Puncre de vedere asupra definirii conceptului de competenta

1. EVALUAREA
CENTRATĂ PE
COMPETENȚE
Propunător:
prof. Mariana Cozma
Școala Gimnazială ,,Gh. Nicolau”
Români/Neamț

2. EVALUAREA CENTRATĂ PE
COMPETENȚE
Puncte de vedere asupra definirii
conceptului de competenţǎ
Reconceperea evaluării din perspectiva
competențelor
Centrarea pe competențe - un model
integrator al evaluării
1.Formarea și evaluarea competențelor
Competenţe generale. Competenţe specifice.
Competenţe de evaluat. Rolul taxonomiilor
2.Evaluarea din perspectiva programelor
şcolare
3.Cerințe ale evaluării pe baza de
competențe
4.Evaluarea centrată pe competenţe
utilizând lecţiile de laborator

3. PROIECTAREA UNEI EDUCAŢII COGNITIVE ESTE DATǍ DE CEI
„PATRU PILONI AI CUNOAŞTERII”(J.DELORS):
 „a învǎţa sǎ ştii”-dobândirea instrumentelor cunoaşterii, prin achiziţia
unor unitǎţi informaţionale codificate, întelegerea propriului mediu
înconjurǎtor, afirmarea plǎcerii de a şti, a înţelege şi a descoperi, a
cerceta pe cont propriu, sporirea curiozitǎţii intelectuale, stimularea
facultǎţilor critice, încurajarea gândirii independente, înţelegerea
progresului ştiinţific şi a paradigmelor contemporane, stimularea
interesului pentru diferitele arii de cunoaştere , cǎutarea la graniţa
dintre discipline, însuşirea modului cum trebuie construitǎ învǎţarea,
valorificarea experienţelor cognitive concrete, variate;
 „a învǎţa sǎ faci”-nu dobândirea doar a unei calificǎri profesionale, ci
rezolvarea de probleme/situaţii/sarcini problematizate, cooperarea în
cunoaştere şi rezolvare, acumularea de variate experienţe cognitive,
trecerea de la pricepere la competenţa cognitivǎ, aplicarea cu succes a
cunoştinţelor, trecerea de la abilitaţi(know-how practic)la competenţe
personalizate, complexe;

4.  a învǎţa sǎ cunoşti împreunǎ cu ceilalţi”-prin
învingerea prejudecǎţilor și cultivarea respectului
față de valorile spirituale și modul de cunoaștere
al celorlalțti,crearea climatului de cooperare în
dauna celui competițional, obținerea succesului de
grup, rezolvarea de probleme prin cooperare;
 „a invața sa fii”-prin echilibrarea dezvoltării
spirituale-cognitive-afective-sociale-morale
profesionale, afirmarea gândirii critice
independente, utilizarea metacogniției, luarea de
decizii corespunzatoare și raționale.

5. PUNCTE DE VEDERE ASUPRA DEFINIRII CONCEPTULUI
DE COMPETENŢǍ
Competenţa poate fi consideratǎ ca o
disponibilitate acţionalǎ a elevului, bazatǎ pe
resurse bine precizate, dar şi pe experienţa
prealabilǎ, suficientă și semnificativ
organizată. Se materializeazǎ în performanţe
ale elevului, predictibile în mare mǎsurǎ pe
baza prestaţiilor anterioare.(D.Ungureanu).
Ch.Hadji(1992)considerǎ
competenţa sinonimǎ cu”a şti sǎ faci”,
identificat într-un câmp determinat şi legat
de un conţinut anume.

6. Miron Ionescu afirma „Competenţele sunt
ansambluri integrate de capacităţi şi abilităţi de
aplicare, operare şi transfer al achiziţiilor, care
permit desfăşurarea eficientă a unei activităţi,
utilizarea în mod funcţional a cunoştinţelor,
principiilor şi deprinderilor dobândite, în diferite
contexte formale, neformale şi informale”. (Miron
Ionescu „Instrucţie şi educaţie”, Editura PUC, Cluj -
Napoca, 2003, pag. 93).
J. Baille a oferit următoarea definiţie:
„Competenţa desemnează capacitatea unei persoane
de a mobiliza un ansamblu de resurse (cognitive,
afective, gestuale, relaţionale etc) pentru a realiza o
categorie de sarcini sau a rezolva o familie de
situaţii problemă.

7. COMPETENŢA ESTE ÎNŢELEASĂ DIFERIT ŞI ESTE TRATATĂ
DIFERIT ÎN DIVERSE SISTEME DE INVATAMANT.
a)Competența, în general, reprezintă capacitatea unui individ
de a mobiliza un ansamblu integrat de resurse (cognitive, afective,
relaționale, comportamentale etc) pentru a rezolva cu eficiențtă
diverse categorii de probleme sau familii de situații- problemă.
b)Competenţa școlară poate fi considerată ca o
disponibilitate acţională a elevului, bazată pe resurse bine precizate,
dar şi pe experienţa prealabilă, suficientă şi semnificativ organizată.
c)Structura unei competente:
•resursele, constituite din: cunoştinţe („a şti"),
deprinderi/abilităţi („a face") şi atitudini, valori („a fi, a deveni");
•situaţiile concrete în care elevul învaţă şi pune în
practică acel potenţial. Fără crearea situaţiilor concrete create
pentru a pune în aplicare ceea ce a învăţat, acel potenţial rămâne
doar în planul lui „a şti", nu trece în planul lui „a face".

8. d) Competenţa - un potenţial. Competența trebuie
probată/demonstrată în situaţii concrete. Pentru a fi evaluată,
competenta trebuie să beneficieze de situaţii concrete în care cel ce
studiază va demonstra că este capabil să pună în practică, să
valorifice ceea ce a învăţat.
e) Competenţa se exprimă în performanţe. Performanţele
unui elev exprimă nivelul la care o competenţă/competenţele au
fost dobândite de către acesta. Deci, performanţa este expresia
competenţei, forma şi nivelul ei de manifestare în plan personal.
f) Competența reprezintă un megarezultat educațional.
Poate fi corelată cu un obiectiv educaţional cu grad mare de
generalitate: obiectiv de arie curriculară, obiectiv cadru general
etc., putând fi integrat în soclurile de competenţă.
g) Competența - finalitate a procesului educațional și „
obiect” al evaluării. În condițiile învățamântului modern,
competența se transformă în finalitate a procesului educațional și “
obiect” al evaluarii școlare.

9. COMPETENŢE CHEIE EUROPENE RELEVANTE PENTRU DISCIPLINA FIZICĂ
În accepţiunea Comisiei Europene, definiţia competenţelor cheie este
următoarea: „Competenţele cheie reprezintă un pachet transferabil şi
multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi (abilităţi) şi atitudini de care au nevoie
toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziune
socială şi inserţie profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea
educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea
în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi”.
Competenţe cheie la formarea cărora Competenţe cheie la formarea cărora
studiul disciplinei fizică are contribuţie studiul disciplinei fizică are contribuţie
directă indirectă
Competenţe în matematică şi competenţe
de bază în ştiinţe şi tehnologie
Comunicare în limba maternăCompetenţe în utilizarea noilor tehnologii
Comunicarea în limbi străineinformaţionale şi de comunicaţie
Sensibilizare culturală şi exprimareCompetenţe pentru a învăţa să înveţi
artistică
Competenţe de relaţionare interpersonală
Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat

10. Înţelegerea şi utilizarea în comunicare a
unor termeni şi concepte specifice ştiinţelor
naturii
Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi
abilităţilor de experimentare şi
explorare/investigare a realităţii, folosind
instrumente şi procedee
Dezvoltarea interesului şi a
responsabilităţii pentru menţinerea unui
mediu natural echilibrat, propice vieţii
Cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor fizice, a
terminologiei, a conceptelor şi a metodelor
specifice domeniului, şi explicarea pe baza
acestora a funcţionării şi utilizării unor produse
ale tehnicii întâlnite în viaţa de zi cu zi
Comunicarea folosind limbajul specific fizicii
Investigaţia ştiinţifică experimentală
şi teoretică prin metode specifice fizicii
Rezolvarea de probleme prin metode
teoretice şi experimentale
Protecţia propriei persoane, a celorlalţi şi a
mediului înconjurător
Învăţământ primar – Învăţământ gimnazial –
Disciplina Ştiinţe ale naturii Disciplina Fizică

11. Competenţe generale ale disciplinei fizică în învăţământul preuniversitar
Învăţământ gimnazial Învăţământ liceal
1. Cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor
fizice, a terminologiei, a conceptelor şi a
metodelor specifice domeniului, şi explicarea
pe baza acestora a funcţionării şi utilizării
unor produse ale tehnicii întâlnite în viaţa de
zi cu zi
2. Investigaţia ştiinţifică experimentală şi
teoretică prin metode specifice fizicii
3. Rezolvarea de probleme prin metode
teoretice şi experimentale
4. Comunicarea folosind limbajul specific
fizicii
1. Înţelegerea şi explicarea unor fenomene
fizice, a unor procese tehnologice, a
funcţionării şi utilizării unor produse ale
tehnicii întâlnite în viaţa de zi cu zi
2. Investigaţia ştiinţifică experimentală şi
teoretică aplicată în fizică
3. Comunicarea
5. Protecţia propriei persoane, a celorlalţi şi a
mediului înconjurător
5. Protecţia propriei persoane, a celorlalţi şi a
mediului înconjurător

12. EVALUAREA DIN PERSPECTIVA PROGRAMELOR ŞCOLARE
Din perspectiva demersului educaţional centrat pe competenţe,
programa şcolară recomandă:
-utilizarea cu preponderenţă a evaluării continue,
formative;
-utilizarea, alături de formele şi instrumentele clasice de
evaluare şi unor forme şi instrumente complementare, aşa cum
sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi,
observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor;
-corelarea directă a rezultatelor evaluării cu competenţele
specifice vizate de programa şcolară;
-valorizarea rezultatelor învăţării prin raportarea la
progresul şcolar al fiecărui elev.

13. EVALUAREA COMPETENŢELOR
Evaluarea competenţelor formate la elevi prin
activitatea didactică la disciplina fizică presupune
stabilirea competenţelor de evaluat, care se realizează
printr-un proces de operaţionalizare a competenţelor
din programa şcolară.
Competenţele de evaluat:
-au caracter derivat în raport cu competenţele din
programa şcolară; elaborarea competenţelor de evaluat
are ca punct de plecare identificarea competenţelor
generale şi a competenţelor specifice (prevăzute în
programa şcolară) care urmează să fie evaluate;
-au un grad de specificitate care permite o evaluare
educaţională validă şi fidelă, deoarece acest lucru se
realizează pe baza aprecierii, cu ajutorul unui
instrument de evaluare, a comportamentului elevilor.

14. Elaborarea unei competenţe de evaluat trebuie să
urmărească toate stagiile sau etapele următoare:
să identifice, numind comportamentul vizat, pe
care elevul trebuie să-l demonstreze;
să identifice cu claritate condiţiile importante în
care comportamentul se poate produce sau poate
deveni vizibil, măsurabil;
să precizeze un nivel al performanţei acceptabile,
prin enunţarea unui criteriu de reuşită direct
măsurabil.
Competenţele de evaluat sunt un element-cheie
în construirea instrumentului de evaluare, astfel încât
calitatea şi acurateţea operaţionalizării lor sunt
esenţiale.

15. CERINŢE DE CONŢINUT:
Într-o competenţă nu se formulează informaţia,
ideea, problema de rezolvat, ci operaţia logică sau/şi
abilitatea mentală activată în vederea definirii modului de
raportare a elevului la conţinutul vehiculat;
• Competenţele trebuie să corespundă prin
conţinutul lor nivelului de dezvoltare a inteligenţei
elevilor, experienţelor anterioare de învăţare,
vizând o dificultate care poate fi depăşită;
• Competenţele să descrie operaţii sau acţiuni cărora
le sunt asociate experienţe adecvate de învăţare în
situaţiile instructive programate cu elevii;
• Operaţiile, abilităţile sau comportamentele mentale
specificate în conţinutul competenţelor trebuie să
fie cât mai variate, nelimitându-se la simpla
memorare - reproducere de informaţii.

16. CERINŢE DE FORMĂ
• O competenţă nu descrie activitatea profesorului,
ci schimbarea care se aşteaptă să se producă, în urma
instruirii, în structura mentală sau în informaţiile stocate
anterior de elev;
• Competenţa trebuie să fie operaţională,
formulată în termeni comportamentali expliciţi, prin
utilizarea unor „verbe de acţiune” de tipul: a diferenţia, a
identifica, a rezolva, a construi, a compara, a enumera etc.
• Fiecare competenţă trebuie să vizeze o operaţie
singulară pentru a facilita măsurarea şi evaluarea gradului
său de realizare;
• Trebuie să fie elaborată în cât mai puţine cuvinte,
pentru a uşura referirea la conţinutul său specific

17. CERINȚE ALE EVALUĂRII PE BAZA DE COMPETENȚE
Dupa M.Manolescu,în școala competențele își dezvoltă trei dimensiuni
esențiale:
•Competența permite un răspuns original într-o situațtie sau într-o
categorie de situații.A dezvolta competențte în școala înseamnă a incita elevii
să analizeze situații diverse,să găsescă mai multe răspunsuri diferite dar
pertinente la rezolvarea unor probleme date. Abordarea pedagogică prin
competențe deschide posibilitați multiple de interpretare.
•Competența necesită un aspuns eficace. În spatele acestei afirmații nu se
afla numai cerința răspunsului exact. Bineînteles, acest răspuns adaptat la
situația întâlnită trebuie să fie „bun”,dar trebuie să aibă o anumită utilitate. A
dezvolta competențe în școaă este ceva mai mult decât a promova un anumit
număr/cantitate de cunoștinte, înseamnă în primul rând a le da un sens, a le
utiliza în viața cotidiană.
•Competența se caracterizează fundamental printr-un răspuns integrat. Se
vorbește acum despre mobilitate: răspunsul pe care-l dă elevul în situația dată
necesită mobilitate, integrare într-un ansamblu de cunoștinte, de a ști face și
de a ști să fie. Elevul nu va fi învățat să folosescă cunoștintele sale într-un
anumit domeniu, el va fi competent dacă va pune în interacțiune tot ceea ce a
învățat pentru a construi o soluție originală și eficientă.

18. EVALUAREA CENTRATĂ PE COMPETENŢE
UTILIZÂND LECŢIILE DE LABORATOR
Lucrarea de laborator reprezintă pentru elev
întâlnirea cu nişte obstacole cognitive pe care trebuie să le
depăşească în decursul acesteia singur sau împreună cu
colegii, cu sau fără ajutorul cadrului didactic.
În activitatea de laborator elevul devine
experimentator (cercetător) confruntat cu „temă sa de
cercetare”. Va trebui să emită ipoteze, să imagineze şi
realizeze montajul experimental, să observe desfăşurarea
fenomenelor, să înregistreze datele experimentale, să le
analizeze şi stabilind cauzele de posibilă eroare şi să emită
judecăţi de valoare cu privire la: metoda utilizată, justeţea şi
repetabilitatea valorilor obţinute, utilitatea metodei etc.

19. După K. Haspas etapele experimentului didactic
sunt următoarele:
 crearea motivaţiei ce induce acţiunea şi gândirea experimentală;
 punerea problemei sau problematizarea unei situaţii
experimentale;
 analiza situaţiei şi formularea de ipoteze de lucru;
 identificarea metodei de măsurare;
 proiectarea şi realizarea montajului experimental şi stabilirea
protocolului de lucru;
 desfăşurarea experimentului şi culegerea datelor;
 prelucrarea datelor în baza modelului şi a ipotezelor;
 interpretarea datelor şi identificarea surselor de eroare;
 enunţarea concluziilor şi transferul competenţelor dobândite
către realitatea cotidiană.

20. Pentru ca evaluarea elevilor prin lucrări de laborator să fie cât mai obiectivă,
profesorul trebuie sa-şi pregătească o strategie foarte clară, etape foarte
precise de urmat, pentru fiecare competenţă ce doreşte să o evalueze. Astfel, în
prealabil, el va pregăti fişe de laborator (care reprezintă un material de uz
intern, deci pot fi utilizate de toţi elevii ce efectuează lucrări de laborator şi
totodată pot fi permanent îmbunătăţite) rămânând la latitudinea lui cât de
ample să fie „indicaţiile” pe care le furnizează elevilor în funcţie de caracterul
lucrării:
punerea în evidenţă şi observarea unui fenomen fizic – în acest
caz în fişă se precizează aparatele şi materialele necesare, schema
montajului experimental;
verificarea unei legi fizice – în acest caz fişa se completează cu
modul de obţinere a datelor experimentale, cu tabelul de date măsurate
şi sursele posibile de erori în cazul concret al experimentului considerat;
de cercetare-descoperire – în acest caz în fişă se indică numai tema
şi aparatura disponibilă urmând ca elevii săsă propună montajul, modul
de lucru şi pe cel de prelucrare a datelor experimentale.

21. Un prim nivel al competenţelor „se aplică” grupului de elevi ce
participă la lecţiile de laborator dintr-o clasă şi vizează:
 valuarea abilităţilor practice: manipularea aparaturii, realizarea
montajului; se evaluează modul în care elevii realizează circuitul simplu, în
care manipulează şi conectează instrumentele de măsură în circuit.
 evaluarea capacităţilor de observare şi interpretare a fenomenelor
care apar; se evaluează modul în care elevii interpretează ceea ce observă:
în circuitul deschis nu ia naştere curentul electric, voltmetrul indică
valoarea tensiunii electromotoare; în circuitul închis becul luminează deci
circuitul este parcurs de curent electric, ampermetrul indicând valoarea
intensităţii curentului electric; voltmetrul indică valoarea tensiunii între
punctele în care este conectat etc.
 evaluarea capacităţilor de determinare experimentală a mărimilor
fizice; se evaluează modul în care elevii realizează montajul după schema
dată şi „citesc” indicaţiile instrumentelor de măsură.
 evaluarea capacităţilor de interpretare şi prelucrare a datelor
experimentale: se evaluează modul în care elevii completează tabelul de
date experimentale, interpretează datele obţinute şi „ridică” graficele
cerute în lucrarea respectivă.

22. Un al doilea nivel de competenţe se aplică „individual” şi vizează:
 evaluarea capacităţii de interpretare a unui grafic cu valori
experimentale: se evaluează modul în care elevul „extrage” din grafic
anumite date, modul în care interpretează (matematic şi fizic) curba
(forma) de variaţie a mărimii determinate funcţie de un parametru.
 evaluarea capacităţii de descoperire a surselor de erori ce pot să
apară în experiment: se evaluează dacă elevul găseşte alte surse de
erori care pot să apară în experiment în afara celor menţionate în
fişa de lucru, cât de mult influenţează ele determinările
experimentale, care este modalitatea lor de diminuare (înlăturare).
 evaluarea capacităţii de descoperire a unor metode de
determinare experimentală: se evaluează dacă elevul găseşte o altă
metodă de lucru pentru determinarea unei mărimi fizice decât cea
precizată în fişa de lucru, dacă realizează corect dar altfel decât în
fişa de lucru montajul experimental.
 evaluarea capacităţii de cercetare ştiinţifică: se evaluează dacă
elevul, utilizând aparatura pusă la dispoziţie, descoperă alte lucrări
experimentale ce pot fi realizate şi realizează fişa de lucru.

23. CONCLUZII
Activităţile experimentale pot constitui un prilej de evaluare a
competenţelor elevilor. Profesorul poate proiecta o succesiune de
evenimente didactice care pot completa imaginea performanţelor
realizate de elevi.
Multe din competenţele demonstrate de elevi trebuie verificate în
practică. Demersul de evaluare are un puternic rol formativ. Profesorul
constată nivelul de performanţă atins de elev şi caută, dacă este cazul,
strategii de remediere.
Activităţile de evaluare centrate pe competenţe reprezintă o
manieră eficientă de a constata dacă competenţele elevilor au
trecut din plan teoretic în planul aplic ării. Rezolvarea unor
probleme experimentale de către elevi este o confirmare a
internalizării competenţei. Demonstrată efectiv într-o situaţie
practică o competenţă îşi demonstrează astfel viabilitatea pe
termen lung.

24. Bibliografie:
1.O. Călţun - „Didactica fizicii”, Editura Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, 2002.
2.Liliana Ciascai – „Didactica fizicii”, Editura Corint Bucureşti, 2003
3.Joiţa, Elena, 2002, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iaşi.
4.Stoica, Adrian,Mihail Roxana, 2007, Evaluarea educationala-Inovatii si perspective, editura
Humanitas, Bucureşti.
5.Oprea, Crenguţa, Noi perspective în evaluarea şcolară în viziunea pedagogiei interactive, cap.
7, „Teoria evaluării”, în : http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap7.pdf.
6.Potolea, Dan, Neacşu, Ioan; Radu, I.T., 1996, Reforma evaluării în învăţământ, Bucureşti,
EDP;
7.Manolescu, Marin, Activitatea evaluativa intre cognitie si metacognitie, Bucuresti, Editura
Meteor, 2004;
8.*** CNCEIP, Programul National de Dezvoltare a Competentelor de Evaluare ale Cadrelor
Didactice ( DeCeE), 2008
9.Ghid de evaluare la fizica-coordonatori: Prof. Univ. dr. Dan POTOLEA, Prof. Univ. dr. Ioan
NEACȘU,Univ. dr. Marin MANOLESCU, autori Sorin TROCARU, Luminița Florentina
CHICINAȘ, Liviu BLANARIU, Florina BĂRBULESCU