SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 5
Imaginea de Ansamblu
Dacă avem o imagine de ansamblu, putem răspunde la următoarele întrebări:
  1. Care este scopul vieţii?
  2. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine?

Lipsa unei imagini de ansamblu poate conduce la şi mai multe întrebări şi multă confuzie.

Pericole de avut în vedere

Două tipuri de oameni
  1. Gânditori – Trăiesc după logică şi raţiune – minte fără inimă.
  2. Sentimentalişti – Trăiesc după sentimente – inimă fără minte.

Probleme rezultate
   1. Gânditorii au multe cunoştinţe dar nu fac prea multe cu ele, ceea ce rezultă în inimi
      împietrite.
   2. Sentimentaliştii nu au nici o direcţie, au tendinţa de a se pierde şi de a lua hotărâri
      greşite, din care rezultă lucruri rele. Inimă fără minte.

Sindromul broaştei în apa fierbinte
O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas
cu apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va
muri.

Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi
culturile în care trăim?

Influenţe periculoase
    1. Materialism
    2. Individualism
    3. Relativism
    4. Pragmatism
    5. Consumatorism

Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire lumească şi egocentrică.

Nu ne interesează decât povestea noastră şi vrem ca Dumnezeu să ia parte la ea.

Dar nu asta a intenţionat Dumnezeu.

Filipeni 2:9-11 (NTR)
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus
de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe
pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că
Isus Cristos este Domnul.

În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El
Însuşi şi pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim
proprii noştri dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap.

După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus!

Ioan 5:39 (NTR)
Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică dar tocmai acestea
sunt cele care depun mărturie despre Mine!

Luca 24:25-27 (NTR)
El le-a zis: O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce
au spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui? şi,
începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate
Scripturile.

Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus

           Biblia
             
         Evanghelia
             
            Isus


   Imaginea de ansamblu

                Isus
              
                    
Evanghelia  Biserica  Misiunea


                                                      Simbolul Trinităţii

Trintatea şi Evanghelia
   1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Lui.
   2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om.
   3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus.
Importanţa Evangheliei

Luca 4:43 (NTR)
însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, căci
pentru aceasta am fost trimis.“

Romani 1:16 (NTR)
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru
mântuirea fiecăruia care crede…

Definiţia Evangheliei
Evanghelia este vestea bună despre ceea ce Dumnezeu a făcut prin Fiul Său Isus Cristos ca
să-şi restaureze domnia şi conducerea Sa peste întreaga creaţie şi să aducă reconciliere
pentru toţi cei care se pocăiesc şi îşi pun încrederea în Cristos.

Aspectele Evangheliei
   1. Înţelegerea Evangheliei
   2. Trăirea Evangheliei
   3. Proclamarea Evangheliei
   4. Apărarea Evangheliei

Înţelegerea Evangheliei
   1. A creşte în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei.
   2. A fi în stare să scrii ce este Evanghelia.
   3. A fi în stare să explici clar Evanghelia şi altora.

Niciodată nu laşi Evanghelia pentru a trece la alte lucruri. Pur şi simplu te adânceşti mai
mult în ea.

Trăierea Evangheliei
   1. Predică-ţi Evanghelia în fiecare zi.
   2. Trăieşte bazat pe adevărurile despre ceea ce eşti în Cristos.
   3. Trăieşte o viaţă de pocăinţă şi credinţă.

Proclamarea Evangheliei
   1. Duhul Sfânt – nevoia de rugăciune
   2. Evanghelia – cunoaşte-o bine!
   3. Mărturia – istoria şi viaţa ta

Apărarea Evangheliei (Întrebări la care ar trebui să ştii să răspunzi)
  1. De ce să crezi în Dumnezeu?
  2. De ce să crezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?
  3. De ce Dumnezeu permite răul şi suferinţa?
  4. De ce Dumnezeu trimite oameni în iad?
Importanţa Bisericii

Efeseni 3:10-11 (NTR)
…pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică,
înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a realizat în
Cristos Isus, Domnul nostru.

1 Corinteni 12:7, 27 (NTR)
7 Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor… 27 Voi sunteţi
trupul lui Cristos şi fiecare este un mădular al lui.

Biserica
   1. Mireasa lui Cristos
   2. Trupul lui Cristos
   3. Familia lui Dumnezeu

Dumnezeu ca Trinitate este îndrumătorul nostru în relaţiile noastre unii cu ceilalţi în cadrul
bisericii.

Misiunea cu trei obiective

   Să aducem glorie lui Isus şi Tatălui
                 
    Lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu
                 
   Să facem ucenici din toate naţiunile

Un alt fel de a privi lucrurile

Misiunea

Matei 28:18-20 (NTR)
Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe
pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele
Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că
Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“

Obiectivul

Matei 6:10, 33 (NTR)
10 vie Împărăţia Ta facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! … 33 Căutaţi mai întâi
Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Efeseni 1:20-22 (NTR)
…pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi şi L-a aşezat la dreapta
Lui în locurile cereşti, deasupra tuturor conducătorilor, autorităţilor, puterilor, domniilor şi
a oricărui nume dat, nu doar în acest veac, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L-
a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică,

Scopul

Efeseni 3:21 (NTR)
a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.

2 Corinteni 4:15 (NTR)
Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde
mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

John Piper
“Slava lui Dumnezeu reprezintă frumuseţea şi măreţia multiplelor sale perfecţiuni.”

Mărturisirea de credinţă de la Westminster
“Scopul principal al omului este să îl slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure de El pe veci.”

Voia lui Dumnezeu pentru noi
Misiunea – de a face ucenici ai lui Isus care să îl iubească pe Dumnezeu şi pe oameni.
Obiectivul – de a extinde împărăţia lui Dumnezeu aducând dragostea lui Dumnezeu la
oameni.
Scopul – de a-L slăvi pe Isus şi pe Tatăl aşa încât oamenii să Li se închine.


Imaginea de ansamblu
                 Isus
              
                    
Evanghelia  Biserica  Misiunea

Isus vrea să îmbrăţişăm evanghelia Lui pentru a face parte din biserica Lui în misiunea Lui.

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Resurse aditionale pentru intelegerea evangheliei
Resurse aditionale pentru intelegerea evanghelieiResurse aditionale pentru intelegerea evangheliei
Resurse aditionale pentru intelegerea evanghelieiWilliam Anderson
 
1. De ce este importanta evanghelia?
1. De ce este importanta evanghelia?1. De ce este importanta evanghelia?
1. De ce este importanta evanghelia?William Anderson
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutWilliam Anderson
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe
1. Imaginea de ansamblu - Isus  notițe1. Imaginea de ansamblu - Isus  notițe
1. Imaginea de ansamblu - Isus notițeWilliam Anderson
 
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE – UNIUNEA BI...
 MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A  BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE –  UNIUNEA BI... MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A  BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE –  UNIUNEA BI...
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE – UNIUNEA BI...samicoc
 
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...samicoc
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi BisericaWilliam Anderson
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?William Anderson
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1William Anderson
 
Nascut din nou, nascut din dumnezeu
Nascut din nou, nascut din dumnezeuNascut din nou, nascut din dumnezeu
Nascut din nou, nascut din dumnezeuMarian Zaharia
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?William Anderson
 
Efeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 PecetluitiEfeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 PecetluitiFlorin Enescu
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițeWilliam Anderson
 
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009FrescatiStory
 
04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notiteWilliam Anderson
 
03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notiteWilliam Anderson
 
1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notiteWilliam Anderson
 

La actualidad más candente (20)

Resurse aditionale pentru intelegerea evangheliei
Resurse aditionale pentru intelegerea evanghelieiResurse aditionale pentru intelegerea evangheliei
Resurse aditionale pentru intelegerea evangheliei
 
1. De ce este importanta evanghelia?
1. De ce este importanta evanghelia?1. De ce este importanta evanghelia?
1. De ce este importanta evanghelia?
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia Handout
 
Imaginea de ansamblu
Imaginea de ansambluImaginea de ansamblu
Imaginea de ansamblu
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe
1. Imaginea de ansamblu - Isus  notițe1. Imaginea de ansamblu - Isus  notițe
1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe
 
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE – UNIUNEA BI...
 MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A  BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE –  UNIUNEA BI... MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A  BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE –  UNIUNEA BI...
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE – UNIUNEA BI...
 
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...
Marturisirea de credinta a Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din...
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
 
1. Trairea Evangheliei
1. Trairea Evangheliei1. Trairea Evangheliei
1. Trairea Evangheliei
 
Nascut din nou, nascut din dumnezeu
Nascut din nou, nascut din dumnezeuNascut din nou, nascut din dumnezeu
Nascut din nou, nascut din dumnezeu
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat?
 
Efeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 PecetluitiEfeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 Pecetluiti
 
5. Duhul Sfant
5. Duhul Sfant5. Duhul Sfant
5. Duhul Sfant
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
 
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
Patriarhul Daniel - Pastorala de Craciun, 2009
 
04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite04. Care este planul mantuirii notite
04. Care este planul mantuirii notite
 
03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite
 
1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite
 

Destacado

Töö allikatega ja viitamine
Töö allikatega ja viitamineTöö allikatega ja viitamine
Töö allikatega ja viitamineHans Põldoja
 
Mash-up personaalsed õpikeskkonnad
Mash-up personaalsed õpikeskkonnadMash-up personaalsed õpikeskkonnad
Mash-up personaalsed õpikeskkonnadHans Põldoja
 
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkFilenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkJulie Allinson
 
Towards a digital library for York
Towards a digital library for YorkTowards a digital library for York
Towards a digital library for YorkJulie Allinson
 
02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel NotesWilliam Anderson
 
Signed metadata : method and application
Signed metadata : method and applicationSigned metadata : method and application
Signed metadata : method and applicationJulie Allinson
 

Destacado (8)

Töö allikatega ja viitamine
Töö allikatega ja viitamineTöö allikatega ja viitamine
Töö allikatega ja viitamine
 
Rehasoft Clicker
Rehasoft ClickerRehasoft Clicker
Rehasoft Clicker
 
Mash-up personaalsed õpikeskkonnad
Mash-up personaalsed õpikeskkonnadMash-up personaalsed õpikeskkonnad
Mash-up personaalsed õpikeskkonnad
 
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of YorkFilenames are not metadata, changing cultures at the University of York
Filenames are not metadata, changing cultures at the University of York
 
Towards a digital library for York
Towards a digital library for YorkTowards a digital library for York
Towards a digital library for York
 
02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes02. What is the Gospel Notes
02. What is the Gospel Notes
 
Trabajo práctico nº3
Trabajo práctico nº3Trabajo práctico nº3
Trabajo práctico nº3
 
Signed metadata : method and application
Signed metadata : method and applicationSigned metadata : method and application
Signed metadata : method and application
 

Similar a Imaginea de ansamblu notite

3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite 3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite William Anderson
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - MisiuneaWilliam Anderson
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notiteWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notiteWilliam Anderson
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notiteWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDFWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPTWilliam Anderson
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?William Anderson
 
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?William Anderson
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notiteWilliam Anderson
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?William Anderson
 
01. De ce este importanta evanghelia?
01. De ce este importanta evanghelia?01. De ce este importanta evanghelia?
01. De ce este importanta evanghelia?William Anderson
 
08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?William Anderson
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? NotiteWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDFWilliam Anderson
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - IsusWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPTWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? KeynoteWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notiteWilliam Anderson
 
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiEfeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiFlorin Enescu
 

Similar a Imaginea de ansamblu notite (20)

3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite 3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea notite
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
11. Cum să mă rog referitor la evanghelizare?
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
 
01. De ce este importanta evanghelia?
01. De ce este importanta evanghelia?01. De ce este importanta evanghelia?
01. De ce este importanta evanghelia?
 
08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?08. De ce sa evanghelizam?
08. De ce sa evanghelizam?
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
 
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiEfeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
 

Más de William Anderson

Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutWilliam Anderson
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyWilliam Anderson
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWilliam Anderson
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2William Anderson
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3William Anderson
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017William Anderson
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1William Anderson
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedWilliam Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4William Anderson
 

Más de William Anderson (20)

Nu am fost creat
Nu am fost creatNu am fost creat
Nu am fost creat
 
I Was Not Designed
I Was Not DesignedI Was Not Designed
I Was Not Designed
 
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your Testimony
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel Handout
 
Follow Your Heart
Follow Your HeartFollow Your Heart
Follow Your Heart
 
Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1
 
Întrebări despre Isus
Întrebări despre IsusÎntrebări despre Isus
Întrebări despre Isus
 
Questions about Jesus
Questions about Jesus Questions about Jesus
Questions about Jesus
 
Becoming a Better Speaker
Becoming a Better SpeakerBecoming a Better Speaker
Becoming a Better Speaker
 
Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished Club
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red Pill
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4
 
Selecting Your Topic
Selecting Your TopicSelecting Your Topic
Selecting Your Topic
 

Imaginea de ansamblu notite

  • 1. Imaginea de Ansamblu Dacă avem o imagine de ansamblu, putem răspunde la următoarele întrebări: 1. Care este scopul vieţii? 2. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine? Lipsa unei imagini de ansamblu poate conduce la şi mai multe întrebări şi multă confuzie. Pericole de avut în vedere Două tipuri de oameni 1. Gânditori – Trăiesc după logică şi raţiune – minte fără inimă. 2. Sentimentalişti – Trăiesc după sentimente – inimă fără minte. Probleme rezultate 1. Gânditorii au multe cunoştinţe dar nu fac prea multe cu ele, ceea ce rezultă în inimi împietrite. 2. Sentimentaliştii nu au nici o direcţie, au tendinţa de a se pierde şi de a lua hotărâri greşite, din care rezultă lucruri rele. Inimă fără minte. Sindromul broaştei în apa fierbinte O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas cu apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va muri. Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi culturile în care trăim? Influenţe periculoase 1. Materialism 2. Individualism 3. Relativism 4. Pragmatism 5. Consumatorism Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire lumească şi egocentrică. Nu ne interesează decât povestea noastră şi vrem ca Dumnezeu să ia parte la ea. Dar nu asta a intenţionat Dumnezeu. Filipeni 2:9-11 (NTR) De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe
  • 2. pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul. În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El Însuşi şi pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim proprii noştri dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap. După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus! Ioan 5:39 (NTR) Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Luca 24:25-27 (NTR) El le-a zis: O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui? şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile. Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus Biblia  Evanghelia  Isus Imaginea de ansamblu Isus       Evanghelia  Biserica  Misiunea Simbolul Trinităţii Trintatea şi Evanghelia 1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Lui. 2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om. 3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus.
  • 3. Importanţa Evangheliei Luca 4:43 (NTR) însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis.“ Romani 1:16 (NTR) Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… Definiţia Evangheliei Evanghelia este vestea bună despre ceea ce Dumnezeu a făcut prin Fiul Său Isus Cristos ca să-şi restaureze domnia şi conducerea Sa peste întreaga creaţie şi să aducă reconciliere pentru toţi cei care se pocăiesc şi îşi pun încrederea în Cristos. Aspectele Evangheliei 1. Înţelegerea Evangheliei 2. Trăirea Evangheliei 3. Proclamarea Evangheliei 4. Apărarea Evangheliei Înţelegerea Evangheliei 1. A creşte în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei. 2. A fi în stare să scrii ce este Evanghelia. 3. A fi în stare să explici clar Evanghelia şi altora. Niciodată nu laşi Evanghelia pentru a trece la alte lucruri. Pur şi simplu te adânceşti mai mult în ea. Trăierea Evangheliei 1. Predică-ţi Evanghelia în fiecare zi. 2. Trăieşte bazat pe adevărurile despre ceea ce eşti în Cristos. 3. Trăieşte o viaţă de pocăinţă şi credinţă. Proclamarea Evangheliei 1. Duhul Sfânt – nevoia de rugăciune 2. Evanghelia – cunoaşte-o bine! 3. Mărturia – istoria şi viaţa ta Apărarea Evangheliei (Întrebări la care ar trebui să ştii să răspunzi) 1. De ce să crezi în Dumnezeu? 2. De ce să crezi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? 3. De ce Dumnezeu permite răul şi suferinţa? 4. De ce Dumnezeu trimite oameni în iad?
  • 4. Importanţa Bisericii Efeseni 3:10-11 (NTR) …pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a realizat în Cristos Isus, Domnul nostru. 1 Corinteni 12:7, 27 (NTR) 7 Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor… 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare este un mădular al lui. Biserica 1. Mireasa lui Cristos 2. Trupul lui Cristos 3. Familia lui Dumnezeu Dumnezeu ca Trinitate este îndrumătorul nostru în relaţiile noastre unii cu ceilalţi în cadrul bisericii. Misiunea cu trei obiective Să aducem glorie lui Isus şi Tatălui  Lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu  Să facem ucenici din toate naţiunile Un alt fel de a privi lucrurile Misiunea Matei 28:18-20 (NTR) Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“ Obiectivul Matei 6:10, 33 (NTR) 10 vie Împărăţia Ta facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! … 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
  • 5. Efeseni 1:20-22 (NTR) …pe care a desfăşurat-o atunci când L-a înviat pe Cristos din morţi şi L-a aşezat la dreapta Lui în locurile cereşti, deasupra tuturor conducătorilor, autorităţilor, puterilor, domniilor şi a oricărui nume dat, nu doar în acest veac, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare şi L- a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, Scopul Efeseni 3:21 (NTR) a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin. 2 Corinteni 4:15 (NTR) Toate sunt pentru voi, pentru ca harul, atingând mulţi oameni, să facă să abunde mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. John Piper “Slava lui Dumnezeu reprezintă frumuseţea şi măreţia multiplelor sale perfecţiuni.” Mărturisirea de credinţă de la Westminster “Scopul principal al omului este să îl slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure de El pe veci.” Voia lui Dumnezeu pentru noi Misiunea – de a face ucenici ai lui Isus care să îl iubească pe Dumnezeu şi pe oameni. Obiectivul – de a extinde împărăţia lui Dumnezeu aducând dragostea lui Dumnezeu la oameni. Scopul – de a-L slăvi pe Isus şi pe Tatăl aşa încât oamenii să Li se închine. Imaginea de ansamblu Isus       Evanghelia  Biserica  Misiunea Isus vrea să îmbrăţişăm evanghelia Lui pentru a face parte din biserica Lui în misiunea Lui.