1. Metabolismul celular produce CO2 si anumite substanţe finale provenite în special din
catabolismul proteic, aportul oxigen poate şi el realiza cantitǎţi excesive de anumiţi electroliţi
(apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminaţi.
Plamânii elimină CO2 şi alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile inutilizabile sau în
exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi
şi accesorii prin sudoare şi materii fecale.
Prin eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care menţine
constant volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor organismului.
APARATUL SECRETOR se compune din:
Rinichi- organe de excreţie
Căi urinare:calice mici,calice mari,pelvis renal,uretere,vezica urinara,uretra.
Rinichii, organele secretoare ale urinii, au forma de boabe de fasole si sunt situati de o parte si
de alta a coloanei lombare. Fiecare rinichi, inconjurat de un strat celulo-adipos si invelit de o
capsula fibroasa inextensibila, este situat in loja renala.
Rinichii au o margine externa convexa, o margine interna concava si doi poli: unul superior si
altul inferior. Pe partea concava se afla hilul renal, alcatuit din artera si vena renala, limfaticele,
nervii, jonctiunea uretero-bazinetala. Rinichiul drept este ceva mai jos situat decat cel stang.
Loja renala este limitata in sus de diafragm, in spate de ultimele "doua coaste si dedesubtul lor
de muschii si apone-vrozele lombare, iar inainte, de viscerele abdominale. In jos, loja renala
este deschisa (de aici, usurinta cu care se produce ptoza renala). Situarea lombo-abdominala a
rinichiului explica de ce durerile renale pot fi resimtite lombar, abdominal sau pelvian, de ce
tumorile renale se evidentiaza ca o masa abdominala si de ce flegmoanele perinefretice cu
evolutie superioara imbraca simptomatologie toracica. Unitatea anatomica si fiziologica a

2. rinichiului este nefronul, alcatuit din glo-merul (polul vascular) si tubul urinifer (polul urinar).
Numarul nefronilor din cei doi rinichi se evalueaza la 2 milioane.
Glomerulul - primul element al nefronului -este alcatuit dintr-un ghem de capilare care rezulta
din ramificatiile unei arteriole aferente, provenita din artera renala. Capilarele se reunesc apoi
si formeaza o arteriola eferenta, care se capilarizeaza din nou injurai primei portiuni a tubului
urinifer.
Tubul urinifer - al doilea element al nefronului - se prezinta sub forma unui canal lung de 50
mm, format din urmatoarele segmente: capsula Bowman, tubul contort proximal, ansa Henle,
tubul contort distal si tubii colectori. Capsula Bowman are forma unei cupe care inconjura
glomerulul si este alcatuit din doua foite. Capsula Bowman, impreuna cu glomerulul pe care il
contine, poarta numele de corpuscul Malpighi. Din tubii contorti distali, prin canalele
colectoare si canalele comune care se deschid in papilele renale, urina formata trece in calice si
de aici in bazinet. Legatura bazinetelor cu vezica urinara - organ dotat cu o musculatura
puternica si situat in pelvis, inapoia pubisului - este realizata prin cele doua uretere. Traiectul
abdomino-pelvian al ureterelor explica posibilitatea compresiunii acestora de catre fibroame,
chisturi ovariene sau cancere recto-sigmoidiene. Uretra - canalul excretor al vezicii - are la
femeie un traiect foarte scurt, spre deosebire de barbat, la care traiectul este lung si traverseaza
prostata, de unde posibilitatea compresiunii uretrale
NOTIUNI DE FIZIOLOGIE
Rinichiul este un organ de importanta vitala si are numeroase functii, dintre care functia
principala consta in formarea urinei. Prin aceasta se asigura epurarea (curatirea) organismului
de substante toxice. Formarea urinei se datoreaza unui mecanism complex de filtrare la nivelul
glomerulilor si de reabsorbtie si secretie la nivelul tubilor. Prin filtrarea glomerulara se
formeaza urina primitiva (1501 urina primitiva/24 de ore, din filtrarea a 1 500 1 plasma). Urina
primitiva (filtratul glomerular) are compozitia plasmei, dar fara proteine, lipide si elemente
figurate. Contine deci apa, glucoza, uree, acid uric si toti electrolitii sangelui.
In faza urmatoare, la nivelul tubilor, care reabsorb cea mai mare parte a filtratului glomerular,
se formeaza urina definitiva. Totusi la acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb total sau in
mare cantitate substantele utile si in cantitate mica, pe cele toxice. Substantele utile sunt
substante cu prag, care sunt eliminate prin urina numai cand concentratia lor sanguina a depasit
limitele fiziologice (apa, glucoza, NaCl, bicarbonatii etc). Substantele toxice sunt substante
fara prag, eliminarea lor urinara facandu-se imediat ce apar in sange.

3. Apa este reabsorbita in proportie de 99%, glucoza in intregime (conditia este ca in sange sa
existe mai putin de 1,60 g glucoza %o); sarurile si in particular clorura de sodiu, in proportie
variabila (98 - 99%). Substantele toxice nu sunt reabsorbite decat in proportie mult mai mica
(33% uree, 75% acid uric). In afara procesului de reabsorbtie, rinichiul are si proprietati
secretorii, putand elimina si chiar secreta unele substante, ca amoniacul, cu rol foarte important
in echilibrul acido-bazic. Deci, procesul de formare a urinii cuprinde o faza glomerulara, in
care prin filtrare se formeaza urina initiala (primitiva) si o faza tubulara, in care prin
reabsorbtie si secretie se formeaza urina definitiva. Caracterul de urina definitiva este dobandit
de tubii distali prin procesul de concentrare, sub influenta hormonului retrohipofizar. Dupa
cantitatea de apa pe care o are la dispozitie, rinichiul elimina unele substante intr-o cantitate
mai mare sau mai mica de apa, rezultand o urina cu densitate variabila. Urina formata
permanent - diureza (1,5 - 2,5 ml/min.) - se depoziteaza in vezica urinara, de unde cand se
acumuleaza o anumita cantitate (250 - 300 ml), se declanseaza reflex mictiunea - deschiderea
sfincterului vezical si golirea vezicii. Mictiunea este un act constient, deschiderea si inchiderea
sfincterului vezical putand fi comandate voluntar. In afara de functia excretorie (formarea si
eliminarea urinei), rinichiul are un rol predominant in mentinerea echilibrului acido-bazic, prin
eliminarea de acizi si crutarea bazelor, mentinand pH-ul la cea 7,35. Rinichii mai asigura
constanta presiunii osmotice a plasmei eliminand sau retinand, dupa caz, apa si diferiti
electroliti. Secreta unele substante ca renina, cu rol in mentinereaconstanta a tensiunii arteriale,
elimina unele medicamente, substante toxice etc.
In concluzie, rinichii indeplinesc in organism trei functii de baza:
functia de epuratie sanguina
functia de mentinere a echilibrului osmotic
functia de mentinere a echilibrului acido-bazic
Alterarea acestor functii conduce la aparitia sindromului de insuficienta renala, urmata uneori
de instalarea comei uremice.
VASCULARIZAŢIA RENALĂ
Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renală, ramură a
aortei abdominale, pătrunde prin hil şi apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide),
din care se desprind arterele arcuate, ce formează o ansă în jurul bazei piramidelor, arterele
interlobulare, din care glomerulul. După ce se regrupează în arteriole, se capilarizează din nou
în jurul tubului respectiv (în medulară) şi se deschid în venele interlobulare, apoi în venele
arcuate.
Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează în vena renală
care se deschide în vena cavă inferioară.

4. INTERVAŢIA RENALĂ
Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar şi din
câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se
distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar şi componentelor tubulare.
FORMAREA URINEI
Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:
ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular;
reabsorbţia;
secreţia anumitor constituenţi în tubi.
ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ
Este un proces dirijat de forţe fizice în urma căruia aproximativ 20% din cantitatea de plasmă
care irigă rinichii trece prin membrana filtrantă glomerulară, extrem de subţire, în cavitatea
capsulară. Membrana filtrantă nu se comportă ca o membrană inertă ei, prin proprietăţile ei
fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenţi şi blochează trecerea altora.
Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziţie electrolitică identică cu cea a
plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă deproteinizată. Ultrafiltrarea glomerulară
este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercită la nivelul capilarelor glomerulare şi
reprezintă suma algebrică a unor presiuni care controlează schimburilor lichidiene la nivelul
tuturor capilalelor din organism.
Analizele de urina reprezinta un proces prin care urina este examinata folosind mijloace fizice
si chimice. Consta intr-un spectru larg de teste chimice si microscopice, fiind un instrument
deosebit de folositor in detectarea infectiilor de tract urinar, a bolilor renale si a altor afectiuni
ale organismului nostru ce pot fi descoperite prin monitorizarea nivelurilor anormale ale
compusilor din urina. Analiza urinei este un test cu rezultate relativ rapide si care se obtin usor,
insa cu o incarcatura informationala deosebita pentru medicul curant.
Exista 2 categorii diferite de analizare a urinii, fiecare cautand sa dezvaluie prezenta unor
substante diferite in urina:
Analiza chimica bruta a urinei ofera informatii despre:
• aspectul si culoarea urinei (poate fi descrisa ca fiind clara, tulbure, cu sedimente, galben
pal, galben inchis, rosiatica, verzuie, albastruie, etc.)
• bilirubina (produsa prin distrugerea globulelor rosii)
• urobilinogenul (reziduu al bilirubinei)
• glucoza (mai putin de 0,1%sau 130mg/24h)
• hemoglobina
• corpii cetonici

5. • nitriti
• ph-ul urinei (de obicei are valoarea cuprinsa in intervalul 4.6-8, cu o medie de 6)
• proteinele urinare (max. 150mg/24h sau 10mg/100ml)
• densitatea sau greutatea specifica (concentratia urinei comparata cu cea a aceleiasi
cantitati de apa, cu valori normale intre 1.002-1.0035)
Analiza microscopica a urinei (efectuata de un cadru medical specializat, cu ochi antrenat)
dezvaluie:
• bacterii si alte microorganisme
• sedimente
• cristale urinare
• grasimi
• mucus
• globule rosii
NOTIUNI DE SEMIOLOGIE
ANAMNEZA
Numerosi agenti toxici, infectiosi sau alergici pot afecta rinichiul, deteriorandu-i functiile. Iata
de ce anamneza ocupa un rol important in patologia renala, evidentiind diferiti factori si agenti
care pot favoriza sau produce leziuni renale. Oboseala si subalimentatia, frigul si umiditatea
favorizeaza adesea diferite boli renale. Socul si traumatismele cu zdrobiri de tesuturi pot
realiza chiar grave leziuni renale, in special tubulare. Unele substante toxice (plumbul,
fosforul, mercurul) sau medicamente (sulfamidele, penicilinele), prin mecanisme toxice sau
toxico-alergice, pot actiona asupra intregului nefron,- cu precadere asupra tubilor, realizand
tubulonefroze grave. Graviditatea favorizeaza infectii urinare sau poate chiar duce la aparitia
"nefropatiei de sarcina". Bolile altor aparate sau organe au deseori un rasunet renal. De
exemplu, endocardita lenta, hipertensiunea arteriala si ateroscleroza intereseaza frecvent si
rinichiul. Adenomul de prostata, stricturile uretrale, litiaza reno-uretrala favorizeaza staza si
infectia renala. Dar cel mai insemnat rol in etiologia bolilor renale bilaterale il au infectia
streptococica a cailor aeriene superioare si infectia de focar. Iata de ce diagnosticul si
Tratamentul corect al anginelor si amigdalitelor, granuloamelor dentare, reumatismului acut,
sinuzitelor etc, nu consta numai in suprimarea unor suferinte, ci si in prevenirea unor boli grave
si adeseori irecuperabile (glomerulonefrita acuta etc).
Simptome functionale pentru afectarea aparatului renal sunt: durerea, tulburarile de mictiune,
tulburarile in emisiunea urinii, piuria si hematuria.
Durerea: in regiunea lombara, aparuta spontan, cu sediul unilateral sau bilateral, reprezinta
deseori simptomul de debut al unei afectiuni renale.
Daca durerea iradiaza spre partea antero-inferioara a abdomenului, urmand traiectul ureterului,
spre regiunile genitale externe si coapsa interna respectiva, supozitia capata si mai mult temei.

6. -Durerea lombara, spontana, unilaterala, de intensitate redusa (surda), sugereaza o ptoza renala,
litiaza renala latenta, o pielonefrita, o tuberculoza sau cancer renal.
-Durerea lombara bilaterala, cu caracter surd sau de tractiune, apare in glome-rulonefritele
acute si cronice, in sclerozele renale etc.
- Cand durerea atinge o mare intensitate, este unilaterala si apare in crize paroxistice si cand
debuteaza in regiunea lombara si iradiaza pe traiectul ureterului spre fosa iliaca, regiunea
inghinala, organele genitale si fata interna a coapsei respective poarta denumirea de colica
renala sau nefretica. Durerea este atroce, permanenta, cu intensificari paroxistice si are
caracter de sfasiere, arsura, intepatura sau greutate. Bolnavul.este agitat, cauta - fara sa
reuseasca - o pozitie de usurare, are senzatii imperioase de mictiune, dar nu reuseste sa urineze
decat cateva picaturi de urina concentrata, continand adesea sange. Durerea poate difuza si in
regiunea lombara opusa. In timpul colicii pot aparea si alte semne urinare (polakiurie, oligurie,
teriesme vezicale) sau tulburari gastro-intestinale reflexe (greturi, varsaturi, meteorism,
constipatie). Uneori, colica apare fara o cauza anume, alteori este provocata de zdruncinaturi,
abuzuri alimentare etc. Poate fi precedata de dureri lombare vagi, arsuri la mictiune sau
hematurie, dar de obicei apare, brutal, fara prodromuri si dureaza ore sau zile. Apare in litiaza
renala (calcul care patrunde in ureter), mai rar in hidronefroza, in cancerul sau tuberculoza
renala.
Tulburari in emisiunea urinii: polakiurie, disurie, nicturie, retentie de urina si incontinenta.
Prin polakiurie se intelege cresterea frecventei mictiunilor, iar prin disurie, dificultatea sau
durerea la mictiune. Aceste tulburari apar de obicei impreuna. La barbati, indeosebi peste 60 de
ani, prima cauza care trebuie cercetata este adenomul de prostata. Cistita este insa cea mai
frecventa cauza. Tuberculoza este, de asemenea, deseori o cauza a cistitei; la fel si stricturile
uretrale.
Nicturia desemneaza situatia in care bolnavul este obligat sa se scoale noaptea pentru a urina.
Normal, in timpul somnului nu apare necesitatea de a urina. Nicturia poate fi secundara
afectiunilor care provoaca disuria, polakiuria si poliuria, dar adeseori este un semn de
insuficienta cardiaca sau scleroza renala.
Retentia de urina - adica imposibilitatea bolnavului de a-si goli vezica - poate fi completa, in
care caz se produce distensia vezicii, care poate ajunge pana la ombilic, bomband in hipogastru
(glob vezical). Retentia este incompleta, cand bolnavul, desi urineaza, nu-si poate goli complet
continutul vezical, care se poate infecta rapid. Retentia de urina apare in tumori ale prostatei,
calculi sau stricturi uretrale si unele leziuni ale sistemului nervos, tabes, hemoragie cerebrala,
paralizie generala, stari comatoase etc.
Incontinenta de urina este emisia involuntara de urina. Apare in special la copii. La adulti
poate aparea in leziuni ale vezicii urinare, ale sistemului nervos central sau ale maduvei
spinarii.
Tulburarile diurezei sunt tulburari ale volumului urinii.
Poliuria este cresterea cantitatii de urina peste 2 1/24 de ore. Deoarece 88% din apa filtrata la

7. nivelul glomerulului este reabsorbita de tubi, se intelege ca modificarea relativ slaba a acestei
reabsorbtii provoaca o crestere importanta a volumului urinii. Se intalneste in stari fiziologice
(absorbtie exagerata de lichide), in diabetul insipid sau zaharat, in insuficienta cardiaca, in
timpul regresiunii edemelor, cand mari cantitati de apa si sodiu sunt eliminate, la sfarsitul unor
boli febrile (pneumonie, febra tifoida etc.) si in bolile renale cronice, in stadiul de insuficienta
renala. In insuficienta renala, poliuria este datorita, probabil, unui mecanism compensator, care
permite eliminarea substantelor toxice cu un volum mai mare de apa, din cauza pierderii
functiei de concentrare a tubilor.
Oliguria inseamna scaderea cantitatii de urina. Apare dupa reducerea ingestiei de apa,
transpiratii abundente, febra, pierderi mari de lichide prin diaree sau varsaturi. Oliguria
patologica apare fie prin scaderea filtratului glomerular, in insuficienta cardiaca, in colapsul
vascular, in colici renale, glomerulonefrite acute sau cronice, scleroze renale, fie prin cresterea
reabsorbtiei tubulare: nefropatii tubulare (nefroza mercuriala).
Anuria este suprimarea secretiei urinare. Nu trebuie confundata cu retentia de urina, in care
sondajul vezical permite extragerea urinii. Apare in general datorita acelorasi factori care
produc oliguria, dar are o semnificatie mai grava.
Hematuria: termen care defineste prezenta sangelui in urina, care dobandeste o culoare rosie-
deschisa sau inchisa. Numai hematuria macroscopica este un simptom functional urinar,
deoarece exista si hematurii decelabile numai prin metode de laborator ("hematurii
microsconiceV
Provenienta hematuriei se stabileste prin proba celor trei pahare (61). Bolnavul urineaza
succesiv in trei pahare conice: cateva picaturi in primul pahar, partea cea mai abundenta a
mictiunii in al doilea pahar si ultimele picaturi in al treilea. Daca hematuria apare numai in
primul pahar (initiala) inseamna ca este de origine uretrala, daca apare numai in ultimul
(terminala), este vezicala, iar daca apare in toate cele trei pahare (totala) este de origine renala.
In fapt, aceasta distinctie este sechematica, deoarece orice hematurie abundenta este totala.
Hematuria poate fi deci de natura renala (litiaza, tuberculoza, cancer, glomerulonefrite),
vezicala (litiaza, tumori, tuberculoza), prostatica (adenom, cancer), uretrala (uretrite,
traumatisme) sau generala (sindroame hemoragice etc).
Piuria - adica prezenta puroiului in urina - se traduce macroscopic printr-un aspect tulbure al
urmilor, dar nu poate fi afirmata decat prin examenul microscopic, care evidentiaza prezenta
unor leucocite polinucleare mai mult sau mai putin alterate. Piuria este totdeauna datorita unei
leziuni a aparatului urinar. Si aici se poate recurge la proba celor trei pahare pentru a preciza
originea piuriei.
SEMNE FIZICE
Examenul obiectiv al aparatului urinar se face in ordinea clasica.
Inspectia generala ofera importante date diagnostice. De exemplu, pozitia "in cocos de pusca"
(in decubit lateral de partea bolnava) este luata de bolnavii cu colica nefritica, pentru usurarea
durerii. Paloarea tegumentelor se intalneste la bolnavii cu insuficienta renala cronica (uremie).
Dar semnul cel mai important este edemul, care traduce o hiperhidratare extracelulara. Uneori
este discret (decelabil numai prin cresterea bolnavului in greutate), alteori considerabil,

8. antrenand infiltratia tesutului celular subcutanat din intreg organismul si colectii lichidiene in
toate seroasele (pleura, pericard, peritoneu). Aceasta este edemul generalizat sau anasarca.
Edemul renal este alb, nedureros, moale (pastrand amprenta degetului la apasare), cu pielea
lucioasa. Debuteaza la pleoape, fata si maleole, la inceput vizibil numai dimineata, pentru ca in
restul zilei sa nu se mai observe. Cu timpul, cuprinde fata dorsala a mainilor. La bolnavii care
stau la pat ocupa partile declive: regiunea lombo-sacrata si fata interna a coapselor. Se spune,
in general, ca edemele renale si hepatice sunt moi, in timp ce edemele cardiace sunt ferme. In
realitate, edemele de aparitie recenta sunt toate mai mult sau mai putin moi, dar cu timpul
indiferent de etiologie, devin ferme si dureroase. Intr-un stadiu tardiv, edemul renal se
generalizeaza, interesand si seroasele (anasarca) si uneori si viscerale. Edemul renal apare in
glomerulonefrita acuta si cronica si in sindroamele nefrotice, fiind datorate retentiei exagerate
de sodiu si apa, prin diminuarea filtrarii glomerulare si cresterea reabsorbtiei tubulare. In
sindroamele nefrotice scaderea proteinelor plasmatice joaca un rol foarte important. Edemele
renale trebuie deosebite de celelalte edeme. Edemele cardiace apar intotdeauna in partile
declive, la inceput sunt intermitente (dispar la repaus), apoi permanente. Sunt simetrice si intial
moi, albe sau violacee, iar mai tarziu ferme, dure, uneori dureroase. Se datoreaza retentiei de
sodiu si apa, cresterii presiunii hidrostatice si permeabilitatii capilare. Semnele cardiopatiei de
baza si ale insuficientei cardiace precizeaza diagnosticul. Edemele hepatice sunt asemanatoare
edemelor renale si cardiace. Diagnosticul se impune in prezenta unei afectiuni hepatice
evidente (ciroza). Alteori, edemul poate fi prima manifestare a unei hepatite. De aici, obligatia
ca m fata unui bolnav care nu prezinta nici insuficienta cardiaca, nici o afectiune renala, sa se
caute originea hepatica a edemului, nu numai prin mijloace clinice, dar si de laborator. La
acesti bolnavi, edemele se datoreaza retentiei de sodiu, scaderii proteinelor plasmatice, cresterii
permeabilitatii capilare. Edemele de carenta apar in perioadele de restrictii alimentare si sunt
provocate de scaderea proteinelor plasmatice.
Edemele alergice apar prin cresterea permeabilitatii capilare, sunt trecatoare si nedureroase si
se intalnesc in boala serului, urticarie, edemul Quincke.
Edemele mai pot aparea in tulburari venoase (tromboflebite si varice), in inflamatii si in
obstructii limfatice.
Inspectia locala poate constata bombarea regiunii lombare in tumori renale si hidronefroza sau
bombarea regiunii suprapubiene in caz de retentie de urina cu glob vezical. Informatii
importante se obtin prin palpare, prin aceasta manevra putandu-se aprecia ptoza renala
(coborarea rinichiului - mai frecvent dreptul - care poate ajunge cu polul inferior pana in fosa
iliaca), cresterea volumului rinichiului (cancer renal, rinichi polichistic, hidronefroza) si
prezenta punctelor dureroase. O manevra pretioasa este percutarea regiunilor lombare cu varful
degetelor sau cu marginea cubitala a mainii (semnul Giordano-Pasternatki), care declanseaza
dureri vii in caz de litiaza renala, pielonefrite, glomerulonefrita acuta.

9. Scoala postliceala “HIPOCRATE”
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA
APARATULUI RENAL
Profesor: Elev:
Baluta Pompilia Maria Ilasca Corina
AMF I,grupa i