filosofie

1. . Câmpul filosofiei
Do meniile trad iţio nale ale filo s o fiei s untlogica,metafizica, teoria
cunoaşteriişietica.Încâmpulfilosofieic o ntemp o rane, ariile tematic e s -
au extins îns ă, ap ărând d o m e n ii d e in t e r f e r e n ţ ă , s u b d iv iz i u
n i a le d o m e n iilo r tradiţionale şi noi spaţii de explorare.
Logica
este ştiinţa ce studiază structurile generale,fo rmale ş i legile gând
irii, ale raţio namentulu i c o rec t ş iargumentelo r valab ile. Un r
aţio nament es te s uc c es iunea afirmaţiilor în măsură să conducă la
o concluzie.
Logicadeductivă in v e s t ig h e a z ă f o r m a r a ţ io n a m e n t e lo r î n c a r e
concluzia este adevărată, dacătoate premisele sunt adevărate.Un raţionament valid este
acela care prin forma sa garantează
adevărul concluziei dacă toate premisele sunt adevărate.Sofismele sunt
raţionamente nevalide care sunt considerate în
m o d g r e ş i t d r e p t v a l i d e d a t o r i t ă u n o r f o r m e s i m i l a r
e înşelătoare.
Logica inductivă
pleacădeladouăcaracteristici: premisele adevărate susţin concluzia, dar nu
o garantează;concluzia conţine o informaţie care nu există în premi
se.Forma cea mai des întâlnită a unui raţionament inductiv
constăîn a trage concluzii dintr-un număr de cazuri individuale.
Logica simbolică(saulogica matematică) es te o ramură a
lo gic ii c are fo lo s eş te în c erc etare p ro c ed eele s p ec ific ematemat
icii.
Metafizica(sauontologia) reprezintă studiul princi palelor categorii şi structuri
ale existenţei sau realităţii. Numelede metafizică vinde de la grecescul
meta ta physika
(după fizică) şi se referă la ordonarea lucrărilor lui Aristotel undefilosofia
succedă ştiinţei fizicii. La Aristotel metafizica are undublu sens: unul
general
(metafizică generală) - gravitând în jurul unei teme fundamentale, fiinţa ca
fiinţă; aceasta s-a numitc u î n c e p e r e d in s e c o lu l a l X V I I - le a
ontologie (teoriaexistenţei) ş i unul
particular, special, deteologie
- ştiinţadespre existenţa supremă, despre Dumnezeu, prima cauză cenu are
cauză, început şi sfârşit. Sensul special al metafizicii sereferă la studiul lucrurilor ce
transcend (depăşesc)
experienţau m a n ă - r e s p e c t iv e x is t e n ţ a lu i D u m n e z e u , n e m u r i
r e a sufletului şi libertatea voinţei aşa cum apar ele în filosofia
luiKant.Metafizica tradiţională are un sens mai larg, decât

2. cosmologia
( ş t i i n ţ a c e s t u d i a z ă s t r u c t u r a ş i o r i g i n e a universului natural
ca totalitate).Pentru filosofi, metafizica desemnează o doctrină afiinţării
ca fiinţare, deci a fiinţei. Ei depăşesc datele ştiinţelor naturii, recurgând tot la mijloace
raţionale, dar care nu rămâncantonate în empirism şi experienţa imediată.În filosofia
contemporană se încearcă o distincţie
întremetafizic ă ş i o nto lo gie: o nto lo gia s ar limita la analizastruct
urii, deci a esenţei existentului, în vreme ce metafizica
ar s tab ili ş i p rivilegia p ro p o ziţii exis tenţiale, ad ic ă vizând e x
i s t e n ţ a . P r o b l e m a c u n o a ş t e r i i , d e e x e m p l u , e s t e e
s enţialmente o p ro b lemă metafizic ă, d eo arec e p riveş teexistenţa
fiinţei în sine. O altă distincţie între ontologie
şim e t a f iz ic ă p r o v in e d in f a p t u l c ă a c e a s t a d in u r m ă n u ex
aminează d o ar p ro b leme p artic ulare, c i c el p uţin, în principiu, caută
să ajungă la o viziune de ansamblu a realităţii
Teoria cunoaşterii (gnoseologia şi epistemologia).
Gnoseologia (teoria generală a cunoaşterii) şi
epistemologia(teoria generală a cunoaşterii ştiinţifice) au drept misiu
neelucidarea chestiunilor privind posibilitatea omului de acunoaşte
realitatea, modalităţile de dobândire şi verificare acunoştinţelor. Procesul
cunoaşterii se referă la relaţia specificădintre un
subiect cunoscătorşi unobiectce poate fi şi estecunoscut.
Obiectul cunoaşteriinu este însă identic cu obiectulreal
, a s u p r a c ă r u i a s u b i e c t u l î ş i î n d r e a p t ă e f o r t u l d e cun
oaştere; este o proiecţie ideală şi un decupaj operat
înr e a lit a t e c u m ijlo a c e s p e c if ic e , r e a liz â n d u -
s e a s t f e l o reconstrucţie logică, raţională a unui domeniu al realită
ţii.Cunoaşterea este fixată, întotdeauna în şi prin limbaj, cuajutorul
unor noţiuni, judecăţi, raţionamente, sisteme deidei şiteorii, efectuându-se o operaţiune
de descriere a unor lucruri,însuşiri ale acestora, stări, raporturi, precum şi un
travaliu deexplicare şi înţelegere a conexiunilor
lor.E x i s t ă d o u ă m a r i o r i e n t ă r i g n o s e o l o g i c o -
epistemologice:
empirismul şi raţionalismul Empirismul reprezintă acea concepţie filosofică potrivit
căreiaexperienţas e n z o r i a l ă e s t e c o n s i d e r a t ă c a s u r s ă f u n d a
m e n t a l ă a cunoaşterii, negându-
se valoarea abstracţiilor. Principaliireprezentanţi ai empirismului clasic
sunt Locke, Condillac,Hume. In filosofia contemporană, prelungirile
empirismuluiclas ic se regăsesc în cadrul empirismului logic, o variantă
aneo p o zitivis mulu i, c are ad mite numai enunţurile lo gic everifica

3. bile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiectîn parte. Raţionalismul, din
contră,esteconcepţiafilosofică p o trivit c ăreia raţiunea ar fi unic ul i
zvo r al c uno aş teriiautentice. Această orientare este ilustrată în filosofia clasică
deDes c artes , Leib nitz, Kant, trad iţia ei fiind c o ntinuată în peri
oada contemporană de neokantieni (Şcoala de la Baden,Şcoala de la Marburg şi
emulii acestora).E p i s t e m o l o g i a e s t e m a i c u r â n d u n
demersmetateoretic
prin intermediul căruia ştiinţa este
examinată,descrisă, analizată şi reconstruită, de o manieră obiectivă,
tinzând u-s e s p re o „cunoaştere a cunoaşterii” ştiinţifice.Există o
epistemologie generală
- aplicată şi aplicabilă ştiinţe
î n g e n e r e , o p e r â n d c u m o d e le id e a le ş i e x e m p la r e d e ştiinţif
icitate - dar şi epistemologii ale ştiinţelor particulare ceexplicative proprii acestora.
Etica(s a u filo s o fia mo ra lă ) e s t e a c e a r a m u r ă filo s o fic ă av
ând c a o b iec t s tud iul as p ec telo r teo retic e ş i practice ale moralei.
Termenul etică provine din limba greacă(ethos - substantiv;ethikos- adjectiv), în
vreme de termenulde morală îşi are originea în limba latină (mos-
mores, cuderivatul adjectivalmoralis), amândoi desemnândobiceiuri,deprinderi,
obişnuinţe, moravuri. Ulterior, prin etică s-
ajunss ă s e înţeleagă teo ria filo s o fic ă (ş tiinţific ă) a mo ralei, an s
amb lul elab o rărilo r c o nc ep tuale p rin c are s e exp lic ăstructura,
originea şi temeiurile, exigenţele şi regulile ce seimpun vieţii morale trăite.în
centrul filosofiei moralei se situeazăvalorile
- cedesemnează moduri de raportare colectivă, ideală la persoane,acte, sentimente,
intenţii, atitudini, motivaţii, ce se impu în
c alitate d e c riterii d e c o nd uită s o c ială. Ac es te valo ri s e prezi
ntă sub forma unor cupluri conceptuale, cu conotaţii pozitive sau neg
ative, dezirabile sau indezirabile: bine-rău,altruism-egoism, demnitate-umilinţă,
modestie-îngâmfare etc.
In ultimă instanţă, orice morală se prezintă ca un sistem dereguli de conduită. Prin
modelele de conduită şi convieţuire seinstituie şi se împlineşte ordinea umană a
vieţii.
Binelemoralc o ns ac ră, în to ate ip o s tazele s ale, c o nd iţiile ş i c rit
eriile indispensabile ale unei convieţuiri sociale demne ce relevă şiafirmă
demnitatea omului ca om.Alte ramuri ale filo s o fiei:
filosofia ştiinţelor naturii
-cercetarea categoriilor fundamentale ale ştiinţelor exacte, acelorlalte ştiinţe
despre natură (metafizica) şi a metodelor
destabilire a cunoaşterii naturii ştiinţifice (epistemologia);
filosofia ştiinţelor sociale

4. - studiul categoriilor de bază ale
teo riilo r s o c iale ş tiinţific e ş i al meto d elo r d e s tab ilire acunoa
şterii ştiinţifice a societăţii;
filosofia social-politică
-s tud iul p rinc ip iilo r fund amentale ale s o c ietăţii ş i vieţii
politice, al structurii şi funcţionării statului;
filosofia religiei
-studiul naturii divinităţii, al modului de cunoaştere a luiDumnezeu şi
al semnificaţiei practicilor religioase; filosofialimbajului - studiul
structurilor de bază ale limbajului şi almodului de raportare a acestuia
la lume;
Istoria filosofiei
-studiul cronologic al apariţiei şi dezvoltării diferitelor doctrine,şcoli şi curente
filosofice, al influenţelor exercitate de acesteaşi consecinţele lor asupra
spiritualităţii umane.
Filosofia constituie un domeniu autonom al culturii, o modalitate de reconstrucţie raţională
a lumii, o viziune (intuiţie) globală, totalizatoare asupra lumii
(lb.germ.Weltanschauung, spre deosebire de modalitatea de cunoaştere specifică ştiinţelor
naturii – un tablou asupra unui aspect particular al lumii - Weltbild); un sistem coerent de
cunoştinţe care oferă o interpretare integratoare a universului, implicând o
anumităînţelegere a condiţiei umane, precum şi răspunsuri la interogaţii care privesc
destinul omului în lume, precum şi raporturile lui cu natura şi societatea.
I. DOMENIILE FILOSOFIEI
 ONTOLOGIA (lb.gr. on, ontos - “fiinţă” şi logos – “ştiinţă”, “teorie”, “sistem”) –
teoria generală a existenţei; parte a filosofiei care îşi propune să abordeze existenţa ca
atare, “existenţa ca existenţă” (Aristotel), adică particularităţile şi principiile comune
oricărei existenţe; teorie speculativă cu privire la esenţele sau principiile ultime ale
tuturor lucrurilor, în opoziţie cu cunoaşterea aparenţelor, a fenomenelor; categoriile
esenţiale cu care operează: substanţa, spiritul, cauzalitatea, întinderea, fenomenul şi
esenţa, posibilitatea şi realitatea etc.
Exemple de interogaţii: Realitatea este de esenţă spirituală sau materială? Există
Dumnezeu? În ce constă distincţia corp – minte? Deţin oamenii liber arbitru sau se supun
determinismului prezent în natură?

5.  GNOSEOLOGIA (lb.gr. gnosis = cunoaştere) – parte a filosofiei care cercetează
condiţiile generale, izvoarele, structura,modul de desfăşurareşivaliditatea procesului
cunoaşterii, conceput ca proces de producere a unor cunoştinţe. Având în centru
problema raportului dintre obiect şi subiect în procesul cunoaşterii, din cadrul ei se
desprind ramuri specializate, precum teoria adevărului, epistemologia(teoria
cunoaşterii ştiinţifice), logica cercetării ştiinţifice etc.
Exemple de interogaţii: Este experienţa singura sursă de cunoaştere? Ce face ca unele
opinii să fie adevărate, iar altele false? Există întrebări importante la care ştiinţa nu poate
răspunde?
 ANTROPOLOGIA FILOSOFICĂ – disciplină care tratează
problematica omuluidin perspectiva unei concepţii generale despre lume şi viaţă; îşi
propune cuprinderea unitară a tuturor problemelor teoretice ale omului, prin
cunoaşterea totală, mereu mai profundă a acestuia.
Exemple de interogaţii: Ce este omul? Care este sensul vieţii? Care este specificul naturii
umane în rândul celorlalte tipuri de fiinţare?
 AXIOLOGIA (lb.gr. axia – valoare) – teoria generală a valorilor (etice, estetice,
politice, juridice, economice etc.); parte a filosofiei ce-şi propune să studieze geneza,
structura, interacţiunea, cunoaşterea, realizarea, ierarhizarea şi funcţiile valorilor în
viaţa socială, corelaţia dintre ele, dinamica sistemelor de valori.
Exemple de interogaţii: Există o valoare supremă? Care este valoarea primordială a
vieţii? În ce constă o valoare cognitivă?
 ETICA (lb.gr. ethos – cutumă, obicei, morav) – studiul conceptelor şi principiilor pe
care se bazează modul în care judecăm comportamentul uman; ramură a filosofiei al
cărei obiect de cercetare îl constituie morala (lb.lat. mos, mores – morav, obicei,
obişnuinţă). În cadrul eticii s-a desprins o ramură – etica aplicată, ca replică la
normativitatea principiilor morale clasice şi a demersului deductiv. Etica
aplicată depăşeşte domeniul strict teoretic şi adoptă un demers inductiv derivând
principiile morale din analiza unor fapte concrete.

6. Exemple de interogaţii: Ce semnificaţie are binele şi/sau răul? După ce criterii trebuie
să distingem între acţiunile corecte şicele greşite din punct de vedere moral? Este plăcerea
un criteriu după care descriem o stare de lucruri ca fiind “bună”? Este arbitrară decizia
morală?
 ESTETICA – studiul principiilor pe care se bazează judecăţile noastre asupra
diferitelor forme de artă; disciplină care-şi propune să studieze esenţa, legităţile,
categoriile şi structura atitudinii artistice a omului faţă de realitate.
Exemple de interogaţii: Care este scopul artei? Care este rolul sensibilităţii în judecata
estetică? Care sunt criteriile care ne permit să etichetăm o operă de artă ca fiind
bună/mare?
 FILOSOFIA SOCIAL-POLITICĂ – studiul principiilor fundamentale ale statului,
în mod special ale celor care privesc dreptatea, autoritatea, libertatea şi ordinea.
Exemple de interogaţii: Unde trebuie trasată distincţia dintre drepturile individuale şi
drepturile guvernării? Pe ce se bazează dreptul de a guverna al oricărui suveran?
 FILOSOFIA RELIGIEI – studiul naturii, tipurilor şi obiectelor credinţelor
religioase.
Exemple de interogaţii: Care este specificul relaţiei dintre credinţă şi raţiune? Ce sunt:
credinţa religioasă, experienţa religioasă? Poate fi cunoscut Dumnezeu? Cum este posibilă
cunoaşterea divinului?
 FILOSOFIA ŞTIINŢEI – domeniu al filosofiei care investighează probleme ce apar
din reflecţia asupra ştiinţei şi asupra practicii ştiinţifice.