1. R
i
identitate
Un Magor, două Magor
Până la o anumită vârstă nici nu observi că eşti minoritar etnic.
Apoi apar confuzia, indecizia şi ciocnirile cu majoritatea.
M
– De Magor Csibi
‑am născut pe 13 octom‑ despre care mi s‑a zis că este cea română. Dar învă‑
brie 1980, la Miercurea ţam într‑un mod ciudat.
Ciuc, chiar în inima Ţin minte că stăteam acasă şi mă luptam cu poe‑
secuimii. Nu spun că a zia „Mama lui Ştefan cel Mare”. Mama, care preda
fost bine sau rău, aşa s‑a limba maghiară şi era tutorele meu particular de
întâmplat. Am primit o română, nu ajunsese acasă încă, iar eu voiam să
identitate dublă – ma‑ ies la joacă. Procedura noastră obişnuită era aşa:
ghiar şi secui –, o singu‑ ea venea acasă, învăţam cuvintele, apoi poezia,
ră limbă, cea maghiară, apoi puteam să mă joc. Fiindcă mă grăbeam, m‑am
şi prea puţine explicaţii gândit să scurtez procedura. Când a ajuns acasă a
despre ce sunt. Oricum, când ai o copilărie fericită constatat că ştiam deja poezia pe de rost, dar fără
nu prea contează ce eşti. să înţeleg conţinutul. Ştiam doar că Ştefan a fost
Ştiam că vorbesc maghiară şi nici nu puteam încuiat afară din castel şi că mama lui era tare su‑
să‑mi imaginez că există şi alte limbi. Acasă, la bise‑ părată. Ştiam că parcă a pierdut şi ceva bătălie, dar
rică, la bunici, la verii mei de pe lângă Târgu Mureş, nu eram sigur că din cauza asta s‑au certat. Dar să
cam peste tot se vorbea în maghiară. Îmi aduc reproduc sau să înţeleg unde e în poezie supărarea
aminte că odată am auzit pe cineva vorbind într‑o şi unde bate Ştefan la poartă n‑aş fi reuşit. (Aşa
altă limbă la noi în oraş şi l‑am întrebat dacă dân‑ mi s‑a întâmplat şi cu engleza, dar abia mai târziu,
sul e din străinătate. Aflasem recent că există alte când au intrat casetele străine pe piaţă.)
locuri, cu alte limbi şi eram curios dânsul de unde În rest eram un copil tipic. Îmi plăcea să mă joc
vine. Mama s‑a ruşinat pentru că ştia că tovarăşul e afară şi îmi plăcea la nebunie să citesc, drept dova‑
de la judeţ, iar limba pe care o vorbea era româna. dă că am citit toate cărţile din Biblioteca Municipa‑
Spre fericirea tuturor, nici el nu vorbea maghiară, lă. Aveam note bune, eram un mic cetăţean model.
* Magor Csibi
coordonează proiectul aşa că s‑a creat o conversaţie paralelă. Credeam tot ce mi se spunea la şcoală, credeam în
editorial Think Outside
the Box (think. La şcoală s‑au complicat lucrurile. La început, partid, în tovarăşul Ceauşescu, eram mândru şoim,
hotnews.ro). Se
consideră un politician toţi colegii vorbeau în maghiară, profesoara era iar mai apoi pionier. O duceam atât de bine, că
ratat, deşi nu ştie dacă
politica l‑a ratat pe el
şi ea din rândurile noastre. Nu prevestea nimic că m‑au ales tovarăşii să‑l pup pe preamăritul condu‑
sau el a ratat politica.
Idolul lui nu este nici
viaţa noastră se va schimba. După ce am învăţat cător şi să‑i înmânez un buchet de flori la vizita lui
Matia Corvinul şi nici să citesc, să scriu şi să cânt câteva cântece, toate în în Miercurea Ciuc.
Ştefan cel Mare, ci
Captain Planet. maghiară, a venit şi ziua să învăţ într‑o nouă limbă, Mergeam zilnic la examenele medicale, nu
56 • dor • primăvară 2010

2. Ilustrație de Arpad „Arpi” Rezi dor • primăvară 2010 • 57

3. cumva să trasmit o boală din popor celui mai iubit aşteptând trenul de la Târgu Mureş. Nimeni nu ştia
om din ţară. Tovarăşii din Harghita mă plăceau, exact ce se întâmplă, dar existau zvonuri că bătăuşii
rezultatele testelor erau bune, aşa că aşteptam cu se îndreaptă şi spre alte sate locuite de maghiari.
nerăbdare ziua cea mare. Însă lumea mea s‑a dărâ‑ Ori n‑a venit nimeni, ori nu a coborât nimeni – cert
mat când a venit un tovarăş şef din Bucureşti şi a e că aşteptarea în gară a fost degeaba.
descoperit ceva ce pentru tovarăşii din Harghita nu Copii fiind, am înţeles abia o parte din această
era deloc neobişnuit: că nu ştiu română. Riscul să poveste. Că au fost confruntări etnice şi că în orice
spun vreo prostie era prea mare, aşa că au adus un moment pot să vină românii să ne bată şi pe noi.
elev silitor de prin altă parte, iar mie mi‑au răpit Ştiam doar o faţă a monedei, dar o ştiam bine. Şi
şansa unei zile luminate. azi, când mă gândesc la acel eveniment, simt o furie
Îmi aduc aminte şi Revoluţia. La început nu neputincioasă. Nu îi detest pe cei care au atacat,
puteam să înţeleg de ce ar vrea cineva să‑l huiduie nici pe cei care s‑au apărat. Doar pe cei care au
sau să‑l înlocuiască pe Ceauşescu. Tocmai depuse‑ orchestrat evenimentul.
sem jurământul de pionier şi primisem un şnur de Cam tot pe atunci s‑a făcut o fuziune între noi,
conducere, aşa că simţeam pericolul ca revoluţia cei de la Şcoala Generală Petőfi Sándor şi Şcoala
să‑mi distrugă cariera de până atunci. Ai mei mi‑au nr. 9, cu ideea să nu se mai încurajeze segregarea.
explicat că liderul maxim e de fapt un om rău, care Cred că am primit inclusiv profesori români care
a omorât oameni nevinovaţi, iar eu am rămas puţin nu vorbeau limba maghiară. Şi nu aş fi avut nimic
confuz la gândul că toate regulile şi învăţăturile de împotriva acestei decizii dacă aş fi ştiut mai mult în
până atunci fuseseră false. română decât „Ana are mere” şi „Cosmin se joacă
Crăciunul din ’89 l‑am făcut cu casa plină, pentru cu mingea”. Deşi n‑aveam probleme de descifrare a
că multe cunoştinţe s‑au refugiat la noi. Eram abecedarului, în viu grai aveam dificultăţi serioase
o grămadă de copii care alergam de sus în jos şi de a înţelege şi cele mai de bază expresii. Nu din
urlam „ole, ole Ceauşescu nu mai e”, deşi nu prea răutate, sau pentru că nu voiam, dar dacă părinţii,
ştiam ce înseamnă. În noaptea de Crăciun îmi aduc rudele, prietenii şi cunoscuţii vorbeau numai în
aminte că s‑au afişat urările de bine în trei limbi, maghiară, de unde era să învăţ eu româna? Sigur
un moment de euforie pentru noi. Chiar şi eu, mic că imposibilitatea de a comunica a creat segregare
copil, am priceput importanţa acelui moment. Era în şcoală. Ne‑am organizat în grupuleţe şi mai mult
momentul din istoria României în care am renăscut ne băteam. Probabil fără motiv, având în vedere că
ca popor. Nu că nu am fi existat până atunci. Nu dacă vedeam un „inamic” pe stradă cu părinţii, ne
că n‑am fi ştiut că suntem maghiari. Dar după zeci salutam amabil.
de ani de negare din partea sistemului, am fost în Când a venit vremea liceului, m‑am dus la unul
sfârşit recunoscuţi, respectaţi chiar. Acel Crăciun în limba maghiară. Probabil m‑aş fi descurcat şi
a avut un mesaj simplu: trăim într‑o Românie a la unul românesc, dacă aş fi muncit câteva ore în
cetăţenilor, unde nu contează cine eşti. plus. Dar niciun copil nu vrea asta. Voiam să mă
Puteam să avem o ţară în care oamenii se respec‑ joc, să fac sport, să mă uit la TV. Aşa că nu mi‑am
tă, dar am ratat momentul la scurt timp după. schimbat şcoala.
Atunci n‑am priceput ce porcărie au reprezentat Odată cu pubertatea lucrurile au devenit mai
evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990. complicate, iar eu mai confuz ca niciodată. Nu era
Pentru mine era mai degrabă un film de aventură. de ajuns că am aflat că există diferenţe fundamen‑
Am văzut la televizor ce se întâmplă, cum intră unii tale între femei şi bărbaţi, dar a trebuit să mă con‑
cu camionul în mulţime, cum se bat şi se omoară frunt şi cu o definiţie de identitate. Nu este uşor să
oamenii între ei, şi nu înţelegeam şocul, tristeţea te defineşti ca minoritar. Mai ales dacă eşti obişnuit
şi câteodată mânia celor din casă. Stăteam la verii să fii majoritar. Pe măsură ce creşti începi să‑ţi dai
mei de la Sângeorgiu de Pădure, la 36 de kilometri seama că există viaţă şi dincolo de graniţele oraşu‑
de Târgu Mureş. Vărul meu, care pe atunci avea 11 lui, există alte culturi, alte limbi. Există tabere, iar
ani, îmi povestea cu tot avântul tinereţii cum s‑au tu trebuie să te poziţionezi într‑una dintre ele. Asta
adunat toţi din sat la gară, înarmaţi cu ce aveau, nu mi‑a plăcut niciodată.
Eram gamer şi mereu când mă jucam îmi era
greu să aleg o tabără. Nu eram fascinat de tabă‑
ra răilor aşa că alegeam de obicei „băieţii buni”,
dar când aveam mai multe opţiuni şi mai multe
Cea mai bună metodă de a testa care adevăruri, era dificil. Însă când vine vorba de
e prima ta limbă e în pat lângă o identitate, este imposibil să identifici băieţii buni
şi băieţii răi. Iar comunitatea în care trăieşti nu‑ţi
fată, aproape adormit. Şi azi, de câte face decizia mai uşoară. Îmi aduc aminte de un
ori îmi vine să spun ceva drăguţ, bărbat din comuna vărului meu, fruntaş la Vatra
Românească, care apărea peste tot spunând că este
întotdeauna o spun în maghiară. persecutat. Trăia acolo de ani buni şi nu cred să i
58 • dor • primăvară 2010

4. se fi întâmplat ceva vreodată. Cred că asta urmărea Nu mai vorbim de panourile lui Funar, pe care era
de fapt, ceva care să‑i valideze plângerile. Dar omul afişat citatul cu limba oficială din Constituţie.
n‑a păţit nimic, iar mişcarea lor s‑a fâsăit. De foarte În fiecare zi simţeam că sunt un outsider. Mai
multe ori mă gândeam să mă comport ostil faţă ales dacă mi se întâmpla să ies la terasă şi să cer
de aceşti oameni. Însă din fericire am fost învăţat „două coli” în loc de „două cola”. Cu cât încercam
altfel; m‑am identificat întotdeauna după ce sunt, să fiu mai atent să nu greşesc, cu atât greşeam mai
nu după ce nu sunt alţii. mult. Aşa că am ales din nou o oarecare izolare,
Am înţeles între timp că dacă nu pricepi nicio alături de prietenii maghiari. Am cunoscut noi
vorbă într‑o comunitate, devii stresat. În Republica prieteni, tot maghiari, mergeam la facultate în
Moldova şi eu mă enervam când cineva nu voia să limba maghiară şi la petreceri de‑ale noastre. Am
vorbească cu mine în română. Şi nu sentimentul încercat să‑mi creez microuniversul propriu, după
naţional mi‑a fost rănit, ci mă enerva pur şi simplu exemplul de acasă.
stupiditatea situaţiei. Eu, minoritar în România, În anul trei, din cauză că le era greu părinţilor
eram brusc un român din România căruia i se să mă întreţină în chirie, m‑am mutat în cămin.
aplica acelaşi tratament ca tuturor celorlalţi: limba Acolo am cunoscut nişte buzoieni – naţionalişti la
rusă. Când treci prin aşa ceva, devine limpede cât vremea aia – şi am început să ies din izolarea mea
de puerile pot fi aceste diviziuni. autoimpusă (am rămas buni prieteni şi azi). Eram
În liceu, deşi atunci au apărut primele întrebări, deja implicat în Organizaţia Studenţilor Maghiari
n‑am conştientizat toate aceste lucruri. Jucam în – unde intrasem după ce mi‑am dat seama că după
echipa de baschet, iar marii rivali erau cei de la un an de petreceri fără oprire, ar fi cazul să fac ceva
Goga, liceu cu predare în limba română. Eu aveam util în viaţă –, dar am decis să trec la pasul următor,
numai prieteni maghiari şi chiar dacă nu aveam OSUBB (Organizatia Studenţilor din Universita‑
nimic cu ceilalţi colegi, nu mă prea amestecam cu tea Babeş‑Bolyai), unde mai toţi erau români. În
ei. Apoi ne‑am împrietenit. Jucând în liceul lor în câteva luni am ajuns director executiv şi am reuşit
fiecare weekend, ieşind la bere, mi s‑a schimbat să conturăm o mişcare puternică, implicată în toate
oarecum perspectiva. Am descoperit că nu sunt deciziile care aveau legătură cu studenţii. Până la
diferenţe fundamentale între noi. Aşa cum pe mine urmă am ajuns să fiu primul – şi până acum singu‑
mă atrăgeau româncele, lor le plăceau unguroai‑ rul – membru de onoare maghiar al organizaţiei.
cele. Ne jucam aceleaşi jocuri pe calculator. Ne Cam pe atunci au început şi romanţele. Am des‑
îmbătam la fel. Ne plăcea baschetul la fel de mult. coperit o lume nouă în cămin, exotică chiar, şi mi‑a
Ştiam că au şi ei naţionaliştii lor, aşa cum îi aveam plăcut. Am avut primele mele relaţii cu românce
şi noi pe ai noştri. şi ce e curios e că o mare parte dintre fostele mele
De atunci urăsc generalizările idioate de genul: prietene au fost la început destul de naţionaliste. Nu
„Cu tine n‑am probleme, tu eşti ok. Dar pe restul ştiu dacă o făceau doar ca să mă sfideze sau dacă
ungurilor nu îi sufăr”. Nu există aşa ceva. Există au şi crezut în aceste teorii; cert este că majoritatea
doar oameni care reuşesc să‑i respecte pe cei din au devenit mult mai „user friendly” până la urmă.
jurul lor şi oameni care nu. În liceu am învăţat că Unele au fost surprinse să afle că nu am cal, nu fac
un minim de bun simţ face diferenţa. ritualuri păgâne şi nu ţin carnea sub şa.
Din fericire, noii mei prieteni aveau un minim de Nu încăpea însă niciun dubiu că prima mea limbă
bun simţ. Dacă băieţii nu râdeau de câte ori îmi des‑ era maghiara.
chideam gura să vorbesc româneşte, fetele nu erau Cea mai bună metodă de a testa care e prima ta
la fel de amabile. Mă tachinau constant şi făceau limbă e în pat lângă o fată, aproape adormit. Şi azi,
glume pe seama mea. Atunci am învăţat că rivalită‑ de câte ori îmi vine să spun ceva drăguţ, întodeauna
ţile ne conturează viaţa. Iar în acest caz, rivalitatea o spun în maghiară. E un gest inconştient, sincer şi
femeie‑bărbat era mai presus de cea dintre român profund. Unii spun că mai degrabă contează în ce
şi maghiar. limbă gândeşti sau în ce limbă numeri. Pentru mine
reperul e limba în care îţi vine să‑i vorbeşti iubitei.
După patru ani de facultate am decis că e vremea
să fac şcoală şi într‑o altă limbă, aşa că am ales un
R ealitatea m‑a lovit în faţă când am ajuns la facul‑
tate în Cluj. Într‑un oraş unde Funar a putut să
aibă trei mandate la rând, atmosfera nu era peste tot
masterat în engleză şi în română, iar apoi şcoala
doctorală în română. Decizia a fost influenţată de
mentorul şi coordonatorul meu de licenţă, profe‑
prietenoasă. Deşi între studenţi şi în majoritatea uni‑ sorul Andrei Marga, un om extrem de deschis, care
tăţilor academice nu întâmpinam deloc probleme, m‑a lăsat să‑mi scriu teza în maghiară şi m‑a încu‑
prin oraş m‑am confruntat cu tot soiul de oameni, rajat să descopăr studiile şi în alte limbi. Tot el m‑a
unii mai bădărani, alţii mai finuţi. În prima săptă‑ influenţat să fac primul pas spre politică. Ştiam că
mână acolo, un taximetrist ne‑a zis că dacă vorbim are simpatii liberale (ideologice şi nu politice) şi că
maghiară în maşina lui, să coborâm, că nu ne duce încurajează o implicare a lumii academice în forma‑
nicăieri. De câteva ori am fost apostrofaţi pe stradă. rea societăţii, aşa că m‑am hotărât să încerc şi eu.
dor • primăvară 2010 • 59

5. În familie n‑am cauzat nicio surpriză cu anunţul parlamentar în Slatina şi acesta a devenit cel mai
că intru în PNL, tatăl meu fiind membru din 1993, vizitat dintre birourile mele. Dacă în Harghita am
dar restul oamenilor nu m‑au prea înţeles. Mulţi fost de maxim 15 ori în timpul mandatului, în Olt
maghiari îmi reproşau că sunt doar un carierist şi mergeam la fiecare două‑trei săptămâni.
vreau să‑mi vând identitatea pentru capital politic, În Harghita am fost primit cu simpatie de mulţi,
iar colegii din PNL erau surprinşi că am ales să mă dar sunt ferm convins că n‑am adunat voturi.
implic. Din partea mea era şi un gest de a merge Gestul meu este, şi în secolul 21, unul mult prea
împotriva curentului, dar şi o decizie conştientă, avangardist. Deşi n‑am stat prost cu notorietatea
determinată de oamenii care mă învăţaseră că nu în zonele maghiare, am evitat să mă afişez acolo
naţionalitatea trebuie să primeze, ci competenţa. ca maghiar. Nu îmi doream voturi etnice şi proba‑
Cariera mea a evoluat extrem de rapid. În 2004 bil nici nu le‑aş fi putut obţine. Nici măcar de la
am candidat prima dată la o funcţie internă şi am unele dintre rudele mele. Era culmea că partidul
ajuns preşedinte de tineret în judeţul meu. În 2005 mă accepta mai mult decât unii dintre oamenii cu
eram deja vicepreşedinte al tineretului liberal la care am crescut. În Olt puteam să fiu mândru că
nivel naţional, în 2006 preşedinte al Liberalilor din sunt maghiar, pe când în Harghita mă simţeam
Sud‑Estul Europei, iar în 2007 europarlamentar. uneori stânjenit.
Când ajungi în faţă, lucrurile se complică. La Astăzi am ieşit din politică şi m‑am apucat de
început toţi colegii mă corectau, unii chiar îmi jurnalism.
recomandau insistent să mă duc la meditaţii. De Şi culmea, după trei ani de stat în Bucureşti, abia
ziua mea, mi‑au făcut cadou un abecedar. Dar deja acum îmi dau seama că stau într‑un oraş care, în
nu mă mai speriau şi frustrau aceste gesturi cum se ciuda tuturor neajunsurilor, este unul cosmopo‑
întâmpla în adolescenţă. Ştiam că sunt prietenoase. lit. Am fost înjurat pentru multe lucruri aici, dar
Erau un semn că ai mei colegi credeau în potenţia‑ nu pentru că sunt maghiar. Am fost făcut ţăran,
lul meu. provincial, ardelean, transilvănean, dar în afară de
M‑am chinuit să nu‑i dezamăgesc. Am încercat meciurile de hochei unde vin huliganii stelişti de la
chiar să reiau vechile cărţi de gramatică şi să devin fotbal, nu m‑am simţit niciodată ameninţat.
din ce în ce mai bun la vorbit. Am încercat să vin cu Nu mă mai străduiesc să‑mi găsesc identitatea.
discursurile scrise, ca să nu se mai amuze publicul, Nu vreau neapărat o cutie. Ştiu cine sunt şi ştiu ce
dar hârtia mă crispa şi greşeam şi mai mult. Sunt vreau să fac în această viaţă. Mi‑am dat seama că
lucruri de care m‑am lovit şi de care mă lovesc şi anumite lucruri se pot schimba, altele nu. Reperele
azi. În limba maghiară nu avem genuri, iar această mele se leagă de familie, de oameni apropiaţi şi nu
barieră s‑a dovedit a fi prea dificilă. După atâtea de concepte. Deşi tehnic am fost întotdeauna „mi‑
emisiuni, apariţii, discursuri şi pagini scrise, încă noritar”, m‑am simţit tot timpul „majoritar”, fără
n‑am reuşit să înţeleg cum poate să aibă organul să ascund că sunt diferit.
meu gen feminin sau de ce obiectele trebuie să fie Indiferent de cine eşti şi de unde vii, oamenii vor
băiat, fată sau neutre. Ce este neutru? căuta tot timpul să definească „inamicul”. Pentru
Am decis că nu trebuie să fiu perfect, ci sincer. unii am fost „inamicul” probabil pentru că eram
Să vorbesc câteodată cu greşeli, dar întodeauna din maghiar. Dacă nu eram, probabil aş fi fost „inami‑
inimă. După o vreme, un coleg din Olt mi‑a zis că cul” pentru că sunt prea tânăr. Sau prea cu cioc.
erorile şi accentul fac parte din farmecul meu. Că Sau cu şapcă. Sau fără.
mă fac mai european. Şi am reuşit să fiu acceptat ca Aşa că o să continui să rămân ce am fost. Un
politician în ciuda faptului că uneori mâncam „un individ din Miercurea Ciuc, cu o limbă maternă
măr”, alteori „o mere”. Sau dracu’ mai ştie ce. dificil de învăţat, cu accent şi greşeli haioase în
Dar şi aşa, erau puţini oameni care credeau că limba română. Un om care iubeşte comunitatea
pot să ajung în Parlamentul European. Chiar şi cel din care provine, dar care se simte bine şi în lumea
mai mare susţinător al meu, Bogdan Olteanu, mi‑a largă. Un om care nu‑i suferă pe cei care încearcă
spus că avea dubii mari că proiectul meu poate să impună limite în societate. Un om cu un nume
să fie unul de succes. Într‑un discurs public mi‑a imposibil de pronunţat.
amintit că sunt tânăr, sunt maghiar şi că mi‑ar mai Sunt Magor. Şi îmi pare bine. •
trebui doar să fiu femeie ca să am toate „atuurile”
de a nu fi ales.
Politica a fost totuşi cea care mi‑a distrus defini‑
tiv prejudecăţile. Deşi au fost câţiva lideri care m‑au
refuzat sistematic din cauza naţionalităţii, majori‑
tatea m‑au susţinut. M‑am dus pentru prima dată
în precampanie în Oltenia cu o teamă mare, ştiind
legendele şi prejudecăţile existente. Dar politicienii
şi presa m‑au primit atât de cald, încât am decis
să rămân acolo câţiva ani. Mi‑am deschis un birou
60 • dor • primăvară 2010