SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 81
COLLOQUIA PROFESSORUM
TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA
ŞTIINŢIFICĂ,
EDIŢIAA VI – A, DEDICATĂ ANULUI PROFESORUL
NICOLAE FILIP
Secţiunea:
BIBLIOTECONOMIE ŞI ŞTIINŢELE INFORMĂRII
Vedere scientometrică a
cercetătorilor universitari din Bălţi
Elena ŢURCAN,
bibliotecar, grad de calificare superior, Oficiul Documente Muzicale
elturcan@mail.ru
Alan Pritchard
Vasilii Nalimov
Scurt istoric
Scientometria :
• Studiază, analizează structura şi dinamica ştiinţei,
tehnologiei şi inovaţiei prin metode cantitative;
• realizează evaluarea performanţelor ştiinţifice;
• efectuează măsurarea impactului rezultatelor activităţii de
cercetare;
• determină productivitatea, valoarea ştiinţifică a
cercetătorilor, instituţiilor de cercetare, a ţărilor la nivel
internaţional.
(INSTITUTE FOR SCIENTIFIC INFORMATION, Philadelphia)
ISI este cel mai cunoscut producător de baze de date bazate pe principiul citarii cu
domeniile: ştiinţific, ştiinţe sociale, umaniste, arte.
Echivalentul „manual”, pe hîrtie, este Science Citation Index (SCI) care
acoperă literatura ştiinţifică din reviste şi unele cărţi selecţionate începînd cu anul
1945.
Licenţa exclusivă a bazelor de date ISI aparţine concernului Thomson Reuters.
Scientometrie - măsurarea ştiinţei
(evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice)
Cea mai puternică trăsătură este corelarea stabilită între articolele de revistă
individuale pe bază de citări, astfel se poate afla
ce autor sau lucrare a citat alt autor sau lucrare.
Utilitatea:
 a descoperi cine citează anumite cercetări, respectiv ce impact are o anumită cercetare în
comunitatea ştiintifică;
 a descoperi primele cercetări publicate privind o teorie, descoperire importantă;
 a măsura influenţa colegilor care cercetează în acelaşi domeniu;
 a determina dacă o anumită teorie a fost confirmată, modificată sau îmbunătăţită;
 a verifica acurateţea referintelor.
Factorul de impact
• Unul din cele mai bine cunoscute „produse secundare” al SCI (Science Citation
Index) este factorul de impact (= impact factor - IF): masura frecvenţei cu care un
„articol mediu” dintr-o revistă a fost citat într-un anumit an. Este raportul dintre
numărul de citări curente pe care le primește o revistă într-un anumit an şi numarul
total de articole publicate de revista respectivă în cei doi ani anteriori.
• Ex: Journal of Experimental Medicine
Nr. total articole publicate în anii 2003-2004 = 160
Nr. de citari existente in revistele ISI la unul, mai multe sau toate din cele 160
de articole în 2005 = 25
IF = 25 : 160 = 0,15625
Publish or Perish - soft destinat analizei citărilor pentru
calcularea impactului cercetărilor ştiinţifice.
Acest software este disponibil gratuit pe pagina web a
prof. Anne Wil HARZING, specialist în management
internaţional la Universitatea Melbourne din Australia (Harzing
A.-W., 1997-2009).
Publish or Perish
http://www.harzing.com/resources/publish-or-perish
Utilizează Google Scholar pentru a obţine referinţele, sursele care citează şi apoi le
analizează prezentînd următoarele statistici:
 numărul total de lucrări
 numărul total de citări
 numărul total de lucrări al autorului
 numărul mediu de citări pe articol
 numărul mediu de citări pe autor
 numărul mediu de citări pe an
 indexul Hirsch şi parametrii de legătură
 indexul G al lui Egghe
 indexul H contemporan
 importanţa vîrstei în rata de citare
 două variaţii ale indexului individual H
 o analiză a numărului de autori pe lucrare.
Măsoară simultan calitatea şi sustenabilitatea impactului
cercetărilor cadrelor didactice şi extinde diversitatea
cercetărilor. Se bazează pe distribuţia citărilor primite de
publicaţiile cercetătorului (idee lansată în anul 2005, sub forma
unui preprint pe internet de către Jorge HIRSCH, fizician în
Departamentul de Fizică al Universităţii din California, San
Diego, SUA).
h index
g index
Pentru a depăşi deficienţele indicelui h, Egghe a propus indicele
g pentru a măsura productivitatea cercetătorilor bazată pe
publicaţiile lor (Egghe L., 2006). Acest indice utilizează
distribuţia citărilor primite de publicaţiile cercetătorului ca
bază de calcul dar dă mai mare greutate celor mai citate
lucrări.
Indexul h contemporan adaugă o greutate legată de
vîrsta fiecărui articol citat al unui cercetător.
hc index
hi norm
Indexul reprezintă o modificare a indicelui h formulată
de cei care au produs şi dezvoltat Publish or Perish. Este
calculat ca un indice h normalizat de contul citărilor.
Acest studiul scientometric demonstrează valoarea
contribuţiilor ştiinţifice ale profesorilor şi
colaboratorilor de la cele 4 Facultăţi şi Biblioteca
Ştiinţifică USARB, evidenţiind citările publicaţiilor
electronice, obţinute la data de 14 septembrie 2016.
Datele despre numărul de lucrări ştiinţifico-didactice
ale cadrelor didactice sînt preluate din CV de pe
pagina USARB http://www.usarb.md/.
GAGIM, Ion - rector, dr. hab., prof. univ., maestru în artă, academician-coordonator al Filialei AŞ Republica Moldova, red.-şef al
Revistei de cultură, ştiinţă şi practică educaţională „Arta şi Educaţia Artistică”. Discipoli: 1 dr. hab., 5 dr. în ştiinţe. Publicaţii:
autor/coautor peste 150 de titluri: 4 monografii/ studii monografice, 4 manuale universitare, 2 manuale şcolare, 2 dicţionare, peste 100
de articole ştiinţifice şi metodice, fonocrestomaţie, 3 volume de maxime şi cugetări, eseistică, inclusiv publicaţii peste hotare (România,
Germania, Rusia, SUA) în limbile română, engleză, rusă, germană, italiană, spaniolă; Fondator/protagonist în Republica Moldova a
domeniilor: Pedagogia, Psihologia, Filosofia muzicii, Fondatorul în Republica Moldova şi conducătorul şcolii de doctorat: Pedagogiei
muzicale/Educaţiei artistice. Colaborări internaţionale, coordonator, membrul al colegiilor de redacţie a 3 reviste, profesor invitat,
proiecte naţionale şi internaţionale. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Muzicienilor, Scriitorilor din Republica
Moldova. Distincţii de stat şi menţiuni.
Prezente 34, citate 108
• h - index 5
• g - index 10
• hc - index 5
• hI - norm 0.25
78(075.8) / G13
Gagim, Ion
Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale / Ion
Gagim. - Ed. a 3-a. - Ch.: Arc, 2007 (Tip.
Centr.). - 222 p. - ISBN 978-9975-61-423-8
Total ex.: dou-1; sî3-8
• h - index 3
• g - index 6
• hc - index 3
• hI - norm 0.15
FACULTATEA de LITERE
Prezente 158, citate 78, media pe Facultate 2.7
COŞCIUG, Angela - dr., conf. univ., membru al comitetelor de
arbitrare, al societăţilor şi asociaţiilor ştiinţifice şi profesionale din ţară
şi de peste hotare. Conducător de teze, expert national. Membru al
consiliilor şi seminarelor ştiinţifice de susţinere a tezelor de doctorat.
Referent oficial la teze de doctorate. Participare în proiecte de
cercetare ştiinţifică. Redactor şi coordonator de ediţii.
Publicaţii: 1 monografie, 2 cursuri de lecţii, 1 culegere de teste, 2
eseuri, 4 ghiduri, peste 50 de articole ştiinţifice şi metodice.
Prezente 29, citate 14
• h - index 2
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
CONONOVA, Tatiana - şef Catedra de filologie
engleză şi germană
Publicaţii: 14 articole ştiinţifice şi metodice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germa
na/cononova.pdf
Prezente 12, citate 14
• h - index 2
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.13
ŞLEAHTIŢCHI, Maria - dr., conf. univ., titular
la disciplinele: Teoria, critica şi istoria literară.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova şi România.
Publicaţii: peste 80 de articole, 6 cărţi.
Prezente 10, citate 6
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.14
VARZARI, Elena - dr., conf. univ., cercetător stiinţific,
granturi naţionale şi internaţionale.
Publicaţii: 9 cărţi, 8 studii publicate în reviste din ţară şi
străinătate, precum şi în volumele unor manifestări
ştiinţifice, 9 participări la conferinţe naţionale şi
internaţionale (in ultimii 5 ani). 35 articole ştiinţifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_VARZA
RI.Elena_Rom.pdf
Prezente 10, citate 6
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.04
VRABIE, Diana - dr., conf. univ., critic şi istoric literar,
Coordonatorul Laboratorului de Literatură comparată, membră a
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România. Numeroase
participări în activităţi de consultanţă, activităţi editoriale,
coordonare naţională şi internaţională.
Publicaţii: 1 monografie, 2 volume de eseuri critice, 1 dicţionar, 1
antologie, 23 prefețe / postfețe, cca 50 de studii științifice în volume
colective, cca 35 de cronici literare în reviste de specialitate, cca 150
de articole științifice și metodico-didactice. 9 premii şi mențiuni
naţionale şi internaţionale.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CATEDRA.pdf
Prezente 21, citate 7
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
LEAHU, Nicolae - dr., conf. univ., șef al Catedrei de literatură română și
universală, 4 proiecte de cercetare, secretar al Filialei Bălţi a Uniunii
Scriitorilor din Republica Moldova, membru al PEN-clubului internaţional,
membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România, membru
al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
Publicaţii: Peste 100 articole de critică, istorie și teorie literară în reviste din
țară și străinătate; peste 300 materiale publicistice în reviste din țară și
străinătate; cca 110 studii, articole, cronici, recenzii (inclusiv peste 30 în
volume) în marginea lucrărilor publicate.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV2014LEAHU__1_.pdf
Prezente 8, citate 7
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.10
POPA, Viorica - dr., conf. univ., şef Catedra de limbă română şi
filologie romanică.
Membru a 1 proiect internaţional şi 1 proiect naţional.
Competenţe profesionale: Lingvistica generală, istoria limbii
române, romanistica, dialectologia, filosofia limbajului
Publicaţii: 1 monografie, 1 manual, cca 34 articole științifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/noutati/CATEDRA_L.RO_FILOLOGIE_
ROMANICA/Popa__Viorica.pdf
Prezente 9, citate 0
• h - index 1
• g - index 4
• hc - index 1
• hI - norm 0.03
MORARU, Anatol - lect. superior la Catedra de literatură
română şi universală. Membru al Uniunii Scriitorilor din
Republica Moldova şi România.
Publicaţii: 1 roman, 2 volume de povestiri, peste 70 de articole
de critică literară, eseuri, studii, nuvele. Peste 80 de articole în
publicaţii periodice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV_Anatol_M
oraru.pdf
Prezente 2, citate 6
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.04
SAINENCO, Ala - decan, dr., conf. univ., cercetător științific, 3
proiecte internaționale, administrarea activităţilor Facultăţii;
activități în numele Facultăţii, reprezentînd-o atît în cadrul instituţiei,
cît şi în relaţiile cu alte persoane juridice şi fizice; conducerea
şedinţelor Consiliului Facultăţii, Biroului Consiliului Facultăţii şi
asigurarea executării hotărîrilor adoptate; Distincţii: Medalia
„Meritul civic”.
Publicaţii: 1 monografie, 4 manuale, 1 dicționar, cca 100 articole
științifice și metodice, 13 recenzii.
http://www.usarb.md/fileadmin/noutati/CATEDRA_L.RO_FILOLOGIE_ROMANICA/Europass-
CV-Ala_Sainenco_actualizat.pdf
Prezente 15, citate 2
GURANDA, Elvira - asis. univ.
Publicaţii: 1 articol ştiinţific.
Prezente 3, citate 3
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.25
SIROTA, Elena - dr., conf. univ., şef Catedra de slavistică,
redactor literar al revistelor „Fizica şi tehnica: procese,
modele, experimente” şi „Artă şi educaţie artistică”.
Revistă de cultură şi practică educaţională”. Vice
preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Profesorilor de Limbă
şi literatură rusă.
https://drive.google.com/file/d/0B74WR4T3Vp2Ed2xjbHpsTkNhb0U/view
Publicaţii: cca 105 articole.
Prezente 7, citate 2
BANARU, Natalia - lect. univ.
Publicaţii: 17 articole publicate în culegeri
naţionale şi internaţionale, 6 proiecte.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_en
gleza_si_germana/CV_Banaru.pdf
Prezente 6, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
POMELNICOVA, Ana - dr., conf. univ., 13 stagii internationale şi
naţionale. Membru al Consiliului Ştiintific la o teză de doctor, USM,
Chişinău, referent oficial la o teza de doctor, USM, Chişinău.
Membru al comitetului ştiinţific al colegiului de redacţie al revistei
„Glotodidactica”, revistă semestrială de didactică a limbilor,
literaturilor şi culturilor.
Publicaţii: cca 60 articole ştiinţifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/Curriculum_vitae_Pome
lnicova.pdf
Prezente 2, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
CHIRA, Oxana - dr., prodecan, lect. sup. univ., Catedra
de Filologie Engleză şi Germană, 12 stagii naționale și
internaționale. Membru al Proiectului internațional de
cercetare științifică ,,Dicţionar poliglot de termeni
economici” în calitate de autor, coordonator de proiect
conf. univ. dr. Doina Butiurca de la Universitatea „Petru
Maior” din Târgu-Mures, România.
Publicaţii: 1 dicţionar în 2 voliume , cca 27 de articole.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_O
xana_Chira_romana_2014.pdf
Prezente 1, citate 4
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
ENCIU, Valentina - dr., conf. univ. 2014, Bursa IANUS II –
Inter-Academic Network Erasmus Mundus II, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Publicaţii: 2 cursuri universitare, 1 memorator pentru elevi,
17 articole, 9 comunicări la conferinţe.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV2014_Enciu_V..pdf
Prezente 11, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.11
CONDRAT, Viorica - lect. univ.
Prezente 10, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.09
ŢAULEAN, Mihaela - dr., lect. superior, 4
colaborări naționale și internaționale, 2 stagii, 22
participări la întruniri ştiinţifice naţionale şi
internaţionale.
Publicaţii: 2 manuale, 33 articole științifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_
Taulean_01.pdf
Prezente 5, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.08
BANTOŞ, Ana - dr. hab., conf. univ., titular la disciplina: Teoria
lecturii. Membru - fondator al Asociaţiei culturale ieşene „A.Phillipide”
(Iaşi). Membru al colegiului de redacție al revistei „Limba Română”,
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România,
Membru al Consiliului de conducere a Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova. Întruniri literare, colocvii şi congrese internaţionale desfășurate la
Iași, Cluj-Napoca, Aix-en-Provence, Franţa, Moscova, Rusia, Reno, SUA,
New York. Unele studii și eseuri au fost traduse în franceză, italiană, rusă,
lituaniană.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/A_Bantos_CV.pdf
Publicaţii: 6 cărţi, cca 44 articole şi studii.
Prezente 1, citate 4
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.06
PUIU, Rodica - lector superior
Publicaţii: 1 manual, 8 articole.
Prezente 5, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.03
MIGHIRINA, Nina - dr., conf. univ., stagii de formare:
Universitatea de Stat din or. Leningrad, Universitatea de
stat din Moscova.
Publicaţii: 2 monografii şi cca 90 articole.
https://drive.google.com/file/d/0B74WR4T3Vp2Ed3h1ZkdvUXdfSDA/view
Prezente 1, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.00
FACULTATEA de ŞTIINŢE
REALE, ECONOMICE
şi ale MEDIULUI
Prezente 439, citate 554, media pe Facultate 18.5
TOPALĂ, Pavel - dr. hab., prof. univ., savant, membru al Asambleei ASM, expert al CNAA și CSȘDT, prezidentul filialei Bălți al Asociației științifice internaționale
ModTech și copreședinte al Asociației științifice internaționale ARTN, Șef al laboratorului științific „Micro și nano tehnologii”, Membrul al colectivului editorial al
Analelor Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, redactor-şef al colegiului de redacţie al revistei „Fizica şi tehnica : procese, modele, experimente”, USARB. Membru
al colegiului de redacție a revistei „Meridian ingineresc”, UTM. Membru al colegiilui de redacție al revistei „Nonconventional Technologies Review”, Membru al
colegiului de redacție al revistei „Selected enginering problems”, GLIWICE, Poland. Mebru al Consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de
dr/dr.hab de pe lîngă IFA, UTM și UASM, cît și a comisiilor din Politehnica, București UT „Gh. Asachi” Iași. Deținător a 28 medalii de aur, 3 de argint și
una de bronz obținute la saloanele brevetelor de invenție. Deținător a 5 premii de excelență în activitatea de cercetare. Publicaţii: autor/coautor 5 monografii, 4
manuale, 9 brevete de invenţii, rapoarte ştiinţifice, îndrumare, redactor, recenzent, referent, cca 250 articole ştiinţifice şi metodice.
Prezente 54, citate 127
• h - index 6
• g - index 8
• hc - index 4
• hI - norm 0.17
538.9 / N20
Nanostructures and Thin Films for Multifunctional Applications : Technology,
Properties and Devices / ed.: Ion Tiginyanu, Pavel Topala, Veaceslav Ursaki. -
Heidelberg : Springer, 2016. - 576 p. : fig., tab. - (NanoScience and Technology / editors:
Phaedon Avouris [et al.]). - ISBN 978-3-319-30197-6
Total ex.: dou(sl3)-1.
referinţe - 1 317
CABAC, Valeriu - dr., conf. univ., coordonatorul Centrului de resurse
pentru formarea continuă a cadrelor didactice universitare în
domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, coordonator
instituţional al proiectului TEREC, (programului european TEMPUS
la USARB).
Publicaţii: cca 140 lucrări ştiinţifice.
Prezente 30, citate 66
• h - index 5
• g - index 7
• hc - index 4
• hI - norm 0.04
OJEGOV, Alexandr - drd., cercetător
ştiinţific
Publicaţii: 13 articole ştiinţifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/
CV_Ojegov_Alexandru_asis._univ.pdf
Prezente 28, citate 48
• h - index 5
• g - index 6
• hc - index 2
• hI - norm 0.25
BOINCEAN, Boris - dr. hab., prof. univ., cercetător în
agrotehnică şi agroecologie, promotor al ştiinţei
durabile în Republica Moldova, şef al Catedrei de
ştiinţe ale naturii şi agroecologie.
Publicaţii: autor/ coautor: 4 monografii, un manual, 2
brevete de invenţii, peste 270 de articole ştiinţifice,
inclusiv în ediţii internaţionale.
http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale-
naturii-si-agricologie/personal
Prezente 43, citate 54
• h - index 3
• g - index 6
• hc - index 3
• hI - norm 0.21
• h - index 3
• g - index 4
• hc - index 3
• hI - norm 0.27
RUSNAC, Vladislav - lect. superior, catedra „Ştiinţe fizice şi
inginereşti”
Publicaţii: 14 articole în culegeri naţionale şi internaţionale.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/C_V_Rusnac_Vladislav
_dr.lect.sup.pdf
Prezente 24, citate 35
SCUTELNIC, Oxana - lect.
superior univ., dr.
Publicaţii: 8 articole ştiinţifice-
metodice, 1 îndrumar metodioc.
Prezente 11, citate 14
• h - index 3
• g - index 3
• hc - index 3
• hI - norm 0.43
PETIC, Mircea - dr., lect. superior. Domeniul de cercetare:
Procesarea limbajelor naturale, informatica teoretică,
programarea orientată obiect, tehnologii informaţionale,
didactica informaticii, sisteme distribuite, programare paralelă
Publicaţii: 8 articole în Computer Science Journal of Moldova,
Buletinul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova,
Matematica şi Quasigroups and Related Systems.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Informatica/CVTem
plate.pdf
Prezente 26, citate 22
• h - index 3
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.25
DEINEGO, Nona - dr., conf. univ., şef al dep. de
tehnologii informaţionale.
Publicaţii: 1 manual universitar, cca 22 de art., 1
stagiu de formare Universitatea „Babeş-Bolyan”,
Cluj-Napoca, România.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Info
rmatica/CV_N_Deinego._doc.pdf
Prezente 9, citate 12
• h - index 3
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
ŞARAGOV, Vasile - dr. hab. în ştiinţe chimice. dr. în
ştiinţe tehnice, prof. univ. Prodecan al Facultăţii de
Ştiinţe Reale. Distincţii: Medalia de aur la Salonul
Internaţional al Cercetării şi Transferului Tehnologic
(Iaşi).
Publicaţii: cca 150 de articole ştiinţifico-metodice, 1
monografie, 9 brevete de invenţie.
http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale-
naturii-si-agricologie/personal/
Prezente 17, citate 9
• h - index 2
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.07
BRANAŞCO, Natalia - dr., lect. univ., catedra
„Economie şi Management”, cercetător ştiinţific.
Publicaţii: 1 monografie, 2 lucrări didactico-metodic,
23 articole ştiinţifice.
Prezente 10, citate 4
• h - index 3
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.18
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.22
NICORICI, Maria - dr., conf. univ., catedra de Biologie, chimie şi
geografie. 5 participări în proiecte naţionale şi internaţionale, 4
participări la foruri ştiinţifice internaţionale, mese rotunde,
traininguri, 16 materiale didactice.
Publicaţii: 16 materiale ale comunicărilor ştiinţifice, 34 articole
ştiinţifice.
http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale-naturii-si-
agricologie/personal/
Prezente 36, citate 9
MATVEEVA, Natalia - lect. univ. la catedra
Informatica Aplicată şi Tehnologii Informaţionale
Publicaţii:
Prezente 25, citate 14
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 4
• hI - norm 0.09
TCACI, Carolina - dr., conf. univ., şef al
Catedrei de ştiinţe economice.
Publicaţii: 1 monografie, cca 36 de articole.
Prezente 4, citate 4
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.07
PLOHOTNIUC, Eugeniu - dr., conf. univ., şef de catedră. Specialităţile:
Informatică (profil pedagogic), Informatică şi limbă engleză aplicată,
Informatică (ştiinţe exacte). Distincţii: Ordinul „Gloria Muncii”, 4 diplome, 3
medalii de aur şi 1 de bronz la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Cercetării şi
Transferului Tehnologic, alte 4 diplome şi medalii naţionale şi internaţionale.
Publicaţii: 2 monografii, 1 manual universitar, cca 90 de articole ştiinţifico-
metodece,
Prezente 9, citate 19
• h - index 1
• g - index 4
• hc - index 1
• hI - norm 0.10
POSTOLACHE, Victoria - lect. superior,
Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi
ale Mediului
Publicaţii: 3 articole ştiinţifice.
Prezente 9, citate 64
• h - index 1
• g - index 8
• hc - index 1
• hI - norm 0.33
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.13
621.37 / B56
Blaunstein, Nathan
Ionosphere and applied aspects of radio
communication and radar / Nathan
Blaunstein, Eugeniu Plohotniuc. - Boca Raton
: CRC Press ; Taylor and Francis Group, 2008.
- 577 p. : fig., tab. - (Electrical Engineering). -
ISBN 978-1-4200-5514-6
BUGA, Oleg - dr. hab., prof. univ.
Publicaţii: 9 articole şi lucrări ştiinţifice.
Prezente 8, citate 5
• h - index 1
• g – index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
GOREA, Adela - master în informatică,
lect. univ.
Publicaţii:
Prezente 5, citate 4
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
BEŞLIU, Vitalie - şef Catedră de ştiinţe fizice şi inginereşti
Publicaţii: peste 15 articole ştiinţifice de circulaţie naţională şi
internaţională, participări la conferinţe ştiinţifice
internaţionale, conducător a tezelor de licenţă, tezelor anuale
si proiectelor de curs, cercetător ştiinţific superior în cadrul a
3 proiecte de cercetare.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/Besliu_Vitalie_dr.conf.un
iv.pdf
Prezente 6, citate 5
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.13
PÎNZARU, Natalia - asis. univ., catedra
„Tehnică şi tehnologii”
Publicatii: 12 lucrari stiintifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehn
ologii/CV_Pinzaru_Natalia_asis._univ.pdf
Prezente 4, citate 7
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.13
GRIZA, Iulia - drd., lect. superior. 10 partcipări la
conferințe naționale și internaționale ştiinţifice, 11
lucrări ştiinţifice publicate, 3 partcicipări în proiecte
ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matemati
ca_si_Informatica/CV.pdf
Prezente 2, citate 6
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.13
STADNIC, Stanislav - dr., conf. univ., şef-adjunct de catedră.
Publicaţii: 25 de lucrări, inclusiv: 9 articole, 5 lucrări
didactico-metodice. Conducător ştiiţific: 14 teze de licenţă în
ştiinţe agricole, ştiinţe ale naturii; 45 teze de an în ştiinţe
agricole, ştiinţe ale naturii. Arii de cercetare: fertilitatea şi
fertilizarea solului în asolament.
http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale-
naturii-si-agricologie/personal/
Prezente 11, citate 4
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.10
ZASTÎNCEANU, Liubov - dr., conf. univ., catedra de
„Matematică și Informatică”, Prodecanul Facultăţii de
Ştiinţe Reale, programator de sisteme automatizate, 3
stagii.
Publicaţii: mai mult de 30 articole ştiinţifico-metodice,
inclusiv un ghid pentru profesorii de liceu. 2 participări
în proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Informati
ca/CV_zastinceanu.pdf
Prezente 6, citate 6
• h - index 1
• g - index 2
• hc - index 1
• hI - norm 0.10
ROTARI, Elena - dr., lect. univ.,
profesor de discipline tehnico-tehnologice şi
didactice.
Publicatii: 1 monografie, cca 20 lucrari stiintifice în
domeniul teoriei și metodologiei instruirii.
http://www.usarb.md/facultati/stiinte-
reale/catedre/catedra-de-stiinte-fizice-si-
ingineresti/personalul-catedrei/elena-rotari-lecuniv/
Prezente 14, citate 3
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
MOVILĂ, Irina - dr., conf. univ., director de
proiect, cercetător ştiințific superior, membru al
Consiliului ştiinţific. Cursuri: Managementul
riscului, Modele de analiză a riscului în afaceri,
Managementul personalului.
Publicatii: 1 monografie.
Prezente 10, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.11
POPOV, Lidia - lect. superior la catedra de
„Matematică și Informatică”, magistru în
informatică, drd., formator, 12 stagii.
Publicaţii: 19 comunicări la conferinţe, 10
articole ştiinţifice.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si
_Informatica/CV_Lidia_Popov.pdf
Prezente 4, citate 7
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.10
PERETEATCU, Pavel - dr., lect. superior,
Publicatii: 36 articole în culegeri nationale şi
international.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/C_V_Per
eteatcu_Pavel_conf._cerc._dr.___1_.pdf
Prezente 11, citate 3
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.05
RADCENCO, Mihail - lect. superior
Catedra „Matematică şi Informatică”, 3
participări în proiecte ştiinţifice
naţionale şi internaţionale.
Publicatii: 15 articole, 5 materiale ale
comunicărilor.
http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Mat
ematica_si_Informatica/CV_Radcenco.pdf
Prezente 5, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
FACULTATEA de ŞTIINŢE
ALE EDUCAŢIEI,
PSIHOLOGIE şi ARTE
Prezente 172, citate 321, media pe Facultate 24.6
BRICEAG, Silvia - dr., conf. univ., şef Catedră de psihologie, director de
proiect, cercetător ştiinţific superior, titular la 10 discipline.
Publicaţii: autor/coautor peste 65 titluri monografii, manuale, 2 - articole
din reviste, 17 - articole din culegeri naţionale, 21 - materiale ale
comunicărilor ştiinţifice, 3 - lucrări metodico-didactice , 3 - ghiduri, 2 -
suporturi teoretico-aplicative, coordonator; 3 - colegiu de redacţie, 8 -
curriculum universitare, 4 - redactor ştiinţific, 3 - referent oficial , 18 -
coord. la teze de master.
http://www.usarb.md/facultati/ppas/catedre/catedra-de-psihologie-si-asistenta-
sociala/personal/publicatiile-cadrelor-didactice/briceag-silvia
Prezente 43, citate 112
• h - index 5
• g - index 5
• hc – index 5
• hI - norm 0.25
CAZACU, Daniela - drd., lect. univ., prodecan la
Facultatea de Stiinte ale Educatiei, Psihologie si Arte,
titular la 3 discipline.
Publicaţii: autor peste 15 titluri: 1 monografie, 6
suporturi teoretico-aplicative, articole ştiinţifice,
materiale ale comunicărilor ştiinţifice.
http://www.usarb.md/facultati/ppas/catedre/catedra-de-psihologie-si-asistenta-
sociala/personal/publicatiile-cadrelor-didactice/cazacu-perjari-daniela/
Prezente 7, citate 31
• h - index 2
• g - index 5
• hc – index 2
• hI - norm 0.13
PRIŢCAN, Valentina - dr., conf. univ., personalitate
marcantă în comunitatea ştiinţifică naţională şi
internatională.
Publicaţii: peste 150 de articole ştiinţifice, 2
monografii, manuale, ghiduri în colaborare, în calitate
de expert a participat la elaborarea de materiale de
instruire şi instrumente de evaluare.
Prezente 11, citate 21
• h - index 2
• g - index 4
• hc – index 2
• hI - norm 0.11
MORARI, Marina - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie
artistică.
Publicaţii: autor/coautor cca 80 de titluri monoghrafii/ studii
monografice, 1 dicţionar, articole ştiinţifice şi metodice, culegeri
de lucrări ale conferinţelor internaţionale, naţionale, materiale/
teze la forurile ştiinţifice, studii ştiinţifice, ediţii documentare
(publicate în formă de carte, de broşură), lucrări ştiinţifico-
metodice şi didactice : 3 manuale, 4 ghiduri
metodice/metodologice, indicaţii /îndrumări metodice.
Prezente 20, citate 13
• h - index 2
• g - index 3
• hc – index 2
• hI - norm 0.17
• h - index 2
• g - index 2
• hc – index 2
• hI - norm 0.20
CRIŞCIUC, Viorica - dr., conf. univ.
Publicaţii: autor/coautor a peste 30 de
articole, materiale ale comunicărilor
ştiinţifice, lucrări metodico-didactice.
Prezente 12, citate 4
SAMSON, Luminiţa - dr., lect. superor., Publicaţii: 7
articole ştiinţifice.
Prezente 5, citate 14
• h - index 1
• g - index 3
• hc – index 1
• hI - norm 0.25
MIHAILOVA, Maria - lect. superior.
Publicaţii: autor/coautor peste 19 articole din culegeri şi
reviste, materiale ale 10 comunicări ştiinţifice, 8 seminarii,
1proiect.
http://www.usarb.md/fileadmin/Catedra_de_Stiinte_ale_Educatiei/CV_Maria_Mihail
ova.pdf
Prezente 10, citate 15
• h - index 1
• g - index 3
• hc – index 1
• hI - norm 0.11
BULARGA, Tatiana - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie
artistică.
Publicaţii: autor/coautor de titluri monoghrafii, cca 40 articole
ştiinţifice şi metodice, lucrări ştiinţifico-metodice şi didactice, 2
cursuri universitare, 1 studiu didactico-muzicologic, 1 crestomaţie
de note, 5 curricumuri universitare.
Prezente 19, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc – index 1
• hI - norm 0.11
• h - index 1
• g - index 1
• hc – index 1
• hI - norm 0.10
GRANEŢKAIA, Lilia - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie
artistică, Publicaţii: autor de 1 monoghrafie, peste 20 de articole
ştiinţifice şi metodice, materiale în culegeri de lucrări ale conferinţelor
internaţionale, naţionale, 1 curs universitar, 5 curriculumuri
universitare.
Prezente 9, citate 2
TETELEA, Margarita - dr., conf. univ., şef catedră Artă
şi educaţie artistică.
Publicaţii: autor/coautor de monoghrafii, manuale, cca
25 articole ştiinţifice şi metodice, materiale în culegeri
de lucrări ale conferinţelor internaţionale, naţionale.
Prezente 7, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc – index 1
• hI - norm 0.10
CALIGA, Marina - drd, lect. univ., catedra Artă şi educaţie
artistică. Publicaţii: autor/coautor 25 de titluri articole ştiinţifice şi
metodice, lucrări ştiinţifico-metodice şi didactice.
Prezente 6, citate 3
• h - index 1
• g - index 1
• hc – index 1
• hI - norm 0.08
FOCA, Eugenia - drd, lect. univ., Catedra de ştiinţe ale
educaţiei, titular de 9 cursuri universitare.
Publicaţii: autor/coautor peste 21 titluri articole din
reviste şi culegeri, 15 materiale ale comunicărilor
ştiinţifice, 2 ghiduri.
http://www.usarb.md/fileadmin/Catedra_de_Stiinte_ale_Educatiei/CV_FOC
A_EuroPass.pdf
Prezente 10, citate 2
• h - index 1
• g – index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
FACULTATEA de DREPT şi
ŞTIINŢE SOCIALE
Prezente 75, citate 113, media pe Facultate 12.6
ORLOV, Maria - dr., conf. univ., membru al unor
colegii de redacţie la revistele de specialitate din
Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Tîrgovişte.
Publicaţii: 1 monografie, 3 ediţii a cursului
universitar de Drept administrativ, 1 curs de
contencios administrativ, 6 articole(colaborare), cca
80 de articole. Coordonator a 3 teze de dr.
Prezente 18, citate 73
• h - index 3
• g - index 8
• hc - index 3
• hI - norm 0.20
ODINOKAIA, Ina - dr., lect. sup.
Publicaţii: 1 manual, 1 studiu
monografic, 21 articole ştiinţifice.
Prezente 6, citate 10
• h - index 2
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.29
RUSU, Vitalie - dr., conf. univ., decan al Facultăţii de
Drept.
Publicaţii: 7 monografii, 2 dicţionare, 2 manuale, 47
de articole.
Prezente 9, citate 12
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.13
BOIŞTEANU, Eduard - dr., conf. univ.
Publicaţii: autor/coautor a peste 60 de articole, 7 monografii,
4 manuale.
Prezente 15, citate 8
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.13
ŢARĂLUNGĂ, Victoria - dr., conf. univ.
Publicaţii: 1 monografie, 30 de articole
ştiinţifice, 5 lucrări metodico-didactice.
Prezente 2, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
FAIGHER, Anatolie - dr., lect. super. Publicaţii: cca 30 de
articole ştiinţifice şi metodice, 1 material metodico-didactic,
3 monografii.
Prezente 4, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
BOTNARI, Elena - dr., conf. univ.
Publicaţii: 2 monografii, 1 note de
curs, 4 lucrări metodice, cca 25 de
articole.
Prezente 5, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.08
PÎNZARI, Veaceslav - dr., conf. univ.
Publicaţii: 2 monografii, 3 note de curs, cca 50 de articole
ştiinţifice.
Prezente 16, citate 5
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.07
BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ
Prezente 570, citate 263 cu media 7.31
SCURTU, Elena - bibliotecar, Serviciul Informare, Cercetare
bibliografică.
Publicaţii: 130
Autor, coautor, bibliografii, biobibliografii, dicţionare,
anuare, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii
apărute în reviste de specialitate publicate în culegeri,
studii publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 65, citate 20
HARCONIŢA, Elena - director, Biblioteca Ştiinţifică
Publicaţii: peste 350
Autor, redactor responsabil, coordonator, director de publicaţii,
prefăţător a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB:
monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse
electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de
specialitate din străinătate și din țară, în revistele Universităţii, publicate
în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net.
Distincţii de stat şi menţiuni.
Prezente 109, citate 64
• h - index 2
• g - index 3
• hc - index 2
• hI - norm 0.07
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.48
MIHALUŢA, Lina - director-adjunct, Biblioteca Ştiinţifică
Publicaţii: 150
Autor, redactor responsabil, coordonator, director de publicaţii,
prefaţator a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică
USARB: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare,
resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în
reviste de specialitate din străinătate și din țară, în revistele
Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 46, citate 9
STRATAN, Elena - şef serviciu Cercetare. Asistenţă de
specialitate.
Publicaţii: 180
Autor, alcătuitor, redactor a publicaţiilor editate de
Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, bibliografii,
cataloage, dicţionare, anuare, ghiduri, articole
ştiinţifice apărute în reviste de specialitate din țară, în
revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 54, citate 31
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
NAGHERNEAC, Ana - Şef Serviciu Informare şi
cercetare bibliografică. Referinţe bibliografice.
Publicaţii: 80
Autor, coordonator, articole ştiinţifice / studii
apărute în reviste de specialitate, culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 8, citate 6
AFATIN, Igor - director adjunct Infor-
matizare, Biblioteca Ştiinţifică
Publicaţii: 44
Autor, coordonator, articole ştiinţifice /
studii apărute în reviste de specialitate, cule-
geri, studii, referate publicate pe Internet
www.slideshare.net
Prezente 11, citate 6
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.16
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.13
TOPALO, Valentina - şef Centrul Manifestări Culturale.
Centrul de Documentare a ONU / Centrul de Informare al
Uniunii Europene.
Publicaţii: 78
Articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din
ţară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net, resurse
electronice, ghiduri, materiale promoţionale.
Prezente 32, citate 14
ACULOVA, Taisia - bibliograf principal, oficiul
Referinţe bibliografice, Serviciul Informare şi
cercetare bibliografică.
Publicaţii: 10
Autor: bibliografii, ghiduri, articole apărute în
reviste de specialitate din ţară, publicate în
culegeri, publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 10, citate 6
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.17
HĂBĂŞESCU, Angela - bibliotecar principal,
responsabil de activitatea oficiului Săli
de Lectură şi a sălii de lectură nr. 3 Ştiinţe
psihopedagogice, naturale, reale, artă, Serviciul
Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 50
Prezente 7, citate 5
ŢURCAN, Elena - bibliotecar, Sala de împrumut nr. 3
Documente muzicale, Serviciul Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 60
Autor bibliografii, studii statistice, resurse electronice,
ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate
din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri,
studii, publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 23, citate 14
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.40
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.39
CUCU, Adella - şef serviciul Dezvoltarea Colecţiilor.
Catalogare. Indexare, Biblioteca Ştiinţifică
Publicaţii: 42
Autor: resurse electronice, materiale promoţionale,
ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de
specialitate din țară, publicate în culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 9, citate 10
MAGHER, Marina - şef oficiu, Sala de lectură nr. 2
Ştiinţe Filologice, Serviciul Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 24
Autor de publicaţii, editate de Biblioteca Ştiinţifică
USARB: resurse electronice, ghiduri, articole
ştiinţifice apărute în reviste de specialitate, publicate
în culegeri, studii, referate publicate pe Internet
www.slideshare.net
Prezente 8, citate 6
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.39
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.39
IULIC, Margarita - bibliotecar, şef oficiu, sala de lectură
nr. 4, Documente în limbi străine, Sala de lectură nr. 6
pentru
cadrele didactice, Serviciul Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 21
Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri,
articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate
din ţară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 6, citate 6
CRISTIAN, Elena - şef serviciul Organizarea şi conservarea
colecţiilor.
Publicaţii: 30
Autor, implicaţii în editarea publicaţiilor de Biblioteca Ştiinţifică
USARB: monografii, cataloage, dicţionare, articole
ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, în
revistele
Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 4, citate 8
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.39
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.39
CULICOV, Natalia - şef oficiu Referinţe bibliografice,
Serviciul Informare şi cercetare bibliografică.
Publicaţii: 48
Autor, tehno-redactor: monografii, bibliografii, cataloage,
dicţionare, anuare, resurse electronice, material promoţionale
ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de
specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate
publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 18, citate 9
GANEA, Varvara - bibliotecar principal Serviciul
Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare.
Publicaţii: 31
Autor resurse electronice, materiale promoţionale,
ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste
de specialitate din țară, publicate în culegeri,
studii, referate publicate pe Internet
www.slideshare.net
Prezente 9, citate 4
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.32
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.21
CIOBANU, Silvia - șef Centrul Marketing. Activitate
editorială.
Publicaţii: 350
Autor, redactor, tehnoredactor, designer, machetator al
publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB:
monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse
electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste
de specialitate, publicate
în culegeri, studii, referate publicate pe Internet
www.slideshare.net
Prezente 58, citate 12
POGREBNEAC, Tatiana - bibliotecar,
Serviciul Informare şi cercetare
bibliografică.
Publicaţii: 2
Prezente 2, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.40
• h - index 2
• g - index 2
• hc - index 2
• hI - norm 0.05
PURICI, Aliona - bibliotecar, Sala de lectură nr. 1 Ştiinţe
Socioumanistice şi Economice, Serviciul Comunicarea
Colecţiilor.
Publicaţii: 16
Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri,
articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din
ţară, publicate în culegeri, studii, referate publicate
pe Internet www.slideshare.net
Prezente 5, citate 3
ZADAINOVA, Snejana - bibliotecar, responsabilă de
activitatea sălii de lectură nr. 1 Ştiinţe Socioumanistice şi
Economice, Serviciul Comumicarea Colecţiilor.
Publicaţii: 13
Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri,
articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din
țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate
pe Internet www.slideshare.net
Prezente 7, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
ABABII, Lilia - bibliotecar principal, Sala de împrumut
nr. 4, Documente în limbi străine, Serviciul
Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 15
Autor, resurse electronice, material promoţionale
ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de
specialitate din țară, publicate în culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 2, citate 2
LICHII, Nelea - bibiliotecar, Oficiul
Dezvoltarea colecţiilor, Serviciul
Dezvoltarea colecţiilor. Catalogare.
Indexare,
Publicaţii: 5
Prezente 1, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
IAVORSCAIA, Liliana - şef oficiu sala de împru-
mut nr. 2 Literatura didactică şi metodică,
serviciul Comunicarea Colecţiilor.
Publicaţii: 5
Autor a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică
USARB: resurse electronice, articole ştiinţifice/studii
apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în
culegeri, studii, publicate pe Internet
www.slideshare.net
Prezente 1, citate 2
PALII, Gherda - bibliotecar principal, Centrul Informatizare şi
Activităţi în Reţea.
Publicaţii: 20
Autor de publicaţii, editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: resurse
electronice, ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de
specialitate, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 7, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
VACARCIUC, Valentina - bibliotecar, Sala
de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, na-
turale, reale, artă, Serviciul Comunicarea
Colecţiilor.
Publicaţii: 35
Prezente 5, citate 2
SPÎNU, Polina - bibliotecar, grad de
calificare II, responsabilă de oficiul Achiziţii
în Serviciul Dezvoltarea colecţiilor.
Catalogare. Indexare,
Publicaţii: 8
Prezente 3, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.20
LÎSÎI, Ala - bibliotecar principal, şef oficiul Săli de
împrumut, serviciul Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 35
Autor a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică
USARB: resurse electronice, articole ştiinţifice/studii
apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în
culegeri, studii, publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 5, citate 1
ŞIŞCANU, Svetlana - bibliotecar principal,
responsabil de oficiul Dezvoltarea
colecţiilor, Serviciul Dezvoltarea colecţiilor.
Catalogare. Indexare.
Publicaţii: 6
Prezente 4, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.14
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.10
MELNIC, Lilia - bibliotecar, sala de îm-
prumut nr. 4 Documente în limbi străine,
Serviciul Comunicarea colecţiilor.
Publicaţii: 11
Prezente 4, citate 2
RAILEAN, Ludmila - şef serviciu Comunicarea Colecţiilor.
Publicaţii: 15
Autor: resurse electronice, materiale promoţionale, ghiduri,
articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din
țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 9, citate 3
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.08
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.09
FOTESCU, Maria - bibliotecar, Serviciul Informare şi
cercetare bibliografică. Referinţe bibliografice.
Publicaţii: 43
Autor, coautor, bibliografii, biobibliografii, cataloage,
dicţionare, anuare, resurse electronice, articole
ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate
publicate în culegeri, studii, referate publicate pe
Internet www.slideshare.net
Prezente 24, citate 1
ZALÎGAEVA, Irina - bibliotecar
Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor.
Catalogare. Indexare.
Publicaţii: 14
Prezente 1, citate 2
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.07
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 1
• hI - norm 0.00
STAVER, Mihaela - bibliotecar principal, Serviciul
Cercetare. Asistenţă de specialitate.
Publicaţii: 33
Autor, tehno-redactor: monografii, bibliografii, cataloage,
dicţionare, anuare, resurse electronice, material promoţionale
ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de
specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate
publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 6, citate 1
DASCAL, Olga - bibliotecar principal, Centrul
Informatizare şi activităţi în reţea. Mediateca.
Responsabilă de activitatea Mediatecii.
Publicaţii: 20
Autor materiale promoţionale, ghiduri, resurse
electronice, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste
de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii,
referate publicate pe Internet www.slideshare.net
Prezente 5, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
CAZACU, Gabriela - bibliotecar, Sala de împrumut nr. 4
Documente în limbi străine, Serviciul Comunicarea
colecţiilor.
Publicaţii: 10
Autor, material promoţionale articole ştiinţifice publicate
în culegeri, studii, publicate pe Internet ww.slideshare.net
Prezente 1, citate 1
BELCOVSCAIA, Galina - bibliotecar,
Serviciul Organizarea şi conservarea
colecţiilor.
Publicaţii: 21
Prezente 1, citate 1
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
• h - index 1
• g - index 1
• hc - index 0
• hI - norm 0.00
DEŢINĂTORII INDICELUI h
Analiza conturează o imagine clară a deţinătorilor
Indicelui h: Total: 117 din 299 persoane; BŞ - 36
persoane, ce constituie 68 % din numărul total, ŞREM
- 30 persoane, ce constituie 41 % din numărul total, FL
- 29 cu 33 %, FDŞS - 9 cu 30 % şi ŞEPA - 13 cu 25 %
Persoane
cu h
Titulari
Facultate
Procentul
%
FL 29 89 33 %
ŞREM 30 74 41 %
ŞEPA 13 53 25 %
FDŞS 9 30 30 %
BŞ 36 53 68 %
Total 117 299 39 %
Poziţia sumară a indicelui h pentru
USARB: total - 171, mediu 1.5; Astfel
facultăţile ŞEPA - 1.9, ŞREM - 1.8, BŞ -
1.5, FDŞS - 1.4, FL - 0.9.
Stocarea indicelui g revine: total - 232 cu
mediu 2.14: ŞEPA - 3.1, ŞREM - 2.8, FDŞS
- 2.1, BŞ - 1.5, FL - 1.2.
Indexul h contemporan : total - 161, media
1.42; revine ŞEPA - 1.8, ŞREM - 1.6, FDŞS
cu BŞ - 1.4, FL - 0.9.
Realizarea indicelui h individual: total -
16.87cu media 0.138; BŞ - 0.20, ŞEPA cu
ŞREM - 0.14, FDŞS - 0.13, FL - 0.08.
Prezente total documente USARB: total -
1 414 cu media 11.5; BŞ - 570, ŞREM -
439, ŞEPA - 172, FDŞS - 75, FL - 158.
Documente citate: total - 1 329 cu media
13.14: ŞEPA - 24.6, ŞREM - 18.5, FDŞS -
12.6, BŞ - 7.31 şi FL - 2.7.
USARB FL ŞREM ŞEPA FDŞS BŞ Total
h 25
0.9
55
1.8
25
1.9
13
1.4
53
1.5
171
1.5
g 34
1.2
85
2.8
40
3.1
19
2.1
54
1.5
232
2.14
hc 26
0.9
49
1.6
24
1.8
13
1.4
49
1.4
161
1.42
hI 2.46
0.08
4.27
0.14
1.86
0.14
1.18
0.13
7.10
0.20
16.87
0.138
Prezente 158 439 172 75 570 1 414
11.5
Citate 78
2.7
554
18.5
321
24.6
113
12.6
263
7.31
1 329
13.14
Locul 1 Locul 2 Locul
3
Locul 4 Locul 5
h ŞEPA ŞREM BŞ FDŞS FL
g ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL
hc ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL
hI BŞ ŞREM ŞEPA FDŞS FL
Prezente BŞ ŞREM ŞEPA FDŞS FL
Citate ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL
TOPUL CELOR 5
h g hc hi
Topală, P. 6 8 4 0.17
Gagim, I. 5 10 5 0.25
Cabac, V. 5 7 4 0.04
Ojegov, A. 5 6 2 0.25
Briceag, S. 5 5 5 0.25
h g hc hi
Harconiţa,
Elena
2 2 2 0.48
Scurtu,
Elena
2 3 2 0.07
Hăbăşescu,
Angela
2 2 2 0.40
Ţurcan,
Elena
2 2 2 0.39
CUCU,
Adella
2 2 2 0.39
DOCUMENTE
PREZENTE
1. TOPALĂ, Pavel - 54
2. BRICEAG, Silvia - 43
3. BOINCEAN, Boris - 43
4. GAGIM, Ion - 34
5. CABAC, Valeriu - 30
1. TOPALĂ, Pavel - 127
2. BRICEAG, Silvia - 112
3. GAGIM, Ion - 108
4. ORLOV, Maria - 73
5. CABAC, Valeriu - 66
DOCUMENTE
CITATE
FACULTĂŢI
DOCUMENTE
PREZENTE
DOCUMENTE
CITATE
Harconiţa, Elena - 109
Scurtu, Elena - 65
Ciobanu, Silvia - 58
Stratan, Elena - 54
Mihaluţa, Lina - 46
Harconiţa, Elena - 64
Stratan, Elena - 31
Scurtu, Elena - 20
Ţurcan, Elena - 20
Topalo, Valentina - 14
BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ
DOCUMENTE
PREZENTE
DOCUMENTE
CITATE
1. Harconiţa, Elena - 109
2. Scurtu, Elena - 65
3. Ciobanu, Silvia - 58
4. Topală, Pavel - 54
5. Stratan, Elena - 54
1. Topală, Pavel - 127
2. Briceag, Silvia - 112
3. Gagim, Ion - 108
4. Orlov, Maria - 73
5. Cabac, Valeriu - 66
USARB
CONCLUZII
Scientometria poate fi un instrument deosebit de util pentru o „cernere” rapidă a
valorilor şi o racordare la valorile europene în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică
fundamentală. A publica un articol în reviste din afara fluxului principal select echivalează cu
înmormîntarea lucrării respective. Nici un cercetător de valoare din domeniu nu o va citi, deci
eventualele idei bune se vor pierde şi vor fi redescoperite de alţii. A publica în revistele din fluxul
principal este în avantajul cercetătorului! Chiar dacă acest sistem nu este perfect, altul mai bun
nu există!
La fel de importantă ca publicarea de rezultate în revistele ISI este citarea lor în aceleaşi
reviste. Dacă o lucrare nu este citată înseamnă că experţii din domeniu nu au găsit-o foarte
interesantă. Criteriu citărilor măsoară impactul unei idei. Doar cine publică şi este citat în reviste
ISI va putea, eventual, să beneficieze de oferte de colaborare ştiinţifică cu universităţi şi institute
de cercetare de prestigiu, astfel încît a avea o bibliografie la zi să nu mai fie o problemă.
Analiza efectuată de Biblioteca Ştiinţifică a USARB arata ca, luînd în considerare doar
colaboratorii care au adunat indicele h, tot avem cam puţine articole ISI. Oare nu ar trebui ca, în
loc de dispute inutile, să dovedim concret că situaţia este mult mai buna şi să încercăm să
schimbăm ceva?
Fără îndoială, citările determină popularitatea şi impactul articolelor, autorilor,
publicaţiilor.
În continuare ne propunem să:
 oferim asistenţă cercetătorilor privind personalizarea producţiei ştiinţifice în baza de
date;
 să completăm arhiva instituţională (ORA USARB) cu cît mai multe documente ale
autorilor universitari;
 să convingem cercetătorii de a participa la constituirea arhivei instituţionale;
 să formăm şi să dezvoltarea abilităţile de utilizare a bazelor de date scientometrice la
care vom avea acces;
 să oferim consultaţii privind evaluarea publicaţiilor ştiinţifice;
 să ajutăm cadrele didcatice să identifice şi să interpreteze indicatorii bibliometrici
pentru reviste, articole, autori, instituţii şi facultăţi, precum şi să promovăm poziţia
universităţii în clasamentele internaţionale.
Referinţe bibliografice :
1. BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ A UNIVERSITĂŢII DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI : Raport de activitate 2013.
Bibl. Şt, Centrul Managerial. Resp. de ed. E. HARCONIŢA. Bălţi, 2014. 143 p. : scheme, tab., fot.
http://libruniv.usarb.md
2. CHERADI, Natalia. Publish or Perish şi Google Scholar - instrumente moderne pentru analiza impactului
cercetătorilor. In: Buletinul ABRM. 2011, nr. 1 (13), pp. 27-30.
3. LUPU, Viorica, SOBEŢCHI, Viorica. Prestarea serviciilor bibliometrice în biblioteca universitară = Carrying out
bibliometric services in the university library In: Confluenţe Bibliologice. 2015, nr. 1-2 (39-40), pp. 63-68.
4. NAGHERNEAC, Ana, SCURTU, Elena. Performanţa cercetării ştiinţifice a universitarilor bălţeni : studiu
scientometric [on-line] [citat 23. 10. 2015]. Disponibil : http://www.slideshare.net/libruniv/performana-cercet-publish
; Bibliouniversitas@ABRM.md [on-line]. 2014, nr 2. ISSN 1857-4920. Disponibil:
http://libruniv.usb.md/bibliouniv_rev/buniv.html
5. REPANOVICI, Angela. Dezvoltarea de servicii bibliometrice în universităţi şi contribuţia bibliotecii. In: Biblioteca.
2014, nr. 2, pp. 35-36.
6. ROBU, Ioana. Bazele de date scientrometrice. (Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”,
Cluj-Napoca, România). Prezentare în cadrul training-ului privind WP3 Cultura informației, Proiectul MISISQ,
desfăşurat în Cluj-Napoca, România la Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, 08-17
martie 2016. Cluj-Napoca, 2016.
7. ROGOZEA, Liliana, REPANOVICI, Angela, IALIU, Codruţa. Abordarea modernă a cercetării interdisciplinare [on-
line] [citat 24 octombrie 2016]. Disponibil: http://www.unitbv.ro/Portals/31/Burse%20doctorale/134378/Seminar/S-
03-Jaliu.pdf
8. Prezentările trainerilor: Jerald Cavanagh BSc Econ, MSc, MA, Institute Librarian, Limerick Institute of Technology;
Padraig Kirby BA (Hons) HdipLIS MSc (LIS), Senior Library Assistant, Limerick Institute of Technology în cadrul
trainingului ESP English for Specific Purposes - Engleză pentru scopuri specifice, Bălţi, 4-5 aprilie 2016. Bălţi, 2016

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Metode scientometrice, prezentare biblioteca academiei
Metode scientometrice, prezentare biblioteca academieiMetode scientometrice, prezentare biblioteca academiei
Metode scientometrice, prezentare biblioteca academieiNicolaie Constantinescu
 
Costin ludmila
Costin ludmilaCostin ludmila
Costin ludmilaDIB ULIM
 
Implementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRImplementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRNatalia Cheradi
 
Strategii de căutare în cadrul bazelor de date din domeniul Relaţiilor Inte...
Strategii de căutare  în cadrul bazelor de date  din domeniul Relaţiilor Inte...Strategii de căutare  în cadrul bazelor de date  din domeniul Relaţiilor Inte...
Strategii de căutare în cadrul bazelor de date din domeniul Relaţiilor Inte...Ana Cojocaru
 
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE Natalia Cheradi
 

La actualidad más candente (20)

Adella CUCU, Lina CRUGLOV. Colecţiile de reviste în biblioteca universitară ...
Adella CUCU, Lina CRUGLOV. Colecţiile de reviste în biblioteca universitară  ...Adella CUCU, Lina CRUGLOV. Colecţiile de reviste în biblioteca universitară  ...
Adella CUCU, Lina CRUGLOV. Colecţiile de reviste în biblioteca universitară ...
 
Mihaela STAVER. Surse electronice de informare utilizate în formarea Culturii...
Mihaela STAVER. Surse electronice de informare utilizate în formarea Culturii...Mihaela STAVER. Surse electronice de informare utilizate în formarea Culturii...
Mihaela STAVER. Surse electronice de informare utilizate în formarea Culturii...
 
Metode scientometrice, prezentare biblioteca academiei
Metode scientometrice, prezentare biblioteca academieiMetode scientometrice, prezentare biblioteca academiei
Metode scientometrice, prezentare biblioteca academiei
 
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Aplicarea indicilor sciento-bibliometrici în est...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Aplicarea indicilor sciento-bibliometrici în est...Elena Scurtu, Maria Fotescu. Aplicarea indicilor sciento-bibliometrici în est...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Aplicarea indicilor sciento-bibliometrici în est...
 
Varvara Ganea. Particularităţi de catalogare a resurselor electronice în soft...
Varvara Ganea. Particularităţi de catalogare a resurselor electronice în soft...Varvara Ganea. Particularităţi de catalogare a resurselor electronice în soft...
Varvara Ganea. Particularităţi de catalogare a resurselor electronice în soft...
 
Elena Harconiţa. Resurse, servicii, produse pentru utilizatori
Elena Harconiţa. Resurse, servicii, produse pentru utilizatoriElena Harconiţa. Resurse, servicii, produse pentru utilizatori
Elena Harconiţa. Resurse, servicii, produse pentru utilizatori
 
Costin ludmila
Costin ludmilaCostin ludmila
Costin ludmila
 
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Resurse ştiinţifice deschise conform profilul...
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Resurse ştiinţifice deschise conform profilul...Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Resurse ştiinţifice deschise conform profilul...
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Resurse ştiinţifice deschise conform profilul...
 
Elena CRISTIAN. Criterii şi elemente esenţiale în elaborarea Politicii de d...
Elena CRISTIAN. Criterii şi elemente  esenţiale  în elaborarea Politicii de d...Elena CRISTIAN. Criterii şi elemente  esenţiale  în elaborarea Politicii de d...
Elena CRISTIAN. Criterii şi elemente esenţiale în elaborarea Politicii de d...
 
Gabriela CAZACU. Lilia ABABI. Competenţele de comunicare ale bibliotecarilo...
Gabriela CAZACU. Lilia ABABI.  Competenţele  de comunicare ale bibliotecarilo...Gabriela CAZACU. Lilia ABABI.  Competenţele  de comunicare ale bibliotecarilo...
Gabriela CAZACU. Lilia ABABI. Competenţele de comunicare ale bibliotecarilo...
 
Implementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRImplementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IR
 
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:• Activitatea ştiinţifică a bib...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:•	Activitatea ştiinţifică a bib...Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:•	Activitatea ştiinţifică a bib...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:• Activitatea ştiinţifică a bib...
 
Strategii de căutare în cadrul bazelor de date din domeniul Relaţiilor Inte...
Strategii de căutare  în cadrul bazelor de date  din domeniul Relaţiilor Inte...Strategii de căutare  în cadrul bazelor de date  din domeniul Relaţiilor Inte...
Strategii de căutare în cadrul bazelor de date din domeniul Relaţiilor Inte...
 
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
 
Ana Nagherneac.• Biblioteca universitară: calitatea serviciilor şi condiţiilo...
Ana Nagherneac.•	Biblioteca universitară: calitatea serviciilor şi condiţiilo...Ana Nagherneac.•	Biblioteca universitară: calitatea serviciilor şi condiţiilo...
Ana Nagherneac.• Biblioteca universitară: calitatea serviciilor şi condiţiilo...
 
Elena Harconita, Lina Mihaluta.Biblioteca Universităţii bălţene - componentă...
Elena Harconita, Lina Mihaluta.Biblioteca Universităţii bălţene  - componentă...Elena Harconita, Lina Mihaluta.Biblioteca Universităţii bălţene  - componentă...
Elena Harconita, Lina Mihaluta.Biblioteca Universităţii bălţene - componentă...
 
Cercetarea stiintifica la biblioteca
Cercetarea stiintifica la bibliotecaCercetarea stiintifica la biblioteca
Cercetarea stiintifica la biblioteca
 
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
 
Aculina MIHALUŢA. LibUnivCatalog - Catalog partajat a 7 biblioteci universita...
Aculina MIHALUŢA. LibUnivCatalog - Catalog partajat a 7 biblioteci universita...Aculina MIHALUŢA. LibUnivCatalog - Catalog partajat a 7 biblioteci universita...
Aculina MIHALUŢA. LibUnivCatalog - Catalog partajat a 7 biblioteci universita...
 
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE
ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE
 

Destacado

Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ: ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...
Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ:  ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ:  ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...
Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ: ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Descrierea bibliografica a documentului
Descrierea bibliografica a documentuluiDescrierea bibliografica a documentului
Descrierea bibliografica a documentuluiCIDChisinau
 

Destacado (20)

Elena HARCONIŢA. Implementarea Proiectelor internaţionale – o oportunitate ve...
Elena HARCONIŢA. Implementarea Proiectelor internaţionale – o oportunitate ve...Elena HARCONIŢA. Implementarea Proiectelor internaţionale – o oportunitate ve...
Elena HARCONIŢA. Implementarea Proiectelor internaţionale – o oportunitate ve...
 
Taisia ACULOVA. Angela HĂBĂŞESCU. Silvia CIOBANU. Catalogul electronic al Bi...
 Taisia ACULOVA. Angela HĂBĂŞESCU. Silvia CIOBANU. Catalogul electronic al Bi... Taisia ACULOVA. Angela HĂBĂŞESCU. Silvia CIOBANU. Catalogul electronic al Bi...
Taisia ACULOVA. Angela HĂBĂŞESCU. Silvia CIOBANU. Catalogul electronic al Bi...
 
Lilia ABABII. POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE ÎN CADRUL BIBLIOTECII ŞTIINŢIFIC...
Lilia ABABII. POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE ÎN CADRUL BIBLIOTECII ŞTIINŢIFIC...Lilia ABABII. POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE ÎN CADRUL BIBLIOTECII ŞTIINŢIFIC...
Lilia ABABII. POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE ÎN CADRUL BIBLIOTECII ŞTIINŢIFIC...
 
Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ: ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...
Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ:  ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ:  ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...
Marina ȘULMAN. БИБЛИОТЕКАРЬ ЦЕЗАРЯ: ПРИТЧА УИЛЬЯМА ГОЛДИНГА «ЧРЕЗВЫЧАЙНЫЙ ПО...
 
Ludmila CORGHENCI. Formarea profesională continuă a personalului BNRM - prior...
Ludmila CORGHENCI. Formarea profesională continuă a personalului BNRM - prior...Ludmila CORGHENCI. Formarea profesională continuă a personalului BNRM - prior...
Ludmila CORGHENCI. Formarea profesională continuă a personalului BNRM - prior...
 
Elena ŢURCAN. OAMENI ILUŞTRI AI ORAŞULUI BĂLŢI: File de istorie
Elena ŢURCAN. OAMENI ILUŞTRI AI ORAŞULUI BĂLŢI:  File de istorieElena ŢURCAN. OAMENI ILUŞTRI AI ORAŞULUI BĂLŢI:  File de istorie
Elena ŢURCAN. OAMENI ILUŞTRI AI ORAŞULUI BĂLŢI: File de istorie
 
Adella CUCU, Tatiana PRIAN. Program aplicativ dedicat pentru gestionarea fon...
 Adella CUCU, Tatiana PRIAN. Program aplicativ dedicat pentru gestionarea fon... Adella CUCU, Tatiana PRIAN. Program aplicativ dedicat pentru gestionarea fon...
Adella CUCU, Tatiana PRIAN. Program aplicativ dedicat pentru gestionarea fon...
 
Adella Cucu. Cercetări bibliometrice ale colecţiilor tipărite: studiu de caz
Adella Cucu. Cercetări bibliometrice ale colecţiilor  tipărite: studiu de cazAdella Cucu. Cercetări bibliometrice ale colecţiilor  tipărite: studiu de caz
Adella Cucu. Cercetări bibliometrice ale colecţiilor tipărite: studiu de caz
 
Valentina Topalo:• CD al ONU - 10 ani de activitate
Valentina Topalo:•	CD al ONU - 10 ani de activitate Valentina Topalo:•	CD al ONU - 10 ani de activitate
Valentina Topalo:• CD al ONU - 10 ani de activitate
 
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi la venerabila vârstă de 118 ani
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi  la venerabila vârstă de 118 ani Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi  la venerabila vârstă de 118 ani
Adella Cucu. Biblioteca pentru toţi la venerabila vârstă de 118 ani
 
Adella Cucu.Blogurile Bibliotecii USARB: postări, accesări, comentarii
Adella Cucu.Blogurile Bibliotecii USARB:  postări, accesări, comentariiAdella Cucu.Blogurile Bibliotecii USARB:  postări, accesări, comentarii
Adella Cucu.Blogurile Bibliotecii USARB: postări, accesări, comentarii
 
Introducere
IntroducereIntroducere
Introducere
 
Lilia Melnic: Metodica predării limbilor străine: studiu bibliometric
Lilia Melnic: Metodica predării limbilor străine: studiu bibliometricLilia Melnic: Metodica predării limbilor străine: studiu bibliometric
Lilia Melnic: Metodica predării limbilor străine: studiu bibliometric
 
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
 
Descriere bibliografica. Referinte bibliografice
Descriere bibliografica. Referinte bibliograficeDescriere bibliografica. Referinte bibliografice
Descriere bibliografica. Referinte bibliografice
 
Descrierea bibliografica a documentului
Descrierea bibliografica a documentuluiDescrierea bibliografica a documentului
Descrierea bibliografica a documentului
 
Gherda Palii.Blogurile bibliotecilor din învăţămînt
Gherda Palii.Blogurile bibliotecilor din învăţămînt  Gherda Palii.Blogurile bibliotecilor din învăţămînt
Gherda Palii.Blogurile bibliotecilor din învăţămînt
 
Lilia UCRAINEŢ. Lina MIHALUŢA. INTEGRAREA SUBIECTULUI TRATAT ÎN DOCUMENT ÎN ...
Lilia UCRAINEŢ. Lina MIHALUŢA. INTEGRAREA SUBIECTULUI TRATAT  ÎN DOCUMENT ÎN ...Lilia UCRAINEŢ. Lina MIHALUŢA. INTEGRAREA SUBIECTULUI TRATAT  ÎN DOCUMENT ÎN ...
Lilia UCRAINEŢ. Lina MIHALUŢA. INTEGRAREA SUBIECTULUI TRATAT ÎN DOCUMENT ÎN ...
 
Olga DASCAL. Marina MAGHER PORTALURI ŞTIINŢIFICE GLOBALE – SURSĂ RELEVANTĂ D...
Olga DASCAL. Marina MAGHER PORTALURI ŞTIINŢIFICE GLOBALE –  SURSĂ RELEVANTĂ D...Olga DASCAL. Marina MAGHER PORTALURI ŞTIINŢIFICE GLOBALE –  SURSĂ RELEVANTĂ D...
Olga DASCAL. Marina MAGHER PORTALURI ŞTIINŢIFICE GLOBALE – SURSĂ RELEVANTĂ D...
 
Valentina TOPALO. Contribuţia instituţiei bibliotecare în clasamentul Webo...
Valentina TOPALO. Contribuţia  instituţiei bibliotecare   în clasamentul Webo...Valentina TOPALO. Contribuţia  instituţiei bibliotecare   în clasamentul Webo...
Valentina TOPALO. Contribuţia instituţiei bibliotecare în clasamentul Webo...
 

Similar a Elena ŢURCAN. Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi.

Elsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaElsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaCristina Huidiu
 
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Biblioteca Științifică USARB
 
Anul bibliografic 2013 DIB ULIM
Anul bibliografic 2013 DIB ULIMAnul bibliografic 2013 DIB ULIM
Anul bibliografic 2013 DIB ULIMCristina
 
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareAccesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareNatalia Cheradi
 

Similar a Elena ŢURCAN. Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi. (20)

Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
 
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni În WEB of Science
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni  În WEB of ScienceOlga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni  În WEB of Science
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni În WEB of Science
 
Elsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaElsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - Romania
 
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
 
Irina ZALÎGAEV. Experienţe de catalogare a publicaţiilor în serie de tip Anale
Irina ZALÎGAEV. Experienţe de catalogare a publicaţiilor în serie de tip AnaleIrina ZALÎGAEV. Experienţe de catalogare a publicaţiilor în serie de tip Anale
Irina ZALÎGAEV. Experienţe de catalogare a publicaţiilor în serie de tip Anale
 
Natalia Culicov. Universitari bălţeni în circuitul ştiinţific mondial
Natalia Culicov. Universitari bălţeni în circuitul ştiinţific mondialNatalia Culicov. Universitari bălţeni în circuitul ştiinţific mondial
Natalia Culicov. Universitari bălţeni în circuitul ştiinţific mondial
 
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
 
Ana Nagherneac: Ghidul Bibliografului
Ana Nagherneac: Ghidul Bibliografului Ana Nagherneac: Ghidul Bibliografului
Ana Nagherneac: Ghidul Bibliografului
 
HĂBĂŞESCU, Angela, DASCAL, Olga. Valorizarea aportului ştiinţifico-metodic al...
HĂBĂŞESCU, Angela, DASCAL, Olga. Valorizarea aportului ştiinţifico-metodic al...HĂBĂŞESCU, Angela, DASCAL, Olga. Valorizarea aportului ştiinţifico-metodic al...
HĂBĂŞESCU, Angela, DASCAL, Olga. Valorizarea aportului ştiinţifico-metodic al...
 
Elena Scurtu: • Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
Elena Scurtu: •	Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...Elena Scurtu: •	Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
Elena Scurtu: • Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
 
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
 
Anul bibliografic 2013 DIB ULIM
Anul bibliografic 2013 DIB ULIMAnul bibliografic 2013 DIB ULIM
Anul bibliografic 2013 DIB ULIM
 
Natalia Culicov: Biblioteca Ştiinţifică şi Bibliotecarul în presa tradiţional...
Natalia Culicov: Biblioteca Ştiinţifică şi Bibliotecarul în presa tradiţional...Natalia Culicov: Biblioteca Ştiinţifică şi Bibliotecarul în presa tradiţional...
Natalia Culicov: Biblioteca Ştiinţifică şi Bibliotecarul în presa tradiţional...
 
Elementele redactionale ale unei lucrari stiintifice
Elementele redactionale ale unei lucrari stiintificeElementele redactionale ale unei lucrari stiintifice
Elementele redactionale ale unei lucrari stiintifice
 
vizibilitatea.ppt
vizibilitatea.pptvizibilitatea.ppt
vizibilitatea.ppt
 
Achizitii recente
Achizitii recenteAchizitii recente
Achizitii recente
 
Elena Scurtu: • Diseminarea Selectivă a Informaţiei pentru cercetători - Fişa...
Elena Scurtu: •	Diseminarea Selectivă a Informaţiei pentru cercetători - Fişa...Elena Scurtu: •	Diseminarea Selectivă a Informaţiei pentru cercetători - Fişa...
Elena Scurtu: • Diseminarea Selectivă a Informaţiei pentru cercetători - Fişa...
 
Achizitii recente (Ianuarie-Februarie 2011)
Achizitii recente (Ianuarie-Februarie 2011)Achizitii recente (Ianuarie-Februarie 2011)
Achizitii recente (Ianuarie-Februarie 2011)
 
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
 
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareAccesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
 

Más de Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova

Más de Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova (20)

ŞULMAN, Marina. Культурный код и современная библиотека
ŞULMAN, Marina. Культурный код и современная библиотекаŞULMAN, Marina. Культурный код и современная библиотека
ŞULMAN, Marina. Культурный код и современная библиотека
 
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
 
Staver, Mihaela. Metrica rețelelor sociale academice - indicatoare eficiente...
Staver, Mihaela. Metrica rețelelor sociale academice - indicatoare  eficiente...Staver, Mihaela. Metrica rețelelor sociale academice - indicatoare  eficiente...
Staver, Mihaela. Metrica rețelelor sociale academice - indicatoare eficiente...
 
CUCU, Adella. Conceptul și esența catalogării corporative
CUCU, Adella. Conceptul și esența catalogării corporativeCUCU, Adella. Conceptul și esența catalogării corporative
CUCU, Adella. Conceptul și esența catalogării corporative
 
RĂILEANU, Ludmila, LÎSÎI, Ala. Lectura – o necesitate sau o pasiune?
RĂILEANU, Ludmila, LÎSÎI, Ala. Lectura – o necesitate sau o pasiune?RĂILEANU, Ludmila, LÎSÎI, Ala. Lectura – o necesitate sau o pasiune?
RĂILEANU, Ludmila, LÎSÎI, Ala. Lectura – o necesitate sau o pasiune?
 
MIHALUŢA, Lina, UCRAINEŢ, Lilia. Polivalența resurselor informaționale ale Bi...
MIHALUŢA, Lina, UCRAINEŢ, Lilia. Polivalența resurselor informaționale ale Bi...MIHALUŢA, Lina, UCRAINEŢ, Lilia. Polivalența resurselor informaționale ale Bi...
MIHALUŢA, Lina, UCRAINEŢ, Lilia. Polivalența resurselor informaționale ale Bi...
 
ACULOVA, Taisia, POGREBNEAC, Tatiana. Descrierea analitică – suport important...
ACULOVA, Taisia, POGREBNEAC, Tatiana. Descrierea analitică – suport important...ACULOVA, Taisia, POGREBNEAC, Tatiana. Descrierea analitică – suport important...
ACULOVA, Taisia, POGREBNEAC, Tatiana. Descrierea analitică – suport important...
 
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
 
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografieiNAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
NAGHERNEAC, Anna, SCURTU, Elena. Tendinţe noi de dezvoltare a bibliografiei
 
IULIC, Margarita, VACARCIUC, Valentina. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice a...
IULIC, Margarita, VACARCIUC, Valentina. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice a...IULIC, Margarita, VACARCIUC, Valentina. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice a...
IULIC, Margarita, VACARCIUC, Valentina. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice a...
 
ZADAINOVA, Snejana, PURICI, Aliona. Reglementarea dreptului la informaţie în ...
ZADAINOVA, Snejana, PURICI, Aliona. Reglementarea dreptului la informaţie în ...ZADAINOVA, Snejana, PURICI, Aliona. Reglementarea dreptului la informaţie în ...
ZADAINOVA, Snejana, PURICI, Aliona. Reglementarea dreptului la informaţie în ...
 
CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
 
CRISTIAN, Elena, CECAN, Svetlana. Valorificarea colecţiei de documente rare :...
CRISTIAN, Elena, CECAN, Svetlana. Valorificarea colecţiei de documente rare :...CRISTIAN, Elena, CECAN, Svetlana. Valorificarea colecţiei de documente rare :...
CRISTIAN, Elena, CECAN, Svetlana. Valorificarea colecţiei de documente rare :...
 
Ababii, Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
Ababii,  Lilia. Centrul de Informare al României din BălţiAbabii,  Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
Ababii, Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
 
Harconiţa, Elena, Mihaluţa, Aculina. Impact. Sustenabilitate
Harconiţa, Elena, Mihaluţa, Aculina. Impact. Sustenabilitate Harconiţa, Elena, Mihaluţa, Aculina. Impact. Sustenabilitate
Harconiţa, Elena, Mihaluţa, Aculina. Impact. Sustenabilitate
 
Elena Harconiţa, Aculina Mihaluţa. Managementul bibliotecii universitare
Elena Harconiţa, Aculina Mihaluţa. Managementul bibliotecii universitareElena Harconiţa, Aculina Mihaluţa. Managementul bibliotecii universitare
Elena Harconiţa, Aculina Mihaluţa. Managementul bibliotecii universitare
 
Elena Harconiţa. Impact. Diseminare
Elena Harconiţa. Impact. DiseminareElena Harconiţa. Impact. Diseminare
Elena Harconiţa. Impact. Diseminare
 
Mihaela STAVER. eMarketing bibliotecar în USARB.
Mihaela STAVER. eMarketing bibliotecar în USARB.Mihaela STAVER. eMarketing bibliotecar în USARB.
Mihaela STAVER. eMarketing bibliotecar în USARB.
 
Elena Harconiţa. Impact. Diseminare. Proiectul „Modernizarea serviciilor bib...
Elena Harconiţa. Impact. Diseminare. Proiectul „Modernizarea serviciilor  bib...Elena Harconiţa. Impact. Diseminare. Proiectul „Modernizarea serviciilor  bib...
Elena Harconiţa. Impact. Diseminare. Proiectul „Modernizarea serviciilor bib...
 
AFATIN Igor, PRIAN, Tatiana. Echipament tehnic: dotare şi eficienţa exploatării
AFATIN Igor, PRIAN, Tatiana. Echipament tehnic: dotare şi eficienţa exploatăriiAFATIN Igor, PRIAN, Tatiana. Echipament tehnic: dotare şi eficienţa exploatării
AFATIN Igor, PRIAN, Tatiana. Echipament tehnic: dotare şi eficienţa exploatării
 

Elena ŢURCAN. Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi.

  • 1. COLLOQUIA PROFESSORUM TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, EDIŢIAA VI – A, DEDICATĂ ANULUI PROFESORUL NICOLAE FILIP Secţiunea: BIBLIOTECONOMIE ŞI ŞTIINŢELE INFORMĂRII Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi Elena ŢURCAN, bibliotecar, grad de calificare superior, Oficiul Documente Muzicale elturcan@mail.ru
  • 2.
  • 4. Scientometria : • Studiază, analizează structura şi dinamica ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei prin metode cantitative; • realizează evaluarea performanţelor ştiinţifice; • efectuează măsurarea impactului rezultatelor activităţii de cercetare; • determină productivitatea, valoarea ştiinţifică a cercetătorilor, instituţiilor de cercetare, a ţărilor la nivel internaţional.
  • 5. (INSTITUTE FOR SCIENTIFIC INFORMATION, Philadelphia) ISI este cel mai cunoscut producător de baze de date bazate pe principiul citarii cu domeniile: ştiinţific, ştiinţe sociale, umaniste, arte. Echivalentul „manual”, pe hîrtie, este Science Citation Index (SCI) care acoperă literatura ştiinţifică din reviste şi unele cărţi selecţionate începînd cu anul 1945. Licenţa exclusivă a bazelor de date ISI aparţine concernului Thomson Reuters. Scientometrie - măsurarea ştiinţei (evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice)
  • 6. Cea mai puternică trăsătură este corelarea stabilită între articolele de revistă individuale pe bază de citări, astfel se poate afla ce autor sau lucrare a citat alt autor sau lucrare. Utilitatea:  a descoperi cine citează anumite cercetări, respectiv ce impact are o anumită cercetare în comunitatea ştiintifică;  a descoperi primele cercetări publicate privind o teorie, descoperire importantă;  a măsura influenţa colegilor care cercetează în acelaşi domeniu;  a determina dacă o anumită teorie a fost confirmată, modificată sau îmbunătăţită;  a verifica acurateţea referintelor.
  • 7. Factorul de impact • Unul din cele mai bine cunoscute „produse secundare” al SCI (Science Citation Index) este factorul de impact (= impact factor - IF): masura frecvenţei cu care un „articol mediu” dintr-o revistă a fost citat într-un anumit an. Este raportul dintre numărul de citări curente pe care le primește o revistă într-un anumit an şi numarul total de articole publicate de revista respectivă în cei doi ani anteriori. • Ex: Journal of Experimental Medicine Nr. total articole publicate în anii 2003-2004 = 160 Nr. de citari existente in revistele ISI la unul, mai multe sau toate din cele 160 de articole în 2005 = 25 IF = 25 : 160 = 0,15625
  • 8. Publish or Perish - soft destinat analizei citărilor pentru calcularea impactului cercetărilor ştiinţifice. Acest software este disponibil gratuit pe pagina web a prof. Anne Wil HARZING, specialist în management internaţional la Universitatea Melbourne din Australia (Harzing A.-W., 1997-2009). Publish or Perish http://www.harzing.com/resources/publish-or-perish
  • 9. Utilizează Google Scholar pentru a obţine referinţele, sursele care citează şi apoi le analizează prezentînd următoarele statistici:  numărul total de lucrări  numărul total de citări  numărul total de lucrări al autorului  numărul mediu de citări pe articol  numărul mediu de citări pe autor  numărul mediu de citări pe an  indexul Hirsch şi parametrii de legătură  indexul G al lui Egghe  indexul H contemporan  importanţa vîrstei în rata de citare  două variaţii ale indexului individual H  o analiză a numărului de autori pe lucrare.
  • 10. Măsoară simultan calitatea şi sustenabilitatea impactului cercetărilor cadrelor didactice şi extinde diversitatea cercetărilor. Se bazează pe distribuţia citărilor primite de publicaţiile cercetătorului (idee lansată în anul 2005, sub forma unui preprint pe internet de către Jorge HIRSCH, fizician în Departamentul de Fizică al Universităţii din California, San Diego, SUA). h index g index Pentru a depăşi deficienţele indicelui h, Egghe a propus indicele g pentru a măsura productivitatea cercetătorilor bazată pe publicaţiile lor (Egghe L., 2006). Acest indice utilizează distribuţia citărilor primite de publicaţiile cercetătorului ca bază de calcul dar dă mai mare greutate celor mai citate lucrări.
  • 11. Indexul h contemporan adaugă o greutate legată de vîrsta fiecărui articol citat al unui cercetător. hc index hi norm Indexul reprezintă o modificare a indicelui h formulată de cei care au produs şi dezvoltat Publish or Perish. Este calculat ca un indice h normalizat de contul citărilor.
  • 12. Acest studiul scientometric demonstrează valoarea contribuţiilor ştiinţifice ale profesorilor şi colaboratorilor de la cele 4 Facultăţi şi Biblioteca Ştiinţifică USARB, evidenţiind citările publicaţiilor electronice, obţinute la data de 14 septembrie 2016. Datele despre numărul de lucrări ştiinţifico-didactice ale cadrelor didactice sînt preluate din CV de pe pagina USARB http://www.usarb.md/.
  • 13. GAGIM, Ion - rector, dr. hab., prof. univ., maestru în artă, academician-coordonator al Filialei AŞ Republica Moldova, red.-şef al Revistei de cultură, ştiinţă şi practică educaţională „Arta şi Educaţia Artistică”. Discipoli: 1 dr. hab., 5 dr. în ştiinţe. Publicaţii: autor/coautor peste 150 de titluri: 4 monografii/ studii monografice, 4 manuale universitare, 2 manuale şcolare, 2 dicţionare, peste 100 de articole ştiinţifice şi metodice, fonocrestomaţie, 3 volume de maxime şi cugetări, eseistică, inclusiv publicaţii peste hotare (România, Germania, Rusia, SUA) în limbile română, engleză, rusă, germană, italiană, spaniolă; Fondator/protagonist în Republica Moldova a domeniilor: Pedagogia, Psihologia, Filosofia muzicii, Fondatorul în Republica Moldova şi conducătorul şcolii de doctorat: Pedagogiei muzicale/Educaţiei artistice. Colaborări internaţionale, coordonator, membrul al colegiilor de redacţie a 3 reviste, profesor invitat, proiecte naţionale şi internaţionale. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Muzicienilor, Scriitorilor din Republica Moldova. Distincţii de stat şi menţiuni. Prezente 34, citate 108 • h - index 5 • g - index 10 • hc - index 5 • hI - norm 0.25 78(075.8) / G13 Gagim, Ion Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale / Ion Gagim. - Ed. a 3-a. - Ch.: Arc, 2007 (Tip. Centr.). - 222 p. - ISBN 978-9975-61-423-8 Total ex.: dou-1; sî3-8 • h - index 3 • g - index 6 • hc - index 3 • hI - norm 0.15
  • 14. FACULTATEA de LITERE Prezente 158, citate 78, media pe Facultate 2.7
  • 15. COŞCIUG, Angela - dr., conf. univ., membru al comitetelor de arbitrare, al societăţilor şi asociaţiilor ştiinţifice şi profesionale din ţară şi de peste hotare. Conducător de teze, expert national. Membru al consiliilor şi seminarelor ştiinţifice de susţinere a tezelor de doctorat. Referent oficial la teze de doctorate. Participare în proiecte de cercetare ştiinţifică. Redactor şi coordonator de ediţii. Publicaţii: 1 monografie, 2 cursuri de lecţii, 1 culegere de teste, 2 eseuri, 4 ghiduri, peste 50 de articole ştiinţifice şi metodice. Prezente 29, citate 14 • h - index 2 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.17 CONONOVA, Tatiana - şef Catedra de filologie engleză şi germană Publicaţii: 14 articole ştiinţifice şi metodice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germa na/cononova.pdf Prezente 12, citate 14 • h - index 2 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.13
  • 16. ŞLEAHTIŢCHI, Maria - dr., conf. univ., titular la disciplinele: Teoria, critica şi istoria literară. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România. Publicaţii: peste 80 de articole, 6 cărţi. Prezente 10, citate 6 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.14 VARZARI, Elena - dr., conf. univ., cercetător stiinţific, granturi naţionale şi internaţionale. Publicaţii: 9 cărţi, 8 studii publicate în reviste din ţară şi străinătate, precum şi în volumele unor manifestări ştiinţifice, 9 participări la conferinţe naţionale şi internaţionale (in ultimii 5 ani). 35 articole ştiinţifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_VARZA RI.Elena_Rom.pdf Prezente 10, citate 6 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.04
  • 17. VRABIE, Diana - dr., conf. univ., critic şi istoric literar, Coordonatorul Laboratorului de Literatură comparată, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România. Numeroase participări în activităţi de consultanţă, activităţi editoriale, coordonare naţională şi internaţională. Publicaţii: 1 monografie, 2 volume de eseuri critice, 1 dicţionar, 1 antologie, 23 prefețe / postfețe, cca 50 de studii științifice în volume colective, cca 35 de cronici literare în reviste de specialitate, cca 150 de articole științifice și metodico-didactice. 9 premii şi mențiuni naţionale şi internaţionale. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CATEDRA.pdf Prezente 21, citate 7 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.14 LEAHU, Nicolae - dr., conf. univ., șef al Catedrei de literatură română și universală, 4 proiecte de cercetare, secretar al Filialei Bălţi a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al PEN-clubului internaţional, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România, membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova. Publicaţii: Peste 100 articole de critică, istorie și teorie literară în reviste din țară și străinătate; peste 300 materiale publicistice în reviste din țară și străinătate; cca 110 studii, articole, cronici, recenzii (inclusiv peste 30 în volume) în marginea lucrărilor publicate. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV2014LEAHU__1_.pdf Prezente 8, citate 7 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.10
  • 18. POPA, Viorica - dr., conf. univ., şef Catedra de limbă română şi filologie romanică. Membru a 1 proiect internaţional şi 1 proiect naţional. Competenţe profesionale: Lingvistica generală, istoria limbii române, romanistica, dialectologia, filosofia limbajului Publicaţii: 1 monografie, 1 manual, cca 34 articole științifice. http://www.usarb.md/fileadmin/noutati/CATEDRA_L.RO_FILOLOGIE_ ROMANICA/Popa__Viorica.pdf Prezente 9, citate 0 • h - index 1 • g - index 4 • hc - index 1 • hI - norm 0.03 MORARU, Anatol - lect. superior la Catedra de literatură română şi universală. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România. Publicaţii: 1 roman, 2 volume de povestiri, peste 70 de articole de critică literară, eseuri, studii, nuvele. Peste 80 de articole în publicaţii periodice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV_Anatol_M oraru.pdf Prezente 2, citate 6 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.04
  • 19. SAINENCO, Ala - decan, dr., conf. univ., cercetător științific, 3 proiecte internaționale, administrarea activităţilor Facultăţii; activități în numele Facultăţii, reprezentînd-o atît în cadrul instituţiei, cît şi în relaţiile cu alte persoane juridice şi fizice; conducerea şedinţelor Consiliului Facultăţii, Biroului Consiliului Facultăţii şi asigurarea executării hotărîrilor adoptate; Distincţii: Medalia „Meritul civic”. Publicaţii: 1 monografie, 4 manuale, 1 dicționar, cca 100 articole științifice și metodice, 13 recenzii. http://www.usarb.md/fileadmin/noutati/CATEDRA_L.RO_FILOLOGIE_ROMANICA/Europass- CV-Ala_Sainenco_actualizat.pdf Prezente 15, citate 2 GURANDA, Elvira - asis. univ. Publicaţii: 1 articol ştiinţific. Prezente 3, citate 3 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.25
  • 20. SIROTA, Elena - dr., conf. univ., şef Catedra de slavistică, redactor literar al revistelor „Fizica şi tehnica: procese, modele, experimente” şi „Artă şi educaţie artistică”. Revistă de cultură şi practică educaţională”. Vice preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Profesorilor de Limbă şi literatură rusă. https://drive.google.com/file/d/0B74WR4T3Vp2Ed2xjbHpsTkNhb0U/view Publicaţii: cca 105 articole. Prezente 7, citate 2 BANARU, Natalia - lect. univ. Publicaţii: 17 articole publicate în culegeri naţionale şi internaţionale, 6 proiecte. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_en gleza_si_germana/CV_Banaru.pdf Prezente 6, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20
  • 21. POMELNICOVA, Ana - dr., conf. univ., 13 stagii internationale şi naţionale. Membru al Consiliului Ştiintific la o teză de doctor, USM, Chişinău, referent oficial la o teza de doctor, USM, Chişinău. Membru al comitetului ştiinţific al colegiului de redacţie al revistei „Glotodidactica”, revistă semestrială de didactică a limbilor, literaturilor şi culturilor. Publicaţii: cca 60 articole ştiinţifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/Curriculum_vitae_Pome lnicova.pdf Prezente 2, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14 CHIRA, Oxana - dr., prodecan, lect. sup. univ., Catedra de Filologie Engleză şi Germană, 12 stagii naționale și internaționale. Membru al Proiectului internațional de cercetare științifică ,,Dicţionar poliglot de termeni economici” în calitate de autor, coordonator de proiect conf. univ. dr. Doina Butiurca de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mures, România. Publicaţii: 1 dicţionar în 2 voliume , cca 27 de articole. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_O xana_Chira_romana_2014.pdf Prezente 1, citate 4 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14
  • 22. ENCIU, Valentina - dr., conf. univ. 2014, Bursa IANUS II – Inter-Academic Network Erasmus Mundus II, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Publicaţii: 2 cursuri universitare, 1 memorator pentru elevi, 17 articole, 9 comunicări la conferinţe. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/CV2014_Enciu_V..pdf Prezente 11, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.11 CONDRAT, Viorica - lect. univ. Prezente 10, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.09
  • 23. ŢAULEAN, Mihaela - dr., lect. superior, 4 colaborări naționale și internaționale, 2 stagii, 22 participări la întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Publicaţii: 2 manuale, 33 articole științifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/filologie_engleza_si_germana/CV_ Taulean_01.pdf Prezente 5, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.08 BANTOŞ, Ana - dr. hab., conf. univ., titular la disciplina: Teoria lecturii. Membru - fondator al Asociaţiei culturale ieşene „A.Phillipide” (Iaşi). Membru al colegiului de redacție al revistei „Limba Română”, Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România, Membru al Consiliului de conducere a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Întruniri literare, colocvii şi congrese internaţionale desfășurate la Iași, Cluj-Napoca, Aix-en-Provence, Franţa, Moscova, Rusia, Reno, SUA, New York. Unele studii și eseuri au fost traduse în franceză, italiană, rusă, lituaniană. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_lit._rom_si_univers/A_Bantos_CV.pdf Publicaţii: 6 cărţi, cca 44 articole şi studii. Prezente 1, citate 4 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.06
  • 24. PUIU, Rodica - lector superior Publicaţii: 1 manual, 8 articole. Prezente 5, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.03 MIGHIRINA, Nina - dr., conf. univ., stagii de formare: Universitatea de Stat din or. Leningrad, Universitatea de stat din Moscova. Publicaţii: 2 monografii şi cca 90 articole. https://drive.google.com/file/d/0B74WR4T3Vp2Ed3h1ZkdvUXdfSDA/view Prezente 1, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.00
  • 25. FACULTATEA de ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE şi ale MEDIULUI Prezente 439, citate 554, media pe Facultate 18.5
  • 26. TOPALĂ, Pavel - dr. hab., prof. univ., savant, membru al Asambleei ASM, expert al CNAA și CSȘDT, prezidentul filialei Bălți al Asociației științifice internaționale ModTech și copreședinte al Asociației științifice internaționale ARTN, Șef al laboratorului științific „Micro și nano tehnologii”, Membrul al colectivului editorial al Analelor Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, redactor-şef al colegiului de redacţie al revistei „Fizica şi tehnica : procese, modele, experimente”, USARB. Membru al colegiului de redacție a revistei „Meridian ingineresc”, UTM. Membru al colegiilui de redacție al revistei „Nonconventional Technologies Review”, Membru al colegiului de redacție al revistei „Selected enginering problems”, GLIWICE, Poland. Mebru al Consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de dr/dr.hab de pe lîngă IFA, UTM și UASM, cît și a comisiilor din Politehnica, București UT „Gh. Asachi” Iași. Deținător a 28 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz obținute la saloanele brevetelor de invenție. Deținător a 5 premii de excelență în activitatea de cercetare. Publicaţii: autor/coautor 5 monografii, 4 manuale, 9 brevete de invenţii, rapoarte ştiinţifice, îndrumare, redactor, recenzent, referent, cca 250 articole ştiinţifice şi metodice. Prezente 54, citate 127 • h - index 6 • g - index 8 • hc - index 4 • hI - norm 0.17 538.9 / N20 Nanostructures and Thin Films for Multifunctional Applications : Technology, Properties and Devices / ed.: Ion Tiginyanu, Pavel Topala, Veaceslav Ursaki. - Heidelberg : Springer, 2016. - 576 p. : fig., tab. - (NanoScience and Technology / editors: Phaedon Avouris [et al.]). - ISBN 978-3-319-30197-6 Total ex.: dou(sl3)-1. referinţe - 1 317
  • 27. CABAC, Valeriu - dr., conf. univ., coordonatorul Centrului de resurse pentru formarea continuă a cadrelor didactice universitare în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, coordonator instituţional al proiectului TEREC, (programului european TEMPUS la USARB). Publicaţii: cca 140 lucrări ştiinţifice. Prezente 30, citate 66 • h - index 5 • g - index 7 • hc - index 4 • hI - norm 0.04 OJEGOV, Alexandr - drd., cercetător ştiinţific Publicaţii: 13 articole ştiinţifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/ CV_Ojegov_Alexandru_asis._univ.pdf Prezente 28, citate 48 • h - index 5 • g - index 6 • hc - index 2 • hI - norm 0.25
  • 28. BOINCEAN, Boris - dr. hab., prof. univ., cercetător în agrotehnică şi agroecologie, promotor al ştiinţei durabile în Republica Moldova, şef al Catedrei de ştiinţe ale naturii şi agroecologie. Publicaţii: autor/ coautor: 4 monografii, un manual, 2 brevete de invenţii, peste 270 de articole ştiinţifice, inclusiv în ediţii internaţionale. http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale- naturii-si-agricologie/personal Prezente 43, citate 54 • h - index 3 • g - index 6 • hc - index 3 • hI - norm 0.21 • h - index 3 • g - index 4 • hc - index 3 • hI - norm 0.27 RUSNAC, Vladislav - lect. superior, catedra „Ştiinţe fizice şi inginereşti” Publicaţii: 14 articole în culegeri naţionale şi internaţionale. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/C_V_Rusnac_Vladislav _dr.lect.sup.pdf Prezente 24, citate 35
  • 29. SCUTELNIC, Oxana - lect. superior univ., dr. Publicaţii: 8 articole ştiinţifice- metodice, 1 îndrumar metodioc. Prezente 11, citate 14 • h - index 3 • g - index 3 • hc - index 3 • hI - norm 0.43 PETIC, Mircea - dr., lect. superior. Domeniul de cercetare: Procesarea limbajelor naturale, informatica teoretică, programarea orientată obiect, tehnologii informaţionale, didactica informaticii, sisteme distribuite, programare paralelă Publicaţii: 8 articole în Computer Science Journal of Moldova, Buletinul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Matematica şi Quasigroups and Related Systems. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Informatica/CVTem plate.pdf Prezente 26, citate 22 • h - index 3 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.25
  • 30. DEINEGO, Nona - dr., conf. univ., şef al dep. de tehnologii informaţionale. Publicaţii: 1 manual universitar, cca 22 de art., 1 stagiu de formare Universitatea „Babeş-Bolyan”, Cluj-Napoca, România. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Info rmatica/CV_N_Deinego._doc.pdf Prezente 9, citate 12 • h - index 3 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.17 ŞARAGOV, Vasile - dr. hab. în ştiinţe chimice. dr. în ştiinţe tehnice, prof. univ. Prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Reale. Distincţii: Medalia de aur la Salonul Internaţional al Cercetării şi Transferului Tehnologic (Iaşi). Publicaţii: cca 150 de articole ştiinţifico-metodice, 1 monografie, 9 brevete de invenţie. http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale- naturii-si-agricologie/personal/ Prezente 17, citate 9 • h - index 2 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.07
  • 31. BRANAŞCO, Natalia - dr., lect. univ., catedra „Economie şi Management”, cercetător ştiinţific. Publicaţii: 1 monografie, 2 lucrări didactico-metodic, 23 articole ştiinţifice. Prezente 10, citate 4 • h - index 3 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.17 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.18 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.22 NICORICI, Maria - dr., conf. univ., catedra de Biologie, chimie şi geografie. 5 participări în proiecte naţionale şi internaţionale, 4 participări la foruri ştiinţifice internaţionale, mese rotunde, traininguri, 16 materiale didactice. Publicaţii: 16 materiale ale comunicărilor ştiinţifice, 34 articole ştiinţifice. http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale-naturii-si- agricologie/personal/ Prezente 36, citate 9
  • 32. MATVEEVA, Natalia - lect. univ. la catedra Informatica Aplicată şi Tehnologii Informaţionale Publicaţii: Prezente 25, citate 14 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 4 • hI - norm 0.09 TCACI, Carolina - dr., conf. univ., şef al Catedrei de ştiinţe economice. Publicaţii: 1 monografie, cca 36 de articole. Prezente 4, citate 4 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.07
  • 33. PLOHOTNIUC, Eugeniu - dr., conf. univ., şef de catedră. Specialităţile: Informatică (profil pedagogic), Informatică şi limbă engleză aplicată, Informatică (ştiinţe exacte). Distincţii: Ordinul „Gloria Muncii”, 4 diplome, 3 medalii de aur şi 1 de bronz la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Cercetării şi Transferului Tehnologic, alte 4 diplome şi medalii naţionale şi internaţionale. Publicaţii: 2 monografii, 1 manual universitar, cca 90 de articole ştiinţifico- metodece, Prezente 9, citate 19 • h - index 1 • g - index 4 • hc - index 1 • hI - norm 0.10 POSTOLACHE, Victoria - lect. superior, Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului Publicaţii: 3 articole ştiinţifice. Prezente 9, citate 64 • h - index 1 • g - index 8 • hc - index 1 • hI - norm 0.33 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.13 621.37 / B56 Blaunstein, Nathan Ionosphere and applied aspects of radio communication and radar / Nathan Blaunstein, Eugeniu Plohotniuc. - Boca Raton : CRC Press ; Taylor and Francis Group, 2008. - 577 p. : fig., tab. - (Electrical Engineering). - ISBN 978-1-4200-5514-6
  • 34. BUGA, Oleg - dr. hab., prof. univ. Publicaţii: 9 articole şi lucrări ştiinţifice. Prezente 8, citate 5 • h - index 1 • g – index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 GOREA, Adela - master în informatică, lect. univ. Publicaţii: Prezente 5, citate 4 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.14
  • 35. BEŞLIU, Vitalie - şef Catedră de ştiinţe fizice şi inginereşti Publicaţii: peste 15 articole ştiinţifice de circulaţie naţională şi internaţională, participări la conferinţe ştiinţifice internaţionale, conducător a tezelor de licenţă, tezelor anuale si proiectelor de curs, cercetător ştiinţific superior în cadrul a 3 proiecte de cercetare. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/Besliu_Vitalie_dr.conf.un iv.pdf Prezente 6, citate 5 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.13 PÎNZARU, Natalia - asis. univ., catedra „Tehnică şi tehnologii” Publicatii: 12 lucrari stiintifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehn ologii/CV_Pinzaru_Natalia_asis._univ.pdf Prezente 4, citate 7 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.13
  • 36. GRIZA, Iulia - drd., lect. superior. 10 partcipări la conferințe naționale și internaționale ştiinţifice, 11 lucrări ştiinţifice publicate, 3 partcicipări în proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matemati ca_si_Informatica/CV.pdf Prezente 2, citate 6 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.13 STADNIC, Stanislav - dr., conf. univ., şef-adjunct de catedră. Publicaţii: 25 de lucrări, inclusiv: 9 articole, 5 lucrări didactico-metodice. Conducător ştiiţific: 14 teze de licenţă în ştiinţe agricole, ştiinţe ale naturii; 45 teze de an în ştiinţe agricole, ştiinţe ale naturii. Arii de cercetare: fertilitatea şi fertilizarea solului în asolament. http://www.usarb.md/facultati/agroecologie/catedre/catedra-de-stiinte-ale- naturii-si-agricologie/personal/ Prezente 11, citate 4 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.10
  • 37. ZASTÎNCEANU, Liubov - dr., conf. univ., catedra de „Matematică și Informatică”, Prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Reale, programator de sisteme automatizate, 3 stagii. Publicaţii: mai mult de 30 articole ştiinţifico-metodice, inclusiv un ghid pentru profesorii de liceu. 2 participări în proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si_Informati ca/CV_zastinceanu.pdf Prezente 6, citate 6 • h - index 1 • g - index 2 • hc - index 1 • hI - norm 0.10 ROTARI, Elena - dr., lect. univ., profesor de discipline tehnico-tehnologice şi didactice. Publicatii: 1 monografie, cca 20 lucrari stiintifice în domeniul teoriei și metodologiei instruirii. http://www.usarb.md/facultati/stiinte- reale/catedre/catedra-de-stiinte-fizice-si- ingineresti/personalul-catedrei/elena-rotari-lecuniv/ Prezente 14, citate 3 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14
  • 38. MOVILĂ, Irina - dr., conf. univ., director de proiect, cercetător ştiințific superior, membru al Consiliului ştiinţific. Cursuri: Managementul riscului, Modele de analiză a riscului în afaceri, Managementul personalului. Publicatii: 1 monografie. Prezente 10, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.11 POPOV, Lidia - lect. superior la catedra de „Matematică și Informatică”, magistru în informatică, drd., formator, 12 stagii. Publicaţii: 19 comunicări la conferinţe, 10 articole ştiinţifice. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Matematica_si _Informatica/CV_Lidia_Popov.pdf Prezente 4, citate 7 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.10
  • 39. PERETEATCU, Pavel - dr., lect. superior, Publicatii: 36 articole în culegeri nationale şi international. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/tehnica_si_tehnologii/C_V_Per eteatcu_Pavel_conf._cerc._dr.___1_.pdf Prezente 11, citate 3 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.05 RADCENCO, Mihail - lect. superior Catedra „Matematică şi Informatică”, 3 participări în proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Publicatii: 15 articole, 5 materiale ale comunicărilor. http://www.usarb.md/fileadmin/catedre/Catedra_de_Mat ematica_si_Informatica/CV_Radcenco.pdf Prezente 5, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00
  • 40. FACULTATEA de ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, PSIHOLOGIE şi ARTE Prezente 172, citate 321, media pe Facultate 24.6
  • 41. BRICEAG, Silvia - dr., conf. univ., şef Catedră de psihologie, director de proiect, cercetător ştiinţific superior, titular la 10 discipline. Publicaţii: autor/coautor peste 65 titluri monografii, manuale, 2 - articole din reviste, 17 - articole din culegeri naţionale, 21 - materiale ale comunicărilor ştiinţifice, 3 - lucrări metodico-didactice , 3 - ghiduri, 2 - suporturi teoretico-aplicative, coordonator; 3 - colegiu de redacţie, 8 - curriculum universitare, 4 - redactor ştiinţific, 3 - referent oficial , 18 - coord. la teze de master. http://www.usarb.md/facultati/ppas/catedre/catedra-de-psihologie-si-asistenta- sociala/personal/publicatiile-cadrelor-didactice/briceag-silvia Prezente 43, citate 112 • h - index 5 • g - index 5 • hc – index 5 • hI - norm 0.25 CAZACU, Daniela - drd., lect. univ., prodecan la Facultatea de Stiinte ale Educatiei, Psihologie si Arte, titular la 3 discipline. Publicaţii: autor peste 15 titluri: 1 monografie, 6 suporturi teoretico-aplicative, articole ştiinţifice, materiale ale comunicărilor ştiinţifice. http://www.usarb.md/facultati/ppas/catedre/catedra-de-psihologie-si-asistenta- sociala/personal/publicatiile-cadrelor-didactice/cazacu-perjari-daniela/ Prezente 7, citate 31 • h - index 2 • g - index 5 • hc – index 2 • hI - norm 0.13
  • 42. PRIŢCAN, Valentina - dr., conf. univ., personalitate marcantă în comunitatea ştiinţifică naţională şi internatională. Publicaţii: peste 150 de articole ştiinţifice, 2 monografii, manuale, ghiduri în colaborare, în calitate de expert a participat la elaborarea de materiale de instruire şi instrumente de evaluare. Prezente 11, citate 21 • h - index 2 • g - index 4 • hc – index 2 • hI - norm 0.11 MORARI, Marina - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie artistică. Publicaţii: autor/coautor cca 80 de titluri monoghrafii/ studii monografice, 1 dicţionar, articole ştiinţifice şi metodice, culegeri de lucrări ale conferinţelor internaţionale, naţionale, materiale/ teze la forurile ştiinţifice, studii ştiinţifice, ediţii documentare (publicate în formă de carte, de broşură), lucrări ştiinţifico- metodice şi didactice : 3 manuale, 4 ghiduri metodice/metodologice, indicaţii /îndrumări metodice. Prezente 20, citate 13 • h - index 2 • g - index 3 • hc – index 2 • hI - norm 0.17
  • 43. • h - index 2 • g - index 2 • hc – index 2 • hI - norm 0.20 CRIŞCIUC, Viorica - dr., conf. univ. Publicaţii: autor/coautor a peste 30 de articole, materiale ale comunicărilor ştiinţifice, lucrări metodico-didactice. Prezente 12, citate 4 SAMSON, Luminiţa - dr., lect. superor., Publicaţii: 7 articole ştiinţifice. Prezente 5, citate 14 • h - index 1 • g - index 3 • hc – index 1 • hI - norm 0.25
  • 44. MIHAILOVA, Maria - lect. superior. Publicaţii: autor/coautor peste 19 articole din culegeri şi reviste, materiale ale 10 comunicări ştiinţifice, 8 seminarii, 1proiect. http://www.usarb.md/fileadmin/Catedra_de_Stiinte_ale_Educatiei/CV_Maria_Mihail ova.pdf Prezente 10, citate 15 • h - index 1 • g - index 3 • hc – index 1 • hI - norm 0.11 BULARGA, Tatiana - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie artistică. Publicaţii: autor/coautor de titluri monoghrafii, cca 40 articole ştiinţifice şi metodice, lucrări ştiinţifico-metodice şi didactice, 2 cursuri universitare, 1 studiu didactico-muzicologic, 1 crestomaţie de note, 5 curricumuri universitare. Prezente 19, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc – index 1 • hI - norm 0.11
  • 45. • h - index 1 • g - index 1 • hc – index 1 • hI - norm 0.10 GRANEŢKAIA, Lilia - dr., conf. univ., catedra Artă şi educaţie artistică, Publicaţii: autor de 1 monoghrafie, peste 20 de articole ştiinţifice şi metodice, materiale în culegeri de lucrări ale conferinţelor internaţionale, naţionale, 1 curs universitar, 5 curriculumuri universitare. Prezente 9, citate 2 TETELEA, Margarita - dr., conf. univ., şef catedră Artă şi educaţie artistică. Publicaţii: autor/coautor de monoghrafii, manuale, cca 25 articole ştiinţifice şi metodice, materiale în culegeri de lucrări ale conferinţelor internaţionale, naţionale. Prezente 7, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc – index 1 • hI - norm 0.10
  • 46. CALIGA, Marina - drd, lect. univ., catedra Artă şi educaţie artistică. Publicaţii: autor/coautor 25 de titluri articole ştiinţifice şi metodice, lucrări ştiinţifico-metodice şi didactice. Prezente 6, citate 3 • h - index 1 • g - index 1 • hc – index 1 • hI - norm 0.08 FOCA, Eugenia - drd, lect. univ., Catedra de ştiinţe ale educaţiei, titular de 9 cursuri universitare. Publicaţii: autor/coautor peste 21 titluri articole din reviste şi culegeri, 15 materiale ale comunicărilor ştiinţifice, 2 ghiduri. http://www.usarb.md/fileadmin/Catedra_de_Stiinte_ale_Educatiei/CV_FOC A_EuroPass.pdf Prezente 10, citate 2 • h - index 1 • g – index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00
  • 47. FACULTATEA de DREPT şi ŞTIINŢE SOCIALE Prezente 75, citate 113, media pe Facultate 12.6
  • 48. ORLOV, Maria - dr., conf. univ., membru al unor colegii de redacţie la revistele de specialitate din Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Tîrgovişte. Publicaţii: 1 monografie, 3 ediţii a cursului universitar de Drept administrativ, 1 curs de contencios administrativ, 6 articole(colaborare), cca 80 de articole. Coordonator a 3 teze de dr. Prezente 18, citate 73 • h - index 3 • g - index 8 • hc - index 3 • hI - norm 0.20 ODINOKAIA, Ina - dr., lect. sup. Publicaţii: 1 manual, 1 studiu monografic, 21 articole ştiinţifice. Prezente 6, citate 10 • h - index 2 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.29
  • 49. RUSU, Vitalie - dr., conf. univ., decan al Facultăţii de Drept. Publicaţii: 7 monografii, 2 dicţionare, 2 manuale, 47 de articole. Prezente 9, citate 12 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.13 BOIŞTEANU, Eduard - dr., conf. univ. Publicaţii: autor/coautor a peste 60 de articole, 7 monografii, 4 manuale. Prezente 15, citate 8 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.13
  • 50. ŢARĂLUNGĂ, Victoria - dr., conf. univ. Publicaţii: 1 monografie, 30 de articole ştiinţifice, 5 lucrări metodico-didactice. Prezente 2, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14 FAIGHER, Anatolie - dr., lect. super. Publicaţii: cca 30 de articole ştiinţifice şi metodice, 1 material metodico-didactic, 3 monografii. Prezente 4, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14
  • 51. BOTNARI, Elena - dr., conf. univ. Publicaţii: 2 monografii, 1 note de curs, 4 lucrări metodice, cca 25 de articole. Prezente 5, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.08 PÎNZARI, Veaceslav - dr., conf. univ. Publicaţii: 2 monografii, 3 note de curs, cca 50 de articole ştiinţifice. Prezente 16, citate 5 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.07
  • 52. BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ Prezente 570, citate 263 cu media 7.31
  • 53. SCURTU, Elena - bibliotecar, Serviciul Informare, Cercetare bibliografică. Publicaţii: 130 Autor, coautor, bibliografii, biobibliografii, dicţionare, anuare, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate publicate în culegeri, studii publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 65, citate 20 HARCONIŢA, Elena - director, Biblioteca Ştiinţifică Publicaţii: peste 350 Autor, redactor responsabil, coordonator, director de publicaţii, prefăţător a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din străinătate și din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net. Distincţii de stat şi menţiuni. Prezente 109, citate 64 • h - index 2 • g - index 3 • hc - index 2 • hI - norm 0.07 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.48
  • 54. MIHALUŢA, Lina - director-adjunct, Biblioteca Ştiinţifică Publicaţii: 150 Autor, redactor responsabil, coordonator, director de publicaţii, prefaţator a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din străinătate și din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 46, citate 9 STRATAN, Elena - şef serviciu Cercetare. Asistenţă de specialitate. Publicaţii: 180 Autor, alcătuitor, redactor a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 54, citate 31 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.17 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.17
  • 55. NAGHERNEAC, Ana - Şef Serviciu Informare şi cercetare bibliografică. Referinţe bibliografice. Publicaţii: 80 Autor, coordonator, articole ştiinţifice / studii apărute în reviste de specialitate, culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 8, citate 6 AFATIN, Igor - director adjunct Infor- matizare, Biblioteca Ştiinţifică Publicaţii: 44 Autor, coordonator, articole ştiinţifice / studii apărute în reviste de specialitate, cule- geri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 11, citate 6 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.16 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.13
  • 56. TOPALO, Valentina - şef Centrul Manifestări Culturale. Centrul de Documentare a ONU / Centrul de Informare al Uniunii Europene. Publicaţii: 78 Articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net, resurse electronice, ghiduri, materiale promoţionale. Prezente 32, citate 14 ACULOVA, Taisia - bibliograf principal, oficiul Referinţe bibliografice, Serviciul Informare şi cercetare bibliografică. Publicaţii: 10 Autor: bibliografii, ghiduri, articole apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 10, citate 6 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.17 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.17
  • 57. HĂBĂŞESCU, Angela - bibliotecar principal, responsabil de activitatea oficiului Săli de Lectură şi a sălii de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, naturale, reale, artă, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 50 Prezente 7, citate 5 ŢURCAN, Elena - bibliotecar, Sala de împrumut nr. 3 Documente muzicale, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 60 Autor bibliografii, studii statistice, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 23, citate 14 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.40 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.39
  • 58. CUCU, Adella - şef serviciul Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare, Biblioteca Ştiinţifică Publicaţii: 42 Autor: resurse electronice, materiale promoţionale, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 9, citate 10 MAGHER, Marina - şef oficiu, Sala de lectură nr. 2 Ştiinţe Filologice, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 24 Autor de publicaţii, editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 8, citate 6 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.39 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.39
  • 59. IULIC, Margarita - bibliotecar, şef oficiu, sala de lectură nr. 4, Documente în limbi străine, Sala de lectură nr. 6 pentru cadrele didactice, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 21 Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 6, citate 6 CRISTIAN, Elena - şef serviciul Organizarea şi conservarea colecţiilor. Publicaţii: 30 Autor, implicaţii în editarea publicaţiilor de Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, cataloage, dicţionare, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, în revistele Universităţii, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 4, citate 8 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.39 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.39
  • 60. CULICOV, Natalia - şef oficiu Referinţe bibliografice, Serviciul Informare şi cercetare bibliografică. Publicaţii: 48 Autor, tehno-redactor: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 18, citate 9 GANEA, Varvara - bibliotecar principal Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare. Publicaţii: 31 Autor resurse electronice, materiale promoţionale, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 9, citate 4 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.32 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.21
  • 61. CIOBANU, Silvia - șef Centrul Marketing. Activitate editorială. Publicaţii: 350 Autor, redactor, tehnoredactor, designer, machetator al publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 58, citate 12 POGREBNEAC, Tatiana - bibliotecar, Serviciul Informare şi cercetare bibliografică. Publicaţii: 2 Prezente 2, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.40 • h - index 2 • g - index 2 • hc - index 2 • hI - norm 0.05
  • 62. PURICI, Aliona - bibliotecar, Sala de lectură nr. 1 Ştiinţe Socioumanistice şi Economice, Serviciul Comunicarea Colecţiilor. Publicaţii: 16 Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 5, citate 3 ZADAINOVA, Snejana - bibliotecar, responsabilă de activitatea sălii de lectură nr. 1 Ştiinţe Socioumanistice şi Economice, Serviciul Comumicarea Colecţiilor. Publicaţii: 13 Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 7, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20
  • 63. ABABII, Lilia - bibliotecar principal, Sala de împrumut nr. 4, Documente în limbi străine, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 15 Autor, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 2, citate 2 LICHII, Nelea - bibiliotecar, Oficiul Dezvoltarea colecţiilor, Serviciul Dezvoltarea colecţiilor. Catalogare. Indexare, Publicaţii: 5 Prezente 1, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20
  • 64. IAVORSCAIA, Liliana - şef oficiu sala de împru- mut nr. 2 Literatura didactică şi metodică, serviciul Comunicarea Colecţiilor. Publicaţii: 5 Autor a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: resurse electronice, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii, publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 1, citate 2 PALII, Gherda - bibliotecar principal, Centrul Informatizare şi Activităţi în Reţea. Publicaţii: 20 Autor de publicaţii, editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: resurse electronice, ghiduri, articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 7, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20
  • 65. VACARCIUC, Valentina - bibliotecar, Sala de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, na- turale, reale, artă, Serviciul Comunicarea Colecţiilor. Publicaţii: 35 Prezente 5, citate 2 SPÎNU, Polina - bibliotecar, grad de calificare II, responsabilă de oficiul Achiziţii în Serviciul Dezvoltarea colecţiilor. Catalogare. Indexare, Publicaţii: 8 Prezente 3, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.20
  • 66. LÎSÎI, Ala - bibliotecar principal, şef oficiul Săli de împrumut, serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 35 Autor a publicaţiilor editate de Biblioteca Ştiinţifică USARB: resurse electronice, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii, publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 5, citate 1 ŞIŞCANU, Svetlana - bibliotecar principal, responsabil de oficiul Dezvoltarea colecţiilor, Serviciul Dezvoltarea colecţiilor. Catalogare. Indexare. Publicaţii: 6 Prezente 4, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.14 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.10
  • 67. MELNIC, Lilia - bibliotecar, sala de îm- prumut nr. 4 Documente în limbi străine, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 11 Prezente 4, citate 2 RAILEAN, Ludmila - şef serviciu Comunicarea Colecţiilor. Publicaţii: 15 Autor: resurse electronice, materiale promoţionale, ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 9, citate 3 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.08 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.09
  • 68. FOTESCU, Maria - bibliotecar, Serviciul Informare şi cercetare bibliografică. Referinţe bibliografice. Publicaţii: 43 Autor, coautor, bibliografii, biobibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 24, citate 1 ZALÎGAEVA, Irina - bibliotecar Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor. Catalogare. Indexare. Publicaţii: 14 Prezente 1, citate 2 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.07 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 1 • hI - norm 0.00
  • 69. STAVER, Mihaela - bibliotecar principal, Serviciul Cercetare. Asistenţă de specialitate. Publicaţii: 33 Autor, tehno-redactor: monografii, bibliografii, cataloage, dicţionare, anuare, resurse electronice, material promoţionale ghiduri, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din țară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 6, citate 1 DASCAL, Olga - bibliotecar principal, Centrul Informatizare şi activităţi în reţea. Mediateca. Responsabilă de activitatea Mediatecii. Publicaţii: 20 Autor materiale promoţionale, ghiduri, resurse electronice, articole ştiinţifice/studii apărute în reviste de specialitate din ţară, publicate în culegeri, studii, referate publicate pe Internet www.slideshare.net Prezente 5, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00
  • 70. CAZACU, Gabriela - bibliotecar, Sala de împrumut nr. 4 Documente în limbi străine, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Publicaţii: 10 Autor, material promoţionale articole ştiinţifice publicate în culegeri, studii, publicate pe Internet ww.slideshare.net Prezente 1, citate 1 BELCOVSCAIA, Galina - bibliotecar, Serviciul Organizarea şi conservarea colecţiilor. Publicaţii: 21 Prezente 1, citate 1 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00 • h - index 1 • g - index 1 • hc - index 0 • hI - norm 0.00
  • 71. DEŢINĂTORII INDICELUI h Analiza conturează o imagine clară a deţinătorilor Indicelui h: Total: 117 din 299 persoane; BŞ - 36 persoane, ce constituie 68 % din numărul total, ŞREM - 30 persoane, ce constituie 41 % din numărul total, FL - 29 cu 33 %, FDŞS - 9 cu 30 % şi ŞEPA - 13 cu 25 % Persoane cu h Titulari Facultate Procentul % FL 29 89 33 % ŞREM 30 74 41 % ŞEPA 13 53 25 % FDŞS 9 30 30 % BŞ 36 53 68 % Total 117 299 39 %
  • 72. Poziţia sumară a indicelui h pentru USARB: total - 171, mediu 1.5; Astfel facultăţile ŞEPA - 1.9, ŞREM - 1.8, BŞ - 1.5, FDŞS - 1.4, FL - 0.9. Stocarea indicelui g revine: total - 232 cu mediu 2.14: ŞEPA - 3.1, ŞREM - 2.8, FDŞS - 2.1, BŞ - 1.5, FL - 1.2. Indexul h contemporan : total - 161, media 1.42; revine ŞEPA - 1.8, ŞREM - 1.6, FDŞS cu BŞ - 1.4, FL - 0.9. Realizarea indicelui h individual: total - 16.87cu media 0.138; BŞ - 0.20, ŞEPA cu ŞREM - 0.14, FDŞS - 0.13, FL - 0.08. Prezente total documente USARB: total - 1 414 cu media 11.5; BŞ - 570, ŞREM - 439, ŞEPA - 172, FDŞS - 75, FL - 158. Documente citate: total - 1 329 cu media 13.14: ŞEPA - 24.6, ŞREM - 18.5, FDŞS - 12.6, BŞ - 7.31 şi FL - 2.7. USARB FL ŞREM ŞEPA FDŞS BŞ Total h 25 0.9 55 1.8 25 1.9 13 1.4 53 1.5 171 1.5 g 34 1.2 85 2.8 40 3.1 19 2.1 54 1.5 232 2.14 hc 26 0.9 49 1.6 24 1.8 13 1.4 49 1.4 161 1.42 hI 2.46 0.08 4.27 0.14 1.86 0.14 1.18 0.13 7.10 0.20 16.87 0.138 Prezente 158 439 172 75 570 1 414 11.5 Citate 78 2.7 554 18.5 321 24.6 113 12.6 263 7.31 1 329 13.14
  • 73. Locul 1 Locul 2 Locul 3 Locul 4 Locul 5 h ŞEPA ŞREM BŞ FDŞS FL g ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL hc ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL hI BŞ ŞREM ŞEPA FDŞS FL Prezente BŞ ŞREM ŞEPA FDŞS FL Citate ŞEPA ŞREM FDŞS BŞ FL
  • 74. TOPUL CELOR 5 h g hc hi Topală, P. 6 8 4 0.17 Gagim, I. 5 10 5 0.25 Cabac, V. 5 7 4 0.04 Ojegov, A. 5 6 2 0.25 Briceag, S. 5 5 5 0.25 h g hc hi Harconiţa, Elena 2 2 2 0.48 Scurtu, Elena 2 3 2 0.07 Hăbăşescu, Angela 2 2 2 0.40 Ţurcan, Elena 2 2 2 0.39 CUCU, Adella 2 2 2 0.39
  • 75. DOCUMENTE PREZENTE 1. TOPALĂ, Pavel - 54 2. BRICEAG, Silvia - 43 3. BOINCEAN, Boris - 43 4. GAGIM, Ion - 34 5. CABAC, Valeriu - 30 1. TOPALĂ, Pavel - 127 2. BRICEAG, Silvia - 112 3. GAGIM, Ion - 108 4. ORLOV, Maria - 73 5. CABAC, Valeriu - 66 DOCUMENTE CITATE FACULTĂŢI
  • 76. DOCUMENTE PREZENTE DOCUMENTE CITATE Harconiţa, Elena - 109 Scurtu, Elena - 65 Ciobanu, Silvia - 58 Stratan, Elena - 54 Mihaluţa, Lina - 46 Harconiţa, Elena - 64 Stratan, Elena - 31 Scurtu, Elena - 20 Ţurcan, Elena - 20 Topalo, Valentina - 14 BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ
  • 77. DOCUMENTE PREZENTE DOCUMENTE CITATE 1. Harconiţa, Elena - 109 2. Scurtu, Elena - 65 3. Ciobanu, Silvia - 58 4. Topală, Pavel - 54 5. Stratan, Elena - 54 1. Topală, Pavel - 127 2. Briceag, Silvia - 112 3. Gagim, Ion - 108 4. Orlov, Maria - 73 5. Cabac, Valeriu - 66 USARB
  • 78. CONCLUZII Scientometria poate fi un instrument deosebit de util pentru o „cernere” rapidă a valorilor şi o racordare la valorile europene în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică fundamentală. A publica un articol în reviste din afara fluxului principal select echivalează cu înmormîntarea lucrării respective. Nici un cercetător de valoare din domeniu nu o va citi, deci eventualele idei bune se vor pierde şi vor fi redescoperite de alţii. A publica în revistele din fluxul principal este în avantajul cercetătorului! Chiar dacă acest sistem nu este perfect, altul mai bun nu există! La fel de importantă ca publicarea de rezultate în revistele ISI este citarea lor în aceleaşi reviste. Dacă o lucrare nu este citată înseamnă că experţii din domeniu nu au găsit-o foarte interesantă. Criteriu citărilor măsoară impactul unei idei. Doar cine publică şi este citat în reviste ISI va putea, eventual, să beneficieze de oferte de colaborare ştiinţifică cu universităţi şi institute de cercetare de prestigiu, astfel încît a avea o bibliografie la zi să nu mai fie o problemă. Analiza efectuată de Biblioteca Ştiinţifică a USARB arata ca, luînd în considerare doar colaboratorii care au adunat indicele h, tot avem cam puţine articole ISI. Oare nu ar trebui ca, în loc de dispute inutile, să dovedim concret că situaţia este mult mai buna şi să încercăm să schimbăm ceva?
  • 79.
  • 80. Fără îndoială, citările determină popularitatea şi impactul articolelor, autorilor, publicaţiilor. În continuare ne propunem să:  oferim asistenţă cercetătorilor privind personalizarea producţiei ştiinţifice în baza de date;  să completăm arhiva instituţională (ORA USARB) cu cît mai multe documente ale autorilor universitari;  să convingem cercetătorii de a participa la constituirea arhivei instituţionale;  să formăm şi să dezvoltarea abilităţile de utilizare a bazelor de date scientometrice la care vom avea acces;  să oferim consultaţii privind evaluarea publicaţiilor ştiinţifice;  să ajutăm cadrele didcatice să identifice şi să interpreteze indicatorii bibliometrici pentru reviste, articole, autori, instituţii şi facultăţi, precum şi să promovăm poziţia universităţii în clasamentele internaţionale.
  • 81. Referinţe bibliografice : 1. BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ A UNIVERSITĂŢII DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI : Raport de activitate 2013. Bibl. Şt, Centrul Managerial. Resp. de ed. E. HARCONIŢA. Bălţi, 2014. 143 p. : scheme, tab., fot. http://libruniv.usarb.md 2. CHERADI, Natalia. Publish or Perish şi Google Scholar - instrumente moderne pentru analiza impactului cercetătorilor. In: Buletinul ABRM. 2011, nr. 1 (13), pp. 27-30. 3. LUPU, Viorica, SOBEŢCHI, Viorica. Prestarea serviciilor bibliometrice în biblioteca universitară = Carrying out bibliometric services in the university library In: Confluenţe Bibliologice. 2015, nr. 1-2 (39-40), pp. 63-68. 4. NAGHERNEAC, Ana, SCURTU, Elena. Performanţa cercetării ştiinţifice a universitarilor bălţeni : studiu scientometric [on-line] [citat 23. 10. 2015]. Disponibil : http://www.slideshare.net/libruniv/performana-cercet-publish ; Bibliouniversitas@ABRM.md [on-line]. 2014, nr 2. ISSN 1857-4920. Disponibil: http://libruniv.usb.md/bibliouniv_rev/buniv.html 5. REPANOVICI, Angela. Dezvoltarea de servicii bibliometrice în universităţi şi contribuţia bibliotecii. In: Biblioteca. 2014, nr. 2, pp. 35-36. 6. ROBU, Ioana. Bazele de date scientrometrice. (Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România). Prezentare în cadrul training-ului privind WP3 Cultura informației, Proiectul MISISQ, desfăşurat în Cluj-Napoca, România la Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, 08-17 martie 2016. Cluj-Napoca, 2016. 7. ROGOZEA, Liliana, REPANOVICI, Angela, IALIU, Codruţa. Abordarea modernă a cercetării interdisciplinare [on- line] [citat 24 octombrie 2016]. Disponibil: http://www.unitbv.ro/Portals/31/Burse%20doctorale/134378/Seminar/S- 03-Jaliu.pdf 8. Prezentările trainerilor: Jerald Cavanagh BSc Econ, MSc, MA, Institute Librarian, Limerick Institute of Technology; Padraig Kirby BA (Hons) HdipLIS MSc (LIS), Senior Library Assistant, Limerick Institute of Technology în cadrul trainingului ESP English for Specific Purposes - Engleză pentru scopuri specifice, Bălţi, 4-5 aprilie 2016. Bălţi, 2016