. Se apropie şi câinele. Pomul îşi aplecă crengile, lăsând să se rostogolească mărul cel roşu.lăsând să se rostogolească mărul cel roşu.
  • 8. Răspundeţi la întrebări:Răspundeţi la întrebări: 1. Care erau cei patru vechi prieteni?1. Care erau cei patru vechi prieteni? 2. Ce se întâmplase în timp cu piticul? Dar cu2. Ce se întâmplase în timp cu piticul? Dar cu câinele şi cu pomul? De ce?câinele şi cu pomul? De ce? 3. Unde se ducea băiatul?3. Unde se ducea băiatul? 4. Ce le spune băiatul prietenilor săi?4. Ce le spune băiatul prietenilor săi? 5. Ce dovedeşte comportamentul băiatului5. Ce dovedeşte comportamentul băiatului faţă de vechii lui prieteni?faţă de vechii lui prieteni?
  • 9. Cum s-a comportat băiatul faţă de prietenii lui? aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci a făcut ca ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte. Băiatul a început o nouă viaţă, dar Ordonează grupurile de cuvinte:
  • 10. Cum s-a comportat băiatul faţă de prietenii lui? aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci a făcut ca ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte. Băiatul a început o nouă viaţă, dar Ordonează grupurile de cuvinte: Băiatul a început o nouă viaţă, dar 11
  • 11. Cum s-a comportat băiatul faţă de prietenii lui? aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci a făcut ca ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte. Băiatul a început o nouă viaţă, dar Ordonează grupurile de cuvinte: Băiatul a început o nouă viaţă, dar 1122 aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci
  • 12. Cum s-a comportat băiatul faţă de prietenii lui? aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci a făcut ca ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte. Băiatul a început o nouă viaţă, dar Ordonează grupurile de cuvinte: Băiatul a început o nouă viaţă, dar 1122 aceasta nu l-a îndepărtat de prietenii săi, ci 33 a făcut ca ei să îl îndrăgească mai mult şi să îl respecte. Bravo!
  • 13. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 14. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 15. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 16. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 17. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 18. cu vremea lăţos a se toci porţelan a se rostogoli cu timpul, după mai mult timp ciufulit, nepieptănat a se strica, a se uza a se da de-a dura, a cădea material din care se fac unele farfurii, căni etc. Uneşte cuvântul cu explicaţia corespunzătoare:
  • 19. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş Formează perechi de cuvinte cu sens opus.
  • 20. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 21. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 22. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 23. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 24. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 25. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 26. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 27. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 28. vechivechivechivechi bătrânbătrânbătrânbătrân a îmbătrânia îmbătrânia îmbătrânia îmbătrâni se apropiese apropiese apropiese apropie în spateîn spateîn spateîn spate a creştea creştea creştea creşte a se aşezaa se aşezaa se aşezaa se aşeza piticpiticpiticpitic deschisădeschisădeschisădeschisă se depărtăse depărtăse depărtăse depărtă în faţăîn faţăîn faţăîn faţă a întineria întineria întineria întineri nounounounou tânărtânărtânărtânăr închisăînchisăînchisăînchisă a descreştea descreştea descreştea descreşte a se ridicaa se ridicaa se ridicaa se ridica uriaşuriaşuriaşuriaş
  • 29.  Tata s-a dus să-i / de-a o mână de ajutor bunicului la treburile gospodăreşti. dea  Ieri ne-am jucat în curte dea / “Baba-oarba”. de-a  Am colindat munţii dea / lungul şi dea / latul. de-a de-a  Spune-i lui Gheorghiţă să se / de-a jos de pe scară! dea  Mama vrea să-i / de-a lecţii de pian Cristinei. dea Alege forma potrivită:
  • 30. Alege proverbul potrivit textului “Mărul”:  Graba strică treaba.  Câinele care latră nu muşcă.  La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.  După faptă şi răsplată.
  • 31. Citiţi şi alte lecturi de Mircea Sântimbreanu, din volumul “Recreaţia mare”. Material realizat de înv. Florica Plosca, Şcoala “Bălcescu-Petofi”, Satu Mare